PĂTUL, pătule, s. n. 1. Construcție de scînduri sau de nuiele împletite, ridicată pe mai mulți pari, la mică înălțime deasupra solului, servind la înmagazinarea și păstrarea știuleților de porumb; coșar (2). Femeia a fugit speriată, dîndu-se după pătulul de porumb. SANDU-ALDEA, U. P. 186. Să cază ploile Cu gălețile, Să sporească grînele, Să umple pătulele. ODOBESCU, S. III 228. Măi, sărace, vreme rea, Ce stai tu-mpotriva mea, Că n-ai care ferecate Și pătule cu bucate. ȘEZ. V 46. 2. Adăpost pentru găini, rațe și alte păsări de curte; coteneață. Se gîndeau... la pătidele lor de porumbei. MACEDONSKI, O. III 94. Pot să prind șerpele din culcuș, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul. CREANGĂ, O. A. 121. 3. Pat mic; pătucean. Știa că [Gheorghe Tatarul] trebuie să fie lîngă odaie, într-o despărțitură a lui sub streșină, unde își făcuse pătul. SADOVEANU, F. J. 251. [Mitrea] doarme acolo cu boii, pe un pătul de paie. id. M. C. 25. 4. Pat cald pentru răsaduri; răsadniță. La adăpostul închisorii de trestie, după rînduiala grădinăriilor, erau pregătite pătulele pentru răsaduri. SADOVEANU, P. M. 223. 5. Un fel de pat așezat pe pari în mijlocul apei, de unde pescarii prind noaptea peștele cu crîsnicul. 6. Pătuiac (1). 7. Platformă înaltă construită pe stîlpi sau în copaci, care servește pentru observarea vînatului și pentru pîndă. 8. Numele unui joc popular. La sfîrșit călușarii fac horă. Se iau de ciomege și joacă pătulul. PAMFILE, S. V. 68.