A ARĂTA arăt 1. tranz. 1) (ființe, obiecte etc.) A expune intenționat vederii; a lăsa să se vadă. 2) (lucruri, valori etc.) A face să fie văzut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greșelile de punctuație. ~ cărarea. Termometrul arată zero grade. ◊ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rău în mod direct despre cineva. ~ ușa cuiva a da afară dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune în față; a prezenta; a înfățișa. ~ legitimația. ~ un bolnav medicului. 4) A face să înțeleagă; a explica; a lămuri. ~ cum se rezolvă problema. 5) A adeveri prin raționamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea să arate ce știe. A-și ~ curajul. ◊ Ți-oi arăta eu! te-oi învăța eu minte! 6) A face să se arăte. 2. intranz. A avea o anumită înfățișare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare

ARĂTA vb. 1. a indica, (înv.) a spune. (I-a ~ drumul, cărarea.) 2. a indica, a trasa. (~ calea de urmat.) 3. a indica, a preciza, a spune, (înv. și reg.) a semna, (înv.) a premite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a scrie, a susține. (El ~ în articol că...) 5. a indica, a menționa, a preciza, a semnala, a specifica, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări...) 6. a aminti, a cita, a indica, a menționa, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 7. a desemna, a indica, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii.) 8. a indica, a însemna, a marca, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 9. a indica, a înregistra, a marca. (Termometrul ~ o temperatură ridicată.) 10. a etala, a expune, a întinde. (Își ~ marfa pe tarabă.) 11. a scoate. (~ limba!) 12. a expune, a istorisi, a înfățișa, a nara, a povesti, a prezenta, a relata, a spune, (înv.) a parastisi. (~ subiectul piesei.) 13. a înfățișa, a reda, a reprezenta. (Ce ~ tabloul acesta?) 14. a demonstra, a explica, a expune. (~ o teoremă.) 15. a adeveri, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse mai înainte.) 16. a demonstra, a dovedi, a manifesta, a vădi. (~ reale aptitudini pentru...). 17. a manifesta, a vădi, (fig.) a acuza. (~ dureri în regiunea...) 18. a dezvălui, a releva, a revela, a sesiza. (~ conducerii greutățile întîmpinate.) 19. a atesta, a denota, a indica, a releva, a trăda, a vădi. (~ o proastă creștere.) 20. a (se) exterioriza, a (se) manifesta. (Nu se ~ ca un om supărat.) 21. a afirma, a exprima, a manifesta. (Își ~ dorința de a...) 22. a apărea, a se ivi, a se vedea, a se zări, (italienism înv.) a se spunta. (Nu se ~ cu săptămînile pe stradă.) 23. a apărea, a se ivi, a pica, (înv. și reg.) a se scociorî, (înv.) a se sfeti. (Chiar atunci s-a ~ și el.) 24. a apărea, a se ivi, a se înfățișa, a se prezenta, a veni, (înv.) a se spune, (fam.) a se înființa. (S-a ~ la proces.) 25. a apărea, a se ivi, (înv.) a mijloci, (fig.) a încolți, a se înfiripa, a înflori, a se naște. (Un zîmbet se ~ pe fața lui.) 26. a apărea, a se ivi, a se înfățișa, a se revela, (înv. și pop.) a se dezveli. (Cîmpia se ~ în toată splendoarea ei.) 27. a apărea, a ieși, a se ivi. (Se ~ iarba.) 28. a apărea, a se ivi, a răsări, a se ridica. (Se ~ luna.) 29. a apărea, a se ivi, a miji, (reg.) a (se) iți, a (se) slomni. (Se ~ zorii.) 30. a părea, a semăna. (~ a fi mai mult o proză versificată.)

argint-viu n. 1. substanță metalică argintie și de o mare vioiciune în mișcare, servă la facerea barometrelor și termometrelor și joacă un mare rol în superstițiunile populare (darea de argint viu); 2. fig. sglobiu, prea vioiu.

ARGOU Limbaj codificat*, înțeles numai de inițiați. Este utilizat de grupuri sociale relativ închise, care se opun conveniențelor (elevi, studenți, soldați, pușcăriași), grupuri care vor să se diferențieze de alți vorbitori. Argoul utilizează un lexic specializat și structuri sintactice specifice, prin care se asigură circuitul închis. Vocabularul specific al argoului este foarte schimbător, tocmai pentru a face dificilă decodarea* de către alți vorbitori. Cuvintele de bază, fonetica și morfosintaxa sunt ale limbii pe care o dublează. Argoul se folosește mai mult oral. Denumirea de argou dată acestui tip de limbaj specializat apare numai în unele limbi, ca franceza, româna, rusa. Alte limbi folosesc, în aceleași situații, alți termeni (it. furbesco „limbajul șmecherilor”, sp. cale (provenit dintr-un termen țigănesc) desemnează „limbajul hoților”, engl. cant „limbajul răufăcătorilor”). Pentru a satisface condiția permanentei înnoiri, argoul are mai multe surse; 1. Folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din limba comună: cocor 1. „hoț” care voiajează, operând în diverse locuri din țară; 2. „pungaș care înșală femeile prin promisiuni de căsătorie”; cobzar „informator, trădător”; premiat „condamnat”; termometru „bastonul de cauciuc din dotarea polițiștilor”; universitate „închisoare, pușcărie”. Uneori se folosesc chiar mai multe cuvinte din limba comună cu același sens prin așa-numita derivare sinonimică); curcan, scatiu, sticlete „polițist”; caramangiu, hoț, junior, diurnist, angrosist „diverse denumiri pentru hoț”; academie, incubator, mititica, recluziune, preventoriu, „închisoare”. 2. Cuvinte dialectale sau arhaice, care nu sunt cunoscute de toți vorbitorii: pârnaie (reg. „oală de pământ”) „închisoare”, calemgiu „funcționar în administrația publică”, calpuzan „falsificator de bani”. 3. Termeni tehnico-știintifici, cu circulație relativ restrânsă: lunetist „informator”, streptomicină „coniac”, acciz (în expresia te bag la acciz) „intri la plată”, afazit „beat”, incubator „închisoare”, capelmaistru „hoț foarte iscusit”, draibăr, „spărgător de mare clasă” ș.a. 4. Împrumuturi din limbi străine: a) diverse neologisme: bonjur (în expresia l-a servit la bonjur) „l-a furat din buzunarul de la haină”, junior „hoț tânăr”, șvaițer „gestionar, vânzător”, tapeur „profitor”, angrosist „infractor”, audient „tăinuitor, complice”; b) din limba țigănească: rodimos „percheziție”, chișer „hoț de buzunare”, mangli „a fura”, phiraimos „spargere”, solovast „furt de buzunare”, țiflar „polițist”. 5. Derivarea: ascultătoare „urechi”, bălcești „vechea bancnotă de 100 de lei”, diurnist „delapidator”. În limbi ca franceza, există sufixe specifice pentru derivatele din argou. În ce privește expresivitatea argoului, unii susțin că în argou se aleg intenționat termenii vii, cuvinte figurate (vezi 1), folosite cu alt sens decât cel obișnuit. Se pare însă că în interiorul argoului această expresivitate nu e simțită sau e secundară. Este în general admis că termenii din argou sunt expresivi când intră în limba comună, mai ales în limbajul familiar: mișto „bun”, a ciripi „a trăda”, a șparli, a ciordi, „a fura” ș.a. Expresivitatea termenilor din argou este sporită de tipul de tropi pe care îl include: metaforă* (boboc „student în anul I”), metonimie* (foaie „bancnotă”), antonomază* (gherlă „închisoare”), eufemism* (mititica „închisoare”). • S-ar putea clasifica lexicul din argou după domeniile de activitate în care apar cuvintele: în limbajul sportiv (a bubui, boabe „goluri”, dansează-l „dublează-l”, cartonar „arbitru”, dresor „antrenor”), în limbajul studenților (boabă „examen restant”, a bubui, a buși „a nu lua (da) notă de trecere la un examen”, cui „examen greu”, felicitare „mustrare”, a se camufla „a face fițuici”). A.B.V.

BARO- „greutate, presiune”. ◊ gr. baros „greutate, presiune” > fr. baro-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. baro-. □ ~clin (v. -clin), adj., referitor la calitatea distribuției presiunii și a densității unei mase gazoase sau a aerului atmosferic; ~core (~chore) (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) la care însămînțarea se realizează pe loc, prin simpla cădere a semințelor; ~corie (~chorie) (v. -corie₂), s. f., însămînțare pe areal propriu, datorită greutății fructelor și semințelor; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre viețuitoare) capabil să trăiască la presiuni mari; ~fob (v. -fob), adj., (despre organisme) capabil să trăiască la presiuni atmosferice reduse; ~foreză (v. -foreză), s. f., difuzie a particulelor dintr-o suspensie sub influența gravitației; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., posibilitatea de a aprecia, fără a vedea, greutatea obiectelor; ~graf (v. -graf), s. n., aparat care înregistrează presiunea atmosferice; sin. barometrograf^[1]; ~gramă (v. -gramă), s. f., curbă care reprezintă variațiile presiunii atmosferice înregistrate la barograf; ~lit (v. -lit₁), s. n., carbonat natural de bariu; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care tratează despre tehnicile și aparatele de măsurare a presiunii; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea presiunii atmosferice; ~narcoză (v. -narcoză), s. f., anestezie generală realizată prin inhalarea unui amestec de gaze la o presiune mai mare decît cea atmosferică; ~scop (v. -scop), s. n., aparat cu care se demonstrează existența presiunii atmosferice; ~stat (v. -stat), s. n., aparat care servește la menținerea unei presiuni constante; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Sensibilitate a organismelor la modificările presiunii mediului ambiant. 2. Stimulare a celulelor vii prin modificarea presiunii mediului în care se găsesc; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament al unor boli cu ajutorul unor presiuni determinante sau al aerului comprimat; ~termograf (v. termo-, v. -graf), s. n., barotermometru înregistrator; ~termohigrometru (v. termo-, v. higro-, v. -metru₁), s. n., aparat care înregistrează simultan variațiile presiunii, ale temperaturii și ale umezelii; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., aparat care măsoară concomitent presiunea atmosferică și temperatura aerului; ~trop (v. -trop), adj., (referitor la distribuția presiunii și a densității) în care suprafețele atmosferice sînt izobare.

barotermometru s. n. → termometru

BAROTERMOMETRU s.n. Aparat compus dintr-un barometru și un termometru, servind la determinarea presiunii și a temperaturii aerului. [< fr. barothermomètre].

barotermométru s.n. Aparat format dintr-un barometru și un termometru, cu care se măsoară concomitent presiunea atmosferică și temperatura aerului. • pl. -e. /<fr. barothermomètre.

BAROTERMOMETRU ~e n. Aparat compus dintr-un barometru și un termometru, servind la măsurarea concomitentă a presiunii și a temperaturii aerului. /barothermometre

barotermometru s. n. → termometru

BASTON DE CAUCIUC încălzitor, negrocalmin, termometru.

CALC s. n. (< fr. calque, cf. it. calco): 1. copiere, imitare, traducere, preluare, împrumut indirect. 2. procedeu lingvistic prin care: se atribuie sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă; se împrumută și se imită procedeele de formare a cuvintelor, structurilor și formei interne a termenilor dintr-o limbă străină, pentru îmbogățirea altei limbi cu noi unități lexicale; se copiază sau se împrumută dintr-o altă limbă procedee morfologice sau sintactice: se copiază sau se traduc literal unități frazeologice dintr-o limbă străină. Procedeul a fost studiat de mulți lingviști români și străini. El este tratat detaliat în lucrarea lingvistului român Theodor Hristea – Probleme de etimologie, București, 1968. pp. 145-202. După părerea autorului acestei lucrări există patru tipuri fundamentale de calc lingvistic: calc lexical (semantic și de structură); calc gramatical (morfologic și sintactic); calc frazeologic (cu doi termeni, cu trei termeni și cu patru termeni) și calc lexico-gramatical (după un derivat, un compus sau un derivat de la un compus sau de la o sintagmă). ◊ ~ lexical: c. al cărui rezultat este sau îmbogățirea cuvintelor cu noi sensuri preluate după modele străine (c. semantic), sau îmbogățirea limbii cu noi unități lexicale prin împrumutarea sau imitarea procedeelor de formare a cuvintelor (c. de structură). C. lexical semantic este un împrumut de sens datorat bilingvismului; el constă în atribuirea unui sens nou unui cuvânt existent într-o limbă, după modelul corespondentului său dintr-o altă limbă, care este întotdeauna un cuvânt polisemantic. „Copierea” sensului este posibilă numai dacă cele două cuvinte care se suprapun în conștiința vorbitorului bilingv coincid parțial din punct de vedere semantic (dacă au cel puțin un sens comun, prin intermediul căruia să se efectueze transferul de sens sau de sensuri de la model la cuvântul care „imită”). Astfel: rom. lume însemna inițial „lumină”, ca și etimonul său latin lumen, -inis (și azi, regional, în expresiile: lumea ochilor „lumina ochilor”, a ieși la lume „a ieși la lumină”), dar sub influența v. sl. svet, care însemna „lumină” și „lume”, a căpătat și sensul de „univers”, „cosmos”; rom. limbă (< lat. lingua) a primit și sensul de „neam”, „popor” sub influența v. sl. iazâk, care însemna „limbă” și „popor” (sensul calchiat a dispărut însă cu timpul); rom. foaie mai însemna în secolul al XIX-lea și „ziar”, „revistă”, după model german și francez – Blatt și feuille având cele două sensuri, de „frunză” și „ziar” (este cunoscut titlul publicației „Foaie pentru minte, inimă și literatură” apărută în 1833 la Brașov, tradus după model german: „Blätter für Geist, Gemut und Literatur”). C. semantice mai noi după modele franceze, germane sau rusești se grupează în două mari categorii: a) cuvinte vechi îmbogățite cu sensuri neologice: rom. cerc (< lat. circus) a primit, alături de sensurile lui vechi și populare, sensuri moderne și cărturărești sub influența fr. cercle (< lat. circulus), în matematică și în îmbinările sintactice și frazeologice calchiate după franceză – cerc literar (cf. cercle litteraire), cerc de prieteni (cf. cercle d’amis), cerc polar (cf. cercle polaire), cerc vicios (cf. cercle vicieux), cercuri înalte (cf. cercles hauts) și cercuri politice (cf. cercles politiques), iar sub influența rus. krujok, în perioada socialistă, sensuri speciale în sintagmele cerc de studiu, cerc de învățământ politic, cerc studențesc etc: rom. mișcare, pe lângă sensul vechi, a căpătat sensul modern de „acțiune organizată”, sub influența fr. mouvement și a rus. dvijenie, în foarte multe combinații, întâlnite mai ales în stilul publicistic – mișcare revoluționară (cf. fr. mouvement révolutionnaire), mișcare populară (cf. fr. mouvement populaire), mișcare de masă (cf. rus. massovoe dvijenie), mișcare antirăzboinică (cf. rus. antivoennoe dvijenie) etc. b) cuvinte noi împrumutate (din limba latină, din limbile romanice sau din germană) îmbogățite cu sensuri noi prin c. după modele corespunzătoare neologice rusești sau franceze (este vorba mai ales de termeni politici și ideologici): brigadă, după rus. brigada, în îmbinările brigadă de tractoare, brigadă de bună servire, brigadă de lucru, brigadă de agitație etc.; birou, cu sensul de „organ executiv și conducător”, sub influență rusă, franceză și germană, în îmbinările birou de partid (cf. rus. partbiuro, fr. bureau du parti, germ. Parteibüro), birou politic (cf. rus. politbiuro, fr. bureau politique, germ. Politbüro) etc. C. lexical de structură constă în copierea sau împrumutarea așa-zisei forme interne a unui cuvânt străin (a modului de organizare a complexului sonor al cuvântului) care, de obicei, este un cuvânt compus sau un cuvânt derivat cu sufix sau cu prefix. C. lexicale de structură sunt mai numeroase decât cele semantice, iar cuvintele noi create prin ele au aceleași sensuri ca și modelele lor străine. Ele sunt fie totale (când se împrumută exclusiv forma internă a cuvintelor străine, iar complexul lor sonor este în întregime înlocuit sau „tradus” prin cuvinte ale limbii care împrumută) – mai frecvente, fie parțiale (când se împrumută numai o parte a cuvintelor străine, iar cealaltă – tema sau un afix – este tradusă) – mai rare. Astfel: supraveghea (cf. fr. surveiller), dreptunghi (cf. fr. rectangle), suprafață (cf. fr. surface), înnăscut (cf. fr. inné), întrevedea (cf. fr. entrevoir), bunăstare (< bună + stare, după germ. Wohlstand), poporanism (< poporan + suf. -ism, după rus. narodnicestvo) etc. sunt c. lexicale de structură totale. Tot c. lexicale de structură totale sunt și formațiile mai noi, ca legitate (< lege + suf. -itate, după rus. zakonomernost’), stângism (< stâng + suf. -ism, după rus. levizna), împăciuitorism (< împăciuitor + suf. -ism, după rus. primirencestvo), coraport (< co + raport, după rus. sodoklad) etc. Sunt c. lexicale de structură parțiale: v. rom. surveghea (cf. fr. surveiller), procentaj (cf. fr. pourcentage), triunghi (cf. fr. triangle), consfinți (cf. fr. consacrer), surprinde (cf. fr. surprendre) și sustrage (cf. fr. soustraire), deoarece prefixele au fost împrumutate, iar temele calchiate. Tot c. lexicale de structură parțiale sunt și formațiile mai noi: partinitate (cf. rus. partiinost’), antipartinic (cf. rus. antipartiinâi), antistatal (cf. rus. anrigosudarstvennâi) etc. C. lexicale de structură la cuvintele derivate sunt foarte numeroase, în comparație cu cele de la cuvintele compuse. Ele pot fi, ca și celelalte, totale și parțiale, iar după natura afixelor, cu care sunt formate atât ele cât și modelele pe care le imită, pot fi cu sufixe, cu prefixe și parasintetice. Cele mai multe c. lexicale de structură derivate cu sufixe sunt construite după modele franceze și ele au de obicei aceeași rădăcină și același sufix ca acestea. Astfel: frățietate (cf. fr. fraternité) și întâietate (cf. fr. primauté), c. de structură totale, apărute la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, cu varianta -etate a vechiului sufix -ătate (echivalat cu sufixele franceze -auté și -ité); simțământ (< a simți, după fr. sentiment, it. sentimento); ședință (< a ședea + suf. -ință, după fr. séance); crucișător (după fr. croiseur și germ. Kreuzer); decembrist (< decembrie + suf. -ist, după rus. dekabrist); proletcultism (după rus. proletkultovșcina); tipicitate (< tipic + suf. -itate, după rus. tipicinost’); oblomovism (oblomov + suf. -ism, după rus. oblomovșcina) etc. Marea majoritate a c. lexicale de structură derivate cu prefixe sunt formații neologice după modele franceze (mai ales) sau rusești. Unele sunt c. integrale: sublocotenent (după fr. sous-lieutenant), suprasarcină (după fr. surcharge), coraport (după rus. sodoklad) etc.; altele sunt c. parțiale cu prefixul împrumutat și tema calchiată: alăpta (după fr. allaiter), demers (după fr. demarche), compărea (după fr. comparaître), concetățean (după fr. concitoyen), prejudecată (după fr. préjugé), reține (după fr. retenir), subîmpărți (după fr. subdiviser) etc.; altele sunt c. parțiale cu prefixul tradus și tema împrumutată: subestima (după fr. sous-estimer), suprasaturație (după fr. sursaturation) etc. Există situații când, de la același model străin, paralel cu unele c. derivate cu prefixe care au o tentă arhaică și sunt azi mai slab instalate în limbă, circulă și formații neologice împrumutate, mai solid instalate în limbă: propășire (după fr. progres) și progres, înrâurire (după fr. influence) și influență, neatârnare (după fr. indépendance) și independență etc. C. lexicale de structură derivate parasintetic sunt formații neologice după modele franceze și rusești: unele totale – ca în cazul învechitelor conlucrător (după fr. collaborateur), înlocuit de actualul colaborator, și întrevorbitor (după fr. interlocuteur sau it. interlocutore), înlocuit de actualul interlocutor, sau al lui deznodământ (după fr. dénouement); altele parțiale, ca în cazul lui consimțământ (după fr. consentement) și al mai vechiului presimțământ (după fr. pressentiment), înlocuit apoi de presentiment. C. lexicale de structură la cuvintele compuse au urmat modele latino-romanice, slave și germane. Unele nu s-au impus în limbă: vasfrângere pentru naufragiu, versiface pentru versifica, liberschimb (după fr. libre-échange), liberschimbist (după fr. libre-échangist) etc. Altele au fost atât împrumutate cât și calchiate, procedeul dând naștere unor dublete lexicale sinonimice inegale ca frecvență, diferențiate semantic sau stilistic: binecuvânta (după v. sl. blogoslovit’) și blagoslovi (învechit și folosit figurat), fărădelege (după v. sl. bezŭ zakonije) și bazaconie (evoluat spre „lucru bizar”), Bunavestire (după v. sl. Blagoveștenie) și Blagoveștenie (mai vechi și mai frecvent). Unele din dublete au și dispărut, datorită concurenței dintre ele: greomesor, eliminat de barometru și caldomesor, eliminat de termometru. Compusele calchiate în secolele al XIX-lea și al XX-lea urmează modele franceze (mai ales), germane și rusești, cu păstrarea – în general – a topicii elementelor constitutive: bunăvoință (după fr. bienveillance și lat. benevolentia), locțiitor (după fr. lieutenant și it. luogotenente), hârtie-monedă (după fr. papier-monnaie), apă-tare (după fr. eau-forte și it. acqua-forte), nou-născut (după fr. nouveau-né) etc. În cazul compuselor calchiate după germană, ordinea componentelor a fost schimbată: nu-mă-uita (după Vergissmeinnicht < vergisse „uita” + mein „mă” + nicht „nu”), război-fulger (după Blitzkrieg < Blitz „fulger” + Krieg „război”), vinars (< vin + ars, după Branntwein < brannt „ars” + Wein „vin”) etc. Unele compuse sunt traduceri parțiale ale modelelor străine: scurtcircuit (după fr. court-circuit), semifinală (după fr. demi-finale), maltrata (după fr. maltraîter), astronavă (după fr. astronef), autocritică (după rus. samokritika), zi-muncă (după rus. trudoden’), general-locotenent (după rus. general-leitenant) etc. Unele compuse au fost calchiate total prin abreviere (structura lor copiază modele străine). Există astfel formații din inițiale: T.F.F. („Telegrafie fără fir”), după fr. T.S.F („Télégraphie sans fil”); C.G.M. („Confederația Generală a Muncii”), după fr. C.G.T. („Confédération générale du travail”); S.M.T. („Stațiunea de mașini și tractoare”), după rus. M.T.C. („Mașinno-Traktornaia Stanția”); A.L.A. („Apărarea locală antiaeriană”), după rus. P.V.O. („Protivovozdușnaia oborona”) etc., sau formații din fragmente de cuvinte (de obicei silabe): Gostat („Gospodărie de stat”), după rus. sovhoz. ◊ ~ gramatical: copiere sau împrumutare dintr-o limbă străină a unui procedeu morfologic sau sintactic. Este mult mai rar decât c. lexical și îmbracă două aspecte: a) c. gramatical morfologic: copiere sau împrumut al unui procedeu morfologic. Este mai rar decât cel sintactic. Astfel: folosirea la plural a cuvintelor bătrânețe și tinerețe după modele slave (cf. bg. starini și mladini); crearea formelor reflexive la unele verbe românești, după model slav: se cade (după v. sl. pada sę), a se gândi (după v. sl. dumam sę), a se jura (după v. sl. klęti sę), a se naște (după v. sl. roditi sę), a se râde (după v. sl. smijati sę), a se teme (după v. sl. bojati sę), a se ruga (după v. sl. moliti sę) etc.; folosirea verbului a naște cu valoare intranzitivă de reflexiv dinamic („a se naște”) – existentă cândva în limba română veche, dar dispărută – sub influența fr. naître. b) c. gramatical sintactic: copiere sau împrumut al unui procedeu sintactic (este mai frecvent decât cel morfologic). Astfel: construirea verbului a locui cu un complement direct, după fr. habiter, începând cu a doua jumătate a secolului trecut; folosirea verbelor a preceda și a sluji cu dativul, după rus. predșestvovat’ și slujit’. Există și c. gramatical combinat (morfologic și sintactic în același timp). Astfel: folosirea verbului a ruga cu sens intranzitiv de reflexiv dinamic („a se ruga”) după v. sl. moliti sę (c. morfologic) și construirea lui, după același model, cu dativul (c. sintactic). ◊ ~ frazeologic: copiere a structurii unui grup de cuvinte care exprimă un conținut unic și care formează o unitate frazeologică; traducere literală a unei unități frazeologice, mai mult sau mai puțin complexă. De obicei, prin acest c. se copiază îmbinările frazeologice de doi, trei și patru termeni (combinații stabile de cuvinte, consacrate de uz, simțite ca unități distincte, dar cu componentele independente din punct de vedere semantic, ceea ce le permite disocierea și transpunerea în altă limbă). C. frazeologice sunt fie totale, fie parțiale și ele urmează mai ales modelele franceze (în mai mică măsură pe cele rusești): cale lactee (după fr. la voie lactée), a face escală (după fr. faire escale), rău de mare (după fr. mal de mer), a lua cuvântul (după fr. prendre la parole), a pune în lumină (după fr. mettre en lumière), a cădea de acord (după fr. tomber d’accord), a ține cont (după fr. tenir compte), a se ține la curent (după fr. se tenir en courant), a face demersuri (după fr. faire des démarches), a induce în eroare (după fr. induire en erreur), în materie de (după fr. en matière de), în ceea ce privește (după fr. en ce qui concerne), dat fiind că (după fr. étant donné que): coexistență pașnică (după rus. mirnoe sosușcestvovanie), satelit artificial (după rus. iskustvennâĭ sputnik), condică de sugestii și reclamații (după rus. kniga jalob i predlojenâĭ), artist emerit (după rus. zaslujennâĭ artist), examen de stat (după rus. gosudarstvennâĭ ekzamen) etc. Uneori, în c. frazeologic unul din componente rămâne netradus, deoarece sau există deja în limbă, sau e împrumutat în momentul calchierii: cale ferată (după fr. voie ferrée), a face naveta (după fr. faire la navette), a cădea în desuetudine (după fr. tomber en désuétude), a fi într-o pasă rea (după fr. être dans un mauvaise passe) etc. C. frazeologic poate avea doi termeni: a bate monedă (după fr. frapper monnaie), a trece în revistă (după fr. passer en revue), punct de vedere (după fr. point de vue), prezență de spirit (după fr. présence d’ésprit), concurs de împrejurări (după fr. concours de circonstances), compoziție socială (după rus. soțialnâĭ sostav), măiestrie artistică (după rus. hudojestvennoe masterstvo), muncă de răspundere (după rus. otvetstvennaia rabota), colectiv de catedră (după rus. kolektiv katedrî), cultul personalității (după rus. kult licinosti) etc: c. frazeologice cu trei termeni: a reveni la oile noastre (după fr. revenir à nos moutons), a da câștig de cauză (după fr. donner gain de cause), a face act de prezență (după fr. faire acte de présence), a da semn de viață (după fr. donner signe de vie), parc de cultură și odihnă (după rus. park kulturî i odâha), activitate nervoasă superioară (după rus. vâsșaia nervnaia deiatel’-nost’), rachetă balistică intercontinentală (după rus. mejkontinentalnaia balisticeskaia raketa) etc.; c. frazeologice cu patru termeni: organ local al puterii de stat (după rus. mestnâĭ organ gosudarstvennoĭ vlasti) etc. ◊ ~ lexico-frazeologic: c. combinat – lexical (deoarece structura unuia din elementele componente ale unității frazeologice este împrumutată) și frazeologic (pentru că structura întregii unități frazeologice este copiată după modelul străin, prin traducere literală). C. acesta duce la apariția unei noi îmbinări frazeologice și a unui nou cuvânt (simplu sau compus), care intră în structura acesteia. C. lexico-frazeologic trebuie să îndeplinească două condiții fundamentale: a) unul din componentele unității frazeologice calchiate să fie cuvânt cu formă internă clară, adică derivat sau compus: a face anticameră (după fr. faire antichambre), dreptul națiunilor la autodeterminare (după rus. pravo nații na samoo predelenie) etc.; b) forma internă a compusului sau a derivatului să fie redată în altă limbă printr-un cuvânt nou creat, a cărui structură reproduce pe aceea a celui calchiat: bază tehnico-materială (după rus. material’notehniceskaia baza), revoluție burghezo-democratică (după rus. burjuazno-demokraticeskaia revoluția), învățământ primar (după fr. enseignement primaire), învățământ secundar (după fr. enseignement secondaire) etc.

CATATERMOMETRU s. n. termometru medical pentru determinarea cantității de căldură pierdută de corpul omenesc datorită curenților de aer și transpirației. (< fr. catathermomètre)

catatermometru s. n. → termometru

CATATERMOMETRU ~e n. Termometru special, utilizat la măsurarea căldurii pierdute de corpul omenesc sub influența mediului ambiant. /<fr. catathermometre

CĂLDURĂ. Subst. Căldură, căldurică (fam.), căldură tropicală, fierbințeală, soare, arșiță, strapaț (reg.), dogoare, dogoreală, caniculă, vipie (reg.), zăduf, zăpușeală, zăpuc (reg.), năplăială (reg.), văpaie (fig.), jar (fig.); năbușeală (pop.), nădușeală, înădușeală (reg.), toropeală, năduf (pop.). Termo- (termodinamică; termoelectricitate; termologie; termometru etc.). Adj. Cald, căldicel (dim.), căldișor, călduț, călduros, încins, fierbinte, fierbincior (pop.), dogoritor, aprins, arzător, canicular, torid (livr.), zăpușitor (pop.), zăpușit (pop.), înăbușitor, năbușitor (pop.), toropitor, sufocant (fig.), zădufos (rar); zăpușit (pop.), înăbușit, dogorît, bătut de soare, înfierbîntat, ars, pîrlit, toropit. Termo- (termogen; termodinamic; termostabil etc.). Termic. Vb. A fi cald, a se sufoca, a muri de căldură, a se topi de căldură, a fierbe, a arde, a fi lac de sudoare; a se încălzi, a se înfierbînta, a înăduși (reg.), a năduși (pop.), a dogorî,a pîrli, a pîrjoli. A încălzi, a zăpuși (pop.), a frige, a înfierbînta, a încinge, a arde, a văpăi (înv.). A termofica. V. fierbere, foc, recipient.

Celsiu m. celebru matematic și astronom suedez, introducătorul termometrului centigrad (1701-1744).

centezimal a. care se compune din 100 părți egale: scara centezimală a termometrului.

*centigrád, -ă adj. (centi- și grad). Aritm. Împărțit într’o sută de grade: termometru centigrad.

* CENTIGRAD adj. Împărțit în o sută de grade: termometru ~ [fr.].

centigrad a. împărțit în o sută de grade: termometru centigrad.

CENTIGRAD, -Ă, centigrade, adj. Care este împărțit în o sută de grade. Termometru centigrad. ♦ Care rezultă dintr-o asemenea împărțire, care se raportează la o scară de o sută de grade. Grad centigrad.

A COBORÎ cobor 1. intranz. 1) v. A SE COBORÎ. 2) (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a se apropia de asfințit; a asfinți; a apune; a scăpăta. 3) fig. (despre întuneric, liniște etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a cădea; a veni; a se apropia. 4) (despre voci, tonuri etc.) A trece la note mai grave; a scădea în intensitate. 5) (despre parametri fizici sau despre aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori mai scăzute; a scădea; a descrește. Presiunea atmosferică coboară. Termometrul ~. 6) A fi de o anumită origine; a-și avea obârșia; a proveni. 2. tranz. 1) A muta într-un loc jos; a pune mai jos. ~ sacul din căruță. 2) (forme de relief înalt, scări etc.) A parcurge de sus în jos. ~ dealul. 3) (voce, ton, glas etc.) A face să fie mai puțin intens. * ~ ochii (sau privirea) a se uita în jos (de rușine, de sfială etc.). ~ tonul (sau glasul) a vorbi cu blândețe. 4) (valori ale unor mărimi) A face să scadă. /cf. pogori

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî vb. IV] – Cf. pogorî.

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre Soare, Lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî vb. IV] – Cf. pogorî.

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se da jos dintr-un Ioc ridicat sau dintr-un vehicul; (uneori determinat pleonastic prin «la vale») a merge în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. Din trăsură, el a coborît cel din urmă. SAHIA, N. 55. Coborîndu-se în fîntînă, umple întîi plosca și o pune la șold. CREANGĂ, P. 205. Arald atunci coboară de pe-al lui cal. EMINESCU, O. I 93. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată, vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei. ALECSANDRI, P. P. 1. Fig. Privirile coboară mereu, din platou în platou. BOGZA, C. O. 21. ◊ Tranz. (Cu privire la un drum, la un teren etc.) Umblăm domol; suim poteci oable și coborîm prăpăstii. SADOVEANU, B. 6. Ai avut mare noroc de mine, de n-ai apucat a coborî priponii ista. CREANGĂ, P. 202. Dealuri multe ei suiră, Multe dealuri coborîră. ALECSANDRI, P. P. 165. ♦ Intranz. A zbura în jos, a veni jos din înălțime. În urma tractoarelor, berzele coborau mai puțin sperioase, obișnuite cu zgomotul motoarelor. MIHALE, O. 185. Coborî în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază. EMINESCU, O. I 168. ♦ Intranz. (Despre ape curgătoare) A curge la vale. E Oltul care... neîntrerupt coboară. BOGZA, C. O. 95. ◊ Intranz. (Despre corpuri cerești) A se apropia de asfințit, a apune. Soarele coboară într-o tăcere care neliniștește gîzele. C. PETRESCU, S. 245. Luna se cobora încet, mărindu-se, spre pămînt. EMINESCU, N. 25. ♦ Refl. Fig. (învechit, determinat prin «din scaun», «de pe tron») A renunța la domnie, a abdica. Împăratul se coborî din scaun și se urcă fiul cel mic. ISPIRESCU, L. 40. 2. Tranz. A da pe cineva sau ceva jos de la o înălțime oarecare. Coborîndu-l [pe Hercule din cer], îl puse iarăși în leagăn. ISPIRESCU, U. 19. Coboară din pod un păpușoi și desface grăunțele ce-i trebuiesc. ȘEZ. III 126. ◊ Expr. A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos. Ei! nu mai coborî ochii și zi că vrei, să se sfîrșească comedia. ALECSANDRI, T. 320. ♦ A trage, a apleca, a lăsa în jos. Costea aprinse țigara, coborî fereastra și rămase rezemat de bara de alamă. C. PETRESCU, C. V. 17. Și numai după ce ea plecă de lîngă dînsul, se hotărî să coboare pleoapele peste globurile ochilor care păstrau încă imaginea ei. BART, E. 352. 3. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață, vînt etc.) A se lăsa, a cădea. Astăzi, ca și alte dăți. Lungă liniște coboară Peste mari singurătăți. TOPÎRCEANU, B. 23. Cerul și-a schimbat veșmîntul, Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vîntul Ca un foșnet lung de apă. TOPÎRCEANU, S. A. 19. Noaptea începu să coboare liniștită. DUNĂREANU, N. 20. 4. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru și temperatură) A scădea. Temperatura a coborît sub 0°. 5. Tranz. (Cu privire la glas sau la ton) A schimba intensitatea sau înălțimea trecînd la un registru mai profund. Oratorul coborî deodată tonul. ◊ Refl. (în glumă) (Ciupici scoate cîteva note grave, voind a imita pe un basso italian) Millo: Destul! De te mai coborai nițel, ajungeai la catul de jos. ALECSANDRI, T. I 290. 6. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din») A-și trage obîrșia, a avea originea, a se trage din... Ștefan cel Mare cobora din Mușatini. 7. Refl. Fig. A se înjosi. – Variantă: scoborî (VLAHUȚĂ, O. AL. II 4, CREANGĂ, P. 5) vb. IV.

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ♦ Intranz., refl. și tranz. A merge in jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura în jos, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre corpuri cerești) A se apropia de asfințit; a apune. ♦ Fig. (Înv.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Tranz. A da jos pe cineva sau ceva de la o înălțime oarecare; a trage, a lăsa în jos. ♦ Expr. A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos. 3. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 4. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea. 5. Tranz. A schimba intensitatea sau înălțimea glasului, trecînd la un registru mai profund. 6. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din. . . 7. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: scoborî vb. IV] – Din pogorî (<pogor <v. sl. poporĭ).

CONSULTA, consult, vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică o persoană sau un colectiv) A întreba, a cere o părere, un sfat; a cere avizul cuiva. Directorul de scenă a căutat să verifice justețea acestei distribuții, consultînd întreg ansamblul. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 8/6. Te-am trecut [pe lista colaboratorilor] fără să te consult, fiindcă nu știam unde să te descopăr. C. PETRESCU, C. V. 158. ♦ A cere părerea unui specialist. Și să nu socotească cineva că consulta vreun doctor. NEGRUZZI, S. I 208. 2. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se sfătui cu cineva. M-am consultat cu un prieten. ◊ (Cu sens reciproc) S-adunară Și mult se consultară Ce fel ar putea face Și prin care mijloace Stavilă ar opune L-acea înecăciune. ALEXANDRESCU, P. 168. 3. Tranz. (Cu privire la o lucrare tipărită, un text sau o indicație scrisă) A cerceta, a examina pentru a se informa sau a se documenta. Comandanții... consultă hărțile. CAMIL PETRESCU, V. 24. Bogoiu... se îndreaptă spre tablă, consultînd cu mare atenție barometrul și termometrul. SEBASTIAN, T. 10.

cuvétă f., pl. e (fr. cuvette, dim. d. cuve, bute. V. cupă). Fiz. Strachină, lighean. Rezervoriŭ (la termometru).

DIVIZIUNE s. 1. dividere, divizare, fracționare, fragmentare, îmbucătățire, împărțire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.) 2. despărțire, împărțire. (~ capitolelor unei cărți.) 3. parte, secțiune. (Lucrarea are trei mari ~.) 4. gradație. (~ a unui termometru.)

A ETALONA ~ez tranz. 1) (instrumente de măsură) A verifica cu ajutorul unui etalon. ~ un termometru. 2) (scara unor instrumente de măsură) A grada în conformitate cu un etalon. ~ scara unui manometru. 3) (măsură-model) A compara cu un etalon; a determina cu ajutorul unui etalon. /<fr. étalonner

ETALONA, etalonez, vb. I. Tranz. A marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat. A etalona un termometru.

Fahrenheit m. fizician german, a inventat un aerometru ce-i poartă numele și o gradatiune particulară pentru termometru (1686-1740).

FAHRENHEIT [fá:rənhait], Gabriel Daniel (1686-1736), fizician german. Unul dintre fondatorii termometriei. A inventat termometrele cu alcool (1709) și cu mercur (1714). A descoperit că punctele de fierbere ale lichidelor variază cu presiunea. Numele său a fost atribuit unui grad de temperatură (gradul F.). – Scara de temperatură F., scară termometrică utilizată în țările anglo-saxone, al cărei interval standard de temperatură este divizat în 180 de grade, punctele de topire a gheții și de fierbere a apei, la presiune normală, fiind de 32 și, respectiv, 212°F.

FOTO- „lumină, fosforescență, iradiație, iluminație, fotografie”. ◊ gr. phos, photos „lumină” > fr. photo-, germ. id., engl. id., it. foto- > rom. foto-. □ ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., procedeu manual de pregătire a unei forme de tipar plan, folosind ca original o fotografie și pentru lucru o cerneală autografică sau tuș litografic; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază efectele luminii asupra biologiei ființelor vii; ~blast (v. -blast), s. n., lăstar dezvoltat subteran, care se adaptează mai tîrziu la viața aeriană din mediul luminos; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat utilizat la realizarea automată a hărților pe bază de fotograme; ~chineză (~cineză, ~kineză) (v. -chineză), s. f., provocare a mișcării unui organ sau organism vegetal pe calea mișcării bruște a intensității luminii; ~chinograf (~kinograf) (v. chino-₁, v. -graf), s. n., instrument care permite analiza și studierea mișcărilor fizice cu ajutorul filmului; ~chinogramă (~kinogramă) (v. chino-₁, v. -gramă), s. f., imagine obținută la fotochinograf; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., tip de cleistogamie care se datorează insuficienței luminii; ~clinie (v. -clinie), s. f., curbare în jos a frunzelor sau a lăstarilor sub influența gradului de luminozitate sau a direcției razelor de lumină; ~coagulograf (v. coagulo-, v. -graf), s. n., aparat pentru măsurat coagularea sîngelui; ~colografie (v. colo-₁, v. -grafie), s. f., metodă de tipărire la care se utilizează un strat de gelatină sensibilizat la acțiunea luminii; ~colorimetru (v. colori-, v. -metru₁), s. n., instrument utilizat la măsurarea concentrației unei soluții colorate cu ajutorul luminii; ~colposcopie (v. colpo-, v. -scopie), s. f., colposcopie cu înregistrarea fotografică a imaginilor; ~crom (v. -crom), adj., s. m., (corp) care își modifică culoarea sub acțiunea luminii; ~cromatic (v. -cromatic), adj., a cărui cromaticitate este în funcție de luminozitate; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de reproducere fotografică în culori; ~cromogeni (v. cromo-, v. -gen₁), s. m. pl., grup de bacterii nespecifice și patogene; caracterizate prin capacitatea de a elabora, numai în prezența luminii, un pigment galben; ~cromografie (v. cromo-, v. -grafie), s. f., metodă de fotografiere în culori sau de reproducere fotografică a tablourilor în culori; ~cromotipografie (v. cromo-, v. tipo-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere fotomecanică a culorilor pentru ilustrarea publicațiilor; ~cromoxilografie (v. cromo-, v. xilo-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere în culori cu clișee gravate în lemn; ~cronograf (v. crono-, v. -graf), s. n., aparat fotografic utilizat la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre substanțe) cu efect asupra celulelor vii numai în prezența luminii; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., efect stimulator al luminii asupra organismelor vegetale; ~dineză (v. -dineză), s. f., declanșare a curenților de rotație din citoplasmă sub influența luminii; ~diodă (v. di-, v. -odă), s. f., 1. Diodă a cărei funcționare depinde de intensitatea fluxului luminos care cade asupra sa. 2. Celulă fotoelectrică; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate vegetală sau animală sub influența luminii; ~fază (v. -fază), s. f., stadiu în dezvoltarea plantelor, caracterizat printr-o cerință deosebită pentru temperatura optimă și pentru intensitatea și durata luminii; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre vegetale) care crește și se dezvoltă în locuri însorite; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în stațiunile ecologice însorite; sin. heliofite; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă fotofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., repulsie patologică față de lumină; ~fon (v. -fon), s. n., instalație care transmite sunetele prin intermediul unei raze de lumină; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., procedeu de transmitere a sunetelor cu ajutorul fotofonului; ~for (v. -for), adj., care posedă sau care poartă o sursă de lumină; ~foreză (v. -foreză), s. f., deplasare a particulelor microscopice sub acțiunea unui flux puternic de lumină; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre bacterii) care produce lumină; ~geneză (v. -geneză), s. f., fotogenie*; ~genic (v. -genic), adj., care impresionează bine placa fotografică; ~genie (v. -genie₁), s. f., producere de lumină; sin. fotogeneză; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., metodă de cercetare geologică pe bază fotografică; ~goniometru (v. gonio-, v. -metru₁), s. n., instrument cu care se efectuează măsurători unghiulare pe fotograme; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în fotografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu tehnic care permite obținerea imaginii pozitive a obiectelor prin acțiunea luminii pe o suprafață sensibilă; ~grafotip (v. grafo-, v. -tip), s. n., 1. Fotografie a exemplarului vegetal tipic. 2. Tip de taxon stabilit pe baza unei ilustrații fotografice; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Probă fotografică pozitivă. 2. Fiecare imagine a unui film. 3. Fotografie specială, luată din avion, utilizată în topografie și cartografie; ~laparoscopie (v. laparo-, v. -scopie), s. f., tip de laparoscopie cu înregistrare fotografică a imaginilor; ~linotip (v. lino-₁, v. -tip), s. n., mașină de culegere fotografică; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de preparare a formelor de tipar prin fotografierea pe o piatră litografică; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Descompunere chimică a unei substanțe sub acțiunea luminii. 2. Orînduire a granulelor de clorofilă sub acțiunea luminii; ~metalografie (v. metalo-, v. -grafie), s. f., procedeu de imprimare tipografică a hărților și a desenelor, constînd în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază metodele de măsurare a intensității surselor luminoase; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument pentru determinarea sensibilității retiniene la lumină. 2. Instrument pentru măsurarea intensității radiațiilor luminoase; ~microscopie (v. micro-, v. -scopie), s. f., metodă de înregistrare fotografică a preparatelor microscopice; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor morfogenetice suferite de ființele vii sub acțiunea luminii; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare a plantelor ca răspuns la un excitant luminos difuz; sin. helionastie; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., inflamație simultană a corneei și a conjunctivei, produsă de radiațiile ultraviolete; ~patie (v. -patie), s. f., fototaxie (1); ~perspectograf (v. perspecto-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric de transformare plană a fotogramelor, în vederea obținerii de hărți topografice a zonelor terestre plane, dar înclinate; ~plagiotrop (v. plagio-, v. -trop), adj., (despre frunze) cu așezare oblică față de sursa de lumină; sin. fotoplagiotropic; ~plagiotropic (v. plagio-, v. -tropic), adj., fotoplagiotrop*; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat exterior al soarelui sau ai unei stele, care radiază lumină; ~stat (v. -stat), s. n., reproducere fotografică a unui document, realizată doar printr-o singură operație; ~stereograf (v. stereo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric de fotorestituție, bazat pe principiul vederii stereoscopice, fiind înzestrat cu o lunetă stereoscopică de vizare; ~stereogramă (v. stereo-, v. -gramă), s. f., ansamblu de două fotograme corespondente care conțin același obiect din fotoperspectivă realizată din două puncte de stație vecine; ~stereotecă (v. stereo-, v. -tecă), s. f., colecție de fotostereograme spațiale, care conține o regiune terestră dată; ~stereotomie (v. stereo-, v. -tomie), s. f., metodă de cercetare în antropologie, bazată pe fotografierea în trei dimensiuni; ~stetoscop (v. steto-, v. -scop), s. n., instrument medical bazat pe transformarea sunetelor în impulsuri luminoase și utilizat pentru analiza zgomotelor cordului fetal; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Mișcări de orientare a organelor vegetale în direcția razelor de lumină; sin. fotopatie. 2. Deplasare a unor organisme vegetale inferioare după direcția razelor de lumină într-un mediu inegal iluminat. 3. Reacție a protoplasmei la lumină; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de fotograme sau de fotografii, organizată sistematic; ~telefon (v. tele-, v. -fon), s. n., sistem de transmisie a convorbirilor telefonice, folosind modularea unui fascicul de lumină sau de raze infraroșii; ~telegraf (v. tele-, v. -graf), s. n., aparat folosit în fototelegrafie; ~telegrafie (v. tele-, v. -grafie), s. f., transmitere la distanță a imaginilor, a desenelor, a textelor etc. cu ajutorul telegrafiei; ~telegramă (v. tele-, v. -gramă), s. f., probă obținută de fototelegraf; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical care folosește radiații luminoase; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru înregistrarea fotografică a temperaturii apelor din mediile inaccesibile; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică simultană a radiațiilor luminoase și a radiațiilor calorice; ~tip (v. -tip), s. n., fotografie a exemplarului vegetal tipic; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de fotocolografie prin care se realizează reproduceri în diverse cerneluri; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., aplicație a fotogrammetriei la topografie; ~trof (v. -trof), adj., (despre organisme) care sintetizează substanțe organice cu ajutorul energiei obținute din lumina solară; sin. fototrofic^[1]; ~trofie (v. -trofie), s. f., 1. Sintetizare a substanțelor organice cu ajutorul energiei luminoase. 2. Dezvoltare mai viguroasă a unei părți din organul unei plante datorită unei luminozități mai pronunțate; ~trop (v. -trop), adj., (despre organisme) care se orientează în direcția izvorului de lumină; sin. fototropic; ~tropic (v. -tropic), adj., fototrop*; ~tropie (v. -tropie), s. f., schimbare reversibilă a culorii unui compus cristalizat sub acțiunea luminii; sin. fototropism^[2]; ~xen (v. -xen), adj., (despre animale) care manifestă indiferență față de prezența unei anumite intensități luminoase; ~xilografie (v. xilo-, v. -grafie), s. f., procedeu tipografic de copiere a negativului unei fotografii pe o placă de lemn.

GALIU s. n. sg. Metal de culoare cenușie, întrebuințat la confecționarea unor termometre care măsoară temperaturi pînă la 1000°; în combinație cu alte metale se folosește în dentistică și la construirea oglinzilor optice.

GALIU s.n. Metal moale alb-cenușiu, întrebuințat la fabricarea termometrelor pentru temperaturi mari, în dentistică etc. [Pron. -liu. / < fr. gallium, cf. germ. Gallium].

GALIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil, de culoare cenușie, folosit la fabricarea unor termometre care măsoară temperaturi înalte sau (ca aliaj) la fabricarea tranzistoarelor, la construirea oglinzilor optice etc. – Din fr. gallium.

GALIU n. Metal moale, de culoare argintie, folosit la fabricarea termometrelor pentru temperaturi înalte, a oglinzilor optice și la confecționarea plombelor dentare. /<fr. gallium

galiu sni [At: DEX / E: fr gallium] Element chimic, metal moale, ductil, cenușiu, folosit la termometre care măsoară temperaturi înalte sau, în aliaje, la tranzistoare, la oglinzi optice etc.

GEISSLER [gaislər], Heinrich (1814-1879), fizician german. Studii privind descărcările electrice. în gaze. A inventat o pompă de vid cu vapori de mercur (1855), tuburi cu gaze rarefiate (tubul G.) sau cu vid, vaporimetre, aerometre, termometre.

GEO- „pămînt, sol, teren, terestru, teluric”. ◊ gr. ge „pămînt” > fr. géo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. geo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile dintre evoluția globului terestru și dezvoltarea vieții; ~biont (v. -biont), s. n., organism vegetal care trăiește permanent în sol; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Embrion cu germinație subterană. 2. Stolon subteran; ~cancerologie (v. cancero-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază interdependența dintre cancer și condițiile geografice; ~carpie (v. -carpie), s. f., fenomen prezent la unele plante care, după fecundație, își afundă floarea în pămînt, unde se dezvoltă fructele; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., (despre plante) care se curbează dirijînd fructul în pămînt; ~centric (v. -centric), adj., 1. Care este raportat la centrul pămîntului. 2. Care are globul terestru drept centru; ~clază (v. -clază), s. f., ruptură mare în scoarța terestră; sin. litoclază; ~cratic (v. -cratic), adj., referitor la mișcările tectonice de ridicare și de coborîre a scoarței, manifestate prin regresiunea și transgresiunea apelor marine; ~criologie (v. crio-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază zonele de îngheț ale pămîntului; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante care se înmulțesc prin muguri subterani; ~cronologie (v. crono-, v. -logie₁), s. f., ramură a geologici care se ocupă cu măsurarea timpului istoric și cu stabilirea succesiunii fenomenelor geologice; ~dezie (v. -dezie), s. f., disciplină care studiază forma și dimensiunile pămîntului și tehnica reprezentării cartografice a suprafeței lui; ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la modificările suferite de scoarța terestră sub acțiunea diferiților agenți externi; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., ecologia pămîntului; ~ecotip (v. eco-₁, v. -tip), s. n., ecotip geografic stabilizat; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor față de forța de gravitație; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu pămînt; ~fagie (v. -fagie), s. f., ingerare patologică de pămînt; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre un organ vegetal) care crește subteran; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care în perioada repausului vegetativ sau în condiții nefavorabile continuă să supraviețuiască numai prin organele subterane; ~fon (v. -fon), s. n., instrument folosit în prospecțiunile geologice pentru recepționarea undelor sonore; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre agenți patogeni) care pătrunde din sol în organele plantei; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a pămîntului; ~genie (v. -genie₁), s. f., disciplină care studiază originea și formarea pămîntului; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., disciplină care are ca obiect de studiu compoziția mineralogică și resturile florei și faunei pămîntului; ~gonie (v. -gonie), s. f., formare a pămîntului; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în geografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., știință care descrie și studiază scoarța terestră, cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic, biologic etc.; ~id (v. -id), s. n., corp geometric reprezentînd forma teoretică a pămîntului, redusă la nivelul oceanelor; ~izotermă (v. izo-, v. -term), s. f., linie care unește pe o hartă puncte cu aceeași temperatură din scoarța terestră; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a pămîntului; ~lit (v. -lit₁), s. n., zeolit*; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în geologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază modul de formare, structura și istoria dezvoltării pămîntului; ~mal (v. -mal), adj., 1. (Despre organe vegetale) Cu dezvoltare orizontală, ca rezultat al acțiunii forței de gravitație. 2. (Despre plante) Care prezintă organe tîrîtoare; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a matematicii care studiază formele și proprietățile figurilor spațiale; ~metrografie (v. metro-₂, v. -grafie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul găsirii unei soluții cît mai simple, dar exacte, a unei probleme de construcție geometrică; ~metru (v. -metru₁), s. m. și f., 1. Specialist în geometrie. 2. Topograf; ~morfic (v. -morfic), adj., referitor la forma globului pămîntesc; ~morfie (v. -morfie), s. f., parte a geodeziei care se ocupă cu studiul figurii pămîntului; ~morfogeneză (v. morfo-, v. -geneză), s. f., proces de apariție a formelor de relief ale suprafeței terestre; ~morfogenie (v. morfo-, v. -genie₁), s. f., disciplină care studiază originea formelor de relief de pe pămînt; ~morfolog (v. morfo-, v. -log), s. m. și f., specialist în geomorfologie; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., parte a geografiei fizice care studiază forma și evoluția reliefului scoarței terestre; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., influență morfogenetică a forței de gravitație asupra organelor vegetale; ~nastie (v. -nastie), s. f., fenomen biologic de curbare sau de răsucire a organelor vegetale spre pămînt; ~nemie (v. -nemie), s. f., ramură a biogeografiei care studiază condițiile și distribuirea organismelor vegetale și animale pe suprafața terestră; ~nictinastie (v. nicti-, v. -nastie), s. f., mișcare de curbare a plantelor sub influența puterii de gravitație pentru luarea poziției de somn; sin. geonictitropie; ~nictitropie (v. nicti-, v. -tropie), s. f., geonictinastie*; ~nomie (v. -nomie), s. f., studiul legilor fizice după care se produc schimbările scoarței terestre; ~oceanografie (v. oceano-, v. -grafie), s. f., geologie marină; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază efectele climatului și ale mediului înconjurător în apariția bolilor; ~sferă (v. -sferă), s. f., fiecare din învelișurile concentrice care intră în componența globului terestru; ~speologie (v. speo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază morfologia, mineralogia, petrografia și speogeneza regiunilor carstice; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Mișcare de orientare a organelor vegetale în direcția forței de gravitație. 2. Sensibilitate a protoplasmei celulare față de forța de gravitație; ~termic (v. -termic), adj., referitor la căldura internă a pămîntului; ~termie (v. -termie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul variațiilor termice ale pămîntului, în raport cu adîncimea lui; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., termometru cu care se măsoară temperatura solului; ~tip (v. -tip), s. n., populație cu caractere particulare, rezultate ale selecției, în anumite condiții de mediu; ~trofie (v. -trofie), s. f., creștere unilaterală și inegală a unui organ datorită poziției luate în urma puterii de gravitație; sin. geotrofism; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care prezintă mișcări de curbare în direcția razei pămîntului, sub influența gravitației; ~xen (v. xen), adj., (despre animale) care trăiește majoritatea timpului la suprafața solului.

GEOTERMOMETRU s. n. termometru electronic folosit în geotermometrie. (< fr. géothermomètre)

geotermometru sn [At: LTR / P: ge-o~ / Pl: ~re / E: fr géothermomètre] Termometru pentru măsurarea temperaturii solului.

geotermometru s. n. (sil. ge-o-) → termometru

geotermometru s. n. (geol.) ◊ „Institutul de geologie și geofizică a realizat «geotermometrul» GTE-40 d, un termometru electronic, cu citire directă, portabil, destinat prospecțiunii geotermice de mică adâncime. Utilizarea aparatului a dat rezultate bune în investigarea directă a zonelor geotermale cu manifestări de suprafață.” R.l. 28 II 78 p. 5 (din geo- + termometru; DEX-S)

GEOTERMOMETRU s.n. Termometru pentru măsurarea temperaturii solului. [< fr. géothermomètre].

* GRAD (pl. -de) sn. 1 📻 Fie-care din diviziunile egale însemnate pe un instrument de fizică (termometru, barometru), etc.: e un frig de 10 ~e ¶ 2 ➕ A 360-a parte dintr’o circonferență, în diviziunea sexagezimală ¶ 3 🎼 Interval între notele succesive ale gamei ¶ 4 Fie-care din funcțiunile, posturile, demnitățile, etc. prin care trebuie să treacă cineva pe rînd, spre a ajunge la o treaptă mai înaltă: ~ul de căpitan; ~e universitare, bacalauratul, licența, doctoratul ¶ 5 Trecerea progresivă dintr’o situațiune în alta ¶ 6 🩺 Starea la care a ajuns o boală ¶ 7 Intensitate mai mare sau mai mică: ~ de tristețe; ~ul de asemănare (al portretului) sau originalul (VLAH.) ¶ 8 Înrudire mai apropiată sau mai depărtată: ~ de rudenie ¶ 9 ➕ Ecuațiune de ~ul întîiu, al doilea, etc., ecuațiune în care necunoscuta e la puterea întîiu, a doua, etc. ¶ 10 📖 ~e de comparați(un)e, pozitivul, comparativul și superlativul adjectivelor și adverbelor ¶ 11 Ⓟ Instrument (ca alcoolometrul, lactometrul, etc.) cu care se măsoară tăria alcoolului, laptelui, etc. [fr. < lat.].

*grad n., pl. e, vechĭ urĭ (lat. gradus, pas, treaptă, d. gradior, gressus sum, pășesc. V. a-gresiune, congres, digit-grad. Diviziune de barometru, termometru orĭ circumferență: termometru arată +10° (10 grade de căldură), un unghĭ de 45 de grade. Nume dat diferitelor sunete ale gameĭ. Fig. Apropiere saŭ depărtare între rude: veriĭ primarĭ îs între eĭ rude de al patrulea grad. Treaptă ĭerarhică orĭ socială: doctoratu e ultimu grad universitar, bogatu ocupă un grad social maĭ înalt de cît săracu. Gram. Gradele comparațiuniĭ, pozitivu, comparativu și superlativu: bun. maĭ bun, cel maĭ (saŭ foarte) bun.

grad sn [At: I. VĂCĂRESCUL, R 43/1 / Pl: ~e, (îvp) ~uri / E: lat gradus] 1 Unitate de măsură pentru diverse mărimi variabile (temperatură, presiune atmosferică etc.) în cadrul unor sisteme sau scări de reper. 2 (Îs) ~ Celsius Unitate de măsură a temperaturii. 3 (Îs) ~ Fahrenheit Unitate de măsurare a temperaturii egală cu a 180-a parte din diferența dintre temperatura de topire a gheții și temperatura de fierbere a apei la temperatura atmosferică. 4 (Pop; ccr) Termometru. 5 (Gmt) Unitate de măsură pentru unghiuri reprezentând a 360-a parte dintr-un întreg. 6 (Înv) Unitate de măsură pentru lungime. 7 (Îs) ~ de libertate Indice care arată posibilitățile de mișcare ale (elementelor) unui sistem mecanic. 8-9 (Mat) Exponent sau suma exponenților mărimii literale a unui monom. 10 (Mat) Cel mai mare dintre exponenții monoamelor care alcătuiesc un polinom. 11 (Îcs) Ecuație de ~ul întâi (al doilea etc.) Ecuație a cărei necunoscută este la puterea întâi (a doua etc.). 12 Fiecare dintre diviziunile în care se împarte un sistem sau o scară de reper, de măsură. 13 Valoare a unei mărimi considerată în raport cu valoarea de referință. 14 (Îs) ~ alcoolic Fiecare dintre procentele de alcool pur din volumul unui lichid alcoolic. 15-16 Etalon sau criteriu de apreciere a felului cum se realizează un proces tehnic, o însușire a unui material etc. 17 (Îs) ~ de comparație Formă pe care o iau adjectivul și unele adverbe pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă însușirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb. 18 (Urmat de determinări introduse de prepoziția de) Treaptă, nivel sau stadiu într-un proces, situație dată etc. 19 (Îs) ~ de rudenie Raport de apropiere între rude. 20 Intensitate relativă a unei stări afective, morale sau patologice. 21 (Îlav) În ultimul ~ În stadiul cel mai avansat. 22 (Îlav) În stadiul cel mai grav. 23-24 (Îlav) În cel mai mare (sau mic) ~ Cât se poate de mult (sau de puțin). 25-26 (Îal) La maximum sau la minimum. 27 Fiecare din treptele sistemului de organizare a unor instituții. 28 Fiecare din treptele unei ierarhii (mai ales militare). 29 (Pex) Loc pe care îl ocupă cineva în ierarhia unei funcții. 30 Persoană care ocupă o anumită funcție într-o ierarhie. 31-32 (Pop; ccr) Ofițer sau subofițer. 33 (Îs) ~ universitar Titlu (de master, doctor etc.) decernat de o universitate. 34 (Teh) Asperități care rămân pe piese sau subansamble după primele operații. 35 (D. piese sau subansamble; îe) A scoate ~ul A elimina asperitățile sau bavurile printr-o operație de finisare. 36 (Îae) A netezi complet un obiect. corectat(ă)

GRADA, gradez, vb. I. Tranz. 1. A marca diviziunile pe o scară de măsură, a împărți în grade. A grada un termometru. 2. A dispune în raport cu o scară fixă; a nuanța. A grada culorile. ◊ Expr. A grada o pedeapsă = a mări sau a micșora o pedeapsă în raport cu gravitatea culpei încadrată în prevederile legii.

* GRADA (-dez) vb. tr. 1 📻 A împărți în grade, a însemna gradele pe un instrument de fizică: ~ un termometru ¶ 2 A conferi un grad într’o ierarhie ¶ 3 A mări sau a micșora treptat [fr.].

GRADARE, gradări, s. f. Acțiunea de a grada; marcarea diviziunilor pe o scară de măsură a unui instrument. Gradarea termometrului.

GRADAȚIE s. diviziune. (~ la un termometru.)

GRADAȚIE s. diviziune. (~ la un termometru.)

*gradațiúne f. (lat. gradátio, -ónis). Acțiunea de a grada: gradațiunea unuĭ termometru. Înaintare (orĭ retragere) progresivă: gradațiunea călduriĭ, lefiĭ, onorurilor. Muz. Trecere nesimțită de la un ton la altu. Ret. Figură care așează cuvinte saŭ ideĭ a căror tărie crește saŭ scade, ca: du-te, aleargă, zboară! (V. retorică). – Și -áție.

HIDRARGIR n. Metal lichid, foarte dens și foarte mobil, alb-argintiu, cu luciu puternic, întrebuințat la extragerea aurului și argintului, în medicină și mai ales la umplerea termometrelor; mercur. /<fr. hydrargyre

HOOKE [huk], Robert (1635-1703), savant englez. Contribuții în astronomie (a descoperit rotația planetei Jupiter, forma eliptică a orbitei descrise de centrul de gravitație al Sistemului Pământ-Lună). Autor al legii H., care stabilește proporționalitatea între deformațiile elastice ale unui corp și tensiunile la care este supus. Pionier în domeniul biologiei microscopice (a stabilit structura celulară a țesuturilor și a introdus, în 1665, în lucrarea sa „Micrographia”, noțiunea de celulă). A inventat și perfecționat mai multe instrumente de observare și măsurare (telescoape, termometre, microscoape). Independent de Newton, a emis ipoteza gravitației.

INDICA vb. 1. a arăta, (înv.) a spune. (I-a ~ drumul, cărarea.) 2. a arăta, a trasa. (A ~ cuiva calea de urmat.) 3. a arăta, a preciza, a spune, (înv. și reg.) a semna, (înv.) a permite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a preciza, a pune. (~ te rog și data.) 5. a arăta, a menționa, a preciza, a semnala, a specifica, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări...) 6. a prescrie, a recomanda, (pop.) a scrie. (Îi ~ un tratament.) 7. a aminti, a arăta, a cita, a menționa, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 8. a arăta, a desemna, a semnala. (Tabel care ~ învingătorii în concurs.) 9. a arăta, a însemna, a marca, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 10. a arăta, a înregistra, a marca. (Termometrul ~ o temperatură ridicată.) 11. a arăta, a atesta, a denota, a releva, a trăda, a vădi. (~ o proastă creștere.) 12. a demonstra, a dovedi, a proba, (fig.) a marca. (Cursul evenimentelor ~ o cotitură.)

ÎNREGISTRA vb. 1. v. inventaria. 2. a consemna, a înscrie, a însemna, a nota, a scrie, a trece, (înv.) a notifica, a semna. (~ într-un caiet cheltuielile zilnice.) 3. v. înmatricula. 4. v. menționa. 5. a imprima. (A ~ o melodie.) 6. v. recepționa. 7. a arăta, a indica, a marca. (Termometrul ~ o temperatură înaltă.) 8. v. percepe. 9. v. repurta.

ÎNREGISTRA vb. 1. a inventaria, (înv.) a catagrafia, a registra, a scrie. (A ~ bunuri materiale.) 2. a consemna, a înscrie, a însemna, a nota, a scrie, a trece, (înv.) a notifica, a semna. (~ într-un caiet cheltuielile zilnice.) 3. a (se) înmatricula, a (se) înscrie, (înv.) a (se) matricula. (A ~ un vehicul.) 4. a consemna, a menționa, a preciza, a specifica. (Cronica ~ acest eveniment.) 5. a capta, a prinde, a recepta, a recepționa. (~ undele sonore.) 6. a arăta, a indica, a marca. (Termometrul ~ o temperatură înaltă.) 7. a percepe. (~ toate senzațiile comune.) 8. a obține, a repurta. (A ~ un răsunător succes.)

A ÎNREGISTRA ~ez tranz. 1) (nume, informații) A fixa în scris (sau în memorie); a înscrie; a nota; a consemna. 2) (scrisori, acte) A trece într-un registru (pentru a autentifica). ~ corespondența primită. 3) (sunete, imagini) A fixa prin metode electromagnetice; a imprima. 4) A face să rămână pentru un timp îndelungat (în memorie); a reține (în minte). 5) (bagaje) A preda pentru cântărire și etichetare înaintea plecării (unui tren, avion), primind în loc o recipisă. 6) fig. A indica în mod obiectiv. Termometrul ~ează zero grade. 7) fig. (succese, rezultate) A căpăta printr-un efort; a dobândi; a obține; a repurta. ~ o victorie. /<fr. enregistrer

JENA [jéna], oraș în partea central-estică a Germaniei (Turingia), la E de Erfurt, pe râul Saale; 100,4 mii loc. (1993). Mecanică de precizie; ind. electronică, optivă (uzinele „Carl Zeiss”) și chimico-farmaceutică. Fabrică de sticlă (lentile, sticlărie de laborator). Universitate (1557). Planetariu. Grădină botanică. Biserica Sankt Michael (1390-1506); primărie (1775). Muzee. Menționat documentar pentru prima oară între 881 și 899; statut de oraș din 1284. În apropierea orașului, la 14 oct. 1806, armatele franceze conduse de Napoleon I au învins armatele prusiene, conduse de prințul de Hohenhole. ◊ Sticla de J. = sticlă de bună calitate, având rezistență mărită la căldură și șocuri, cu aplicații în domeniul chimiei (termometre), al opticii (lentile), industrial ori de uz casnic. Produsă pentru prima oară de chimistul german F.O. Schott, care, împreună cu E. Abbe și C. Zeiss, a întemeiat la J. un atelier de sticlărie (1884).

latent a. care stă ascuns: facultate latentă; căldură latentă, care nu e sensibilă la termometru.

*latént, -ă adj. (lat. látens, -éntis, part. d. latére, a fi ascuns). Care nu se vede fiind-că stă ascuns: în poporu japonez era o mare energie latentă. Fiz. Căldură latentă, căldură pe care o absoarbe un corp ca să se lichefacă orĭ să se vaporizeze și nu se manifestă, nu influențează termometru.

linie s.f. I 1 (geom.) <rar> liniament, <înv. și reg.> trăsură, <înv.> dungă. A desenat pe tablă câteva linii paralele. Cuvântul este subliniat cu o linie punctată. 2 (geom.) linie dreaptă = dreaptă (v. drept). Linia dreaptă unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. 3 linie frântă = zigzag. Fuga sa descrie o linie frântă. 4 dungă, vargă, <rar> vărgătură, <pop.> prag, vârstă², <reg.> șar¹, șargă, șirincă, vârcă, vârstătură. Și-a cumpărat o fustă dintr-un material cu linii. 5 dungă, <reg.> ștraif. Pe timp de noapte șoferii urmăresc linia albă de pe mijlocul șoselei. 6 (la aparatele de măsură) liniuță, <reg.> ștric³. La termometrul de exterior, spre prânz, temperatura a crescut cu câteva linii. 7 (tehn.) riglă¹, <reg.> lineal, <înv.> arac. A măsurat laturile cutiei cu o linie. 8 (la pl. linii; arhit.) aliniament. Liniile reprezintă elemente arhitectonice (sau decorative) dispuse în rânduri drepte sau paralele. 9 linie de demarcație = linie de hotar = (art.) linia hotarului = <reg.> linia de la hotar, <înv.> linia demarcației, linie de limitare, punct de demarcație. Linia de demarcație desparte două țări, două suprafețe de teren etc.; (art.; reg.) linia de la hotar v. Linia hotarului. Linie de demarcație. Linie de hotar; (înv.) linie de delimitare = (art.) linia demarcației v. Linia hotarului. Linie de demarcație. Linie de hotar. 10 (mar.) linie de apă a unei nave = linie de cufundare a unei nave. Linia de apă a unei nave este nivelul până la care se cufundă partea inferioară a vasului în apă; linie de cufundare a unei nave = linie de apă a unei nave. 11 (art.; geogr.) linia echinoctiilor = <înv.> linia izohintei. Linia echinoctiilor marchează intersecția eclipticei cu ecuatorul; (înv.) linia amiazăzei v. Meridian. Meridian geografic. Meridian terestru; linia izohintei v. Linia echinocțiilor. 12 (astron.) linie meridiană = meridianul locului (v. meridian). Linia meridiană este linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului; (înv.) linie verticală v. Dreaptă verticală. 13 linie vizuală = rază vizuală. Linia vizuală este linia dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. 14 limită, margine. A semănat până la linia care desparte pământul său de cel al vecinului. 15 (milit.) linie de bătaie = linie de luptă = <înv.> linie de război. Linia de bătaie sau de luptă reprezintă desfășurarea sistematică a unor unități militare în vederea luptei; (art.) linia întâi = prima linie (v. prim¹). Linia întâi este formația de luptă desfășurată cel mai aproape de inamic; (înv.) linie de război v. Linie de bătaie. Linie de luptă. 16 (a. plast.) trăsătură, <înv.> trăsură. Graficianul i-a făcut portretul din câteva linii. 17 trăsătură, <rar> liniament, <înv.> trăsură, <fig.> tăietură. Are linia feței fină. 18 siluetă, talie, <fran.> carură. Linia suplă a fetei este evidențiată de o centură lată. 19 (biochim.) linie limfocitară = serie limfocitară. Linia limfocitară reprezintă succesiunea de celule care se dezvoltă și se divid, pornind de la limfoblast și ajungând în final la limfocitul matur; linie mielocitară = serie granulocitară, serie mielocitară. Linia mielocitară este seria de celule tinere care, după multiplicare și maturație în măduva osoasă, ajung la stadiul de leucocit polinuclear adult sau granulocit. 20 (com.) gamă. Folosește aceeași linie de produse cosmetice. 21 (muz.) linie melodică = melodie. Interpretul execută perfect linia melodică. 22 (lingv.; rar) v. Cratimă. Linioară. Linioară de unire. Liniuță de despărțire. Liniuță de unire. 23 (milit.; reg.) v. Infanterie. 24 (înv.) v. Rând. 25 (geogr.; înv..) v. Ecuator. Ecuator geografic. Ecuator pământesc. Ecuator terestru. II 1 itinerar, traseu. Se deplasează zilnic la serviciu pe linia autobuzului 41. 2 (ferov., transp.) linie ferată = cale ferată, drum-de-fier, <pop.> șină, <reg.> ștrec, <înv.> stradă ferată. Au început lucrările de terasament la linia ferată; linie de garaj = linie moartă; linie moartă = linie de garaj. Linia moartă este o linie de cale ferată închisă la un capăt și folosită doar pentru gararea garniturilor de tren. 3 (telec.) linie de telefon = linie telefonică; linie telefonică = linie de telefon. Liniile telefonice fac legătura între mai multe posturi și centrale telefonice. III fig. 1 sens, tendință, <fig.> cale, direcție, drum, făgaș, <fig.; rar> duet. Ce linie va urma această societate? Linia pe care a luat-o discuția ar trebui schimbată. 2 sens, <fig.> direcție, orientare. Trebuie să știi linia în care să acționezi. A urmărit linia în care a evoluat poetul. 3 sens, tendință, <fig.> direcție, stindard. Urmează linia politicii partidului din care face parte. 4 linie de conduită = <înv.> linia conduitei, linie de purtare. Linia de conduită este criteriul de a se purta într-un anumit fel; (înv.) linie de purtare = (art.) linia conduitei v. Linie de conduită. 5 descendentă, filiație, succesiune, <înv.> strună¹, <fig.> viță. A stabilit linia corectă a ilustrei sale familii.

LINIE, linii, s. f. I. 1. Trăsătură făcută pe o suprafață (cu condeiul, creta, creionul etc.); (Geom.) figură continuă care are o singură dimensiune și care poate fi descrisă de un punct prin deplasarea sa sau se obține prin intersecția a două suprafețe. Linie curbă. Linie frîntă. ▭ Vorbi, potrivind două scîndurele cap la cap și trăgînd o linie. C. PETRESCU, Î. II 181. În linii repezi schița figurile scriitorilor mai însemnați. VLAHUȚĂ, O. A. III 39. ◊ Linie directoare v. director. ◊ Fig. Înaintea cailor, îi apăru albastră linia frîntă a unui nou fulger. V. ROM. decembrie 1951, 208. O linie subțire de sînge se arătase la răsărit. SADOVEANU, O. VI 335. ♦ Trăsătură imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de demarcație v. demarcație. Linie dreaptă v. drept. Linie izotermă v. izoterm. Linie de ochire v. ochire. Linie de plutire v. plutire. Linie vizuală v. vizual. ♦ (Familiar) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. Bolnavul are 37 de grade și două linii. 2. (În locuțiuni) Loc. adv. În linie = în șir drept, în rînd, în aliniere. Două compănii se desfășurară în linie, una în dreapta și alta în stînga șoselei. REBREANU, R. II 250. Mulțime de echipajuri așezate în linie. DACIA LIT. 258. Casele sînt mai toate foarte frumoase lucrate ca arhitectură și toate în linie. GOLESCU, Î. 106. ◊ Loc. prep. La sau în linia... = în dreptul, la nivelul. Ici bagi de seamă că te pîndesc doi ochi strălucitori, dintr-o tufă. Un cap neclintit de fată, la linia zăplazului. Îți zîmbește. SADOVEANU, O. IV 416. Să-și facă casa în linia uliței? NEGRUZZI, S. I 70. 3. (Franțuzism rar) Rînd de cuvinte într-o pagină scrisă. Judecă însuți aceste două săptămîni ce am trebuit să sufăr, căci... n-am primit macar o linie de la dumneata. KOGĂLNICEANU, S. 192. 4. Serie, succesiune a strămoșilor sau a descendenților; filiație. Nepot în linie dreaptă. 5. (Urmat adesea de determinări introduse prin prep. «de») Sistem de fortificații, adăposturi și baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu. Ieșea cîte unul între linii și se uita. DUMITRIU, N. 70. Trei ani am fost purtat în vagoane de vite de la o linie de tranșee la alta. C. PETRESCU, S. 156. ◊ Linie de bătaie = termen întrebuințat în trecut pentru a indica desfășurarea unei unități militare în vederea luptei, sau așezarea ei pe două rînduri pentru a fi trecută în revistă. Soldații stau în linia de bătaie. SANDU-ALDEA, U. P. 235. Linie de luptă = trupele aflate în contact direct cu inamicul; teritoriul pe care se află aceste trupe. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. Regiment de linie = denumire dată în trecut unităților de infanterie în care stagiul militar se făcea în continuare, spre deosebire de dorobanți care făceau stagiul militar cu schimbul. Îi vom trimite acolo și regimentele de linie și cavalerie. CAMIL PETRESCU, O. II 273. ♦ Formație. Se trăsese cu ofițerii îndărătul liniei de soldați. DUMITRIU, N. 110. 6. Ansamblul instalațiilor și al rețelei de șine, pe care circulă trenurile (v. cale ferată, drum-de-fier), tramvaiele, metrourile etc.; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. Trenul cu patru vagoane intră în gară, cu toate frînele strînse, scîrțîind și vărsînd scîntei pe linie. DUMITRIU, N. 98. (Determinat prin «ferată») Linia ferată... se încovoaie... spre gura neagră a tunelului. SADOVEANU, M. 138. O linie ferată transporta scîndurile umede încă, pînă la cea mai apropiată gară. C. PETRESCU, S. 217. ♦ Traseu (al unui serviciu de transport). Linia de autobuse București-Alexandria. Linie aeriană. ▭ În seara aceea sosise un transatlantic al liniei «America-Holand». BART, S. M. 32. 7. Legătură prin fire aeriene sau cabluri subterane între un punct emițător și un altul receptor. ◊ Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblul de conducte care fac legătura între posturile telefonice sau între posturi și centralele telefonice. El s-a dus în sat în lungul liniei de telefon, încărcată de rîndunele gata de ducă. SADOVEANU, M. C. 146. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. 8. (Mai ales la pl.) Trăsături caracteristice care dau forma, conturul unui obiect; aspectul, expresia unui tot, în special a unei figuri. Liniile feței. ♦ (În legătură cu noțiuni abstracte) Trăsături fundamentale, puncte esențiale. Liniile mari ale unei probleme. ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără detalii, fără amănunte. Articolul nu pune problema decît în linii generale. BARANGA, I. 170. 9. Direcție (I 1). Ținea mănunchiul cîrmei... și de-abia putea să ție linia neschimbată. CONTEMPORANUL, IV 46. 10. Fig. Orientare principală; direcție justă. Linia generală de dezvoltare a țărilor de democrație populară este linia avîntului neîncetat al economiei de pace. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 74. Va veghea... ca linia partidului să fie respectată întocmai la fermă. GALAN, B. I 435. ◊ Expr. A fi pe linie = a avea o orientare justă, a fi în conformitate cu concepția justă. ♦ (Urmat de determinări indicînd domeniul) Ramură, sector de activitate. Succese pe linie profesională. Sarcină pe linie sindicală. 11. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Chip, mod, principiu (de conduită). Așa a fost linia de purtare a ziarului nostru și a fost bună. IONESCU-RION, C. 26. II. Unealtă de lemn sau de metal care servește la tras linii drepte; riglă. Fără linii și compasuri, paingului cine spune cu meșteșug să întindă o mreajă. CONACHI, P. 294. III. (Învechit) Unitate de măsură a lungimilor, folosită în țările romînești și valorînd cam 0,225 cm.

LINIE s. 1. (rar) liniament. (A tras cîteva ~ paralele.) 2. linie frîntă = zigzag. 3. (TEHN.) riglă, (Transilv.) lineal. 4. dungă, vargă, (pop.) vîrstă, (reg.) șar, (prin Ban. și Transilv.) șargă, (Mold. și Bucov.) vîrcă. (O țesătură cu ~ii.) 5. dungă, (Transilv. și Ban.) ștraif. (A tras o ~ la prispa casei.) 6. liniuță. (~ la un termometru.) 7. linie-ferată = cale-ferată, drum-de-fier, (pop.) șină, (Transilv., Bucov. și Ban.) ștrec. (Se deplasează pe ~.) 8. trăsătură, (înv.) trăsură. (Din cîteva ~ii i-a făcut portretul.) 9. trăsătură, (înv.) trăsură, (fig.) tăietură. (O ~ elină a nasului.) 10. siluetă, talie. (Are o ~ zveltă.) 11. itinerar, traseu. (~ aeriană București-Belgrad.) 12. cale, direcție, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 13. direcție, orientare, sens. (~ urmată într-o acțiune.) 14. descendență, filiație, succesiune. (Urmaș în ~ bărbătească.) 15. limită, margine. (S-a oprit la ~ satului.)

linie, linie s. f. 1. fiecare dintre subdiviziunile marcate pe un termometru. 2. (tox.) doză de cocaină consumată prin inhalare. 3. serie de produse comerciale cu calități comune.

LINIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în țările românești, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

LINIE, linii, s. f. 1. Trăsătură simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafață cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcție sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spațiu. ◊ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. ◊ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuță. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în Țările Române, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în șir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoșilor sau a descendenților; filiație. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificații, de adăposturi și de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ◊ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificații și trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalațiilor și al rețelei de șine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcție, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ◊ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operațiilor de fabricare; b) ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esențial (ale unei probleme). ◊ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcție a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.

linie¹ sf [At: CONACHI, P. 294 / Pl: ~ii / E: lat linea, it linea, ger Linie, fr ligne] 1 sf (Gmt) Trăsătură simplă, grafică sau imaginară care nu are nici lățime nici grosime, care unește două puncte, indicând o limită sau o direcție. 2 sf (Ggf; Fiz; spc; îs) ~ de nivel Linie¹ (1) care unește pe un grafic punctele cu aceleași cote de pe un teren. 3 sf (Ggf; Fiz; Met; spc; îs) ~ii isotere Linii¹ (1) care unesc pe un grafic punctele ce au aceeași temperatură medie în timpul verii. 4 sf (Ggf; Fiz; Met; spc; îs) ~ii isoterme Linii¹ (1) care unesc pe un grafic punctele de pe pământ care au aceeași temperatură medie a anului. 5 sf (Ggf; Fiz; Met; spc; îs) ~ii isochimene Linii¹ (1) care unesc pe un grafic punctele cu aceeași temperatură medie în timpul iernii. 6 sf (Ggf; Fiz; spc; îs) ~ia de colmațiune Axă optică a ocheanului. 7 sf (Ggf; Fiz; spc; îs) ~ia echinocțiilor sau a punctelor echinocțiale Linie¹ (1) care marchează intersecția eclipticei cu ecuatorul. 8 sf Limită. 9 sf Graniță. 10 sf (Îs) ~ de demarcație Linie¹ (1) care desparte două țări sau provincii. 11 sf (Îas) Linie¹ (1) care desparte două ideologii. 12 sf (Mrn; îs) ~ de apă sau de cufundare a unei nave Nivel până la care se cufundă partea inferioară a navei în apă. 13 sf (Îe) A trece (sau a depăși) ~ia A exagera. 14 sf (D. cumpănă; îe) A sta (drept) la ~ A se echilibra. 15 sf (Mpl) Dungă. 16 sf (Mpl; spc) Fiecare dintre dungile din palmă. 17 sf (Mpl) Trăsătură a feței. 18 sf (Pex; mpl) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect sau al unei figuri Si: contur, profil. 19 sf Șir drept. 20 sf (Tip) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 21 av Formând un șir drept Si: aliniat. 22 sf (Mil) Sistem de fortificații, adăposturi și baraje militare, permanente sau trecătoare, destinate să apere trupele și să oprească înaintarea dușmanului. 23 sf (Îs) ~ de apărare Linie¹ (1) alcătuită din fortificații și trupe. 24 sf (Îs) ~ii de comunicații Trasee prin care se face legătura cu serviciile din spatele frontului. 25 sf (Îoc trupe neregulate; îs) Trupe de ~ Trupe destinate să lupte în primul rând. 26 sf (Înv; Buc; Trs) Infanterie. 27 sf Grup de soldați desfășurați în ordine de atac. 28 sf (Pop; șîs) ~ principală Stradă principală dintr-un oraș Cf șosea. 29 Drum despărțitor. 30 sf Cărare. 31 sf (Șîs) ~ ferată Cale ferată. 32 sf (Lpl) Instalație și rețea a șinelor pe care circulă trenurile, tramvaiele și metrourile. 33 sf Porțiune delimitată dintr-o asemenea rețea. 34 sf Traseu al unui serviciu de transport. 35 sf (Rar) Sârmă care leagă stațiile telegrafice sau telefonice. 36 sf Direcție. 37 sf (Îs) ~ vizuală Linie¹ (1) între ochiul observatorului și obiectul privit. 38 sf (Îs) ~ de ochire Linie¹ (1) între ochitorul puștii vânătorești și țintă. 39 sf (Îs) ~ de conduită sau de purtare Mod de a se purta. 40 sf Nivel. 41 sf Succesiune de descendenți sau de ascendenți Si: filiație, (pop) spiță. 42 sf Unealtă de lemn sau de metal cu care se trag linii¹ (1) Si: riglă. 43 sf (Tip) Placă de metal cu care se tipăresc dungi colorate sau care se pune în picioare între rânduri pentru a le despărți sau a le rări. 44 sf (Îs) ~ de cules Unealtă tipografică, cu două urechi, ce se pune între rânduri când se culege zațul. 45 sf (Îs) ~ de perforat Linie¹ (1) de oțel ce se intercalează în zeț pentru a perfora hârtia cu tiparul în același timp. 46 sf (În Țările Române) Veche măsură de lungime egală cu a zecea parte dintr-un deget. 47 sf (Mat) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mișcare continuă sau de intersecția a două suprafețe. 48 sf (Îs) ~ de plutire Nivel al apei pe suprafața exterioară a unei nave în timpul plutirii. 49 sf (Îlpp) La (sau în) ~ia... La nivelul... 50 sf Fiecare dintre subdiviziunile marcate pe un termometru, pe o riglă etc Si: liniuță (1). 51 sf (Îlav) În ~ În șir drept. 52 sf (Îs) ~ de bătaie (sau de luptă) Desfășurare sistematică a unor forțe militare în vederea luptei. 53 sf (Îas) Întindere a frontului ocupată de trupele care luptă. 54 sf Ansamblu de fire, cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte Si: rețea. 55 sf (Îs) ~ electrică Ansamblu al conductelor, dispozitivelor și construcțiilor care asigură transmiterea la distanță a energiei electrice Si: rețea. 56 sf (Îs) ~ telefonică (sau de telefon) Ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi și centralele telefonice Si: rețea. 57 sf (Îs) ~ telegrafică Totalitate a conductelor și instalațiilor dintre un emițător și un receptor telegrafic. 58 sf (Îs) ~ de întârziere Dispozitv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. 59 sf (Îs) ~ tehnologică Organizare a procesului de fabricație, în care operațiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii etapelor de fabricare. 60 sf (Îas) Ansamblu de mașini de lucru, instalații și mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operațiilor prevăzute de procesul tehnologic. 61 sf (Îs) ~ia automată Complex de mașini-unelte sau agregate care execută în mod automat operațiile de prelucrare a unor piese, organe de mașini, produse etc. și care asigură transportul acestora de la o mașină la alta fără intervenția muncitorului. 62 sf Trăsătură fundamentală a unei probleme. 63 sf (Îlav) În ~ii generale (sau mari) În ansamblu, fără a intra în detalii. 64 sf (Fig) Orientare principală a unui curent, a unei opinii etc. 65 sf (Udp „de”) Mod. 66 sf (Udp „de”) Criteriu. 67 (Mat; îs) ~ curbă Linie¹ (1) alcătuită din unul sau mai multe arcuri de cerc. 68 (Mat; îs) ~ frântă Linie¹ (1) care formează unghiuri pe traiectoria ei. 69 (Îe) A fi (a se menține sau a aduce) pe -ia de plutire A (se) situa la limita normalității, a aceptabilului etc.

liniuță sf [At: DEX / P: ~ni-u~ / Pl: ~țe / E: linie + -uță] 1-4 (Șhp) Linioară (1-4). 5 (Șîs) ~ de unire Semn ortografic care servește pentru a marca rostirea împreună a două sau mai multe cuvinte sau pentru a despărți cuvintele în silabe Si: cratimă, linioară. 6 (Îas) Semn de punctuație folosit pentru a uni două sau mai multe cuvinte legate între ele printr-un strâns raport lexical, morfologic sau sintactic Si: cratimă, linioară. 7 Fiecare din subdiviziunile marcate pe o riglă, pe un termometru etc.

LINIUȚĂ, liniuțe, s. f. Linioară. Liniuță de unire = a) semn ortografic care servește pentru a marca rostirea împreună a două sau mai multe cuvinte sau pentru a despărți cuvintele în silabe. V. linioară, cratimă; b) semn de punctuație folosit pentru a uni două cuvinte legate între ele printr-un raport strîns lexical, morfologic sau sintactic. (Chim.) Liniuță de valență = semn grafic care marchează legătura în formulele chimice. ♦ (Familiar) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; linie. 38 de grade și două liniuțe. – Pronunțat: -ni-u-.

LINIUȚĂ s. 1. linioară. (A tras o ~.) 2. liniuță de unire = cratimă, linioară, trăsură de unire. (~ este un semn ortografic.) 3. linie. (~ a unui termometru.)

liniuță s.f. I 1 linioară. Copiii de la grădiniță învață să traseze liniuțe verticale, oblice și orizontale. 2 (fam.) v. Dunguliță. Dunguță. II 1 (la aparatele de măsură) linie, <reg.> ștric³. La termometrul de exterior, spre prânz, temperatura a crescut cu câteva liniuțe. 2 (lingv.) liniuță de despărțire = liniuță de unire = cratimă, linioară, linioară de unire, <rar> linie, trăsătură, <înv.> dungă, împreunătoare (v. împreunător), unitoare (v. unitor), <ieșit din uz> trăsură de unire. Liniuță de despărțire se folosește pentru a lega două cuvinte care se pronunță împreună sau pentru a despărți un cuvânt în silabe. 3 (chim.; în formule) liniuță de valență =valență. Liniuța de valență marchează legătura dintre atomii moleculelor.

LINIUȚĂ s. 1. linioară. (A tras o ~.) 2. (LINGV.) liniuță de unire = cratimă, linioară, trăsură de unire. (~ este un semn ortografic.) 3. linie. (~ a scalei unui termometru.)

luare s.f. I 1 apucare, luat¹, prindere, prins¹. Luarea unui vas fierbinte cu mâna este nerecomandată. 2 apucare, înhățare, înșfăcare, luat¹, prindere, <reg.> găbjire, găbuire, <fig.; fam.> umflare. Luarea unui băț în mână este gestul reflex când te atacă un câine. II 1 desprindere, luat¹. Au început luarea tablourilor din cui înainte de renovarea casei. 2 (med., med. vet.) luare de sânge = <înv.> luare a sângelui, luatul sângelui (v. luat¹), slobozire de sânge. I s-a recomandat luarea de sânge pentru analize; (pop.) luare din iele v. Apoplexie. Ictus apoplectic. Paralizie; (înv.) luare a sângelui v. Luare de sânge. 3 (înv.) v. Demitere. Destituire. Îndepărtare. Scoatere. 4 (polit.; înv.) luare de scaun v. Descăunare. Detronare. Mazilire. Mazilit¹. III 1 achiziție, achiziționare, cumpărare, cumpărat¹, dobândire, obținere, procurare, <rar> cumpărătură, <înv. și pop.> târguire, <înv.> scumpărătoare. După luarea unui teren, a primit aprobare de construcție. 2 luare în posesie = luare în stăpânire. Luarea în posesie a fabricii de către un om de afaceri a fost benefică pentru angajați; luare în stăpânire = luare în posesie. 3 obținere. După luarea diplomei de bacalaureat, s-a înscris la facultate. 4 obținere, primire. Luarea Premiului Nobel pentru pace i-a adus recunoașterea internațională. 5 promovare, trecere, <înv.> promoție. După luarea examenului de licență, a fost angajat la o firmă. 6 încasare, luat¹, primire, <înv.> luătură. După luarea salariului, și-a plătit datoriile. 7 (fin.) încasare, percepere, strângere, strâns¹, <înv.> percepție. Primăria se ocupă cu luarea taxelor de la persoanele fizice și juridice. 8 primire. Luarea de mită este sancționată prin lege. 9 (jur.) confiscare, sechestrare, <înv.> confiscație. Judecătorul a hotărât luarea bunurilor obtinute ilicit. IV (milit.; urmat de determ. care indică orașe, fortărețe, puncte strategice etc.) cucerire, ocupare, ocupație, <înv.> luătură, <ital.> conchistă, <fran.; înv.> conchetă, <fig.> cădere. Luarea orașului a schimbat cursul războiului. V 1 (jur.; pop. și fam.) luare de suflet v. Adoptare. Adopție. Înfiere. 2 (pop.) v. Căsătorie. Unire. VI 1 consum, consumare. Luarea de droguri este extrem de nocivă pentru organism. 2 (fam.) v. Ingerare. Ingestie. Ingurgitare. Ingurgitație. Înghițire. Înghițit. Înghițitură. 3 (fiziol.; reg.) v. Apetit. Poftă. Poftă de mâncare. 4 (în practicile relig. creștine; înv.) luarea trupului și sângelui lui Hristos v. Cina Domnului (v. cină). Comuniune. Cuminecare. Cuminecătură. Euharistie. Împărtășanie. Împărtășire. Sfânta împărtășanie (v. sfânt). Sfintele taine (v. sfânt). VII 1 rapt, răpire, <înv.> apucătură, răpit¹, răpitură. Luarea copilului influentului om de afaceri a fost un act nechibzuit. 2 (milit.; pop.) luare la oaste v. Încorporare, Înrolare. Recrutare; (înv.) luare într-ostași = luare la miliție v. Încorporare. Înrolare. Recrutare. VIII 1 luare de atitudine = luare de poziție; luare de poziție = luare de atitudine. Orice luare de poziție este binevenită atunci când se încalcă drepturile omului. 2 luare-aminte = a atenție, curiozitate, interes, <înv.> perierghie, privire. Cartea a suscitat luarea-aminte a publicului; b atenție, băgare de seamă, circumspecție, grijă, precauție, prevedere, prudență, <pop.> cumințenie, fereală, pază, priveghere, <înv.> luare de grijă, luare de seamă, socotință, veghere, <fig.> rezervă, sobrietate. Politia rutieră recomandă luare-aminte în trafic; c (astăzi rar) v. Comentariu. Considerație. Considerent. Constatare. Idee. Observare. Observație. Opinie. Părere. Reflecție. Reflexie. Remarcă; d (astăzi rar) v. Analiză. Cercetare. Examinare. Observare. Observație. Scrutare. Studiere. Studiu; e (înv.) v. Admonestare. Ceartă. Certare. Dojană. Dojenire. Imputare. Imputație. Morală. Mustrare. Observație. Reproș; (înv.) luare de grijă = luare de seamă v. Atenție. Băgare de seamă. Circumspecție. Grijă. Luare-aminte. Precauție. Prevedere. Prudență. 3 luare în considerare = luare în considerație. Este importantă luarea în considerare a acestui subiect de mare actualitate; luare în considerație = luare în considerare; luare în derâdere = luare în râs = luare peste picior = a batjocorire, ridiculizare, zeflemisire, <rar> luat în deșert (v. luat¹). Luarea peste picior a prietenului în fața tuturor i-a atras dezaprobarea colegilor. b batjocură, bătaie de joc, derâdere, deriziune, iriziune, parodie, râs², zeflemea, <fam.> bășcălie, hai, mișto, <reg.> rizilic, <înv.> batjoc, batjocoritură, îngânăciune, rânjitură, <fig.; înv.> tărbăceală. Numai atâția bani pentru cât am muncit! Ce luare în râs!; (înv.) luare de seamă v. a Analiză. Cercetare. Examinare. Observare. Observație. Scrutare. Studiere. Studiu; b Comentariu. Considerație. Considerent. Constatare. Idee. Observare. Observație. Opinie. Părere. Reflecție. Reflexie. Remarcă; c Critică (v. critic). Frondă. Imputare. Imputație. Învinuire. Recriminare. Recriminație. Reproș. Vină. 4 (rar) luare de cuvânt v. Alocuțiune. Cuvânt. Cuvântare. Discurs. Prolațiune. IX măsurare. Luarea temperaturii se face cu termometrul.

MANO- „densitate, presiune”. ◊ gr. manos „subțire, puțin dens” > fr. mano-, germ. id., engl. id. > rom. mano-. □ ~graf (v. -graf), s. n., manometru înregistrator; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării presiunii fluidelor cu ajutorul manometrului; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat utilizat pentru măsurarea presiunii lichidelor sau a gazelor dintr-un spațiu închis; ~termograf (v. termo-, v. -graf), s. n., manometru prevăzut cu un termometru înregistrator; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., manometru înzestrat cu o scară de temperatură.

MANOTERMOGRAF s.n. Manometru prevăzut și cu un termometru înregistrator. [Cf. fr. manothermographe].

marca vb. I. tr. I 1 (compl. indică lucruri, animale etc.) a însemna, <înv.> a semna, a semnui. Proprietarii își marchează vitele pentru a le recunoaște cu ușurință. 2 (compl. indică texte scrise sau tipărite) a sublinia. Recenzentul a marcat cu roșu citatele greșite din carte. 3 a bifa¹, a însemna, <înv.> a semna. A marcat titlurile cărților pe care trebuie să le împrumute. 4 (compl. indică scrisori) a franca, a timbra. Și-a marcat scrisoarea la poștă. 5 (compl. indică proprietăți, terenuri etc.) a cercui, a circumscrie, a delimita, a demarca, a hotărnici, a încercui, a limita, a mărgini, <înv.> a hotărî, a însemna, a semna. A marcat via pe care o are pe deal. 6 (compl. indică trotuare, drumuri etc.) a borda, a circumscrie, a delimita, a demarca, a limita, a mărgini. Au marcat laturile șoselei pentru a se evita accidentele. 7 (constr. cu un pron. pers. în dat.; compl. indică corpul uman sau părți ale lui) a accentua, a arăta, a contura, a evidenția, a mula, a reliefa, a sublinia. Taiorul îi marchează talia fină. 8 (despre ceasuri sau despre arătătoarele lor, compl. indică timpul) a arăta, a indica, a preciza, <rar> a însemna. Ceasul marchează ora cinci. 9 (despre aparate de măsură; compl. indică valori) a arăta, a indica, a înregistra. Termometrul marchează 10°C. 10 (sport; compl. indică puncte, goluri etc.) a înscrie, a puncta. În ultimul minut al meciului a fost marcat golul victoriei. II fig. 1 a accentua, a evidenția, a întări, a învedera, a potența, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, <fig.; înv.> a ridica. În intervenția sa a marcat importanța proiectului. 2 a ilustra, a însemna, a reprezenta, a semnifica. Ultimul volum de versuri al poetului marchează un eveniment în istoria literaturii române. 3 (compl. indică stări, situații etc.) a demonstra, a dovedi, a indica, a proba. Cursul evenimentelor marchează o schimbare a mentalității oamenilor. 4 (compl. indică oameni) a afecta¹, a copleși, a emoționa, a impresiona, a înduioșa, a sensibiliza, a tulbura, <fig.> a atinge, a înfiora, a înmuia, a mișca, a muia, a pătrunde, a răni, a sfredeli, a străpunge, a topi, a tușa, a zgudui, <fig.; rar> a umple, <fig.; fam.> a tâmpi. Scena întoarcerii tatălui de la război i-a marcat pe toți. 5 a influența, a înrâuri, <fig.; rar> a însemna. Personalitatea maestrului său i-a marcat cariera.

MARCA vb. 1. a însemna. (A ~ un animal de tăiere.) 2. a franca, a timbra. (A ~ o scrisoare.) 3. a circumscrie, a delimita, a demarca, a hotărnici, a limita, a mărgini, (înv.) a hotărî, a semna. (A ~ un teren.) 4. a arăta, a indica, a înregistra. (Termometrul ~ o temperatură ridicată.) 5. a arăta, a indica, a însemna, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 6. a accentua, a evidenția, a întări, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 7. a ilustra, a însemna, a reprezenta, a semnifica. (Acest roman ~ o dată în literatură.) 8. a înscrie, (rar) a puncta. (A ~ un gol.)

măsurare s.f. 1 măsurat¹, măsurătoare, <înv. și pop.> măsură, <înv. și reg.> măsoriște, măsuriș, <înv.> măsurătură. Topografii se ocupă cu măsurarea suprafețelor, pentru a întocmi planuri și hărți. 2 calculare, determinare, fixare, stabilire, <rar> determinatie. Este necesară măsurarea temperaturii optime pentru lichefierea oțelului. 3 luare. Măsurarea temperaturii se face cu termometrul. 4 (rar) v. Apreciere. Aproximare. Aproximație. Calcul. Calculare. Estimare. Estimație. Evaluare. Socotire. 5 (rar) v. Cântărire.

MERCUR s. n. Metal de culoare argintie, lichid la temperatura obișnuită, foarte dens și mobil, întrebuințat în tehnică la construirea unor aparate (termometre, barometre etc.) și în medicină sub formă de săruri etc.; (popular) argint-viu. Coloana de mercur a termometrului mi s-a părut cît turnul Eiffel. IBRĂILEANU, A. 180. ◊ (Poetic) Stropi neașteptați izbeau geamul și curgeau de-a lungu-i boabe de mercur. DUMITRIU, B. F. 43. – Variantă: (învechit) mercuriu (NEGRUZZI, S. I 208) s. n.

*mercúr n. (lat. Mercurius, numele zeuluĭ comerciuluĭ, d. merx, marfă). Chim. Idrargir, un metal mono- și bivalent, alb ca argintu, lichid, p. care îĭ și zice poporu argint viŭ. Îngheață la 40°, are o densitate de 13,596 la 0° și o greutate atomică de 199.8. La +360° ferbe dînd vaporĭ veninoșĭ. Se găsește în Spania, Austria, California, de ordinar în stare de sulfură, numită și cinabru. Se întrebuințează la facerea aparatelor de fizică, termometrelor, barometrelor, la pus pe dosu oglinzilor și maĭ ales, la scoaterea auruluĭ și argintuluĭ, cu care se aliază ușor formînd amalgame. Se întrebuințează și în medicină. Dar toate sările luĭ îs toxice, și absorbirea lor produce de multe orĭ o intoxicare particulară numită idrargirizm.

MERCÚR subst. Metal cu luciu argintiu, lichid la temperatura obișnuită, și foarte mobil ; (popular) argint-viu, (învechit) hidrargir. Cf. AMFILOHIE, G. F. 138^v/4, PISCUPESCU, O. 313/14. Împotriva venerei lucrează mercuria. AR (1829), 44¹/19, cf. 43²/8. Să iei gălbănuș de ou și mercurium, adecă argint-viu, 2 dramuri. DRĂGHICI, 106/14. Mercuriul (argintul-viu) se ridică cînd vremea pornește spre bine. MN (1836), 40/17. [Cositorul] amestecat cu alt metal ce să numește mercur sau argint-viu formează o compoziție. . . cu care spoindu-să sticla să fac oglinzile. ROMANO, B. I, 50/21. La Grenlanda . . . mercuriul (argintul-viu) îngheață. BARASCH, M. II, 161/28. Vâzînd că nu-mi lucrează alte doctorii, am luat o doză mare de mercuriu, și azi mă trezesc că-mi cad mustețile. NEGRUZZI, S. I, 208, cf. PONI, CH. 29. Coloana de mercur a termometrului mi s-a părut cît turnul Eiffel. IBRĂILEANU, A. 180, cf. NICA, L. VAM., VOICULESCU, L. 180. Oceanul, se oglindea în fiecare strop de apă . . . Ca o lacrimă de mercur. BARANGA, V. A. 11. ◊ (Învechit) Mercuriu dulce = calomel. Calomelu sau mercuriu dulce întărită canalul bucatelor și lucrează obicinuit, slobozind pîntecele. CR (1831), 171²/9. – Și: (învechit) mercúriu, mercúrium, mercúrio (AMFILOHIE, G. F. 138^v/4) subst., mercúrie s. f. – Din fr. mercure, germ. Merkur. – Mercuriu și mercurium: din lat. mercurium. – Mercurio < it. mercurio.

MERCÚR (< fr., germ. {i}; {s} lat. Mercurius „Mercur”) s. n. Element chimic (Hg; nr. at. 80, m. at. 200,59, gr. sp. 13,59, p. t. -38,87°C, p. f. 356,58°C); este un metal lichid (cel mai greu lichid), de culoare albă-argintie, cu luciu puternic destul de volatil, care se găsește în natură sub formă de sulfură (cinabru) și mai rar în stare nativă. În combinații funcționează mono- și bivalent; cu unele metale formează aliaje, numite amalgame. Se întrebuințează la fabricarea unor aparate din fizică (termometre, barometre ș.a.), la extragerea aurului și argintului, în medicină etc. M. și unii compuși ai săi sunt toxici. Este cunoscut din Antichitate. Sin. hidrargir; (pop.) argint-viu.

microproducție s. f. Producție la o scară relativ restrânsă ◊ „Am dori să vă referiți, în primul rând, la avantajele care au făcut ca microproducția să se extindă într-un număr destul de mare de unități de cercetare științifică.” Sc. 8 XI 70 p. 4. ◊ „Noțiunea de microproducție dezvoltă, în ultimul timp, noi accepții, alături de construcții și testări de prototipuri înscriindu-se realizarea pe bază de contract a unor produse necesare industriei.” I.B. 12 III 75 p. 4. ◊ „La Institutul politehnic din Cluj se produc termistori de foarte mici dimensiuni. Aceștia pot înlocui clasicele termocuple sau pot fi utilizați ca termometre având o excepțională sensibilitate și stabilitate. Microproducția de termistori este realizată în întregime de un grup de studenți și de cadre didactice.” R.l. 25 IX 75 p. 5. ◊ „La laboratorul de microproducție al Facultății de farmacie din Tg. Mureș au fost realizate granule de polivitamine ce se administrează dizolvate în ceai sau lapte. Tot aici, se realizează siropul antianemic, contra anemiilor feriprive.” R.l. 31 VIII 85 p. 5; v. și Sc. 31 V 80 p. 3; v. și silențiator (din micro- + producție)

MIJLOC DE NAVIGAȚIE AERIANĂ aparat care asigură elementele necesare aplicării unei metode de navigație aeriană. Mijloacele de navigație aeriană se pot clasifica astfel: mijloace generale sau geometrice (se bazează pe măsurarea diferiților parametri ce depind de forma, dimensiunile și proprietățile solului, din această categore făcând parte: compasele magnetice obișnuite, girocompasele, sistemele direcționale, vitezometrele, altimetrele cu capsulă aneroidă, termometrele aerului exterior, indicatorii de navigație, sistemele inerțiale, cronometrele etc.), mijloace de radionavigație (se bazează pe principii electronice, din această categorie făcând parte: radiogoniometrele, radiofarurile, echipamentele de măsurare a distanței aeronavei etc.), mijloace astronomice de navigație (se bazează pe principiul măsurării parametrilor deplasării aștrilor pe bolta cerească, din această categorie făcând parte: astrocompasul, astrosextantul etc.) și mijloace luminoase de navigație (se bazează pe principiul utilizării energiei luminoase pentru orientare, din această categorie făcând parte: balizajul luminos al pistei de aterizare, farurile de aerodrom și dispozitivul de semnalizare prin sclipiri a poziției aeronavei).

MÍNIM², -Ă adj., s. f. 1. Adj. (În opoziție cu m a x i m²) Care are cea mai mică dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mic, minimal. Cf. ARISTIA, PLUT. Perfectul ne trimite la acțiuni care, tocmai din cauză că aparțin unui moment anterior, prezentului, sînt simțite ca avînd o durată minimă. IORDAN, STIL. 145. Efortul intelectual devine minim. RALEA, O. 144, cf. LI I, 71. ◊ (Pleonastic) N-am curagiul să vă ostenesc a ceti asemene porecle, din care am luat numai o foarte minimă parte. NEGRUZZI, S. I, 101. 2. S. f. S p e c. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitațe variabilă. Mimima [curbei vitezei de sedimentare] e între 23-25 ani. PARHON, B. 42. Folosim. . . termometre speciale, numite de maximă și de minimă. CIȘMAN, FIZ. I. 365. ♦ (Meteor.) Centru de joasă presiune atmosferică. - Pl,: minimi, -e. – Din lat. minimus, fr. minime.

MINITERMOMETRU s. n. termometru de dimensiuni extrem de mici. (< mini¹- + termometru)

minitermometru s. n. ◊ „Minitermometru. Specialiștii sovietici au construit un termometru mai mic decât o boabă de mac.” I.B. 25 I 73 p. 3. ◊ „Gama de măsurători a minitermometrului este mare – de la temperaturi deasupra lui zero până aproape de zero absolut.” Sc. 29 IX 76 p. 4 (din mini- + termometru)

NICHEL s. n. Element chimic din grupul metalelor feromagnetice, alb-argintiu, inoxidabil, întrebuințat în tehnică, la fabricarea aliajelor de oțel speciale, a instrumentelor medicale, a tacîmurilor etc. [Jap] a ieșit din curte... ducînd cu el, din tot norocul și din toată bunăstarea lui de pînă aci, numai zgarda cu plăci de nichel de la gîtu-i. GALACTION, O. I 308. Își strînse termometrul în tocul de nichel. C. PETRESCU, Î. II 243.

NOROS, -OASĂ adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, vreme etc.) Plin de nori¹ (1), acoperit de nori¹; înnorat, (popular) norat. Și demineața astăzi vreame turbure că să rușiaște ceriul nuoros. n. test. (1648), 21^r/16. Începutul iernii vînturos, mijlocul noros, iară sfîrșitul cu ploaie și ger. calendariu (1814), 65/8. Ceriul era nuoros și termometrul însămna 14 grade. AR (1838), 131/18, cf. PONTBRIANT, D., LM, ddrf. Stam în ziua aceea acasă, plictisit de un tînăr vizitator și... nu puteam să-l concediez pe o zi noroasă, cu o ninsoare udă. bacovia, o. 211. E vremea noroasă; cad leneș picături de ploaie, sadoveanu, o. iii, 240, cf. iv, 40. De e zi noroasă, de e zi albastră, Este ziua noastră, zilnic mai a noastră, beniuc, m. 150, cf. doine, 296. Fiind vremea nouroasă, Nouroasă și ploioasă Și cărarea lunecoasă, marian, sa. 18, cf. podariu, fl. 57. A fost ziua nuvăroasă, Tu ai gîndit că e frumoasă, l. costin, gr. băn. 147, cf. teaha, c. n. 246. ♦ Fig. Acest act național... este manifestația voinței publice, ce acum pentru întăiaș dată au îndrăznit a se arăta pe nourosul orizon al nenorocitei Moldove (a. 1848). urica-riul, x, 7. ♦ fig. (Despre oameni) Posomorît, încruntat, trist; (despre ochi, privire, frunte etc.) care exprimă sau trădează posomorîre, tristețe. Sub fruntea sa noroasă și zîmbetu-i amar! macedonski, o. i, 260. Stătea drept, cu mîna în pieptar: nouros, gînditor și parcă gata de-o încercare, galaction, o. 45. Namila se face un voinic cu ochi scînteietori... cu frunte nouroasă. id. ib. 258. Măria sa are o nemulțămire și stă nouros ca și văzduhul. sadoveanu, o. xiii, 189. Comisul își întoarse după el ochii cu sprînceana nouroasă. id. ib. ♦ (Adverbial) Se uită așea noros. alr ii 6 820/316. ♦ fig. (Rar) Neclar, confuz, nebulos (4), obscur, incert. Nu vom sta la polemică în privința metafizicei lui nouroase. gherea, st. cr. i, 94. Scrisoarea, lungă, plictisitoare, plină de filozofie nouroasă, face pe acest pesimist să-și schimbe părerea, id. ib. 278. Arta a servit întotdeauna marile cauze sociale... ea n-a putut rămîne în sfera nouroasă a frumosului în sine. ionescu-rion, c. 105. – pl.: noroși, -oase. – Și: nouros, -oasă, (regional) noruos, -oasă (alr i 1 234/354), nooros, -oasă (candrea, ț. o. 51), nuoros, -oasă, nuoruos, -uoasă (alr i 1 234/280), nuvăros, -oasă adj. – Nor¹ + suf. -os.

PSIHROMÉTRU (< fr. {i}; {s} gr. psychros „rece” + metron „măsură”) s. n. Higrometru alcătuit dintr-o pereche de termometre, unul având rezervorul de mercur uscat, iar celălalt umezit; folosind valorile indicate de termometre, cu ajutorul unor diagrame se poate determina umiditatea atmosferei.

REAUMUR [reomür], René Antoine FERCHAULT [ferʃó] de (1683-1757), fizician și naturalist francez. A inventat (1730) un termometru cu alcool și scara termometrică ce-i poartă numele. Fondator (1722) al metalografiei; a izolat (1752) acidul citric și a demonstrat rolul sucului gastric în digestie. Studii complexe asupra coloniilor de insecte, a moluștelor, crustaceelor și păsărilor („Memorii pentru o istorie a insectelor”).

Réaumur m. (cit. Recmür), fizician și naturalist francez, inventatorul termometrului care-i poartă numele (1683-1757).

SANTORIO (SANCTORIUS), Santorio (1561-1636), medic italian. Prof. la Padova. A folosit instrumente de precizie (pendulul pentru studierea pulsațiilor radiale – 1602, termometrul medicinal – 1612) în practica medicală. A elaborat prima încercare de studiu al metabolismului bazal („De statica medicina”).

scáră f., pl. ărĭ (lat. scala, din. scandia, d. scándere, a te sui; it. scala, pv. cat. sp. pg. escala, fr. échelle. D. rom. vine alb. skara, bg. skara, turc. eskara, grătar, de nu va fi venind d. ngr. [e]shara, grătar. V. șchele). Aparat ca servește la suit, compus din doŭă prăjinĭ saŭ funiĭ unite cu trepte transversale. Șir de trepte fixe de lemn orĭ de peatră la intrarea unuĭ edificiŭ: a trage trăsura la scară. Treaptă fixată la trăsură saŭ la vagon ca să puĭ picĭoru la suire. Un fel de verigă (atîrnată de trăgătorile șeleĭ) care servește ca treaptă la încălicat: căpitanu se înălță în scărĭ. La o carte, tabla de materiĭ, titlurile capitulelor înșirate la un loc pe o pagină pusă la început saŭ la sfîrșit. Gamă, scală: scara cromatică, diatonică. Linie gradată trasă la marginea uneĭ hărți orĭ unuĭ plan și care servește ca unitate de măsurat distanțele. Serie de despărțiturĭ pe un plan p. a măsura înălțimea coloaneĭ de mercur la termometru, înălțimea apelor deasupra etiajuluĭ ș.a. Fig. Ierahie, grad, treaptă: omu e în vîrfu scăriĭ ființelor, boĭeru saŭ intelectualu e în vîrfu scăriĭ sociale. Pe o scară întinsă, în mare, pe o mare întindere. Est. Fam. Scara mîțeĭ, suire pin cățărare fără scară (după amorurĭ). Scara Domnuluĭ, scăricea, o plantă. A tunde cu scărĭ, a tunde răŭ, parc’ar fi niște trepte pe capu celuĭ tuns.

SCARĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frînghie etc.) alcătuit din două părți laterale și paralele, unite prin bare așezate transversal, la distanțe egale, și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. Pe-o scară de frînghie aruncată de sus, pilotul se suie pe bord ca o pisică. BART, S. M. 37. Sasca Parasca, de-ar avea scări, s-ar sui-n ceri. SBIERA, P. 322. Fîntîna era adîncă și nu avea nici roată, nici cumpănă, numai o scară de coborît pînă la apă. CREANGĂ, P. 204. ◊ (Metaforic, sugerează ideea ascensiunii, a progresului) Urca-vom și-alte scări... Nimic au fost pe cîte le-am urcat, De mă-nțelegi și vrei: să vii cu mine! COȘBUC, P. II 305. Văzutu-te-am, în pace, suind scara măririi Și-n pace luînd calea augustă-a nemuririi. ALECSANDRI, O. 201. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. Acesta-i vestitul Păsări-Lăți-Lungilă... brîul pămîntului și scara ceriului. CREANGĂ, P. 246. 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte (de lemn, de marmură, de metal etc.), de obicei cu balustradă, servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc. Scările pe care urci la galeria Teatrului Național i se par lui moș Gheorghe fără sfîrșit. SP. POPESCU, M. G. 86. Suii scara, aruncai mantaua pe balustrada cafenie a cerdacului și intrai în casă. HOGAȘ, M. N. 16. Pe scări de marmură, prin vechi portaluri Pătrunde luna, înălbind păreții. EMINESCU, O. I 202. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mișcătoare, montate pe o bandă fără sfîrșit. ◊ Loc. adv. În (sau din) capul scării = pe (sau de pe) treapta cea mai de sus a unei scări. ♦ (La pl., rar) Trepte. Ne-am suit... tocma în vîrfu turnului, care are mai mult de o mie de scări. KOGĂLNICEANU, S. 53. ◊ Fig. Prilej de lungi oftaturi cu scări. VLAHUȚĂ, N. 125. 3. Treaptă (sau șir de cîteva trepte) la un vehicul, servind la urcare și la coborîre. Omul care ședea afară, pe scara vagonului, ridică fața și zîmbi. DUMITRIU, N. 5. I-am auzit cum le sună cîrjile, pe scările vagonului. SAHIA, N. 25. 4. Fiecare dintre cele două inele de metal (rar de lemn) prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul cînd se urcă sau cînd stă în șa. Cu scările-n coapse fugaru-și lovește Și gîtul i-l bate cu pumnii-amîndoi. COȘBUC, P. I 206. Încălecînd, să te ții bine... în scări. ISPIRESCU, L. 7. Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. ◊ Expr. A pune piciorul în scară = a încăleca. Cînd o pus picioru-n scară, Munții s-o cutremurat. ȘEZ. V 22. A da scări (calului) = a îndemna calul lovindu-l cu scările; a da pinteni. Păturică dete scări calului și înaintă în lagăr. FILIMON, la TDRG. II. Fig. 1. Succesiune, șir, serie de elemente (valori, mărimi, cifre etc.) în ordine crescîndă, descrescîndă sau cronologică. ◊ (Biol.) Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor organizate, începînd de la cele mai simple pînă la cele mai perfecte. (Chim., Min.) Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale, adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiunea sunetelor muzicale, cuprinzînd aproximativ opt octave. Un fel de melodie alcătuită din notele cele mai de sus ale scării muzicale începu a izvorî, în grupe meșteșugite de țipete ascuțite, subt loviturile aceluiași ciocan pe oțelul atîrnat. HOGAȘ, M. N. 148. 2. Serie de diviziuni (formînd de obicei o linie gradată) la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.) pe care se urmărește determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată, reproducînd în mic unitățile de măsură, care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă sau pe un desen și cele reale, de pe un teren. Hartă la scara 1:250000. ◊ Loc. adj. și adv. (În legătură cu reprezentările dintr-o hartă, dintr-un desen) La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. Schiță lucrată la scară. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducîndu-i dimensiunile, dar păstrînd un raport constant față de realitate; a reproduce un desen, un plan etc. reducînd dimensiunile și păstrînd proporțiile. 4. (În loc. adv.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. În America reclama se face pe o scară foarte întinsă. SAHIA, N. 104. 5. Ansamblu al claselor, straturilor, rangurilor sociale (în ordine crescîndă sau descrescîndă). Începînd la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pîn’ la frunțile crăiești. EMINESCU, O. I 133. ♦ Nivel, rang, treaptă socială sau morală. Personajele sînt... dintre oamenii care sînt puși pe ultima scară a situației sociale, și ca rang și ca avere. IBRĂILEANU, SP. CR. 236.

SCARĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. ◊ Scară de pisică = scară flexibilă formată din două parâme care susțin trepte de lemn, folosită în navigație. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. ◊ Compus: (Bot.) Scara domnului = plantă erbacee din regiunea muntoasă cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte de lemn, marmură, piatră etc. (cu balustradă), servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc.; (la pl.) trepte. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mobile montate pe o bandă rulantă; escalator. ♦ Treaptă sau șir de trepte la un vehicul, servind la urcare și la coborâre. 3. Fiecare dintre cele două inele prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul. II. 1. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor organizate, de la cele mai simple până la cele mai evoluate. Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scară de gri = scară (II 1) care reprezintă variația luminației în mai multe trepte între nivelul de alb și nivelul de negru, folosită pentru controlul și reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tablă de materii, index. ♦ Ierarhia condițiilor, a stărilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradată, cu ajutorul căreia se face determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată care reproduce în mic unitățile de măsură și care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă, un desen etc. și cele reale. ◊ Loc. adj. și adv. La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. 5. Fig. Măsură, proporție. – Lat. scala (cu sensuri după fr. échelle).

SCARĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. ◊ Scară de pisică = scară flexibilă formată din două parâme care susțin trepte de lemn, folosită în navigație. Scara-pisicii = spațiu alb format în textul cules în urma spațierilor neregulate. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. ◊ Compus: (Bot.) Scara-Domnului = plantă erbacee din regiunea muntoasă cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte de lemn, marmură, piatră etc. (cu balustradă), servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc.; (la pl.) trepte. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mobile montate pe o bandă rulantă; escalator. ♦ Treaptă sau șir de trepte la un vehicul, servind la urcare și la coborâre. 3. Fiecare dintre cele două inele prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul. II. 1. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente (mărimi, cifre etc.) așezate în ordine crescândă, descrescândă sau cronologică, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor, organizate de la cele mai simple până la cele mai evoluate. Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scară de gri = scară (II 1) care reprezintă variația luminației în mai multe trepte între nivelul de alb și nivelul de negru, folosită pentru controlul și reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tablă de materii, index. ♦ Ierarhia condițiilor, a stărilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradată, cu ajutorul căreia se face determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată care reproduce în mic unitățile de măsură și care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă, un desen etc. și cele reale. ◊ Loc. adj. și adv. La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. 5. Fig. Măsură, proporție. – Lat. scala (cu unele sensuri după fr. échelle).

sensibil a. 1. ce cade sub simțuri: lume sensibilă; 2. ușor impresionabil: sensibil la muzică; 3. care poate simți impresiuni morale: inimă sensibilă; 4. care face impresiune asupra simțurilor: un frig sensibil; 5. ușor de remarcat: un progres sensibil; 6. care indică cele mai mici diferențe: termometru sensibil.

*staționár, -ă adj. (lat. stationarius, d. statio, stațiune; fr. -onnaire). Care rămîne în aceĭașĭ stare: termometru staționar, boală staționară. S. n., pl. e. Mic bastiment de războĭ care supraveghează o radă saŭ staționează într’un port străin ca să-șĭ protejeze conaționaliĭ la nevoĭe (barabaftă).

suĭ, a -í v. tr. (lat. súb-eo, sub-ire, mă suĭ; sp. pg. subir. V. ĭes, subit). Mă suĭ, mă urc: a suĭ dealu. Duc maĭ sus, ridic: a sui nucile’n pod. Fig. Ridic, înalț, măresc: a sui prețu. Suĭe! suĭe-te (ca scoală îld. scoală-te). V. refl. Mă urc, mă duc maĭ sus: copiiĭ se suĭe’n copac, pe casă; a te sui pe cal, în trăsură, termometru ( = mercuru din el) se suĭe, i s’a suit sîngele’n (saŭ: la) cap de furie. Fig. Cheltuielile se suĭe la miĭ de francĭ. S’a suit scroafa’n copac, s’a boĭerit ghiorlanu și face lux.

ștric¹ [At: LEXIC REG. II, 102 / Pl: ~ici sm, ~uri sn / E: ger Strich] 1 sm (Reg) Linie (la termometru). 2 sn (Trs) Grad alcoolic.

ștric¹, ștrici, s.m. și ștricuri, s.n. (reg.) 1. (s..m.) linie la termometru. 2. (s.n.) grad alcoolic.

TELE- „departe, de la distanță; televiziune”. ◊ gr. tele „departe, la distanță” > fr. télé-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. tele-. □ ~autograf (v. auto-, v. -graf), s. n., aparat care poate transmite la distanță scrisul și desenele; sin. telautograf; ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., transmitere la distanță a scrisului și desenelor prin intermediul teleautografului; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare a electrocardiogramei de la distanță; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., acțiune mecanică la distanță fără instrumente materiale; ~cinematograf (v. cinemato-, v. -graf), s. n., aparat care servește la transmiterea unui film de lung metraj la televiziune; ~clinometru (v. clino-, v. -metru₁), s. n., instrument cu ajutorul căruia se măsoară deviația sondelor de la verticală, la care indicațiile sînt transmise, pe cale electrică, la suprafață; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., acțiune de transmitere la distanță a energiei; ~fon (v. -fon), s. n., 1. Telecomunicație constînd în realizarea de convorbiri la distanță prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire. 2. Aparat electric care are un transmițător și un receptor cu ajutorul căruia se pot face convorbiri la distanță; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., transmitere bilaterală la distanță a sunetelor cu ajutorul telefonului; ~fonometrie (v. fono-₁, v. -metrie₁), s. f., operație de determinare a calității transmisiunilor telefonice; ~fonometru (v. fono-₁, v. -metru₁), s. n., aparat care indică numărul și durata convorbirilor telefonice; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., transmitere de imagini statice prin intermediul curentului electric; ~gamie (v. gamie), s. f., capacitate a unor indivizi masculi de a atrage femelele de la mare distanță, datorită eliberării unor substanțe specifice, numite feromoni; ~geneză (v. -geneză), s. f., reproducere prin însămînțare artificială; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., prezumtivă cunoaștere a evenimentelor, depărtate ca loc sau timp, pe alte căi decît cele perceptive sau intelectuale; ~gonie (v. -gonie), s. f., teorie eronată potrivit căreia o femelă vivipară conservă toată viața sa amprenta primului mascul care a fecundat-o; ~graf (v. -graf), s. n., aparat folosit pentru producerea, recepția și transformarea semnalelor telegrafice în scopul transmiterii telegramelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., transmitere la distanță, prin semnale electromagnetice, optice etc. a unui text scris; ~gramă (v. -gramă), s. f., comunicare transmisă cu ajutorul telegrafului sau al radiotelegrafului; ~limnigraf (v. limni-, v. -graf), s. n., limnigraf comandat de la distanță; ~manie (v. -manie), s. f., preocupare excesivă pentru emisiunile de televiziune; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării distanțelor cu ajutorul telemetrului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument optic utilizat la măsurarea rapidă a distanței care separă un observator de un punct depărtat sau inaccesibil; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., schimbare a formei unui organ sau organist sub influența unor stimuli care acționează de la distanță; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburare în perceperea distanțelor prin care obiectele sînt percepute la o distanță mai mare decît sînt în realitate; ~patie (v. -patie), s. f., posibilitate parapsihologică de a transmite gîndul la distanță, fără intermediul organelor de simț; ~pedagogie (v. ped/o-₁, v. -agogie), s. f., ramură a pedagogiei, care studiază problemele teoretice și practice ale instrucției și educației prin televiziune; ~radiofotografie (v. radio-, v. foto-, v. -grafie), s. f., aplicare a televiziunii în radiofotografie; ~radiografie (v. radio-, v. -grafie), s. f., radiografie care se execută plasînd sursa de raze la o distanță mare de subiect; ~radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s. f., aplicare a televiziunii la radioscopie; ~radioterapie (v. radio-, v. -terapie), s. f., radioterapie, la care sursa de raze se află la o distanță mare; ~scaf (v. -scaf), s. n., teleferic submarin care circulă pe un plan înclinat; ~scop (v. -scop), s. n., instrument optic utilizat la observarea corpurilor cerești; ~stereograf (v. stereo-, v. -graf), s. n., aparat cu care se pot transmite la distanță desene, texte, fotografii etc., imprimate în prealabil pe un film special; ~stereoscop (v. stereo-, v. -scop), s. n., aparat care permite, prin lărgirea cîmpului vizual, o mărire a paralaxelor, ceea ce generează efecte de vedere în relief; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de filme de televiziune; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., termometru a cărui citire se face de la distanță; ~tip (v. -tip), s. n., instalație telegrafică la care receptarea semnalelor se realizează sub formă de caractere tipografice; ~top (v. -top); s. n., aparat topografic format dintr-o busolă și un telemetru optic cu bază variabilă.

TELETERMOMETRU s.n. Termometru cu citire de la distanță. [Cf. fr. téléthermomètre].

TELETERMOMETRU s. n. termometru cu citire de la distanță. (< fr. téléthermomètre)

TELETERMOMETRU ~e n. Termometru cu citire de la distanță, având partea care măsoară în contact cu corpul supus măsurărilor. /<fr. téléthermométre

teletermometru s. n. termometru

TELETERMOMETRU, teletermometre, s. n. Termometru a cărui citire se face de la distanță, partea instrumentului care măsoară temperatura fiind în contact cu corpul respectiv. – Din fr. téléthermomètre.

teletermometru sn [At: M. D. ENC. / Pl: ~re / E: fr téléthermomètre] Termometru a cărui citire se efectuează de la distanță, elementul lui principal fiind în contact cu corpul a cărui temperatură se măsoară.

TELETERMOMETRU, teletermometre, s. n. Termometru a cărui citire se face de la distanță, partea instrumentului care măsoară temperatura fiind în contact cu corpul respectiv. – Din fr. télétermomètre.

TERMO- „căldură, temperatură”. ◊ gr. therme „căldură” > fr. thermo-, engl. id., germ. id., it. termo- > rom. termo-. □ ~anemometru (v. anemo-, v. -metru₁), s. n., instrument pentru determinarea vitezei vîntului, bazat pe măsurarea rezistenței electrice a unui filament încălzit; ~barograf (v. baro-, v. -graf), s. n., termobarometru înregistrator; ~barometru (v. baro-, v. -metru₁), s. n., aparat utilizat pentru măsurarea temperaturii și a presiuni; ~biogramă (v. bio-, v. -gramă), s. f., curbă care indică cantitatea de căldură degajată de un sistem viu, individ, populație sau biocenoză; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studierea efectelor temperaturii asupra organismelor vii; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. gamie), s. f., autofecundare a florilor rămase nedeschise din cauza temperaturii nefavorabile; ~clină (v. -clin), s. f., zonă termică dintr-un lac adînc, care separă două straturi de apă la temperaturi diferite; ~cromie (v. -cromie), s. f., proprietate a unor substanțe colorate de a se închide la culoare prin încălzire și de a reveni la nuanța inițială la răcire; ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la transferul de energie termică; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate la variațiile de temperatură; ~esteziometru (v. estezio-, v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea sensibilității la căldură; ~fază (v. -fază), s. f., etapă de iarovizare a plantelor; ~fen (v. -fen), adj., s. n., (genotip) a cărui expresie fenotipică este influențată de temperatura ambiantă; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre plante, bacterii etc.) care poate trăi la temperaturi ridicate; ~filie (v. -filie₁), s. f., preferință a unor organisme pentru temperaturile ridicate; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante iubitoare de căldură; ~genetic (v. genetic), adj., care stimulează producerea de căldură în organism; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de producere a energiei calorice de către organismul animal; ~gramă (v. -gramă), s. f., curbă de înregistrare grafică a temperaturii; ~higrograf (v. higro-, v. -graf), s. n., aparat pentru măsurarea temperaturii și umidității aerului;^[1] ~liză (v. -liză), s. f., 1. Descompunere a unei legături chimice cu ajutorul căldurii. 2. Proces fiziologic prin care organismul cedează mediului ambiant surplusul de căldură; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul căldurii; ~manometru (v. mano-, v. -metru₁), s. n., aparat care indică în același timp temperatura și presiunea; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a fizicii care se ocupă cu metodele de măsurare a temperaturii; ~metrograf (v. metro-₂, v. -graf), s. n., termometru înregistrator; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea temperaturii; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică a unui organ datorat temperaturii; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare produsă de variații termice la unele flori, care se închid la frig și care se deschid la cald; ~pexie (v. -pexie), s. f., proprietate pe care o au corpurile fizice de a fixa căldura; ~plaste (v. -plast), s. n. pl., mase plastice avînd proprietatea de a se înmuia prin încălzire; ~plastic (v. -plastic), adj., (despre substanțe) care devine plastic sub influența căldurii și a presiunii; ~scop (v. -scop), s. n., aparat utilizat la punerea în evidență a unei diferențe de temperatură; ~scopie (v. -scopie), s. f., operație de măsurare a temperaturii; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat atmosferic în care temperatura crește odată cu altitudinea; ~stat (v. -stat), s. n., aparat care servește la menținerea unei temperaturi constante într-o incintă sau într-un circuit; sin. termoregulator; ~static (v. -static), adj., care este apt de a menține o anumită temperatură; ~stenoterme (v. steno-, v. -term), s. n. pl., organisme adaptate la anumite temperaturi ridicate; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de locomoție a microorganismelor în direcția temperaturii optime; ~telefon (v. tele-, v. -fon), s. n., telefon la care vibrațiile sonore sînt produse prin vibrațiile de temperatură ale unui fir subțire de platină; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a căldurii în scop terapeutic; ~tropofitie (v. tropo-, v. -fitie), s. f., formațiune vegetală caracterizată printr-un anotimp cald și unul rece.

TERMOGRAF ~e n. fiz. Termometru care înregistrează grafic variațiile de temperatură ale aerului. /<fr. thermographe

termograf sn [At: CADE / Pl: ~e / E: fr thermographe] Termometru (1) care înregistrează grafic variațiile de temperatură ale aerului.

TERMOHIGROMETRU s. n. aparat, termometru și higrometru, pentru măsurarea temperaturii și a umidității aerului. (< termo- + higrometru)

termometer sn vz termometru

termometric, ~ă a [At: PR. 22/27 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr thermométrique] 1-2 Privitor la termometru (1) sau la termometrie. 3-4 De termometru (1) sau de termometrie. 5 (Îs) Scară ~ă Scară de valori cuprinsă între două temperaturi fixe și divizată în grade, dilatarea fluidului termometrie fiind liniară.

TERMOMETRIC, -Ă, termometrici, -e, adj. Cate se referă la termometrie sau la termometru, de termometru. Scară termometrică. Indici termometrici.

TERMOMETRIC, -Ă adj. Referitor la termometru. [< fr. thermométrique].

*termométric, -ă adj. (d. termometru). Relativ la termometru: scară termometrică, variațiunĭ termometrice. Adv. Cu ajutoru termometruluĭ.

termometrie s. f. (sil. -tri-), art. termometria, g.-d. termometrii, art. termometriei

termometrie (-me-tri-) s. f., art. termometria, g.-d. termometrii, art. termometriei

termometrie (desp. -me-tri-) s. f., art. termometria, g.-d. termometrii, art. termometriei

termometrio sn vz termometru

TERMOMETROGRAF s.n. Termometru înregistrator. [Cf. fr. thermométrographe].

termometrograf sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: ns cf fr thermométrographe] Termometru (1) înregistrator.

TERMOMETROGRAF s. n. termometru înregistrator. (< fr. thermométrographe)

termometron sn vz termometru

TERMOMETRU, termometre, s. n. Instrument pentru măsurarea temperaturilor; (mai ales) instrument format dintr-un tub de sticlă gradat, la capătul căruia se găsește un rezervor cu un lichid dilatabil (mercur, alcool, etc.). Termometrul cobora cu încă un grad în fiecare noapte. C. PETRESCU, A. 273. Un termometru, uitat în perete, deasupra pianului, arăta 28° R. VLAHUȚĂ, O. AL. II 5.

termometru (-me-tru) s. n., art. termometrul; pl. termometre

TERMOMETRU s.n. Instrument pentru măsurarea temperaturii. [< fr. thermomètre, cf. gr. thermos – cald, metron – măsură].

termometru s. n. (sil. -tru), art. termometrul; pl. termometre

termometru n. instrument ce indică vâriațiunile temperaturei prin dilatarea sau condensarea mercuriului ori alcoolului închis într’un tub capilar de sticlă: termometru centigrad, termometru lui Reaumur și al lui Fahrenheit.

termometru (desp. -me-tru) s. n., art. termometrul; pl. termometre

termometru, termometre s. n. (intl.) baston de polițist.

TERMOMETRU s. n. Instrument pentru măsurarea temperaturii corpurilor. (din fr. thermomètre)

*termométru n., pl. e (vgr. thermós, cald, și métron, măsură). Instrument de constatat gradu de căldură. – Se compune dintr’o țeavă de sticlă cu un spațiŭ foarte mic în mijlocu eĭ și cu un rezervoriŭ plin de mercur la un capăt. La căldură mercuru se dilată și se tot suĭe în țeavă. Fixînd această țeavă pe o scîndurică pe care-s însemnate gradele, putem constata ce temperatură e. La gerurĭ marĭ, fiind-că supt 40° minus mercuru îngheață, se întrebuințează termometre cu spirt colorat. Termometru numit centigrad saŭ al luĭ Celsius (1741) are 100 de despărțiturĭ (grade) de la punctu înghețăriĭ apeĭ pînă la ferbere, al luĭ Réaumur are 80, ĭar al luĭ Fahrenheit (1714) are 180 între înghețare (la el însemnată cu gradu 32) și între ferbere (la el însemnată cu 212). Termometru care arată pe o foaĭe de hîrtie variațiunile temperaturiĭ se numește înregistrator. Cel care arată temperatura maximă și minimă într’un timp oare-care se numește máximum și minimum.

termometru sn [At: AMFILOHIE, G. F. 31^V/1 / V: (înv) ~ter, ~trio, ~tron, (fer) ~rnom~ / S și: (înv) the~ / A și: ~mom~ / Pl: ~re, (înv) ~ri sm / E: ngr Θερμόμετρον, lat thermometrum, fr thermomètre, ger Thermometer, it termometro] 1 Instrument folosit la măsurarea temperaturilor, format dintr-un tub de sticlă gradat, terminat cu un rezervor care conține un lichid dilatabil (mercur, alcool etc.). 2 (Prc) Coloană de lichid dintr-un termometru (1).

TERMOMETRU ~e n. Instrument pentru măsurarea temperaturii. ~ de cameră. ◊ ~ înregistrator termometru pentru înregistrarea grafică a variațiilor de temperatură. [Sil. -me-tru] /<fr. thermometre

termometru s. n. (sil. -tru), art. termometrul; pl. termometre

termometru, -tre.

ternometru sn vz termometru

treaptă¹ sf [At: CORESI, EV. 345 / V: (reg) dr~, pra~, pr~, streapță, traftă, tra~, ~pcă, ~psă, ~te, ~pță, ~epte, ~epten sn, ~epț sm / Pl: trepte, (reg) trepțe, trepți, (înv) ~ture / E: ml traiecta] 1 (Mpl) Fiecare dintre suprafețele orizontale, cu lățime relativ mică, situate la înălțimi diferite față de sol, care alcătuiesc o scară Si: (înv) stepenă. 3 (Îljv) În trepte (Care este) în formă de scară. 4 Fiecare dintre săpăturile în formă de treaptă¹ (1) făcute pe un loc în pantă. 5 Configurație a unor terenuri muntoase sau deluroase în etaje circulare Si: amfiteatru. 6 Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) așezate transversal, la distanțe egale, între două bare verticale, alcătuind o scară Si: fuscel. 7 (Glg; îs) ~ geotermică Adâncimea în metri la care temperatura crește cu 1°C. 8 (Reg) Pârleaz. 9 (Reg) Fiecare dintre cupele de la roata morii. 10 (Înv) Grad la termometru. 11 (Fig) Nivel. 12 (Fig) Etapă (5). 13 (Fig) Categorie socială Si: pătură, strat. 14 (Fig) Condiție socială Si: poziție, rang, situație, stare. 15 (Îvr; fig) Grad militar. 16 (Muz) Fiecare dintre sunetele unei octave, purtând una dintre cele șapte denumiri sau una dintre notațiile literale corespunzătoare lor. 17 (Iuz; șîs examen de ~) Examen de admitere în clasa a IX-a sau în clasa a Xl-a de liceu. 18 (Bis; înv; șîs cântecul treptelor) Psalmi care la evrei se cântau urcând scările templului. 19 Post în care este angajat cineva într-o instituție.