mandolină (< it. mandolino, diminutiv de la mandola*), instrument cu coarde din familia lautei*, cu cutie de rezonanță* arcuită în formă de pară, mai adâncită decât a lautei, dar de dimensiuni mult mai mici. Este acomp. în general de chitară (II). M. este și azi foarte utilizată în Italia, la Napoli. M. napolitane au opt corzi, divizate în patru grupe (a câte două corzi la unison*) acordate (1) la cvintă*, ca vl.: sol², re³, la³, mi⁴. M. milaneză are cinci sau șase perechi de corzi acordate după cum urmează: sol², do³, la³, re⁴, mi⁴ sau sol², si², mi², la³, re⁴, mi⁴ (sol⁴). La M. se cântă fie cu un solz de pește, fie cu o lamă metalică sau un plectru*.