MÍNIM², -Ă adj., s. f. 1. Adj. (În opoziție cu m a x i m²) Care are cea mai mică dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mic, minimal. Cf. ARISTIA, PLUT. Perfectul ne trimite la acțiuni care, tocmai din cauză că aparțin unui moment anterior, prezentului, sînt simțite ca avînd o durată minimă. IORDAN, STIL. 145. Efortul intelectual devine minim. RALEA, O. 144, cf. LI I, 71. ◊ (Pleonastic) N-am curagiul să vă ostenesc a ceti asemene porecle, din care am luat numai o foarte minimă parte. NEGRUZZI, S. I, 101. 2. S. f. S p e c. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitațe variabilă. Mimima [curbei vitezei de sedimentare] e între 23-25 ani. PARHON, B. 42. Folosim. . . termometre speciale, numite de maximă și de minimă. CIȘMAN, FIZ. I. 365. ♦ (Meteor.) Centru de joasă presiune atmosferică. - Pl,: minimi, -e. – Din lat. minimus, fr. minime.