PASĂRE, păsări, s. f. 1. Vertebrat ovipar, cu corpul acoperit cu pene și cu membrele anterioare transformate în aripi pentru zbor. Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. Toate păsările dorm, Numai eu nu mai am somn! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Nu da pasărea din mînă pentru cea de pe gard (= nu lăsa să-ți scape un lucru sigur pentru unul îndoielnic). Toată pasărea pe limba ei piere (= fiecare plătește într-un fel sau altul pentru faptele sale). ◊ Pasăre de curte v. curte. Pasăre călătoare v. călător (3). Pasăre măiastră v. măiestru. ◊ Fig. Pasăre de fier = avion. Trăim într-un veac în care... păsări de fier brăzdează văzduhul. SADOVEANU, E. 62. Lapte de pasăre v. lapte. 2. Compuse: pasăre-muscă = colibri (Trochilus palia). Ochii așteptau fără mirare să vadă apărînd și făpturi potrivite priveliștii: șerpi groși cît brațul, pasărea-muscă, o maimuță balansîndu-se în leagănul de liane. C. PETRESCU, R. DR. 214; pasărea-omătului = pasăre mică, cu pene de diferite culori, predominînd culoarea albă; trăiește în munții Carpați și rareori la șes (Montifringilla nivalis, Fringilla nivalis). Pasărea-omătului... mai cu seamă în munții Carpaților se află într-un număr foarte însemnat. MARIAN, O. I 386; pasărea-paradisului v. paradis; pasărea-cînepei = cînepar; pasărea-morții = cucuvea; pasăre-tătărască = nagîț; pasăre-țigănească = codobatură. – Pl. și: pasări (BUJOR, S. 90, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219). – Variantă: pasere, paseri (SADOVEANU, O. II 540, GÎRLEANU, L. 42, ISPIRESCU, L. 17), s. f.

MERTÍC s. n. 1. Vas (de lemn) pentru măsuratul cerealelor luate la moară ca plată pentru măcinat și a cărui capacitate a variat (în timp și pe regiuni) între 1 și 16 kg. V. c ă p ă ț. Din haznaua lui ia cu pumnul, cu merticul. NEGRUZZI, S. IV, 494. Diferite unelte de moară, precum: ciocan. . . mertic. MARIAN, Î. 39, cf. PAMFILE, I. C. 165, CHIRIȚESCU, GR. 251. Mierticul . . . pentru cereale și făinuri. N. A. BOGDAN, C. M. 173, cf. H II 29, IV 98, X 506. Eu le-am dat merticu ras și afînat, Ei mi-a trîntit merticu cu vîrf și îndesat. MAT. FOLK. 111, cf. com. MARIAN, VASILIU, C. 203, ȘEZ. VII, 187, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, ALR SN I h 181, 182, ALRM SN I h 297, ALR I 1 603, 1 604, A V 15, com. din VÎNĂTORI-NEAMȚ. 2. Cantitate de cereale sau de făină cuprinsă într-un mertic (1). Iar de vom hrăni caii la grajdiu cu iarbă verde, atunce merticul de ovăs trebuie să-l îndesim bine. i. IONESCU, C. 91/11. Eu zic așa: că să pun doparte un mertic din fruntea făinii. SADOVEANU, O. XIII, 136. E bine făcut, îndesat, și ridică sacul de cinci mertici cu o mînă. CAMIL PETRESCU, O. I, 298. Fă colaci mari de doi saci. . . Ș~un covrig de un mertic Pentru cumnățel mai mic. ALECSANDRI, P. P. 97. Ș-a făcut un colăcel . . . Nici mai mare, nici mai mic, Dintr-o mierță ș-un mertic. TEODORESCU, P. P. 153. Și mai na-ți încă-un mertic, Să-mi faci un colac mai mic. SEVASTOS, C. 302, cf. id. N. 301. Dintr-un spic Scotea un mertic, Dintr-un snop, Un oboroc. ȘEZ. III, 242, cf. GEORGESCU-TISTU, B. 30. 3. Plată în natură (v. t a i n) sau, rar, în bani; p. r e s t r. rație de mîncare, porție. Era tremis Foca de strâjari să le ceară mirtic. MOXA, 374/18. Dă-mi să mănânc din merticul tău și să mă satur. NEAGOE, ÎNV. 258/6. S-au tras . . . să meargă la Crîm și acolo șeând pre miertic de la hanul În cetatea Ghiozlăul, cîteva luni. M. COSTIN, LET. I, 325/12. Luuîndu-și merticul lui. . . să mănânce. COD. PUȘC. 84. Multă cheltuială au făcut țării cu merticele ce i să da. IST. Ț. R. 124. Slujitorii își lua merticele și lefile deplin. N. COSTIN, LET. II, 190/7. I-au făcut merteci și altele ce era de lipsă spre hrana lui. ȘINCAI, HR. III, 66/11, cf. ȚICHINDEAL, F. 120/20. Merticile de sare fiind și acestea un privileghi vechi de ale țării (a. 1821). IORGA, S. D. XI, 201. Pe toată ziua se da merticuri, jimblă, vin și mîncare. GOLESCU, ap. CADE. Le-au stricat obiceiu, oprindu-i să nu mai vînză sarea ce o iau de mertice (a. 1 823). DOC. EC. 285. I-au făcut și mertic mare cîte 10 000 talere de an (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 257, cf. I, 312/26. Aveau de la stăpînire pe fiecare zi mertic de carne, de pîne, de grîu sau de mei și lumînări. BĂLCESCU, M. V. 595. Și pe toată ziua să-mi dai și tain (mertic). PANN, P. V. I, 32/3, cf. 13/12. Pe fiece lună îi va trimite mertic Cu toată îndestularea. id. H. 54/1. Ducîndu-se mai de dimineață să-și ia merticul, dete peste pasărea ale cui ouă le lua el. ISPIRESCU, l. 269. În curte, păsările sfîrșiserâ să-și mănînce merticurile. MACEDONSKI, O. III, 50. Și-ntinse lui Ulise Paharul plin, iar el șezu aproape De-a lui mertic. MURNU, O. 247. Ei ospătau, și avea deopotrivă mertic fiecare. id. I. 145, cf. PAMFILE, J. II, 154, ATILA, P. 430. Am un frățior mai mic, Fă și ăluia mertic. MAT. FOLK. 55, cf. ZANNE, P. V, 406, ALR SN I h 180. ◊ E x p r. A-și lua (sau a da cuiva) merticul = a primi (sau a da cuiva) o bătaie. Cf. a-ș i l u a p o r ț i a, v. p o r ț i e. Eu am toane: pe cine m-o supăra cu atitica măcar, îl plesnesc și-l trimit numaidecît la Agie să-și ia merticul și de acolo ! CARAGIALE, O. II, 224. - Pl.: mertice, merticuri și (m.) mertici. – Și: (învechit și regional) miertic s. n., (învechit) mertéc s. m., mirtic s. n., (regional) mertiúg (ALR SN I h 181) s. n. – Din magh. mérték „măsură, normă”. Cf. L. ROM. 1963, nr. 1, 50-51.

lighioană s.f. I 1 (zool.; înv. și pop.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. 2 (zool.; înv. și pop.) v. Animal. Creatură. Dobitoc. Făptură. Ființă. Necuvântător. Vietate. Viețuitoare (v. viețuitor). 3 (ornit.; înv. și pop.) v. Orătanie. Pasăre. Pasăre-de-casă. Pasăre-de-curte. Pasăre-domestică. II fig. 1 (pop. și fam.; deprec.) v. Josnic. Mârșav. Mișel. Mizerabil. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. 2 (pop.; deprec.) v. Străin.

AVICULTURĂ s. f. Știință care se ocupă cu creșterea rațională a păsărilor de curte în scop economic; profesiune bazată pe această știință. – Din fr. aviculture.

CORIZĂ, corize, s. f. Inflamație a mucoasei nasului; guturai. ◊ Coriză spasmodică = boală alergică apărută la persoanele sensibilizate la diferite substanțe din aer. Coriză contagioasă = boală de natură virotică sau microbiană, întâlnită la unele păsări de curte (găini și curci). – Din fr. coryza.

GALIȚĂ, galițe, s. f. (Reg.) Pasăre de curte; orătanie. – Din bg., scr. galica.

GOBAIE, gobăi, s. f. (Reg.) Pasăre de curte; orătanie. – Probabil din cobe + suf. -aie.

HALĂ², hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din scr., bg. hala.

HALE interj. Strigăt cu care se mînă sau se alungă unele păsări de curte.

LIGHIOANĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Termen injurios dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioaie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

POIATĂ, poieți, s. f. (Reg.) 1. Adăpost (rudimentar) pentru păsările de curte, pentru porci, pentru vite. 2. Adăpost pentru oameni, la câmp sau la stână. ♦ Bucătărie de vară. [Pr.: po-ia-] – Din sl. pojata.

PUI¹, pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui¹ (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ◊ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcație mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii¹ (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).

CURTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința întărită a domnitorului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări; în trecut) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea de juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour.

COBAIE, cobăi, s. f. (Reg.) Găină; (la pl.) păsări de curte, orătănii. – Probabil din cobe + suf. -aie.

ORĂTANIE s. v. pasăre de curte.

PĂTUL s. 1. coșar, porumbar, (reg.) magazin, (Mold. și Transilv.) coș, (Transilv.) coșarcă. (~ de porumb.) 2. v. hambar. 3. porumbar, porumbărie, (reg.) hulubărie, pătuiac, porumbariță, porumbăriște, porumbelniță, porumbiște, porumbiță, (Ban.) golâmbar. (~ pentru porumbei.) 4. (pop.) cotineață, (reg.) pătuiac, poiată. (~ pentru păsările de curte.) 5. (reg.) alaș, pătuiac. (~ pentru pază, la o vie.) 6. pătuiac. (~ pentru clădit claia de nutreț.) 7. v. răsadniță.

hale (păsări de curte) s. f. pl.

GAVAJ ~e n. 1) med. Hrănire cu ajutorul sondei gastrice. 2) Îndopare a păsărilor de curte. /<fr. gavage

GĂINĂRIE¹ ~i f. reg. 1) Fermă de găini (și de alte păsări de curte); crescătorie de găini. 2) Loc (pe lângă o gospodărie) unde se cresc găinile; coteț pentru găini. /găină + suf. ~ărie

HUȘTI interj. 1) (se folosește pentru a reda mișcarea făcută de cineva care iese sau pleacă repede undeva). 2) (se folosește pentru a alunga păsările de curte). /Onomat.

LIGHIOANĂ ~e f. 1) Animal sălbatic; dihanie; jigodie; jiganie; jivină. 2) Pasăre de curte; orătanie. 3) fig. Om josnic; mișel. [G.-D. lighioanei; Sil. -ghi-oa-] /cf. sl. legeonu

ORĂTANIE ~ănii f. Pasăre de curte. [G.-D. orătaniei; Sil. -ni-e] /Din reg. oară

PĂTUL ~e n. 1) Poliță din scânduri sau nuiele, situată la o înălțime nu prea mare într-un adăpost pentru păsările de curte. 2) Construcție din scânduri bătute rar sau împletite din nuiele, ridicată deasupra solului, în care se păstrează știuleții de porumb; sâsâiac; porumbar; leasă; coșar. 3) v. PĂTUIAC. 4) Platformă din scânduri sau nuiele, fixată pe pari (sau într-un copac), care servește drept punct de observație. 5) rar Ramă din scânduri așezată pe sol (cu un strat de gunoi) și acoperită cu un material transparent (de obicei sticlă), în care crește răsadul; răsadniță. /<lat. patubulum

GAVAJ s.n. 1. Hrănire cu ajutorul unei sonde introduse în stomac. 2. Îndopare a păsărilor de curte. [< fr. gavage].

AVICULTURĂ s.f. Disciplină care studiază creșterea păsărilor de curte. ♦ Profesiune bazată pe această știință. [< fr. aviculture, cf. lat. avis – pasăre, cultura – creștere].

angara (angarale), s. f. – 1. Obligație în bani sau zile de lucru. – 2. Greutate, problemă, necaz, belea. – 3. Pasăre de curte. – Var. angărie, angarie, angarea, hangara(le), angherie. – Mr. angărie. Ngr. ἀγγαρεία (Meyer 12; DAR), de unde și it. angheria, fr. angarie, sp. angaria, tc. angarya, alb. angherii, bg. angarija, pol. angarya. Sensul 3 este der. de la 2, în ciuda îndoielilor exprimate de DAR; cf. boală ca nume de vite.

gujălii s.f. (reg.) păsări de curte.

orături s.f. pl. (reg.) păsări de curte, orătănii.

pătuiac, pătuiace, s.n. (reg.) 1. foișor, post de observație. 2. (pop.) postament de scânduri, de pari, de crengi pe niște furci sau în copaci pe care se clădește o claie de nutreț. 3. coteț construit pe pari sau într-un copac pentru păsări de curte; poiată, cotineață. 4. coteț pentru porumbei așezat pe unul sau mai mulți pari. 5. adăpost format dintr-un acoperiș susținut pe pari (la câmp, la vie, la stână). 6. (pop.) culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân pentru dormit; pat rudimentar.

pătul¹, pătule și pătuluri, s.n. (pop.) 1. postament din scânduri, din crengi etc. fixat pe pari sau într-un copac, care servește ca loc de observație (pentru paznici, vânători etc.); pătuiac. 2. postament de scânduri, de crengi, de pari etc. așezat pe stâlpi, pe furci sau în copaci, pe care se clădește o claie de nutreț; pătuiac. 3. leasă de nuiele sau poliță sprijinită pe furci înalte, pe care se pune cașul să se scurgă; comarnic. 4. un fel de podeț construit pe stâlpi, la suprafața unei ape, de pe care se pescuiește noaptea. 5. construcție cu pereții de șipci sau din nuiele împletite pentru păstrarea porumbului; porumbar, hambar de cereale, mogtar, coșar. 6. coteț construit pe pari sau într-un copac pentru păsările de curte; poiată, cotineață, pătuiac. 7. coteț pentru porumbei așezat pe unul sau mai mulți pari; porumbar, hulubărie, pătuiac. 8. grajd, staul. 9. șopron pentru unelte, căruță etc. 10. (reg.) colibă ciobănească la stână. 11. (reg.) adăpost format dintr-un acoperiș susținut pe pari, la câmp sau la stână; pătuiac. 12. chioșc; frunzar. 13. postament improvizat din lemne, din crengi etc. așezat direct pe pământ sau pe țăruși scunzi, pe care se clădește un stog sau o claie, se pune cânepă, fructele la uscat, stupii etc.; pat, păteac, pătiuc. 14. culcuș improvizat din frunze, paie și fân, bun de dormit; pat rudimentar, pătuiac. 15. cuib, cuibar unde ouă păsările de curte. 16. postament de piatră sau cărămidă pe care se clădește cuptorul de pâine. 17. raft cu polițe suprapuse pe care se așază fructele sau unele legume. 18. corlata carului. 19. cursă pentru prins animalele sălbatice reprezentată printr-o groapă adâncă acoperită cu frunziș. 20. băț special acoperit la un cap cu mămăligă, iar cu celălalt înfipt pe fundul bălții, servind ca nadă la pește. 21. (art.) numele unui dans popular jucat de călușari.

piri! interj. (reg.; repetat) strigăt cu care se cheamă sau se alungă păsările de curte.

poiețică, poiețele, s.f. (reg.) 1. grajd mic pentru vite. 2. adăpost mic de iarnă pentru oi și capre. 3. coteț mic pentru păsările de curte. 4. colibă mică la câmp sau la stână.

PESTĂ s.f. (Med.) Boală gravă, infecțioasă și epidemică, manifestată prin febră, hemoragii și tumori care apar la subsuori și la gît; ciumă. ♦ (Vet.) Boală contagioasă la rumegătoare, porci și păsări de curte, produsă de virusuri specifice, care se caracterizează printr-o evoluție acută și o răspîndire rapidă. [< fr. peste, cf. lat. pestis].

cioc interj. – Poc, boc; imită zgomotul produs de o lovitură ritmică sau cel puțin repetată. Se folosește de obicei cu duplicare cioc, cioc, sau alternanța cioc, boc, cioc, poc. – Mr. cioc. Creație expresivă, ca boc, toc, poc, coincide cu alte formații de același tip, cf. rus. čok „zgomot produs de o izbitură”, de unde čokatsĭa „a ciocni paharele închinînd”, it. ciocco, fr. choc, sp. choque, etc. Cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 104; Berneker 159. Der. cioc, s. n. (plisc, clonț; fam., gură; vîrf, capăt; pinten; barbișon; mînerul cleștelui; parte încovoiată a mai multor instrumente; cîrlig, pană de încondeiat ouăle de Paști; suviță, cîrlionț; Arg., înșelăciune, cursă), al cărui sens fundamental se explică prin zgomotul pe care îl produce ciocul, mai cu seamă atunci cînd păsările de curte își caută hrana, cf. mr. cioc „cioc”, megl. cioc „ciocan”, alb. čok „cioc”. S-au căutat, pentru acest cuvînt, origini în afara limbii rom.: un ciop, care ar proveni din pol. dziob, ceh. djob, rus. zob „gușă” (Cihac, II, 53); alb. čok (Meyer 448; Pușcariu, Lr., 265); lat. *tiucus, din gr. τύϰος (Philippide, Bausteine, 56; Philippide, II, 705; Pascu, I, 192). Totuși nu este necesar să se caute atît de departe, deoarece în sl. au fost foarte productive rădăcinile čok-, čuk-, čikati „a lovi”; însă este mai potrivită posibilitatea unei creații spontane a rom., cf. Rosetti, II, 114. Ciocancă, s. f. (cîrlig, cange), poate fi un amestec de la cioc și cange (DAR). Ciocot, s. n. (ciucure; titirezul morii de grîu). – Der. ciocoti, vb. (despre păsări, a-și căuta hrana; despre animale, a mînca; a face zgomot mîncînd; a face zgomot lucrînd); der de la cioc, ca bocoti de la boc; ciocotniță, s. f. (vorbăreț, gureș; parazit, linge-blide, pomanagiu), cf. ciocoi; ciocotniți, vb. (înv., a trăi ca un parazit). Ciocoroi, s. n. (cîrlig, cange). Ciuc, s. n. (tîrnăcop), cf. bg. čuk „ciocan”. – Der. ciuceu, s. n. (Trans., secure). Cf. cioacă, ciocălău, ciocan, ciocni, ciochină, ciorchină, ciocîrlan, ciucă, ciucure.

cloșcă (cloști), s. f. – 1. Găină care clocește. – 2. Femeie leneșă, codașă. – 3. Constelația Cloșca-cu-Pui. – Var. (înv.) clocică. – Mr. cloce, cloță. Sl. (bg., rut. kločka), cf. alb. kločkë, klotšis, tc. kuluçka, iud. sp. klôcka (Cihac, II, 62; Meyer 190; Conev 54; DAR). Face parte din aceeași familie expresivă a lui cloci, cf. sb., slov. kvočka, pol. kwoczka și rom. clocă. – Der. cloșcar, s. m. (codaș, leneș); cloșcărie, s. f. (ogradă, curte de păsări; trăsură veche și incomodă), al cărui al doilea sens pare a fi o asociere hazlie cu droșcă; cloșniță, s. f. (curte de păsări).

AVICULTURĂ s. f. (știință care se ocupă cu) creșterea păsărilor de curte. (< fr. aviculture)

GAVAJ s. n. 1. hrănire cu ajutorul unui tub introdus în stomac. 2. îndopare a păsărilor de curte. (< fr. gavage)

PESTĂ s. f. 1. boală gravă, infecțioasă și epidemică, prin febră, hemoragii și tumori care apar la subsuori și la gât; ciumă. 2. boală contagioasă la rumegătoare, porci și păsări de curte, produsă de virusuri specifice. (< fr. peste)

găină (găini), s. f. – 1. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă. – 2. Constelația Pleiadelor, Cloșca-cu-Puii-de-aur. – 3. (Arg.) Pălărie. – Mr., megl. găl’ină, istr. galirę. Lat. gallῑna (Pușcariu 694; Candrea-Dens., 709; REW 3661; DAR), cf. it., cat., sp. gallina, prov. galina, fr. géline, port. gallinha. – Cf. găinaț. Der. găina, vb. (a lîncezi; a boli; a se găinăța păsările); găinar, s. m. (vînzător de găini; paznic la păsările de curte; uliu pestriț, Astur palumbarius; hoț, pungaș; Arg., jandarm); găinăreasă, s. f. (femeie care păzește păsările); găinări, vb. (a fura, a șmangli); găinărie, s. f. (ogradă; furtișag); găinușe, s. f. (găină mică; Cloșca-cu-Puii-de-aur; urzică; Tetrao bonasia; nume dat mai multor insecte și flori); găinuță, s. f. (găină mică; varietate de potîrniche, Lagopus mutus; pasăre, Potentilla recta). Pentru semantismul lui găinușe ca nume de insectă, cf. Bogrea, Dacor., IV, 815.

galiță (galițe), s. f. – 1. Pasăre de curte. – 2. Cioară-de-cîmp (Garrulus glandarius). Sl. (bg., sb., cr.) galica „cioară”, din sl. galŭ „negru” (Cihac, II, 114; Miklosich, Lexicon, 126). DAR se îndoiește de această der., care pare evidentă. Semantismul se explică prin uzul depreciativ, cf. bg. galica „lighioană”, și rom. cioară „pasăre de curte”, boală „vite”. După REW 3640, ar fi cuvînt identic cu gaiță, ambele din sl. (rus.) galka, rut. gajka. Cf. gaie.

hală (hale), s. f. – 1. Uragan, furtună, vijelie. – 2. Groază, spaimă, teroare. – 3. Spirit rău. – 4. Monstru, fiară. – 5. (Pl.) Păsări de curte. Sl. (bg., sb.) hala (Conev 37 și 106; DAR). – Der. haliță, s. f. (femeie stricată); hăluit, adj. (damblagiu); hoală, s. f. (pasăre de pradă); holă, s. f. (Trans., cîine).

hațcadău (-ăi), s. m. – (Mold.) Pasăre de curte, gîscan sau cocoș foarte mare. Mag. heckedő (Drăganu, Dacor., III, 719). DAR îl pune greșit în legătură cu mag. acogató „bătăuș”.

hîr interj. – Exprimă ideea de scrîșnet. – Var. hor, hur. Creație expresivă, cf. lat. hirrire „despre cîini, a mîrîi”, sp. chirriar. – Der. hîrîi, vb. (a scîrțîi, a scrîșni, a mîrîi), cf. cîrîi, mîrîi, sfîrîi (după Cihac, II, 504, din mag. herregni „a mîrîi”); hîrîitor, adj. (care hîrîie); hîrîitoare, s. f. (jucărie, morișcă, zbîrnîitoare); hîrîială, s. f. (mîrîit; tuse, măgărească); hîrîitură, s. f. (scrîșnet, mîrîit); hîrghi, vb. (a scrîșni); hîrgoi, s. n. (bîzoi al cimpoiului), care după Drăganu, Dacor., III, 718, provine din mag. hörgö „horcăială”; hîrghe (var. hîrghie), s. f. (decrepitudine, horcăială); hîrcă, s. f. (cobe, țîfnă; rablă, vechitură, hîrb; țeastă, craniu), cu suf. -că, cf. dupcă, hapcă, japcă, sau formație regresivă de la vb. hîrcîi (după Cihac, II, 135 din sl. charakati „a tuși”; pentru DAR, din sl. *chyrka, de la chyrĭ „boală”, cf. hîră; după Drăganu, Dacor., III, 1088, în loc de *hîrbcă, dim. al lui hîrb, după Diculescu, Elementele, 476, din gr. ὔρχα „oală”; hîrcîi, vb. (a respira horcăit; a gîfîi; a scărpina, a freca), cf. hîrîi, hîrcîi, horcăi și de asemenea bg. hărkam „a sforăi”, sb. hrkati „a sforăi”, rus. chorkatĭ „a freca” etc.); hîrcîială, s. f. (horcăit); hîrcîitură, s. f. (horcăit); hîrcotă, s. f. (prostituată); hîrlă, s. f. (scroafă bătrînă), cu l expresiv; hîrlog, s. m. (porc bătrîn); horăi, vb. (Mold., a sforăi); horăială (var. horăitură), s. f. (Mold., sforăit); horcăi, vb. (a sforăi; a respira horcăit), cf. hîrcîi (după Conev 91 din bg. hărkam, de unde mr. hărchescu, cf. megl. arcătesc); horcăială (var. horcăitură), s. f. (sforăit; horcăit); horcăitor, adj. (care horcăie); horcăilă, s. m. (persoană care sforăie); horcăni (var. horconi, horcoti), vb. (a sforăi); horhăi (var. hărhăi, horhoti), vb. (a se foi, a se agita, a se mișca; a greși), cf. forfoti (după Cihac, II, 506 și DAR din mag. horholni „a linia”); horhot, s. n. (larmă, zgomot); horhotină (var. horholină), s. f. (prostituată), pe care Pascu, Arch. Rom., VII, 559, îl der. din rut. hohol’; horholi, vb. (Trans., a împodobi, a înfrumuseța), cf. corcoli; hură, s. f. (ceartă, scandal; mulțime, forfotă), cf. hîră; hurutui, vb. (Trans., a goni păsările din curte); hurc, s. n. (bătaie, gonire a animalelor, la vînătoare), cf. hîrcă (numele vine de la zgomotul presupus de gonirea animalelor, la vînătoare; formal, trebuie plecat de la *hurcă, cu sing. refăcut); hurcui, vb. (a goni animalele la vînătoare); hurcuială, s. f. (gonire; vînătoare); hurui (var. urui, hurdui), vb. (a scîrțîi, a scrîșni); huruitoare, s. f. (morișcă, zbîrnîitoare); hur(d)uitură, s. f. (scrîșnet, zgomot); hurduca (var. hurducăi), vb. (a scrîșni; a face zgomot; a scutura, a zgîlțîi), pe care Cihac, I, 144, îl pune în legătură cu ceh. hurt „zgomot”; hurducătură, s. f. (scrîșnet); hurduc-burduc (var. hurdu(f)-burdu(f), hurduz-burduz), adv. (pe brînci); hardughie, s. f. (ruină, clădire mare și dărăpănată), der. de la hurduca precum hîrghie de la hîrîi (după Scriban, din ngr. χαρτουργία „fabrică de hîrtie”, ipoteză puțin convingătoare); hardughi, vb. refl. (a sta să cadă; a decădea; a slăbi, a îmbătrîni). – Cf. hîră.

jivină (jivine), s. f. – Lighioană, animal. – Var. juvină, jivenie, juvenie. Sl. (bg., sb., cr., slov.) živina, pol. žywina, din sl. živŭ „viu” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 160; Tiktin; Conev 51). Din același etimon sl. provin juveturi, s. f. pl. (păsări de curte), în loc de *jiveturi; juvete, s. m. (pește de mărime mijlocie), în loc de *jivete, cu suf. -ete; juvac, s. n. (năvod); juvelnic, s. n. (năvod), în loc de *jivelnic, din bg. živĕlnik (Candrea, GS, VI, 324; Conev 74).

NADOLEAN, -Ă, nadoleni, -e, adj. (Reg., despre unele păsări de curte) Originar din Anatolia. – Din Anadolia + suf. -ean.

oară (oare), s. f. – (Trans., Munt.) Pasăre de curte. – Var. hoară. Probabil din lat. *ōvāria „care dă ouă” (Candrea-Dens., 1295; REW 6128 preferă ipoteza unui der. rom. de la ou). E mai puțin probabilă der. din lat. *avula (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 836a) și încă și mai puțin cea din lat. ala (Tiktin). Se folosește mai ales la pl. – Der. orătanie (var. orătenie), s. f. (Olt., Munt., pasăre de curte; stîrpitură).

pat (paturi), s. n. – 1. Strat, bază, sol. – 2. Mobilă de dormit; așternut. – 3. Partea de lemn a puștii sau a tunului. – Mr., megl. pat. Lat. pactum, din pangĕre „a stabili”, cf. it. patto „așternut de paie”, pattume „pat”, impatto „așternut pentru vite”, impattare „a așterne la vite” (H. Meyer, Vox Rom., X, 73-86; cf. REW 6138a). Rezultatul normal, *papt, trebuie să fi pierdut un p, prin disimilare, ca în botez, sau prin încrucișare cu gr. πάτος „fund”, „strat de adîncime”, cf. gr. πάτος „drum pietruit” (Meyer, Alb. St., IV, 73; Candrea-Dens., 1356; Tiktin; Philippide, II, 726; Capidan, 217; Graur, BL, V, 73; Rohlfs, ZRPh., LXVII, 300), cf. sb. pàtos „laviță” și de asemeni sb., cr. pät „sul de căpătîi”, ven. pato, pe care Vasmer, Gr., 112, îl reduce totuși la gr. πατερόν „căpătîi la pat”(pentru relația semantică a lui „căpătîi” cu „pat”, cf. fr. sommier, traversin). În realitate, atît etimonul lat., cît și cel gr. par să constituie în sine explicații suficiente pentru rom. Pentru ideea de „pat” derivată din cea de „a întinde”, cf. plapumă, plocat. Următoarele ipoteze nu par să aibă rezultat: din mag. pad „bancă” (Cihac, II, 723); din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 112); din lat. pătu(u)m, în loc de pătŭlum (Tagliavini, Studi rum., III, 86); din lat. *păvatum în loc de pavitum (Candrea, Éléments, 10; Pascu, Beiträge, 19; Pascu, Lat. Elem., 276). Der. supat, adv. (dedesubtul patului), în loc de sub pat; pătui, vb. (a tortura); pătuc (var. pătulean, pătucel, pătuiac), s. n. (pătuț); pătuiag, s. n. (pătul), dim. al lui pătui; pătul, s. n. (construcție rudimentară fixată pe pari; un fel de placă de lemn așezată într-un copac pentru paznici sau pentru păsări de curte; un fel de podeț așezat în mijlocul apei pe care stă pescarul; grînar, hambar), din pătui (Byck-Graur, BL, I, 23; cf. Tiktin) sau mai probabil formație regresivă de la pătuleț (pat mic); pătuli, vb. (a depozita bucatele în hambar), pe care Scriban îl pune în legătură în mod echivoc cu sl. potuliti „a rîndui”; pătulaș, s. n. (porumbar așezat între crengile unui copac); patașcă, s. f. (targă, năsălie), cu suf. sl. -așcă (relație propusă de Cihac, II, 248, cu rus. tačka, sau de Tiktin cu fr. patache, este dubioasă). – Cf. pătură. – Din rom. provine bg. pat (Capidan, Raporturile, 224).

răscoli (răscolesc, răscolit), vb. – 1. A scormoni, a scotoci, a răvăși. – 2. A iscodi, a căuta. – 3. A despărți oile care aparțin la diferiți proprietari. – 4. A (se) răscula, a (se) revolta. Sl. raskoliti „a despărți” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Tiktin; Conev 70). – Der. răscol, s. n. (despărțirea oilor după apartenența lor; cușcă pentru păsări de curte; vas de scos apa dintr-o ambarcație; bară de lemn care unește loitrele carului), din sl. raskolŭ „despărțire”; răscoală, s. f. (rebeliune, răzvrătire; tumult, dezordine), din sl. raskola „schismă”, considerîndu-se schisma drept rebeliune (după Tiktin deverbal de la răscoli); rascolnic, s. m. (schismatic rus), din rus. raskolĭnik; răscolitor, adj. (agitator, neliniștit). În semantismul lui răscoli pare să fi intervenit o contaminare, ușor de înțeles, cu răscula „a se revolta”; răscoală „revoltă” coincide cu răscoală „el se răscoală”.

aripată, aripate, s. f. 1. pasăre de curte. – 2. (peior.) țigan

ciribelo s. invar. (țig.) pasăre de curte.

BIELORUSIA (BELARUS), Republica ~, stat în Europa estică; 207.6 mii km²; 10,2 mil. loc. (1989); 64,2% bieloruși; ruși, polonezi, ucrainieni, evrei. Limba de stat: bielorusa. Cap.: Minsk. Orașe pr.: Gomel, Moghilev, Grodno, Brest. Este împărțit în șase reg. Relief de cîmpie joasă în S, colinară în N și E, cu șiruri de morene cu alt. max. de 345 m. Climă temperat-continentală excesivă în E, cu nuanțe maritime în V (precipitații 500-700 mm/an). Rîuri pr.: Nipru (cu afl. Berezina și Pripet), Daugava (Dvina de Vest), Neman și Bugul de Vest. Peste 1/3 din terit. este mlăștinos (mai ales în reg. Polesia de S). Lacuri numeroase de origine periglaciară. Expl. de petrol, gaze naturale, turbă, sare gemă, săruri de potasiu, cărbune. Ind. B. produce energie electrică (36,3 miliarde kWh, 1986), autocamioane, tractoare, strunguri, mașini unelte, aparate de radio, televizoare și produse electrotehnice, aparate optice. Ind. chimică produse îngrășăminte, cauciuc sintetic, fire și fibre chimice, mase plastice și produse petroliere. Mari cantități de ciment, sticlă, mobilă, cherestea și hîrtie. Ind. bunurilor de consum produce tricotaje și conf., fire de lînă și bumbac, încălțăminte, ulei, produse din carne și lactate, conserve ș.a. Se cultivă 33,4% din supr. țării mai ale cereale (45%); grîu, secară, orz, ovăz (7,1 mil. t, 1986). Mari producții de cartofi (13,4 mil. t, 1986), sfeclă de zahăr (1,6 mil. t, 1986), in (95 mii t, 1986), legume, plante furajere. Peste 50% din valoarea prod. agricole este dată de creșterea animalelor: bovine pentru carne și lapte (7,5 mil. capete, 1987), porcine (5,1 mil. capete, 1987), păsări de curte. C. f.: 5,54 mii km; căi rutiere: 44,4 mii km; navigație fluvială pe Nipru, Berezina, Dvina de Vest ș.a. și canale: 3,8 mii km. – Istoric. Locuit din timpuri străvechi, o mare parte a terit. B. (Rusia apuseană), a intrat, începînd din sec. 9, în componența Rusiei Kievene. În sec. 11-12, în condițiile fărîmițării feudale, pe terit. B. s-au constituit mai multe cnezate între care: Poloțk-Minsk, Turov-Pinsk și Smolensk. În sec. 13-14, treptat, terit. B. au fost cucerite de lituanieni și incluse în Marele Ducat al Lituaniei (din 1569, Rzecsposlolita). În această perioadă a apărut denumirea de „Rusia Albă” pentru terit. de vest ale Rusiei. La sfîrșitul sec. 18, terit. B. a fost anexat de Rusia. Populația din B. a participat la evenimentele revoluționare din 1905-1907, precum și la cele din febr. și nov. 1917. În timpul primului război mondial, B. a devenit teatrul de luptă al beligeranților, partea de V a țării fiind ocupată de trupele germane. În nov. 1917, în B. s-a instaurat puterea sovietică, iar la 1 ian. 1919 s-a constituit R.S.S. Bielorusia. Prin tratatul ruso-polon de la Riga (mart. 1921) partea de V a B. a trecut la Polonia. La 30 dec. 1922, B. a intrat în componeneța U.R.S.S.; în nov. 1939, B. apuseană a fost inclusă în R.S.S. Bielorusia. Ocupată în 1941 de trupele hitleriste, în B. s-a organizat o puternică mișcare de partizani. În iul. 1944, a fost eliberată de trupele sovietice. La 25 aug. 1991 B. și-a proclamat independența. Membră a O.N.U. (din 1945).

AVICULTOR, -OARE, avicultori, -oare, s. m. și f. Specialist care se ocupă cu creșterea rațională a păsărilor de curte. – După fr. aviculteur.

AVICULTURĂ s. f. Știință care se ocupă cu creșterea rațională a păsărilor de curte; profesiune bazată pe această știință. – După fr. aviculture.

cobaĭe și gobaĭe f., pl. ăĭ (d. coabe, cobie). Mold. Iron. Pasăre de curte: gobaĭa a intrat în bucătărie și mĭ-a spart un pahar. V. angărie.

orácăĭ, și -ăĭesc v. intr. (d. orac, orac, țipetu pruncilor și al broaștelor). Plîng, vorbind de pruncĭ. Strig, orăcăĭesc, vorbind de broaște și rar de păsările de curte.

coiscă, -ști, s.f. – Încăpere foarte mică, unde, de obicei, se închid păsările de curte (Faiciuc 1998; Dragomirești). – Et. nec.

coteț, -e, s.n. – Adăpost pentru porci sau păsările de curte. – Din sl. kotĭcĭ.

galiță, -e, s.f. – (ornit.) Pasăre de curte, orătanie; găină (Gallus domestica). – Din sl. (bg., srb.) galica „cioară”, din sl. galǔ „negru” (Cihac, DER, DEX).

hâșâi, hâșâiesc, (hâșăi), vb. intranz. – A alunga, a îndepărta; a țâpa: „Io de-acolo n-oi fuji, / Batăr cât m-a hâșăi” (Bilțiu 1990: 369). – Din hâș!, interj. cu care se alungă păsările de curte (onomatopee) + -îi.

trușcă, truște, s.f. – Curcă (Maleagris gallopavo), pasăre de curte. Atestat în satele de pe Iza, Vișeu, dar și Budești, Hoteni. – Din ucr. truška (MDA).

țubac, -e, s.n. – 1. (ornit.) Galițe, păsări de curte (Memoria 2004). 2. Picior de pasăre; pulpan (Bulgăr 2007). – Din magh. dial. cubák (MDA).

ISRAEL 1. Stat sclavagist antic, constituit în N Palestinei (c. 926 î. Hr.) în urma dezmembrării statului iudeo-israelian. A dăinuit până în 722 î. Hr., când a fost cucerit de asirieni. V. Palestina. 2. Statul ~ (Medinat Yisrael), stat în Asia de Sud-Vest, în Orientul Apropiat, cu ieșire la M. Mediterană (188 km) și Marea Roșie (G. ’Aqaba/Elat, 10,5 km); 20,8 mii km²; 5,5 mil. loc. (1994). Limbi oficiale: ivrit (neo-ebraică) și arabă. Religia: mozaică 82%, islamică 4%, creștină. Cap.: Ierusalim (Yerushalayim /Al-Quds). Orașe pr.: Tel Aviv-Yafo, Haifa, Holon, Petah Tikva, Bat Yam, Rishon Lezion, Netanya, Beersheba (Be’er Sheva) ș.a. Este împărțit în 6 districte. Relief variat, care cuprinde o câmpie litorală îngustă, în V, M-ții Galileii (alt. max.: 1.208 m, vf. Meron), în N, ce domină spre E Valea Iordanului (265 km) și lacul Tiberiada (Yam Kinneret), și deșertul Negev (50% din terit.) în S. În centrul țării se află piemontul Shefala, traversat de râuri temporare. Climă mediteraneană, cu ierni blânde, ploioase, și veri uscate, toride (în Negev precipitațiile scad sub 100 mm/an). Vegetație de arbuști, specifici zonei mediteraneene (maquis, garriga) și de tufișuri xerofite (Negev). Parcuri naționale și rezervații naturale. Economie dezvoltată, bazată pe o ind. modernă, diversificată, pe o agricultură de mare randament și pe turism. Expl. de săruri de potasiu (2,1 mil. t, 1993), fosfați naturali (2,7 mil. t), petrol, gaze naturale, sare, min. de fier, cupru, magneziu, brom. Ind. (în care lucrează 25% din populația activă a țării și realizează 35% din venitul național) și produce energie electrică (26 miliarde kWh, 1993), oțel, diamante șlefuite (c. 30% din export), utilaje ind. diverse, motoare electrice, montaj de autovehicule, avioane, produse electronice (aparate radio), derivate petroliere, acid sulfuric și azotic, îngrășăminte chimice, anvelope, mase plastice și rășini sintetice, ciment, hârtie, țesături de lână și bumbac, articole de marochinărie, ceramică, vinuri (12,7 mil. hl, 1993), bere, conserve și sucuri de fructe, carne, produse lactate, ulei de măsline, țigarete (5,5 mii t, 1993). Agricultură (6,2% din populația activă și 5% din venitul național) se practică pe 15,6% din terit. țării (supr. arabilă) cu întinse zone irigate (42%) și este specializată în cultura citricelor (portocale 475 mii t, 1994, grepfruturi 370 mii t, 1994, locul 5 pe glob, lămâi, mandarine), a cerealelor (grâu, porumb, sorg, orz, ovăz, ce acoperă 50% din consumul intern de grâu) și a legumelor. Se mai cultivă bumbac, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun, arahide, fructe (mere, piersici, caise etc.). Plantații de măslini, de Persea americana (fructul avocado), curmali, bananieri și viță de vie. Se cresc bovine, ovine, caprine, porcine și păsări de curte. C. f. (1994): 596 km. Căi rutiere: 14,2 mii km. Flotă comercială: 1,5 mil. t. r. b. (1994). Moneda: 1 shekel = 100 agorot. Turism dezvoltat: c. 1,7 mil. turiști străini (1993). Principalele obiective: Ierusalim, cu obiective de mare interes pentru credincioșii creștini (Biserica Sf. Mormânt, Biserica Ghetsimani etc.), pentru evrei (Zidul de Vest sau Zidul plângerii, mormintele lui David, Absalom, Rachela, Zaharia) și musulmani (Moscheea Al Aksa), Tel Aviv și împrejurimile, stațiunile balneare Netanya, Herzliya, apoi Ramla, cu un minaret din 1268 și moschee – fostă catedrală a cruciaților, NV țării (Haifa, Akko – cu vestigii romane, cruciate și turce), zona Mării Moarte (peșterile Qumrān, stânca Masada, stațiunea balneară ’En Gedi etc.). Export: diamante prelucrate, echipament electric, citrice, utilaje ind. și mijloace de transport, oțel și fontă, cupru, produse chimice (îngrășăminte, mase plastice), textile, legume, confecții, produse alim., băuturi și tutun etc. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse chimice, diamante brute, combustibili, ciment, cherestea, bunuri de larg consum etc. – Istoric. Locuit încă din timpuri preistorice, terit. actual al I. (numit Palestina), reprezenta o cale de trecere privilegiată între Asia și Africa de Est. Civilizația canaaneană, care s-a dezvoltat aici, din milen. 3 î. Hr. a fost influențată, rând pe rând, de mesopotamieni (veniți din Caldeea, sec. 18 î. Hr.), de egipteni (sec. 16-13 î. Hr.) și ocupată de filisteni (sec. 12 î. Hr.) și de evreii veniți din Egipt sun conducerea lui Moise și apoi a lui Iosua (sec. 12 î. Hr.), care, în vremea lui Saul (1029-1004 î. Hr.), au întemeiat regatul Israel, care va ajunge la apogeul expansiunii sale sub David și Solomon. „Biblia” reprezintă principalul izvor de informație privind perioada de instalare și organizare teologico-politică a evreilor în Canaan și a luptelor cu principalii dușmani: filistenii, arameii, amoniții, edomiții, moabiții etc. La moartea lui Salomon regatul a fost divizat în Iudeea (la S) și regatul Israel (la N), cucerit de Alexandru cel Mare (333 î. Hr.), de lagizi (325 î. Hr.), Seleucizi (197 î. Hr.), împotriva cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora a apărut creștinismul. Evreii s-au răsculat împotriva romanilor (66-70), revoltă reprimată de împăratul Titus și în 132-135, sub conducerea lui Bar-Kochba, înfrântă și ea. În urma acestor mișcări, evreii au început să părăsească Palestina, răspândindu-se în Imp. Roman. După ce creștinismul a devenit religie de stat în Imp. Roman, persecuțiile repetate împotriva evreilor au accelerat emigrația lor din Palestina. Inclusă în Imp. Bizantin (395), Palestina a fost ocupată de perși (614), de arabi (din 634; a făcut parte din statele conduse de califii Omeiazi, Abbasizi și Fatimizi), de cruciați (sec. 11 – Regatul latin de Ierusalim). În Evul Mediu, Palestina devine „Țara Sfântă”, iar Ierusalimul oraș sfânt, atât pentru evrei și creștini (ținta cruciaților), cât și pentru musulmani. Recucerit de Saladin (1187), a trecut sub tutela mamelucilor, (1250), apoi a fost inclus în Imp. Otoman (1517). În urma congresului sionist de la Basel (1897), care prevedea crearea unui stat al evreilor din Palestina, începe o imigrare sistematică. În 1917 Palestina a fost ocupată de Marea Britanie. Acțiunile organizațiilor teroriste evreiești (Haganah, Irgun, Stern) au constrâns Marea Britanie să renunțe la mandatul asupra Palestinei, care a fost divizată de O.N.U. în două zone, destinate a deveni una stat al evreilor și alta stat al arabilor palestinieni. Refuzul statelor arabe de a recunoaște noul stat Israel, proclamat la 14 mai 1948, a dus la patru războaie israelo-arabe (1948-1949, 1956, 1967, 1973), încheiate cu victoria I. Cu concursul S.U.A., în 1977, s-au semnat la Camp David (S.U.A.) două acorduri israelo-egiptene (Egiptul a fost prima țară arabă care a recunoscut I.). În iun. 1982, I. a invadat Libanul pentru a pune capăt prezenței combatanților Organizației pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.), care atacau I. la frontiera cu Libanul, I. a instituit o zonă de siguranță (10-20 km), ocupată de „Armata Libanului de Sud”, formațiune militară arabă controlată de I. În urma Conferinței de la Madrid (aug. 1991), I. a recunoscut entitatea palestiniană și reprezentativitatea O.E.P. Negocierile israelo-palestiniene au fost perturbate de ciocnirile în teritoriile ocupate (Infatida), problema așezărilor evreiești din Cisiordania și, în cele din urmă, de asasinarea primului-ministru al I., Yitzhak Rabin (4 nov. 1995). Guvernul lui Benyamin Netanyahu, câștigătorul alegerilor din 1996, a adoptat o poziție dură în negocierile cu palestinienii. Republică parlamentară, I. nu are o constituție propriu-zisă, ci o culegere de legi. Activitatea legislativă este exercitată de Knesseth, iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

cobăi f. pl. Mold. oare sau păsări de curte. [V. cobe; lit. păsări cobe sau de rău augur].

galițe f. pl. Mold. păsări de curte: cocoșul înconjurat de atâta amar de galițe CR. [Slav. GALIȚA, cioacă (pasăre de piază rea): evoluțiunea sensului e analogă cu a sinonimului cobe].

curcan m. 1. pasăre de curte din ordinul galinaceelor, adusă din America în Europa la 1518 de Iezuiți (Meleagris gallopavo): se umflă ca un curcan; 2. nume dat (după răsboiul dela 1877) dorobanților noștri, cari purtau la căciulă o pană de curcan: curcan cu trei cruci pe piept; 3. iarbă de curcă (Fumaria).

hâș! int. arătând gestul și șuieratul cu care se gonesc insectele și păsările de curte. [Onomatopee].

hâșăì v. a face hâș, a goni păsările de curte.

jivină f. 1. orice animal sălbatic: om, șerpe, în sfârșit orice altă jivină CR.; 2. Tr. păsări de curte. [Serb. JIVINA, animal, pasăre de curte; lit. viețuitoare].

lighioană f. 1. animal, mai ales necurat: lighioane de pureci; fig. lighioanele astea fățarnice ce se numesc oameni AL.; 2. calificativ dat popoarelor străine și dușmane; 3. în Oltenia: păsări de curte. [Lighioană, adică legiune de demoni, e unul din numele necuratului: termenul e luat din Sf. Scriptură: leghionul dimonilor].

oare f. pl. păsări de curte: oare, rațe, gâște, din drum până strâng PANN. [Cf. lat. ALAE, aripate].

ogradă f. 1. îngrădire, coprins: ogradă încinsă cu ziduri OD.; 2. Mold. Tr. curte: toate păsările din ograda boierească CR. [Slav. OGRADA].

orătenii f. pl. Mold. păsări de curte. V. oare.

sburătoare f. 1. animal ce sboară: sburători cu mândre pene AL.; 2. pl. păsări de curte; 3. mare și frumoasă plantă cu tulpina acoperită cu peri și cu florile roșu-purpurii (Epilobium).

COBAIE, cobăi, s. f. (Reg.) Găină; (la pl.) păsări de curte, orătănii. – Cobe + suf. -aie.

CORIZĂ, corize, s. f. Inflamare a mucoasei nazale; guturai. ◊ Coriză spasmodică = boală alergică ce apare la persoanele sensibilizate la diferite substanțe din aer. Coriză contagioasă = boală de natură virotică sau microbiană, întâlnită la unele păsări de curte (găini și curci) sau la bovine. – Din fr. coryza.

CURTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința fortificată a domnului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea cu juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – Lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour.

LIGHIOANĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioaie s. f.] – Din sl. legeonŭ.

POIATĂ, poieți, s. f. (Reg.) 1. Coteț pentru păsările de curte, pentru porci. 2. Grajd pentru vite; șopron. 3. Adăpost rudimentar pentru oameni, la câmp sau la stână. ♦ Bucătărie de vară. [Pr.: po-ia-] – Din sl. pojata.

GALIȚĂ, galițe, s. f. (Reg.) Pasăre de curte; orătanie. – Din bg., sb. galica.

PUI¹, (I) pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui¹ (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ◊ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.; la pl.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcațiune mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii¹ (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).

HALĂ², hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din sb., bg. hala.

FERMĂ¹, ferme, s. f. Subunitate administrativă și de producție a unei întreprinderi agricole socialiste care are drept obiect creșterea unei anumite specii de animale. Fermă de porci. ▭ Gospodăriile agricole colective trebuie ajutate să devină mari producătoare de carne și lapte, pe calea creării și dezvoltării fermelor de vite. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2785. ♦ Exploatare agricolă capitalistă compusă dintr-o suprafață de teren cu construcții, instalații, mașini și alte mijloace de producție necesare exploatării în vederea obținerii unui profit. O fermă vastă se-ntinde pe munte, bălțată de toate păsările de curte. ARGHEZI, P. T. 104.

GALIȚĂ, galițe, s. f. (Transilv., Mold.; de obicei la pl.) Pasăre de curte (mai ales găină); orătanie. Fetele se împrăștiară care încotro, ca un cîrd de galițe speriate de uliu. REBREANU, I. 29. Moșneagul, văzînd pe cucoșul său... încunjurat de-atît amar de galițe, i-a deschis poarta. CREANGĂ, P. 68.

GĂINĂRIE, găinării, s. f. 1. Crescătorie de păsări de curte, mai ales de găini; locul sau cotețul unde se țin găinile. Tu știi că eu am fost în slujbă rînduită La o găinărie. DONICI, F. 26. 2. Furt de găini; p. ext. potlogărie. L-a prins cu un fleculeț, cu o găinărie, și i-a spus că-i dă drumul dacă-i aduce în zece zile niște bani. V. ROM. martie 1953, 180. – Pronunțat: gă-i-.

AVICULTOR, -OARE, avicultori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu creșterea rațională a păsărilor de curte, care s-a specializat în creșterea acestor păsări.

AVICULTURĂ s. f. Știință care se ocupă cu creșterea rațională a păsărilor de curte. Tratat de avicultură. ♦ Îndeletnicire al cărei obiect este creșterea științifică a păsărilor de curte. Școală de avicultură.

GOBAIE, gobăi, s. f. (Regional) Pasăre de curte; orătanie. Jur împrejur avea pomăt, grădină, ogradă încăpătoare, în care se lăfoiau o sumedenie de gobăi. CONTEMPORANUL, V 97.

DIHOR, dihori, s. m. Mamifer din ordinul carnivorelor, de mărimea unei pisici; are blană cafenie, capul, botul și picioarele scurte și este un animal păgubitor pentru păsările de curte (Mustela putorius). Vecinele... se dădură jos de pe gardul pe care se cățăraseră, pentru a nu pierde spectacolul agoniei dihorilor. CĂLUGĂRU, O. P. 300. Mai tîrziu va veni ceasul dihorului și-al vulpii, dar deocamdată, prin ogrăzi, afară, s-aud încă glasurile gospodarilor. CAMILAR, TEM. 104. Între țărani se începu o fierbere ca și cînd intră dihorul între găini. REBREANU, R. II 28. Vînătorul zări... căpățîna lungăreață a unui dihor carele, cu ochii răzleți, căta drept la dînsul. ODOBESCU, S. III 184. – Accentuat și: dihor.

CLOCITOARE², clocitoare, s. f. Aparat pentru clocitul artificial ai ouălor sau al icrelor. Colhozul «Tractorul» are... o crescătorie... de păsări de curte, clocitoare electrice eu. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 12/3.

COBAIE, cobăi, s. f. (Regional) Găină; (la pl.) păsări de curte, orătănii. Ograda lui era plină de tot soiul de cobăi, și dimineața domnul Horga se scula cel dintîi, ca să vadă bătăliile dintre cucoși. SADOVEANU, O. III 183. Mătușa Ruxanda s-a mișcat din cotlonul ei... trîntind ușile și slobozindu-și cobăile. C. PETRESCU, R. DR. 49. Femeia... dete vițeii la coteț, închise cobăile, iară bărbatul vitele. ȘEZ. XII 56.

CUIBAR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fîn sau în pămînt, unde păsările de curte (mai ales găinile) își depun ouăle; cuib. Caută în cuibare vreo două ouă. SADOVEANU, B. 21. (Cu pronunțarea regională cuibări.) Găina... se pune pe cuibări. CREANGĂ, P. 70. ♦ Ou care se lasă în cuib pentru ca păsările ouătoare să-și regăsească locul. A luat toate ouăle, cu cuibar cu tot. ♦ Cuib. Altădată, drumul acesta... al păsărilor, pribegind peste mări și pustietăți să-și găsească cuibarele din vara trecută, îi părea un episod oarecare, simplu și neînsemnat. C. PETRESCU, R. DR. 47. ◊ (Poetic) Vîlvoarea răsăritului creștea; din taina acelor adînci locuri necunoscute se pregătea să nască cuibarul de foc al soarelui, pe un cer: cu apa albastrului ștearsă pregătit parcă pentru arșița unei zile de cuptor. SADOVEANU, O. I 506. Izvoare... sar. în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, în cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85. ♦ Fig. Culcuș. De ce rîzi, mă? l-a întrebat maică-sa, care își făcuse cuibar de paie lîngă el în căruță. SADOVEANU, M. C. 6. 2. Fig. Sălaș, locuință. Se bucură mai ales copiii, cărora începuse a li se urî în cuibarul lor. SLAVICI, N. I 333.

CURTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu împrejmuit în jurul unei clădiri, al unei case de locuit, al unei gospodării; ogradă. V. bătătură, ocol. Nu vom părăsi curtea și nici în uzină n-are să intre nimeni. SAHIA, N. 37. Fata ieși din curte ca fulgerul. ISPIRESCU, L. 13. Mergînd în curte ca să se joace cu Capișoana, cățeaua, a găsit-o culcată pe un mindir de paie. ODOBESCU, S. III 42. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lîngă casa omului. Păsări de curte. Cîine de curte. (în regimul burghezo-moșieresc) Locuința dintr-un sat a proprietarului sau boierului; totalitatea acareturilor care, împreună cu casa, constituiau o gospodărie bogată. Da ce, Irino, tată-tău s-o băgat la curte? L-am văzut ducîndu-se cu boieriu la Galați. BUJOR, S. 58. Își ia el inima-n dinți și se duce la curte să vadă ce are să fie; și cum ajunge, se înfățișează înaintea boierului. CREANGĂ, P. 156. Apucă peste cîmpi de-a dreptul, spre niște curți mari. CREANGĂ, P. 301. Curțile albe ca argintul, cu cerdacuri și scări a căror scînduri curate și ceruite sclipeau în lună. EMINESCU, N. 56. 3. (În țările monarhice; adesea cu determinări în genitiv) Palatul de reședință al unui suveran. Trecură dealuri, trecură munți și văi... și ajunseră la curtea împăratului. ISPIRESCU, L. 22. Baluri la curte și loje la teatru! Cît sînt de fericită! ALECSANDRI, T. I 37. Ș-am mai fost, oameni buni, pe la curtea lui Lăcustă-vodă. ALECSANDRI, T. I 389. ◊ Totalitatea nobililor și boierilor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. În ziua aceea, bucătarii curții se îmbătaseră. ISPIRESCU, L. 23. Împăratul, chiar în puterea nopții, se scoală, ridică toată curtea în picioare. CREANGĂ, P. 101. Craiul sta ocolit d-o numeroasă curte. ALEXANDRESCU, P. 128. ♦ (Învechit,în orînduirea feudală) Totalitatea clădirilor întărite care formau locuința domnitorului și a boierilor și care în caz de primejdie servea drept loc de refugiu pentru populație. Curtea de Argeș (= curtea domnească de pe Argeș). II. (Cu determinări) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești sau administrative azi desființate. Curte de casație. Curte de apel. Curte de conturi. ▭ Pornea spre tribunal și curtea de apel, unde se tocmea... cu avocații. C. PETRESCU, R. DR. 28. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. Curtea s-a retras pentru deliberare. III. (Adesea construit cu verbele «face» și «a primi») Omagiu măgulitor acordat unei persoane sus puse sau unei femei spre a-i cîștiga bunăvoința, simpatia, favoarea. O să fiu silit a-i face și curte acum. ALECSANDRI, T. 270. Între roiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancul. NEGRUZZI, S. I 25.

LIGHIOANĂ, lighioane, s. f. 1. Animal, (mai ales) animal sălbatic. V. dihanie, fiară, jivină. Toate lighioanele [bălții]... de la adîncuri suiau în zig-zaguri. SADOVEANU, N. F. 74. Lighioanele din codri, din văzduhuri și din apă Vin la tine totdeauna de te-ajută și te scapă. EFTIMIU, Î. 47. Multe lighioane... mai încap Și-n lumea asta! VLAHUȚĂ, O. A. 88. Balauri înveninați, scorpii groaznice la vedere, lupi nesățioși... toate lighioanele cele mai primejdioase stau tolănite pe iarbă verde și dormeau. POPESCU, B. II 22. ♦ (Mai ales la pl.) Vietăți care trăiesc pe lîngă casă, (în special) păsări de curte, orătănii. Au să fure și din tainul lighioanelor. STĂNOIU, C. I. 62. ◊ (Cu sens colectiv) Toată lighioana, măcar și cea mai proastă, Cîine sadea îmi zice. ALEXANDRESCU, M. 322. ♦ Insectă, gîză (îndeosebi vătămătoare). 2. Fig. Calificativ disprețuitor dat unui om de nimic, mișel. Cum se cheamă această lighioană Cu purpură pe umeri, pe cap purtînd coroană? MACEDONSKI, O. I 166. Nu mă mai încred în lighioanele aste fățarnice. ALECSANDRI, T. 1677. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau (mai rar) unui om matur. Se scarpină cu o mînă după ureche și cu alta leagănă lighioana care s-a trezit și scîncește. PAS, Z. I 196. – Pronunțat: -ghi-oa-. - Pl. și: lighioni (VISSARION, B. 86). – Variantă: lighioaie, lighioi (SADOVEANU, N. F. 65, DELAVRANCEA, H. T. 34, CREANGĂ, A. 37, ALECSANDRI, T. 532), s. f.

OARĂ², oare, s. f. (Regional; mai ales la pl.) Pasăre de curte; orătanie, galiță. Să aducă porumbul și meiul cu banița, ca să-și îndestuleze el... drăguțele lui de păsări. Dar să te ții bătaie pe oare. MACEDONSKI, O. III 50. – Pl. și: (învechit) oară (PANN, P. V. II 64).

ODOLEAN², -Ă, odoleni, -e, adj. (Regional, despre păsările de curte) Nadolean. Într-o mînă ținea de aripă o găină odoleană și-n cealaltă ținea de picioare o pereche de rațe leșești. GALAN, Z. R. 233. – Variantă: hodolean, -ă adj.

ORĂTANIE, orătănii, s. f. (Mai ales la pl.) Pasăre de curte. Mitrea o să stea aci să îngrijească de vite și orătănii. SADOVEANU, M. C. 18. Prin ogrăzi mulți copii și orătănii. REBREANU, R. I 75. – Variante: orătănie (DUMITRIU, N. 126), orătenie (DUMITRIU, B. F. 143, PREDA, Î. 100) s. f.

PĂTUL, pătule, s. n. 1. Construcție de scînduri sau de nuiele împletite, ridicată pe mai mulți pari, la mică înălțime deasupra solului, servind la înmagazinarea și păstrarea știuleților de porumb; coșar (2). Femeia a fugit speriată, dîndu-se după pătulul de porumb. SANDU-ALDEA, U. P. 186. Să cază ploile Cu gălețile, Să sporească grînele, Să umple pătulele. ODOBESCU, S. III 228. Măi, sărace, vreme rea, Ce stai tu-mpotriva mea, Că n-ai care ferecate Și pătule cu bucate. ȘEZ. V 46. 2. Adăpost pentru găini, rațe și alte păsări de curte; coteneață. Se gîndeau... la pătidele lor de porumbei. MACEDONSKI, O. III 94. Pot să prind șerpele din culcuș, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul. CREANGĂ, O. A. 121. 3. Pat mic; pătucean. Știa că [Gheorghe Tatarul] trebuie să fie lîngă odaie, într-o despărțitură a lui sub streșină, unde își făcuse pătul. SADOVEANU, F. J. 251. [Mitrea] doarme acolo cu boii, pe un pătul de paie. id. M. C. 25. 4. Pat cald pentru răsaduri; răsadniță. La adăpostul închisorii de trestie, după rînduiala grădinăriilor, erau pregătite pătulele pentru răsaduri. SADOVEANU, P. M. 223. 5. Un fel de pat așezat pe pari în mijlocul apei, de unde pescarii prind noaptea peștele cu crîsnicul. 6. Pătuiac (1). 7. Platformă înaltă construită pe stîlpi sau în copaci, care servește pentru observarea vînatului și pentru pîndă. 8. Numele unui joc popular. La sfîrșit călușarii fac horă. Se iau de ciomege și joacă pătulul. PAMFILE, S. V. 68.

POIATĂ, poieți, s. f. (Regional) 1. Adăpost pentru păsările de curte. V. coteț. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie, de-ți venea să-i plîngi de milă. CREANGĂ, P. 69. O vulpe la țăran se înnădise odată La păsări în poiată. DONICI, F. 39. 2. Adăpost pentru vite, pentru porci. V. grajd, staul. Atras de gemetele lui Vasile, se îndreptă spre poiată, îl găsi grămadă în fundul poieții. BUJOR, S. 93. Oricine hrănește un porc în poiată trebuie s-o știe aceasta. GANE, N. I 223. 3. Șopron. Spre marea mea bucurie, descoperii din dos și la lumina unui chibrit o poiată de scînduri plină de fîn. HOGAȘ, M. N. 84. 4. Adăpost primitiv făcut pentru oameni la cîmp sau la stînă. Iată că un păcătos de jitar, cum ședea la o poiată, aproape de marginea unui sat, pune pușca la ochi. ȘEZ. VIII 57.

PUI¹ interj. Strigăt (repetat) cu care se cheamă puii, găinile sau alte păsări de curte. Oare unde-i cloșca cu puii? (caută pe-mpregiurul casei) Puii mamii, pui, pui, pui! ALECSANDRI, T. 719.

ZBURĂTĂCI, zburătăcesc, vb. IV. 1. Tranz. A zvîrli cu zburături într-un pom (pentru a face să cadă fructele) sau într-o pasăre pentru a o speria și a o face să fugă sau să zboare. Ca pomul lîngă drum; Cîți trec, îl zburătăcesc Și crenguțe nu-i mai cresc. SEVASTOS, N. 32. 2. Intranz. (Despre păsări) A-și lua zborul, a zbura. (Fig.) Omul trebuie să ia bine seama cînd zburătăcește din cuibul părintesc. MAT. FOLK. 720. 3. Intranz. (Despre pui) A se înfiripa, a se dezvolta, a crește; fig. (despre copii) a se face mari, a căpăta independență, a se răzleți. Săracii, cît era de-nchirciți cum o zburătăcit. ȘEZ. V 173. Cum încep a zburătăci, scapă din nevoi; fiecare-și cîștigă pînea lui. ib. XX 77. ◊ Refl. De la zece ani, cum începu băiatul a se zburătăci, bătrînul puse pe el neînduplecată stăpînire. SADOVEANU, O. I 271. ♦ Tranz. A ajuta (pe cineva) să-și facă un rost în viață. Fiind el cel mai mare, norocul său: trebuie să căutăm ari zburătăci, căci nu.se știu zilele omului! Și poate vreodată să fie și el sprijin pentru iștialalți. CREANGĂ, A. 120. 4. Intranz. (Despre păsările de curte) A fugi, a se risipi, bătînd din aripi și înălțîndu-se de la pămînt; (despre păsări zburătoare și despre insecte) a face zboruri scurte, aproape de pămînt. Găinile dădură zvon, cotcodăcind și zburătăcind. SADOVEANU, F. J. 222. Numai porumbeii zburătăceau pe alee și prin fața castelului. REBREANU, R. I 80. ◊ (Poetic) Scînteile mari zburătăceau ca fluturii pe acoperiș și se stingeau atingînd olanele bătrîne, parc-ar fi căzut pe gheață. REBREANU, R. II 207. Refl. Răgeau vacile, nechezea caii, se zburătăceau rățele și gîștele. ȘEZ. I 240. ♦ Tranz. Fig. A face să se împrăștie, a spulbera. Cîte-o pîlpără de vînt zburătăcea frunzele cît colo, nu numai pe cele galbene și uscate, dar chiar pe cele mai verzui. CONTEMPORANUL, V_I 289. – Variantă: zburătoci (MARIAN, O. I 287) vb. IV.

coscă, coști, (coiscă), s.f. – (reg.) 1. Zahăr cubic. 2. Piatră mică sau bucată de faianță sau gresie. 3. Zar. 4. Bucată pătrată din aluat (Grai. rom., 2000; Plăiuț). 5. (în var. coiscă) Încăpere foarte mică, unde, de obicei, se închid păsările de curte (Faiciuc, 1998; Dragomirești). – Probabil var. a lui coțcă „zar” (< scr. kocka „zar”); sau din magh. kocka „cub”.

galiță, galițe, s.f. – (ornit.) Pasăre de curte, orătanie; găină (Gallus domestica). – Din sl. (bg., srb.) galica „cioară” < sl. galǔ „negru” (Șăineanu, Scriban, Cihac, DER, DEX, MDA).

hâșâi, hâșâiesc, (hâșăi), vb. intranz. – A alunga, a îndepărta; a țâpa: „Io de-acolo n-oi fuji, / Batăr cât m-a hâșăi” (Bilțiu, 1990: 369). – Din hâș!, interj. cu care se alungă păsările de curte + suf. -âi (DEX, MDA).

poiată, s.f. – Adăpost pentru vite sau păsări de curte: „În poiată, de cumnată / Și nu-i hori niciodată” (Bilțiu, 2006: 50); „Poiata pentru oi era din nuiele împletite, acoperită cu paie” (AER, 2010: 159; Remetea Chioarului). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. ♦ Poiețea = grajd mai mic ce se așază imediat lângă peretele grajdului mare și servește de culcuș vițeilor ori porcilor; poiețeaua destinată porcilor se numește comun coteț (Bud, 1908). – Din sl. pojata „colibă, grajd” (Șăineanu; Miklosich, Conev, Pușcariu, cf. DER; DEX).

trușcă, truște, s.f. – (reg.) Curcă (Maleagris gallopavo), pasăre de curte. Atestat în satele de pe Iza, Vișeu, dar și Budești, Hoteni: „Și taie trușca ce mare / Și o pune pă frigare” (Bilțiu, 2006: 103). – Din ucr. truška (MDA).

țubac, țubace, s.n. – (reg.; ornit.) Galițe, păsări de curte (Memoria, 2004). – Din magh. dial. cubák (MDA).

PĂSĂRI DOMESTICE. Subst. Păsări domestice, păsări de curte, orătănii, cobăi (reg.), gobăi (reg.), galițe (reg.), oare (reg.). Găină, găinușă (dim.), cobaie (reg.), cloșcă, cloță (reg.); cocoș, cocoșel (dim.), cucurigu. Bibilică, pichere (reg.); bibiloi, picheroi (reg.). Curcă, curcioaică (rar); curcan, curcănaș (dim.). Rață, rățușcă (dim.), rățișoară, rățucă (rar); rățoi, rățoiaș (dim.). Gîscă, gîsculiță (dim.); gîscan, gîscoi (rar), gînsac (pop;). Păun, păunaș (dim.), păunei; păuniță, păună (rar); păunărie (rar). Porumbel, porumb (pop.), porumbaș (pop.), hulub (reg.), hulubaș (dim., reg.), hulubel (reg.); porumbiță, porumbioară (rar), porumbă (pop.), porumbea (reg.), hulubiță (dim., reg.). Pui, puișor (dim.), puiuc (rar), puiuleț, puigan (reg.), puiandru (augm.); puica, puicuță (dim.), puichiță (rar), puiculiță (pop.), puiculeană (pop.). Boboc (de rață, de gîscă), bobocel (dim.). Avicultură. Avicultor. Găinărească, găinăriță (rar); gîscar. Vb. A ciuguli; a oua; a cloci. V. glasuri de păsări.

angărie¹ sf [At: PAMFILE, J. II / E: nct] (Mol) Mulțime de păsări de curte.

PĂTUL s. 1. coșar, porumbar, (reg.) magazin, (Mold. și Transilv.) coș, (Transilv.) coșarcă. (~ de porumb.) 2. grînar, hambar, (reg.) magazin, (prin Transilv.) mogtar, susai, (înv.) jitniță. (~ pentru cereale.) 3. porumbar, porumbărie, (reg.) hulubărie, pătuiac, porumbariță, porumbăriște, porumbelniță, porumbiște, porumbiță, (Ban.) golîmbar. (~ pentru porumbei.) 4. (pop.) cotineață, (reg.) pătuiac, poiată. (~ pentru păsările de curte.) 5. (reg.) alaș, pătuiac. (~ pentru pază, la o vie.) 6. pătuiac. (~ pentru clădit claia de nutreț.) 7. răsadniță, (reg.) melegar, mispet, rai, răsadnic, pat cald. (~ pentru tomatele timpurii.)

avicultură sf [At: DA / Pl: ~ri / E: fr aviculture] 1 Știință care se ocupă cu creșterea rațională a păsărilor de curte în scop economic. 2 Profesiune bazată pe avicultura (1). 3 Creștere științifică a păsărilor de curte.

ducăuș, ~ă a [At: GOROVEI, CR. 67 / Pl: ~i, ~e / E: duce³ + uș] (Reg; d. animale, păsări de curte) Care părăsește un loc, ducându-se în altă parte.

coriză sf [At: DN³ / Pl: ~ze / E: fr coryza] 1 Inflamare a mucoasei nazale. 2 (Îs) ~ spasmodică Alergie la diferite substanțe din aer. 3 (Îs) ~contagioasă Boală contagioasă la unele păsări de curte.

coteț [At: ANON. CAR. / V: ~eață sf / Pl: ~e, ~uri / E: vsl котець „cuib”] 1 sn Adăpost mic din nuiele sau scânduri pentru păsări de curte. 2 sn Porumbar. 3 sn Cocină. 4 sn (Irn; îe) A pune pe cineva la ~ A pune la îngrășat. 5 sn Adăpost pentru câini. 6 sn Adăpost pentru viței. 7 i (Rep) Strigăt cu care se alungă animalele la coteț (5-6). 8 sn Construcție zidită pentru animale. 9 sn Cușcă mică pentru animale captive. 10 sn (Fig) Închisoare. 11 sn (Arg; fig) Ascunzătoare pentru cei urmăriți. 12 sn (Pex) Colibă ciobănească. 13 (Pex) Umbrar al ciobanilor. 14 (Pex) Despărțitură a strungii. 15 (Pan) Cameră dezordonată. 16 (Pes; șîs) ~ cu o aripă, ~ cu două aripi, ~ bulgăresc, ~ de chejali, ~ cu sfârțai, ~ țesut Capcană din nuiele, stuf sau trestie, pentru prins pește. 17 (Reg) Dig din nuiele spre a abate apa de la mal, ca să nu-l surpe. 18 (Reg) Grătar de nuiele în care se bat știuleții de porumb, spre a desface boabele. 19 (Reg) Ghizd. 20 (Reg) Lemne puse la capetele ulucului, ca să nu stea pe pământ. 21 (Reg) Loc în care se învârtește coaca joagărului. 22 (Reg) Gaură în pământ, la jocul numit „de-a poarca”. 23 (Prt) Cal mare și slab.

cuibar sn [At: LB / V: ~e sf / Pl: ~e / E: cuib + -ar] 1 Adâncitură în fân,în paie sau în pământ unde păsările de curte ouă (și clocesc) Si: cuib (6). 2 (Pex) Construcție unde se află cuibarul (1). 3 (Pfm; fig) Cuib (9). 4 (Trs) Clocitoare. 5 (Pop) Ou care se lasă în fiecare cuibar (1), după ce se adună celelalte, pentru ca găinile să vină să ouă acolo. 6 Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. 7-8 (Înv; fig) Loc unde se țin obiecte interzise de lege sau au loc întâlniri clandestine. 9 (Fig) Cuib (17). 10 (Mol) Cuib (23). 11 (Pfm; fig) Culcuș.

cuiernic sn [At: CHEST. II, 432/403 / Pl: ~ice / E: ucr курник] (Reg) Loc unde se țin păsările de curte.

galiță sf [At: CALENDARIU (1814), 179/25 / A și: ~liță / Pl: ~țe, (Mol) ~ți, găliții / E: ns cf bg, rs галика, srb galica] (Pop) 1 (Lpl) Păsări de curte. 2 (Buc) Gaiță.

gavaj sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr gavage] (Med) 1 Hrănire cu ajutorul sondei gastrice. 2 Îndopare a păsărilor de curte.

găinar sm [At: ANON. CAR. / P: gă-i~ / V: (pop) gairariu, ~iu, (reg) ~re snp / Pl: ~ri / E: găină + -ar] 1 Vânzător de găini. 2 Vânzător de păsări de curte vii. 3 (Înv) Păzitor și îngrijitor de găini. 4 (Fam) Hoț de găini. 5 (Fam; pgn) Borfaș. 6 (Fam) Șantajist mărunt. 7 (Irn; iuz) Denumire dată jandarmilor care se lăsau mituiți cu lucruri mărunte sau sume mici. 8 (Fam) Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. 9 Un fel de uliu Si: (Buc) cobaț, hârău, hereu, herete, porumbariu, uliu-găinilor, uliu-de-porumbei. 10 (Reg) Coteț. 11 snp (Teh; reg; îf ~e) Bucăți de lemn prinse pe căpriori pentru a-i ține mai bine încheiați și pentru a mări rezistența la vânt.

găinăreasă sf [At: ISPIRESCU, L. 297 / P: gă-i~ / E: găinar + -easă] 1 Păzitoare și îngrijitoare de găini Si: (rar) găinăriță (1). 2 Vânzătoare de găini Si: (rar) găinăriță (2). 3 (Pfm) Vânzătoare de păsări de curte vii Si: (rar) găinăriță (3). 4 Nevastă a găinarului Si: (rar) găinăriță (4).

găinărie¹ sf [At: DONICI, ap. TDRG / P: gă-i~ / Pl: ~ii / E: găină + -ărie] 1 Coteț de găini Si: găinăriște. 2 Crescătorie de găini. 3 (Pfm) Păsări de curte.

gojbăliță sf [At: I. CR. IV, 130 / V: guj~ / Pl: ~țe și ~ți / E: nct] (Mol) Pasăre de curte Si: (reg) cobaie.

gujălie sf [At: H II, 27 / Pl: ~ii / E: nct] (Reg; mpl) Pasăre de curte.

hale sfp [At: H IX, 93 / E: halea¹] (Reg) Păsări de curte.

hâș i [At: ANON. CAR. / V: câș, hacioa, hâcea, hâd, ~și, huci, hucea, huș, huși, uș / E: fo] 1 Strigăt cu care se alungă păsările de curte. 2 (Prt; gmț) Strigăt cu care se alungă o persoană. 3 (îf câș) Strigăt cu care se cheamă oile sau mânjii.

huști¹ i [At: PAMFILE, J. III, ap. DA ms / E: fo] 1-2 Cuvânt care sugerează mișcarea făcută de cineva sau de ceva care (iese sau) dispare repede, se strecoară repede undeva. 3 Strigăt cu care se alungă păsările de curte.

jigăraie sf [At: ȘEZ. IV, 126 / V: jâgar~, jâg~, jigar~ / Pl: ~răi / E: ns cf bg жегар, mg zsigora] (Pop) 1 Boală a animalelor care constă în inflamarea faringelui. 2-3 Jigodie (1-2). 4 (Rar) Haită de câini slabi și prăpădiți. 5 (Trs; irn) Păsări. 6 (Trs; irn) Păsări de curte Si: jigoare (2). 7 (Mpp) Jig¹ (3).

îngrășământ sn [At: MDT / Pl: ~minte, (rar) ~uri / E: îngrășa + -(ă)mânt] 1 (Șîs ~ natural) Gunoi organic, bălegar de vite sau găinaț de păsări de curte, folosit pentru a mări fertilitatea solului agricol. 2 (Șîs ~ chimic) Produse chimice folosite pentru favorizarea creșterii mai rapide a plantelor.

lemujdii sfp [At: ȘEZ. V, 104 / E: ns cf alimojdii] (Mol) Păsări de curte gălăgioase și flămânde.

napraval s [At: ȘEZ. XV, 91 / E: ns cf năprăvală] (Buc) Mică plantă nedefinită mai îndeaproape, care crește prin pârloage și fânețe și care se folosește în medicina populară împotriva unei boli a păsărilor de curte.

oară² sf [At: ECONOMIA, 36/3 / V: (reg) h~ / Pl: ~re / E: ml ovaria] 1 (Reg; mpl) Păsări de curte Si: orătanie, (reg) galiță, gujălie. 2-3 (Reg) Animal (sălbatic). 4 (Reg) Păduche. 5 (Reg) Vierme.

orătanie sf [At: MARIAN, S. R. II, 67 / V: (reg) ~tenie, (reg) oreten~, horăten~, urăten~ / Pl: ~tănii / E: oară²] (Mpl) Pasăre de curte Si: (reg) cobaie, cojbăliță, galiță, oară², orături.

orături sfp [At: A III, 2 / E: ns cf orătanie] (Reg) Păsări de curte Si: orătănii.

zbartiță sf [At: A V, 6 / V: jb~ / E: z- + bartiță] (Buc) 1 Strat de mucegai care se formează pe smântână. 2 (Csnp) Un fel de coajă albicioasă care se prinde pe vasul golit de slatină. 3 Spumă care se formează la supă. 4 Mâncare pentru păsările de curte.

pătul¹ sn [At: (a. 1688) BIBLIA, 455²/28 / V: (reg) ~ă sf, pitul / Pl: ~e și ~uri / E: pbl ml *patubulum] 1 Construcție rudimentară în formă de platformă din scânduri, crengi, fixată pe pari¹ sau într-un copac, care servește ca loc de observație pentru paznici, pentru vânători etc. Si: (reg) pătuiac (1). 2 (Reg; îe) A face ~ A sta la pândă. 3 (Pop) Postament de scânduri, de crengi, de pari¹ etc. așezat pe stâlpi, pe furci sau în copaci, pornind de la baza coroanei, pe care se clădește o claie de nutreț, pentru a o feri de vite, de umezeală etc. Si: (pop) pat¹ (39). 4 (Pex) Claie de nutreț clădită pe o astfel de construcție sau direct într-un copac Si: (pop) pătuiac (2). 5 (Trs) Cantitate de fân rămasă dintr-o căpiță după ce s-a încărcat carul. 6 (Reg) Leasă de nuiele sau poliță sprijinită pe furci înalte, pe care se pune cașul să se scurgă Si: (reg) comarnic, (pop) pat¹ (19). 7 (Reg) Un fel de podeț construit pe stâlpi, la suprafața unei ape, de pe care se pescuiește, uneori noaptea. 8 Construcție acoperită și închisă, cu pereții din șipci, din nuiele împletite etc., ridicată puțin de la pământ pentru a lăsa să circule aerul pe dedesubt și care servește la păstrarea porumbului Si: (reg) porumbar. 9 (Pex) Hambar pentru cereale Si: coșar, (reg) mogtar. 10 (Mun; Olt) Pod al casei folosit uneori în loc de hambar pentru a păstra cerealele. 11 (Pop) Coteț construit pe pari¹ sau într-un copac, pentru păsările de curte Si: (reg) cotineață, pătuiac (3), poiată. 12 (Reg) Stinghie, culme de lemn fixată sus, în interiorul cotețului, sau pusă în copac, pe care se urcă și dorm găinile. 13 (Trs; are) Strigăt cu care se îndeamnă păsările de curte să intre în coteț. 14 Coteț pentru porumbei, așezat pe un par¹ sau pe pari¹ Si: (reg) hulubărie, pătuiac (4), porumbar. 15 (Mol; Trs) Grajd. 16 (Mol; Trs; spc) Staul. 17 (Olt) Șopron pentru unelte, căruță etc. 18 (Mol; Trs) Colibă ciobănească la stână Si: (reg) pat¹ (40). 19 (Mol; Trs) Adăpost format de obicei dintr-un acoperiș susținut de pari¹, la câmp sau la stână Si: (reg) pătuiac (5). 20 (Reg) Chioșc. 21 (Reg) Postament improvizat din lemne, din crengi etc. așezat direct pe pământ sau, rar, pe țăruși scunzi, pe care se clădește un stog sau o claie, pentru a le feri de umezeală, se pun cânepa, fructele etc. la uscat, se așază stupii etc. Si: (reg) podină. 22 (Pop) Culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân etc., în aer liber sau într-o încăpere. 23 (Pex) Pat¹ (1) rudimentar și de dimensiuni mici Si: (reg) pătuiac (6). 24 (Reg) Cuib. 25 (Reg) Cuibar unde se ouă păsările de curte. 26 (Reg) Așternut pentru vite, format dintr-un strat de paie, de fân etc. 27 (Reg) Pat¹ (1). 28 (Reg) Strat de gunoi de grajd pus peste pământul unei răsadnițe, pentru a ține cald semănăturilor Si: (reg) pat¹ (44). 29 (Pex) Răsadniță. 30 (Reg) Postament de piatră sau de cărămidă pe care este clădit cuptorul de pâine. 31 (Trs) Raft cu polițe suprapuse pe care sunt așezate fructele sau unele legume care trebuie păstrate pentru iarnă. 32 (Reg) Corlată la car. 33 (Mol; Buc) Cursă pentru prins animalele sălbatice, care constă dintr-o groapă adâncă acoperită cu frunziș, pentru a nu fi observată. 34 (Olt) Băț special, care se acoperă la unul dintre capete cu mămăligă, iar cu capătul celălalt se înfige în pământ, pe fundul apei, servind ca nadă pentru pești. 35 (Reg; art) Dans popular jucat de călușari. 36 (Reg; art) Melodie după care se execută pătulul¹ (35). corectat(ă)

pocoși² vt [At: ALR I, 2151/341 / Pzi: ~șesc / E: ns cf pocos²] (Reg) A jumuli păsări de curte.

poiată sf [At: PALIA (1581), 136/6 / P: po-ia~ / V: (reg) poaită, poiat s, pui~ / Pl: ~ieți / E: slv поꙗта, srb pojat, mg pajta] 1 (Trs) Grajd pentru vitele mari. 2 (Mar; Mol) Adăpost rudimentar din împletitură de nuiele, folosit ca grajd. 3 (Reg) Adăpost de iarnă mai mic decât grajdul, pentru oi, capre și alte animale mici Si: staul. 4 (Mol; Mun; Dob) Cocină. 5 (Reg) Coteț pentru păsările de curte. 6 (Mol; Trs) Colibă. 7 (Mol; Trs; spc) Colibă care servește de adăpost la câmp sau la stână. 8 (Mol; Trs; spc) Parte a stânii unde locuiesc ciobanii. 9 (Pop) Bucătărie de vară. 10 (Reg) Cămară.

tăricar s [At: VICIU, GL. / V: (reg) tir~ / Pl: ? / E: ns cf tăricer] (Reg) Hrană pentru pui sau pentru alte păsări de curte, făcută din mălai amestecat cu apă și uneori cu verdeață tăiată mărunt.

tătăneasă sf [At: HEM, 2180 / V: (reg) ~tân-, ~ten~, ~tin~, teten~, titin~, tut~ / Pl: ~ese / E: tatin + -easă] 1 Plantă erbacee cu tulpina ramificată, acoperită cu peri aspri, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse în raceme Si: (reg) barba-tatei, boracioc, gavăț, iarbă-băloasă, iarba-lui-Tatin, iarba-tatălui, iarba-neagră, ploșnițoasă, rădăcină-neagră, tainic (19), tat (2), tatană, tatin (1), tăltinoacă, tătănească (1), tătăneață (1), tătinoaie, zlac (Symphytum officinale). 2 (Bot; reg; îc) ~-de-munte sau ~-de-pădure Brustur-negru (Symphytum cordatum). 3 (Reg; îf titineasă) Mâncare pentru păsări de curte, făcută din plante fierte și amestecate cu mălai Si: (reg) tătăneață (2).

teică¹ sf [At: DDRF / V: (reg) tocă, teucă / Pl: teici / E: ns cf tău⁴] 1 (Reg) Cutie mobilă (de lemn) în care cad grăunțele din coșul morii și care, prin mișcări repetate, reglează căderea grăunțelor între pietrele morii Si: (reg) tigaie (20), tigăiță (7), titirez (9). 2 (Reg) Jgheab (mic) din care beau sau mănâncă păsările de curte, porcii, vitele etc. 3 (Reg; îe) A face pe cineva ~ de porci A insulta pe cineva cu vorbe grele. 4 (Reg) Covată de la piuă. 5 (Reg) Jgheab în care se strivesc strugurii. 6 (Mol) Mic vas de lemn, legat de o prăjină, cu care se scoate apă dintr-un puț. 7 (Reg) Blidar (24).

timări vt [At: ALR SN II h 531/279 / Pzi: ~resc / E: timar¹] (Reg) 1 (C. i. piei) A tăbăci (1). 2 (C. i. păsări de curte) A opări.

tiucu i [At: MARIAN, NA. 436 / V: (reg) ciucu-ciu, tiu, tiuc, ~ugu, tiugu-tiu, țiucu-țiu / E: tiucă¹] (Reg; rep) Strigăt cu care se cheamă păsările de curte, în special găinile.

pui¹ [At: PSALT. 304 / Pl: (rar, sn) ~uri / E: ml *pulleus] 1 smi (Urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. 2 smi (Îs) ~ de cuc Bastard (1). 3 smi (Reg; îe) A vorbi ~ și ouă A spune nimicuri Si: a flecări. 4 smi (Reg; îe) A sta (sau a trăi) ca ~ul în găoace A sta sau a trăi izolat. 5 smi (Îae; reg) A fi resemnat. 6 smi (Pfm; îe) A muri ca ~ul de găină A muri repede, fără chinuri. 7 smi (Bot; Ban; îc) ~-de-gâscă Păpădie (Taraxacum officinale). 8 sfa (Pop; îcs) (De-a) ~a-gaia (sau ~a-caia, ~-gai, ~-gaie) ori (reg) puiegaie Joc de copii în care unul dintre jucători are rolul cloștii sau păsării care își apără puii¹ (1) de atacul găii Si: (pop) (de-a) cloșca cu pui, (de-a) uliul și porumbeii, (reg) (de-a) mama-gaia, (de-a) baba-gaia. 9 smi (Fig; rar) Începător într-o profesiune. 10 smi (Pex) Om naiv. 11 smi (Spc) Pui¹ (1) de găină sau de altă pasăre de curte. 12 smi (Prc) Came de pui¹ (11). 13 smi (Pex) Mâncare gătită din pui¹ (12). 14 smi (Pgn) Orice animal de la naștere până la maturitate, considerat în raport cu părinții lui. 15 smi (Bot; reg; îc) ~ul-Sivei Vasilică. 16 smi (Reg; îs) ~ de leu Om viteaz. 17 smi (Îs) ~ de viperă (sau de năpârcă) Om rău, viclean. 18 smi Ou sau larvă de insectă, mai ales de albină Si: (reg) cățel (14). 19 smi Puiet (4). 20 smi (Unnat de determinări care indică specia) Ramură tânără, subțire și flexibilă a unei plante lemnoase Si: lăstar, mladă, mlădiță, vlăstar, (reg) mlădoacă, (nob) mlăstară, (îvp) odraslă. 21 smi (Reg) Mugur de viță de vie Si: (reg) căpușă (9). 22 smi (Pop; lpl) Vlăstar crescut la tulpina porumbului Si: (reg) copileț (1), puiec (2). 23 smi (Reg) Porumb tânăr, rupt cu scopul de a rări porumbiștea. 24 smi (Trs) Mănunchi de fân. 25 smi (Trs) Bob¹ (5) de porumb, de fasole, de mazăre etc. 26 smi (Mun; Trs) Porumb tânăr, înainte de a se forma mătasea și boabele Si: (pop) păpușă, (reg) pănușie, puică. 27 smi (Trs; Mol) Știulete de porumb îngemănat Si: (reg) babă (27). 28 smi (Reg) Cățel (18) de usturoi. 29 smi (Cu valori stilistice; udp „de”) Copil (1). 30 smi (Pex) Persoană tânără, considerată în raport cu ascendenții săi. 31 smi (Fam; îs) ~ de lele (sau de bogdaproste) Copil (21) din flori. 32 smi (Pex; îs) ~ de lele Om șmecher. 33 smi (Fam; îas) Bărbat afemeiat. 34 smi (Pfm; îas) Femeie de moravuri ușoare. 35 smi (Fam; îs) ~ de drac Copil (1) sau om neastâmpărat. 36 smi (Fam; îs) ~ul dracului Om nesupus. 37 smp (Reg) Spumă care se ridică deasupra când începe să fiarbă urda. 38 smi (Reg; îs) ~ de giol Potlogar. 39 smi (Reg; îe) A da ~ de giol A înșela. 40 smi (Pop; îe) A nu fi nici ~ de... A nu fi nimeni sau nimic. 41 smi (Îla) Ca un ~ de bogdaproste Prăpădit. 42 smi (Îal) Necăjit. 43 smi (Fam) Termen de adresare dezmierdător sau ironic folosit când se vorbește cu sau despre un copil ori cu sau despre un bărbat tânăr. 44 sfa (Reg; îcs) De-a ~a moartă Joc de copii în care fetele bocesc, ca la mort, o păpușă făcută din cârpe. 45 smi (Pop) Iubit. 46 smp Cusături decorative mărunte, în cruciulițe, pe iile, cămășile, cojoacele etc. țărănești. 47 smp Fel de a coase pui (46). 48 smp (Mol; Buc) Picățele. 49 smi (Reg) Mișină. 50 smi (Reg) Desen cu care se încondeiază ouăle. 51 smp (Reg) Modele ornamentale făcute pe turte la anumite sărbători religioase. 52 smp (Reg) Asperități care se fac pe dosul palmei din cauza frigului și a muncii manuale. 53 smi (Fam; udp „de”) Obiecte de dimensiuni reduse sau considerate ca atare în raport cu altele de același fel. 54 smi Obiecte, fenomene, manifestări etc. de proporții, intensitate etc. foarte mari, cu însușiri superlative etc. 55 smi (Reg; îs) ~ul târgului Obiect deosebit. 56 smi (Trs) Sertar mic. 57 smi (Trs; îs) ~ul șurii Pod de deasupra șurii, în care se păstrează nutrețul. 58 smi (Trs; Mar; îs) ~ de fereastră Ochi¹ mic de fereastră. 59 smi (Reg) Șopron. 60 smp (Olt) Surcele pe care cineva le împarte prietenilor, familiei etc. în ajunul Crăciunului, însoțindu-și gestul cu urări de bine. 61 smi (Mol) Bucată de alun din care e format răbojul (1). 62 smi (Reg) Bucăți de lemn prinse pe căpriori pentru a-i ține mai bine încheiați și pentru a le mări rezistența la vânt. 63 smi Ambarcație mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. 64 smi (Ecn) Acțiune (11) dintr-o nouă emisiune, care are un curs mai scăzut decât acțiunile vechi ale aceleiași întreprinderi. 65 smi (Reg) Petic de diferite forme care se pune la răscroiala de la subsuoară sau la poalele cămășilor țărănești Si: (reg) palhă², pălăcrinț, puiete² (3), puiuț (9). 66 smi (Reg) Bazon. 67 smi (Trs) Bomboană mică. 68 i (Rep) Cuvânt cu care se cheamă puii¹ (11), găinile și alte păsări de curte. 69 i (Reg; îcr nea¹) Cuvânt cu care se strigă mânzul să vină după căruța în mers. 70 i (Reg) Cuvânt cu care se asmut câinii.

puierniță sf [At: NOM. MIN. I, 26 / V: (reg) ~eln~ / P: pu-ier~ / Pl: ~țe / E: pui¹ + -arniță] 1 Instalație simplă folosită în crescătoriile de pești pentru dezvoltarea puietului de păstrăv. 2 Instalație special amenajată pentru creșterea puilor¹ (1) unor păsări de curte fără cloști, în primele luni de viață. 3 (Reg; îf puielniță) Clocitoare. 4 (Mun) Puier (2). 5 (Mun; îf puielniță) Prostituată.

puișor, ~oară [At: MOXA, 386/36 / P: pu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: pui¹ + -ișor] 1-22 sm (Șhp) Pui¹ (1,11,14, 20, 22, 29-30, 43,45, 53, 65) (mic) Si: (reg) puiluț (1-22), (pop) puiuleț (1-32), (Mar) puiț (1-22), (pop) puiuc (1-22), (reg) puiuluc (1-22), puiuluț (1-22), puiuț (1-22). 23 sm (Rar; îe) A fi ~ cu caș la gură A fi copil, încă nematurizat. 24 sm (Pex; îae) A fi lipsit total de experiență. 25 sm (Reg; șip; îcs) De-a ~ii, de-a ~u (De-a) puia-gaia cf pui¹ (8). 26 sm Veche monedă austriacă de argint care a circulat și în țările române. 27 sn Pernă mică, pusă direct sub cap, peste o pernă mare Si: perniță (1), pernuță (1). 28 sn (Mun) Doniță mică. 29 sm (Mol) Mușchi fraged de porc. 30 sm (Pgn) Carne fragedă. 31 smp (Reg) Bucăți de lemn, lungi de circa un metru, care se pun pe acoperișul caselor fără streașină, pentru a feri pereții de ploaie. 32 i (Reg; rep) Cuvânt cu care se strigă puii¹ (11), găinile și alte păsări de curte.

tur¹ [At: ALR II, 5753/27 / E: fo] 1-2 sn, i (Reg) (Cuvânt care) imită cântecul caracteristic turturelei. 3 i (Mun; rep) Strigăt cu care se cheamă păsările de curte la mâncare.

turui¹ [At: JIPESCU, O. 121 / V: (reg) torăi, toroi, ~răi / Pzi: turui, ~esc / E: tur¹ + -ui] 1 vi (Pfm; dep; șîe a-i ~ gura) A vorbi repede și mult (fără a spune lucruri importante). 2 vt (Reg) A cicăli (1). 3 vi (Reg) Ahurui¹ (1). 4 vi (Reg) A gâlgâi (2). 5 vi (Pop; d. turturele și porumbei) A scoate sunete caracteristice speciei Si: a gurlui. 6 vt (Reg; c. i. păsări de curte) A chema la mâncare, prin anumite strigăte. 7 vi (Trs; d. găinile bolnave) A moțăi. 8 vt (Pfm; c. i. lecții, poezii, rugăciuni etc.) A spune repede și fără oprire.

ucioa i [At: SCL, 1978, 325 / V: ucio / E: ns cf hucea] Cuvânt de alungat păsările de curte.

uie sf [At: STAMATI, D. 39 / Pl: ui / E: mg öjü, üjü] (Orn; reg) 1 Șorecar (Buteo buteo buteo). 2 Șorecar (Buteo lagopus lagopus). 3 Bufniță (Bubo bubo). 4 Pasăre de curte.

ulitură sf [At: MARIAN, O. I, 122 / V: hulitără, uliat~, ~tără / Pl: ? / E: uliu²] (Reg; dep) Pasăre de curte care face stricăciuni.

uliu sm [At: DRLU / A și: (pop) uliu / V: (pop) uli, (îrg) uleu (A și: (reg) uleu), hul, hulei, huleu, huli, ul, ulei, ului / Pl: ulii, (pop) uli / E: mg ölyû, ülü] 1 (Orn; șîs ~ găinilor, uli de găini, uli găinar, uli găinăresc, ~l de porumbi, ~ porumbar, uli porumbac, uli mare, uli cenușiu, uleul rândunelelor, uleul șopârlelor) Pasăre mare cenușie cu pântecele alburiu, cu dungi transversale ondulate, brun-negricioase, cu ciocul scurt și încovoiat, care se hrănește mai ales cu păsări de curte Si: (reg) bodigaș, bodigău, boghiu², cobăț, cobiceriu, coroiu, coțetar, gaie, găinar (9), herete, hereu, hudubă, hudubleajă, hulubej, hultan, orligan, ortan, porumbar², primarul-găinilor, șoavă, șovan¹, uligaie (1), ulior (1) (Accipiter gentilis gentilis sau Astur palumbarius). 2 (Orn; șîs ~ mic, ~l păsărilor, ~l păsăresc, ~ păsărar, ~ păsăratic, uli de păsări, uli de pasăre, uli de hulubi, uli vrăghier) Pasăre cât un porumbel, cu spatele cenușiu-închis, cu partea ventrală albă sau roșcată, cu dungi transversale bmne întunecat dese Si: (reg) boghicaș, boghiul păsărilor, boghiuțul păsărilor, cobăț, coroi, erete, herete, hultanaș, ieria, păsărar, săbioară, spiriduș, ulete, uliac (1), uliaș (1), ulior (2), ulișor (1), uliuț (1) (Accipiter nisus nisus). 3 (Orn; șîs -l mare, uli șorecar, -l-șopârlelor, uli de pădure, uli iepurar, uli hoitar) Șorecar (Buteo buteo buteo). 4 (Orn; șîs ~l săpăcililor, uli roșu) Șorecar (Buteo buteo zimmermannae). 5 (Orn; îs) ~l balcanic Pasăre asemănătoare uliului, dar mai mică, cu spatele bmn și pântecele roșu-ruginiu (Accipiter gentilis marginatus). 6 (Orn; îs) ~ cu picioare scurte (sau scund) Pasăre cu spatele cenușiu-albăstrui și cu partea ventrală albă, cu dungi transversale ondulate roșii-ruginii Si: ulișor (3), (reg) corni cu picioare scurte, păsărar (Accipiter badius brevipes). 7 (Orn; îs) Uli de apă Gaie (Milvus milvus milvus). 8 (Orn; îs) ~ de baltă (sau încălțat, de porumbei) Șorecar (Buteo lagopus lagopus). 9 (Orn; îs) Uli mare Șorecar (Buteo rufinus rufinus). 10 (Orn; îs) Uli roșu (sau vulpin) Șorecar (Buteo buteo vulpinus). 11 (Orn; îs) ~l roșu Șorecar roșu (Buteo desertorum). 12 (Orn; îs) ~l alb (sau ~l stepelor, de câmp, palid) Șorecar (Circus macrourus). 13 (Orn; șîs ~ de trestie (sau de stuf, de baltă) Șorecar (Circus aeruginosus aeruginosus). 14 (Orn; îs) ~l vânăt (sau alb) Pasăre asemănătoare cu uliul alb, cu spatele cenușiu și cu pântecele alb-gălbui cu pete brune Si: gaie vânătă, herete vânăt, herete de câmp, (reg) viorete (Circus cyaneus cyaneus). 15 (Orn; îs) ~ sur (sau cenușiu) Șorecar (Circus pygargus). 16 (Orn; îs) Uli de stânci Pajură (Aquila chrysaetos). 17 (Orn; șîs ~ vânăt, ~l rândunelelor, uli păsărar) Șoim (Falco subbuteo subbuteo). 18 (Orn; îs) -l vrăbiilor, (reg) uli de vrăghii Șoim (Falco columbarius aesalon). 19 (Orn; îs) Uli de pasăre (sau vrăbier, de seară) Vindereu (Falco tinnuncidus). 20 (Orn; reg; îs) Uli broscar Șerpar (Circaetus gallicus gallicus). 21 (Orn; reg; îs) ~ mic (sau ~ de la șuri) Sfrâncioc de iarnă (Lanius execubitor). 22 (Orn; reg; îf huliu) Huhurez (Syrnium aluco). 23 (Orn; reg; îs) ~l șerpilor Pasăre nedefinită mai îndeaproape. 24 (Orn; reg; îs) Uli coadă lungă Pasăre nedefinită mai îndeaproape. 25 (Pop) Bărbat curajos. 26 (Reg; șîcs de-a ~, de-a ~ cu găina, de-a ~ cu cloșca, d-a cloșca cu ~, de-a ~ cu gaia, d-a mama cu ~) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape Si: cloșca, de-a puia gaia. 27 (Reg; îf uli) Zmeu.

țugurel sm [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~ei / E: țugu¹] 1 (Mun) Purcel. 2 (Olt; lpl) Cuvânt cu care se cheamă purceii. 3 (Mun; lpl) Cuvânt cu care se cheamă păsările din curte.

țur i [At: SCRIBAN, D. / V: (1) țor, (2-3) țuri (A și: țuri) / E: fo] 1 (Adesea pronunțat cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de căderea de la înălțime a unui șiroi de apă, a grăunțelor sau a nisipului. 2 (Reg; de obicei repetat sau pronunțat cu „r” prelungit; adesea întărit prin „tiucu”) Cuvânt cu care se cheamă păsările de curte, mai ales găinile. 3 (Reg; îf țuri; repetat) Cuvânt cu care se cheamă puii de găină. 4 (Reg; rep) Cuvânt care redă sunetele specifice scoase de țârâiac (1).

țurui¹ [At: SĂM. IV, 125 / V: (1-3) ~ăi / Pzi: țurui, ~esc / E: țur + -ui] (Reg) 1 vi (D. lichide sau d. materii în stare de pulbere, granule etc.) A curge în șuvoaie, în șuvițe etc., producând un zgomot caracteristic Si: a ciurui¹ (8). 2 vi (D. burlane, robinete etc.) A produce un zgomot specific la scurgerea unui șiroi¹. 3 vt A lăsa să curgă puțin câte puțin. 4 vt (C. i. păsări de curte) A chema la mâncare, folosind cuvântul „țur”.

piri i [At: TDRG / V: pir, pirca / E: fo cf mg piri] (Trs; Mun; are) 1-2 Strigăt cu care (se cheamă sau) se alungă păsările de curte.

cóscă, coști, (coiscă), s.f. (reg.) 1. Zahăr cubic. 2. Piatră mică sau bucată de faianță sau gresie. 3. Zar. 4. Bucată pătrată din aluat. 5. (în var. coiscă) Încăpere foarte mică, unde, de obicei, se închid păsările de curte. – Probabil var. a lui coțcă „zar”; sau din magh. kocka „cub”.

gáliță, galițe, s.f. Pasăre de curte, orătanie; găină (Gallus domestica): „Nu știi dumneata unde-i Muntele de Oiagă? Nu știu cumva galițele dumneatale?” (Bilțiu, 2007: 116). – Din sl. (bg., srb.) galica „cioară” (DER, DEX, MDA).

hâșâí, hâșâiesc, (hâșăi), v.t. A alunga, a îndepărta (păsările de curte); a țâpa: „Io de-acolo n-oi fuji, / Batăr cât m-a hâșăi” (Bilțiu, 1990: 369). – Din hâș + suf. -âi (DEX, MDA).

trúșcă, truște, s.f. (reg.) Pasăre de curte; curcă (Maleagris gallopavo): „Și taie trușca cé mare / Și o pune pă frigare” (Bilțiu, 2006: 103). – Din ucr. truška (MDA).

țubác, țubace, s.n. (reg.) Galițe, păsări de curte. – Din magh. dial. cubák (MDA).

OARĂ² s. f. 1. (Transilv., Ban., Olt.; mai ales la pl.) Nume generic dat păsărilor de curte; orătanie, (regional) galiță, gujălie. [Cu făină de mălai] se hrănesc oarăle, mai cu samă găinile. economia, 36/3, cf. 10/25, lb. Oară, rațe, gîște. pann, p. v. ii, 64/24, cf. polizul, lm. Dar să te ții bătaie pe oare. mzcedonski, o. iii, 50. Caii lui sîn-Toader... să facă rău oamenilor casnici, precum și vitelor și hoarelor aparținătoare casei. marin, s. r. ii, 51, cf. barcianu, alexi, w., h ix 83. Mîndra Lumii... trăia acolo singurică, încunjurată de fel de fel de paseri, hoare și alte dobitoace îmblînzite. mera, l. b. 268. Te întreabă cineva cîți pui ai scos sau cîte hoară ai. i. cr. iii, 83, cf. ib. vii, 91, densusianu, ț. h. 326, gr. s. v, 122, coman, gl., tudoran, gl., alr ii 13, 259. 2. (Regional) Animal (sălbatic); fiară. Filozofii au găsit Că n-ar fi urmă de fiară, Nici de sălbatică oară. teodorescu, p. p. 179, cf. tudoran, gl. 3. (Regional) Păduche (Poiana Mare – Calafat). coman, gl. 4. (Regional) Vierme (Boureni – Băilești). i. cr. ii, 59. Să mori și să nu te-mpuți și nici hoară să nu faci ca alte lighioane! ib. – pl.: oare. – Și: hoară s. f. – lat. ovaria „ouătoare”. cf. orătanie.

COBAIE sf. mai adesea COBĂI, GOBĂI pl. Mold. Bucov. 🐦 Păsări de curte: ograda lui era plină de tot soiul de cobăi (SAD.); vorniceasa căsăpea la gîște, rețe și gobăi (GRIG.) [cobe].

cealhău, cealhăi, (cialhău), s.m. – 1. Pasăre mare de curte (de obicei, cocoș): „Pă duminică oi tăie on cealhău” (Faiciuc 1998). 2. Specie de vultur (Gypaetus barbatus): „Cialhăii să puie clăi / Și croncii să strângă snopi” (Bârlea 1924: 11). – Din magh. csaholó „care urlă” (Pușcariu, DA cf. DER).

cocoș, -i, s.m. – 1. Pasăre domestică de curte; masculul găinii (Gallus bankiva domestica). Rezervație de cocoș de mesteacăn (Lyrurus tetrix) la Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsinii, în M-ții Maramureșului. Specia caracteristică zonei este cocoșul de munte (Tetrao urogallus), în pădurile de rășinoase din M-ții Maramureșului și din M-ții Rodnei. 2. (top.) Creasta Cocoșului, rezervație naturală de interes național. 3. Motiv zoomorf pe porțile maramureșene (Nistor 1977: 17). 4. Cucui, bolfă, coc, umflătură (ALR 1969: 8; Hoteni, Strâmtura, Rozavlea, Borșa etc.). 5. Cuiul care leagă grindeiul de cotigă (la plugul de lemn); cârlig (ALR 1973: 848). 6. Cocoși, poreclă pentru locuitorii din Dragomirești (ALR 1969: XXII; Papahagi 1925: 103). 7. Floricele de porumb (ALR 1965: 115). – Creație expresivă care se bazează pe strigătul cocoșului, cf. lat. coco „strigătul cocoșului”, lat. med. coccus (DER); Din sl. kokosi „găină” (DEX).

GĂINĂ, găini, s. f. Pasăre domestică de curte din ordinul galinaceelor, care se crește pentru ouă și carne; femela cocoșului. Găinile cotcodăceau în coștireață, vestind gospodarii că se luminează de ziuă. CAMILAR, TEM. 151. Pe strașina casei, găinile căutau chiorîș, cu poftă, spre pătulul așezat în crăcile copacului de lîngă casă. BUJOR, S. 29. Pot să prind șerpele din culcuș, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul. CREANGĂ, P. 122. Găina care cîntă seara n-are ou dimineața, se zice despre cineva care face gură multă și treabă puțină. Găina bătrînă face zeama bună. ◊ Expr. A se culca (o dată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Baba, care se culcase o dată cu găinele, se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. Se vede că și aici, ca și la Nicorești, el se culca o dată cu găinile. ALECSANDRI, T. I 84. A cînta găina-n casă, se zice cînd în casă poruncește femeia. În casa noastră voi ca să cînte cocoșul, iar nu găina. ISPIRESCU, L. 31. Apucase a cînta găina la casa lui și cucoșul nu mai avea nici o trecere. CREANGĂ, P. 285. A avea orbul găinilor = a nu vedea bine. A umbla ca o găină beată = a umbla împleticindu-se. ◊ Compuse: găină-sălbatică sau găină-de-munte = pasăre sălbatică ceva mai mică decît găina domestică, ale cărei pene seamănă cu ale potîrnichii, avînd pete albe pe aripi și pe coadă.

cealhău, cealhăi, (cialhău), s.m. – (reg.) 1. Pasăre mare de curte (de obicei, cocoș): „Pă duminică oi tăie on cealhău” (Faiciuc, 1998). 2. (ornit.) Specie de vultur (Gypaetus barbatus): „Cialhăii să puie clăi / Și croncii să strângă snopi” (Bârlea, 1924: 11). – Din magh. csaholó „care urlă” (Pușcariu, DA, cf. DER; Scriban, MDA) < saholni „a scheuna, a țipa” (Scriban).

cocoș, cocoși, s.m. – 1. (ornit.) Pasăre domestică de curte; masculul găinii (Gallus bankiva domestica). ♦ Cocoșul de mesteacăn, pasăre sedentară, rară, cu penaj de culoare închisă, cu reflexe metalice, coadă evazată și răsucită în formă de liră (Lynurus tetrix). Specie protejată. Populează pâlcurile de jnepeniș din Munții Maramureșului și Munții Rodnei, pe un areal foarte restrâns (Ciungii Bălăsinii și muntele Cearcănu). Locuitorii din zonă îl numesc tătarcă, percon sau bircon (Monumente, 1976: 98; Nădișan, 2000: 100). În anul 1971, a fost creată prima rezervație faunistică de cocoș de mesteacăn din țară, în Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsinii, în bazinul superior al râului Vișeu, pe o suprafață de 800 ha. „Sunt, iarăși, pline de interes zoologic vânătorile, din luna april, după frumoșii cocoși negri aurii cari, atunci când cocoșesc (orele 3 de dimineață), pot fi ușor vânați, întrucât în acele momente ei nici nu văd, nici nu aud, fără numa găina” (Papahagi, 1925: 97). ♦ Cocoșul de munte, specie sedentară de origine paleartică, care preferă pădurile de rășinoase, în locuri retrase din apropierea izvoarelor și pâraielor (Tetrao urogallus). Are corp masiv, penaj de culoare închisă, coada evazată, iar ciocul este asemănător cu al păsărilor răpitoare. În Maramureș, cea mai mare densitate a speciei se află în Munții Maramureșului (Farcău, Mihailec) și Munții Rodnei (Piatra Neagră, Măgura Moisei), (Monumente, 1976: 96). 2. (geol.) Creasta Cocoșului, rest de crater vulcanic (care a erupt în urmă cu circa 9 milioane de ani). Lamă de andezit cu dezagregări dispuse pe vertical (Posea, 1980: 25). Rezervație geologică în Munții Gutâi (Iștvan, Popescu, Pop, 1990: 28). Denumiri date de localnici: Țâfăraia Gutâiului, Pana Cocoșului, Creasta Gutâiului, Țurana Gutâiului, Piatra Gutâiului, Țâcla Gutâiului, Piatra Mare. Împreună cu celelalte culmi ale Gutâiului, Creasta Cocoșului reprezintă cumpăna apelor pentru râul Mara și Cavnic, primul, afluent al Tisei, celălalt, al Lăpușului. Lungimea Crestei este de aproximativ 200 m, iar orientarea, pe direcția NV-SE. Înălțimea relativă este de circa 150 m în partea de nord (Monumente, 1976: 30-34). 3. Motiv zoomorf pe porțile maramureșene. Pe o vraniță din Șieu, stâlpul central are sculptată pe partea superioară o frunză de stejar (stilizarea pomului vieții), în vârful căreia stă un cocoș ce cântă, prevestind zorii zilei, răsăritul soarelui (Nistor, 1977: 17). 4. (med.) Cucui, bolfă, coc, umflătură (ALRRM, 1969: 8; Hoteni, Strâmtura, Rozavlea, Borșa etc.). 5. Cuiul care leagă grindeiul de cotigă (la plugul de lemn); cârlig (ALRRM, 1973: 848). 6. Floricele de porumb (ALR, 1965: 115). ♦ (top.) Ulița Cocoșenilor, în Șieu (Vișovan, 2005). ♦ (onom.) Cocoș, Cocoși, Cocoșilă, nume de familie (36 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Cocoși, poreclă pentru locuitorii din Boiu Mare și Dragomirești (Bilțiu-Dăncuș, 2005; Papahagi, 1925): „fiindcă plecau de cu noapte la lucru” (ALRRM, 1969); „pentru că strigă cucurigu!” (Papahagi, 1925). ♦ (simbol.) Cocoșul alb e o pasăre a luminii care, prin cântecul său, vestește zămislirea Aurorei. În credințele românilor, la auzul primului cântat al cocoșului, dispar toate duhurile rele. Cocoșul e un animal apotropaic, apărător atât împotriva spiritelor rele, cât și împotriva bolilor de tot felul. Efigia lui se pune pe turlele bisericilor și clopotnițelor (Evseev, 2001: 41). – Creație expresivă care se bazează pe strigătul cocoșului, cf. lat. coco „strigătul cocoșului”, lat. med. coccus (DER); din sl. kokoši „găină” (Miklosich, Cihac, Conev, DA, cf. DER; DEX, MDA).