IHTIOZĂ, ihtioze, s. f. Boală de piele caracterizată prin uscarea și descuamarea tegumentelor sub formă de lamele sau de solzi de pește. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyose.

PĂR² peri m. 1) (la animalele mamifere și la om) Fir cornos, subțire care crește pe corp. 2) (cu sens colectiv) Ansamblu al acestor fire. ~ ondulat. ~ mare. ◊ De-a fir a ~ (sau din ~ în ~) foarte minuțios. A se ține (sau a atârna, a sta) într-un fir de ~ (sau de ață) a) a depinde de ceva foarte nesigur; b) a fi în pericol de moarte. A despica (sau a tăia) ~ul (sau firul de ~) în patru (sau în șapte, în nouă etc.) a cerceta foarte amănunțit. A scoate (cuiva) peri albi (sau suri) a cauza cuiva multe neplăceri. A i se face (sau a i se ridica) ~ul măciucă a fi cuprins de un sentiment de groază. A-i ieși ~ul prin căciulă a) a fi foarte sărac; b) a se sătura de atâta așteptare. Când a crește (cuiva) ~ în palmă (sau când a face broasca ~) nicicând. Cât ~ în palmă defel; nimic. Tras de ~ forțat; cu de-a sila. În doi peri a) într-un mod neclar; ambiguu; b) care este neclar; ambiguu. Peri răi boală de ochi provocată de firele de gene mai lungi, care irită globul ocular. ~ul-porcului plantă erbacee cu tulpină erectă, cu frunze mărunte, asemănătoare cu solzii de pește, și cu sporangi în formă de spice terminale, care crește prin locuri umede. 3) Formație chitinoasă filiformă de pe corpul insectelor. 4) la pl. Firele retezate scurt de pe suprafața unei țesături (în special a unui covor). 5) la pl. Firele care cresc pe frunzele sau tulpinile unor plante. 6) pop. (la ceasuri) Arc subțire în formă de spirală. /<lat. pilus

IMBRICARE s.f. (Constr.) Suprapunere parțială, îmbucare (în genul țiglelor, șindrilelor, solzilor de pește). [Cf. fr. imbrication].

SCUAMATA s.f. (Ant.; mil.) Cuirasă făcută din mici bucăți metalice îmbinate ca solzii de pește. [Pron. scu-a-. / < lat. squamata].

SCUAMOS, -OASĂ adj. (Bot.) 1. Care se aseamănă cu solzii unui pește; solzos, cu coji. 2. Acoperit, protejat de scuame (2) [în DN]. [Pron. scu-a-, var. scvamos, -oasă adj. / < fr. squameux, lat. squamosus].

măntuș, măntuși, s.m. (reg.) pește cu solzi mărunți; mihalț.

IHTIOZĂ s. f. dermatoză prin uscarea și întărirea tegumentelor și formarea de scuame, asemănătoare solzilor de pește. (< fr. ichtyose)

IMBRICA vb. tr. a suprapune ceva parțial, în genul solzilor de pește, al țiglelor sau șindrilelor de pe un acoperiș. (< fr. imbriquer, lat. imbricare)

IMBRICAȚIE s. f. ornament sculptat în relief, pictat sau traforat, care imită solzii de pește sau țiglele de pe un acoperiș. (< fr. imbrication)

MIRLITON s. n. denumire generică a unor „instrumente” de cântat din buze, folosite ca membrane (frunză, solz de pește). (< fr. mirliton)

PLACOIZI s. m. pl. pești cu solzi formați dintr-o placă osoasă, de pe care se ridică un ghimpe cu vârful îndreptat înapoi. (< germ. Plakoiden)

SCUAMATA s. f. (anat., mil.) cuirasă făcută din mici bucăți metalice îmbinate ca solzii de pește. (< lat. squamata)

SCUAMOS, -OASĂ adj. 1. care se aseamănă cu solzii unui pește; cu coji. 2. acoperit, protejat de scuame. (< fr. squameux)

brecie, (engl.= breccia) termen generalizat pentru a defini dep. consolidate, alcătuite din fragmente angulare, de origine epiclastică, piroclastică sau cataclastică. 1. b. sedimentară, care provine din sedimentarea unor grohotișuri (b. extrafor-mațională) sau a unor fragmente rupte la suprafața sedimentelor acumulate într-un baz. (b. intraformațională). 2. b. vulcanică, produs piroclastic de cimentare a unor blocuri provenite prin explozie și erupție vulcanică; 3. b. cataclastică = b. de zdrobire = b. tectonică, provine prin metamorfism dinamic, de obicei în jurul unor zone de falie; 4. b. de oase, dep. lenticular sau stratiform, alcătuit din oase, fragmente de oase, dinți, solzi de pești, coprolite etc. prinse într-un ciment. Mineralogic, b.o. este bogată în colofan și de aceea se identifică cu un dep. fosfatic. B.o. sunt frecvente în peșteri și în golurile carstice. Sin. bone-bed.

instrumente muzicale (< lat. instrumentum, „unealtă, aparat”), obiecte, dar mai ales, aparate special confecționate cu ajutorul cărora se produc sunete muzicale. Această definiție exclude din sfera conceptului i. sonore ale căror sunete se utilizează sporadic în muzică (ex. sirenă*, fluiere de semnalizare, clopote*). Din punct de vedere fizic și vocea (1) umană face parte din categoria i., dar terminologia tradițională o consideră, dimpotrivă, un concept antonimic al i. (v. instrumentală, muzică; vocală, muzică). Nu se consideră i. nici părțile corpului uman sau ale îmbrăcăminții care, prin lovire, produc sunete (ex. palmele, pieptul, carâmbul cizmei), deși aceste sunete pot avea o largă utilizare în practicile muzicale primitive și folc. Într-un sens mai larg al conceptului, sunt cuprinse în categoria i. și obiecte de altă destinație inițială, folosite drept i. (ex. frunza* și solzul de pește*, lingurile și bețele de lovit); pentru desemnarea mai exactă a acestora s-a creat termenul de pseudo-i. (T. Alexandru, Instrumentele muzicale ale poporului român, 1956). În muzicologie*, enumerarea, descrierea, clasificarea și istoria i. constituie obiectul organologiei. Organologia sistematică clasifică i. conform caracteristicilor morfologice și de funcționare. Criteriul de clasificare al chinezilor din antic. era materia primă din care s-au confecționat i., respectiv partea lor considerată cea mai importantă: metalul, piatra, pământul ars, pielea, mătasea, lemnul, dovleacul, bambusul. Clasificarea clasică a hindușilor distingea patru grupuri, după caracteristici de construcție și de mânuire: ghana (lovite – idiofone), avanaddha (acoperite – membranofone), tata (frecate cu arcuș) și sushire (de suflat). În ev. med. europ. se distingeau trei grupuri: instrumenta chordata (de coarde), pneumatica (de suflat) și pulsatilia (de percuție); această clasificare mai este prezentă și azi în gruparea i. orchestrei* simf. La sfârșitul sec. 19, în urma progreselor înregistrate în acustică*, în parte și sub influența etnologiei, s-au pus bazele organologiei sistematice moderne. Pionierul disciplinei, belgianul V.-Ch. Mahillon a creat, în Essai de classification (1880), o clasificare care, cu unele îmbunătățiri de detaliu aduse de E.M. von Hornbostel și C. Sachs (Systematik der Musikinstrumente, 1914), a rămas valabilă până în zilele noastre. Mahillon a stabilit patru clase: i. autofone (numite azi și idiofone), membranofone, cordofone și aerofone. I. idiofone produc sunetele prin vibrațiile proprii ale corpului i., confecționat din lemn, piatră, metal sau sticlă. Subclasele grupează i. conform producerii punctului prin lovire (ex. castagnete*, xilofon*, gong*), ciupire (ex. drâmba*), frecare prin arcuș (ex. Nagelgeige*) sau suflare (de ex. i. chinezesc ku tang). I. membranofone produc sunetele prin punerea în vibrație a unei membrane întinse care poate fi lovită (ex. tobele*), frecată (ex. buhai*) sau acționată prin intermediul unei coloane de aer (ex. mirliton*). I. cordofone produc sunetele prin punerea în vibrație a corzii întinse, acționată prin lovire (ex. pian*), ciupire (ex. chitară*, clavecin*), frecare (ex. toate i. cu arcuș) sau suflare (ex. harfa* eoliană); după criterii de construcție se disting i. cordofone simple (ex. țițeră*, țambal*, pian) și compuse (ex. chitară, i. cu arcuș, harfă*). Grupa percuției din orch. simf. cuprinde, în principal, i. membranofone și idiofone dar, într-o viziune mai nouă, și i. cordofone acționate prin lovire (pian, țambal). În i. aerofone mediul vibrator este coloana de aer acționată prin buzele instrumentistului întinse pe muștiuc* (ex. trompeta*), dirijarea coloanei de aer spre o muchie ascuțită (ex. flaut*, flaut drept*) sau vibrațiile unei (respectiv două) lamele de trestie, lemn sau metal (ex. oboi*, cimpoi*, muzicuță*). Orga*, i. complex, întrunește un număr variabil de i. aerofone diferite. La această clasificare tradițională se adaugă azi clasa i. electrofone* care întrunește atât i. cu generator mecanic, în care numai prelucrarea, amplificarea și emiterea sunetului sunt electronice (ex. chitara electronică), cât și i. cu generator electronic (ex. trautonium, orga electronică*, sintetizator*). Clasificări ale i. mai mult sau mai puțin diferite față de aceasta au mai creat S. Schaeffner (Projet d’une classification nouvelle des instruments de musique, 1931), H.H. Dräger (Prinzip einer Systamatik der Musikinstrumente, 1958). ♦ I. populare, i. muzicale proprii culturilor folclorice*. În accepțiunea restrânsă a a conceptului, i. pot fi considerate numai i. muzicale create de instrumentiștii pop. înșiși sau de meseriași care trăiesc în mediul folc. respectiv (ex. drâmbă*, toacă*, buhai*, bucium*, nai*, fluiere*, cobză*), în sens larg însă se acceptă drept i. și i. de fabrică încetățenite în cultura pop. (ex. clarinet*, taragot*, acordeon*, trompetă*, țambal*). Delimitarea celor două categorii este dificilă, dat fiind faptul că unele i. (ex. vioara*) în anumite zone sunt produse de artizanat țărănesc, în altele nu. Pentru cea de a doua accepțiune pledează și faptul că poporul, preluând de la muzicanți orășeni i. noi, de fabrică, le-au asimilat prin elaborarea și cultivarea unor modalități de execuție proprii folc. din zona respectivă. Sistematizarea i. se face pe baza criteriilor organologiei generale.

mandolină (< it. mandolino, diminutiv de la mandola*), instrument cu coarde din familia lautei*, cu cutie de rezonanță* arcuită în formă de pară, mai adâncită decât a lautei, dar de dimensiuni mult mai mici. Este acomp. în general de chitară (II). M. este și azi foarte utilizată în Italia, la Napoli. M. napolitane au opt corzi, divizate în patru grupe (a câte două corzi la unison*) acordate (1) la cvintă*, ca vl.: sol², re³, la³, mi⁴. M. milaneză are cinci sau șase perechi de corzi acordate după cum urmează: sol², do³, la³, re⁴, mi⁴ sau sol², si², mi², la³, re⁴, mi⁴ (sol⁴). La M. se cântă fie cu un solz de pește, fie cu o lamă metalică sau un plectru*.

mirliton, denumirea generică a unor pseudo-instrumente* folosite ca membrane (frunză*, fir de iarbă, solz de pește*, hârtie etc.) cu scopul de a imprima fluieratului, zumzetului sau cântatului un caracter instr. și o intensitate mărită. Aceste obiecte sunt folosite prin presarea pe buze sau prinse între dinți și buze. Negrii din America de N numesc kazoo sau „pieptene vocal” o foiță de hârtie ce vibrează concomitent cu emisia vocală; este întrebuințat în jazz*.

qanûn, instrument vechi în lumea arabă [ce provine, probabil, din canonul (1) grecesc]. Are cutia de rezonanță* plată, în formă de trapez, pe care sunt întinse cele 72 de coarde, câte 3 pentru fiecare sunet. Se cântă prin ciupire cu degetul arătător, care poartă un degetar având fixat la vârf un solz de pește cu care se pun în vibrație corzile. V. kanun. Sin.: canun, kanon; monocord.

solz de pește, pseudoinstrument (v. instrumente), pe care executanții îl introduc între buza de jos și parte inferioară a danturii, punându-l în vibrație prin coloana de aer a expirației.

șiță, -e, s.f. – Scândură mică de lemn de brad, subțire (de 50x10 cm), care se așează ca solzii de pește (fără șanț) și cu care se acoperă casele, șurile, găbănașul, gadurile. Diferă de șindrilă/draniță, care este prevăzută cu șanț. – Scr. štica (Cihac cf. DER, DEX).

solz m.. pl. zĭ (cp. cu vsl. slozŭ, bg. sîrb. sluz, mucozitate. P. pl. cp. (cu bulz). Pl. 1) Plăcĭ care acopere corpu celor maĭ mulțĭ peștĭ și reptile: Foaĭe verde, solz de pește (Izv. Iun. 1919, 4) Șarpe lung cu solziĭ verzĭ (P. P.). 2) Olane saŭ bucățĭ de tinichea în formă de solz la acoperiș. 3) Lame care apără oare-care organe vegetale. 4) Un fel de eczemă pe capu pruncilor (Cînd e maĭ intensă se numește impetigine).

sorean m. Mold. soiu de pește cu solzii lucitori numit și soreață (Alburnus lucidus). [Derivat din soare].

țipar m. pește fără solzi ce seamănă cu șarpele (Anguilla). [Cf. țipă, prin analogie cu forma-i oblongă (v. fusar)].

SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre plăcile mici, dure și lucioase, de natură tegumentară, care, suprapunându-se parțial, acoperă corpul celor mai mulți pești, al celor mai multe reptile, picioarele păsărilor și anumite părți ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile plăci de metal din care sunt făcute armurile sau anumite obiecte de podoabă. 2. Fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lână. 4. Fig. (Pop.) Murdărie, jeg care se depune pe piele, în formă de mici cruste. 5. (În sintagma) Solz de pește = un fel de instrument muzical popular, format dintr-un solz de pește, maleabil, pe care executantul îl introduce între buza de jos și partea inferioară a dinților, punându-l în vibrație prin coloană de aer a respirației. – Refăcut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „monedă de aur”).

IHTIOZĂ s. f. Boală de piele caracterizată prin uscarea și descuamarea tegumentelor sub formă de lamele sau de solzi de pește. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyose.

CLISĂ, clise, s. f. 1. Un fel de pămînt de culoare galbenă-cenușie, care în combinație cu apa formează o pastă cleioasă întrebuințată în olărie, în sculptură și în lucrările de construcție; argilă; p. ext. pămînt cleios, noroi gros. Sub opinci și sub picioarele calului și ale juncului, pămîntul prindea a se face clisă. CAMILAR, TEM. 370. Oamenii înaintează cu mare greutate, oprindu-se la fiecare pas pentru a-și trage piciorul din clisă. BOGZA, A. Î. 73. ♦ Aliment (de obicei) necopt care, mestecat în gură, se face cleios; (mai ales) pîine nedospită sau necoaptă bine. Eu pun masa să mănînc Și-mi vine un negru gînd: De mine nu se lipește, Ca apa de solzi de pește; Unde-mbuc de-o-mbucătură, Clisă mi se face-n gură. ȘEZ. IV 141. 2. (Transilv.) Slănină. Mulțămim... mai vîrtos pentru mălai și clisă. BUDAI-DELEANU, Ț. 50.

RĂPĂI, răpăi și răpăiesc, vb. IV. Intranz. (Despre ploaie, grindină etc.) A se izbi de o suprafață tare producînd zgomote scurte, dese și ritmice. Pe acoperiș răpăia moale ploaia. SADOVEANU, O. VI 218. Vîntul vuia... măzărichea răpăia în fereastra mamei Stanchei. DELAVRANCEA, S. 16. O ploaie torențială vine răpăind pe miriștea arsă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 73. Foaie verde solzi de pește, Bate vîntu-mi vîjîiește, Ploaia-n codru răpăiește. ANT. LIT. POP. I 67. ◊ (Prin analogie, despre arme, gloanțe) Automatele sovietice prinseră a răpăi. CAMILAR, N. I 384. Gloanțele răpăiesc mai îndesate de cum sînt oamenii. ODOBESCU, S. III 586. ◊ (Despre alte zgomote sau surse de zgomote) Cu întîrziere au răpăit în sală aplauze. SADOVEANU, A. L. 187. Din ușa de stejar, în care răpăiau topoarele tătărești, îi suflă în față un vînt. GALACTION, O. I 54. Sunete fără-nțeles îmi răpăiau în urechi. VLAHUȚĂ, O. A. 493. ◊ (Despre spațiul în care se produc zgomote) Sala răpăi de aplauze. CĂLINESCU, E. 140. ♦ (Despre oameni) A lovi ritmic într-un obiect, producînd zgomote dese și scurte. [Negustorul] răpăie de-a surda cu cleștele pe sîrmele grătarului. PAS, Z. I 172. Simion răpăi îndîrjit în tobă și oamenii începură să alerge cu pași mari. CAMIL PETRESCU, O. II 279. Eu scosei biata măciucă Și-ncepui a răpăi. El zicea: aman, aman! Eu mă-ntorceam și-i mai dam. ANT. LIT. POP. I 70. (Subiectul este lucrul izbit) Tot satu-i strîns la horă... Tineretul joacă de răpăie pămîntul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 160. Venea, nene, ursul de duduia pădurea... și răpăia ramurile pe unde trecea. ISPIRESCU, L. 329. ◊ (Impersonal) Dedeau și oamenii lui Ercule, de răpăia. ISPIRESCU, U. 52.

șiță, șițe, s.f. – Scândură mică de lemn de brad, subțire (de 50 x 10 cm), care se așază ca solzii de pește (fără șanț) și cu care se acoperă casele, șurile, găbănașul, gardurile. Diferă de șindrilă / draniță, care este prevăzută cu șanț. – Din scr. štica „scândurică” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Conev, cf. DER; DEX).

SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre micile plăci dure și lucioase care, suprapunîndu-se parțial unele peste altele, acoperă corpul celor mai mulți pești și reptile, picioarele păsărilor și anumite părți ale corpului unor mamifere. Solzi de pește, lipiți în crețuri, sticleau verzui în lumina piezișă a soarelui. SADOVEANU, O. III 654. Se puse deci de o curăță [mreana] de solzi. ISPIRESCU, L. 280. Șarpe lung cu solzii verzi. ALECSANDRI, P. P. 11. (În basme) Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese; Feți-frumoși cu păr de aur, zmei cu solzii de oțele. EMINESCU, O. I 85. (Folosit la țară pentru cîntat, în loc de frunză) Într-o vreme a prins a cînta din solz, ca să nu-i fie urît. SADOVEANU, B. 144. Dar unul cînta cu solzul. PĂSCULESCU, L. P. 212. ◊ Fig. Grăind așa domol prin pacea nopții, s-au apropiat de prunduri pustii și în fund s-au văzut licărind solzii de valuri ai vadului. SADOVEANU, N. P. 34. S-a pornit apoi vreme rea cu vînturi reci și lapoviță, care îmbrăca copacii în solzi strălucitori de gheață. I. BOTEZ, ȘC. 70. ◊ Loc. adv. În solzi = așezat ca solzii, acoperindu-se în parte unul pe altul. (Fig.) [Bistrița] își rostogolește în solzi pînza scînteietoare. RUSSO, O. 104. 2. Fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor. Crinul se înmulțește, tăindu-se solzii. La TDRG. 3. Fiecare dintre micile plăci de metal din care sînt formate armurile sau anumite obiecte de podoabă. Stăpîna casei, îmbrăcată într-o rochie neagră de mătasă ușoară, încinsă peste mijloc cu un colan lucrat în solzi auriți, stătea în picioare dinaintea mea. HOGAȘ, M. N. 20. 4. Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lînă. Prin solzi, lîna se distinge ușor de celelalte fibre textile. 5. Fig. (Popular) Murdărie, jeg care se depune pe piele în formă de mici cruste. Dar eu, frate, mult mă tem De căzlariul [ = eunucul] din harem... Buzat, negru, ras pe cap Și cu solzii mari de crap. ALECSANDRI, P. P. 106. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (sau a face să-i cadă cuiva) solzii de pe ochi = a deveni (sau a face pe cineva să devină) dintr-o dată conștient de realitate. După aceea i-or cădea solzii de pe ochi, și are să se mire el singur de ce i-a fost drag. SADOVEANU, F. J. 337. O, Alah bun și prea milostiv, a cuvîntat cu pătrundere Mehmet, închinîndu-se spre răsărit, fă să cadă solzii de pe ochii neștiutorului! id. O. L. 216.

bubuioc sm [At: H III, 290 / Pl: ~oci / E: nct] (Reg) Pește cu solzi tari nedefinit mai îndeaproape.

cinătui vt [At: CREANGĂ. P. 177 / V: cenat~, cenăt~, ~ălt~, ~nat~ / Pzi: ~esc / E: mag csinált + -ui] (Reg) 1 A curăța de pene păsările tăiate. 2 A curăța peștii de solzi. 3 A curăța interiorul unui animal pentru a-l găti. 4 A tăia în bucăți animalul de gătit. 5-6 A pârli și a tranșa porcul după tăiere. 7 (Pex) A curăța copacii de crengi uscate. 8 (Pex) A omorî.

cinătuire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: cinătui] (Reg) 1 Curățare de pene a păsărilor tăiate Si: cinătuială, cinătuit¹. 2 Curățare a peștilor de solzi Si: cinătuială, cinătuit¹. 3 Curățare a interiorului unui animal pentru a fi gătit Si: cinătuială, cinătuit¹. 4 Tăiere în bucăți a animalului de gătit Si: cinătuială, cinătuit¹. 5-6 Pârlire și tranșare a porcului după tăiere Si: cinătuială, cinătuit¹. 7 (Pex) Curățare a copacilor de crengi Si: cinătuială, cinătuit¹. 8 (Pex) Omorâre.

îmbrica vt [At: DEX-S / V: im~ / Pzi: îmbric / E: fr imbriquer] A suprapune parțial, asemenea solzilor de pește, țiglelor ori șindrilei de pe acoperiș.

imbricare sf [At: DN³ / V: im- / Pl: -cări / E: îmbrica] Suprapunere parțială, asemenea solzilor de pește, țiglelor ori șindrilei de pe acoperiș Si: imbricație (1).

îmbricat, ~ă a [At: DN³ / V: im~ / Pl: ~ați, ~e / E: îmbrica] (D. elemente componente; spc, d. părți ale plantelor) Suprapus parțial, asemenea solzilor de pește sau țiglelor.

îmbricație sf [At: DEX / V: im~ / Pl: ~ii / E: fr imbrication] 1 Îmbricare. 2 Ornament sculptat în relief, pictat sau traforat, care imită solzii de pește sau țiglele de pe un acoperiș.

lin² sm [At: SADOVEANU, N. F. 105 / Pl: ~i / E: bg лин] Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu foarte adâncă (Tinca tinca).

scuamata sf [At: DN³ / P: scu-a~ / E: lat squamata] (Mil; Ant) Cuirasă făcută din mici bucăți metalice îmbinate ca solzii de pește.

scuamos, ~oasă a [At: DN³ / P: scu-a~ / V: scva~ / E: fr squameux, lat squamosus] (Bot) 1 Care se aseamănă cu solzii unui pește Si: solzos. 2 Acoperit de scuame (2).

solz¹ sm [At: NEAGOE, ÎNV. 78/7 / V: (reg) ~lț, souz / Pl: ~i, (rar) ~uri sn / E: sgp *soldzi (pll sold < lat solidus (aurens) „monedă de aur”)] 1 Fiecare dintre formațiile tegumentare în formă de mică placă transparentă, de natură osoasă, caracteristice peștilor, care, suprapunându-se parțial unele peste altele, acoperă, de regulă întregul corp, afară de cap și înotătoare, constituind un scut protector exterior. 2 (Pex) Fiecare dintre micile plăci dure și lucioase de natură cornoasă, care, suprapunându-se parțial unele peste altele, acoperă corpul unor reptile, picioarele unei păsări sau părți din corpul unor mamifere. 3 (Îlav) În ~i Așezat ca solzii¹ (1), acoperindu-se în parte unii pe alții. 4-5 (Îe) A-i cădea cuiva (sau a-i face să-i cadă cuiva) ~ii de pe ochi A deveni (sau a face pe cineva să devină) dintr-o dată conștient la realitate. 6 (Cu determinări care indică materialul) Fiecare dintre plăcile asemănătoare solzilor¹ (1) din care sunt făcute alămurile sau unele obiecte de podoabă. 7 Motiv ornamental popular lucrat în metal sau în lemn în forma solzilor¹ (1). 8-9 Frunzuliță sau petală în formă de solz¹ (1) care acoperă și protejează mugurii, bulbii sau alte părți ale unor plante. 10 Pulbere răspândită pe aripile fluturilor. 11 Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lână. 12 (Pop) Murdărie care se depune pe piele în formă de mici cruste. 13 (Pop) Crustă care se desprinde în anumite boli de piele. 14 (Pop; spc) Impetigo. 15 (Glg) Falie (1). 16 (Îs) ~ de pește Un fel de instrument muzical popular, format dintr-un solz de pește, maleabil, pe care executantul îl introduce între buza de jos și partea inferioară a dinților, punându-l în vibrație prin coloana de aer a respirației.

solzar sm [At: BĂCESCU, P. 185 / Pl: ~i / E: solz¹ + -ar] Pește nedefinit mai îndeaproape.

surtuc¹ sm [At: ALR I, 1 746/418 / Pl: ~uci / E: ns cf surduc] (Reg) Pește fără solzi nedefinit mai îndeaproape.

ALEVIN ~i m. Pește în stadiul premergător formării solzilor; larvă de pește. /<fr. alevin

PLACOIZI s.m.pl. (Zool.) Pești prevăzuți cu solzi formați dintr-o placă osoasă, de pe care se ridică un ghimpe cu vîrful îndreptat înapoi. [Pron. -co-izi, sg. placoid. / < germ. Plakoiden].

haut, hauți, s.m. (reg.) pește răpitor cu solzi mici, de 35-40 cm lungime; lupul-peștelui, vrespere, vâlcan, vâigan, vâlsan, boulean.

SCALIMETRIE s. f. determinare a vârstei peștilor acoperiți cu solzi cu ajutorul cercurilor concentrice care se adaugă la solzi o dată cu creșterea peștilor. (< fr. scalimétrie)

belniță, belnițe, s.f. – (zool.) Pește mic, cu solzi argintii; albișoară (Alburnus alburnus). – Et. nec. (MDA).

OSTEO- „os, cartilaginos”. ◊ gr. osteon „os” > fr. ostéo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. osteo-. □ ~artropatie (v. artro-, v. -patie), s. f., afecțiune a extremităților osoase ale unei articulații; ~artrotomie (v. artro-, v. -tomie), s. f., operație de rezecție a extremității articulare a unui os; ~blast (v. -blast), s. n., celulă osoasă tînără care produce oseina; sin. osteoplast; ~campsie (v. -campsie), s. f., curbare a oaselor; ~cit (v. -cit), s. n., celulă osoasă în stadiul matur; ~clast (v. -clast), s. n., 1. Tip de celulă osoasă. 2. Instrument chirurgical folosit la sfărîmarea unor oase; ~clazie (v. -clazie), s. f., 1. Intervenție chirurgicală care necesită sfărîmarea anumitor oase. 2. Proces de resorbție osoasă, datorită osteocitelor; ~condrodistrofie (v. condro-, v. dis-, v. -trofie), s. f., osteocondropatie*; ~condropatie (v. condro-, v. -patie), s. f., proces de necrozare a unei porțiuni dintr-o apofiză sau epifiză; sin. osteodistrofie; ~deză (v. -deză), s. f., suprimare chirurgicală a unei articulații calcaneo-cuboidiene cu fragment de transplant tibial; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., afecțiune osoasă caracterizată prin modificarea formei, mărimii, consistenței sau creșterii osului; ~fit (v. -fit), s. n., proliferare anormală de țesut osos în apropierea unei inflamații; ~fon (v. -fon), s. n., dispozitiv care transmite sunetele exterioare în urechea internă; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce țesut osos; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a țesutului osos; sin. osteogenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., osteogeneză*; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a oaselor; ~id (v. -id), adj., s. n., 1. adj., Asemănător osului. 2. s. n., Matrice hialină tînără a osului, în care se depozitează sărurile de calciu; ~lepis (v. -lepis), s. m., pește fosil cu solzi rombici groși; ~lit (v. -lit₁), s. n., os fosil petrificat; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Proces de distrugere a țesutului osos. 2. Imagine radiografică de transparență osoasă centrală sau marginală, cu limite șterse sau nete; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în osteologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul sistemului osos; sin. scheletologie (1); ~malacie (v. -malacie), s. f., ramolire a scheletului; ~mielodisplazie (v. mielo-, v. dis-, v. -plazie), s. f., degenerare a țesutului hematopoietic din măduva oaselor; ~mieloscleroză (v. mielo-, v. -scleroză), s. f., boală malignă a măduvei osoase, în care activitatea hematopoietică este redusă pînă la dispariție; ~necroză (v. -necroză), s. f., moarte celulară a țesutului osos; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile sistemului osos; ~plast (v. -plast), s. n., osteoblast*; ~plastie (v. -plastie), s. f., restabilire pe cale chirurgicală a unui os distrus; ~plazie (v. -plazie), s. f., neoformație osoasă netipică; ~poichilie (~poikilie) (v. -poichilie), s. f., maladie prezentînd la examenul radiologic al spongioasei numeroase zone bine delimitate de condensare osoasă; sin. boala oaselor pătate; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., maladie caracterizată prin condensarea țesutului osos; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical utilizat la secționarea oaselor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui os; ~tomoclazie (v. tomo-, v. -clazie), s. f., operație chirurgicală de corectare a diformității unui os prin osteotomie parțială; ~trib (v. -trib), s. n., instrument chirurgical utilizat pentru zdrobirea oaselor; ~trop (v. -trop), adj., (despre substanțe) care se fixează electiv pe oase.

PLACO- „plat, plan, placă”. ◊ gr. plax, plakos „suprafață plată” > fr. placo-, engl. id., germ. plako- > rom. placo-. □ ~cromatic (v. -cromatic), adj., cu dispunere plană a cromatoforilor; ~dermi (v. -derm), s. m. pl., subclasă de pești fosili din devonian, avînd corpul acoperit cu plăci osoase; ~fore (v. -for), s. f. pl., moluște marine inferioare, ale căror cochilii sînt acoperite cu plăci calcaroase; ~id (v. -id), adj., s. m. pl., 1. adj., (Despre solzi) Alcătuit dintr-o placă bazală din țesut conjunctiv fibros și un ghimpe simplu sau zimțat. 2. s. m. pl., Pești prevăzuți cu solzi formați dintr-o placă osoasă de pe care se ridică un ghimpe cu vîrful îndreptat înapoi; ~plaste (v. -plast), s. n. pl., inciziuni ergastice de ulei din citoplasmă, situate pe marginea internă a cromatoforilor.

cinătuit², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e/ E: cinătui] (Reg) 1 (D. păsări tăiate) Curățat de fulgi. 2 (D. pești) Curățat de solzi. 3 (D. animale tăiate) Care a fost curățat în interior. 4 (D. animale tăiate) Care a fost tăiat în bucăți pentru a fi gătit. 6 (D. porc) Pârlit și tranșat după tăiere. 7 (Pex; d. copaci) Curățat de crengi uscate. 8 (Pex) Omorât².

haut sm [At: ANTIPA, F. 167 / V: haută / P: ha-ut / Pl: ~uți / E: tc haut] Pește răpitor, cu solzi mici, pe spinare verde-albăstrui, pe laturi argintiu, pe burtă alb, cu o lungime de 35-40 de cm, care trăiește în râuri Si: avat, boulean (4), havat³, lupul peștelui, pește cu șapte nume, pește țigănesc, vâigan, vâlcan, vâlsan, vrespere (Haut aspius aspius). corectat(ă)

placoizi smp [At: DN³ / P: ~co-izi / Sg: ~id / E: ger Plakoiden] 1 Pești prevăzuți cu solzi formați dintr-o placă osoasă, de pe care se ridică un ghimpe cu vârful îndreptat înapoi. 2 (Șls) Pește din categoria placoizi (1).

scalimetrie sf [At: DLR / E: fr scalimétrie] 1-2 (Metodă de) determinare a vârstei peștilor acoperiți cu solzi, prin cercetarea cercurilor concentrice care se adaugă la solzi, pe măsura creșterii peștilor.

sfârlează [At: LB / V: (înv) sfârleaz s / Pl: ~eze, (reg) ~ezi / E: sfârlă + -ează] 1 sf (Îrg) Prâsnel. 2 sf (Îdt) Vârtelniță. 3 sf (Reg) Fus cu ajutorul căruia se răsucesc firele toarse. 4 sf Jucărie mică făcută din metal, din lemn etc., cu vârf ascuțit, care poate fi rotită pe o suprafață plană Si: titirez, (îrg) sfârlă (6), prâsnel. 5 sf (Reg) Femeie slabă și iute la mers. 6 sf (Pop; fig) Persoană vioaie și harnică. 7 sf (Rar; dep) Vită slabă. 8 sf (Îrg) Jucărie alcătuită dintr-o scândurică flexibilă, în jurul căreia se răsucește o sfoară lungă cu un bețișor, căruia i se dă apoi drumul în părul sau în barba cuiva, pentru a le încâlci. 9 sf (Reg) Jucărie confecționată dintr-un cărăbuș imobilizat cu ajutorul unui ac, spin etc., care zbârnâie Si: (reg) zbârnâitoare. 10 sf (Reg) Morișcă. 11 sf (Reg) Giroscop (1). 12 sfa (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 13 sf (Reg) Melodie după care se execută sfârleaza (13). 14 sf (Reg) Pește mic, fără solzi, colorat în alb și negru, nedefinit mai îndeaproape.

belniță, belnițe, s.f. Pește mic, cu solzi argintii; albișoară (Alburnus alburnus). – Et. nec. (MDA).

CINĂTUI (-tuesc) vb. tr. Mold. Bucov. 1 🍽 A jumuli pasările și a le scoate măruntaele; a curăța solzii de pe pește și a-i goli pentru gătit: au poroncit împăratul... să cinătuească foarte bine și curat mreana aceea (SB.) ¶ 2 Ⓕ iron. A trage o bătaie: acuși te cinătuesc frumos cu dichiciul (CRG.).

RADE, rad, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) tăia cu briciul sau cu mașina de ras părul, barba sau mustățile de la rădăcină; a (se) bărbieri. ◊ Expr. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fără săpun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Să-mi razi (sau să-mi radeți) mustața, se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curăța părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un pește. 2. Tranz. A răzui, a înlătura un strat subțire de deasupra unui lucru. ♦ A șterge, a îndepărta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe răzătoare pentru a mărunți. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a șterge de pe fața pământului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palmă = a da cuiva o palmă. [Perf. s. răsei, part. ras] – Lat. radere.

MUGILIDE s.n.pl. Familie de pești marini care au solzi și pe cap, avînd ca tip chefalul; (la sg.) pește din această familie. [Sg. mugilid. / < fr. mugilidés].

cosac¹, cosaci, s.m. (reg.) 1. trunchi de lemn. 2. pește argintiu-deschis cu solzi mici.

IHTIOZĂ s.f. Boală de piele care se caracterizează prin uscarea și întărirea tegumentelor și formarea de solzi asemănători celor de pește. [Pron. -ti-o-. / < fr. ichtyose, cf. gr. ichthys – pește].

cosac m. pește argintiu deschis cu solzi mici. [Bulg. KOSAK].

curățà v. 1. a face curat: a curăța casa, haine, mobile; 2. a lua jos coaja, frunzele, solzii: a curăța cartofi, pește; 3. a se spăla, a se scăpa de cineva, a-l prăpădi.

RADE, rad, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) tăia cu briciul sau cu mașina de ras părul, barba ori mustățile de la rădăcină; a (se) bărbieri. ◊ Expr. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fără săpun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Să-mi razi (sau să-mi radeți) mustața, se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curăța părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un pește. 2. Tranz. A răzui, a înlătura un strat subțire de deasupra unui lucru. ♦ A șterge, a îndepărta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe răzătoare pentru a mărunți. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a șterge de pe fața pământului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palmă = a da cuiva o palmă. [Perf. s. răsei, part. ras] – Lat. radere.

RADE, rad, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la păr, barbă sau mustăți) A tăia pînă la piele, cu briciul sau cu mașina de ras; a bărbieri. După cîtăva vreme și-a ras mustățile. I. BOTEZ, ȘC. 107. Pe puntea de comandă se plimba singur, tăcut, un ofițer tînăr, cu barba și mustățile rase. BART, S. M. 50. Pustnicul nostru pe loc se duse, Își rase barba, se pieptănă. ALEXANDRESCU, M. 326. ◊ Expr. (Familiar) Să-mi razi (sau radeți) mustața, se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. Baba asta, dacă nu vă va pune într-o săptămînă stăpînul pe picioare, să-mi radeți mie mustața. SADOVEANU, O. I 47. ◊ (Complementul indică persoana căreia i se taie barba, mustățile) Urîtă vreme! grăi moș Matei, trăgînd apăsat pe-o curea o custură dintr-o bucată de coasă, cu care rădea pe Sandu. MIRONESCU, S. A. 41. Mușterii mulți... l-ai ras, i-ai tras dunga [pe bilet], te culci pe urechea aia și nu-i mai ții altă socoteală. CARAGIALE, O. I 183. (Expr., familiar, ironic) A rade pe cineva fără săpun = a ataca pe cineva violent, a-l critica foarte aspru. Carp nu vedea altă scăpare decît o intervenție străină. Gazetele liberale îl rad acum fără săpun. CARAGIALE, O. VII 67. ◊ Refl. Se rade în fiecare dimineață. ♦ A da jos părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un pește. Horc, horc, horc! ca un om care trage să moară, face piatra sub custura de oțel cu care o rade de solzi, ca pe un pește. I. BOTEZ, ȘC. 204. (Refl. pas.) La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie... ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor și făceam un chef de mii de lei. CREANGĂ, A. 41. 2. A răzui, a curăța, a îndepărta (cu un instrument) un strat subțire de pe un obiect. A rade vopseaua de pe zid. ▭ La mal d-ajungea, Caicul găsea, De mușchi îl rădea, Frumos că-l făcea Și-n el s-arunca. TEODORESCU, P. P. 650. ◊ Expr. (Familiar) A rade putina sau a o rade la (sau de) fugă = a fugi repede; a o lua la sănătoasa; a spăla putina, a șterge putina. [Fata] a îmbrăcat iute cu hainele sale un stîlp... și-apoi o rase la fugă. SBIERA, P. 278. Lupul a ras-o de fugă după dracu, să-l mănînce. ȘEZ. III 191. ♦ A șterge (cu guma, cu un briceag) ceva scris. ♦ A freca pe răzătoare. A rade hreanul. ▭ Și-o rădeam pe răzătoare. ȘEZ. III 60. 3. Fig. A distruge, a nimici, a dărîma (din temelie) lăsînd locul gol, a șterge (de pe suprafața pămîntului). Satele acelea vor fi complect rase cu tunul, domnule general. REBREANU, R. II 228. A ras războiul casele de-a rîndul. D. BOTEZ, F. S. 30. Și mai întîi Kiraly, din porunca domnului, asedie Orașul de Floci, ce era neîntărit, și-l rase din temelie. BĂLCESCU, O. II 46. 4. Fig. A bate, a nimici, a da gata (pe adversar); (în special) a bate pe cineva la un joc de cărți, luîndu-i toți banii. Am să te rad în proțesul tău cu Lipicescu. ALECSANDRI, T. 1436. Toderică i-a ras pre toți. NEGRUZZI, S. I 87. 5. (Popular) A reteza, a tăia. Cînd a dat zmeul să iasă, [Făt-Frumos] i-a și ras capul. SBIERA, P. 65. ♦ A da jos cu o mișcare bruscă. Era o creangă mai îndrăzneață, care sau căuta să-mi mîngîie fața, sau năzuia chiar să-mi radă pălăria de pe cap. HOGAȘ, M. N. 96. 6. (Cu complementul «fața pămîntului» sau «a apei») A atinge ușor, la suprafață. Pasărea rade pămîntul cu aripile. ◊ Expr. (Familiar) A rade (cuiva) o palmă = a da (cuiva) o palmă; a șterge o palmă, v. șterge. Îi rase o palmă. RETEGANUL, P. II 14. Ți-oi rade, sărmane, o palmă. MARIAN, T. 316. – Forme gramaticale: perf. s. răsei, part. ras.

bale sfp [At: BIBLIA (1688), 212²/11 / V: -lă ssg / E: ns cf lat *baba] 1 Salivă spumoasă, groasă care se prelinge din gura oamenilor, a copiilor sau din botul animalelor. 2-3 (Îe) A-i curge ~le (după ceva sau cineva) A dori mult ceva sau pe cineva. 4 (Îe) A lăsa pe cineva în ~le lui A lăsa să-și facă voia. 5 (Îsp; îs) -le vrășmașului Balele dracilor (sau ale altor duhuri rele) care, curgând pe pământ, aduc oamenilor tot felul de rele. 6-7 (îsp; îs) -le sfintelor Fântână (sau izvor) care are apa nepotabilă într-o anumită perioadă. 8 Materie mucilaginoasă care acoperă solzii de pe corpul peștilor. 9 Urmă mucoasă lăsată de melc în mers.

esență sf [At: MEȘT. DOFT. II, 225^v/21 / V: (înv) ~ție (S și: essenție), ~ncie (S și: essencie), esință (S și: essință), (reg) isănță, is~, isenție / S și: (înv) ess~ / Pl: ~țe / E: fr essence, it essenza, lat essentia] 1 (Flz; îoc accident) Ceea ce constitue fondul, elementul permanent și constitutiv al unei ființe, al unui lucru etc. 2 (Flz; îoc accident) Ceea ce constitue natura intimă a lucrurilor, care nu poate fi cunoscută sau demonstrată Si: substanță, structură, entitate. 3 Calitate proprie principală a unei ființe sau a unui lucru. 4 Ansamblu de caracteristici constitutive și invariabile. 5 (Îlav) În ~ În ceea ce este fundamental. 6 (Îal) În ultimă analiză. 7 (Îlav; rar) Prin ~ Prin însăși natura sa Si: prin definiție. 8 (Chm) Lichid volatil, cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic. 9 (Rar) Emanație plăcută Si: parfum (1). 10 Substanță concentrată care, prin diluare, dă un produs alimentar. 11 (Înv; îs) ~ de Orient Materie sidefie extrasă din solzii unor specii de pești și folosită la fabricarea perlelor artificiale. 12 (Sil) Specie de arbore care constituie arboretul principal dintr-o pădure. 13 Specie de arbore. 14 Varietate de lemn.

ihtioză sf [At: DEX / Pl: ~ze / E: fr ichtyose] Boală de piele care se caracterizează prin uscarea și întărirea tegumentelor și formarea de solzi asemănători celor de pește.

mugilid sn [At: DEX² / Pl: ~de / E: fr !mugilides!] 1 (Lpl) Familie de pești marini care au solzi și pe cap (Mugilidae). 2 (Șls) Pește din această familie.

rechin sm [At: CARAGIALE, O. VII, 75 / Pl: ~i / E: fr requin] 1 (Lpl) Gen de pești marini răpitori, cu solzi mărunți aspri, cu coada formată din doi lobi inegali, cu cinci fante branhiale pe laturile capului și cu schelet cartilaginos. 2 Pește care face parte din genul rechinilor (1). 3 (Îc) ~ albastru Specie de rechin (1) lung de 5 m, care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic (Charcharias glaucus). 4 (Fig) Om lacom și fără scrupule.

COREGON, coregoni, s. m. Pește de apă dulce, cu solzi argintii (Coregonus). – Din fr. corégone.

TELEOSTEAN ~eni m. 1) la pl. Subclasă de pești având corpul acoperit cu solzi osoși și coadă împărțită în două părti egale (reprezentanți: somnul, știuca, crapul). 2) Pește din această subclasă. [Sil. -le-os-te-an] /<fr. téléosteen

ZGLĂVOACĂ ~ce f. Pește de talie mică, fără solzi, având cap mare și turtit, răspândit în apele de munte. /<bulg. glavoț

ALEVIN s.m. (Zool.) Pui de pește în stadiul premergător formării solzilor. [< fr. alevin].

1) crap m. (sîrb. krap, rut. kórop, rus. karp, d. germ. karpfen, mlat. carpa; fr. carpe; alb. krap). Un pește de apă dulce, cu solzi, mare pînă la 80 c.m., foarte fecund și gustos (cyprinus cárpio). – În nord și șaran. – Cînd e maĭ mic de 4 kg., se numește cĭortocrap; maĭ mic de 2, cĭortan; maĭ mic de 1, cĭortănică.

clean m. pește de rîuri, alb, cu solzi mari (Squalius dobula). [Slav. KLIENŬ].

lipan m. pește de coloare închisă cu solzi mărunți, trăiește în pâraiele dela munte (Thymalus vexilifer). [Slovean lipan].

MIHALȚ, mihalți, s. m. Pește răpitor de râu, cu solzi mărunți de culoare brună-verzuie și având în vârful mandibulei un mic fir alungit; mântuș (Lota lota). – Et. nec.

LIN¹, lini, s. m. Pește de apă dulce cu solzi mici; trăiește în bălți cu apă limpede și nu prea adîncă (Tinca vulgaris). Știuca-i numai una, dar linii îi prinzi unul după altul. SADOVEANU, N. F. 105. Se adusese în odaia mare și răcoroasă și masa poruncită de Turnavitu: raci, rasol de lin cu mult untdelemn. CAMIL PETRESCU, O. II 108.

MUGILI- „chefal”. ◊ L. mugilis „chefal” > L. sav. mugili-, fr. id., > rom. mugili-. □ ~cultură (v. -cultură), s. f., ramură a pisciculturii care se ocupă cu creșterea chefalului; ~forme (v. -form), s. f. pl., familie de pești teleosteeni marini care au solzi și pe cap, avînd ca tip chefalul.

pată sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) pea~, (reg) pantă (Pl: pente), peartă / Pl: pete / E: nct] 1 Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de o substanță străină obiectului, prin acoperire sau impregnare. 2 Suprafață pe care se întinde această urmă. 3 Substanță care a lăsat această urmă Si: (reg) pătătură, (nob) maculatură². 4 Porțiune pe corpul animalelor, păsărilor, peștilor etc. unde părul, penele, solzii etc. sunt de altă culoare față de rest. 5 Păr, pene, solzi etc. din această porțiune Si: (reg) pătătură. 6 Porțiune a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată față de rest. 7 (Reg) Aluniță. 8 Element, porțiune colorată care apare în câmpul vizual, pe un fond de culoare mai mult sau mai puțin uniform. 9 (Șîs ~ de culoare) Porțiune pe o pictură, colorată diferit de cele înconjurătoare. 10 Mijloc principal de exprimare a artistului, alături de punct și linie, în desen, pictură, grafică. 11 Porțiune de nuanță diferită care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul soarelui, al lunii sau al altor corpuri cerești. 12 (Îe) A căuta pete-n soare A căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt. 13 (Fig) Faptă, atitudine contrară principiilor morale Si: păcat, rușine, stigmat. 14 (Îlav) Fără (de) ~ Curat. 15 (Fig; îal) Inocent.

regină sf [At: LEX. MARS. 241 / Pl: ~ne, (pop) ~ni / E: lat regina] 1 Soție de rege¹ (1) Si: (nob) regesă (1). 2 Femeie care deține prerogativele unui rege¹ (1) Si: (nob) regesă (2). 3 (Îs) ~na balului Persoană de sex feminin, care la un bal, în urma unui concurs, întrunește cele mai multe adeziuni. 4 Albină femelă, mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouăle Si: matcă, (reg) crăiasă (7), crăiță (9), împărăteasă, mamă, muscă mare. 5 Furnică sau termită femelă care depune ouă Si: matcă. 6 Piesă principală la jocul de șah care poate fi mutată în orice direcție, atât în linie dreaptă, cât și în diagonală Si: damă (10). 7 (Rar; la jocul de cărți) Damă (9). 8 (Șîc ~na-peștelui sau ~na-peștilor) Pește de apă dulce, cu corpul oval, cu solzi mari, verzui pe spate și cu pete mici galbene-aurii Si: (reg) caras-galben, împăratul-peștilor, mâna-diavolului, ochean, regele-peștelui, reginică, sineș, soare, sorel, sorete, sticlete, trei-colori (Euromotis gibbosus). 9 (Îae) Pește cu corpul lipsit de solzi, bătând în roz și cu carnea transparentă, întâlnit foarte rar. 10 (Îc) ~na-nopții Plantă de grădină din familia solanaceelor, cu flori albe, roșietice sau violete, care se deschid la căderea nopții și răspândesc un miros plăcut Si: (reg) floarea-nopții, tutun, tutunaș (Nicotiana). 11 (Ast; reg; îc) ~na-stelelor Steaua Vega, din constelația Lirei Si: luceafărul cel mare de la miezul nopții, luceafărul cel frumos. 12 (Orn; reg; îc) ~na-păsărilor Pitulice (Troglodytes troglodyptes).

xifie s.f. (iht.) Pește răpitor cu pielea fară solzi, avînd corpul în formă de fus și capul mare, cu maxilarul superior alungit în formă de spadă, care trăiește în mările tropicale și temperate (Xiphias gladius); pește-spadă. • g.-d. -iei. /<fr. xiphias.

CLEAN sm. 🐟 Pește de apă dulce, cu solzi mari, strălucitori, cu capul lat și gros; trăește în rîurile de la munte (Squalius cephalus S. leuciscus) (🖼 1287): după cina gustoasă cu scobai și cu cleni pescuiți în Siret (SAD.) [sl. klĕnŭ].

VĂDUVIOARĂ, văduvioare, s. f. 1. Diminutiv al lui văduvă; văduviță (1). 2. Pește teleostean comprimat lateral, acoperit cu solzi mici, albi pe burtă și verzui sau albăstrui pe spate; văduviță (2) (Leuciscus idus). – Văduvă + suf. -ioară.

A CINĂTUI ~iesc tranz. reg. 1) (păsări sau pește) A curăța (de pene, de solzi și de măruntaie) pentru a pune la fiert sau la fript. 2) fam. A bate foarte tare; a stâlci în bătaie. /<ung. csinált

OBLEȚ ~i m. Pește dulcicol de talie mică, cu solzi mărunți argintii, având gura oblică; sorean, albișoară. [Sil. -o-bleț] /oblu + suf. ~eț

SOREAN ~eni m. Pește dulcicol de talie mică, cu solzi mărunți, argintii, având gura oblică; obleț; albișoară. /soare + suf. ~ean

TORPILĂ ~e f. 1) Proiectil submarin autopropulsat, care este lansat și dirijat pentru a scufunda navele. 2) Pește marin de talie mare, cu solzi cartilaginoși, care produce descărcări electrice la atingere cu prada. /<fr. torpille

COD s.m. (Iht.) În general, pește marin din fam. gadidae, având corpul mai mult sau mai puțin alungit, acoperit cu solzi mici, moi și zimțați; este peștele de consum cel mai important din lume, răspândit în zonele nordice ale Oceanului Atlantic și ale celui Pacific. Codul propriu-zis sau morua (Gadus morhua), preponderent în Oceanul Atlantic, atinge lungimea de 1,5 m, are spatele cenușiu cu pete rotunde cafenii (engl. Atlantic cod); cel din Pacific (Gadus macrocepahlus) este mai deschis la culoare, gălbui cu pete maronii (engl. Pacific cod, gray cod) și de talie mai mică. Se comercializează drept cod pătat. Adesea, sub denumirea de cod se comercializează și celelalte specii de gadidae; v. eglefin, merlan, bacaliar, merluciu, leng, pollack (cod negru).

MUGILIDE s. n. pl. familie de pești teleosteeni marini fusiformi, care au solzi și pe cap: chefalul. (< fr. mugilidés)

PERCIDE s. n. pl. familie de pești teleosteeni răpitori, osoși, acoperiți cu solzi ctenoizi: bibanul, șalăul, ghiborțul, fusarul. (< fr. percides)

OSTEOLÉPIS (< fr. {i}; {s} osteo- + gr. lepis „solz, cochilie”) subst. Gen fosil de pești crosopterigieni, cu înotătoarele perechi, în formă de palete și maxilare cu dinți lungi și ascuțiți, care au trăit în Devonian.

VĂDUVIOARĂ, văduvioare, s. f. 1. Diminutiv al lui văduvă; văduviță (1). 2. Pește teleostean comprimat lateral, acoperit cu solzi mici, albi pe burtă și verzui sau albăstrui pe spate; văduviță (2) (Leuciscus idus). – Văduvă + suf. -ioară.

CIPRINO- „crap”. ◊ gr. kyprinos „crap” > fr. cyprino-, engl. id. > rom. ciprino-. □ ~id (v. -id), adj., s. n., 1. adj., În formă de crap. 2. s. n. pl., Familie de pești teleosteeni de apă dulce, cu solzi rotunzi, avînd ca tip principal crapul; sin. ciprinide^[1].

inel sn [At: COD. VOR. 116/10 / V: (înv) inen, îrel^[1] / Pl: ~e / E: ml anellus] 1 Cerc mic de metal, de obicei prețios, cu pietre scumpe, care se poartă ca podoabă pe deget. 2 (Îs) ~ de logodnă sau (înv) de credință ori de încredințare Inel (1) pe care îl dă un bărbat viitoarei soții ca simbol al legăturii lor și al intenției lui de a o lua în căsătorie. 3 (Îs) ~ de cununie Verighetă. 4 (Pfm; d. persoane; îe) A fi tras (ca) prin(tr-un) ~ A fi suplu. 5 (Îrg; îcs) De-a ~ul De-a inelușul (9). 6 (Ast) Fâșie circulară de lumină. 7 (Ast; îs) ~ul lui Saturn Cerc luminos care înconjoară planeta Saturn. 8 Obiect în formă de cerc (din diferite materiale), având diverse întrebuințări practice Si: belciug, verigă, za. 9 (Teh; lpl) Cercuri care cuprind fusul, făcute dintr-o bucată cu el, menite să îl protejeze de presiunea axială și transversală. 10 (Teh; îs) ~ de ungere Verigă fixă sau mobilă prin care trece fusul și care aduce, în timpul rotirii, uleiul din godeu. 11 (Pes) Verigă groasă de fier, în formă de inel (8), de 10 cm diametru, de care se leagă cu o sfoară cele 60 de ochiuri care formează marginea de plasă a gurii de sus a prostovolului. 12 (Lpl) Găuri la lumânările jugului Si: (reg) cercei, colbe. 13 (Lpl) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie, la o anumită distanță de pământ. 14 (Pex) Probă sportivă care se execută la inele (13). 15 Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjoară o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 16 (Bot; mpl) Zone circulare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. 17 (Lpl) Striuri concentrice pe solzi care permit evaluarea vârstei la pești. 18 (Zlg) Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. 19 (Nob; fig) Element de legătură Si: verigă. 20 (Mpl) Buclă de păr Si: cârlionț, colțișor, zuluf. 21 (Fig) Idee care unește Si: verigă. 22 (Chm) Catenă în care primul atom de carbon este unit cu ultimul atom. corectat(ă)

xifie sf [At: GOLESCU, Î., 81 / V: xiphias si / Pl: ~ii / E: lat xiphias] Pește mare răpitor, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu maxilarul superior alungit în formă de spadă, care trăiește în mările tropicale și temperate Si: pește-cu-spadă (Xiphias galdius).

solă² sf [At: CADE / Pl: ~le / E: fr sole] Numele mai multor specii de pești marini plați, ovali, acoperiți cu solzi fini, care trăiesc pe fundul nisipos al mărilor, la mică adâncime (Solea).

văduvior, -oară s.m., s.f. 1 s.m., s.f. Dim. al lui văduv. 2 s.f. (iht.) Pește teleosteean comprimat lateral, acoperit cu solzi mici, albi pe burtă și verzui sau albăstrui pe spate (Leuciscus idus); văduviță. • pl. -ori, -oare. /văduv + -ior.

INEL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjură planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjură o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formații osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.

SOMN¹, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea de dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. som.

SELACIAN, selacieni, s. m. (La pl.) Subclasă de pești marini cu scheletul cartilaginos, cu coada împărțită în două părți inegale, cu corpul acoperit cu solzi și cu țepi; (și la sg.) pește din această subclasă. ♦ (Adjectival) Pește selacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sélacien.

ALBIȘOARĂ ~e f. Pește mic dulcicol de talie mică, cu solzi mărunți, argintii, având gura oblică; obleț; sorean. /alb + suf. ~ișoară

BIBAN ~i m. Pește dulcicol răpitor, de talie medie, cu solzi mărunți și cu dungi negre transversale pe laturile corpului, având carnea albă și gustoasă. /<bulg. biban

RECHIN ~i m. 1) Pește marin răpitor, cu corpul acoperit de solzi mărunți și aspri și cu gura situată pe partea inferioară a capului. 2) fig. Om lacom, hrăpăreț, lipsit de scrupule. /<fr. requin

CLUPEIDE s. n. pl. familie de pești teleosteeni marini cu corpul alungit, cu solzi netezi: sardeaua, heringul, scrumbia etc. (< fr. clupéidés)

ESOCIFORME s. f. pl. ordin de pești teleosteeni cu corpul alungit, acoperit cu solzi mărunți: familia esocidelor. (< fr. esociformes)

pește (pești), s. m. – 1. Vertebrat acvatic inferior, de obicei cu solzi, care respiră prin branhii. – 2. Carne de pește (1.) – 3. Semn de zodiac. – 4. Codoș, proxenet. – Mr. peaște, pescu, megl. pęști, istr. peșt. Lat. piscem (Pușcariu 1300; Candrea-Dens., 1367; REW 6532), cf. alb. pešk (Philippide, II, 651), it. pesce, prov. peis, cat. peix, sp. pez, port. peixe. Atît mr. și alb. cît și der. indică prezența unui sing. *pescu, a cărui absență ar face inexplicabile cea mai mare parte a der. care urmează; se poate admite că forma semnalată de noi ar fi avut numai o existență teoretică, ca *hăinuri în înhăinurat. Der. păscoi, s. m. (peștele mascul); peștoaică, s. f. (femela peștelui; șmecheră, întreținută); peștișoară, s. f. (plantă acvatică, Salvinia natans); pescos, adj. (bogat în pește), care ar putea reprezenta direct și lat. piscosus; pescui, vb. (a prinde pește); pescuit, s. n. (acțiunea de a pescui); pescuitor, adj. (care pescuiește); pescuț, s. m. (peștișor); pescuină, s. f. (Bucov., iaz, heleșteu), cu suf. din vizuină (după Tiktin, formație cultă, din lat. piscina încrucișat cu a pescui). – Cf. pescar.

OBLEȚ (OBLÉTE) (< oblu, pop., „neted, drept”) s. m. Pește ciprinid, dulcicol, cu corpul zvelt și solzi mici, argintii, lung de 10-20 cm, cu gura oblică, fără mustăți (Arburnus alburnus). Trăiește în apele dulci din nordul și centrul Europei și ale Asiei. În România este abundent în Dunăre și în afluenții ei, în Deltă și în bălți. Din solzii lui se prepară „esența de Orient”, folosită la fabricarea perlelor artificiale. Sin. sorean. ◊ O. mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung de 10-25 cm, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoides); țușcov.

SELACIAN, selacieni, s. m. (La pl.) Subclasă de pești marini cu scheletul cartilaginos, cu coada împărțită în două părți inegale, cu corpul acoperit de solzi și de țepi; (și la sg.) pește din această subclasă. ◊ (Adjectival) Pește selacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. sélacien.

SOMN¹, somni, s. m. Pește teleostean răpitor cu corpul lung, fără solzi, lățit în partea dinainte, cu capul turtit, cu gura armată de dinți puternici și cu mustăți lungi (Silurus glanis). – Din sl. somŭ. Cf. bg., rus. s o m.

COREGON, coregoni, s. m. Pește de apă dulce și marin, cu solzi argintii (Coregonus). – Din fr. corégone.

INEL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjoară planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjoară o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formațiuni osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.

CINĂTUI, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la păsări, pești etc.) A curăța (de fulgi, de solzi etc.) și a tăia în bucăți, pentru a pregăti mîncarea. Astă mreană albă, codalbă... s-o cinătuiască, s-o fiarbă. SBIERA, P. 118.

CURĂȚAT s. n. (Și în forma curățit) Faptul de a se curăța 1. Îndepărtare a murdărie; curățire. Curățatul hainelor. 2. Îndepărtarea elementelor dăunătoare (buruieni, spini, omizi etc.) de pe un ogor, de pe un pom etc. Prășitul, care se mai numește și curățit, se face cu o sapă. PAMFILE, A. R. 144. 3. Îndepărtarea cojii, găocii, solzilor, foilor etc. de pe fructe, ouă, pește. porumb etc. [Păpușoiul] se adună grămadă, fir lîngă fir, în ogradă sau sub un adăpost și acolo se face curățitul. PAMFILE, A. R. 220. – Variantă: curățit s. n.

CORE-₂ „pupilă, iris”. ◊ gr. kore „pupilă anatomică” > fr. coré-, engl. id., it. id., germ. kore- > rom. core-. □ ~cliză (v. -cliză₁), s. f., ocluziune patologică a pupilei; ~gon (v. -gon₂), s. m., pește migrator teleostean din familia salmonidelor, cu solzi argintii; ~liză (v. -liză), s. f., operație chirurgicală de excizie a aderențelor de pe fața posterioară a irisului; ~scop (v. -scop), s. n., instrument medical pentru examinarea pupilei.

PERCI- „biban”. ◊ L. perca „biban” > fr. perci-, engl. id. > rom. perci-. □ ~forme (v. -form), s. n. pl., ordin de pești teleosteeni osoși, cu corpul acoperit cu solzi cicloizi sau ctenoizi, avînd ca tip bibanul; sin. percoide.

ganoid sm [At: LTR² / Pl: ~izi / E: fr ganoïde] 1 (Lpl) Ordin de pești cu scheletul cartilaginos, cu pielea fără solzi sau acoperită de discuri osoase, cu coada împărțită în două părți inegale. 2 Pește din ordinul ganoizilor (1).

pisică¹ sf [At: PRAV. GOV. 49^r/13 / Pl: ~ici / E: pis² + -ică cf tc dal pisik] 1 Animal domestic carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă și moale de diferite culori, cu capul sferic, botul foarte scurt, ghearele retractile și ascuțite Si: (pop) mâță (Felis domestica). 2 (Spc) Femelă a acestui animal. 3 (Îs) ~ sălbatică Animal de pradă cu corpul lung de aproximativ 70 cm, cu blană deasă, de culoare cenușie-gălbuie, cu vârful cozii negru precedat de două inele negre Si: (reg) mâță sălbatică (Felix silvestris). 4 (Îs) Ochi de ~ Far mic sau bucată triunghiulară de material reflectorizant pus la spatele unor vehicule, pentru semnalizarea poziției. 5 (Îla) De ~ Specific pisicii¹ (1). 6 (Îal) În felul pisicii (1). 7 (Îal) Ca al pisicii (1). 8-9 (Îe; îla) (A fi) ~ blândă (A fi) prefăcut Si: ipocrit, fățarnic. 10 (Îe) A trăi (sau a se înțelege, a se iubi etc.) ca câinele (sau ca șoarecele) cu ~ca A fi în relații foarte rele unii cu alții. 11 (Îae) A trăi rău cu cineva. 12 (Îe) A umbla cu ~ca-n traistă A încerca să înșele pe cineva. 13 (Îe) A cumpăra ~ca în traistă A nu putea fi cunoscut un lucru înainte de a intra în posesia lui. 14 (Îe) A avea ochi de ~ A avea privirea ageră. 15 (Îae) A fi viclean. 16 (Fam; îe) A face rachiu ~icii A plânge fără rost. 17 (Îe) A avea nouă suflete, ca ~ca A fi rezistent. 18 (Îae) A avea o mare vitalitate. 19 (Îe) A cădea în picioare ca ~ca A ieși cu bine din orice încurcătură. 20-21 (Îe; îla) A fi ~ plouată (A fi) fără chef, abătut, descurajat. 22 (Îae) A arăta prost. 23 (Îae) A avea o ținută necorespunzătoare. 24 (Îae) A fi umilit. 25 (Îe) A spăla (sau a mătura) ca ~ A face o curățenie superficială. 26 (Îae) A fi neglijent și murdar. 27 (Reg) A rupe ~ca (de la început) A fi energic. 28 (Îae) A ști să-și impună voința. 29 (Reg; îe) A trage ~ca da coadă (pe rogojină) A o duce greu, din cauza sărăciei Si: a fi sărac, a fi strâmtorat. 30 (Reg; îe) A da apă (sau țuică) la ~ci A pierde vremea degeaba. 31-32 (Fam; îe) A fi (sau a face rost) de ~ pe orez (A fi sau) a face rost de ceva bun Si: a se învârti. 33 Blană prelucrată a pisicii¹ (1) Si: (îrg) mâță. 34 (Iht; îc) ~-de-mare Pește mare cu corpul turtit, lipsit de solzi, de formă romboidală, cu coadă în formă de bici, prevăzută cu un spin lung și ascuțit care conține otravă, cu care înțeapă pentru a se apăra când este atacat (Trygon pastinaca). 35 (Ent; îc) ~ca-popii Omidă mare, păroasă, colorată pe spate în negru-roșiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omida-urs, (reg) mâța-popii, pisicuța (4)-popii. 36-37 (Ent; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius și Oniscus asellus). 38 Cărucior deplasabil pe o grindă sau pe un pod rulant, prevăzut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor. 39 Dispozitiv pentru agățarea și declanșarea berbecului de sonetă cu cădere liberă. 40 Mănunchi de sârme de oțel folosit pentru curățirea de noroi sau de pământ a utilajelor folosite la foraj. 41 (Mun; Trs; șîs ~ de lemn) Cursă primitivă de șoareci Si: (reg) mâț, mâță. 42 (Mun; Olt) Dispozitiv în formă de furcă cu două coarne, aplicat la inima căruței sau a carului, care împiedică vehiculul oprit pe o pantă să dea înapoi Si: (reg) mâță. 43 (Reg) Jgheab metalic folosit ca piedică la roata unei căruțe sau a unui car ce înaintează la vale. 44 Clamă pentru prins perdeaua. 45 (Bot; reg; lpl) Papanaș (Trifolium arvense). 46 (Mun) Fiecare dintre cei trei flăcăi care merg cu brezaia înaintea colindătorilor, anunțând venirea lor.

CALCAN¹, calcani, s. m. Pește de mare cu corpul rombic, turtit lateral și asimetric, având ambii ochi pe partea stângă și solzi lungi, tari pe burtă și pe spate; pește-de-mare (Scophthalmus maeoticus). – Din tc. kalkan [baitği].

ROȘIOR, -OARĂ, roșiori, -oare, adj., subst. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., scr. krap.

CLEAN cleni m. Pește răpitor dulcicol, având corp gros, acoperit cu solzi mari, și bot rotunjit. /<bulg. kljan

SABIȚĂ¹ ~e f. Pește dulcicol cu corpul turtit lateral, acoperit cu solzi mici. /<bulg. sabica

CHEFÁL s.m. În general, pește din fam. mugilidae (chefali), având corpul alungit, solzi mari, cicloizi, capul ușor turtit, cu gura lată și obtuză și dințisori ca niște perii; populează apele dulci sau salmastre, legate de mare, în Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Mediterana și lacurile litorale ale Mării Negre; Chefal-mare sau platarin (Mugil capito) de 40-50 cm lungime; Chefal-cu-cap-mare sau laban (Mugil cephalus) de până la 55 cm; Chefal-auriu sau singhil (Mugil auratus), de 20-35 cm; Ostreinos (Mugil saliens) de 20-30 cm.

TETRODON s. m. pește din mările calde cu patru dinți, cu solzi spinoși, care poate deveni sferic umflându-se cu aer. (< fr. tétrodon)

RECHÍN (< fr.) s. m. 1. Nume generic dat unor pești răpitori, selacieni, cu dinți ascuțiți, triunghiulari, cu solzi mărunți, aspri, cu coada formată din lobi inegali, înotătoarea dorsală proeminentă, cu cinci fante branhiale pe laturile capului și cu schelet cartilaginos. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi). Sunt pești răpitori care se deplasează cu mare rapiditate; unele specii atacă omul, provocându-i adesea răni mortale sau invaliditate. Multe specii sunt vivipare. Unele specii sunt de mari dimensiuni ex. rechinul uriaș, numit și rechinul-balenă, care poate atinge 16 m lungime, fiind considerat cel mai mare pește din fauna actuală a globului. În schimb rechinul din M. Neagră, supranumit câine de mare, are doar 1-1,7 m lungime; nu atacă omul. ◊ R. albastru = specie de rechin, lung de 3-5 m din M. Mediterană și Oc. Atlantic (Charcharias glaucus). 2. Fig. Om lacom, hrăpăreț, lipsit de scrupule.

CALCAN¹, calcani, s. m. Pește de mare cu corpul rombic, turtit lateral și asimetric, având ambii ochi pe partea stângă și solzi lungi, tari pe burtă și pe spate; pește-de-mare (Scophthalmus maeoticus). – Din tc. kalkan [baıtği].

STAVRID, stavrizi, s. m. Mic pește răpitor marin, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți și având linia laterală cu o curbură la jumătatea ei (Trachurus ponticus). – Din ngr. stavrídhi.

CRAP, crapi, s. m. Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-ruginii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară (Cyprinus carpio). – Din bg., sb. krap.

ROȘIOR, -OARĂ, roșiori, -oare, adj., s. f., s. m. I. Adj. Diminutiv al lui roșu. ◊ Pere roșioare = soi de pere care se păstrează bine toată iarna. Prune roșioare = soi de prune care se coc de timpuriu. II. S. f. 1. (La sg.) Soi de viță de vie cu struguri mici de culoare roșiatică, puțin răspândit în cultură. 2. Pește cu corpul turtit lateral și acoperit cu solzi mari, cu ochii și cu înotătoarele roșietice (Scardinius erythrophthalmus). III. S. m. (La pl.) Corp de elită al cavaleriei în organizarea mai veche a armatei române; (și la sg.) ostaș din acest corp de cavalerie. [Pr.: -și-or] – Roșu + suf. -ior.

PĂLĂMIDĂ², pălămide, s. f. 1. Pește marin de forma unui fus gros, cu solzi mici, avînd numeroși dinți ( Sarda sarda ). 2. Compus: pălămidă-de-baltă = pește mic, cu plăci, iar pe spinare cu spini (Pungitius platygaster); pește-țigănesc, osar.

PIETROȘEL, pietroșei, s. m. 1. Pește mic de culoare cafenie-închisă, acoperit cu solzi și pe cap; trăiește în bălțile de pe lîngă Dunăre (Umbra Krameri). 2. (Iht.) Porcușor. 3. Nume dat mai multor specii de păsări migratoare, care trăiesc între stînci și în locuri pietroase. (Și în forma petroșel) De se preumbla numai prin codri... sfranciocii, petroșeii și sfredelușii... îl întîmpinau. ODOBESCU, S. M 181. ◊ Compuse: pietroșel-sur = pasăre mică, cenușie pe spate și galbenă-ruginie pe piept (Oenanihe oenanthe); pietroșel-cînepiu = cînepar.- Variantă: petroșel s. m.

ESOCI- „știucă”. ◊ L. esox, ocis „știucă” > fr. ésoci- > rom. esoci-. □ ~cultură (v. -cultură), s. f., ramură a pisciculturii care se ocupă cu creșterea știucii; ~forme (v. -form), s. f. pl., ordin de pești teleosteeni fizostomi, cu corpul alungit, acoperit cu solzi mărunți și cicloizi, avînd ca tip reprezentativ știuca.

coregon sm [At: DN³ / Pl: ~i / E: fr corégon] Pește de apă dulce, din familia salmonidelor, cu solzi argintii.

crap sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: srb krap, bg крап] 1 Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-aurii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară Si: (reg) ciortan, ciortănaș, ciorto-crap, ciuciulean (Cyprinus carpio). 2 (Pfm; îe) Cap de ~, creieri de iepure Cap mare, minte puțină. 3 (Îc) ~-box Varietate de crap (1). 4 (Îc) ~-ghebos Varietate de crap (Ghibonius) (1). 5 (Îc) ~-gol (sau golaș ori lin) Încrucișare de lin și crap. 6 (Reg; îc) ~ săltăreț (sau sulednic) Peștele Cyprinus hungarius Si: (reg) călăuz, olocar, sulac, sulă, sulinar, suloi, șuet, ulucar. 7 (Ast; pop) Constelație nedefinită mai îndeaproape.

pește² sm [At: COD. VOR. 124/20 / V: (îvr) piste / Pl: ~ti și (îvr) ~tiuri / E: ml piscis] 1 (Lpl) Clasă de vertebrate inferioare acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită de solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială, rar, pulmonară. 2 (Șls; și csc) Animal din această clasă. 3 (Îs) ~ alb Pește comestibil cu carnea albă. 4 (Îs) ~ti albi Albitură. 5 (Îs) Untură de ~ Grăsime de pește, foarte bogată în vitamina D, folosită în combaterea rahitismului. 6 (Îs) La ~ (sau ~ti) La pescuit. 7 (Îlv) A prinde (sau a da la) ~ A pescui. 8 (Îlav) Cât ai zice ~ Foarte repede. 9 (Îal) Într-o clipă. 10 (Îal) Imediat. 11 (Îe) A tăcea ca ~le (sau ca un ~) A nu spune nimic Si: a nu scoate un cuvânt, a tăcea chitic. 12 (Îe) A trăi (a o duce, a se simți etc.) ca ~le în apă A trăi bine. 13 (Îae) A se simți bine. 14 (Îae) A se simți la largul lui. 15 (Îe) A trăi (sau a o duce, a se zbate) ca ~le pe uscat A duce o viață grea. 16 (Îae) A face eforturi zadarnice. 17 (Fam; gmț; îlv) A da (mâncare) la ~ti A vomita. 18 (Îlav) Când o prinde mâța ~ Niciodată. 19 (Rar; îe) A vâna ~ în apă tulbure A obține avantaje personale datorită unei situații incerte. 20 (Îvr; îf peștiuri) Soiuri de pește² (1). 21 Carne de pește² (1) folosită ca aliment. 22 Mâncare preparată din astfel de carne. 23 (Îe) Asta-i altă mâncare de ~ Asta-i altceva. 24 (Îe) A fi tot o mâncare de ~ A fi același lucru. 25 (Iht; reg; îc) ~-alb (sau ~-albișor) Obleț (Alburnus lucidus). 26 (Iht; reg; îc) ~le-ac Boarcă (Sygnathus rubescens). 27 (Iht; reg; îc) ~le-de-arin (sau ~-sărac) Boarcă (Rhodeus sericeus)^[1]. 28 (Reg; îc) ~-auriu (sau ~-curcubeu, ~-soare) Pește² de culoare verde-gălbui, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului Si: (reg) biban american, biban-soare, sorete (Eupamotis gibbosus). 29 (Iht; reg; îc) ~-bălan Crap-caras (Carassius auratus gibelio). 30 (Iht; reg; îc) ~-de-bătaie (sau ~-de-bătălie, ~-crăiesc) sau ~le-doamnei Boiștean (Phoxinus phoxinus). 31 (Îc) ~-ciocan Pește² de mare cu capul în formă de ciocan (Zygaena mallens). 32 (Iht; înv; îc) ~-câinesc Câine-de-mare (Acanthias vulgarias). 33 (Iht; reg; îc) ~-le-dracului Zvârlugă (Cobitis taenia). 34 (Iht; reg; îac) Câră (Cobis aurată balcanica). 35 (Iht; reg; îac) Pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster). 36 (Îc) ~-ferăstrău Pește² de mare cu botul lung, turtit și dințat (Pristis pectinatus). 37 (Iht; reg; îc) ~-firez (sau ~-cu-țepi, ~-țigănesc) Ghindrin (Gasterosteus aculeatus ponticus). 38 (Iht; reg; îc) ~-de-mare Calcan (Scophtalmus maeoticus). 39 (Iht; reg; îc) ~-negru (sau ~-țigănesc) Țigănuș (Umbra Krameri Walbaum). 40 (Iht; reg; îc) ~-cu-două-nume (sau ~-de-piatră) sau ~le-țiganului Pietrar (Aspro zingel). 41 (Îc) ~-păun Pește² (1) mic, frumos colorat, cu jumătatea superioară a corpului albastră-verzuie cu reflexe aurii, iar cu cea inferioară argintie (Coris julis). 42 (Iht; reg; îc) ~-de-piatră Fusar (Aspro streber). 43 (Iht; reg; îac) Zglăvoacă (Cattus gobio). 44 (Iht; reg; îc) ~-moțănesc (sau ~-pistriț, ~-porcesc) Porcușor (Gobio gobio și Kessleri). 45 (Iht; reg; îc) ~-rău Șalău (Lucioperca lucioperca). 46 (Îc) ~le-lui-Solomon Specie de pește² (1) din familia salmonidelor (Salmo labrak). 47 (Îc) ~-cu-spadă (sau ~-cu-suliță) ori ~le-spadă Pește² (1) mare, cu corpul fusiform, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius). 48 (Iht; reg; îc) ~-lup (sau ~-cu-șapte-nume, ~-țigănesc) Avat (Aspius cispius). 49 (Reg; îc) ~-țigănesc Diferite specii de pești² (1) mici și fără valoare economică. 50 (Iht; reg; îac) Caracudă (Carassius carassius). 51 (Iht; reg; îac) Lin (Tinca tinca). 52 (Iht; reg; îac) Pălămidă de baltă (Pungitius platygater). 53 (Bot; reg) ~-de-pădure Hamei (Humulus lupulus). 54 (Zlg; reg; euf) Șarpe. 55 (Zlg; reg) Mormoloc. 56 (Lpl; art) Constelație din emisfera boreală. 57 (Lpl; art; șîs Zodia ~tilor) Una dintre cele douăsprezece zodii ale anului, care cuprinde perioada 22 februarie – 21 martie. 58 (Fig; cdp fr poisson) Bărbat întreținut de o femeie. 59 Proxenet. 60 (Pop) Parte musculoasă a brațului sau a gambei. 61 (Pex; reg) Mușchi² de la șira spinării. 62 (Îs) ~le în coteț Motiv ornamental popular folosit ca model de cusătură sau ca model pentru încondeierea ouălor de Paști. 63 (Reg; îcs) ~le și apa Joc de copii, constând în realizarea unor figuri dintr-o sfoară, cu ajutorul degetelor. 64 (Reg; îcs) A vinde ~ Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

teleostean sm [At: DN² / P: ~le-os-te-an / Pl: ~eeni / E: fr téléostéen] (Iht) 1 (Lpl) Grup de pești având scheletul complet osificat, corpul acoperit cu solzi osoși și coada împărțită în două părți egale. 2 Pește care face parte din grupul teleosteenilor (1).

MILACÓP s. m. Pește de lung pînă la 65 cm, acoperit cu solzi mari (Umbrina cirrhosa). ANTIPA, P. 274, cf. CADE. - Pl.: milacopi. – Etimologia necunoscută.

ZĂRGAN, zărgani, s. m. Specie de pește marin cu corpul alungit și cilindric, acoperit cu solzi mici, cu fălcile prelungite și cu oasele colorate în verde (Belone belone euxini). – Et. nec.

PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. A mâna porcii la jir = a dormi sforăind tare. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună = nu suntem egali spre a-ți permite gesturi de familiaritate cu mine. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recuperezi în ultimul moment timpul multă vreme pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi, puternici și cu pieptul și abdomenul prevăzute cu peri tari (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți care conțin venin (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos, mișel. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

STAVRID, stavrizi, s. m. Mic pește răpitor de mare, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți și având linia laterală cu o curbură la jumătatea ei (Trachurus ponticus). – Din ngr. stavrídhi.

GANOID ~zi m. 1) la pl. Ordin de pești marini cu schelet osos sau cartilaginos și cu corpul lipsit de solzi, având coadă bifurcată inegal (reprezentanți: morunul, nisetrul, cega). 2) Pește din acest ordin. /<fr. ganoïde

CARANGIDE s. n. pl. familie de pești răpitori de mare, mici, cu corpul fusiform, cu solzi mărunți: stavridul. (< lat. carangidae)

COREGON s. m. pește migrator teleostean de lac, din familia salmonidelor, cu solzi argintii. (< fr. corégone)

SCORPENĂ s. f. pește marin de culoare neagră, cu capul acoperit cu solzi ascuțiți care conțin venin; porc-de-mare. (< fr. scorpène, lat. scorpena)

ZĂRGAN, zărgani, s. m. Specie de pește marin cu corpul alungit și cilindric, acoperit cu solzi mici, cu fălcile prelungite și cu oasele de culoare verde (Belone belone euxini). – Et. nec.

PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage atenția că își permite gesturi de familiaritate. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți, veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

CIPRINI- „crap”. ◊ L. cyprinus „crap” > L. sav. cyprini-, fr. id. > rom. ciprini-. □ ~cultură (v. -cultură), s. f., ramură a pisciculturii care se ocupă cu creșterea crapului; sin. carpicultură; ~forme (v. -form), s. n. pl., grup de pești osoși dulcicoli sau salmastricoli, cu corpul acoperit cu solzi cicloizi sau cu plăci osoase.

PLAGIO- „oblic, pieziș, culcat, înclinat”. ◊ gr. plagios „oblic, pieziș” > fr. plagio-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. plagio-. □ ~cefal (v. -cefal), adj., s. m., (individ) care prezintă plagiocefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., malformație congenitală caracterizată prin dezvoltarea asimetrică a cutiei craniene; ~claz (v. -claz), s. m., aluminosilicat natural de sodiu și calciu, din grupa feldspaților, de culoare albă și cristalizat în sistemul triclinic; ~drom (v. -drom), adj., cu nervurile terțiare perpendiculare pe cele secundare; ~encefalie (v. -encefalie), s. f., malformație în dezvoltarea creierului, manifestată prin dezvoltarea exagerată a polului frontal, de o parte, și a celui occipital, de partea opusă; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze oblice; ~fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s. f., dispoziție oblică pe razele de lumină a granulelor de clorofilă; ~stomi (v. -stom), s. m. pl., subclasă de pești marini cu schelet cartilaginos, cu corpul acoperit cu solzi placoizi și cu gura în formă de deschizătură transversală; ~trop (v. -trop), adj., 1. (Despre organe vegetale) Cu o poziție oblică sau orizontală față de direcția razei pămîntului. 2. (Despre plante) Cu orientare oblică sau orizontală față de direcția excitației; sin. plagiotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., plagiotrop* (2).

zărgan s.m. (iht.) Specie de pește marin, cu corpul alungit și cilindric, acoperit cu solzi mici, cu oasele colorate în verde (Belone euxini). • pl. -i. /etimol. nec.

BOU sm. 1 🐒 Animal domestic din familia rumegătoarelor, cu trupul mare și robust, cu coarnele lungi și găunoase, cu copitele despicate; e întrebuințat înjugat la car sau la plug ca vită de muncă; carnea lui constitue pentru om un aliment foarte hrănitor (Bos taurus) (🖼 556); Fig. pop.: ochi de ~, ochi mari, holbați; lapte de ~, lucru imposibil de aflat; – proverb: a munci ca un ~; a merge ca cu boii, foarte încet (în spec. despre o trăsură, o căruță, etc.): a nu-i fi toți boii acasă, a nu fi cu voie bună, a fi supărat, posomorît; a-l lăsa (pe cineva) în boii Iui, a-l lăsa în pace, să facă, să se poarte cum poate sau cum vrea, a-l lăsa în apele lui; a-și pune boii în plug cu cineva, a-i căuta pricină de ceartă; s’a dus ~ și s’a întors măgar sau s’a dus vițel și s’a întors ~, despre cineva care, umblînd să se procopsească, s’a întors mai prost sau mai sărac de cum fusese la plecare; s’au dus boii dracului, s’a prăpădit lucrul, a ieșit rău la căpătîiu; pînă să zică „bou breaz”, vine soarele la amiazi, despre un leneș sau despre cel zăbavnic la vorbă; de-acum înainte n’o să mai fac boi bălțați, nu mai sînt în stare să mă mai procopsesc, să mai fac lucruri de seamă; și ~l are limbă mare, dar nu poate să vorbească, cînd cineva ar avea de spus multe cu privire la un lucru, dar nu-i e îngăduit să vorbească: ~l se leagă de coarne și omul de limbă, omul trebue să-și pună frîu gurii, dacă nu vrea să-și creeze neajunsuri; ~l nu treieră cu gura legată; cine fură azi un ou, mîine fură și un ~, omul se deprinde la rele, la hoții, începînd cu lucruri mărunte ; ~l cu bivolul anevoie trag la plug, doi oameni cari au firi deosebite, cu greu se pot înțelege sau lucra împreună; pînă a geme boii, scîrțîie carul, despre cei ce se vaetă mereu că-s osteniți, cînd alții muncesc mai din greu și nu se plîng deloc; boii ară și caii mănîncă, unii muncesc și alții trag folosul ¶ 2 Fig. familiar Om prost, dobitoc ¶ 3 🛡 Cap de ~, bourul de pe stema Domnilor Moldovei 👉 BOUR; Fig. dobitoc, prost ¶ 4 🐦 BOU-DE-BALTĂ¹, pasăre băltăreață care petrece prin trestiile de Iîngă ape, nutrindu-se cu peștișori; are ciocul lungăreț și ascuțit: penele sînt galbene-ruginii amestecate cu negru, creștetul e negru, iar gîtul mai deschis; scoate adeseaun muget puternic și ascuțit care se aude la mari depărtări, mai poartă numirile de: „buhaiu-de-baltă” și „bîtlan-de-stuh”, „haucă” sau (Mold.) „stîrc-de noapte” (Botaurus stellaris) (🖼 557) ¶ 5 🐟 BOU-DE-BALTĂ², un soiu de broască rîioasă, cu pîntecele galben-portocaliu, care trăește prin bălți și al cărei ocăcăit puternic (pop. vestitor de ploaie) se poate transcrie prin hu! hu!; în Mold. e numită „buhaiu-de-baltă” (Bombinator igneus) (🖼 558) ¶ 6 🐙 BOU-DE-BALTĂ³ sau BOUL-BĂLȚII, BOU-DE-APĂ, unul din cei mai mari gîndaci de apă din părțile noastre (Hydrophilus piceus) (🖼 559) ¶ 7 🐟 BOU-DE-MARE, mic pește de mare (de 15-25 cm.) cu corpul acoperit cu solzi mici și netezi, cu capul gros și lătăreț, botul scurt și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber) (🖼 560) ¶ 8 🐦 BOU-DE-NOAPTE = BUFNIȚĂ1 ¶ 9 BOUL-LUI-DUMNEZEU¹, insectă mică numită și „boul-Domnului”, „vaca-lui-Dumnezeu”, „vaca-Domnului”, „boul-popii”, „buburuză”, „măriuță”, „mămăruță”, etc. pe al cărei corp rotund și roșu se văd șapte puncte negre (Coccinella septempunctata) (🖼 561); BOUL-LUI-DUMNEZEU² sau BOUL-DOMNULUI¹ , Băn. BOUL-BABEI = RĂDAȘCĂ; BOUL-DOMNULUI² = VACA-DOMNULUI; BOUL-POPII – BOUL-LUI-DUMNEZEU¹ ¶ 10 🐦 OCHIUL-BOULUI¹ = PITULICE ¶ 11 🌿 OCHIUL-BOULUI² 👉 OCHIU; LIMBA-BOULUI 👉 LIMBĂ ¶ 12 De-a boul sau de-a’n-boul, joc de copii în care niște bețe sînt aruncate astfel încît să sară din cap în cap; fig: a merge, a se duce de-a’n-bou(lea), alene, abia tîrîndu-și picioarele (în felul boilor): prostia... mai mult se tîrăște... și merge tot d’a’n-boulea (DLVR.) [lat. bos, bovem].

CEGĂ, CIGĂ (pl. -gi) sf. 1 🐟 Pește cu capul prelungit printr’un sgîrciu lungăieț, cu solzi țepoși pe partea dorsală, care trăește în marea Neagră, de unde trece în apele Dunării: poate ajunge pînă la 1 metru lungime (Acipenser ruthenus) (🖼 1041) ¶ 2 F: ~ și păstrugă, tot felul de fleacuri [srb. čiga].

MREANĂ, mrene, s. f. Pește de râu înrudit cu crapul, cu corpul alungit, cu solzi de culoare verde-cenușie pe spate și alburie pe burtă, care poate ajunge până la o greutate de 4-5 kg (Barbus barbus). – Din bg. mrĕana, scr. mrena.

MIHALȚ, mihalți, s. m. Pește răpitor de râu, în formă de fus, acoperit cu solzi mărunți de culoare brună-verzuie și având în vârful mandibulei un mic fir alungit; mântuș (Lota lota). – Et. nec.

CHEFAL ~i m. Pește marin cu corpul alungit, cu gura obtuză și cu solzi mari, care trăiește în ape dulci sau salmastre. /<ngr. kéfalos

PEȘTE ~i m. I. 1) Animal vertebrat acvatic cu corp, de obicei, prelung și acoperit cu solzi, cu aripioare pentru înot, având respirație, în majoritatea cazurilor, branhială. ~ viu. ~ congelat. ◊ Cât ai zice ~ într-o clipă; dintr-o dată. Asta-i altă mâncare de ~ asta-i complet altceva. A se zbate ca ~ele pe uscat a depune eforturi disperate și fără succes pentru a ieși dintr-o situație grea. A tăcea ca ~ele a nu rosti nici un cuvânt. 2) la pl. mai ales art. pop. Constelație din emisfera boreală. ◊ Zodia ~elui unul dintre cele douăsprezece sectoare zodiacale. II. (în îmbinări, indicând diferite specii): ~-vivipar pește care naște pui vii. ~-veninos pește înzestrat cu organe speciale care produc venin. ~-zburător pește marin care poate sări din apă și zbura pe o traiectorie mică. ~-cu-spadă pește marin de talie mare, cu corp fusiform lipsit de solzi, având falca de sus prelungită și ascuțită ca o sabie cu două tăișuri. ~-ciocan pește marin cu cap în formă de ciocan. ~-ferăstrău pește marin cu gura în formă de lamă de ferăstrău, dințată pe două laturi. ~-de-piatră pește dulcicol de talie medie, cu corp fusiform, întâlnit în ape adânci și cu fund pietros; pietrar. ~-lup pește dulcicol răpitor, de talie medie, verzui pe spate; abat. ~-porcesc pește dulcicol de talie mică, fusiform, cu mustăți, pătat pe laturi; porcușor. ~-păun pește marin de talie mică, albăstrui-verzui, cu nuanțe aurii pe spate și argintiu pe abdomen și flancuri. ~-țigănesc a) orice pește mărunt; b) pește dulcicol de talie medie, cu cap mic și corp lat, având formă romboidală; caracudă; c) pește dulcicol de talie mică, cu corp fusiform, verde-gălbui cu pete negre, având spini dorsali și plăci osoase laterale. /<lat. piscis

PLEVUȘCĂ ~ti și ~te f. 1) Pește dulcicol de talie mică, cu corpul alungit, acoperit cu solzi mărunți, având o dungă albastră-închisă pe părțile laterale. ◊ ~-de-baltă pește dulcicol de talie mică, cu corpul plat, având pe spinare și pe abdomen spini protectori. 2) Orice pește mărunt. 3) fig. Grup de persoane de mică importanță. [G.-D. plevuștii; Pl. și plevuște] /pleavă + suf. ~ușcă

ROȘIOARĂ² roșioare f. Pește dulcicol, de talie medie, cu corpul turtit lateral, cu solzi mari, având înotătoare și ochi roșietici; ocheană; băbușcă. /roșu + suf. ~oară

SCRUMBIE ~i f. Pește marin, de talie mică, cu corpul alungit și turtit lateral. ◊ ~-albastră pește marin, de talie mică, cu corpul cilindric acoperit cu solzi mici, albastru-verzui pe spinare și cu dungi întunecate transversale (răspândit, mai ales, în Oceanul Atlantic). ~-de-Dunăre scrumbie care trece din Marea Neagră în Dunăre pentru a depune icre. [G.-D. scrumbiei; Sil. -bi-e] /<ngr. skumbrí

HIMERĂ s. f. 1. (mit.) monstru cu corp jumătate de leu și jumătate de capră, cu aripi și cap de pasăre de pradă și cu coadă de balaur. 2. motiv decorativ reprezentând un asemenea monstru. 3. (biol.) organism rezultat prin amestecarea celulelor a doi sau mai mulți zigoți distincți. ◊ ramură a unei plante care prezintă doi indivizi de constituții diferite. 4. închipuire, fantezie irealizabilă; iluzie. 5. pește holocefal cu corpul alungit și turtit lateral, lipsit de solzi, cu gura ventrală, cu dinți puțini, în formă de plăci, din afundul oceanelor. (< fr. chimère, lat. chimaera, gr. khimaira)

SOMN¹ (< sl.) s. m. Pește teleostean răpitor din familia Siluride, cu corpul masiv, fără solzi, trei perechi de mustăți la gură, dintre care o pereche, foarte lungi, pe falca superioară, celelalte două de pe falca inferioară mult mai scurte, și cu carne foarte gustoasă; trăiește în Dunăre, în lacuri și în râurile mari (Siluris glanis). Poate atinge 5 m lungime și 300-400 kg în greutate, majoritatea exemplarelor având însă 30-40 kg. ◊ S. pitic = pește teleostean răpitor din familia Ictaluride, originar din America de Nord, lung de 20-30 cm, greu de c. 200-300 g, cu gura mare cu patru perechi de mustăți (Ictalurus nebulosus). Introdus în România în diverse lacuri și heleșteie.

PISÍCĂ (< pis) s..f I. 1. Mamifer carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit cu blană deasă, moale, de diverse culori, cu cap rotund, bot scurt, maxilare puternice și gheare retractile (Felis catus); (pop.) mâță. Domesticită, prezintă un mare număr de rase și de varietăți (comună, numită și europeană, cu păr scurt, persană, birmaneză, abisiană, norvegiană de pădure, sphinx, angora, siameză etc.). ◊ P. sălbatică = mamifer de pradă înrudit cu pisica, lung de c. 70 cm, cu blană cenușie-gălbuie, tărcată cu negru și vârful cozii negru (Felis silvestris). Trăiește în pădurile de foioase din Europa și Asia. În lume mai există numeroase alte specii de pisici sălbatice, în general cu un număr mic de exemplare, de exemplu în Africa p. libiană, p. cu picioare negre, p. de deșert în Asia, p.-leopard, p.-pescar, p.-marmorată, în America de Sud p. de pampas, p. lui Geoffrey, p. chiliană, p. andină; unele sunt considerate specii rare, ocrotite de lege. ◊ P. de stepă (sau de barcană) = mamifer carnivor (Felis manul) înrudit cu pisica, cu corpul suplu, de c. 50 cm lungime, cu blană cenușie-gălbuie cu puține pete negre, urechi foarte mici, răspândit în regiuni de stepă și de semideșert, de la Marea Caspică și până în centrul Chinei. ◊ P.-tigru v. serval. ◊ Expr. A avea ochi de pisică = a vedea foarte bine. 2. Pisică-de-mare = pește selacian marin, ovipar, cu corpul turtit dorsoventral, lipsit de solzi, de c. 60-100 cm lungime, cu un spin veninos în coadă. Există mai multe specii; în Marea Neagră trăiește Trygon pastinaca. II. (TEHN.) 1. Dispozitiv pentru agățarea și declanșarea berbecului de sonetă cu cădere liberă. 2. Căruciorul unei mașini de ridicat. 3. Mănunchi de sârme din oțel folosit la curățarea utilajelor de foraj.

INEL (lat. annelus) 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ I. de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = subțire, zvelt. 2. Obiect în formă de cerc, cu diverse întrebuințări practice. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică constituit din două cercuri metalice atârnate fiecare de câte o frânghie, la o anumită distanță de pământ, și la care gimnastul execută, ținându-se cu mâinile de ele, exerciții impuse sau liber alese; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Inele anuale = zone inelare concentrice din tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase ori striuri concentrice de pe solzii, operculele, otolitele și de pe alte formațiuni osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora; la plante indică și creșterea în grosime. 4. (MAT.) Mulțime de elemente pentru care sunt definite două legi de compunere, una numită adunare, iar cealaltă înmulțire, astfel încât mulțimea să formeze grup comutativ față de adunare, înmulțirea să fie asociativă, cu elemente neutru (unitate), și să fie distributivă față de adunare (ex. mulțimea numerelor întregi este un i.). ◊ I. comutativ (abelian) = i. pentru care a doua operație este comutativă. ◊ I. unitar (sau cu unitate) = (înv.) i. pentru care a doua operație are elementul unitate (neutru). ◊ I. fără divizori ai lui zero v. divizor. 5. (METEOR.) I. lui Bishop = fotometeor reprezentat printr-un inel format în jurul Soarelui sau al Lunii, de culoare albăstruie la partea interioară și brună-roșiatică la cea exterioară, format când atmosfera conține cantități importante de pulberi fine, mai ales de natură vulcanică. 6. (BIOL.) Inelele lui Balbiani = îngroșări caracteristice ale benzilor cromozomilor politeni care sintetizează intens ARN-ul.

solz m. 1. oscioare lătărețe, lucioase și tari, ce acoper pielea peștilor; 2. pl. Mold. un fel de eczemă pe capul pruncilor. [Slav. SLUZŬ, solz].

MREANĂ, mrene, s. f. Pește de râu înrudit cu crapul, cu corpul alungit, cu solzi de culoare verde-cenușie pe spate și alburie pe burtă, care poate ajunge până la o greutate de 4-5 kg (Barbus barbus). – Din bg. mrĕana, sb. mrena.

PEȘTE, pești, s. m. (Uneori cu sens colectiv) 1. Animal vertebrat, cu temperatura corpului variabilă, care trăiește în apă și, în majoritatea cazurilor, are corpul acoperit cu solzi; respiră prin branhii, iar pentru înot are niște aripioare. Peștele nu trage la pescarul cu undiță scumpă și bagaje multe. SADOVEANU, Î. A. 18. Cînd chiuie o dată... mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. Zece care mocănești... Iar în care ce avut, ce merinde-s de vîndut? Pești de apă curgătoare și de apă stătătoare. ALECSANDRI, P. II 105. Peștele de la cap se impute (= corupția începe de la cei mari, de la cei de sus). Caută să-ți fie supușii vrednici... Dă-le pildă bună, pentru că peștele de la cap se împute. NEGRUZZI, S. I 250. Peștele mare înghite pe cel mic (= cei mici, slabi, neputincioși sînt prada celor puternici). ◊ Pești migratori = pești care trăiesc periodic în fluvii și în mare, migrînd din mare în fluvii și invers. Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și execută un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale mai dezvoltate. Li s-au mai înfățoșat un lucru vrednic de privire pe fața mării, adecă: o mulțime de pești zburători, care, ivindu-se din apă, strălucea ca soarele. DRĂGHICI, R. 31. Untură de pește = grăsime a unui pește (Gadus morrhua) din mările nordice, folosită ca medicament fortifiant pentru copii. ◊ Expr. Cît ai zice pește = foarte repede, într-o clipă; cît ai clipi (din ochi). A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nimic, a nu scoate un cuvînt; a tăcea chitic. Tace ca peștele și tremură ca varga de frică. CREANGĂ, P. 23. A se zbate ca peștele pe uscat = a se lupta neputincios cu ceva; a o duce greu. A trăi ca peștele-n apă = a-i merge bine, a se simți bine, a trăi bine. A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a face planuri cu privire la un lucru înainte de a-l poseda, a se lăuda înainte de izbîndă. Asta e altă mîncare (de pește) v. mîncare. Cînd o prinde mîța pește = niciodată. Ciudă mi-i și rău îmi pare, C-am iubită și nu-i mare. Am nădejde c-o mai crește, Cînd a prinde mîța pește Și coada de urs o crește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Compuse: pește-ferăstrău = numele unui pește cu botul lung, turtit și dințat (Pristis pectinatus); pește-lup = pește răpitor, cu o gură largă, care înoată foarte repede și trăiește mai ales în rîurile mari (Aspius-aspius); avat, boulean; pește-porcesc = porcușor; pește-țigănesc = pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster); pește-de-piatră = pietrar; pește-cu-spadă = pește de mare, cu corpul lunguieț, în formă de fus, cu capul mare și cu falca superioară prelungită (Xiphias gladius); pește-de-mare = calcan. 2. (Bot.; în compusul) Pește-de-pădure = hamei. Hameiul... se mai numește și curpăn sau pește-de-pădure. ȘEZ. XV 40. 3. (Astron.; la pl., art.) Numele unei constelații din emisfera boreală, compusă din numeroase stele mici.

SCRUMBIE, scrumbii, s. f. Nume dat mai multor specii de pești migratori, mărunți, cu corpul lungăreț, turtit lateral și acoperit cu solzi mari, care trăiesc în mare, în Dunăre și în unele bălți. A scos muntencii dintr-o putină o scrumbie bună, ținînd-o atîrnată de coadă cu cleștele delicat al degetelor. SADOVEANU, B. 177. Scrumbiile se prind numai în luna lui aprilie. I. IONESCU, M. 86. Foaie verde trei scrumbii, Dorule, de unde vii? De la tîrg de peste Jii. ȘEZ. XIV 150. ◊ Scrumbie de Dunăre = pește cu corpul lungăreț, cu două aripioare moi și cu solzi mari; primăvara intră din mare în apele Dunării ca să-și depună icrele (Caspialosa). Scrumbie (albastră) de mare = pește de mare cu corpul alungit, albastru-verzui pe spinare și argintiu pe pîntece; trăiește în cete numeroase (Scomber scomber).

asprete sm [At: DEX² / Pl: ~eți / E: aspru² + -ete] 1-2 (Specie de) pește de râu, cenușiu-brun, lung de 10-12 cm, acoperit cu solzi aspri și mărunți Si: poprete, sforete (Romanichthys valsanicola).

cosac² sm [At: ANTIPA, F. I. 145 / Pl: ~aci / E: bg косакь] 1 (Iht) Peștele de apă dulce Abramis ballerus, lung și turtit, cu solzi mici, argintiu-închis, asemănător cu plătica. 2 (Îc) ~-caraghios Cosac (1) mic, cu ochii mari. 3 (Îc) ~-corcit-cu-batcă, ~-cu-botul-turtit, ~-nemeș Cosac (1) mai mare. 4 (Fig; înv; îla) Pirpiri~ Sărac lipit.

lampretă sf [At: ENC. ROM. / V: ~petră / Pl: ~te / E: ger Lamprette] 1-2 Două specii de pești cartilaginoși migratori, cu corpul cilindric și alungit, lipsit de solzi, de culoare verde-brună pe spate și albă pe burtă, care trăiesc (în apă sărată sau) în apă dulce (Petromyzon marinus și fluviatilis).

molan¹ [At: BARONZI, L. 94 / V: ~nă sf, ~lân, ~lână sf ~lean, ~rlan, morlană sf / Pl: ~i / E: moale¹ + -an] 1 a (reg) Molâu (3). 2 sm Pește mic din apele de munte, cu corpul cilindric, cu solzi mici și rari Si: (reg) brudă, moiță (2), molâu (9), moleac, molete² (1), moloi (2), morlancă, popete, țoață (Nemachilus barbatulus).