SCRIS¹, (4) scrise, s. n. 1. Faptul de a scrie (1). ◊ Mașină de scris = mașină folosită pentru dactilografierea textelor. ◊ Loc. adj. și adv. În scris = notat (pe hârtie). 2. Fel propriu de a scrie al cuiva, mod particular de a caligrafia semnele grafice; scriere (2), scriitură (1), scriptură (4), scrisoare (3). 3. Acțiunea de a scrie (2), de a redacta o compoziție, o operă. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist. 4. Ceea ce este scris, ceea ce rezultă în urma muncii de elaborare, de redactare; scriere (3). Folosește multe neologisme în scrisul său. ♦ Totalitatea operelor scrise aparținând unui popor, unei națiuni, unui scriitor. Scrisul românesc. – V. scrie.

TABULATOR s. n. 1. dispozitiv (la mașinile de scris) care permite alinierea pe coloane diferite a ceea ce se scrie. 2. mașină care execută automat operații aritmetice și logice asupra datelor introduse într-un calculator prin intermediul cartelelor perforate, imprimând rezultatele calculelor într-o formă dinainte stabilită. (< germ. Tabulator)

ITALIA, Republica italiană (La Repubblica Italiana), stat în S Europei, cuprinzând o parte continentală (Pen. Italică sau Apeninică) și una insulară (ins. Sicilia, Sardinia, Elba, Lipari ș.a.); 301,3 mii km²; 57,3 mil. loc. (1995). Limba oficială: italiana. Religia: catolică (95%), protestantă, ortodoxă, musulmană ș.a. Cap.: Roma. Orașe pr.: Milano, Napoli, Torino, Palermo, Genova (Genoa), Bologna, Florența (Firenze), Catania, Bari, Veneția (Venezia), Messina, Verona ș.a. Este împărțit în 103 provincii, grupate în 20 de regiuni. Relief predominant muntos; în N se desfășoară Alpii pe c. 1.200 km pe direcția V-E, ca un zid masiv, cuprinzând Alpii Graici (vf. Gran Paradiso, 4.061 m alt., alt. max. din I.), Alpii Lombarzi și Alpii Venețieni, toți străbătuți de numeroase pasuri (Brenner, Saint Gothard, Saint Bernard, Bernina). M-ții Apenini ocupă cea mai mare parte a pen. și se continuă și în Sicilia, fiind fragmentați și au alt. mai scăzute decât Alpii (vf. Gran Sasso d’Italia, 2.914 m alt. max.). Între M-ții Alpi și Apenini se află Prealpii și C. Padului. În Alpi și Prealpi se găsesc numeroase lacuri glaciare. Vulcani activi (Vezuviu, Etna, Stromboli). Climă temperat-continentală în N, cu ierni relativ reci și veri călduroase și mediteraneană în I. peninsulară, cu veri secetoase și calde și ierni blânde și ploioase. Rețea hidrografică bogată, cu râuri scurte. Vegetație și faună caracteristice zonelor temperată și mediteraneană. Țară cu economie dezvoltată (locul 5 pe glob ca volum al PNB și al rezervelor de aur și locul 6 pe glob ca volum al comerțului exterior). Ind. (locul 6 pe glob în ceea ce privește volumul producției ind.), care concentrează 1/3 din populația activă, contribuie cu 40% la realizarea PNB și înregistrează cel mai înalt ritm de creștere dintre țările membre ale Uniunii Europene. Economia este dominată de mari companii și societăți industriale transnaționale (IRI, ENI, FIAT, Montecatini-Edison, Pirelli, Olivetti, Finsider ș.a.), este foarte diversificată, bazată (80%) pe materii prime din import și mai dezvoltată în N (peste 50% din producția ind. este concentrată în triunghiul Torino-Milano-Genova) decât în S (Mezzogiorno). Expl. de lignit, petrol, gaze naturale (16,9 miliarde m³, 1992), min. de fier, mangan, plumb, zinc, argint, antimoniu, mercur, bauxită, azbest, sulf, grafit, baritină, feldspat, fluorite, pirite, săruri de potasiu, bentonit, talc, marmură (Carrara), sare. Ind. prelucrătoare produce (1993): energie electrică (211 miliarde kWh), fontă și feroaliaje (11,2 mil. t), oțel (25,8 mil. t, locul 8 pe glob), cocs metalurgic, laminate, aluminiu, cupru rafinat, cadmiu, antimoniu, magneziu, mercur, tractoare (90,8 mii buc., 1989, locul 6 pe glob), autovehicule (1,47 mil. autoturisme și 210 mii vehicule autoutilitare, locul 7 pe glob; înmatriculare de autoturisme noi 2,32 mil., locul 4 pe glob), biciclete și motorete, locomotive electrice, nave, avioane, aparate radio, televizoare (2,4 mil. buc., 1991), mașini de cusut și de scris, mașini de calculat, mașini de spălat, frigidere, instrumente de precizie, derivate petroliere (208 mil. t capacitatea de rafinare; benzină 19,45 mil. t, 1992, locul 8 pe glob), acid sulfuric, fosforic și azotic, sodă caustică, îngrășăminte azotoase și fosfatice, vopsele și coloranți, mase plastice și rășini sintetice, cauciuc sintetic, anvelope, produse farmaceutice, cherestea, hârtie și celuloză, ciment (41 mil. t, 1992, locul 7 pe glob), fire și țesături de bumbac, lână, mătase naturală, iută, articole de pielărie, încălț., covoare, ceramică și porțelanuri, sticlă, produse alim. (lapte și produse lactate, carne 4,03 mil. t, 1994, locul 8 pe glob, zahăr 1,62 mil. t, 1994, conserve de carne și pește, ulei de măsline, locul 1 pe glog, vin 62,6 mil hl, 1993, locul 2 pe glob, după Franța, bere, țigarete, uleiuri vegetale, paste făinoase). Există o veche tradiție în prod. de mobilă, de sticlărie și porțelanuri, instrumente muzicale, încălț., paste făinoase. Agricultura concentrează 12% din populația activă și contribuie cu 10% la crearea PNB și a venitului național. terenurile agricole ocupă 40,5% din terit. țării. Se cultivă (1994): cereale (19,56 mil. t), din care grâu (8,11 mil. t), porumb (7,94 mil. t, locul 10 pe glob), apoi orz, ovăz, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui (440 mii t), in, cânepă, anghinare (locul 1 pe glob), tutun, bob, legume (tomate, 5,22 mil. t, locul 4 pe glob, cartofi, fasole verde. locul 2 pe glob, ardei, locul 1 pe glob, mazăre, conopidă, varză, ceapă și usturoi ș.a.). I. este al doilea mare producător de fructe din lume: mare (2,14 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), pere (946 mii t, 1994, locul 2 pe glob), caise (locul 1 pe glob), piersici, cireșe, nuci, portocale (1,6 mil t, 1994, locul 3 pe glob), lămâi (769 mii t, locul 2 pe glob), mandarine, pepeni, măsline (2,8 mil. t, 1994, locul 1 pe glob, 40% din producția mondială), smochine, migdale (94 mii t, 1994, locul 2 pe glob), alune (locul 2 pe glob), castane (locul 1 pe glob), struguri (9,76 mil. t, locul 1 pe glob). Floricultură. Creșterea intensivă a animalelor (mil. capete, 1994): bovine (7,7), bubaline, porcine (8,2), ovine (10,3), caprine (1,3), cabaline (0,3), asini și catâri. Sericicultură. Pescuit (311 mii t pește, 1993). C. f.: 20,2 mii km(10,2 mii km linii electrificate). Căi rutiere: 303,5 mii km. Flota comercială maritimă: 7,11 mil. t. r. b. (1993). Turism foarte dezvoltat (c. 12 miliarde dolari încasări anuale); peste 40 mil. turiști străini anual. Principalele obiective: capitala și „orașele-muzeu” Veneția, Florența, Bologna, Verona, Padova, Pisa ș.a., cu vestigii și monumente mai ales medievale (cetăți, castele, palate, biserici, vile, poduri, fântâni, statui), iar uneori și romane; Napoli-Vezuviu și împrejurimile, cu vestigii romane (temple, terme, amfiteatre, bazilici, mozaicuri) la Herculaneum și Pompei și locuri de agrement (Napoli, Vezuviu, ins. Capri, Ischia, Procida); Alpii, cu stațiuni turistice și de sporturi de iarnă (Cortina d’Ampezzo, Aosta, Courmayeur, Breuil, Domodossola); stațiuni balneoclimaterice de pe țărmurile lacurilor Maggiore (Baveno, Pallanza, Stresa), Como (Bellagio, Como, Cernobbio), Garda (Limone, Toscolano, Gargnano); Riviera di Ponente și Riviera di Levante (țărmul M. Lugurice între Vertimiglia și La Spezia), cu stațiunile San Remo, Portofino, Nervi, Rapallo, Lerici, Santa Margherita Ligure; coasta M. Adriatice între Veneția și Rimini, cu stațiuni; NE Siciliei, cu vulcanul Etna și stațiunea balneoclimaterică Taormina; o serie de orașe, cu monumente, muzee, centre culturale: Milano, Cremona, Potenza, Perugia, Siena, Bari, Brindisi. Moneda: 1 liră (italiană) = 100 centesimi. Export: conf. textile, încălț. și produse din piele, produse chimice, autovehicule și piese auto, produse siderurgice și ale metalurgiei neferoase, mașini de prelucrare a metalelor, pentru ind. textilă, de scris, de telecomunicații, mecanică de precizie, produse agro-alim., avioane ș.a. Import: petrol, mașini, utilaje și echipament ind., cărbune, min. de fier, metale neferoase, bumbac, lemn, grâu ș.a. – Istoric. Terit. I. este locuit încă din Paleoliticul Inferior. În milen. 3 î.hr. apar primele influențe ale popoarelor indo-europene. În milen. 2 î. Hr. se consolidează două arii culturale omogene: una sudică, peninsulară (cultura apeninică), în contact cu marile culturi ale popoarelor mediteraneene, și una nordică, în contact cu cultura Europei Centrale. La sfârșitul milen. 2 î. Hr., ca urmare a valurilor migratoare succesive, ligurii ocupă partea de NV a I., veneții, reg. dintre Mincio și Pad, populațiile ilirice se stabilesc pe malul Mării Adriatice și în Puglia, siculii în Sicilia, latinii la S de Tibru, iar etruscii în I. centrală. În sec. 8 și 7 î. Hr., grecii întemeiază numeroase colonii pe coastele de S ale I. și în Sicilia. În sec. 6 și 5 î. Hr., triburi de gali de origine celtică se stabilesc în C. Padului. Dintre toate aceste popoare, etruscii cunosc un înalt grad de civilizație (sec. 7-6 î. Hr.). La începutul sec. 5 î. Hr., Roma o cetate din Latium, se emancipează de sub suzeranitatea etruscă, devenind, în sec. 3 î. Hr., stăpâna întregii I., și apoi hegemonul bazinului Mării Mediterane, instituind cel mai vast și mai durabil imperiu al lumii antice. După prăbușirea Imp. Roman de Apus (476), marcată de înfrângerea lui Romulus Augustulus, I. este stăpânită de heruli (476-493), de ostrogoți (493-553), apoi de Imp. Bizantin (din 553). În 569, longobarzii, conduși de Alboin, cuceresc N I., iar în 756 se întemeiază statul papal. În 774, Carol cel Mare îi înfrânge pe longobarzi, regatul acestora fiind inclus în statul franc, restul peninsulei rămânând sub dominație bizantină, cu excepția S I. și a Siciliei, care sunt ocupate (sec. 9) de arabi, eliminați (sec. 11-12) de normanzi. În timpul lui Otto I, N și centrul I. au intrat în componența Sfântului Imperiu Roman aflat (1075-1122) în conflict cu Papalitatea („lupta pentru învestitură”), care s-a încheiat prin Concordatul de la Worms. În urma cruciadelor (sec. 11-13), orașele din N și centrul I. au devenit importante centre de tranzit în comerțul dintre Orient și Occident, Milano, Veneția, Florența, Genova, Pisa, constituindu-se în republici independente și devenind (după sec. 13) înfloritoare nuclee de iradiere a ideilor umaniste și renascentiste. Tot acum au loc o serie de frământări sociale: răscoala țărănească (1304-1307), condusă de Dolcino, răscoala din Roma (1347), în frunte cu Cola di Rienzo și a lucrătorilor textiliști (ciompi) din Florența (1378). Între 1494 și 1559, I. a devenit câmpul de bătălia dintre Franța și Spania („Războaiele italiene”), conflict încheiat cu Pacea de la Château-Cambrésis, prin care Spania a anexat cea mai mare parte a peninsulei, cedată ulterior, prin tratatele de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714), austriecilor. După 1792, terit. I. a fost unul dintre locurile de desfășurare a războaielor napoleoniene, părți din acest terit. fiind înglobate în formațiuni statale dependente de Franța sau de Austria. După izbucnirea Revoluției Franceze, ideile acesteia au pătruns și în I., materializându-se în mișcarea pentru independență și unificarea țării (Risorgimento – c. 1820-1870), care s-a realizat în jurul Regatului Piemontului. În urma războiului franco-piemontezo-austriac (1859), Lombardia se unește Piemontul, iar „cămășile roșii” ale lui Garibaldi eliberează Sicilia și I. de S (1860-1861), astfel încât Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia se proclamă (1861) rege al I. Războiul austriaco-prusian din 1866, în care I. se raliază Prusiei, se soldează cu alipirea Veneției la Regatul italian. Unificarea I. se încheie prin cucerirea Romei (1870), care va deveni capitala țării. La sfârșitul sec. 19, I. se confruntă pe plan intern cu o gravă criză economică, mai accentuată în S, care duce la masive imigrară și mișcări insurecționale. Pe plan extern, I. se alătură Triplei Alianțe (1882) și promovează o politică de cuceriri, ocupând Eritreea și Somalia, iar, în urma Războiului italo-turc (1911-1912), Tripolitania, Cirenaica și ins. Dodecanez. I. participă la primul război mondial, alăturându-se Antantei (la 23 mai 1915). Prin tratatele de pace de la Saint-Germain (1919) și Sèvres (1920), I. obține Tirolul de Sud, Trieste, pen. Istria, ins. Dodecanez, iar, în 1924, orașul Fiume (Rijeka). Ca urmare a unei tot mai accentuate degradări a vieții sociale și politice și a unei profunde crize politice, ideile fasciste, al căror principal exponent era Benito Mussolini, câștigă tot mai mult teren, permițându-i acestuia să execute „marșul asupra Romei” (oct. 1922) și să devină prim-mim., instaurând un regim dictatorial. I. ocupă Ethiopia (1935-1936) și participă (1936-1939), alături de Hitler, la războiul civil spaniol, sprijinindu-l pe Franco. Împreună cu Hitler, Mussolini creează „Axa Berlin-Roma” (1936) și aderă la „Pactul anticomintern” (1937). După invadarea Albaniei (7 apr. 1939), I. se alătură, la 10 iun. 1940, Germaniei în cel de-al doilea război mondial, atacând Franța, Grecia, Iugoslavia și participând, din iun. 1941, cu un corp expediționar, la războiul împotriva U.R.S.S. Confruntat cu nemulțumirea crescândă a populației, regimul fascist trebuie să facă față, după 1942, unei puternice mișcări de rezistență, principala forță fiind reprezentată de Partidul Comunist Italian. După debarcarea anglo-americană din Sicilia (10 iul. 1943), Mussolini este înlăturat de la putere (25 iul. 1943) și se formează un nou guvern, condus de P. Badoglio, I. declarând la 13 sept. 1943, război Germaniei. Eliberat de un comando german, Mussolini înființează la Saló, în N țării, un stat sub tutelă germană. La 28 mart. 1945, Mussolini este capturat de partizani și împușcat. La 18 iun. 1946, I. se declară republică. Prin Tratatul de pace de la Paris (1947), Somalia italiană, Eritrea și Tripolitania trec sub tutelă O.N.U., Istria, Fiume și Zara (Zadar) revin Iugoslaviei, iar. ins. Dodecanez, Greciei; Triestul devine terit. liber (până în 1954), Tratatul italo-iugoslav din 10 nov. 1975 consfințind împărțirea acestui terit. între cele două state. După cel de-al doilea război mondial, viața politică italiană este dominată de Partidul Democrat Creștin, iar cea economică, cu ajutorul planului Marshall, cunoaște o dezvoltare deosebit de rapidă („miracolul italian”), în care se păstrează însă decalajul dintre nordul industrializat și sudul mai slab dezvoltat. Dar, după 1968, pe fundalul creșterii corupției, a puterii Mafiei și al sporirii tensiunilor sociale, are loc o degradare economică și politică a țării (în 1978 Aldo Moro este asasinat de gruparea extremistă a Brigăzilor Roșii). Și după 1993 afacerile oneroase și legăturile unor personalități politice cu Mafia provoacă o scădere dezastruoasă a popularității Democrației Creștine. După modificarea legii electorale, guvernul de tranziție al lui Carlo Azeglio Ciampi, primul prim-min. independent (în funcție de la 29 apr. 1993), pregătește alegerile parlamentare, care sunt câștigate de Forza Italia – partidul miliardarului Silvio Berlusconi, în guvernul căruia sunt incluși și 5 miniștri neofasciști. Frământările politice și implicarea lui Berlusconi în unele afaceri ilegale se soldează cu retragerea cabinetului acestuia, cu noi alegeri, câștigate de o coaliție de centru stânga, și cu formarea cabinetelor conduse de Romano Prodi (1996) și Massimo d’Alema (1998). Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 dec. 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Senat și Camera Deputaților), iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

SCRIS¹, (4) scrise, s. n. 1. Faptul de a scrie (1). ◊ Mașină de scris = mașină folosită pentru dactilografierea textelor. ◊ Loc. adj. și adv. În scris = notat (pe hârtie). 2. Fel propriu de a scrie al cuiva, mod particular de a caligrafia semnele grafice; scriere (2), scriitură (1), scriptură (4), scrisoare (3). 3. Acțiunea de a scrie (2), de a redacta o compoziție, o operă. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist. 4. Ceea ce este scris, ceea ce rezultă în urma muncii de elaborare, de redactare; scriere (3). Folosește multe neologisme în scrisul său. ♦ Totalitatea operelor scrise aparținând unui popor, unei națiuni, unui scriitor. Scrisul românesc. [Pl. și: (2) scrisuri] – V. scrie.

SCRIS¹ (< scrie) s. n. 1. Reprezentare prin semne convenționale a sunetelor sau a cuvintelor dintr-o limbă; scriere (1). ◊ Mașină de s. = mașină utilizată pentru scrierea mecanică a lucrărilor; este constituită dintr-un sistem de litere metalice, acționate de obicei prin apăsare pe claviatură, dintr-un suport mobil pentru hârtie și dispozitive auxiliare montate într-un șasiu. Prima încercare de a realiza o mașină de scris cu caractere de litere înșirate pe un cilindru, aparține inginerului britanic Henry Mill în 1714, dar prima mașină de scris a fost construită în 1828 de către americanul William A. Burt; dar producția de serie a început a fi realizată începând din 1873, având la bază proiectul tipografului american Ch. L. Sholes. În prezent, în mare parte, m. de s. sunt înlocuite de computere. 2. Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Pop.) Notare, consemnare în scris; scrisoare. 4. Acțiunea de a redacta ceva. ♦ Activitatea de scriitor, de publicist. 5. Ceea ce relatează, demonstrează cineva într-o scriere (2).

CLAVIATURĂ, claviaturi, s. f. 1. Totalitatea clapelor la pian, la orgă, la acordeon, la mașina de scris etc. 2. Totalitatea butoanelor de comandă care pun în funcțiune un mecanism, o mașină etc. [Pr.: -vi-a-] – Din germ. Klaviatur.

ȚĂCĂNI, țăcănesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot ritmic, repetat, prin ciocănituri, pocnituri, declanșarea unui mecanism etc. ♦ Tranz. (Fam.) A scrie ceva la mașina de scris. 2. Refl. Fig. A se sminti, a se țicni. – Țac + suf. -ăni.

CLAPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevrare (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe.

PELUR adj. invar. (În sintagma) Hârtie pelur = hârtie foarte subțire, puțin translucidă, folosită pentru copii la mașina de scris. – Din fr. pélure.

DIGITAȚIE s. f. Tehnica repartizării degetelor pe clapele sau pe coardele instrumentelor muzicale ori pe clapele mașinii de scris etc., pentru a obține un randament maxim. – Din fr. digitation.

TABULATOR, tabulatoare, s. n. Dispozitiv al unei mașini de scris care permite ca, odată fixată lungimea unui rând, să poată fi automat menținută și pentru rândurile următoare. – Din fr. tabulateur.

DIPLOGRAF s. n. Mașină de scris care funcționează simultan cu două feluri de caractere. – Din fr. diplographe.

ROTAPRINT, rotaprinturi, s. n. Mașină de imprimat de format mic, cu un tipar special, folosită mai ales pentru multiplicarea unor tipărituri de tiraj redus (circulare, formulare etc.) ♦ Procedeu de tipar monocrom în care cerneala se transmite de pe forma de imprimare (o foaie de aluminiu având textul trecut cu ajutorul mașinii de scris) pe o suprafață de cauciuc și apoi pe hârtie. – Din engl. rotaprint.

PANGLICĂ s. 1. (reg.) primă, (Mold. și Bucov.) cordea, (Ban.) sârmă. (~ de mătase.) 2. (TEHN.) bandă. (~ la mașina de scris.) 3. v. tenie.

ȚĂCĂNIT s. 1. v. păcănit. 2. țăcăneală. (~ul mașinii de scris.)

car (piesă la mașina de scris) s. n., pl. caruri

CAR³ ~uri n. Piesă mobilă și glisantă a unor mașini. ~ul mașinii de scris. /<fr. chariot

CLAPĂ ~e f. 1) (la instrumente muzicale, la mașini de scris, de calcul etc.) Fiecare din elementele mobile ce alcătuiesc claviatura. 2) Placă articulată care servește la închiderea sau deschiderea unui orificiu. 3) Piesă din stofă care acoperă deschizătura unui buzunar. 4) Fiecare din cele două bucăți laterale ale unei căciuli ce protejează urechile de frig. /<germ. Klappe

CLAVIATURĂ ~i f. 1) (la unele instrumente muzicale, aparate, mașini de scris etc.) Ansamblu de clape și de butoane. 2) Totalitate a butoanelor de comandă care pun în funcțiune un mecanism, o mașină etc. [G.-D. claviaturii; Sil. -vi-a-] /<germ. Klaviatur

A DACTILOGRAFIA ~ez 1. tranz. (texte) A bate la mașina de scris. 2. intranz. rar A se ocupa cu dactilografia; a fi dactilograf. [Sil. -fi-a] /<fr. dactilographier

DACTILOGRAFIE f. 1) Tehnica de a scrie la mașina de scris. 2) Profesia de a scrie la mașina de scris. /<fr. dactylographie

DIGITAȚIE f. Tehnica așezării degetelor pe clapele (coardele) unui instrument muzical ori pe clapele mașinii de scris pentru a obține un randament maxim. [Art. digitația; G.-D. digitației; Sil. -ți-e] /<fr. digitation

DIPLOGRAF ~e n. Mașină de scris cu două feluri de caractere, care pot fi folosite simultan. /<fr. diplographe

NIGROZINĂ ~e f. Colorant negru întrebuințat la fabricarea cremei de ghete, la îmbibarea panglicilor pentru mașinile de scris, la vopsit etc. /<fr. nigrosine

PANGLICĂ ~ci f. 1) Fâșie îngustă de material textil, folosită de femei ca podoabă (la îmbrăcăminte, în păr etc.); cordea. ~ de mătase. ◊ A scoate ~ca a) a face scamatorii; b) a amăgi. 2) și fig. Orice obiect având formă de fâșie îngustă. ~ pentru mașina de scris. ~ de metal. 3) pop. Vierme cu corpul plat și foarte lung, care parazitează în intestinul subțire al animalelor carnivore și al omului; cordea; tenie. [G.-D. panglicii] /<ung. pántlika

PELUR adj. invar.: Hârtie ~ hârtie foarte fină, puțin translucidă, folosită pentru copii la mașina de scris. /<fr. pelure

A ȚĂCĂNI ~esc 1. intranz. A lovi repetat, producând un zgomot ritmic; a produce țăcănituri; a face „țac-țac”. 2. tranz. pop. A scrie la mașina de dactilografiat; a dactilografia. /țac + suf. ~ăni

DACTIL s.m. Picior de vers format dintr-o silabă accentuată, urmată de două silabe neaccentuate; picior de vers greco-latin format dintr-o silabă lungă, urmată de două silabe scurte. // (Și în forma dactilo-) Element prim și secund de compunere savantă, cu semnificația „în legătură cu degetele”, „deget”; „în legătură cu mașina de scris”. [Pl. -li, (s.n.) -le. / < lat. dactylus, gr. daktylos, cf. fr. dactyle].

DIGITAȚIE s.f. Tehnica așezării degetelor pe clapele ori pe coardele unui instrument muzical sau pe clapele mașinii de scris. [Gen. -iei, var. digitațiune s.f. / cf. fr. digitation].

DIPLOGRAF s.n. Mașină de scris cu două mecanisme, care, funcționînd simultan, dă scrieri diferite (cu două feluri de caractere). [< fr. diplographe].

MECANOGRAFIE s.f. Fabricare a mașinilor de scris, a multiplicatoarelor. ♦ Folosirea mijloacelor mecanice, pentru lucrări de birou. [Gen. -iei. / < fr. mécanographie, cf. gr. mechane – mașină, graphein – a scrie].

TABULATOR s.n. Dispozitiv (la mașinile de scris) care permite alinierea pe coloane diferite a ceea ce se scrie. [Cf. fr. tabulateur].

TUȘĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pînza unui tablou, care definește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pîrghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche].

DACTIL²(O)-, -dactil, -dactilie, elem. „deget”, „mașină de scris”. (cf. fr. dactyl/o/-, -dactyle, -dactylie, cf. lat. dactylus, gr. daktylos)

CLAVIATURĂ s.f. Sistemul clapelor și al butoanelor de ton la orgă, la pian, la acordeon, la aparatele de radio, la mașina de scris etc. [Pron. -vi-a-, pl. -ri. / < germ. Klaviatur].

DACTILOGRAFIA vb. I. tr. A scrie (un text) la mașina de scris. [Pron. -fi-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. dactylographier].

DACTILOGRAFIE s.f. Tehnica de a scrie la mașina de scris. [Gen. -iei. / < fr. dactylographie].

niundă, niunde, s.f. (reg.) mașină de scris.

NIGROZINĂ s.f. Materie colorantă neagră, care servește la fabricarea cremei de ghete, la îmbibarea panglicilor pentru mașini de scris etc. [Cf. germ. Nigrosine, fr. nigrosine].

car (care), s. n. – 1. Vehicul cu patru roți, cu tracțiune animală. – 2. Cărătură. – 3. (Înv.) Obligația de a contribui personal la transporturile de Stat. – 4. Parte a unor aparate ca ferăstrăul mecanic, mașina de scris etc. – Mr., megl. car. Lat. carrus (Pușcariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); cf. alb. karrë, it., prov., cat., sp., port. carro, fr. char. Der. căroaie, s. f. (car cu două roți; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanța între osii care poate fi schimbată; dispozitiv care pune urzeala în războiul de țesut); cărucer, s. m. (înv., căruțaș); cărucior, s. n. (dim. al lui car; trăsurică de copil); căruț, s. n. (car, căruță); căruță, s. f. (car), mr., megl. căruță; căruțaș, s. m. (vizitiu; Arg., dezertor); căruți, vb. (a transporta). Căruță poate fi un sing. analogic de la căruțe, pl. de la dim. normal căruț; însă ar putea fi la fel de bine lat. carucca, al cărui pl. *căruce ar putea da căruțe, prin influența aceluiași dim. (Pascu, I, 57, îl derivă de la un lat. *carrucia, care este inutil; cf. și Iordan, BF, VI, 150). Din rom. provine bg., rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, „car” (Candrea, Elemente, 404), sb. karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).

PELUR adj. invar. Hîrtie pelur (și s.n.) = Hîrtie foarte subțire și ușor transparentă, folosită mai ales la mașina de scris; hîrtie-foiță. [< fr. pelure].

PLOMBAGINĂ s.f. Grafit. ♦ Hîrtie acoperită cu grafit, care servește pentru multiplicarea textelor la mașina de scris. [Gen. -nei. / < fr. plombagine].

STENODACTILOGRAFIE s.f. Înregistrare a vorbirii cuiva cu ajutorul stenografiei, urmată de transpunerea în scriere curentă cu ajutorul mașinii de scris. [Gen. -iei. / < fr. sténodactylographie].

TAPA vb. I. tr. (Franțuzism) 1. A bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. 2. tr., refl. A(-și) aranja într-un anumit fel părul. 3. tr. (Argotic) A împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe). [< fr. taper].

CAR s. n. piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hârtia la mașina de scris. (după engl. /typewriter/ carriage, fr. chariot)

CLAVIATURĂ s. f. 1. sistemul clapelor la orgă, pian, clavecin, acordeon etc. 2. totalitatea clapelor sau a butoanelor de comandă la mașina de scris ori la calculat etc. 3. grup de robinete care deservesc conductele legate la o pompă, la un rezervor. (< germ. Klaviatur)

DACTILOGRAFIA vb. tr. a scrie (un text) la mașina de scris. (< fr. dactylographier)

DIGITAȚIE s. f. tehnica așezării degetelor pe clapele ori pe coardele unui instrument muzical sau pe clapele mașinii de scris. (< fr. digitation)

DIPLOGRAF s. n. mașină de scris cu două mecanisme, la care se efectuează simultan două scrieri cu caractere diferite. (< fr. diplographe)

MECANOGRAFIE s. f. 1. fabricare a mașinilor de scris, a multiplicatoarelor. 2. folosirea mijloacelor mecanice pentru lucrări de birou. (< fr. mécanographie)

NIGROZINĂ s. f. materie colorantă neagră, la fabricarea cremei de ghete, a panglicilor pentru mașini de scris etc. (< fr. nigrosine)

PELUR adj. inv. hârtie ~ (și s. n.) = hârtie foarte subțire, ușor transparentă, folosită la mașina de scris. (< fr. pelure)

PLOMBAGINĂ s. f. hârtie cu grafit, pentru multiplicarea textelor la mașina de scris. (< fr. plombagine)

STENODACTILOGRAFIE s. f. stenografie urmată de transpunerea în scriere curentă cu ajutorul mașinii de scris. (< fr. sténodactilographie)

TAPA vb. I. tr. (fam.) a împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe), fără intenția de a-i restitui. II. intr. a bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. III. tr., refl. a(-și) aranja într-un anumit fel părul. (< fr. taper)

TASTATURĂ s. f. totalitatea butoanelor care servesc la comanda mașinilor de scris, de calculat; claviatură. (< germ. Tastatur, it. tastatura)

TASTĂ s. f. clapă a pârghiei care acționează ciocănelul ce lovește coarda, respectiv deschide accesul aerului în tuburi la instrumentele muzicale cu claviatură; clapă la mașinile de scris, calculatoare etc. (< germ. Taste, it. tasto)

TELETIP s. n. 1. teleimprimator. 2. aparat telegrafic care permite culegerea de caractere tipografice de la distanță. 3. mașină de scris comandată electric, la distanță. (< fr. télétype, germ. Teletyp)

TUȘĂ s. f. I. 1. manieră de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care devinește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimitează un teren de joc. ◊ ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. lovitură care atinge pe adversar, la scrimă. II. 1. mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. (< fr. touche)

mitralia, mitraliez I. v. t. a bate rapid la mașina de scris. II. v. i. a vorbi foarte mult și repede.

CAR³, caruri, s. n. Piesă cilindrică mobilă pe care se fixează hîrtia la mașina de scris, făcînd posibilă (prin deplasare) scrierea succesivă a literelor și a rîndurilor. – După engl. [typewriter] carriage (fr. chariot).

țăcăni, țăcănesc I. v. t. a scrie ceva la mașina de scris II. v. r. a se sminti, a înnebuni

antistres adj. Care nu provoacă stres ◊ „Fiind silențioasă și prevenitoare a greșelilor a fost numită «mașină de scris antistres».” R.l. 12 XI 79 p. 6. ◊ „Telefon anti-stress. O firmă din «țara cantoanelor» [...] a anunțat realizarea unui telefon «anti-stress», al cărui apel poate fi sesizat chiar și în birourile supraaglomerate și supraîncărcate de decibeli.” I.B. 31 V 86 p. 8 (din anti- + stres)

computeriza vb. I A dota cu computere ◊ „France Presse se computerizează. France Presse intenționează să treacă la o metodă revoluționară de lucru: mașinile de scris și teleimprimatoarele urmează să facă loc așa-numitelor «console vizuale», prevăzute cu o claviatură și un ecran electronic.” Sc. 10 III 75 p. 4. ◊ „Se computerizează dirijarea traficului rutier.” Săpt. 21 V 84 p. 2 (din engl. americ. to computerize; BD 1965; D. Am.)

copiator s. n. Aparat modern de copiat, xerox ◊ „[...] cele mai noi modele de: copiatoare de birou, telefaxuri, mașini de scris, procesoare de text, imprimante rapide [...]” R.l. 3031 V 92 p. 8. ◊ „Copiatoare și faxuri prin Minolta România.” R.l. 23 VII 93 p. 7; v. și fax, xerox (din copia + -tor; cf. fr. copieuse)

cristal lichid sint. s. Substanță lichidă care poate lua o formă asemănătoare cristalelor (de exemplu sferică) ◊ „Firma electronică japoneză «Sharp» a anunțat realizarea unui nou tip de mașină de scris electronică. Ea este dotată cu un ecran pe bază de cristal lichid și cu o memorie care permite elaborarea și corectarea textelor înainte ca acestea să fie imprimate definitiv.” R.l. 17 II 84 p. 6 (din fr. cristal liquide)

display s. n. (tehn.) ◊ „Ieri, pentru prima dată am jucat șah la teleimprimator, împotriva unei mașini [...] electronice de calcul «Varian-72». De dimensiunea unui dulap mediu, având alături un teleimprimator terminal [...] avea deasupra sa un display – un fel de ecran TV care înfățișa tabla de joc.” R.l. 27 VIII 75 p. 5. ◊ „Compania Philips a realizat o mașină de scris electronică «W.P. 5001» care oferă o serie de avantaje în raport cu mașinile obișnuite. Textul dactilografiat apare pe display – un ecran asemănător celui de televizor.” R.l. 30 XI 77 p. 6. ◊ „La New York există deja un display electronic care aduce permanent la zi cuantumul uriașei datorii publice a Americii, de ordinul trilioanelor de dolari.” Ad. 22 XI 93 p. 8; v. și bancă (de informații), fotozaț [pron. displei] (din engl. display; TDE; DEX-S)

ergometrie s. f. (med.) Măsurarea lucrului mecanic efectuat în timpul unui efort fizic ◊ „Ergometrie. C.M., cercetător francez, a elaborat o nouă claviatură pentru mașini de scris, menită să reducă efortul de dactilografiere și să mărească viteza de lucru [...] așezarea noii claviaturi este mai ergometrică, unghiul în care trebuie să bată cele două mâini fiind mai «natural».” R.l. 27 VI 80 p. 6 (din fr. ergométrie; PR 1960; DN3)

fax s. n. (comunic.) ♦ 1. Aparat modern care transmite instantaneu prin rețeaua telefonică texte, desene, scheme etc. ◊ „[...] distribuitor autorizat al firmelor RANK XEROX și TEKTRONIX organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi: 4 depanatori de echipamente de birou (copiatoare, faxuri, mașini de scris electronice etc.) [...]” R.l. 20 XI 91 p. 6. ◊ „Protestul pe care l-am trimis imediat prin fax către Rompres a rămas nedifuzat.” ◊ Rev. 22 1016 IV 92 p. 2. ◊ „Un birou circular pe care se află un telefon cu fax și un «minitel».” As 5 XI 92 p. 14; v. și R.lit.10 X 91 p. 18; v. și copiator, faxa. ♦ 2. Document trimis prin fax ◊ „Faxul pe care mi l-ai trimis ieri este ilizibil.” (din engl. fac s[imile])

fotozaț s. n. (poligrafie) Zaț obținut prin fotoculegere ◊ „Bărbatul din fotografia de mai sus nu este programator sau analist la un centru de calcul, ci un... ziarist care-și scrie articolul pentru gazetă. În loc să-l dactilografieze la o mașină de scris obișnuită, redactorul îl bate la o consolă specială cu un display – un ecran asemănător celui de la televizor [...] printr-o apăsare pe un buton, articolul se transformă în cartele perforate sau benzi magnetice care, într-o fază ulterioară, devin fotozațuri și sunt introduse automat în pagina de ziar.” R.l. 6 I 78 p. 6 //din foto- + zaț//

velotype s. n. (cuv. ol.) ◊ „«Velotype», cum a fost denumită noua mașină de scris, are claviatura împărțită în trei zone ce grupează, pe lângă litere, și cele mai utilizate silabe.” R.l. 31 I 84 p. 6. ◊ „Ce este «velotype»? O firmă olandeză a pus la punct o nouă claviatură pentru mașinile de scris, la care se poate bate cu o viteză de trei ori mai mare decât la tipurile obișnuite.” Sc. 18 II 84 p. 5 [pron. velotaip]

DACTILOGRAFÍE (< fr.) s. f. Tehnica sau meseria de a scrie la mașina de scris.

*dactilográf, -ă s. (vgr. dáktylos, deget și grápho, scriŭ). Care scrie cu mașina de scris.

*dactilografíe f. (vgr. dáktylos, deget, și grafie). Arta de a scrie cu mașina de scris.

PELÚR (< fr.) s. n. Hârtie subțire pentru copii la mașina de scris, cu gramaj mai redus (30 g/m²) și o încleiere mai slabă; hârtie-carbon, indigo (4).

DIPLOGRÁF (< fr. {i}; {s} gr. diploos „dublu” + grapho „a scrie”) s. n. Mașină de scris cu două mecanisme, care funcționează simultan și după principii diferite, efectuând două produse (ex. un text obișnuit și un text în relief pentru orbi).

OLIVETTI, societate italiană industrială specializată în producerea de mașini de scris și aparatură electromecanică pentru contabilitate, înființată în 1908 de Camilo O. (1868-1943). În 1978 a fost cumpărată de CIR (Compania Industriali Reuniti a lui C. de Benedetti). După 1980, a devenit lider european în domeniile informaticii și biroticii. Controlată după 1995 de Omnitel, a activat în domeniul telefoniei mobile celulare. După 1997 a renunțat la sectorul computerelor personale.

INDIA 1. Uniunea Indiană (Bhārat Juktarashtra), stat federal în S Asiei, cuprinzând cea mai mare parte a pen. Hindustan și o serie de ins. grupate în arh. Andaman, Nicobar și Laccadive; 3,3 mil. km²; 913, 2 mil. loc. (1996), locul 2 pe glob după China. Limba oficială: hindi (uzuală engleza). Religia: hinduism (80%), islamism (11%), creștinism (catolici 2%), budism, sikh. Cap.: New Delhi. Orașe pr.: Bombay/Munbay, Calcutta, Delhi, Madras, Hyderābād, Bangalore, Ahmedabad, Kānpur, Nāgpur, Lucknow, Poona/Pune ș.a. Este împărțit în 25 de state federale și 7 teritorii autonome. Relieful acestei țări (care formează practic un subcontinent) are o deosebită varietate morfologică (lanțuri montane cu extindere și înălțimi mari, vaste câmpii, podișuri, coline și deșerturi), hidrografică, climatică, floristică și faunistică. În parte de NV, N și NE a I., în zonele de frontieră, se desfășoară, pe c. 2.400 km lungime, M-ții Himalaya, fiind formați din trei șiruri paralele, separate prin podișuri și văi, iar în cea de NV se află prelungirile M-ților Karakorum, cu alt. max. de 8.611 m (vf. K2, cel mai înalt de pe terit. I.). M-ții Himalaya culminează pe terit. I., în vf. Kanchenjunga (8.598 m), situat la granița cu Nepalul. La poalele M-ților Himalaya se află colinele prehimalayene Siwalik. Sectorul peninsular al I. este dominat de Pod. Deccan (c. 1 mil. km²), cu aspect de platformă, compus din platourile joase (400-500 m alt.) ce se întind la S de M-ții Vindhya și râul Narmada. Podișul urcă spre margini în sisteme muntoase: Vindhya în N, M-ții Gații de Est și, respectiv, Gații de Vest, ce se unesc în S și domină câmpiile litorale Malabar (de-a lungul țărmului M. Arabiei) și Coromandel (spre țărmul G. Bengal). În NE țării se desfășoară Pod. Shillong, iar în NV, Deșertul Thar. În arealul de NNE al I., între M-ții Himalaya la N și Pod. Deccan la S, se desfășoară o parte din C. Indo-Gangetică, deosebit de netedă, una dintre cele mai mari din lume, Clima este tropical-musonică, cu un anotimp secetos (nov.-mai) și altul ploios (iun.-oct.). Precipitații bogate (până la 12.000 mm/an în NE), cu excepția Pod. Deccan (din cauza barierei muntoase) și a Deșertului Thar. Rețeaua hidrografică este dominată de fl. Gange și Brahmaputra, navigabile pe mari distanțe; în Pod. Deccan, mai importante sunt fl. Narmada, Godavari, Krishna și Mahanadi. Vegetație diversificată: pădure deasă pe coasta Malabar și în Assam (NE), junglă în piemontul himalayan, savană în C. Bengal, stepe cu plante xerofite, deșert (în NV). Faună deosebit de bogată, ocrotită într-o importantă rețea de zone. Variate resurse minerale. În 1994, pe terit. I. se exploatau: huilă (254,4 mil. t, locul 4 pe glob; c. 100 miliarde t rezerve), lignit și cărbune brun (19,3 mil. t), min. de fier (60,7 mil. t, locul 5 pe glob; peste 20 miliarde t rezerve), mangan (1,8 mil. t), cupru, plumb, zinc, magneziu, tungsten, uraniu (200 t), bauxită (5 mil. t), cromite (1,1 mil. t), sare (11 mil. t), fosfați naturali, ilmenit, cianit, grafit, azbest, dolomită, mică, gips (1,9 mil. t) ș.a. Expl. forestiere (bambus, teck, santal – 282,4 mil. m³ lemn). Ind. prelucrătoare, foarte diversificată (împreună cu ind. minieră realizează aproape 1/3 din PNB), plasează I. între primele 10-12 state ale lumii (1994): energie electrică (350.5 miliarde kWh, locul 9 pe glob), cocs metalurgic (10,74 mil. t), fontă și feroaliaje (13 mil. t, locul 8 pe glob), oțel (13,9 mil. t), plumb, cupru rafinat, zinc, cadmiu, cositor, aluminiu (480,8 mii t), locomotive și vagoane, utilaj energetic (motoare electrice, transformatoare), nave, avioane, biciclete (8,9 mil. buc.) și motociclete (2,2 mil. buc.), autoturisme (238,2 mii buc., 1994) și vehicule utilitare (141,6 mii buc, 1992), aparate radio, televizoare (1,19 mil. buc., 1992), mașini de scris și de cusut, tractoare, îngrășăminte chimice (114 mil. 4), derivate petroliere, coloranți, mase plastice și rășini sintetice, acid azotic, clorhidric și sulfuric, amoniac și sulfat de amoniu, sodă caustică, cauciuc sintetic, anvelope, hârtie (2,7 mil. t) și celuloză, fire și fibre artificiale și sintetice, ciment (63 mil. t, locul 5 pe glob), fire și țesături de bumbac și lână, țesături de iută și mătase, confecții, cherestea, pielărie și încălț., produse alim. (zahăr 10 mil. t, locul 2 pe glob, ulei, ceai, conserve, produse lactate, unt, locul 2 pe glob, carne 4,12 mil. t, locul 7 pe glob, bere, țigarete); ind. cinematografică (910 filme de lung metraj, 1991, locul 2 în lume); artizanat. Terenurile agricole ocupă 55,1% din supr. țării (cele arabile c. 50%); irigații pe 43 mil. ha teren. Agricultura concentrează peste 60% din populația activă și contribuie cu c. 1/3 la PNB. I. este al treilea mare producător de cereale din lume (211,52 mil. t 1992; c. 10% din producția mondială). În 1994, se cultivau grâu (65,2 mil. t, locul 3 pe glob), porumb (10,5 mil. t, locul 7 pe glob), orez (117,6 mil t., locul 2 pe glob), mie (11,7 mil t, locul 1 pe glob, peste 1/3 din producția mondială), sorg (12,5 mil. t, locul 2 pe glob), orz, precum și cartofi (16,32 mil. t, locul 6 pe glob), semințe de in (locul 2 pe glob), fibre de cânepă (locul 1 pe glob), rapiță (5,4 mil t, locul 2 pe glob), ricin (locul 1 pe glob), soia, floarea-soarelui ș.a. În același an, dintre culturile tropicale se cultivau: trestie de zahăr (260 mil. t, locul 2 pe glob), semințe și fibre de bumbac (2,26 mil. t, locul 3 pe glob), ceai (737 mii t, locul 1 pe glob), cafea (170 mii t, locul 7 pe glob), manioc, batate, arbori pentru cauciuc natural (locul 4 pe glob), arahide (7,9 mil. t, locul 1 pe glob), iută (1,62 mil. t, locul 1 pe glob), chenaf, tutun (580 mii t, locul 3 pe glob), susan (locul 1 pe glob), năut (4,23 mil. t, locul 1 pe glob), nuci de cocos (6,3 mil. t, locul 3 pe glob), copra (410 mii t, locul 3 pe glob), copra (410 mii t, locul 3 pe glob). Mare producătoare de legume: fasole uscată (4 mil. t, locul 2 pe glob) și verde, linte (locul 1 pe glob), tomate (5 mil. t, locul 5 pe glob), usturoi (locul 2 pe glob), ceapă (3,35 mil. t), conopidă (locul 2 pe glob), varză. Unul dintre marii producători mondiali de fructe: mere (1,24 mil. t), nuci de acaju, papaya (locul 3 pe glob), banane (locul 2 pe glob), citrice, în special portocale și lămâi (602 mii t, locul 6 pe glob), ananas, mango (9,5 mil t, locul 1 pe glob), viță de vie (750 mii t struguri), castane. Se cresc (mil. capete, 1994): bovine (192,9, locul 1 pe glob), bubaline (78,8, locul 1 pe glob), caprine (44,8, locul 5 pe glob), cabaline (0,99), asini (1,6), cămile (1,5, locul 3 pe glob), porcine. Sericicultură. Apicultură (51 mii t miere, 1994, locul 6 pe glob). Vânătoare. Pescuit intens (c. 2,5 mil. t pește/an). C. f. (1990): 62 mii km (din care 8,2 mii km linii electrificate). Căi navigabile interne: 3,7 mil. km. Flota comercială: 6,62 mil. t. r. b. (1994). Turism dezvoltat: 2,2 mil. turiști străini (1995). Principalele obiective: orașe bogate în monumente (palate, temple, moschei, cetăți și alte construcții vechi, iar în unele și edificii coloniale și moderne), între care Delhi, Bombay, Agra (renumitul Taj-Mahal), Madras, Jaipur, Hyderābād, Ahmedabad, Varanasi ș.a. Stațiuni climaterice (Simla și Darjeeling, ambele în Himalaya, Mount Abu în M-ții Arravalli) și balneoclimaterice (pe țărmul G. Bengal – Puri și ale Arabiei – în apropiere de Bombay); parcurile naționale și rezervațiile naturale, unele renumite pentru vânătoare și pescuit. Moneda: 1 rupee (rupie) = 100 paisas. Export: produse textile din bumbac și iută, conf., produse agricole (ceai, cafea, fructe, tutun), pește și produse din pește, diamante, perle, pietre prețioase și semiprețioase, produse chimice, mașini și utilaje ind., min. de fier, oțel, piei, covoare, furaje ș.a. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, petrol și derivate petroliere, fontă și oțel, produse alim. și chimice, hârtie, min. de cupru, produse semifabricate ș.a. – Istoric. Locuit încă din Paleolitic pe valea fluviului Ind – de la care derivă denumirea țării (mărturie stau culturile Mohenjo-Daro și Harappa), parte de N a I. a fost invadată, spre mijlocul milen. 2 î. Hr., de arieni, populație indo-europeană care a introdus sistemul celor patru caste, limba vedică și brahmanismul. Tot în această perioadă a fost elaborat cel mai vechi monument de literatură „Rig-Veda”. Pe măsura declinului castei brahmanilor (clerul), s-a afirmat o nouă religie, întemeiată de Buddha Sakya Muni (560-480 î. Hr.). În sec. 6 î. Hr., NV peninsulei s-a aflat sub dominație persană. Alexandru cel Mare a efectuat o expediție în valea Indului (327-326 î. Hr.). Spre sfârșitul sec. 4 î. Hr. s-a constituit în aria dintre Ind și Gange, un mare stat, condus de dinastia Maurya, al cărui fondator a fost Chandragupta, și a ajuns la apogeu sub Ašoka (c. 273-232 î. Hr.), zelos propagator al budismului, care a devenit cea mai importantă religie în I. (sec. 3 î. Hr.-6 d. Hr.). Implantările grecești în zona de NV a I. au fost spulberate de invazia sciților, originari din Asia Centrală. În sec. 1 d. Hr., Imperiul Kușanilor, cu centrul în Afghanistan, ocupă Punjabul, apoi, sub Kanișka, întreaga Indie septentrională. De la începutul sec. 4, statul Magadha (bazinul Gangelui) cunoaște o perioadă de expansiune și mare progres cultural sub dinastia Gupta, întemeiată de Chandragupta I (c. 320-335). Invazia hunilor heftaliți (sec. 6) a pus capăt acestei perioade de avânt cultural. La începutul sec. 7, regele Harșa din Kanuaj și-a extins stăpânirea asupra N Indiei, punând bazele unui imperiu în care artele și literele au cunoscut din nou o mare înflorire. După moartea sa, imperiul s-a dezmembrat. Fărâmițarea politică din sec. 10-15 a concis cu pătrunderea și răspândirea islamului. Perioada 1206-1526 este dominată pe plan politic, în N, de Sultanatul din Delhi, în S, de statul Uijayanagar, iar pe plan artistic de debutul artei indo-musulmane (sinteză a tradițiilor indiană și iraniană). În anii 1398-1399, Timur Lenk a invadat Punjabul. În 1498, navigatorul portughez Vasco da Gama atinge coasta Malabar, portughezii punând stăpânire pe o mare parte a coastei de V. Sub conducerea lui Babur, un mongol descendent al lui Timur Lenk, s-au pus bazele Imperiului Marilor Moghuli (1526-1858), cu capitala la Agra și, ulterior, la Delhi, consolidat sub domnia lui Akbar (1556-1605), susținător al hinduismului. Perioada este caracterizată de o înflorire fără precedent a artelor. În 1600 este înființată Compania britanică a Indiilor Orientale, iar în 1664, Compania franceză a Indiilor Orientale. După încercările de implantare și expansiune ale portughezilor (Goa, Damān și Diu) și olandezilor (Kochi), care au creat mici colonii. I. a fost disputată între Franța (Pondichéry, Chandernagor) și Marea Britanie (Bombay, Calcutta, Madras), care reușește, în cele din urmă, începând din 1763, în urma Războiului de 7 Ani, să-și extindă stăpânirea asupra întregii I. Dominația britanică a contribuit la progresul și occidentalizarea I., dar, prin caracterul ei brutal, a provocat proteste și răscoale, dintre care cea mai importantă a fost Răscoala șipailor (1857-1859), reprimată sângeros. Pentru a face față nemulțumirilor, autoritățile britanice au declarat I. colonie a Coroanei (1858), condusă de un vicerege. Mișcarea de emancipare națională a înregistrat însemnate progrese, grație constituirii partidelor: Congresul Național Indian (1885) și Liga Musulmană (1906). După Primul Război Mondial, sub conducerea liderilor Congresului Național Indian, Mahatma Gandhi și Jawaharlal Nehru, mișcarea anticolonialistă s-a intensificat și diversificat (rezistență pasivă, boicotul produselor britanice etc.). Sub presiunea acestei mișcări, în 1935, britanicii au promulgat o Constituție (India Act) care acorda o oarecare autonomie; ulterior, Marea Britanie a fost constrânsă să admită independența I. (15 aug. 1947), pe care a divizat-o, însă, pe criterii confesionale, în dominioanele: Uniunea indiană, locuită de hinduși, și Pakistan, locuită de musulmani (Kashmirul devenind o sursă de tensiuni continue între cele două state). La 26 ian. 1950, I. s-a proclamat republică federală, rămânând membră a Commonwealth-ului. În anii confruntării dintre cele două blocuri militare (N.A.T.O.și Tratatul de la Varșovia), I. a fost unul dintre principalii reprezentanți ai mișcării de nealiniere. În 1961 au fost incluse în statul indian coloniile portugheze Goa, Damān și Diu, iar în 1975 a fost inclus și fostul regat Sikkim. Aflat timp îndelungat la putere (din 1947, cu întreruperi, 1977-1980, 1989-1991), Congresul Național Indian, prin liderii săi, J. Nehru și fiica acestuia, Indira Gandhi, a reușit să facă din I. o țară democratică, datorită bunei funcționări a instituțiilor statului, în ciuda existenței unui mozaic de limbi și dialecte (peste 200) și a rivalității dintre confesiunea hindusă (majoritară) și cea musulmană, și a decalajelor economice dintre reg. Deși potențialul economic al țării a progresat masiv, un mare număr de locuitori trăiesc în condiții materiale precare. Situația I. a fost agravată în interior de acțiunile separatiștilor sikh (care au asasinat-o pe Indira Gandhi), iar în exterior de conflictul cu China (1956, 1959, 1962), care a îmbrăcat forma unor războaie de frontieră, și cu Pakistanul (1947-1948, 1965, 1971), pentru stăpânirea Kashmir-ului. Asasinarea fiului Indirei, Rajiv Gandhi (1991), prim-min. (1984-1989), de către separatiștii tamili, a relevat amploarea mișcărilor subversive, dar nu a destabilizat regimul democratic, care nu a putut eradica însă corupția. Anii ’80-’90 au fost marcați de tensionarea treptată a vieții interne. Mișcări insurecționale, teroriste locale, cu tendințe secesioniste, s-au manifestat în Punjab, Assam, Jammu și Kashmir. În urma alegerilor parlamentare din 1993, 1996 și 1998, partidul Congresul Național Indian și-a pierdut supremația în defavoarea partidului de dreapta, Bharatiya Janata. În 1998, I. a realizat mai multe experiențe nucleare prin care și-a confirmat statutul de țară deținătoare a armei nucleare. Acțiunea a provocat repica imediată a Pakistanului și dezaprobarea din partea opiniei publice internaționale. Republică prezidențială potrivit Constituției din 26 ian. 1950. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral compus din Consiliul Statelor și Camera Poporului, iar cea executivă, de președinte și un guvern condus de liderul partidului majoritar în Cameră. 2. V. Hindustan.

car³ (parte a mașinii de scris) s. n., pl. caruri

REMINGTON [rémiŋtən], familie de industriași americani: Eliphalet (1793-1861) și fiul său, Philo (1816-1889). Inovații în domeniul armamentului; au fabricat în serie prima mașină de scris (1873), pe care au comercializat-o prin compania R., înființată în 1860.

scris, -ă adj. Ursit, predestinat: ce ți-e scris, în frunte ție pus (Prov.). Așa ĭ-a fost scris, așa ĭ-a fost soarta. Zugrăvit, pictat, ornat, cu colorĭ, încondeiat: oŭă scrise. A rămînea ca scris (pe părete), a rămînea tablou, uimit, surprins. Scrisă de frumoasă (ce era), foarte frumoasă (o femeĭe. V. coz). S. f. Ursită, soartă, destin: așa ĭ-a fost scrisă. Dosu uneĭ monete, opus pajuriĭ. Pl. Porunca scrisă: scrisele împăratuluĭ (V. rescript). S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a scrie: pin vorbă și pin scris, scrisu și cititu. Scriitură, scrisoare, vorbe scrise (ca formă de litere): ĭ-am recunoscut scrisu. Lucrurĭ (ideĭ) scrise: voĭ credeațĭ in scrisu vostru (Em.). Hîrtie financiară (efect, bon, acțiune ș. a.): scrisurĭ de ale bănciĭ Naționale. – Ca inventatorĭ al mașiniĭ de scris sînt menționați aceștia: Italianu Petru Conți, care, la 1822, și-a vîndut invențiunea în Francia; Americanu Austin Burth (1829); Austriacu Petru Mitterhofer, tîmplar din Tirol, care, la 1864, a inventat o mașină de scris completă și utilizabilă și a murit sărac și obscur (ĭar astăzi are un bust de bronz la Viena); Francezu Petru Foucauld, care a prezentat-o ca dar luĭ Napoleon III și a primit de la șambelanu luĭ sfat să se ocupe de lucrurĭ maĭ practice; Americanu Lakham Scoles, ziarist din Milwaukee (Statele Unite), care, la 1873, a construit și el o mașină de scris, pe care fiica luĭ, pe atunci în etate de 20 de ani, a scris o scrisoare. Dar nicĭ el n’a fost înțeles de public și n’a tras folos din invențiunea luĭ, pe cînd astăzi nu există bĭuroŭ fără mașină de scris!

scriŭ, scris, a scrie v. tr. (lat. scribo, scribere, a scrie, rudă cu vgr. grápho; it. scrivere, pv. escrire, fr. écrire, sp. escribir, pg. escrever. D. lat. vine germ. schreiben). Fac litere, figurez cugetarea pin litere făcute cu condeiu, cu creionu, cu creta, cu mașina de scris orĭ alt-fel (V. tipăresc): copiiĭ învață să scrie, tu scriĭ prea plecat (facĭ literele prea plecate). Compun, redactez, exprim: tu scriĭ prea plecat (cu vorbe prea umilite), a scrie o carte, un articul. Întrebuințez cutare ortografie: a scrie fonetic. Adresez o scrisoare, corespund: ĭ-am scris ĭerĭ, ne scriem des. Înscriŭ, însemn numele undeva (de ex., într’o condică): m’a scris la miliție (Pop.). Descriŭ, zugrăvesc (vechĭ). Zugrăvesc, pictez (cp. cu rus. pisátĭ, a scrie și a picta). A fi scris, fi ursit, a fi destinat: ce ți-e scris în frunte ți-e pus. Scrie, e scris, zice, poruncește: așa scrie la carte, așa scrie legea (fals stă saŭ stă scris, după germ. steht!). – Vechĭ scris, scripț, scriseĭ, scris. Munt noŭ scrim, scrițĭ, a scri (după știm, știți, a ști). Ban. Trans. vest. a scria (după a tăĭa, ca și a învia din a învie).

dactilograf n. mașină de scris. ║ m. cel ce scrie cu această mașină.

ȚĂCĂNI, țăcăn, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot ritmic, repetat, prin ciocănituri, pocnituri, declanșarea unui mecanism etc. ♦ Tranz. (Fam.) A scrie ceva la mașina de scris. 2. Refl. Fig. A se sminti, a se țicni. [Prez. ind. și: țăcănesc] – Țac + suf. -ăni.

TABULATOR, tabulatoare, s. n. Dispozitiv al unei mașini de scris care permite menținerea automată a lungimii rândurilor. – Din fr. tabulateur.

BUTONA, butonez, vb. I. Tranz. A apăsa tastele unei mașini de scris, ale unui calculator, telefon etc. – De la buton.

CLAPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc¹ în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevre (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe.^[1]

CLAVIATURĂ, claviaturi, s. f. 1. Totalitatea clapelor pianului, orgii, sintetizatorului, acordeonului, mașinii de scris etc. 2. Totalitatea butoanelor de comandă care pun în funcțiune un mecanism, o mașină etc. [Pr.: -vi-a-] – Din germ. Klaviatur.

ROTAPRINT s. n. Mașină de imprimat de format mic, cu un tipar special, folosită mai ales pentru multiplicarea unor tipărituri de tiraj redus (circulare, formulare etc.). ♦ Procedeu de tipar monocrom în care cerneala se transmite de pe forma de imprimare (o foaie de aluminiu având textul trecut cu ajutorul mașinii de scris) pe o suprafață de cauciuc și apoi pe hârtie. – Din engl. rotaprint.

DIGITAȚIE s. f. Tehnica repartizării degetelor pe clapele sau pe coardele instrumentelor muzicale, pe clapele mașinii de scris etc. – Din fr. digitation.

DIPLOGRAF, diplografe, s. n. Mașină de scris care funcționează simultan cu două feluri de caractere. – Din fr. diplographe.

PELUR s. n., adj. invar. (Și în sintagma) Hârtie pelur = hârtie foarte subțire, puțin translucidă, folosită pentru copii la mașina de scris. – Din fr. pélure.

DACTILOGRAFIA, dactilografiez, vb. I. Tranz. A scrie un text la mașina de scris, a bate la mașină. Nu e absolut necesar să dactilografiezi manuscrisul. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 5/4. – Pronunțat: -fi-a.

DACTILOGRAFIAT², -Ă, dactilografiați, -te, adj. Scris la mașină. Pe masă se aflau mai multe foi dactilografiate și o broșură cu scoarțele roșii. C. PETRESCU, A. 352. – Pronunțat: -fi-at.

DACTILOGRAFIE s. f. Tehnica sau meseria de a scrie la mașina de scris. Cunoaște bine dactilografia.

CAR², care, s. n. I. 1. Vehicul încăpător pe patru roți (tras de cai, de boi etc.), care se folosește la țară pentru transportarea poverilor. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Poposit-au... Zece care mocănești, Cu boi albi. ALECSANDRI, P. II 104. Du-te, dor, cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-nchepi (= încapi) dorule-n ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. Acolo erau două drumuri, care se despărțeau. Unul era bătut de care și celalt părăsit. ȘEZ. IV 171. ◊ Cal de asalt = tanc. Carele de asalt înțepeniseră în lungul drumurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. Car funebru (sau mortuar, funerar) = dric. (Învechit și popular) Car de foc = tren. Aș vrea să plec la drum mai mare. Dar nici pe jos nici de-a-n călare Și nici cu carul cel de foc, Ci c-o trăsură ferecată, De zece cai în șir purtată. MACEDONSKI, O. I 58. Și fluieră o dală, de nici fluierul de la carul de foc nu l-ar fi întrecut. RETEGANUL, P. V 6. ◊ Expr. A fi a cincea roată la car (sau la căruță) v. cincilea. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță), se spune despre cineva care nu vrea nici într-un fel, nu se mulțumește în nici un chip. ◊ Compuse: carul-mare (sau numai carul) = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele, așezate în așa fel, încît creează imaginea unui car cu oiștea în jos; ursa-mare. Ții minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din carul- mare? TOPÎRCEANU, M. 64. Luceafăru-i gata s-apuie. Iar carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. COȘBUC, P. 7; carul-mic = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele (printre care și steaua polară), dispuse în chip asemănător cu stelele carului-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit la lupte, jocuri și ceremonii. Car de triumf. ◊ Fig. A patra primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori. ALEXANDRESCU, P. 24. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitatea de material care se poate încărca o dată într-un car (1). A descărcat din fugă un car de secară în saci. SP. POPESCU, M. G. 27. Se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 143. Am fost să cumpăr un car de lemne. ALECSANDRI, T. I 317. ♦ Fig. Cantitate sau număr mare; mulțime; grămadă, droaie. Un car de copii. Un car de minciuni. Un car de ani. Voi intra masiv și greu în vreme, Cu un car cît dealul de poeme. BENIUC, V. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. II 1. Piesă de formă cilindrică pe care se fixează hîrtia la mașina de scris și care, deplasîndu-se lateral și rotindu-se, face posibilă scrierea succesivă a literelor și a rîndurilor. 2. (Regional) Parte a ferăstrăului mecanic pe care se așază bușteanul pentru a fi tăiat și prefăcut în scînduri.

DIGITAȚIE s. f. Tehnica așezării degetelor pe clapele sau coardele instrumentelor muzicale sau pe clapele mașinii de scris.

CLAPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre bucățelele mobile care alcătuiesc claviatura unui pian, a unei orgi etc. și care se lasă și se ridică sub apăsarea degetelor, producînd sunete muzicale. Se uită... la pianul negru – cîteva clape aveau fildeșul lipsă. DUMITRIU, B. F. 55. Ore întregi făceam game la pian... pînă cădeam de oboseală pe clape. CAMIL PETRESCU, T. II 96. Arătînd ale lui clape, un clavir zîmbea din umbră. MACEDONSKI, O. I 82. ◊ Fig. Ea înaintă spre pat. Se gîndi să lase luminarea jos, dar gîndul nu fu urmat de acțiune, ca și cum clapele voinței n-ar mai fi prins notele. D. ZAMFIRESCU, R. 171. ♦ Mic disc în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pîrghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. 2. Placă oscilantă în jurul unei articulații, care servește la închidere sau deschidere, la acționarea unui dispozitiv etc. În ropotul ciocanelor... în șuierul supapelor, în clipocitul clapelor... Străbate mărețul ecou Al zilei mărețe. DEȘLIU, G. 45. Piciorul apăsa jos pe-o clapă și prindea coala, ca într-un clește. PAS, Z. I 275. 3. Bucată mobilă de stofă care cade peste deschizătura buzunarului unei haine. Și-a aranjat... gulerul, și-a tras clapele buzunarelor. SAHIA, N. 83. Rămăsei cu policarul drept acățat în cheutoarea de la clapa din dreapta a surtucului meu. HOGAȘ, DR. II 44. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă mobile atașate la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. Lăsaseră-n jos clapele căciulilor și se legaseră sub bărbie. V. ROM. noiembrie 1953, 154. 3. Capac. Să-mi faci coșciug de argint, Cu clape grele de plumb. TEODORESCU, P. P. 286. ◊ Expr. A trage (cuiva) clapa = a trage (pe cineva) pe sfoară, a înșela, a păcăli.

CLAVIATURĂ, claviaturi, s. f. Sistemul de clape la pian, la orgă, la acordeon, la mașina de scris etc. Complexa claviatură a unei imense orge. CARAGIALE, O. III 262. – Pronunțat: -vi-a-.

LA¹ prep. A. I. Introduce un complement circumstanțial de loc sau atribute care arată locul. 1. (Complementul arată locul unde sau în vecinătatea căruia stă ceva sau cineva) Nu mai știa ce are la casa lui. CREANGĂ, P. 153. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă... La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. O privea stînd la capul ei. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ (Învechit și popular înaintea numelor de țări, azi înlocuit prin «în») La Moldova cea frumoasă Viața-i dulce și voioasă! ALECSANDRI, O. 100. ♦ (Complementul sau atributul arată poziția) Casa este așezată la drum. ▭ În față, cu ferestrele la stradă, e salonul de primire. VLAHUȚĂ, O. AL. II 5. ♦ (Complementul arată locul unde se petrece o acțiune) Albinele și-au început dulce zumzet la copacii timpurii. SADOVEANU, O. VI 399. La teatru se făcea o pregătire neobișnuită: toți lucrau cu tragere de inimă. DEMETRESCU, O. 130. ◊ (Complementul arată în același timp și obiectul unei acțiuni) Seceră la grîu. 2. (Complementul arată direcția sau ținta unei mișcări sau a unei acțiuni) Moș Petrache avea o manta de aba roșie de ploaie și tocmai venea la noi cu dînsa-n spete, fiindcă ploua. HOGAȘ, DR. II 148. Pasărea... la ceruri zboară. ALECSANDRI, P. I 139. Se întoarseră la locul luptei. BĂLCESCU, O. II 258. De-ar fi noaptea ca ziua Aș trece la Moldova. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ (După verbe ca «a privi») Înfricoșată, își arunca ochii cu speranță la doctor. BART, E. 387. Se uita galeș la dînsul. ISPIRESCU, L. 34. 3. (Complementul arată o limită în spațiu) Păru-i ajunge la călcîie. EMINESCU, O. I 95. ♦ (Complementul arată limita unei acțiuni) Crîncene gloate... Cu inima iască și cuțitul la oase. DEȘLIU, G. 23. Și le zicea el, versurile acestea, într-un anumit fel, de te-ajungea la inimă. SADOVEANU, O. II 6. 4. (Complementul arată distanța) La un pas de el, văzu un soldat mort. CAMILAR, N. I 58. 5. (În loc. adv.) La deal v. deal. La vale v. vale. La îndemînă v. îndemînă. La un loc v. loc. La rînd v. rînd. La dreapta v. drept. La stînga v. stîng. La umăr v. umăr. II. Introduce un complement circumstanțial de timp. 1. (Complementul arată data, momentul, perioada sau prilejul în trecut sau prezent) A doua zi, sîmbătă, plecară la răsăritul soarelui, învăliți în cojoace. SADOVEANU, B. 68. Fost-ai și d-ta la tinerețe, nu zic. CREANGĂ, P. 230. Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă. ALECSANDRI, P. III 445. Văduvă de doi bărbați la 21 de ani. NEGRUZZI, S. I 57. Adună la tinerețe ca să ai la bătrînețe. ◊ (Învechit și popular, cu complementul «ceasul» sau «ziua») Mulțumesc... că nu m-a lăsat să pier la ceasul nașterii. ISPIRESCU, L. 56. La ziua judecății... iar ne vom întîlni. NEGRUZZI, S. I 29. 2. (Introduce un complement care arată un moment viitor: anul, anotimpul, luna, ziua etc.) Ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă... ba la vară, ba iar la toamnă. CREANGĂ, P. 141. La noapte iar or veni după dînsul. SBIERA, P. 266. Și la anul să trăiți. ALECSANDRI, P. P. 391. E mai bine acum un ou decît la anul un bou. NEGRUZZI, S. I 248. Da la noapte ce să faci? BIBICESCU, P. P. 182. ◊ Loc. adv. La ziuă = cînd se crapă de ziuă; cînd se face ziuă. Mîine la ziuă pornim. ◊ Expr. La mulți ani = îți urez să trăiești mulți ani. La mulți ani cu sănătate! TEODORESCU, P. P. 17. 3. (Complementul arată periodicitatea) Se ducea... la luna, la săptămîna, ca să vadă grîul de-i copt. ȘEZ. III 242. Și apoi, mergînd la luna, La luna, la săptămîna, Să vedem cum ne dă mîna. TEODORESCU, P. P. 139. ◊ (Întărit prin «o dată», «tot», «fiecare») Frunzele moarte se desprindeau la fiecare pas. C. PETRESCU, S. 169. De la Scarlat nu știam nimic, fiindcă el scrie o dată la o lună. id. Î. II 235. Găsește din întîmplare cîte o piatră de aceste picată de pe cerb, cînd se scutură el la șepte ani o dată. CREANGĂ, P. 218. 4. (În expresii și locuțiuni) La început v. început. La sfîrșit v. sfîrșit. La urmă sau la urma urmelor v. urmă. La vreme v. vreme. La cîte ceasuri? = la ce oră? III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat. COȘBUC, P. I 53. Cine-i tînăr și voinic Mere noaptea la cîștig. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 286. ◊ Loc. adv. La ce? = pentru ce? Ar fi vrut grozav să-l întrebe la ce i-a intrat în ogradă, însă n-ar fi stat frumos să i-o zică de la obraz. CAMILAR, TEM. 29. La ce-ți trebuie s-o știi? EMINESCU, N. 18. IV. (Rar, introduce un complement de cauză) Pentru, din cauza. La cea mai mică greșeală dregătorească, la cea mai mică plîngere ce i se arăta, capul vinovatului se spînzura în poarta curții, cu o țidulă vestitoare greșealei lui. NEGRUZZI, S. I 143. ♦ Sub acțiunea, în prezența. Teaca neagră, ferecată în alamă și înflorită cu argint a săbiei încovoiate sclipea la soarele verii. SADOVEANU, O. I 480. Albele-i cosițe strălucesc la lună. BOLINTINEANU, O. 106. V. (Introduce un complement de mod) Judecă-mă la dreptate. MARIAN, S. 57. ◊ Loc. adv. La pas v. pas. ◊ Expr. A fi (sau a se avea, a fi certat) la cuțite (cu cineva) v. cuțit. ♦ (Complementul arată măsura) Ziarele vechi se vînd la kilogram. ◊ Expr. La preț sau la prețul de = cu prețul, pe prețul, pentru prețul. Am vîndut merele la prețul de cinci lei kilogramul. VI. (Introduce un complement instrumental) Text scris la mașină. VII. (Introduce un complement de relație) Adună pasările cele mai agere la zbor. ISPIRESCU, L. 75. De trup ești mărunțel, nu-i vorbă, dar la fire ești mare. CREANGĂ, P. 150. Străin la vorbă și la port Lucești fără de viață. EMINESCU, O. I 171. Amîndoi ne potrivim... și la ochi și la uitat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. VIII. (Introduce un complement indirect) Cît mac e prin livezi Atîția ani la miri urez. COȘBUC, P. I 59. A mea viață la zeii tăi se-nchină. EMINESCU, O. I 93. Iar la cea măicuță Să nu spui, drăguță, Că la nunta mea A căzut o stea. ALECSANDRI, P. P. 3. Să dea la boi de mîncare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 514. ◊ (După verbe ca «a gîndi») Cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească... parcă-mi saltă și acuma inima de bucurie. CREANGĂ, A. 33. Și privind păienjenișul din tavan, de pe pilaștri, Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri. EMINESCU, O. I 140. ♦ (Învechit și popular) Pentru. Destul e o măciucă la un car de oale. CREANGĂ, P. 258. ♦ De fiecare. Dobînda este de cinci la sută. ▭ Să-mi dai la vită cîte un leu. ȘEZ. V 46. IX. (Pierzîndu-și calitatea de prepoziție) 1. (Cu valoare de numeral nehotărît) Construit cu un substantiv, fie complement direct, fie – rar – subiect, exprimă o cantitate mare. S-a adunat la lume, de nu te mai puteai mișca. ▭ Mînca calul la jar mai pogan de cum ar mînca alții ovăz. RETEGANUL, P. II 10. Spărgea la alune pe nicovală. ISPIRESCU, L. 92. Și mănîncă fata la plăcinte și mănîncă, hăt, bine. CREANGĂ, P. 290. Ei tăia la turci, tăia Pînce bine ostenea. ALECSANDRI, P. P. 146. Croiește la minciuni. NEGRUZZI, S. II 203. 2. (Adverbial) Cam, aproape. Eram amîndoi oameni la 40 de ani. SAHIA, U.R.S.S. 217. Erau la opt mii de voinici. ISPIRESCU, M. V. 20. Un teanc de testemele, în care erau la nouă puduri. CONTEMPORANUL, III 824. ◊ (De obicei urmat de «vreo» sau precedat de «aproape», «ca») Cîți să fi fost?... – Păi, la vreo două sute. PAS, Z. IV 265. Nu făcu ca la o sută de pași și iată că dete peste un tăune. ISPIRESCU, L. 44. B. În prepoziții compuse. I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care exprimă punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Nu vine nici un băiat de la oraș. STANCU, D. 41. De sus, de la postul de observație al ferestrei, Tina Diaconu a urmărit din primele săptămîni mișcările. C. PETRESCU, A. 312. Începea să-și scoată de la brîu săbiile lucitoare care sclipeau sub lumina soarelui. SAHIA, N. 66. ◊ (În corelație cu «pînă la» sau «la») Mingea trecea de la un jucător la altul. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care exprimă punctul de plecare al unei acțiuni în timp) De la adormirea bătrînului Ștefan-voievod, părintele Moldovei, trecuseră șaptezeci și doi de ani. SADOVEANU, N. P. 5. ◊ Loc. adv. De la o vreme = după un timp, într-un tîrziu. Toată ziua am stat de capul tatei să-mi facă și mie un buhai; ori de nu, batîr un harapnic. – Doamne, ce harapnic ți-oi da eu, zise tata de la o vreme. CREANGĂ, A. 41. Și mergînd tot cum s-a dus, de la o vreme ajunge la împărăție. id. P. 216. ◊ (În corelație cu «pînă la» sau «la») Am mers de la răsăritul pînă la apusul soarelui. 3. (Introduce un complement indirect) Hatmanii au prubuluit și domniile lor vremea și au aflat de la gîște cum că se schimbă. SADOVEANU, N. P. 311. Sînge din sîngele ei și carne din carnea ei am împrumutat; și a vorbi de la dînsa am învățat. CREANGĂ, A. 35. Condeiu-n mînă tu mi-l pui cu silă. De la oricine-un snop de paie seceri. EMINESCU, O. IV 333. De la puterea otomană să nu așteptați nimic mai mult decît înjosire, decît umilire. ODOBESCU, S. III 432. Nu ți-e milă și păcat! De la părinți m-ai luat Și-n răi codri m-ai băgat! ALECSANDRI, P. P. 17. 4. (Introduce un complement circumstanțial de mod, în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul nimănui, neîndemnat de nimeni, cu propriile forțe. Națiunea simte că poate face astăzi de la sine mai mult decît ceea ce se vedeau siliți a face părinții noștri. ODOBESCU, S. III 435. 5. Introduce un atribut. a) (Atributul exprimă locul existenței) De cînd te-ai întors nu mai semeni cu nimeni de la noi. DAVIDOGLU, M. 26. Ăsta-i Ile Caraiman de la Runc, tovarăș de cărăușie cu mine. SADOVEANU, N. P. 15. b) (Atributul exprimă proveniența) Aripi are, iar în tolbă-i El păstrează, ca săgeți, Numai flori înveninate De la Gangele măreț. EMINESCU, O. I 236. c) (Atributul exprimă apartenența) Scîrție-n vînt cumpăna de la fîntînă, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. EMINESCU, O. I 231. ◊ Loc. adv. De la început v. început. De la coadă v. coadă. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație, de neprecizie) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Să-i duci... pe la iarmaroace. CREANGĂ, P. 109. Cine ești, de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? ALECSANDRI, P. II 11. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Aseară pe la sfințit Cu alta te-ai întîlnit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 247. III. Pînă la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp care arată durata, extensiunea în timp) Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită, din Humulești, care nici frumos pînă la douăzeci de ani, nici cuminte pînă la treizeci și nici bogat pînă la patruzeci nu m-am făcut. CREANGĂ, A. 71. Ți-ai luat urît pe-o noapte Și ți-o fi pînă la moarte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 247. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Pînă la dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul. CREANGĂ, P. 28. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod, în expr.) (Toți) pînă la unul = absolut toți.

MAȘINĂ, mașini, s. f. 1. Sistem tehnic alcătuit din piese cu mișcări determinate care transformă o formă de energie în energie mecanică a unor solide mobile sau invers. Scot fum negru mașinile cu coș înalt. STANCU, D. 215. ◊ Mașină de forță = mașină care cedează energie utilizabilă în tehnică numai după ce a mai fost supusă unei transformări. Mașină de lucru = mașină care transformă energie cedînd lucru mecanic folosit direct la prelucrarea sau la deplasarea unor obiecte. Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice de așchiere, tăiere, forfecare etc. Îmbunătățirea calității mașinilor-unelte este strîns legată de o serie de măsuri tehnico-organizatorice. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2677. ◊ (Urmat de determinări arătînd forma de energie folosită) Mașină electrică. ◊ (Urmat de determinări arătînd operația la care e folosită) Nevasta lui Mogrea duruie la mașina de cusut. C. PETRESCU, Î.II 128. Mașină de gătit = instalație specială în bucătărie, pe care se gătește; plită. ◊ (Determinarea este subînțeleasă) Dosarul... s-a trecut la dactilografiat. Cu cine ai bătut la mașină, Marine? BARANGA, I. 205. Trecură în fugă peste rîndurile scrise de mașină. MIHALE, O. 478. Un manuscris transcris curat la mașină, ca un raport administrativ. C. PETRESCU, C. V. 23. ◊ (Urmat de determinări calitative) Lucrează tăcut și automat, ca o mașină de precizie. CAMIL PETRESCU, U. N. 399. Mașină infernală v. infernal. ◊ (Urmat de determinări arătînd domeniul în care este folosit sistemul) Mașini agricole. Fig. [Oamenii sovietici] au sfărîmat fioroasa mașină de război nazistă, au cîștigat cea mai mare victorie din toate timpurile. STANCU, U.R.S.S. 190. 2. Nume dat în mod curent cîtorva sisteme tehnice acționate prin motoare de diferite tipuri: a) locomotivă. Mașina fluieră, trenul urni din loc. C. PETRESCU, S. 41. Sosește trenul de la Tecuci și se oprește mașina chiar în dreptul ferestrei lui moș Gheorghe. SP. POPESCU, M. G. 34. Ne-am suit în vagon și: mînă, băiete! Mînă, băiete, adecă șuieră mașină! NEGRUZZI, S. I 324. b) batoză. Domnul Ivancea vrea să vii cu snopii de la cîmp drept la mașină. DUMITRIU, B. F. 24. Și am început să arunc la snopi în mașină. PREDA, Î. 22. c) automobil. Mă așteaptă la colț mașina lui văru-meu. C. PETRESCU, C. V. 73. M-am urcat într-o mașină de curse. SAHIA, U.R.S.S. 92. 3. (Popular) Mașinărie. (Fig.) S-a întors mașina lumii, cu voi viitorul trece; Noi sînteni iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece. EMINESCU, O. I 35. – Variantă: mahină (KOGĂLNICEANU, S. 83) s. f.

SCHENECTADY [ʃkənéktədi], oraș în NE S.U.A. (New York), pe râul Mohawk; 61,8 mii loc. (2000). Împreună cu Albany și Troy formează o conurbație de 875,6 mii loc. (2000). Nod de comunicații. Constr de automobile, locomotive, motoare de avion, mașini de scris, aparataj electronic și electrotehnic, mașini-unelte; ind. sârmei, textilă, chimică (mase plastice, lacuri, vopsele), poligrafică și alim. Universitate (1795). Centru de cercetări atomice. Fundat de olandezi în 1661; menționat ca oraș în 1765.

NIGROZINĂ, nigrozine, s. f. Materie colorantă neagră, obținută din anilină și întrebuințată la fabricarea cremei de ghete, a panglicilor pentru mașinile de scris etc.

PANGLICĂ, panglici, s. f. 1. Țesătură lungă și îngustă, de bumbac, de mătase, de catifea etc. folosită ca ornament sau ca accesoriu, mai ales Ia îmbrăcămintea feminină. Mialache își scoase pălăria de paie cu panglică neagră lată. DUMITRIU, N. 238. Marele pod de fier, departe, părea o panglică lungă albă, întinsă pe sub cerul albastru. SADOVEANU, O.III 663. ◊ Expr. A scoate panglici pe nas v. nas. ♦ Fîșie îngustă de țesătură de bumbac sau de mătase îmbibată cu tuș, folosită la mașina de scris. ♦ Fîșie de pînză sau de metal divizată în centimetri, servind la măsurarea distanțelor. ♦ Produs intermediar în industria filaturii, alcătuit dintr-un mănunchi subțire de fibre textile omogeneizate și paralelizate. 2. Obiect flexibil de oțel sau de alt material, avînd grosimea și lățimea mici în raport cu lungimea; bandă. Ferăstrău cu panglică. 3. (Popular) Tenie. – Accentuat și: panglică. – Pl. și: (rar) panglice (SAHIA, N. 66, EMINESCU, N. 132). – Variante: (1; regional) pandlică (ODOBESCU, S. I 469), pamblică (CARAGIALE, O. II 159) s. f.

PLOMBAGINĂ s. f. Grafit. ♦ Hîrtie tratată cu grafit, cu ajutorul căreia se multiplică textul la mașina de scris. – V. carbon,.

ȚĂCĂNI, țăcănesc, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte, aparate) A produce un zgomot ritmic, repetat (prin declanșarea unui mecanism); a tăcăi. Cu grabă țăcănea telegraful. CAMILAR, N. I 17. Ceasornicul țăcănea în perete. CARAGIALE, O. I 290. Caravasili scoate mîndru un pistol, ochește, pistolul țăcănește și nu ia foc. GHICA, S. 393. ♦ (Urmat de determinări care arată instrumentul) A produce zgomote ritmice (lovind, izbind, ciocănind). Doi cai mărunți... mergeau liniștiți, în trap domol, din cînd în cînd strănutînd, din cînd în cînd țăcănind din potcoave. SADOVEANU, O. IV 382. Țăcăni cu cuțitul într-un pahar și rugă să se facă tăcere. MIRONESCU, S. A. 110. ◊ Tranz. Calul își țăcănea potcoavele pe prundul drumului. SADOVEANU, la TDRG. ♦ Tranz. (Familiar) A scrie la mașină. Cînd s-a adunat numărul cuvenit de pagini, le țăcănesc la mașina de scris. C. PETRESCU, C. V. 25. – Prez. ind. pers. 3 și: țăcăne (BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 66).

STANIOL s. n. Foaie subțire de staniu (sau dintr-un aliaj de staniu cu plumb ori cu aluminiu) întrebuințată la împachetarea unor alimente (brînzeturi, ciocolată etc.) sau a unor produse industriale (bande izolatoare, panglici pentru mașini de scris etc.), în scopul unei bune conservări.

SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti în jurul axei sale și care servește pentru a conduce, a presa sau a fasona un material. V. cilindru, valț. Sulul mașinii de scris. ♦ (De obicei determinat prin «de dinainte») Cilindru pe care se înfășoară pînza în război, pe măsură ce se țese; (de obicei determinat prin «de dinapoi») cilindru de pe care se desfășoară urzeala în timpul țesutului. Pe sul tot crește pînza și coții tot sporesc. BELDICEANU, P. 69. Vai de mine ce făcui, Că prea iute mă pripii. Pe sulul de dinapoi, O sută de lăturoi; Pe sulul de dinainte, Dracu le mai ține minte. ȘEZ. II 80. ◊ Expr. A pune pe sul = a înfășura urzeala pe sulul de dinapoi. Să urzesc, să pui pe sul, să țes, să nălbesc, să croiesc, să cos... DELAVRANCEA, O. II 201. Cu (mai rar prin) un sul subțire = printr-un calcul fin, cu istețime, cu șiretenie. I-a plăcut și lui cum am adus noi lucrul cu un sul subțire, ca să dăm exemplu Evropei. CARAGIALE, O. I 91. Învoiala este ca și la Strehaia; însă nu toți oamenii o au primit... Arendașul prin un sul subțire-i va face să o primească. I. IONESCU, M. 478. ♦ Bară folosită la exercițiile de gimnastică. 2. Pernă lungă, în formă de cilindru, care se pune ca ornament sau ca rezemătoare la căpătîiul canapelei sau al patului. Ciugulea cu degete neliniștite un canaf de la sulul canapelei. SADOVEANU, P. S. 170. 3. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd materialul) Bucată dintr-un material flexibil înfășurată în formă de cilindru. Trecea pe uliță cu pași măsurați, ducînd la subțioară un sul de hîrtie. SADOVEANU, E. 125. Ca să atragă mai mult atențiunea publică, unul dintr-înșii făcu un sul de rogojină și, dîndu-i foc la partea de sus, îl puse în cap. FILIMON, C. 297. ◊ Expr. A face (sau a strînge) sul = a înfășura în formă de cilindru. O găsește în sală strîngînd sul covorul, ca să nu-l mănînce moliile. BASSARABESCU, V. 42. 4. Fig. Coloană (de fum, de foc sau de praf). Fumegarea se ducea sul prin spărtura acoperișului. SADOVEANU, M. C. 51. De la coșurile caselor se ridicau suluri de fum, înălțîndu-se ca niște copaci. DELAVRANCEA, T. 146. Vedea... niște suluri de flacări ce creșteau, străbătînd toată gama culorilor. VLAHUȚĂ, O. A. 143. ♦ Rafală (de vînt); vîrtej, trombă. Vîrtejul e un vînt ce se formează vara în vreme de secetă și care suflă... învîrtindu-se și formînd niște suluri (trombe) lungi în aer. ȘEZ. V 141. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vînt. Un vînt ușor suspina prin plopii vineți; prin iarba uscată treceau suluri de frunze c-un foșnet dulce. SADOVEANU, O. I 451. ♦ Mănunchi de lumină, de raze sau de văpăi. Soarele năvălea în suluri mari prin spărturi. SADOVEANU, O. III 571. Un sul de raze străbătuse prin geam și aprindea, jos, în mijlocul odăii, o pată de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. 131.

BANDĂ s. 1. bantă, fîșie, ștraif. (O ~ la mînecile cămășii.) 2. (TEHN.) panglică. (~ la mașina de scris.) 3. (TEHN.) bandă rulanlă = conveier. 4. (înv.) mandanea. (~ la masa de biliard.)

DACTILO- „deget, mașină de scris, digital”. ◊ gr. daktylos „deget” > fr. dactylo-, engl. id., germ. daktylo- > rom. dactilo-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu frunzele dispuse ca degetele unei mîini; ~fazie (v. -fazie), s. f., mijloc de înțelegere între oameni prin semne convenționale făcute cu degetele; sin. dactilologie; ~graf (v. -graf), s. m. și f., persoană care practică dactilografia; ~grafie (v. -grafie), s. f., tehnica de a scrie la mașina de scris; ~gramă (v. -gramă), s. f., urmă lăsată de degete, constituind un mijloc de identificare în antropometria judiciară; ~gripoză (v. -gripoză), s. f., atitudine vicioasă, constînd într-o încovoiere permanentă a degetelor; ~id (v. -id), adj., în formă de deget; ~logie (v. -logie₁), s. f., dactilofazie*; ~megalie (v. -megalie), s. f., creștere exagerată a degetelor; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat de înregistrare simultană a deplasării unui deget în trei direcții spațiale; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație de chirurgie plastică pentru refacerea degetelor distruse; ~ptere (v. -pter), s. n. pl., specie de pești din ordinul acantopterigienilor, cu înotătoarele pectorale ca niște aripi; ~riză (v. -riză₁), s. f., ramificație a rădăcinilor vegetale; ~scopie (v. -scopie), s. f., procedeu în antropometria judiciară, de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale; ~tecă (v. -tecă), s. f., ferigă fosilă din carbonifer și permian, cu sporangii izolați și grupați în formă de degete, pe partea inferioară a pinulelor; ~zoizi (v. -zoid), s. m. pl., indivizi din coloniile de hidrozoare, avînd rol tactil și de protecție.

DIPLO- „dublu, geamăn, de două ori”. ◊ gr. diploos „dublu, îndoit” > fr. diplo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. diplo-. □ ~biont (v. -biont), adj., s. n., 1. (Organism) care este reprezentat numai de faza diploidă a ciclului evolutiv, cea haploidă, fiind redusă numai la gameți. 2. (Organism vegetal) care înflorește și fructifică de două ori pe an; ~blastic (v. -blastic), adj., (despre animale metazoare) care are două pături germinative sau embrionare distincte: ectodermul și endodermul; ~cardie (v. -cardie), s. f., inimă la care cele două părți sînt mai mult sau mai puțin separate; ~cefal (v. -cefal), s. m., dicefal*; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., malformație congenitală caracterizată prin prezența a două capete pe același trunchi; ~cit (v. -cit), s. n., celulă care prezintă două seturi haploide de cromozomi; ~coc (v. -coc), s. m., bacterie ai cărei indivizi sînt dispuși cîte doi, constituind agentul etiologic al pneumoniei; ~corie (v. -corie₁), s. f., pupilă dublă; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom anormal avînd patru cromatide în loc de două; ~derm (v. -derm), adj., cu piele dublă; ~doc (v. -doc₂), s. m., reptilă dinozauriană fosilă amfibiană din jurasicul superior, cu coada și gîtul foarte lungi; ~fază (v. -fază), s. f., generație diploidă din ciclul vital; ~fil (v. -fil₂), adj., (despre o frunză) care are țesut palisadic pe ambele fețe; ~fite (v. -fit), s. f. pl., organisme vegetale diplobionte; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., emisiune de două tonuri a vocii, datorită unei anomalii a coardelor vocale; sin. voce bitonală; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Dublare a organelor vegetale care sînt în mod obișnuit singuratice. 2. Producere de forme noi pe cale de hibridație între plante aparținînd unor genuri din familii deosebite; ~graf (v. -graf), s. n., mașină de scris cu două mecanisme la care se efectuează simultan două scrieri cu caractere diferite; ~haplobiont (v. haplo-, v. -biont), s. n., organism la care faza de dezvoltare haploidă alternează cu cea diploidă; ~id (v. -id), adj., (despre nucleul celular) care posedă un număr dublu de cromozomi; ~mielie (v. -mielie), s. f., diastematomielie*; ~nastie (v. -nastie), s. f., creștere mai viguroasă a organelor vegetale pe fața superioară și inferioară, decît pe părțile laterale; ~nemă (v. -nemă), s. f., stadiu din profaza primară a meiozei, cu apariția dublă a filamentelor cromatice; ~pag (v. -pag), s. m., monstru dublu constituit din unirea a doi gemeni egal dezvoltați, avînd unul sau mai multe organe vitale în comun; ~partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s. f., dezvoltare a unui individ dintr-un ou diploid; ~pode (v. -pod), s. n. pl., gen de artropode din clasa miriapodelor, care au cîte două perechi de picioare pe fiecare segment al corpului; ~pore (v. -por), s. f. pl., gen fosil de alge verzi cu talul mic nedivizat, avînd tulpini cu ramuri grupate în cîte 2-5 mănunchiuri, care au trăit în triasicul mediu; ~pter (v. -pter), adj., cu două aripi; ~scop (v. -scop), s. n., aparat cu care se examinează vederea binoculară; ~spor (v. -spor), s. m., spor rezultat din diviziune reducțională, nucleul avînd numai jumătate din numărul de cromozomi caracteristici speciei; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., tip de sporange format din generația cu 2 n cromozomi; ~stemon (v. -stemon), adj., (despre flori) cu stamine în număr dublu față de numărul petalelor; ~stemonie (v. -stemonie), s. f., stare a unui androceu cu stamine în număr dublu față de numărul petalelor; ~stih (v. -stih), adj., (despre organe vegetale sau animale) care este dispus pe două rînduri sau în două serii; ~ten (v. -ten)^[1], s. n., stadiu din profaza cariocinetică, avînd filamentele duble, întrețesute și longitudinal segmentate; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., 1. Centrozom cu doi centrioli. 2. Heterocromozom dublat; ~zomie (~somie) (v. -zomie), s. f., malformație congenitală caracterizată prin existența a două corpuri distincte, unite prin una sau mai multe zone. modificată

SHOLES [óulz], Christopher Latham (1819-1890), inventator american. Împreună cu Samuel W. Soulé și Carlos Glidden, a construit (1867) prima mașină de scris, cu bare independente pentru fiecare caracter, pe care a îmbunătățit-o continuu timp de mai mulți ani. Începând din 1873, compania Remington, căreia i-a vândut brevetul, a produs-o industrial și a comercializat-o în serie.

PANGLICĂ s. 1. (reg.) primă, (Mold. și Bucov.) cordea, (Ban.) sîrmă. (~ de mătase.) 2. (TEHN.) bandă. (~ la mașina de scris.) 3. (ZOOL.; Taenia) tenie, (Mold.) cordea.

ȚĂCĂNEALĂ s. 1. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pîrîitură, răpăit, șuierat, șuierătură, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (O ~ ritmică de arme.) 2. țăcănit. (~ mașinii de scris.)

ȚĂCĂNIT s. 1. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pîrîitură, răpăit, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănitură. (Un ~ ritmic de arme.) 2. țăcăneală. (~ mașinii de scris.)

dactil²- [At: DN³ / V: ~lo- / E: ns cf gr δακτύλος] Element prim și secund de compunere savantă, cu semnificația 1 În legătură cu degetele. 2 Deget. 3 În legătură cu mașina de scris.

dactilograf, ~ă [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~i, ~e / E: fr dactylographe] 1 smf Persoană care profesează dactilografia. 2 sn (Rar) Mașină de scris.

dactilografia vt [At: CADE / P: ~fi-a / Pzi: ~iez / E: fr dactylographier] A scrie la mașina de scris.

dactilografiat², ~ă a [At: CAMIL PETRESCU, T. III, 245 / P: ~fi-at / Pl: ~ați, ~e / E: dactilografia] Care a fost scris la mașina de scris.

dactilografie sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: (2) ~ii / E: fr dactylographie] 1 Tehnică de a scrie la mașina de scris. 2 Meserie de a scrie la mașina de scris. 3 (Rar) Dactilografiere.

dactilografiere sf [At: BO (1951), 475 / P: ~fi-e~ / Pl: ~ri / E: dactilografia] Scriere la mașina de scris Si: dactilografiat¹, dactilografie (3).

digitație sf [At: IORDAN L. R. A. 26 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr digitation] 1 Tehnica repartizării degetelor pe clapele ori pe coardele instrumentelor muzicale sau pe clapele mașinii de scris etc. pentru a obține un randament maxim. 2 (Glg) Formă ramificată de dispoziție a cutelor, ale căror axe se scufundă într-o direcție.

diplograf sn [At: LTR² / Pl: ~e / E: fr diplographe] Mașină de scris care funcționează simultan cu două tipuri de caractere.

clapă sf [At: H II, 148 / Pl: ~pe / E: ger Klappe] 1 (Înv) Capac. 2 (Înv; pfm; îe) A pune ~pa A termina. 3-4 (Fam; îe) A trage ~pa A înșela (sau a nu-și respecta promisiunea). 5 (La instrumentele muzicale) Dispozitiv care, prin apăsare cu degetele, contribuie la producerea sunetelor. 6 (La mașinile de scris, calculatoare etc.) Mic dispozitiv care, prin apăsare, determină apariția pe hârtie sau monitor a literei sau cifrei înscrise pe el Si: tastă. 7 Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevrare (cu mâna), efectuează o anumită operație. 8 Placă articulată care închide sau deschide un orificiu. 9 Bucată mobilă de stofa care acoperă buzunarul unei haine. 10 Fiecare dintre cele două bucăți de stofa sau blană mobile atașate la o șapcă sau căciulă pentru a proteja urechile de frig. 11 Placă de oțel a rindelei, de care se lovește așchia. 12 (Aht; îrg) Bașlâc. 13 (Rar) Capac.

claviatură sf [At: CARAGIALE, N. E 46 / P: ~vi-a~ / Pl: ~ri / E: ger Klaviatur] 1 Totalitate a clapelor la instrumentele muzicale cu clape, la mașina de scris etc. 2 Totalitate a butoanelor unui panou de comandă al unei mașini, al unui mecanism etc.

biométric, -ă adj. Care se referă la biometrie. ◊ Pașaport biometric = pașaport care conține un cip cu informații personalizate, unice pentru un individ (imaginea feței, amprente digitale etc.) ♦ (despre sisteme de securitate computerizate) Care este capabil să recunoască amprentele digitale, timbrul vocii, matricele vaselor de sînge de pe retină, chiar ritmul de lucru la tastele unui calculator sau la clapele unei mașini de scris, pentru identificare și permiterea accesului în interiorul unei clădiri ori instalații, la un birou, la o mașină de scris sau computer • sil. bi-o-. pl. -ci, -ce. / <fr. biométrique

mecanografie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr mécanographie] (Rar) 1 Fabricare a mașinilor de scris, a multiplicatoarelor. 2 Folosire a mijloacelor mecanice pentru lucrări de birou.

nigrozină sf [At: DL / Pl: -ne / E: fr nigrosine] Amestec de coloranți negri, solubili în alcool, folosit la fabricarea cremei negre de ghete, a panglicilor pentru mașinile de scris etc.

niundă sf [At: CV 1951, nr. 9-10, 44 / Pl: ~de / E: mg nyomda „tipografie”] (Trs; mgm) Mașină de scris.

panglică sf [At: IORGA, S. D. XII, 45 / V: (reg) pambl~, ~ndl~, ~nti~, ~ntli~, păncl~, pănti~, păntl~, plambi~^[1], planti~ (A și: ~tică), plantigă, plănti~, plânti~, plenti~^[2] / A și: ~lică / Pl: ~ici, (pop) ~ice / E: mg pántlika] 1 Fâșie subțire și îngustă de țesătură de bumbac, de mătase, de catifea etc. folosită mai ales ca podoabă Si: (reg) bantă, cordea, petea, primă, salbă, sârmă, țop. 2 (Îe) A scoate ~ci pe nas A inventa. 3 Bandă dintr-un material textil special impregnată pe una din părți cu cerneală și rulată pe un mosor special, folosită la mașina de scris și la diverse aparate înregistratoare. 4 (Pgn) Fâșie. 5 (Teh) Obiect flexibil de metal sau din alt material, cu grosime și lățime mici în raport cu lungimea Si: bandă. 6 Instrument pentru măsurarea directă a distanțelor, confecționat dintr-o bandă de oțel lungă, de obicei, de 50 m, și lată de cca 15 mm, cu două inele de alamă la capete, care servesc la întinderea ei Vz ruletă. 7 (Ban; îf pantli~, planti~) Șiret de ghete. 8 (Zlg; pop) Tenie (Taenia). 9 (Bot; reg; lpl) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 10 (Olt) Basma subțire. corectat(ă)

pelur si, ain [At: LTR² / E: fr pelure] 1-2 (Șîs hârtie ~) (Hârtie) care este foarte subțire și ușor transparentă, folosită pentru copii la mașina de scris.

pelur si, ain [At: LTR² / E: fr pelure] 1-2 (Șîs hârtie ~) (Hârtie) care este foarte subțire și ușor transparentă, folosită pentru copii la mașina de scris.

plombagină sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) plum~, plumbagine / Pl: ~ne / E: fr plombagine] 1 (Iuz) Grafit. 2 Hârtie acoperită cu grafit, folosită pentru multiplicarea textelor la mașina de scris Si: indigo.

tabulator sn [At: DN² / Pl: ~oare / E: fr tabulateur, ger Tabulator] Dispozitiv al unei mașini de scris care permite ca, o dată fixată lungimea unui rând, să poată fi automat menținută și pentru rândurile următoare.

tapa¹ [At: C. PETRESCU, C. V. 211 / Pzi: ~pez / E: fr taper] 1 vt (Arg) A obține bani de la cineva cu titlu de împrumut (cu intenția de a nu-i înapoia). 2 vi (Frr) A bate la mașina de scris Si: a dactilografa. 3 vi (Rar) A lovi clapele de la pian. 4-5 vtr A (se) pieptăna în așa fel încât să poată da părului o formă înaltă.

tasta vt [At: DN³ / Pzi: ~tez / E: ger tasten] 1 (Tip) A culege la taster (1). 2 A scrie la mașină sau la computer. 3 A apăsa pe o tastă a computerului. 4 A da o comandă la computer.

tușă¹ sf [At: NEGRUZZI, S. I, 194 / Pl: ~șe / E: fr touche] 1 (Înv) Clapă la instrumentele muzicale cu claviatură Si: tastă (1). 2 Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 3 (Tex) Clapă la ratieră. 4 (Arte) Modul de aplicare a culorii cu pensula sau cu alte instrumente, prin care se poate defini maniera de lucru a unui pictor Si: tușeu (6). 5 (Spt) Linie care marchează limitele laterale ale unui teren de fotbal, de rugbi. 6 (Spt; îlav) În ~ Dincolo de tușă¹. 7-8 (Spt; îe) A sta (sau a fi, a rămâne ori a fi pus) pe ~ A sta (sau a fi obligat să stea) inactiv. 9 (Spt) Scoatere a mingii dincolo de tușă¹ (5) și repunerea ei în joc. 10 (La jocul de scrimă) Lovitură care atinge pe adversar Si: tușeu (5).

țăcăni [At: POEN. – AAR. – HILL, V. I, 502²/30 / V: ~ări / Pzi: ~nesc, (rar) țăcăn / E: țac + -ăni] 1 vi A produce un zgomot scurt (repetat), prin lovirea unor obiecte de metal, de lemn etc. Si: (reg) a țicăni, a țocăni (1). 2 vi (D. mecanisme) A produce un zgomot (ritmic) prin declanșare sau funcționare Si: (reg) a țocăni (2). 3 vi (Mun; îe) A ~ după (sau de) ceva A căuta ceva cu mare interes. 4 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (la cap) A plictisi pe cineva cu vorba. 5 vt (Îae) A bate pe cineva la cap Si: a cicăli, (reg) a țăcăli (2). 6 vr (Fam; rar; d. cai) A se lovi cu copita dinapoi de partea din spate a copitei dinainte. 7 vt(a) (Fam) A scrie ceva la mașina de scris Si: a dactilografia. 8 vt (Mun; c. i. un teren arat) A țăncăni (2). 9 vt (Dob) A tăia iarba cu sapa. 10 vi (Mun) A-și face de lucru. 11 vr (Fig; fam) A-și pierde puterea de judecată Si: a înnebuni, (fam) a se sminti, (fam) a se țicni (6).

báte vb. III. I 1 tr. (compl. indică ființe) A lovi repetat și violent (cu palma, cu bățul, cu biciul etc.) pentru a pedepsi, pentru a constrînge etc. L-a bătut pînă a leșinat. Arestații erau bătuți la tălpi. Cînd era obraznic îl bătea la palmă cu linia. ◇ expr. A bate (pe cineva) măr (sau, pop., furcă, ciobănește) = a bate (pe cineva) foarte tare. (A fi) bătut în (sau la) cap = (a fi) prost sau nebun. A-și bate firea cu (ori pentru, de) ceva = a se gîndi cu insistență la ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) ori, refl., a se bate cu mintea (sau cu gîndul, cu gîndurile) = a fi obsedat de un gînd, de o idee (care îl îndeamnă să facă ceva); a intenționa, a plănui să...; a fi preocupat de ceva. A-l bate grija = a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza unei griji. = (refl.) A se bate cu pumnii în piept = a) a se mîndri, a se lăuda; b) a face caz de ceva. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură = a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru cuvinte, afirmații spuse nesocotit sau într-o situație neașteptată ori îngrozitoare. A-și bate capul cu (ori pentru, de) ceva v. cap. A bate pe cineva pe datorie v. datorie. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. A bate (pe cineva) gros v. gros. A fi bătut cu leuca (în cap) v. leucă. A se bate cu capul de pereți (sau de toți pereții) v. perete. A bate piersic (pe cineva) v. piersic. A bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. 2 tr. (compl. indică oameni sau părți ale corpului lor) A atinge, a lovi ușor cu mîna, pentru a atrage atenția, pentru a arăta încredere, bunăvoință etc. ◇ expr. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a) a se ține stăruitor de cineva; b) a insista; a cicăli. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a se învoi (din preț) strîngîndu-și mîna reciproc; a se înțelege (în privința unei tranzacții). Bate laba aici... și ai să bem aldămașul (CA. PETR.). (refl. recipr.) A se bate cu cineva pe burtă = a fi în relații strînse cu cineva. A-i bate cuiva obrazul v. obraz. A bate (pe cineva) pe umăr v. umăr. ◆ (compl. indică animale) A lovi ușor cu mîna, pentru a mîngîia sau a liniști. A bătut cățelul pe spate și l-a luat cu el. 3 tr. (compl. indică ființe) A izbi de ceva. L-a bătut cu capul de pereți. ◇ expr. A bate (pe cineva) la cap = (despre sobe, mașini de călcat etc.) a provoca cuiva dureri de cap (din cauza căldurii, emanației de gaze etc.). (intr.) A bate la ochi (sau, rar, la urechi, la auz) = a) a trezi cuiva luarea-aminte, interesul, bănuiala; b) a face impresie, a se remarca. 4 tr. (compl. indică armate, state etc.) A înfrînge, a birui în luptă, în război. Mihai Viteazul a bătut oastea turcească la Călugăreni. ◇ expr. A bate (pe cineva) cu propriile lui arme v. armă. 5 refl. (despre popoare, armate etc.) A purta război; a se război; (despre persoane) a se lupta cu arme. Românii s-au bătut eroic pentru independență. ◇ loc. vb. (refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◇ expr. A se bate cu morile de vînt v. moară. (Parcă) se bat turcii la gura lui v. turc. 6 refl. (recipr.) (despre ființe) A se lua la bătaie (cu cineva), a se încăiera (cu cineva). Urșii se bat pentru fagurele cu miere. ◇ expr. A se bate în parte = a se lupta între ei fără ca nimeni să iasă învingător. A se bate pentru (sau după) ceva = a dori foarte mult ceva, a-i plăcea foarte mult un lucru. A se bate cu moartea = a fi în agonie. (Parcă) se bat calicii (sau lupii, nebunii) la (ori în) gura cuiva, se spune despre cineva foarte înfometat, care mănîncă mult și cu lăcomie sau despre cineva care vorbește repede. A se bate singur sau de capul său = a-și îndrepta comportamentul. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție; a nu se potrivi. A se bate de muscă v. muscă. A se bate ca orbii (la tîrguri) v. orb. A se bate ca orbeții v. orbeț. ◆ (despre oameni) A se măsura, a se întrece în luptă. Să ne batem în luptă dreaptă. 7 tr. A învinge un adversar într-un joc, într-un concurs (sportiv). M-a bătut la șah. ◇ expr. A bate toate recordurile v. record. 8 tr. (despre încălțăminte, ham, șa etc.; compl. indică oameni sau animale) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. 9 tr. (compl. indică oameni) A pedepsi. Dumnezeu l-a bătut pentru ceea ce a făcut. ◇ (la imper.; în imprec.) Bată-l Dumnezeu! ◇ expr. (glum.) Bătu-te-ar norocul (sau hazul, pustia), se spune pentru a exprima simpatia, mirarea, indignarea. Să mă bată Dumnezeu (sau crucea, Maica Precista), se spune ca jurămînt pentru a fi crezut. Bată-l vina! v. vină. II tr. 1 (compl. indică substanțe, materii alimentare etc.) A lovi de repetate ori (într-un vas), cu ustensile speciale (de bucătărie), pentru a amesteca, a freca, a frăgezi etc. Bate smîntîna pentru a face frișca. ◇ expr. (fam.) A bate putineiul = a obține unt din lapte sau din smîntînă. A bate apa în piuă (să se aleagă unt sau untul) v. apă. A bate ca într-un putinei deocheat. v. putinei. A bate în sită (și) în covată v. sită. 2 (compl. indică metale înroșite în foc) A lovi repetat cu ciocanul sau cu barosul pentru a da o anumită formă. ◇ expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate para în cenușă v. cenușă. A bate fierul cît e (sau pînă-i) cald v. fier. A bate monedă v. monedă. A bate monedă (din sau cu ceva) v. monedă. 3 A lovi, de repetate ori, tăișul coasei, cu un ciocan, pentru a-l ascuți. ◇ expr. A bate pe cineva ca pe-o coasă rea v. coasă. 4 (compl. indică cuie, nituri etc.) A înfige, a vîrî în ceva, prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Bat cuie în perete pentru tablouri. 5 A fixa un obiect țintuindu-l în ceva. Bate capacul lăzii. A bătut tablourile pe perete. Coroană bătută cu diamante. ◇ expr. A bate (cuiva) căciula-n creștet v. creștet. A (o) bate la papuc v. papuc. A-i bate (cuiva) scîndura v. scîndură. A bate țăruș v. țăruș. 6 (la războiul de țesut) A îndesa cu spata firele bătelii. 7 (compl. indică cereale, păstăi uscate etc.) A îmblăti, a dezghioca. Bate fasolea. ◇ expr. A bate ca la (sau în) fasole v. fasole. A bate ca în păpușoi v. păpușoi. 8 (compl. indică plante textile) A zdrobi, prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), pentru a se desprinde firele. Bat inul. 9 A lovi cu o prăjină crengile unui pom fructifer, pentru a face să cadă fructele. Au bătut toți nucii din livadă. ◇ expr. A-i bate (cuiva) perele v. pară. 10 (compl. indică covoare, pături, haine etc.) A scutura de praf (cu bătătorul). 11 (compl. indică instrumente muzicale, obiecte etc.) A lovi ritmic (cu mîna, cu ciocănele etc.), pentru a produce sunete muzicale sau ritmice. Bate toba ca un adevărat maestru. Călugărul bate toaca de vecernie. ◇ expr. (intr.) A bate clopotul de mort v. clopot. A bate darabana v. darabană. A bate în drîmbă v. drîmbă. A bate cuiva în strună (ori în struna cuiva) v. strună. A bate tamburina (pe ceva) v. tamburină. A bate toaca v. toacă. A bate toba v. tobă. A bate toba (la urechea) surdului v. tobă. A-i bate (cuiva) toba (sau în tobă) v. tobă. A bate toaca pe vătrai v. vătrai. 12 A da repetat cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, pentru a alunga peștii din ascunzători. 13 A bătători pămîntul; ext. a lovi pămîntul cu piciorul de repetate ori, tropăind sau jucînd. Bat pămîntul tropăind (COȘB.). ◇ expr. A bate talpa (la pămînt) v. talpă. ◆ ext. (pop.; compl. indică jocuri) A juca, a dansa cu patos. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic (ALECS.). 14 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A izbi repetat, cu un instrument, în diferite scopuri. Bate doagele butoiului. ◇ Exp. A ajunge să bată buștenii v. buștean. A bate șaua (ca) să (se) priceapă (sau înțeleagă) iapa (ori calul) v. șa. 15 (compl. indică substanțe, materii etc.) A îndesa prin apăsări repetate (într-un recipient). Bate tutunul în pipă cu degetul. ◇ expr. A bate în (sau sub) tipar v. tipar. 16 A azvîrli mingea la distanță, lovind-o; ext. a se juca cu mingea. Toată ziua bate mingea pe stradă. 17 A amesteca cărțile de joc; a juca mult cărți. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece (SADOV.). ◇ expr. A bate o carte (sau cărțile) = a învinge cartea altuia cu o carte mai mare. 18 A face mereu aceeași cale; a umbla mult pe un drum. Numai eu rămas același, Bat mereu același drum (EMIN.). ◇ expr. A bate cale lungă = a merge mult. A bate pasul pe loc = a nu progresa. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a-i merge gîndul la...; a fi înclinat, aplecat spre... A bate cu gîndul (departe) v. gînd. ◆ A umbla întruna prin..., a frecventa des ceva; a cutreiera. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut (POP.). ◇ expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici un scop); a hoinări. Toată ziua bate prundurile după scăldat (CR.). A bate cîmpii = a) a vorbi vrute și nevrute; a aiuri; b) a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. A bate bambura v. bambura. A bate ceamburul v. ceambur. A bate drumul (ori drumurile) v. drum. A bate laturile v. latură. A bate maidanul (sau maidanele) v. maidan. A bate marginile v. margine. A bate străzile v. stradă. III intr. 1 (despre oameni; urmat de determ. introduse prin prep. „în” sau „la”) A lovi în ceva (cu degetele, pumnii etc.), făcînd zgomot, pentru a fi auzit, pentru a atrage atenția etc.; a ciocăni (cu putere). Începu să bată cu pumnii în ușă. ◇ expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva pentru a-i cere ajutor material. A bate în crilă v. crilă. A bate din pinteni (de bucurie) v. pinten. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) v. poartă. A bate la ușă v. ușă. A bate pe la ușile oamenilor v. ușă. ◇ fig. Iarna bate la ușă. 2 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „cu” sau „în”) A lovi tare în ceva, pentru a-și arăta mînia, nerăbdarea sau pentru a intimida, a amenința pe cineva. Nerăbdător, bate cu picioarele în ușă, pentru a i se deschide mai repede. Izbucnește cu furie, bătînd cu pumnii în masă. 3 (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. „din” sau „în”) A lovi în ceva cu o parte a corpului; a face, cu mîinile, picioarele etc., o mișcare relativ regulată (lovind în ceva). Băteau din călcîie, ca să se încălzească. ◇ expr. A bate din (sau în) palme = a) a lovi palmele pentru a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare; a aplauda; b) a lovi palmele pentru a chema pe cineva. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul pentru a face în ciudă cuiva. A bate din picioare = a tropăi. A bate din gură = a vorbi în zadar. (tr.) A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pămîntul de mai multe ori la rînd, în semn de cucernicie sau de pocăință. A bate tactul = a) a lovi (ușor) un obiect cu mîna, piciorul etc. sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers; b) a marca, prin mișcări regulate (cu mîna, piciorul sau bagheta), fiecare tact al unei bucăți muzicale. A bate în (sau într-un) lemn = a face gestul lovirii cu degetul a unui obiect din lemn pentru a împiedica producerea unui necaz, a unei boli, a unui ghinion, sau pentru a menține o situație favorabilă, un cîștig, o stare bună de sănătate. A bate în (sau din) buze v. buză. A-și bate limba(-n gură) de pomană v. limbă. A bate măsura v. măsură. A bate (în) orb (la mașina de scris, la computer) v. orb. Bătînd (sau cît ai bate) din (sau în) palme v. palmă. A bate din picior v. picior. A bate din pinteni v. pinten. ◆ (despre păsări; cu determ. „din aripi”) A face mișcarea de zbor, lovind aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cocoșii (SADOV.). ◆ (despre cîini; cu determ. „din coadă”) A da din coadă. [Cățeaua] se lipi de pămînt schelălăind, apoi prinde a bate din coadă (SADOV.). 4 (despre organe sau părți ale corpului) A avea pulsații ritmice; a palpita, a pulsa, a zvîcni (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). De frică, inima începu să-i bată cu putere. ◇ (refl.) Mi se bate tîmpla dreaptă. ◇ expr. A i se bate limba-n gură (ca calicii la pomană) v. limbă. 5 (despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Cînd se apropie lupii de stînă, cîinii încep să bată. IV intr. 1 (despre vînt) A sufla. A început să bată crivățul. ◇ expr. Slab de-l bate vîntul v. slab. A-i bate (cuiva) vîntul în traistă v. traistă. A-i bate vîntul în buzunar(e) v. vînt. A vedea dincotro bate vîntul v. vînt. A-l bate vîntul (pe cineva) v. vînt. 2 (despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind, stricînd) peste semănături, livezi etc. Bătînd grindina, toată recolta este compromisă. ◇ expr. A fi bătut de brumă v. brumă. 3 (despre ape, valuri etc.) A se lovi, a se izbi de maluri, diguri etc. Valurile bat zidurile cetății. 4 (despre aștri) A-și trimite razele pînă la...; a se reflecta în...; spec. (despre soare) a încălzi puternic. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri (EMIN.). La amiază soarele bate puternic. ◇ (tr.) Mă bate soarele în ochi. 5 (despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul pînă la o anumită distanță, pînă într-un anumit punct. Această pușcă bate departe. ◆ (înv.) A bombarda. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri (BĂLC.). 6 (despre culori; urmat de determ. introduse prin prep. „în”) A se apropia de..., a da în..., a avea o nuanță de... Avea un splendid păr negru care bătea în albastru. ◇ expr. A bate în argințel v. argințel. V intr. 1 (despre instrumente muzicale, clopote, ceasornice etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice (care au o anumită semnificație). Se aud clopotele cum bat. Orologiul a bătut de cinci ori. ◇ (tr.) San-Marc sinistru miezul nopții bate (EMIN.). 2 (înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◇ expr. (tr.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a transmite o telegramă. VI intr. 1 (adesea determ. prin „cu vorba”) A face aluzie critică (la ceva sau la cineva); a aduce vorba. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! (CAR.). ◇ expr. A bate un apropo (sau apropouri) v. apropo. A bate (cuiva) pontul v. pont. 2 expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în rîs; a trata superficial ceva sau pe cineva; b) a întreține raporturi sexuale prin înșelătorie sau (mai ales) cu forța; a necinsti, a viola pe cineva; c) a profana, a pîngări ceva. 3 expr. A bate în retragere = a) a se replia, a se retrage din luptă; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie; a retracta cele spuse mai înainte; a ceda, a o lăsa mai moale. 4 expr. (înv.; fam.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. • prez. ind. bat. /lat. batt(u)ĕre.

MAȘÍNĂ s. f. I. 1. Sistem tehnic de transformare a unei forme de energie în altă formă de energie sau în lucru mecanic util; p. res.tr. dispozitiv, instrument, aparat. Cf. VALIAN, V., NEGULICI. Nu cruță ostinele și cheltuiele de a înzăstra... [tipografia] cu mașinile, uneltele și caracterele cele mai alese și mai frumoase (a. 1851). URiCARIUL, XIII, 342, cf. POLIZU. Are velniță cu mașină. NEGRUZZI, S. I, 199. A! Civilizare! Secol de progres și industrie, Ai mașini de aburi duse, și cu trăsnetul te joci. MACEDONSKI, O. I, 82. Inamicul lucrează tăcut și automat ca o mașină de precizie. CAMIL PETRESCU, U. N. 399. Se scoate din fabrică o mașină nouă. SAHIA, N. 30. Pírghia este cea mai simplă, mașină. ENC. TEHN. I, 225. Mașini cu mișcare alternativă. SOARE, MAȘ. 107. În filatura bumbacului normal, se utilizează, pentru torsul subțire, două feluri de mașini. IONESCU-MUSCEL, FIL. 212, cf. 214, 295. Mașina în economia socialistă reprezintă un mijloc puternic de ușurare a muncii, de ridicare a productivității. LUPTA DE CLASĂ, 1 952, nr. 4, 69. Îara noastră nu avea întreprinderi producătoare de mașini. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 387. Cărbune de lemn mînă marșîna. ALR I 1672/18, cf. ALR II 4136/27, 53, 105, 141, 235, 6 705/551, A I 22, 26, III 16. ◊ (Mai ales la pl.) Mașină-unealtă = mașină de lucru care prelucrează materiale prin operații mecanice. Mașini-unelte pentru prelucrat lemnul, de dat la rindea, de frezat, de găurit, de ascuțit scule de tîmplărie. NICA, L. VAM. 152. Progresele realizate în ultimul timp în construcția mașinilor-unelte dau posibilitatea prelucrării foarte exacte a pieselor de cea mai mare precizie. IOANOVICI, TEHN. 6, cf. 136, 193, 230. ORBONAȘ, MEC. 63. Întreprinderile producătoare. . . utilate cu cel puțin 5 mașini-unelte. leg. ec. pl. 26. Îmbunătățirea calității mașinilor-unelte. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2677. ◊ (Urmat de determinări care indică domeniul în care este folosit sistemul tehnic) Mașini industriale pentru industria textilă. NICA, L. VAM. 151. Dezvoltarea industriei a creat posibilitatea de a se trimite la sate un mare număr de mașini agricole. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 547, cf. ALR II 5107/64, 157, 316. ◊ (Urmat de determinări care indică operația efectuată și alcătuind, împreună cu determinarea, denumirea sistemului tehnic respectiv) În Bavaria s-au aflat o mașină (unealtă) de treirat, prin care într-un ceas se treiră 59 snopi. CR (1 832), 55²/6, cf. BIANU, D. S. Mașini de tors. GOLOGAN, R. 30. Îndoirea se face la rece, cu ajutorul mașinii de îndoit. IOANOVICI, TEHN. 157. Mașinile de filetat sînt mașini de construcție specială. id. ib. 345. Nevasta lui Mogrea duruie la mașina de cusut. C. PETRESCU, Î. II, 128. Nu s-au gîndit să cumpere o mașină de tuns pentru copiii săraci, o mașină a școlii. I. BOTEZ, B. I, 150. Așteaptă. . . , îi porunci ea, aprinzînd mașina de spirt la care trebuia să încălzească bulionul de găină. TEODOREANU, M. II, 57. În timp ce Măndița înfierbîntase mașina, de călcat, el își lustruise pantofii galbeni. id. ib. 164. Majoritatea găurilor executate în atelier se fac la mașinile de găurit. ORBONAȘ, MEC. 239, cf. 216, 300. Mașină de stropit (sau de împietrit) vie. DS 188. Mașina de răsucit cu inelușe. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 212. Mașina de spirt clocotea neîntrerupt, iar fumul țigărilor se amesteca cu aburul de cafea și alcool denaturai, învelind în cețuri pe locatar. CĂLINESCU, E. 180. Prindea volan unei fuste largi, încrețite, la mașina de cusut. STANCU, R. A. II, 100. Între timp, ca un huruit îndepărtat, se auzea din lăuntrul casei zgomotul mașinii de cusut. PREDA, M. 165, cf. ALRM SN I h 155, 156. Mașină de secerat. ALR SN I h 57. Mașină de vînturat. ALR I 925/708, cf. ALR SN I h 82. Mașină de măcinat (cafea, piper etc.). Cf. ALR I 709/77, 388, ALR II 3 978/260, 365. Mașină de zdrobit (sau de stors) struguri. Cf. ALR SN I h 232, 233, 235. Mașină de tăiat scînduri. ALR I 1850/59, cf. ALR II 6423/272, 325. Mașină de sapă. ALR SN I h 99, cf. A II 12. (Eliptic) Despărțirea semințelor din paie se face. . . prin baterea snopilor cu mașina. I. IONESCU, C. 182/27. Vă trimit o copie bătută la mașină. C. PETRESCU, Î. II, 49. A fost tuns pe scăunel cu mașina gospodăriei. ARGHEZI, C. J. 89. Am început să arunc la snopi în mașină. PREDA, Î. 22. Trecură în fugă peste rîndurile scrise de mașină. MIHALE, O. 478, cf. GRAIUL, I, 336, ALR I 921, 925, ALR II 3 387, 4 136, ALR SN I H 61, 72, 83, ALR SN II H 526, A I 20, 23, 35, 42. ♦ S p e c. Automobil. Era atît praf și larmă pe șosea, mai ales că mașini treceau necontenit, încît nu auzeam și nu vedeam nimic. CAMIL PETRESCU, p. 123. Mă așteaptă la colț mașina lui văru-meu. C. PETRESCU, C. V. 73, cf. id. Î. I, 20. M-am dus. . . pe șosea și am oprit o mașină. SEBASTIAN, T. 20, cf. 339. Dacă vreți vă trimit mașina să vă plimbați. TEODOREANU, M. II, 29. O doamnă blondă, tînără, s-a urcat la volan, și-n clipa următoare mașina s-a desprins, lină, din amorțirea ei. PAS, Z. I, 12. Or fi găsit cei de la comandament mașina în drum fără stăpîn. V. ROM. septembrie 1 954, 25. ♦ S p e c. Locomotivă. Mînă băiete, adecă, șuieră mașină! NEGRUZZI, S. I, 324. Un șuier ascuțit al mașinii vestea apropierea unei stații. SĂM. VI, 445. Sosește trenul de la Tecuci și se oprește mașina chiar în dreptul ferestrei lui Moș Gheorghe. SP. POPESCU, M. G. 34. Mașina fluieră, trenul urni din loc. C. PETRESCU, S. 40. Fumul mașinei, îndesit, tulbură noaptea. TEODOREANU, M. II, 207, cf. ȘEZ. VII, 187, BÎRLEA, C. P. 17, ALR III h 871. ** S p e c. (Regional) Tren. Cf. DENSUSIANU, Ț. H. 324. Bată-te focu moșînă, Cînd ești goală meri mai lină. ARH. FOLK. VI, 175, cf. ALR SN III h 867. ◊ Sobă (de bucătărie). Cf. CADE. Bucătăria mare e întunecată, cu mașinile răcite. DEMETRIUS, A. 40, cf. ALR II/I h 279. ♦ (Regional) Stomac (Niculițel-Tulcea). Cf. ALR I 124/684. 2. Mașinărie (1). Cf. POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., DM. 3. (Regional) Fabrică. În mahalaua Tătărașii, lîngă biserica sf. Dimitrie, s-au deschis o mașină unde se face fede, macaroane, steluțe. AR (1841), 296²/17, cf. L. ROM. 1 964, nr. 5, 458, 459, 460. 4. F i g. (De obicei cu determinări) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). Mașina academică mergea în gol, cu unsoarea laudei de sine sau a elogierilor reciproce. CONTEMP. 1948, nr. 109, 7/1. Proletariatul, cucerind puterea, nu mai poate să se servească de vechea mașină de stat, instrument de asuprire sîngeroasâ in slujba claselor exploatatoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 563. Partidul chema pe toți patrioții să lupte cu arma în mînă împotriva mașinii de război fasciste, să saboteze producția de război. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV³. 536, cf. 630. 5. Epitet dat unui om care lucrează mult (și cu mișcări automate, mecanice). II. (Regional) 1. Chibrit. Sclipind ca niște capete de mașini. MARIAN, ap. CADE, cf. VAIDA. Bît di mașînă. ALR I 1610/87, cf. ALR II/I h 276. Aprindem o mașină. ALR II/I MN 128, 3 858/310, cf. 3 858/325, A I 12, 17, 20, 21, 22, 23, 31, 35, 36, LEXIC REG. 9, 20. 2. (În forma moșină) Bumbac de urzit (Cășeiu-Dej). CV 1 949, nr. 7, 34. Cînd facem pînză amestecată, urzim tăt un fir de moșină și unu de cînepă. ib. - Pl.: mașini. – Și: (rar) mașín (COSTINESCU) subst.; (regional) mășină, moșină, meșínă (ALR SN II h 526, ib.III h 871), mușină (ALR I 1610/266, 283, 345, A I 20), marșínă, mărșínă (ALR II 5 163/21, 95), mîrșînă (ALR SN II h 526) s. f.- Din fr. machine, germ. Maschine.

car² (parte a mașinii de scris) s. n., pl. caruri

MITRALIÁ vb. I. T r a n z. A supune (un obiectiv) tirului de mitralieră. (F i g.) Lascaris continua să-l mitralieze: – Îți semnez două polițe de cîte cinci sute de mii. EFTIMIU, N. 53. ♦ I n t r a n z. (Rar) A trage cu mitraliera. (F i g.) Dactilografele . . . mitraliau la mașina de scris. BENIUC, M. C. I, 244. - Pronunțat: -li-a. – Prez. ind.: mitraliez. – Și: (rar) mitraiá vb. I. COSTINESCU. – Din fr. mitrailler, it. mitragliare.

EMULÁRE s. f. (Inform.) Proprietate a unui sistem de calcul numeric de a executa programe scrise în limbajul mașină al unui alt sistem și de a obține performanțe similare în privința timpului de calcul. (după engl. emulation)

imprimantă s. f. Aparat de tipărire a documentelor obținute cu ajutorul unui computer ◊ „[...] de la mașina sa de scris-computer cu imprimantă am extras următoarele poeme [...]” R.lit. 28 XII 92 p. 2. ◊ „Câteva bune pagini bătute frumos la mașină. Ori, poate, cine să mai știe, scoase pe imprimanta vreunui ordinator.” D. 147/95 p. 3; v. și R.l. 10 IX 92 p. 6, 29 XII 93 p. 13; v. și copiator, dealer, tastatură (din fr. imprimante; PR, DMC 1962; DN3, DEX-S)

EMULAȚIE s. f. 1. sentiment, efort, dorință de a egala sau de a întrece (pe cineva); întrecere, competiție. 2. proprietate a unui sistem de calcul numeric de a executa programe scrise în limbajul de mașină al unui alt sistem. (< fr. émulation, lat. aemulatio)

PORTABILITATE s. f. 1. însușirea de a fi portabil. 2. (inform.) calitate a unui limbaj de programare, scris pentru o anumită mașină, de a putea fi utilizat pe o altă mașină. (< fr. portabilité, engl. portability)

FLAIER, flaiere, s. n. Mașină special construită pentru a toarce fire groase. – Scris și: (după englezește) flyer.

PLAN², -Ă, plani, -e, adj, Care are suprafața netedă; fără ridicături sau accidente. Luna rîul îl ajunge și oglinda lui cea plană Ca-ntr-o mîndră feerie strălucește vioriu. EMINESCU, O. IV 127. ◊ Suprafață plană = suprafață pe care o dreaptă se poate aplica perfect în toate sensurile. Unghi plan = porțiune dintr-un plan cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură desenată pe o suprafață plană. Geometru plană = parte a geometriei care studiază suprafețele plane. Mașină plană = mașină tipografică care imprimă numai coli separate (nu suluri lungi de hîrtie). De cînd au fost născocite linotipurile și rotativa. s-a scris cît poate nu s-a scris în toate celelalte veacuri, cînd oamenii foloseau «mașina plană». BOGZA, A. Î. 629.

JIGHER s.n. 1. Mașină pentru vopsit pînza. 2. Transformator pentru cuplarea circuitelor radioelectrice. [Scris și jigger. / < engl. jigger].

REGULĂ s. f. (< lat. régula, cf. it. regola, după fr. règle): normă (v.) lingvistică. În mod obișnuit, în limba română se vorbește despre mai multe tipuri de r. lingvistice: r. de despărțire a cuvintelor în silabe, r. ortoepice (de pronunțare corectă), r. ortografice (de folosire corectă a semnelor ortografice și de scriere corectă a cuvintelor), r. de punctuație (de folosire corectă a semnelor de punctuație). R. de despărțire a cuvintelor în silabe sunt r. obligatorii, fixate prin uz, de care țin seama (sau de care ar trebui să țină seama) vorbitorii limbii noastre în folosirea cuvintelor. Cele mai importante dintre aceste r. sunt: a) o consoană așezată între două vocale formează întotdeauna silabă cu vocala următoare: ca-la-mi-ta-te, bu-cu-ri-e etc.; b) două, trei sau patru consoane așezate între două vocale formează silabe diferite: prima consoană trece de obicei la prima silabă, iar celelalte consoane trec de obicei la silaba următoare, ca în cuvintele ac-tiv, as-tăzi, mul-te, poar-tă, as-pru, din-tre, in-dus-tri-e, noas-tre; mon-stru etc.; c) două vocale succesive (în hiat, care nu formează diftong) trec în silabe diferite: prima vocală trece la prima silabă, iar cealaltă vocală, la silaba următoare, ca în cuvintele ce-re-a-le, du-et, fe-e-rie, fi-in-ță, poe-zi-e, zo-o-lo-gi-e etc.; d) o semivocală și o vocală sau două semivocale și o vocală din cadrul unui diftong sau triftong intră toate în aceeași silabă: țea-vă, pia-tră, ief-tin, cior-chi-ne, leor-pă-i, pâi-ne, moa-ră, ro-ua, zi-uă, leoar-că, ve-neau, su-iau, tă-iai etc.; e) grupurile consonantice bl, br, cl, cr, dl, dr, fl, fr, gl, gr, pl, pr, tl, tr, vl, vr rămân în aceeași silabă: ta-blă, a-bra-ziv, de-clam, la-cri-mă, Co-dlea, co-dru, a-fla-se, re-fren, i-so-glo-să, a-grar, po-plin, cea-pra-zar, bâ-tlan, re-tras, e-vla-vi-e, li-vrea etc.; f) grupurile consonantice ct, cț, pt, precedate de consoane, se despart, trecând prima la silaba dinainte, iar a doua la silaba următoare: punc-tu-a-ți-e, func-ție, somp-tu-os etc.; g) cuvintele compuse cu componentele sudate se despart în silabe ținându-se seama de aceste componente: a-tot-ști-u-tor (< a + tot + știutor), bi-ne-ve-nit (< bine + venit), drept-unghi (< drept + unghi), nici-o-da-tă (< nici + o + dată), ori-când (< ori + când), port-al-toi (< port + altoi), scurt-cir-cu-it (< scurt + circuit) etc.; h) cuvintele derivate cu prefixe sau cuvintele împrumutate compuse, cu structură analizabilă în limba română, se despart în silabe ținându-se seama de existența elementelor componente: des-tăi-nu-i (< des + tăinui), ne-sta-bil (< ne + stabil), ne-ști-u-tor (< ne + știutor), dez-ar-ti-cu-la (< dez + articula), in-e-gal (< in + egal), in-a-dec-vat (< in + adecvat), in-o-pe-rant (< in + operant), in-u-man (< in + uman), pre-scri-e (< pre + scrie) etc. R. ortoepice sunt r. de pronunțare corectă a sunetelor și a cuvintelor din limbă. Cele mai importante dintre acestea pentru limba română sunt, în aceiași timp, și r. ortografice. Astfel: 1) după j și ș se pronunță și se scrie a, nu ea, în cuvintele coaja, jale, tânjală, coșar, șapte, ușa etc.; 2) după j și ș se pronunță și se scrie ea, nu a, în sufixele -ean, -eală și -eață ale substantivelor doljean, prăjeală, ieșean, greșeală, roșeață etc.; 3) după j și ș se pronunță și se scrie ă, nu e, în cuvintele plajă, strajă, uriașă, fruntașă etc., în substantivele și adjectivele derivate înfricoșător, crucișător, îngrășământ etc., în formele verbale protejăm, angajăm, înfățișăm, îmbrățișăm etc., în pluralele substantivelor de origine infinitivală angajări, înfățișări, îmbrățișări etc.; tot ă, nu e, se pronunță și se scrie în formele verbale acopăr, acoperă, sufăr, suferă, dădeam, să aibă etc.; 4) după consoanele j și ș se pronunță și se scrie e, nu ă, în rădăcina cuvintelor jecmăni, jelanie, jelui, înșela, ședea, șes etc.; 5) se pronunță și se scrie e, nu i, în finalul elementului de compunere ante-: antepenultim, antevorbitor, antemeridian, antebelic etc.; 6) după consoanele j și ș se pronunță și se scrie î nu i, în gerunziile verbelor de conjugarea I angajând, degajând, înfățișând, îngroșând etc.; tot cu î și nu cu i se pronunță și se scrie în gerunziul verbului a crea: creând și la începutul substantivului întreprindere; 7) în neologisme, e inițial sau e în hiat, la început de silabă, se pronunță și se scrie e, nu ie: ecran, ecuator, epocă, eră, eroism, evident, examen, explozie etc. – aeroport, alee, poem, agreez, creez etc.; 8) e final din sufixul lexical -ețe se pronunță și se scrie e, nu ă, în substantivele bătrânețe, frumusețe, tinerețe etc.; 9) e accentuat, înaintea unei silabe cu vocala e, se pronunță și se scrie e, nu ea: crede, vede, verde etc.; 10) după j, r, s, ș, ț și z, vocala e se pronunță și de scrie e, nu ă, în cuvintele jertfă, reușită, mătase, șed, țepi, zece etc.; 11) după consoanele j, s, ș, ț și z și după grupul consonantic st se pronunță și se scrie i, nu î, în rădăcina cuvintelor jir, singur, mașină, subțire, zile, stinge etc.; tot i, nu î, se pronunță și se scrie în cuvintele imbold, incarna, intitula etc.; 12) se pronunță și se scrie e, nu ă, în prepozițiile către, de și pe; i, nu î, în prepozițiile din, dintre, dintru, dinspre etc.; î, nu ă, în prepoziția până; ă, nu e, în prepoziția după; 13) se pronunță și se scrie i final în pronumele demonstrative de identitate același, aceeași, aceiași, aceleași; în pronumele de întărire însuși, însăși, înșiși, înseși și în adverbele iarăși și totuși; 14) se pronunță și se scrie i, nu e, în sufixul -atic din adjectivele îndemânatic, primăvăratic, tomnatic, văratic, etc. și în prima silabă a adjectivului distructiv; 15) se pronunță și se scrie î, nu ă, în sufixele verbelor derivate din onomatopee, care au pe î în rădăcină: bâjbâi, cârâi, dârdâi, gâgâi, hârâi, mârâi, pârâi, scârțâi, târâi, vâjâi etc.; 16) se pronunță și se scrie o, nu oa, în singularele barocă, echivocă, pedagogă etc., în numeralele două și nouă, în pronumele nouă și vouă și în formele substantivale rouă și ouă; 17) se pronunță și se scrie a-e, nu a-ie în cuvintele aer și faeton și în derivatele primului: aerian, aerisi, aerodrom, aeroport etc.; 18) se pronunță și se scrie e-a, nu e-ia, în cuvintele crea, creare, creație, recrea, recreație, agrea, agreabil, impermeabil etc.; 19) se pronunță și se scrie e-e, nu e-ie, în cuvintele alee, epopee, idee; licee, orhidee; agreez, creez etc.; 20) se pronunță și se scrie i-e, nu i, în formele verbale scriem, scrieți, să scriem, să scrieți, a scrie; 21) se pronunță și se scrie i-i, nu i, în cuvintele conștiință, conștiincios, conștiinciozitate, fiind, fiindcă, ființă, știință etc.; 22) se pronunță și se scrie o-e, nu o-ie, în cuvintele poem, poezie, poet etc.; 23) se pronunță și se scrie o-o, nu o, în cuvintele alcool, cooperator, cooperativă, zoologie, zootehnie etc.; 24) se pronunță și se scrie u-e, nu u-ie, în cuvintele duel, duet, menuet, perpetuez, accentuez etc.; 25) se pronunță și se scrie ia, nu ea, după b, p, m, f, și v, în cuvintele biată, piatră, piață, amiază, fiare, viață etc.; se pronunță și se scrie la fel și în cuvintele aceștia, atâția, aceia, aceiași; 26) se pronunță și se scrie ea, nu a, după s, ț, și z, în cuvintele seamă, seară, seacă, țeapă, țeapăn, zeamă, îmbulzeală etc. și ea, nu ia, în femininele pronominale aceea și aceeași; 27) se pronunță și se scrie ie, nu e, în cuvintele miel, miere, miercuri, fiere, fierbe, piere, piept, pierde, vieți etc. 28) se pronunță și se scrie îi, nu ăi, în cuvintele câine, mâine, pâine și îi, nu ăi, în numeralul ordinal întâi; 29) se pronunță și se scrie uă, nu o, în numeralele două și nouă, în pronumele personale nouă și vouă, în adjectivul nouă, în substantivele piuă, rouă și ziuă și în verbul plouă; 30) se pronunță și se scrie b, nu v, în numele lunilor decembrie, februarie, septembrie, octombrie și noiembrie; 31) se pronunță č și se scrie c, nu ț, în cuvintele cifră, cilindru, ciment, civil, lucernă, viciu etc.; 32) se pronunță d și se scrie d, nu z, în formele verbale aprind, să aprind, ard, să ardă, aud, să audă, cad, să cadă etc.; 33) se pronunță și se scrie h, nu se omite, în cuvintele hegemon, hibrid, hidrogen, hipodrom, hotel etc.; nu se pronunță și nu se scrie h în cuvintele coerent, umor etc.; 34) se pronunță și se scrie j, nu giu, în cuvintele împrumutate din limba franceză, formate cu sufixul -aj: filaj, dresaj, personaj, peisaj, anturaj etc.; se pronunță și se scrie giu, nu j, în neologismele cortegiu, naufragiu, ravagiu etc.; 35) se pronunță și se scrie n, nu i (ie), în formele verbale rămân, să rămână, spun, să spună, țin, să țină etc.; 36) se pronunță și se scrie r, nu i (ie), în formele verbale cer, ceri, să ceară, pier, pieri, să piară, sar, sari, să sară etc.; 37) se pronunță și se scrie s, nu z, în neologismele terminate în -asm și -ism și în derivatele lor: marasm, plasmă, pleonasm, sarcasm, prismă; de asemenea, în cuvintele împrumutate din franceză, formate cu sufixul -ism: parnasianism, socialism, structuralism etc. și în neologismele chermesă, premisă, sesiune etc.; 38) se pronunță și se scrie s, nu ș, în cuvintele deschide, deschis, fisă, scenă, schimba, stand, stofă etc.; 39) se pronunță și se scrie ș, nu j, înainte de n, în cuvintele obișnuit, pașnic, strașnic, veșnic etc.; 40) se pronunță cs, nu s, și se scrie x în cuvintele expeditiv, expediție, experiență, exploatare, explozie etc., iar cș, nu cs, în pluralele ficși și ortodocși; 41) se pronunță gz, nu s sau z, și se scrie x în cuvintele exact, exactitate, examen, exemplu etc.; 42) se pronunță și se scrie cv, nu cu, în cuvintele adecvat, cvartet etc.; 43) se pronunță și se scrie nn, nu n, în derivatele cu prefixul în-, când cuvintele de bază încep cu n-: înnegri, înnoda, înnoi, înnopta etc.; 44) se pronunță și se scrie n, nu nn, în cuvintele înăbuși, înota, îneca; 45) se pronunță și se scrie r în prepozițiile prin și printre; 46) se pronunță și se scrie z, nu j, în pluralele brazi, chinezi, cruzi, francezi etc. și în singularul dezghețat; 47) se pronunță și se scrie z, nu s, în prefixele dez- și răz- din cuvintele dezamăgi, dezaproba, dezechilibru, dezbrăca, dezdoi, dezgoli, dezlega, dezminți, deznoda, dezrădăcina; răzbate, răzbuna, răzgândi etc.; 48) se pronunță și se scrie v, nu vr, în formele verbale voi, voiesc, voiești, voiește, voim, voiți, voiesc, voiam, voisem, am voit etc.; 49) se pronunță și se scrie corupt, nu: conrupt; se, nu: să (în: se duce); străin, nu strein sau strin etc.

SCRIERE. Subst. Scriere, scris, scriitură (fam.); grafie; ortografie. Scriere, scris, notare, însemnare, consemnare; scriere frumoasă, caligrafie; mîzgălire, mîzgălitură, mîzgăleală. Scriere de mînă; scriere de tipar. Scriere pictografică, pictografie; scriere ideografică, ideografie; ideogramă; scriere cuneiformă; scriere hieroglifică; scriere runică; scriere alfabetică. Transcriere, transcripție, copiere, copiat. Tipărire, imprimare, multiplicare; dactilografiere, dactilografiat; stenografiere. Literă; semn; caracter. Alfabet. Text, scriere, notă, notiță (dim.), adnotare; stenogramă. Scriitor, scriitoraș (dim.), scrib, copist, conțopist (azi depr.), grefier; pisar (înv.), grămătic (înv.), logofăt (înv.), calemgiu (înv.); caligraf; dactilograf, dactilografă; stenodactilograf, stenodactilografă; stenograf, stenografă. Scriptomanie (depr.). Scriptoman (rar, depr.). Grafologie. Grafolog. Adj. Scris, scriptic, însemnat, adnotat; imprimat; dactilografit. Grafic; ortografic; caligrafic; indescifrabil. Alfabetic; pictografic; hieroglific; cuneiform; runic; ideografic. Vb. A scrie, a nota, a însemna, a adnota, a consemna, a așterne pe hîrtie, a caligrafia; a mîzgăli; a ortografia; a copia, a transcrie; a stenografia; a stenodactilografia; a dactilografia, a bate la mașină. A tipări, a imprima, a multiplica. Adv. În scris. V. autor, carte, document, literatură, scrisoare, semn.

MARȘRUT s. n. 1. Itinerar, traseu; p. e x t. document, act prin care se indică un itinerar. Să nu se ia de cătră țiitorii poștelor ugeret pre mai multe ceasuri, de la nimene decît cuprinderea marșrutului cu pecetea domniei mele (a. 1815). URICARIUL, I, 247, cf. 250. Ei nu ave trebuință a mai păzi vreun marșrut, Căci toți poposă prin sate. BELDIMAN, E. 15/29. Eu am obicei de a călători fără marșrută hotărîtă de înainte. ALECSANDRI, O. P. 277, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Deoarece însă marșrutul îl lăsasem cu totul pe sama Pisicuții, nu căutai să mă dezmeticesc unde mă aflu. HOGAȘ, M. N. 55, cf. id. DR. I, 62. Expediția noastră este deosebit de complexă. . . Cercetările nu vor înceta. . . nici pe marșrut. CONTEMP. 1956, nr. 504, 6/7. ◊ E x p r. (Regional) A-i da (cuiva) marșuta = a face (pe cineva) să plece. Cf. MAT. DIALECT, I, 180. 2. S p e c. Mers al unui tren de marfă pe distanță lungă, care nu lasă și nici nu ia vagoane din vreo stație de pe parcurs, DICȚ. ♦ (Regional; în forma marșută) Garnitură de treizeci de vagoane de cîte zece tone (Deda-Reghin). MAT. DIALECT, I, 180. Într-o săptămînă încărcăm 3-4 marșute. ib. 3. Metodă de a lucra la mai multe mașini, prin folosirea lor într-o ordine prestabilită. DICȚ. – Scris și: marș-rut. – Pl.: marșrute. – Și: (rar) marșrútă (scris și marș-rută), (regional) marșútă s. f.; (regional) marșút (DR. II, 794) s. n. – Din rus. маршрут, fr. marcheroute, germ. Marschrut.

JIGHER, jigheruri (jighere), s. n. 1. (Text.) Mașină pentru vopsit pânza. 2. (Elt.) Transformator pentru cuplarea circuitelor radioelectrice. [Scris și: jigger] – Din engl. jigger.

*mașínă f., pl. ĭ (fr. machine, d. lat. máchina, care vine d. vgr. mehané, doric mahaná, mașină. V. machină). Aparat combinat p. a produce oare-care efecte: pin mașină se tinde din ce în ce să se înlocuĭască omu în industrie. Fig. Om din care poțĭ face ce vreĭ, manechin, marionetă. Mașină infernală, mașină destinată să explodeze ca să ucidă. Mașina animală, totalitatea organelor omuluĭ. Mașina statuluĭ, mecanizmu statuluĭ, modu cum e organizat și funcționează guvernu și serviciile unuĭ stat. Mașina lumiĭ, modu cum e compusă lumea. V. cusut și scris.

perd (est) și pĭerd (vest), perdút, a pérde v. tr. (lat. pĕr-do, pér-dere, it. pérdere, sp. pg. perder, pv. fr. cat. perdre. – Să peardă [est], pĭerd și pĭerz, să pĭardă și să pĭarză [vest]. V. ascund, cred, vînd). Încetez de a maĭ avea fiind-că mĭ-a răpit soarta orĭ n’am știut să păstrez: a perde părințiĭ, averea, vederea, dințiĭ, un picĭor, rangu, funcțiunea, iluziunile. Îmĭ cade din buzunar și nu găsesc: am perdut punga în pĭață. Rătăcesc: țăranca perduse copilu pin oraș. Îs învins, nu cîștig: a perde un rămășag, un proces, o bătălie, niște banĭ la cărțĭ. Ruinez, nimicesc: vorba asta l-a perdut. Nimicesc, daŭ de gol: vorba asta l-a perdut. Corup: reaŭa societate perde tinerimea. Avortez. Dezonorez: calomnia poate perde un om. Consum, întrebuințez: mașina asta perde multă apă, am perdut mult timp cu scrisu, a perde timpu (a perde timpu fără folos). Scap, nu apuc: a perde trenu, ocaziunea, chilipiru. Nu maĭ văd, nu maĭ știŭ unde-ĭ: a perde drumu, direcțiunea. Mă las de: a perde un obiceĭ, un gust. V. refl. Mă sting, mor: îl vedem că se perde. Mă rătăcesc: copiiĭ s’aŭ perdut în pădure. Dispar ascunzîndu-mă: hoțu se perdu în mulțime. Dispar, nu mă maĭ văd din cauza distanțeĭ: corabia se perdu în zare. Mă înec: mulțĭ oamenĭ și corăbiĭ s’aŭ perdut acolo. Mă ruinez. Mă compromit. Mă corup. Mă emoționez, nu maĭ știŭ ce fac, îmĭ perd capu: el se perdu (cu firea) cînd văzu privirile tuturor ațintite spre el. Îmĭ perd capu (saŭ sărita), nu maĭ raționez, mă emoționez saŭ mă înfuriĭ. Perd firu (saŭ șiru) vorbeĭ, uĭt șiru vorbeĭ. Perd din vedere, 1. nu maĭ văd ceva, 2. uĭt, omit. Perd terenu, îs forțat să mă retrag. Perd răsuflarea, gîfîĭ neputînd trage atîta aer cît îmĭ trebuĭe.

scris², ~ă [At: (cca 1608) CUV. D. BĂTR. I, 169/11 / Pl: ~iși, ~e / E: scrie] 1 a (D. literele, cuvintele, textele, stilurile etc. unei limbi sau, pex, d. semnificațiile, ideile acestora) Care este redat prin scriere Si: (rar) scriptic (1), (înv) scripturistic (1). 2 a (Îs) Limbă ~ă Aspect scris² (1) al limbii naționale. 3-4 sn, a (Șîs Lucrare ~ă) Text scris² (1) de elevi în clasă, sub supravegherea profesorului, la sfârșitul unei perioade se studii, pentru verificarea și aprecierea cunoștințelor dobândite Si: teză. 5-6 sn, a (Îoc oral) (Examen, probă etc.) care se desfășoară prin intermediul scrierii Si: (rar) scriptic (2), (înv) scripturistic (2). 7 a (D. pagini sau foi de hârtie) Acoperit cu text scris² (1). 8 sfp Ceea ce este scris² (1). 9 sfp (Pex) Ceea ce spune, susține, redă etc. cineva într-un text scris² (1). 10 a (Pop) Pictat (1). 11 sn, a (Îlv) A rămâne (ca) ~ pe perete A încremeni. 12-14 sn, a, av (Îe și îljv) (A fi) ca (sau parcă) ~ (sau ~ de frumos) (A fi) foarte frumos. 15 a Frumos (1). 16 a (D. articole de îmbrăcăminte, d. lenjerie de pat etc.) Cusut cu arnici Si: brodat. 17 a (Îvr) Materializat. 18 a (Înv) Pomenit (în text) Si: însemnat, consemnat, menționat. 19 sfn (Pop; art) Soartă (1). 20 smf (Pop; art) Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. 21 sn (Îs) Mașină de ~ Mașină folosită pentru dactilografierea textelor. 22 sn (Csc) Totalitate a operelor scrise aparținând unui popor, unei națiuni, unui scriitor.

economizator s. n. Economizor ◊ „Dacă gospodina respectivă nu are de spălat decât o cantitate de rufe reprezentând jumătate din capacitatea mașinii, e de ajuns să apese pe un buton pe care scrie economizator.” Sc. 27 XII 77 p. 5 (probabil din economizor, prin substituție de sufix)