coregrafie (< fr. chorégraphie, din gr. χορεία, „dans” + γράφω „a scrie”) 1. Sistem de notare a dansului. Începuturile notării dansurilor se situează în sec. 16 din nevoia de a păstra și transmite concepția inițială. Sisteme imperfecte de notare au fost alcătuite de Fabrizio Caroso da Sermoneta (Ballarino, 1581), Thoinot Arbeau (Orchésographie, 1588, trata în formă dialogată despre istoria și natura dansului, cu descrieri ale diverselor dansuri de epocă), Cesare Negri (Nuove inventione di Balli, 1604). Într-o culegere de dansuri din 1704 sunt descrise unele dansuri din repertoriul Operei din Paris. În 1852, Arthur Saint-Léon publică Sténochorégraphie, cu un sistem de notare paralel cu cel muzical, adoptat în 1891 de către Stepanov din Petersburg (în care au fost scrise, apoi, baletele lui Petipa). Metodă modernă, Labanotation, alcătuită din simboluri abstracte, aparține lui Rudolf von Laban (1879-1958). Nici unul (mai sunt și altele) nu este însă pe de-a-ntregul satisfăcător. După apariția cinematografului, a videoînregistrării, se uzitează astfel de mijloace care nu sunt, desigur, cuprinse în sfera c., dar suplinesc funcția acesteia. 2. Arta de a compune pași de dans, dansuri teatrale și, în genere, balete*. Acest al doilea sens al termenului este cel mai răspândit și desemnează, actualmente, crearea oricărui fel de dans, a spectacolului de balet sau a părților dansante dintr-un spectacol oarecare. Pentru a evita confuzia de termeni, Serge Lifar propune pentru coregraf denumirea de choréauteur. Orice c. se sprijină pe o țesătură muzicală sau cel puțin ritmică (dansurile fără muzică sunt foarte rare). C. se realizează de regulă prin conlucrare cu un compozitor sau, mai nou, prin recurgere la muzici deja compuse (unele fără destinație dansantă). Marile personalități ale dansului au fost dublate, adesea, de coregrafi, unii fiind, totodată, teoreticieni de seamă ai c. Jean Georges Noverre (1727-1810) a pregătit, prin baletele (circa 100) și scrierile sale (Scrisori despre dans și balete, 1759), terenul pentru apariția baletului modern, inițiind „baletul de acțiune” în care a excelat Salvatore Viganò (1769-1821), pentru care Beethoven a compus Creaturile lui Prometeu (1801). Evoluția artei c. este organic legată de cea a baletului și, desigur, a muzicii. Au scris balete Mozart, Gluck, Delibes, Ceaikovski, Glazunov, Stravinski, Poulenc, Satie, Milhaud, Auric, Prokofiev, Copland, Haciaturian ș.a. ♦ În România, coregrafii s-au afirmat dintre dansatori, creând o direcție marcată prin însușirea limbajului clasic (prin Anton Romanowski), fecundat de sugestii ale pașilor dansurilor pop. (prin Floria Capsali). Activitatea pedagogică, interpretativă și de creație a fost strâns împletită, impunându-se personalități ca Oleg Danovski, Tilde Urseanu, Béla Balogh ș.a.

passamezzo (cuv. it. „jumătate de pas”), dans* italian din sec. 16-18, în tempo (2) rapid (eventual alla breve*). Ca și pavana* corelată cu gagliarda*, dans secvent lui saltarello*; mai rapidă decât pavana, constă din mai multe părți de tip variațional*. A pătruns în suită*.

PAS¹, pași, s. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele pentru a înainta. Pînă să facă Huțan un pas, eu făceam trei și totuși mergeam alăturea. HOGAȘ, M. N. 200. ◊ Loc. adv. (Mai ales în construcție cu verbe de mișcare) Pas cu pas = încetul cu încetul, treptat; mereu, neîncetat, necontenit. Se ține pas cu pas de ele. CARAGIALE, O. III 258. Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesînd cu recile-i scîntei O mreajă de văpaie. EMINESCU, O. I 168. Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesei rochii, id. ib. 142. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare, pretutindeni; mereu, neîncetat. Toată familia îi repetăm la fiecare pas: e pace, e pace! SAHIA, N. 25. Nici (un) pas (învechit nici de-un pas) = de loc, nicidecum. Nu te las nici chiar de-un pas. Nici chiar morții nu te las. ALECSANDRI, P. III 161. Bădiță, bădiță! Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. id. P. P. 324. ◊ Expr. A face primul pas în lume = a-și face apariția în societate. (Mai ales în construcții negative) A avea (sau a da cuiva) pas (să)... = a avea (sau a da cuiva) posibilitate, îngăduință, putință să facă un lucru. Voința măriei-tale nu-mi dă pas să voiesc altfel. DELAVRANCEA, A. 129. Cei ce n-au avut pas să intre se trîntesc... la pămînt. CARAGIALE, O. III 144. Voi dați pas unui dușman îngrozit și în risipă a-și aduna puterile. BĂLCESCU, O. II 246. Dar și Costea ce făcea? Pas lui Fulga nu-i dădea, Că la el se repezea. TEODORESCU, P. P. 511. A face (sau a păși cu) pași mari (sau a păși cu pas mare)= a înainta repede, a progresa mult. Iată! Lumea se deșteaptă din adînca-i letargie! Ea pășește cu pas mare către-un țel de mult dorit. ALECSANDRI, P. II 6. A face un pas greșit = a se poticni în mers; fig. a săvîrși o greșeală. A-și îndrepta pasul (sau pașii) v. îndrepta. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte, a se lăsa depășit (în mers sau în acțiuni). În toate ocaziunile îi cedau pasul. GHICA, A. 38. ♦ Zgomotul produs de cel care merge. Pașii i se mai auziră pe uliță. REBREANU, I. 119. S-aud pași. Vin boierii. DELAVRANCEA, O. II 132. ♦ Fig. (Mai ales în construcție cu verbele «a face», «a întreprinde») Acțiune, act. Te rog să întreprinzi negreșit acest pas, i se adresă președintele. VORNIC, P. 156. Pasul ce făcuse era atît de neașteptat, că toate încercările mele ca să-l explic rămîneau trudă stearpă. GALACTION, O. I 224. Cînd aș da peste o parte bună, aș face poate și eu pasul acesta. CREANGĂ, P. 161. Trebuia un monstru pentru a face un asemenea pas. HASDEU, I. V. 165. 2. Mod de a umbla; mers, umblet. Cu pasul slab, cu ochii beți El a plecat, gemînd p-afară. COȘBUC, P. I 101. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I 119. Mergînd cu un pas repede, curînd a ajuns la portița unei case. NEGRUZZI, S. I 27. Hai, murgule, în pas mai tare, S-ajungem în sat cu soare; Hai, murgule-n pas lupește, Că mi-a dat puica nădejde. ȘEZ. I 10. ◊ Fig. Dar de-ale vieții valuri, de al furtunii pas Abia conture triste și umbre-au mai rămas. EMINESCU, O. I 69. Pas de manevră = mers normal al unei trupe. Pas alergător = mers în fugă. Pornim în pas alergător. SAHIA, N. 121. Pas de front sau de defilare = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș sau pas de voie = mers ostășesc, obișnuit în marșuri lungi, fără efortul de a păși energic, cadențat. Pornim pe drumul lung în pas de voie. SADOVEANU, O. VI 232. A ține pasul (sau cadența) = a nu ieși din ritmul mersului; a păstra cadența. A merge în pas (cu cineva) = a avea același mers, aceeași cadență (cu cineva). În pasul calului (sau cailor) sau la pas = în mersul liber, în voie, al calului. Mergînd noi în pasul cailor, din hop în hop... am ajuns într-un tîrziu, noaptea, în cieriul Socolei. CREANGĂ, A. 128. Caii mergeau la pas, și, în liniște, ascultam freamătul ușor al desișurilor. SADOVEANU, O. VII 321. Am ținut la pas încetinel, fluierind un cîntec de lume, ca pentru mine singur. CARAGIALE, P. 37. Doi tineri mergeau alăturea la pas. Unul, călare pe un armăsar negru, purta un costum arnăuțesc. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ Expr. A se ține de pasul cuiva = a se ține de cineva, a urmări pe cineva. Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău. EMINESCU, O. I 18. A ține pas (sau pasul) cu... = a merge sau, fig., a progresa în aceeași măsură, cu aceeași iuțeală ca altcineva. A da pas = a se grăbi. Fetele grăbesc la rînduiala casei, iar flăcăii dau pas ca să aducă vitele de la pășune. EMINESCU, N. 139. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică unui anumit dans. Pas de vals. ▭ Trei pași la stînga linișor Și alți trei pași la dreapta lor. COȘBUC, P. I 57. 3. Măsură de lungime (de 4-6 palme) echivalentă cu distanța dintre picioare în mersul obișnuit al unui om. Automobilul ajunsese numai la vreo cincizeci de pași și copilul nu se clintea din loc, în ciuda avertismentelor nervoase ale trompetei. REBREANU, R. II 31. Pămîntul între răzeși se vinde cu pasul, și pasul are 6 palme: un pas se da cu un galben. I. IONESCU, P. 379. Am cerut boi într-un ceas Ca să-mi ar și eu de-un pas, Nevoii să nu mă las. ALECSANDRI, P. P. 285. ◊ Expr. A da cu pasul = a măsura un teren. 4. Urmă lăsată de picior în mers. Totul e în neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă, nici un pas. ALECSANDRI, P. III 18. ◊ Expr. (Învechit) A călca (a urma sau a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva. (Atestat în forma de pl. păsuri) Părinții noștri... se luptară vitejește și învinseră mai multe stăvili decît am avea noi a întîmpina dacă am avea inimă să urmăm pe păsurile lor. BĂLCESCU, O. I 7. După moartea lui Ștefan vv., în Moldova, Bogdan, fiul său, și Petru Rareș calcă pe păsurile lui. id. ib. II 17. 5. (Tehn.) Distanța dintre două puncte consecutive ale unei elice geometrice situate pe o paralelă la axa acesteia. ◊ Pas de filet = distanță axială dintre o spiră a unui filet și prima, a doua, a treia spiră, după cum filetul are unul, două sau mai multe începuturi. ♦ Distanța dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate, măsurată perpendicular pe direcția dinților în dreptul cercului primitiv. ◊ Pus unghiular = unghiul la centru corespunzător pasului de dințare la roțile dințate cilindrice cu dinți drepți. – Pl. și: (învechit, n.) păsuri (EMINESCU, O. I 95, ALECSANDRI, P. I 143, ALEXANDRESCU, M. 30).

șapte [At: COD. VOR. 15/8 / V: (îrg) șea~, (pop) șe~ / E: ml septem] 1 nc Număr care, în numărătoare, are locul între șase și opt. 2-3 sm, a (Semn grafic) care reprezintă numărul șapte (1). 4 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului adverbial corespunzător (De șapte ori). 5 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului multiplicativ corespunzător Si: înșeptit (De șapte ori pe atâta.). 6 nc (Precedat de „câte”) Intră în componența numeralului distributiv corespunzător (Le dă câte șapte pâini.). 7 nc (Pfm; îe) ~ ani ca mâine trece Se spune, în glumă¹, când cineva se află într-o situație neplăcută, a cărei remediere nu poate fi grăbită. 8-9 nc (Pfm; îe) A (nu) avea cei ~ ani de acasă A (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. 10 nc (Pop; îe) A trage din ~ una A primi mai puțin decât trebuie. 11 nc (Pfm; îe) A lucra cât ~ A lucra foarte mult. 12 nc (Pfm; îe) A umbla pe ~ cărări A merge împleticindu-se (din cauza beției). 13 nc (Pfm; îe) A lua (sau a scoate) ~ piei (de pe cineva) A jecmăni (pe cineva). 14 nc (Pfm; îae) A sili (pe cineva) să muncească peste puterile sale. 15 nc (Pop; în relație cu verbele de „mișcare” și cu cele „existențiale”; îlav) Peste ~ mări și (~) țări sau peste ~ țări și (~) mări Foarte departe. 16 nc (Pfm; îs) ~-poște și un popas Distanță foarte mare. 17 nc (Pop; îe) A umbla ~ hotare A umbla mult timp, pe distanțe mari. 18 nc (Pop; îe) A da ~ boi și ~ vaci A da foarte mult. 19 nc (Pop; îe) A fi de ~ palme în frunte A fi foarte deștept. 20 nc (Pop; îe) A fi de ~ palme în piept A fi voinic. 21 nc (Îlav) Cât ~ Foarte mult. 22 nc (Pop; îe) A nu (se) da pe ~ A (se) considera mai bun, mai capabil decât alții. 23 nc (Pop; îe) A fi în ~ luni A fi certăreț. 24 nc (Pop; îae) A fi nestăpânit. 25 nc (Pop; îe) Două și cu trei fac ~ Se spune la lucruri nepotrivite. 26 nc (Pop; îe) Parcă l-a pus (sau a pus-o) pe ~ cai Se spune despre o persoană căreia i-a trecut supărarea. 27 nc (Pop; îe) A fi ~ frați pe un cojoc A fi foarte sărac. 28 nc (Pop; îe) A nu ști nici nici opt A nu ști nimic. 29 sm (Reg; îc) ~-degete Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpină târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). 30 sm (Reg; îc) ~-frați Planta Cosmos bipinnatus. 31 sf (Dob; îs) ~ mori Horă nedefinită mai îndeaproape. 32 sf (Dob; îas) Melodie după care se execută hora șapte mori. 33 sm (Dob; îs) ~ pași Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 34 sf (Dob; îas) Melodie după care se execută dansul șapte pași. 35-36 sm Șeptar (1-2).

trei¹ [At: COD. VOR. 98/11 / V: (îrg) tri, trii, (înv) tre, (reg) trâi / Pl: (rar) trele sf, trei sm, ~uri sn / E: ml tres] 1 nc (Adesea în componența unor numerale cardinale compuse) Număr care, în numărătoare, are locul între doi și patru. 2-3 sm, a (Semn grafic) care reprezintă număml trei (1). 4 nc (Pop; îe) A se rezema în scaun cu ~ picioare A se baza pe cineva care nu este serios. 5 nc (Pfm; îla) De ~ parale De calitate proastă. 6 nc (Pfm; îe) A fi cu ~ roate la car A fi nebun. 7 nc (Pop; îcs) De-a ~ colăcei De-a baba-gaia. 8 sm (Bot; reg; îc) ~-frați Trifoiște (5) (Menyanthes trifoliata). 9 sm (Bot; reg; îae) Micșunele-gălbioare (Viola saxatilis). 10 sm (Bot; reg; îae) Micșunele-gălbioare (Viola rupestris). 11 sm (Bot; reg; îae) Viorea (Viola mirabilis). 12 sm (Bot; reg; îae; șîc ~-frați-pătați) Micșunea (Viola tricolor). 13 sm (Bot; reg; îae) Unghia-păsării (Viola declinata). 14 sm (Bot; reg; îc) ~-frați-pătați Pansea (Viola wittrockiana). 15 sm (Bot; reg; îae) Clocotiș (Viola arvensis). 16 sm (Bot; reg; îae) Curcubeu (Lychnis coronaria). 17 sm (Bot; reg; îae) Neghină (Agrostemma githago). 18 sm (Bot; reg; îc) ~-răi Crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 19 sm (Bot; reg; îae; șîc ~-răi-boieresc și ~-crai) Popâlnic-iepuresc (Hepatica nobilis). 20 sm (Reg; îc) ~-răi-de-munte Planta Anemone angulosa. 21 sm (Bot; reg; îc) ~-cumnate-supărate Cocoșei (Aconitum stoerkianum). 22 sm (Bot; reg; îc) ~-cănci Iarba-șarpelui (Triglochin palustris). 23 sm (Reg; îc) ~-stici Planta Trisetoria. 24 sm (Reg; îc) Trii-degete Plantă nedefinită mai îndeaproape. 25 sm (Iht; reg; îc) ~-colori Regina-peștilor (Eupomotis gilbosus). 26 sm (Reg; îs) ~ pași Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 27 sm (Reg; îs) ~ floricele Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 28 sn (Reg; îs) ~ ochi Motiv ornamental în formă de floare cu trei petale, care se coase pe cojoace. 29 sn (Mol; îs) ~ calic Ustensilă făcută din trei bețe așezate în formă de con și prevăzute cu un cârlig, care servește la susținerea ceaunului în locul pirostriilor. 30 sn (Reg; îs) ~ picioare Pirostrie. 31 nc (Pop; îlav) ~-~ Încet. 32 sm (Reg; îs) ~ păzești sau ~ păzește Dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate. 33 sf (Reg) Melodie după care se execută dansul trei păzește. 34 sm (Reg; îs) ~ leșești sau ~ leșeștile Dans popular răspândit în nordul Moldovei, având un ritm binar, executat de bărbați în pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc. 35 sf (Reg) Melodie după care se execută dansul trei leșești. 36 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului multiplicativ corespunzător Si: întreit (A luat de trei ori pe atâta.). 37 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului adverbial corespunzător (Le-a spus de trei ori). 38 nc (Precedat de „câte”) Intră în componența numeralului distributiv corespunzător (Le dă câte trei cărți). 39 sm Notă cuprinsă între notele doi și patru. 40 sm (Bis; îs) ~ ierarhi Trisfetite (1). 41 nc (Pfm; îe) A lua pe cineva la ~ păzește A certa pe cineva.

LEGĂNA, leagăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau cu brațele) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).

PASSEPIED s.n. Dans popular de origine franceză, asemănător menuetului, dar mai vioi; melodia acestui dans. [Pron. pas-pied. / < fr. passe-pied].

MAJORETĂ, majorete, s. f. Fiecare dintre tinerele care, îmbrăcate în uniforme asemănătoare celei de toboșar, preced o defilare, deschid un spectacol, susțin o echipă sportivă etc., executând în ritmul muzicii pași de dans sau figuri de jonglerie. – Din fr. majorette.

LEGĂNA, legăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau pe brațe) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A se mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). [Prez. ind. și: leagăn] – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).

CHASSE s.n. Pas mare de dans sau de gimnastică cu un picior alunecînd spre înainte. [Pron. șa-se. / < fr. chassé].

CHASSE [ȘA-SE] s. n. pas mare de dans sau de gimnastică, cu un picior alunecând înainte. (< fr. chassé)

mărunt (măruntă), adj. – Mic. – Var. (Banat., Mold) mănunt. Mr., megl. minut. Lat. mĭnŭtus (Pușcariu 1037; Candrea-Dens., 1058; REW 5600), cf. it. minuto, prov. menut, fr. menu, sp. menudo, port. miudo. în rezultatul normal, cu n propagat, primul n s-a disimulat. Cf. minut. Der. măruntaie, s. f. pl. (viscere; mărunțișuri; Arg., mărunțiș), din lat. mĭnūtalia (Pușcariu 1038; Candrea-Dens., 1060; REW 5596), cf. it. minutaglia, cat. menudall; măruntă, s. f. (rar, rămășiță, rest; dans tipic cu pași mărunți); mărunțică, s. f. (Arg., bîtă, par, ciomag); mărunte, s. f. (pl., Arg., bani); mărunțel, adj. (micuț); mărunțel, s. m. (varietate de struguri); mărunți (var. rară, mărunța), vb. (a fărîmița, a ciuguli); mărunțeli, vb. (a ciuguli, a fărîmița), cu suf. expresiv -li, sau direct din mărunțel; mărunțime, s. f. (micime); mărunțiș, s. n. (lucru fără importanță, fleac, nimic; detaliu; bani în monede mici); mărunțișar, s. m. (negustor de mărunțișuri). – Din rom. provine bg. măruncŭkŭ „contribuție de mică importanță” (Capidan, Raporturile, 229).

PASO-DOBLE (cuv. sp. „pas publu”) s. m. invar. Dans în ritm vioi (apărut la începutul sec. 20), în măsura de 2/4, de origine spaniolă, simbolizând jocul pașilor din arenă, dansul toreadorului, dansul de capă și spadă.

coreografie f. arta de a nota pașii și figurile dansului, de a compune balete.

chasse sn [At: DEX² / P: șase / E: fr chasse] Pas mare de dans sau de gimnastică, executat cu un picior alunecând înainte.

mărunt, ~ă [At: CORESI, EV. 146 / V: (îvp) mănunt, (înv) mânunt, (reg) menunt, morunt / Pl: ~nți, ~e / E: ml minutus, -a, -um] 1 a De dimensiuni, de proporții reduse Si: mic. 2 a (Îs) Vite ~e Oi și capre. 3 a (D. scriere) Cu litere de dimensiuni reduse. 4 a (Îoc întins, vast) Care ocupă o suprafață redusă Si: mic, restrâns. 5 a (Îoc înalt) De înălțime, măsură sau statură redusă Si: mic, scurt, scund. 6 a (D. nume de materie sau colective) Cu părțile componente mici sau foarte mici Si: fin. 7 a (Reg; îs) Vin ~ Vin de bună calitate. 8 a (D. ploaie, burniță sau ninsoare) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 9 av În bucăți de dimensiuni foarte reduse Si: (pop) fărâmiș. 10-11 a, av (Care merge) cu pași mici și grăbiți. 12 sfa (Reg) Dans popular cu pași mărunți (10). 13 sfa Melodie după care se execută mărunta (12). 14-15 smf, a (Copil) de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani Si: mic, nevârstnic. 16 sfp (Mtp; euf) Iele. 17 s (Înv; îlav) Cu ~ul În cantitate mică Si: cu amănuntul, cu bucata, în detaliu. 18 a (Îvr; îoc intens, puternic, tare) De intensitate redusă Si: mic, scăzut, slab, ușor. 19 a (Îoc important, însemnat, valoros) Care are o valoare, o importanță redusă Si: mic, minor, neînsemnat. 20 s (Șip) Mărunțiș (10). 21 sfp (Îcr multe) Fleacuri. 22 sfp (Rar) Amănunte. 23 sf (Îlav) (Cu) de-a ~a În mod amănunțit Si: cu de-amănuntul. 24-25 a, av (D. oameni) (Care este) lipsit de finețe. 26-27 a, av (D. oameni) (Care este) lipsit de înțelegere. 28-29 a, av (D. oameni) (Care este) lipsit de generozitate. 30 a (D. idei, sentimente, fapte ale oamenilor) Care arată sau trădează lipsă de rafinament. 31 a (D. idei, sentimente, fapte ale oamenilor) Care dovedește orizont îngust Vz banal, meschin. 32 a Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie Si: de rând.

tropoțel s.m., n., adv. (reg.) 1. (s.m.) plantă cu frunze mici, flori galbene mirositoare. 2. (s.n.; art.) dans popular. 3. (adv.) cu pași mărunți, ușurel.

COREGRAFIE s. f. 1. arta de a crea dansuri și spectacole de balet. 2. sistem de notare a pașilor și figurilor de dans. (< fr. chorégraphie)

coregrafie sf [At: DA ms / V: ~reog~ / Pl: ~ii / E: fr chorégraphie] 1 Artă a dansului și a baletului. 2 Sistem de notare convențională a pașilor și figurilor de dans.

COREGRAFIE s. f. 1. Arta de a crea dansuri și spectacole de balet. 2. sistem de notare convențională a pașilor și a figurilor de dans. [Var.: coreografie s. f.] – Din fr. choréographie.

ONE-STEP s.n. Dans american modern, de origine africană, în măsură de 2/4; melodia acestui dans. [< engl. one-step – un pas].

COREGRAFIE s.f. 1. Arta dansului și a baletului. 2. Sistem de notare a pașilor și a figurilor de dans. [Gen. -iei, var. coreografie s.f. / < fr. chorégraphie].

gagaku (în japoneză literal „muzică elegantă”), cea mai veche formă de muzică tradițională în Japonia. G. provine inițial (sec. 8) din unele regiuni ale Coreei, dar a înglobat ulterior și influențe ale muzicii indiene și chineze. Aceste influențe s-au perpetuat în g. și sub denumirea de „muzică de stânga” (cele coreene) și „muzică de dreapta” (cele indiene și chineze). În ciuda conservatorismului acestei muzici (care a dispărut în țările de origine), g. a adaptat gustului japonez elementele inițiale, îmbogățindu-se și cu unele creații originale. Acest ansamblu de muzici, destul de eterogene, au intrat încă de la început sub patronajul statului, reprezentațiile având loc exclusiv la curtea imperială și în principalele temple. G. cuprinde: a) ansamblul instr. denumit kangen; b) muzica de dans bugaku; c) cântece; d) muzica de ritual șintoistă. Ansamblul kangen cuprinde instr. primitive, ușor diferite pentru muzica de stânga și pentru muzica de dreapta. Ansamblul muzicii de stânga este alcătuit din sho (un fel de nai* asemănător ceng*-ului), ryu-teki (flaut), hichikiri (un fel de oboi) și trei instr. de percuție: kako, taiko și shoko. Ansamblul muzicii de drepta se deosebește de ansamblul opus prin aceea că utilizează un fl. coreean, denumit komabue, în locul fl. ryu-teki și nu face apel la sho, și, în locul instr. de percuție kako, uitlizează o tobă mare, san-no-tzusumi.În concertele g. fără dans se întâlnește biva* și koto*, ce diferă de mai perfecționatele instr. omonime actuale (inclusiv rolul lor este mai redus, servind doar la marcarea ritmului). Stilul muzical al celor două ansambluri diferă la rându-i: în muzica de stânga ryu-teki și hichikiri dețin aceeași melodie fiind acompaniate, inclusiv „armonic”, de sho, în timp ce în muzica de dreapta melodia este secondată de un fel de contrapunct. Dansul bugaku corespunde celor două categorii ale g.: cel de stânga (numit Sa-mai) și cel de dreapta (numit U-mai), diferențiate și prin costumația în care predomină culoarea roșie, respectiv verde și galbenă; în unele cazuri sunt utilizate și măștile. În reprezentațiile de bugaku, cele două feluri de dans alternează, începându-se întotdeauna cu un Sa-mai, urmat de U-mai, cel din urmă fiind considerat un „dans de răspuns”. Executat cu pași preciși și calculați, bugaku este susținut de un ritm bine marcat.

CALC s. n. (< fr. calque, cf. it. calco): 1. copiere, imitare, traducere, preluare, împrumut indirect. 2. procedeu lingvistic prin care: se atribuie sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă; se împrumută și se imită procedeele de formare a cuvintelor, structurilor și formei interne a termenilor dintr-o limbă străină, pentru îmbogățirea altei limbi cu noi unități lexicale; se copiază sau se împrumută dintr-o altă limbă procedee morfologice sau sintactice: se copiază sau se traduc literal unități frazeologice dintr-o limbă străină. Procedeul a fost studiat de mulți lingviști români și străini. El este tratat detaliat în lucrarea lingvistului român Theodor Hristea – Probleme de etimologie, București, 1968. pp. 145-202. După părerea autorului acestei lucrări există patru tipuri fundamentale de calc lingvistic: calc lexical (semantic și de structură); calc gramatical (morfologic și sintactic); calc frazeologic (cu doi termeni, cu trei termeni și cu patru termeni) și calc lexico-gramatical (după un derivat, un compus sau un derivat de la un compus sau de la o sintagmă). ◊ ~ lexical: c. al cărui rezultat este sau îmbogățirea cuvintelor cu noi sensuri preluate după modele străine (c. semantic), sau îmbogățirea limbii cu noi unități lexicale prin împrumutarea sau imitarea procedeelor de formare a cuvintelor (c. de structură). C. lexical semantic este un împrumut de sens datorat bilingvismului; el constă în atribuirea unui sens nou unui cuvânt existent într-o limbă, după modelul corespondentului său dintr-o altă limbă, care este întotdeauna un cuvânt polisemantic. „Copierea” sensului este posibilă numai dacă cele două cuvinte care se suprapun în conștiința vorbitorului bilingv coincid parțial din punct de vedere semantic (dacă au cel puțin un sens comun, prin intermediul căruia să se efectueze transferul de sens sau de sensuri de la model la cuvântul care „imită”). Astfel: rom. lume însemna inițial „lumină”, ca și etimonul său latin lumen, -inis (și azi, regional, în expresiile: lumea ochilor „lumina ochilor”, a ieși la lume „a ieși la lumină”), dar sub influența v. sl. svet, care însemna „lumină” și „lume”, a căpătat și sensul de „univers”, „cosmos”; rom. limbă (< lat. lingua) a primit și sensul de „neam”, „popor” sub influența v. sl. iazâk, care însemna „limbă” și „popor” (sensul calchiat a dispărut însă cu timpul); rom. foaie mai însemna în secolul al XIX-lea și „ziar”, „revistă”, după model german și francez – Blatt și feuille având cele două sensuri, de „frunză” și „ziar” (este cunoscut titlul publicației „Foaie pentru minte, inimă și literatură” apărută în 1833 la Brașov, tradus după model german: „Blätter für Geist, Gemut und Literatur”). C. semantice mai noi după modele franceze, germane sau rusești se grupează în două mari categorii: a) cuvinte vechi îmbogățite cu sensuri neologice: rom. cerc (< lat. circus) a primit, alături de sensurile lui vechi și populare, sensuri moderne și cărturărești sub influența fr. cercle (< lat. circulus), în matematică și în îmbinările sintactice și frazeologice calchiate după franceză – cerc literar (cf. cercle litteraire), cerc de prieteni (cf. cercle d’amis), cerc polar (cf. cercle polaire), cerc vicios (cf. cercle vicieux), cercuri înalte (cf. cercles hauts) și cercuri politice (cf. cercles politiques), iar sub influența rus. krujok, în perioada socialistă, sensuri speciale în sintagmele cerc de studiu, cerc de învățământ politic, cerc studențesc etc: rom. mișcare, pe lângă sensul vechi, a căpătat sensul modern de „acțiune organizată”, sub influența fr. mouvement și a rus. dvijenie, în foarte multe combinații, întâlnite mai ales în stilul publicistic – mișcare revoluționară (cf. fr. mouvement révolutionnaire), mișcare populară (cf. fr. mouvement populaire), mișcare de masă (cf. rus. massovoe dvijenie), mișcare antirăzboinică (cf. rus. antivoennoe dvijenie) etc. b) cuvinte noi împrumutate (din limba latină, din limbile romanice sau din germană) îmbogățite cu sensuri noi prin c. după modele corespunzătoare neologice rusești sau franceze (este vorba mai ales de termeni politici și ideologici): brigadă, după rus. brigada, în îmbinările brigadă de tractoare, brigadă de bună servire, brigadă de lucru, brigadă de agitație etc.; birou, cu sensul de „organ executiv și conducător”, sub influență rusă, franceză și germană, în îmbinările birou de partid (cf. rus. partbiuro, fr. bureau du parti, germ. Parteibüro), birou politic (cf. rus. politbiuro, fr. bureau politique, germ. Politbüro) etc. C. lexical de structură constă în copierea sau împrumutarea așa-zisei forme interne a unui cuvânt străin (a modului de organizare a complexului sonor al cuvântului) care, de obicei, este un cuvânt compus sau un cuvânt derivat cu sufix sau cu prefix. C. lexicale de structură sunt mai numeroase decât cele semantice, iar cuvintele noi create prin ele au aceleași sensuri ca și modelele lor străine. Ele sunt fie totale (când se împrumută exclusiv forma internă a cuvintelor străine, iar complexul lor sonor este în întregime înlocuit sau „tradus” prin cuvinte ale limbii care împrumută) – mai frecvente, fie parțiale (când se împrumută numai o parte a cuvintelor străine, iar cealaltă – tema sau un afix – este tradusă) – mai rare. Astfel: supraveghea (cf. fr. surveiller), dreptunghi (cf. fr. rectangle), suprafață (cf. fr. surface), înnăscut (cf. fr. inné), întrevedea (cf. fr. entrevoir), bunăstare (< bună + stare, după germ. Wohlstand), poporanism (< poporan + suf. -ism, după rus. narodnicestvo) etc. sunt c. lexicale de structură totale. Tot c. lexicale de structură totale sunt și formațiile mai noi, ca legitate (< lege + suf. -itate, după rus. zakonomernost’), stângism (< stâng + suf. -ism, după rus. levizna), împăciuitorism (< împăciuitor + suf. -ism, după rus. primirencestvo), coraport (< co + raport, după rus. sodoklad) etc. Sunt c. lexicale de structură parțiale: v. rom. surveghea (cf. fr. surveiller), procentaj (cf. fr. pourcentage), triunghi (cf. fr. triangle), consfinți (cf. fr. consacrer), surprinde (cf. fr. surprendre) și sustrage (cf. fr. soustraire), deoarece prefixele au fost împrumutate, iar temele calchiate. Tot c. lexicale de structură parțiale sunt și formațiile mai noi: partinitate (cf. rus. partiinost’), antipartinic (cf. rus. antipartiinâi), antistatal (cf. rus. anrigosudarstvennâi) etc. C. lexicale de structură la cuvintele derivate sunt foarte numeroase, în comparație cu cele de la cuvintele compuse. Ele pot fi, ca și celelalte, totale și parțiale, iar după natura afixelor, cu care sunt formate atât ele cât și modelele pe care le imită, pot fi cu sufixe, cu prefixe și parasintetice. Cele mai multe c. lexicale de structură derivate cu sufixe sunt construite după modele franceze și ele au de obicei aceeași rădăcină și același sufix ca acestea. Astfel: frățietate (cf. fr. fraternité) și întâietate (cf. fr. primauté), c. de structură totale, apărute la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, cu varianta -etate a vechiului sufix -ătate (echivalat cu sufixele franceze -auté și -ité); simțământ (< a simți, după fr. sentiment, it. sentimento); ședință (< a ședea + suf. -ință, după fr. séance); crucișător (după fr. croiseur și germ. Kreuzer); decembrist (< decembrie + suf. -ist, după rus. dekabrist); proletcultism (după rus. proletkultovșcina); tipicitate (< tipic + suf. -itate, după rus. tipicinost’); oblomovism (oblomov + suf. -ism, după rus. oblomovșcina) etc. Marea majoritate a c. lexicale de structură derivate cu prefixe sunt formații neologice după modele franceze (mai ales) sau rusești. Unele sunt c. integrale: sublocotenent (după fr. sous-lieutenant), suprasarcină (după fr. surcharge), coraport (după rus. sodoklad) etc.; altele sunt c. parțiale cu prefixul împrumutat și tema calchiată: alăpta (după fr. allaiter), demers (după fr. demarche), compărea (după fr. comparaître), concetățean (după fr. concitoyen), prejudecată (după fr. préjugé), reține (după fr. retenir), subîmpărți (după fr. subdiviser) etc.; altele sunt c. parțiale cu prefixul tradus și tema împrumutată: subestima (după fr. sous-estimer), suprasaturație (după fr. sursaturation) etc. Există situații când, de la același model străin, paralel cu unele c. derivate cu prefixe care au o tentă arhaică și sunt azi mai slab instalate în limbă, circulă și formații neologice împrumutate, mai solid instalate în limbă: propășire (după fr. progres) și progres, înrâurire (după fr. influence) și influență, neatârnare (după fr. indépendance) și independență etc. C. lexicale de structură derivate parasintetic sunt formații neologice după modele franceze și rusești: unele totale – ca în cazul învechitelor conlucrător (după fr. collaborateur), înlocuit de actualul colaborator, și întrevorbitor (după fr. interlocuteur sau it. interlocutore), înlocuit de actualul interlocutor, sau al lui deznodământ (după fr. dénouement); altele parțiale, ca în cazul lui consimțământ (după fr. consentement) și al mai vechiului presimțământ (după fr. pressentiment), înlocuit apoi de presentiment. C. lexicale de structură la cuvintele compuse au urmat modele latino-romanice, slave și germane. Unele nu s-au impus în limbă: vasfrângere pentru naufragiu, versiface pentru versifica, liberschimb (după fr. libre-échange), liberschimbist (după fr. libre-échangist) etc. Altele au fost atât împrumutate cât și calchiate, procedeul dând naștere unor dublete lexicale sinonimice inegale ca frecvență, diferențiate semantic sau stilistic: binecuvânta (după v. sl. blogoslovit’) și blagoslovi (învechit și folosit figurat), fărădelege (după v. sl. bezŭ zakonije) și bazaconie (evoluat spre „lucru bizar”), Bunavestire (după v. sl. Blagoveștenie) și Blagoveștenie (mai vechi și mai frecvent). Unele din dublete au și dispărut, datorită concurenței dintre ele: greomesor, eliminat de barometru și caldomesor, eliminat de termometru. Compusele calchiate în secolele al XIX-lea și al XX-lea urmează modele franceze (mai ales), germane și rusești, cu păstrarea – în general – a topicii elementelor constitutive: bunăvoință (după fr. bienveillance și lat. benevolentia), locțiitor (după fr. lieutenant și it. luogotenente), hârtie-monedă (după fr. papier-monnaie), apă-tare (după fr. eau-forte și it. acqua-forte), nou-născut (după fr. nouveau-né) etc. În cazul compuselor calchiate după germană, ordinea componentelor a fost schimbată: nu-mă-uita (după Vergissmeinnicht < vergisse „uita” + mein „mă” + nicht „nu”), război-fulger (după Blitzkrieg < Blitz „fulger” + Krieg „război”), vinars (< vin + ars, după Branntwein < brannt „ars” + Wein „vin”) etc. Unele compuse sunt traduceri parțiale ale modelelor străine: scurtcircuit (după fr. court-circuit), semifinală (după fr. demi-finale), maltrata (după fr. maltraîter), astronavă (după fr. astronef), autocritică (după rus. samokritika), zi-muncă (după rus. trudoden’), general-locotenent (după rus. general-leitenant) etc. Unele compuse au fost calchiate total prin abreviere (structura lor copiază modele străine). Există astfel formații din inițiale: T.F.F. („Telegrafie fără fir”), după fr. T.S.F („Télégraphie sans fil”); C.G.M. („Confederația Generală a Muncii”), după fr. C.G.T. („Confédération générale du travail”); S.M.T. („Stațiunea de mașini și tractoare”), după rus. M.T.C. („Mașinno-Traktornaia Stanția”); A.L.A. („Apărarea locală antiaeriană”), după rus. P.V.O. („Protivovozdușnaia oborona”) etc., sau formații din fragmente de cuvinte (de obicei silabe): Gostat („Gospodărie de stat”), după rus. sovhoz. ◊ ~ gramatical: copiere sau împrumutare dintr-o limbă străină a unui procedeu morfologic sau sintactic. Este mult mai rar decât c. lexical și îmbracă două aspecte: a) c. gramatical morfologic: copiere sau împrumut al unui procedeu morfologic. Este mai rar decât cel sintactic. Astfel: folosirea la plural a cuvintelor bătrânețe și tinerețe după modele slave (cf. bg. starini și mladini); crearea formelor reflexive la unele verbe românești, după model slav: se cade (după v. sl. pada sę), a se gândi (după v. sl. dumam sę), a se jura (după v. sl. klęti sę), a se naște (după v. sl. roditi sę), a se râde (după v. sl. smijati sę), a se teme (după v. sl. bojati sę), a se ruga (după v. sl. moliti sę) etc.; folosirea verbului a naște cu valoare intranzitivă de reflexiv dinamic („a se naște”) – existentă cândva în limba română veche, dar dispărută – sub influența fr. naître. b) c. gramatical sintactic: copiere sau împrumut al unui procedeu sintactic (este mai frecvent decât cel morfologic). Astfel: construirea verbului a locui cu un complement direct, după fr. habiter, începând cu a doua jumătate a secolului trecut; folosirea verbelor a preceda și a sluji cu dativul, după rus. predșestvovat’ și slujit’. Există și c. gramatical combinat (morfologic și sintactic în același timp). Astfel: folosirea verbului a ruga cu sens intranzitiv de reflexiv dinamic („a se ruga”) după v. sl. moliti sę (c. morfologic) și construirea lui, după același model, cu dativul (c. sintactic). ◊ ~ frazeologic: copiere a structurii unui grup de cuvinte care exprimă un conținut unic și care formează o unitate frazeologică; traducere literală a unei unități frazeologice, mai mult sau mai puțin complexă. De obicei, prin acest c. se copiază îmbinările frazeologice de doi, trei și patru termeni (combinații stabile de cuvinte, consacrate de uz, simțite ca unități distincte, dar cu componentele independente din punct de vedere semantic, ceea ce le permite disocierea și transpunerea în altă limbă). C. frazeologice sunt fie totale, fie parțiale și ele urmează mai ales modelele franceze (în mai mică măsură pe cele rusești): cale lactee (după fr. la voie lactée), a face escală (după fr. faire escale), rău de mare (după fr. mal de mer), a lua cuvântul (după fr. prendre la parole), a pune în lumină (după fr. mettre en lumière), a cădea de acord (după fr. tomber d’accord), a ține cont (după fr. tenir compte), a se ține la curent (după fr. se tenir en courant), a face demersuri (după fr. faire des démarches), a induce în eroare (după fr. induire en erreur), în materie de (după fr. en matière de), în ceea ce privește (după fr. en ce qui concerne), dat fiind că (după fr. étant donné que): coexistență pașnică (după rus. mirnoe sosușcestvovanie), satelit artificial (după rus. iskustvennâĭ sputnik), condică de sugestii și reclamații (după rus. kniga jalob i predlojenâĭ), artist emerit (după rus. zaslujennâĭ artist), examen de stat (după rus. gosudarstvennâĭ ekzamen) etc. Uneori, în c. frazeologic unul din componente rămâne netradus, deoarece sau există deja în limbă, sau e împrumutat în momentul calchierii: cale ferată (după fr. voie ferrée), a face naveta (după fr. faire la navette), a cădea în desuetudine (după fr. tomber en désuétude), a fi într-o pasă rea (după fr. être dans un mauvaise passe) etc. C. frazeologic poate avea doi termeni: a bate monedă (după fr. frapper monnaie), a trece în revistă (după fr. passer en revue), punct de vedere (după fr. point de vue), prezență de spirit (după fr. présence d’ésprit), concurs de împrejurări (după fr. concours de circonstances), compoziție socială (după rus. soțialnâĭ sostav), măiestrie artistică (după rus. hudojestvennoe masterstvo), muncă de răspundere (după rus. otvetstvennaia rabota), colectiv de catedră (după rus. kolektiv katedrî), cultul personalității (după rus. kult licinosti) etc: c. frazeologice cu trei termeni: a reveni la oile noastre (după fr. revenir à nos moutons), a da câștig de cauză (după fr. donner gain de cause), a face act de prezență (după fr. faire acte de présence), a da semn de viață (după fr. donner signe de vie), parc de cultură și odihnă (după rus. park kulturî i odâha), activitate nervoasă superioară (după rus. vâsșaia nervnaia deiatel’-nost’), rachetă balistică intercontinentală (după rus. mejkontinentalnaia balisticeskaia raketa) etc.; c. frazeologice cu patru termeni: organ local al puterii de stat (după rus. mestnâĭ organ gosudarstvennoĭ vlasti) etc. ◊ ~ lexico-frazeologic: c. combinat – lexical (deoarece structura unuia din elementele componente ale unității frazeologice este împrumutată) și frazeologic (pentru că structura întregii unități frazeologice este copiată după modelul străin, prin traducere literală). C. acesta duce la apariția unei noi îmbinări frazeologice și a unui nou cuvânt (simplu sau compus), care intră în structura acesteia. C. lexico-frazeologic trebuie să îndeplinească două condiții fundamentale: a) unul din componentele unității frazeologice calchiate să fie cuvânt cu formă internă clară, adică derivat sau compus: a face anticameră (după fr. faire antichambre), dreptul națiunilor la autodeterminare (după rus. pravo nații na samoo predelenie) etc.; b) forma internă a compusului sau a derivatului să fie redată în altă limbă printr-un cuvânt nou creat, a cărui structură reproduce pe aceea a celui calchiat: bază tehnico-materială (după rus. material’notehniceskaia baza), revoluție burghezo-democratică (după rus. burjuazno-demokraticeskaia revoluția), învățământ primar (după fr. enseignement primaire), învățământ secundar (după fr. enseignement secondaire) etc.

CORE-₁, v. COREO-₁. □ ~graf (v. -graf), s. m. și f., maestru de dans și de balet; sin. coreograf; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Arta de a crea dansuri și spectacole de balet. 2. Sistem convențional de notare a pașilor și a figurilor de dans; sin. coreografie.

tropoțel¹ [At: MARIAN, NU. 686 / E: tropot + -el] (Reg) 1 av Cu pași deși și mărunți. 2 sns Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 3 sns, a Melodie după care se execută tropoțelul (2).

zdruhăit, ~ă [At: DRAGOMIR, O. M. 22 / Pl: ~iți, ~e / E: zdruhăi] (Reg) 1 a (D. pas, mers) Săltat² (1). 2 a (D. dans, muzică) Cu ritm vioi. 3 sf (Mai ales art) Dans popular românesc cu mișcare vioaie. 4 sf Melodie după care se execută zdruhăita (3). corectat(ă)

Mon verre n’est pas grand, mais je bois dans mon verre (fr. „Paharul nu mi-e mare, dar beau din paharul meu) – versul care constituie o chemare de a fi tu însuți, de a nu căuta să te împăunezi cu penele altuia, de a nu te ascunde îndărătul citatelor, de a nu imita fără rost, fără discernămînt ș.a.m.d., aparține poetului francez Alfred de Musset și face parte dintr-un catren, pus ca dedicație la poemul său dramatic: Cupa și buzele (La coupe et les lèvres). Iată-l în traducere: ”Să zic că pe Byron aș vrea a-l imita. Mă cunoașteți și știți doar că nu e așa, Mi-e groaznic de silă de la alții să iau. Nu mi-e mare paharul, dar din al meu vreau să beau.„ Versul e citat aproape totdeauna în franțuzește și se aplică, în sens favorabil, acelor care refuză să soarbă inspirații din cupe străine; sau dimpotrivă, în mod critic, la adresa celor care n-au nimic original în manifestările lor. Iată un exemplu: ”Sînt de părere că viața pe acest pămînt n-o merită decît originalii; numai ei au dreptul să trăiască. Mon verre nest pas grand, mais je bois dans mon verre a spus cineva... Ce-mi pasă că ai un creier mare și-o minte atotcuprinzătoare, că înțelegi toate, că știi multe, că mergi în pas cu timpul, dacă n-ai o fărîmă care să-ți aparțină, care să fie a ta proprie, un specific al tău„. (Turgheniev, în nuvela Un Hamlet provincial). Echivalentul românesc e zicala: ”Apă să bei din chiar puțul tău" (vezi Proverbe și ghicitori, B.P.T., vol. II, pag. pag. 224). LIT.

RAȚĂ² f. art. 1) Dans popular executat de perechi, cu pași legănați. 2) Melodie după care se execută acest dans. /cf. alb. rosë, sb. raca

COREGRAFIE s. f. 1. Arta de a compune dansuri și spectacole de balet. 2. Ansamblul pașilor și figurilor ce compun un dans sau un balet. [Var.: coreografie s. f.] – Din fr. choréographie.

MĂRUNTA s. f. art. Numele unui dans popular care se joacă cu pași mici. Și-un moșneag juca mărunta Curtenind pe lîng-o babă. EMINESCU, L. P. 148.

poliptotă (gr. polyptoton, repetare la „mai multe cazuri”, sin. lat. traductio: „trecere de la un caz la altul”), figură care constă în repetarea aceluiași cuvânt sub diverse forme flexionare: x₁... x₂... x₃ (R): „Și-mi vorbesc de țara noastră și-mi grăiesc de-al țării dor.” (B. P. Hasdeu) P., ca termen, înseamnă „repetiția unui cuvânt declinabil la diferite cazuri”, dar, prin extensiune, s-a numit astfel și un verb repetat la diverse forme flexionare. De aceea vom clasifica această figură în: 1. P. substantivală: „La răspântii, e sobor: Umbre lungi în umbra lor.” (T. Arghezi) Un vers eminescian oferă o p. și mai rafinată semantic: „Punctu-acela în mișcare, mult mai slab, ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii.” Exemplul ultim pare mai puțin o p., întrucât substantivul margini este în ambele construcții un acuzativ prepozițional; singura diversificare morfologică ar fi articularea enclitică (fără margini – peste marginile). Dar, în același timp, în fără margini, substantivul are altă accepțiune, fiind o locuțiune adjectivală cu sensul de „atotputernic”, decât în peste marginile (lumii), ceea ce ne trimite la antanaclază, altă figură de repetiție, sau la silepsă. Delavrancea realizează și el o p. care-i totodată și antanaclază, folosind același substantiv atât într-o construcție liberă, cât și într-o locuțiune adjectivală: „om de treburi” și „om de treabă” (cu un ușor efect umoristic). 2. P. adjectivală: „Galbân ca făclia de galbănă ceară [...] Groază-acum dormea.” (V. Alecsandri) Un adjectiv cu schimbarea valorii gramaticale: „Plăcerile egale egal vor fi-mpărțite.” (Eminescu) 3. P. pronominală (mai rară): „Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea.” (Eminescu) 4. P. verbală: „... Smaranda chema pe drăguța mamă, Muri mai an... ba nu! trăiește! trăiește-n cugetul meu Si va trăi totdeauna, până voi trăi și eu!” (B. P. Hasdeu) Cf. fr.: „Hélas! on ne parle que de passer le temps. Le temps passe, et nous passons avec lui; et ce qui passe à mon regard, par le moyen du temps qui s’écoule, entre dans l’éternité qui ne passe pas...” (Bossuet). Ca mai toate figurile, p. se poate interfera cu alte figuri, cum ar fi: – cu anadiploza: „Ce va fi pe viitor, viitorul va descoperi.” (C. Mille); – cu antanaclaza: „De m-ați lega la ochi, pe dibuite v-aș duce și v-aș spune unde a fost cămara de odihnă a lui Ștefan cel Mare, unde a armelor, unde paraclisul cu iconostasul la care îngenunchea cel care n-a îngenuncheat înaintea nimănui.” (Delavrancea). Strălucirea stilistică a pasajului de mai sus o dă împletirea p. eu antanaclaza sau silepsa: „îngenunchea” (sens propriu) + „n-a îngenuncheat înaintea nimănui”, adică „nu s-a plecat” (sens figurat), precum și repetiția unde... unde... care e o anaforă. Cf. lat.: „Litora litoribus contraria.” (Vergilius) Cf. fr.: „Rome seule pouvait à Rome ressembler, Rome seule pouvait Rome faire sembler.” (Du Bellay; → L., § 643). Sin. traducție.

passepied sns [At: DN³ / P: pas-pie / E: fr passe-pied] 1 Dans popular de origine franceză, asemănător menuetului, dar mai vioi. 2 Melodie după care se execută dansul passe-pied (1).

CRACOVIAC, cracoviace, s. n. Dans popular polonez, cu ritm vioi, cu pași săriți; melodie după care se execută acest dans; cracoviană. [Pr.: -vi-ac] – Din pol. krakowiak.

CRACOVIAC s.n. Dans popular polonez cu caracter vioi, cu pași săriți, din regiunea Cracovia; cracoviană; melodia acestui dans. [Pron. -vi-ac, scris și krakowiak. / < pol. krakowiak].

CRACOVIAC s. n. dans popular polonez de perechi, vioi, cu pași săriți, din regiunea Cracovia; melodia corespunzătoare. (< pol. krakowiak)

cracoviacul sna [At: DN³ / P: ~vi~ac~ / V: krakoviak / E: pn krakowiak] 1 Dans popular polonez cu caracter vioi, cu pași săltăreți, din regiunea Cracovia Si: cracoviana (1). 2 Melodie după care se execută cracoviacul (1) Si: cracoviana (2).

MOȘULÍCĂ s. m. 1. (Adesea familiar, ca apelativ) Moșuleț. Au rămas paf, moșulicii ! C. PETRESCU, O. P. II, 138. Moșulică s-a lăsat. . . de alte bazaconii. PAS, Z. IV, 193. 2. (Prin Mold.) Numele unui dans popular. Cf. VARONE, D. 117. – Pl.: moșulici. – Moș + suf. -ulică.

MĂRUNȚICĂ f. 1) mai ales art. Dans popular care se execută în perechi cu pași mărunți și rapizi. 2) Melodie după care se execută acest dans. /mărunt + suf. ~ică

POAMĂ² ~e f. mai ales art. 1) Dans popular, executat într-un tempo vioi, cu pași săltați, care redă tescuitul. 2) Melodie după care se execută acest dans.

MĂRUNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare, cu mărunt. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănunt, -ă adj.] – Lat. minutus.

ȘARAMPOI² ~oaie n. mai ales art. 1) Dans popular asemănător brâului, executat într-un tempo moderat, cu pași mărunți, sacadați. 2) Melodie după care se execută acest dans. /<ung. sorompo

PAS-DE-DEUX [pa də dö] (loc. fr.) subst. Dans clasic executat de o balerină și de un balerin, alcătuit de obicei dintr-un adagio (parte lirică dansată împreună), un allegro (care cuprinde una sau mai multe variațiuni solistice) și o coda (dansată împreună).

PAS-DE-QUATRE [pa də kátr] (loc. fr.) subst. 1. Dans de bal, de origine engleză, datând din 1845. 2. (În balet) Dans clasic executat de patru balerini.

PAS-DE-TROIS [pa də trua] (loc. fr.) subst. Dans clasic executat de un balerin și de două balerine, asemănător ca structură cu pas-de-deux.

MĂRUNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănunt, -ă adj.] – Lat. minutus.

CHINDIE, chindii, s. f. (La pl. cu aceeași valoare ca la sg.) 1. (De obicei în construcție cu prep. «la», «pe la», «către») Timp al zilei către asfințitul soarelui. Se sparge hora la chindie. O apucă înainte băieții. Cîntă unul, înfrunte, cu clarineta. STANCU, D. 79. M-am pornit și eu la vie, Cam sub sară, la chindie. CONTEMPORANUL, II 419. Pe la chindii, am ajuns la palaturile zmeilor. ISPIRESCU, L. 300. Se vestea cu tobe și cu surle ceasul înserat al chindiei, cînd toți oamenii casei se adunau la cină și porțile ogrăzii se închideau. ODOBESCU, S. A. 149. ♦ Loc de pe bolta cerească unde se află soarele pe înserat. Soarele scapătă cătră chindie, coborîm și noi din ponor și dăm glas de înștiințare. SADOVEANU, N. P. 23. Cînd fu soarele-n chindie, Mi-era lupta cu mînie. ȘEZ. III 215. 2. Numele unui dans popular asemănător cu sîrba, care se joacă cu pași mărunți și într-un ritm grăbit; melodia după care se joacă acest dans. Haid’ iubito, haid’ cu fuga, Să jucăm și noi chindia. COȘBUC, P. I 166. În toiul sîrbei, chindiei, mocancei... tinerii... jucau de rupeau pămîntul. ȘEZ. X 31.

poloneză, dans polonez vechi în 3/4, asemănător unei plimbări (în alai), în pași ritmici nu lipsiți de solemnitate. În creația lui Chopin, devenită piesă* de gen, p. ocupă un loc însemnat, distingându-se prin grandoare și dramatism.

vals (< cuv. gotic waltjan, în germ. sich wälzen „a se învârti”), dans* de perechi, de origine germ., în măsură* ternară* (cel mai adesea 3/4) și cu structură simetrică a frazei ◊ muzicale (construită din 4-8-16 măsuri). O particularitate definitorie a v. o constituie departajarea precisă a melodiei în raport cu acompaniamentul* ritmico-armonic, iar în cadrul acestuia din urmă, detașarea fermă a timpului (I, 2) tare – marcat de către bas (III, 1) – în raport cu timpii slabi concretizați armonic prin acorduri* în pachet. Premergătorul imediat al v. pe linia dansului țărănesc este Ländler*-ul, prefigurat la rândul său de dansuri datând din sec. 14-16; printre acestea se distinge îndeosebi componentul în măsură ternară (germ. Nachtanz – v. proportio; v și. double) al perechii de dansuri – în ritm binar* și respectiv ternar – cunoscută sub numele de Deutsche Tanz și pătrunsă în suita* instr. (de unde și o posibilă filiație cultă a v.). Către sfârșitul sec. 18, v. pătrunde din mediul pop. în cel burghez (ca oponent al menuetului*, dansat de aristocrație), impunându-se treptat ca dans de societate. Începând din sec. 19 și continuând cu cel următor, v. se numără printre piesele de gen* exploatate în compoziție, fenomen ce dobândește o maximă amploare în romantism*. În chipuri și cu funcții diferite, v. se integrează în aproape toate genurile (I, 2) muzicale, devenind nu o dată piesă – simf., instr., vocal-instr. etc. – autonomă și primind în această calitate denumirea generică de „v. de concert”. În creația simf., v. apare fie ca parte de simfonie* (Berlioz, Simfonia fantastică, Ceaikovski, Simfonia a V-a), fie ca piesă independentă (eventual parte de suită*) (orchestrarea de către Berlioz a Invitației la dans, de fapt un v. de Weber, a constituit primul pas în această direcție pe care o vor continua, în principal, Listz – versiunea orchestrală a V. lui Mefisto -, Sibelius – V. trist, V. romantic – Ravel – versiunea orch. a Valses nobles et sentimentales) sau ca episod constitutiv al unor poeme* simfonice (Saint-Saëns, Dans macabru, R. Strauss, Așa grăit-a Zarathustra, Ravel, poemul coregrafic La Valse, Stravinski, Petrușka). V. este bogat reprezentat și în literatura pianistică, îndeosebi romantică; primilor autori de prestigiu în acest domeniu, Schubert (132 v.) și Weber, le urmează Listz, Chopin (la acesta din urmă, ponderea și substanțialitatea v. în ansamblul operei fiind excepționale), Brahms, Ravel. Genurile muzical-teatrale și-au integrat v. în chip firesc, fie ca modalitate coregrafică directă, fie ca element de atmosferă în serviciul anumitor situații dramatice; cu aceste funcții, v. apare, în operă*, la Gounod (Faust), Verdi (Traviata), Puccini (Boema), Ceaikovski (Evghenii Onedin), Wagner (Maeștrii cântăreți), R. Strauss (Cavalerul rozelor), A. Berg (Wozzek), Șostakovski (Katerina Ismailova) și deține un loc important în baletele lui Delibes și Ceaikovski. Dezvoltarea v. pe linia muzicii ușoare* și de dans, petrecută în special la Viena, conduce nemijlocit la înflorirea, în cea de a doua jumătate a sec. 19, a operetei* în general și a operetei vieneze în special (printr-un revers al procesului, opereta devenind apoi, ea însăși, un „cadru” propice promovării v.). Prin Lanner și cei doi J. Strauss, tatăl și fiul, dar mai ales acesta din urmă, v. de divertisment se consacră ca atare, în formula sa tipic vieneză (care implică și înlănțuirea v. în potpuriuri*), numeroasele producții de acest fel ale compozitorilor vienezi cucerindu-și o binemeritată celebritate. Opereta vieneză, creată la aceeași epocă tocmai sub impulsul popularității, v. vienez de divertisment, îl exploatează intens, oferindu-i totodată posibilități ideale de întruchipare (între altele, operata prilejuiește și dezvoltarea v. vocal, apărută până atunci doar sporadic, la Brahms – Liebesliederwalzer – și, ca un reflex al operetei, în opera Cavalerul rozelor de R. Strauss). Timp de aproape un sec., Viena va rămâne un centru de propagare a operetei, fie direct, fie prin compozitorii formați acolo (șirul acestora începe tot cu J. Strauss-fiul, continuând cu Suppé, Zeller, Millöcker, Lehar, Kálmán, Fall), istoria v-șlagăr* confundându-se adesea, în tot acest timp, cu însăși istoria operetei. V. pătrunde în muzica românească în a doua jumătate a sec. 19, pe filiera miniaturii pentru pian (v. scrise în gustul compozițiilor de salon ale timpului de către Miculi, Flondor, Caudella, Scărlătescu, T. Brediceanu ș.a.) și a operetei (Caudella, Stephănescu, Porumbescu ș.a.). De o popularitate depășind granițele naționale s-a bucurat v. Valurile Dunării (1880), compus inițial pentru fanfară, de Ivanovici. Una dintre cele mai originale transfigurări ale particularităților de mișcare (2) și de caracter ale v. în întreaga literatură muzicală a sec. 20 este realizată de Enescu în Octetul pentru coarde op. 7 (partea a IV-a, Mouvement de Valse bien rhytmée) (1900). Compoziția românească din sec. 20 mai înregistrează și tendința utilizării v. într-o ipostază parodică (Jora – baletul Demoazela Măriuța, Paul Constantinescu, Din cătănie, trei caricaturi muzicale pentru instr. de suflat și pian, opera O noapte furtunoasă), în consens cu reprezentări similare din muzica universală contemporană.

chindie sf [At: PSALTIREA (1651) / V: ~dei sn, ~diu sn, ~nghie, tinghie / Pl: ~ii / E: tc ikindi] (Înv) 1 Timpul zilei între amiază și seară. 2 (Pex) Parte a cerului unde se află, în aparență, soarele după-amiază. 3 (Pop; îs) Mâncare de ~ii Gustare luată între amiază și cină Si: (reg) ojină. 4 (Pex) Masa pe care o iau lucrătorii la câmp, pe la orele 4 după-amiază. 5 Concert de seară, dat de muzica domnească Si: (reg) nubet, tabulhana. 6 Instrument muzical. 7 (Spc) Tobă mare, făcând parte din instrumentele meterhanelei. 8 (Trs) Dans țărănesc care seamănă cu sârba, dar se joacă cu pași mai mărunți și într-un tempo accentuat, precipitat. 9 Melodie după care se execută chindia (8).

SĂLTĂREȚ ~eață (~eți, ~ețe) 1) Căruia îi place să sară; care sare mereu. 2) Care se mișcă sărind; care se deplasează prin salturi. 3) (despre pași, mers) Care se efectuează ușor, cu vioiciune. 4) (despre muzică, versuri, dansuri etc.) Care are un ritm vioi. /a sălta + suf. ~ăreț

menuet. Potrivit etimologiei curente, m. ar fi derivat de la fr. menu „mărunt” (pas menus, pași mărunți); după M. Brenet, derivă din fr. mener, „a purta”; m. a fost, la origine, un dans* pop., socotit o varietate de branle* à mener (sec. 16), probabil din provincia Poitou. Devine dans de curte în timpul lui Ludovic al XIV-lea, datorită lui Lully (1653); se răspândește cu repeziciune și voga sa va domina mult timp celelalte dansuri de curte. Inițial un dans solistic, apoi dansat de cupluri dispuse în șir, caracteristica principală a m. ca dans rafinat, o constituie grația și eleganța cu care se execută pașii mărunți și figurile galante. ♦ Din punct de vedere muzical, m. constă din două secțiuni de câte 4 sau 8 măsuri*, în măsură de 3/4, fiecare secțiune repetându-se. În muzica preclasică și clasică, această strutură era considerată ca fiind perfect adaptată naturii noastre; în sec. 18 constituia baza predării compoziției (2). În muzica de teatru (operă*, operă-balet – Lully, Rameau, Händel), m. avea un tempo (2) lent și un caracter grav. A pătruns apoi și în suita* instr. de dansuri (Couperin, Kuhnau, J.S. Bach, Purcell, Händel), unde apare și dublat (un m. în major*, celălalt în minor*), dispunere ce devine mai târziu m. + trio (3). Prin intermediul uverturii napolitane în trei părți (Scarlatti), m. pătrunde apoi în simfonie*, unde Stamitz îi conferă de la început locul celei de a treia părți. La Haydn, m. capătă o stilizare specific simf. trecând și in sonatele* de formă clasică, în care i se dă un tempo din ce in ce mai rapid; aceasta, plus elementele de grotesc care se înfiltrează în muzica m. o dată cu Haydn, generează tranformarea m. în scherzo*-ul beethovenian (Beethoven indică însă, prin tempo di mimuetto, și un tempo mai lent). În simf. mozartiene apare atât schema cvadripartită, cu m., cât și cea tripartită, fără m. Forma clasică a m. este ternară: A (expoziție; tema*, cu repetiție, scurtă dezvoltare*, revenirea temei, cu repetiție), B (cu aceeași schemă ca a expoziției), A (reexpoziția primei părți, fără repetiții, cu o coda* facultativă). În unele lucrări mai ample apare un al doilea trio (m. trio I – m. trio II – m.).

TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.

CAKEWALK s.n. Dans afroamerican cu ritm sincopat, cîntat la banjo, care se dansa cu pași iuți și mărunți și ale cărui cîteva figuri au fost preluate în dansul șimi. [Pron. cheic-uoc. / < engl. cake-walk – mersul cozonacului (cîștigătorul dansului era răsplătit cu un uriaș cozonac)].

TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu. valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic-iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.

JUCĂTOR, -OARE, jucători, -oare, s. m. și f. (Uneori urmat de determinări care arată felul jocului) 1. Persoană care joacă un joc sportiv, de societate, de noroc etc. Din pricina unui jucător, partida s-a întrerupt. CAMIL PETRESCU, U. N. 117. Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino... ardeau lămpi somnoroase. EMINESCU, N. 35. 2. (Popular) Dansator de dansuri populare. Bucuria jucătorilor izbucnea în frînturi de strigăte, în floricele de pași ritmați. REBREANU, R. I 128. ♦ (Adjectival, rar) Jucăuș, neastîmpărat, zglobiu. În genere, aceste păsări sînt sălbatice, puțin jucătoare, mai mult triste. ODOBESCU, S. III 27.

roată, roți, s.f. – 1. Motiv ornamental la țesături. 2. Roate, dans popular mixt, specific zonei Chioar și Codru. Se mai numește Patru pași sau Șapte pași. Perechile se învârt în cerc, în sens opus acelor de ceasornicar. De regulă, este însoțit de strigături: „Foaie verde tri scaieți / Să jucăm roata, băieți” (Memoria, 2004: 1.100). ♦ (top.) Roata, deal în Bogdan Vodă și Botiza (Vișovan, 2005); Roata, toponim în zona Cavnic: a) Mina Roata. În anul 1858, a devenit proprietatea Asociației miniere Nicolae și Ana Roată, până în 1899, când Asociația a vândut mina lui Iacob Creewel din Londra, iar un an mai târziu a fost cumpărată de o firmă britanică, Roata Aurra Mines Limited. În 1904, acțiunile au fost concesionate unui investitor din Sibiu, iar în 1910, mina a fost cumpărată de stat. b). Pârtiile Roata. Parte a domeniului schiabil din Cavnic. – Lat. rota „roată” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA); cf. rad. i.-e. *rot- (lit. ratas, let. rats, germ, Rad, sansk. ratha, gal. rhod).

cakewalk sn [At: DN³ / P: cheic-uoc / E: eg cake-walk] Dans afroamerican cu ritm sincopat, cântat la banjo, care se dansa cu pași iuți și mărunți și ale cărui câteva figuri au fost preluate în dansul șimi.

horă¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. 12 / V: (înv) hoară, hoare, ~re, hură / Pl: ~re și ~ri / E: bg xopo] 1 Dans popular românesc cu ritm domol, în care dansatorii se prind de mână, formând un cerc (mare) închis. 2 (Pex) Cerc format de cei care dansează hora¹ (1). 3-4 (Pex) Melodie (sau cântec) după care se execută hora¹ (1). 5 (Pex; pop) Cerc. 6 (Pop) Petrecere țărănească unde se dansează jocuri populare. 7 (Îe) A porni ~ra A începe hora¹ (1). 8 (Îe) A se prinde în ~ A intra în horă¹ (1). 9 (Îs) ~ra boierească (sau de(-a) mână, (de) brâu, de doi, de la Bacău, de la Bobeni, de la Cămpina, dezgovelei, domoală, dreaptă, gării, grecilor, iute, Izvoranului, înainte, înapoi, în bătaie, în două părți, în dreapta, în stânga, într-o parte, Jianului, la pas, lui Băluță, lui Cuza, lui Livente, mazilească, mirelui, miresei, moldovenescă, moșnenilor, națională, nouă, nunții, peste picior, Plevnei, repede, săltată, tare, țărancă, țărănească, țesută, țigănească, Unirii etc.) Horă (1) care se dansează în diverse feluri, cu diverși pași, pe diverse ritmuri, la anumite ocazii sau în anumite regiuni. 10 (Pex) Dans. 11 (Îe) A nu-i veni (cuiva) vremea la ~ A fi încă copil. 12 (Îe) A duce (sau a purta) ~ra A fi flăcău de frunte. 13 (Îe) A ieși Ia ~ A intra (la vârsta cuvenită) în rândul fetelor și flăcăilor care dansează la horă¹ (6). 14 (Îe) A se găti (ca) de ~ A se îmbrăca în haine de sărbătoare. 15 (Îc) ~ra mătușilor Ninsoare cu vârtejuri. 16 (Îc) ~ra-bora Claie peste grămadă. 17 (Trs; Mar; îf hoară, ho(a)re) Cântec popular de jale Si: doină, baladă. 18 (Reg; îaf) Cântec satiric, cu poantă epigramistică, strigat în timpul dansului Si: chiuitură, strigătură, dârlai. 19 (Îs) ~re mare Horă (17). 20 (Ast; reg) Auroră boreală. 21 (Ast; pop; șîs Hora cu lăutarii în mijloc) Constelație nedefinită mai îndeaproape. 22 (Reg) Fân adunat (sau împrăștiat dintr-o claie deja existentă ca să se usuce bine) pe un loc de câțiva metri pătrați, pentru a se (re)forma apoi claia. 23 (Reg) Naos. 24 (Reg) Absidă.

JAVA IA-/ s. f. dans popular la modă la începutul secolului, care se dansa la baluri, cu pași alergați, de vals, glisați și îndoiți. (< fr. java)

HULLY-GULLY s.n. Formă nouă de dans madison, la care dansatorii se așază în șiruri paralele și fac deplasări laterale, pași săriți, însoțiți de o glisare din față în spate. [Pron. hali-gali. / < americ. hully-gully].

HULLY-GULLY HALI-GALI/ s. n. formă de dans madison, la care dansatorii se așază în șiruri paralele și fac deplasări laterale, pași săriți, însoțiți de o glisare din față în spate; melodia corespunzătoare. (< amer. hully-gully)

horă 1. Vechi dans popular românesc (h. „strămoșescă” – Filimon), răspândit în toată țara. Frecvența și caracterul acestui dans au închipuit pentru majoritatea compozitorilor români din sec. 19 și din prima parte a sec. 20 chintesența jocului* pop., h. fiind transpusă în diferite forme și modalități, în muzica cultă. Deși prin întreaga ei răspândire în lumea românească și în cea sud- și est- europ. h. cunoaște astăzi variate forme coregrafice și muzicale, se impun anumite trăsături dominante, ce-i atestă și unitatea și vechimea (preistorică – cum poate fi bănuită din reprezentarea figurativă a așa-numitei „h. de la Frumușica”), caracterul magic (de până la fixarea ei istorică și în limitele etic-estetice ale practicii muzical-teatrale eline): a) evoluția coregrafică de cerc sau șir, cu ținere de mână după umeri; b) desfășurare în tempo (2) în general lent, ce exclude virtuoazitatea și permite participarea la h. a întregiii colectivități; c) vocalitatea muzicii (melodiile sunt însoțite frecvent de text). În această interferență de caractere, terminologia – încă insuficient studiată, nu numai în sfera folc. românesc ci și în cea a muzicii universale – este grăitoare atât pentru unitatea genului cât și pentru varietatea sa, cea din urmă explicând evoluția termenului spre alte genuri, inclusiv nedansante. Xορός, choros (gr.), din care derivă χορεία [v. choreia (1)], a fost în tragedia* gr. un dans în cerc, cântat. Forma înrudită kolo*, păstrată la popoarele slave (iugoslavi, polonezi, ucrainieni), poate fi pusă în legătură cu termenul trac kolavrismos, ceea ce ar arăta o origine tracă a termenului, sau în orice caz o înrudire între respectivii termeni (chiar dacă, în fond, între chronos și kolavrismos comună rămâne numai sfera mare a dansului, nu și particularitățile de ethos*, dansul trac fiind considerat un dans războinic). Pe de altă parte, caracterul vocal al melodicii choros-ului explică evoluția termenului în muzica occid. spre acela de chorus (I, 2), de unde derivă finalmente acela de cor (I). Și în folc. românesc, denumirea h. nu se restrânge numai la joc, ci, desprinzându-se chiar de coregrafic, desemnează cântecul* (= hore, în Transilvania) sau cântecul improvizat, cântarea prin excelență (= horă/e lungă; v. doină). În lumea med., mai ales biz., choros a fost preluat și convertit, în funcție de noile necesități și de noua concepție: αἰνεῖτε αὐτòν ἐν τυμπάνῳ ϰαì χορῷ (Septuaginta, Ps. 150, 4); laudate eum in tympano et choro/ laudate eum in cordis et organo (Vulgata, Ps. 150 iuxta LXX). Deși G. Breazul crede a descifra la noi o convertire de tip folc. a termenului: „Cuvântul [...] chorus a fost înțeles și tălmăcit, de către traducători și zugravi, ca o veritabilă h. strămoșească” (Patrium carmen, p. 44), credem totuși că imaginea, care este proprie nu numai frescelor românești ci și acelora din Balcani, atestă – ca și versetul din Scriptură – o conștientă reutilizare a fenomenului, în virtutea dublei sale funcții de dans și de cântec, în favoarea gestului de adorație. Pentru circulația termenului sunt de luat în considerare: chorós (n. gr.). hora (bulg.), cor (aromână), horovod (rusă, хоровод), horumi (gruzină). ♦ Ca gen coregrafic-muzical, h. are o mare vitalitate în zonele extracarpatice, mai puțin în S Transilvaniei. H. este reprezentată printr-un mare număr de dansuri, unele desemnând mișcarea (h. lentă, h. iute etc.), altele direcția evoluției coregrafice (h. la stânga, h. la dreapta, h. bătută etc.), iar altele stilul muzical și originea (h. boierească – de proveniență mai nouă, în măsură de 6/8, h. de mână acomp. în Oltenia, de vocea unuia dintre lăutari*). H. au la bază hexacordii* sau heptacordii* diatonice*, colorate uneori prin cromatizare (v. cromatism), rareori pentatonice*: sunt construite din 1-2-3 fraze* pătrate, repetate cu variații* melodice și ritmice. În h. de stil mai nou, deseori în măsură de 6/8, melodiile sunt mai bogate din punct de vedere modal. Despre h. găsim căteva date la Cantemir, care face distincție între acest dans („când toți, prinși între ei, joacă în cerc și se mișcă cu un pas egal și regulat de la dreapta la stânga”) și danț („așezați într-un șir lung și prinși de mâini așa încât capetele să rămâie libere, și se învârtesc cu diferite mișcări”). 2. Locul unde se desfășoară jocul duminical sau cu prilejul unor sărbători. 3. Ansamblul de jocuri („a început h.”). 4. În general, melodie de dans („trage neico, hora-ntinsă”).

hully-gully sni [At: DN³ / P: hali-gali / E: eg hully-gully] Formă de dans madison, în care dansatorii se așează în șiruri paralele și fac deplasări laterale în pași săriți, însoțiți de o glisare din spate în față.

drăcșăneancă sf [At: VARONE, D. / Pl: ~nce / E: Dracșani + -eancă] (Reg; art) 1 Dans popular în care perechile formează, la început, o roată mare și joacă hora cu patru pași la dreapta și la stânga, de câte două ori, apoi se prind câte doi (un flăcău și o fată) și joacă învârtită, după care formează două rânduri care stau față-n față, flăcăii făcând mișcări săltărețe și lovindu-și palmele, genunchii, carâmbul cizmei și tăplile, iar fetele jucând legănat în fața lor, cu mâinile în șolduri. 2 Melodie după care se execută drăcșăneanca (1).

legănat², ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ați, ~e / E: legăna] 1 a (D. copii) Care este mișcat ușor, lin, într-o parte și în alta cu leagănul (1) pe brațe, în poală etc. pentru a-l liniști, a-l alinta și a-l face să adoarmă. 2 a (D. ființe, lucruri) Mângâiat. 3 a (D. sunete, muzică, poezii etc.) Care se desfășoară armonios. 4 a (D. vorbire) Tărăgănată. 5 a (D. ființe, obiecte) Care se mișcă dintr-o parte în alta în jurul unei bare relativ fixe. 6 a Unduit. 7 a (D. oameni) Amețit din cauza unei slăbiciuni, a beției, în urma unui șoc, a unui sentiment puternic etc. 8 a (D. vehicole, ambarcațiuni) Zdruncinat domol și ritmic în timpul deplasării. 9 a (D. corpuri sau obiecte suspendate) Care pendulează. 10 a (D. mers, dans) Care se balansează ritmic. 11 a (D. lucruri, arbori și frunzele acestora) Clătinat. 12 a (D. ambarcațiuni, obiecte care plutesc) Unduit. 13 a (Pop; îe) A nu-(i) zice, a nu spune, a nu sufla (cuiva) (nici) două vorbe (sau boabe) ~e (sau o vorbă ~ă, cuvânt ~) A nu-i spune cuiva absolut nimic. 14 a (Pop; îae) A vorbi fără sens. 15 a (Trs; îe) A nu avea (cu cineva) cuvânt ~ (sau vorbă ~ă), a nu fi vorbă ~ă între... A nu se certa deloc cu cineva. 16 a (Pop; îs) Vorbă (sau cuvânt) ~(ă) Vorbă bună, de laudă. 17 sfa (Pop) Dans popular în care se face o roată, perechile se țin de mână și fac patru pași la dreapta și patru la stânga și apoi sar toți de patru ori pe loc. 18 sfa Melodie după care se dansează legănata (17).

preumblată sf [At: PAMFILE, S. V. 59 / P: pre-um~ / Pl: ~te / E: preumbla] (Reg) Parte a dansului popular călușul care precedă figurile propriu-zise și în timpul căreia dansatorii se deplasează în pas ritmic.

liniștit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre locuri, spații interioare etc.) silențios, tăcut, <fig.> adormit. Îi plăcea să se plimbe noaptea prin mănăstirea liniștită. Casa era liniștită fără râsul copiilor. 2 (despre locuri de obicei aglomerate, zgomotoase) calm², tăcut. Spre seară străzile sunt mai liniștite. 3 (despre localități, în special despre orașe) patriarhal, tihnit. Trăiesc într-un oraș liniștit de munte. 4 (despre locuri, adăposturi, refugii) pașnic, tihnit, <fig.; înv.> lin². Pentru a evita zgomotul din restaurant, au rezervat un separeu liniștit. 5 (despre natura, elemente ale naturii) <fig.> mut, tăcut. Se simte relaxat în codrul liniștit. 6 (despre vreme, momente ale zilei etc.) fin², plăcut, <pop.> moale, <înv.> liniștos. Este o noapte liniștită de iunie. 7 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mișcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneș, lent, lin², măsurat², potolit², tacticos, temperat, <livr.> lento, <pop.> molcomit, <fig.> lânced, moale, rotund. Se îndepărtează cu pas liniștit. 8 (despre mișcări, deplasări etc. sau despre viteza, ritmul lor de desfășurare) domolit, încetinit, potolit². Dansul are un ritm liniștit. 9 (despre fenomene ale naturii sau sociale, șocuri, zgomote etc.) alinat, amortizat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, estompat, micșorat, moderat, ponderat, potolit², redus, scăzut, slăbit, temperat, <înv. și pop.> ostoit, <fig.> diluat, înmuiat, <fig.; rar> reținut. Zgomotele liniștite nu mai deranjează pe nimeni. (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm², domol, lânced, lin², moale, moderat, molcom, plăcut, potolit², slab, ușor², <înv. și reg.> linicel, <fig.; înv.> înstrunat. După furtună adie un vânt liniștit. II adj. 1 (despre ființe sau despre firea lor) calm², domol, pașnic, potolit², stăpânit, temperat, tihnit, <înv. și pop.) dezmâniat, <reg.> opăcit, plainic, <înv.> odihnit², <fig.> înstrunat, senin, <fig.; reg.> seninat², <fig.; înv.> seninos. O bună educatoare este liniștită și veselă. 2 (mai ales despre oameni) astâmpărat, așezat², chibzuit, cuminte, cumințit, cumpănit, cumpătat, discret, domolit, echilibrat, pașnic, potolit², reținut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat, <înv. și reg.> nebântuit. Acum, la 30 de ani, este un om liniștit. 3 (despre ființe) calmat, domolit, îmbunat, împăcat, potolit², <fig.> îmblânzit, înmuiat, răcorit. Liniștiți, copiii regretă comportarea pe care au avut-o. 4 (despre ființe) calm², calmat, moale, <fig.> destins, relaxat. I se pare că este prea liniștit după o așa încordare nervoasă. 5 (despre oameni) ușurat, <fig.> liber, <fig.; fam.> despovărat, <fig.; reg.> dezglodat. După ce și-a încheiat misiunea, s-a simțit liniștit. 6 (mai ales despre cai înșeuați sau înhămați) domolit, înfrânat, potolit², strunit. Reușește să încalece calul liniștit după sperietură. 7 (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) calm², calmat, domolit, moderat, ponderat, potolit², temperat. Se binedispune când îi aude vocea liniștită. Se adresează copilului cu un ton liniștit. 8 (în opoz. cu „agitat”, „neliniștit”; despre somn) calm², lin², odihnitor, ușor², <fig.> dulce. Dimineața, somnul este cel mai liniștit. 9 (despre stări, senzații, dorințe, pasiuni etc.) alinat, atenuat, calmat, diminuat, domolit, ponderat, potolit², redus, scăzut, <înv. și pop.> ostoit. O durere liniștită este mai ușor de suportat. 10 (despre ambient, atmosferă etc.) calm², domol, lânced, molcom, netulburat, pașnic, plăcut, potolit², tihnit, <înv.> păciuit, <fig.> destins, dulce, relaxat, senin. Între colaboratori este o atmosferă liniștită. 11 (despre modul de viață al oamenilor, despre momente din viața lor etc.) bun, calm², lin², netulburat, pașnic, plăcut, tihnit, <înv.> liniștos, <fig.> limpede, senin, <fig.; înv.> seninos. Toți își doresc o bătrânețe liniștită, fără griji. 12 (despre trai, viață) comod, tihnit, ușor², <înv.> lesnicios. Are o viață liniștită datorită situației materiale bune. 13 (despre existența, viața etc. oamenilor) așezat², chibzuit, cumpătat, echilibrat, pașnic, potolit², tihnit. Au înțeles că au de câștigat doar dacă traiul lor este liniștit. III adv. (modal) 1 (în opoz. cu „repede”; în legătură cu vb. de mișcare) agale, alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lent, lin², ușor², ușurel, <rar> alin¹, plaviu, <pop. și fam.> iavaș, <pop.> cătenelaș, cătinaș, cătinel, cătineluș, cătineluț, cătingan, cătinică, linișor, oblu, rara, <fam.> moșnegește, <reg.> linuț, mereor, mereu, mereuaș, mereuț, <înv.> cătinelușel. Obosit, bărbatul merge liniștit spre casă. 2 domol, lin², <fig.> ușor². Afară plouă liniștit. 3 lin², plăcut, <fig.> ușor². Vântul adie liniștit. 4 lin², netulburat, pașnic, tihnit. Viața celor doi se desfășoară liniștit. 5 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) calm², calmato, potolit², sereno. 6 (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) andante, moderat, rar.

PAS³, (I) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.

haiducească (haiducesc) 1. Baladă (IV) h., cântec epic popular care reflectă lupta poporului împotriva asupritorilor externi și interni; haiducul „vrea să restabilească cumpăna dreptății” (Al. Russo), el ajută pe cei asupriți, de aceea poporul i-a conferit cele mai înalte calități, adesea hiperbolizate. Producție poetic-muzicală de largă respirație epică, de mari dimensiuni, ale cărei mijloace de expresie au fost grefate pe vechiul fond al baladelor eroice-vitejești, B.h. se grupează tematic în două categorii: b.h. antiotomane și antitătărești (ciclul Novacilor, Badiu, Tănizlav, Tătarii și robii, Doicin Bolnavul, Marcu Viteazu, Stanislav) și b.h. împotriva asupritorilor interni (Pintea Viteazul, Corbea, Toma Alimoș, Miu, Gheorghilaș, Radu Anghel, Ion ăl Mare, Botea, Codreanu, Iancu Jianu, Pantelimon, Bujor, Stoian etc.). Recitativul* epic este stilul propriu b.h., iar în unele zone, textul poetic se așterne pe melodii de cântec (I, 1) liric. B.h. au avut o perioadă de înflorire în sec. 17-19. Unele teme ale b.h. se întâlnesc și în folc. popoarelor sud-dunărene. 2. Dans h., dans pop. românesc care a luat naștere în mediul haiducesc. Primele notații de d.h. le deținem din sec. 16 (o melodie în colecția lui Jan de Lublin, două melodii în colecția de la Dresda), iar din sec. următor sunt consemnate trei variante ale melodiei din colecția Jan de Lublin, intitulate: Dansul al IV-lea în 6; Dansul lui Lazăr Apor și Dansul Coloman (în Codex Caioni). Melodiile Haiducky (pol.) sunt variante ale cunoscutului dans Banul Mărăcine*. Sulzer clasifică dansurile românești în: d.h., dansuri mocănești și dansuri cătănești, iar Densușianu subliniază apropierea dintre folc. haiducesc și cel păstoresc. D.h. se caracterizează prin complexitatea coregrafică (pași și figuri de virtuozitate), utilizarea unei recuzite speciale, spectaculoase (Ghircoiașiu). În repertoriul actual se mai păstrează unele dansuri bărbătești numite Haiduceasca, fără vreo asemănare melodică sau coreografică cu d.h.

PAS³, (I) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.

sărit², ~ă [At: (a. 1782) GCR II, 127/29 / Pl: ~iți, ~e / E: sări²] 1 sf (Pop) Săritură (1). 2 sf (Pop; pex) Distanță mică (parcursă prin salt ¹ (1)). 3 sf (Reg; îcs) De-a ~a Șotron. 4 snf (Reg; îcs) De-a ~ele, de-a ~u Joc în care un copil stă aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalți sar peste el Si: de-a capra (23). 5 sf (Reg; d. pași; îla) De-a ~a Care saltă (1). 6 sf (De obicei art ; șîcs de-a ~a, d-an săritele) Dans popular care se execută în formație de horă (participanții ținându-se de mână sau stând unul în spatele celuilalt) de obicei cu pași bătuți pe loc. 7 sf (Trs; Mar) Cascadă (1). 8 sf (Trs; Mar; spc) Cădere a apei la moară (din scoc pe cupele roții). 9-10 sf (Reg) Săritoare (10-11). 11 sf (Îvr) Fugă (în salturi² (1)). 12 a Care a fost lăsat deoparte (conștient sau voluntar), care a fost trecut cu vederea, omis. 13 a (D. obiecte) Deplasat brusc din locul în care a fost fixat. 14 a (Îe) A fi (sau a aștepta, a sta etc.) cu inima ~ă A fi (sau a aștepta, a sta etc.) extrem de emoționat, de speriat. 15 a (Fam; d. oameni) Nebun. 16 a (Îe) A fi ~ din minte (sau, fam, din țâțâni) A fi nebun. 17 sf (Îe) A-și ieși din ~e (sau pop, a-și pierde ~a) A se enerva tare, pierzându-și cumpătul. 18 sf (Îe) A scoate (pe cineva) din ~e A înfuria (pe cineva). 19 sf (Îe) A-i sări ~ele A se speria (2).

COMPLET², completuri, s. n. (Pe cale de a ieși din uz) Bal popular; local de dans (de obicei în cartierele periferice ale unui oraș). Avea fiecare mahala completul ei, echivalentul horei de la țară. PAS, Z. I 121.

horodinca sfa [At: CREANGĂ, P. 310 / Pl: ~nci / E: ucr хородянка „orășeancă”] (Cor) 1 Dans popular de perechi, de origine ucraineană, cu ritm vioi, în care partenerii se țin de mâini și fac pași înainte și înapoi. 2 Melodie după care se execută horodinca (1).

* DANȚ (pl. -țuri) sn. Șir de mișcări cadențate ale corpului, cu pași făcuți după anume regule, în sunetul muzicei; joc: Dorind și el să se prinză cu acești tineri la ~ (PANN) [dans + germ. Tanz].

MENUET s. n. Numele unui dans (de origine franceză). Monotonul menuet, danțul clasic al saloanelor europene. FILIMON, O. I, 197, cf. ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Caișii, zarzării și prunii Înveșmîntați-n haine albe, se clatină în fața lunii, Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet. ANGHEL, P. 17. Protipendada juca menuet, cracoviana. C. PETRESCU, C. V. 78. ♦ Compoziție muzicală după care se execută acest dans sau care constituie o parte a unei sonate, a unei simfonii etc. Apoi începură a cînta menuetul. FILIMON, O. I, 197. Ah! mamițo! menuetul lui Pederaski! . . . mă-nebunesc. CARAGIALE, M. 175. Se săltă și începu să facă cîteva mișcări prin odaie, ca și cum în urechi i-ar fi sunat un accent de menuet. SADOVEANU, Z. C. 64. Cînta la pian. . . romanțe,menueturi și cavatine. BRĂESCU, A. 184. Auzi o melodie de tip clasic, cu măsuri de menuet, cu totul abstractă, dar tocmai prin aceea mai plină de caracter. CĂLINESCU, E, O. II, 130. În scurtă vreme învăță și ea notele și cînta, cu o grație nesfîrșită, menuete și gavote. CAMIL PETRESCU, O. I, 417. - Pl.: menuete și (rar) menueturi. – Din fr. menuet.

BAL¹, baluri, s. n. Petrecere cu dans, organizată (seara sau noaptea) într-un local sau într-o sală pregătită în acest scop. În scara de 8 februarie... avea loc balul la teatru. PAS, L. I 112. S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi lumini de baluri. EMINESCU, O. I 202. Adio! în astă-seară Vom veni cu toți la bal, Să-ngropăm în veselie Acest vesel carnaval! ALECSANDRI, T. I 135. Bal mascat v. mascat.

TĂMBĂLĂU s. n. Zgomot, gălăgie, zarvă mare; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). Ar dormi ei dacă ar fi liniște deplină. Dar nu e, fiindcă dincolo nu s-a potolit tămbălăul. Încă se aud cîntece și rîsete. PAS, Z. III 251. Fusese tămbălău mare: masă, muzică, joc. BUJOR, S. 56. Se adunară la curtea împăratului toți împărații și domnii din împrejurimi cu împărătesele și doamnele și se făcu un tămbălău de se duse pomina. POPESCU, B. II 8. Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume... de-ți venea amețeală, nu altceva. CARAGIALE, O. I 90.

ardeleana 1. Categorie de jocuri populare românești, de cuplu, răspândite în Țara Crișurilor, Țara Moților, Banat și Hunedoara. Au la bază formația de „perechi în linie” cu partenerii situați față în față ținându-se de mâini, de umeri, sau de talie și o desfășurare a mișcărilor pe o traiectorie bilaterală. În cadrul categoriei se pot distinge 3 grupe de tipuri de joc: a) a. sincopate – a. în șir (v. pe picior), a. în roată (roata prin casă), a. sărită, țarina mocanilor, ț. văsarilor, lunga, sorocul; a. nesincopate lente – poarga bihoreană (v. luncanul), ardeleanul rar; a. pe doi pași, a. pe trei pași; a. bănățeană, țarina minerilor (ț. Abrudului); a. nesincopate repezi – mânânțălul*, pre loc, bradul, măzărica, de doi bănățean. 2. A. feciorește – grupă de jocuri fâcând parte din categoria „jocurilor feciorești”*. 3. Dans de salon introdus pe la sfârșitul sec. 19 în pătura intelectuală din Transilvania și popularizat prin școală și în alte regiuni ale țării. 4. Joc din Moldova de N, în monom, bărbătesc, cu multe figuri de virtuozitate (ardeleneasca). 5. Jocuri de diferite tipuri (în perechi, cerc sau linie) de origine presupusă ardelenească și cu nume înrudite (Ardelenește, Ardelenia etc.).

poșovaica 1. Denumire sub care sunt întâlnite două variante (p. pe un picior și p. pe două picioare) ale brâului bănățean nou, în jud. Caraș-Severin. Ambele sunt jucate de bărbați în formație de linie sau semicerc cu brațele pe umeri. Au ritm binar*, dactilic* și, fiecare, melodie proprie. Mișcarea este rapidă cu pași și sărituri mărunte executați pe loc, alternând cu deplasări bilaterale (prima variantă) sau pași largi încrucișați în față și spate (a doua variantă). Este caracteristică concordanța perfectă între motivele* muzicale și cele coregrafice. 2. Joc popular românesc, de cuplu, întâlnit în Țara Făgărașului, ca dans final în suita ciclică. Este o variantă mai simplă a hațeganei*. Se execută pe loc (perechile libere răspândite în spațiul de joc) și constă dintr-o legănare și o învârtire, în alternanță liberă, cu frecvente treceri pe sub mână la sfârșitul frazelor* muzicale.

break² [brek] s.n. 1 (sport) Comandă dată boxerilor de către arbitru în timpul unui meci, cu scopul de a-i despărți atunci cînd aceștia se imobilizează reciproc sau au dat lovituri neregulamentare, obligîndu-i să facă un pas înapoi pentru a se distanța unul de altul. ♦ (la tenis) Punct cîștigat de un jucător pe serviciul adversarului. 2 (muz.) Improvizație melodică sau ritmică în jazz, cînd se întrerupe acompaniamentul și cîntă numai solistul. 3 (cor.) Dans acrobatic bazat pe mișcări sacadate, care imită mișcările unui robot. • scris și brec. pl. -uri. /<engl. break.

pe picior, denumire dată în zona Oradea, unor variante ale principalului tip de joc* – ardeleana (1) sincopată – din repertoriul de dansuri populare al Țării Crișurilor. Se joacă în formație de „perechi în linie” cu partenerii situați în față cuprinși de talie sau umeri. Are ritm binar* sincopat*. Mișcarea este deosebit de viguroasă (mai ales la bărbați), cu pași tropotiți și bătăi de pinteni (pe sol și în aer, simple sau duble) combinate cu bătăi în palme și mișcări feciorești de mare virtuozitate. V. sălăjanul.

ropot sn [At: DRĂGHICI, R. 159/28 / V: ~ă sf / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: bg ропот] 1 Zgomot produs de copitele unui cal (rar, ale unui alt animal) care aleargă. 2 Alergare (1). 3 Zgomot produs de pași (repezi) Si: tropăit. 4 (Îlav) În ~, într-un ~ (sau într-o ~ă) Într-o fugă. 5 (Rar; îe) A da un ~ (sau o ~ă) A da o fugă. 6 Gălăgie și zgomot. 7 Agitație (1). 8 Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) în timpul dansului. 9 (Pex; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 10 Melodia după care se execută ropotul (9). 11 (De obicei determinat prin „de ploaie”, „de grindină”; șîf ropotă) Cădere precipitată și zgomotoasă (de scurtă durată) Si: aversă, răpăială (1), ropotire (1), ropotit (1), (reg) rop (3), rostopală (4). 12 Zgomotul produs de ropot (11) Si: ropotire (2), ropotit (2), (reg) rop (4). 13 Succesiune de lovituri ritmice Si: ropotire (3), ropotit (3). 14 Curgere repede și zgomotoasă a unui torent sau a valurilor în mișcare Si: ropotire (4), ropotit (4). 15 (De obicei determinat prin „de aplauze”) Izbucnire de aplauze Si: ropotire (5), ropotit (5). 16 Zgomotul aplauzelor Si: ropotire (6), ropotit (6). 17 (Reg; îf ropotă) Mâncare (lichidă) gătită rău, care nu se poate mânca. 18 (Ban) Agonie (1). 19 (Îe) A pune ~ A trage să moară.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. ◊ Expr. A-și bare capul cu ceva = a se gîndi mult la ceva. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sîcîi, a plictisi pe cineva. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul) = a fi preocupat în mod stăruitor de ceva. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) = a vorbi în zadar. A-și bate picioarele = a umbla mult. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a batjocori; a necinsti. (Refl.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap = a se lovi peste cap în semn de mare supărare. A se bate cu pumnii în piept = a) a se lovi peste piept în semn de supărare sau de pocăință; b) fig. a se mîndri, a se fuduli. ◊ Fig. (În imprecații glumețe) Bată-te norocul! ♦ A lovi ușor peste umăr pe cineva, pentru a-i arăta bunăvoință, încredere; a lovi ușor o parte a corpului unui animal spre a-l mîngîia. ◊ Expr. A bate palma (sau laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; p. ext. a cădea la învoială cu cineva. 2. A izbi pe cineva de ceva. ◊ Expr. (Intranz.) A bate la ochi = a atrage privirea, atenția; a fi suspect. 3. A roade producînd răni. Îl bat pantofii. II. 1. Refl. A se lua la bătaie; a se lupta. ◊ Expr. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg. ♦ A purta război. 2. Tranz. A birui, a învinge un dușman, o țară etc. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (În sport sau la jocul de cărți) A cîștiga partida; a învinge. III. 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul pentru diferite scopuri practice. A bate ouăle. A bate coasa (pentru a o ascuți). A bate covoarele (pentru a le curăța de praf). A bate un cui (pentru a-l înfige în ceva). ◊ Expr. Bate fierul pînă-i cald = acționează în momentul prielnic. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate toba = a răspîndi știri; a nu păstra un secret. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei care nu vor să asculte ce li se spune. ♦ A fixa un obiect de altul, țintuindu-l de ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante (EMINESCU). ♦ A îndesa cu spata firele bătelii. ♦ A da mereu cu un băț în apa unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. ♦ A juca cu pasiune un dans. ♦ A bătători pămîntul. ♦ A azvîrli mingea departe; p. ext. a se juca cu mingea. ♦ A juca mult cărți. 2. Tranz. A umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul (TOPÎRCEANU). ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune. ♦ A frecventa des (un loc), a cutreiera. Băteau mahalalele ziua și noaptea (GHICA). ◊ Expr. A bate cîmpii = a vorbi aiurea, fără noimă. (Intranz.) A bate în retragere = a se retrage din fața inamicului; fig. a renunța să mai susțină cele afirmate; a retracta. 3. Intranz. A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc.; a ciocăni, a bocăni. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cerși. 4. Refl. A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit (ALECSANDRI). ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi diametral opus; a se contrazice. ♦ Intranz. și refl. (Despre valurile apei) A se izbi (de maluri etc.). IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage; a trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la... ♦ (Înv.) A bombarda. 2. A face aluzie, a aduce vorba. Înțeleg eu unde bate vorba lui (CARAGIALE). 3. (Reg., în expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. V. Intranz. 1. (Despre vînt) A sufla. 2. (Despre ploaie, brumă, grindină) A cădea. 3. (Despre aștri) A-și trimite razele pînă la...; a lumina. Luna bate printre ramuri (EMINESCU). VI. 1. Intranz. A lovi, a mișca dintr-o (sau cu o) parte a corpului. A bate din călcîie. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a aplauda; a-și lovi palmele spre a chema pe cineva. Cît ai bate din palme = într-o clipă, imediat. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca intimidare sau ca amenințare. A bate cu pumnul în masă = a-și impune punctul de vedere. A bate din picioare = (despre animale) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. ♦ (despre păsări, determinat prin „din aripi”) A lovi aerul cu aripile. ♦ (Despre cîini; determinat prin „din coadă”) A da, a mișca din coadă. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul = a marca, prin mișcări regulate, fiecare tact al unei melodii. A bate mătănii = a face mătănii. 3. Intranz. și refl. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita. ♦ Intranz. (Înv., despre aparatul telegrafic) A funcționa. ♦ Tranz. (Înv.) A da o telegramă. ♦ Intranz. (Despre un organ de mașină) A funcționa cu smucituri din cauza unei centrări imperfecte. ♦ Intranz. și tranz. (Despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete ritmice (anunțînd ceva). San Marc sinistru miezul nopții bate (EMINESCU). 4. Intranz. (Reg., despre cîini) A lătra. VII. Intranz. (Despre culori) A avea o nuanță de...; a da în... Părul ei lung, negru... bătea în albastru (BART). – Lat. batt[u]ere.

zdrăngănit [At: DDRF / V: (reg) ~ncă~, zdrân~, zdrâncă~, strâncă~^[1] / S și: sd~ / Pl: ~ele sfa / E: zdrăngăni] 1-2 Zăngăneală (1-2). 3-5 Zăngănire (3-5). 6 sf (Reg; mpl; de obicei art) Dans popular care se execută în perechi de către participanți, în care fata se învârtește pe sub mâna băiatului și apoi, față-n față, fata ținând mâinile pe umerii băiatului, iar el ținând mâinile pe șoldurile fetei, fac doi pași la dreapta și doi pași la stânga. 7 Melodie după care se execută zdrăngănita (6).

ROL, roluri, s. n. I. (De obicei în construcție cu verbele «a avea», «a juca» etc.) 1. Însărcinare pe care o primește un artist în distribuția unei piese, a unui program artistic; totalitatea replicilor pe care trebuie să le recite un actor pe scenă. Millo juca rolul unui plăieș. SADOVEANU, E. 68. Peste un an, doi, îl vezi jucînd rol de prim-amorez. C. PETRESCU, C. V. 211. Olga avea un rol, firește de dans, și se găsea în frigurile creației. REBREANU, R. I 253. Rolul lor să se citească de un lector... între culise. NEGRUZZI, S. I 342. ◊ Fig. Făcea parte din guvernul acesta, însă nu accepta rolul de a doua sau a treia vioară. PAS, Z. IV 188. 2. Sarcină sau atribuție care îi revine cuiva în cadrul unei acțiuni mai largi. Avu un sentiment de încredere, simțind că poate aci să-și îndeplinească un rol pentru care simțea că are chemare. BART, E. 313. Oameni care mai tîrziu au jucat un rol însemnat în țară. CARAGIALE, O. III 12. Sînt subprefect de un ocol Și-n țara mea joc mare rol. ALECSANDRI, T. I 257. II. Registru în care sînt trecuți contribuabilii la percepție. Numărul răzeșilor cultivatori săteni este, după rolul făcut în 1869... de 13638 familii. I. IONESCU, P. 83. ♦ Listă care cuprinde procesele în ordinea în care urmează a se judeca la un tribunal. – Variantă: (I, astăzi rar) rolă, role (SADOVEANU, E. 68, CAMIL PETRESCU, O. II 126, CARAGIALE, O. III 230), s. f.

PORNI vb. I. 1. a pleca, (înv.) a (se) clăti, a purcede. (Au ~ la drum.) 2. a trimite. (I-a ~ cu greu la drum.) 3. a se duce, a merge, a pleca, (pop.) a (se) mișca, (înv. și reg.) a păsa. (Unde ~?) 4. a (o) apuca, a se îndrepta, a o lua, a merge, a se orienta, a păși, a pleca, (rar) a se îndruma, (pop.) a purcede, a se purta, (înv. și reg.) a năzui, (Transilv.) a arădui. (A ~t-o pe drumul acela.) 5. (TEHN.) a demara. (Mașina ~.) II. 1. a începe, (înv. și pop.) a purcede. (~ dansul, nunta.) 2. a apărea, a se isca, a se ivi, a începe, a se produce, a se stîrni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (S-a~ din senin o furtună.) 3. a se declanșa, a se dezlănțui, a se isca, a izbucni, a se stîrni, (rar) a se prăvăli, (înv. și reg.) a se dezlega, a se scorni, (înv.) a se scula, a se sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ un conflict.) 4. a se apuca, a începe, a se pune. (Se ~ să mănînce.) 5. a începe, (prin Transilv.) a arădui. (Au ~ să se certe.) 6. a începe, (înv. și pop.) a rupe. (Se ~ a cînta.) 7. a începe, a prinde. (Se ~ să țipe, să fugă.)

RĂSCOPT, -OAPTĂ, răscopți, -oapte, adj. 1. (Despre alimente) Copt mai mult decît trebuie. Pită albă stă pe masă, Cum îi pita mai frumoasă: Nici necoaptă, Nici răscoaptă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. ◊ Ou răscopt = ou fiert pînă la completa coagulare; ou tare. În pachet, pui fripți, ouă răscoapte, prăjituri, pînișoare mici și rotunde de casă. HOGAȘ, M. N. 59. A dejunat așa de ușor: trei ouă răscoapte, o căpățînă de miel cu borș, niște stufat. CARAGIALE, O. II 169. ♦ Fig. (Despre persoane, peiorativ) Care a depășit o anumită vîrstă; matur. Perechi tinere, adeseori răscoapte, veneau acolo... și s-apucau la dans. I. BOTEZ, ȘC. 212. 2. (Despre plante și fructe) Foarte copt, prea copt. Părea un pepene mare, gălbui, răscopt. VORNIC, P. 144. Au fost dulci zarzările. Erau răscoapte. STANCU, D. 494. ♦ Ars, încins, înfierbîntat de soare. Alerga... mînînd caprele din iarba răscoaptă. DELAVRANCEA, S. 68. ◊ Fig. Erai răscopt de arșița din pod și te dureau șalele, stînd toată ziua aplecat deasupra hîrțoagelor. PAS, Z. I 273. Era într-o dis-de-dimineață spre sfîrșitul lui august, cînd pămîntul răscopt simte cu farmec roua. GALACTION, O. I 321.

muzicuță sf [At: PAS, 2, II, 93 / V: (reg) mozinc~ / Pl: ~țe / E: muzică + -uță] 1 Mic instrument muzical de suflat, format dintr-un șir de tuburi cu ancii de metal, închise într-o cutiuță îngustă, paralelipipedică Si: armonică, (reg) muzică (14). 2 (Imp) Camerton. 3 (Îs) ~ mecanică Flașnetă. 4 (Arg) Gură, considerată ca organ al vorbirii. 5 (Pex) Zgomot. 6 (Reg; îe) A avea ~ A vorbi excesiv. 7 (Reg; îf mozincuța) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Reg; îf mozincuța) Melodie după care se execută muzicuța (8). 9 (Pex; irn) Scandal. 10 (Irn) Ceartă.

ghimpe¹ sm [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ghimp / Pl: ~pi / E: alb emp] 1 Prelungire tare și ascuțită care crește pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părți ale unor plante Si: spin. 2 Spin de pe corpul unor animale. 3 Țepușă de lemn care a intrat sub piele. 4 (Îe) A sta (a ședea) ca pe ~i A nu mai avea răbdare. 5 (Pop; îe) A se atârna ~ii de cineva A fi beat. 6 (Bot) Plantă ierboasă cu flori purpurii și spinoase Si: pasul-dropiei, scai-ghimpos, scaiete (Centaurea calcitrapa). 7 (Bot) Arbust verde, cu ramurile terminate printr-un spin, cu flori mici verzui și cu fructul în forma unei boabe roșii, mare cât o cireașă, care persistă și peste iarnă Si: ghimpe pădureț (Ruscus aculeatus). 8 (Bot, reg) Ghimpe-mare Si: scai-măgăresc (Cirsium lanceolatum). 9 (Bot; reg) Holeră (Xanthium spinosum). 10 (Art) Numele a două dansuri populare țărănești. 11 Melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. 12 (Îe) A avea (sau a simți) un ~ la (sau în) inimă (sau în cuget) A avea un necaz, o supărare sau o nemulțumire (nedestăinuită nimănui).

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect (în mînă) spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. Băiatul luă frigarea din mîna suroru-sei. ISPIRESCU, L. 340. Moșneagul... își ia toiagul bătrînețelor în mînă. CREANGĂ, P. 80. Sameni a fi știind de unde să iei lucrul și unde să-l pui. id. ib. 152. De cînd in ai semănat, Boala-n oase mi-ai băgat; Ia, zău, coasa și-l cosește, De boală mă mîntuiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. ◊ Expr. A lua armele v. armă. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) obiectul unei discuții. Fetele atunci au luat altă vorbă. CREANGĂ, P. 209. ◊ (Urmat de determinări care arată locul unde se află sau unde se așază obiectul, instrumentul cu care se apucă etc.) I se făcu milă de biata păsărică... o luă de jos și o băgă în sîn. ISPIRESCU, U. 12. [Fata] își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie. CREANGĂ, P. 290. El alergă după ea, o prinse și, luînd-o în coarne, o aruncă în leagănul de mătasă ce purta în spinare. ȘEZ. I 162. Dacă văzui și văzui, Îmi luai coasa din cui. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Expr. A-și lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua (cuiva) vorba din gură v. gură. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a se pregăti să tragă (cu arma). A lua (pe cineva) la ochi v. ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. Intră înlăuntru și nici nu-și luă pălăria de pe cap. RETEGANUL, P. I 9. A lua pasărea din zbor = a împușca pasărea în zbor; a fi foarte bun ochitor. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd partea de care se apucă) A apuca (pe cineva sau ceva) cu mîna. Îl lua de gît, se așeza pe genunchii lui și-l săruta. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Atunci știu împăratul că acești copii sînt copiii lui, îi luă de după grumazi și îi sărută fierbinte. RETEGANUL, P. II 39. Își ia boii de funie și pornește cu ei spre tîrg. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A lua taurul de coarne v. taur. (Familiar) A lua purceaua de coadă = a se chercheli, a se îmbăta. A lua (pe cineva) în unghii v. unghie. (Refl.) A se lua de gît cu cineva v. gît. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie, a se bate (unul cu altul). Tot beu pînă se-mbată Și apoi se ieu de cap. ȘEZ. I 211. A se lua (cu cineva) la trîntă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. Acești nelegiuiți... îl silea să se ia la trîntă cu dînșii. ISPIRESCU, U. 54. Poți să te iei de mînă (cu cineva) = ai aceleași apucături rele (ca cineva). ◊ (Instrumentul acțiunii este altul decît mîna) Calul meu... mă luă cu dinții de pe la spate, de haine. ISPIRESCU, L. 303. ◊ Expr. A lua foc cu gura v. foc. A-și lua inima în dinți v. dinți. 2. A mînca sau a bea, a înghiți. Luînd împăratul și împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat. ISPIRESCU, L. 2. Hai degrabă, Săftico, să luăm un ceai. ALECSANDRI, T. 88. ◊ (Precizat prin «în gură») Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. ◊ Absol. Ne așezarăm la masă și începurăm a lua care de unde apucarăm. HOGAȘ, DR. II 31. Ajungă-te jalea mea, Mîndruțo, la cina ta; Cînd vei lua cu lingura, Să te doară inima. HODOȘ, P. P. 130. Măicuța masa mi-au pus, Iau o dată, două ori Și-am oftat de nouă ori. SEVASTOS, C. 176. ◊ Expr. A lua masa v. masă. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. Vorbele dascălului Pandele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I 225. A lua credință v. credință. A lua aer v. aer. 3. (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A îmbrăca, a pune pe sine. Își luă pe umeri un sumăieș. SADOVEANU, B. 31. Moș Nichifor... își ia cojocul între umere. CREANGĂ, P. 114. Deși eram negata, am luat un șal și am primit-o. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a începe a purta în toate zilele hainele de sărbătoare. (Familiar) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A da la o parte, a înlătura, a îndepărta. Ia-mi frîul din cap și-l pune bine, și cînd vei avea lipsă de mine, numai scutură frîul. RETEGANUL, P. II 12. Și-au luat mîna de la ochi. SBIERA, P. 96. ◊ Refl. pas. Fig. Dodată văz că mi se ia De pre simțiri neagra perdea. VĂCĂRESCU, P. 446. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) apa de la moară v. apă. A-și lua nădejdea (de la – rar despre – cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a-și pierde nădejdea, a nu mai spera să obțină ceva. De-a veni turturica mea înainte... ie-ți nădejdea despre mine. CREANGĂ, P. 273. De corăbieri ne-am luat nădejdea. TEODORESCU, P. P. 164. Ia-ți nădejdea de la mine, Că eu nu mai știu de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. A-și lua gîndul ( de la ceva sau cineva) v. gînd. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgîndi. Vinovatul a fost el, căci după mărturisirea din parc nu și-a luat seama și nu s-a dezmeticit nici a doua zi. GALACTION, O. I 389. Se gîndea mereu să-și croiască drum pînă în grădină... Dar mereu își lua seama. REBREANU, I. 24. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a nu-și abate privirea de la ceva sau de la cineva, a nu se uita în altă parte. Eminescu îl privește lung, milos, nu-și poate lua ochii de la el. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dînsa. ISPIRESCU, L. 39. ◊ (Scopul înlăturării este de a scăpa pe cineva, de a-l elibera de ceva, de a-l liniști) Ia-l de pe capul meu. CREANGĂ, P. 66. Numai puiu cu vederea Mi-o luat toată durerea. ȘEZ. III 20. ◊ Expr. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă. (În comparații) A-i lua cuiva (o suferință) cu mîna = a ajuta pe cineva care suferă, făcînd să-i treacă imediat suferința. Se șterse o dată [cu năframa] și îndată-i trecu osteneala, ca și cum ai fi luat-o cu mîna. BOTA, P. 98. Parcă-ți ia cu mîna aleanul de la inimă. ȘEZ. III 108. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se zice cînd cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A face să nu mai fie în locul unde a fost, a scoate ceva din locul în care se află; a smulge, a desprinde. Copilul luă un bumb de argint de pe cămașă și-i zise babei: Na, mămucă! RETEGANUL, P. II 38. Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata. ISPIRESCU, L. 5. Umbli după cai morți să le iei potcoavele. CREANGĂ, P. 194. ♦ Refl. (Rar) A înceta de a mai exista, a dispărea. Iarna nu s-a mai luat. SADOVEANU, P. S. 12. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. Cînd a vrut fata să puie mîna pe pahar și să ieie apă... apa din fîntînă într-o clipă a secat. CREANGĂ, P. 293. Ea luă o mînă de lacrimi din baie. EMINESCU, N. 28. Apă-n donițe lua Și-ndărăt că se uita. BIBICESCU, P. P. 264. ◊ Expr. A lua (cuiva) sînge = a lăsa cuiva sînge, v. lăsa. 3. A deposeda (pe cineva) de un lucru (fără intenția de a și-l însuși), a lipsi (pe cineva) de ceva, a priva de un bun, de un drept, de o favoare. I-a luat permisul de circulație. (Fig.) În fața vijeliei țîșneau peste mare rafale de vînt; îi luau luciul ca și cum cineva ar fi aruncat pumni de nisip peste o oglindă. DUMITRIU, P. F. 15. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura pe cineva de la un post de răspundere (în special de la comanda unei unități militare). A-i lua (cuiva) mințile v. minte. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire. Un pat cu totul și cu totul de aur, împodobit cu pietre de rubin, smarand și diamant cît pumnul de mari, care străluceau de-ți lua ochii. POPESCU, B. III 70. Pe țol, toarnă o movilă de galbeni, cari străluceau la soare de-ți luau ochii. CREANGĂ, P. 69. A-i lua (cuiva) auzul v. auz. A-i lua (cuiva) piuitul v. piuit. A-i lua (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî, a ucide. O să-ți iau zilele Ca să-ți lași Copilele Și să-ți faci Nepoatele Să-ți plîngă păcatele. TEODORESCU, P. P. 598. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. Am descoperit cabina aceea în care cu o săptămînă înainte o femeie își luase zilele. C. PETRESCU, S. 5. ♦ (În superstiții; complementul indică o parte a corpului) A face să paralizeze, să damblagească; a poci. Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15. Vro vrajă știe... Ori vro mînă-ți ia, ori glasul. CONTEMPORANUL, III 887. III. 1. A-și însuși ceea ce se cuvine, a pune stăpînire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. Luînd de zestre niște mere de aur... le răsădise. ISPIRESCU, U. 59. Mai bine ia-ți bănișorii și caută-ți de nevoi. CREANGĂ, P. 49. Mergi să-ți iei dreapta răsplată. ALECSANDRI, P. I 198. Veseli acum așteptăm Drept osteneală ospăț să luăm. TEODORESCU, P. P. 140. ◊ (Complementul e un abstract) D-acolo au luat cărturarii vorba. ISPIRESCU, U. 84. 2. A(-și) face rost de ceva, a(-și) procura ceva; a găsi (pe cineva sau ceva). De unde era să le iei... toate aceste, să fi fost în locul lui Robinson? DRĂGHICI, R. 45. Cinstite vornice de casă... Cînd te vom căuta Să n-avem de unde te lua! TEODORESCU, P. P. 180. (Absol.) A început a cotrobăi prin chilna căruței, să găsească niște frînghie, dar de unde să iei, dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se zice despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte, unde se știa că poate fi găsit. (Familiar) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți putea aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. ♦ A se împovăra (cu ceva neplăcut). Cîte păsărele zboară Toate zic: Bade, te-nsoară! Numai biata rîndunea Ea din gură-așa zicea: Bade, nu-ți lua belea! ȘEZ. I 103. Ce să-mi iau pe cap necaz? SEVASTOS, C. 119. 3. A cumpăra. Gătită... cu flori de cutie, luate din Tîrgu-Jiu. MACEDONSKI, O. III 137. Fetei moșului nu-i lua nimic, pentru că nu vrea baba să lese pe moșneag să-i cumpere și ei cîte ceva. SBIERA, P. 211. A plecat... mergînd iar marfă să ia Din alte țări depărtate. PANN, P. V. II 59. ◊ Fig. Dracul negru te-o știut Că ai gură de vîndut, Că și eu mi-aș fi luat Pe vreo zi de secerat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. 4. A încasa o sumă de bani. ♦ A sechestra, a popri, a confisca. Boii-n rît și eu la mîndra, Vin jurații să-mi ia țundra. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) și cămașa de pe el v. cămașă. A-i lua (cuiva) și cenușa din vatră v. cenușă. 5. A-și însuși un lucru străin; a fura. Vi-l pot lua și cu puterea, dar nu voi. RETEGANUL, P. I 15. [Hoțul] luase ce luase, dară tot mai rămăsese. ISPIRESCU, L. 74. ◊ (Urmat de un partitiv) Mai rar om care să poată lua dintr-însele. CREANGĂ, P. 211. ◊ Absol. Trage podul, măi podar, Să trec la ăl cîrciumar... Că e putred de bogat Și să-i iau nu e păcat. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ Expr. A lua (ceva) cu japca (sau cu hapca) v. japcă, hapcă. A lua (cuiva) pîinea de la gură v. pîine. 6. A cuceri (cu asalt), a cuprinde (o țară, o cetate); a ocupa. Căpitanul Fărcășanul luă Nicopolea. ISPIRESCU, M. V. 32. ♦ (Urmat de determinări modale) A ataca (pe dușman). Trecu Dunărea... spre a lua pe Mihai de pe la spate. ISPIRESCU, M. V. 21. De la spate să-i luăm, Să-i batem, să-i ciopățim, țeara să o izbăvim. TEODORESCU, P. P. 479. ♦ (Urmat de determinări arătînd instrumentul) A sări asupra cuiva pentru a-l bate, a-l lovi, a-l goni. Dar păcatul l-ai vedea Cînd te-o lua cu palița Și te-o trece ulița. BIBICESCU, P. P. 194. Fugi, cucule, de-acole, Că te-oi lua C-o nuie. SEVASTOS, C. 25. 7. A angaja (o persoană), a folosi (un obiect) pentru un timp determinat, contra plată. V. închiria. A lua trenul, vaporul, tramvaiul. ▭ De ce te scumpești... și nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mînă de ajutor la drum? CREANGĂ, P. 2O1. Luai un fiacru și vizitai orașul. NEGRUZZI, S. I 67. Ia-ți, bădiță, cal cu plată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Să mă iei la tine-argat. TEODORESCU, P. P. 209. ◊ Refl. pas. Acei 1000 pușcași se luau din tot locul unde tăbăra armia. BĂLCESCU, O. II 67. ◊ Expr. (Reflectînd relațiile de exploatare din trecut) A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) în serviciu fără salariu, în schimbul promisiunii de a-l căpătui. Se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său. CARAGIALE, N. S. 94. ♦ (Mai ales determinat prin «la joc», «la dans») A invita pe cineva să joace, să danseze împreună. Ar fi luat-o și alții la joc, dar le era frică de Simion. DUMITRIU, P. F. 56. Mergi la joc, nu te ia nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ♦ A primi pe cineva la sine, a contracta o legătură de rudenie cu cineva. Era copilul acela pe care-l luasem de pe ulițe. RETEGANUL, P. V 83. Mulți trăgeau nădejdea să-l ieie de ginere. CREANGĂ, P. 142. ◊ Expr. A lua de suflet v. suflet. ♦ A se căsători (cu cineva). Fă cunoștință cu fata: n-o lua numai pe auzite. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Refl. reciproc. Uite ce, noi tot sîntem singuri, și unul și altul... N-ar fi bine să ne luăm amîndoi.? DUNĂREANU, CH. 78. Cînd cu baba m-am luat Opt ibovnice-au oftat. CREANGĂ, P. 108. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). A-și lua un angajament. ▭ Luai grija casei mele. TEODORESCU, P. P. 271. ◊ Expr. A lua atitudine v. atitudine. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei acțiuni (militare); a prelua o comandă. A lua în considerație v. considerație. A lua ceva asupra sa v. asupra. A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumîndu-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva, a se considera ca avînd anumite obligații. A lua apărarea cuiva v. apărare. (Refl., de obicei reciproc) A se lua la sfadă (sau la ceartă, la luptă) = a porni cearta, lupta. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Și te iei cu toți la ceartă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. A se lua la întrecere v. întrecere. (Învechit) A se lua la prinsoare = a se prinde rămășag. Oamenii se luau la prinsoare că nici în cer nu se găsea o mai mare frumusețe. ISPIRESCU, L. 39. 9. (Rar) A dobîndi ceva (în urma unei solicitări, cereri, stăruințe); a obține. Lăpușneanu... fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești. NEGRUZZI, S. I 137. Veverița cinste mare De la leu a dobîndit. Ș-a luat făgăduință Că, din dările ce vin, Îi va da... Un car de alune. DONICI, F. 42. ♦ A accepta. [Împărăteasa] s-a înduplecat a lua cererea împăratului și mîine le este nunta. ISPIRESCU, L. 110. 10. (Cu privire la boli contagioase) A contracta. Să nu zici astăzi sau mîne C-ai luat boală de la mine. BIBICESCU, P. P. 39. ◊ Refl. pas. Scarlatina se ia. ▭ Dar nu se ia? – De loc, n-ai nici o grijă. CARAGIALE, S. N. 18. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se dezlipi, a se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). S-a luat pe haină vopseaua de pe ușă. 11. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. Cît ia butoiul acesta? ◊ Fig. S-a arat... Cît îți luau vederile. TEODORESCU, P. P. 154. ◊ Expr. A striga (sau a țipa, a se văita etc.) cît îl ia gura v. gură. 12. (În locuțiuni verbale) A lua (cuiva) măsura (sau măsuri) = a fixa, prin măsurători exacte, dimensiunile necesare pentru a confecționa ceva. Croitorul mi-a luat măsuri pentru haină. ▭ A lua cu împrumut = a împrumuta. A lua cu chirie = a închiria. Dragostea nu e moșie, ca să mi-o iei cu chirie. ȘEZ. I 112. A lua în arendă = a arenda. A lua în parte v. parte. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. Romînii, luînd pildă de la domnul lor, nesocotiră osteneala. ISPIRESCU, M. V. 24. A lua obiceiul, năravul = a se obișnui să... Luase obicei... a-și coase mînicile contășului. CREANGĂ, A. 103. Am luat năravul tău. HODOȘ, P. P. 151. A(-și) lua îndrăzneala = a îndrăzni. A-și lua libertatea v. libertate. A-și lua aere v. aer. A lua loc = a se așeza (I 1) (pe un scaun, pe o bancă). Ia loc, te rog. C. PETRESCU, Î. I 13. Abia luă loc pe bancă, și duba porni. SAHIA, N. 84. A lua (pasaje sau idei) dintr-un, autor = a reproduce, într-o scriere sau într-o expunere proprie, idei extrase din alt autor (indicînd sursa sau însușindu-ți pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. Statul de democrație populară ca formă a dictaturii proletariatului a luat ființă în urma transformărilor revoluționare din țara noastră, pe baza sfărîmării vechiului stat burghezo- moșieresc. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 97. A lua cuvîntul (sau, învechit, cuvînt) = a vorbi (în special în public). La o întrunire publică... în ajunul alegerilor, Piscupescu a luat cuvîntul. VLAHUȚĂ, O. A. 222. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt. ALECSANDRI, P. II 107. A lua sfîrșit = a se termina. A lua lecții v. lecție (1). A lua înfățișarea, aspectul etc. = a părea, a da impresia de... Dascălul acesta, lua în ochii mei un chip măreț. NEGRUZZI, S. I 6. A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. Strămoșescul său palat luă o nouă formă. NEGRUZZI, S. I 72. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua cunoștință (de ceva) v. cunoștință. A lua notă v. notă. A lua note v. notă. A lua aminte v. aminte. A lua seama v. seamă. (Mai ales în limbajul școlarilor) A lua o notă bună (sau rea) = a căpăta o notă (bună sau rea). (Mai ales despre ambarcații) A lua apă = a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. Partea mai de jos a corăbiei... începusă a lua apă. DRĂGHICI, R. 10. A lua foc = a se aprinde. Casa a luat foc. (Învechit) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare etc.). De cînd s-au pornit, n-am luat nici o scrisoare de la dînsa. DACIA LIT. I 281. (Intranz., despre o femeie) A lua în pîntece = a rămîne însărcinată. Nu trecu mult după asta, și împărăteasa simți că a fost luat în pîntece. ISPIRESCU, L. 245. IV. A duce cu sine. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi Și veselie! Voi toate le luați cu voi Și iar le-aduceți înapoi! COȘBUC, P. I 91. Șezi aici, pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Merge mirele cu nuntașii să ia mireasa. ȘEZ. I 33. ◊ Fig. Eu mă duc, mîndră, la Blaj, Și-ți iau și doruțul tău, Dar nu ți-l voi ținea rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112. Primăvara-i mama noastră Că-i și caldă și geroasă, Ia omătul de pe coastă. ȘEZ. II 199. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el sau ce să lase în urmă. A-și lua tălpășița (sau catrafusele) = a părăsi repede un loc în care prezența sa nu este dorită; a o șterge. Hai, gata ești? Ia-ți tălpășița! CREANGĂ, P. 147. Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pînă nu vine neneaca ca să te deie de urechi afară. ALECSANDRI, T. I 38. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut pentru satisfacerea serviciului militar. A lua (pe cineva) pe sus = a duce (pe cineva) cu sine fără voie, cu forța. A lua (pe cineva) moartea = a muri. Moartea nu vine cînd o chemi, ci te ia cînd nu te temi. A lua (pe cineva) dumnezeu (sau, peiorativ, dracul, naiba) = a muri. Apoi, dacă i-ar fi luat dumnezeu, ce mi-ar fi? D-apoi așa? CREANGĂ, P. 31. (În imprecații) Ba nu vin, taică. Și nici dumneata să nu-l ajuți, să-l ia dracul mai bine. DUMITRIU, N. 202. Harnică-i nevastă-mea, Harnică, dracu s-o ia! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 45. Naiba să te ia, crîșmar! id. ib. 388. A-l lua (pe cineva) dracul (sau mama dracului, toți dracii, naiba), se spune cînd cineva este într-o situație critică, la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare, a unei senzații prea puternice etc.). Eram mînios de mă luau toți dracii. CONTEMPORANUL, III 825. ♦ (Despre vehicule) A transporta pe cineva. M-a luat un camion pînă la destinație. ♦ A aduce una sau mai multe persoane în jurul său cu rolul de însoțitori. Împăratul și împărăteasa... luînd cu dînșii vro cîțiva boieri mari, ostași și slujitori... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Harap-Alb, luîndu-și oamenii săi, încalecă și el. CREANGĂ, P. 274. ♦ (Despre forțe ale naturii) A ridica ceva din locul în care se găsește și a duce cu sine. Vede o undă mare apropiindu-se de el și luîndu-l ca pe o peană. RETEGANUL, P. III 5. [Cucul] căzu... ca și cînd vijelia l-ar fi luat și l-ar fi aruncat acolo. ISPIRESCU, U. 12. V. A trata pe cineva într-un anumit fel. Boieriul, luîndu-i înainte cu glume, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau a o lua) cu binele (sau cu binișorul, cu frumosul, cu încetișorul etc.) = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. Și de m-ar fi izgonit... tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei, ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. Pe dumneavoastră vă rugăm Să ne luați încet, încetișor. TEODORESCU, P. P. 177. A lua (pe cineva) cu răul = a trata (pe cineva) cu asprime, a se purta (cu cineva) rău. A lua pe cineva cu măgulele (sau, refl., a se lua pe lîngă cineva cu binele) = a măguli, a linguși pe cineva pentru a-i cîștiga bunăvoința. Începu s-o lingușească... și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Calul îi iese înainte... și o ia cu măgulele. CREANGĂ, P. 273. A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în rîs, în zeflemea, peste picior, la vale, în balon etc.) = a rîde de cineva sau de ceva, a-l ironiza, a-și bate joc. Ceilalți rîdeau, luîndu-l peste picior. CAMILAR, N. I 31. Pe urmă, băieții nu l-au mai luat în rîs. PAS, Z. I 71. Autorul ia la vale unele idei ce ne sînt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. GHEREA, ST. CR. II 57. A lua (pe cineva) la (sau în) tărbacă v. tărbacă. A lua (pe cineva) cu huideo v. huideo. A lua (pe cineva) cu amenințări = a-l amenința. A lua (pe cineva) la rost (sau la socoteală, la trei parale, la trei (păzește), la refec, în răspăr, din (sau de) scurt, repede) = a fi aspru cu cineva, a cere cuiva socoteală de faptele sale, a-l sili să se justifice; a-i face mustrări. Surorile erau gîlcevitoare și-i numărau gologanii... și-l luau de scurt cînd îl cinsteau oamenii la cîrciumă. PAS, Z. I 225. D. Iordan Hagi Iordan se credea în drept să-l ia la rost fiindcă înstrăinează acțiuni fără nici o socoteală. C. PETRESCU, A. 399. A lua (pe cineva) pe (sau de) departe = a începe cu cineva o discuție prin ocoluri, prin aluzii îndepărtate, cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. A lua (pe cineva) cu nepusă masă = a surprinde (pe cineva) nepregătit. A lua (pe cineva) de sus v. sus. Nu mă lua așa = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A lua (pe cineva) la sigur v. sigur. ♦ A judeca un lucru într-un anumit fel, a avea un fel anumit de a privi lucrurile. Nu le mai lua toate în tragic. ▭ Cînta, juca și lua viața ușor. DUMITRIU, P. F. 57. ◊ Expr. A o lua de bună (sau de bani buni) = a considera că este așa cum se spune, cum pare. A lua (ceva) de nimic (sau de nimic lucru) = a socoti că ceva nu are destulă însemnătate, a nu lua în serios. Apoi de nimic lucru iei tu că am pierdut inelul? ISPIRESCU, L. 107. Dumneta mă mustrezi că am luat de nimica tulburarea dumitale la scrisoarea pîrîtoare ce au trimis domnul Hufeland. KOGĂLNICEANU, S. 122. A lua (ceva) în (sau, regional, a) nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun sau rău, a vedea cu ochi buni sau răi. (Absol.) Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi. ISPIRESCU, U. 2. A lua (ceva) în glumă v. glumă. A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda (cu altcineva sau cu altceva). Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei. NEGRUZZI, S. I 25. Nimenea nu-l cunoștea, Tot de mocan Îl lua, Tot cioban Îl socotea. TEODORESCU, P. P. 476. A lua lucrurile (așa) cum sînt = a se împăca cu situația, a fi realist. VI. A începe, a apuca, a porni să... De vedea și iar vedea, Se gîndea, se socotea Ce să facă, cum s-o ia. TEODORESCU, P. P. 688. ◊ (Urmat de un supin sau de un infinitiv) Și ai luat a te da cu capul de vatră. SEVASTOS, N. 130. Și mă ia la cercetat. ȘEZ. III 61. Ciocoiul își face plată Și mă ia la schingiuit Că nimic nu i-am cosit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Fig. A luat-o-n spovedit. HODOȘ, P. P. 177. ◊ Refl. S-au luat ei iarăși la cercat drumul. SBIERA, P. 68. Cu oștile s-a luat la vînat. SEVASTOS, N. 105. ◊ (Popular, legat prin conj. «și» de verbe la moduri personale) S-au luat și s-au suit pe un copaci de frica fierelor. SBIERA, P. 34. Se ia și se întoarnă singură acasă. CREANGĂ, P. 225. Dar Gruia de bucurat Se lua și-o săruta. BIBICESCU, P. P. 311. ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde, a învălui (pe cineva). M-a luat groaza cînd am trecut pe lîngă lan și l-am văzut cîtu-i de mare. CREANGĂ, P. 157. Pe bieții cîntăreți îi luase gîndurile. ȘEZ. II 67. Mereu mă iau la fiori, Din tălpi pînă-n susuori, Într-un ceas de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. ◊ Impers. Te ia cu frig fără să vrei și întorci capul. BASSARABESCU, V. 29. Bătrînul a ieșit din pătură și-i e cald și îl ia cu fiori. DELAVRANCEA, H. T. 36. ◊ (În imprecații) Lua-te-ar boalele! lua-te-ar ciuma! iar te-ai îmbătat? DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Expr. A-l lua (pe cineva) ceva înainte = a fi cuprins, copleșit de... Le-a trece lor zburdăciunea cînd or fi mai mari și i-or lua grijile înainte. CREANGĂ, A. 38. (Cu inversarea construcției) A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva, (sau de ceva), a ști de frică. (Refl.) A se lua de gînduri = a se îngrijora. A început a se cam lua și el de gînduri de năzdrăvăniile lui. CREANGĂ, P. 323. VII. 1. (Construit de obicei cu pronumele «o», cu valoare neutră) A pleca, a porni, a purcede. O lua încet de-a lungul cheiului, cu spinarea încovoiată, cu genunchii îndoiți. BART, S. M. 60. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, P. 104. Se hotărî și el a se duce acasă... și o luă la drum. ISPIRESCU, L. 212. ◊ Expr. A o lua din loc = a porni la drum, a pleca repede; fig. a se repezi (cu fapta, cu vorba). Haide, ia-o din loc! îi spuse. PAS, Z. IV 257. Ai luat-o prea din loc și nu trebuie așa, că tu ai sînge iute. STĂNOIU, C. I. 180. (Regional) A o lua în porneală = a porni la păscut. Cerbul... o luă în porneală și nu mai da pe la izvor iar pînă a doua zi. CREANGĂ, P. 224. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). Hai, Oarță! Ia-o înainte. Oarță plecă. C. PETRESCU, R. DR. 50. Dolfa... Înainte c-o lua Și pe Costea că-l ducea. TEODORESCU, P. P. 511. A o lua înainte (cu ceva) = a da semnalul, a începe. Bocăneț o luă înainte cu rîsul și rîseră și ceilalți. C. PETRESCU, Î. II 12. A i-o lua (cuiva) (rar a-l lua pe cineva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva), a sosi sau a face ceva înaintea altuia. Cît pe ce, cît pe ce să nu-l ieie carul înainte. CREANGĂ, P. 41. A-l lua pe cineva gura pe dinainte v. gură. A o lua la picior = a pleca repede. O luă la picior chinuit de arșița crîncenă a gîtlejului. DUMITRIU, N. 232. O luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. O luai la picior pîn crîng. GORJAN, H. I 107. A o lua la sănătoasa v. sănătos. A o lua razna v. razna. A-și lua zborul = a porni în zbor, a zbura; fig. a se depărta foarte repede, a fugi. Murgu-și lua zborul în liniște deplină Prin codrii fără drumuri și fără de lumină. ALECSANDRI, O. 207. A lua (pe cineva) la (rar în) goană v. goană. A lua fuga (sau a o lua la fugă, la goană sau, mai rar, într-o fugă; refl. a se lua la fugă) = a porni în fugă, în goană. La repezeală își puse o broboadă pe cap și o luă la goană pe cheu după vapor. BART, E. 234. Luntrașul... o ia tot într-o fugă din casă. RETEGANUL, P. IV 75. Se luă la fugă după dînșii. SBIERA, P. 269. (Despre animale de tracțiune) A lua vînt = a porni razna, scăpînd de sub controlul conducătorului. (Refl.) A se lua în goană cu cineva = a se lua la întrecere din fugă cu cineva. Avea... o fată slujitoare care se lua în goană cu ogarii. ISPIRESCU, L. 323. A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni (și a merge) în urma cuiva (sau a ceva), a se ține de... Petrache... năvăli în crîșmă. Părintele Ștefan se luă după el. SADOVEANU, la TDRG. Cum îl vede trecînd, se ia după el și-l apucă de haină. BASSARABESCU, V. 47. Se ia după moșneag și cît colea mergea în urma lui. CREANGĂ, P. 82; b) a porni împreună cu cineva, însoțindu-l la drum; a se alătura cuiva, a se întovărăși cu cineva. Flămînzilă... se ia după Harap-Alb și pornesc tustrei înainte. CREANGĂ, P. 241; c) a fugi după cineva (pentru a-l ajunge, a-l goni, a-l prinde); a urmări, a alunga, a fugări. După vînător se luase un alt porc și mai năprasnic. ISPIRESCU, L. 140. Cînele începe a alerga prin pădure și se ia după un ied sălbatec. NEGRUZZI, S. I 59; d) a porni undeva, orientîndu-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva, a se conforma, a asculta de..., a ține seamă de... A se lua după aparențe. A se lua după gustul cuiva. ▭ Voi, fetele, niciodată să nu vorbiți singure noaptea cu flăcăii, nici să vă luați după dînșii, că iată ce pățiți. SBIERA, P. 314. O povățui să se ia după drumul robilor. ISPIRESCU, L. 58. Moșneagul... se ia după gura babei. CREANGĂ, P. 63. A se lua cu cineva = a) a pleca la drum împreună (sau în același timp) cu cineva. Gerilă atunci Se ia cu Harap-Alb și pornesc împreună. CREANGĂ, O. A. 247. Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua. ALECSANDRI, P. P. 208; b) a se întovărăși cu cineva, a se înhăita. S-a luat cu niște derbedei. C. PETRESCU, C. V. 228. Așa pățești dacă te iei cu niște bicisnici. CREANGĂ, P. 252. Spune-mi cu cine te iei (variantă: te aduni), ca să-ți spun cine ești. A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva sau cu ceva și a uita de o grijă, de o preocupare (supărătoare). La răzbel, că acolo, dacă nu mori, poate să te mai iei și mai uiți. POPA, V. 339. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea, se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Ziua ca ziua... mă mai ieu cu caprele, dar noaptea... toate stihiile năpădesc pe mine. ALECSANDRI, T. 616. Eu m-am luat cu alți mușterii, iar voi atunce ați fugit. ȘEZ. II 117. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitînd de treburi; a se întinde la vorbă. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare, a apuca sau a merge pe un anumit drum. Bricul Mircea... ieșind în larg, va lua drumul spre Kersonez. BART, S. M. 13. Luarăm o cale ce nu era a Brașovului, vizitiul nostru ne spuse... că am luat drumul Giurgiului. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Intranz. (Învechit) O caleașcă... făcînd la stînga, luă la deal. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Despre căi de comunicație și despre ape curgătoare) A-și schimba direcția, a coti spre... Drumul o ia la dreapta. 2. (În anumite construcții) A merge, a străbate, a parcurge. O, calul meu! Tu, fala mea... Cum iei pămîntul în galop. COȘBUC, P. I 112. Luînd de-a lung pămîntul, merg spre împărăție. CREANGĂ, P. 236. Și-și ia drumul d-a lungul, Țările cu de-amănuntul. BIBICESCU, P. P. 133. ◊ Expr. A(-și) lua cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare, a-și lua lumea în cap. Lucrau numai calfele, fără flăcăul care își luase cîmpii. PAS, Z. I 160. Of! saracan de mine! Că-mi vine să țip și să ieu cîmpii! Mult oi să mai stau în drum? ALECSANDRI, T. I 113. A(-și) lua lumea în cap v. cap. – Forme gramaticale: prez. ind. iau (regional ieu), iei (regional iai), ia, luăm, luați, iau (regional ieu); prez. conj. pers. 3: să ia (regional să iaie (NEGRUZZI, S. I 232) și să ieie).

TROPOT, tropote, s. n. 1. Zgomot de copite sau de picioare încălțate care izbesc pămîntul; mișcare precipitată care produce acest zgomot. Parcă venea și de pe șosea, și de pe cîmp, și din pădure, greu, apăsat, tropot de pași de jur împrejur. DUMITRIU, N. 120. Din goana cailor, cu tropote scurte, șase călăreți se opriră. SADOVEANU, O. VII 46. Deodată un tropot răsună Din stînga, de cai în galop. COȘBUC, P. I 291. Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Valurile-n tropot fără frîu vuiesc la prag, cînd ploile coboară. DEȘLIU, M. 37. 2. Numele unui dans popular. Cînd aburii vinului și ochii crîșmăresei au produs efectul lor, încep horele, tropotele. NEGRUZZI, S. I 315. – Variantă: trapăt (MACEDONSKI, O. I 42) s. n.

MĂRUNȚÉL, -EA, -ÍCĂ adj., adv., s. f. Diminutiv al lui m ă r u n t. I. Adj. 1. Cf. m ă r u n t (I 1). 9 șiruri mărgăritar mărunțel (a. 1 745). URICARIUL, XI, 224. De-ar fi scule mănunțele, Roagă fluturul ușor Să-mplínească dorul lor. ALECSANDRI, POEZII, 645. Cuviosul bătrîn a plecat cu pasul mărunțel, blagoslovind în dreapta și în stîngă. CARAGIALE, O. II, 285. Sclepiții îs mînînței și vărgați, cu pătături cenușii și gălbii. MARIAN, INS. 353. Ce flori mărunțele, pipernicite, aproape verzi ca și frunzele. GÎRLEANU, L. 30. Cînd bat clopotele cele mărunțele, ies veverițele în poienile de la marginea codrului. SADOVEANU, O. IX, 12, cf. id. N. F. 30. Ea rîdea în liniște, și-i luceau dinții albi, mărunței ca urmuzurile. CAMILAR, C. P. 156. Puii nu-s mai mult Căci s-au prefăcut Stele mărunțele Și luceferele. POP., ap. GCR II, 328, cf. 300, 333. Și pe-ntinsul hainelor Și-mprejurul poalelor Luceau stele mărunțele. JARNlK-BÎRSEANU, D. 512. Omu care-i năcăjit Se cunoaște pe pășît, Că ii pasu mărunțel Și necazu-i după el. MÎNDRESCU, L. P. 19, cf. MARIAN, SA. 233. Ce mi-a fost mai drag pe lume. . . Potecuța prin pădure Pardosită cu alune, Cu alune mânunțele C-așa-i drag puicuței mele. ȘEZ. VIII, 59. Un răvaș că mi-i scria Cu slova mărunțea. MAT. FOLK. 61, cf. 1 436, I. CR. III, 306, GRAIUL, I, 508. Face oauă multe mînînțele. ALR I 1 189/295. Mărunțel ca macu Dar iute ca dracu. ZANNE, P. II, 607. Ciuhurele Mînînțele Merg pe drum înșirățele (Oile). GOROVEI, C. 75, cf. 74, 76, 77. Petricele Mănunțele Cianga, Langa, După ele (Drumul). id. ib. 136. De la noi Pînă la voi Tot mărgele Mărunțele De fuge mîța de ele (Furnicarul). id. ib. 165. Chicățica Mărunțica, Înverzește Și-negrește Și priește (Ploaia). id. ib. 296, cf. 329, PASCU, C. 46. ◊ (Ca determinativ urmînd după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau varietăți ale acestora). Grăunțe de mălai mărunțel. IS. AM. 59^v/12, cf. 60^v/4. Ce mi-ai da dar, cînd ți-aș înșira pa nume, vere Moțăilă, numirea strugurilor?. . . Uite: strugure tămîios,. . . coada vulpii,. mărunt (mărunțel). JIPESCU, O. 53, cf. ISPIRESCU, L. 243, DDRF. Păpușoiul. . . nemțesc, cicantin, mărunt, mărunțel, portocaliu. PAMFILE, A. R. 68. Făsoalea-ntr-un picior. . . se mai numește și fasole mărunțică. id. ib. 185, cf. id. I. C. 142, MARIAN, V. 198. Dacă s-ar teme omul de vrăbii, n-ar mai semîna malai mărunțel. ȘEZ. I, 219. Păr . . . mărunțâl. ALR I 875/510. Brad mînînțăl. ib. 1923/266, cf. 1950/45. Pițîgușă gușă Ce-ai în gușă? – Mălai mănunțăl; – Ce să faci cu el? – Să-l dau la puiuți Că-s tare micuț. ALR II 4 354/76. Ceapă de cea mînințică. ib. 6 012/537, cf. ZANNE, P. I, 699. ♦ (Adverbial) Cu mișcări scurte (și dese). Tremura ca varga ținîndu-se de o culisă, pe care o cletina mărunțel. CARAGIALE, O. III, 192. Dumicînd firele de hacimă descîntate mărunțel. . . unge copilul cu amestecătura aceasta. MARIAN, NA. 378. Eu dau mărunțel din picioare. ALR I 1475/257, cf. 1475/385, LEXIC REG. 12. ♦ (Despre scris) Cu litere de dimensiuni (foarte) reduse. (Adverbial) Sfîntul soare-un diecel Să tot scrie mărunțel. JARNIK-BÎRSEANU, D. 176, cf. 332. Scrie tare mărunțel. DOINE, 90. Unul scrie mărunțel, Ca frunza de pătrunjel. MAT. FOLK. 1356. Că acolo badea scrie, Scrie, scrie mărunțel Pe frunza de pătrunjel. ANT. LIT. POP. I, 141. 2. Cf. mărunt (I 3). El era om mărunțel, cam de zile, și ghibos. BĂRAC, T. 45/10. Un flăcău mărunțel, după ce lăsă dulapul, îi puse mîna pe umeri. DUNĂREANU, CH. 224. Plutonierul încruntat și un furier mărunțel, îngropați într-un maldăr de registre și dosare, scriau de zor. BART, S. M. 76. Nu cumva venea pe la dumneata o fetișcană mărunțică, una cu niște ochi negri ca măslinele? STANCU, R. A. IV, 331. Sta pururi la bibliotecă, lîngă o fată mărunțică cu ochii plini de deșteptâciune. CAMILAR, N. I, 114. Cum li se întîmplă adeseori oamenilor mărunței, pe scaun Cristescu arăta cu totul altfel decît în picioare. GALAN, B. I, 7. Se apropie de cei doi tineri o femeie ca de patruzeci de ani, mărunțică, pieptănată simplu. VORNIC, P. 53. Mitrică era un om mărunțel de tot, cu obrajii mici. PREDA, D. 47. Dar ceaușul mărunțel, Mărunțel și ocheșel, Bădiulesei răspundea Și din gură mi-i zicea. TEODORESCU, P. P. 540. Stau rînd caii priponiți. . . Călușei Tot mărunței Cu frîne cruciș pe ei. HODOȘ, P. P. 201, cf. A I 21. ◊ (Învechit și popular, cu determinările „de trup”, „la stat”) Era acel Caplan Gherei hanul cam mărunțăl la stat. AXiNTE URICARIUL, LET. II, 176/33. Aci văzurăm o babă mărunțică de trup. GORJAN, H. II, 206/26. De trup ești mărunțel nu-i vorbă, dar la fire ești mare. CREANGĂ, P. 150. Mărunțel la statu lui. ALR II 3185/762. 3. Cf. m ă r u n t (I 4). Sfarmă var nestins mînînțel. . . și te leagă pe noapte (a. 1 743). IORGA, S. D. XVII, 79. Iacă vă dau o mierțâ de sămînțâ de mac amestecată cu una de năsip mărunțel. CREANGĂ, P. 262. Da-i frumos pe-acolo, bre. . . e numai nisip. . . nisip mărunțel-mărunțel ca macu. REBREANU, NUV. 197. Fărină mînînțauă. ALR I 1372/59, cf. 1813/280. ♦ S p e c. (Despre ploaie, burniță sau ninsoare) Cu stropi sau fulgi mici și deși. Plouă ploaie mărînțîcă. ALR SN III h 790/537. Ploaie ca pîn sită de mînînțauă. ALR I 1978/80, cf. ZANNE P. I. 60. ◊ (Adverbial) Afară plouă mărunțel, ploaie rece de toamnă. CARAGIALE, O. I, 173. Plouă mănînțăl cum ai cerne. ALR SN III h 790/284. (F i g.) Se așeză trudit sub streașina-i largă prin care se cerneau mărunțel razele soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 132. 4. (Adesea adverbial) Cf. m ă r u n t (I 5). Și pune în tingire, punîndu-i untdelemn. . . și o ceapă tocată mărunțel (a. 1749). GCR II, 42/19. Carnea au dumicat-o mărunțel, au așezat-o pin oale. SBIERA, P. 244. Mâ-sa de s-a măcina Mînînțea ca fărina, De ni-om fi dragi ni-om lua. RETEGANUL, TR. 159. Eu frămînt, sfărm mărînțăl. ALR I 1 989/558. 5. Cf. m ă r u n t (I 6). (Adverbial) Mergea mărunțel și iute, ferit pe marginea lanurilor. POPA, V. 144. ♦ (Substantivat, art., și în construcția de-a mărunțelu) Numele unei hore care se joacă cu pași mici și repezi, ca de sîrbă ; rusasca. Mai cu seamă însă se joacă pe la noi. . . țigănescul și mînînțelul. MARIAN, S. R. I, 87. După ce au mîncat încep a juca arcanul, rusasca, numită altmintrelea și mănînțica. id. ib. 267, cf. PAMFILE, J. III, 12, VARONE, D id. J. R. 20, 42, H III 312, XIV 347, ALR I 1477/63, 320, 347, 350, ALR II 4336/64. ◊ (Cu determinări indicînd o varietate a dansului) Trei țigani, două cobze ș-o lăută, trăgeau să moară „mărunțica craiului” , înșirînd, din cînd în cînd, viersuri întocmite din senin. DELAVRANCEA, S. 55, cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U.' 6. Cf. m ă r u n t (II). Cei mai mari erau numai fete, iară băieții erau mărunței. ISPIRESCU, L. 174. Și flăcăuanii sînt băieții dumitale? – Ai noștri, domnișorule, și mai sînt acasă cinci mai mărunței. HOGAȘ, DR. I, 199. Am tăiat, Pîn-la paisprezece mii Tot prunci mărunței, copii. TEODORESCU, P. P. 105, cf. ȘEZ. III, 195. Du-Ti acasî, nu mai bea, Cî ai copcii mînînțâi. VASILIU, C. 6. Ce să fac cu băieții? Că tare-i lași mînînțâi, Mînînțăi și fără milă. Și eu îs în sat străină. ȘEZ. XIX, 144. Copiii vecinului îs mînînței. MAT. DIALECT, I, 182. 7. (Învechit și regional, substantivat, în l o c. a d v.) Cu mărunțeaua = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. Se va vinde la prăvălie cu mărunțeaua (a. 1,816). ap. T. PAPAHAGI, C. L. Precupeți de rînd cu mărunțeaua (a. 1835). DOC. EC. 603. Vinde vin și rachiu cu mărunțeaua. DR. IV, 833. 6. Cf. m ă r u n t (V 1). Pîn concorghe chiar și lucrurile mânînțele cresc. BĂNUȚ, T. P. 5, Fleacuri mănînțăle. ALR II 3525/272. ◊ S p e c. (Despre bani, monede) Ți-om da dudcuțe mînînțele Să cumperi pe ele. MARIAN, NU. 669. De la noi Și pînă la voi Tot în zele Și-n măsele Și-n parale Mărunțele (Cîntarul). GOROVEI, C. 61. ♦ (Substantivat ; mai ales la pl.) Mărunțiș (III 2). Ea l-a dus la o tipografie și l-a băgat ucenic; i-a dat ceva mărunțele pentru covrigi, l-a blagoslovit și s-a dus. CARAGIALE, O. III, 19. Mărunțele n-am, bătute nu s-au întîmplat. PAMFILE, J. II, 153, cf. IORDAN, STIL. 190, BUL. FIL. VII-VIII, 96. Cît îi prețu pe dînsa? Cinci sute și cinci de lei Și pe atíța mărunței. MÎNDRESCU, P. 180. Cu mărunțeaua se face haznaua. ZANNE, P. V, 325. 9. Cf. m ă r u n t (V 2). (Substantivat) Mulți mărunței, curtizani ai naivităței mulțimei, vor detesta principiile și părerile lui. CARAGIALE, N. F. 95. 10. Cf. m ă r u n t (V 3). Mai in jos de ei Sfinți mai mărunței, Sfinți și mucenici, o sută și cinci, Beau și ospătau. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ (Substantivat) Pe culmea aceasta, au căzut toate fulgerile mărunțeilor orînduiți în căprării. CIAUȘANU, R. SCUT. 43. II. Adv. (Regional ; adesea în construcția de-a sau de mînînțelu) În mod amănunțit, cu de-amănuntul. Da Dumnezeu, care li știe tăti de mînînțălu, i-o oblicit gîndurili. ȘEZ. XXIII, 37. Am cătat în casă mînînțăl pă tot locu. ALR II 3 131/353. A căuta ceva de-a mînînțelu. MAT. DIALECT, I, 212. III. S. f. 1. (Regional ; la pl.) Bube mici, albe, care apar pe față (Scărișoara-Abrud). ALR II/I MN 63, 4 217/95. 2. (Regional ; la pl.) Măruntaie (I 1) (Ciurchi-Iași). ALR I 751/516. 3. (Argotic ; în forma mărunțică) Bîtă mică și groasă. GR. S. VII, 119. – Pl.: mărunței, -ele. – Și: (cu schimbare de suf.) mărunțică adj., s. f., (regional) măruntél, -eá, -ícă, mărînțél, -eá, -ícă, mănunțél, -eá, -ică, mănînțél, -eá, -ícă, mălînțél, -eá, -ícă (ALR I 1 372/61), mînunțél, -eá, -ícă (MAT. FOLK. 1 436), mînînțél, -eá, -ică, mînîntél, -eá, -ícă (ALR I 1 987/289), mînțél, -eá, -ícă (ALR I 140/59, 1 372/292), mununțél, -eá, -ícă (ALR I 1 372/554, 1 987/554, ALR II 3 474/414) adj., adv., s. f. – Mărunt + suf. -el, -ea. – Mărunțică: cu schimbare de suf.

pas² [At: DOSOFTEI, PS. 21/9 / V: (îrg) paș / Pl: (1-50) pași, (51-53) ~uri / E: ml passus] 1 sm Mișcare pe care o face un om sau un animal punând un picior înaintea celuilalt, pentru a se deplasa. 2 sm Distanță efectuată cu asemenea mișcare. 3 sm (Pex) Distanță mică. 4 sm (Ccr) Picior văzut în mișcare. 5 sm (Ccr; prc) Talpă a piciorului văzut în mișcare Si: (îrg) pășituri. 6 sm (Fig; îls) ~ înainte Progres. 7 sm (Fig; îls) ~ înapoi Regres. 8 sm (Îlav) ~ cu (sau, rar, de, înv, la, din) ~ (În legătură cu verbe de mișcare) Încetul cu încetul. 9 sm (Îal) Din aproape în aproape. 10 sm (Îal) Rând pe rând. 11 sm (Îal) Mereu. 12 sm (Îlav) La tot ~ul sau la fiecare ~ La orice mișcare. 13 sm (Îal) Pretutindeni. 14 sm (Îal) Necontenit. 15 sm (Îlav) Nici (un sau, pop, de-un) ~ Deloc. 16 sm (Îrg; îlv) A da ~ (sau ~ul) A merge. 17-18 sm (Îlv; îls) (A face) primul (sau cel dintâi, cel întâi) ~ (A face) începutul. 19-20 sm (Îal) (A avea) inițiativă. 21-24 sm (Îe) A (nu) da (cuiva) ~ A (nu)-i da cuiva (voie sau) posibilitatea să facă ceva Si: a (nu) permite, a (nu) îngădui. 25-28 sm (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) avea (voie sau) posibilitatea să facă ceva. 29 sm (Îe) A da (sau a ceda) ~ul A se lăsa depășit de cineva în mers, într-o acțiune etc. 30 sm (Fig) Stadiu. 31 sm (Fig) Înaintare. 32 sm (Fig) Acțiune. 33 sm (Fig) Hotărâre. 34 sm Mod de a umbla. 35 sm Mers¹. 36 sm (Mil; îs) ~ alergător Mers în fugă. 37 sm (Mil; îs) ~ de front (sau de defilare) Mers de paradă, cu cadență bine marcată. 38 sm (Înv; îla) Bun de pași Care merge repede. 39 sm (Îlav) La ~ sau (rar) în ~ (ori pași) sau în ~ul calului în ritm de mers obișnuit. 40 sm (Îal) Domol. 41 sm (Îe) A se ține de ~ul cuiva A urmări pe cineva. 42 sm (Îe) A ține ~ul (sau, reg. paș) A păstra cadența într-un grup organizat. 43 sm (Îe) A ține ~ul (sau ~) cu cineva ori a fi, a merge etc. în ~ cu cineva A avea același mers, ritm, cadență etc. cu cineva. 44 sm (Îae) A se menține pe același plan, la același nivel cu cineva sau cu ceva. 45 sm (Îlv) A da ~ sau a-i da drumul (ori vânt, brânci etc.) ~ului (sau la ~) A se grăbi. 46 sm (Îlv) A-și iuți (sau lua) ~ul A fugi. 47 sm Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică unui anumit dans. 48 sm Unitate de măsură a lungimii folosită în trecut pentru terenuri, distanțe etc., care variază între patru și șase palme și reprezintă distanța dintre cele două picioare depărtate în mersul obișnuit al unui om. 49 sm (Pex) Distanță reprezentată de această unitate de măsură. 50 sm Urmă lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. 51 smn (Înv; îe) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii (sau ~urile) cuiva A urma exemplul cuiva. 52 sn (Pan) Distanță între două elemente consecutive identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. 53 sn (Îs) ~ de filet sau ~ul filetului Distanță dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei fîletului. 54 sn (Îrg) Unealtă de lemn în formă de compas, folosită în dulgherie, rotărie, dogărie etc. Si: (îrg) pasnic (5), (reg) pășari.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a (se) juca; petrecere distractivă mai ales între copii, bazată adesea pe anumite reguli convenționale. Pînă la orele de clasă de după prînz, aveați timp îndeajuns pentru joc. PAS, Z. I 113. ◊ Fig. [Vîntul] le prinde De mînecă și-aprins de dor Își face joc în părul lor. COȘBUC, P. I 88. ◊ Joc de societate = petrecere în familie, bazată pe întrebări și răspunsuri hazlii sau pe dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. (Numai în expr.) A-și bate joc (de cineva) v. bate. Bătaie de joc v. bătaie. 3.. Acțiunea de a juca (5); dans popular; petrecere la care se dansează. În sat pornește vesel jocul. PĂUN-PINCIO, P. 56. Nu era joc, nu era clacă în sat, la care să nu se ducă fata babei. CREANGĂ, P. 284. Așa-i jocul romînesc, Cu strigăt ardelenesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. ◊ Expr. A ieși la joc = a începe să ia parte la petrecerile la care se dansează; a ieși la horă. Da de ieșit la joc ai ieșit? – Hei! încă nu, încă n-am șaisprezece ani. SADOVEANU, O. VII 218. A lua la joc v. lua (III 7). ♦ Fig. Mișcare repede și capricioasă. Prin soarele fierbinte și prin jocul luminos al pulberii, lumea foia vuind. SADOVEANU, O. I 511. [Fulgerele] se stingeau șuierătoare într-al valurilor joc. MACEDONSKI, O. I 76. Jocul valurilor albe de departe îți pare un cîrd de gîște, care bat din aripi. VLAHUȚĂ, O. A. 415. 4. Întrecere sportivă, partidă între două echipe. Jocul s-a desfășurat în condiții bune. ◊ Jocuri olimpice = concursuri sportive cu caracter periodic, inițiate în Grecia veche și reluate în timpurile moderne, sub formă de concursuri internaționale. ♦ Mod de a juca într-o întrecere. Echipa a avut un joc elegant. 5. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul, modul cum se interpretează. Lui Caragiale îi plăcea jocul lui Brezeanu. ◊ Joc de scenă = totalitatea mișcărilor prin care un actor întărește efectul artistic al textului. 6. Totalitatea obiectelor care servesc la jucat (3). Un joc de șah. 7. (Uneori urmat de determinări care arată felul distracției) Acțiune distractivă bazată pe diferite combinații de calcul sau pe hazard și care adesea angajează sume de bani. Dar jocul e joc și norocul noroc... Începe cartea flăcăului să se schimbe. CARAGIALE, P. 47. Ca să petreacă, inventară un joc de cărți. EMINESCU, N. 67. De cînd m-am însurat joc numai vist... Ce joc monoton! NEGRUZZI, S. I 74. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) = a întreprinde o acțiune riscată, care poate avea urmări grave și iremediabile. A-și pune capul (sau viața, situația) în joc = a întreprinde ceva riscant. A descoperi (sau a pricepe) jocul (cuiva) = a surprinde manevra, metoda ocolită și abilă (a cuiva). Știa foarte bine că Demetru Demetrian i-a priceput jocul și că nu mai poate cădea la nici o tocmeală. C. PETRESCU, A. 359. A face jocul (rar jocurile) cuiva = a servi (conștient sau nu) prin activitatea sa interesele altuia. Face toate jocurile patronului. DEMETRIUS, C. 38. (Despre bunuri materiale sau spirituale, viața, soarta cuiva) A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi expus să fie pierdut, distrus, nimicit. Era în joc acolo ceva mult mai de preț decît inima mea. DEMETRIUS, C. 45. ♦ Joc de bursă v. bursă. 8. Lărgimea golului dintre două piese care lucrează în contact.

EXECUTA, execut, vb. I. 1. Tranz. A face, a confecționa, a fabrica. Uzina execută strunguri. ▭ Fotografie urîtă și naivă... executată într-un atelier ieftin. C. PETRESCU, A. 365. Painjenii își executau tăcuta și pacinica lor industrie. EMINESCU, N. 38. ♦ (Cu privire la legi, măsuri, ordine etc.) A aduce la îndeplinire, a realiza. Gospodăria colectivă se obligă să execute întocmai planurile de producție, însămînțări, prășitul, recoltatul, treieratul, dezmiriștitul, arăturile de toamnă și primăvară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2672. ◊ Refl. pas. Ii pare rău că nu s-a putut executa planul nostru de petrecere. CARAGIALE, O. VII 35. 2. Refl. A se supune, a da ascultare. Îl conduse... la hotel, poruncind portarului să dea camera cea mai bună... Portarul se execută. C. PETRESCU, Î. II 133. ♦ (Glumeț) A da bani, a plăti. Imediat ce sosesc, mă execut cu 200 m[ărci]. CARAGIALE, O. VII 167. 3. Tranz. A face în fața unui public exerciții de gimnastică, figuri de balet etc. Copiii coreeni... au executat dansuri coreene, romînești și ucrainene. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 1/1. ♦ A cînta o bucată muzicală (din gură sau din instrumente) (Absol.) Muncitorii execută din creațiile lui Bach, Mozart,Beethoven, Ceaikovski. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 1/5. 4. Tranz. A aduce la îndeplinire o hotîrîre judecătorească, un act al autorității sau o obligație. 5. Tranz. A supune un condamnat la pedeapsa cu moartea. Peste două zile Bibescu nu va mai putea executa pe nimeni după capul lui. CAMIL PETRESCU, O. II 284.