ipotipoză (gr. hypotyposis „imagine”, „tablou”), figură de compoziție care constă în descrierea vie a obiectului, de obicei un eveniment, o scenă, evocată cu mijloace verbale menite să o „aducă sub ochii” noștri, ca și când s-ar petrece aievea (P): „La câțiva pași strălucea iazul; apa liniștită se întindea ca o mătase; spre fufa ei, sălciile își scoborau frunzișul fraged, aruncând pete de umbră, în răcoarea cărora lebedele stăteau nemișcate, ca niște bulgări de argint. Din ascunsul grădinei răsună prelung, ca o frântură de doină voinicească, fluierul grangurilor îmbrăcați în pene de aur. Pe mal, înaltele și chipeșele nalbe strângeau lumina în potirele florilor mari, pentru ca să o reverse apoi, înflăcărată ca sângele sau lucie ca gheața.” (E. Gârleanu) În narațiune, i. se realizează aplicându-se altă figură, numită enalagă, adică folosindu-se prezentul istoric sau dramatic. într-un exemplu din Phèdre de Racine, în care se relatează moartea lui Hipolit, Dumarsais (p. 152-153) observă că „toate verbele acestei narațiuni sunt la prezent [...] ceea ce face i., imaginea, tabloul; parcă acțiunea se petrece sub ochii noștri.” Alte exemple de i.: Căprioara de E. Gârleanu sau moartea căprioarei din finalul povestirii În pădurea Petrișorului de M. Sadoveanu. Din literatura franceză cităm: „... La Mollesse, oppressée, Dans sa bouche, à ces mots, sent sa langue glacée. Et, lasse de parler, succombant sous l’effort, Soupire, étend les bras, ferme l’oeil et s’endort.” (Boileau)