CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A judeca o situație cumpănind toate eventualitățile; a se gândi, a reflecta, a medita. ♦ Refl. recipr. A se sfătui unul cu altul înainte de a lua o hotărâre. ♦ Tranz. A pune ceva la cale; a plănui. – Din magh. képezni „a forma”. Cf. magh. képzelni „a-și imagina”.

COACE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii (în cuptor) spre a-l face bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii (din cuptor). 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Din lat. pop. cocere (= coquere).

DREGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.) ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) direge, (înv.) derege vb. III] – Lat. dirigere.

CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A ședea pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči.

A SE ȘOPTI se ~esc intranz. A vorbi încet unul cu altul (punând la cale ceva). /<sl. šuptati, bulg. šeptja

TREBUINȚĂ ~e f. 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerințe); necesitate. ◊ De (mare) ~ (foarte) util. Cele de ~ cele necesare. În caz de ~ dacă va fi nevoie. A avea ~ a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). ◊ A nu mai fi de nici o ~ a nu mai folosi la nimic. 3) pop. Chestiune personală care trebuie să fie pusă la punct; interes. ◊ A avea o ~ cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. ~ință

CONCILIABUL s.n. 1. Consfătuire secretă între persoane care plănuiesc, pun la cale ceva (nepermis). 2. Reuniune a prelaților schismatici. [< lat. conciliabulum, cf. fr. conciliabule].

pălătui², pălătuiesc, vb. IV (reg.) a vorbi a se sfătui cu cineva; a pune ceva la cale.

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A judeca cumpănind toate eventualitățile; a se gîndi, a reflecta, a medita. ♦ Refl. (Rar) A se îngriji de... 2. Tranz. A pune ceva la cale, a plănui. ♦ Refl. A se sfătui unul cu altul. 3. Tranz. (Reg.) A-și închipui, a presupune, a bănui. – Magh. képezni „a forma”.

*aranjéz v. tr. (fr. arranger, d. rang, rînd, rang). Rînduĭesc, deretic, așez, regulez, ordonez: a aranja lucrurile pin casă, cărțile în dulap. Potrivesc, regulez, îndrept, dreg: a aranja o mașină. Fig. Regulez, rînduĭesc, întocmesc: a-țĭ aranja bine viața. Căpătuĭesc, pun într’o situațiune bună: șĭ-a aranjat fiiĭ. Fam. Iron. Pun ceva la cale contra cuĭva, aștern, defaĭm: lasă, că-l aranjez eŭ la minister! Pun la cale saŭ termin o afacere: a aranja o afacere. V. refl. Îmĭ așez lucrurile pin casă după mutare: pînă mîne ne aranjăm. Fig. Îmĭ fac o situațiune: s’a aranjat bine pin politică. Mă învoĭesc, ajung la o înțelegere: lasă, că ne vom aranja ușor!

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A reflecta asupra unei situații cumpănind toate eventualitățile; a se gândi, a medita. ♦ Refl. recipr. A se sfătui unul cu altul înainte de a lua o hotărâre. ♦ Tranz. A pune ceva la cale; a plănui. – Din magh. képezni „a forma”. Cf. magh. képzelni „a-și imagina”.

CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči.

COACE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere).

DREGE, dreg, vb. III. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea. A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊ Expr. Face și drege = a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva; b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură. 4. Tranz. și refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. și reg.) direge, (înv.) derege vb. III] – Lat. dirigere.

CHIBZUI, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A judeca cumpănind toate eventualitățile, a socoti, a se gîndi, a reflecta, a medita. A chibzuit că tu ești mai cuminte decît băiatul lui. PAS, Z. I 165. Arendașul chibzui că la despărțire trebuie să știi cu cine ai călătorit. REBREANU, R. I 14. ◊ Absol. Unii s-au învoit, alții au mai chibzuit, cum i-a minat mintea și simțirea pe fiecare! REBREANU, R. II 12. Le-au făgăduit că va chibzui... va lua măsuri... dar nu le-au zis nimic hotărîtor. ALECSANDRI, T. 1429. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «asupra») Chibzuiește la cele ce ți-am spus. A luat o hotărîre fără să chibzuiască asupra urmărilor ei. ♦ Refl. (Rar) A se gîndi la..., a se îngriji de..., a avea grijă. El, care era deprins a gîndi la fiică-sa, acum cu atît mai mult trebuia să se chibzuiască de soarta ei. SLAVICI, N. II 25. 2. A pune ceva la cale, a plănui. Și tot șuvoiul a minat Balaurul, cu care chibzuisem să mă bat. BENIUC, V. 20. Orice fac, ce chibzuiesc, El desface și preschimbă. DAVILA, V. V. 69. Aceștia chibzuiau cu ce moarte să-l omoare. ISPIRESCU, L. 142. Așa am chibzuit treaba cu bărbatu-meu. ALECSANDRI, T. I 176. ◊ Refl. A se sfătui unul cu altul, a lua împreună o hotărîre. Amîndoi se chibzuiră ca să facă o primire frumoasă, ca unui părinte bun ce le era. ISPIRESCU, L. 277. Boierii țării... să chibzuiră a trămite o deputațiune. ODOBESCU, S. I 265. Așa se mai chibzuiră Și se găsiră Alți vînători, Mai cunoscători, Și ziseră că-i urmă de căprioară. TEODORESCU, P. P. 174. 3. (Regional) A-și da cu socoteala, a-și închipui, a presupune, a bănui. (Atestat în forma chipzui) De acolo știau merge acasă și pe nimerite, că oamenii începuseră a aprinde luminile și chipzuiau ei unde trage casa lor. RETEGANUL, P. I 44.

DREGE, dreg, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la obiecte) A face la loc, a aduce în stare bună, a repara, a îndrepta. Cuptorul cred că e în bună stare. – Bună. L-a dres meșterul. SADOVEANU, P. M. 246. Cum vezi, mi-am luat și pușca... Mă duc la lăcătuș s-o dreg. CAMIL PETRESCU, B. 127. (Absol.) Meșterul strică și drege de frică, se spune despre un lucrător prost. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a-și îndepărta răgușeala tușind ușor, înainte de a vorbi sau de a cînta. Cîntăreții... își dreseră glasurile tușind în chip felurit. SADOVEANU, F. J. 28. Ei, ei! de-acum drege-ți «voacea» și descurcă-te, măi Trăsne, dacă poți. CREANGĂ, A. 88. Tuși spre a-și drege glasul. NEGRUZZI, S. I 8. (Poetic) Păsărelele-și dreg glasul prin hugeagul de sub luncă. ALECSANDRI, O. 175. A-și drege gustul = a mînca sau a bea ceva pentru a face să dispară gustul rău al unor alimente consumate mai înainte. A drege busuiocul v. busuioc. ◊ Refl. pas. Ceasornicul acesta nu se mai poate drege. ♦ Refl. (Despre vreme; în opoziție cu strica) A se îndrepta, a se îmbunătăți. O geană de se ivea pe cer, inima i se-nveselea, poate, poate s-a drege vremea. La TDRG. ♦ (În sens moral; construit adesea cu pronumele «o» cu valoare neutră) A îndrepta, a repara o greșeală, o nedreptate. Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-a sfărîmat o speranță și nu știa cum s-o dreagă. REBREANU, R. I 161. Desigur a voit s-o dreagă, să mă înșele. DELAVRANCEA, H. T. 73. Na-ți-o frîntă că ți-am dres-o! se zice cînd cineva, vrînd să îndrepte o greșeală, spune sau face o prostie. Na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o! Dintr-o păreche de boi... am rămas c-o pungă goală. CREANGĂ, P. 44. 2. (Cu privire la o persoană) A întrema, a înviora, a restabili, a întări. Ăsta-i doctorul... Te drege el. CAMIL PETRESCU, T. I 175. Înjura cînd rachiul era bun și-l dregea, înjura cînd nu era bun și nu-l dregea. C. PETRESCU, Î. II 53. La munte doar trăiesc [țăranii] mai mulțumiți, că au aer curat, apă limpede, care le mai drege fața. La TDRG. ♦ (Cu privire la inimă, suflet) A alina, a liniști, a ușura, a vindeca. Cîntă-mi, mîndro, cînticul Să-mi mai dreagă sufletul! POP. la ODOBESCU, S. I 207. Să-mi dai o floricea, Dar mi-o dă cu mîna ta, Ca să-mi dreagă inima. ALECSANDRI, P. P. 150. 3. A face, a aranja, a ticlui, a pune la cale. Ei, cum o dresărăm noi, mai apucă hățurile, mai ia-o prin șanț, ajunserăm aproape de piață. PREDA, Î. 82. Ce-ai să spui, Gherasime? – Apăi, zise pescarul, după ce se scărpină puțin la ureche, am s-o dreg așa: Prea cinstite... domnule. STĂNOIU, C. I. 83. [În] urmă-ți rămîn toate astfel cum sînt, de dregi Oricît ai drege-n lume. EMINESCU, O. I 64. ◊ Expr. A face și a drege = a face așa, încît să iasă bine la capăt, a pune ceva la cale; a lucra, a trebălui; (ironic) a se afla în treabă, a meșteri. De o lună tot la curte dregeam și făceam cîte toate și un crăițar nu-mi dase. DEMETRIUS, V. 85. Tot orașul... se întreabă ce tot faci, ce tot dregi de te închizi mereu singur în casă. SEBASTIAN, T. 286. Ce-a făcut el, ce-a dres, că fetei și lui Ipate au început a le sfîrîi inima unul după altul. CREANGĂ, P. 167. ♦ (Regional; ironic, amenințător) A pune pe cineva la locul lui, a-l învăța minte, a-i veni de hac. Astfel încăput pe mîna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sînt toate cîte nu vor înțelege. EMINESCU, O. I 134. Ei! lasă, fa, că te-oi drege eu. ALECSANDRI, T. 274. Las’că mi te-oi drege eu, Cînd a veni birul greu. id. P. P. 250. ♦ A falsifica. (Atestat în forma regională direge) Rachiul însă era dires cum mai bine și ei s-au îmbătat cuc și pe urmă au și adormit. SBIERA, P. 256. 4. A așeza, a rîndui, a pune în ordine. Atuncea au găsit vreme și logofătul, de i-au dres [pe boieri] după cum se cade (= după rang). KOGĂLNICEANU, la TDRG. ♦ (Cu privire la foc) A face să ardă mai bine, a potrivi, a ațîța. De-o parte, pe un scăunaș cu trei picioare, roșie la față și asudată, ședea femeia cu un băț mare în mîini cu care dregea focul. ȘEZ. I 60. 5. (Uneori construit cu prep. «cu») A potrivi gustul unei mîncări, punînd în ea smîntînă, ouă sau diferite condimente. Lică Cartojan... dădu să înțeleagă gazdei că tuturor le-ar prinde teribil de bine un borș de găină dres cu smîntînă. C. PETRESCU, Î. II 143. 6. A da cu dresuri, cu suliman (pe obraz), a sulemeni; a ferchezui, a dichisi. Își dregea obrazul la fiecare sfert de ceas. PAS, Z. I 90. Casierul își drese mustățile seci în dreptul nasului. STĂNOIU, C. I. 117. Au uriciosul obicei de a-și drege obrazul cu suliman și a-și boi sprîncenele cu nucușoară arsă. ALECSANDRI, P. P. 128. ♦ A îndrepta, a(-și) potrivi o haină, o găteală. Ian să-mi mai dreg fiongu de la testemel. ALECSANDRI, T. I 343. 7. (Învechit și regional) A turna vin sau alte băuturi în pahare, a umple paharele. Să vie cuparul și pivnicerul să-mi dreagă un pocal de vin. SADOVEANU, D. P. 126. ◊ Absol. Păhărniceii dreseră la toți prin pahare. ODOBESCU, S. I. 78. Pe lîngă părete sta așezate în rînd mai multe ulcioare pîntecoase, pline de vin de Odobești și de Cotnar, și la spatele fieștecăruia boier dvorea cîte o slugă care dregea. NEGRUZZI, S. I. 151. – Variante: (Transilv. și Mold.) direge (BENIUC, V. 51, SBIERA, P. 5, RETEGANUL, P. IV 21), (învechit și popular) derege (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 74) vb. III.

COACE, coc, vb. III. I. Tranz. 1. A supune un lucru comestibil la acțiunea căldurii în cuptor (sau în țest, pe jar, în spuză), spre a-l face bun de mîncat. V. frige, prăji. Preacuviosul cocea oul la lumînare ca să mai ușureze din cele păcate. CREANGĂ, P. 111. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. Ai-o coace sau a-i coace (cuiva) turta = a-i pune cuiva gînd rău; a-i întinde o cursă. Ei lasă tu, meștere papagal, că ți-o coc eu ție. SADOVEANU, D. P. 42. Nu putură mistui vorbele ciobănașului. Își puseră în gînd să i-o coacă. ISPIRESCU, L. 247. Pasămite, frații mei îmi cocea turta. ISPIRESCU, L. 303. ♦ Refl. (Despre lucruri de mîncat) A se face bun de mîncat prin acțiunea căldurii din cuptor (sau din țest, din spuză). Am pus turta în foc, să se coacă. ISPIRESCU, L. 335. Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă. EMINESCU, O. I 84. 2. Fig. (Despre o durere, o senzație, mai ales despre sete) A arde, a chinui. Nu mai poți de foame, ori te coace setea, ori ce te-a apucat? RETEGANUL, P. III 46. Ori încotro s-o întoarce, Tot plînge și lăcrămi stoarce, Focul inimioara-i coace. TEODORESCU, P. P. 285. 3. Fig. A pune ceva la cale, a urzi. Nu spunea nimic, dar de mult cocea în minte un plan dușmănos. ♦ (Rar, despre oameni) A pîndi pe cineva spre a se răzbuna, a-i purta sîmbetele. Ah! înșelătorul, cum m-a amăgit, zicea Păcală. Ei! da-l voi coace eu! ȘEZ. III 131. II. Refl. 1. (Despre fructe, semințe și plante) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii continue a soarelui; a ajunge să fie bun de mîncat; (despre flori, iarbă, fin) a ajunge să aibă sămînța formată. Pe vremea ciupercilor, Cînd se coc cireșele... ȘEZ. I 49. Busuioace, nu te-ai coace, Și sămînță n-ai mai face, Că din sămîncioara ta S-o scociorît dragostea. ȘEZ. I 112. ◊ Fig. Este în floarea tinereții, tocmai cînd se coace talentul. CARAGIALE, O. III 210. Soacră, soacră, poamă acră! De te-ai coace cît te-ai coace. Dulce tot nu te-i mai face. CREANGĂ, P. 10. ◊ Expr. Se coace-pălește = dă în copt, se înroșește abia, începe a se coace la suprafață, se pîrguiește. La vro două locuri din sat, era cîte un cireș văratic: care se cocea-pălea de duminica-mare. CREANGĂ, A. 47. ♦ Tranz. (Subiectul este soarele sau căldura; cu privire la plante sau la fructele lor) A face să ajungă la maturitate, să fie bun de mîncat, să dea sămînță. Razele cele din soare coc a țarinei cîmpii. CONACHI, P. 291. ◊ Fig. Trandafir cu trei boboci, Ce cu foc din ochi îl coci. TEODORESCU, P. P. 326. ◊ (Rar, subiectul este pomul) Nalt e mărul pin’ la cer, Cu coaja de argințel... Mere face, Nu le coace. TEODORESCU, P. P. 81. 2. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi, a fi-gata să spargă. Buba cap nu face, Pînă nu să coace. PANN, P. V. I 60. ◊ Intranz. Îmi coace un deget. 3. Fig. A căpăta, prin dezvoltare, forma definitivă, a ajunge la maturitate. Deci a rămas răgaz ca toată învățătura să se coacă în mintea și în sufletul ucenicului. SADOVEANU, D. P. 22. 4. Fig. A ajunge la anii maturității, a se maturiza, a-i veni mintea la cap. E tînăr și s-o mai face, Tigva de i să va coace. PANN, P. V. I 80. 5. A se încinge de căldură, a se înăbuși de căldură; a sta lungit lenevind la căldura soarelui. Cînd mă urcam pe casă să mă coc la soare și să văd omenirea de sus, aveam perspectiva haotică a triajului B. M. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 13.

MEDITA, meditez, vb. I. 1. Intranz. (Construit adesea cu prep. «la», «asupra») A cugeta adînc asupra unui lucru. Am să meditez mai serios la cazul dumitale. C. PETRESCU, C. V. 201. Zile întregi putea medita asupra unui cuvînt. EMINESCU, N. 41. M-am coborît în lumea mormintelor tăcute Și pe țărîna lumii adînc am meditat. BOLINTINEANU, O. 197. ◊ Fig. Pe cer, în miez de noapte, Stau stelele în rînd, Iar luna printre ele Pășește meditînd. COȘBUC, P. II 268. Iar pe lanul ce în soare se zvîntează fumegînd, Cocostîrcii cu largi păsuri calcă rar și meditînd. ALECSANDRI, P. III 41. 2. Tranz. (Învechit) A examina ceva din toate punctele de vedere; a aprofunda, a studia, a cerceta. Această boală trebuia meditată. NEGRUZZI, S. I 33. ♦ A plănui, a proiecta ceva, a pune ceva la cale, a chibzui ceva. Se cunoștea că meditează vreo nouă moarte. NEGRUZZI, S. I 143. 3. Tranz. A instrui un elev, a-l supraveghea și a-l ajuta să-și prepare lecțiile, a-l pregăti în vederea examenelor, a da lecții particulare unui elev.

LUCRA, lucrez, vb. I. 1. Intranz. A face o muncă (utilă); a munci. Astăzi nu mai e chip de lucrat în pămîntul ud și lipicios. C. PETRESCU, R. DR. 62. El într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche. ISPIRESCU, L. 137. Iată ce am gîndit eu, noro, că poți lucra nopțile. CREANGĂ, P. 5. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», exprimînd obiectul muncii sau locul unde se execută munca) Lucrează la un roman. ▭ Ia gîciți de cin’ mi-i dor?... De-un flăcău cam negricios Care-mi lucra la ogor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. ◊ Tranz. (Complementul este meseria practicată sau obiectul muncii) Cutreierînd lumea învățînd și pre bun și pre rău cum să prășească și să lucreze vița. ISPIRESCU, U. 103. El lucra ciubotărie. CONTEMPORANUL, I 165. De grijă ți-am purtat, Ogorul ți l-am lucrat. ALECSANDRI, P. P. 295. ◊ Expr. A nu avea ce lucra = a nu avea altceva mai bun de făcut decît... Și bădița Vasile n-are ce lucra? – Hai și noi, măi băieți, să dăm ajutor la drum. CREANGĂ, A. 8. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune, a dezvolta o activitate. Seva primăverii nu lucra numai în arborii vechi și în florile grădinilor, ci și în afund, sub picioarele mele. SADOVEANU, E. 82. Cauzele... există și lucrează simultan. EMINESCU, N. 33. Toată firea... lucrează zi și noapte sporind cătră înmulțire. CONACHI, P. 270. ◊ (Despre instrumentele de care se servesc oamenii în procesul muncii) Motoarele lucrează intens. ◊ Fig. Portul o să lucreze bine, a fost un an bun agricol. BART, E. 191. ◊ (Despre facultățile omului) Jder începu a rîde. Dar îndărătul rîsului care îi steclea la lumina jarului, cugetul său lucra cu învierșunare. SADOVEANU, F. J. 745. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva. Critica trebuie să răspundă... prin ce mijloace această creațiune artistică lucrează asupra noastră. GHEREA, ST. CR. I 40. Își făcea leacurile și se trata, deși acum nu-i mai lucra nici o medicină, deprins fiind cu ele. NEGRUZZI, S. I 208. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă; a prelucra. A lucra fierul. ◊ Refl. pas. Această buruiană putea să se lucreze ca inul. DRĂGHICI, R. 52. ♦ A fabrica, a confecționa. Costumul lapon de sărbătoare, lucrat din piei înflorite cu broderii, emoționează profund. STANCU, U.R.S.S. 61. ♦ A coase, a broda. (Absol.) Colo lîngă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac... O vezi printr-o albă perdea străvezie Cum mereu lucrează. EMINESCU, O. I 363. ♦ A clădi. Meșterii grăbea... Dar orice lucra Noaptea se surpa. ALECSANDRI, P. P. 187. ♦ A depune un efort permanent de îmbunătățire, a perfecționa. A-și lucra versurile. 5. Tranz. Fig. (Familiar) A pune ceva la cale împotriva cuiva; a urzi. Nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui, cu cît mai vîrtos a lucra ceva. NEGRUZZI, S. I 143. ♦ A unelti împotriva cuiva, a săpa pe cineva. Parcă-mi spune inima că m-a lucrat Cînele Negru la divizie. CAMILAR, N. I 162. Există desigur în redacție o canalie care-l lucrează. C. PETRESCU, C. V. 134. Și zi, mă lucrași? CARAGIALE, O. I 140. ◊ Expr. A lucra pe cineva în foi de viță = a unelti împotriva cuiva cu multă dibăcie, astfel ca victima nici să nu simtă. Toată lumea își amintea cum îl «lucrase în foi de viță» pe Tudor Vladimirescu... în acele luni din 1821. CAMIL PETRESCU, O. II 358. – Prez. ind. și: (Transilv., Bucov.) lucru (COȘBUC, P. II 183, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117).

TRAGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa un lucru apucîndu-l pentru a-l da la o parte, a-l aduce spre sine sau spre un punct voit. Două fetișcane adăpau niște vite. Trăgeau anevoie în jos ciutura. DUMITRIU, N. 227. El, cu mîini puternice, îl trăsese din fața primejdiei. C. PETRESCU, C. V. 330. Dan își trase scaunul mai aproape. VLAHUȚĂ, O. AL. II 76. Trase perdelele sus. EMINESCU, N. 72. Îl ajunge cu laba, îl trage la dînsul și-l sfîșie în bucăți. GHICA, S. 524. ◊ (Poetic) Uite cum te trage pe furiș apa la adînc. CREANGĂ, A. 36. ◊ (Urmat de determinări arătînd partea de care se apucă) M-am simțit tras de haină. GALACTION, O. I 104. (Refl. reciproc) Am doi moșnegi cu barba șargă, Cînd se-ntîlnesc, se trag de barbă (Pieptenii cu cîlții). SBIERA, P. 320. Doi pureci de păr se trag. BIBICESCU, P. P. 181. ◊ Expr. A trage zăvorul = a manevra zăvorul pentru a încuia (sau a descuia) ușa. Iezii închid ușa după dînsa și trag zăvorul. CREANGĂ, P. 20. A trage (pe cineva) de mînecă = a apuca pe cineva de mînecă pentru a-i face un semn discret, a-i atrage atenția într-o direcție. Serdici mă trage de mîneca vestonului. Spune: să-mi oprești mantaua. SAHIA, N. 118. Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei, căci eu îndată voi îndrepta-o dupe ființa adevărului. ODOBESCU, S. III 46. A trage mîța (sau pe dracul) de coadă v. coadă (1). A trage (pe cineva) de limbă v. limbă. E tras de păr = este relatat sau expus în mod exagerat, forțat, tendențios, ducînd (intenționat) la concluzii false. Acțiunea, zic ei, e încurcată, trasă de păr. GHEREA, ST. CR. II 253. Se încercară a netezi poezia asta trasă de păr. NEGRUZZI, S. I 340. A trage nădejde v. nădejde. A trage nădejde ca spînul de barbă v. barbă. (Refl.) A se trage în degete (cu cineva) v. deget. A trage cenușa pe turta sa v. cenușă. A trage țărînă (pe cineva) = a înmormînta, a îngropa. Cîntă cucul pe șindilă Pe Barbu trage țărînă. ȘEZ. I 144. A trage pe roată = a supune torturii roții. Horia a fost tras pe roată. A trage pe sfoară = a păcăli, a înșela. S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 43. Vrei să mă tragi pe sfoară tu, pe mine? Hehei, băiete! CARAGIALE, O. III 55. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a aduce, a cita pe cineva în fața justiției. Se jură pe copiii lui că-l va trage în judecată și nu se va lăsa pînă ce nu-l va vedea în temniță. REBREANU, I. 94. Plătește-mi antereul că te trag la judecată. GANE, N. II 151. Țăranul a fost tras pe oaie-n judecată. DONICI, F. 79. A trage la răspundere = a chema pe cineva să dea socoteală de faptele sale; a face răspunzător. Va veni vremea cînd să fiți trași la răspundere. ISPIRESCU, M. V. 59. A trage bobii v. bob³. A trage în cărți = a ghici în cărți. Mai tras-ai în cărți, cumnățico? ALECSANDRI, T. I 175. (Intranz.) A trage la sorți v. sorț. (Despre ambarcații) A trage la fund = a începe să se scufunde. ♦ (Cu complementul «clopotul») A face să sune, să bată. Popa Ștefan dădu poruncă dascălului să se suie în turnul bisericii și să tragă clopotele. SADOVEANU, O. VII 113. Dascălii, pe la biserici, voioși clopotele trag. BELDICEANU, P. 123. ◊ Intranz. (Cu subiectul «clopotul») Cînd vor trage clopotele de ieșit din biserică. RETEGANUL, P. I 25. Cînd era la miez de noapte, Trăgeau clopote de moarte. BIBICESCU, P. P. 357. ◊ Refl. El o așezat deasupra dealurilor o furcă și un clopot care se trage singur la suflarea vîntului. ȘEZ. II 26. 2. Tranz. Fig. (Învechit) A îndemna, a atrage, a da ghes. Așa aș fi pățit eu, să mă fi încredințat lor și să mă fi lăsat tras de dînșii. SBIERA, P. 86. Papa și împăratul se cercau a trage toate stăpînirile Europei într-o legătură împotriva turcilor. BĂLCESCU, O. II 39. ◊ Expr. A-l trage (pe cineva) inima v. inimă (II 1 c). A-l trage (pe cineva) ața la ceva v. ață (1). ◊ Intranz. Prietenele au tras de ea s-o aducă la joc și la cîntece. DUMITRIU, P. F. 56. ♦ (Construit cu prep. «asupra») A provoca, a atrage. Cîtă hulă și defăimare voi trage asupră-mi. DRĂGHICI, R. 15. Subt acest chip de nimic, voi putea să trag vreo inimă asupră-mi, ca să mă iubească? GORJAN, H. IV 31. 3. Tranz. A pune (mai rar a scoate) un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, depunînd oarecare efort. Ne tragem căciulile pe urechi. STANCU, D. 257. Damian își trăsese cizmele. CAMIL PETRESCU, O. I 556. Trage-ți, lele, cununa Cam pe ochi, cam pe sprincene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. 4. Tranz. (Cu privire la anumite fluide, energii) A abate din drum pentru a aduce în direcția voită. Am pus la cale apoi ca să tragă în ogradă și izvorul ce era aproape. DRĂGHICI, R. 165. 5. Tranz. A întinde, a încorda, a smuci sfori, fire sau obiecte făcute din astfel de materiale, apucînd de unul din capete. Constantin trase scurt și cu putere hățurile de frînghie. DUMITRIU, N. 247. Cu murgul trăgînd de frîu. TEODORESCU, P. P. 640. Trage ața cît să nu se rupă. ◊ Expr. A trage sforile = a unelti în ascuns, a pune ceva la cale prin intrigi, uneltiri. Take Georgescu trăgea sforile cultivînd un vag spirit corporatist. PAS, Z. I 301. 6. Intranz. A avea greutatea de..., a cîntări, a atîrna. Trage poate 800 de litre. NEGRUZZI, S. I 40. Carnea ei putea să tragă 40 ocă. DRĂGHICI, R. 84. Din cinci sute buzdugane, Alegea unul mai mare, La cîntar că mi-l punea Cinci sute oca trăgea. ANT. LIT. POP. I 342. ◊ Fig. Ce trage părerea domnului? – E hotărîtoare. DELAVRANCEA, O. II 259. ◊ Expr. A trage (greu) în cumpănă v. cumpănă (2). 7. Tranz. A înfige (în frigare, în țeapă sau în alt corp ascuțit). Îl trag în lancie ca p-un iepure-n frigare. CARAGIALE, O. III 144. Le presară cu sare Și le trage-ntr-o frigare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 456. 8. Tranz. A duce, a căra, a tîrî după sine. Am tras buștenii în Copcă. GALACTION, O. I 62. Cînd se întoarse... trase după el un șervet. C. PETRESCU, Î. I 13. Eu trag grapa după mine; Eu o trag și ea nu vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. ◊ Expr. A trage (sau, refl. impers., a se trage) targa pe uscat = a o scoate greu la capăt, a o duce greu; a trage pe dracul de coadă. Pînă prin postul mare, uneori, de bine de rău se mai trăgea targa pe uscat. PAS, Z. I 131. A trage un picior (sau piciorul) = a șchiopăta. Paraschiv cîrciumarul trăgea un picior și-și pusese singur firma «La șchiopul». PAS, Z. I 54. Pășea trăgînd piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie măreață. ALECSANDRI, P. A. 210. 9. Tranz. Fig. A aduce după sine, a provoca, a isca, a atrage. Cea mai mică mișcare, produsă în vreuna din aceste naționalități, trage după sine imediata convulsiune a tuturor celorlalte. HASDEU, I. V. 127. Toată fapta trage după sine răsplata sa. BĂLCESCU, O. I 140. 10. Tranz. (Despre animale de tracțiune) A face să meargă un vehicul; a duce. Duman și Viorica, împodobiți cu flori de tei, trăgeau mîndri carul încărcat. BUJOR, S. 35. ◊ (Poetic) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur. EMINESCU, O. I 87. ◊ Intranz. Caii trăgeau greu la deal, cu gîturile spînzurînd, cu nările aburind. DUMITRIU, N. 145. Îndemna blînd și stăruitor vacile care trăgeau din răsputeri, încovoindu-și spinarea. REBREANU, I. 93. Boii nu trag nici mai tare, nici mai încet. GÎRLEANU, L. 38. ◊ Expr. A trage la jug v. jug. 11. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. Stătea acum gîndindu-se cu groază la pedeapsa ce urma s-o tragă pentru adormirea la post. MIRONESCU, S. A. 75. Cît am tras cu boala lui numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Ai să tragi încă multe năcazuri. CREANGĂ, P. 222. De-aș mai trage cîte-am tras, Eu de tine nu mă las. TEODORESCU, P. P. 308. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unei greșeli, ale unei fapte rele; a ispăși. Îi veni rîndul și lui Ștefan Furtună, veteranul, să-și tragă păcatele. MIRONESCU, S. A. 24. Zi și d-ta că ai avut să tragi un păcat strămoșesc. CREANGĂ, P. 220. ◊ Absol. Capul face, capul trage. 12. Tranz. A îndrepta și a opri un vehicul, o ambarcație la un loc fix de staționare (de obicei pentru ca oamenii să se poată urca sau coborî). Am tras binișor luntrea la țărm lîngă niște stuhărișuri. V. ROM. octombrie 1953, 24. Stoica se scărpină iar în cap și, iscusit, trase poștalionul lîngă pridvorul cu geamlîc. CAMIL PETRESCU, O. I 179. ◊ Absol. Zi vezeteului să tragă la scară. ALECSANDRI, T. 297. 13. Intranz. A poposi, a se opri (la o casă) pentru a fi găzduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. Traseră la un han urît. SADOVEANU, O. VII 78. Anunță-mă din vreme cînd vii. Tragi la mine, negreșit. CARAGIALE, O. VII 263. Îmi pare rău că nu trage aci în gazdă directorul. ALECSANDRI, T. I 275. ♦ A se opri (cu un vehicul) la un adăpost. Am tras cu căruța sub un plop mare. CREANGĂ, O. A. 97. ◊ Tranz. Sub streșinile acelea puteai trage și o căruță. DUMITRIU, P. F. 48. 14. Refl. A se tîrî, a merge cu greutate. Abia se putu trage pînă acasă de năcaz. RETEGANUL, P. II 55. Sosi și țiganul cu biata babă care abia se trăgea de bătrînețe și de slăbiciune. SBIERA, P. 118. Copii mici, de se trag încă pe brînci. ȘEZ. IV 135. 15. Refl. (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prep. «la») A se duce (mînat de o dorință), a se îndrepta spre o țintă. [Copiii] iar se trăgeau la mal. SADOVEANU, O. VIII 136. Dau de o fîntînă în cale și boii să trăgeau cătră ea, semn că le era sete. RETEGANUL, P. V 31. ◊ Fig. N-a rămas inimă-n mine Și cîtă a mai rămas Toată la neica s-a tras. HODOȘ, P. P. 40. ◊ Intranz. Țineam ceaslovul deschis, și cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, O. A. 35. 16. Intranz. Fig. A tinde spre, a se simți atras către. N-am ce zice, tragi la bine. PAS, Z. I 168. Cum trage puiul la cloșcă, așa să tragă ei la casă. SEVASTOS, N. 261. Vezi dacă-i militar, tot la vitejie trage. ALECSANDRI, T. I 72. Omul la om trage, și vita la vită. PANN, P. V. I 13. Banul la ban trage. ◊ Refl. Se bucura grozav cînd vedea că mă trag la carte. CREANGĂ, O. A. 38. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «a») A tinde spre, a prevesti (o anumită stare). Obosite șî trăgînd a moarte, ele [apele] nici nu încearcă să se trezească din somnul greu care le-a cuprins. BOGZA, C. O. 156. Jachetele lui, călcate zilnic, trăgeau a mare. BASSARABESCU, S. N. 41. Cel ce mănîncă din mînă, trage a sărăcie. ȘEZ. XII 164. 17. Refl. (Învechit și arhaizant) A se retrage din locul unde se află, p. ext. din instituția, postul, colectivitatea din care face parte. Soldații se trăgeau îndărăt în dezordine. DUMITRIU, N. 112. Răzășul se trase la cuibul de pe Răut. SADOVEANU, O. VII 100. Apoi m-oi trage de la sfat, măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 89. Domnul meu, să te tragi. Aștept pe împărat. ODOBESCU, S. I 250. Mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58. Năvala se trase înapoi, spăimîntată de piepturile goale a vitejilor. RUSSO, O. 34. ◊ Tranz. Domnu abate să tragă pre bezădele de la școala publică. KOGĂLNICEANU, S. 64. ◊ Expr. A-și trage mîna de deasupra cuiva = a înceta de a mai ocroti pe cineva; a părăsi. Împărăția își trage de deasupra lui mîna. SADOVEANU, Z. C. 251. ♦ (Despre ape) A se retrage. Apa heleșteului se trase într-o parte și într-alta. ISPIRESCU, L. 37. Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc. ALEXANDRESCU, M. 14. A început atmosfera a să liniști, valurile mării a să alina... apa a să trage la matca ei. DRĂGHICI, R. 112. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge. Îi trage inelele din deget. ISPIRESCU, L. 109. ◊ Fig. D-sa, de la această concepție primă, trage un plan pentru o dramă. GHEREA, ST. CR. II 267. Subiectele mai tutulor acestor producții au fost trase din istoria națională. CARAGIALE, O. III 221. ◊ Expr. A trage concluzii v. concluzie. A trage foloase din (sau de pe urma) = a folosi de pe urma. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma) = a învăța (dintr-o experiență). ♦ (Cu complementul «dinți», «măsele») A extrage. Nici un doctor nu trăgea măselele mai repede și fără durere ca dînsul. REBREANU, I. 120. 2. Tranz. A scoate (o armă) din teacă (pentru a începe lupta). Zăcea pe pietre Lara, cu spada lîngă el Pe jumătate trasă. MACEDONSKI, O. I 263. Credeți că trage spada să pedepsească repede pe acei cutezători? CARAGIALE, O. III 256. 3. Tranz. (Cu privire la un lichid) A scoate (dintr-un recipient), a extrage. Se duce la puț, trage apă, umple o găleată. DUMITRIU, P. F. 60. Ia trageți-mi încoa cîte-o cinzeacă de la cep. ODOBESCU, S. I 84. ◊ (Poetic) Trage miere dintr-o plantă, făr-a beteji pe floare. CONACHI, P. 278. ◊ Expr. A trage vinul de pe drojdie = a scoate vinul limpezit din vasul în care și-a depus drojdia. A trage băutura în sticle = a scoate băutura dintr-un vas mai mare și a o turna în sticle. 4. Tranz. (Cu privire la puroi, la copturi etc.) A face să se colecteze, să se strîngă. Să-ți dee mnealui ce are acolo... să tragă o coptură. POPA, V. 148. 5. Tranz. A lua (cu forța), a obține (cu dificultate). Andrii Popa, hoț barbat! Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare. ALECSANDRI, P. I 36. Bezădelile și Vogoridi au a trage banii lor de la pastorul, la începutul fieștecărei luni. KOGĂLNICEANU, S. 129. Mai adastă-mă nițel, Ca să-mi dau socoteala, Ca să-mi trag simbrioara. TEODORESCU, P. P. 668. ♦ A lua îndărăt, a retrage. Cînd ieși boierul din tovărășia dumitale, își trase partea lui, 20000 de galbeni. DELAVRANCEA, O. II 278. ♦ A reține. Nici ei nu mănîncă... și trag și plata lucrătorilor. RETEGANUL, P. V. 55. 6. Intranz. Fig. (În expr.) A trage cu urechea = a asculta pe furiș pentru a prinde zgomote ușoare sau vorbe șoptite; a-și încorda auzul, a-și ascuți urechea. Nevestele trag cu urechea, se folosesc de întuneric și-și dau cu cotul, chicotesc cînd prind cîte-o frîntură din vorba unchiașului. SP. POPESCU, M. G. 24. Țrase cu urechea și simți că cineva jumulește pomul de mere. ISPIRESCU, L. 74. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț. CARAGIALE, O. III 52. (Tranz.) Toate acestea le-au tras Pepelea cu urechea. SBIERA, P. 17. A trage cu ochiul (cu ochii sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, a privi din fugă, fără a fi observat. Prizonierul își fuma pe furiș țigara, trăgînd cu coada ochiului la fața aspră a sergentului. SADOVEANU, O. VI 15. Tot trag cu ochii la pojijia casei. SEVASTOS, N. 51. Trăgea cu coada ochiului spre a vedea dacă o bagă în seamă cei de primprejur. ISPIRESCU, U. 21. Intrați în codru și trageți cu ochiul; nu cumva îți zări zmei pe după copaci! ALECSANDRI, T. I 426. (Tranz., rar) A întors capu-ncolo și a început să bea din țigară... Dar mă trăgea cu coada ochiului. CARAGIALE, O. I 47. ( Regional) A trage de seamă = a băga de seamă. Fata mai că leșină de bucurie, dar iarăși trase de seamă și mulțămi oamenilor. RETEGANUL, P. II 68. 7. Tranz. A inspira, a respira; a inhala. Trăgea cu lăcomie pe nări mireasma ascuțită. SADOVEANU, O. VIII 13. Trăgea aerul rece al nopții adînc, pînă în fundul plămînilor. BART, E. 56. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira (greu). N-avea putere-n el să-și tragă Nici sufletul. COȘBUC, P. I 243. Își trase sufletul adînc și cu plăcere. CONTEMPORANUL, IV 83. (Intranz.) A trage de moarte (sau a trage să moară) = a se zbate în chinurile morții, a-și trăi ultimele clipe; a fi pe moarte. Seara primiseră vorbă în sat că vitele lor aflate pe culmile Hășmașului Mare sînt bolnave și trag să moară. BOGZA, C. O. 25. Cînd trăgea tata de moarte, m-a chemat la patul lui. RETEGANUL, P. V 80. Leul cel înfricoșat... trage de moarte și-i aproape de sfîrșit. ȚICHINDEAL, F. 8. Bărbatu mi-i dus la moară, Soacră-mea trage să moară. HODOȘ, P. P. 50. ♦ (Cu complementul «tutun», «tabac», p. ext. «ciubuc») A fuma, a priza. Întreabă pe un arnăut care trăgea ciubuc la altă masă. CARAGIALE, O. III 43. Iar îi tragi tiutiun, soro? ALECSANDRI, T. I 175. Dragu mi-i bădița, drag, Care nu trage tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 409. ◊ Absol. Tutunul este o otravă... – Da tu de ce tragi, mă-ntrerupe maiorul. CARAGIALE, M. 131. ◊ Intranz. Vasile stătea în margine, trăgînd din țigară, și simțea cum i se lipește limba uscată de cerul-gurii. DUMITRIU, N. 230. A tras iar adînc din pipă. SADOVEANU, N. P. 27. Soarbe din cafea mai alene, trage din tutun mai greoi. BASSARABESCU, V. 36. 8. Intranz. (Despre aparate sau instalații de ardere) A arde bine, a avea tiraj. De dimineață se făcuse foc, la început soba nu trăgea și tot fumul ieșise în odaie. VLAHUȚĂ, O. A. 296. 9. Tranz. (Folosit și absolut) A sorbi, a înghiți, a bea băuturi alcoolice. Ceva rom, băiete, rusesc, tare de-ți crapă măseaua! Trage un gît și te dezmorțește. SADOVEANU, O. VI 31. Primarul Ion Pravilă se abătea mai des să tragă cîte-o țuică. REBREANU, R. II 309. Știi ce?... N-ar fi bine oare să tragem și noi o dușcă? ALECSANDRI, T. I 91. ◊ (Întărit prin «pe gît») De necaz traseră băutura pe gît și cei care se aflau în preajma ofițerilor. PAS, Z. IV 75. ◊ Expr. A trage la măsea (sau la mustață) = a bea mult alcool, a fi bețiv. (Cu parafrazarea expresiei) Cînd tragi sorcoveții la musteață de ce nu te olicăiești atîta? CREANGĂ, A. 17. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena, a duce, a cresta (linii, semne, contururi). Cu un creion lat, continuă să tragă linii pe o scîndură. C. PETRESCU, Î. II 181. Zugrăvelile ce închipuiau războaiele lui Moamet... ereau trase de mîini îngerești. GORJAN, H. IV 155. ◊ (Poetic) Fluviul curge domol, trăgînd în jurul orașului o panglică lată de ape turburi și grele. BOGZA, M. S. 19. [Acest stat] ale cărui hotare le trăsese cu sabia sa. BĂLCESCU, O. II 289. De la casă pînă la casă, tot funii și ațe trase (Drumul). GOROVEI, C. 136. (Refl.) Vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. EMINESCU, N. 4. ◊ (În contexte figurate) Soarta a tras o dungă brutală peste combinațiile lui. REBREANU, R. I 46. ◊ Fig. (Despre trăsăturile feței, mai ales despre ochi și despre sprîncene) Chiar de n-ar avea sprîncenile trase ca din condei... tot n-ar da cu foiță și cu muc de lumînare. DELAVRANCEA, S. 9. Pe deasupra ochilor Trasă-i peana corbilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. ◊ Loc. adj. Tras cu sfoara (sau cu frînghia) = aliniat cu ajutorul unei sfori bine întinse. Ulițile orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie. NEGRUZZI, S. I 69. Toate drumurile sînt trase cu frînghia, casăle în linie. KOGĂLNICEANU, S. 4. ◊ Expr. A trage (o) brazdă = a ara. Cîte un plug se mișcă încet, trăgînd o brazdă adîncă. BOGZA, C. O. 153. Hai, ho, ța, ho, Bourean, Trage brazdă pe tapșan. ALECSANDRI, P. P. 168. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut) În diverse procese de muncă, în diverse operații sau în acțiuni care presupun un efort fizic. V. da³ (I 10). A trage la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A trage (o țesătură) la piuă = a supune (o țesătură) unei operații mecanice cu ajutorul ciocanelor pivei (pentru a o face deasă și pîsloasă). Călțunii... sînt trași la chiuă și-s cu dungi roșii. ȘEZ. IX 34. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a imprima cu ajutorul șapirografului. (Familiar) A trage (pe cineva) în poză = a fotografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea etc.) = a ascuți. Urîtă vreme, grăi moș Matei, trăgînd apăsat pe-o curea o custură. MIRONESCU, S. A. 41. Paloș din teacă scotea, pe amnar că mi-l trăgea. TEODORESCU, P. P. 668. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. A trage cu acul = a coase, a broda. Cîndu-i trage cu acul, să se rumpă bumbacul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 347. A trage cu coasa = a cosi. Mă usuc ca cucuta Cînd o tragi cu coasa. SEVASTOS, N. 164. Unde tîrg erea mai bun Tragi cu coasa să faci fîn. TEODORESCU, P. P. 488. (Intranz.) A trage la rame, la (sau din) lopată = a vîsli. Adam și cu Trofim nu trăgeau la rame. DUMITRIU, P. F. 4. Mîndrul trage din lopată Trece Dunărea îndată. ALECSANDRI, P. P. 51. A trage în dinți = a mesteca. Friptura tare, de n-o puteau trage în dinți. ȘEZ. I 234. A trage în fușalăi (sau în piepteni) = a dărăci. Du-te și vezi de trage pînă în sară în fușalăi lîna pe care ți-am pregătit-o. SADOVEANU, B. 19. ♦ A toarce. Lasă pînza să mai steie, Că mi-ai tors-o prin cosire Și mi-ai tras-o prea subțire. MARIAN, S. 97. Din caier trăgînd, Din ochi lăcrămînd. SEVASTOS, C. 296. ♦ A trece prin..., a vîrî prin..., a petrece. Își trase unghiile prin barba rară. C. PETRESCU, R. DR. 130. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban cîștigat (cu credința superstițioasă că acest gest atrage bogăția). Trăgînd gologanul prin barbă și băgîndu-l în buzunar. PAS, Z. I 104. Tras prin (printr-un sau ca prin) inel sau (mai rar) tras prin mărgea, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios, grațios. Trupușoru-i gingășel Părea tras pintr-un inel. ALECSANDRI, P. I 91. Cine mi-a văzut Mîndru ciobănel Tras printr-un inel. ANT. LIT. POP. I 331. Mîndra naltă, supțirea, Parcă-i trasă prin mărgea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. (Refl.) A se trage la față = a slăbi, a avea figura obosită, palidă, a arăta rău. Flăcăul începea să doarmă mai puțin și să se tragă la față. SADOVEANU, B. 171. 2. Tranz. A deforma plastic un material ductil, făcîndu-l să treacă printr-o filieră, pentru a obține bare, sîrme sau țevi. 3. Tranz. (Familiar, de obicei construit cu dativul etic; cu sensul precizat de determinări) A face (ceva) din plin, cu multă energie, cu pasiune, cu vioiciune. Trag o horă de tremură pămîntul. SEVASTOS, N. 82. Apoi au tras o nuntă romînească care a ținut două săptămîni. RETEGANUL, P. V 44. Păcat că nu sînteți și voi aici, să-i tragem pe-nfundate un chef la căldurică. CARAGIALE, O. VII 20. Mi-au tras o frecătură bună cu oțet de leuștean. CREANGĂ, A. 15. Îi tragem un stos în astă-seară? ALECSANDRI, T. 1702. (Absol.) Va să zică îi tragi la gazetă zdravăn... C. PETRESCU, C. V. 125. ◊ Expr. A trage un somn (sau un pui de somn) sau a trage (la) soamne (sau la aghioase) = a dormi (adînc). Am tras cu toții un pui de somn spre ziuă. STANCU, D. 178. De la Ieși și pîn-aici, mai că nici n-ai cînd trage un somn bun, și-ai ajuns. MIRONESCU, S. A. 133. S-a pus să-i tragă la soamne. CARAGIALE, O. III 50. După ce te-am găzduit... tu, gogeamite flăcău în putere, să-i tragi la aghioase. id. ib. 55. A-i trage (cuiva) butucul v. butuc. A trage condeiul v. condei. A trage (cuiva) chiulul v. chiul. (Intranz.) A trage la fit v. fit. ♦ A cînta, a striga puternic. Flăcăii trăgeau chiote de răsunau văile. BUJOR, S. 39. Cu toții într-un glas îi traseră un cîntec haiducesc de clocoteau văile. VLAHUȚĂ, O. AL. 152. Privighetorile prin crîngulețele înflorite trăgea niște geamparale de-ți lua auzul. ISPIRESCU, L. 292. ◊ Expr. A trage o gură = a certa cu asprime, a muștrului. El se mai și obrăznicise cînd stăpînu-său i-a tras o gură. SLAVICI, N. I 234. ◊ Intranz. Dodată auzi niște balauri de lăutari trăgînd din viori de gîndeai că mănîncă foc. ISPIRESCU, L. 109. Eu cînd trag din cimpoi... sar căprioarele de se prăpădesc. ALECSANDRI, T. 243. 4. Intranz. (În expr.) A trage cu coada ochiului (mai rar cu geana sau cu mustața) = a face un semn discret Flăcăii-și trag cu geana, Rîd apoi și ei. COȘBUC, P. II 56. El îi trase cu mustața, iară ei îi făcu inima sfîrr! ISPIRESCU, U. 119. Mai zîmbiți, soro dragă... mai trageți cu coada ochiului... ca altele. ALECSANDRI, T. I 160. 5. Tranz. A da o lovitură, a bate, a plesni. Pui acum de-ți trage la tălpi atîta cît nu poți duce. ISPIRESCU, L. 178. ◊ Absol. (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Au început amîndoi să zbiere și să-și tragă-n cap cu toiegele. CARAGIALE, O. III 200. Fiul craiului îi și trage atunci cu frîul în cap. CREANGĂ, P. 195. ◊ (Instrumentul acțiunii este complement direct) Îmi trăgeai palme de-mi venea amețeală. DUMITRIU, N. 128. Zicînd acestea, Dardarot i-a tras un picior. CARAGIALE, O. III 50. Ciocoieșu satului... Trage pinteni calului. MARIAN, S. 175. 6. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca glonțul, săgeata etc. să pornească spre țintă. Soldații începură să tragă. DUMITRIU, N. 141. La început tragem toți cu furie. CAMIL PETRESCU, U. N. 321. Dac-o veni ursul, trage fără temere. BOLINTINEANU, O. 330. Copii, trageți... eu vreu astăzi să mă-ntrec în arc cu voi. ALECSANDRI, P. I 33 ◊ (Cu indicarea țintei) Eram pe cîmp azi, amîndoi, și trăgeam la becațe. DUMITRIU, B. F. 39. Trage cineva din noapte în noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 267. ◊ (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Un vînător trage cu pușca. SADOVEANU, O. VIII 179. Trăgînd mereu din carabină, Săriră-n front. COȘBUC, P. II 40. ◊ Tranz. (Instrumentul acțiunii, p. ext. detunătura, focul etc. devin complemente directe) Traseră focuri de pușcă în aer. DUMITRIU, N. 12. Aprozii trag cîteva săgeți. DELAVRANCEA, O. II 140. Cadînele trăgeau puști și pistoale după ferestre. GHICA, S. 19. 7. Tranz. A freca o regiune a corpului, în scopuri terapeutice; a masa. Venii să mă tragi nițel pe spate, că nu mai pot. STĂNOIU, C. I. 188. Lă purcelul, îl scaldă, îl trage frumușel cu untură din opaieț, pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. ◊ Intranz. (Cu determinări indicînd boala, și introduse prin prep. «de») Știe să tragă de gîlci. CARAGIALE, O. III 47. V. Intranz. (Despre vînt) A bate (încet), a sufla (ușor). Trăgea un vînt subțire dinspre baltă. SADOVEANU, O. I 27. Trăgea un vîntișor care abia adia. ISPIRESCU, L. 6. Vremea e frumoasă, dar cam ger!... Trage un vînt rece «de ustură». RUSSO, O. 152. ♦ Tranz. (Despre un curent de aer) A învălui, a cuprinde (pe cineva) provocîndu-i o senzație de răcoare bruscă și neplăcută (care poate cauza îmbolnăvirea). Să nu te tragă răceala, duduie! C. PETRESCU, R. DR. 79. ◊ (Prin metonimie) M-a tras și fereastra. CARAGIALE, O. I 60. VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul..., a fi urmașul... Nu contenea a dovedi, cui vrea și cui nu vrea să-l asculte, că se trage direct din Porfirogeniții Bizanțului... C. PETRESCU, A. R. 11: Se trăgea și el din viță de împărat. ISPIRESCU, U. 8. De se trag din neam mare, Asta e o întîmplare. ALEXANDRESCU, M. 321. ◊ (Tranz., în expr.) A-și trage neamul din... v. neam. ♦ A fi originar din... După mamă se trăgea din Pipirig. SADOVEANU, E. 103. 2. A proveni din..., a fi provocat de... Din asta i s-a tras și moartea, CARAGIALE, O. III 101. A pomeni ea, baba mea, cîte zilișoare-a avea de năcazul acesta, că numai din pricina ei mi se trage. CREANGĂ, P. 128. ◊ Tranz. Orașul Constantinopole ș-a tras mărirea lui de la un Constantin. BĂLCESCU, la TDRG.

URZI, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti urzeala pentru țesut (trecînd firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război). Îi dete o chită de cînepă și-i spuse că pînă în seară s-o toarcă... s-o urzească, s-o țeasă. MARIAN, O. II 184. Nevastă-sa era în vecini... urzea pînză. RETEGANUL, P. II 55. ◊ Fig. Lîngă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină... Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roșii Peste unda fermecată. EMINESCU, O. I 72. ◊ (Prin analogie) Sus, paingul pe un frasin, urzind pînza-i diafană, Cu-al său fir de-argint subțire face-o punte-aeriană. ALECSANDRI, P. A. 122. ◊ Refl. pas. Vîrtelnița se mișcă alene scîrțîind îndelungat și lasă firul a se dezvăli. Așa se urzește pînza. SLAVICI, N. I 33. Bumbacul de pe mosoare se urzește, adecă se întinde pre furci. I. IONESCU, M. 689. (În construcții figurate) Prin pînza tăcerii ce se urzea, străpunse deodată un oftat prelung ca o chemare. REBREANU, P. S. 26. ◊ Intranz. Am un cocoș: cu ciocul urzește, cu coada împletește (Acul). GOROVEI, C. 4. 2. Fig. A alcătui, a întocmi, a concepe. [Eminescu] umbla mult pe străzi și prin Cișmigiu, fredonînd și pierdut în gînduri, fiindcă își urzea atunci cea mai mare parte din temele poetice de mai tîrziu. CĂLINESCU, E. 153. Capul în care altădată Urzise-atîtea gînduri o minte frămîntată... din umeri fu desprins! EFTIMIU, Î. 146. În precuvîntarea sa el arată că ar fi dorit să urzească o istorie completă. BĂLCESCU, O. I 184. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. Povestea o întîmplare pe care atunci, în clipa aceea, o urzea în minte. VLAHUȚĂ, O. AL. II 57. 3. A pune bazele, a întemeia, a funda, a clădi. Îndată apoi, împrumutînd bani pe muncă, și-a urzit casă în care să-și petreacă o viață tihnită. SADOVEANU, M. C. 70. Alexandru cel Bun urzi episcopiile de Roman și de Rădăuți. NEGRUZZI, S. I 240. ◊ Refl. pas. De pe loc se văzu-n lume, urzindu-se colibi, sate. CONACHI, P. 299. (Fig.) A romînilor mărire Azi în lume se urzește. ALECSANDRI, P. II 139. ♦ Intranz. A lua naștere, a se ivi, a se forma, a se înfiripa. Cînd grăunțele încep să se ivească pe ciocan, se zice că porumbul urzește. PAMFILE, A. R. 89. ◊ Refl. Fig. Gîndul... îl încînta ca o idilă dulce ce se urzea sub ochii lui. VLAHUȚĂ, O. AL. II 49. 4. Fig. A pune la cale ceva (rău); a unelti, a complota. Ieri aruncă în temniță pe Laurentius, pe temei că urzea cu Arbore năvălirea lui Petru. DELAVRANCEA, O. II 146. Urzește ea o crudă răzbunare în contra nenorociților fii ai nesocotitei Niobe? ODOBESCU, S. III 55. Ce face? ce urzește vrăjmașul? ALECSANDRI, T. II 158. De multe ori, subt adăpostul zidurilor acestora, urzeau comploturi. NEGRUZZI, S. I 142. 5. Fig. (Rar) A ursi. Cîntă ursitorile cînd urzesc binele oamenilor. EMINESCU, N. 29. Ce soartă ne-mpăcată urzește pentru tine Rușinea-n loc de fală și rău-n loc de bine? ALECSANDRI, P. III 476.

chibzui [At: CHEIA ÎNȚELESULUI (1678) / V: ~ipz~ / Pzi: ~esc / E: mg képezni] 1 vt (Înv) A presupune. 2 vt A combina. 3 vr (Înv) A se socoti capabil de ceva Si: a îndrăzni. 4 vt A judeca cumpănind toate eventualitățile Si: a socoti. 5 vt A se gândi bine Si: a medita, a reflecta. 6 vt A-și bate capul. 7 vt (Înv) A asemăna. 8 vt A pune ceva la cale. 9 vr A se sfătui unul cu altul. 10 vr A delibera spre a pune ceva la cale. 11 vr A lua o hotărâre.

domăi [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: ~moi, (înv) dum~, ~ăni / Pzi: ~esc, domăi / E: ns cf srb dumati] (Îvp) 1-2 vi, vrr A șușoti (pe întuneric), punând la cale ceva. 3 vrr A se sfătui. 4 vi A spune ceva în taină. 5 vt A convinge pe cineva.

cumpătător, ~oare a [At: DA / Pl: ~i, ~oare / E: cumpăta + -(ă)tor] (Rar) 1 Care potrivește. 2 Care dispune. 3 Care îndrumă. 4 Care pune ceva la cale. 5 Care determină pe cineva să facă un lucru. 6 Care se străduiește. 7 Care economisește. 8 Care păstrează. 9 Care menajează. 10 Care moderează. 11 Care se stăpânește. 12 Care diluează băuturile alcoolice cu apă.

pălătui² vi [At: TOMESCU, GL. / Pzi: ~esc / E: ns cf palat²] (Mun) 1 A se sfătui cu cineva. 2 A pune ceva la cale.

poropăneală sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~eli / E: poropăni + -eală] (Mun) 1 Amăgire. 2 Discuție secretă cu scopul de a pune ceva la cale.

poropăni [At: COMAN, GL. / Pzi: ~nesc / E: nct] (Mun) 1 vt A amăgi. 2 vrr A vorbi pe ascuns spre a pune ceva la cale.

toldui [At: DR. X, 328 / V: (reg) ~dăi, ~doi, ~Itoi, tul~ / Pzi: ~esc / E: mg told] (Reg) 1 vt A adăuga (1). 2 vt A ajuta pe cineva să-și scoată caml încărcat dintr-un loc mocirlos sau pe un urcuș, prinzând la car încă o pereche de vite sau de cai. 3 vi A înjuga la car sau la plug încă o pereche de vite sau de cai. 4 vrr A se pune de acord cu cineva Si: a se înțelege. 5 vrr A se asocia. 6 vrr A se căsători (2). 7 vrr (Îf toltoi) A se sfătui în ascuns. 8 vt (Îe) A o tuldui A pune ceva la cale Si: a plănui.

pupui² [At: H III, 325 / Pzi: ~esc, pupui / E: pup¹ + -ui] 1 vi (Reg) A pupăi (1). 2 vr (Olt; Mun) A pune ceva la cale Si: a șușoti. 3 vt (Reg) A agasa (1). 4 vrr (Mun) A se giugiuli.

COACE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii (în cuptor), spre a-l face bun de mîncat. ♦ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a-i pune cuiva gînd rău; a-i întinde o cursă. ♦ Refl. (Despre lucruri de mîncare) A deveni bun de mîncat prin acțiunea căldurii (din cuptor). 2. Refl. (Despre persoane) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 3. Tranz. Fig. (Despre suferințe, senzații) A arde, a chinui. Te coace setea, ori ce te-a apucat ? (RETEGANUL). 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Refl. (Despre fructe, semințe și plante) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii continue a soarelui; a deveni bun de mîncat; (despre flori, iarbă, fîn) a ajunge să aibă sămînța formată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele să ajungă la maturitate etc., să fie bune de mîncat, să dea sămînță. 6. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi, a fi gata să spargă. 7. Refl. Fig. (Despre persoane) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. – Lat. cocere (= coquere).

ticlui, ticluiesc v. t. (pop.) 1. a aranja; a înjgheba, a întocmi 2. a pune la cale (născocind ceva)

NACEALNIC, nacealnici, s. m. (Rusism învechit și arhaizant) Șef al unui serviciu sau al unei instituții; comandant, superior. Moș Elisei mai avea treabă cu nacealnicul Pamfilie. SADOVEANU, N. P. 333. Mai puse cîte ceva la cale cu nacealnicul Gherasim. STĂNOIU, C. I. 73. Intrat de copil ca piser în cancelaria politiei, ajunsese nacealnic. GHICA, S. 518. – Pronunțat: -ceal-.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

CALE (lat. callis) s. f. I. 1. Fîșie de teren amenajată pentru a permite circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ♦ Loc. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte. ♦ Expr. A găsi (sau a socoti) cu cale = a crede că este potrivit. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja. ♦ C. ferată = sistem de transport terestru, pentru călători și mărfuri, în care vehiculele rulează și sînt ghidate continuu pe două șine din oțel laminat profilat; cale de comunicație (linie) destinată vehiculelor feroviare. Prima c. f. a fost construită de G. Stephenson în Anglia (1832). Pe terit. României prima c. f. a fost construită între Oravița și Baziaș (1846-1854). ♦ (Art., urmat de determinări care indică numele) nume dat unor străzi lungi și largi. 2. (Înv.) Arteră de penetrație într-un oraș, făcînd legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei mașini, al unui aparat etc. ♦ C. de rulare = suprafață pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic (transportor, placă turnantă etc.). 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. ♦ C. de transmisiune = ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiunea unilaterală (ex. în radiodifuziune) sau bilaterală (ex. în telefonie), la distanță, a unui flux de informații. 5. (AV.) Distanța dintre roțile coaxiale (ecartament) ale trenului de aterizare al unui avion. 6. C. de curent = ramură a înfășurării indului mașinilor electrice cu colector. 7. (INFORM.) C. de date = legătură stabilită între două registre ale unei memorii, care permite transferul conținutului registrului sursă în registrul destinație. 8. Călătorie. 9. Depărtare, distanță. Cale de două ceasuri. 10. (MED.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice (ex. c. digestivă, c. urinară) sau a aerului (ex. c. respiratorie). ♦ C. nervoasă = formațiune neuronală ce asigură transmiterea influxului nervos de la receptori la centrii nervoși sau de la aceștia la efectori (ex. c. optică, c. olfactivă, c. piramidală). C. de administrare = modalitatea de introducere a unui medicament în organism (ex. c. orală, c. externă, c. parentală, prin injecții). C. de transmitere sau de infecție = locul prin care pătrunde în organism agentul cauzal al unei boli infecto-contagioase (ex. c. digestivă, c. respiratorie, c. cutanată etc.). II. Linie, direcție luată de o mișcare, de o acțiune, de o dezvoltare. ♦ Procedeu, modalitate, mijloc, metodă. ♦ (Dr.) C. de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărîrea unui organ de jurisdicție, precum și unele organe prevăzute de lege sesizează organul competent în vederea desființării horărîrii și rejudecării litigiului (ex. recurs, revizuire, recurs extraordinar) ♦ Loc. Pe cale... = prin intermediul...

CALE, căi, s. f. I. 1. Fîșie de teren special amenajată pentru circulație; drum; parte a unui drum special amenajată pentru a înlesni circulația vehiculelor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva = a fi piedică cuiva, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întîmpina pe cineva. A găsi (sau a afla) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo-încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; (reg.) a sfătui, a îndruma; (fam.) a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., gata de a... ♦ (Art., urmat de determinări arătînd numele) Nume dat unor străzi lungi (și largi). ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Element al unei construcții, pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 3. Călătorie. Cîndu-mi vine dor de cale, Merg pe jos ca și călare (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ Expr. A face calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva. 4. Distanță, depărtare. S-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul (CREANGĂ). II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, procedeu. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Calea-Lactee (n. pr. f.) = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la altul al bolții cerești; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. (Înv.) Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. 7. (Med.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice sau a aerului. Cale digestivă. Cale respiratorie. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ (Jur.) Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea anulării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

aranjament sn [At: COSTINESCU / V: (înv) ~ngia~, ~ngemânt^[1] / Pl: ~e / E: fr arrangement] 1 Punere în ordine Si: aranjare (1). 2 Felul cum e aranjat ceva. 3 (Pex) Decorare. 4 Punere la cale a unei afaceri, căsătorii etc. 5 Înțelegere. 6 Prelucrare muzicală pentru instrumente sau voce. 7 (Mat) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu și care se deosebesc între ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. 8 (Cmr; înv) Stabilirea unei norme la anumite tranzacții, la tocmeli, la falimente. 9 (Fam; lpl) Afaceri necinstite. corectat(ă)

AȘTERNE (aștern) I. vb. tr. 1 A întinde ceva (un covor, o pătură, etc.) pe jos sau peste ceva: așternea veșmentele sale de călca pri înse asinul Iul Hs. (VARL.) ¶ 2 Fig.: așternîndu-și privirea dornică... pe dunga vînătă a drumului (VLAH.) ¶ 3 ~ pe cineva la pămînt, pe jos, a doborî pe cineva lungindu-l la pămînt ¶ 4 ~ pîntecele la pămînt, a atinge pămîntul cu pîntecele (vorb. de cai în goană) ¶ 5 ~ patul, a face patul; abs. proverb: cum îți vei așterne, așa vei dormi, cum te porți, cum îți orînduești viața, așa vei fi răsplătit; cum vei munci, așa foloase vei trage în urmă; ~ masa, a întinde fața de masă, a pregăti pe masă cele trebuincioase pentru mîncare ¶ 6 ~ cu... a acoperi cu...: vîntul de toamnă așternuse cărările cu frunze ¶ 7 ~ pe hîrtie, a pune pe hîrtie, a scrie; ~ pe zid (ODOB.), a însemna, a zugrăvi pe zid ¶ 8 ⚖️ ~ o pîră, a pîrî pe cineva, a face o jalbă ¶ 9 familiar ~ pe cineva, a-l vorbi de rău altuia, a-l înfățișa într’o lumină nefavorabilă, a-i face un rău ¶ 10 A pune la cale, a plănui ceva: tu le faci bine și ele îți aștern moarte (SB.) II. vb. refl. 1 A se întinde peste ceva, a acoperi ceva: zăpada s’a așternut peste cîmp ¶ 2 Fig.: drumul s’a-șterne drept, între două rînduri de pomi (VLAH.) ¶ 3 A se ~ pe ședere, a se pune pe stat mai mult timp într’un loc; a se ~ pe mîncare, a se pune tihnit la mîncare; a se ~ pe somn, pe odihnă, a se da la somn, a sta să se odihnească; a se ~ pe vorbă, a se întinde la vorbă, a sta de vorbă; a se ~ pe lucru, a se pune serios pe lucru; a se ~ pe gînduri, a se cufunda în gînduri ¶ 4 A se ~ la drum, a porni la drum ¶ 5 A se ~ pămîntului, drumului, vîntului, a se ~ pe goană, a fugi în goană (vorb. de cai, etc.) [lat. adstĕrnĕre].

CURMEZIȘ adv. De-a latul, transversal; pieziș. Din dosul gării brișcă, după cîțiva pași, coti pe drumul nepietruit care taie cîmpia curmeziș pînă la Curteanca. REBREANU, R. I 69. Frații [miresei]... stau cu securea curmeziș în ușă... și nu-l lasă... [pe mire] să treacă, pînă cînd nu se răscumpără cu vreun dar. KOGĂLNICEANU, în DACIA LIT. 41. ◊ Loc. adv. În (sau de-a) curmeziș sau (loc. prep.) în (sau de-a) curmezișul = în lat, în lățime, în diagonală... A adormit așa, trîntit de-a curmezișul laiței. GALAN, Z. R. 257. Parcurse... cu ochii calea-laptelui, boltită de-a curmezișul cerului. C. PETRESCU, Î. I 18. Aud deodat-o larmă P-aproape, colea-n stejeriș: Pun mîna repede pe armă Și iau pădurea-n curmeziș. IOSIF, V. 84. O ia de-a curmeziș: De la nouri cătră soare. CREANGĂ, P. 221. Trece sate-n curmeziș Și dumbrăvile-n lungiș. ALECSANDRI, P. P. 240. În lungiș și (sau și-n) curmeziș = de-a lungul și de-a latul, în lung și-n lat. Școlarii trăgeau cu rigla în caiete linii în lungiș și curmeziș. I. BOTEZ, ȘC. 27. Curînd s-a apucat Cîmpul neted de arat, În lungiș și-n curmeziș. ALECSANDRI, P. P. 387. Să te duci țara în lungiș și în curmeziș. ȘEZ. VII 107. ◊ Expr. A se pune în curmeziș = a se pune în calea cuiva sau a ceva; a împiedica. Aurora-ntîrziată nu s-arată sub frunziș, întunerecul în cale i s-apus în curmeziș. MACEDONSKI, O. I 115. A se pune (și) cruciș și curmeziș v. cruciș. ◊ (Adjectival, rar) O lovitură de țapină, desfacerea a trei bușteni curmeziși deschide închisoarea și toată îmbulzeala [buștenilor] merge la vale. SADOVEANU, V. F. 138. Laturile curmezișe sau transeptul nu mai sînt terminate în linie dreaptă. ODOBESCU, S. I 389. ◊ (Substantivat, rar) Tazlăul... scăldat în raze de soare își frîngea strălucirea gălbie a undelor sale în curmezișul negru și încîlcit al rariștii de brazi. HOGAȘ, M. N. 217. – Formă gramaticală: (în locuțiuni) curmezișul.

ÎMPOTRIVIRE. Subst. Împotrivire, împotriveală (rar), împoncișare (înv.), opunere, potrivnicie, opoziție, rezistență, frondă (fig.), încontrare (pop.); împiedicare (fig.), stăvilire (fig.), zădărnicire. Neascultare, nesupunere, recalcitranță, refractarism (rar); neconformism, nonconformism. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), oprobriu (livr.). Obiecție; replică, ripostă, reacție. Protest, protestație (înv.). Contraatac, contraofensivă. Împotrivitor (înv.), oponent, opozant. Neascultător; neconformist, nonconformist. Protestatar. Adversar, rival, potrivnic. Adj. Împotrivit (rar), împotrivitor (înv.), opus, opozit (înv.), opoziționist, contrar, potrivnic. Neascultător, nesupus, refractar (fig.), recalcitrant; neconformist, nonconformist. Dezaprobator, reprobator. Protestatar. Vb. A se împotrivi, a sta (a fi, a se pune) împotrivă, a se pune (pop.), a se pune de price, a se pune înaintea cuiva, a se pune cruce, a se pune în cruciș (și-n curmeziș), a se pune în lungiș și în cruciș, a se pune cu capul, a sta de-a poncișul, a se împoncișa (înv.), a se opune, a rezista, a opune rezistență, a ține piept, a se ține tare, a nu se lăsa, a nu ceda, a se încontra (pop.); a împiedica (fig.), a se pune în calea cuiva sau a ceva, a stăvili (fig.), a pune stavilă, a zădărnici. A nu asculta, a nu da ascultare, a nu se supune. A dezaproba, a reproba, a respinge. A obiecta, a face (a ridica) obiecții, a replica, a riposta, a reacționa. A protesta, a pune cuvînt de împotrivire. Adv. Contra, contrar, împotrivă. V. dezacord, indisciplină, negare, obstacol, opoziție, răzvrătire.

MIROSI, mir s, vb. IV. 1. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «a») A avea sau a răspîndi un miros de... Aerul miroase a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. Răsărit-a pom în coastă Cu frunzele de argint, Lumea-ntreagă mirosind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. ◊ (Unipersonal) Mirosea a ceață risipită de vîntul ușor dinspre baltă. DUMITRIU, N. 51. În brutării miroase-a pline nouă. DRAGOMIR, P. 56. ♦ A răspîndi un miros urît. Carnea alterată miroase. ◊ Expr. (Nici) usturoi n-a, mîncat, nici gura nu-i miroase, se zice despre cineva care se preface că nu știe nimic despre un lucru de care e vinovat. Veniră acasă și dormiră, ca și cînd usturoi nu mîncase și gurile nu le miroseau. ISPIRESCU, L. 372. 2. Tranz. A percepe cu simțul mirosului, a simți un miros, a inspira aer.pe nas de repetate ori pentru a simți un miros. V. adulmeca. Miroseau adierea vîntului și... se țineau după urme. GALACTION, O. I 279. Doica vesel se scula, Cîmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vîrînd, Urmele tot mirosind. ANT. LIT. POP. I 258. ◊ Intranz. Calul de la Misir miroase de departe unde-i vreun zid părăsit. ODOBESCU, S. I 162. ◊ (Unipersonal, construit cu subiectul logic în dativ) Mie-mi miroase a om. ISPIRESCU, L. 114. 3. Tranz. Fig. A simți ceva (de departe, din timp), a adulmeca, a presimți, a bănui, a presupune. Guvernul, care mirosise ceva în legătură cu manevrele generalului... vru să forțeze mîna acestuia. PAS, Z. IV 189. După ce... nu găsi pe Țugnlea, mirosi ea că trebuie să fie la împăratul. ISPIRESCU, L. 319. ◊ Intranz. Cu Aspasia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. AL. II 71. ◊ Expr. Miroase a... = prevestește (ceva), denotă, anunță (ceva). Toată forfota asta mirosea a inspecție. CAMILAR, N. I 383. ◊ (Construit cu subiectul logic în dativ) Mișcarea ce se simte dincoace de Olt.. nu prea îmi miroase a bine. ISPIRESCU, M. V. 6. Au zestre oare? – Așa-mi miroase. ALECSANDRI, T. II 120. ◊ A dibui, a da de... a simți prezența cuiva sau a ceva. Copoii vamali miroseau afacerile puse la cale în taverna cunoscută. BART, E. 342. Simțisem că mitocanul de cumnată-tău mă mirosise; știa că mă țiu după voi. CARAGIALE, O. I 69. – Accentuat și: prez. ind. (regional) miros. – Forme gramaticale: prez. ind. pers. 3 sg. miroase și (regional) miroasă (CREANGĂ, P. 188), pers. 3 pl. miros, rar miroase și (regional) miroasă (RETEGANUL, P. V 25). – Variantă: amirosi (DUMITRIU, N. 173, SADOVEANU, F. J. 375, EMINESCU, O. I 50) vb. IV.

CLOCI (-cesc) I. vb. tr. și intr. 1 A ședea pe ouă spre a scoate pui (vorb. de păsări): găina care clocește, niciodată nu e grasă (PANN); se duse să-și clocească ouăle în oțelele puștilor vînătorilor (ISP.) ¶ 2 Ⓕ A ședea fără nici o treabă: să mai ieșim și noi la vînat, că mi s’a urît clocind acasă pe vatră (ISP.) ¶ 3 Ⓕ A urzi, a plănui, a pune la cale, a pregăti în taină (ceva rău): chiar dacă în spiritul cuiva ar cloci asemenea nebunie (I.-GH.). II. vb. refl. A se strica, a căpăta miros urît, a putrezi (vorb. de ouă, de apa stătută, etc.) [bg.].

ALIMENTAȚIE. Subst. Alimentație, alimentare, nutrire (rar), nutriție, nutriment (rar), hrănire, ospătare, ospătat (rar); mîncare, mîncărică (dim., fam.), mîncat, manducație (rar), haleală (fam.), îmbuibare, îndopare, ghiftuire (fam. și peior.), înfulecare (fam.), înfruptare (rar); ronțăială, ronțăire, ronțăit; mestecare, mestecat, molfăit, molfăială, molfăire, molfăitură. Degustare, degustație; ciuguleală (fam.), legumeală (reg.). Săturare (rar). Tahifagie. Masă, ospăț, prînzare (pop.), prînzit (rar); dejun, micul dejun, prînzul cel mic (pop.), prînzișor (înv. și pop.), prînzuleț (pop.), prînzuț (pop.); prînz, prînzul cel mare (pop.), prînzul cel bun (pop.), amiază (reg.); cină. Alimente, nutriție, hrană, mîncare, haleală (fam.), potol (arg.), provizii, masă, prînz, cină, bucate, merinde, proviant (înv.), de-ale mîncării, demîncare, demîncat (rar), de-a mîncării (reg.), de-ale gurii, hrana cea de toate zilele. Gurmand, mîncăcios, mîncău (fam.), mîncător, găman (pop.), flămînzilă, sac fără fund. Adj. Alimentar. Mîncat, sătul, săturat, cu stomacul plin; ghiftuit (fam. și peior.), îndopat (fam.), îmbuibat. Mîncăcios, nesătul, hulpav (reg.), nesățios, lacom, devorant, devorator. Comestibil; nutritiv, hrănitor, sățios. Vb. A se alimenta, a se nutri, a se hrăni; a mînca, a (se) ospăta (înv. și pop.), a se sătura, a mînca pe săturate, a se ghiftui (fam. și peior.), a se îmbuiba; a hali (fam.), a înfuleca (fam.), a se îndopa (fam.), a se înfrupta; a, roade, a mesteca, a înghiți, a ronțăi; a clefăi, a plescăi; a morfoli, a molfăi; a băga ceva în gură, a îmbuca, a pune (a băga, a lua) ceva în gură, a-și minți foamea, a-și potoli foamea, a-și omorî foamea; a ciuguli (fam.), a se hrăni cu vînt, a gusta, a degusta, a legumi (reg.), a mînca ca o pasăre (ca o păsărică), a mînca ca o mireasă, a pune gura pe ceva (demîncare); a-și pune burta (stomacul) la cale, a-și umple ghiozdanul (arg.), a-și potoli foamea, a se pune pe mîncat(e) și pe băut(e), a devora (ir.), a mînca cu poftă, a avea beregată de curcan, a mînca ca omizile. A se așeza la masă, a începe să mănînce, a se așeza (a se pune) pe ospătat(e); a mînca, a sta la masă, a lua masa; a lua masa de dimineață, a lua gustarea de dimineață, a dejuna; a lua masa de prînz, a prinzi; a lua masa de seară, a cina. A alimenta, a nutri, a hrăni, a da de mîncare, a ospăta; a îndopa (fam.), a ghiftui (fam. și peior.). V. băuturi nealcoolice, carne, condimente, dulciuri, feluri de mîncare, fructe, lapte, legume și zarzavaturi, ospăț, prăjitură, voracitate.

brodire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: brodi] 1 (Înv) Călcat (prin apă) Si: bălăcire, brodit¹ (1), (rar) bleotocărire. 2 (Înv) Vorbire în vis Si: aiurare, bâiguire, brodit¹, bleotocărire. 3 Sosire (undeva sau la cineva) tocmai la timp Si: brodit¹ (3). 4 Desfășurare (favorabilă sau nefavorabilă) Si: brodit¹ (4). 5 Întâmplare petrecută la timpul potrivit Si: nimereală. 6 Punere la cale Si: aranjament. 7 Strădanie pentru ca ceva să reușească.

orândui [At: PALIA (1581) / V: (înv; css) orândi^[1] / Pzi: ~esc / E: slv оурѧдити] (Îvp) 1-2 vtr A (se) așeza într-o anumită ordine Si: a (se) aranja. 3 vt A organiza. 4-5 vti (Ban; Trs) (A curăța sau) a face curățenie Si: a deretica. 6 vt A hotărî. 7 vt A numi pe cineva într-o funcție. 8 vt (Rar; îe) A ~ pe cineva de moarte A condamna la moarte. 9 vt (Rar) A porunci. 10 vt (Îvp) A pune la cale Si: a pregăti. 11 vt (Înv) A pune ceva la dispoziția cuiva Si: a destina. 12 vt (Îvr) A încredința. 13 vt (Îvr) A duce la bun sfârșit Si: a îndeplini. corectat(ă)

pun, pus, a púne v. tr. (lat. pono, pónere; it. porre, pv. ponre, fr. pondre, sp. poner, pg. pór). – Pun și puĭ, tu puĭ, să pun și să puĭ, tu să puĭ, să pună și să puĭe; punînd și puind; punător și puitor. V. apun. Cp. cu țin și vin). Așez, vîr, atîrn și las acolo: a pune o carte pe masă, o cheĭe’n broască, o sabie’n teacă, o haĭnă’n cuĭ, niște lemne’n foc. Stabișesc, așez, daŭ loc: a pune copiiĭ la masă și (fig.) pe cineva în funcțiune. Acomodez, ajustez, fixez, lipesc, cos: a pune coadă toporuluĭ, baĭoneta la pușcă, timbru petițiuniĭ, geamurĭ ferestrelor, guler cămășiĭ. Pun pe mine, mă îmbrac cu, mă încalț cu, mă încing cu: îmĭ pun pălăria, cravata, haĭna, ghetele, sabia, lădunca. Arunc, torn, vărs, amestec: a pune sare în bucate, rom în ceaĭ. Semăn, îngrop în pămînt: a pune grîŭ, popușoĭ. Depun, plasez: a pune banĭ în ipotecă, cu dobîndă. Supun la: a pune la probă, la încercare. Fig. Fixez, hotărăsc: a pune termin uneĭ polițe, unuĭ proces. Socotesc, consider: a pune o farfurie (spartă, adică paguba cauzată pin spargere) în leafa servitoareĭ, a pune (la socoteală) perderile accidentale, unde maĭ puĭ că toate se pot perde? Depun, întrebuințez, aplic: îmĭ pun toate silințele pentru reușită. Adresez, prezent: a pune o întrebare cuĭva. Compar, pun alăturea: nu pun eŭ asta cu aceĭa. Împing, sfătuĭesc, poruncesc, spun, impun: împăratu a pus să se facă un pod, cine te-a pus să pleci noaptea pe drum? A pune pe apă o corabie, a o face să plutească. A pune cu botu pe labe, a pune la locu luĭ, a învăța minte. A pune buza, a fi gata să plîngă, vorbind de copiiĭ micĭ. Îmĭ pun capu (saŭ sufletu) pentru ceva saŭ cineva, jur, garantez pentru. A pune la cale, a aranja, a organiza: a pune la cale un ospăț, un complot. A pune capu’n pămînt, plec capu rușinat orĭ descurajat. Îmĭ pun în cap ceva, mă hotărăsc să fac ceva. Îmĭ pun capu sănătos supt evanghelie, mă încurc într’o afacere care îmĭ va cauza marĭ neplăcerĭ, cînd astăzĭ îs foarte mulțămit. Îmĭ pun cenușă în cap, mă arăt foarte umilit, îmĭ recunosc vina. A pune în circulațiune, a face să circule. A pune în cofă, a înfunda pin știință. A pune cruce unuĭ lucru, a renunța la el, a considera ca perdut. A pune față în față, a confrunta. A pune în funcțiune, 1. a da cuĭva o funcțiune, 2. a face să se miște, a pune în mișcare (o mașină). A pune la îndoĭală un fapt, o vorbă, a te îndoi de. Îmĭ pun lacăt la gură (saŭ guriĭ), îmĭ impun tăcere. A pune în leafă, a socoti în leafă o pagubă cauzată. A pune în loc, a suplini lipsa, a substitui, a înlocui: pun un păzitor în locu altuĭa. A pune la loc, 1. a completa lipsa: a pune o santinelă la loc, 2. a așeza la locu hotărît, la locu obișnuit, în ordine: a pune lucrurile la loc cum eraŭ, 3. a regula, a învăța cu regula, a învăța minte, a pune cu botu pe labe: l-a pus la locu luĭ din doŭă vorbe. A pune în lucru, în lucrare, a începe a lucra, a pune să se înceapă o lucrare. A pune la lucru pe cineva, a pune la treabă, a pune să lucreze. A pune de mămăligă, a pune oala la foc ca să facĭ mămăligă, fig. a poposi cu o lucrare. A pune masa, a așterne fața de masă și a pune farfuriile (tacîmurile) ca să se aducă bucatele. A pune mîna, 1. a pune mîna ca să pipăĭ, să constațĭ, 2. a ajuta, a susține, a sprijini, a pune umăru: a pune mîna la nevoĭe. A pune mîna pe ceva, a apuca un chilipir, a da de un lucru bun, a ocupa saŭ a lua cu tine: a pune mîna pe veniturĭ, pe o provincie, pe banĭ. A pune mîna pe cineva, a-l aresta. A pune mîna pe condeĭ, a începe să scriĭ în literatură, în știință, în politică. A pune mîna unde nu-țĭ ferbe oala, a te amesteca unde n’aĭ drept. A pune în mișcare, a face să se pornească, să se miște (o mașină, o armată). A pune mîna pe sabie, a începe campania. A pune mînă de la mînă, a contribui, a cotiza. A pune nume, a da nume, a numi. A pune ochiĭ pe ceva, pe cineva, a ochi, a avea în vedere p. un scop: Rușiĭ pusese ochiĭ pe Constantinopol, colonelu și-a pus ochiĭ pe escadronu al doilea. A pune de-o (saŭ la o) parte, a rezerva, a economisi, a strînge. Îmĭ pun pofta’n cuĭ, mă șterg pe bot, rămîn cu gustu neîmplinit. Îmĭ pun sufletu, îmĭ pun capu, garantez. A pune în stare, a da posibilitate de: a pune țara în stare de apărare. A pune temeĭ, a pune bază, a considera drept serios, a avea încredere în. A pune cuĭva ulcica, a-ĭ face farmece cu ulcica, după credința poporuluĭ (V. fac). A pune umăru, a pune mîna, a ajuta la nevoĭe. A pune urechea la, a trage cu urechea ca să surprinzĭ, să auzĭ ce se petrece. A pune în vedere cuĭva, a-ĭ atrage atențiunea, a-ĭ spune. A pune o vorbă (bună) pentru cineva, a stărui p. el. V. refl. Mă așez, ĭaŭ loc șezînd: mă pun la masă, mă pun pe scaun. Încep de-a binele, mă apuc serios: mă pun la vorbă, la taĭfas, pe chef, pe băut și pe mîncat, pe plîns, pe studiŭ, pe latină. Mă supun: mă pun la dietă. Mă pun cu cineva, 1. mă compar cu el, mă ĭaŭ la întrecere: broasca s’a pus cu bou, 2. îmĭ pun mintea cu, mă amestec în vorbă cu: nu te pune cu nebunu, cu mojicu. Mă pun pentru cineva, garantez. Mă pun bine cu cineva saŭ pe lîngă cineva, mă lingușesc pe lîngă el ca să-mĭ fie favorabil la nevoĭe.

brodi [At: DOSOFTEI, PS. 219/ V: brudi / Pzi: ~desc / E: vsl бродити] (Pfm) 1-2 vti Îvr) A călca (prin apă) Si: a bălăci, (rar) a bleotocări. 3 vt (Înv) A vorbi în vis Si: a aiura, a bâigui, (rar) a bleotocări. 4-5 vti (Adesea complinit de bine) A ajunge (undeva sau la cineva) tocmai la timp. 6 vi (Adesea complinit de bine sau rău) A(-i) merge în afaceri. 7 vr A se întâmpla la timpul potrivit Si: a se nimeri. 8-9 vti A pune la cale Si: a aranja. 10 vt A reuși ceva după eforturi (sau din întâmplare) Si: a nimeri. 11 vt (Înv; îe) A ~ cinstea cuiva A-i da cuiva cinstea cuvenită.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fîșie de pămînt umblată, folosită pentru deplasările dintr-un loc în altul; drum. Deodată calea coti pe o costișă, printr-un făgițel tînăr. SADOVEANU, O. I 13. Tu ești pe-aici? Eu te-am crezut Cu oile prin vale! De-aș fi știut că ești pe deal, Mergeam pe altă cale! COȘBUC, P. I 107. [împăratul] iese înaintea fecioru-său, pe altă cale, și se bagă sub un pod. CREANGĂ, P. 185. Noaptea-i mică, stele-s multe Și-oi perde calea prin munte! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ (În numiri de străzi) Calea Victoriei. Cale ferată. v. ferată. Calea lactee sau calea robilor sau calea laptelui v. lactee. (La pl.) Căile respiratorii = aparatul respirator. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte, neobișnuit de... Adormea, ș-a doua zi se deștepta în aceeași priveliște dureroasă a vieții lor, din cale-afară chinuită. VLAHUȚĂ, O. A. 255. Încă n-am văzut așa femeie, să plîngă de toate cele: era miloasă din cale-afară. CREANGĂ, O. A. 44. Era un vis misterios Și blînd din cale-afară. EMINESCU, O. 1185. ◊ Expr. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a-i ieși înainte, a-l întîmpina. Și ca la mîndre nunți de crai, Ieșit-a-n cale-ales alai. COȘBUC, P. I 56. Țugulea se duse mai întîi în calea zmeului celui mai mare. ISPIRESCU, L. 316. A fi (sau a sta, a se izbi, a se pune) în calea cuiva = a fi piedică cuiva, a i se împotrivi. A, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! EMINESCU, O. I 146. A găsi (sau a afla) cu cale = a socoti că este potrivit, nimerit. Mă-nroșește singur gîndul Că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. A găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. Calea-valea= treacă-meargă, fie, mai merge. De-ar fi fost, cel puțin, așternută pădurea pe jos cu jir în loc de cucuruzi de brad, calea-valea. HOGAȘ, M. N. 98. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Celelalte, calea-valea, dar o guriță? cît lumea. EMINESCU, N. 88. Ce mai calea-valea = ce mai încoace-încolo, ce să mai lungim vorba. Ia să-mi iau eu merticul meu, nu de-altceva, da... să am eu treaba mea, aia e, ce mai calea-valea. PREDA, Î. Ce mai calea-valea, casa trecea cu forme, în stăpînirea Cazangiului. PAS, Z. I 152. A pune la cale = a) (cu privire la lucruri) a pregăti ceva, a se îngriji de ceva, a aranja, a hotărî. Apoi, după aceea, lucrurile s-au pus repede la cale. SADOVEANU, M. 117. Chiar în acea zi, cătră sară, baba începu să puie la cale viața nurori-sa. CREANGĂ, P. Puse toate alea la cale pentru drum. ISPIRESCU, L. 140. Toate trebile și le punea la cale singurel. CREANGĂ, P. 16. Să punem la cale o cununie. ALECSANDRI, T. 768; b) (cu privire la persoane) a sfătui, a îndruma, a povățui, a îndemna (de obicei la rău). Baba pune la cale și pe feciorul cel mijlociu, și-și ia un suflet de noră întocmai după chipul celei dintîi. CREANGĂ, P. 7; c) a aplica cuiva pedeapsa cuvenită, a învăța minte pe cineva. Pe urs l-am pus eu la cale. CREANGĂ, P. 215. Așteaptă... Cocolitule... te-oi pune eu la cale și pe tine acuși. ALECSANDRI, T. I 209. A fi pe cale de a... (sau să...) =a fi gata să..., a fi aproape de a...2. Călătorie, drum. Sfioasă, își lăsă ochii în pămînt, urmîndu-și calea spre șipot. BUJOR, S. 83. Se oprește, sfărîmat de cale, Și cheamă somnul care l-a uitat. CERNA, P. 167. Calul, ud de cale, Pămîntu-n loc îl frămînta. COȘBUC, P. I 195. Cîndu-mi vine dor de cale, Merg pe jos ca și călare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ Fig. De-ai întîlnit partidu-n cale, Știi drumul, nu mai rătăcești. JEBELEANU, în POEZ. N. 302. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a apuca) calea = a pleca, a porni la drum. Făt-Frumos luă calea spre casa babei. POPESCU, B. IV 23. Și apucînd calea către răsărit, s-a dus. ISPIRESCU, L. 4. El își luă calea iar spre pămînt. EMINESCU, N. 65. A face calea întoarsă = a se întoarce din drum. Calea jumătate = numai o parte din călătorie. Cale bună! sau bună calea! formulă de salut la plecarea cuiva. Cale bună, fata mea, îi zise tată-său. ISPIRESCU, L. 16. Bună calea, Ivane! CREANGĂ, P. 229. 3. (Adesea determinat prin numele unei măsuri de lungime sau de timp) Distanță, depărtare. Pînă la Lădești este cale. GALACTION, O. I 264. Lumea îl petrecu pînă afară din sat, cale de un ceas. BUJOR, S. 39. E cald. De drum îndelungat Picioarele de-abia-l mai țin, Și-i cale pînă-n sat. COȘBUC, P. I 227. S-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul. CREANGĂ, A. 15. Cînd urla [motanul] dintr-un cap, s-auzea cale de-o zi, iar cînd urla din cîte șăpte, s-auzea cale de șăpte zile. EMINESCU, N. 14. Genarul, pierdut în sălbatecile sale vînători, se depărtase cale de-o zi. EMINESCU, L. P. 179. Alergătorii... sînt datori a face jurul pieții de patru ori, adecă o cale de douăsprezece verste. NEGRUZZI, S. I 36. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o mișcare etc.; linie. Teoria marxist-leninistă ne luminează căile construcției socialiste, ne ajută să rezolvăm toate problemele construcției potrivit condițiilor istorice concrete. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714. ♦ Metodă, mijloc, procedeu de urmat pentru atingerea unui scop. În sufletele a sute de milioane de oameni se întărește speranța că se poate găsi o cale spre reglementarea problemelor litigioase și nerezolvate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2736. ◊ Loc. adv. Pe cale... = prin mijloc..., pe linie... Dispoziție dată pe cale administrativă. ▭ Se aude de concediu... tu ai să-l iei sigur pe cale medicală. SAHIA, N. 118. ◊ Expr. A afla chip și cale v. chip. ♦ Cale de atac = procedură de atacare a unui act judecătoresc (în special a unei sentințe) cerînd modificarea sau anularea lui.

PUNE, pun și (regional) pui, vb. III. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A așeza, a face să stea undeva. Într-un colț al geamlîcului stau puse la soare cîteva clondire mohorîte. BASSARABESCU, V. 7. Vine-ncet, pe ochi îmi pune mîinile ei mici și moi. COȘBUC, P. I 117. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta. EMINESCU, O. I 146. (Absol.) De unde să iei dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. (Poetic) Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. TOPÎRCEANU, B. 70. Un vis fantastic veni și-și puse asupră-mi negrele sale aripi. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Expr. A pune pe hîrtie v. hîrtie. A pune (o melodie) pe note = a transpune (o melodie) pe note muzicale. A pune iscălitura = a semna, a iscăli. A pune (un bun imobil) pe numele cuiva = a da cuiva un bun în proprietate, înscriindu-l ca proprietar cu forme legale. A pune aprobarea = a aproba ceva în scris. Cînd e gata dosarul? Să-ți pun aprobarea, că numai al dumitale lipsește. V. ROM. august 1953, 38. A-i pune cuiva un lucru (dinainte) = a așeza un lucru în fața cuiva (invitîndu-l să se servească de el); fig. a-i da cuiva o idee, a-i aduce o știre, o informație. Stanca i-a și pus dinainte, o dată cu mîncarea de prînz, veste proaspătă că soru-sa Nastasia ar fi căzut într-un puț. SADOVEANU, M. C. 144. Eu îi pun zamă de pui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A pune la picioare = a oferi. A pune mîna (pe cineva sau ceva) v. mînă. A pune mîinile pe piept v. mînă. A pune stăpînire (pe cineva sau ceva) = a deveni stăpîn, a se face stăpîn (cu forța). Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe ruine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. (Poetic) Pe toate pune stăpînire al voastră inimă măiastră. CERNA, P. 15. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva); a pătrunde. Și printre mii de săbii și mii de archebuze. Ei pun picioru-n lagăr. ALECSANDRI, P. III 222. A pune gura (pe ceva) = a mînca. Numai atuncea punea gura pe iarbă, cînd Pepelea era foarte ostenit și înceta puțintel de a zice. SBIERA, P. 8. A pune ochii (sau, mai rar, ochiul) pe cineva sau pe ceva = a) a se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, a dori să obții, să ajungi la... În lipsă de bani, puseseră ochii pe 4000 lei trimiși de la Brussa cu o destinație specială. BĂLCESCU, la GHICA, A. 566. Am hotărît să-l însor, și-ți mărturisesc că mi-am pus ochiul pe duduca Adela. ALECSANDRI, T. I 344; b) a supraveghea pe cineva pentru a-l prinde cu o greșeală, pentru a-l pedepsi. A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pămînt = a avea o atitudine modestă, sfioasă, plecîndu-și privirile; a se rușina, a se sfii. Și cînd i-a spus Flăcăul cel dinții cuvînt, Ea se uita speriată-n vînt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pămînt. COȘBUC, P. I 281. Eu răspund dintr-un cuvînt, Fărsă pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. A-și pune pielea în saramură v. piele. A pune osul = a munci din greu. Cînd rămîi văduv cu un băiat de unsprezece ani și cu o fetiță de șapte, trebuie să pui osul de vrei să nu te mănînce sărăcia. REBREANU, P. S. 135. A pune umărul = a ajuta pe cineva în muncă. A pune gînd sau a-și pune în (sau de) gînd (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui să..., a decide, a hotărî. Au fost și mai înmărmuriți aflînd că el și-a pus în cap să plece pe jos, ca turist. PAS, Z. I 180. Știind necazul meu, Mi-a zis Fir a lui Sulcină: «Ce ți-ai pus în gînd, tu Nină? Poate-n rîs te-a supărat Șandru doară». COȘBUC, P. II 213. Și-a pus în gînd să descopere vicleșugul babei, creangă, P. 98. (Mold.) Pune-ți în gînd că... = află, închipuie-ți, imaginează-ți că... Pune-ți în gînd, părinte ispravnice, că am un frate care de cîteva zile s-o făcut nevăzut de la leș. ALECSANDRI, T. I 222. A pune o vorbă (sau un cuvînt) = a interveni în favoarea cuiva. Amicul meu... mă roagă să pun o vorbă bună în favoarea lui. CARAGIALE, O. II 292. Poate și eu am pus un cuvînt, că te știam nevoiașă. CONTEMPORANUL, VI_I 500. A pune o vorbă (sau o expresie etc.) în gura cuiva = a atribui cuiva o vorbă, o expresie; (despre autori) a face ca un personaj să se exprime într-un anumit fel. Chiar unele forme gramaticale... cum este perfectul simplu, sînt întrebuințate de scriitor nu numai pentru a le pune în gura eroilor munteni... ci pentru a-și exprima nemijlocit și precis gîndurile sale de povestitor. L. ROM. 1953, nr. 2, 41. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exagerate sau neverosimile, a înflori. De cîte ori îl spune [basmul] ii mai pune coarne, îl mai lungește. STANCU, D. 46; b) a-și înșela soțul. A pune problema (sau problemele) = a prezenta, a înfățișa, a aduce în discuție un subiect, o temă. Mihail Sadoveanu s-a rostit în numeroase rînduri în problema progresului limbii noastre literare, demonstrînd cu măiestrie cum trebuie puse și rezolvate în chip just problemele de bază ale limbii literare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. A pune concluzii v. concluzie. A pune (un subiect, o chestiune etc.) pe tapet = a aduce (un subiect) în discuție. Puneau pe tapet respectarea demnității umane și traduceau în fapt spiritul de solidaritate. PAS, Z. IV 57. A pune (ceva) înainte = a aduce în față, a aminti de ceva. Știu că ai să-mi pui înainte prieteșugul. CONACHI, P. 86. Și-mi tot pune înainte Cîte nu-mi trece prin minte. TEODORESCU, P. P. 335. A pune că... = a admite o ipoteză, a presupune. Să punem că mai întîi începe unul... încep mai mulți a cugeta la mijloacele întreprinderii. GHICA, A. 687. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că... Pe urmă, unde mai pui... că țara-i împănată cu oșteni de-ai noștri. SADOVEANU, O. VII 26. Unde pui... = gîndește-te la... socotește și... Apoi unde pui d-ta gîndul ce-l muncea groaznic. ISPIRESCU, L. 234. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei, de cînd e țara asta, au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești spre mînăstiri. Apoi unde pui cealaltă lume care s-a purtat prin satul nostru. CREANGĂ, A. 73. A pune foc = a aprinde, a incendia. Să-l luăm cu noi să puie foc! Să puie foc cu mîna lui. DUMITRIU, B. F. 71. Tăie cu sabia o mare mulțime de copaci, din care făcu o grămadă de nu-i putea da nimeni de seamă și-i puse foc. ISPIRESCU, L. 138. (Fig.) Mă-ntîlnii c-o copiliță, Tînără ca o mlădiță; Eu am rîs și ea n-o rîs, Foc Va inimă mi-o pus. ȘEZ. III 59. A pune ceva la foc = a expune la căldura focului ca să se încălzească sau (fiind vorba de alimente) să fiarbă; a încălzi. Tu să pui baia la foc. BIBICESCU, P. P. 388. A pune (o piesă) în scenă = a face regia și montarea linei piese de teatru. (Rar) A pune (cuiva) sînge rău la inimă = a face (cuiva) inimă rea, a supăra, a necăji (pe cineva). Oamenii, cum îs oamenii, ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul. CREANGĂ, P. 136. ♦ A cîștiga în greutate. Am pus șase kilograme numai astă-iarnă. C. PETRESCU, C. V. 207. 2. Tranz. A așeza pe cineva într-un loc, a face pe cineva să stea (jos). Îl apăsau pe umeri și-l puneau cu sila pe scaun. BASSARABESCU, V. 5. Îndată au și fost de față părinții împărătesei lui și crescătorii săi, baba și moșneagul... pe care i-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Ea-l luă de braț și-l duse Printre șalele întinse Și la mîndre mese-l puse. EMINESCU, L. P. 153. ◊ Expr. A pune (pe cineva) jos = a doborî, a trînti la pămînt. Dacă mă iau la trîntă cu băieții, cei mai mulți dintre ei mă pun jos. STANCU, D. 313. A pune pe cineva sub sabie (sau a pune capul cuiva sub picior, (rar) a pune cuiva capul) = a ucide, a răpune. Măria-sa... a ținui tot înainte, ca dintr-o săgeată, izbindu-i pe delii și punîndu-i în scurtă vreme sub sabie pe cei mai mulți. SADOVEANU, P. J. 760. Mi-ar pune capul sub picior, Să poată. COȘBUC, P. I 128. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A pune bine (pe cineva) = a-i face cuiva un rău, a-l lucra, a-l aranja. A-și pune capul pentru cineva = a-și pune viața în pericol pentru cineva. Să-mi pun capul pentr-o Lină, Să mă fac un om pribag! Ieși din neguri, lună plină, Să mă vezi la Lina-n prag. COȘBUC, P. I 50. A (sau a-și) pune capul, se zice cînd cineva e absolut sigur de un lucru, cînd garantează cu toată hotărîrea. Asta nu mai e nebunie; e complot... – Pun capul că e complot. V. ROM. august 1953, 63. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. AL. II 71. A pune (pe cineva) la zid = a împușca (în urma unei sentințe de condamnare); fig. a osîndi, a blama, a înfiera. Dacă nu-l putem pune la zid, îl ucidem moral. C. PETRESCU, A. 414. ♦ Refl. (Despre ființe) A lua loc undeva, a se instala undeva sau pe ceva. Eu vreau să mă pun lîngă sobă. SADOVEANU, O. I 337. S-au pus la cină. COȘBUC, P. I 249. Tot aici ești Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur și puindu-se drept în calea morții. CREANGĂ, P. 314. Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și n-are un’să se puie. S-ar pune pe-o rămurea Aproape de casa mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. ◊ (În contexte figurate) Pe inimu-i de-atuncea s-a pus o neagră pată. EMINESCU, O. I 96. Un nor amețitor veni și se puse pe ochii mei. NEGRUZZI, S. I 54. Necazul și voia rea S-au pus la inima mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A se pune bine cu (sau pe lîngă) cineva = a intra în voia cuiva, a se face plăcut, a linguși (pentru a obține avantaje). Își dăduse toată silința să se puie bine cu dînsul, și nici nu nimerise rău. SLAVICI, O. I 233. A se pune în vorbă (cu cineva) = a începe o discuție, a vorbi. Pînă una alta pune-te d-ta în vorbă cu maestrul... despre afacerea asta. CARAGIALE, O. VII 290. ◊ Refl. A se urca într-un vehicul, a se îmbarca. Se puneau în vapor și veneau pe la Giurgiu. GHICA, S. XVII ♦ Refl. A sosi, a se fixa undeva; a așterne. Tocmai în ăst an se puse o iarnă grea. Trosneau pomii în grădină. DELAVRANCEA, H. TUD. 24. Omătul se pusese pe unele locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. 3. Tranz. A așeza pe cineva într-o situație (nouă), a aduce într-o împrejurare neașteptată. Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcată, nu mai știa ce să facă. CREANGĂ, P. 270. ♦ (Cu privire la abstracte) A atribui, a lega de... Boala fu pusă în seama hranei proaste. PAS, Z. III 255. A pune arta în interesul unei clase nu înseamnă a o înjosi. IONESCU-RION, C. 43. ♦ A așeza, a situa pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a fixa cuiva locul, poziția între mai mulți. În fruntea bănuiților puseră pe pîndarii arendașului Cosma Buruiană. REBREANU, R. I 99. Cînd voi m-ați pus peste codru, dîndu-mi în mînă securea, Juratu-mi-ați să m-asculte lunca, drumul și pădurea. HASDEU, R. V. 69. Nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrîn, c-am să-l pun în slujbă. ALECSANDRI, T. I 180. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Pe babă, de milă, a pus-o găinăriță. CREANGĂ, P. 70. De-ar fi-n lume-un stat de mițe, zău! că-n el te-aș pune vornic. EMINESCU, N. 43. ◊ Refl. Se puseră unul popă și altul nănaș. RETEGANUL, P. IV 74. Ieremia Movilă... spînzură pe Răzvan-vodă și se puse în locul lui domn al Moldovei. ISPIRESCU, M. V. 33. Moș Nichifor nu era dintre aceia care să nu știe «că nu-i bine să te pui vezeteu la cai albi și slugă la femei». CREANGĂ, P. 107. ♦ A orîndui, a impune cuiva un șef, un conducător. Împărți poporul în pîlcuri-pîlcuri și le puse căpitani tot unul și unul. ISPIRESCU, M. V. 10. 4. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-un. anumit fel, într-o anumită poziție. Îi plăcea să-i pună [pe copii] în genunchi. PAS, Z. I 111. Pune poalele în brîu, își suflecă mînecele... și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. Și mi-i pun spate la spate. ȘEZ. II 182. Și-n genunchi îl pune Și capu-i răpune. ALECSANDRI, P. P. 67. (Refl.) Băietul se pune ciobănește, într-un genunchi. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A-și pune viața în primejdie = a-și primejdui viața. Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie. CREANGĂ, P. 79. A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mănunchi din două, trei, patru fire (pentru a obține un fir mai trainic). Pune-l [fuiorul] în trei pentru feștilă. SEVASTOS, N. 9. ♦ A atîrna. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, L. 80. Își puse în cui paltonul. EMINESCU, N. 35. ◊ Expr. A-și pune pofta-n cui v. cui. ♦ (Uneori determinat prin «la loc») A așeza în locul sau în poziția unde a fost mai înainte sau unde trebuie să stea. I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: «Ești nebun? Pune scara!». COȘBUC, P. I 201. I-au dat jumătatea de inimă, spunîndu-i și cum s-o pună la loc. SBIERA, P. 137. N-apuc-a merge nici douăzeci de prăjini și prrr! se rupse un capăt!... Pînă-i îmbuca d-ta ceva... eu am și pus capătul. CREANGĂ, P. 124. 5. Tranz. (Cu privire la valori bănești) A depune (în păstrare, spre fructificare, spre a fi cheltuit etc.); a adăuga. V. învesti. Să pună el banii cîți lipseau, în dreaptă tovărășie. C. PETRESCU, Î. II 208. (Ironic) La Paris... v-ați pus averea, tinerețele la stos. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A pune mînă de la mînă v. mînă. A pune (ceva) bine (sau la păstrare) = a păstra, a cruța, a ține de rezervă. Prilejul cel mai bun este acum cînd e o economie pusă la păstrare sub saltea. PAS, Z. I 242. Puneam banul bine. Și un ban peste altul fac doi, peste doi, dacă pui altul, fac trei. DELAVRANCEA, H. T. 17. La grajdul meu să te duci Și pe roșul să-mi aduci... Că mi-e roșul cam ascuns, La bună păstrare pus. TEODORESCU, P. P. 533. (În contexte figurate) Io plec, mîndră, de la tine, Inimioara mea-ți rămîne, Ia-o tu ș-o pune bine. HODOȘ, P. P. 79. A pune deoparte = a alege dintre mai mulți pentru a izola sau pentru a rezerva; a economisi. Mă, Stancule, ce-i al tău, vorba aia, îl punem deoparte. PREDA, Î. 160. Scoate un paloș și un buzdugan... se apucă de le grijește bine și le pune deoparte. CREANGĂ, P. 194. Turcii scrum că se făcea Și Badiul se apuca Cu lopata de-i strîngea: Oasele, cîte găsea, Tot d-oparte le punea. TEODORESCU, P. P. 549. (Absol.) Dacă aveam de lucru în șir, poate puneai deoparte pentru băiat ca să-l înscrii la toamnă. PAS, Z. I 249. A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a socoti drept valoros, meritos. Pe viața-i puneam un preț mare. ALEXANDRESCU, M. 79. 6. Tranz. A fixa o acțiune la un anumit termen. Să punem ședința... pentru mîine la douăsprezece. E bine? V. ROM. august 1953, 58. 7. Tranz. A așeza, a stabili, a orîndui (impozite, dări). Ne fac legi și ne pun biruri. EMINESCU, O. I 150. Pui biruri mari pe țară cum n-au mai fost sub soare, De cînd cu Han-Tătarul și Mihnea cel turcit. BOLINTINEANU, O. 164. Ai pus biruri mari și grele încît toată țara geme. TEODORESCU, P. P. 479. ◊ Refl. pas. Se pun alte biruri. C. PETRESCU, Î. II 207. Cînd nu erai la cîrmă, înuntru și afară Strigai că se pusese bir peste bir pe țară. BOLINTINEANU, O. 164. 8. Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva pentru a-i vedea valoarea, a supune la o încercare. Mă-nroșește singur gîndul că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale! COȘBUC, P. I 73. Dan își punea la încercare tot talentul lui de premiant la desen. VLAHUȚĂ, O. AL. II 79. Să-l pot pune la-ncercare, Să văd de e viteaz mare. TEODORESCU, P. P. 606. A pune (pe cineva sau. ceva) la adăpost = a adăposti. (Refl.) Cu greu, prin zăpada mare, ajunge să se puie la adăpost... închizîndu-se în cerdac. SADOVEANU, O. VIII 177. A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. Fără judecată, fără nimic, îl băgară la pușcărie spre a fi pus la cazne. ISPIRESCU, M. V. 7. A pune o întrebare (sau întrebări) – a întreba. Mi-e imposibil să-i pun vreo întrebare despre viața lui de familie. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. În timpul mesei s-a interesat de situația noastră școlară, punîndu-ne chiar cîteva întrebări, în legătură cu materiile pe care le făceam. SAHIA, N. 69. Dacă nu voi putea răspunde la întrebările ce îmi va pune, îmi va tăia capul. ȘEZ. IV 186. A pune la cîntar (sau în cumpănă) = a cîntări, a aprecia. Aticismul limbii tale o să-l pună la cîntări. EMINESCU, O. I 134. A pune jurămînt = a jura. Ați pus cu toții jurămînt Să n-avem drepturi și cuvînt: Bătăi și chinuri cînd țipăm, Obezi și lanț cînd ne mișcăm, Și plumb cînd istoviți strigăm, Că vrem pămînt. COȘBUC, P. I 209. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. Uite, Comșa, pariez că o să găsim un foc la casa neamțului. Ia-ți casca și să mergem. Nu pui pariu? C. PETRESCU, Î. II 3. Eu pun rămășag pe ce vrei că sluga mea are să-mi aducea pielea cerbului aceluia, cu cap cu tot, așa împodobit cum este. CREANGĂ, P. 218. Aș pune rămășag că istoria vieții A-tale a să ne facă să adormim, NEGRUZZI, S. I 245. A-și pune nădejdea (speranța sau credința) în cineva (sau în ceva) = a nădăjdui în ajutorul unei persoane (sau al unei ființe supranaturale), a aștepta ceva de la cineva; a se încrede în forțele sau în capacitatea cuiva, a crede, a spera în ceva. Ea nu glumea, fiindcă-și pusese credința în dumnezeu, și dorea ca, vrînd-nevrînd, să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Încalecă pe mine și pune-ți nădejdea în dumnezeu. CREANGĂ, P. 220. (Refl. pas.) Și ce speranțe se puneau în tine Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale. VLAHUȚĂ, O. A. 39. A pune temei (pe cineva sau ceva) = a se întemeia, a pune bază (pe cineva sau ceva), a se bizui. Moș Roată... nu prea punea temei pe vorbele boierești. CREANGĂ, A. 151. A pune vina pe cineva = a învinui pe cineva (pe nedrept). Și-acum întreagă vina Pe mine tu o pui! COȘBUC, P. I 267. A pune grabă = a se grăbi, a da zor. Cu cît pusese mai multă grabă spre a cîștiga această pradă, cu atîta pierdură din vreme spre a o împărți, certîndu-se. BĂLCESCU, O. II 258. A pune nume (poreclă sau, rar, porecliri) a numi (sau a porecli), a da nume (sau poreclă). Gospodarii de la Malu-Surpat, care puneau nume noi la toate, porecliseră pe Agapia lui Lungu «Scurta», căci i-ajungea numai pînă la subțiori lui Iordan. SADOVEANU, M. C. 6. Auzi tu, mamă, cîte-mi spune? Și-aleargă-n sat să mai adune Și cîte porecliri pe-ascuns îmi pune. COȘBUC, P. I 127. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă, EMINESCU, N. 4. A pune zăvorul = a zăvorî. Unde ești, Simino? Ne culcăm! Pe ușă pui zăvorul, vino! COȘBUC, P. I 254. Dracii tronc! închid poarta după Ivan, și puind zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. CREANGĂ, P. 311. A pune pe fugă sau pe goană v. goană. (Învechit) A pune (un inamic) în risipă = a risipi, a împrăștia. Șoimane, romînii noștri sînt puși în risipă! ALECSANDRI, T. II 13. (Popular) A pune pace = a se împăca, a curma o luptă. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A pune (pe cineva) la boală - a îmbolnăvi, a face să cadă bolnav. Măriucă, Mărioară, Mulți voinici ai pus la boală. SEVASTOS, C. 147. A pune în valoare = a valorifica. A pune capăt (sau sfîrșit) la ceva = a face ca ceva să înceteze; a sfîrși. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. (Expr.) A-și pune capăt zilelor = a se sinucide. Ai aflat peste vreo douăzeci de ani că și-a pus capăt zilelor, otrăvindu-se. PAS, Z. I 72. 9. Tranz. A așeza, a rîndui, a pregăti așa cum trebuie ca să funcționeze bine, să-și îndeplinească misiunea; a monta. Mă întreb, în fugă, dacă toți oamenii au baionetele puse. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. ◊ Expr. A pune masa v. masă. A pune caii = a înhăma caii la un vehicul. Atunci pune caii ca să mergem mai departe, zise el hotărît. SLAVICI, O. I 221. Să puie caii la un rădvan. SBIERA, P. 218. A pune pînză (sau pînza) = a pregăti urzeala în război pentru a țese. Și-a gîndit pînza să puie Și la nime să nu spuie. MARIAN, S. 58. Nici n-am tors, nici n-am pus pînză. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. A pune (ceva) la îndemîna cuiva = a face accesibil, a pune la dispoziție, a da. Cîte se vor face pînă atunci! Cîte vor fi puse la îndemîna muncitorului! DEMETRIUS, C. 73. A (o) pune de mămăligă. v. mămăligă. A pune (ceva sau pe cineva) la punct v. punct. ♦ A planta, a sădi, a semăna. Răsădea crengi verzi și alte soiuri de copaci, cari-i punea împregiurul grădinei ca să o închidă. DRĂGHICI, R. 151. ♦ (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A așeza pe corp. V. îmbrăca, încălța. Își potrivea gulerul, își punea cravata, își încheia haina cu mișcări mai încete. PAS, Z. III 179. Voinicul puse opincile în picioare, căciula în cap și luă biciul în mînă. ISPIRESCU, L. 215. Puse pe trupul său haine de păstori, cămeșă de borangic, țăsută cu lacrimele mamei sale. EMINESCU, N. 5. ♦ Refl. A se îmbrăca într-un anumit fel, într-o anumită ținută. Îmi placi astăzi, Anico!... Văd că te-ai pus în mare ținută. C. PETRESCU, Î. II 173. După ce mi-am terminat serviciul, mă pun la papuci, pun ibricul de cafea la spirt. id. ib. 132. 10. Refl. A se împotrivi, a sta împotrivă. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce. CREANGĂ, P. 152. ◊ (Urmat de «împotrivă» sau «împotriva cuiva ») Ce să faci? Parcă te poți pune împotrivă? SADOVEANU, O. III 386. Vă puneți zece împotriva unui om. ALECSANDRI, T. II 17. ◊ Tranz. (În locuțiuni verbale) A pune împotriveală = a se împotrivi. Cînd o piatră punea împotriveală, țărîna era scoasă cu vîrful lopeții. C. PETRESCU, R. DR. 56. ◊ Expr. A se pune cu capul (sau în cap, în ruptul capului) = a încerca tot ce e posibil pentru a săvîrși o acțiune sau pentru a împiedica o acțiune; a se opune dîrz. Stăi cu ea, ce știi ții-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori.Ș COȘBUC, P. I 136. Așa e lumea asta și de-ai face ce-ai face rămîne cum este ea; nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. CREANGĂ, P. 223. A se pune înaintea cuiva = a se opune, a rezista, a se împotrivi. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? EMINESCU, O. I 147. A se pune în calea cuiva = a bara drumul cuiva; fig. a împiedica pe cineva într-o acțiune. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus. EMINESCU, O. I 146. A pune cuvînt de împotrivire = a se împotrivi cu vorba, a protesta. Oșteanul nu îndrăzni să puie cuvînt de împotrivire. SADOVEANU, O. VII 66. 11. Refl. A se lua la întrecere, a se măsura, a se compara cu cineva, a se potrivi cu cineva sau cu ceva. Nu te pune cu ctitorul nostru, c-a văzut multe. DELAVRANCEA, T. 7. Din mîncare și băutură las’ dacă ne-a întrece cineva, numai la treabă nu ne prea punem cu toți nebunii. CREANGĂ, P. 259. ◊ Expr. (De obicei în construcții negative sau. restrictive) A-și pune mintea cu cineva (sau cu ceva) v. minte. 12. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. Ce se aude fraților? Se puse stăpînirea pe noi cu toroipanul, dar și noi i-am făcut-o. PAS, Z. IV 237. Voinicul de Ercule mi se puse pe ele cu arcul său. ISPIRESCU, U. 44. Hoților, ticăloșilor!... Vă puneți o sută pe un om, ca corbii. ALECSANDRI, T. I 401. 13. Tranz. A face pe cineva să execute un lucru; a îndemna, a sili, a obliga. Ori de cîte ori este de spus ceva satului, primarul pune să se sune goarna. STANCU, D. 53. Împăratul pune de piaptănă și îmbracă la feli pe amîndouă. CREANGĂ, P. 270. [Făt-Frumos] pusă să-i facă un buzdugan de fier. EMINESCU, N. 4. ◊ (Familiar; subiectul este dracul, nevoia, păcatele etc.) Să nu te pună păcatele să șezi, să te întinzi la vorbă cu alții de seama ta, că scot două piei de pe tine. DAN, U. 13. Dracul mă punea să-mi bat capul cu gramatica? CREANGĂ, A. 114. De m-a pune păcatul să-l cînt. ȘEZ. V 8. ♦ A îmboldi, a asmuți. Pune dulăii pe ea. Le dă drumul din lanț și îi pune pe muiare. DEMETRIUS, V. 86. Apoi își puseră caii în trap spre cîmp, prin adierea rece a serii. SADOVEANU, F. J. 405. ♦ A face ca cineva sau ceva să ajungă într-o anumită stare (de uimire, teamă, nedumerire etc.). S-au dus și el în sat să schimbe numele grăunțelor! îi răspunse ea, punînd cu răspunsul său pe oaspeți iar în mirare. SBIERA, P. 220. Tu ai în loc de suflet o iazmă neagră care Pe cruntul Satan însuși l-ar pune în mirare. ALECSANDRI, P. III 326. ◊ Refl. A începe o acțiune, a se apuca de ceva. Pe urmă mă pun și zidesc fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. Tu mă poți, oglindă, spune! Ei, tu doară nu te-i pune Să mă spui! COȘBUC, P. I 105. Pîn-or mai mînca boii, s-a pus să mănînce și el ceva. CREANGĂ, P. 143. (Tranz.) Puse prunca a cînta, Codrii puseră-a suna. ALECSANDRI, P. P. ◊ (Legat prin prepoziție de substantive care exprimă acțiuni sau de supine) Să te pui pe lucru, să scrii poezii frumoase. VLAHUȚĂ, O. A. 227. Mă plimb o zi și apoi mă pun la lucru pe brînci. CARAGIALE, O. VII 6. De acum trebuie să ne mai punem și cîte pe oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanța. CREANGĂ, A. 100. Decît să te mînii, măria-ta, Ciubere, Mai bine mergi în sală să te pui pe bere. ALECSANDRI, T. II 94. ◊ Expr. A se pune cu gura (rar cață) pe cineva = a cicăli pe cineva. În zădar le spunea feciorul că nu se va-nsura-n veci... Ș-au pus cu gura pe el ca cioarele. RETEGANUL, P. III 32. Ăst pîrdalnic de dor îl făcu să se puie cață pe capul nevestei sale, ca să-i dea voie de a purcede în lungă călătorie. POPESCU, B. III 73. A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lîngă cineva = a ruga insistent pe cineva. S-au pus... pe lîngă bărbățelul său cu vorbe dulci. SBIERA, P. 43. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. A se pune de pricină v. pricină. A se pune pe gînduri = a deveni gînditor, îngrijorat. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. Ea se puse pe gînduri și începu a plînge. ALECSANDRI, O. P. 71. Scrie două-trei rînduri Și se pune pe gînduri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. Își puse toate puterile, se sculă și, așa șovăind, cercă să umble. ISPIRESCU, L. 59. El se opintea, puterea-și punea. TEODORESCU, P. P. 500. (Intranz.) A fi pus pe ceva = a fi gata de... Cei mai mari acum din sfadă Stau pe-ncăierate puși. COȘBUC, P. I 224. 14. Tranz. (Franțuzism învechit, în legătură cu noțiuni de timp) A întrebuința un timp determinat pentru a parcurge o distanță. Careta nu mai punea de la o poștă la alta decît două ore. MACEDONSKI, O. III 27. Am pus 15 zile de la Herța la București. ALECSANDRI, T. I 373.- Forme gramaticale: perf. s. pusei, part. pus.

prag sn [At: CORESI, L. 106/5 / V: (reg) prav / Pl: ~uri / E: slv прагъ] 1 Parte de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau a unei porți, de obicei puțin mai ridicată față de rest, peste care se trece la intrare sau la ieșire. 2 (Șîs ~ de sus) Parte de sus, orizontală, a tocului ușii, situată între cele două părți laterale. 3 (Îe) A(-i) păși ori a(-i) trece, a(-i) călca etc. ~ul (cuiva sau a ceva) A intra la cineva sau undeva. 4 (Îae) A ieși de la cineva sau de undeva. 5 (Pex; îae) A vizita pe cineva. 6 (Îe) A (se) da (sau a se lovi, a se izbi etc.) cu capul de ~ (sau de ~ul de sus) A se convinge de unele adevăruri în urma unei experiențe personale neplăcute. 7 (Îae) A trage învățătură dintr-o întâmplare neplăcută. 8 (Îae) A câștiga experiență în urma unui insucces. 9 (Îe) A(-i) pune piciorul (sau, rar, picioarele) în (sau, rar, pe) ~ A lua o atitudine hotărâtă. 10 (Îae) A se opune în mod energic. 11 (Îae) A obliga pe cineva să facă ceva. 12 (Rar; îe) A se pune ~ A se așeza în calea cuiva, pentru a-l împiedica să treacă. 13 (Rar; fig; îae) A împiedica acțiunile cuiva. 14 (Reg; îe) A trăi la ~uri A trăi din mila altora. 15 (Reg; îae) A cerși. 16 (Îe) A fi ~ul casei A fi sprijinul, susținătorul familiei. 17 (Fam; îe) A bate ~urile A umbla de colo-colo fără rost. 18 (Fam; îae) A fi haimana. 19 (Îlav) Din ~ în ~ Din casă în casă. 20 Spațiu, porțiune din imediata apropiere a unei uși sau a unei porți. 21 Cadru al unei uși. 22 (Pex) Spațiu din cadrul unei uși. 23 Poartă. 24 (Pex) Casă. 25 (Fig) Locuință. 26 (Fig) Familie. 27 (Fig) Sediu. 28 (Rar) Temelie. 29 (Îrg; fig) Treaptă socială Si: rang. 30 (Îrg; fig) Categorie socială Si: situație, stare. 31 (Fig) Limită, margine, hotar care desparte ceva de altceva, în spațiu sau în timp. 32 (Fig) Imediată apropiere în spațiu, timp sau mod. 33 (Fig) Apropiere iminentă în timp. 34 (Fig) Început al unei situații noi. 35 (Înv; pan) Stâlp de susținere la pod¹. 36 Ridicătură naturală a fundului albiei unei ape. 37 Banc de nisip și de pietriș care se formează prin depunere pe fundul apei. 38 Banc de depuneri format din materiale transportate de apă. 39 (Îs) ~ suboceanic Treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin, care separă două depresiuni oceanice. 40 (Îs) ~ glaciar Proeminență în profilul longitudinal al unei văi glaciare, care separă o treaptă glaciară superioară de alta inferioară. 41 (Înv; îs) ~ul mării Litoral. 42 Perete de piatră, stâncă peste care trece cursul unei ape, formând o cascadă. 43 (Pex) Cădere de apă Si: cascadă. 44 Ridicătură de teren în formă de prag (1). 45 Ridicătură de teren care barează trecerea. 46 Treaptă de stâncă mai înaltă decât cele din jur. 47 (Teh) Proeminență în formă de treaptă executată sau formată, în urma uzurii, pe suprafața ori muchia unei piese. 48 Bucățică de lemn de abanos, de fildeș etc. pe care se sprijină coardele la unele instrumente muzicale Si: (reg) prăguș. 49 Mică ridicătură ori linie de demarcație special amenajată pe unele terenuri de sport, pentru a indica limita de la care se efectuează săriturile atletice de lungime și triplu salt. 50 (Reg) Fâșie îngustă de pământ care a scăpat nearată între brazde, când plugul ia brazda prea mare Si: (reg) greș. 51 (Reg) Parte laterală a unei brazde. 52 (Atm; pop) Bazin. 53 (Atm; pop) Abdomen. 54 (Îdt; șîs osul ~ului) Cadă pubiană. 55 (Pop) Fiecare dintre dungile late, de diferite culori, care formează desenul țesăturilor învârstate Si: (reg) vârcă, vârstă. 56 (Reg; îs) Săptămâna de ~uri Săptămână care precedă postul propriu-zis al Paștilor, în care se mănâncă în unele zile de dulce și în altele de post. 57 (Reg; îs) Sâmbătă în ~uri Sâmbătă din săptămâna de praguri (56), închinată morților. 58 (Ban; Mun) Lemn, bârnă groasă, grindă, folosită la construcții. 59 (Reg; îs) ~ul lesei Grindă transversală, din lemn tare, care ține lipit, pe fundul apei, capătul dinapoi al coșului de pescuit. 60 (Reg; îs) ~ul osiei Parte a osiei care trece pe sub car sau căruță Si: (reg) oplean, perinoc, pod, scaun. 61 (Fiz) Valoare limită, minimă sau maximă, a unei mărimi, caracteristică unui fenomen, sub care sau deasupra căreia fenomenul nu se poate produce. 62 (Fzl) Valoare minimă pe care trebuie să o aibă un factor pentru a determina declanșarea și dezvoltarea unei stări. 63 (Med) Valoare minimă a unui factor, necesară pentru a declanșa apariția unui fenomen patologic. 64 (Fzl; îs) ~ de excitabilitate Intensitate minimă a unui excitant, capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. 65 (Fzl; îs) ~ senzorial absolut Mărime minimă a unui excitant necesară pentru a provoca o reacție abia perceptibilă. 66 (Pol; îs) ~ electoral Procent minim de voturi, diferit în funcție de țară sau de sistem electoral, pe care trebuie să-l primească un partid politic pentru a fi reprezentant în parlament.

catortosire sf [At: MDA ms / V: catar~ / Pl: ~ri / E: catortosi] (Îvr) 1 Punere la cale Si: catortosit¹ (1). 2 Parvenire. 3 Izbutire. 4 Executare cu succes a ceva Si: catortosit¹ (4).

catortosi [At: ALECSANDRI, T. 1775 / V: catar- / Pzi: ~sesc / E: ngr ϰατορθόνο (viit lui ϰατορθώσω)] (Îvr) 1 vt A pune la cale. 2 vi A parveni. 3 vi A izbuti. 4 vt A executa ceva cu succes.

a pune țara la cale expr. 1. a face un plan, a pregăti / a organiza ceva prin consultări comune. 2. a discuta, a sta la taifas / la taclale.

mesteca¹ vt [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (pop) ~tica / Pzi: mestec / E: ml masticare] 1 (Fșa) A sfărâmă un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură, spre a-l înghiți. 2 (Pop; îe) Mestică cât poți înghiți Nu fi lacom. 3 A învârti ceva cu limba în gură. 4 (Fig; îe) A ~ în sine A pune la cale Si: a plănui, a pregăti.

rosteală sf [At: CIAUȘANU, GL / Pl: ~eli / E: rosti + -eală] 1 (Olt; îe) A face ~ A pune la cale. 2 (Olt; îae) A începe. 3 (Olt; îae) A face rost de ceva. 4 (Mun) Agoniseală (2). 5 (Mun) Căsătorie (1).

ADUCE A aduce cu pâră (Jur.; îvr.) = A discredita o persoană pârând-o: Dar iudeii, împotrivindu-mi-se, am fost nevoit să cer să fiu judecat de Cezarul, dar nu că aș avea de adus vreo pâră neamului meu. (BIBLIA) − O, prea înțelepte jupân ghicitor! / Aibi milă de mine, fii îndurător, / Nu aduce pâră pentru capul meu […] (ANTON PANN) A aduce (pe cineva) la realitate = A face să înțeleagă situația reală, să vadă lucrurile sub aspectul lor adevărat: Vartolomeu Diaconu încercă să-și aducă fata la realitate, de la distanță, cu tot soiul de schime elocvente, încruntându-se și făcându-i semn să înceteze. (CEZAR PETRESCU) Lumina gălbuie, neputincioasă, îl readuse la realitate. (LIVIU REBREANU) A aduce cu (sau după) sine = A provoca, a determina: [...] înscăunarea unei puternice regalități aduce cu sine crearea unei nobilimi de războinici și funcționari. (G. CĂLINESCU) A aduce cu… = A semăna cu…: Tu mi-ai deschis a ochilor lumine, / M- ai învățat ca lumea s-o citesc, / Greșind cu tine chiar, iubesc greșala: / S-aduc cu tine mi-este toată fala. (MIHAI EMINESCU) A aduce folos = A folosi; a fi folositor, a aduce câștig: Unde nu sunt boi, staulul este gol, însă puterea boilor aduce mult folos. (BIBLIA) Ce folos ți-ar aduce plecarea mea? (CEZAR PETRESCU) Talentele în lume ce nu aduc folos / Sunt foarte de prisos. (ALECU DONICI) A aduce înainte = A cita: Nu voi aduce înainte nicio învinuire, pentru că în părerea mea nu este vorba de greșeli mici, individuale, sau aparținând unei grupări, care să susțină judecata, să fie condamnate. (DISCURSURI ȘI DEZBATERI PARLAMENTARE, 1864-2004) A aduce la (buna sau dreapta) cunoștință (pe cineva) = A ajuta (pe cineva) să înțeleagă, să priceapă, să cunoască: Pe nebunul nu-l aduci la cunoștință. (ANTON PANN) A aduce la (sau în, întru) săvârșire (sau săvârșit) (înv.) = A săvârși, a pune în aplicare: Încheind un tractat... nu-l putu aduce în săvârșire. (C. NEGRUZZI) Acestea, dară, de la toată dihaniia așe într-acesta chip înțelegându-să, la ascultare cuvântului și scuturarea lucrului cea mai de pre urmă să vinim, carea tot mijlocul cel spre lesnire și tot modul cel spre fericita săvârșire aduce […] (DIMITRIE CANTEMIR) A aduce la brazdă bună = A îndrepta: Muierea lui se tot gândi cum s-ar putea dezvăța bărbatul de la beutul fără cumpăt, cum l-ar putea aduce la brazdă bună să-și facă și ei nițică stare. (I. POP-RETEGANUL) – Muierile astea, se amestecă în vorbă un bătrân, ar trebui legate cu funia și aruncate peste o creangă. […] Ehe, să le fiu eu jandarm, aș uda o funie și de le-aș croi numai două, știu că le-aș aduce la brazdă. (PAVEL DAN) A aduce la cunoștința (sau la cunoștință) cuiva = A informa pe cineva despre ceva; a face cunoscut: M-a trimis... să aduc la cunoștința Măriei Voastre că el, cică, poate să vă facă podul. (ION CREANGĂ) Aducându-i la cunoștință că l-a conceput în afara căminului conjugal, îl salvează. (G. CĂLINESCU) Afară de aceste două evenimente ale săptămânii, pe care le relatarăm foarte deslușit cititorilor, avem a înregistra între faptele, deși de o ordine secundară, totuși importante, aceea ce o știre din izvor sigur ne aduce la cunoștință. (I. L. CARAGIALE) A aduce la disperare (pe cineva) = A exaspera (pe cineva): Ai să mă aduci la disperare cu pretențiile tale. (GALA GALACTION) Schopenhauer era un melancolic, un enervat. Era excitabil la culme și de o voință foarte slabă. Nesiguranța vieții îl aducea la disperare. (C. DOBROGEANU-GHEREA) A aduce la împlinire (sau la, întru îndeplinire) = A executa: La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiași dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. (MIHAIL KOGĂLNICEANU) Am adus întru îndeplinire tot ceea ce ne-ați poruncit. (ION CREANGĂ) Pe masca aceea bătută de lună, peste care șuvițele de păr negru șerpuiau, părea că o voință lăuntrică luptă contra cuiva […] spre a aduce la îndeplinire un plan pus la cale înaintea somnului [...] (d. ANGHEL) A aduce la mijloc (înv.) = A cita ceva în sprijinul unei afirmații: […]și zidind multe dumnezeiești biserici, și împodobindu-le și sfințindu-le, s-a mutat către Domnul, făcând multe minuni și în viață și după moarte. Din acestea vrednic lucru este a aduce la mijloc una sau două, spre semn de virtuțile bărbatului acestuia [...]. (http://www.calendar-ortodox.ro/) A aduce la potecă (pe cineva) (reg.) = A îndrepta purtarea (cuiva): Eu tot am să-l aduc la potecă. (POP.) A aduce la prochimen (pe cineva) (înv.) = A aduce pe calea cea bună (pe cineva): Dac-ai vrea tu să-l aduci la prochimen... sara... când îți despletești părul... știi?... tertip femeiesc. (VASILE ALECSANDRI) A aduce mulțumire(a) (sau mulțumiri(le) (cuiva) = a) A mulțumi (cuiva): Aduc mulțumirile mele d-lui Pătârlăgeanu pentru solicitudinea generoasă ce arată. (I. L. CARAGIALE) b) A satisface, a produce plăcere: Dulcețurile, cafeaua (în felegene) și ciubucul turcesc alcătuiesc o treime nedespărțită, care în toate întâmplările vieții aduce mulțumire trupului și mângâiere sufletului! (VASILE ALECSANDRI) A aduce pâra (Jur.; înv.) = A acuza în fața judecătorilor: Și Petru și-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: Înainte ca să cânte cocoșul te vei lepăda de... Ce pâră aduceți împotriva omului acestuia? (BIBLIA) A aduce pe cap = A deranja cu…, a inoportuna cu…: [...] femeile și răzeșii pe care îi oropsește îi aduc pe cap o mulțime de necazuri. (G. CĂLINESCU) I-a adus pe cap toți colegii. A aduce pe lume = A da naștere la…, a naște: Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume, / Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume. (VASILE ALECSANDRI) Luna prin nouri înger pe lume blând veghează. / Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi. (MIHAI EMINESCU) Când le-a venit pe lume un copil, s-a văicărit zile de-a rândul celor ce stăteau să-l asculte [...] (http://www.anidescoala.ro/) A aduce vorba de (sau despre) ceva = A îndrepta discuția către un anumit subiect; a pomeni despre ceva: Nici până acum nu bănuia că Lică înadins aducea vorba de politică, că uneori n-avea poftă de femei și de fleacuri. (H. PAPADAT-BENGESCU) Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăși despre broasca fratelui lor. (P. ISPIRESCU) A(-i) aduce (sau a(-i) purta) ghinion (sau nenoroc) = A(-i) fi de rău augur (cuiva): Pisică neagră! Pftiu drace! Asta-ți aduce ghinion! (TUDOR ARGHEZI) Această carte, în ciuda tristeții fundamentale care a stârnit-o și a austerității ei aproape totale, mi-a adus cel mai mare noroc literar, încât, uneori, mă gândesc surâzând amar: uite, domnule, ce noroc poate să-ți aducă un nenoroc bine exprimat! (NICHITA STĂNESCU) A o aduce (sau a o da, a o lua) pe după piersic/vișin (pop.) = A spune (ceva) pe ocolite; a se eschiva, a căuta subterfugii: Spune repede de ce-ai venit, n-o mai da pe după piersic! (I. L. CARAGIALE) Haidi Vali, toată lumea știe că ai fost securist, ce-o mai dai după piersic. (http://www.zoso.ro) A (o) aduce (bine) din condei sau a învârti condeiul = a) A vorbi sau a scrie cu talent, cu eleganță: Scrisoarea asta pe care o citesc… e bine adusă din condei. (http://www.scientia.ro). Deocamdată, e cel mai clar și mai bine adus din condei articol despre Ilie Todorov. Incomplet, desigur. […] (http://www.vipmagazin.md) b) A se dovedi abil, diplomat în exprimare: Ei, bravos! aici a adus-o bine! (I. L. CARAGIALE) Dumneavoastră învârtiți condeiul, și, când vreți, faceți din alb negru și din negru alb. (ION CREANGĂ) Era în încurcătură, dar a adus-o bine din condei. Ce-i aduce? = Ce-i pasă? Ce-i folosește?: De-oi petrece-ncă cu mâțe și cu pureci și cu luna, Ori de nu – cui ce-i aduce? (MIHAI EMINESCU) Ce vânt te-aduce? = Se spune cuiva care a venit pe neașteptate: − Da ce vânt te-o adus pe la noi, soro dragă? (VASILE ALECSANDRI) − Mă rog… cum… ce vânt te aduce pe la noi? bâigui Apostol, în picioare, privindu-l mereu cu mirare. (LIVIU REBREANU)

CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A ședea pe ouă încălzindu-le, pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a cădea bolnav. 2. Tranz. Fig. A pune la cale; a plănui, a urzi. ♦ A se gîndi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv.; a lenevi, a trîndăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente) A prinde miros urît; a se strica, a se altera. ♦ (Despre oameni) A se moleși de trîndăvie. Fata ei se clocise de ședere (ISPIRESCU). – Bg. kloči.

CUM adv. și conj. 1 inter. și rel. Exprimă modul. În ce chip: ~ ai făcut? ~ se poate una ca asta? nu știa ~ să-i împace; fie-care face ~ îl taie capul; Ⓟ: ~ îți vei așterne, așa vei dormi; ori vorbește ~ ți-e portul, ori te poartă ~ ți-e vorba: cum să nu ...? e cu putință să nu ...? cum să nu mă supăr, cînd îl văd în așa hal? elipt.: cum (să nu?) de ce nu? se poate altfel? Vii cu noi? – Cum (să) nu? ~ de ...? cum se face că ...? de ce ...? cum de l-ai lăsat să scape? după ~, în felul cum, ca și ~, ca și cînd ¶ 2 Exprimă mirarea. Cît de mult: ~ s’a schimbat! ¶ 3 Exprimă timpul. Îndată ce: ~ văzu pe fiul său, săltă de bucurie (ISP.); repetat cum ... cum ..., îndată ce ... pe loc ... : ~ veniră, ~ aruncară pe bietul împărat din scaunul de veci al neamului lui (DLVR.); de ~, de cînd, din momentul cînd ¶ 4 Exprimă cauza: ~era ea femeie deșteaptă a pus iute iute lucrurile la cale (VLAH.) ¶ 5 ‡ Că; astăzi: i se părea ~ că a văzut ceva prin vis (SLV.); ~ că: Atunci toți au cunoscut Cum că Hristos s’au născut (PANN) ¶ 6 În compuneri: oare-cum, ori-cum, ori-și-cum, cum-va, nicidecum 👉 aceste cuvinte [lat. quomo(do)].

INTENȚIE. Subst. Intenție, gînd, dorință, năzuință, năzuire (rar), aspirație, aspirare, voință, voie, vrere; scop, țel, țintă, scop final, obiectiv (fig.), obiect. Vis, visare, ideal; iluzie. Proiect, plan, schiță, perspectivă (fig.), program. Încercare, încercat, probare, probă, probăluire (înv. și reg.); tendință, pornire; tentativă. Premeditare, premeditație (înv.), plănuire, punere la cale. Promisiune, făgăduială, făgăduință, juruire (înv. și reg.), angajament, angajare, asigurare, încredințare. Doritor, voitor, rîvnitor, aspirant, visător. Adj. Intenționat, cu intenție, intențional, bine (rău) intenționat; premeditat, pus la cale, deliberat, voit, gîndit, plănuit; planificat. Vb. A intenționa, a avea intenția, a avea intenții serioase cu..., a avea de gînd, a avea în vedere, a plănui, a pune la cale, a premedita, a urzi, a unelti. A urmări un scop, a tinde către ceva, a ținti (fig.), a dori, a năzui, a aspira (fig.), a rîvni, a visa. A planifica, a programa, a proiecta, a concepe. A încerca, a căuta să..., a întreprinde, a face tentative de...; a proba, a probălui (înv. și reg.). A-și pune în cap, a-și pune în gînd, a-l bate (a-l paște) gîndul, a pune (cuiva) gînd rău. A se angaja, a-și lua un angajament, a se obliga; a făgădui, a promite, a jurui (înv. și reg. ). A destina, a sorti, a meni, a predestina. Adv. (În mod) intenționat, voit, deliberat, cu intenție, înadins, dinadins. V. dorință, inițiativă, încercare, promisiune.

CHIVERNISI vb. 1. (Mold., ȚR, Trans. S) A conduce, a guverna, a administra. A: Nevoiesc cu osîrdie să chivernisească țările sale. M. COSTIN. Cu mare filosofie lupul viața sa își chiverniseaște. CI, 98. Prin adincul înțelepciunii tale toate le chivernisăști. MOL. 1754-1762, 29^r. Lăsă la Stocolm un divan de epitropi ca să chivernisască tara lui. VP, 52^r; cf. DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, DIVANUL; PSEUDO-AMIRAS; NECULCE; CANTA. B: Chivernisești și bine oblăduiești. BIBLIA (1688). Acela care nu-ș poate chivernisi casa lui nu poate chivernisi pre altul. FL. D 1700, 40^v; cf. R. POPESCU; MINEIUL (1776). C: Îngerii ... chivernisesc acea după noi erarhie. IOAN ZOBA, RlNDUIALA DIACON-STVELOR; cf. IR 1757, 13^r; MCCR, 18. ♦ A se conduce, a se călăuzi. A: A te chivernisi la greale vremi nu poți. M. COSTIN. Domnul cunoaște gîndurile oamenilor ... cu dumnezeiescul duh nechivernisindu-să. AR, 36^v; cf. PSEUDO-COSTIN; NECULCE. B: Dumnezeu, după ce a făcut lumea, a orinduit să se chivernisească cu lege. ANTIM. C: Cel ce se chiverniseaște rău ades să se sfătuiască. FL. D 1764, 45^v. 2. (Mold.) A aranja, a pune la cale. A scos tuiurile și corturile afară din lași... ca să mai chivernisească lucrul ceva înainte. NECULCE; cf. PSEUDO-AMIRAS. ♦ Fig. A face rău cu premeditare. Lasă toată treaba asupra mea și eu îl voi chivernisi pe Abul-Casîm de și comora îi vom lua și viața, cu meșterșug supțire. H 1771, 97^r. ♦ A se tocmi. Și așa să chivernisiia unul cu altul. CA, 85^r.3. (Mold., ȚR) A purta de grijă, a asigura mijloacele de trai. A: Va chivernisi și pe oamenii mortului, că au rămas nechivernisiți. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Datoriia nacealnicilor ... ca să chivernisească pentru odihna și folosul cel bun a supușilor lor. BUCOAVNĂ 1775, 44^v; cf. DOSOFTEI, MOL.; CD 1698, 27^r; CANTEMIR, IST.; PSEUDO-MUSTE; NECULCE; AR, 4^r; CD 1770, 32^v; BUCOAVNĂ 1775, 43^v; H 1779², 77^v. ◊ (Fig.) Aferim! aferim! adecă: bine m-ați chivernisit. AXINTE URICARIUL. B: Nu te rog să-mi chivernisești viața, că am eu cu ce trăi. ANTIM.Etimologie: gr. kyvernó, aor. kyvernísa. Vezi și chiverni, chiverniseală, chivernisire, chivernisit, chivernisitor, chivernitor, nechivernisit, schiverniseală, schivernisi. Cf. chiverni, hătmăni, isprăvnici, schivernisi; r î n d ă l u i.

APĂRA (apăr) I. vb. tr. 1 A sări în ajutorul cuiva pentru a-i da ajutor, pentru a-i scăpa viața; proverb: apără-mă de găini, că de cîini nu mă tem, se zice despre cei voinicoși, dar fricoși ¶ 2 A păzi de o primejdie, a feri: paratrăznetul apără casele în timp de furtună; Dumnezeu să vă apere de cele rele (CRG.) ¶ 3 Doamne-apără! a) să (ne) ferească Dumnezeu; b) nici de cum, cu nici un preț; c) eufemism pentru Necuratul: eu de-aș fi femeie, nu l-aș lua, Doamne-apără! (PAMF.); o fi Doamne-apără! să ne facem cruce și să zicem: feri-ne, Doamne! (RET.) ¶ 4 A ocroti, a lua sub ocrotirea sa, a nu lăsa pe cineva să vorbească rău de altul: își apără mereu neamul ¶ 5 A susține împotriva cuiva o părere, etc.: sînt dator să-mi apăr ideile ¶ 6 ⚖️ A asista pe cineva dinaintea judecății: avocatul m’a apărat bine ¶ 7 ⚖️ ~ un proces, a căuta să arate dinaintea tribunalului dreptatea unei cauze ¶ 8 ‡A opri de la un lucru, a împiedica pe cineva să facă ceva: boierii toți îl apăra de acea cale să nu se ducă den țară și den domnie (N.-COST.) ¶ 9 ‡A pune piedici la ceva să nu se îndeplinească: multă vreme s’au frămîntat acest lucru în sfat și cîțiva pre atunce apăra acest lucru să nu fie (M.-COST.) ¶ 10 ‡A îndepărta de la ceva: de la toată calea vicleană au apărat picioarele meale (DOS.) ¶ 11 ‡A refuza: nu i-au apărat craiul ajutoriul său (N.-COST.). II. vb. refl. 1 A lupta pentru a înlătura loviturile cuiva, pentru a-și scăpa viața ¶ 2 🎖️ A se lupta în războiu împotriva dușmanului ¶ 3 A se păzi de cineva, de ceva, a se feri: igiena ne învață cum să ne apărăm de boale; proverb: apără-mă de prieteni, că de dușmani mă apăr singur ¶ 4 ⚖️ A căuta să se desvinovățească: el se apăra... că nu știe la sufletul său nimic (ISP.) ¶ 5 ‡A se împotrivi, a nu consimți la ceva: el apărîndu-se să nu fie și vrînd să fugă noaptea, ei l-au păzit să nu fugă! (MUST.) ¶ 6 ‡A fi scutit: pot să se apere de tutelă persoanele care fac parte din cler (COD.-CIV.) [lat. *apparare < parare].

TRĂGĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) și substantival 1) Care trage ceva. ◊ ~ de sfori a) actor care manevrează marionetele cu ajutorul unor sfori; b) persoană care pune la cale acțiuni condamnabile; uneltitor; intrigant. 2) (despre animale de tracțiune) Care trage la ham sau la jug; care este de povară, de tracțiune. /a trage + suf. ~ător

greșire sf [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~ri / E: greși] 1 Comitere a unei greșeli. 2 Înșelare. 3 Nenimerire a țintei, a obiectivului ochit. 4 Executare proastă a ceva. 5 Punere la loc greșit. 6 Luare a ceva drept altceva. Si: confundare, încurcare. 7 (Îls) ~ea drumului sau a căii Rătăcire a drumului, a căii. 8 Vinovăție față de cineva. 9 Pricinuire a unui rău, a unui neajuns cuiva. 10 Păcătuire.

vîrf s.n. I (predomină ideea de parte înaltă, de deasupra sau de nivel superior) 1 (geomorf.) Partea cea mai de sus a unei culmi, a unor munți sau dealuri. 2 Partea cea mai de sus (ascuțită) a unui obiect înalt (casă, copac etc.). Piramidele-nvechite Urcă-n cer vîrful lor mare (EMIN.). Loc.adv. Cu vîrf = foarte mult, peste măsură. Cu vîrf și îndesat = din belșug, din abundență, cu prisosință. N-a izbutit să dobîndească nici o avansare, deși ar fi meritat cu vîrf și îndesat (REBR.). ◊ Expr. A pune (sau a face) vîrf (la ceva) = a întrece orice măsură, închipuire sau așteptare; a fi din cale-afară de... Prin multe trecuse el de cînd era om bogat; asta însă punea vîrf la toate (SLAV.). (Plin) cu vîrf sau încărcat cu vîrf = plin de tot, pînă sus. ♦ Partea cea mai ridicată față de suprafața înconjurătoare. Ședea pe vîrful grămezii de nisip. 3 Fig. Persoană, grupare, colectiv etc. care se află în fruntea unei organizații, a unui grup social etc. El, vîrful mîndru al celor ce apasă – Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut (EMIN.). ◊ Loc.adv. La vîrf = (calc după fr. „au sommet”; despre întruniri, convorbiri etc.) care presupune participarea șefilor de state, de guverne; la cel mai înalt nivel în stat. 4 Fig. Grad, intensitate maximă de manifestare sau de evoluție a unui fenomen, a unei acțiuni etc. ◊ Ore de vîrf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vîrf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. ♦ Treaptă supremă într-o ierarhie (socială, profesională etc.); apogeu, culme. În așa vîrf ajunsese această boală a sa, Încît în toată minuta sfirșitul îi aștepta (PANN). II (predomină ideea de extremitate ascuțită) 1 Parte extremă a unui obiect, de obicei subțiată sau ascuțită (și opusă părții cu care este fixat de ceva sau de care este apucat ori manevrat); parte cu care se termină un obiect în sensul lungimii lui; capăt, extremitate. Băgă de seamă că o broască țestoasă se ține după vîrful nuielei lui (ISP.). ◊ Expr. Nici cît un vîrf de ac v. ac. 2 Extremitate a unei părți a trupului omului sau al animalelor. Sărută pe Viorica înălțîndu-se în vîrful picioarelor (PHIL.). ◊ Loc.adv. Din vîrful buzelor = a) cu superioritate, ironic, batjocoritor; b) fără convingere. E un prieten al nostru,... lămuri din vîrful buzelor Mina (SADOV.). În vîrful (sau pe vîrfurile) degetelor = (în legătură cu vb. de mișcare) tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. Stinse lampa, pe vîrful degetelor trecu prin tindă (EMIN.). În vîrful (sau pe vîrfurile) picioarelor v. picior. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) tot sîngele în vîrful capului, se spune cînd cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vîrful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; ext. a vorbi afectat. A umbla (sau a păși, a merge) în vîrful degetelor v. deget. A grăi în vîrful limbii v. limbă. A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul (în vîrful capului) v. păr. 3 (geom.) Punct de intersecție a două laturi ale unui unghi. • pl. -uri. /<sl. veche връхъ врьхъ; cf. și fr. sommet.

MIROSÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. A percepe cu simțul mirosului, a simți un miros. Nari au și nu mirosesc. PSALT. (1651), ap. CCR 110/18, cf. LEX. MARS. 231. De i-a mai da lui nasul să mai miroase pe-aici, apoi las' ! CREANGĂ, P. 28. (Cu complement intern) Iară altu nemină den flori nu priimescu. . . și miroseală de-ntrînsele mirosescu. CORESI, EV. 309. Și fără veste ne veni glas de cîntători a gloate multe și miros de tămîi nepovestite și mirosim miros de mir scumpu. DOSOFTEI, V. S. octombrie 80^r/31. Mirosi. . . mirosire bine mirositoare. BIBLIA 1688 6¹/47. ◊ T r a n z. Cum dădu însă de cum mirosi mîncarea, uită pe Ion. REBREANU, I, 111. Omul la nevoie miroase și ce nu e voie. ROMÂNUL GLUMEȚ, 9. ♦ T r a n z. A apropia nasul de ceva, inspirînd adînc, a trage aer în pe nări pentru a simți un miros; (despre animale) a adulmeca. Zimbrul. . . rabdă sete multă, stînd lîngă apă și tot mirosește pămîntul. GCR II, 110/4. (a. 1777). O îmbia și pe dînsa să le miroasă. ISPIRESCU, L. 20. Cățelul se apropie să mă miroasă. CARAGIALE, O. II, 98. Cu botul întins, miroase aerul. SADOVEANU, O. III, 66. [El] tot n-ar fi mirosit aceste flori. C. PETRESCU, C. V. 297. Caii, după ce mirosiseră apa tulbure și învălurată opriră în loc. CAMIL PETRESCU, O. II, 547. Dulăul se apropie de noi, ne miroase hainele, încălțămintea, își clatină coada stufoasă U.R.S.S. 39. Au mirosit numai fînul de ocoalele celor cuminți. SBIERA, P. 1, cf. 314. El îmi ceru o floare din cosița mea s-o miroase, FUNDESCU L, P. I, 25. Cinele șade pe fîn: Nici mănîncă, nici va să lase Calul măcar să-l miroase, se spune despre oamenii zglrciți și despre cei care, neputîndu-se sluji de un lucru, împiedică pe alții să-l întrebuințeze. Cf. ZANNE, P. I, 370. Cățeaua pînă nu ridică coada, cînii n-o miroase. id. ib. 401. Și nasul miroase florile cele mai frumoase și din el iese zeama cea mai urîtă. id. ib. II, 305. ◊ (Cu complementuL „urme”) Cel patru cîni domnești se opriră sus, amirosind urmele. SADOVEANU, F. J. 201. Privea numai zările, cu capul ridicat, ca și cum ar fi căutat să miroase urmele vrășmașilor. id. O. I. 17. Dolca vesel se scula Cîmpul de-alung apuca, Botul prin iarbă vîrînd, Urmele tot mirosind. ALECSANDRI, p. p. 55. ◊ (În contexte figurate) Această minunată și dumnezeiască floare. . . pre carea mirosind, adecă citind-o cu înțelegem, ne umplem de prea scumpul ei miros GCR II, 30/17. Numai din cînd în cînd voi mirosi floarea veștejită a trecutului. I. NEGRUZZI, S. VI, 87. ◊ F i g. Cineva, carile macar cât de puțin citiala sfintelor și a profanelor. . . scrisori, va fi amirosit. . . tăgăduitoriu a să afla nu poate. CANTEMIR, HR. 169. 2. T r a n z. F i g. A-și da seama de o situație (conducîndu-se după anumite indicii); a se orienta într-o anumită problemă; a simți (din vreme, de departe), a presimți, bănui. Vădzind Catargiul lucrurile întralt chip și amirosind că . . . va să-l oprească și să-l trimită la împărăție, au dat Catargiul știre la boieri. M. COSTIN, O. 115. UIn gelos amiroasă ca un copoi amorezații de-o poșta de departe. DACIA LIT. 282. Îl și miros pă român ce-i poate osu, fără nici să socotească în cît l-am cumpărat. JIPESCU, O. 128. Simțeam că mitocanul de cumnatu-teu mă mirosise, știa că mă țiu după voi. CARAGIALE, T. II, 47. După ce alergă. . . și nu găsi pe Țugulea, mirosi ea că trebuie să fie la împăratul. ISPIRESCU, L. 319. Știu eu. Am mirosit punerea la cale ce ați avut. I. NEGRUZZI, S. IV, 56. Eu, cît i-am văzut, am mirosit ceva și m-am aținut în urma lor. AGÎRBICEANU, L. T. 224. Copoii vamali miroseau afacerile puse la cale în taverna cunoscută. BART, E. 342. Eu fac prinsoare cu dumneata că moș Costache a îngropat undeva banii. . . N-ai mirosit nimic, nu bănuiești nimic? CĂLINESCU, E. O. II, 30. Făcuseră amîndoi drumuri multe și miroseau numaidecît pe călătorul îndoielnic. CAMIL PETRESCU, O. II, 146. Guvernul, care mirosise ceva în legătură cu manevrele generalului. . , vru să forțeze mîna acestuia. PAS, Z. IV, 189, cf. id. L. I, 249. Ce-ai mai mirosit prin oraș? ȘCL 1950, 257. ◊ I n t r a n z. Cu mare bucurie vă așteptăm, cu atît mai mare cu cît, pe cît miros eu, aduceți cu dv. și pe Gherești. CARAGIALE, O. VIII, 189, cf. 449. Cu Aspazia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. A. III, 71. După cîte am mirosit eu, toată lumea este agitată de chestiunea asta. T. POPOVICI, S. 234. 3. I n t r a n z. A avea (și a răspîndi) un miros (2). Iar mirosăște frumos țara aceia. HERODOT (1645), 190, cf. 156, LEX. MARS. 208. Oh, cîți trandafiri miroasă. BĂRAC, A. 45. Floare ca argintul Mirosind în tot pămîntul. id. ap. GCR II, 174/2. În loc să mirosească, putori din el izvoresc. PANN, E. I, 8/5. Cununi de flori uscate fîșîiesc amirosind. EMINESCU, O. I, 50. Jimbla și salamul miroseau. DELAVRANCEA, H. T. 117. Pute în loc să miroasă. VISSARION, FL. 137. Biata fată dă să mintă că mîncările miroasă. RETEGANUL, P. V, 25. Multe flori sînt pe lume, dar puține miroase. ZANNE, P. II, 610. Nici nu pute, nici nu miroase, se zice despre un lucru fără nici o însemnătate sau despre oamenii care ne sînt indiferenți. Cf. id. ib. 683, 684, I, 101. ◊ (Cu determinări modale sau urmat de o comparație) Bine mirosești. MINEIUL (1776), 105^v2/10. Și era pă acel cîmp flori foarte frumoase și mirosea ca tămîia și ca zmirna și ca libanul. ALEXANDRIA (1799), ap. GCR II, 167/10. Miroși grozav de urît. STANCU, R. A. IV, 300, cf. id. D. 75. Cine trăiește la un loc cu porcii, miroase rău la toți cînii. ZANNE, P. I, 607. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. „a” sau, învechit, „de” și arătînd obiectul sau substanța în discuție) Mînule . . . mirosîia de mirosuri scumpe. DOSOFTEI, V. S. decembrie 196^v/19. Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea. ALECSANDRI, POEZII, 328, cf. id. T. 905. Miroși a rom. . . – Ei, bravos! Vrei să miros a gaz? CARAGIALE, O. VI,124. Aerul mirosea a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac, VLAHUȚĂ, O. A. 371. Dragu mi-i badiu din joc, Că miroasă-a busuioc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 34, cf. 36. Că patu-i făcut de fîn Și-amiroas-a om bătrîn. MARIAN, SA. 90. Dragu mi-i cu cine săr, Că miroasă-a calapăr. DOINE, 71. Gura ta mńinoas-a pești. ARH. FOLK. I, 173. Tot vasul miroase a ce cuprinde. ZANNE, P. IV, 173, cf. BARONZI, L. 49. Am o ciotuță de tei, Și-amiroasă a bumburei (Strugurele). GOROVEI, C. 359. ◊ ( I m p e r s.) Miroase-a igrasie. . . Din tavan, Bucăți de tencuială-ncep să cadă. MINULESCU, V. 129. Miroase-a mucigai. C. PETRESCU, II, 203. Mirosea, în amurg, a fum și-a flori de măr. SADOVEANU, O. VII, 315, cf. I, 137. ◊ F i g. Tu miroși a omor! Eu nu te-mbrățișez. I. NEGEUZZI, S. VI, 406. Gospodăria noastră mirosea a hărnicie și curățenie. VLASIU, A. P. 47. Toate miroseau parcă a singurătate și a pustiu. SADOVEANU, O. I, 97. (I m p e r s,) De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. CARAGIALE, O. I, 74. ◊ E x p r. A mirosi a pămînt (sau a groapă, a colivă) = a fi pe moarte. Cf. ZANNE, P. I, 240, III, 176, VI, 524. A mirosi a butoi = a fi beat. Com. ȚEPEȘ-VODĂ-CERNAVODĂ. A-i mirosi (cuiva) rău sau a nu(-i) mirosi (a) bine = a) a presimți consecințele nefaste ale unui fapt; b) a i se părea că nu este lucru curat, cinstit, la mijloc. Cf. ZANNE, P. II, 640. (Rar) Nu miroase a nas de om = nu este cinstit, onorabil, demn. Să umblați numai așa frunza frăsinelului. . . și să vă lăudați că sînteți feciori de crai, asta nu miroase a nas de om. CREANGĂ, P. 188. A-i mirosi (cuiva) a catrință, se zice despre cel care umblă după femei. Cînd s-a face mai mărișor, are să înceapă a-i mirosi a catrință și cu astă rînduială n-am să am folos de el niciodată. CREANGĂ, A. 14. Nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase = se face că nu știe nimic despre ceva la care a participat; nu se rușinează de o faptă rea a sa. (Cu parafrazarea expresiei) Veniră acasă și dormiră ca și cînd usturoi nu mîncase și gurile nu le miroseau. ISPIRESCU, L. 372. ♦ F i g. A anunța, a prevesti. Toată forfota asta mirosea a inspecție. CAMILAR, N. I, 383. (I m p e r s.) Nori negri alergau prin văzduh, dar nu prea mirosea a ploaie. SANDU-ALDEA, U. P. 136. M-am gîndit la socotelile astea, îndată ce mi-am dat seama că mirosea a praf de pușcă. VORNIC, P. 144. ♦ F i g. A se auzi, a se vorbi. Iară limba romană la ei tot mirosește și nici cum de tot nu o părăsesc (a. 1652). ap. MURNU, GR. 38. 4. T r a n z. (Rar) A umple de miros. Mîndro, de dragostea noastră Răsărit-a pom în coastă Cu frunzele de argint Lumea-ntreagă mirosind. JARNIK-BÎRSEANU, D. 70. ◊ R e f l. (Învechit) Carele va face într-acesta și chip ca să să mirosască, întru dînsul va pieri sufletul aceluia. biblia (1688), 62¹/14. – Prez. ind.: miros (accentuat și, regional, miros) și (învechit) mirosesc, pers. 6 miroase și mirós; prez. conj. pers. 3 și 6: să miroasă; imper.: miroase. – Și: (învechit și regional) amirosí vb. IV, (regional) mirosá (ALR I/I h 77) vb. I, mirusí (ALR II 3165/2,414), minosí vb. IV, minosá (ALR I/I h 77) vb. I, miorosî (ALR I 1215/704), amirusí (ALR II 3 165/551) vb. IV, amirosá (ALR I/I h77), amirusá (ib.) vb .I, aminosí (ALR II/I MN 7, 6 847/260, ALR II 3165/95, 310, 316, 605) vb. IV, aminusá (ALR I/I h 77) vb. I, amninusí (ALR II 3 165/365, 386), amnerosí (ib. 3165/64), immirosí (COSTINESCU) vb. IV.- Din slavonul миросати.

BINE¹ adv. I. 1. În mod convenabil, după cum își dorește cineva. Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ Expr. A fi (sau a face, a se simți) bine sau a-i fi (sau a-i merge) bine (cu sănătatea) = a fi sănătos. A (se) face bine = a (se) însănătoși. A nu-i fi bine = a fi bolnav; (fam.) a fi nebun. A(-i) prinde (cuiva) bine = a(-i) fi (cuiva) de folos. A sta bine = a fi bogat. A-i veni bine (să...) = a găsi momentul prielnic (să...), a-i fi la îndemînă (să...). (Decît...) mai bine să... = (decît...) prefer să... Dacă (sau de)..., e bine = dacă (sau de)..., poți fi mulțumit. Bine-ai venit! formulă de salut la primirea unui musafir. Bine v-am găsit! formulă de salut pe care o spune un nou venit. 2. În mod plăcut, agreabil. Floarea miroase bine. ◊ Expr. E bine = e vreme bună. 3. În mod comod, confortabil. S-așază mai bine pe prispă (CAMILAR). 4. (Eliptic, cu sensul unei propoziții afirmative) sînt de acord, îmi convine. Bine, Ivane, du-te (CREANGĂ). ◊ Expr. Ba bine că nu! = se înțelege! firește! Ei bine! = fie (și așa)! Bine că... = noroc că... II. 1. Cum trebuie, cum se cere. ◊ Expr. A pune (ceva) bine = a pune (ceva) la păstrare, la o parte. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a ponegri (pe cineva) căutînd să-i prejudicieze situația. Bine-rău = mai mult sau mai puțin, după posibilități. După ce ne-am pus bine-rău gura la cale... (CREANGĂ). 2. Conform realității, adevărului; exact, precis; corect, just. ◊ Expr. A ști (prea) bine (ceva). = a) a ști (ceva) mai dinainte; b) a fi convins de ceva. Să știu bine că... = măcar să..., chiar dacă... A vedea bine = a-și da seama (de ceva). Vezi bine (că...) = firește, negreșit. (Că) bine zici = așa este, ai dreptate. 3. În mod reușit, frumos. A cînta bine. ◊ Expr. A-i sta (sau a-i ședea) bine = a i se potrivi. ◊ (Adjectival, fam.) Un bărbat bine. 4. În conformitate cu cerințele sociale, morale, profesionale etc. Se poartă bine. ◊ Expr. A fi bine = a fi spre binele cuiva, a fi recomandabil. A face bine (să...) = a proceda așa cum e (mai) potrivit. Nu faci bine ceea ce faci! (CREANGĂ). Bine ți-a făcut! = așa-ți trebuie! III. (Cu sens întăritor) 1. De-a binelea, de tot, pe deplin. Vorba bine nu sfîrșea Și de cale se gătea (ALECSANDRI). 2. Tare mult, foarte... ◊ Expr. Mai bine (de...) = mai mult (de...). Mult și bine = foarte mult. (Fam.) De bine ce... = abia, cu toate că. De bine ce am venit, tu pleci. A dormi bine = a dormi adînc, fără întrerupere. A mînca bine = a mînca mult, din lucruri bune. – Lat. bene.

comunicabilitate sf [At: DA / E: comunicabil + -itate] 1-2 Informare pe cale scrisă sau orală. 3 Transmitere a unui gând, a unei idei etc. 4-5 Punere în legătură a cuiva (sau a ceva) cu cineva (sau cu ceva). 6 Vorbire a cuiva cu cineva. 7 (Bis; înv) Cuminecare.

dușman, ~ă [At: NECULCE, L. 313 / A și: (reg) duș~ / Pl: ~i, ~e / E: tc düşman] 1-2 smf, a (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau cineva Si: adversar, inamic, vrăjmaș. 3-4 smf, a Inamic (în război). 5 sm (Îe) A-ți pune ~ul la cale sau a te pune cu ~ul la cale A te împăca cu dușmanul (1). 6 sm (Îae) A mânca pe săturate. 7 smf (Spc; d. țări, popoare) Străin. 8 smf Persoană sau animal care te atacă. 9 av (Reg) Extraordinar (de...) 10 a (D. sentimente, acțiuni ale oamenilor) Care exprimă ostilitate Si: dușmănos, ostil. 11 a (D. lucruri, fenomene ale naturii) Care creează greutăți Si: ostil. 12 a (Reg; d. animale) Viclean. corectat(ă)

meșteri [At: ANON. CAR. / Pzi: ~resc / E: meșter] 1 vi (Pfm) A exercita o meserie, o profesiune Si: a profesa. 2 vt (C. i. obiecte, bunuri materiale etc.) A realiza. 3 vt (C. i. obiecte, bunuri materiale etc.) A prelucra. 4 vt (Nob; c. i. un dans) A executa. 5-6 vti A munci, a lucra cu pricepere pentru a realiza ceva. 7 vt A pune la punct Si: a aranja, a potrivi. 8 vt A repara. 9 vt(a) (Fig) A pune la cale. 10 vt (Fig) A întreprinde. 11 vt (Fig; reg) A ocărî.

PRAG, praguri, s. n. 1. Partea de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau a unei porți, puțin mai ridicată de la pământ, peste care se trece la intrare și ieșire. ◊ Expr. A călca (sau a trece, a păși) pragul (casei) = a) a ieși din casă; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se așeza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune acțiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigentă, a soma pe cineva să facă ceva. ♦ Mică ridicătură special amenajată pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectuează săriturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontală, a tocului ușii. ◊ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevăruri în urma unei triste experiențe. ♦ Fig. Treaptă socială, rang. 2. Ușă, poartă; p. ext. casă, locuință; cămin, familie. ◊ Expr. Din prag în prag = din casă în casă. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinări, a colinda. ♦ Porțiune de teren din fața ușii de la ieșirea dintr-o casă. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situații noi, limită care desparte două situații, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicătură naturală a fundului albiei unei ape curgătoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apă; treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicătură de teren în formă de prag (1); treaptă de stâncă greu de trecut. ♦ Perete de piatră, stâncă peste care trece o apă, formând o cascadă. 5. Proeminență în formă de treaptă pe suprafața unei piese de lemn, care intră într-o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor două piese una față de alta. ♦ P. gener. Proeminență în formă de treaptă executată sau formată (în urma uzurii) pe suprafața unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maximă sau minimă a unei mărimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul căreia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minimă a unui factor necesară pentru a determina apariția unui fenomen fiziologic sau patologic. ◊ Prag de excitabilitate = intensitatea minimă a unui excitant capabilă să provoace o stare de excitație într-o celulă sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = mărime minimă a unui excitant, necesara pentru a provoca o senzație abia perceptibilă. 7. Bucățică de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fixează perpendicular pe capătul superior al corpului unor instrumente muzicale și pe care se sprijină coardele. – Din sl. pragŭ.