regeá și răgeá f., pl. ele (turc. reca, rica, id., d. ar. riğa, speranță; ngr. ridzás, alb. sîrb. riğa). Vechĭ. Rugăminte, solicitare, intervențiune: a face răgea saŭ răgele. Azĭ. Bz. Rar. A avea răgele, a avea protecțiune (sprijin).

particulă f. 1. parte mică: particulele unui corp; 2. Gram. vorbă invariabilă, în genere monosilabică, ce intră în compozițiunea altora, dar n’are existență proprie: des-fac, răs-torn; 3. prepozițiune ce însoțește numele unei familii nobile (la Francezi redată cu de): Alfred de Musset.

RAS², -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat pînă la piele. ♦ (Despre oameni, p. ext. despre capul, fața lor) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; (urmat de determinări) care are părul tăiat pînă la piele. Bătu în palme și unul din servii rași pe cap întinse un covor pe iarbă. SADOVEANU, O. VII 70. Vine lîngă mine, cu figura lui lungă și rasă. CAMIL PETRESCU, U. N. 370. Veni și unul dintre ofițerii de punte. Spilcuit, ras proaspăt și pudrat. BART, S. M. 98. ◊ Expr. (Familiar) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = ba că-i una, ba că-i alta, că e laie, că-i bălaie; în sfîrșit, după multă vorbă. Tura-vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil. CARAGIALE, O. I 91. ♦ Fig. (Despre cîmp) Cu iarba sau holdele tăiate; cosit, secerat. Iată vin cosașii veseli... Sub a lor coasă, Cîmpul ras rămîne verde, ca o apă luminoasă. ALECSANDRI, P. III 68. 2. (Despre legume, fructe) Curățat de stratul exterior prin frecarea pe o răzătoare. Lămîie rasă. ♦ Fărîmițat prin frecarea pe răzătoare, pînă se transformă în pulbere sau în bucățele mici, utile. Șocolată rasă. ▭ Dintr-o ridiche patru feluri de mîncare se fac: rasă și nerasă, cute și felii. PANN, la CADE. 3. (Despre terenuri) Neted, șes. Privește! S-a dus monotonia cîmpului ras. De-aici încolo... altă vedere ți se deschide. VLAHUȚĂ, O. AL. II 32. ♦ (Adverbial) Atingînd ușor o suprafață. Prepelița zboară ras cu pămîntul. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. 4. (Despre recipiente, adesea în corelație cu plin) Plin pînă la marginea de sus, foarte plin. Paparudă-rudă Vino de mă udă... Cu găleata plină, Ploile să vină, Cu găleata rasă, Ploile să varsă. ȘEZ. I 155. Șăde Stanciu-n cap de masă, Cu vedrița plină rasă. SEVASTOS, C. 299.

ȘOPRON, șoproane, s. n. Adăpost deschis sau (parțial) închis, construit din scînduri sau din nuiele împletite, unde se țin uneltele de gospodărie, nutrețul și, mai rar, vitele. Clădise... grajduri pentru vreo patruzeci de cai și vaci și șoproane pentru tot felul de căruțe și trăsuri. CAMIL PETRESCU, O. I 212. În șură și sub șopron n-aveau loc carele. REBREANU, I. 11. Într-un șopron, ne arată un maldăr de hamuri. DELAVRANCEA, H. T. 120. Radă fă, s-alergi degrabă, Că-n șopron vițelul suge. COȘBUC, P. I 95.

SUGE, sug, vb. III. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Despre copii și despre puii mamiferelor) A trage cu gura sau cu botul laptele din sîn, din țîță. Mulgeți numai cît ne trebuie... și lăsați mieii să sugă. GALACTION, O. I 66. Radă, fă, s-alergi degrabă Că-n șopron vițelul suge. COȘBUC, P. I 95. N-am perit cînd am supt țiță, Dar acum că am drăguță. HODOȘ, P. P. 110. ◊ Fig. Ș-are frați de cruce șapte, Care-au supt sînge cu lapte, Și nu-i pasă de nimic, Andrii-Popa cel voinic! ALECSANDRI, P. A. 47. ◊ Expr. A suge (ceva) împreună (sau o dată cu) laptele mamei = a dobîndi (o deprindere) din cea mai fragedă copilărie. A suge la două oi v. oaie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgîrcit. 2. A sorbi, a absorbi (un lichid, un suc, o esență). Albina dacă suge nectarul din potire Și dacă sparg sobolii sub scoarță drumuri oarbe, E pentru a răspunde îndemnului... DEȘLIU, G. 51. Împărăteasa... atinse cu buza ei seacă lacrima cea răce și o supse în adîncul sufletului său. EMINESCU, N. 4. ◊ Fig. Motorul supsese cu lăcomie pînă și ultima picătură de motorină. MIHALE, O. 93. Îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă Și sucul cel mai dulce pămîntului i-l sug. EMINESCU, O. I 59. ◊ (Complementul indică obiectul care conține sucul) O bătu gîndurile să sugă acel os, ca să știe și ea gustul bucatelor. ISPIRESCU, L. 381. (Fig.) Suge cu sete o țigară. STANCU, D. 246. (Intranz.) Prezidentul supse zdravăn din țigară și-i răspunse plictisit. VORNIC, P. 142. Buzele late ale lui Ahile începură să tremure nervos pe cînd sugeau cu lăcomie dintr-o țigară turcească. BART, E. 342. ♦ A frămînta în gură (amestecînd cu salivă) pentru a dizolva și a mînca. După aceea se așeză să aștepte, sugînd bucata de zahăr, fără grabă. C. PETRESCU, C. V. 130. ♦ (Despre lichide) A absorbi, a trage la adînc. Apoi [valul] te suge în adîncuri de ți se urcă inima în gît. DUMITRIU, P. F. 21. ♦ A aspira. [Scorpia] tot sugea văzduhul, ca să tragă într-însa și pe bietul George. ISPIRESCU, L. 138. 3. A goli conținutul unui vas, a bea (în special o băutură alcoolică). Era un bețiv fără pereche, în stare să sugă o vadră de spirt fără măcar să clipească. REBREANU, I. 34. Setilă dînd fundurile afară la cîte o bute, horp! ți-o sugea dintr-o singură sorbitură. CREANGĂ, P. 261. Apostolul sugînd un pahar, strigă că încă de la nunta din Cana nu băuse așa vin minunat. NEGRUZZI, S. I 82. ♦ A avea obiceiul să bea, a fi bețiv. Finul nu s-a dat în laturi, căci să sugă-i cam plăcea. La TDRG. 4. (Subiectul este un corp poros) A absorbi lichide. Buretele suge apa. ◊ (Subiectul devine instrumentul acțiunii) S-a încovoiat înspăimîntat... fără nevoia de a mai suge cu tamponul semnătura. SAHIA, N. 72. 5. Fig. A stoarce (de avere, de putere, de vlagă); a slei. Domnii Fanarului sugeau poporul, ca să se îmbogățească în scurtă vreme. La CADE. ◊ Expr. A suge (pe cineva) pînă la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sîngele cuiva (sau din cineva) = a chinui, a oprima, a asupri; a exploata. Uite că ciocoiu moare! – Las’ să moară ca un cîine, C-a supt sîngele din mine. ANT. LIT. POP. I 70. A suge mîzga din cineva v. mîzgă. ♦ Refl. (Despre ființe) A slăbi foarte mult, a fi tras la față. – Forme gramaticale: perf. s. supsei, part. supt.

răsface [At: N. COSTIN, LET. I A, 45/27 / S și: res~ / Pzi: răsfac / E: răs- + face] 1 vt (Rar) A face ceva în mod repetat. 2 vr (Înv) A se desface (35).

MĂTANIE s. f. 1. (În unele practici religioase ; mai ales la pl. ; adesea în legătură cu verbele „ a bate”, „ a face”) îngenunchere și înclinare a corpului pînă la pămînt, făcută de credincioși în semn de venerație și pocăință. Metanii în toate zilele (a. 1 640). GCR I, 90/17, cf. 91/3. Postul și metaniile cu fața pîn-la pămînt (a. 1 661). id. ib. 181/12. Cu greu iaste omului la miază noapte a să scula la rugăciune, cu greu iaste a face metanii și a da milostenie. CHEIA ÎN. 18^r/13, cf. ANON. CAR. [Boierul] bătea metanii multe ca vechiul meu stăpîn. NEGRUZZI, S. II, 235. Ce-mi văzură ochii! Lipicescu bate mătănii! ALECSANDRI, T. 1 415, cf. FILIMON, O. I, 200. Se puse la făcut metanii și ne blăstăma, de-i curgea foc din gură. CREANGĂ, A. 101. Cum, cînd omul, crezînd că trăznetul e produs de un dumnezeu. . ., bătea mătănii. . . aceasta încuraja pe om? GHEREA, ST. CR. II, 304. Iar mama la icoane, Mătănii bate, ține post. COȘBUC, B. 111, cf. id. P. II, 177. Multe metânii ai să faci, fiule, și nu știu dacă te voiu putea dezlega de păcatele tale. NEGRUZZI, S. I, 20. Mama copilului. . . așteaptă pînă ce preotul îi îmbisericește și închină copilul pe la icoane. Iar după ce i l-a îmbisericit. . . bate trei metane. MARIAN, NA. 287, cf. id. Î. 34. De cu seară, oamenii fac o sută de mătănii. PAMFILE, S. T. 122, cf. id. B. 15. De trei ori se plecă în chip de metanie în fața atotputernicului. HOGAȘ, M. N. 134. Căzu în genunchi și bătu la repezeală vreo zece mătănii. REBREANU, I. 130. Tu, fiule, pînă ce mă voi înapoia, bate cîteva sute de mătănii. GALACTION, O. 253, cf. 184, STĂNOIU, C. I. 11, BRĂESCU, A. 75. Vitoria suspină, bătu metanie sărutînd lespedea de piatră și se înălță în picioare. SADOVEANU, B. 91, cf. id. O. IX, 59, X, 558. A făcut noduri la genunchi. . . bătînd mătănii. STANCU, R. A. II, 335, cf. T. POPOVICI, S. 184. Cînd a zărit icoanele pe păreți. . . și pe oameni închinîndu-se la ele și bătînd metanie înâintea lor, mult s-a mai mirat de aceasta. SBIERA, P. 283, cf. TEODORESCU, P. P. 301. După ce rosti o rugăciune plină de milă la icoane, făcînd și nouă metanii, se culcă. ȘEZ. I, 61, cf. 260. Hîța, bîța, țup la pămînt (Mătăniile). GOROVEI, C. 222, cf. SBIERA, P. 324. ◊ (Glumeț) Sînt copii. . . Și se împing și sar rîzînd; Prin zăpadă fac mătănii, Vrînd-nevrînd. COȘBUC, F. 63. 2. Plecăciune adîncă în semn de supunere, de respect ; închinăciune, temenea. Iară ea, deaca intră, îi feace întîi metanie [împăratului]. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 163/13. Și veni ucenicul și făcu metanie bătrînului (a. 1 692). GCR I, 305/31, cf. 306/12. Apropiindu-se de greacă cu o sfială prefăcută, făcu mătanie și-i sărută mîna. FILIMON, O. I, 134. Anton Pann salută cu un fel de metanie pe preotul bisericii, care sta de vorbă cu niște poporeni. N. REV. R. I, 168. Safta s-a rugat cu metanie boierului să-l ia [pe băiat] de la fierărie. GALACTION, O. 68. Mai bine să mergi chiar acuma la părintele stareț, să-i pui metanie și sâ-l rogi să trimeată pe altul. STĂNOIU, C. I. 8. Se pune în calea alaiului, se închină și bate metanie în fața părintelui mitropolit. SADOVEANU, O. VII, 351, cf. DEȘLIU G. 6, ALR II/I h 101. ◊ (Învechit, în formule epistolare) La al nostru ca un fiiu sufletesc jup[a]n Hrisant starostea. . . multă săn[ă]tate. . . poftim. . . Iar de la noi metanie (a. 1 716). IORGA, S. D. XII, 19, cf. 20. Cu zmerenie și cu metanii. . . sărutăm cinstită dreapta (a. 1843). DOC. EC. 781. 3. (La pl.) Șirag de mărgele pe care credincioșii le trec printre degete pentru a număra rugăciunile pe care le rostesc. Inventarium printru celi ci s-au aflat în casa călugăriții. . . : cingători de mătasă, într-un săculeț părale, părechi de mătănii, o scrisoare (a. 1 752). IORGA, S. D. XII, 63. Acei ce poartă metanii la gît. IST. AM. 69^r/2. A băgat mîna în buzunar și, scoțînd niște metanii de corail. . ., începu a se juca cu ele. NEGRUZZI, S. I, 18, cf. 160. Lasă tot, neagră chilie, Comanac, metanii, rasă. ALECSANDRI, P. I, 18. Învîrtea pe degete niște mătănii de chihlimbar. FILIMON, ap. DDRF, cf. ODOBESCU, S. I, 16. Subt icoane atîrnau trei șiruri de mătănii împopistrate cu boabe de sidef, de chihlimbar și abanos. N. REV. R. I, 168. Bătrînă îi aștepta. . . cu o pereche de mătănii în mînă. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 34. Își amintea ca într-un vis. . . de mătăniile și ciubucul lui. ANGHEL, PR. 64. În mînă poartă mătănii făcute din retezături de lemn înșirate pe o sfoară. PAMFILE, CR. 189. Drept în față, într-un cui, un șirag de metanii de os cafeniu. HOGAȘ, M. N. 137. Maica Agapia mîngîie cu degete liniștite mătăniile de lemn de trandafir. CAZiMiR, GR. 240, cf. GALACTION, O. 214. M-am săturat să-mi număr anii Ca un călugăr negrele mătănii. BENIUC, V. 134. Ședea turcește pe sofa. . . cu fesul pe cap, cu mătăniile în mînă. DEMETRIUS, A. 23. Să-mi fac rasă De mătasă, Cu toiag de liliac Și mătănii De tumbac, Să fiu femeilor drag. TEODORESCU, P. P. 301, cf. 44. ♦ Rugăciuni repetate și numărate pe mătănii (3). Rosteau alene un șirag de metanii lungi. HOGAȘ, DR. II, 7. 4. (Învechit) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios ; p. ext. consacrare ca monah. V. a s c u l t a r e. Am rínduit igumen. . . pe cuvioșia sa ieromonahul Teofan, ca unul ce este cu metanie de la mănăstirea Rusico (a. 1810). URICARIUL, VI, 352. Cel ce va voi ca să se spăsească făcînd diiată, partea ce va popri pentru sine iaste a mănăstirii unde își va pune metaniia sa. PRAVILA (1814), 130/8. Ghedeon. . . a fost cu metania din mînăstirea Secului. ap. TDRG. Soră-mea Oana, după numele de monahie Olimpiada, s-a desfăcut de mănăstirea unde își luase metania și a nimerit la o altă mănăstire. SADOVEANU, O. XIII, 747. Întru această întristare a creștinătății am primit eu metania mea de monah. id. ib. 750. – Pl.: mătănii și mătănii. – Și: (regional) metánie (pl. metanii și metănii, metăni, metane), mătáne (CADE, ALR II/I MN 110, 2 766/260, 279, 284 ; pl. mătănii ALR II/I MN 110, 2 766/279, 284 și mătăni ib. 2 766/228, mătane ib. 2 766/272), mătánă (pl. mătăni ib. 2 766/192 și mătănii ib. 2 766/514, mătane ib. 2 766/219) s. f. – Din v. sl. метанига, gr. μετáνοια.

BARIȘ, barișe, s. n. 1. Broboadă de lână foarte subțire și ușoară. ◊ Expr. (Reg.) A-și da barișul pe ceafă = a se face de râs, a pierde rușinea, a încălca regulile bunei-cuviințe. 2. Stofă de lână foarte subțire și fină. [Var.: barej, bariz s. n.] – Din fr. barège.

BASM, basme, s. n. 1. Narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. ◊ Expr. (Fam.) A se face de basm= a se face de râs. 2. Născocire, minciună, scornitură. – Din sl. basnĩ.

BATJOCURĂ, batjocuri, s. f. Luare în râs, bătaie de joc; vorbă, faptă, lucru de râs, de ocară, de insultă. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a se face) de batjocură = a fi (sau a ajunge, a se face) de râs, a deveni ridicol. [Var.: batjocoră s. f.] – Refăcut din batjocuri (pl. lui batjoc înv. „bătaie de joc” < bate + joc).

BĂȘCĂLIE s. f. (Arg. și fam.; în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie sau a face bășcălie (de cineva) = a-și bate joc (de cineva), a face de râs pe cineva. – Et. nec.

DEFĂIMA, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. și.: defaim] – Din lat. *diffamiare.

MĂSCARĂ, măscări, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară, obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

SPECTACOL, spectacole, s. n. 1. Reprezentație (teatrală, cinematografică etc.). 2. Ansamblu de elemente, de lucruri, de fapte care atrag privirile sau atenția, care impresionează, care provoacă reacții. ◊ Expr. A se da în spectacol = a atrage atenția printr-o purtare nepotrivită, a se face de râs. – Din fr. spectacle, lat. spectaculum.

ȘUGUBINĂ, șugubine, s. f. 1. (Înv.) Păcat grav; nelegiuire, crimă. 2. Amendă percepută în timpul evului mediu, în țările românești, pentru omucidere, tâlhărie sau adulter. 3. (Reg.) Necaz, nenorocire. ◊ Expr. A da (sau a fi) de șugubină = a da (sau a se face) de rușine, a (se) face de râs, de ocară. – Din sl. dušegubina.

PLATCĂ¹ s. f. (În expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din scr., pol. platka.

POMINĂ s. f. Veste, faimă. ◊ Loc. adj. De pomină = a) vestit, renumit, neuitat; b) strașnic, grozav, extraordinar. ◊ Expr. A (i) se duce (sau a(-i) merge) pomina = a se răspândi vestea în lume, a se afla sau a se vorbi despre cineva sau ceva ca despre ceva extraordinar. A se face (sau a ajunge) de pomină = a se face de râs, a se compromite. – Din pomeni (derivat regresiv).

LUME, lumi, s. f. I. 1. Totalitate a celor existente în realitate; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din) totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te mântuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2. (În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lume de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen.

OCARĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv).

MINUNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit forței divine sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute șapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni și realizare tehnică. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. și adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

RUȘINE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.

RĂMÂNE, rămân, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu mai prinde un vehicul care pleacă. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămânea vb. II] – Lat. remanere.

BATJOCURĂ ~i f. 1) Atitudine obraznică și disprețuitoare; sfruntare. 2) Mustrare umilitoare; bătaie de joc; ocară. * A fi (sau a ajunge, a se face) de ~ (sau de ~a cuiva) a fi, a ajunge sau a se face de râs. /Din batjocuri

A SE FEȘTELI mă ~esc intranz. fam. A se umple de murdărie; a deveni murdar; a se mânji; a se murdări; a se păta; a se mâzgăli. ~ de glod. ◊ A-și ~ obrazul a se face de râs. A o ~ a comite o prostie. /cf. ung. festeni

OCARĂ ocări f. Mustrare umilitoare; dojană jignitoare; batjocură. Cuvinte de ~. ◊ A ajunge de ~a se face de râs. v. A OCĂRÎ. /Din a ocărî

PRAFTORIȚĂ ~e f. v. PRAFTURĂ. ◊ A face (pe cineva) ~ a face de râs (pe cineva). /Orig. nec.

A RĂMÂNE rămân intranz. 1) A continua să stea pe loc. ◊ Rămâi cu bine (sau sănătos), rămâneți cu bine (sau sănătoși) formulă de salut adresată cuiva la despărțire. A-i rămâne cuiva ochii (sau inima) la ceva (sau la cineva) a-i plăcea cuiva extrem de mult ceva (sau cineva). Să rămână între noi se spune pentru a păstra în secret cele auzite. A rămâne pe câmpul de luptă a muri în război. A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) pe undeva a muri undeva. 2) (urmat, de obicei, de complinirea în urmă) A fi depășit într-o acțiune. ◊ A rămâne mai prejos a fi pus în stare de inferioritate. 3) A continua să existe; a dăinui; a stărui; a dura; a persista. A rămâne în memorie. 4) A ajunge într-o anumită situație; a se menține într-o stare oarecare. A rămâne orfan. ◊ A rămâne repetent a nu trece în clasa următoare. A rămâne cu zile a scăpa cu viață; a supraviețui. A rămâne (dus) pe gânduri a se gândi îndelung. A rămâne de rușine (sau de ocară) a se face de râs. A rămâne grea (sau îngreunată, însărcinată) a deveni gravidă; a concepe. A rămâne de pomină a se păstra încă multă vreme în amintire. Cum rămâne? ce hotărâm? A rămâne cu gura căscată a fi foarte mirat. A rămas (tot) pe a mea (a ta, a lui etc.) s-a întâmplat așa cum am presupus eu (tu, el etc.). A rămâne pe mâna cuiva a ajunge în stăpânirea cuiva. A rămâne literă moartă a nu avea nici o valoare. 5) A constitui un rest de la ceva. A rămas timp. ◊ Mult a fost, puțin a rămas se spune ca o constatare, că ceea ce a fost mai greu s-a făcut. Nu mai rămâne (nici o) îndoială este sigur. /<lat. remanere

TABULA RASA loc. s. Expresie folosită de filozoful englez John Locke și în alte sisteme filozofice pentru a caracteriza starea inițială a psihicului copilului, afirmînd că omul nu are nici un fel de idei sau principii înnăscute. ◊ A face tabula rasa = a șterge tot, a renunța la anumite păreri, idei, pentru a adopta altele. [< lat. tabula rasa – masă ștearsă].

pozni, poznesc, vb. IV (reg.) 1. a face să pățească sau a păți ceva rău din punct de vedere fizic; a (se) nenoroci. 2. (despre oameni) a lovi trăznetul; a trăzni. 3. (refl.) a se face de râs, a ajunge de pomină. 4. a face scandal mare. 5. (refl.) a se uimi, a se minuna.

SPECTACOL s. n. 1. reprezentație de teatru; (p. ext.) orice reprezentație dată pentru public. ♦ a se da în ~ = a atrage atenția printr-o purtare nepotrivită, a se face de râs. 2. priveliște, întâmplare care atrage privirile sau atenția. (< fr. spectacle, lat. spectaculum)

TABULA RASA loc. s. expresie folosită pentru a caracteriza starea inițială a psihicului copilului, afirmând că omul nu are nici un fel de idei sau principii înnăscute. ◊ a face tabula rasa = a șterge tot, a renunța la anumite păreri, idei pentru a adopta altele. (< lat. tabula rasa)

a (se) face de baftă / de basm / (eufem.) de cacao / de căcat (vulg.) expr. a (se) compromite; a se face de râs.

a se face de băcănie expr. a se face de râs, a se face remarcat în public prin manifestări care dovedesc proastă creștere.

a o feșteli expr. a o păți, a intra într-o încurcătură; a se face de râs.

a rămâne platcă expr. a se face de râs.

capete rase sint. s. Skinheads ◊ „Capetele rase își fac de cap. Așa-zișii skinheads, indivizi cu capetele rase și îmbrăcați cu haine de piele, au pornit un atac împotriva unui cămin locuit de imigranți.” Aici Radio Europa liberă, 1820 VI 91 p. 12 (după engl. skinheads)

clovnesc adj. (spect.) De clovn ◊ „Negustorul darnic, realizat de J.V., e clovnesc la un mod spiritual.” R.lit. 14 I 71 p. 25. ◊ „Un trio clovnesc – grotesc: V. S., I.P., I.B. – nu ne-a făcut să râdem atât cât ne-a făcut să plângem de mila componenților.” R.l. 18 VI 74 p. 2 (din clown + -esc; DEX-S)

TABULA RASA (lat.) tablă ștearsă – Anticii scriau pe table cerate, putând șterge, la nevoie, cele scrise. În concepția lui J. Locke, care a pus în circulație această expresie, omul vine pe lume cu o minte tabula rasa (foaie nescrisă), pe care se imprimă apoi cunoștințele căpătate prin educație și prin viața în societate. A face tabula rasa, în sens curent, înseamnă a șterge cu buretele trecutul, a o lua de la început.

mărândău, -i, (mărăndău), s.m. – (înv.) Copil din flori; șpur, coptil (ALR 1969: 199): „Și dacă nu zii horind și râzând, apoi fac fetile mărândău..” (Bilțiu 2001: 231). – Cf. morândău (MDA).

comic a. 1. ce ține de comedie: piesă comică; 2. ce ne face să râdem, hazliu: aventura comică ║ n. genul comic și actorul care joaca comedia.

glumeț a. și m. care face să râză. [Slav. GLUMĬȚĬ].

tabula rasa f. tablă pe care nu e nimica însemnat; a face tabula rasa, a se lepăda de toate ideile dobândite spre a-și forma altele noui.

râs n. 1. acțiunea de a râde; 2. bătaie de joc: a lua în râs, a face de râs. [Lat. RISUS].

rizibil a. 1. ce face să râdem; 2. demn de a fi luat în râs.

BARIȘ, barișe, s. n. 1. Broboadă de lână foarte subțire și ușoară. ◊ Expr. (Reg.) A-și da barișul pe ceafă = a se face de râs, a pierde rușinea, a încălca regulile bunei-cuviințe. 2. Stofă de lână foarte subțire și fină. [Var.: (reg.) barej, bariz s. n.] – Din fr. barège.

BASM, basme, s. n. 1. Narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. ◊ Expr. (Fam.) A se face de basm = a se face de râs. 2. Născocire, minciună, scornitură. – Din sl. basnĭ.

BATJOCURĂ, batjocuri, s. f. Luare în râs, bătaie de joc; vorbă, faptă, lucru de râs, de ocară, de insultă. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a se face) de batjocură = a fi (sau a ajunge, a se face) de râs, a deveni ridicol. [Var.: batjocoră s. f.] – Refăcut din batjocuri (pl. lui batjoc înv. „bătaie de joc” < bate + joc).

BĂȘCĂLIE s. f. (Fam.; în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie sau a face bășcălie (de cineva), a face de bășcălie (pe cineva) = a-și bate joc (de cineva), a face de râs pe cineva. – Et. nec.

ȘUGUBINĂ, șugubine, s. f. 1. (Înv. și reg.) Păcat grav; nelegiuire, crimă. 2. Amendă percepută în Evul Mediu, în Țările Române, pentru omucidere, tâlhărie sau adulter. 3. (Reg.) Necaz, nenorocire. ◊ Expr. A da (sau a fi) de șugubină = a da (sau a se face) de rușine, a (se) face de râs, de ocară. – Din sl. dušegubina.

OCARĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv).

SPECTACOL, spectacole, s. n. 1. Reprezentație (teatrală, cinematografică etc.). 2. Ansamblu de elemente, de lucruri, de fapte care atrag privirile sau atenția, care impresionează, care provoacă reacții. ◊ Expr. A se da în spectacol = a atrage atenția printr-o purtare nepotrivită, a se face de râs. – Din fr. spéctacle, lat. spectaculum.

RĂMÂNE, rămân, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a) a se răzleți de o ceată, de o tovărășie; b) a nu face la timp un lucru. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală) = a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva își pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce s-a ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă? = e sigur, nu mai e de discutat. 5. Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămânea vb. II] – Lat. remanere.

DEFĂIMA, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare.

RUȘINE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală.^[1] ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus. corectat(ă)

LUME, lumi, s. f. I. 1. Tot ce există ca realitate și ca reflectare a ei; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din)totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. ♦ Vast domeniu al realității care se distinge de altele printr-una sau mai multe însușiri fundamentale. Lumea organică. Lumea anorganică. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. ◊ Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te măntuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2.(În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen.

FES, fesuri, s. n. Acoperământ al capului pentru bărbați, de forma unui trunchi de con, făcut din pâslă sau postav (roșu) și adesea împodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. ◊ Expr. (Fam.) Interesul poartă fesul, se spune la adresa celui care face anumite acțiuni numai pentru a dobândi avantaje. A-i turti (cuiva) fesul = a) a face o mare prostie; b) a face de râs pe cineva. ♦ Căciuliță croșetată sau calotă de fetru purtată (de femei și de copii) pe vârful capului. – Din tc. fes.

PLATCĂ¹ s. f. (Înv.; în expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din sb., pol. platka.

POMINĂ s. f. (Rar) Veste, faimă. ◊ Loc. adj. De pomină = a) vestit, renumit, neuitat; b) strașnic, grozav, extraordinar. ◊ Expr. A (i) se duce (sau a(-i) merge) pomina = a se răspândi vestea în lume, a se afla sau a se vorbi despre cineva sau ceva ca despre ceva extraordinar. A se face (sau a ajunge) de pomină = a se face de râs, a se compromite. – Din pomeni (derivat regresiv).

MĂSCARĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

MINUNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit divinității sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-odată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = șapte dintre operele celebre ale Antichității. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. și adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

RAGEA, ragele, s. f. (Turcism învechit) Rugăminte, cerere. (Cu pronunțare regională) Cuconașule! iaca hina (= fina) d-tale care vrea să-ți facă o răgea. ALECSANDRI, T. 387.

PIAZĂ s. f. (În superstiții, determinat prin «rea») Persoană sau lucru care aduce nenorocire; semn prevestitor de rele. V. cobe. În urma multelor ponoase și clevetiri ce a atras asupră-mi acea stăruitoare îngrijire dată, în decurs de mulți ani, vestitei «Cloște cu puii de aur», aș crede că ea s-a legat de mine ca piază-rea. ODOBESCU, S. III 626. Cîrciumăreasa pui tăia, Turtă rasă că făcea Și la masă că-l punea, Pe părinte piază-rea. PĂSCULESCU, L. P. 246. – Pronunțat: pia-.

mărândău, mărândăi, (mărăndău), s.m. – (reg.; înv.) Copil din flori; șpur, coptil (ALRRM, 1969: 199): „Și dacă nu zii horind și râzând, apoi fac fetile mărândău...” (Bilțiu, 2001: 231). – Cf. morândău (MDA).

bariș sn [At: ALECSANDRI, ap. TDRG / V: (rar) -ij, (Mol) -iz, ~ej / Pl: ~uri, ~e / E: fr barège] 1 Stofa de lână foarte subțire, fină, ușoară. 2 (Pre) Broboadă din bariș (1). 3 (Reg) Văl de mireasă. 4 (Reg; îe) A-și da -ul pe ceafă A se face de râs. 5 (Reg; îae) A încălca regulile bunei cuviințe.

basm sn [At: URECHE, ap. GCR I, 360/8 / V: ~sn, ~mu, (rar) bazm / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: vsl баснъ] 1 Narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. 2 (Fam; îe) A se face de ~ A se face de râs. 3 (Fig) Minciună. 4 (Fig) Născocire. corectat(ă)

batjocorire sf [At: MARDARIE, L. 2531 / V: ~cu~ / Pl: ~ri / E: batjocori] 1 Facere de râs, de rușine, de ocară Si: batjocorit¹ (1), batere de joc, luare în râs. 2 (Pex) Umilire. 3 Necinstire a unei femei. Si: batjocorit¹ (2) batjocurare, batjocurat¹.

batjocură sf [At: COD. VOR. 10/12 / V: (reg) badgio~, ~ocoră, batjoc sn / Pl: ~ri / E: refăcut din batjocuri pl. lui batjoc < bate + joc] 1 (Înv) Spectacol. 2 Ceea ce constituie bătaie de joc a cuiva. 3 Faptă prin care își bate joc de altcineva sau ceva Si: (înv) batjocurire, batjocuritură. 4-5 Zeflemea (1-2). 6 (Îe) A fi sau a se face (ori a ajunge sau a rămâne) de (ori înăuntru) batjocura cuiva A se face de râs. corectat(ă)

bășcăli vt [At: DA / Pzi: ~esc / E: nct] (Reg; pfm) 1 A certa. 2 A face de râs.

bășcălit², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: bășcăli] (Pfm) 1 Certat². 2 Care este făcut de râs. corectat(ă)

băț [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 87 / Pl: bețe și (înv) ~uri / E: nct] 1 sn Bucată de lemn lungă și subțire (tăiată dintr-o ramură dreaptă de copac) cu diverse întrebuințări. 2 sn (Pfm; îe) A pune (cuiva) bețe în roate A face (cuiva) dificultăți spre a zădărnici o acțiune, un plan. 3 sn (Reg; pop; îe) A da (ca câinele) prin ~ A fi foarte insistent. 4 sn (Reg; îae) A fi foarte obraznic. 5 sn (Reg; îe) A rămâne cu traista-n ~ A sărăci. 6 sn (Pop; îe) A-și lua traista-n ~ A porni la drum. 7 a (Reg; îe) A feșteli ~ul A se face de râs. 8 sn (Reg; îe) A pipăi vorba cu ~ul A căuta ceartă. 9 av (Pfm) Drept și rigid. 10 sm (Îlav) De-a ~ul Pus pe ceartă. 11 sn (Pex) Lovitură dată cu bățul (1). 12 sn (Pan) Axul umbrelei. 13 sn Vergea la vatalele războiului de țesut. 14 sn Pana de răsucit a ferăstrăului de mână.

blama [At: DA / Pzi: ~mez / E: fr blâmer] 1 vt A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un gest etc. considerate reprobabile Si: a condamna. 2 vr (Trs; Buc; gms) A se face de râsul lumii. 3 vr (Trs; Buc; gms) A se păcăli.

blamare sf [At: DA ms / Pl: ~mări / E: blama] 1 Exprimare publică a dezaprobării față de o atitudine considerată reprobabilă. 2 Facere de râs. 3 Păcălire.

blamat, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: blama] 1 Dezaprobat public. 2 Făcut de râsul lumii. 3 (Reg) Păcălit.

caraghios, ~oasă [At: ȘIO / V: ~oz, ~oază / Pl: ~oși, ~oase, (rar) ~oji / E: tc caragöz] 1 sm Personaj care te face să râzi, spunând glume, făcând strâmbături etc. Si: bufon, chimiță, clovn, măscărici, (reg) mascara, paiață, păcală, păcălici, soitar. 2 a Care provoacă râsul Si: comic, ridicol. 3-4 smf, a (Persoană) care nu merită să fie luată în serios. 5 sm (Iht; tcm) Scrumbie de Dunăre, cu cap negru (Alosa pontica nigrescens).

da³ [At: COD. VOR. 32^v/3 / V: (îvr) dă~, de~ / Pzi: dau, 4 (reg) darem / Im: 1-4 dădeam, dam, (pop) dedeam, 6 (înv) da / Ps: 1 (îrg) dedei, (înv) dediu, dedu, (reg) detei, didei, 2 dede, dete, (înv) deade, deate, dedi, diede, 4 (reg) deterăm, 6 (îrg) deteră, (înv) deaderă, deateră, dediră, (reg) dară / Mp: 1 dădusem, desem, (reg) dedesem, detesem, 3 dăduse, dase, (înv) dădeasă, dedease, didease, didese, (reg) dedese, detese, dedusă, 4 dăduse(ră)m, dasăm, 6 (înv) dideseră / Cj: 3 (înv) dee, (reg) să deie / In: dare / Cnd: 3 dare-ar / E: ml dare] 1 vt (Fșa; d. oameni; c.i. de obicei obiecte, bunuri etc.) A pune la îndemâna sau în mâna, brațele, gura etc. cuiva Si: a încredința, a înmâna, a preda, a remite, (înv) a încrede, a porodosi, a tinde. 2 vt (Prc; fșa) A oferi de mâncat sau de băut Si: (nrc) a servi. 3-4 vtr (Îlv) A ~ gura sau (o) gură ori (o) guriță (sau gurița ori buzele) (cuiva) sau a(-și) ~ (o) sărutare (ori sărutări, săruturi sau sărutat) A (se) săruta. 5 vt (Îlv) A ~ țâță sau a ~ să sugă A alăpta. 6 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) papucii A face pe cineva să plece. 7 vt (Îae) A părăsi pe cineva. 8 vt (Îlv) A ~ o masă A invita pe cineva la masă. 9 vt (Îe) A ~ o petrecere sau un chef A organiza o petrecere sau un chef (în cinstea cuiva sau a ceva). 10 vt (Fam; îe) A ~ de băut A oferi cuiva mâncare și băutură (plătind, de obicei, consumația la un local) pentru a sărbători ceva. 11 vt A oferi mai multora câte o parte dintr-un întreg. 12 vt (Pex) A distribui. 13 vt (Pex) A repartiza. 14-15 vtrp (Îvp; îe) A (se) ~ (ceva) în două A (se) împărți în mod egal Si: a (se) înjumătăți. 16 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva îndeplinirea unei activități. 17 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva ceva spre realizare, întreținere sau prelucrare. 18 vt (Îe) A ~ (ceva) pe (sau în, înv, la) mâna (cuiva) A încredința ceva (spre păstrare). 19 vt (Fig; îae) A lăsa ceva la dispoziția, la bunul plac, în voia cuiva. 20 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) de lucru (sau de furcă) A pricinui cuiva bătaie de cap. 21 vt (Îae) A pune pe cineva în mare încurcătură. 22 vt A face ca cineva să aibă, să beneficieze de ceva. 23 vt A preda ceva cuiva. 24 vt A face cuiva rost de ceva. 25 vt (Spc) A atribui cuiva un rol, o funcție, o demnitate etc. 26 vt A repartiza cuiva o sarcină spre executare. 27 vt (Îe) A ~ (cuiva) de lucru A însărcina pe cineva cu o treabă. 28 vt (Îae) A-i găsi cuiva un loc de muncă. 29 vt (Îe) A cere cuiva un mare efort. 30 vt (Îe) A ~ în folosință sau în funcțiune, în exploatare A pune ceva la dispoziția cuiva. 31 vt (D. un magazin, o fabrică etc.; îae) A inaugura. 32 vt (Îlv) A ~ creștere (sau educație) A forma. 33 vt (Îal) A educa. 34 vt (Îe) A ~ lecții (sau meditații) A preda cuiva lecții particulare. 35 vt (Fam; fig; îe) A ~ lecții A spune cuiva ce sau cum să facă. 36 vt (Fam; fig. îe) A ~ o lecție (cuiva) A pedepsi pe cineva. 37 vt (Pop; Îlv) A da ocară A ocărî. 38 vt (Îlv) A ~ un impuls A impulsiona. 39 vt (Înv; îlv) A ~ (bună) învățătură (sau învățături, rar, învățăminte) A învăța. 40 (Înv; îal) A sfătui. 41-42 vt (Îe) A ~ (destulă sau puțină ori puțintică sau o deosebită ori o mediocră) atenție sau anu ~ (nici o ori vreo) atenție A (nu acorda (mare) importanță, preocupare, interes, grijă unui lucru. 43-44 vt (Îae) A (nu) se ocupa de ceva. 45 vt (Îe) A ~ iertare (sau, înv, iertăciune) A ridica pedeapsa pentru păcatul, vina sau greșeala cuiva Si: a ierta. 46 vt (Îae) A scuza. 47-48 vtr (Îe) A(-și) ~ întâlnire (sau rendez-vous) A(și) fixa o întâlnire. 49 vt (Îe) A(-i) ~ legătura A face (cuiva) legătura telefonică, prin satelit etc. 50 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) cuvântul A permite cuiva să vorbească într-o ședință, adunare etc. 51 vt (Îe) A ~ (cuiva) frâu liber (sau reg, slobod) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 52 vt (Îlv) A ~ ocazia sau prilejul A permite. 53 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) revanșa A permite cuiva să-și ia revanșa după o înfrângere. 54 vt (Îe) A ~ (cuiva) nas (sau obraz) A îngădui cuiva prea multe. 55 vt (Îlv) A ~ în arendă A arenda. 56 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) chirie A închiria. 57 vt (Îlv) A ~ (cu) împrumut A împrumuta. 58 vt (Îe) A ~ (cuiva) un număr de ani A aprecia cu aproximație vârsta. 59 vt (Îae) A aprecia cu aproximație câți ani mai are cineva de trăit. 60 vt (Îlv) A ~ în primire A preda. 61 vt (Îal) A muri. 62 vt (Îvp) A restitui. 63 (Îe) A ~ înapoi (sau îndărăt) A înapoia. 64-65 vtr (Îe) A-și ~ acordul A fi de acord. 66 vt (Îlv) A ~ ajutor A acorda cuiva sprijin sau ajutor. 67 vt (Îlv) A ~ povață A povățui. 68 vt (Îlv) A ~ sfatul A sfătui. 69 vt (Îlv) A ~ uitării A uita. 70 vt (Îlv) A ~ răgaz A amâna. 71 vt (Îlv) A ~ o explicație A explica. 72 vt (Îlv) A ~ startul A începe. 73 (Îlv) A ~ întâietate sau prioritate A lăsa pe cineva să fie primul. 74 vt (Îlv) A ~ voie A lăsa. 75 vt(a) A face cuiva un dar Si: a dărui (1), a oferi, (îrg) a prosfora², (înv) a prosforisi. 76 vt A ~ bacșiș, șpagă A oferi o sumă necuvenită de bani chelnerilor, ospătarilor etc. 77 vt (Îlv) A ~ mită A mitui. 78 vt (Îlv) A ~ viață (sau suflarea vieții) A procrea. 79 vt (Fig.; îal) A crea. 80 vt (Fig; îal) A făuri. 81 vt (Fig; îal) A însufleți. 82 vt (Fig; îal) înviora. 83 vt (Îlv) A ~ naștere A naște. 84 vt (Fig.; îal) A produce. 85 vt (Fig.; îal) A determina. 86 vr (Îlv) A-și ~ sfârșitul (sau duhul, obștescul sfârșit) A muri. 87 vr (Îlv) A-și ~ cuvântul A promite. 88 vt (Îlv) A ~ frumusețe A înfrumuseța. 89 vt (Îlv) A ~ pe piatră A ascuți. 90 vt (Îlv) A ~ găuri A găuri. 91 vt (Îlv) A ~ formă A modela. 92 vt (Îlv) A ~ la rindea A netezi cu ajutorul rindelei. 93 vt (Reg; d. țesături; îlv) A ~ în undă A spăla. 94 vt (Reg; d. țesături; îal) A clăti. 95 vt (Îe) A ~ o telegramă A trimite o telegramă. 96 vt (Îlv) A ~ un telefon A telefona. 97 vt (Îe) A ~ greș A nu nimeri ținta. 98 vt (Îae) A eșua într-o acțiune. întreprindere etc. 99 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) greș A găsi pe cineva vinovat. 100 vt (Îe) A ~ însemnătate A acorda atenție. 101 vt (Îlv) A ~ foc A aprinde. 102 vt (Îe) A ~ bici A lovi cu biciul. 103 vt (Fig; îae) A grăbi. 104 vt (Îe) A ~ la mână A pune ceva la dispoziția cuiva. 105 vt (Îae) A înmâna ceva cuiva. 106-107 vtr (Îe) A (se) ~ o luptă, o bătălie A (se) desfășura o luptă, o bătălie. 108 vt (Îe) A ~ un spectacol (sau o reprezentație) A prezenta un spectacol. 109 vr (Îe) A se ~ în spectacol A se face de râs. 110 vt (Îe) A ~ un concert A susține un concert. 111 vt (Fam; fig; îae) A face scandal, gălăgie. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) dezertor A face cunoscut, în mod oficial, că cineva este dezertor. 113 vt (Îlv) A ~ gata A termina. 114 vt (Îal) A lichida. 115 vt (Fig: îal) A impresiona puternic pe cineva. 116 vt (Fig; îal) A cuceri pe cineva. 117 vt A încredința pe cineva în seama, în grija, pe mâna cuiva. 118 vt (Îe) A ~ în judecată A chema pe cineva în fața instanțelor judecătorești. 119 vt A pune pe cineva la dispoziția cuiva. 120 vt (Îe) A ~ (cuiva) fata de soție sau de nevastă ori a ~ (pe cineva) de bărbat (sau de soție) A căsători pe cineva cu... 121-122 vtr (D. părinți; îe) A(-și) ~ binecuvântarea sau consimțământul A fi de acord cu o căsătorie. 123 vt (Îe) A ~ bună ziua, bună seara etc. sau a ~ binețe A saluta. 124 vt (În formule de salut) A ura. 125 vt (Îe) A ~ onorul A saluta unele autorități, unele evenimente deosebite (fapte de arme, evenimente memoriale etc.), prezentând arma sau sunând din goarnă. 126 vt (Construit cu substantive care indică însușiri morale) A insufla (forță, fermitate, avânt etc.) Si: a îmbărbăta, a întări. 127 vt(a) (Adesea la pasiv, subiectul, exprimat sau subînțeles, este divinitatea sau o ființă supranaturală) A permite ca un eveniment să aibă loc, să se producă într-un anumit fel sau ca cineva să aibă parte de..., să fie, să se manifeste într-un anumit fel Si: a destina, a face, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a ursi, (liv) a rezerva, (rar) a predetermina, a preursi, (pop) a noroci, a soroci, a sorti¹, (înv) a hărăzi, a tocmi. 128-129 vt(a) (Îljv) Cum (sau din ce) dă Dumnezeu Sărăcăcios. 130 vt(a) (Pop; îe) (Ș-apoi) dă Doamne (bine) Se spune despre ceva (mai ales despre un ospăț, un chef) extraordinar. 131 vt (Reg; îlav) Ce-o (sau cum o) ~ târgul și norocul Cum se va nimeri. 132 vt (Îlav) (Bine că) a dat Dumnezeu În sfârșit! 133 vrim (Asr; îf negativă) A se pomeni. 134 vt(a) (Îvp; c.i. bunuri) A vinde. 135 vt(a) A achita o obligație materială Si: a plăti. 136 vt(a) A oferi bani cuiva pentru a obține ceva Si: a plăti. 137 vt(a) A oferi ca plată. 138 vt(a) A propune ca preț. 139 vt (Îlv) A ~ bir cu fugiții A dispărea. 140 vt (Îal) A fugi într-un mod laș. 141 vt (Fig; îlv) A ~ ortu’ popii sau a ~ pielea popii A muri. 142 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb” etc.) A înlocui cu altcineva sau cu altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar) Si: a schimba. 143 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb”) A ceda pentru a primi în loc altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar etc.) Si: a schimba. 144 vr (Fam; îe) A nu se ~ pe cineva A se considera superior cuiva. 145 vt (Fam; îe) A nu ~ (pe cineva) pe (sau pentru) altul A prețui mai mult pe unul decât pe altul. 146 vr (Fam; îe) Anu se ~ pentru mult A se prețui mult. 147 vt (Reg; îe) A ~ toate pe una A rămâne cu o singură alternativă. 148 vt A renunța la ceva de preț. 149 vt (Pex) A sacrifica. 150 vr (Îe) A-și ~ viața, sângele A muri din devotament pentru cineva sau ceva. 151 vt (Înv; îlv) A ~ jertfă A jertfi. 152 vr (Îe) Îmi ~u capul Se spune de către cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 153-154 vtr (Îvp) A (se) așeza (într-un anumit loc, într-o anumită poziție, într-un anumit mod). 155-156 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau într-o) parte A (se) îndepărta. 157 vt (Îe) A ~ ușa, poarta etc. de perete A împinge în lături. 158 vt (Îae) A deschide larg ușa, poarta etc. 159 vr (Îe) A se ~ peste cap A se rostogoli. 160 vt (Îe) A ~ (ceva) peste cap A lucra superficial. 161 vt (Îae) A distruge. 162 vr (Reg; îlv) A se ~ la culcare A se culca. 163 vt (Rar) A petrece ochelarii, părul etc. după ureche. 164 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A fi orientat spre... 165 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A comunica cu... 166 vi (D. terenuri) A se întinde până la... 167 vi (D. lumină) A cădea într-o direcție. 168 vt (Cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A acoperi cu un strat de substanță, de vopsea, de metal Si: a spoi, a unge, a vopsi. 169-170 vtr (D. oameni) A se unge cu un strat de cremă, pudră, ruj etc. 171 vt (Pex; cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A stropi. 172 vt (Îlv) A ~ piper A pipera. 173 vt (Îlv) A ~ sare A săra. 174 vt (Îlv) A ~ cu poleială A polei¹. 175-176 vtr (Îlv) A (se) ~ cu săpun A (se) săpuni. 177 vt (C.i. substanțe) A întinde pe ceva. 178 vt A schimba poziția, locul etc. 179 vt (Pex) A împinge. 180 vt (C.i. oameni) A pune în anumite circumstanțe. 181 vt (C.i. oameni) A supune unei activități sau acțiuni (organizate). 182 vt (C.i. oameni) A încredința cuiva în vederea unui scop. 183 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la școală (sau la învățătură) A înscrie pe cineva la școală. 184 vr (Îrg; îlv) A-și ~ moarte sau a se ~ morții A se sinucide. 185 vt (Înv; îlv) A ~ moarte cuiva A omorî pe cineva. 186-187 vtr (Înv; îlv) A (se) ~ vinovat A (se) învinovăți. 188 vi (Fam; îlv) A ~ de cap (la ceva) A rezolva. 189 vt (Înv; cu determinarea „prin târg”; c.i. răufăcători) A duce cu forța (sub pază), spre a fi expus privirilor oamenilor, în semn de pedeapsă. 190 vt (Pop; c.i. vite, mai ales oi) A mâna¹. 191 vt (Îvr) A trimite. 192 vt (Îvr) A amâna. 193 vt (Înv) A impune. 194 vr (Pop) A ceda. 195 vr (Pop) A se opune. 196 vr (Pop) A se lăsa. 197 vr (Îe) A nu se ~ cu una cu două A nu renunța ușor. 198 vt (Îvr) A admite. 199-200 vtr (Îvp; d. armate, cetăți, comandanți, persoane urmărite) A (se) preda. 201 vr (D. femei; construit cu dativul) A avea, de bunăvoie, relații sexuale cu cineva Si: a se dărui. 202 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 203-204 vri (D. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A se lăsa atras, cuprins, copleșit de... 205-206 vri (Prc; d. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A lua un obicei rău Si: (pop) a se nărăvi. 207-208 vr, rar, vi (Îvp) A trece în altă tabără, grupă etc. 209-210 vtr (Îe) A (se) ~ pe (sau la) brazdă A (se) acomoda. 211-212 vtr (Îae) A (se) îndrepta. 213 vt (Înv) A traduce. 214 vt (C. i., în special, știri, informații, explicații) A aduce la cunoștință Si: a anunța, (rar) a înfățișa. 215 vt (Îe) A ~ la ziar A publica ceva în ziar. 216 vt (Îae) A trimite ceva spre publicare. 217 vt (Îe) A ~ la televizor A difuza ceva la televizor. 218 vt (Îlv) A ~ la lumină (sau la iveală) A descoperi. 219 vt (Îal) A arăta. 220 vt (Îal) A publica o scriere. 221 vt (Îe) A ~ în vileag A face publică o afacere, o acțiune etc. (necurată). 222 vt (Îe) A ~ (un) exemplu A explica ceva printr-un exemplu. 223 vt (Fig; îae) A se purta astfel încât să constituie un model de urmat. 224 vr (Îe) A-și ~ cu părerea A-și spune părerea Si: a considera, a crede, a opina. 225 vr (Îlv) A-și ~ cu presupusul A presupune. 226 vt (Îlv) A ~ dovadă de... A dovedi. 227 vt (Îal) A manifesta. 228 vt (Îe) A ~ un avertisment A avertiza. 229 vt (Îlv) A ~ răspuns A răspunde. 230 vt (Îlv) A ~ raportul A raporta. 231 vt (Îlv) A ~ ordin A ordona. 232 vt (Îlv) A ~ o comandă A comanda o anumită marfă. 233 vi (Îe) A ~ (cuiva) în cărți (sau cu cărțile), în bobi (sau cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc, al bobilor etc. 234 vi (Reg; îe) A ~ să cunoască A lăsa să se înțeleagă. 235 vt (Îe) A-și ~ în petic A-și arăta anumite cusururi. 236 vi (Îe) A ~ seamă (sau socoteală) A răspunde de ceva. 237 vr (Îe) A-și ~ seama A se lămuri. 238 vr (Îal) A înțelege. 239 vt (Îe) A ~ sfară sau sfoară în țară ori a ~ de veste A răspândi o veste. 240 vt (Îe) A ~ de știre A face cunoscut un lucru. 241 vt (Mai ales în limbajul bisericesc) A aduce laudă, mulțumire etc. 242 vr (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de”, „drept”) A vrea dă fie considerat, să treacă în loc de..., în calitate de... 243 vr (Îe) A-și ~ aere sau a se ~ mare, a-și ~ importanță A lua o atitudine de superioritate Si: a se făli, a se îngâmfa. 244 vr (Olt) A se destăinui. 245 vi (D. fenomene, stări, etape etc.) A începe să se arate Si: a se declanșa, a se ivi, a izbucni, a se porni. 246 vi (Pop; îe) A ~ peste (cineva) A se ivi pe neașteptate asupra cuiva. 247 vt (Îe) A-i ~ cuiva lacrimile A i se umezi cuiva ochii de lacrimi. 248 vt (Pex; îae) A începe să plângă. 249 vt (Îe) A-i ~ cuiva sângele A începe să sângereze. 250-251 vtr (Îe) A(-și) ~ inima sau duhul (din cineva) Se spune despre cineva care se sufocă din cauza efortului. 252 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A trece. 253 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A intra într-o nouă fază. 254 vr (Pop; cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la infinitiv) A se apuca de... 255 vi (Îe) A ~ în clocot (sau în undă) A începe să fiarbă Si: a clocoti. 256 vi (Îe) A ~ în floare A înflori. 257 vi (Îe) A ~ în mugur A înmuguri. 258 vi (D. cereale; îlv) A ~ în spic A începe să facă spice. 259 vi (Îe) A ~ în copt (sau în pârg) A începe să se coacă. 260 vi (Îlv) A ~ în rod A rodi. 261-262 vt (Îe) A ~ roade sau rezultate A produce efectul dorit. 263-264 vir (Îvp; îe) A (se) ~ în vorbă cu cineva A începe o discuție. 265 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv) A fi pe punctul de a... 266 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv; pex) A încerca. 267 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A continua o acțiune. 268 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A nu se mai opri. 269 vi (Îe) A ~ cu paharul A bea mult. 270 vi (Fam; îe) Dă-i (înainte) cu... Se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 271 vi (Rar; cu valoare de interjecție) Haide! 272 vt (D. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A realiza prin muncă. 273 vt (Prc; d. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A produce. 274 vt (Fig; fam; îe) A ~ găuri (sau o gaură) A fura. 275 vt (C.i. venituri, câștiguri) A aduce prin tranzacții. 276 vt A furniza. 277 vt (D. oameni; c.i. scrieri, concepții) A realiza prin mijloace intelectuale (concepând, redactând). 278 vt (C.i. legi, documente etc.) A elabora și a face cunoscut Si: a emite. 279 vt (D. candidați, elevi etc.; c.i. concursuri, teze de licență, de doctorat etc.) A-și prezenta cunoștințele în scris sau oral, în cadru organizat, pentru a obține un titlu, o promovare etc. Si: a susține. 280 vt (Îe) A ~ (un) examen A susține (un) examen. 281 vt (Fig; îae) A trece cu succes printr-o încercare. 282 vt A fi pricina, cauza, mobilul a ceva Si: a cauza, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini. 283 vi (Pop) A vrăji. 284 vi (Pop) A dezlega de farmece. 285 vt (D. sol) A dezvolta. 286 vi (D. plante, animale) A produce printr-un proces fiziologic. 287 vt (Îlv) A ~ un chiot, strigăt etc. A scoate un sunet, țipăt etc. 288 vi (Înv; îlv) A ~ cu blesteme A blestema. 289 vt (Pop; îe) A ~ dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori niște vorbe) Se spune pentru a arăta admirația față de înțelepciunea sau măiestria vorbitorului. 290 vt (Pan; c.i. mirosuri, raze etc) A trimite în spațiul înconjurător Si: a degaja, a emana. 291 vi (Îvp; mai ales cu determinări care indică instrumente muzicale, introduse prin prepoziția „în”) A suna. 292 vi (Urmat de determinări introduse prin prepozițiile „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată, ritmică) conștientă sau reflexă. 293 vi (Îlv) A ~ din mâini A gesticula. 294-295 vi (Îe) A ~ din cap (afirmativ sau negativ) A confirma sau a infirma cele spuse anterior. 296 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de neștiință, nedumerire, nepăsare etc. 297 vi (Îe) A ~ din gură A vorbi mult. 298 vr (Pop; cu determinările „în leagăn”, „în scrânciob”) A se legăna. 299 vt (Îe) A ~ pe gât sau peste cap, pe spate A bea lacom, dintr-o dată, în cantități mari (băuturi alcoolice). 300 vt A aplica cuiva cu putere lovituri cu mâna, piciorul etc. sau cu orice alt fel de obiect Si: a bate, a izbi, a lovi, a trage. 301 vt (Îlv) A ~ brânci A îmbrânci. 302 vi (Îlv) A ~ în (sau din) palme A aplauda. 303-304 vti (D. două sau mai multe persoane; îe) A-și ~ coate sau cu cotul A (se) lovi cu cotul pentru a-și atrage atenția asupra unui lucru sau a unei persoane. 305 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) peste nas A pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. 306 vi (Îe) A-i ~ cu piciorul (cuiva sau la ceva) A respinge pe cineva sau ceva. 307 vi (Îae) A scăpa o ocazie favorabilă. 308 vt (Fam; îe) A ~ lovitura (sau, rar, lovituri) A reuși într-o acțiune, obținând un succes (important și neașteptat). 309 vi (Urmat de nume de instrumente introduse prin prepozițiile „cu”, rar, „din”, care indică acțiunea) A executa ceva lovind repetat, ritmic, cu ceva sau frecând cu ceva. 310 vi (Îlv) A ~ la piatră (sau pe amnar) A ascuți. 311 vi (Îe) A ~ din vâsle A vâsli. 312 vi A veni în contact. 313 vi A se lovi (atinge) de... 314 vt A freca (izbind). 315-316 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se deplasa dintr-un loc în altul Si: a merge. 317-318 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se pune în mișcare, părăsind ceva sau pe cineva, pentru a ajunge undeva Si: a se duce, a merge, a pleca, a porni. 319-320 vir (Îlv) A (se) ~ de-a rostogolul (sau de-a rostogoala) A (se) rostogoli. 321-322 vir (Îe) A (se) ~ la fund (sau a ~ în fund) A (se) scufunda. 323 vr (Fig; îae) A dispărea din societate Si: a se ascunde, a se retrage. 324 vt (Înv; îe) A ~ (cuiva) goană A goni pe cineva. 325 (Înv; îae) A prigoni. 326 vr (Îe) A se ~ în lături (de la...) A căuta să scape (de ceva nedorit). 327 vi (Pop; îe) A ~ de-a dreptul A merge direct la țintă. 328 vi (Pop; îe) A ~ pe ici, pe colo (sau încolo, încoace, ori pe dincolo sau la deal, la vale) A căuta (febril) o rezolvare. 329 vi (Pop; îae) A încerca mai multe alternative. 330-331 vit (Reg; îe) A nu ști încotro să dea (sau s-o deie) A nu ști ce să mai facă. 332 vi (Reg; îe) În ce ape se dă În ce ape se scaldă. 333 vt (Îe) A o ~ pe... A o schimba. 334 vt (Fam; îe) A ~ o raită A trece în grabă, (într-o recunoaștere sau verificare), pe undeva. 335 vt (Fam: îe) A ~ o fugă A se deplasa, într-o vizită scurtă, într-un anumit loc. 336 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A se apropia de cineva. 337 (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A fi mereu în preajma cuiva. 338 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A căuta compania cuiva (pentru a-i câștiga încrederea, bunăvoința, dragostea etc.). 339 vr (Fam; îe) A se ~ (la cineva) A face avansuri cuiva Si: a flirta. 340 vr (Urmat de determinări „pe gheață”, „pe derdeluș”) A se deplasa prin alunecare. 341 vr (Urmat de determinări „cu sania”, „cu patinele” etc.) A se deplasa cu sania, cu patinele etc. pe gheață. 342 vi (Înv; d. ape curgătoare; cu determinări introduse prin prepoziția „în”) A se vărsa. 343 vi (Îvr; d. ape curgătoare) A curge. 344 vr (Pop; de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziția „la”) A se năpusti asupra cuiva. 345 vr (Pfm; îe) A se ~ în vânt (ca) să... sau după ceva ori cineva A se strădui să rezolve ceva. 346 vr (Îae) A aprecia. 347 vr (Îae) A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva. 348 vt (Îvp) A arunca. 349 vi (Îe) A ~ cu banul A alege la întâmplare dintre două posibilități. 350 vi (Îe) A ~ cu zarul A se lăsa în voia sorții. 351 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) dracului (ori la draci, la dracul, la toți dracii, în plata Domnului) A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva Si: a se detașa, a se dezinteresa. 352 vt (Fam; îae; șîe) a ~ pe cineva la mama dracului) A înjura. 353 vi (Pop; d. oameni; cu determinări introduse prin prepozițiile „cu” sau „din”) A trage cu o armă de foc. 354 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prepozițiile „pe”, „pe la”) A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial) Si: a trece, a vizita. 355 vi (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A întâlni în drum pe cineva sau ceva. 356 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) de urmă A găsi pe cineva căutat. 357 vi De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A descoperi ceva căutând sau din întâmplare Si: a ajunge la..., a găsi. 358 vi (Pex) A ajunge într-o anumită situație. 359 vi (Îe) A ~ de fund A ajunge până la fund. 360 vi (Fam; fig; îae) A ajunge la capăt. 361 vi (Fam; fig; îe) A ~ de dracu A o păți. 362 vi (Îe) A ~ de necaz, rușine, etc. A păți o rușine, un necaz etc. 363 vi (Îe) A ~ de bine A ajunge într-o situație bună. 364 vi (D. lichide; urmat de determinările „prin afară”, „pe din afară”) A ieși din vas din cauza cantității prea mari. 365 vi (D. lichide în fierbere; îe) A ~ în foc A se umfla și a curge afară din vas. 366 vi (Îrg; îe) A ~ de cineva sau ceva că... A observa despre cineva sau ceva că... Si: a constata. 367 vi A nimeri în... 368 vi A cădea în... 369 vi (Pop; îe) A ~ peste cineva (cu mașina, cu caii, cu droșca etc.) A lovi sau a răsturna din mers pe cineva, accidentându-l (grav sau mortal). 370 vi (Îvp) A intra în ceva. 371-372 vir (Îe) A-i ~ cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte, în sau prin cap, rar, prin cuget) sau a-și ~ cu gândul ori cu mintea A-i veni în minte o idee, un gând neașteptat Si: a se gândi. 373 vi (D. o nenorocire, un necaz etc.) A veni pe neașteptate asupra cuiva. 374 vi (Urmat de determinări locale) A merge. 375 vi (Urmat de determinări locale) A veni. 376-377 vir (Îlv) A (se) ~ îndărăt sau înapoi A (se) retrage. 378-379 vir (Îal) A (se) codi. 380-381 vir (Fig; îal) A (se) sustrage de la ceva. 382-383 vtr (Îlv) A (se) ~ jos A (se) coborî. 384 vr A se lăsa în voia cuiva. 385 vr A nu opune rezistență Si: a ceda. 386 vr (Îe) A se ~ bătut A se lăsa convins. 387 vr (Îae) A ceda. 388 vi (Îlv) A ~ cu mătura A mătura. 389 vt (Trs) A prinde de veste. 390 vt (Trs) A observa. 391 vi (D. păr) A ajunge în...^[1] corectat(ă)

căruță sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 319/31 / Pl: ~țe / E: car + -uță] 1 (Rar) Car mic. 2 Vehicul de forma carului (1), dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. 3 (Îe) Nici în car, nici în ~ Se spune despre un om mofturos care nu acceptă nici una dintre alternativele propuse. 4 (Îe) A rămâne cu ~ța în drum A întrerupe o treabă începută. 5 (Îe) A se lăsa de ~ A renunța la un lucru sau la o treabă începută. 6 (Îe) A rămâne de ~ A nu ține pasul cu ceilalți. 7 (Îae) A pierde ocazia. 8 (Îae) A se face de râs (în urma neîndeplinirii unui angajament). 9 Cantitate de fân, lemne etc. care se poate încărca într-o căruță (2). 10 (Înv) Car (1) cu muniții și provizii în războaie (folosit și ca unitate de măsură). 11 (Înv) Afetul (cu roțile) pe care stăteau și se transportau tunurile. 12 Căruț (7). 13 (Buc) Trăsură (de lux). 14 (Ast) Ursa mică Si: car, căruț (8). 15 (Bot; îc) ~ța-dracului Scaiul-dracului (Eryingium campestre). 16 (Bot; îae) Săricică (Salsola kali).

ceapă sf [At: BIBLIA (1688), 101/2 / Pl: cepe / E: ml caepa] 1 Plantă erbacee leguminoasă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică, verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, în umbele globulare (Allium cepa) Si: (gmț) slănină-de-post, brânză sârbească. 2 (Prc) Bulb al cepei (1). 3 (Pex) Bulb al altor plante. 4 (Îe) Lapte de ~ Suc al cepei (1), întrebuințat în medicina populară. 5 (Îe) Nu plătește (sau nu face, rar, nu ajunge) nici (cât) o ~ degerată (rar, coaptă) Nu are nici o valoare. 6 (Pop; îe) A mânca o ~ degerată A nu reuși. 7 (Îe) L-a făcut ~ cu apă L-a făcut de râs. 8-9 (Îe) Cu ochii cât ~pa (sau ~pele) Cu ochii larg deschiși (de mirare). 10-11 (Îae) Cu ochii umflați (de plâns). 12 (Bot; îc) ~de-apă Ceapă cultivată prin răsad și recoltată în anul în care s-a semănat (Allium cepa). 13 (Bot; îc) ~-blândă Praz (Allium porum). 14 (Bot; îc) ~-boboloașă Soi de ceapă (1) nedefinit mai îndeaproape. 15 (Bot; îc) ~pa-câinelui Ceapă-de-mare. 16 (Bot; îc) ~-câinească Porumbel. 17 (Bot; îc) ~pa-ciorii Mică plantă cu bulb, cu flori galbene Si: scânteiuță (Gageapratensis). 18 (Bot; îae) Plantă cu bulb, cu flori albastre Si: viorea (Muscari comosum).19 (Bot; îae) Zambilă (Muscari tenuiflorum). 20 (Bot; îae) Porumbel (Muscari botroydes). 21 (Bot; îae) Bălușcă (Ornythogallum gussonei). 22 (Bot; îae) Brândușă-de-toamnă (Colchitum autumnale). 23 (Bot; îae) Planta Hyacynthus comosus. 24 (Îe) A mâncat ~pa-ciorii A fi nebun. 25 (Bot; îc) ~-ciorească, ~-lungă Plantă bulboasă, cu flori alburii Si: cepșoară (Allium fistulosum). 26 (Bot; îae) Turtă. 27 (Bot; îae) Zambilă (Hyacyntus comosus). 28 (Bot; îc) ~-de-mare Plantă bulboasă, cu flori alburii, ai cărei bulbi sunt folosiți ca medicament diuretic Si: ~pa-câinelui (Urginea maritima sau Scilla maritima). 29 (Bot; îc) ~-de-vară Plantă ierboasă, din familia liliaceelor, cu tulpina groasă, cilindrică, înaltă de un metru și cu frunze până la mijloc, cu doi bulbi principali înconjurați de numeroși bulbioli și flori rozacee-liliachii, în mari umbele (Allium ampeloprosum). 30 (Bot; îc) ~-franțuzească Hașmă (Allium asvalonicum). 31 (Bot; îc) ~-lunguiușă Plantă nedefinită mai îndeaproape. 32 (Bot; îc) ~-măruntă, ~-de sămânță Arpagic (Allium schoenoprasum). 33 (Bot; îc) ~-rea Sorbestrea (Sanguisorba officinalis). 35 (Fig; înv; irn) Ceas mare, demodat.

cenușă sfs [At: PSALT. 208/5 / V: ~șe / E: ml *cinusia] 1 (Îoc spuză) Substanță minerală prăfoasă și (de obicei) răcită, care rămâne după arderea unor corpuri organice (lemne, cărbuni etc.) 2 (Pfm; îe) A se alege (sau a nu rămâne decât) praf și ~ (din ceva) A nu se alege nimic. 3 (Pfm; îe) A nu avea nici ~ în vatră A fi sărac lipit pământului. 4 (Pfm; îe) A-și pune ~ în cap A se pocăi. 5-6 (Pfm; îe) A lua (a vinde) cuiva și ~șa din vatră A-i lua (sau a-i vinde) absolut tot. 7 (Pfm; îe) A-i da (cuiva) luleaua prin ~ A-l face de râs. 8 (Pfm; îe) A trage ~șa (sau spuza) pe (sau sub) turta sa A-și îngriji interesul propriu. 9 (Pfm; îae)A-și apăra cauza proprie. 10 (Pfm; îlv) A preface în ~ A arde. 11 (Pfm; îal) A distruge cu totul. 12 (Pfm; îe) A bate para în ~ A se stinge focul. 13 (Pfm; îs) Vântură-~ Persoană care nu face nimic. 14 (Spc) Substanță care rămâne în urma arderii morților. 15 (Fig) Resturi. 16 Praf. 17 (Îs) ~ vulcanică Masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție.

cruși [At: POGOR, HENR. 229 / Pzi: ~șesc / E: ucr кryщити] 1 vt A argăsi (1). 3 vtr A (se) înroși. 4 vt A vopsi (cu roșu închis). 5 vt A stropi cu sânge. 6 vt (Fig) A face de râs pe cineva. 7 vi (D. animale) A urina cu sânge. 8 vr (D. vaci) A da lapte cu sânge. 9 vr (D. dinți) A se strepezi.

polisindet (gr. polisyntheton „întrebuințarea mai multor conjuncții”), figură care constă în folosirea excesivă, ca mijloc de expresie a insistenței, de obicei a conjuncției coordonatoare copulative și (I): „Sunt mușterii buni, băieți cu dare de mână, și cântă, și râd, și fac fel de fel de nebunii.” (I. L. Caragiale) Cf. lat.: „hi sunt anni consumpti in quaestura et legatione Asiatica et praetura urbana et praetura Siciliensi” (Cicero; → Draeger, p. 2). Efectul p. este unul tipic, de insistență cantitativă: repetarea conjuncției, excesivă (fără necesitate gramaticală), dă impresia încetinirii unei enumerări, în vederea sublinierii importanței fiecărui membru al ei, și, în felul acesta, coordonarea copulativă pare „a multiplica obiectele, acumulându-le” (Larousse). La rândul său, Quintilian (vol. III, p. 74) arată că prin p. conjuncțiile (coordonatoare) și adverbele ori pronumele acumulate în aceeași frază „redau cuvintele [legate între ele] mai viu, mai viguros și dau impresia unui sentiment puternic, care izbucnește în mai multe reprize.” • Se mai spune că, în timp ce asindetul (eliminarea oricărei conjuncții gramatical necesară) este, muzical vorbind, un staccato, p. este un fel de ritardando: „Und es wallet, und siedet, und brauset, und zischt.” ( → K., p. 324) Repetarea unei conjuncții subordonatoare, reproducând aceeași schemă, dă naștere unei figuri de repetiție, anaforă, frecventă de obicei într-o perioadă, fie în protază, fie în apodoză. Sin. parțial sinafie.

fes sn [At: I. GHICA, REV. NOUĂ II, 175 / Pl: ~uri / E: tc fes] 1 Acoperământ al capului pentru bărbați, de forma unui trunchi de con, făcut din pânză sau postav (roșu) și adesea împodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. 2 (Fam; îe) Interesul poartă ~ul Se spune adesea la adresa celui care face anumite acțiuni numai pentru a dobândi avantaje. 3 (Fam; îe) A-i turti (cuiva) ~ul A face pe cineva să rămână uimit în fața unei prostii săvârșite. 4 (Îae) A comite o mare prostie. 5 (Fam; îae) A face de râs pe cineva. 6 Căciuliță croșetată sau calotă de fetru purtată (de femei și de copii) pe vârful capului. 7 (Fam) Căciulă tricotată purtată de tineri și copii. 8 (Ent; îc) ~ul-popii Fesușor (Porphyrophora polonica).

feșteli vtr [At: URICARIUL X, 19/19 / Pzi: ~lesc / E: ns cf mg festeni „a vopsi”, „a zugrăvi”] 1-2 vtr (Reg) A (se) murdări. 3 vt (Fam; îe) A ~ bățul sau briceagul sau mantaua (și eliptic, astăzi) a o ~ A o păți. 4 vt (Fam; îae) A se face de râs. 5 vt (Iuz; îe) A-i ~ iacaua A-i face rău cuiva fără să vrei. 6 vt (Pfm) A ponegri. 7 vr (Mol; d. animale) A elimina materiile fecale. 8 vr (Pfm; d. oameni) A îmbătrâni. 9 vr (Olt; d. plante) A se ofili.

feștelit², ~ă a [At: I. NEGRUZZI, S. I, 12 / Pl: ~iți, ~e / E: feșteli] (Reg) 1 Murdărit². 2 (Fig) Făcut de râs. 3 Ponegrit². 4 (D. oameni) Îmbătrânit. 5 (D. plante) Ofilit².

fiert², fiartă a [At: PISCUPESCU, O. 135/4 / Pl: ~rți, ~e / E: fierbe] 1 (D. lichide sau d. solide aflate într-un lichid) Care a fost suspus fierberii. 2 (D. alimente) Preparat prin fierbere. 3 (D. rufe) Dezinfectat prin fierbere (2). 4 (Fam; îe) A o face fiartă A comite o eroare. 5 (Îae) A nu izbuti Si: a rata. 6 (Îae) A se face de râs. 7 (Fig) Supărat. 8 (Nob; prin asemănare cu unele alimente care se întăresc prin fierbere) Tare.

goangă sf [At: ȚICHINDEAL, F. 473/19 / V: gân~, ~ndă, ~ndră / Pl: ~nge / E: pbl fo] 1 Orice insectă care nu are altă denumire. 2 (Reg) Insectă mică. 3 (Reg) Vierme. 4 (Reg; spc) Vierme de mătase. 5 (Ent; Trs; îc) ~-de-balegă Bălegar (Geotrupa stercorarius). 6 (Ent; Trs; îc) ~-cu-foc Licurici (Lampyris noctiluca). 7 (Reg; fig) Fetiță. 8 (Reg; îf goande) Gângurit. 9 (Reg; îf goande) Vorbe cu care facem să râdă un bebeluș. 10 (Pfm; îe) A spune ~ge A spune fleacuri. 11 (Îae) A spune minciuni. 12 (Îe) A se ține de ~ge A face glume nepotrivite. 13 (Îae) A fi neserios. 14 (Buc; îf goandă) Goambă (1) (Blaps mortipaga). 15 (Trs; îc) Goandă de câini, Goandă câinească Musca-calului (Hipobosca equina).

hârcă sf [At: VĂCĂRESCU, P. 350/2 / Pl: ~ce și ~ci (5) / E: ucr кхирка] 1-2 Craniu (de om). 3 Țeastă. 4 (Dep) Epitet dat unei femei bătrâne, urâte și rele Si: baborniță. 5 (Îc) Babă-~ Femeie bătrână, urâtă și rea. 6 (Îe) A face de ~ A face de râs. 7 Boală pe care o capătă bobocii când beau must de pe lângă gunoi.

histrion sm [At: RESMERIȚĂ, D. / V: i~ / Pl: ~i / E: fr histrion, lat histria, -onis] 1 (Ant) Actor de comedie Si: bufon. 2 Măscărici lipsit de talent. 3 Om care se dă în spectacol tot timpul și îi face să râdă pe cei din jur. 4 (Fig) Om ipocrit, perfid, șarlatan.

lăsa [At: PSALT. 46 / Pzi: las / E: ml laxare] 1 vt (C. i. persoane, rude, prieteni) A părăsi. 2 vt (Fam) A divorța. 3-4 vtr (Îvp; îe) A(-și) ~ (sau a se ~ de) legea sa sau creștinească ori a ~ (pe) Dumnezeu(l) (său) etc. A trece de la religia creștină la o altă religie. 5 vt A părăsi pe cineva într-un moment dificil Si: a abandona, (îvp) a se lepăda, a trăda. 6 vt A părăsi pe cineva într-o stare fizică sau psihică proastă. 7 vt (Pfm; îe) Te (vă) las cu bine (sau sănătos, cu sănătate, cu Domnul, cu Dumnezeu), ori a ~ (cuiva) ziua bună (sau sănătate) Formulă de salut la despărțire sau de încheiere a unei scrisori. 8 vt (Îae) Formulă prin care un muribund se desparte de cei apropiați. 9-10 vtr A renunța de bunăvoie sau forțat la o îndeletnicire, o funcție, o profesie, un proiect etc. 11-12 vtr (Îvp; îe) A nu-și ~ vorba (sau cuvântul jos) sau a nu se ~ de cuvânt A-și ține o promisiune. 13 vt (Îvp; îe) A ~ viața, (lumea sau ortul popii) A muri. 14 vt (Îvp; îe) A nu ~ (pierzării) A sări în ajutorul cuiva. 15 vt A da dramul la ceva sau la cineva ținut strâns Si: a elibera, (înv) a slobozi. 16 vt A pleca dintr-un anumit spațiu, dintr-o anumită zonă geografică etc. 17 vt A ceda un spațiu, un loc sau o zonă geografică în urma unui război sau a unui pact politic. 18 vt A provoca cuiva o stare fizică sau psihică. 19-20 vr (Înv; îe) A se ~ de dulceața lumii A deveni (călugăr sau) pustnic. 21 vt (Îvp; îe) A-și ~ lumea sa A-și părăsi universul existențial. 22 vt (Îvp) A pierde nădejdea. 23 vt (Înv; îe) A ~ sânge A face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sânge de la cineva, în scop terapeutic sau pentru analize. 24 vt (Îae) A răni. 25 vt (Îae) A ucide. 26 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă A pofti foarte tare la ceva. 27 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă (după cineva) A dori să aibă relații sexuale cu cineva. 28-31 vt (Pfm; îe) Lasă-mă să te las Se spune despre un om (indiferent,) (lipsit de energie,) (neglijent sau) comod. 32 vt A elibera un animal. 33 vt (Pop; îe) A ~ la vatră A elibera din stagiul militar un soldat. 34 vt (Spc) A da drumul să cadă Si: (pop) a lepăda. 35-36 vt A (de)pune. 37 vt A preda. 38 vt A permite. 39 vt (Spc) A accepta ca ceva sau cineva să rămână într-o anumită stare, situație. 40 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) viu, cu viață, cu zile sau (a-i ~ cuiva zilele) A cruța (7). 41 vt(Pfm; șîe) A ~ (pe cineva) în pace sau (pop) încolo (sau în odihnă) A nu supăra pe cineva. 42 vt (Pfm; îae) A nu mai fi interesat de cineva. 43 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui A nu se amesteca în treburile cuiva. 44 vt (Pfm; îae) A nu contraria pe cineva. 45 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) oltean sau în sapă de lemn ori la papuci, la tinichea, cu scândura, (reg) la lemn, cu mâna la burtă, cu (ori în) pielea goală sau gol ori cu buzele umflate sau cu buza umflată ori pe drumuri A sărăci pe cineva. 46 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva cu buzele umflate A frustra pe cineva. 47 vt (Pfm; îae) A indispune. 48 vt (Pfm; îae) A dezamăgi. 49 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în voie A da cuiva multă sau întreaga libertate. 50 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) rece A nu impresiona. 51 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de (sau în) râsul cuiva (ori de râs, de batjocură, înv, în sfârlă sau de ori în rușine) A face de râs. 52 vt (Pfm; îe) A ~ ceva sau pe cineva (ori a o ~) baltă (ori încurcată) sau (reg) a o ~ moartă (în păpușoi ori, rar, în cânepă) A renunța să se mai preocupe de ceva. 53 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) cu gura căscată (sau praf, interzis, țuț, fleașcă, pop, brebenel, mut, mască) A uimi foarte tare. 54 vr (Pfm; îe) A nu se ~ (mai) pe (sau pre) jos A nu mai îngădui să fie întrecut de cineva. 55 vr (Pfm; îe) A nu se ~ cu una, cu două (sau o dată cu capul) A nu ceda cu ușurință. 56 vr (Pfm; îe) A se ~ păgubaș A renunța la ceva. 57 vr (Înv) A-și îngădui o ținută nepotrivită. 58 vt (Pfm; îe) A ~ de azi pe mâine A amâna. 59 vt A pleca de lângă cineva sau ceva. 60-61 vtr (Îfm; îe) A (se) ~ în (ori pe) seama (sau în grija, voia) A (se) da în seama sau în grija, voia cuiva Si: a (se) încredința. 62 vt (Pfm; îe) Las’(ă) (sau lasă-te) pe mine! Exprimă îndemnul de a avea încredere în sprijinul celui care vorbește. 63 vt (Pfm; îe) A ~ la naiba A trata cu indiferență. 64 vt (Îae) A nu se mai gândi la ceva. 65 vt (Înv) A nesocoti. 66 vt A omite. 67 vt A elimina. 68 vt (Șîe) A ~ la o parte sau (înv) într-o parte A trece cu vederea. 69-70 vt (Pfm; îe) Las' dacă Sigur (că nu). 71 vt (Pfm; îe) Lasă că... În afară de faptul că... 72 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A se degrada. 73 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A nu mai funcționa. 74 vt (D. dureri) A înceta. 75-76 vt ( Șfg; îe) A ~ în urmă A trece înaintea cuiva sau a ceva Si: a depăși, a întrece. 77 vr A renunța la un obicei. 78 vt A ceda un bun cuiva prin moștenire. 79 vt A face să persiste o imagine, o impresie, o amintire. 80 (Ccr) vt A degaja fum, miros, gaze etc. 81 vt A da o dispoziție în momentul plecării, la despărțire. 82 vt (C. i. o divinitate, un conducător) A statornici. 83 vt (Îe) A ~ cu limbă de moarte (sau cu jurământ) A da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 84 vr A ateriza. 85 vr (Bis; îe) A se ~ sec(ul) A începe zilele de post. 86 vt (Bis; îae) A petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea unui post. 87 vt A coborî. 88-89 vtr A (se) îndoi sub o greutate. 90-91 vtr A (se) așeza. 92-93 vtr A (se) culca. 94 vr (Pfm; îe) A se ~ greu A apăsa cu toată greutatea corpului. 95 vr (Pfm; îae) A consimți cu mare greutate să facă ceva. 96 vt (Pfm; asr; îe) A ~ pe cineva mare și devreme A uimi. 97 vt (Euf; îe) A ~ grea, îngreunată sau (înv) îngrecată, (pfm) borțoasă, cu burta mare, cu burta la gură A fecunda o femeie. 98 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva mort A ucide. 99 vt (Îe) A ~ rece pe cineva A nu impresiona. 100 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) cu izmenele dezlegate A părăsi pe cineva într-un moment nepotrivit. 101 vt (Pfm; îe) A ~ (pe) jos (sau lat, pe coaste) A lovi pe cineva făcându-l să se prăbușească. 102 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva stârvul (pradă) ciorilor (sau corbilor) A nu îndeplini ritualul înmormântării. 103 vt A ~ ceva sau pe cineva la bunul plac (sau la discreția, la cheremul, pe ori la mâna cuiva) sau A-i ~ cuiva ceva sau pe cineva la discreție (ori pe mână) A pune la dispoziția cuiva ceva sau pe cineva. 104 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) (tocmai când e) la aman A părăsi pe cineva atunci când are mare nevoie. 105 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) sub masă A batjocori. 106 vt (Îae) A nu băga în seamă. 107 vt (Pfm; îe) A ~ la latitudinea sau aprecierea, (înv), chibzuința, arbitrul, (rar) propunerea cuiva A accepta libera decizie a cuiva. 108 vt (Îe) A ~ în suspensie A abandona o idee, o acțiune etc. înainte de a o fi dus până la capăt. 109 vt (C. i. inanimate) A face să rămână într-o anumită poziție, stare, într-un anumit mod etc. 110 vt (Pfm; îe) A ~ tabără A părăsi diferite obiecte în dezordine. 111 vt (D. așezări, construcții; îe) A nu (mai) ~ nici piatră pe (sau peste) piatră A distruge complet. 112 vt (Pfm; îe) A ~ (rar în) afară sau pe din afară A nu include. 113 vt (Pfm; îe) A nu ~ din vedere (sau ochi) A urmări. 114 (Pfm; îae) A omite. 115 vt (Pfm; îe) A ~ ceva la spate A nu ține seama de un anumit lucru, de un anumit fapt. 116 vt (Pfm; îae) A ascunde intenționat Si: a piti. 117 vt (Șîe a ~ înapoi sau în urmă) A depăși o idee, o teorie, un argument etc. 118 vt (Pfm; îe) A ~ pe planul al doilea A considera ceva sau pe cineva ca având o importanță secundară. 119 vt (Pfm; îe) A ~ (ceva sau pe cineva) pe ultim(ul) plan A desconsidera. 120 vt (Pfm; îe) A ~ la o parte, sau (înv) în lături A nu folosi, fiind necorespunzător. 121 vt (Îae) A înlătura. 122 vt (Îae) A da deoparte. 123 vt (Pfm; îe) A nu ~ cartea din mână A citi continuu, pentru a se instrui. 124 vt A ~ armele A se preda. 125 vt (Pfm; îe) A ~ toate sau tot(ul) jos ori la sau în pământ (sau a ~ jos) A întrerupe brusc o acțiune, un proces de gândire etc. 126 vt A nu mai acționa fizic sau psihic asupra cuiva. 127 vt (Pfm; îe) A nu ~ pe cineva sau ceva din mână A ține cu autoritate lângă sine. 128 vt (Pfm; îae) A nu pierde o ocazie favorabilă. 129 vt (Pfm; îe) A ~ în bună pace sau, înv, în odihnă, ori a ~ în pacea lui A nu strica starea de liniște sau de repaos a cuiva. 130-131 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau în) voia întâmplării (ori sorții, valurilor) sau a ~ în plata (sau în mila) Domnului, ori a (se) ~ în seama (sau în plata, în știrea, înv, în mâna, în judecata) lui Dumnezeu, ori a (se) ~ la Dumnezeu sau a (se) ~ în plata Sfântului (sau în paza Celui de Sus, în știrea Tatălui), ori, (înv) a se ~ la mila Cerescului împărat A nu mai fi interesat de ceva sau de cineva. 132 vr (Înv; îal) A nu mai fi interesat de ceea ce i se întâmplă. 133-134 vt (În imprecații, exclamativ; îe) A ~ ceva (sau pe cineva) la dracu (ori) naibii, boii, pustiei, pârdalnicii, sau dracului, (ori focului, morții, păcatelor sau, euf, încolo) ori (îrg) în năpust (sau năpustului) ori în trudă Exprimă îndemnul (de a întrerupe o acțiune, o stare etc. percepută ca fiind dăunătoare, malefică sau) de a nu se mai preocupa de cineva nedemn. 135 vt A nu lua cuiva ceea ce-i aparține. 136 vt (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 137 vt (Îlv) A ~ cuiva cuvântul A înscrie pe cineva la cuvânt. 138 vt A părăsi pe cineva în compania unei persoane. 139 vt A face pe cineva să rămână undeva, într-un loc anumit. 140 vt (Îlv) A ~ pe cineva la examen A nu da nota de promovare cuiva. 141 vt (Îe) A ~ în loc(ul) A substitui. 142 vt (D. mijloace de transport) A transporta până la un punct din drum. 143 vt (Pfm; îe) A-și ~ pielea undeva A trece printr-un mare pericol. 144 (Îae) A muri. 145 vt A depăși, în mișcare, un punct dat. 146 vt (Arg; îe) ~ trompa (sau gura)! Exprimă îndemnul de a tăcea. 147 vr (D. drumuri, cursuri de ape, căi de acces etc.) A se desfășura, întinzându-se într-o anumită direcție. 148 vt A ~ ceva sau pe cineva în umbră A întrece performanțele cuiva. 149 vt (Îvp) A ierta. 150-151 vrt (D. lichide) (A se scurge sau) a face să se scurgă. 152 vt (C. i. urme, semne) A face. 153 vt (Îe) A nu mai ~ (cuiva) nici o (sau vreo) îndoială A da certitudinea. 154 vt (D. persoane; îe) A ~ un gol A reprezenta o mare pierdere prin dispariția fizică. 155 vt A transmite generațiilor următoare rezultatul unei munci deosebite, o realizare valoroasă, o însemnare, o scriere etc. 156 vt (Îe) A ~ un nume A face să rămână în urma sa o anumită faimă sau un anumit prestigiu. 157 vt (Șîe a ~ cu jurământ, sau cu legământ, cu blestem, cuvânt) A face pe cineva să îndeplinească un ordin, o obligație, o dorință etc. 158 vt (Îlv) A ~ poruncă A porunci. 159 vt (Îe) A ~ cuiva ceva în (sau, înv, la) vedere A atrage atenția. 160 vt A face să aparțină. 161 vt A face să existe. 162 vt (Pop; îe) ~-ți-ai oasele picioarelor și pielea vameșului Formulă de blestem. 163 vt (Pop; îe) A ~ să-și (mai) joace calul A lăsa să creadă că avantajul este de partea lui. 164 vt (Imt; precedând verbe la Cj; îf las') Exprimă nepăsarea. 165-166 (Imt, urmat de „că”; îaf) Exprimă un îndemn demobilizator sau liniștitor, o concesie, o amenințare. 167 vt (Pfm; îe) A ~ de capul lui (sau în doaga sau dodiile, frâul, treburile, banii, salba, apele, moarea, râul, sucul) A permite unei ființe, unui lucru, fenomen etc. să acționeze, să se desfășoare etc. conform propriei voințe, tendințe etc., fără a-l mai supraveghea. 168 vt (Pfm; îlv) A ~ pe cineva inima A se îndura. 169 vt (Îe) A ~ câmp (liber sau întins) A permite desfășurarea unor aspecte noi. 170 vi (Îe) A ~ de dorit A avea lipsuri sau defecte. 171 vt (Îrg; îe) A ~ la mas A primi în gazdă. 172 vt A păstra. 173-174 vtr (Îe) A(-și) ~ (o) portiță de scăpare A avea o soluție pentru ieșirea dintr-o încurcătură. 175 vt A face posibilă desfășurarea unei acțiuni, a unui gest, a unui fenomen etc. 176 vt (Pfm; îe) A ~ loc A permite să ocupe un spațiu. 177 vt (Îae) A permite în cadrul unui discurs, a unei atitudini etc., pătrunderea unei noțiuni, a unei interpretări etc. 178 vt (Urmat de v „a crede”, „a înțelege”, „a deduce” la Cj) A insinua. 179 vr (Pfm; îe) A se ~ moale A se așeza, lipsit de vlagă, de putere. 180 vr (Îae) A se relaxa fizic. 181 vr (Îae) A leșina. 182 vr (Îae) A nu mai avea voință. 183 vr (Îae) A-i scădea voința. 184 vr (Îae) A fi indecis. 185 vr (Pop; îe) A se ~ mai mic A-și recunoaște greșelile. 186 vr (Îae) A accepta o stare, o condiție de inferioritate. 187 vr A se așeza modificându-și centrul de greutate pe una din părțile propriului trup. 188-189 vr (Pfm; îe) A se ~ pe-o rână sau într-o dungă (A se culca sau) a se apleca pe o parte. 190 vr (Pfm; îe) A se ~ pe dreapta A se culca. 191 (Pfm; îe) vr A se ~ pe o ureche (sau, reg, pe urechea aia) A neglija. 192 vr A se baza pe ceva. 193 vr A se sprijini fizic. 194 vr (Pfm; d. animale de tracțiune) A se ~ pe tânjală A trage foarte încet, sprijinindu-se pe tânjală. 195 vr (Pfm; d. oameni; îae) A se lenevi. 196 vr (D. persoane) A deveni mai blând, mai calm, mai îngăduitor. 197 vt A ceda în fața unei acțiuni insistente sau agresive, fizice ori psihice, exterioare. 198 vt A nu insista. 199 vi (Înv) A renunța la o convingere sau la o pretenție. 200 vr (Pfm; îe) A nu ~ (pe cineva sau ceva) nici în ruptul capului (ori) nici mort A nu ceda sub nici o formă. 201 vr (Îe) A se ~ pradă (ori prada) cuiva A (se) abandona. 202 vr (Reg; îe) A nu se ~ deolaltă A nu dori să se despartă. 203 vr A nu mai opune rezistență cuiva. 204 vr (Pop; îe) A se ~ de nevoie (sau nevoii) A se neglija. 205 vt (Pop; îe) A ~ buza A-și manifesta vizibil nemulțumirea prin mimică. 206 vt (Pfm; îe) A ~ nasul în jos A nu mai fi îngâmfat. 207 vt A ~ bărbie A se îmbogăți. 208 vr (Șîe a ~ în brațe, la piept) A îmbrățișa pe cineva. 209 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mână (sau mâna) liberă (ori, rar, mâinile slobode) A-i permite cuiva realizarea unei anumite acțiuni. 210 vt (Îe) A ~ (toată) libertatea (de sau de a...) A permite. 211 vt (C. i. trăsături fizice sau psihice) A se transmite la urmași. 212 vt (C. i. urmași, moștenitori, copii etc.) A avea. 213 vt (C. i. prozeliți) A forma. 214 vt (Îvp; c. i. urechile) A nu mai ciuli. 215-216 vtr (D. trape, obloane, supape etc.) A (se) închide. 217 vt A readuce un obiect sau o parte a acestuia în poziția inițială, de relaxare, de repaos. 218 vt (C. i. oameni) A elibera. 219 vt (Pfm; îe) A ~ (cuiva) frâu liber sau (pop) a ~ (pe cineva) în frâul său A permite cuiva să acționeze după propria voință. 220 vt (Pfm; îe) A mai ~ din cataramă A renunța la o serie din pretențiile sale. 221 vr (Rar; cf fr lâcher) A lansa. 222-223 vtr (D. legături) A (se) slăbi. 224 vr (D. organe, țesuturi etc.) A ieși din structura inițială. 225 vr (D. îmbrăcăminte) A atârna pe anumite porțiuni, modificându-și forma normală. 226 vr (D. îmbrăcăminte sau încălțăminte) A se lărgi. 227 vr (D. construcții) A se nărui. 228 vt (Pfm; îe) A ~ din preț A ieftini. 229-230 vt (Pfm; îe) A o ~ (ori a ~ ceva) mai ieftin (sau mai moale, mai domol, mai încet, înv, mai slab) (A nu exagera sau) a reduce din pretenții. 231 vr (Îae) A nu se pripi. 232 vt (Înv) A micșora durata unei pedepse. 233 vt (Îe) A ~ timp A amâna. 234 vt (C. i. vocea) A reduce din intensitate. 235 vt (Pfm; îlv) A ~ ancora A ancora. 236 (Îe) A ~ la apă A da drumul unui obiect plutitor pe suprafața apei. 237 vr A se scufunda. 238 vr (Pfm; îe) A se ~ la fund A nu se mai evidenția într-o activitate, într-o acțiune. 239 vr (D. aștri) A coborî spre linia orizontului. 240 vr (D. particule, substanțe etc.) A se depune. 241 vr (D. grupuri de oameni, armate etc. udp „asupra”) A se repezi. 242 vr A descinde. 243 vr (Îlv) A se ~ seara A se însera. 244 vr (Îlv) A se ~ întunericul A se întuneca. 245 vr (Îlv) A se ~ amurgul A amurgi. 246 vr (D. fenomene sau stări atmosferice) A se produce. corectat(ă)

manta sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 265/20 / V: (reg) ~uă, măntauă, mânta / Pl: ~le, (pop) ~tăli, măntăli, ~tăi, mântăi / E: pn manta, ucr манта] 1 Haină lungă și largă de postav gros, purtată peste îmbrăcămintea obișnuită. 2 (Spc) Palton de uniformă militară. 3 (Pfm; îs) ~ de vreme reci (sau, rar, ~ rea) Persoană care este băgată în seamă numai când e nevoie de ea. 4 (Pop; îe) A-și întoarce ~ua după vânt A se adapta cu abilitate împrejurărilor. 5 (Pop; îlv) A pune (cuiva) o ~ A înșela pe cineva. 6 (Reg; îe) A-și găsi ~ua (cu cineva) A o păți cu cineva Si: a-și găsi beleaua. 7 (Pfm; îe) A(-și) feșteli ~ua A se face de râs printr-o faptă reprobabilă Si: (pop) a feșteli iacaua. 8 (Îs) ~ de ploaie Impermeabil. 9 (Înv) Mantie. 10 Element care servește pentru a îmbrăca, a proteja etc. o piesă sau un sistem tehnic.

mascara sf [At: CANTEMIR, IST. 174 / V: ~rauă, (reg) ~cără / Pl: ~le, (8) măscări / E: tc maskara] 1 (Înv) Paiață. 2 (Dep) Om caraghios. 3 (Dep) Om de nimic. 4 (Îvp) Batjocură. 5 (Îe) A face (pe cineva) de ~ A face de râs. 6 (Îae) A certa cu asprime Si: (fam) a face de două parale. 7 (Reg; îe) A da de ~ A se face de râs. 8 (Mpl) Faptă, vorbă, gest urât, obscen. 9 (Olt) Penis.

lulea sf [At: (a. 1780) FURNICĂ, I. C. 117 / V: (reg) liu~ / Pl: ~ele / E: tc lüle] 1 Obiect cu care se fumează, alcătuit dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-o țeavă îndoită prin care trece fumul Si: pipă. 2 (Prt) Parte mai groasă și scobită a acestui obiect. 3 (Pex) Cantitate de tutun care intră în această parte a obiectului Si: pipă, (reg) pipoc. 4 (Pfm; îe) A fi îndrăgostit (sau amorezat) ~ A fi foarte îndrăgostit. 5 (Pop; îe) A fura (sau a apuca, a lua, a prinde, a pupa, a turti) ~ua neamțului (cu zale cu tot), a se lua cu ~ua lui Dumnezeu sau a se afuma cu ~ua A se îmbăta. 6 (Pop; îe) A(-i) da (cuiva) ~ua prin cenușă A se face de râs. 7 (Reg; îe) A ajunge (sau a rămâne) la ~ele A sărăci. 8 (Reg; îe) A da (sau a turti) (cuiva) ~ua în (sau sub) nas A disprețui. 9 (Pfm; îe) A fi (sau a se face, a se îmbăta) ~ A se îmbăta foarte tare. 10 (Pfm; îe) A fi beat (sau făcut) ~ A fi foarte beat. 11 (Pan) Obiect sau părți ale unor obiecte asemănătoare ca formă cu luleaua (1). 12 (Mor) Bucată de fier introdusă în podoimă în care se sprijină fusul. 13 (Ban) Țeavă de la cazanul de fiert țuică. 14 (Reg; îe) A-i bate ~ua pe datorie A supăra pe cineva.