Definiția cu ID-ul 955492:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre micile plăci dure și lucioase care, suprapunîndu-se parțial unele peste altele, acoperă corpul celor mai mulți pești și reptile, picioarele păsărilor și anumite părți ale corpului unor mamifere. Solzi de pește, lipiți în crețuri, sticleau verzui în lumina piezișă a soarelui. SADOVEANU, O. III 654. Se puse deci de o curăță [mreana] de solzi. ISPIRESCU, L. 280. Șarpe lung cu solzii verzi. ALECSANDRI, P. P. 11. (În basme) Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese; Feți-frumoși cu păr de aur, zmei cu solzii de oțele. EMINESCU, O. I 85. (Folosit la țară pentru cîntat, în loc de frunză) Într-o vreme a prins a cînta din solz, ca să nu-i fie urît. SADOVEANU, B. 144. Dar unul cînta cu solzul. PĂSCULESCU, L. P. 212. ◊ Fig. Grăind așa domol prin pacea nopții, s-au apropiat de prunduri pustii și în fund s-au văzut licărind solzii de valuri ai vadului. SADOVEANU, N. P. 34. S-a pornit apoi vreme rea cu vînturi reci și lapoviță, care îmbrăca copacii în solzi strălucitori de gheață. I. BOTEZ, ȘC. 70. ◊ Loc. adv. În solzi = așezat ca solzii, acoperindu-se în parte unul pe altul. (Fig.) [Bistrița] își rostogolește în solzi pînza scînteietoare. RUSSO, O. 104. 2. Fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor. Crinul se înmulțește, tăindu-se solzii. La TDRG. 3. Fiecare dintre micile plăci de metal din care sînt formate armurile sau anumite obiecte de podoabă. Stăpîna casei, îmbrăcată într-o rochie neagră de mătasă ușoară, încinsă peste mijloc cu un colan lucrat în solzi auriți, stătea în picioare dinaintea mea. HOGAȘ, M. N. 20. 4. Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lînă. Prin solzi, lîna se distinge ușor de celelalte fibre textile. 5. Fig. (Popular) Murdărie, jeg care se depune pe piele în formă de mici cruste. Dar eu, frate, mult mă tem De căzlariul [ = eunucul] din harem... Buzat, negru, ras pe cap Și cu solzii mari de crap. ALECSANDRI, P. P. 106. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (sau a face să-i cadă cuiva) solzii de pe ochi = a deveni (sau a face pe cineva să devină) dintr-o dată conștient de realitate. După aceea i-or cădea solzii de pe ochi, și are să se mire el singur de ce i-a fost drag. SADOVEANU, F. J. 337. O, Alah bun și prea milostiv, a cuvîntat cu pătrundere Mehmet, închinîndu-se spre răsărit, fă să cadă solzii de pe ochii neștiutorului! id. O. L. 216.