MEDITA, meditez, vb. I. 1. Intranz. (Construit adesea cu prep. «la», «asupra») A cugeta adînc asupra unui lucru. Am să meditez mai serios la cazul dumitale. C. PETRESCU, C. V. 201. Zile întregi putea medita asupra unui cuvînt. EMINESCU, N. 41. M-am coborît în lumea mormintelor tăcute Și pe țărîna lumii adînc am meditat. BOLINTINEANU, O. 197. ◊ Fig. Pe cer, în miez de noapte, Stau stelele în rînd, Iar luna printre ele Pășește meditînd. COȘBUC, P. II 268. Iar pe lanul ce în soare se zvîntează fumegînd, Cocostîrcii cu largi păsuri calcă rar și meditînd. ALECSANDRI, P. III 41. 2. Tranz. (Învechit) A examina ceva din toate punctele de vedere; a aprofunda, a studia, a cerceta. Această boală trebuia meditată. NEGRUZZI, S. I 33. ♦ A plănui, a proiecta ceva, a pune ceva la cale, a chibzui ceva. Se cunoștea că meditează vreo nouă moarte. NEGRUZZI, S. I 143. 3. Tranz. A instrui un elev, a-l supraveghea și a-l ajuta să-și prepare lecțiile, a-l pregăti în vederea examenelor, a da lecții particulare unui elev.