ONORARIU, onorarii, s. n. Plată, retribuție dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorar s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium.

PLĂTI, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici) o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

STAGIU, stagii, s. n. 1. Perioadă de timp în cursul căreia un angajat începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesiunea sau în specialitatea lui, pentru a-și dovedi aptitudinile profesionale și capacitatea de muncă. ♦ Vechimea în muncă a unui angajat (începător). 2. (În sintagma) Stagiu militar = perioadă de timp în care o persoană prestează serviciu activ în cadrele armatei, pentru a se iniția în problemele militare. 3. Perioadă de timp care constituie o etapă în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc. – Din fr. stage. Cf. lat. stagium.

TIMAR², timaruri, s. n. (Mai ales la pl.) Denumire dată, în evul mediu, în Imperiul Otoman, loturilor de pământ conferite, temporar, oștenilor, în schimbul obligației de a presta serviciul militar. – Din fr. timares.

EFECTUARE s. 1. v. desfășurare. 2. v. executare. 3. executare, îndeplinire, prestare. (~ serviciului militar.)

ONORARIU s.n. Sumă oferită pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiunea liberă (avocat, medic etc.). // adj. V. onorar. [Pron. -riu, var. onorar s.n. / cf. fr. honoraires, lat. honorarium].

sorțaș, sorțași, s.m. (înv. și pop.) 1. persoană care a ieșit la sorți. 2. tânăr care era desemnat prin sorți să presteze serviciul militar; sorțar.

ONORARIU s. n. plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu o anumită profesiune (avocat, medic etc.). (< fr. honoraires, lat. honorarium)

PRESTATOR, -OARE adj., s. m. f. (persoană, întreprindere) care prestează o muncă, un serviciu. (< presta + -tor)

sclav, sclavi s. m. 1. (deț.) deținut care prestează servicii umilitoare, obținând, în schimb, protecția și favorurile celor puternici. 2. (er.) bărbat care se pretează la orice perversiune în schimbul obținerii unor favoruri sexuale din partea unei femei.

CAROL MARTEL, majordom al statului franc (715-741). A consolidat autoritatea centrală, exercitînd conducerea efectivă a regatului; a secularizat o parte din proprietățile bisericești, împărțindu-le vasalilor sub formă de beneficii în schimbul prestării serviciului militar. A înfrînt pe arabi la Poitiers (732).

ACREDITIV, acreditive, s. n. 1. Modalitate de decontare prin care o bancă își asumă responsabilitatea de a plăti, din ordinul cumpărătorului, în favoarea vânzătorului de mărfuri sau servicii, o anumită sumă, cu condiția ca vânzătorul să prezinte documentele prevăzute, care atestă livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor promise. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

INCÁSO (< it.) s. n. Modalitate de plată și de credit practicată în relațiile comerciale internaționale, prin care exportatorul transmite băncii sale documente din care rezultă îndeplinirea obligațiilor contractuale de livrare; în fapt, exportatorul acordă un credit importatorului până la data încasării contravalorii mărfii expediate sau serviciului prestat, fără a avea certitudinea efectuării plății de către importator. Setul de documente este transmis de banca exportatorului băncii importatorului care efectuează plata, după ce a stabilit corectitudinea documentelor primite. Se mai numește și i. documentar.

simbrie, simbrii, s.f. – Răsplată în bani pentru o muncă sau un serviciu prestat; salariu, leafă: „Te-oi sluji fără simbrie” (Calendar 1980: 71). – Din sâmbră „asociație” (< sl. sŭmbrŭ, „tovarăș”) + -ie.

TIMAR², timaruri, s. n. (Mai ales la pl.; înv.) Denumire dată, în Evul Mediu, în Imperiul Otoman, loturilor de pământ conferite, temporar, oștenilor, în schimbul obligației de a presta serviciul militar. – Din fr. timares.

STAGIU, stagii, s. n. 1. Perioadă de timp în cursul căreia un angajat începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesia sau în specialitatea lui, pentru a-și dovedi aptitudinile profesionale și capacitatea de muncă. ♦ Vechimea în muncă a unui angajat (începător). 2. (În sintagma) Stagiu militar = perioadă de timp în care o persoană prestează serviciu activ în cadrele armatei, pentru a se iniția în problemele militare. 3. Perioadă de timp care constituie o etapă în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc. – Din fr. stage. Cf. lat. stagium.

PLĂTI, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natură) a unui bun obținut sau cumpărat, a unei consumații etc. ◊ Expr. A plăti cu capul (sau cu viața etc.) = a fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată etc. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) cu vârf și îndesat pentru o pagubă sau o suferință. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a scăpa de o obligație. 2. Tranz. A răsplăti cu bani o muncă efectuată, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a prețui, a face. ◊ Expr. A nu plăti (nici)o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

ONORARIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorar s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium.

ARMATĂ, armate, s. f. 1. Totalitatea forțelor armate ale unui stat; oaste. Scut al intereselor poporului și al Republicii Populare Romîne, școală a poporului – astfel concepem noi misiunea armatei în Republica Populară Romînă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 144. Armata noastră populară este continuatoarea celor mai bune tradiții militare ale poporului romîn, care s-au format de-a lungul veacurilor în lupta sa pentru libertate și independență. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2159. Oamenii muncii din toate țările consideră armata sovietică ca armată eliberatoare, care apără pacea, securitatea și libertatea popoarelor împotriva imperialismului american, ațîțătar la un nou război. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2590. Toate armatele țărilor capitaliste sînt unelte de consolidare a dominației capitalului. Ele au fost și sînt folosite pentru reprimarea oamenilor muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2590. Armata roșie = nume purtat de armata Statului sovietic de la înființare pînă în 1943. Stalin a condus direct făurirea și organizarea forțelor Armatei roșii și glorioasele ei fapte de arme pe fronturile cele mai hotărîtoare în anii războiului civil. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 22. Armată populară (de eliberare) = armata din unele țări coloniale, care luptă pentru eliberarea poporului de sub jugul imperialismului. Îndată după debarcarea trupelor inamice, puternice unități ale armatei populate de eliberare au întreprins operațiuni de încercuire pe scară largă împotriva acestora SCÎNTEIA, 1953, nr. 2719. ◊ Expr. A face armata = a presta serviciul militar. Stăpînirea pune pe feciorii care fac armată, a urmat el adresîndu-mi-se mie, să împuște pe părinții lor rămași la coarnele plugului. SADOVEANU, N. F. 121. Ia-mă, Gheorghe, și pe mine, Să fac armata cu tine. POP. ♦ Mare unitate militară constituită, mai ales în timp de război, din cîteva corpuri de armată și unități din diferite arme. Armatele glorioase ale Uniunii Sovietice au alungat ocupanții germani fasciști și ne-au dat posibilitatea de a dezvolta cu succes lupta poporului muncitor pentru independență națională și democrație populară GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 260. Mahomed II pornește, în 1462, cu armată mare împotriva Țării Romînești. IST. R.P.R. 103. Misiunea apărării frontului din sud, din regiunea Ruina, Șucița și Șiret, revenea trupelor din armata I romînă și unei armate ruse. IST. R.P.R. 498. General de armată v. general. 2. Fig. Colectivitate (constituind o forță socială) care acționează în vederea unui scop comun; masă. Femeile formează jumătate din populația țării noastre, formează o imensă armată a muncii și sînt chemate să educe pe copiii noștri, generația noastră viitoare, viitorul nostru. STALIN, PROBL. LEN. 481. Armată (industrială) de rezervă = (în orînduirea capitalistă) populația muncitorească rămasă fără lucru din pricina anarhiei modului de producție. Acumularea capitalului, accelerînd înlăturarea muncitorilor de către mașină și creînd bogăție la un pol și mizerie la celălalt, dă naștere și așa-numitei «armate industriale de rezervă», «prisosului relativ» de muncitori sau «suprapopulației capitaliste», care îmbracă forme extrem de variate și dă capitalului posibilitatea să lărgească extraordinar de repede producția. LENIN, O. XXI 50. ♦ Mulțime, șir, cîrd. E o armată întreagă de bătrîni, tineri, femei și copii – muncitori în fabrica unui vestit milionar, pe care l-au îmbogățit, în cîțiva ani, norocul și brațele lor. DEMETRESCU, O. 150.

GAGIST, -Ă, gagiști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz; la teatre) Persoană angajată temporar și retribuită pentru serviciul prestat. ♦ Instrumentist angajat cu plată în fanfara unui regiment.

DEZERTA, dezertez, vb. I. Intranz. 1. (Despre militari) A fugi din armată; a se sustrage de la prestarea serviciului militar; a trece la inamic. Dacă mîine-seară nu-mi dă drumul pentru două zile, dezertez. CAMIL PETRESCU, U. N. 20. Să dezerteze și să terfelească onoarea militară! Cuvînt greu! proiect teribil! GALACTION, O. I 140. 2. Fig. A părăsi în mod nepermis un loc, o slujbă etc.; a se sustrage de la îndeplinirea sarcinilor încredințate. Ar fi fost firesc să mă folosesc de buna primire ce mi se făcea și să încep lupta pentru definitivare. Camarazii mei de literatură de prin anii 1898-1899 așa au făcut... Eu am ieșit din rînduri și am dezertat. GALACTION, O. I 24. Unii dezertară, Millo și Teodorini se duseră departe să caute un mai bun noroc. NEGRUZZI, S. I 345.

DEZERTARE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. 1. Sustragere de la prestarea serviciului militar; părăsire fără învoire a unității; trecere la inamic. Vestea dezertării lui Jimborean străbătu divizia cu iuțeala fulgerului. CAMILAR, N. I 195. 2. Fig. Părăsire a unui loc, a unei slujbe etc.; sustragere de la însărcinările date.

DEZERTOR, dezertori, s. m. Militar care părăsește fără învoire unitatea sa; persoană care se sustrage de la prestarea serviciului militar; militar care trece la inamic. Dezertorul își ridică genunchiul dintre ierburi și mă privi cu neîncredere. C. PETRESCU, S. 171.

ONORARIU, onorarii, s. n. Plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiune liberă intelectuală (avocat, medic etc.). La plecare, nu vru să primească onorariul. C. PETRESCU, Î. II 244. Deocamdată nici onorariul pentru procesul divorțului nu i l-a achitat. REBREANU, R. II 47. – Variantă: onorar s. n.

PLĂTI, plătesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea în bani a unui bun obținut. Voi mie mi-ți plăti numai vinul și brînza. SADOVEANU, O. VIII 259. Uite ce e, cucoană, zice conductorul, trebuie să plătiți un bilet CARAGIALE, O. II 161. Aduce piatra la mine și i-o plătesc cît nu face, ba încă sînt bucuros că o pot căpăta. CREANGĂ, P. 218. ◊ Fig. Dar dacă mă găsea [jupînul] pe uliță, plăteai dumneata pielea mea? CARAGIALE, O. I 56. Aibi grijă să nu mă-neci, Că n-ai bani să mă plătești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 139. ◊ Expr. A plăti oalele sparte v. oală. ♦ A achita un impozit, o obligație etc. Ajunsese să plătească el camătă din ce în ce mai pipărată. CARAGIALE, O. IIII 39. ◊ Fig. (Complementul indică un abstract; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și desemnînd instrumentul) A răscumpăra. Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263. Binele ce mi l-ai făcut mie nu ți-l pot plăti nici cu lumina ochilor. EMINESCU, N. 12. Sînt ore fericite, sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri. ALECSANDRI, P. I 125. ◊ Intranz. Pierduse mai mult decît putea plăti. DUMITRIU, N. 114. ♦ Refl. A lichida o datorie (morală), a se achita, a scăpa de o obligație, a-și încheia socotelile cu cineva. Eu îi sînt dator lui Costică o scrisoare; sper să mă plătesc săptămîna asta. CARAGIALE, O. VII 61. Amiciția ce mi-arătați mă atinge atît, că nu voi putea niciodată cu nimic să mă plătesc. BOLINTINEANU, O. 532. Eu cu doina mă plătesc De bir și de boieresc. TEODORESCU, P. P. 284. 2. Tranz. A da (bani), a achita plata pentru un serviciu făcut, pentru folosirea unui obiect. Dă-ne ceva să mîncăm; plătim oricît, numai să fim mulțămiți. HOGAȘ, DR. 83. Lui dascălul Vasile a Vasilicăi plăteam numai cîte un sorocovăț pe lună. CREANGĂ, A. 16. ♦ (Cu privire la persoane) A achita un salariu; a da o sumă de bani (dinainte stabilită) pentru o muncă efectuată, pentru un serviciu prestat etc. Fetele sînt folosite la munci pentru care un bărbat, plătit de două ori atît, ar fi prea scump. BOGZA, A. Î. 46. Să stea omul trei zile la poarta mea și să nu meargă nimeni să-l cerceteze? Pentru asta vă plătesc eu simbrie? ISPIRESCU, L. 44. 3. Intranz. A merita un anumit preț, a valora. Și-n vîrful cîrligului, Sub mîna scutarului, Este-o piatră nestemată Ce plătește lumea toată. ANT. LIT. POP. I 513. ◊ (Subiectul este un abstract) Pe arșițele iestea o răcoreală ca asta mult plătește! CREANGĂ, P. 205. El simțea că o oră lîngă ea ar plăti mai mult decît toată viața. EMINESCU, N. 74. ♦ Refl. pas. (Popular) A avea preț, a se vinde cu preț bun. Mergînd mai departe a întîlnit pe alt om și iarăși l-a întrebat de se plătesc boi ca ai lui la tîrg. SBIERA, P. 2. Mă dusei miercurea-n tîrg Să văz boii cum se vînd, Vacile cum se plătesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. 4. Tranz. (Popular, despre ființe) A fi în stare de... a fi vrednic să...; a prețui. Cine știe ce-o fi și ce-o plăti calul acesta. RETEGANUL, P. I 70. Am îmbătrînit cu arma în mînă, ș-am cunoscut ce plătesc moldovenii la luptă, cînd își apără țara și neatîrnarea lor. ALECSANDRI, T. I 16. ◊ Intranz. Un cal negru dobrogean, Un cal sprinten voinicesc... Plătea cît un cal domnesc. ALECSANDRI, P. P. 73. (Exp r.) A nu plăti nici (cît) o ceapă degerată (nici două parale sau nici doi bani) = a nu avea nici o valoare.

PRESTARE, prestări, s. f. Faptul de a presta o activitate; efectuare, executare. Prestare de servicii. ◊ Prestare de jurămînt = depunere de jurămînt.

simbrie, simbrii, (sâmbrie), s.f. – Răsplată în bani pentru o muncă sau un serviciu prestat; salariu, leafă: „Te-oi sluji fără simbrie” (Calendar, 1980: 71). – Din sâmbră „asociație” (< sl. sŭmbrŭ, „tovarăș”) + suf. -ie (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

SUSTRAGERE, sustrageri, s. f. Acțiunea de a (se) sustrage. 1. Însușire a unui lucru străin; furt. Sustragere de documente. 2. Folosirea șireteniei sau a fraudei pentru a nu presta un serviciu datorat legal; eschivare. Sustragere de la prestarea serviciului militar.

EFECTUARE s. 1. executare, îndeplinire, prestare, prestație. (~ unei munci utile.) 2. executare, execuție, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, săvîrșire, (înv.) săvîrșit. (~ unei lucrări.) 3. executare, îndeplinire, prestare. (~ serviciului militar.)

EXECUTARE s. 1. confecție, confecționare, fabricare, facere, făcut, producere. (~ unor obiecte de îmbrăcăminte.) 2. efectuare, execuție, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, săvîrșire, (înv.) săvîrșit. (~ unei lucrări.) 3. execuție, facere, făurire, realizare. (~ unei opere durabile.) 4. efectuare, îndeplinire, prestare, prestație. (~ unei munci utile.) 5. efectuare, îndeplinire, prestare. (~ serviciului militar.) 6. (MUZ.) execuție, interpretare, intonare. (~ a unei melodii.) 7. aplicare, îndeplinire. (~ unei sentințe.) 8. (JUR.) (înv.) zapcială, zapciitură, zapcilîc. (~ silită a cuiva.)

ÎNDEPLINIRE s. 1. efectuare, executare, execuție, facere, împlinire, înfăptuire, realizare, săvîrșire, (înv.) săvîrșit. (~ unei lucrări.) 2. împlinire, realizare, satisfacere, (rar) satisfacție. (~ dorinței cuiva.) 3. înfăptuire, realizare, (înv.) realizație. (~ tuturor viselor.) 4. efectuare, executare, prestare, prestație. (~ unei munci utile.) 5. efectuare, executare, prestare. (~ serviciului militar.) 6. aplicare, executare. (~ unei sentințe.)

zaim sm [At: (începutul sec. XVIII) MAG. IST. IV, 144/21 / Pl: ~i / E: tc zaim] (Tcî) 1 Persoană care posedă un lot de pământ în proprietate temporară de la sultan, cu obligația de a presta servicii militare. 2 (Îc) ~-bumbașir Persoană care posedă un lot de pământ în proprietate temporară de la sultan, cu obligația de a presta servicii polițienești. 3 Conac al zaimului (1) Si: timar² (1).

dezerta vi [At: (a. 1829), ap. TDRG / Pzi: ~tez / E: fr déserter] 1 (D. militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). 2 (Fig) A-și părăsi îndatoririle, obligațiile. 3 (Fig) A se sustrage de la îndeplinirea unor îndatoriri, obligații.

dezertare sf [At: DN² / Pl: ~tări / E: dezerta] 1 Părăsire nejustificată de către un militar a unității din care face parte, a locului în care prestează serviciul sau a câmpului de luptă (trecând uneori la inamic). 2 (Fig) Părăsire a îndatoririlor, a obligațiilor. 3 (Fig) Sustragere de la îndeplinirea unor îndatoriri, obligații.

dezertor sm [At: (a. 1788), ap. TDRG / Pl: ~i / E: fr déserteur] 1 Militar care părăsește, în mod nejustificat, unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). 2 Om care părăsește, în mod laș, o misiune, un loc, o îndatorire etc.

gospodărie sf [At: I. IONESCU, C. III / V: (reg) ~păd~ / Pl: ~ii / E: gospodar + -ie] 1 Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobilă) a unui țăran și a familiei sale Si: casă. 2 Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele (înrudite) care o locuiesc. 3 (Prc) Persoane (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor. 4 Activitate casnică a gospodinei (1). 5 (Iuz) Unitate de producție agricolă, de prestări servicii etc. (de stat, cooperatistă sau particulară). 6 Administrare a unui bun, a unei instituții (publice) etc. 7-8 Instituție sau ansamblu de instituții care asigură gospodăria (6). 9 (Iuz) Economie. 10 (Reg) Căsnicie. corectat(ă)

onorariu¹ sn [At: NEGULICI / V: onorar / E: fr honoraire, lat honorarium] Plată acordată unei persoane, de obicei unui intelectual liber profesionist, pentru un serviciu prestat în sfera preocupărilor sale.

permanent, ~ă [At: NEGULICI / V: (reg) păr~, pir~ a / Pl: ~nți, ~e / E: fr permanent] 1 a Care există un anumit interval de timp sau veșnic, fără a se schimba și fără a se întrerupe Si: constant, necontenit, neîntrerupt, stabil, statornic. 2 a Care se desfășoară sau se repetă fără întrerupere Si: necontenit, neîntrerupt. 3 a (Îs) Ondulație ~ă Ondulație a părului făcută printr-un procedeu special pentru a se menține multă vreme. 4-5 sn (Procedeu prin care se obține o) ondulație permanentă. 6-7 sn, a (Șîs păr ~) (Păr) care a fost ondulat prin acest procedeu. 8 a (D. instituții, organizații etc. sau persoane care le reprezintă; îoc provizoriu) Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. 9 a (D. salariați; îoc zilier) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților angajați în schemă. 10 a (Îs) Armată (sau, înv, oștire, oaste) ~ă Armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. 11 a (În vechea armată; îoc cu schimbul) Care presta serviciul militar fără întrerupere. 12 a (Chm; d. gaze) Care își conservă starea la toate temperaturile și sub toate presiunile.

plăti [At: N. TEST. (1648), 26^r/2 / Pzi: ~tesc / E: slv платити] 1 vt (Fșa) A da o sumă de bani dinainte stabilită pentru o muncă efectuată, pentru un serviciu prestat etc. Si: a remunera, a retribui. 2 vt (Fșa) A achita contravaloarea bunurilor obținute, cumpărate sau folosite, a unei consumații etc. în bani sau în natură. 3 vt (Îe) A ~ cu capul (sau cu viața) A fi omorât pentru o greșeală, o îndrăzneală, o faptă necugetată. 4 vt (Îe) A ~ cu dobândă A se răzbuna pe cineva pentru o pagubă sau o suferință. 5 vt A despăgubi în bani sau în natură pentru o pagubă făcută, pentru o stricăciune etc. 6 vt (Înv; ccd) A lua ca despăgubire în compensație. 7 vt (Fșa) A achita taxe, impozite, datorii etc. 8 vt (Fșa) A lichida o datorie. 9 vr A se achita de o obligație morală. 10 vi A răsplăti pe cineva pentru faptele sale. 11-12 vti A suporta consecințele nefaste ale unei fapte, ale unei atitudini (proprii sau aparținând altuia) etc. Si: a expia, a ispăși. 13 vi A avea sau a reprezenta o anumită valoare Si: a face, a prețui, a valora. 14 (Îe) A nu ~ (nici) o ceapă (degerată) sau (nici) două parale (ori doi bani, un ban, doi creițari) sau (reg) nici o pară putredă (ori un fir de tort, un baraboi) sau nici de un potroc A nu avea nici o valoare. 15 vrp (Reg) A merita.

plătire sf [At: PSALT. 191 / Pl: ~ri / E: plăti] 1 Oferire a unei sume de bani dinainte stabilită pentru o muncă efectuată, pentru un serviciu prestat etc. Si: plătit¹ (1), retribuire, remunerare. 2 Achitare a contravalorii în bani sau în natură Si: plătit¹(2). 3 Despăgubire. 4 Achitare a taxelor, impozitelor Si: plătit¹ (3). 5 Lichidare a unei datorii Si: plătit¹ (4). 6 Răsplătire. 7 Ispășire. 8-9 (Înv) Plată (9-10).

timar² [At: C. CANTACUZINO, CM I, 30 / Pl: ~uri, ~e sn, ~i sm / E: tc timar] (Înv) 1 sn Lot de pământ conferit în proprietate temporară de către sultan oștenilor (uneori și dregătorilor civili, ca salariu), în schimbul obligației de a presta serviciul militar. 2 sm (Șîs ~ spahiu) Timariot.

vizită¹ sf [At: IST. AM. 24^r/15 / A și: ~zită /V: (reg) vez~, (îvr) ~zetă, (nob) vizit sn / E: fr visite] 1 Deplasare (acasă) la cineva (din prietenie, din curtoazie, din obligație etc.) cu scopul unei întrevederi Si: vizitare (1), (reg) vindig, vindiug Vz vindic (3). 2 Primire (acasă) a cuiva (oferindu-i ospitalitate, găzduire) Si: (reg) vindig, vindiug Vz vindic (4). 3 Întrevedere care are loc cu prilejul deplasării la cineva sau al primirii cuiva Si: (reg) vindig, vindiug Vz vindic (5). 4 Interval de timp în care are loc o vizită (3) Si: (reg) vindig, vindiug Vz vindic (6). 5 (Îs) Carte (sau, înv, cartă) de ~ Bucată mică de carton, dreptunghiulară, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea, titlurile, adresa etc. și care poate fi înmânată sau trimisă (cunoscuților). 6 (Îcs) Carte de ~ Joc a cărui dezlegare constă în obținerea unui nume, a unui proverb, a unui titlu de carte etc. prin anagramarea literelor dintr-un nume dat. 7 (Îe) A fi în ~ (cu cineva) A avea relații de prietenie cu cineva. 8 (Îae) A se vizita reciproc. 9-10 (Pm) Vizitator (1-2). 11 Serviciu prestat de un medic care se deplasează la domiciliul bolnavului sau care primește un bolnav în cabinetul său pentru consultație. 12 Deplasare zilnică făcută de medici, însoțiți de personalul auxiliar, în saloanele unui spital, la patul bolnavilor. 13 (Pex) Examen medical. 14 (Îs) ~ medicală Control medical periodic, obligatoriu, în anumite sectoare de activitate. 15 (Mun; îs) ~ de mână Examen medical fără raze „X”. 16 Deplasare (în grup) într-o țară, într-o localitate, la un obiectiv cultural sau turistic etc. cu scopul de a cunoaște, de a se informa, de a se relaxa etc. Si: vizitare (3), (înv) vizitație (3). 17 Interval de timp în care are loc o vizită¹ (16) Si: vizitare (4), (înv) vizitație (4). 18 (Îs) ~ oficială Deplasare efectuată de o persoană sau de un grup de persoane (cu funcții de conducere), în scopul realizării unor acorduri politice, economice, culturale etc. 19 Inspecție efectuată prin deplasare la fața locului Si: vizitare (7), (îvr) vizitație (6), vizitarisire. 20 Operație de verificare, pe timp de război, a documentației, a încărcăturii etc. unui vas străin, suspectat de încălcarea dreptului internațional.

sorțar sm [At: BARCIANU / V: (reg) șor~ / Pl: ~i / E: sorț¹ + -ar] (Pop) 1 Persoană care trage la sorți. 2 (Spc) Tânăr care era desemnat prin sorți să presteze serviciul militar Si: (pop) sorțaș.

stagiu sn [At: DDRF / Pl: ~ii, (rar) ~uri / E: lat stagium, fr stage] 1 Perioadă de timp, stabilită prin lege, în care o persoană prestează serviciul militar activ Si: armată¹ (2), (îvp) ostășie, soldăție, (pfm) militărie, (înv) oștenie, (reg) cătănie (1). 2 Perioadă de timp în cursul căreia un începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesiunea sau specialitatea sa, pentru a-și dovedi aptitudinile și capacitatea de muncă Si: stagiatură. 3 Vechimea în muncă a unui angajat (începător). 4 Perioadă de timp care constitue o etapă în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.

zaim s.m. (turc. înv.) Persoană care primea un lot de pămînt în proprietate temporară de la sultan, cu obligația de a presta servicii militare. La arme, la arme, zaimi, iurulceri! (BOL.). • pl. -i. /<tc. zaim.

simbríe, simbrii, (sâmbrie), s.f. Răsplată în bani pentru o muncă sau un serviciu prestat; salariu, leafă: „Te-oi sluji fără simbrie” (Calendar, 1980: 71). – Din sâmbră „asociație” + suf. -ie (Șăineanu, MDA).

GOSPODĂRIE, gospodării, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobilă) a unui locuitor, îndeosebi a unui țăran (și a familiei sale); casă¹. ♦ Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele (înrudite) care o locuiesc, trăind în comun; persoanele (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor. 2. Activitate casnică (a gospodinei); menaj. 3. (Ieșit din uz) Unitate de producție agricolă, de prestări de servicii etc. (de stat, cooperatistă sau particulară). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei instituții (publice) etc.; instituție sau ansamblu de instituții care asigură această conducere, administrare. Gospodărie comunală. – Gospodar + suf. -ie.

OFERTĂ, oferte, s. f. 1. Propunere făcută de o persoană altei persoane pentru vânzarea-cumpărarea unor mărfuri, pentru angajarea într-o slujbă, participarea la o acțiune, prestarea unor servicii etc.; (concr.) act, document scris prin care se face o astfel de propunere. 2. Totalitatea mărfurilor destinate consumului, aflate în circulație. – Din it. offerta, germ. Offerte.

COOPERATIVĂ, cooperative, s. f. 1. Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție = unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea țărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producție și a producției. Cooperativă meșteșugărească = unitate economică autonomă, în care se unește de bunăvoie un grup de meseriași pentru a lucra în comun cu mijloace aduse de ei în proprietate comună sau cumpărate în comun. 2. (Concr.) Magazin de desfacere al unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din fr. coopérative

COOPERAȚIE, s. f. 1. Cooperare. 2. Asociere, uniune de persoane în întreprinderi cooperatiste (de producție, de consum, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc.). – Din fr. coopération, rus. kooperațiia.

MESERIE, meserii, s. f. Profesiune sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesiune (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.).

COST¹ s. n. Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc. ◊ Costul vieții = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare, precum și a serviciilor utilizate, pe o familie, într-o perioadă determinată. Preț de cost = (în producție) totalul cheltuielilor necesare pentru fabricarea unui bun oarecare; (în circulația mărfurilor) sumă de bani plătită pentru un bun cumpărat în scop de revânzare. ◊ Expr. A vinde sub cost = a vinde o marfă cu un preț mai mic decât prețul de cost¹. A vinde în cost = a vinde o marfă cu un preț egal prețului de cost¹. – Din costa (derivat regresiv).

TARIF s. preț, taxă. (Prestări de servicii cu ~ moderat.)

deservi (a face un rău serviciu, a acționa în dauna cuiva, a presta un serviciu) vb. → servi

BIROU ~ri n. 1) Masă de scris (cu sertare). 2) Cameră într-o instituție, unde este instalată masa de scris și mobilierul necesar și unde lucrează funcționarul acestei instituții; cabinet. ~l directorului. 3) Secție administrativ-cancelărească a unei instituții. 4) Instituție cu caracter gospodăresc și financiar, care prestează anumite servicii populației. 5) Organ electiv de conducere al unor organizații politice, de masă, obștești. [Sil. bi-rou] /<fr. bureau, rus. biuro

COMANDĂ ~enzi f. 1) Dispoziție, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială, spre a fi îndeplinită de cei vizați; ordin; poruncă. A da ~. ◊ Ton de ~ ton poruncitor. La ~ la cererea și după dorința unui superior. 2) Funcție de conducere militară. ◊ A lua ~anda a fi numit la conducerea unei acțiuni militare. 3) Cerere prin care se solicită livrarea unui produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. 4) Marfă comandată. 5) Operație prin care se manevrează un sistem tehnic. ~ programată. ~ manuală. 6) Element al unui mecanism care asigură funcționarea ansamblului. ◊ Semnal de ~ semnal transmis de dispozitivele automate pentru a determina desfășurarea unui proces tehnic. Panou (sau tablou) de ~ placă pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comandă. [G.-D. comenzii] /<fr. commande

COOPERATIVĂ ~e f. 1) Unitate economică constituită prin asocierea, pe baza liberului consimțământ, a unui grup de meseriași, mici producători etc. pentru producerea, cumpărarea sau desfacerea în comun a unor produse, pentru prestarea unor servicii etc. 2) înv. Unitate comercială în care mărfurile se păstrează, se expun și se vând direct consumatorilor; magazin. [Sil. co-o-] /<fr. cooperative

COST ~uri n. Sumă de bani cheltuită pentru cumpărarea, producerea, extragerea unui produs sau pentru prestarea unui serviciu. ◊ Preț de ~ totalitate a cheltuielilor făcute pentru producerea și desfacerea unui produs. /v. a costa

A LIVRA ~ez tranz. 1) (mărfuri, materiale, provizii etc.) A da în posesiune în mod sistematic (în baza unor înțelegeri prealabile); a furniza. 2) (servicii) A presta la comandă contra unei plăți. [Sil. li-vra] /<fr. livrer

NATURĂ ~i f. 1) Lumea fizică înconjurătoare în toată diversitatea manifestărilor ei; totalitatea ființelor și lucrurilor existente. * ~ moartă a) grup de obiecte neînsuflețite, utilizabile; b) pictură reprezentând un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vânat etc.). Din (sau de la) ~ înnăscut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliște; peisaj. A admira ~a. * În sânul ~ii departe de ceea ce este făcut de mâinile omului. 3) fig. Caracter specific; esență. ~a lucrurilor. 4): În ~ în produse (naturale sau create de om) ori în prestări de servicii. 5): După ~ după modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (în artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umană. * Obișnuința este a doua ~ se spune despre o stare sau o acțiune cu care s-a obișnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. * Cărbune de ~ organică cărbune animal. (Lucrurile sunt) de așa ~ (lucrurile sunt) de așa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

TARIF ~e n. 1) Sistem de norme (oficiale) de retribuire a diferitelor prestări de servicii. 2) Tabel care cuprinde taxele pentru serviciile publice. /<ngr. tarífa, fr. tarif

FEUDĂ s.f. Domeniu primit în stăpînire de un vasal de la seniorul său în schimbul recunoașterii suzeranității seniorului, pentru faptul că îi păstra credință și se obliga să-i presteze anumite servicii. [Pron. fe-u-, var. feud s.n. / < it. feudo, cf. lat. feudum].

ÎNTREPRINDERE s.f. 1. Acțiune pornită din inițiativă personală. 2. Unitate economică de producție, de prestare de servicii sau de comerț. [< întreprinde].

OFERTĂ s.f. 1. Propunere în legătură cu vînzarea sau cu cumpărarea unei mărfi, cu angajarea într-o slujbă, cu prestarea unui serviciu etc.; (p. ext.) cerere scrisă prin care se face o asemenea propunere. 2. Totalitatea mărfurilor oferite pe piață într-un anumit moment. [< fr. offerte, germ. Offerte, it. offerta].

PAUȘAL s.n. Sistem de plată pentru beneficiarii prestărilor de servicii comunale la care instalațiile nu sunt înzestrate cu aparate de măsurat cantitățile consumate, suma calculîndu-se cu aproximație pe baza capacităților instalate ale aparatelor sau a consumurilor posibile. [< germ. Pauschale].

BENEFICIAR, -Ă s. m. f. cel care beneficiază de ceva. ◊ persoană, întreprindere, instituție pentru care se execută o lucrare, se prestează diferite servicii. (< fr. bénéficiaire, lat. beneficiarius)

COMISION s. n. 1. însărcinare dată unei persoane de a face ceva; serviciu făcut cuiva în urma unei asemenea însărcinări. 2. însărcinare dată unei întreprinderi comerciale de a face o operație de cumpărare, de vânzare etc. ◊ cotă din suma unei operații comerciale în comision, reținută de cel care face (sau mijlocește) operația. 3. remunerație pentru mijlocirea sau prestarea unui serviciu. (< fr. commission)

CONTRACT s. n. 1. convenție, înțelegere scrisă prin care două sau mai multe părți se obligă reciproc la ceva. ♦ ~ de muncă = contract potrivit căruia cineva se obligă să presteze o anumită muncă în schimbul unei retribuții; ~ colectiv de muncă = contract încheiat de o instituție sau întreprindere cu muncitorii și funcționații respectivi, reprezentați prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract între două întreprinderi prin care o parte se obligă să livreze anumite produse, să presteze un serviciu sau să execute o lucrare, iar cealaltă să plătească prețul mărfii sau al lucrării, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ŭlui social = teorie raționalistă potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenții între oameni. 3. (bridge) număr de levate la care s-a angajat un jucător. (< lat. contractus, fr. contrat)

COOPERATIVĂ s. f. 1. organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane care concentrează mijloace de producție și forțe de muncă pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite, prestarea de servicii. 2. magazin de mărfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfac diferite produse. (< fr. coopérative)

COST¹ s. n. totalitatea cheltuielilor, exprimate în bani, efectuate pentru producerea unui bun, executarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc. (< it. costo, germ. Kostos)

DESERVI² vb. tr. 1. a presta un serviciu în folos public; a servi, a fi de folos. 2. a supraveghea, a îngriji o mașină, un agregat în timp ce funcționează. (< fr. desservir, lat. deservire)

FEUDĂ s. f. domeniu primit în stăpânire de un vasal de la seniorul său în schimbul recunoașterii suzeranității acestuia, pentru faptul că îi păstra credință și se obliga să-i presteze anumite servicii; fief (1). (< it. feudo, lat. feudum)

ÎNTREPRINDERE s. f. 1. acțiune pornită din inițiativă personală; rezultat al unei activități. 2. unitate economică de producție, de construcții, prestări de servicii sau de comerț. (< întreprinde)

OFERTĂ s. f. 1. propunere în legătură cu vânzarea sau cu cumpărarea unei mărfi, cu angajarea într-o slujbă, cu prestarea unui serviciu etc.; document în care se face o astfel de propunere. 2. totalitatea mărfurilor oferite spre vânzare. (< fr. offerte, germ. Offerte, it. offerta)

PAUȘAL, -Ă adj. global, forfetar. ◊ tarif (sau preț) paușal = sistem de plată pentru prestările de servicii comunale, pentru consumul de energie, apă etc., suma calculându-se cu aproximație pe baza capacităților instalate ale aparatelor sau a consumurilor posibile. ◊ asigurare paușală = asigurare de bunuri, persoane sau riscuri pe baza plății unei prime de asigurare unice (medii). (< germ. pauschal)

SCUTEALĂ, scuteli, s. f. 1. (Pop.) Adăpost. 2. (Înv.) Privilegiu de a nu presta anumite servicii, de a nu plăti anumite dări. ◊ Ostaș de scuteală = scutelnic (2). – Din scuti + suf. -eală.

FRANCIZĂ, francize, s. f. Dreptul acordat de o întreprindere cu renume unei alte întreprinderi prin care aceasta din urmă poate să exploateze drepturile de proprietate intelectuală sau industrială ale francizorului, în schimbul unei contribuții financiare, în scopul producerii sau livrării de bunuri sau al prestării de servicii. – Din fr. franchise.^[1]

CONTRÁCT (< germ., lat.) s. n. 1. (Dr.) Acord de voință între două sau mai multe persoane fizice sau juridice în scopul de a da naștere unor drepturi și obligații ori de a le transmite sau stinge; convenție. ◊ C. de muncă = c. încheiat de o persoană fizică cu o lată persoană fizică sau juridică prin care cea dintîi se obligă să presteze celei din urmă o anumită muncă muncă în schimbul unui salariu. ◊ C. economic = c. încheiat între două întreprinderi avînd ca obiect furnizarea de produse, executarea de lucrări sau prestarea de servicii. ◊ C. de autor = c. prin care un autor se obligă față de o instituție specializată în valorificarea dreptului de autor să cedeze, contra cost, drepturile de proprietate intelectuală în anumite condiții și pentru o perioadă limitată în timp. ◊ C. de căsătorie = act juridic al căsătoriei prin care se stabilesc, pe cale de tranzacție, raporturile patrimoniale dintre soți. 2. (FILOZ.) C. social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși (Hobbes), între indivizi și și suveran (Locke), între fiecare individ și comunitate (Rousseau) și care constituie fundamentul ordinii civile.

COST (< costa) s. n. Cheltuială (exprimată în bani) efectuată pentru obținerea (producerea sau cumpărarea) unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc. ◊ Costul vieții = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare, a serviciilor utilizate, necesare unei familii, într-o perioadă determinată de timp. ◊ Costuri directe = cheltuieli de producție, stabilite pe unitatea de produs în în funcție de ceea ce se consumă efectiv și nemijlocit pentru crearea bunurilor respective. ◊ Costuri indirecte = cheltuieli convenționale a căror mărime pe unitatea de produs nu poate fi determinată decât prin procedee convenționale.

INVIZÍBIL, -Ă (< fr., lat.) adj. Care nu se poate vedea; (de) nevăzut. ◊ (EC.) Export (import) i. = încasările și plățile dintre țări, ocazionate de prestările de servicii (transporturi, călătorii și turism, telecomunicații, asigurări, servicii bancare și financiare etc.), de transferurile de venituri provenite muncă (salarii) și din investițiile externe de capital (profituri, dividende, dobânzi) și de transferurile unilaterale curente (despăgubiri, moșteniri, donații, ajutoare publice sau private). ◊ Balanță i. = parte a balanței de tranzacții curente (contul curent) în care se înregistrează exportul și importul i.. ◊ Mână i. = termen care desemnează capacitatea unei piețe, cu concurență perfectă, de a aduce beneficiile cele mai mari pentru toți participanții, chiar în condițiile în care toți comercianții ar urmări să-și maximizeze profiturile. Termenul a fost utilizat pentru prima dată de A. Smith.

TARIF, tarife, s. n. 1. Preț (stabilit oficial) pentru prestările de servicii, transport, telefon, radio, consum de energie electrică etc. ♦ Retribuție oficială stabilită pentru o anumită muncă. 2. Tabel, listă cuprinzând prețurile unitare sau specifice pentru diferite servicii (publice) și condițiile stabilite pentru aplicarea lor. 3. (În sintagma) Tarif vamal = tabel în care sunt înscrise taxele vamale la care sunt supuse mărfurile trecute peste granița unui stat. [Pl. și: tarifuri] – Din fr. tarif.

BENEFICIAR, -Ă, beneficiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană (fizică sau juridică) căreia, în temeiul unui contract, i se predau anumite produse sau lucrări, ori i se prestează anumite servicii. 2. Persoană care beneficiază de ceva. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. bénéficiaire, lat. beneficiarius.

CIFRĂ, cifre, s. f. 1. Simbol grafic (care reprezintă unul dintre numerele de la zero până la nouă) folosit pentru scrierea numerelor; (impr.) număr. 2. Volum, sumă, cantitate reprezentată prin cifre (1). ◊ Compus: cifră-record = cea mai mare cifră la o anumită dată, într-un anumit moment. ◊ Impozit pe cifra de afaceri = impozit aplicat proporțional cu mărimea, cu valoarea afacerilor. Cifră de afaceri = veniturile rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii și alte venituri din exploatare. 3. Număr care indică valoarea unei mărimi caracteristice a unei substanțe, a unui fenomen. Cifră de saponificare. – Din it. cifra, lat. cifra. Cf. fr. chiffre.^[1]

OFERTĂ, oferte, s. f. 1. Propunere făcută de o persoană altei persoane pentru vânzarea-cumpărarea unor mărfuri, pentru angajarea într-o slujbă, participarea la o acțiune, prestarea unor servicii etc.; (concr.) act, document scris prin care se face o astfel de propunere. 2. Cantitate dintr-un bun economic de consum sau dintr-un factor de producție, disponibilă pentru vânzare într-o anumită perioadă și la un anumit preț unitar. – Din it. offerta, germ. Offerte.

COOPERATIVĂ, cooperative, s. f. 1. Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători agricoli, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (În trecut) Cooperativă agricolă de producție = unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea țărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producție și a producției. Cooperativă meșteșugărească = unitate economică autonomă, în care se unește de bunăvoie un grup de meseriași pentru a lucra în comun cu mijloace aduse de ei în proprietate comună sau cumpărate în comun. 2. (În trecut; concr.) Magazin de desfacere al unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din fr. coopérative.

COOPERAȚIE, cooperații, s. f. 1. Cooperare. 2. Asociere, uniune de persoane, în întreprinderi cooperatiste (de producție, de consum, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc.). – Din fr. coopération, rus. kooperațiia.

COST¹, costuri, s. n. Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc.; preț. ◊ Costul vieții = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare, pentru serviciile utilizate, necesare unei familii, într-o perioadă determinată. Preț de cost = (în producție) totalul cheltuielilor necesare pentru fabricarea unui bun oarecare; (în circulația mărfurilor) sumă de bani plătită pentru un bun cumpărat în scop de revânzare. ◊ Expr. A vinde sub cost = a vinde o marfă cu un preț mai mic decât prețul de cost¹. A vinde în cost = a vinde o marfă cu un preț egal prețului de cost¹. – Din costa (derivat regresiv).

GOSPODĂRIE, gospodării, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobilă) a unui locuitor, îndeosebi de la țară (și a familiei sale); casă¹. ♦ Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele (înrudite) care o locuiesc, trăind în comun; persoanele (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor. 2. Activitate casnică (a gospodinei); menaj. 3. (Ieșit din uz) Unitate de producție agricolă, de prestări de servicii etc. (de stat, cooperatistă sau particulară). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei instituții (publice) etc.; instituție sau ansamblu de instituții care asigură această conducere, administrare. Gospodărie comunală. – Gospodar + suf. -ie.

ÎNTREPRINDERE, întreprinderi, s. f. 1. Orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență. 2. Acțiune pornită din inițiativă personală. – V. întreprinde.

MESERIE, meserii, s. f. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesie (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.).

OFICIA, oficiez, vb. I. 1. Tranz. A celebra slujba bisericească; a sluji în biserică. Mitropolitul... era aci și oficia sfînta liturghie. GALACTION, O. I 90. Absol. Cu barba lui mare, roșcată, avea un aer de preot care oficiază. VLAHUȚĂ, O. AL. II 54. A săvîrși cu solemnitate un act de însemnătate publică sau privată (în special o căsătorie); a celebra. La un birou micuț... stă funcționara, o fată tot atît de tînără ca aceea care oficiază căsătoriile. SAHIA, U.R.S.S. 114. 2. Intranz. Fig. (Glumeț) A-și îndeplini slujba, a presta un serviciu. Berta e... prin cămări, drămuind ce trebuie pentru bucătăria unde oficiază madama Sultana. PAS, L. I 94. Omul nostru oficia însă la grătarul cu pastramă, care împrăștia miros de grăsime ca o jertfă antică. SADOVEANU, E. 170.

TAXATOR, -OARE, taxatori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu primirea (rar și cu fixarea) sumelor datorate de public pentru o prestare de serviciu; încasator. A venit... taxatorul, de îndată ce tramvaiul a oprit. SAHIA, U.R.S.S. 188. Șeful se certa cu agentul, secundul vaporului cu taxatorul, șeful de echipaj cu împiegatul vamal. BART, S. M. 87. Unul dintre frații ei, locotenent, era om cheltuitor, iar celalt, taxator la vama din Galați, se lupta cu o casă plină de copii. SLAVICI, N. II 201.

ZECIME, zecimi, s. f. 1. Fiecare dintre părțile luate dintr-un întreg împărțit în zece părți egale. ♦ Prima cifră de după virgulă, la numerele zecimale. 2. (În trecut) Impozit reprezentînd a zecea parte din venitul cuiva; p. ext. cantitate dintr-un prodiis (de obicei reprezentînd a zecea parte din totalul produselor cuiva) luată ca plată pentru prestarea unui serviciu (v. zeciuială). ♦ A zecea parte, care îi revenea județului sau comunei, din impozitul plătit de cetățeni statului.

ZECIUIALĂ, zeciuieli, s. f. (În trecut) Dare anuală către stat și comună sau către proprietar, Ia care erau supuși odinioară țăranii și care reprezenta a zecea parte din recolta de cereale, vite etc. (v. dijmă); p. ext. parte dintr-un produs (reprezentînd de obicei a zecea parte dintr-un total) revendicată de cineva sau luată cu forța drept salariu, drept plată pentru prestarea unui serviciu etc. (v. zecime). Se alcătuia din zeciuiala birnicilor. I. IONESCU, D. 101. ♦ A zecea parte dintr-un produs care se predă cuiva (sau pe care îl revendică sau îl ia cineva cu forța) ca salariu, ca răsplată, ca vamă la moară etc. Își scosese... balaurul un cap ca să-și ieie zeciuiala. SBIERA, P. 125. Împăratul îi făgădui să-i dea zeciuială din toate felurile de vite. ISPIRESCU, U. 42. Troian mult se bucura, Zeciuială morii da. ALECSANDRI, P. P. 390.

SCUTEALĂ, scuteli, s. f. 1. (Popular) Adăpost. Am afară un cal scump... faceți bine și-i faceți ceva rînduială... să fie la scuteală legat și să aibă baremi ceva ogrinji dinainte. RETEGANUL, P. I 70. Stupii... se pun la scuteală. I. IONESCU, M. 380. 2. (Învechit) Privilegiu de a nu presta anumite servicii; scutire de anumite dări. ◊ Ostaș de scuteală = ostaș care slujea în schimbul unei scutiri de dări; scutelnic.

SCUTIRE, scutiri, s. f. 1. Acțiunea de a scuti și rezultatul ei; dispensă. Scutire de frecvență. 2. (Învechit) Exceptare de a presta anumite servicii; scutire de a plăti anumite dări. Vecinii, îndeobște colonizați, aveau scutirile și dreptățile lor. EMINESCU, N. 154. Acele imagini... ne aduc aminte pe faimosul marchiz al lui Beranger carele, în secolul nostru egalitar, visează scutiri și drepturi ce au fost de mult spulberate de suflarea limpezitoare a timpului. ODOBESCU, S. III 144.

SERVI, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, îndatoriri față de cineva. Dacă voi mai revedea vreodată patria mea, va fi numai pentru ca s-o servesc și să-mi jertfesc viața pentru ea, dacă va fi nevoie. KOGĂLNICEANU, S. A. 35. ◊ (Complementul indică timpul servit) Inspectorul îi mai făgădui să-i socotească și anii ce-i servise pînă atunci. REBREANU, I. 82. ◊ Intranz. (Construit cu complementul în dativ) Doi oameni scumpi patriei comune pentru cunoștințele cele întinse, talentele și zelul de a-i servi. GHICA, A. 763. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... Fusese condamnat ca să servească șapte ani ca soldat în regimentul de artilerie din Synope. BART, S. M. 25. ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. A servit trei ani la oraș. ♦ A lucra pentru..., în interesul, în slujba cuiva; a sprijini. La 1848... serveam și interesele mișcării. SADOVEANU, O. I 419. ♦ A fi de folos, util, a aduce servicii cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri, urmat de determinări introduse prin prep. «la», «ca», «de» sau «drept») A folosi la..., a avea rolul de..., a fi utilizat ca... O altă odaie dindărăt va fi servit de dormitor copiilor, avînd aspectul nud al unei săli de internat, cu lucruri puține și tari. CĂLINESCU, E. 50. Pînă în clasa cincea liceală n-am știut la ce poate servi o perie de dinți. C. PETRESCU, Î. II 53. Cu toate aceste, nevinovata poveste servi de pretext tartufilor politici ca să închidă jurnalul și să exileze pe autor. NEGRUZZI, S. I 94. ♦ Refl. A se folosi, a face uz de... Manfred și Faust, adînci cugetători, Fantasme ce-n veghere ședeați pînă la zori... Urcatu-v-ați prin lumea de umbre și de vise, Servitu-v-ați de cuget ca punte peste-abise. MACEDONSKI, O. I 48. ♦ Refl. (Neobișnuit, urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A întrebuința. O stațiune preistorică ai cărei lăcuitori se serveau cu arme de piatră nelustruită și de os. ODOBESCU, S. II 421. 3. Tranz. (Complementul indică lucruri de mîncare, de băut) A pune, a aduce la masă. (Refl. pas.) S-a servit friptura. SAHIA, N. 59. ♦ (Complementul indică lucrul oferit sau persoana căreia i se oferă) A prezenta cuiva o mîncare ca să ia dintr-însa, a da cuiva dintr-o mîncare, a trata pe cineva. Izbuti să-i așeze și să le servească cîte ceva. REBREANU, R. I 193. Din cînd în cînd se scula să-și servească musafirii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 53. ♦ Fig. A da, a transmite. Încercă să-i servească ultimele noutăți despre Nadina. REBREANU, R. I 254. ♦ Refl. A lua să mănînce. Scoase din buzunarul vestei o cutiuță de email cu pastile parfumate și, înainte de a se servi, o întinse Sabinei. C. PETRESCU, C. V. 14. ♦ (Impropriu) A lua dintr-o mîncare sau o băutură oferită; a mînca, a bea. Acum servește dulceață! C. PETRESCU, Î. I 38. ♦ (Despre vînzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; (în special) a executa o comandă. Ceru o cafea neagră, dar chelnerul nu se grăbi să-l servească. C. PETRESCU, C. V. 313. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Opt ascensoare, în mișcare continuă, se ridică și se coboară, servind cele 19 etaje. BART, S. M. 41. ♦ Tranz. (Folosit și absolut) (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune (mingea sau cartea) în joc. Se aude din culise glasul Corinei: «20-20. Eu servesc». Pe urmă cîteva scurte bătăi de minge și apoi tot glasul ei: «21-20». SEBASTIAN, T. 85. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Prez. ind. și: (învechit) serv (CARAGIALE, O. III 146, ALECSANDRI, S. 6).

SUSTRAGE, sustrag, vb. III. 1. Tranz. A-și însuși prin viclenie sau fraudă un lucru care aparține altuia; a fura. A sustrage mărfuri din depozit. A sustrage o sumă de bani. ◊ Refl. pas. Fig. Toate libertățile ce lipsesc și care se sustrag vor fi complecte într-o zi. BOLINTINEANU, O. 258. ♦ (Rar) A elimina, a îndepărta. Cuvinte devenite indispensabile limbii, cît și... forme gramaticale și sintactice, pe care nu le putem sustrage din limba noastră, fără a strica însuși caracterul său original. ODOBESCU, S. I 364. 2. Tranz. (Determinat printr-un complement în dativ sau introdus prin prep. «de la») A opri, a abate, a împiedica (de la ceva). N-am știut altceva decît să mă așez atîtea ore la birou și să scriu, să scriu, să scriu... Am evitat tot ce mi se părea că m-ar putea sustrage de la misiunea mea. C. PETRESCU, C. V. 25. 3. Refl. A folosi șiretenia sau frauda pentru a nu presta un serviciu datorat legal, a se feri (de ceva), a se eschiva (de la ceva); p. ext. a se elibera, a scăpa (de ceva). Care mister Unul spre altul mereu ne-atrage? Vrem de sub farmec a ne sustrage Și dăm de-aceeași forță de fier. MACEDONSKI, O. I 222. A te revolta împotriva unei vieți însemnează a nu te împăca cu ea, dar nu înseamnă de loc a te sustrage influențelor ei. GHEREA, ST. CR. III 385.

asigurare sf [At: NEGRUZZI, S. III, 320/10 / V: (înv) asecu~ / Pl: ~rări / E: asigura] 1 Acțiune care face ca înfăptuirea unui lucru să fie sigură Si: (rar) asigurat¹. 2 Promisiune fermă Si: garantare, încredințare. 3 Operație financiară, decurgând dintr-un contract sau o obligație legală, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unor sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care le-a suferit în anumite situații. 4 Actul de asigurare (3). 5 (Lpl; îs) ~rări sociale de stat Formă de ocrotire a populației prin asigurarea de către stat, în schimbul unei cotizații lunare, de indemnizații, prestări de servicii în cazul bolii, invalidității, bătrâneții etc. 6 (Lpl; îs) ~rări de sănătate Formă a asigurărilor (5) prin care persoanele asigurate au dreptul la servicii medicale, materiale medicale și medicamente. 7 Fixare.

PREȚ s. 1. cost, valoare. (~ al unei mărfi.) 2. tarif, taxă. (Prestări de servicii cu ~ moderat.) 3. căutare. (O marfă care are ~.)

SATISFACE vb. 1. a împăca, a mulțumi. (Măsura luată i-a ~ pe toți.) 2. a mulțumi, (pop.) a îndestula, (Ban., Transilv. și Mold.) a joi. (Recolta obținută l-a ~.) 3. a împlini, a îndeplini, a realiza, (înv.) a plini, (rar fig.) a sătura. (I-a ~ dorința.) 4. a asculta, a împlini, a îndeplini. (I-a ~ toate capriciile.) 5. a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a presta. (Își ~ serviciul militar.)

TARIF s. preț, taxă. (Prestări de servicii cu ~ moderat.)

deservi² vt [At: I. IONESCU, M. 751 / Pzi: ~vesc / E: lat deservire] 1 A presta un serviciu în folos public. 2 A supraveghea și dirija funcționarea unei mașini.

comandă¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 70/1 / V: (înv) ~men~, ~mendie / Pl: ~menzi, (înv) ~de, ~mănzi / E: ger Kommando, fr commande, pn komenda] 1-2 Ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu. 3 (Îs) Metodă de ~ Impunere a unei decizii personale colaboratorilor, fără a-i consulta în prealabil pe aceștia. 4 Autoritate superioară exercitată de cineva, în special de un șef militar. 5 (Înv; îs) ~da supremă Statul Major. 6 (Reg) Post de pază la graniță. 7 (Înv; îe) A fi de ~ A fi de strajă la graniță. 8 Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. 9 (Îla) De ~ Executat după indicațiile date de client. 10 (Îlav) La ~ La cererea cuiva. 11 (Îal) La momentul potrivit. 12 (Îal) Intenționat. 13 (Îal) Fără tragere de inimă. 14 (Teh) Operație manuală, semiautomată (sau automată), prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. 15 (Îs) Post de ~ Loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. 16 (Îas) Loc unde stă comandantul trapelor și de unde transmite comanda operațiilor. 17 (Îs) Punct sau tablou de ~ Loc de unde se execută comenzile și se controlează funcționarea unui sistem tehnic. 18 Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 19 (Ban) Primărie. 20 (Buc; iuz) Grajduri pentru creșterea cailor de rasă. 21 (Reg) Șopron mare. 22 (Reg) Baracă de scânduri făcută de plugar la marginea terenului cultivat de el, în care își ține uneltele sau în care doarme. 23 (Top; reg) Loc pe culmile dealurilor și munților unde inginerii pun cruci ca puncte fixe. 24 (Buc; iuz) Femeie desfrânată. 25 (Reg) Morgă.

cooperativă sf [At: D. STĂNOIU, C. I, 25 / V: (nrc) comp- / Pl: ~ve / E: fr coopérative] 1 Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea și desfacerea în comun a unor produse sau pentru acordarea de credite și prestarea unor servicii. 2 (Iuz; îs) ~ agricolă de producție Unitate economică socialistă, realizată prin asocierea țăranilor, bazată pe proprietatea comună asupra producției și a mijloacelor de producție. 3 (Îs) ~ meșteșugărească Unitate economică autonomă, formată prin asocierea de bunăvoie a unui grup de meseriași, cu scopul de a lucra în comun cu mijloace care intră în proprietate comună Si: cooperație (3). 4 (Ccr) Magazin de desfacere al unei cooperative (3).

cost¹ sn [At: LM / Pl: ~uri / E: drr costa] 1 Sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc. 2 (Îs) ~ul vieții Totalitate a cheltuielilor pentru bunuri alimentare și nealimentare precum și a serviciilor utilizate de o familie într-o perioadă determinată. 3 (Îs) Preț de ~ Total al cheltuielilor necesare în producție pentru fabricarea unui bun oarecare. 4 (Îas) Sumă de bani plătită pentru o marfa în scopul revinderii. 5 (Îe) A vinde o marfă pe ~ sau la prețul de ~ A vinde o marfa fără adaos comercial. 6 (Îe) A vinde sub ~ A vinde o marfa cu un preț mai mic decât prețul de cost¹ (3).

întreprindere sf [At: MUMULEANU, P. ap. GCR II, 216/12 / Pl: ~ri / E: întreprinde] 1 Începere a unei activități. 2 Angajare a cuiva la ceva. 3 Începere a unei afaceri. 4 Acțiune pornită din inițiativă personală. 5 (Pex) Încercare. 6 (Ccr) Unitate economică de producție, de prestări de servicii sau de comerț. 7 (Cmr; înv) Antrepriză. modificată

oficia [At: VLAHUȚĂ, O. A. III, 54 / P: ~ci-a / V: (înv) ~iția / Pzi: ~iez / E: fr officier] 1 vt A celebra slujba bisericească. 2 vt A săvârși cu solemnitate un act public sau privat, în special o căsătorie Si: a celebra. 3 A presta un serviciu. 4 vi (Gmț) A face un lucru oarecare.

plată¹ sf [At: PSALT. HUR. 46^r/23 / Pl: plăți, (înv) ~te / E: plăti] 1 Ceea ce se plătește cuiva pentru munca depusă, pentru prestarea unui serviciu etc. Vz leafă, remunerare, remunerație, retribuție, salariu, simbrie. 2 (Îvp) Preț. 3 Sumă de bani care se dă drept contravaloare a unui obiect obținut sau cumpărat, a folosinței unui lucru, pentru achitarea unei datorii etc. 4 (Spc) Chirie, taxă pentru folosirea unui lucru. 5-6 (Îe) A fi bun (sau rău) de ~ A (nu)-și onora la timp datoriile. 7-8 (Îrg; îe) A-și face sau a i se face cuiva ~ A se despăgubi sau a fi despăgubit. 9 Răsplată morală cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune Si: (înv) plătire (8). 10 Pedeapsă care se dă cuiva pentru faptele sale rele Si: (înv) plătire (9). 11 (Înv; îlv) A face ~ A răsplăti. 12 (Înv; îal) A pedepsi. 13 (Îlv) A-și lua ~ta (sau ~) A fi pedepsit. 14 (Îe) A lăsa (sau, rar, a da, a părăsi pe cineva) în ~ta Domnului (sau a lui Dumnezeu, a sfântului) A nu se mai ocupa de cineva, lăsându-l în voia soartei. 15 (Îe) A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în ~ta Domnului (sau a lui Dumnezeu) A se duce sau a pleca, a merge etc. unde-i place sau unde vrea. 16 Achitare a unei sume de bani datorate. 17 (art) Cuvânt cu care este chemat cel care primește banii pentru consumație într-un local. 18 (art) Cuvânt cu care cineva cere să i se plătească pentru un serviciu. corectat(ă)

plătit², ~ă a [At: (a. 1626) GCR I, 74/4 / Pl: ~iți, ~e / E: plăti] 1 (D. oameni) Care a primit o sumă de bani în schimbul efectuării unei munci, a prestării unui serviciu etc. 2 (D. contravaloarea bunurilor obținute sau cumpărate) Achitat. 3 Despăgubit. 4 (D. taxe, impozite) Achitat. 5 (D. o datorie) Lichidat.

tarif sn [At: (a. 1803) DOC. EC. 73 / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: ngr ταρίφα, it tariffa, ger Tarif, fr tarif] 1 (Șîs ~ vamal sau, înv, al vămilor, vămeșesc) Catalog care cuprinde produsele asupra cărora statul stabilește taxele vamale ce se aplică la import, export și tranzit. 2 (Și îas) Taxă vamală. 3 Preț (stabilit oficial) pentru prestările de servicii, transportul de mărfuri și de persoane, servicii poștale, telefonice, telegrafice, pentru radio, consum de energie electrică etc. 4 Listă cuprinzând tarifele (3) și condițiile stabilite pentru aplicarea lor. 5 Sumă de bani dată cuiva pentru o anumită muncă. 6 Sistem de nonne pe baza căruia se stabilește retribuirea fiecărui fel de muncă. 7 (Îvr) Listă a felurilor de mâncare, cu indicarea prețurilor respective Si: meniu.

taxator, ~oare smf [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~oare / E: fr taxateur, ger Taxator] Persoană care se ocupă cu primirea (rar și cu fixarea) sumelor datorate de public pentru o prestare de serviciu (în special la transportul în comun) Si: încasator.

procentual, ~ă a [At: GHEȚIE, R. M. / P: ~tu-al / Pl: ~i, ~e / E: fr procentuel] 1 Calculat sau exprimat în procente (3) Si: (înv) proțentualnic (1). 2 Care reprezintă un anumit procent (3) dintr-o cantitate Si: (înv) proțentualnic (2). 3 (Rar; d. oameni care prestează un serviciu) Care este plătit cu un procent (3) dinainte stabilit din totalul încasărilor, al vânzărilor etc.

scumpi [At: VARLAAM, C. 25 / Pzi: ~pesc / E: scump] 1 vr (D. oameni) A se tocmi exagerat de mult (la vânzarea sau la cumpărarea unui lucru). 2 vr A se arăta zgârcit (atunci când trebuie să dea, să facă ceva ) Si: a se zgârci, a se calici, a se lăcomi. 3 vt (Îvr) A economisi (4). 4 vt (C. i. mărfuri) A mări prețul. 5 vrp (D. mărfuri, prestări de servicii etc.) A deveni mai scump (9). 6 vt (C. i. prețuri, dobânzi etc.) A face mai mare Si: a mări. 7 vr (D. oameni, mai ales d. negustori) A cere prețuri mari. 8 vr (Rar; d. bani) A deveni greu de procurat.

scutire sf [At: PSALT. 28 / Pl: ~ri / E: scuti] 1 (Asr) Protecție. 2 (Îvr; îs) ~ de boală (sau asupra) Imunitate. 3 (Rar) Adăpost (1). 4-5 Ferire (sau scăpare) de ceva neplăcut Si: (rar) scutit¹ (3-4). 6 Tact față de sensibilitatea cuiva pe care din respect, din interes etc. vrem să-l cruțăm de neplăceri Si: cruțare, menajament, menajare, (rar) scutit¹ (5). 7 (Adesea urmat de determinări care indică felul) Privilegiu de a nu (mai) presta anumite servicii, de a nu (mai) plăti anumite dări Si: (rar) scutit¹ (6), (înv) sentință (3). 8-9 (Pex) Anulare (sau reducere) de taxe, impozite, obligații militare sau școlare etc. Si: (rar) scutit¹ (7-8), (înv) scutință (4-55). 10 (Înv; îs) Carte de ~ Scuteală (13). 11 (Ccr) Act prin care se acordă cuiva o scutire (7) Si: dispensă, (rar) scutit¹ (9).

servi [At: HELIADE, O. II, 39 / V: (reg) săr~, sâr~, șe~, (rar) ~va / Pzi: ~vesc și (înv) serv, 2 ~vești și (înv) servi, 3 ~vește și (îrg) servă, (înv) serve, 6 ~vesc și (înv) serv și serve / E: fr servir] 1 vi (D. obiecte, procese, fenomene naturale etc. sau d. abstracte; rar; d. oameni sau d. acțiunile, manifestările etc. lor cu determinări în dativ, la infinitiv sau introduse prin pp „la”, „de”, „pentru”, „ca”, „drept”, înv, „spre”) A constitui sau a deveni instrument, mijloc argument etc. pentru realizarea, pentru obținerea, pentru demonstrarea etc. a ceva Si: a sluji, a ajuta, a folosi, (pop) a slugări (1). 2 vr (D. oameni, adesea udp „de”, „cu”, „pentru”, „ca”, înv, „prin”) A realiza, a obține, a demonstra etc. ceva cu ajutorul cuiva sau al unor obiecte, al unor procese, concepte etc. devenite instrumente, mijloace , argumente etc. Si: a se sluji, a se ajuta, a se folosi, (reg) a se slugători (2), (îvr) a se sărvisi. 3 vt (C. i. oameni) A ajuta la realizarea unei acțiuni. 4 vt (C. i. patria, activități sociale, culturale etc.) A depune eforturi pentru atingerea anumitor scopuri, anumitor cerințe etc. 5 vt (C. i. patria, activități sociale, culturale etc.) A sprijini cu devotament Si: a sluji. 6 vt(a) (C. i. oameni) A oferi mâncare, băutură, țigări etc. pentru a fi consumate. 7 vt(a) (C. i. mâncăruri, băuturi etc.) A aduce și a oferi (la masă) pentru a mânca, a bea etc. 8 vt(a) (C. i. mâncăruri, băuturi etc.) A pune în farfurie sau a turna în pahar Si: (rar) a sluji. 9-10 vtr (Imp) A (lua pentru a) mânca sau a bea. 11 vt (Fig; c. i. creații, manifestări ale oamenilor, aspecte ori rezultate ale unei activități, spectacole etc.) A face cunoscut Si: a arăta, a înfățișa, a prezenta (2). 12 vt (Fam; îe) A i-o ~ (cuiva) A-i spune (cuiva) cu promptitudine lucruri neplăcute (dar adevarate). 13 vt (Fam; îe) A ~ o lecție (cuiva) A avea (față de cineva) o comportare (sau a pune, pe cineva, într-o situație) din care să învețe ceva. 14-15 vti A îndeplini anumite însărcinări, îndatoriri, funcții etc. în folosul cuiva sau a ceva ori pe lângă sau față de cineva sau ceva. 16-17 vti (Pex) A munci într-un serviciu (1). 18-19 vti (Spc) A funcționa într-un serviciu (public) la stat Si: a sluji, (reg) a slugători (1). 20-21 vi (Rar) A sluji (21-22). 22 vt(a) (D. vânzători; c. i. mărfuri) A oferi spre vânzare. 23 vt(a) (C. i. cumpărături) A oferi mărfurile solicitate pentru a fi cumpărate. 24 vt(a) (Rar; c. i. magazine, prăvălii) A asigura desfășurarea serviciului. 25 vt A asigura o prestare de serviciu Si: a deservi. 26 vi (D. membrii unor echipe de jocuri sportive cu mingea sau d. jucătorii de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. 27 vi (D. membrii unor echipe de jocuri sportive cu mingea sau d. jucătorii de cărți) A fi de rând la serviciu.

serviciu sn [At: AR (1829), 132¹/13 / V: servici, (înv) ~is, ~iț, ~ițion^[1], ~ițiu, (reg) sărvici, (îvr) ~rbițiu, ~iție sf / Pl: ~ii și (înv) ~ri, (îvr) ~ie, ~ice / E: fr service, lat servitium] 1 Activitate limitată la un anumit orar, pe care o desfășoară cineva ca angajat într-o instituție, întreprindere, la o persoană particulară etc., în schimbul unui salariu, unei retribuții etc. Si: slujbă, (rar) servit¹ (5). 2 Îndatorire care revine cuiva care prestează un serviciu (1) Si: sarcină, misiune, (rar) servit¹ (6). 3 Loc, domeniu etc. în care se desfășoară o astfel de activitate Si: post² (1), (îrg) tistie, tistuire, (înv) cin, huzmet, mansup, poslușanie (2), (reg) servit¹ (7), breaslă. 4 (Îs) ~ comandat Misiune specială încredințată cuiva spre îndeplinire. 5 (Înv; îla) În ~ie Actual (1). 6-7 (Îljv) De ~ (Care se află) în tură de lucru la serviciu (1). 8-9 (Îal) (Care se află) în folosința curentă, efectivă (și zilnică) a unei întreprinderi, a unei instituții etc. 10-11 (Îal) Care se referă la serviciu (1-2). 12 (Îs) Om (sau femeie) de ~ Persoană angajată, retribuită pentru a efectua diverse munci de curățenie, de întreținere gospodărească etc. într-un local public, într-o instituție etc. Si: (rar) servitor (2), (reg) servitoreasă (2), slujitor. 13 (Îs) Scară de ~ Scară secundară într-un imobil, de obicei pentru acces la dependințe. 14 (Îs) Poartă (sau ușă) de ~ Poartă (secundară) a unei întreprinderi, fabrici etc. prin care, de obicei, trec vehiculele transportând diverse materiale, mărfuri etc. 15 (Îs) Cameră de ~ Cameră într-un imobil (sau într-o instituție) în care locuiește un servitor (sau destinată persoanelor angajate pentru muncile de curățenie, de întreținere etc.). 16 (Spc; lpl) Munci pe care trebuia să le efectueze un iobag în folosul feudalului. 17 (Șîs ~ militar, sau, înv, serviție militărească) Obligație prevăzută de lege pentru cetățenii (de sex masculin ai) unui stat de a se instrui din punct de vedere militar în cadrul forțelor armate. 18 (Pgn) Oficiu. 19 (Îvr; îf serviție) Funcție. 20 Activitate desfășurată în cadrul unor întreprinderi, instituții, unități comerciale, turistice etc. (în scopul servirii populației). 21 (Spc) Servire a musafirilor sau a clienților la masă (de către servitori, chelneri etc.). 22 (De obicei cu determinări) Ramură, domeniu etc. în care se desfășoară o activitate utilă în vederea satisfacerii unor nevoi sociale (nematerializate în produse). 23 Instituție aparținând unei ramuri, unui domeniu, unui sector de activitate. 24 Subdiviziune administrativă (fără personalitate juridică) într-o instituție, întreprindere etc. 25 (Pex) Colectivul de muncă al unui serviciu (24). 26 Loc în care își desfășoară activitatea un serviciu (24) (și colectivul lui). 27 Ansamblu de activități care se desfășoară în cadrul unui serviciu (24). 28 (Adesea construit cu verbele „a face”, „a aduce”) Faptă, acțiune, activitate făcută în folosul, în interesul cuiva sau a ceva. 29 Folos adus cuiva. 30 Rol util îndeplinit de cineva sau de ceva Si: (înv) priință (3). 31 (Îlpp) În ~l cuiva (sau a ceva) La dispoziția cuiva (sau a ceva). 32 (Îal) Pentru a susține pe cineva (sau ceva). 33 (Îe) A face un prost (sau rău) ~ cuiva A face cuiva (fără voie) un rău. 34 (Reg) Însărcinare dată unei persoane de a îndeplini o acțiune în folosul cuiva Si: comision. 35 (Adesea determinat prin „divin”, „religios” etc.) Îndeplinire solemnă de către un preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători religioase Si: ceremonie, oficiu, slujbă (15). 36 Avantajul de a pune mingea în joc, la unele jocuri sportive cu mingea Si: (rar) servă. 37 (Udp „de”) Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială.

sustrage [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) subs~, subt~, supt~ / Pzi: sustrag / E: fr soustraire (după trage)] 1 vt (Mat; înv) A scădea (14). 2 vt (C.i. bani sau bunuri care aparțin altcuiva) A pune stăpânire fără nici un drept (pe ascuns, cu forța sau prin fraudă, prin viclenie), păgubind pe cineva Si: a fura (1), a-și însuși, a lua, (pop) a hoți (14), (îfm) a sfeterisi, (înv; Trs) a șpilui, (reg) a ciușdi (1), a hărșni (2), a pașli, a pili¹, a șuchea, a șuchiri, (fam) a ciordi, a subtiliza, a șparli, a șterge, a șterpeli, (arg) a furgăsi, a furlua, a mangli, a pangli, a șucări, a șuti¹ Vz defrauda, delapida (1), deturna (3), frauda. 3-4 vtr (Determinat printr-un complement în dativ sau introdus prin prepoziția „de la”) A ieși ori a face să iasă de sub o influență la care este expus în mod obișnuit. 5-6 vtr A scăpa de o relație nedorită. 7-8 vtr A rămâne sau a fi lăsat în afară. 9-10 vtr A (se) proteja. 11 vr (Determinat printr-un complement introdus prin prepoziția „de la”) A folosi șiretenia și frauda pentru a nu presta un serviciu datorat legal. 11 vr (Determinat printr-un complement introdus prin prepoziția „de la”) A se lăsa la o parte de la îndeplinirea unei obligații Si: a se eschiva (2), a fugi (31), a se strecura, (îrg) a șovăi, (reg) a se da în sus, (frm) a se refuza, (fam) a se fofila (5) Vz a scăpa. 13-14 vtr (Înv; îf subt~, subs~; determinat printr-un complement introdus prin prepoziția „de la”) A (se) elibera (31). 15 vt (Rar; determinat printr-un complement introdus prin prepoziția „de la”) A se abate (3) (de la ceva).

sustragere sf [At: ASACHI, E. I, 17 / 15 / V: (înv) subs~, subt~ / Pl: ~ri / E: sustragere] 1 (Mat; înv) Scădere (1). 2 Furt (1). 3 Ieșire de sub o influență la care este expus în mod obișnuit. 4 Scăpare de o relație nedorită. 5 Rămânere în afară… Si: ferire (1). 6 Folosire a șireteniei sau a fraudei pentru a nu presta un serviciu datorat legal. 7 Eschivare de la îndeplinirea unei obligații Si: fugă, (înv) șovăială, (fam) fofilare (1) Vz scăpare. 8 (Înv; îf substragere) Eliberare (1). 9 (Rar) Abatere (3) (de la ceva).

vasal s.m., adj. 1 s.m. (în Ev. Med., în apusul Europei) Om liber care, în urma asigurării unor avantaje, devenea (parțial) dependent de un suzeran, căruia îi datora fidelitate, prestarea unor servicii militare sau civile. 2 s.m. (în Ev. Med., în apusul Europei) Conducător de stat dependent față de un suzeran. 3 s.m. (în Ev. Med., în răsăritul Europei) Conducător de stat care, fiind numit sau confirmat de către sultan, se obliga să-i plătească tribut, să-i ofere ajutor militar și să urmeze politica externă a acestuia, păstrînd autonomia internă a statului pe care îl conducea. 4 adj. (în Ev. Med.; despre conducători de state, nobili etc.) Care era în raport de dependență politică, economică și militară față de un suzeran. 5 s.m. Fig. Persoană, grup, instituție subordonate, dependente de cineva. • pl. -i, -e. /<fr. vassal, lat. med. vassallus <celt. vasis „servitor”.

beneficiu s.n. 1 Folos, profit, cîștig pe care îl are cineva din ceva. Beneficiile din învățătură se arată în timp. 2 (econ.) Profit financiar al unei întreprinderi sau al unei activități comerciale, reprezentînd diferența dintre veniturile realizate și investiții. ◊ (jur.) Beneficiu de inventar = drept de care se bucură un moștenitor de a accepta condiționat o succesiune, în sensul că nu va plăti datoriile succesorului decît în măsura activului primit, stabilit prin inventar. Cotă de beneficiu v. cotă. ◊ Expr. Sub beneficiu de inventar = în mod provizoriu, sub rezerva de a controla și verifica înainte de a admite ceva. Sîntem dispuși, din contra, să primim propunerea sub beneficiu de inventar, cînd vine mai cu seamă din partea unei persoane direct interesată în cestiune cum este d-sa (EMIN.). 3 (psihanal.) Idee generală potrivit căreia formarea simptomelor permite subiectului o reducere a tensiunilor generate de o situație conflictuală, în conformitate cu principiul plăcerii. 4 (înv.) Spectacol de binefacere. 5 (bis.; la catolici) Complex de bunuri stabilit de către autoritatea ecleziastică, al căror venit este destinat întreținerii titularului unei demnități bisericești. 6 (în Ev. Med.) Concesionare făcută de un proprietar de pămînturi către un comisionar, în schimbul prestării anumitor servicii. • pl. -cii, (rar) -uri. /<lat. beneficium, -ii, fr. bénéfice, it. beneficio, benefizio, germ. Benefiz.

deservire (proastă servire, prestare a unui serviciu) s. f., g.-d. art. deservirii; pl. deserviri

PRESTARE ~ări f. v. A PRESTA. ◊ ~ări de servicii efectuare a unor servicii (reparații, confecționări etc.) în scopul satisfacerii unor necesități de consum. /v. a presta

PRESTA, prestez, vb. I. Tranz. A îndeplini o muncă, a desfășura o activitate; a face, a executa, a furniza un serviciu. ◊ Expr. A presta (un) jurământ = a depune un jurământ (în condițiile prevăzute de lege). – Din lat. praestare.

deservire² sf [At: DEX² / Pl: ~ri / E: deservi²] 1 Prestare a unui serviciu în folos public Si: deservit³ (1). 2 Supraveghere și dirijare a funcționării unei mașini Si: deservit3 (2).

efectua vt [At: VASICI, M. II, 253/2 / V: (înv) ~ui, ~eptui / P: ~tu-a / Pzi: ~uez / E: fr effectuer, lat effetuare] 1 A face să devină real, să existe (în urma unei activități prestate în acest scop). 2 A aduce la îndeplinire. 3 A pune în aplicare Si: a înfăptui, a realiza, a săvârși. 4 A face să se producă, să aibă loc. 5 A fi, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen etc. 6 (C.i. bunuri materiale, valori științifice sau artistice etc.) A crea (printr-o activitate oarecare). 7 A întreprinde o acțiune (pentru atingerea unui scop) Si: a executa, a face. 8 (C.i. diverse munci, îndeletniciri, servicii etc.) A presta. 9 (C.i. diverse munci, îndeletniciri, servicii etc.) A practica.

notă sf [At: (a. 1793) URICARIUL, XI, 314 / V: (îrg) noată / Pl: ~te / E: lat nota, fr note, it nota] 1 Însemnare, indicație, comentariu, remarcă în scris asupra unei chestiuni sau a unui fapt Si: (înv) notițe (1), notiție (1). 2 Text scris care conține o notă (1). 3 (Cdp fr prendre note; îe) A lua ~(de ceva) A afla ceva. 4 (Îae) A reține ceva. 5 (Îae) A ține seamă de ceva. 6 (Lpl) Însemnări rezumative scrise în timpul sau după terminarea lecturii unei cărți, a unui articol etc. Si: notițe (4). 7 (Lpl) Scurte notări făcute în cursul unei ședințe, audierii unei conferințe, unei lecții etc. Si: notițe (5). 8 (Lpl) Titlu nepretențios dat unor însemnări sau reflecții literare scrise și publicate, cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric, un fapt etnografic etc., redate, de obicei, în formă narativă Si: (înv) notiță (6). 9 (Mpl) Adnotare la un text literar sau științific tipărit, cuprinzând lămuriri sau informații suplimentare de amănunt asupra unei probleme ridicate de acel text, referințe bibliografice etc., trecută în josul paginii, la sfârșitul sau, rar, la începutul volumului adnotat Si: (rar) notiță (7). 10 (Șîs ~ diplomatică) Comunicare oficială scrisă, prin care un stat se adresează altui stat, expunându-și punctul său de vedere într-o anumită problemă sau îl informează despre o anumită problemă, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. 11 Comunicare făcută, de obicei, în scris de o instituție Si: adresă, înștiințare. 12 Socoteală scrisă cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiectele cumpărate, pentru consumații, servicii etc. 13 (Îs) ~ de plată Document prin care se dispune plata unei sume de către o persoană fizică sau juridică, în numerar sau prin virament, din contul ei disponibil. 14 (Îs) ~ de comandă Document emis de client către furnizor, prin care se cere livrarea unor anumite mărfuri, prestarea unui anumit serviciu sau executarea unei lucrări determinate. 15 (Îs) ~ contabilă Document folosit pentru înregistrarea operațiilor economice în conturi. 16 Calificativ exprimat în cifre sau mențiuni speciale, prin care se apreciază cunoștințele, lucrările, comportarea unui elev, student etc. 17 Bancnotă emisă în Imperiul Austro-Ungar, în timpul războaielor napoleoniene. 18 (Șîs ~ muzicală) Semn grafic convențional prin care se indică înălțimea, prin poziția în raport cu liniile și spațiile portativului, și durata intonării, prin formă, unui sunet muzical și care folosește la notarea¹ compozițiilor muzicale. 19 (Îas) Sunet care corespunde notei (18). 20 (Îs) ~ discordantă (sau falsă) Afirmație, atitudine, element etc. care nu se potrivește într-un caz dat, în ansamblu, care face o impresie neplăcută, șochează. 21 (Îe) A face ~ discordantă A avea o atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. 22 (Îae) A avea o părere sau o atitudine diferită față de a altora. 23 (Îe) A fi în ~ A se potrivi unei situații. 24 (Îe) A forța (sau a exagera) ~ A trece dincolo de limitele obișnuite în atitudini, comportări etc. 25 (Îe) A fi în ~ A fi în concordanță cu situația. 26 (Fam; îlav) Ca pe note Așa cum trebuie. 27 (Fig) Ton. 28 (Fig) Accent. 29 (Fig) Ținută. 30 (Înv) Melodie. 31 (Înv) Bucată muzicală. 32 (Lpl) Foaie de caiet cuprinzând piese muzicale transcrise Si: partitură. 33 Trăsătură specifică a unei noțiuni. 34 (Îdt) Marcă². 35 (Îvr) Acuzare. 36 (Fig) Trăsătură, aspect, nuanță caracteristică. 37 (Pex) Semn distinctiv Si: particularitate.

prestat, ~ă a [At: IORGA, L. I, 308 / Pl: ~ați, ~e / E: presta] (D. munci, servicii, activități etc.) Desfășurat.

QUAKER [cuéikər] (cuv. engl.) s. m. Adept al sectei protestante Societatea prietenilor, fundată la c. 1652 în Anglia de puritanul G. Fox; fiind persecutați, deoarece refuzau prestarea jurământului și a serviciului militar, mulți dintre ei au emigrat în America (Rhode Island și Pennysilvania). Q. propovăduiau întoarcerea la formele creștinismului primitiv, recunoscând doar „Biblia” și refuzând orice alte scrieri și ritualuri religioase. Pe plan moral-social, predicau egalitatea socială, pacifismul, viața simplă și confesiunea publică.

CANTINIER, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care administrează o cantină. A fost solicitată... să, presteze o lună de serviciu voluntar în calitate de cantinieră. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 4/8. – Pronunțat: -nier.

EXECUTA vb. 1. a face, a realiza, (pop. și fam.) a meșteri, a meșterui. 2. a confecționa, a fabrica, a face, a produce. (~ noi sortimente de îmbrăcăminte.) 3. a efectua, a face, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a săvîrși, (înv. și pop.) a plini. (Am ~ tot ce mi-ai dat.) 4. a efectua, a face, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvîrși. (~ o lucrare durabilă.) 5. a depune, a desfășura, a duce, a efectua, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. (A ~ o muncă utilă.) 6. a efectua, a face, a îndeplini, a presta, a-și satisface. (~ serviciul militar.) 7. (MUZ.) a cînta, a intona, a interpreta, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (A ~ o melodie, o doină.) 8. a aplica, a îndeplini. (~ o hotărîre judecătorească.) 9. (JUR.) (pop.) a împlini, (înv.) a zapcii. (A ~ pe cineva pentru neplata datoriilor.)

FACE vb. 1. a executa, a realiza, (pop. și fam.) a meșteri, a meșterui. (~ o ladă; ce ~ acolo?) 2. a fabrica, a produce. (În uzină se ~ 100 de automobile pe zi.) 3. a confecționa, a executa, a fabrica, a produce. (A ~ noi sortimente de îmbrăcăminte.) 4. a efectua, a executa, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a săvîrși, (înv. și pop.) a plini. (Am ~ tot ce mi-ai dat.) 5. a efectua, a executa a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvîrși. (A ~ o lucrare durabilă.) 6. a depune, a desfășura, a duce, a efectua, a executa, a îndeplini, a întreprinde, a presta. (A ~ acolo o muncă utilă) 7. a se întîmpla. (Cum a zis, așa s-a ~.) 8. a clădi, a construi, a dura, a înălța, a ridica, a zidi, (livr.) a edifica, (înv.) a temeia. (A ~ o nouă școală.) 9. a găti, a pregăti, a prepara, (înv. și pop.) a preface, (Transilv. și Ban.) a păzi, (Transilv.) a socăci. (~ mîncarea.) 10. a da. (A ~ o gaură.) 11. a aranja, a pregăti. (~ patul.) 12. a lustrui, a văcsui, (Bucov.) a puțui, (prin Transilv. și nordul Munt.) a puțului. (A ~ cuiva încălțămintea.) 13. a aprinde, a ațîța. (E frig, trebuie să ~ focul.) 14. a alcătui, a compune, a concepe, a elabora, a formula, a întocmi, a redacta. (El a ~ raportul.) 15. a efectua, a opera. (A ~ unele modificări pe text.) 16. a efectua, a întreprinde. (A ~ studii ample.) 17. a juca. (~ un șah cu mine?) 18. a efectua, a executa, a îndeplini, a presta, a-și satisface. (~ serviciu! militar.) 19. a exercita, a practica, a profesa, (înv.) a metahirisi, a profesui. (~ avocatura.) 20. a studia, a urma. (~ medicina.) 21. a proceda. (~ cum crezi!) 22. a naște, (înv. și pop.) a zămisli, (înv.) a prăsi. (O femeie a ~ un băiat.) 23. a făta, a naște, (prin Transilv.) a pui. (Vaca a ~ un vițel.) 24. a procrea, (înv. și pop.) a zămisli. (Un bărbat care ~ un copil.) 25. a oua. (Găina a ~ două ouă.) 26. a da. a produce, a rodi. (Pomul ~ multe mere.) 27. a da, a produce. (Solul ~ rod bogat.) 28. a institui, a stabili. (~ legi.) 29. a administra, a aplica. (A ~ cuiva un tratament.) 30. (fam.) a trage. (A ~ un chef.) 31. a comite, a făptui, a săvîrși, (înv.) a plini. (A ~ o infracțiune.) 32. a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a găsi, a gîndi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (înv. și pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a naște, a urzi, a zămisli. (A ~ un nou sistem de...) 33. (BIS.) a crea, a zidi. (Biblia scrie că Dumnezeu a ~ lumea.) 34. a deveni, (prin Transilv.) a apuca. (S-a ~ destul de măricel.) 35. a deveni. (S-a întîmplat să se ~ om de treabă.) 36. a deveni, a se preface, a se transforma. (Totul s-a ~ scrum.) 37. a preface, a schimba, a transforma. (Băutura, din om te ~ neom.) 38. a se preface, a simula, (reg.) a se marghioli, (înv.) a se fățărnici. (Se ~ că e nebun.) 39. a convinge, a decide, a determina, a hotărî, a îndupleca, (înv.) a îndemna, a pleca. (L-a ~ să vină.) 40. a cauza, a crea, a da, a determina, a pricinui, a produce, a provoca, a stîrni. (Medicamentul îi ~ o senzație de...) 41. a (se) produce, a (se) provoca, a (se) stîrni. (A ~ mare vîlvă.) 42. a constrînge, a forța, a obliga, a sili, (livr.) a soma, a violenta, (pop.) a silnici, (înv. și reg.) a strînge, (prin Ban.) a tipi, (înv.) a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a strîmtora, (fig.) a presa. (L-a ~ să mărturisească.) 43. a destina, a hărăzi, a meni, a predestina, a sorti, a ursi. (Sînt ~ să fie fericiți.) 44. a descînta, a fermeca, a meni, a ursi, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (Ii ~ cu ulcica.) 45. a prevesti. (~ a...) 46. a căpăta, a contracta, a lua, (pop.) a prinde. (A ~ o gripă.) 47. a acumula, a aduna, a agonisi, a economisi, a strînge, (pop.) a chivernisi, (reg.) a priștipi, a răgădui, n sclipui, (Transilv.) a mirui, (Olt. și Munt.) a scofeli, (Ban.) a stăci, (Transilv. și Maram.) a șporoli, (prin Maram.) a zorobi, (fig.) a prăsi. (A ~ o adevărată avere.) 48. a costa, a fi, a reveni, (rar) a prețui, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a costisi. (Cît ~ metrul de stofă?) 49. a prețui, a valora, (rar) a prețălui, (pop.) a plăti. (Obiectul acesta ~ o mie de lei.) 50. a merita. (Dai un ban, dar ~.) 51. a desemna, a numi, a pune, (înv. și pop.) a orîndui, (înv.) a provivasi, a rîndui. (L-a ~ ministru al său.) 52. a califica, a numi, (fig. și fam.) a categorisi, (fig.) a eticheta, a taxa. (L-a ~ prost.) 53. a se ivi, a se lăsa, a sosi, a veni. (Cum se ~ seara, pleacă.) 54. a spune, a zice. (El ~: – Nu vreau!) 55. a merge, a parcurge, a străbate. (~ zilnic 10 km.)

prestator, ~oare smf, a [At: DEX-S / Pl: ~i, ~oare / E: presta + -tor] 1-2 (Șîs ~ de servicii) (Persoană, întreprindere) care prestează o muncă, o activitate.

EFECTUA vb. 1. v. desfășura. 2. v. executa. 3. a executa, a face, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvârși. (A ~ o lucrare durabilă.) 4. v. opera. 5. a face, a întreprinde. (A ~ ample studii.) 6. a(-și) executa, a(-și) face, a(-și) îndeplini, a presta, a-și satisface. (A ~ serviciul militar.)

INDEMNIZAȚIE ~i f. 1) Sumă de bani, acordată cuiva în afara retribuției, pentru acoperirea unor cheltuieli excepționale (deplasare în interes de serviciu, transfer etc.) sau pentru prestarea unei munci speciale în afara funcției de bază. 2) Sumă de bani plătită salariaților pentru timpul concediului. 3) Despăgubire pentru un prejudiciu sau pentru o pagubă suferită. /<fr. indemnisation

DREPT³, (3, 4) drepturi, s. n. 1. Totalitatea regulilor de conduită, a normelor care, instituite sau sancționate de puterea de stat, exprimă voința clasei dominante, reguli a căror respectare și aplicare este asigurată prin forța de constrîngere a statului, în scopul apărării, întăririi și dezvoltării relațiilor și rînduielilor sociale ce convin și folosesc clasei dominante. ◊ (Urmat de determinări arătînd conținutul) a) (După tipul de drept din care face parte) Drept socialist. Drept burghez. b) (După natura raporturilor sociale pe care le reglementează) Drept civil. Drept penal. Drept internațional. 2. Știința dreptului³ (1). A studia dreptul. Manual de drept civil. ▭ Tînărul Crețescu, după ce a stat vreo patru ani la Paris să facă dreptul, s-a întors în țară. BUJOR, S. 158. Costică... își luase licența în drept. MACEDONSKI, O. III 5. 3. Posibilitatea, facultatea recunoscută de regula de drept³ (1) unei persoane de a avea o anumită conduită, altă persoană (sau alte persoane) trebuind să aibă o conduită corespunzătoare. Drept la învățătură. Drepturi civile. Drepturile omului. ▭ Cetățenilor Republicii Populare Romîne le este asigurat dreptul la muncă, adică dreptul de a căpăta o muncă garantată și plătită potrivit cu cantitatea și calitatea ei. CONST. R.P.R. 36. Femeia are drepturi egale cu ale bărbatului la muncă, salariu, odihnă, asigurare socială și învățămînt. ib. 39. Dreptul este ceailaltă față a datoriei, adecă, ca un lucru cu două fețe, dreptul și datoria nu se pot despărți unul de alta. BĂLCESCU, O. I 354. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. Vei ajunge totuși acolo unde se cuvine de drept s-ajungi. CAMIL PETRESCU, T. I 121. ◊ Expr. A avea dreptul (sau drept) să... (sau de a...) sau a fi în drept să... = a avea justificarea, facultatea sau puterea de a face sau de a pretinde ceva. Dacă nu ți-aș da învățătura cuvenită, [împăratul] ar avea drept să mă lovească. SADOVEANU, D. P. 21. Nu aveai totuși dreptul să faci ce ai făcut. CAMIL PETRESCU, T. III 138. Cuiu-i al meu și am drept de-a pune în el ce-oi vra. ALECSANDRI, T. I 322. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci, a unui serviciu. Drepturi de autor. ▭ Bărbatul lasă în mîna podarului dreptul de trecere: cinci lei. BOGZA, C. O. 291. Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara, zise Ipate. Bine că ați apucat a veni și d-voastră, ca să fiți de față cînd ne-om lua dreptul. CREANGĂ, P. 159. Să slujești tu degeaba?... Cum să nu-ți iei tu dreptul tău? EMINESCU, N. 22. – Variantă: (3, popular) dirept s. n.

EFECTUA vb. 1. a depune, a desfășura, a duce, a executa, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. (A ~ acolo o muncă utilă.) 2. a executa, a face, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a realiza, a săvîrși, (înv. și pop.) a plini. (A ~ tot ce i s-a dat de făcut.) 3. a executa, a face, a făuri, a înfăptui, a realiza, a săvîrși. (A ~ o lucrare durabilă.) 4. a face, a opera. (A ~ unele modificări pe text.) 5. a face, a întreprinde. (A ~ ample studii.) 6. a executa, a face, a îndeplini, a presta, a-și satisface. (A ~ serviciul militar.)

ÎNDEPLINI vb. 1. a efectua, a executa, a face, a împlini, a înfăptui, a realiza, a săvîrși, (înv. și pop.) a plini. (Am ~ tot ce mi-ai dat.) 2. a(-și) ajunge, a (-și) atinge, a(-și) înfăptui, a(-și) realiza. (Și-a ~ scopul.) 3. a înfăptui, a realiza, (înv. și reg.) a sfîrși, (înv.) a obîrși. (Și-a ~ misiunea.) 4. a desăvîrși, a împlini, a înfăptui, a realiza. (Și-a ~ opera.) 5. a asculta, a împlini, a satisface. (I-a ~ toate capriciile.) 6. a împlini, a realiza, a satisface, (înv.) a plini, (rar fig.) a sătura. (I-a ~ dorința.) 7. a se adeveri, a se confirma, a se împlini, a se realiza. (Previziunile lui s-au ~.) 8. a se împlini, a se înfăptui, a se realiza, (pop.) a se întîmpla, (înv. și reg.) a se plini. (Prorocirea lui s-a ~.) 9. a onora, a respecta, a ține, (pop.) a păzi. (Și-a ~ învoiala.) 10. a depune, a desfășura, a duce, a efectua, a executa, a face, a întreprinde, a presta. (A ~ acolo o muncă utilă.) 11. a efectua, a executa, a face, a presta, a-și satisface. (Își ~ serviciul militar.) 12. a aplica, a executa. (A ~ o hotărîre judiciară.)

servitor, ~oare smf [At: OBRADOVICI, D. 20/10 / V: (pop) săr~, (îvr) serbi~, (reg) sir~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr serviteur] 1 Persoană aflată în serviciul unui stăpân (pentru a presta munci casnice) și răsplătită în bani sau în natură Si: slugă (2) (asr) serv (1), (rar) slujitor, (înv) poslușnic, (reg) servitoreasă (1). 2 (Iuz; spc) Om (sau femeie) de serviciu (12). 3 (Rar) Slugă (10). 4 (Orn; reg; îc) ~oarea-cucului Pitulice (Troglodytes troglodytes). 5 (Fig) Organ sau mecanism, sistem ce îndeplinește o muncă utilă cuiva sau altui organ, mecanism, sistem. 6 (În formule de politețe) Autor al unui mesaj scris sau oral Si: slugă. corectat(ă)

PRESTARE s. f. acțiunea de a presta; prestație. ♦ ~ a jurământului = depunere a jurământului în condiții prevăzute de lege; ~ ări de servicii = activitate care constă în confecționarea, repararea, întreținerea etc. unor bunuri materiale, în efectuarea unor servicii pentru satisfacerea unor nevoi de consum. (< presta)

PRESTAȚIE, prestații, s. f. 1. Îndeplinirea unei munci gratuite, de scurtă durată (care poate fi răscumpărată și în bani), pentru efectuarea unor lucrări de interes obștesc (reparare de drumuri, construire de poduri etc.); impozit care reprezintă răscumpărarea în bani a acestei munci. [Țăranului] să-i vorbești despre lucruri pipăibile. Ce-l doare pe el. Adică jandarmul, notarul, pămîntul, birurile, prestația. C. PETRESCU, Î. II 138. Știa că pîrăște picherului oamenii care nu ies la prestație. POPA, V. 82. 2. Faptul de a presta o activitate, de a-și pune serviciile la dispoziția cuiva. Prestațiile întreprinderilor comunale către populație. – Variantă: (învechit) prestațiune (KOGĂLNICEANU, S. A. 142) s. f.

prestare sf [At: DDRF / Pl: ~tări / E: presta] 1 (Îvr) Participare. 2 Desfășurare a diverse feluri de munci, activități, servicii etc. Si: prestație (6).

MILITAR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care își face stagiul militar; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care sunt obligați să-l presteze toți bărbații valizi ai unei țări. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

PRESTARE s. 1. efectuare, executare, îndeplinire, prestație. (~ unei munci utile.) 2. efectuare, executare, îndeplinire. (~ serviciului militar.)

venit¹ sn [At: COD. VOR². 71^v/9 / V: (înv) ~net, (îvp) ~ă sf / Pl: (14-22) ~uri, (îvr) ~e / E: veni] 1-2 Venire (1-2). 3 Venire (6). 4 (Îs) Bun ~ Formulă de salut prin care se exprimă mulțumirea în legătură cu sosirea cuiva. 5 (Înv; în religia creștină; îs) Întâiul ~ Întruparea Fiului lui Dumnezeu. 6 (Înv; în religia creștină; îas) Viața pe pământ (cu chip de om) a Fiului lui Dumnezeu. 7 (Înv; în religia creștină; șîs ~ul al doilea) Cea de a doua apariție a Fiului lui Dumnezeu, ca judecător suprem, la sfârșitul lumii. 8 (Înv; în religia creștină; și îas) Judecata de apoi. 9 (Înv; în religia creștină; și îas) Sfârșitul lumii. 10 (Înv) Venire (22). 11-12 (Pop) Venire (24-25). 13 (Îvr) Venire (31) la domnie. 14 (Uneori cu determinări care indică sursa, proveniența) Totalitate a mijloacelor bănești sau materiale rezultate (într-o perioadă de timp) din exploatarea unei proprietăți Vz rentă. 15 Mijloace materiale sau bănești care provin dintr-o anumită sursă Si: beneficiu (1), câștig (6), produs, profit², (reg) mirișug, (înv) product, spor, ghelir. 16 (Îs) ~ național Parte a produsului economiei naționale dintr-o perioadă de timp, care rămâne după scăderea cheltuielilor de producție. 17 Bunuri provenite din dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului concesionate. 19 Remunerație obținută în urma prestării unei activități, a practicării unei profesiuni Si: leafă, retribuție, salariu. 20 (Îvr) Sursă de venit. 21 (Imp) Fond (19). 22 (Nob) Pradă.

vasal, ~ă [At: I. GOLESCU, C. Pl: ~i, ~e / E: fr vassal] 1 sm (În epoca feudală, în apusul Europei) Nobil care, în urma primirii unei feude și a prestării omagiului, devenea dependent de un suzeran, datorându-i acestuia fidelitate și anumite servicii militare sau civile. 2 sm (În epoca feudală, în unele părți ale Europei) Principe¹, domnitor sau duce¹ care, în urma prestării omagiului, devenea parțial dependent de un suzeran, obligându-se să respecte interesele acestui și să-i facă anumite servicii, în condiții prestabilite. 3 sm Conducător de stat dependent față de un suzeran. 4 sm (În Evul Mediu, în sud-estul Europei și în alte zone limitrofe ale Imperiului Otoman) Domnitor, principe¹ sau alt conducător de stat care, fiind numit sau confirmat de către sultan, se obliga să plătească acestuia tribut, să ofere ajutor militar și să se conformeze politicii externe a suzeranului, păstrându-și autonomia conducerii interne. 5 a (Mai ales în Evul Mediu; d. state) Care era în raport de dependență politică, economică și militară față de un alt stat considerat suveran Si: (îvp) atârnat² (4), închinat. 6 sm (Rar; pgn) Persoană dependentă de cineva.

FUNCȚIE, funcții, s. f. (Și în forma funcțiune) 1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu; serviciu, slujbă, post². ♦ Grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă. 2. Sarcină, rol; destinație. 3. (Gram.) Rolul sintactic pe care îl indeplinește un cuvânt într-o propoziție. 4. Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din molecula. 5. (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, țesut din organismele vii ale viețuitoarelor. 6. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente. 7. (Log.) Operație care, prin aplicarea asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 8. (În expr.) A fi în funcție de... = a depinde de... [Var.: funcțiune s. f.] – Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione.

FUNCȚIE, funcții, s. f. 1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu; serviciu, slujbă, post². ♦ Grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă. 2. Sarcină, rol; destinație. 3. (În forma funcțiune) (Gram.) Rolul sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt într-o propoziție. 4. (În forma funcțiune) Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (În forma funcțiune) (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, țesut din organismele vii ale viețuitoarelor. 6. (Mat.) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente. 7. (În forma funcțiune) (Log.) Operație care, prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 8. (În expr.) A fi în funcție de... = a depinde de... [Var.: funcțiune s. f.] – Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. funzione.

funcție sf [At: BĂLCESCU, M. V. 3 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr fonction, lat fonctio, -onis] (Șîf funcțiune) 1 Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu Si: serviciu, slujbă, post. 2 Grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă. 3 Rol. 4 Destinație. 5 (Lin) Ansamblu de proprietăți ale unor elemente în raport cu procesul general al comunicării. 6 (Gnu) Rolul sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt într-o propoziție. 7 Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din moleculă. 8 (Fzl) Activitate proprie a fiecărui organ, aparat, țesut din organismele vii ale viețuitoarelor. 9 (Mat) Mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente. 10 (Log) Operație care, prin aplicare asupra unui argument, îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare. 11 (Mec; înv) Acțiune a unei mașini. 12 (Îe) A fi în ~ de... A depinde de... 13 (Îlpp) În ~ de... Depinzând de... 14 (Îal) În raport cu...

FUNCȚIE, funcții, s. f. (Și în forma funcțiune) 1. Activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu (v. post, serviciu, slujbă); grad pe care îl deține cineva într-o ierarhie administrativă. Funcția de administrator. Are o funcție bună. ◊ Expr. În exercițiul funcțiunii v. exercițiu. 2. Sarcină, rol, destinație. Arta are o funcție social-educativă, un rol activ în promovarea idealurilor de libertate și progres ale poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 352, 4/1. 3. (Gram.) Rolul sintactic al unui cuvînt în propoziție. Funcțiunea de subiect a pronumelui personal. 4. (Chim.) Ansamblu de proprietăți chimice ale unui compus, determinat de o anumită grupă de atomi din moleculă. 5. (Fiziol.) Activitate proprie a fiecărui organ și aparat din organismul viețuitoarelor. Funcțiile ficatului. 6. (Mat.) Mărime variabilă care depinde, într-un anumit fel, de una sau mai multe mărimi variabile independente. 7. (În expr.) A fi în funcție de = a depinde de... Plecarea e în funcție de terminarea lucrării. – Variantă: funcțiune (pronunțat -ți-u-) s. f.

ducere sf [At: CORESI, EV. 532 / Pl: ~ri / E: duce³] 1 Ținere în mâini, pe spate, pe umăr a unor obiecte (grele), a unor ființe etc. transportându-le (undeva, în altă parte) Si: dus¹ (1), purtare, transport, transportare, purtat¹, transportat¹, (fam) cărat¹. 2 Transportare a oamenilor morți în biserică, spre locul de înmormântare. 3 Purtare a sarcinii de către o femeie gravidă. 4 (Pex) Sarcină. 5 Plimbare. 6 Luare cu sine a unor obiecte și aducere a lor undeva sau la cineva pentru a le preda. 7 Aducere și propunere a mărfurilor spre cumpărare. 8 Transportare a scrisorilor, a corespondenței etc. la destinație. 9 Înmânare a corespondenței Si: dus¹ (9). 10 Transmitere a informațiilor. 11 Comunicare a unui mesaj, a unui răspuns. 12 (Atm; înv) Vas (sanguin, limfatic etc.) 13 Călăuzire (1-2) a cuiva. 14 Prezentare a cuiva. 15 Escortare a cuiva. 16 Luare cu sine și purtare dintr-un loc într-altul. 17 Însoțire a cuiva într-o călătorie, pe un drum, într-o acțiune Si: acompaniere. 18 Conducere a morților la groapă, în cadrul unei procesiuni. 19 (Înv) Conducere (1) a unei acțiuni, a unei lucrări. 20 Constrângere (1) a cuiva. 21 Determinare a cuiva să ajungă undeva (în mod real sau imaginar). 22 (Fig) Determinare a cuiva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel. 23 Dirijare a animalelor, a turmelor într-o anumită direcție... Si: îndreptare. 24 Continuare a existenței (prin asigurarea condițiilor materiale, făcând față solicitărilor, cheltuielilor vieții) Si: trăire, viețuire, dus¹. 25 Îndeplinire a unor activități, servicii în mod sistematic, corespunzător, prin efort propriu (în etape succesive și pe un plan larg) Si: prestare. 26 (Cu determinarea „mai departe”) Continuare a unei acțiuni. 27 Însemnare a liniilor pe o suprafață Si: desenare, trasare. 28 Purtare a unei conversații cu cineva. 29 Întreținere a corespondenței cu cineva. 30 Punere în mișcare a ființelor pentru a ajunge undeva. 31 Părăsire a cuiva sau a ceva spre a se îndrepta în altă parte Si: deplasare, mergere, pornire. 32 Plecare din apropierea cuiva sau a ceva, despărțire de cineva Si: îndepărtare, retragere. 33 (Pex) Moment când cineva pleacă. 34 Coborâre 35 Curgere a unei ape (la vale). 36 (Cu determinări locale care indică un spațiu închis) Intrare. 37 Cufundare. 38 Afundare a ochilor în orbite. 39 Vizitare. 40 Frecventare a cuiva sau a ceva. 41 (Îvp) Călătorie. 42 (Pop; cu determinarea „în cătănie”) Înrolare în armată. 43 Apus. 44 Succesiune a anotimpurilor. 45 (Euf; adesea cu determinări ca „în cer”, „de pe lume”, „din viață”) Moarte.

presta [At: BARIȚIU, ap. DLR / Pzi: ~tez / E: lat prestare, it prestare] 1 vi (Îvr; udp „la”) A participa. 2 vt A desfășura diverse feluri de munci, de activități, de servicii etc., în mod sistematic, organizat. 3 vt (Îe) A ~ un jurământ A depune un jurământ în condițiile prevăzute de lege sau de uz. 4 (Înv; spc; d. vasali; îe) A ~ omagiu (sau jurământ de credință) A depune jurământul de credință și supunere către suzeranul său.

duce³ [At: COD. VOR.² 17^r/3 / Pzi: duc; imt du; par: dus, (înv) duș / E: ml duco, -ere] 1 vt (C.i. obiecte, ființe etc.) A ține sau a susține în mâini, pe spate, pe umăr etc. transportând (undeva, în altă parte) Si: a purta, a transporta, (fam) a căra (1). 2 vt (Cu determinări ca „de afară”) A scoate din locul unde se află. 3 vt (Cu determinări precedate de pp „în”) A face să intre, să pătrundă. 4 vt (Cu determinări precedate de pp „în”) A scufunda. 5 (C.i. oameni) A sprijini să nu cadă din mers. 6 vt (C.i. oameni morți) A transporta la biserică, spre locul de înmormântare. 7 vt (C.i. mâncare, obiecte necesare etc.) A avea asupra sa (purtând cu sine, pentru a folosi la nevoie). 8 vrp (Îvr; cu complementul „capul”) A tăia. 9 vt (D. vehicule) A deplasa (1) dintr-un loc în altul Si: a transporta, (fam) a căra. 10 vr (D. oameni) A se deplasa (1) dintr-un loc în altul cu un vehicul Si: a se transporta, (fam) a se căra. 11 vt (C.i. vehicule) A face să se deplaseze trăgându-l după sine. 12 vt A face să se deplaseze prin alunecare pe apă sau plutire în aer. 13 vt (C.i. obiecte) A lua cu sine și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a preda) 14 vt A face să ajungă undeva. 15 vt A oferi cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.). 16 vt A da (1) în dar. 17 vt A pune la dispoziție. 18 vt (Îvr) A acorda (3). 19 vt A aduce pentru a propune spre cumpărare Si: a oferi. 20 vt (C.i. scrisori, corespondență etc.) A face să ajungă la destinatar. 21 vt A înmâna destinatarului. 22 vt (C.i. răspunsuri, vești etc.) A face să treacă dintr-un loc în altul, de la o persoană la alta Si: a transmite. 23 vt A aduce la cunoștință Si: a comunica (1-2). 24 vt (C.i. cereri, memorii etc.) A înmâna cuiva (pentru a lua la cunoștință, pentru a informa, pentru a rezolva etc.) Si: a prezenta. 25 vt (C.i. „salutări”, „rugăminți”) A exprima (1) în mod oral și direct Si: a transmite, a prezenta. 26 vt (C.i. oameni) A lua cu sine conducând dintr-o parte în alta, de la unul la altul sau dintr-un loc în altul Si: a conduce, a însoți. 27 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) capul sau mintea ori (rar) mintea și capul A fi perspicace. 28 (C.i. oameni) A lua cu sine pentru, a prezenta înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop). 29 (C.i. oameni) A lua cu forța și a conduce (2) (sub pază) Si: a escorta. 30 vt (C.i. oameni) A lua cu sine, purtând din loc în loc. 31 vt (C.i. oameni) A însoți într-o călătorie, pe un drum, într-o acțiune. 32 vt (C.i. morți) A merge într-un cortegiu funerar. 33 vt (Pfm; c.i. oameni) A păcăli. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu vorba (sau, arg, cu muia, cu șupa) A face cuiva promisiuni, amânând mereu (sau mult timp) împlinirea lor, pentru a obține răgaz Si: a tărăgăna, a purta cu vorba. 35 vt (Îe) A ~ cu preșul (sau a ~ cu zăhărelul, a ~ de nas) A păcăli. 36 vt (C.i. acțiuni ale oamenilor) A avea asupra sa purtând toată răspunderea în luarea de hotărâri (într-o situație dificilă), în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: a administra (1), a conduce (4). 37 vt (Înv; c.i. state) A cârmui. 38 vt (Înv, c.i. armate) A conduce în luptă. 39 vt (Înv; c.i. oameni) A aduce cu (forța) într-o anumită situație. 40 vt A determina să acționeze într-un anumit fel. 41 vt (C.i. copii) A înscrie la cursurile unei trepte de învățământ. 42 vt (C.i. animale) A dirija să meargă într-o anumită direcție Si: a mâna. 43 vt (C.i. vehicule) A conduce. 44 vi (D. drumuri, cu determinări locale) A ajunge într-un anumit loc Si: a o lua spre, a da în. 45 vt (D. trepte, scări) A urca la alt nivel. 46 vt (D. trepte, scări) A coborî la alt nivel. 47 vt (D. uși, porți etc.) A face posibilă intrarea într-un spațiu. 48 vt (Fig; c.i. abstracte) A contribui (3) la apariția unei stări, la nașterea unei situații. 49 vt A avea drept rezultat o stare, o situație. 50 vt A face să iasă din starea de repaus, de imobilitate. 51 vt A schimba locul, poziția, orientând într-o anumită direcție, apropiind de... 52 vt A îndrepta. 53 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pașii sau a-și ~ pașii A merge spre... 54 vt (C.i. oameni) A determina să ajungă undeva (în mod real sau imaginar) Si: a îmboldi, a mâna¹, a purta. 55 vt (Fig) A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel Si: a îndruma, a orienta. 56 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) cu gândul la... A-l face pe cineva să se gândească la... 57 vt (C.i. viața, traiul, zilele etc.) A continua existența (prin asigurarea condițiilor materiale, făcând față solicitărilor, cheltuielilor vieții) Si: a trăi, a viețui. 58 vt (Îe) A o ~ A rămâne în viață. 59 vt (Îae) A trăi într-un anumit fel Si: a-i merge. 60 vt (Îae) A descurca într-o situație dificilă (a vieții) Si: a rezista. 61 vt (Îe) A nu o (mai) ~ (mult) A nu mai avea mult de trăit. 62 vt (Îae) A fi pe moarte. 63 vt (Îe) A o ~ (cu cineva) A conviețui cu cineva. 64 vt A se îngădui (3) cu cineva Si: a se împăca, a se înțelege. 65 vt (Îe) A ~ casă (bună) cu cineva A trăi (în bună înțelegere) cu cineva. 66 vt (C.i. viața, traiul) A trăi într-un anumit fel Si: a petrece. 67 vt (Îe) A o ~ (înainte sau tot înainte, mai departe) în... A nu mai înceta cu... 68 vt (Fig; c.i. durere, boală etc., pex necazuri, sărăcie, pedepse etc.) A suporta cu răbdare, cu resemnare Si: a suferi, a răbda. 69 vt (Îe) A ~ grija sau, rar, vergile (cuiva sau a ceva) A fi îngrijorat să nu i se întâmple cuiva ceva rău. 70 vt (Îae) A se interesa de ceva sau cineva. 71 vt (Îe) A ~ dorul sau jindul (cuiva, a ceva sau de ceva) A-i fi dor de cineva sau ceva. 72 vt (Îae) A fi dornic de ceva. 73 vt (Pop; îe) A ~ frică (de cineva) A-i fi frică de cineva. 74 vt A ~ lipsa A nu avea în cantitate suficientă. 75 vt (Îae) A simți lipsa. 76 vi (D. ființe, de obicei urmat de determinări introduse prin pp „la”) A rezista la foame, durere, eforturi fizice etc. 77 vi A supraviețui în condiții foarte grele. 78 vt (C.i. diverse feluri de munci, activități, servicii) A desfășura sistematic, în mod corespunzător, prin efort propriu (în etape succesive și pe un plan larg) Si: a presta, a săvârși. 79 vt (Îe) A ~ ceva (până) la capăt sau (rar cap) sau (până) la (bun) sfârșit A îndeplini (în bune condiții) Si: a desăvârși. 80 vt (Pop; c.i. sarcina) A menține în stare normală până la termen. 81 vt (C.i. abstracte; cu determinări ca „mai departe”) A continua, o dată ce a fost început. 82 vt (C.i. linii) A însemna pe o suprafață Si: a desena, a trasa, a trage. 83 vt (Înv) A construi (2). 84 vt A se ocupa insistent (sau exclusiv) de... Si: a nu se lăsa de..., a se ține de... 85 vt (Înv) A purta. 86 vt (C.i. conversații, corespondență etc.) A purta (împreună) cu altul sau cu alții ori între ei Si: a întreține. 87 vr (D. ființe, de obicei cu determinări locale, mai rar finale) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva. 88 vr A părăsi pe cineva sau ceva spre a se îndrepta în altă parte Si: a porni, a pleca. 89 vr A pleca din apropierea cuiva sau a ceva Si: a se îndepărta, a se retrage. 90 vr (Pop; îs) (Euf; îe) Ducă-se pe pustii (sau, reg, în bolovani, în dubală, în tine) Dracul. 91 vr (Mpp; euf; îe) Ducă-se pe pustii (sau reg, în pietre, în bolovani) Epilepsie. 92 vr (Pop; îlv) A se ~ după... A se mărita. 93 vr (Îlv) A se ~ cu gândul (sau, înv, cu gând) A se gândi. 94 vr (Îe) Du-te-ncolo! Pleacă! 95 vt (Îae) Lasă-mă în pace! 96 vr (Îae) Exprimă neîncrederea față de spusele cuiva. 97 vr (Îe) A se ~ în lume A pleca departe, fără să se știe unde. 98 vr (Îe) A se ~ cu Dumnezeu (sau, în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) A merge unde vrea, unde poate, oriunde. 99 vr (Îe) A se ~ (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori a sa etc.) A-și relua treburile obișnuite. 100 vr (Îae) A-și vedea de treburile sale. 101 vr (Cu determinări ca „la vale”, „în jos” etc.) A se deplasa în jos pe o pantă, pe un loc înclinat Si: a coborî (3-4). 102 vr (Cu determinări locale care indică un spațiu închis) A intra. 103 vr A se afunda (1-4). 104 vr (D. ochi) A intra în orbite. 105 vr (D. nave; cu determinări ca „la fund”) A dispărea sub nivelul apei (în urma unei avarii) Si: a se scufunda. 106 vr (Adesea cu compliniri introduse prin pp „asupra”, „peste”) A se năpusti. 107 vr (Cu determinări ca „sus”, „la deal” etc.) A urca. 108 vt (Urmat de determinări locale sau finale) A merge spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. 109 vr (Cu determinări nume de ființă sau cu echivalente ale acestora, introduse, de obicei, prin pp „cu”, „după”) A acompania. 110 vr A vizita pe cineva. 111 vr A frecventa (2). 112 vr A se stabili într-un loc. 113 vr (Îvp; adesea cu determinări ca „îndărăt”, „înapoi”) A se înapoia. 114 vr A se întoarce acasă. 115 vr (Cu determinări ca „afară”, „pe afară”) A ieși. 116 vr A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 117 vr (Pop; cu determinări ca „cătană”, „la cătănie”) A se înrola. 118 vr A merge la război. 119 vr (D. știri, zvonuri) A se răspândi în toate părțile Si: a se propaga. 120 vr (Îe) A (i) se ~ (cuiva) pomina (sau faima, vestea, pop buhul, înv, minune) A ajunge să fie cunoscut de toți. 121 vt (C.i. idei, doctrine, învățături) A populariza. 122 vr (D. bunuri spirituale) A se transmite din generație în generație. 123 vr (D. ființe) A se deplasa. 124 vr (Îe) Du-te-vino Forfotă. 125 vr (Îae) Fie! 126 vr (Cu determinări ca „înainte”) A preceda în spațiu. 127 vr (Adesea urmat de determinări ca „peste cap”, „de-a rostogolul”, „de-a tăvălugul”) A aluneca (1) (pe un plan înclinat), rotindu-se în jurul lui Si: a se rostogoli. 128 vr (Reg; d. oase, încheieturi) A se luxa. 129 vr A colinda din loc în loc. 130 vr A călători. 131 vr (D. unități de timp) A trece. 132 vr (Euf; d. oameni; adesea cu determinări ca „în cer”, „de pe pământ”, „de pe lume” etc.) A muri. 133 vr A dispărea. 134 vr A se pierde. 135 vr A se termina. 136 vr (D. zăpadă, gheață) A se topi. 137 vr (D. bunuri materiale) A se epuiza (1). 138 vr (D. sume de bani) A se cheltui (1). 139 vr (Fam; d. oameni) A o păți. 140 vr (Fam; d. acțiuni) A eșua. 141 vr (Îe) A se lăsa dus (de gânduri, de visare) A se lăsa copleșit de gânduri, de visare. 142 vr A-și petrece viața. 143 vr (Îe) A se ~ drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) A merge repede undeva. 144 vr (Îe) A se tot ~ A merge fără încetare. 145 vi A rezista la... corectat(ă)