MOLÁN¹ adj., s. m. 1. Adj. (Regional) Molîu (I 2). Molan mai ești, nene ! BOCEANU, GL. 2. S. m. Pește mic din apele de munte, cu corpul cilindric, cu solzi mici și rari; (regional) moleac, molete² (1), moină¹ (5), moiță (I 2), molîu (II 1), moloi (2), morlaucă, brudă, popete, țoață (Nemackilus barbatulus). Cf. BARONZI, I. 94, ANTIPA, F. I, 198, PAMFILE. VĂZD. 176, ATILA, P. 199. Cel mai răspîndit nume al acestui pește la noi este cel de molan. BĂCESCU, P. 131. Peștii cari se găsesc în gîrla din localitate se numesc: mreană. . ., molan . . . H IV 444 cf. 105, II 27, IX 154, 308, XI 311, 324, ALR I 1 746/186, 584, 592, 595, 764, 768, ALR II 6 239/762. – Pl.: molani. – Și: molánă (BĂCESCU, P. 131, H XVII 120, ALR I 1 746/592) s. f., molean (ALR II 3 721/641) adj., molîn (ALR I 1 746/584) s. m., molînâ (H XVII 349) s. f., morlán (BĂCESCU, P. 37) s. m., morlánă (id. ib.) s. f. – Moale¹ + suf. -an.