LĂSTUN ~i m. Pasăre migratoare de talie mică, asemănătoare cu rândunica, dar cu coada mai puțin bifurcată și cu o pată albă pe ea. * A sta ~ pe capul cuiva a deranja pe cineva (cu rugăminți insistente); a nu da pace cuiva. /<sl. lastunu

CINCĂI, cincăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A nu da cuiva pace; a cicăli. – V. cicăli.

CINCĂI, cincăiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A necăji, a cicăli, a nu da pace cuiva. Eu, mînios că prea mult mă cincăiește, luai o plăcintă, i-o trîntii în cap, și de-atunci a rămas pleșuv. MARIAN, O. II 54. Ne-ncetat mă cincăia Să le spun adevărat. MARIAN, S. 104.

HĂRȚUI, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji (pe cineva) cu tot felul de neplăceri, a nu da pace (cuiva), a cicăli. ÎI hărțuia nevasta, care bănuise ceva, cu lacrimi și cu scene. PAS, Z. I 87. Nu te las acasă! Stăi, că faci păcat! Uite, dă-mi o palmă și să fiu iertat! El a hărțuit-o, n-a lăsat-o-n pace, Și-o silea să rîdă. COȘBUC, P. I 247. ♦ (Cu privire la cîini) A întărîtă, a zădărî. Să se ducă la stînă, băgînd de seamă să nu hărțuiască cînii. SEVASTOS, N. 11. 2. Tranz. (Învechit și arhaizant) A urmări (pe dușman) cu atacuri repetate. Jder și Nicoară au mușcat și au hărțuit o poștă pe hadîmb cu curtea lui. SADOVEANU, F. J. 764. Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și numai cu cinci dorobanți îi legase butuc și-i duse peșcheș procurorului! ALECSANDRI, T. I 372. 3. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a se încăiera, a se lua la luptă, la bătaie. Pe subiectul acesta se hărțuiau veșnic. VLAHUȚĂ, O. AL. II 192. Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului, cu sămînță de oameni de aceia, care s-au hărțuit odinioară cu Sobiețchi. CREANGĂ, A. 71. Astfel se hărțuiește îndîrjit ceata călăreață cu fugarii pedestri, în timp de două ore și mai bine. ODOBESCU, S. III 574.

SCAI, scai, s. m. 1. Nume generic dat mai multor plante cu frunze ghimpoase; fructele globulare acoperite de ghimpi ale acestor plante, care se agață de haine, de lîna oilor etc. (Xantium spinosum). Le dădu orz într-un căuș și le descurcă de scai coamele și cozile. SADOVEANU, B. 66. Frunză verde de doi scai, Cată, mamă, cui mă dai: Nu căta argintului, Și mă da urîtului. ȘEZ. XV 121. De cînd bade m-ai urît, Casa ta e grajd de cai, Prin grădină spini și scai, Nici în cas’ oglindă n-ai! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 234. ◊ Expr. A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul de oaie = a nu da (cuiva) pace, a urmări pe cineva pretutindeni. Se ținea scai de Titu. REBREANU, I. 24. O petrec cu chiu cu vai, Și se țin de dînsa scai. Plină-i strîmta ulicioară de alai. COȘBUC, P. I 226. Începe a se ținea de fată ca scaiul de oaie. CREANGĂ, P. 168. 2. Compuse: scai-mărunt = plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu tulpina agățătoare acoperită cu peri aspri, cu flori albe sau verzui, cu fructe acoperite cu peri rigizi și curbați la vîrf (Galium aparine); scai-voinicesc = plantă erbacee, cu tulpina țepoasă, cu cîte două frunze la un nod (formînd un fel de pîlnie în care se strînge apă), cu flori liliachii în capitule (Dipsacus silvestris); varga-ciobanului. Printre scai-voinicești și ierburi sălbatice, pe prunduri, am urmărit cosași, un fel de lăcuste mărunte cu salturi lungi. SADOVEANU, Î. A. 25.

cicăli, cicălesc, vb. tranz. – A certa mereu pe cineva, a mustra, a nu da pace cuiva. – Et. nec. (DEX, MDA); din srb. čakaljati „a flecări” < it. cicalare „a flecări” (Scriban).

astâmpăr sms [At: POP, ap. HEM 1899 / E: astâmpăra] 1 (Înv) Odihnă. 2 (Îe) A nu (mai) avea ~ A fi în mișcare continuă. 3 (Îae) A fi neliniștit. 4 (Îe) A nu-și (mai) găsi (sau afla) – A nu avea liniște. 5 (Îe) A nu da (cuiva) ~ A nu da (cuiva) pace. 6 (Îlav) Fără – Neobosit. 7 (Îal) Întruna.

poală sf [At: CORESI, TETR. 18 / V: (reg) polă / Pl: ~le / E: slv пола] 1 (Mpl) Parte de jos a unui veșmânt femeiesc, a unei cămăși țărănești sau a unor obiecte de îmbrăcăminte încheiate în față. 2 Tivitură în partea de jos a unor obiecte de îmbrăcăminte. 3 (Pop) Parte de la talie în jos, de obicei mai largă și detașabilă, a unei cămăși purtate de femeile de la țară. 4 (Pop; pex) Fustă țărănească. 5 (Îlav; în legătură cu verbe ca „a depune”, „a închina”, „a veni”, „a cădea” etc.) La ~la (sau ~ele) cuiva Înaintea cuiva. 6 (În legătură cu verbe ca „a depune”, „a închina”, „a veni”, „a cădea” etc.; îal) La voia, la bunul plac al cuiva. 7 (În legătură cu verbe ca „a depune”, „a închina”, „a veni”, „a cădea” etc.; îal) Sub autoritatea cuiva. 8 (Îe) A-și da ~lele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) ~lele în cap (sau, reg, în dinți) A nu mai ține socoteală de minima decență. 9 (Îae) A depăși orice limită a bunei-cuviințe. 10 (Îac) A da pe față un caracter josnic, imoral. 11 (Îe) A-l trage (pe cineva) copiii de ~le A avea mulți copii. 12 (Îae) A fi copleșit, strâmtorat de greutăți familiale. 13 (D. copii mici; îe) A se ține de ~la (sau ~lele) mamei A se prinde de hainele mamei. 14 (Fig; d. copii mici; îae) A sta necontenit în preajma, sub ocrotirea mamei. 15 (Îae) A urmări cu insistență pe cineva. 16 (Fig; îae) A nu da pace cuiva. 17 (Fam; d. femei; îae) A ține pe cineva legat de (sau ~la) ~lele ei A dispune de un bărbat după bunul plac. 18 (Fam; d. femei; îae) A nu lăsa bărbatului prea multă libertate de acțiune. 19 (Îe) A săruta ~la (sau ~lele) (cuiva) A săruta, conform unui obicei ieșit din uz, partea de jos a hainei unui suveran, a unui cleric sau a unei personalități, în semn de supunere și respect. 20 (Fig; pex; îae) A se prosterna în fața cuiva. 21 (Înv; îe) A purta ~le A avea fire de femeie. 22 (Înv; îae) A fi slab din fire, influențabil. 23 (Înv; îe) A fi vrednic de ~la cuiva A fi pe măsura cuiva. 24 (Înv; îe) A-și aprinde ~lele A se supăra foarte tare Si: a se înfuria, a se mânia. 25 (Îs) (Plăcintă cu) ~le (sau ~lele)-n brâu Plăcintă cu brânză făcută dintr-o foaie de aluat pătrată, ale cărei colțuri se aduc peste umplutură, formând un fel de plic. 26 (Trs) Tiv la o țesătură. 27 (Reg) Bor la pălărie. 28 Parte de îmbrăcăminte, din față, care acoperă corpul de la brâu până la genunchi, împreună cu partea corpului corespunzătoare, la o persoană, mai ales la o femeie, când stă jos. 29 (Prc) Parte din față a unei fuste, a unui șort etc. ridicată din mână sau prinsă în brâu, pentru a ține sau a transporta anumite lucruri împreună cu aceste lucruri. 30 (Îlav) Cu ~la În cantitate mare Si: mult. 31 (Înv; îe) A fi în ~la cuiva A depinde de cineva. 32 (Înv; îae) A fi la bunul plac, la cheremul cuiva. 33 (Înv; îe) A-și lua capul în ~ A porni orbește la fugă. 34 (Înv; îae) A se preface că nu vede sau nu aude nimic. 35 (Rar; îlv) A duce pe cineva în ~ A ocroti. 36 (Rar; îal) A favoriza. 37 Cantitate de lucruri care pot fi duse într-o poală (28). 38 (Înv; în concepțiile religioase creștine; șîs ~la lui Avram, ~la lui Dumnezeu) Loc plin de fericire în care trăiesc creștinii credincioși după moarte Si: rai. 39 (Mpl) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește în partea de jos o icoană sau cu care se acoperă analogul, masa din altar etc. 40 (Îvr) Perdea. 41 Parte marginală a unei piei, care a acoperit abdomenul și picioarele animalului. 42 (Pan; urmat de determinări în genitiv) Margine a unei păduri sau, rar, a unei plantații, situată, de obicei, mai la vale. 43 (Urmat de detemiinări în genitiv) Parte a cerului mărginită de linia orizontului Si: orizont, zare. 44 (Îoc vârf; mpl; urmat de determinări în genitiv) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte: munte, deal, pisc etc. Si: picior Vz vază. 45 Parte de jos, de obicei masivă și mai ieșită în afară, a unei clădiri, a unui zid Si: bază, temelie. 46 Parte de jos a coroanei unui copac. 47 (Reg) Totalitate a frunzelor de la baza tulpinii unei plante. 48 (Urmat de determinări în genitiv) Margine inferioară a versanților unui acoperiș Si: jgheab. 49 (Reg; îcs) Pe sub ~le de dugheană Dans popular executat de perechi de dansatori care se prind de capetele unei basmale și se învârtesc, din când în când, pe sub ea. 50 (Reg; îacs) Melodie după care se execută acest dans. 51 (Reg) Parte de jos a unei șire sau a unui stog de grâu, puțin bombată spre a împiedica scurgerea apei la baza lor. 52 (Reg) Parte a clăii de fân rămasă după ce s-a luat din ea partea de sus. 53 (Reg) Parte din mijloc, mai umflată, a clăii de fân. 54 (Reg) Latură a unei șire de grâu, ridicată ca un perete. 55 (Reg) Bucată de tablă de mărimea unei țigle, de diferite culori, care servește la acoperit casele. 56 (Reg) Pridvor scund la unele case țărănești. 57 (Îrg; lpl cu valoare de sg; șîs ~roșie, ~le femeiești) Menstruație. 58 (Med; îrg; îs) ~ albă sau ~le albe Leucoree. 59 (Bot; reg) Buberic (Scrophularia nodosa). 60 (Îc) ~la sfintei (sau ~la-sântei) Marii sau ~la-Sântei-Mării, ~la-Sântă-Măriei, reg, ~la-Sântă-Măririi Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpină înaltă, dreaptă, cu frunze mici, aromate și flori albe dispuse în verticile de 10-20 de flori (Nepeta nuda). 61 (Bot; reg; îae) Cătușnică (Nepeta cataria). 62 (Reg; îac) Plantă din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă și cu florile violace (Nepeta pannonica). 63 (Bot; reg; îae; șîc ~a-Maicii-Precestă, ~a-Maicii-Precista, ~la-Maichii-Precistii) Granat (Chrysanthemum parthenium). 64 (Bot; reg; îac) Talpa-lupului (Chaiturus marubiastrum). 65 (Bot; Trs; îac) Priboi¹ (Geranium macrorrhizum). 66 (Bot; pop; îac) Roiniță² (Melissa officinalis). 67 (Bot; reg; îac) Rechie¹ (Reseda lutea). 68 (Orn; reg; îac) Scatiu (Carduelis spinus). 69 (Îc) ~la-Maicii-Precestă (sau ~la-Maicii-Precista) ori ~la-Maichii-Precistii Mic arbust ornamental din familia labiatelor, cu frunze pețiolate și flori albastre (Plectranthus fructisosus). 70 (Bot; reg; îac) Urzicuță (Coleus blumei). 71 (Bot; Trs; îac) Sunătoare (Hypericum perforatum). 72 (Bot; reg; îac) Peliniță (Artermisia annua). 73 (Bot; reg; îc) ~la- Maicii-Domnului Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina hamaecyparissus). 74 (Bot; reg; îac; șîc ~la rândunicii, ~la-rândunicăi) Volbură (Convolvulus arvensis). 75 (Bot; reg; îc) ~-albă Trifoi alb (Trifolium repens). 76 (Bot; reg; îc) ~la-vulpei Dalac (Paris quadrifolia). 77 (Îc) ~-de-fată-mare Plantă nedefinită mai îndeaproape.

cicăli, cicălesc, v.t. A certa mereu pe cineva, a mustra, a nu da pace cuiva. – Et. nec. (MDA); din srb. čakaljati „a flecări” (Scriban).

* CIOCAN² (pl. -ane) I. sn. 1 🔧 Unealtă de fier, de diferite forme, avînd o coadă de lemn, și cu care se bate sau se lucrează fierul și alte metale (🖼 1187); (P): tot Țiganul își laudă ~ul, fiecare se laudă, socotește că e mai bun ceea ce-i aparține; a fi între ~ și nicovală, a fi într’o astfel de situațiune, încît ori încotro s’ar întoarce cineva, ar întîmpina greutăți sau ar da greș; F a sta ~ pe (sau a se ține ~ de) capul cuiva, a nu da pace cuiva supărîndu-l cu stăruințe spre a dobîndi ceva sau a-l îndupleca la ceva ¶ 2 🚜 Ciocănel cu care se bate coasa (🖼 1190) ¶ 3 🔧 ~ cu aburi, butuc enorm de fontă, pus în mișcare cu aburi (prin forța hidraulică sau prin electricitate), care se întrebuințează în uzine pentru lucrarea bucăților mari de fier (🖼 1188) ¶ 4 🫀 Unul din oscioarele așezate în urechea mijlocie (👉 URECHE) ¶ 5 Un fel de belciug de fier înțepenit la o poartă, cu care cineva lovește spre a vesti pe cei dinăuntru s’o deschidă. ❍ II. sm. 🐟 Pește de mare cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus) (🖼 1189) [comp. čekanŭ, bg. čukanŭ].

CÎRĂ¹ sf. numai în loc.: a se ținea de cîra cuiva, a nu da pace cuiva cu stăruințe sau cu cicăleli: se tot ținea de cîra împăratului ca să se însoare (ISP.).

PACE s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu există conflicte armate sau război între state, popoare, populații. 2. Acord al părților beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie¹, împăciuire, înțelegere. ◊ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ◊ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Liniște sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot și de mișcare; calm, liniște, tăcere. ◊ Loc. adv. În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ◊ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ți bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărțire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanență) neliniștit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nici o grijă, liniștește-te! ♦ (În concepțiile religioase) Liniște veșnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. și fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârșit, gata. – Lat. pax, pacis.

POALĂ ~e f. 1) Partea de la talie în jos a unui obiect de îmbrăcăminte. * A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atenția cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugăminți. A ține (pe cineva) lângă (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multă libertate. A se ține de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai lângă mama. ~ albă scurgere vaginală de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adâncitură formată prin ridicarea părții de jos a unei rochii, fuste sau a unui șorț (în care se pot pune diferite obiecte). ◊ Plăcintă (cu) ~e (sau ~ele-n brâu) v. PLĂCINTĂ. ~a-rândunicii plantă agățătoare cu flori albe sau roz care au formă de pâlnie; volbură. 3) Cantitate de obiecte cât pot încăpea într-o astfel de adâncitură. O ~ de nuci. 4) Partea corpului dintre brâu și genunchi (împreună cu îmbrăcămintea) la o persoană care șade. 5) Partea de jos a unei ridicături. ~ele dealului. ◊ ~ele pădurii marginea unei păduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo

hârjoni, hârjonesc, vb. IV (reg.) 1. a nu-i da pace cuiva, a necăji, a tachina, a bâzâi (pe cineva). 2. (refl.) a se juca, a se zbengui, a se drăgosti. 3. a se lua la harță.

ȚELELEȚ adv. (În expr.) A se ține (sau a se lua etc.) țeleleț de (sau după) cineva = a nu-i da pace cuiva, a plictisi pe cineva prin prezența sa.

PACE, păci, s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu există conflicte armate sau războaie între state, popoare, populații. 2. Acord al părților beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie¹, împăciuire, înțelegere. ◊ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ◊ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Liniște sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot și de mișcare; calm, liniște, tăcere. ◊ Loc. adv. În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ◊ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ți bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărțire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanență) neliniștit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nicio grijă, liniștește-te! ♦ (În concepțiile religioase) Liniștea veșnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. și fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârșit, gata. – Lat. pax, pacis.

LĂSA, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru ținut strîns; a libera, a slobozi. Turcul... descălecă de pe cal și lăsă frîul în mîinile ciobanului. GALACTION, O. I 287. Cînd auzi Pandora țipetul lui Epimeteu, o dată lăsă capacul tronișorului. ISPIRESCU, U. 100. Știi povestea... cu ursul din pădure... L-aș aduce... dar nu mă lasă din labe, dihania! ALECSANDRI, T. I 244. ◊ Expr. A lăsa (cuiva) sînge = a face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sînge (pentru a obține o descongestionare). Dragomir Orzun... era doftor în felul lui și se pricepea de minune să lase sînge. GALACTION, O. I 167. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) v. apă. A lăsa (un ostaș) la vatră v. vatră. Lasă-mă să te las, se spune despre un om lipsit de energie și de inițiativă, nepăsător, neglijent, comod. E foarte simpatic, un suflet minunat, numai că-i cam lasă-mă să te las. REBREANU, R. I 21. ♦ A da drumul să cadă, a lepăda. Deacă codru frunza-și lasă, Toți voinicii trag pe-acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. ♦ A depune undeva, a face să rămînă undeva. A lăsat actele la minister. 2. Tranz. A da voie, a îngădui, a permite. Storul nu lăsa să pătrundă lumina. ▭ Las’să mă uit în ochi-ți ucizător de dulci. EMINESCU, O. I 97. Aș vrea să zbor și rana din pulpă nu mă lasă. ALECSANDRI, P. III 445. O ușă lăturalnică, deschizîndu-se, lăsă să intre doamna Ruxandra. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A (nu) lăsa pe cineva inima să (nu)... v. inimă. ♦ (Complementul indică un interval de timp) A aștepta (timpul necesar) înainte de a lua o hotărîre, de a începe sau a relua o activitate etc. Să lăsăm cîteva zile încă... să ne mai sfătuim... CARAGIALE, O. III 90. 3. Tranz. A permite ca cineva sau ceva să rămînă într-o anume stare sau situație; a îngădui ca o anumită stare sau acțiune să continue. Lăsați-mi copilăria curată și aducerile aminte neturburate. ARGHEZI, P. T. 146. Mă întorc și las lucrurile cum au fost. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Lăsați clopotul să plîngă cu-a lui voce de aramă. EMINESCU, O. IV. 45. Boierii, cîți i-au mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile = a cruța viața cuiva, a nu omorî. S-au rugat foarte să-l lase cu sile. SBIERA, P. 11. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a da (cuiva) pace, a nu supăra. Lăsați-mă, dați-mi pace... SADOVEANU, O. I 435. Ia lasă-mă-ncolo, mătușă, nu mă supăra! CREANGĂ, P. 189. A lăsa (pe cineva) în boii lui = a da voie cuiva să facă ce vrea; a nu se amesteca în treburile cuiva. Vrei să fii prieten cu mine? Lasă-mă-n boii mei. VLAHUȚĂ, O. A. 469. (Despre întîmplări, evenimente) A lăsa (pe cineva) rece = a nu deștepta interes, a fi indiferent pentru cineva. Prietenia noastră din școală, planurile pe care ni le făceam, iubirea și admirația pe care i-o purtam, toate îl lăsau rece, păreau acum străine de sufletul lui. VLAHUȚĂ, O. A. 469. ♦ A permite sau a contribui ca ceva să fie într-un anumit fel, să capete o anumită dezvoltare. După ce-și lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină. ISPIRESCU, L. 151. ◊ Expr. A-și lăsa barbă (sau mustăți, favoriți etc.) = a nu-și rade barba sau mustățile etc. pentru a le îngădui să crească mari. Își lăsă favoriți mari și barbetă. NEGRUZZI, S. I 71. ♦ Refl. A-și îngădui o anumită ținută sau atitudine, a-și permite ceva. Apoi se lăsa la jiletcă și ieșea cu scaunul ca să citească Universul între leandri. BASSARABESCU, S. N. 106. 4. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a se depărta de cineva sau de ceva. Nu prea era vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și cele ce văzuse. SADOVEANU, B. 58. Adio, pășuni Și poieni, în apus! Păstorul vă lasă Și vara s-a dus! IOSIF, T. 61. Porni lăsîndu-le suspinînd și cu lacrămile în ochi. ISPIRESCU, L. 9. Lasă-ți armele... Și vin lîngă mine, Că ți-o fi mai bine. TEODORESCU, P. P. 446. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva sau ceva) (refl. a se lăsa) în (sau pe) seama (sau voia, grija, prada) cuiva = a (se) da în seama, în grija sau pradă cuiva. Să las eu boii pradă vulturilor. RETEGANUL, P. I 2. Vom lăsa frigările alea pe seama împăratului. ISPIRESCU, L. 324. Lasă-te în sama lor. CREANGĂ, P. 267. A lăsa (pe cineva sau ceva) în voie = a lăsa (pe cineva sau ceva) să se miște sau să lucreze liber, nestingherit, slobod. Și lăsînd în voie carul Îngropase-n palme fruntea, Și cînta trecînd pe puntea Roșului apus. COȘBUC, P. 83. Lasă (refl. lasă-te) pe mine (sau pe noi) = bizuie-te pe mine (sau pe noi), ai încredere în mine (sau în noi). Știu cine vrei să zici... Lasă-te pe mine! BOLINTINEANU, O. 390. Cucoană soacră... las’ pă noi. ALECSANDRI, T. I 144. A lăsa (pe cineva) cu buzele umflate (rar cu buza umflată) = a înșela pe cineva în așteptările lui, a nu-și ține o promisiune, a lăsa pe cineva supărat, nemulțumit. V. buză. Ziua se duce și altele vin, fără urmă se strecor și ne lasă cu buza umflată. ALECSANDRI, T. 739. A lăsa (pe cineva) lat v. lat. ◊ (Urmat de determinări la dativ, arătînd în seama cui rămîne lucrul părăsit) Cei vii se pregăteau să lase singurătății și tăcerii pe cei căzuți. SADOVEANU, O. VII 15. ♦ Fig. A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva. (Subiectul este o facultate fizică sau intelectuală) Urechile îl cam lasă. DELAVRANCEA, la TDRG. În minuta cînd voiam a mă duce, puterile m-au lăsat. NEGRUZZI, S. I 52. (Subiectul este un obiect de folosință care se uzează, se consumă, se termină) Nu ajunsese să-și încheie ziua de lucru numai cu motorina cu care își încărcase rezervorul. Motorul îl lăsase tocmai acum. MIHALE, O. 93. ♦ (Determinat prin «în urmă») A trece înaintea unei persoane sau a unui lucru; a depăși, a întrece. Umbla repede și în curînd lăsă în urmă drumeții ce veneau dinspre gară. DUMITRIU, N. 13. Trecură dealuri, trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi. ISPIRESCU, L. 22. Nici pomeneală nu era ca să se apropie cineva de această iapă, căci pe toți îi lăsa în urmă. id. ib. 80. ◊ Refl. (În expr., de obicei în construcții negative) A se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a îngădui să fie întrecut de cineva, a-și recunoaște slăbiciunea. Scoaseră și muierile securile lor cele cu două ascuțișuri și nu se lăsau mai prejos decît bărbații. ISPIRESCU, U. 52. ♦ A renunța la o îndeletnicire, la o activitate; a întrerupe. Ce-ai fi vrut? Să-și lase omul treburile și să ghicească c-am venit noi? BARANGA, I. 152. Să lase lucrul mai devreme și să vină la club. PAS, Z. IV 66. ◊ Expr. A o lăsa mai domol v. domol. A lăsa (ceva) baltă = a întrerupe brusc și complet o activitate începută, a nu se mai interesa de ceva, a nu se mai ocupa cu ceva. Ai fi în stare să lași totul baltă, să trîntești ușa și să pleci. BARANGA, I. 185. A lăsa naibei (sau la naiba, focului) = a nu se mai gîndi la..., a nu mai fi preocupat de... Lasă focului basmul. La noapte... Va fi numa bine: noapte, vijelie, basm. DELAVRANCEA, A. 2. Te las naibei, sărăcie, Și mă duc la vitejie! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se dezbăra de un obicei, de un nărav, de o îndeletnicire; a renunța la o întreprindere proiectată. S-a lăsat de fumat. ▭ Îl rugau să se lase de a face călătoria. ISPIRESCU, L. 4. N-au mai spus și alții lumii de-a ei rele să se lase. EMINESCU, O. IV 111. ◊ Expr. A se lăsa păgubaș = a renunța la ceva. S-au făcut sondaje pe albia Siretului, apoi lumea s-a lăsat păgubașă. POPA, V. 240. 5. Tranz. A provoca, a produce; a face să rămînă, să se mențină, să persiste în urma cuiva. Milescu intră vesel în odaia lui: uitase reaua impresie ce i-o lăsase vorbele colonelului. D. ZAMFIRESCU, R. 211. Dar cîntecul se curmă în noaptea cea adîncă Ca zgomotul ce lasă un călător trecînd. BOLINTINEANU, O. 7. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. ALECSANDRI, P. A. 114. Fundul căldării lasă scîntei. ȘEZ. III 46. ♦ (Uneori determinat prin «de moștenire» sau «ca moștenire») A transmite prin moștenire. Îl iau de suflet, îi las lui ce am. SADOVEANU, O. VII 270. De moștenire n-am să-ți las decît un frîu de cal. ISPIRESCU, L. 147. Ieși numai oleacă să te văd încaltea, vrednic ești de comoara ce ți-o las, și apoi să mor cu plăcere. CREANGĂ, P. 226. ◊ Fig. Căci te iubeam cu ochi păgîni Și plini de suferinți Ce mi-i lăsară din bătrîni, Părinții din părinți. EMINESCU, O. I 192. ◊ (Cu complement dublu) Al tău nume moștenire... îl lași. ALEXANDRESCU, M. 15. ◊ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurămînt) = a hotărî, a dispune înainte de moarte. O să las cu jurămînt, Cine m-o băga-n pămînt Să-mi facă sicriu de nuc. ȘEZ. IV 138. ♦ (În credințele mistice, subiectul fiind divinitatea) A rîndui, a statornici. Nu e zi lăsată de bunul dumnezeu În care să nu-ți deie dovezi de placul său. ALECSANDRI, T. II 96. 6. Refl. A nu se opune cuiva sau la ceva, a sta, a fi la discreția...; a permite. Apoi nici să fim batjocoriți așa, nu ne-om lăsa! REBREANU, R. I 195. Mai nu vrei și mai te lași. EMINESCU, O. I 210. Roșul mă cunoștea, Să-l încalec se lăsa. TEODORESCU, P. P. 535. ◊ Expr. A nu se lăsa (cu una cu două, o dată cu capul sau nici mort) = a se împotrivi, a nu se da bătut. Nu se lăsa cu una cu două și lupta reîncepea. CAMIL PETRESCU, U. N. 46. Mult a stăruit, – zicea că nu se lasă nici moartă... și uite că te-a adus. STĂNOIU, C. I. 59. Nu se lasă cu una cu două. ISPIRESCU, L. 84. Harap-Alb... aleargă în dreapta și în stînga și nu se lasă pînă ce găsește. CREANGĂ, P. 238. ♦ (La imperativ, mai ales în construcții negative) A ceda, a se da bătut. Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați. BENIUC, V. 15. Tu, codrule, nu te lăsa Și luptă-te bine! COȘBUC, P. I 237. Lasă-te... nu merge mai departe. RETEGANUL, P. I 73. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ♦ (Urmat de determinări abstracte la dativ) A se dărui cu totul, a cădea pradă. Erau destul de obosiți, așa că se lăsară odihnei. VORNIC, P. 147. Ei, îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă. EMINESCU, O. I 59. 7. Tranz. A nesocoti, a omite, a elimina. Din rugăciunile mele am lăsat-o vreodată pre ea? EMINESCU, N. 58. ◊ Expr. A lăsa la o parte = a trece cu vederea, a nu ține seamă de... Dar să lăsăm la o parte aceste glume... căci în adevăr nu pot a le lua altfel. BOLINTINEANU, O. 428. ♦ (La imperativ, urmat de «că», introduce o propoziție care cuprinde o concesie, o îngăduință sau o amenințare) Așteaptă să vezi. Lasă, își zise el... că cine rîde mai la urmă rîde mai cu folos. ISPIRESCU, L. 36. Lasă măi femeie, că de-om trăi, vom fi noi harnici să mai facem copii. CREANGĂ, P. 177. Ei las’... că te-oi învăța eu! ALECSANDRI, T. I 57. Las’ că te-oi juca eu! NEGRUZZI, S. I 10. ◊ Expr. Lasă că... = în afară de faptul că..., făcînd abstracție de... Las’ că era de la Piatră de locul ei, dar era și îmbojorată Malca... din pricina plînsului, că se despărțește de socri. CREANGĂ, P. 114. Avea un nas... las’ că era grozav de mare, dar apoi era cîrligat. NEGRUZZI, S. I 5. Las’ dacă = a) desigur că nu. [Voi] vorbi eu și cu dînșii și las’ dacă va fi ceva! CREANGĂ, P. 13; b) (în legătură cu o negație) nu mai încape îndoială că... Las’ dacă nu i-a da odihna pe nas! CREANGĂ, P. 301. Lasă asta (sau astea) = nu mai insista, treci la altele. Lasă astea acum. O dată dacă te-am ales, tu ești a mea. ISPIRESCU, L. 37. 8. Refl. (Adesea determinat prin «jos» sau «în jos») A merge la vale, a coborî o pantă, a-și da drumul (din înălțime). Începuseră tabere de cară să se lase în jos cu poloboace goale, după vin nou. SADOVEANU, Z. C. 5. Flăcăii din jurul ogrăzii se lasă repede în vale ca să iasă înaintea nuntașilor. BUJOR, S. 96. Calul o dată zboară cu dînsul pînă la nouri și apoi se lasă în jos ca o săgeată. CREANGĂ, P. 196. ♦ A se așeza pe ceva venind din zbor. O cioară cu pui de găină în gură Se lasă pe-o creangă uscată. BENIUC, V. 100. Un stol de grauri se lasă, pieziș, în apropiere. GÎRLEANU, L. 38. Ajunse la un munte mare... Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. ISPIRESCU, L. 216. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se așeza, a veni. Dar de-abia se lasă întunerecul și, precauți, se pregătesc să părăsească pădurea. BOGZA, C. O. 246. S-a lăsat peste pămînt întîia căldură. SAHIA, N. 63. Ancorează marinare! – Iată: noaptea s-a lăsat. MACEDONSKI, O. I 161. Se lasă gerul pe pămînt. BELDICEANU, P. 74. ◊ Expr. A se lăsa secul = a începe zilele de post, a fi în ziua de lăsata-secului (v. lăsat). La crîșma lui moș Precu E-atîta zvon și veselie, De parcă azi se lasă secu. TOPÎRCEANU, M. 72. 9. Tranz. A da jos, a coborî, a apleca. Lasă în jos gulerul blănii, să poată vorbi mai liber. C. PETRESCU, C. V. 157. Mai rumpe-n palme cîte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de cîmp nimic. COȘBUC, P. I 87. Făt-Frumos îl ascultă și lăsă arcul în jos. ISPIRESCU, L. 75. ◊ Expr. A lăsa buza v. buză. ◊ Refl. Cînd spectacolul a luat sfîrșit, cortina... s-a lăsat și s-a ridicat de peste 20 de ori. STANCU, U.R.S.S. 75. Cumpenele fîntînilor se lăsau și se ridicau necontenit, scîrțîind. SADOVEANU, O. VII 237. Soarele în urmă se lăsa încet, copacii parcă se lungeau. VLAHUȚĂ, O. AL. II 70. ♦ (Cu privire la voce, ton etc.) A face să fie mai jos, mai grav; a coborî. Peruianu vorbea sentențios, lăsînd tonul după fiecare propozițiune. VLAHUȚĂ, O. AL. II 85. ♦ Intranz. A reduce din preț, a se mulțumi cu un preț mai mic, a vinde mai ieftin. În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43. (Urmat de o determinare care precizează prețul) Ai să lași cu nouă lei, Moș Nichifor. CREANGĂ, O. A. 117. ◊ Tranz. Cît lași orzu? ALECSANDRI, T. 1540. ♦ A coborî așezînd undeva, punînd pe ceva. Și-a ei mînă prea frumoasă, Fină, dulce, ea și-o lasă Pe-al lui creștet adorat. EMINESCU, L. P. 146. 10. Refl. (Despre terenuri, construcții, materiale etc.) A se apleca (sub o povară), a-și coborî nivelul, a se denivela, a se îndoi. Ștrașina se lăsase de tot într-o parte, ca o pălărie de nebun, cerînd ajutor, cerînd aer. BASSARABESCU, V. 51. ♦ (Despre persoane) A se apleca, a se așeza, a se culca. A intrat Gheorghiță și s-a lăsat într-un cot pe-o lăicioară. SADOVEANU, B. 73. Se lăsă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. CREANGĂ, P. 158. Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe a lui spadă. EMINESCU, O. I 94. (Cu pronunțare regională) Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lasase pe un scaun. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Expr. A se lăsa pe tînjală v. tînjală. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului. Ea se lăsase dulce și greu pe al lui braț. EMINESCU, O. I 97; b) fig. a nu accepta (ceva) fără a face rezerve, a nu admite de îndată. Cristea dăduse de știre la primărie să-i vie, la legat snopii și la treier, datornicii. Oamenii se lăsau greu și se uitau pe subt căciulă. SADOVEANU, M. C. 188. Vezi că aranjasem altceva... crezu de cuviință să se lase greu Ion Ozun. C. PETRESCU, C. V. 158. – Prez. ind. și: (regional) lăs, leși; prez. conj. pers. 3 și: să lese (NEGRUZZI, S. I 173).

SLĂBI, slăbesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre ființe, în opoziție cu îngrășa) A pierde din greutate, a scădea în greutate; a deveni (mai) slab. Slăbisem și-mi era teamă acum să nu afle că am slăbit din cauza ei. CAMIL PETRESCU, U. N. 135. Era palid și grozav de abătut – pentru prima oară observasem cît de tare slăbise. VLAHUȚĂ, O. A. 362. Băgă de seamă că fie-sa cea mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52. Dar ce-ai slăbit așa, Vidmă? CREANGĂ, P. 314. 2. Intranz. (Despre ființe și despre puterile lor) A pierde din forță, din rezistență. Unchiul Filoftei, care era tare ca un taur... slăbește și el. DUMITRIU, P. F. 25. Să nu uiți să mînînci și tu, ca să nu-ți slăbească puterile. SADOVEANU, B. 93. De la o vreme încep a-i slăbi puterile și cuprins de amețeală, pe loc cade jos. CREANGĂ, P. 215. Să cîntăm una de jale, De-al măicuții greu doruț Și de dorul de tăicuț, Că de cînd ne-a cătănit, Tare-or fi îmbătrînit Și tare or fi slăbit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Urmat de determinări indicînd partea corpului lipsită de forță) Au fost slăbit de picioare într-atîta, cît nu mai putea să meargă. SBIERA, P. 74. ♦ (Despre părți ale corpului, despre facultăți) A nu mai funcționa normal, a nu-și mai îndeplini bine funcția. Simțea cum îi slăbesc genunchii. BART, E. 253. La un neguțător mare Cărui vederea-i slăbise Fără nici o invitare Un doctor vestit venise. ALEXANDRESCU, M. 373. ♦ Tranz. (Despre facultăți fizice și intelectuale) A părăsi pe cineva, a înceta să mai funcționeze (bine). Se văieta c-au slăbit-o vederile și puterile. C. PETRESCU, R. DR. 240. ♦ (Despre abstracte) A pierde din tărie, din intensitate; a diminua. Și nădejdea și curajul pe care le avusese, acuma-i slăbiseră. SADOVEANU, O. VII 45. Îi slăbi pofta de muncă, parcă n-ar mai avea pentru cine să se ostenească. REBREANU, I. 57. ♦ (Despre acțiuni) A pierde din intensitate, a încetini ritmul. Lucrul în port slăbise. BART, E. 283. Ea privind pe cel rămas Nencetat în ochi îl ține: Și văzînd că-n urmă-i vine, Tot mai mult slăbește-n pas. COȘBUC, P. I 184. [Oltule] slăbește-ți vîrtejele, Să-ți văd pietricelele. ALECSANDRI, P. P. 284. 3. Tranz. (Mai ales cu privire la obiecte) A face să fie mai puțin strîns, mai puțin încordat, a da drumul din strînsoare; a lăsa, a slobozi. Tu, Harap-Alb... sabia să n-o slăbești din mînă. CREANGĂ, P. 225. Ea pînza o slăbește mutînd slobozitorul Pe sul, apoi o strînge ș-o prinde cu zăvorul. BELDICEANU, P. 68. Pluguleț... Eu de coarne te luai, De cînd n-aveam șapte ai (= ani), Și de-atunci nu te-am slăbit Decît iarna cînd e frig. ȘEZ. V 89. La bani turcii năvălea... Dar pe Badiul nu-l slăbea! ALECSANDRI, P. P. 125. (Refl.) Cum numai ațipise, i se slăbi căpăstrul din mînă și-atunci iapa babei s-a cam mai dus. SBIERA, P. 59. ◊ Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa pe cineva în pace, a nu da cuiva răgaz, a urmări de aproape, a ține din scurt. Artemie... vru să treacă înainte. Dar oamenii nu-l slăbiră. STĂNOIU, C. I. 18. Nu-l mai slăbea o tuse uscată ce-i sfărîma pieptul. VLAHUȚĂ, O. A. 122. Îl apuca [pe taur] de coarne, încăleca pe dînsul și nu-l slăbi pînă nu mi-l domestici. ISPIRESCU, U. 45. Dorul nu mă slăbește. CONACHI, P. 113. A nu slăbi (pe cineva) din... = a supraveghea, a urmări (pe cineva) cu ajutorul a... Să nu slăbiți din ochi nici o clipă casa de dincolo. CĂLINESCU, E. O. II 210. Doctorul Barbă-Roșie nu-l slăbea pe Neagu din ochi. BART, E. 218. Dete prin foc și prin apă, și după dînșii! tot după dînșii, și din goană nu-i slăbea. ISPIRESCU, L. 194. Hărsita de mătușa nu mă slăbea din fugă. CREANGĂ, A. 49. Cărțile să le dăm în mîni de oameni zdraveni, care să nu-i slăbească din vedere. ODOBESCU, S. I 83. A nu slăbi (pe cineva) cu... = a plictisi (pe cineva) cu..., a stărui prea insistent pe lîngă cineva. Badea... l-a poftit să-l slăbească cu dragostea. GALACTION, O. I 143. Cu-a mea dragoste-nfocată nici că te-oi slăbi. ALECSANDRI, T. 512. Nu-i slăbeau cu întrebatu, pînă ce... îl scoase din sărite. ȘEZ. I 247. ♦ Refl. (Despre sisteme tehnice) A deveni mai puțin rezistent; a se șubrezi.

STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. A se opri din mers. Ajunge înaintea căsuței lui mohorîte, stă în drum și se uită mult la dînsa. SADOVEANU, O. II 150. Plec și fluier, stau și tac. COȘBUC, P. I 106. Îndemn calul cît pot; el se-ntoarce-n loc și pornește-napoi. Cîțiva pași... și iar stă sforăind. CARAGIALE, O. I 334. Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n cîmp lătrare și zărește cu uimire O căsuță drăgălașă. ALECSANDRI, P. A. 114. ◊ (Prin analogie) Am să-l dau [pe cocoș] în haznaua cu bani; poate va înghiți la galbeni, i-a sta vreunul în gît, s-a îneca ș-oi scăpa de dînsul. CREANGĂ, P. 67. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Au stat un timp ca să vadă cum se înalță o măreție de nouri asupra soarelui. SADOVEANU, F. J. 533. Așa, călare cum mă găseam, stătui un moment să privesc cu de-amănuntul la toate acestea. HOGAȘ, DR. 79. Copiliță, stăi să beu, Răcorite-ar dumnezeu! ALECSANDRI, P. P. 5. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc» sau «locului») Stă pe loc și-i pare bine, Bate-n palme: Te știu eu: Nu mai viu! COȘBUC, P. I 117. Cînd vru să iasă, simți că i se taie picioarele subt dînsa, stătu în loc și privi dureros și aiurit în juru-i. VLAHUȚĂ, O. AL. 141. La apa Cernei însă voinicul a stat locului, fermecat de cîntecul unei zîne. id. ib. II 129. Ursan le-aține calea, și caii stau în loc. ALECSANDRI, P. A. 165. ◊ Fig. Soarele surîse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încît trei zile n-a fost noapte. EMINESCU, N. 4. ◊ Expr. Minte de stă soarele în loc = minte cu nerușinare. A sta țintuit (sau nemișcat) pe loc = a se opri brusc, a nu mai face nici o mișcare. Coboară iar îndărăt și stă țintuit pe loc. CARAGIALE, O. I 319. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele v. picior (1). Stai că trag, formulă prin care cineva (de obicei o santinelă) somează pe altul să nu se apropie de un loc păzit. La spate auzea răsuflarea de taur a lui Duma și ca un geamăt: Stai... stai... că trag. CAMILAR, N. I 189. Fără să fi băgat el de samă, scoasei revolverul și-l întinsei spre locul cu pricina: Stăi că trag! strigai eu. HOGAȘ, DR. 75. ♦ A se opri într-un loc, a nu merge, a nu călători mai departe; a poposi. Am aflat că a stat în popas o jupîneasă de la Moldova, cu slujitori și roabe. SADOVEANU, F. J. 199. Stăturăm, deci, la umbra unui mesteacăn spre a ne odihni. HOGAȘ, DR. 36. Stați pe loc de ospătați Și la umbră vă culcați. ALECSANDRI, P. P. 21. ♦ (Despre ape; poetic) A nu mai curge. Ș-așa cîntă de cu jele De stă Oltul și nu mere, Ș-așa cîntă cu căldură De stă Oltul și nu cură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 106. 2. A se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare începută, a nu mai face nimic, a nu se mai mișca. Să stea gîdea și să nu-și ascută sabia. SADOVEANU, D. P. 113. Stăi, să mai bem apă – zise mama pădurilor ostenită. Stătură și se răsuflară. EMINESCU, N. 10. Iată-n codru, iată, Că Ianuș deodată Cum benchetuiește Și se veselește, Stă, încreminește, Pe gînduri pornește. ALECSANDRI, P. P. 64. ◊ Expr. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi într-una, a nu mai tăcea. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc») Drag mi-i doamne, cel frumos, Și călare și pe jos, Și la lucru și la joc; Te face să stai pe loc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» și arătînd acțiunea întreruptă) Caii au păscut o toană și stau din ronțăit. Atunci e vremea să încălecăm iar. SADOVEANU, N. P. 127. ♦ (Despre aparate, mecanisme, dispozitive) A se opri din funcționare. A stat ceasornicul. ▭ Dar morile își țin neclintite aripile, pînă ce una din margine prinde a se mișca; apoi stă și aceea. SADOVEANU, F. J. 183. 3. (Despre fenomene atmosferice dezlănțuite) A conteni, a înceta. Acuma vîntul curge într-acolo, cătinel; dar cum va sta, prinde-va a suna mai tare căutîndu-și urma. SADOVEANU, N. P. 128. A-nceput de ieri să cadă Cîte-un fulg, acum a stat. COȘBUC, P. I 223. Poftiți ceva? o întrebă Ana, după ce ea se așeză. – Să stea ploaia, ca să pot pleca mai departe, îi răspunse asta cam peste umăr. SLAVICI, O. I 146. 4. (La imperativ, avînd și valoare de interjecție) Oprește, așteaptă. Stăi, întîi să te-ntreb. CARAGIALE, O. I 324. ◊ (În corelație cu alt verb, de care se leagă prin copula «și») Stai, comise, și lasă-mă să vorbesc, că atîta mi-a mai rămas pe lumea asta. SADOVEANU, F. J. 492. ◊ (Întărit prin repetiție) Stai, stai, nu te tulbura! zise, cu liniștea-i cumplită, Radianu. SADOVEANU, O. II 376. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Stai să ne înțelegem, grăi Pintea mîhnit. SLAVICI, O. I 144. ◊ Expr. Apoi (ian) stai oleacă (sau puțin, un pic) sau (familiar) stai, frate. Apoi stai, frățioare dragă, a răsărit zbîrlindu-și ariciul bărbii Savu Frăsinel. Ce zvonuri am auzit eu în iarmaroc la Tuchilați? SADOVEANU, N. P. 14. Ian stăi oleacă, să te duc eu la tată-tău și să văd, el te-a trimis cu pupăza de vînzare, să spurci iarmarocul? CREANGĂ, A. 58. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Da tu, Lizico, tu ce-ai vrea? – Eu?... Stai să-ți spui. VLAHUȚĂ, O. AL. I 92. Întîi numai bănuiam – acu mi-aș pune capul... Stai să vezi. CARAGIALE, O. I 311. Stai cu binișorul = nu te grăbi, fii cu răbdare. Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMINESCU, O. I 174. II. 1. A rămîne nemișcat într-un loc, a nu se mișca, a nu se îndepărta de undeva. La vorbă-n drum, trei ceasuri trec – Ea pleacă, eu mă fac că plec, Dar stau acolo și-o petrec Cu ochii cît e zarea. COȘBUC, P. I 118. Nu te pîndesc eu? De azi dimineață de cînd îmi stai în prispă ș-aștepți să-ți vie craiul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 50. Chiar pe mine, unchieșul Statu-Palmă-Barbă-Cot m-a osîndit să stau în tufarul ista. ALECSANDRI, T. I 421. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc» sau «locului») De-abia te-i mai încălzi mergînd la drum, căci nu e bine cînd stai locului. CREANGĂ, P. 241. Mergeau așa de iute, încît i se părea că pustiul și valurile mării fug, iar ei stau pe loc. EMINESCU, N. 26. Dorul, mîndră, de la tine, Peste multe dealuri vine, Ș-așa vine de fierbinte, Să stau în loc m-aș aprinde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încolo și încoace, a se ocupa tot timpul cu ceva, a fi neliniștit, a nu avea astîmpăr. Nu putuse sta locului; ieșise să se plimbe. CARAGIALE, O. I 328. Nu pot sta pe loc... mi s-au aprins călcăiele. ALECSANDRI, T. I 393. ♦ A rămîne pe loc, în inactivitate (și așteptînd parcă ceva). Oamenii trec mereu spre comitet, murmură Ioana... și noi stăm, așteptăm c-o să ne pice mana din cer! MIHALE, O. 58. Parcă i-i silă să mai întrebe de ceva. Stă așa, la doi pași de căruță. SADOVEANU, O. II 167. Stă pe loc de mult între două căi, fără să poată intra nici pe una. CARAGIALE, O. I 319. ◊ Expr. A sta pe loc = a nu înainta, a nu progresa, a stagna. Volumul de lucrări nu era prea mult mărit. Își notă observația: «stăm pe loc». MIHALE, O. 499. Ce (mai) stai? = ce mai aștepți? Ce mai stai? Ziceai că te duci. SLAVICI, O. I 200. Cînd simți (Potcoavă) că gîdele nu se mișcă, se întoarse cătră el cu întrebarea: «Ce mai stai?». HASDEU, la TDRG. Ce stai, bade, cît colea, Cu-atîta inimă rea?... Da-ndrăznește de grăiește C-a mea inimă voiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 46. Stă ce stă și... = așteaptă o vreme și, așteaptă cît așteaptă și... Fata suspina, Mama sta ce sta Și iar cuvînta. COȘBUC, P. II 144. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Omul zdravăn pune umărul și scoate carul din șanț, nu stă să i-l scoată alții. REBREANU, R. I 238. ♦ A rămîne într-un loc, a nu pleca de undeva. Unde te duci? Ce-ai să faci noaptea, pe drumuri? Stai aici. SADOVEANU, O. II 388. Tremuri și vorbind te-neci, Parcă stai de silă! Vrei să pleci! De ce să pleci? Cît ești de copilă! COȘBUC, P. I 179. Niță a fost îndemnat de camarazi și de părintele-directorul să iasă la plimbare; el a preferat să stea la școală. CARAGIALE, O. I 298. Ar fi stat Făt-Frumos locului, dar scumpă-i era frăția de cruce... mai scumpă decît mireasa. EMINESCU, N. 13. ◊ Expr. A sta (pe) locul său = a nu pleca din locul unde are obiceiul să stea sau unde trebuie să stea, a nu-și părăsi, a nu-și lăsa locul. Cînd a căzut la hotar trăsnetul și a prins a bate viforul, castelanii de margine au stat fiecare la locurile lor, ținînd lîngă sine oștile ce aveau. SADOVEANU, F. J. 182 ♦ (Despre vehicule) A aștepta într-un loc; a staționa. Pe urmă se tîngui că stă căruța la celălalt mal, pînă ce trec, pe pod, și caii. SADOVEANU, F. J. 73. Dar nu e vreme de discuții filologice: sosește trenul – și nu stă mult. CARAGIALE, O. II 160. 2. A rămîne într-o slujbă, într-o ocupație. Era funcționar. Casă, leafă, ocupație plăcută. Ai fi zis că-i cel mai fericit om. Într-o zi vine la mine și-mi spune că nu mai stă, că el mănîncă pîinea degeaba și-l mustră cugetul. VLAHUȚĂ, O. AL. I 292. Am fugit de la jupînul. – De ce? a-ntrebat bunica încruntată de cine știe ce urît gînd i-o fi fulgerat prin mintea ei veche. – Pentru că... nu mai vreau să stau. CARAGIALE, O. I 327. ◊ (Determinat prin «la stăpîn») Dacă n-a vrut să-nvețe carte și nici la stăpîn nu vrea să stea, atunci ce-o să se facă el? CARAGIALE, O. I 327. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. Părul îi sta în cap de parcă ar fi fost pus cu furca. ISPIRESCU, L. 206. Acesta și-acoperi ochii să nu mai vază spăimîntătoarea icoană. O clipă stete așa, apoi bătu hotărît la ușă, intră desfigurat. CARAGIALE, O. I 317. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «pe», arătînd locul de sprijin) Iată-i iepurii, nebunii, Coarne-n cap își pun, Stau în două labe unii, Alții peste cap s-aruncă. COȘBUC, P. II 19. Se suia pe o mulțime de scaune, puse unul peste altul, pînă deasupra, acolo sta pe cap și cu picioarele în sus. SBIERA, P. 262. ◊ (Construit cu un nume predicativ care indică poziția luată) Stătea răzămată de balustrada cafenie a cerdacului și, nemișcată, privea în zarea depărtată a drumului. HOGAȘ, DR. 94. Oare ce gîndește hîtrul de stă ghem și toarce-ntr-una? EMINESCU, O. I 48. Luau sama însă că... patru tunuri sta îndreptate spre poartă. NEGRUZZI, S. I 150. Tot corăbii ferecate Ce pe mare stau plecate Și-s cu tunuri încărcate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. ◊ (Construit cu un nume predicativ care indică o atitudine, o stare sufletească etc.) O clipă, stăpînul locului stătu încordat, simțind în tălpile picioarelor cutremurul și auzind răcnetele de război. SADOVEANU, F. J. 253. Un basm cu pajuri și cu zmei Începe-acum o fată, Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngîndurată. COȘBUC, P. I 192. Stăteau toate uimite pe cînd trecea păstorașul împărat, doinind și horind. EMINESCU, N. 5. Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cîntic fără nume... Macul singur, roș la față, doarme dus pe ceea lume! ALECSANDRI, P. A. 126. ◊ Expr. A sta ca o stană (ca un stîlp) de piatră (sau ca o statuie) = a se ține mereu în aceeași poziție fixă, neclintită, fără a face nici o mișcare. La uși în cerdac stăteau ca stane de piatră oștenii cu platoșe făcînd straja cuvenită. SADOVEANU, F. J. 29. Împrejurul lui, curtenii, îmbrăcați în purpură de aur, stau ca niște statui nemișcate. VISSARION, B. 67. Ana stetea ca un stîlp de piatră înaintea lui și asculta cu încordată luare-aminte. SLAVICI, O. I 163. A sta ca vițelul la poarta nouă v. poartă. A sta ca o găină (sau ca o curcă) plouată, a arăta supărat, necăjit, fără vlagă, fără chef. Parcă nu te-aș fi crezut așa slab de înger, dar după cît văd, ești mai fricos decît o femeie. Hai, nu mai sta ca o găină plouată. CREANGĂ, P. 222. A sta drept ca lumînarea = a sta foarte drept. A sta poponeț v. poponeț. Să stăm strîmb și să judecăm drept v. strîmb¹ (1). (Popular) Pînă-i stă cuiva capul sus = cît timp trăiește cineva, pînă la moarte. Dar, dragă, nu te-ntrista, Că la turc eu nu te-oi da, Pînă capul sus mi-o sta! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. A sta piatră (țeapăn sau înfipt în pămînt) = a se ține nemișcat. Străinul parcă n-auzea Cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Înalt, cu mustața lungă, alb ca varul la fața neted rasă... Lică stetea înfipt în pămînt înaintea ei. SLAVICI, O. I 200. A sta smirnă sau smirna v. smirnă. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», indicînd o parte a trupului) Se ridicase pe jumătate în pat și acum stătea cu ochii mari, largi, uimiți. REBREANU, N. 28. Vechilul lui Leonida stă cu mîinile în buzunar și e încredințat că, dacă n-ar fi el acolo, ar încremeni toate pe loc. VLAHUȚĂ, O. AL. I 70. Tu, cu ochiul plutitor și-ntunecos, Stai cu buze discleștate de un tremur dureros. EMINESCU, O. I 82. ◊ Expr. A sta cu degetul la gură = a ține degetul la gură, pentru a-și impune (sau a impune altora) tăcere. Moșule, tu știi pesemne, Stai cu degetul la gură, Și zîmbind șiret, ce dulce Amintirile te fură. IOSIF, V. 47. A sta cu degetul în gură v. deget. A sta cu nasul în pămînt = a sta cu capul plecat, în semn de căință, sfială etc. Sta cu nasul în pămînt și tăcea chitic. GALAN, Z. R. 244. A sta cu mîinile în sîn sau cu brațele încrucișate, cu brațele (cruciș) la piept = a sta în inactivitate, p. ext. a nu lua nici o măsură, a nu întreprinde nimic. Și ea să stea cu brațele cruciș la piept, să se uite și să n-aibă nici o putere... nici o putere... VLAHUȚĂ, O. AL. 134. Consiliul de familie nu stetea cu mîinile-n sîn. CARAGIALE, O. I 301. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. Mai bine se duce acasă, că-i plouă caii în spate și-i stau vitele cu dinții la stele din pricina slugilor. CREANGĂ, A. 154. A sta cu ochii pe cineva = a nu-și mai lua ochii de la cineva, a-l supraveghea. Mă tem de Alexe și de Lică... parcă stau numai cu ochii pe mine. MIHALE, O. 140. ♦ (Despre aparate, mecanisme, dispozitive) A nu funcționa. În ziua aceea de sărbătoare, moara sta cu roțile neclintite. SADOVEANU, F. J. 104. 2. (De obicei determinat prin «în picioare» sau «pe picioare») A se afla în poziție verticală, a se ține drept (în picioare), a nu fi așezat sau culcat. Cum stăteau cu toții în picioare, în cămăși, păreau niște umbre albe, desprinse cu greu din întuneric. MIHALE, O. 20. Unul dintre porcarii unsuroși mîna caii stînd în picioare. SLAVICI, O. I 118. Sacul gol nu poate sta-n picioare. ◊ Expr. De-abia stă de somn = nu mai poate de somn, pică de somn. Strada... șapte zile din săptămînă o ducea... într-un fel de moleșeală, ca un om care de-abia stă de somn. SADOVEANU, la TDRG. A nu mai putea sta pe picioare v. picior (1). Abia mai stă pe picioare = abia se mai ține pe picioare, e gata să cadă de oboseală. Acum începu să-l treacă sudorile și tremura, încît abia mai stetea pe picioare. SLAVICI, O. I 207. A sta în picioare = a rezista, a nu se da bătut. Toți ceilalți răzăși ipătești fiind împresurați și călcați de cneazul Bîrlădeanu, vornicul lui Petru-vodă, numai eu am stat în picioare. SADOVEANU, N. P. 7. ♦ Fig. (Învechit) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. Asediații nu stătură mai puțin vitejește decît asediatorii. BĂLCESCU, O. II 46. ◊ Expr. A sta tare pentru ceva (sau cineva) = a apăra, a sprijini cu îndîrjire ceva (sau pe cineva). Tari au stat străbunii pentru acest pămînt. BOLINTINEANU, la TDRG. A sta (cuiva) împotrivă (sau a sta împotriva cuiva) = a se împotrivi, a se opune (cuiva). Eu nu pot pune în casa asta o vorbă înainte fără să stai împotrivă. SADOVEANU, F. J. 492. Nici valurile mării nu putură să le stea împotrivă. ISPIRESCU, L. 24. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? CREANGĂ, O. A. 147. Văzînd eu că nu-i chip de stat împotriva părinților, începui a mă gîndi la pornire. id. A. 120. A sta pavăză = a apăra pe cineva. N-am a mă îngrijora de nimic, deoarece prietinii noștri care ne priveghează de trei zile stau pavăză. SADOVEANU, N. P. 193. 3. (Urmat de determinări modale) A fi, a se afla. David stătea în vremea aceasta întins în pat cu ochii la becul electric. REBREANU, N. 26. Ia, colea, zisei eu arătînd spre stînga locul unde, în adevăr, stătusem lungit. HOGAȘ, DR. 286. Lăpușneanul sta întins cu fața în sus, liniștit, dar foarte slab. NEGRUZZI, S. I 163. ◊ Expr. A sta în pat = a zăcea (de boală). Știi una, mamă?... Cîte zile sînt de cînd stau în pat? VLAHUȚĂ, O. AL. 135. 4. A ședea. În jurul său, așezați pe mesele de lucru, pe un butoi răsturnat și pe o bancă cu lemnul îmbîcsit de unsori, stăteau tractoriștii. MIHALE, O. 30. Întorcîndu-și privirea în locul unde stătuse mezinul, prezvitera a aflat scaunul gol. SADOVEANU, N. P. 51. Pe pat a șezut cineva de curînd, cineva care e învățat să stea numai în locul acela. BASSARABESCU, V. 171. ◊ (Întărit prin adv. «jos») La licărirea unui opaiț tustrei stau jos, în jurul unei mese mici, rotunde, cu picioarele scurte. VLAHUȚĂ, O. AL. I 56. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «în», arătînd obiectul pe care se șade) Stăteau pe niște scăunașe cu trei picioare împrejurul vetrei. SADOVEANU, N. P. 132. Am stat pe scaun, am luat dulceața. GALACTION, O. I 98. Capul mi-l proptesc pe coate, Stau pe prag, pe gînduri iar. COȘBUC, P. I 117. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») Stau la birou. ▭ Dacă poftești asta, dă-i mîna lui Ionuț Păr-Negru și stați alături la această masă. SADOVEANU, F. J. 28. ◊ (Urmat de o propoziție finală introdusă prin conj. «ca») Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. EMINESCU, O. I 76. ◊ Expr. A sta (ca) pe spini v. spin (I 1). Stai jos! formulă prin care cineva e invitat să se așeze, să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mînca. Încep a spune împrejurarea din capăt... cum a venit întîmplarea de au călătorit împreună, de au stat la masă împreună. CREANGĂ, A. 146. A sta în capul oaselor v. cap¹ (III 2). A sta grecește (sau turcește) = a ședea cu picioarele încrucișate sub trup. Mătușa Uțupăr stă în pat, grecește. STANCU, D. 14. Sta grecește pe tron cît e ziulica și nopticica de mare. ISPIRESCU, L. 205. A sta pe vine = a se lăsa jos, cu genunchii aduși înainte, sprijinindu-se pe vîrful picioarelor. O droaie de copii stau jos pe vine împrejurul unei străchini mari. VLAHUȚĂ, O. AL. I 90. A sta binișor = a ședea liniștit, fără să se agite. Și alăturea de mine Sta-vei oare binișor? EMINESCU, O. IV 369. 5. A lucra la... Mi-a ieșit gheb în spate stînd la stative. La TDRG. Eu stau la covată și cînt, Dar singură nu știu ce cînt. Și-n ochii mei lacrimi s-adună. COȘBUC, P. I 64. ♦ (Determinat prin «călare», «pe cal» etc.) A fi călare, a călări. Alți slujitori stăteau pe cămile. SADOVEANU, D. P. 81. Vede-un tînăr ce alături Pe-un cal negru stă călare. EMINESCU, O. I 66. Iar sultanul stînd pe cal, Sub un verde cort de șal, Barbă neagră-și netezea. ALECSANDRI, P. P. 107. 6. (Despre păsări) A fi în poziție de repaus. Numai colo-ntr-un frunzar Galben în lumină, Stă pe-o creangă de arțar Pasăre străină. TOPÎRCEANU, B. 10. Parcă mi te văd, drăguță, Că îmi zbori și că te scap. Stînd pe gard, privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. (Despre păsări) A sta pe ouă = a cloci. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău, mai rar frumos) = a-i ședea, a-i veni cuiva bine (sau rău). Cît de frumos îți va sta țărancă. GALACTION, O. I 464. Uite zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa, Și ce fată frumușică Are mama! COȘBUC, P. I 103. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă, Ea frumoasă și el tînăr, el înalt și ea înaltă. EMINESCU, O. I 154. Rău îi stă muntelui, rău, Fără piatră, fără brazi, Ca și mie fără frați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 319. Cum stă lucrul, treaba? = cum se prezintă, cum se desfășoară, cum merg lucrurile, treburile? Poftește înlăuntru și ne spune cum stau treburile prin acea parte de lume. SADOVEANU, F. J. 767. E, cum stau hotarele, pîrcălabi, Că după cum închideți ochii, așa doarme și țara. DELAVRANCEA, A. 21. M-am dus fără de veste, așa-zicînd, și nu ți-am spus, precum ar fi trebuit, cum stau lucrurile. SLAVICI, O. I 162. A ști cum stai = a ști în ce situație te afli, la ce te poți aștepta. Să se hotărască odată; să știu cum stau, căci viața mea tot e pierdută, dacă nu reușesc acum. SLAVICI, O. I 198. Cum stai (stă etc.)? = cum merge? care e situația? Andrei continuă cu tonul schimbat: Cum stați? – Mai bine. Dar trebui să zorim mereu. MIHALE, O. 147. A sta bine (sau rău) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. El ar voi să stea bine cu toată lumea și să nu supere pe nime. La TDRG. 2. (Rar) A fi posibil, a fi cu putință. Nu știu, zău, cum a sta și asta, îmi plesnește obrazul de rușine, cînd gîndesc cum am să mă înfățoșez înaintea femeii celeia, cu vorbe de acestea. CREANGĂ, O. A. 200. V. 1. (Cu determinări locale) A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. Dar ești departe, dragă, hai! – Ba bine, Atunci rămîi pe unde stai! COȘBUC, P. I 171. Unii cară clăile de pe cîmp, alții adună paiele în șiră, alții stau sus pe batoze și hrănesc mașina. VLAHUȚĂ, O. AL. I 70. Stau în fața unui local de noapte, o mică berărie. CARAGIALE, O. II 176. La castel în poartă calul Stă a doua zi în spume. EMINESCU, O. I 68. Mulți tătari stau împregiur Cu ochi mici ca ochi de ciur. ALECSANDRI, P. P. 77. ◊ Fig. Mă tem, căci grija și întristarea stau în sufletul nostru și rod ca un vierme neadormit. SADOVEANU, F. J. 508. ◊ Expr. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) sau a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a împiedica drumul cuiva, a nu lăsa pe cineva să treacă; fig. a împiedica pe cineva să facă ceea ce voiește, a-l încurca în socotelile lui, a-l deranja, a i se opune, a i se împotrivi. Dintr-o dată în calea lor, în acea zi de 20 august, rămasă de pomenire, au stătut călărimile în leafă ale măriei-sale Ștefan-vodă. SADOVEANU, F. J. 192. Nu zic că te duc [la furci]... Zic numai că te pot duce, dacă-mi stai în cale. SLAVICI, O. I 181. Cine ești tu de-mi stai în cale? – întrebă zmeul. RETEGANUL, P. IV 39. Căuta în tot chipul cum s-ar putea curăți de împărăteasa, ca să nu-i mai steie în drum. SBIERA, P. 108. A sta înaintea (cuiva) sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se ține, a se găsi la mică distanță în fața cuiva (privindu-l, vorbindu-i, așteptînd porunci). Mă duc la Timiș, stau înaintea domniilor-lor și le spun așa: solie de la Ionuț Păr-Negru. SADOVEANU, F. J. 138. Și noaptea, de zare deșteaptă... S-apropie de flacări și-aproape-n urmă stînd Viteazului în față, ea lung la el privește. COȘBUC, P. I 134. [Femeia din portret] zîmbea cu același zîmbet neuitat... Bătrînul stete mult... mult înaintea ei. CARAGIALE, O. I 315. Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele. EMINESCU, O. I 150; b) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. Muierea i-a ieșit întru întîmpinare... și i-a stat înainte cu dulcețuri și răcoritoare. SADOVEANU, D. P. 38; c) a se opune, a rezista cuiva, a sta în calea cuiva. La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins? EMINESCU, O. I 147. Că băieții, făr’ de minte, Risipesc La gloanțe multe, Nu le stă nimeni-nainte. TEODORESCU, P. P. 291. (Despre sarcini, greutăți etc.) A sta în fața (cuiva) = a trebui, a urma să fie realizate, rezolvate. A sta de față = a fi de față, a asista. La această judecată stătuseră de față și mahalagii. SADOVEANU, D. P. 146. A sta față v. față (I 2). A sta la baza unui lucru = a constitui temelia unui lucru. Cunoașterea vieții stă la baza măiestriei artistului realist. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 98. A sta în umbră = a fi modest, retras. Voi toți care ați stat pînă acum în umbră timizi... scuturați-vă, recăpătați încredere în voi. ANGHEL, PR. 186. Pe cînd alții, stînd în umbră și cu inima smerită, Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită. EMINESCU, O. I 133. A sta deoparte = a) a se ține la oarecare distanță (de...). Toți bărbații stau doparte, Iar la mijloc stau fecioare Și neveste-n largă horă. COȘBUC, P. I 72. Ia în duminica viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. Eu oi sta deoparte cu băieții. CREANGĂ, O. A. 195; b) a fi rezervat, a se ține în rezervă, a nu se amesteca într-o chestiune, într-o discuție. A sta în mîna (cuiva) = a depinde de cineva, a fi în puterea cuiva. În mîna omului aceluia stetea liniștea călătorului. CARAGIALE, O. I 313. A-i sta (cuiva) ca un ghimpe în coaste (sau în inimă) = a constitui o stingherire sau o amenințare permanentă pentru cineva. (Familiar) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemîna cuiva, în imediata sa apropiere. Niciodată, în clipe așa de înalte, inspirația nu trebuie căutată la un kilometru; ea ne stă sub nas. CARAGIALE, O. I 307. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice cînd cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau cînd nu găsește termenul, cuvîntul pe care îl caută. (Despre gînduri, preocupări) A-i sta (cuiva) pe inimă = a preocupa pe cineva, a produce neliniște. A-i sta capul la... v. cap¹ (I 4). A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta cuiva pe cap = a împovăra, a incomoda pe cineva prin prezența sau purtarea sa. Ce poți să faci, bre? răspunse Leahu mai mult din buze. Nu vezi cum îmi stau pe cap? MIHALE, O. 139. De ce i-a murit bărbatul? – Nu l-am omorît eu, mamă. – Nu l-ai omorît tu! Caută-ți altul! Ce stai piatră pe capul nostru... STANCU, D. 15. (Mai ales în basme) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a i se tăia cuiva capul. Dacă în șase luni măria-sa Ferid nu va ști tot ce se cuvine să știe ca să fii mulțămit luminăția-ta, atunci primesc să stea acest cap unde îmi stau acuma picioarele. SADOVEANU, D. P. 18. Împăratul... i-au poroncit ca să-i aducă calul zmeului numaidecît, că de nu i l-a aduce, apoi i-a sta capul unde-i stau acum tălpile. SBIERA, P. 74. ♦ A ocupa locul de la... O babă stă la fereastră și se uită cu drag la noi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 84. În tot timpul ospățului, să steie numai la spatele stăpînu-său și nici măcar să-și rîdice ochii la ceilalți meseni. CREANGĂ, P. 231. ◊ Expr. A sta la poartă sau la ușă (sau la poarta, la ușa cuiva sau a ceva) = a păzi, a străjui la ușa cuiva sau a ceva. La ușă stătea un căpitan cu pistolul în mînă. CAMILAR, N. I 186. Acesta-i un alvanit, care stă de obicei la ușa măriei-sale, lămuri Alexăndrel-vodă. SADOVEANU, F. J. 31. A sta la căpătîiul cuiva v. căpătîi (1). ♦ A fi, a se găsi scris sau însemnat. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrîne, Căci pe mucedele pagini stau domniile romîne. EMINESCU, O. I 32. ◊ Fig. În mintea lui, ca pe un răboj, stau însemnate zilele de muncă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 54. 2. A fi așezat, a fi pus, a se afla. Cinci cruci stau înaintea morii, două de piatră și trei altele cioplite din lemn de stejar. SLAVICI, O. I 115. Sala era naltă... iar în mijlocul ei stătea o mîndră masă, acoperită cu alb. EMINESCU, N. 6. Pită albă stă pe masă, Cum îi pita mai frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. ◊ Expr. (Rar) A sta în iveală = a fi așezat la vedere. În mijloc stă-n iveală un cerb de patru ani, Încins pe-a sale laturi cu șiruri de fazani. ALECSANDRI, P. A. 140. A-i sta (cuiva) capul în par = a i se tăia cuiva capul. Ce să facă el acuma? Începe a plînge și a se văieta, că știa că desară i-a sta capul în par. SBIERA, P. 58. ◊ (Despre clădiri care domină locul unde se găsesc, exprimînd uneori și ideea de durabilitate, de soliditate) În țărmul celălalt, întăi stătea Cetatea stăpînind intrările. SADOVEANU, F. J. 240. E Ostrovul San-Giorgio, pe care-a stat odinioară un falnic castel zidit de genovezi. VLAHUȚĂ, O. AL. I 116. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. EMINESCU, O. I 152. ♦ A-și avea locul undeva. Toporul și mătura tot după ușă stau. SADOVEANU, O. II 181. ◊ (Urmat de determinări care arată felul cum sînt orînduite unele lîngă altele persoanele sau lucrurile) De jur împrejur lumea pestriță, de toate treptele, stă în semicerc. CARAGIALE, O. I 301. Iar de fagii-mbătrîniți Stau rînd caii priponiți. HODOȘ, P. P. 201. Toți copiii stau roată de jur împrejurul mesei cu gurile căscate. ȘEZ. I 91. ◊ Expr. A sta cot la cot cu... = a se găsi în imediata apropiere, strîns alăturat de..., a sta unul lîngă altul. Înaintea bătăliei de la Cahul, vodă chemase la sfat de război căpeteniile și au stat alături față de măria-sa «neamurile» cot la cot cu vatamanii țărănimii. SADOVEANU, N. P. 12. A sta grămadă = a fi îngrămădiți, înghesuiți. Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. COȘBUC, P. I 223. Convoiu-ntreg, nedezlipit, Îngenunchind se lasă Pe cîmpul alb și troienit, Sub negura geroasă, Și stă grămadă la un loc Făradăpost, nici foc. ALECSANDRI, P. A. 159. A sta roi = a se îmbulzi, a se îngrămădi. Cît ai bate în palme, stau toți acei slujitori roi împrejurul nostru. SADOVEANU, F. J. 169. 3. A fi fixat sau prins în ceva, a atîrna de ceva. Poarta este bine închisă cu o bîrnă grea d-a curmezișul, ale cărei căpătîie stau în cîte-o bortă în ziduri. CARAGIALE, O. I 290. Pînă-s mere mititele, Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. Cucuiata, vai de ea, Stă-ntr-un vîrf de nuia (Aluna). ◊ Expr. A-i sta (cuiva) viața numai într-un fir de ață v. fir (1). Nu știu la cît mi-a sta capul cu... v. cap¹ (I 1). A-i sta (cuiva) în cap = a preocupa pe cineva. Aș vrea să-ncep cu fapte bune, Dar n-am făcut, ori le-am uitat Și raiu-n cap puțin mi-a stat. Și-am fost și prost la numărat – Și n-am ce spune. COȘBUC, P. I 198. A-i sta (cuiva) în minte = a fi clar pentru cineva. Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă a putut să fie tată! ALECSANDRI, P. A. 150. ♦ Fig. A fi cuprins în..., a se găsi în..., a consta în... «Soacra cu trei nurori» plăcu, fără ca totuși junimiștii să-și fi dat seama în ce stă meritul. CĂLINESCU, I. C. 192. Dacă fiecare și-ar zice că suprema fericire stă în odihna eternă, în nirvana budistă, am ajunge desigur la desființarea oricărei idei de bine, de muncă și de progres. VLAHUȚĂ, O. AL. I 103. Și așa... se făcură toate bune. Procesul-verbal nici nu trebuia schimbat: totul sta în încheiere. CARAGIALE, O. I 307. ◊ Expr. A-i sta (cuiva) în (sau, rar, prin) putință = a-i fi cuiva posibil. (Sînt gata) a te sluji cu ce-mi va sta prin putință. FILIMON, la TDRG. A sta în firea (cuiva) = a fi în firea cuiva, a ține de caracterul cuiva. O, aș putea Să-ți fac aluzie... dar nu stă În firea mea. TOPÎRCEANU, P. 260. ♦ A se limita, a se mărgini la..., a se reduce la... Ce spui, cîrpaciule, zise văru-mieu... D-apoi numa-n ciubotele tale am stat eu, bicisnicule? CREANGĂ, A. 106. Frunză verde ș-un bănuț, Nu stă lumea-ntr-un drăguț... – Ba stă, zău, dacă-i mîndruț! Frunză verde ș-o frăguță, Nu stă lumea-ntr-o drăguță... – Ba stă, zău, dacă-i mîndruță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405. ♦ (Învechit) A fi format din... În timp de pace, oștirea sta din: darabanii cu căpitănia lor... simenii, a cărora căpitănie era aga. ISPIRESCU, la TDRG. 4. (Determinat prin «pe apă» sau «deasupra apei») A pluti. Untdelemnul stă deasupra apei. ▭ Și mi-l leagă, mîndră, leagă Într-un corn de cîrpă neagră, Și mi-l țipă pe Tîrnavă. De-i vedea că stă pe apă, Fie-ți inimioara-ntreagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. VI. 1. (Cu determinări temporale sau locale) A petrece un timp oarecare într-un loc. Încă aproape un deceniu mai stă Eminovici la moșie, după căsătorie. CĂLINESCU, E. 15. M-am dus apoi cu comisul și am stat un timp la cetatea Dîmboviței. SADOVEANU, F. J. 75. Hei, domnule, cît ai stat d-ta aici? Două zile. Patruzeci să stai și n-ai să afli cîte știu eu. VLAHUȚĂ, O. AL. I 98. Oricum, Zibal mai stă la Podeni doar pîn’ la cîștiul viitor. CARAGIALE, O. I 285. ♦ A întîrzia într-un loc, a zăbovi. Mai stau puțin, ca să-mi iau bun rămas de la toate. SADOVEANU, D. P. 84. Mama nu stă... acum se întoarce. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. El vine-așa de dragul lui, Cînd vine. Eu nu pot ușa să i-o-ncui. De stă prea mult, eu cum să-i spui? COȘBUC, P. I 129. ♦ A fi, a rămîne un timp oarecare împreună cu cineva, a-și petrece timpul cu cineva. Ori m-ai zărit vreodată stînd Cu muza altuia? Se poate. TOPÎRCEANU, M. 5. Comisarul află... că luni, ca ieri, Lică a stat cu Răuț, cu Buză Ruptă, cu Săilă Boarul și cu Ghiță la cîrciumă, că ei au vorbit cam în taină despre arendașul. SLAVICI, O. I 152. Ori mai știi păcatul? poate că nici crîșmăriței nu-i era tocmai urît a sta între noi, de ne cerca așa des. CREANGĂ, A. 98. 2. A trăi, a viețui. Eu stau aicea ca într-o sălbătăcie, tac și nu știu, nici nu spun nimic, iar domniile voastre bărbații știți și vorbiți toate. SADOVEANU, F. J. 495. Pentru ce stai sfinția-ta în asemenea pustietate, îl întrebai eu, dacă mai ales, după cum spui, hoții te calcă și te pradă? HOGAȘ, DR. 48. 3. A locui. Stăteam intr-o odăiță îngustă, rece, umedă, în strada Justinian. SADOVEANU, O. II 276. Aici nu mai stă nimeni De douăzeci de ani. ARGHEZI, V. 141. Am stat la un unchi, pe Romană, Țiu minte... dar unde n-am stat? TOPÎRCEANU, B. 63. Nu-i casa lor în care stau Și-n casă nici cenușă n-au! COȘBUC, P. I 127. 4. A fi, a exista. Puțin mai este și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pămîntului, așa de iubit, de slăvit și de puternic. CREANGĂ, P. 191. El singur zeu stătut-a nainte de-a fi zeii. EMINESCU, O. I 115. ♦ (Învechit) A avea loc, a se petrece. [Mohamed] a pus piatră săpată unde a stat bătălia. DELAVRANCEA, A. 10. 5. A continua să fie, a dăinui. Munte cu capul de piatră, de furtune detunată, Stă și azi în fața lumii. EMINESCU, O. I 31. Eu iubesc, baba iubește, Casa ni se pustiește; Dar de-aș iubi numai eu Casa noastr-ar sta mereu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. ♦ A rămîne în ființă, a nu trece, a dura. Prea mult un înger mi-ai părut Și prea puțin femeie, Ca fericirea ce-am avut Să fi putut să steie. EMINESCU, O. I 185. ◊ (Intensificat prin «pe loc») La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc? EMINESCU, O. I 127. VII. 1. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb dă acestora un aspect de durată) a) (În coordonare cu un verb de care se leagă prin conj. «și») Unii oameni au asemenea noroc în viață, încît stai și te minunezi. SADOVEANU, F. J. 76. Prin atîtea schimbări a trecut sufletul meu, că uneori stau așa și mă-ntreb: oare cîte vieți am trăit? VLAHUȚĂ, O. AL. I 69. Stau cîteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe cînd începusem și eu... a mă rădica băiețaș la casa părinților mei. CREANGĂ, A. 1. b) (În coordonare cu un verb de care se leagă prin conj. «de») Și în buimăceala ceea, trezîndu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă; ș-apoi stă de-i privește, dacă te rabdă inima... CREANGĂ, A. 112. (Expr.) Ce stai de vorbești? (sau spui?), întrebare prin care cineva își exprimă surprinderea pe care i-au produs-o cele spuse de altul. Fugi d-acolo, nevastă, ii răspunse el, ce stai tu de vorbești? ISPIRESCU, L. 66. c) (Urmat de un verb la gerunziu) Și eu am stat privindu-i, pînă ce și-au isprăvit jocul. VLAHUȚĂ, O. AL. 144. Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Cînd eu stau șoptind cu draga Mînă-n mînă, gură-n gură. EMINESCU, O. I 106. Amîndoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte Lungiți unul lîngă altul, stau grăind în limba lor. ALECSANDRI, P. A. 150. d) (Urmat de un verb la conjunctiv) Sus o dată-l răsucește Și-l azvîrlă peste gard. – O să stau acum cu tine Să mă lupt... Mai vrei ceva? COȘBUC, P. I 145. Nu știu dac-ai stat vreodată să-ți dai seama de ce fel de viață trăim noi aici. VLAHUȚĂ, O. AL. I 63. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe. Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? EMINESCU, O. I 194. (În propoziții condiționale) De-aș sta să-i dau și eu răspuns, La cîte legi am fi ajuns! COȘBUC, P. I 127. Dac-ai sta să te potrivești lor. CREANGĂ, A. 39. e) (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și indicînd instrumentul) Dracilor, sînteți păgîni? Maica mea! Să stai cu bățul Ca la cîni! COȘBUC, P. I 226. f) (În expr.) A sta de (rar, la) vorbă (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp (oarecare) vorbind cu cineva despre unele și altele. De multe ori moșnegii stăteau de vorbă, povestind cu glasuri încete din necazurile vieții și din durerile prin care au trecut. DUNĂREANU, N. 17. L-am trimis la popa din Fundureni ca să-i spună că stau de vorbă cu voi. SLAVICI, O. I 132. Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară. CARAGIALE, O. I 333. Hai, dă răspuns cucoanei, ori așa, ori așa; că n-are vreme de stat la vorbă cu noi. CREANGĂ, P. 331. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a) a se sfătui cu cineva. Badea Ghiță s-a tras la o parte, lăcrămînd singur și stînd la sfat șoptit cu sufletul său. SADOVEANU, N. P. 55. Și pe teiul nostru-ntreabă: Cine sîntem, stau la sfaturi, Iară gazda noastră zice, Dîndu-și ramurile-n laturi... EMINESCU, O. I 101; b) a sta de vorbă. Intră-n casă? O, ba bine, Și-a găsit niște vecine, Stă la sfat... COȘBUC, P. I 106. A sta la taifas (la taclale sau la povești) = a pierde vremea vorbind fleacuri. Neguțătorul s-a supărat, dar n-avea cînd sta la taclale... SADOVEANU, D. P. 151. Au găsit pe primar și pe notar fumînd și stînd la taifas cu gospodarii cei doi. id. B. 194. A sta de fleacuri = a-și trece timpul cu lucruri lipsite de importanță. În vremea cînd toți cu care ai plecat într-un pas ți-au luat-o înainte, tu stai de fleacuri, de nuvele, ca un băietan de optsprezece ani. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 9. A sta (dus sau pierdut) pe (la sau, rar, în) gînduri = a) a fi preocupat, absorbit de gînduri. La fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie. COȘBUC, P. I 119. Ana stetea dusă în gînduri cînd auziră zuruitul unei trăsuri boierești cu trei cai și cu fecior pe capră. SLAVICI, O. I 146. Da... visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi. EMINESCU, O. I 157; b) a șovăi, a ezita, a se frămînta cu gîndul, neștiind ce hotărîre să ia; a sta la îndoială. Mai multă vreme am stat pe gînduri să-ți răspund ori să te las în plata domnului. VLAHUȚĂ, O. AL. I 14. Hai, nu mai sta la gînduri [zise calul]; încalecă pe mine. CREANGĂ, P. 220. Nu-i vreme de stat în gînduri, doamnă, adăogi Spancioc. NEGRUZZI, S. I 162. A sta la îndoială = a) a șovăi, a ezita înainte de a lua o hotărîre; a sta pe gînduri. Comisul cel bătrîn stătu puțin la îndoială, furat într-o parte de dragostea lui de părinte și țintuit în același timp de îndărătnicie. SADOVEANU, F. J. 98. Hai, nu mai sta la îndoială și dă-mi-le, căci atunci are să fie bine și de stăpînu-meu și de stăpîna-ta. CREANGĂ, P. 273; b) a se îndoi de ceva, a nu crede cu ușurință. Dac-ar fi găsit la Moara cu noroc, fie chiar în lada lui Ghiță, ceva din lucrurile furate de la arendașul, el tot ar mai fi stat la îndoială și ar fi zis că Ghiță poate să fie năpăstuit. SLAVICI, O. I 165. A sta în cumpănă (sau în cumpene) = a șovăi, a ezita. Omul stătu o clipă scurtă în cumpănă, apoi se întoarse și plecă repede. DUMITRIU, N. 252. Stătu puțin în cumpănă, plimbîndu-și ochii asupra mobilelor orășenești din juru-i, dar fără să le vadă. SADOVEANU, B. 38. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă? CREANGĂ, P. 29. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi, a străjui. Lae, pe care-l lăsase singur, nu era omul pe care-l poți pune să stea peste noapte de strajă la un mort. SLAVICI, O. I 166. De-atunci el stă de pază în mijlocul cîmpiei, Și nime nu s-atinge de zmeii hergheliei. ALECSANDRI, P. A. 164. A sta la (sau de) pîndă = a pîndi. A stat un timp la pîndă în desiș. SADOVEANU, D. P. 172. S-a întîlnit cu Lică și cu Răuț, care l-au luat între bîte și i-au zis că-i sfărîmă oasele dacă va mai îndrăzni să stea de pîndă. SLAVICI, O. I 151. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se tîrgui. Cît umblă el întrebînd, noi dăm de dînsul și, dacă trebuie să-l răscumpărăm, stăm la tocmeală, îl tîrguim și-l răscumpărăm. SADOVEANU, F. J. 236. A-i sta (cuiva) într-ajutor (sau în ajutor) = a ajuta pe cineva, a-i veni cuiva în ajutor. Monahul i-a stat într-ajutor la cîntare încălărat, scoțîndu-și din cap numai comanacul. SADOVEANU, F. J. 620. Alexandru Vardaru se ținuse de făgăduială; Maria era numită de trei luni: – dar de ce era nevoie să-i amintească așa, că i-a stat într-ajutor? C. PETRESCU, Î. I 19. 2. (Exprimînd ideea de durată, de continuitate) A rămîne, a se afla, a fi. a) (Construit cu un nume predicativ care indică o stare, o însușire) Ar fi stat și-acuma tot nemăritată, Dacă din păcate nu s-ar fi găsit Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit. TOPÎRCEANU, P. 235. Chipul lui stă alb, rece și liniștit. VLAHUȚĂ, O. AL. 159. Acela care ține cu mine, nu are să se teamă de nimic, iară acela care vrea să mă doboare, trebuie să stea mereu cuprins de îngrijire. SLAVICI, O. I 181. ◊ A sta singur = a) a nu avea pe nimeni lîngă sine. Și-avînd inel, ea se juca Stînd singură-ntr-o vale. COȘBUC, P. I 67; b) a fi lipsit de societatea cuiva; a petrece în singurătate. Știu, cît ai stat singur, cinstite comise, ai oftat că ai scăpat de mine. SADOVEANU, F. J. 56. A sta ascuns = a se ascunde. Care va să zică, grăi Răuț, în cele din urmă, cînd se înserează, noi îi lăsăm pe dînșii acolo, ne întoarcem, stăm ascunși și nu ieșim decît la semnalul dat de tine. SLAVICI, O. I 198. Umblu rătăcind noaptea și stau ascunsă cît e ziua. ALECSANDRI, T. I 435. A sta închis = a) a fi închis, lipsit de libertate. Nu-i așa... că tu ești nevinovat și stai închis pe nedrept. VLAHUȚĂ, la TDRG. Am stat închis multă vreme. CARAGIALE, O. I 312. În pădurea fărmecată Stăm închiși, vai, fără vină. ALECSANDRI, T. I 421; b) a se retrage undeva, a se izola. Numai un om al cărților își poate da seama de bucuria libertății de a putea sta închis între infolii. CĂLINESCU, E. 246. (Fig.) Jder îl lăsă să-și topească patima și el sta închis în sine însuși ca în scoică, pîndind pentru dînsul fărîmăturile cele mai dulci. SADOVEANU, F. J. 125. A sta nedumerit = a fi uimit, mirat, a nu ști ce să creadă. Pe cînd musafirii steteau nedomiriți, uitîndu-se cînd la unul, cînd la altul, cînd la omul ghemuit, acesta începu să horcăie tare și să geamă. CARAGIALE, O. I 365. A sta nehotărît = a nu se putea hotărî, a nu putea lua nici o hotărîre. Ghiță stete cîtva timp nehotărît. – Eu nu mă duc, zise el apoi. SLAVICI, O. I 161. A sta mut (tăcut sau fără grai) = a tăcea mai multă vreme, a nu vorbi un timp. A stat tăcut un răstimp. SADOVEANU, D. P. 135. Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind, Stă mut, de suflet gol. COȘBUC, P. I 109. A sta treaz (sau deștept, neadormit) = a nu dormi (noaptea), a veghea. Nu te așteptam, dar mă gîndeam la tine și stăteam trează. SADOVEANU, F. J. 157. Întins pe-o rogojină, cu ochii țintiți în podele, sub lampa ce-aruncă pe pereții goi o lumină somnoroasă, în sforăitul tovarășilor adormiți, stă treaz, cu pumnul sub ceafă. VLAHUȚĂ, O. AL. 146. Și cum ajunge la poarta raiului din afară, se și pune acolo de strajă și stă neadormit zi și noapte. CREANGĂ, P. 311. A sta pierdut = a) a fi absorbit în gînduri, în visare. Într-o seară, stînd așa pierdut, a băgat de seamă, fără să vrea, că tovarășii lui sînt mai aprinși ca de obicei. REBREANU, N. 27; b) a fi cuprins de emoție, a pierde stăpînirea de sine. Ea stă la pieptul lui pierdută, Dintîi cu ochii la pămînt. COȘBUC, P. I 88. A sta mărturie = a servi de martor, a mărturisi ceva. Ostași, boieri, curteni, v-am adunat aci Să stați mărturie după ce n-oi mai fi. DELAVRANCEA, A. 119. A sta gata de... = a fi gata, a se ține pregătit pentru... Sta cu pieptul deschis și gata de luptă. ISPIRESCU, U. 118. A sta fără de țintă = a privi în gol, nefăcînd nimic. Înainte-mi – cîmp deschis... Stau fără de țintă. Totu-i adîncit în vis, Prins de vrajă sfîntă. IOSIF, V. 44. b) (Urmat de determinări modale exprimînd o anumită stare sau situație) Da ce-ți veni să stai pe întuneric, bre? MIHALE, O. 142. Șase zile și șase nopți a stătut oștirea creștinilor fără pită și mai ales fără apă. SADOVEANU, N. P. 13. ◊ A sta în (sau la) soare sau (neobișnuit) în lună = a sta în bătaia soarelui, (neobișnuit) în lumina lunii. Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mîndre îmbrăcate-n flori și stele. EMINESCU, O. I 45. ◊ Expr. A sta sub ascultarea (sau la porunca) cuiva sau a-i sta cuiva la poruncă = a fi supus cuiva, a se afla la ordinele cuiva. Vra să zică, stați subt ascultarea lui Ionuț Păr-Negru? SADOVEANU, F. J. 278. (Rar) A sta ca-n cămașă de gheață = a rămîne țeapăn, a nu face nici o mișcare. Curtenii stăteau ca-n cămăși de gheață. Nimene n-avea putere să înainteze spre cocon. SADOVEANU, D. P. 32. ◊ (Determinat prin locuțiuni adverbiale) Într-un medean nu prea departe de han, în vederea mării, stăteau oameni în petrecere. SADOVEANU, D. P. 151. Pe cînd stăteau în tăcere, cu bucatele încă neisprăvite, în lumina asfințitului de început de toamnă, sunară copite de cal. id. F. J. 198. (Expr., rar) A sta în priveală v. priveală. ◊ (Urmat de un complement circumstanțial de mod) Dacă s-a mai pomenit iarnă ca asta să stai cu ferestrele deschise... DAVIDOGLU, M. 16. Și dacă stau cu ușa încuiată E că nici eu de nime n-am nevoie. TOPÎRCEANU, P. 211. Toți stau cu capul gol. CARAGIALE, O. I 321. VIII. (Urmat de o propoziție secundară predicativă construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să..., a fi cît pe ce să... Afară sta să plouă: s-a întunecat; toate în casă tac de frica furtunii. BASSARABESCU, V. 169. Cerul și-a schimbat veșmîntul, Ploaia parcă stă să-nceapă. TOPÎRCEANU, S. A. 19. Stînca stă să se prăvale În prăpastia măreață. EMINESCU, O. I 54. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. A sta gata sî... = a fi gata să... La fiecare suspin al copilului tresare spăimîntat, arcurile minții lui stau gata să se sfarme. VLAHUȚĂ, O. AL. I 30. La orice întîmplare, doamne ferește, stau gata să-și verse sîngele pentru noi... CREANGĂ, A. 166. IX. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau, mai rar, «cu») A se îndeletnici, a se ocupa cu... Ferid, în odaia cea albă, stătea cu zugrăvelile, cu numerele și cu semnele gîndului, adîncindu-le și pătrunzîndu-se de ele. SADOVEANU, D. P. 22. Cu ce spor era ș-acasă (fata): Nu știai cînd... stă la pusul pînzei, La muls oi, la storsul brînzei. La TDRG. ◊ Expr. A sta la luptă cu sine (însuși) = a se lupta cu gîndul, neputîndu-se hotărî. Și acum Ghiță alegea în el vorbele cu care să-i facă lui Pintea împărtășire despre cele petrecute între el și Lică, și stetea la luptă cu sine dacă nu ar fi, poate, mai bine să tacă. SLAVICI, O. I 144. A sta de cineva = a se ocupa de cineva, a avea grijă de cineva. Trebuie să stai numai de ele, să le îngrijești, să le curăți, să le dai apă, mîncare și cîte alte. La TDRG. A sta (de cineva) să... = a nu-i da pace cuiva pînă ce nu..., a-i bate cuiva capul să... [Muierea] tot sta de mine să merg și să merg la împăratul să cer slujba. RETEGANUL, P. V 81. A sta de capul cuiva v. cap¹ (I 1). – Forme gramaticale: prez. ind. stau, stai, stă, stăm, stați, stau, imperf. stăteam (regional steteam și stam,) perf. s. stătui (regional stetei), prez. conj. pers. 3 să stea (regional să steie), imper. stai (regional. stăi), part. stat (învechit stătut), gerunziu stînd și, învechit, stătînd (EMINESCU, O. I 91).

STINGHERI, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva să facă ceva, a nu lăsa pe cineva să lucreze, să se odihnească în liniște, a nu-i da cuiva pace; a stînjeni, a deranja. Să mă ierți, prietene, că te-am stingherit de la îndeletnicirile tale. GANE, N. III 142. Toate acestea n-au îngrozit pe voinic, nici nu l-au stingherit din citire. SBIERA, P. 153. A! tîlharule, vii sus de stingherești fata de la gherghef? ALECSANDRI, T. I. 338. ◊ Refl. Fiecare-și urmă, fără să se stingherească, treaba începută. HOGAȘ, M. N. 190. – Variantă: stinghiri (ISPIRESCU, L. 368, ALECSANDRI, T. I 252) vb. IV.

bate [At: COD. VOR., 46/7 / Pzi: bat / E: lat battere (battuere)] 1 vt A lovi, de repetate ori, cu un instrument materia dintr-un vas spre a o amesteca sau o freca bine. 2 vt (Pex; îe) A ~ putineiul A obține unt din lapte sau smântână. 3 vt (Pex; îe) A ~ apa să se aleagă unt A face o muncă zadarnică. 4 vt A lovi ritmic cu ciocanul un metal înroșit în foc pentru a-i da o anumită formă sau a-l durifica. 5 vt (Îe) A ~ bani (sau moneda) A tăia sau a turna bucăți de metal și a imprima pe ele o legendă care le dă curs legal. 6 vt A lovi cu un ciocan tăișul coasei ca să taie mai bine. 7 vt A băga de-a curmezișul, printre firele urzelii, alte fire și a le îndesa, lovindu-le cu vatalele. 8 vt (Lrț) A presa, cu spata, firele din băteală. 9 vt A lovi, cu un băț, pe sub pietrele dintr-un râu spre a alunga peștii spre năvod. 10 vt A izbi repetat, cu un instrument specific o masă de produse vegetale pentru a desprinde semințele sau fibrele textile. 11 vt A lovi repetat, cu o prăjină, crengile pomilor, ca să cadă fructele. 12 vt (Trs; rar; îe) A ~ cuiva perele A repeta neîncetat un sfat. 13 vt A scutura. 14 vt (Îe) A ~ stupii A muta albinele în alt stup. 15 vt A bate cu un ciocan sau cu maiul un metal, un material sau un obiect, în diverse scopuri. 16-17 vti (vi „din” „în”) A produce, cu un instrument muzical, sunete prin lovire. 18 vt A da de știre (lovind un instrument). 19 vt A da alarma. 20 vi (Pop; îe) A ~ (cuiva) în strună A vorbi astfel încât să-i facă plăcere cuiva. 21 vi (Fig; îe) A ~ în retragere A retracta. 22 vi (Îae) A se retrage. 23 vt (Mol; îe) A ~ cărțile A lovi (mereu) de masă cărțile de joc. 24 vt (Mol; îae) A amesteca cărțile. 25 vt (Mol; îae) A juca (mereu) cărți. 26 vt (Ing; îlv) A ~ telegraful sau a ~ o telegramă (înv depeșă) A telegrafia. 27 vt (Înv; îlv) A ~ în tipar A tipări. 28 vt A zdrobi testiculele unui miel sau ied, făcându-l sterp. 29 vt A băga un obiect ascuțit în ceva, lovindu-l repetat cu un corp tare. 30 vt A fixa un obiect de altul în cuie. 31 vt A împodobi un obiect cu ținte, pietre scumpe etc. Și a fereca. 32 vt A îndesa ceva într-un orificiu prin lovituri repetate. 33 vt A bătători. 34 vi A tropăi. 35 vt (Pex) A dansa cu foc. 36 vt (Îe) A ~ drumul sau drumurile (căile, ulițele, țările, codrii) A umbla mult Si: a alerga, a cutreiera. 37 vt (Îae) A face mereu același drum (pentru afaceri). 38 vt (Îe) A ~ mahalalele sau târgurile A umbla mereu prin... 39 vt (Îe) A ~ satu-n vergi A cerși. 40 vt (Îe) A ~ prundurile sau podurile ori lela, treta, brambura, geamburec A hoinări. 41 vt (Îs) ~ poduri Hoinar. 42 vt (Îe) A ~ laturile A rătăci. 43 vt (Îae) A greși. 44 vt (Îe) A ~ câmpii A vorbi aiurea. 45 vt (D. încălțăminte) A produce răni sau bătături Si: a roade. 46 vt A ciocăni. 47 vi (Îe) A ~ din palme A aplauda. 48 vi (Îlav) Cât ai ~ din palme Imediat. 49 vi (Fam; îe) A ~ în pumni A lovi pumnii unul de altul, făcând în necaz cuiva. 50 vt (Fig; pfm; îe) A ~ șaua A da de înțeles, fără a se adresa direct. 51 vi (Îe) A ~ la ușa sau ușile oamenilor A cere (de) pomană. 52 vi (D. păsări și câini) A da din aripi sau din coadă. 53 vi (Fam; pex) A flutura. 54 vi (D. inimă, puls etc.) A palpita. 55 vi (Pop; îe) A i se ~ coliva în piept A fi pe moarte. 56 vr (Fig) A se lovi de repetate ori. 57 vr (D. conținutul oului, la scuturare) A se lovi (de coajă). 58 vr (D. picioarele calului, pex despre cal) A se cosi. 59-60 vtr A (se) lovi. 61 vr (Spc; dfr) A se zdrobi, lovindu-se una de alta. 62 vi A da tare cu ceva în altceva. 63 vt (Îe) A ~ mingea, țurca etc. A (se) juca cu mingea, cu țurca etc. 64-65 vti (Înv) A bombarda. 66-67 vti (D. arme de foc) A trage. 68-69 vti (Pgn) A ajunge. 70 vi (Olt; îe) A ~ cu fruntea în nori A fi înalt. 71 vi (Olt; îae) A fi mândru. 72 vi (D. foc, raze de soare) A se simți. 73 vi (D. băuturi; îe) A ~ la cap A ameți. 74-75 vti (D. grindină, ploaie, brumă etc.) A cădea în cantitate mare, distrugând recolta. 76-77 vti (D. vânt) A sufla (ceva). 78-79 vti (D. aștri) A lumina (ceva). 80 vt (D. Dumnezeu și sfinți) A pedepsi. 81 vt (Îe) A ~ tactul sau măsura A marca, prin mișcări regulate cu mâna sau cu bagheta, tactul unei bucăți muzicale sau al unui vers. 82 vt A- mătănii A face mătănii. 83 vi A înclina spre... 84 vi (Fam, d. culori) A avea nuanța... 85 vi (Mol; cpp. „cu”) A plăcea. 86-87 vti (D. obiecte) A suna ritmic. 88-89 vti (D. câini) A lătra scurt și la intervale regulate. 90-91 vti (D. țarcă) A cârâi. 92 vt(a) A lovi în mod repetat (pentru a pedepsi) Si: a da bătaie. 93 vt (Pop; îe) A ~ ciobănește (furcă, măr, pe roate dobză, gros) A bate (92) foarte tare. 94 vt (Înv; îe) A ~ la tălpi A pedepsi, lovind cu un baston, o vargă etc. la tălpi. 95 vt (Fig; îae; d. avere) A risipi. 96 vt (Îe) A ~ palma (sau laba) A da mâna cu cineva. 97 vt (Îae) A ajunge la o înțelegere. 98-99 vtr (Cpp „de”) A (se) izbi. 100 vt A lovi ușor și repetat cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva, pentru a-i atrage atenția, a-l reconforta, a-l consola sau a-i arăta bunăvoința. 101 vt A lovi ușor cu palma un animal, spre a-l liniști sau a-l mângâia. 102 vt (Pfm; fig; îe) A(-i) ~ capul cuiva A nu da pace. 103 vt (Pgn; fig; îe) A ~ la cap A insista. 104 vt (Fig; îe) A-și ~ capul (sau rar firea) cu (rar pentru sau de) ceva A fi preocupat de... Si: a se frământa. 105 vt (Fig; îe) A-l ~ pe cineva gândul A se gândi (insistent) la... 106 vt (Fig; îe) A-l ~ grija pe cineva A fi neliniștit Si: (iuz) a fi îngrijat, (înv) a fi muncit. 107 vt (Fig; pfm; îe) A ~ cuiva obrazul A-i face cuiva imputări. 108 vt (Fig; pfm; îe) A-și ~ gura (sau limba) degeaba (ori în vânt) A vorbi în zadar Si: a vorbi de-a surda. 109 vt (Fig; pfm; îe) A ~ cu gâlceavă urechile cuiva A supăra cu plângeri. 110 vt (Fig; pfm; îe) A-și ~ picioarele A umbla mult. 111-112 vtr (Pop; d. armăsari; pex; d. iepe) A se împreuna. 113 vi (Rar) A da în cineva. 114 vi (Fig; pfm; îe) A ~ la ochi (rar, la urechi sau la auz) A atrage atenția, trezind interes, bănuială prin neobișnuitul situației Si: a frapa. 115-116 vir (Înv; îe) A (se) ~ cu capul în pământ A (se) umili. 117 vi (Îe) A ~ (cu vorba) A face aluzie la... Si: a aduce vorba a da ponturi, (înv) a pișcă cu vorba. 118 vrr A se lovi unul de altul. 119 vr (Pfm; fig; îe) A se ~ cu pumnii în (sau peste) cap A fi foarte supărat. 120 vr (Îae) A fi disperat. 121 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ cu pumnii în piept A se căi. 122 vr (Îae) A fi supărat. 123 vr (Îae) A se mândri. 124 vr (Pfm; îe) A se ~ cu mâna (sau palma) peste gură A se lovi peste gură pentru vorbe nesocotite. 125 vr (Îae) A duce mâna la gură înaintea unei întâmplări neașteptate sau îngrozitoare. 126 vrr A se lovi unul pe altul, pentru a se învinge. 127 vr (D. popoare) A se război. 128 vr A se lupta. 129 vr (Îe) A se ~ în parte A se lupta, fără ca nimeni să iasă învingător. 130 vr (Fig; fam; îe) A se ~ cu moartea A fi în agonie. 131 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ cu gândul (sau cu mintea ori cu gândurile) A fi preocupat de ceva. 132 vr (Pfm; îe) A se ~ singur sau de capul său A-și îndrepta comportamentul. 133 vr (Fig; d. hotar; îe) A se ~ cap în cap (sau în cap cu...) A se mărgini cu... 134 vr (Fig; d. două lucruri, situații) A se contrazice. 135 vr (Fig; îe) A se ~ de muscă A sta degeaba. 136 vr (Pop; îe) A se ~ după (rar la sau pe) ceva A căuta cu tot dinadinsul să ajungă la ceva. 137 vi (Îvr) A tinde. 138 vi (Îvr) A face tot posibilul să... 139 vi (Îvr; cpp „spre”) A porni război împotriva cuiva. 140 vt (Îvp; îe) A ~ război A se război. 141 vt A învinge. 142 vt A năpădi. 143 vt A chinui. 144 vt A fi superior. 145 vt (Spc; la jocuri) A câștiga. 146 vt (Ljc; îe) A ~ bancul A ponta sume mari. 147 vr A se zbate. 148 vr (Îc) Cum se ~Dunărea Dans țărănesc nedefinit mai de aproape. 149 vr (Pan; d. pește) A depune icre. 150 vt (Gmț; îe) bătu-te-ar norocul, hazul, pustia, cucul etc. Exprimă simpatia, mirarea, indignarea. 151 vt (Îe) Să mă ~tă Dumnezeu (sau crucea sau Maica-Precistă etc.) Jurământ pentru a fi crezut. 152 vt (Îe) A-și ~ joc de cineva (sau de ceva) A lua în derâdere Si: a batjocori. 153 vt (Pop; îae; complementul este femeia) A seduce, abandonând apoi. 154 vt (Îae; complementul este femeia) A viola. 155 vt (Îae; complementul indică lucruri) A face neglijent. 156 vt (Pfm; îe) A-și ~ mendrele A râde de cineva sau ceva. 157 vt (Îae) A-și face, neîmpiedicat, poftele. 158 vt (Înv; îe) A ~ pizma cuiva A invidia. 159 vrr (Fam; îe) A se ~ pe burtă cu cineva A fi foarte apropiat cu cineva. 160 vt (Îe) A ~ un record (sportiv) A depăși un record (sportiv). 161 vrr (Îlv) A se ~ în duel A (se) duela. 162 vrr (Pfm; îe) Se ~ ziua cu noaptea Se luminează de ziuă. 163 vrr (Îae) Amurgește. 164 vi (Fam; îlv) A ~ la mașină A dactilografia. 165 vt (Fam; îe) A ~ monedă pe... A insista pe... 166 vt (Îe) A ~ toba A spune peste tot un secret (intim). 167 vt (Îe) A ~ (pasul) pe loc A nu progresa. 168 vi (Despre un motor sau un organ de mașină) A funcționa dereglat (scoțând zgomote anonnale). 169-170 vti (D. un clopot, ceasornic etc.) A emite zgomote ritmice care indică ceva.

hărăți [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 239/22 / V: ~zi / Pzi: ~țesc / E: ns cf mg herécelni] 1 vrr (Înv; d. armate dușmane) A se angaja la luptă, hărțuindu-se. 2 vt (Reg) A asmuți un câine prin amenințări. 3-4 vtrr (Îe) A (se) ~ pe (cu) cineva A nu(-și) da pace (cuiva sau) unul altuia.

BATE (bat) I. vb. tr. 1 A lovi de mai multe ori pe cineva, a-i da lovituri cu mîna, cu un băț, etc. pentru a-l pedepsi, pentru a-i face rău: ~ cu pumnii, cu mîna, cu picioarele, cu bățul; ~ măr pe cineva, a-l bate rău, a-l stîlci în bătăi; ~ la tălpi pe cineva, a pedepsi pe cineva lovindu-l peste tălpi cu o nuia, cu un băț; Fig. ~ la tălpi (sau la pingea), a prăpădi, a cheltui în jocuri și în petreceri: cînd puneau mîna pe cîte o para, o băteau la tălpi pe must (I.-GH.); proverb ~ șeaua să priceapă iapa 👉 IAPĂ; ~ pe umăr pe cineva, a-l lovi ușurel cu mîna peste umăr în chip prietenos ¶ 2 A lovi cu putere de ceva, a izbi: muierea rea singură-și dă palme și-și bate capul de pereți (PANN) ¶ 3 A pedepsi (vorb. de urgia dumnezeească, mai ales în blesteme): Dumnezeu nu bate cu bățul, se zice cînd vine peste cineva o nenorocire; bată-te varga lui Dumnezeu! bată-te mînia lui Dumnezeu!; de asemenea, în jurăminte și blesteme: să mă bată Dumnezeu dacă mint; bată-l Dumnezeu! Alte expresiuni ca: bată-l norocul! bată-l fericea! bată-l cucul! bată-l crucea! bată-l pîrdalnicul! bată-l pustia! etc. se întrebuințează adesea ca exclamațiuni de uimire sau de admirare: sare ca o maimuță pe armăsar, parcă-l văz, bată-l Dumnezeu! (I.-GH.) ¶ 4 🎖️ A învinge, a birui (în războiu, în luptă): Ștefan cel Mare a bătut pe Turci în mai multe rînduri ¶ 5 🎖️A lovi, a ataca o cetate cu tunuri, cu puști, cu mașini de războiu, pentru a o cuprinde: Vineri de dimineață au început a batere cetatea (GR.-UR.); de aci (vorb. de puști sau de tunuri) a trage, a lovi, a ținti, a împușca: număram tunurile care băteau Silistria (I.-GH.); ~ războiu, a purta războiu, a se lupta, a se război ¶ 6 Fig. A învinge, a întrece, a se arăta mai tare (într’o discuție, într’o polemică, la joc): l-am bătut de două ori la biliard ¶ 7 A da lovituri cu o unealtă pentru a prelucra ceva, pentru a scoate ceva dintr’un lucru: 🚜 ~ pămîntul (aria, etc.), a întări pămîntul prin lovituri cu maiul, cu picioarele, etc.; 🔧 ~ fierul, a-l lucra cu ciocanul, a-l ciocăni: proverb: bate fierul cît e cald, nu scăpa prilejul din mînă, nu pierde vremea, zorește o afacere cînd vezi că e bine îndrumată; 🚜 ~ coasa, a ciocăni coasa cu ciocanul pentru a o ascuți; 🪙 ~ monetă, a face bani: 🚜 ~ grîul, porumbul, etc. a desface prin lovituri cu îmblăciul, etc, grăunțele de grîu, boabele de porumb, etc., a îmblăti; ⛓ ~ pînza, a lovi cu vătalele firele de bătătură pentru a face țesătura mai deasă; ~ un pom, a-l scutura, a-i lovi crengile cu o prăjină, cu o nuia, ca să pice fructele; proverb: bate nucile pînă nu pică frunza, să facem ori-ce lucru Ia vreme; ~ hainele, covoarele, a le lovi cu un băț ca să iasă praful din ele ¶ 8 A amesteca bine prin lovituri date cu o unealtă: ~ ouăle; ~ laptele; ~ apa să aleagă unt, a face o muncă zadarnică, a lucra fără rost; 🍽 ~ mazărea, fasolea, lintea, a reduce boabele fierte de mazăre, etc. în stare aproape lichidă, frecîndu-le și amestecîndu-le bine; ♠️ ~ cărțile (de joc), a le amesteca ¶ 9 A înfige, a vîrî, a băga în ceva. a înțepeni prin lovituri repetate: ~ un cuiu, un piron în perete; ~ un par, un țăruș în pămînt; ~ broasca la ușă; ~ potcoava; ~ cercuri la o bute ¶ 10 🎼 A face să răsune prin lovituri (vorb. de unele instrumente muzicale): ~ toba, toaca; proverb: bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte; ~ tactul, măsura, a măsura tactul, timpul, lovind ușor cu ceva; – a juca lovind tare cu picioarele în pămînt: ~ brîul, chindia ¶ 11 ⛹ A asvîrli, a arunca departe, a repezi, lovind cu ceva: ~ mingea, țurca, poarca, etc. ¶ 12 A umbla des într’un loc, a străbate, a cutreiera: se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele (I.-GH.); toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cîrlani (CRG.); ordonă... să bată codrii, ca să prinză pe fugari (NEG.); de aci proverb: ~ drumurile, ~ ulițele, ~ podurile, ~ cîmpurile, a umbla haimana, a umbla încoace și încolo pe drumuri fără nici un rost; ~ cîmpii, a vorbi într’aiurea; ~ ușile (L.-M.), a umbla din casă în casă fără căpătîiu ¶ 13 🐑 A mîna: ~ oile ¶ 14 A da lovituri, a lovi (vorb, de unele părți ale corpului): a-și ~ pieptul cu pumnii; pr. ext.: a-și ~ picioarele, a se osteni de geaba; de geabă vă mai bateți picioarele ducîndu-vă (CRG.); a-și ~ gura, a-și ~ limba (ZNN.). a vorbi de geaba, fără nici un folos ¶ 15 A vătăma, a răni prin frecare, prin apăsare: ghetele m’au bătut rău la picioare; l-a bătut jugul la ceafă ¶ 16 familiar A munci, a chinui, a nu da pace: ~ capul cuiva, a nu-i da pace, a-l supăra cu o cerere; a-și ~ capul, mintea, gîndul, firea, a-și frămînta mintea, a se osteni cercetînd ceva; a-l ~ la cap, a-l ameți, a-i produce amețeli (vorb. de băuturi spirtoase, de cărbuni aprinși): l-au bătut cărbunii la cap; și ’n mod absolut (fără obiect direct): aceasta-i altă băutură: bate mai tare la cap (SB.); a-l ~ gîndurile (sau gîndul), cugetul, mintea, a-l îndemna cugetul, a-l împinge să facă ceva ¶ 17 🌦 A vătăma, a aduce stricăciuni, a bîntui (vorb. de ploaie, grindină, brumă, etc.): Româncele serbează toate Joile de după Paști... ca grindina să nu le bată holdele (MAR.) ¶ 18 🌦 A sufla tare (vorb. de vînt): cînd vînturile îl bat, frunzele-i cad la pămînt (GOL.) ¶ 19 A izbi, a lovi cu putere (vorb. de apă. de valuri): corabia mare și valuri mari o bat (PANN) ¶ 20 🌦 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale (vorb. de soare, de lună): luna-l bătea în față (VLAH.) ¶ 21 A atinge: părul i se făcuse cu totul de aur și-i crescuse de bătea pulpele (ISP.) ¶ 22 ⛪ ~ mătănii, a face mătănii; a bătut mătănii pentru mîntuirea țării, milostiva Domnița Elena (VLAH.) ¶ 23 🐑 ~ un berbec, ~ un țap, a-l întoarce, a-l castra ¶ 24 🐒 ~ o iapă, a o încăleca (armăsarul) pentru fecundațiune ¶ 25 A-și ~ joc de cineva, a-l lua în rîs, a-l batjocori, a-l lua în bătaie de joc. II. vb. intr. 1 A lovi, a da una sau mai multe lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de în): bătea cu pumnii în ușă și-mi striga de zor să-i deschid (VLAH.); ~ cu piciorul în pămînt; de aci, în mod absolut: bate și ți se va deschide, cere și ți se va da; ~ în palme, a lovi de mai multe ori cu o palmă în cealaltă, a plesni din mîini: a) în semn de aprobare, de mulțumire, de bucurie; b) pentru a chema o slugă: bătu în palme și porunci feciorului să-mi aștearnă în odaia copiilor (I.-GH.); proverb: cît ai bate în palme, într’o clipă, îndată, numai decît ¶ 2 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de la): ~ la ușă, la poartă; Fig.: în sfîrșit succesele au început să bată și la ușa mea (VLAH.); Fig.: (Crăciunul) bate la ușă, se apropie, nu e departe; proverb: cine bate la poarta altuia, o să bată și altul la poarta lui, cine cere un serviciu de la altul, va veni vremea să i se ceară și lui ¶ 3 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de din): ~ din picior, a) a lovi cu piciorul în pămînt; b) Fig. a porunci, a se răsti; Fig.: ~ din pinteni, a fi foarte bucuros, a nu mai putea de bucurie ¶ 4 A izbi, a lovi cu putere (cu obiectul indirect precedat de în): zidul de afară în care bat valurile Oltului (VLAH.) ¶ 5 A mișca: ~ din aripi sau cu aripile; proverb: ~ din (sau în) buze, a duce lipsă de un lucru de mare trebuință, a rămînea înșelat în așteptările sale, a nu se alege cu nimic ¶ 6 🫀 A se mișca în mod ritmic, a svîcni: a-i ~ inima, pieptul, vîna, pulsul, tîmpla; Fig.: a cărui inimă bate la ori-ce faptă nobilă (I.-GH.) ¶ 7 🌦 A sufla (vorb. de vînt); îi bate vîntul în traistă, e sărac lipit; proverb: cîinii latră, vîntul bate, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 8 🌦 A cădea cu putere, cu sgomot (vorb. de ploaie, de grindină, etc.): cînd bate piatra, înfige toporul în pămînt, că-i bine (ȘEZ.): într’o seară lungă de iarnă, pe cînd ninsoarea bătea în geamuri (I.-GH.) ¶ 9 🎼 A răsuna, a suna (vorb. de tobă, clopot, etc,): băteau dobele, de gîndeai că bubue (RET.); clopotele bisericii domnești... băteau cu glas jalnic (ODOB.); de asemenea vorb. de un ceasornic: ceasornicul ce bătea de se auzea peste tot tîrgul (LET.); de aci, familiar: ~ la auz ori la urechi, a atrage luarea aminte, a face vîlvă; înființase o societate secretă, cu numele de eterie, nume modest, care nu bătea la auz (I.-GH.); Fig.: ~ bine (sau rău la urechi), a suna frumos (urît), a plăcea (a nu plăcea) auzului ¶ 10 A lătra: cîinii... au început a ~ strașnic (SEV.); proverb: cîinele bate, vîntul duce, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 11 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale, a lumina (vorb. de soare, lună, stele, de lumina focului, etc.): cînd am deschis ochii, soarele bătea în geam (VLAH.) ¶ 12 ⚔️ A împușca, a ținti: Turcii băteau cu tunurile în Muscali de-i prăpădeau (I.-GH.); cît bate pușca, cît de departe poate să ajungă, să străbată glonțul puștii; de aci, Fig.: cît bate ochiul, cît vezi cu ochii, cît poți cuprinde cu vederea, cît vezi de departe ¶ 13 ~ la ochi, a atrage prea mult luarea aminte (trezind interes sau bănuială) ¶ 14 vorb. de colori: ~ în roșu, în galben, etc., a da în roșu, în galben, a se apropia întru cîtva de una din aceste colori ¶ 15 Mold. ~ (cu...), a avea tragere de inimă, a avea simpatie: Luluța nu bate nicidecum cu Guliță (ALECS.). III. vb. refl. 1 A se lovi unul pe altul, a-și da lovituri unul altuia: băieții se bat între ei; s’au bătut cu pietre, cu pumnii, cu picioarele, cu ciomagul, cu sabia, etc.; (construit cu în): s’a bătut în duel; berbecii se bat în capete; ~ cap în cap sau în capete ¶ 2 🎖️ A se lupta pe cîmpul de bătaie, a se război: Românii s’au bătut totdeauna, n’a fost războiu fără ca ei să nu fi sărit asupra păgînilor (I.-GH.) ¶ 3 Fig. ~ cu moartea, a trage de moarte, a fi în agonie; ~ cu morile de vînt, a se lupta cu primejdii sau greutăți închipuite; ~ cu gîndurile, a se frămînta cu mintea ¶ 4 A se certa, a se lupta, a căuta să se întreacă unii pe alții pentru a căpăta ceva: liftele streine... cari se băteau mereu pe biata țară se retrăseseră peste Dunăre (I.-GH.); de aci, Fig. Mold. Bucov. a căuta cu drag pe cineva sau ceva, a-i plăcea din cale afară; (băiatul) se bate tare după femei (VOR.); o vită care se bate foarte tare după sare se numește în unele părți ale Bucovinei mîrsită (MAR.) ¶ 5 A se lovi pe sine, a-și da lovituri: începe a plînge și a se ~ cu pumnii în cap (I.-GH.); proverb: ~ cu mîna (sau cu palma) peste gură 👉 GURĂ ¶ 6 A se lovi cu putere de ceva, a se izbi: s’a bătut cu capul de toți pereții; proverb: omul pînă cînd nu se bate cu capul de pragul de sus, nu-l vede pe cel de jos 👉 PRAG ¶ 7 🫀 A se mișca în mod ritmic, a se clăti, a svîcni: i se bate inima, vîna, pulsul, tîmpla, pieptul, ochiul, sprînceana ¶ 8 A se svîrcoli, a se sbate: nu te-a frămîntat dorul ca să te bați pe iarbă noaptea întreagă fără să adormi (DLVR.); proverb: ~ ca peștele pe uscat, a duce o viață plină de necazuri [lat. batt(u)ĕre].

ANINA, anin, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A agăța (1). 2. Refl. Fig. (Rar) A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină (cuiva). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagăn”).

ANINA, anin, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) atîrna, a (se) agăța de ceva sau de cineva. 2. Refl. Fig. (Rar) A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină. ♦ A se vîrî (nepoftit), a se amesteca (în vorbă). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagăn”).

bate v. (activ) 1. a lovi de mai multe ori: el bate pe toți; 2. a da lovituri: a bate la ușă; 3. a băga, a înțepeni lovind: a bate cuie, pari; a bate toba, a da un semnal lovind toba; fig. a bate șeaua, a ținti cu vorba, a face aluziune; 4. a da un tipar sau formă (lovind cu ciocanul): a bate fierul, bani; 5. a juca bătând cu picioarele; a bate hora, brâul; 6. a bătători, a străbate: am bătut toate drumurile; a bate podurile, a umbla fără căpătâiu; fig. a bate câmpii, a aiuri; 7. a învinge pe dușmani: Mihaiu bătu pe Turci; 8. a ataca, a bombarda: trei zile bătură cetatea BĂLC.; 9. a agita: mă bate cugetul (gândurile); a bate capul cuiva, a nu-i da pace, a-l supăra cu cereri; 10. a incomoda (prin cădere continuă): soarele ne bătea în față; 11. a strica, a vătăma: bruma a bătut rău viile; 12. a pedepsi: Dumnezeu bătu pe Egipteni cu 10 plăgi; (în blesteme serioase sau glumețe): bată-l norocul! să-l bată Dumnezeu! ║ (neutru) 1. a se agita, a se mișca: a sufla (vântul), a palpita (inima), a suna (ceasornicul), a lătra la vânat (câinii); a bate la cap, a ameți, a se sui în cap (de băuturi sau de cărbuni); a bate la ochi, a face mare impresiune, a plăcea vederii; 2. a cădea cu sgomot: bate ploaia, piatra; 3. a ajunge până la, a străbate: cât bate pușca; 4. a da, a se apropia (de colori): bate în verde. 5. fig. (cu), a avea inclinațiune sau afecțiune: Luluța nu bate nicidecum cu Gulița AL. ║ (reciproc) 1. a se lupta: s’a bătut voinicește; 2. a se agita: lacul în tremur somnoros și lin se bate EM.; fig. a-și bate capul, a se frământa, a cugeta adânc: a-și bate joc, a râde de cineva, a face ceva rău și prost. [Lat. vulg. BATTERE = clasic BATTUERE].

ANINA, anin, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A agăța (1). 2. Refl. Fig. (Rar) A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină (cuiva). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagăn”).

ALEGA¹, aleg, vb. I. Refl. (învechit și popular, urmat de determinări introduse prin prep. «de») A insista pe lîngă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva, a nu-i da pace. Atunci toți... se alegară de dînsa, să le gătească într-o zi ea bucatele. ISPIRESCU, L. 23.

ANINA, anin, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a agăța, a prinde (ușor) de ceva. Aninai frîul la intrare într-o așchie mai răsărită de stîncă; în alta, și tot la intrare, acățai mantaua. HOGAȘ, M. N. 163. Ivan leagă turbinca la gură... ș-o anină într-un copac. CREANGĂ, P. 312. ◊ Fig. S-adun flori în șezătoare, De painjen tort să rumpă, Și anină-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă. EMINESCU, O. I 72. ◊ Refl. Femeia trece înainte; o creangă uscată i se anină de fustă și se zbate pe jos,- parcă ar fi un șarpe care o urmărește. SADOVEANU, O. III 243. O lacrimă curată ca un mărgăritar îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. GÎRLEANU, L. 44. În drum e o căscioară Închisă, părăsită... Dar pe ferestre încă Iedera s-anină. MACEDONSKI, O. I 18. ◊ Fig. E dimineață ca-n povești, Cu cerul clar ca o fîntînă, Cu soare proaspăt în ferești, Cu limpezi fluiere la stînă, Și-n depărtări cu o lumină De care sufletul se-anină. DEȘLIU, M. 17. Luna, alunecînd în jos pe luciul cerului, se aninase într-un vîrf de stejar pe dealul Priporului. DAN, U. 188. 2. Refl. Fig. A se lega, a se agăța de cineva, a nu-i da pace. Să nu-i zici nimică de rău [fetei], nici să nu te anini de dînsa. SBIERA, P. 150. ◊ A provoca pe cineva, a-i căuta pricină. Turcii toți cît îl zărea Între dînșii se grăia... Și pe loc ei se-aduna Și de Gruie s-anina. ALECSANDRI, P. P. 144. ♦ A se vîrî (nepoftit) undeva, a se amesteca (în vorbă). Aș vrea să știu și eu, se anină cu întrebarea Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 158. S-anină printre acești [copii] mici și cîte-un handralău de cei mari. ȘEZ. III 179.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.

LEGA¹, leg, vb. I. I. Tranz. 1. (Cu privire la fire, funii, sfori, ață etc.) A împreuna, a înnoda, a îmbina, a uni strîns capetele (printr-un ochi, nod, fundă etc.). Părul tău bălai și moale... mi-l legi după grumaz. EMINESCU, O. I 82. ◊ Expr. A lega gura pînzei v. gură. A lega (sau a strînge) băierile de la pungă = a face economii, a deveni (mai) econom, a fi (mai) strîns la pungă. 2. A închide un sac, o pungă etc. strîngînd gura cu o sfoară înnodată. Leagă turbinca strîns la gură, o pune sub cap. CREANGĂ, P. 303. Pune o piatră în tureatca unei ciubote ș-o leagă la gură. ȘEZ. I 276. 3. (Cu privire la un obiect sau un material) A strînge într-o învelitoare de pînză sau de piele (basma, sac, pungă etc.). Reteză cele douăsprezece limbi ale balaurului... vede basmaua fetei, le pune în ea și le leagă. ȘEZ. I 69. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte socotit la cheltuieli; a fi zgîrcit. Lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3. 4. A încinge, a uni într-un mănunchi sau a pune la un loc într-o sarcină diferite lucruri, înfășurîndu-le și strîngîndu-le cu o funie, un fir etc. Te-am văzut legîndu-ți snopii. COȘBUC, P. II 64. Începe a smulge la sălăți într-ales și leagă o sarcină mare, mare. CREANGĂ, P. 215. ◊ Expr. A lega două în tei v. tei. ◊ Refl. pas. Brazdele cosite... se leagă sau se mrejuie, adecă se fac snopi. PAMFILE, A. R. 130. 5. A fixa, a strînge ceva cu o funie, cu un fir etc. ca să nu se desfacă, să nu se clatine sau să nu alunece. Peste piuă prăvăli o bucată de stîncă, pe care o legă din toate părțile cu șapte lanțuri de fier. EMINESCU, N. 7. Numai pantofii să mi-i leg. ALECSANDRI, T. I 41. Pe lopată n-o poci pune [pîinea], De n-oi lega-o c-o fune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 428. ♦ (Cu privire la un obiect compus din mai multe piese) A strînge cu un cerc; a încercui, a îmbina. Rotarii sînt solicitați a face roate mai supțiri... ferarii a le lega cu fier. I. IONESCU, D. 497. Oala dogită în zadar o mai legi. Butea cu un cerc nicicum se leagă. Expr. A lega tabără = (învechit și arhaizant) a înconjura o tabără cu care prinse unul de altul, ca să nu poată pătrunde dușmanul. Măria-sa, cu aceiași luptători... legase tabără între codri și smîrcuri. SADOVEANU, N. P. 11. 6. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune scoarțe. V. broșa, cartona. Pergamente și colecții vechi neprețuite Legate-n marochine. CAMIL PETRESCU, V. 7. O carte veche legată cu piele. EMINESCU, N. 44. II. 1. Tranz. (Urmat de determinări locale) A prinde, a agăța, a atîrna un obiect de altul. Vitoria potrivise și legase pușca cea scurtă dinapoia șalei. SADOVEANU, B. 106. Așteaptă pînă vin alte care, de-l leagă dinapoia lor, și se duce în treaba lui spre casă. CREANGĂ, P. 42. Tot cu frîul m-ai mustrat Și cu zbiciul m-ai mînat Și la gard că m-ai legat. HODOȘ, P. P. 46. ◊ Fig. Mama... rămăsese văduvă, cu doi copii legați de poale. STANCU, D. 6. ◊ Expr. A lega (ceva) la (sau de) gard v. gard. A lega (pe cineva) la gard v. gard. 2. Tranz. Fig. (Mai ales în construcții negative) A reuni sunete sau cuvinte pentru a vorbi, a combina (cuvintele care urmează să exprime o idee). Nu poate să lege nici un cuvînt. BART, E. 186. De uimire nu putea lega o vorbă. VLAHUȚĂ, N. 198. ♦ A exprima. Dacă... Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris. VLAHUȚĂ, O. A. 75. 3. Tranz. Fig. (Cu privire la două puncte depărtate) A uni, a face să comunice, a stabili o legătură. O pîrtie ne leagă tinda de fîntînă. STANCU, D. 72. Șoseaua... leagă orașul cu portul. SAHIA, N. 43. ◊ Refl. pas. La un semn, un țărm de altul, legînd vas de vas, se leagă. EMINESCU, O. I 144. 4. Tranz. Fig. A înfiripa, a stabili (relații de prietenie sau de dragoste). Om lega frăție de cruce. EMINESCU, N. 7. Ochii și sprîncenile... leagă dragostele. TEODORESCU, P. P. 301. ◊ Refl. pas. După despărțirea lungă, întîlnirea lor se leagă greu. SADOVEANU, M. C. 121. Ascultă dar, cum s-a legat acest amor. NEGRUZZI, S. I 64. ◊ (Cu privire la o convorbire etc.) Discuția se legă tărăgănat, fără însuflețire. C. PETRESCU, A. 370. 5. Tranz. Fig. (Cu privire la persoane sau colectivități) A uni, a apropia (din punctul de vedere al sentimentelor, al ideilor, al intereselor). Dragostea cînt-o, dragostea mare Ce leagă popoare lîngă popoare. FRUNZĂ, S. 52. N-am grijă, căci ne leagă pe amîndoi destinul, De-oi pierde eu Suceava, tu Laski, pierzi Hotinul. ALECSANDRI, T. II 176. ◊ Refl. reciproc. S-au legat buni prieteni și amîndoi au petrecut multe amurguri și multe nopți. SADOVEANU, E. 132. ♦ A căsători. Desfăcut-a doi drăguți și legat-a doi urîți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. ◊ Expr. A lega viața (sau a-și lega viața) de cineva sau de viața cuiva ori (rar) a-i lega cuiva lumea cu cineva = a (se) căsători. Las’ să leg a mea viață de a ta. EMINESCU, O. I 142. Nu-mi lega, maică, lumea Cu cine nu mi-i voia. SEVASTOS, C. 46. ◊ Refl. De-ar vroi cu mine fata să se lege-n cununie. ALECSANDRI, P. III 236. 6. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. («de») A se ține scai de cineva, a nu-i da pace, a plictisi, a stărui mereu pe lîngă cineva; a se agăța de cineva, a-i cere socoteală, a-l trage la răspundere. Leagă-te de fată-ți, ce te legi de mine? COȘBUC, P. I 252. Nu eu m-am legat de tine, ci tu te-ai legat de mine. SLAVICI, O. I 359. Ciubotele văru-meu se rup... Și el, supărat la culme, se leagă de Pavel să-i facă altele în locul acelora. CREANGĂ, A. 105. ◊ Fig. De cine doru se leagă, Nu se face om de treabă. HODOȘ, P. P. 37. 7. Refl. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se îndeletnici cu ceva, a avea interes pentru ceva. În loc să mă leg de sapă, Eu duceam murgul la apă. ALECSANDRI, P. P. 254. ♦ A se ocupa de ceva. De care parte a literaturii îmi rămînea să mă leg? ALECSANDRI, S. 110. III. Tranz. 1. (Cu privire la oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frînghii, unui lanț etc.; a înlănțui, a încătușa, a fereca, a pune în fiare. Legă pe Decuseară cu mînile-n spate. RETEGANUL, P. III 43. Pe ciobani legatu-mi-au Dulăi-mpușcatu-i-au Iar pe baciul cel mai mare Îl fereca și mai tare. ALECSANDRI, P. P. 58. Mă lega vîrtos de coate. id. ib. 266. ◊ Expr. A lega (pe cineva) de mîini și de picioare = a-i face imposibilă orice mișcare, a-l imobiliza complet. A lega burduf (sau butuc, cobză, fedeleș) pe cineva sau ceva v. c. Nebun de legat = nebun furios. ♦ (Cu privire la o parte a corpului) A imobiliza cu ajutorul unei legături. Săcuii le legară mîinile la spate. BĂLCESCU, O. II 259. Îi lega brațele-n cruci. ALECSANDRI, P. P. 135. ◊ Expr. A lega cot la cot v. cot. A lega limba (sau gura) cuiva = a opri pe cineva să vorbească. ◊ Refl. (În expr.) A i se lega (cuiva) limba = a amuți, a nu mai putea vorbi (de obicei din cauza unei emoții). Se uită țintă la localul Camerei și i se pare că i s-a legat limba în gură. SP. POPESCU, M. G. 82. Nu-ți aflu nume... Limba-n gură mi se leagă. EMINESCU, O. I 82. Mă îngîni pentru că mi se leagă limba cînd te văd. ALECSANDRI, T. 903. A i se lega (cuiva) picioarele = a nu mai putea umbla (de obicei din cauza unei emoții). Picioarele mi se leagă, Ori de frunză, ori de iarbă, Ori de tine, mîndră dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. 2. (Cu privire la un animal) A prinde de ceva (cu un frîu, lanț, funie etc.) ca să nu poată fugi; a priponi. Au descălecat ș-au lăsat caii unul lîngă altul, fără să-i lege, fără să le deie grăunțe. SADOVEANU, B. 162. Îl rugă să-și lege ogarul. ISPIRESCU, L. 296. Vorba ceea: leagă calul unde zice stăpînul. CREANGĂ, P. 224. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga, a se îndatora, a-și lua angajamentul, a făgădui solemn. Te legi că mă vei chema? – Mă leg. RETEGANUL, P. I 57. Giupînul Arvinte se leagă cu giurămînt de afurisenie. ALECSANDRI, T. I 320. Le scrisese în mai multe rînduri ca să vie, legîndu-se prin cele mai mari jurăminte că nu le va face nimica. NEGRUZZI, S. I 159. ◊ (Tranz. în expr.) A lega pe cineva cu limbă de moarte v. limbă. 2. Tranz. (În superstiții și în basme) A opri din acțiune prin vrăji, farmece. După cum scrie la gromovnic, în zilele acestea sînt legate vînturile și furtunile, pînă și-a cloci ouăle în stîncile mării paserea alchion. SADOVEANU, O. A. II 158. Este o femeie tare bătrînă, tare zbîrcită, dar tare vrăjitoare! Norii îi leagă, apa o-ncheagă, face ce vrea, doar c-o nuia. VISSARION, B. 167. Poate că zidarii și cărămidarii or fi legat norii. ALECSANDRI, T. I 399. V. Tranz. 1. (Cu privire la oameni sau la părți ale corpului omenesc) A înfășură, a înveli, a acoperi. Să-ți leg ochii și urechile c-un ștergar. CREANGĂ, P. 54. Ochii că i-au legat. ȘEZ. I 77. ◊ Expr. A lega la ochi pe cineva = a amăgi, a înșela pe cineva. Mi se pare că... te-a legat la ochi și, în loc de iapă, ți-a vîndut o mîță. HOGAȘ, M. N. 9. (Glumeț) A-și lega capul = a se căsători. Ei nu-i da inima să-și lege capul cu nici unul din pețitorii ce veneau să o ceară. ISPIRESCU, L. 386. ◊ Refl. Se ridică să vorbească o femeie... Se legase la cap cu o cîrpă roșie, căci știa că-i stă bine. DUMITRIU, N. 167. Se legă cu maramă la cap. ISPIRESCU, U. 71. ◊ Refl. reciproc. Fetele se leagă una pe alta la ochi. ȘEZ. I 145. 2. A pansa, a bandaja, a obloji. Îl legă la bubă și ursul plecă mormăind. ISPIRESCU, L. 326. Udă cîrpa-n apă rece Te leagă la cap și-ți trece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 14. ◊ Refl. Fiecare se leagă unde-l doare (= fiecare își cunoaște greutățile). ◊ Expr. A te lega la cap (cînd nu te doare) = a-ți crea complicații inutile. VI. 1. Intranz. (Despre plante) A trece de la înflorire la rodire, a prinde rod. Pomul înflori mai frumos și legă mai mult decît altădată. ISPIRESCU, L. 82. ◊ Tranz. (Rar) [Fasolea] se suie pînă la un loc Șade-n loc și leagă bob. TEODORESCU, P. P. 276. 2. Refl. (Despre sosuri, dulcețuri, șerbeturi etc.) A se îngroșa, a se întări, a se închega. Du-te de le mai dă o fiertură [dulceților] pînă s-or lega cumsecade. ALECSANDRI, T. I. 31.

coastă¹ sf [At: PSALT. 37/24 / V: cuastă / Pl: ~te, (reg) coste, costi, ~ / E: ml costa] 1 Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar, în față, de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. 2 (Îs) ~te adevărate Cele șapte coaste de sus ale omului, legate direct de stern. 3 (Îs) ~te false (sau, pop, neadevărate) Cele cinci coaste de sub coastele adevărate, care nu sunt legate direct de stern. 4 (Îs) ~te flotante (sau, pop, slobode) Cele două coaste de jos, care nu sunt legate de stern. 5 (Îpp; îe) A scoate ~ta de drac (din femeie) A bate o femeie, atunci când e rea. 6 (Fam; îe) Slab (sau, irn, gras) de-i poți număra (sau i se văd) ~tele Foarte slab. 7 (Pfm; îe) A mânca ~te prăjite A nu mânca nimic Si: a mânca răbdări prăjite. 8 (Pfm; îe) A bate (sau a freca ori a lăsa) pe cineva la trei (sau patru) ~te, ori a face cuiva pântece din ~te, ori a-i rupe (sau frânge) ~tele A bate rău. 9 (Pfm; îe) A i se lipi cuiva ~tele de foame sau a i se lipi ~tele de pântece ori a avea ~tele lipite A fi foarte flămând. 10 (Pfm; îe) A avea ~tele lipite A fi foarte slab. 11 Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri pân la coapse. 12 Partea laterală a corpului animalelor. 13 (La. obiecte) Latură. 14 (Înv; îs) ~tele luntrei Părțile laterale ale unei bărci. 15 (Îvp; îs) Pe o ~ Stil de înot pe o parte. 16 (Îvp; îlav) Pe o ~ Pe o parte. 17 (Îe) A zăcea pe ~te A zăcea culcat pe o parte. 18 (Înv; îe) A lăsa (sau a pune) pe cineva pe ~te A face să zacă (din bătaie). 19 (Îpp; îe) A-și da ~tele cu cineva A se înțelege în ascuns. 20 (Îvp; îe) A da ~te A da ascultare. 21 (Fam) A avea pe cineva în ~te A se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva. 22 (Îvp; îe) A nu da cuiva din ~ A nu da pace. 23 (Îe) A-i pune cuiva sula în ~ A obliga pe cineva să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). 24 (Și cu complinirile muntelui, dealului, colnicului etc. sau de munte, de deal etc.) Pantă. 25 (Înv; îlav) De-a ~ta sau din ~te Oblic. 26 (Îrg; îe) De-a ~ta basaraba Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 27 Țărm (al unei mări). 28 Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave. 29 (Iuz) Flanc al unei armate. 30 (Iuz) Cameră laterală. 31 (Bot; reg; îc) ~ta dracului sau ~ta vrăjmașului Sparanghel (Asparagus officinalis).

*FIX I. adj. 1 Nemișcat, neclintit, care nu se mișcă din loc; stele fixe, acelea care-și păstrează poziția unele în raport cu altele ¶ 2 Neschimbat, statornic, care nu variază: preț ~ ¶ 3 Idee ~ă, idee care preocupă mereu pe cineva, care nu-i dă pace să se gîndească la altceva ¶ 4 Care nu se descompune, care se elimină cu greu: corp ~. II. adv. În mod fix: a privi ~, a se uita ~, a se uita țintă (la cineva), fără a-și îndrepta privirea în altă parte [fr.].

CAP¹ (pl. capete) sn. 1 🫀 Partea superioară a corpului omului în care se află creierii și principalele organe ale simțurilor (🖼 817): îl doare ~ul; a-și lua căciala din ~; a-și smulge părul din ~; a-și pune mîinile în ~; a da din ~; a-i fi drag ca ochii din ~; din ~ pînă ’n picioare, din creștet pînă ’n tălpi, de sus pînă jos, desăvirșit: Natalia mea ... este muzicantă din ~ pînă’n picioare NEGR. ¶ 2 De asemenea, despre partea anterioară a corpului animalelor: ~ de cal; familiar ~ de bou, om prost ¶ 3 pr. anal. Vîrf, creștet: Buba ~ nu face, pînă nu se coace PANN. ¶ 4 Fig. Minte, deșteptăciune. pricepere: are ~ bun: om cu ~, fără ~; ~ sec, prost, nepriceput: nu se mai învață minte, ~ete seci ce sînt DLVR.; e greu de ~; ușor de ~; mai cu ~, mai priceput, mai deștept; a(-și) băga în ~ 👉 BATE I. 1; a(-și) bate ~ul, a-și sparge ~ul BATE I. 10; a deschide ~ul cuiva, a-I face să priceapă; a-i intra în ~, a pricepe; a-și închipui; a (nu)-l tăia sau a (nu)-l duce ~ul, a (nu) se pricepe: apoi de, cocoane, ~ul meu nu mă duce așa departe ISP.; a-și pierde ~ul, a se zăpăci; ajuns de ~ 👉 AJUNS I. 4 ¶ 5 Fig. Viață: nu-ți pune ~ul în primejdie CRG.; a-și pune ~ul, a-și răpune viața; pr. exag. a se prinde, a pune rămășag pe viața lui; a-și risca viața, a-și pune viața în primejdie; proverb: a-și pune ~ul sănătos subt evanghelie, a se băga de bună voie în belea, într’o situațiune neplăcută; vai de ~ul lui, vai de viața lui, nu e de invidiat; o jur pe ~ul meu; a mînca ~ul cuiva, a-l prăpădi, a-l face să-și piarză viața ¶ 6 Fig. Partea de sus. partea superioară, partea dinainte a unui lucru, frunte: în ~ul mesei (în opoz. cu coada mesei), în ~ul bucatelor, în locul de cinste; în ~ul regimentului ¶ 7 Fig. Capăt, margine, căpătîiul de sus sau de jos: cum mă vede, se dă jos în ~ul scării I. -GH.; satul era înghițit, ca într’un fum spulberat, aci către un ~ al satului, aci către ceilalt DLVR.; ~ul podului; Fig.: din ~ul locului, de la început ¶ 8 Fig. Început: judecata Patriarhului iaste începătură și ~ tuturor judecăților bisericești PRV. -MB.; îți sporesc simbria la fie-care ~ de an S. -ALD.; de (la) un ~ vreme, de la o vreme încoace; stai s’o iau de la {~CAR.; pop.: ~ de post PAMF.} ¶ 9 Fig. Toiu, miez: lelea Nastasia rămăsese de bărbat, cu cinci copii, în ~ de iarnă {~RET.; ~ de noapte 👉 21 ¶ 10 Fig. Bucată, căpătîiu, capăt; sfîrșit: un ~ de ață; a o scoate la ~, a o scoate la căpătîiu; a-i da de ~, a da gata; a prăpădi: leul ... le-a făcut sfîrșitul, adică le-a dat de ~ ȚICH. ¶ 11 Fig. Persoană, individ: un ~ încoronat; am plătit cîte un leu de ~ (=de fie-care); dare pe ~, impozit personal; pop.: un ~ de om, un om; deasemenea despre animale, unitatea unui număr colectiv, bucată: ne-o perit vre-o zece capete de vită ALECS. ¶ 12 Fig. (pl. capi, ‡ capete) Căpetenie, șef; om (mai) de frunte: ~ul Statului: ~ul familiei; de vor fi unii dentrînșii mai ~ete, cum s’are zice ispravnici PRV. -MB.; Fig.: a ajuns coada ~, a ajuns cel din urmă, cel mai prost, să fie în fruntea celorlalți; -Fig. Cap de operă 👉 CAPODOPERĂ ¶ 13 Chip, mijloc, putință: Dac’am prins de-a o iubi, N’a fost ~ a o urî IK. -BRS.; nime n’are ~ să se odihnească în casa asta, de răul vostru CRG. ¶ 14 ‡ Paragraf, articol, capitol; ⚖️ titlu, punct: ~ de acuzare ¶ 15 ⚚ Capital: asigurîndu-le plata integrală, capete și dobînzi, cînd se vor vinde proprietățile I. -GH.; Fig. a-și scoate din capete, a se despăgubi, a-și scoate din pagubă ¶ 16 💫 ~DE-BOU, constelația Taurului ¶ 17 🌿 CAP-DE-COCOȘ = DULCIȘOR; -CAPUL-ARICIULUI = BUZDUGAN 4; – CAPUL-CĂLUGĂRULUI, plantă ierboasă, cu flori galbene (Leontodon autumnalis) (🖼 818) ; -CAPUL-ȘARPELUI, plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori roșii ca sîngele (Echium rubrum); – CAPUL-VIPEREI = IARBA-ȘARPELUI¹ ¶ 18 🐙 CAP-DE-MORT, CAP-DE-MOARTE, CAPUL-MORȚILOR, CAPUL-LUI-ADAM, insectă numită mai adesea „strigă” 👉 STRIGĂ; – CAPUL-CERBULUI – RĂDAȘCĂ ¶ 19 CAPU-’NTOARCE sm. PĂC. 🐦 = CAPÎN-TORTURĂ ¶ 20 proverb (Nici) în ruptul ~ului, odată cu ~ul, pentru nimic în lume, nici mort, cu nici un preț: zicea că odată cu ~ul nu putea el crede una ca asta ISP.; cu ~ul amînă 👉 AMÎNĂ; om numai cu ~ul, singur pe lume (fără familie); fără nici o stare; singur cu ~ul (său), singur-singurel, fără nimeni; a se bate cu ~ul de pereți (sau de toți pereții) 👉 PERETE; a da cu ~ul de pragul de sus 👉 PRAG; a umbla cu ~ul între urechi 👉 URECHE; ori cu ~ul de piatră, ori cu piatra de ~, tot una e, cel sărac, cel mai slab, e totdeauna fără noroc; nevoie de ~ 👉 NEVOIE; a-i fi de ~, a-i fi spre pierzarea capului, mai ales în blesteme: fi-le-ar de ~: de (sau din) ~ul meu, tău, său, independent, liber; din propria inițiativă, nesilit de nimeni: am rămas liberă, de ~ul meu ALECS.; spune drept, tu ai făcut-o din ~ul tău ? VLAH.; a-și face de ~ , a) a face tot ce-i place, b) a face fapte care-l duc spre pierzare; a sta, a se ținea de ~ul cuiva, a nu-i da pace, îmboldindu-l cu rugăminți; în ~ pînă la unul, deplin, tocmai: peste un an de zile în ~ , are să-l ia de bărbat CAR.; cu noaptea în ~, pe cînd e încă noapte întunecoasă; în ~ de noapte, în ~ul nopții, în miez de noapte, în toiul nopții: nu mă alunga de la casă în ~ de noapte RET.; cît păr în ~, mulțime nenumărată; a-și lua lumea în ~, a fugi fără să știe unde, încotro îl vor duce ochii; a se sparge în ~ul cuiva, a cădea asupră-i consecințele, urmările unei fapte săvîrșite de altul; a pune ~ul, a ațipi, a trage un puiu de somn; a se pune pe ~ul cuiva, a stărui mult pe lîngă cineva, a nu-i da pace; a sta, a ședea pe ~ul cuiva, a nu se deslipi de cineva, aducîndu-i supărare; pe ~ete, a) pe întrecute, care mai de care; b) ca nebunii: a (se) da peste ~, a) a (se) răsturna, a (se) rostogoli, a (se) prăvăli; b) a întrebuința toate mijloacele, a se face luntre și punte, a face tot ce e cu putință; a da paharul peste ~, a-i deșerta: a da ochii peste ~, a muri; a nu avea nici ~ nici coadă, a nu avea niciun înțeles, nici un rost; a nu avea unde să-și plece ~ul, a nu avea nici un căpătliu, a nu avea unde să șază sau să doarmă, a nu avea nimic; a nu avea ce-și face capului, a nu avea încotro, a nu putea face altfel, a fi silit să facă cum i se impune; a nu ști ce să-și facă capului, a fi în mare încurcătură, a nu ști ce să facă ca s’o scoată la capăt; a-și scoate capul în lume, a se arăta, a ieși între oameni; nu-i un ~ de lume, nu e cine știe ce lucru mare: nu te teme, dragul meu, o noapte nu-i un ~ de lume, va trece și ea RET.; a-și lua lumea în ~, a pleca în lume, a porni în lumea largă; a nu-și vedea ~ul (de trebi), a avea mult de lucru: Ce-i ea, copil? Nu-și vede ~ul de supărări, de griji, de casă VLAH.; ~ ai, minte ce-ți mai trebue?, se zice în ironie unuia care face mereu greșeli, și nu vrea să ție seamă de sfaturi; ~ul face, ~ul trage, fie-care sufere urmările greșelilor sale; ~ul plecat nu-l taie sabia, cine știe să se plece, să se umilească, scapă de primejdie; ~ul să trăească, că belele curg 👉 BELEA 1; cîte capete, atîtea și căciuli, cîți oameni, atîtea păreri; cine-și păzește limba, își păzește ~ul, cine știe să-și măsoare vorba, scapă de supărări; unde nu e ~, vai de picioare, vai de omul fără minte, vai de poporul fără buni conducători; 👉BARBĂ, PEȘTE, PICIOR [lat. caput, capĭta].

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

ANINA (-in) I. vb. tr. 1 A pune un lucru într’un loc așezat sus, a prinde de ceva, a acăța: am aninat pălăria în cuiu; anină armele la oblînc (CRG.) ¶ 2 A ridica, a sui pe ceva ¶ 3 A pune pe lîngă ceva: Orientalii n’au obiceiu să anine pe „parole d’honneur” la promiterile lor (I.-GH.) ¶ 4 Bucov. A spînzura: i-au rădicat spînsurătoarea și era acuma numai să-l anine (SB.). II. vb. refl. 1 A rămînea prins, acățat, într’un loc așezat sus: s’a aninat bățul în pom ¶ 2 A se prinde, a se apuca de ceva (ținîndu-se cu mîinile): Cu brațele-amîndouă de gîtul meu te-anini (EMIN.) ¶ 3 A se prinde cu mîinile de cineva, a se amesteca printre alții, a intra în joc: Duminica nu ne aninam în horă decît toți patru la rînd (VLAH.); proverb: Amin, amin. Și eu m’anin, se zice despre cineva care vine nepoftit unde sînt alții, la masă, la petrecere, sau iron. cînd vrea să spună cineva că e de aceeași părere cu acela care a vorbit înaintea lui ¶ 4 A se prinde din nebăgare de seamă de un cuiu, de un mărăcine, etc. ¶ 5 A se lega de cineva, a sări asupra cuiva: Și pe loc ei s’aduna Și de Grue s’anina (ALECS.-P.) ¶ 6 A se ținea mereu de cineva, a nu-i mai da pace, a-l urmări mereu, a se alega: se anină de mine ca scaiul de oaie [lat. *allevinare < levare].

APUCA (apuc) I. vb. tr. 1 A pune în grabă, cu iuțeală, mîna pe ceva: apucă o piatră și aruncă în ei ¶ 2 A prinde cu mîna, a lua ceva spre a ținea în mînă: a apucat oala de toartă ¶ 3 A prinde cu gura, cu dinții: puneau traistele în capetele cailor, ca să nu apuce iarbă (NEC.) ¶ 4 A ajunge să ia, a se folosi de un lucru: i-au dat poruncă să strice toate cetățile... să nu le apuce Leșii cu oști (MUST.) ¶ 5 A lua ceva pe un lucru (la vînzare), în spec. un preț mai mare decît face el, decît se putea aștepta: scîndurile să le vinzi, poți ~ pe ele pînă la o sută de lei (CRG.) ¶ 6 A lua cu sila, a răpi: cine lăcomește să apuce cele străine, pierde și ale sale (MUST.) ¶ 7 A ajunge la o situațiune, la o demnitate prin mijloace silite, pe cale ilegală: se ispiti să apuce domnia (MX.) ¶ 8 A prinde pe cineva de o parte a corpului: l-a apucat de gît; proverb: parcă a apucat pe D-zeu de un picior, se zice despre cineva care are o bucurie neașteptată; – ziua fuge de bivoli și noaptea-i apucă de coarne, se zice despre cei prefăcuți, cari vreau să pară virtuoși ¶ 9 A pune mîna pe cineva, a prinde: apucîndu-l Turcii, l-au dus la Țarigrad (MUST.); de aci, a pune mîna pe cineva ca să-i slujască, ca să se folosească de el: stăpînii unde slujea el... se băteau care de care să-l apuce (ISP.) ¶ 10 A cuprinde: l-a apucat în brațe ¶ 11 A sili pe cineva să facă un lucru, a nu-l lăsa să mai întîrzie: l-am apucat să-mi plătească datoriile ¶ 12 A lua la răspundere pentru ceva: el nu știa ca cine să i le fi luat și n’avea pe cine ~ de ele (ISP.) ¶ 13 ~ din scurt, a cere cuiva socoteală pentru ceva, a-l descoase: se mirau cum de știe el așa bine să potrivească... și l-au apucat din scurt (VOR.) ¶ 14 A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva sau ceva: de veneam cu două minute mai tîrziu, nu mai apucam trenul ¶ 15 A trăi atîta încît să poată fi martorul unor evenimente, unor timpuri bune sau rele, să ajungă să facă ori să dobîndească ceva, a ajunge cu viață pînă...; mai adesea în jurăminte: să n’apuc ziua de mîine, dacă mint; verbul fiind la un timp trecut, însemnează a fi trăit pe acele vremuri, a fi avut prilejul să vadă în trecut unele evenimente, timpuri, o anumită stare de lucruri: plăieșii spuneau că n’au mai apucat așa primăvară (CRG.); bătrînii spun c’așa l-au apucat (VLAH.) ; ~ de la părinți, de la strămoși, a primi prin moștenire, prin tradiție, o datină, un obiceiu, sau felul de viață, de vorbire, etc.; ~ o poveste, a auzi o poveste de la bătrîni ¶ 16 A-i veni pe neașteptate, a-l cuprinde, a-l ajunge: m’a apucat un dor nebun de casă; a-l ~ pe cineva somnul, leșin, frică, mînie, furie, de aici elipt.: cînd îl apucă, nu mai e chip să-i vorbești ¶ 17 A prinde fără veste, a surprinde: ne-a apucat ploaia; i-au apucat o iarnă grea, cu mare viscol (NEC.) ¶ 18 ~ putere, a se întări ¶ 19 ~ drum, a merge pe un drum: a apucat un drum greșit; ~ cale: Bujor a apucat calea codrului (ALECS.); ~ cîmpii, a-și lua lumea în cap; ‡~ sănătoasa, a o lua la fugă ¶ 20 A-și ~ sufletul, a-și relua răsuflarea: abia apucîndu-și sufletul de spaimă (SB.). II. vb. intr. 1 A nimeri, a atinge un loc: izbeau unde apucau ¶ 2 A ajunge într’un loc: sileau carii de carii... să apuce mai curînd la pod (NEC.) ¶ 3 A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva: n’au apucat tată-său să-l vadă viu (NEC.) ¶ 4 A începe: apucînd de la ușă, se adresă pe rînd la toate damele (I.-GH.) ¶ 5 A ajunge să știe, să vadă, să se întîmple ceva, a ajunge cu viață, (iar cînd verbul e la un timp trecut): a fi trăit pe acele vremuri, a fi avut prilejul să vadă în trecut un eveniment, o anumită stare de lucruri, etc., a fi ajuns să se facă, să se întîmple ceva: socoteam că n’o s’apuc să ajung odată la București (ISP.); pe tata nici n’am apucat să-l știu cum era (GR.-N.); de aci înțelesul din expresiunea negativă: a nu apuca (bine) să..., a nu isprăvi de tot o acțiune începută, a fi abia pe cale de a săvîrși un lucru: n’apucară să se așeze bine și auziră un sunet de bucium (ISP.); n’apuc bine a scăpa din una, și dau peste alta (CRG.); de aci, impers.: el cutreierase pămîntul pînă nu apucase să i se urască băiatului (ISP.) ¶ 6 A ajunge, a fi pe punctul de a...: de-abia apucasem a adormi și un vis fantastic veni (NEGR.); să n’apuce să cază și tu să găsești (ISP.) ¶ 7 A găsi o anumită stare de lucruri, a primi prin moștenire, prin tradiție, o datină, un obiceiu, sau felul de viață, de vorbire, etc.: eu zic cum am apucat, așa se zicea pe vremea mea (CAR.); așa am apucat din bătrîni (GR.-N.) ¶ 8 A se îndrepta într’o anumită parte: apucă și el într’un noroc spre răsărit (ISP.) ¶ 9 ~ înainte, a merge înaintea cuiva, a întrece pe cineva, a căpăta ceva înaintea altora: au apucat înainte și i-am pierdut din vedere; te-ai trezit prea tîrziu, au apucat alții înainte ¶ 10 ~ cu gura înainte, a începe să vorbească înaintea altuia, a nu lăsa pe altul să sfîrșască vorba sau să deschidă măcar gura ¶ 11 ‡~ la suflet, a căpăta curaj: ceialalți boiari... au mai apucat la suflet cu nădejdea de viață (M.-COST.) III. vb. refl. 1 A se prinde cu mîna, etc. de ceva; proverb: cel ce se înneacă se apucă și de un fir de paiu, cine e în primejdie caută scăpare în ori-ce ¶ 2 A se ~ de ceva (de lucru, de treabă, etc.), a începe a face ceva, a se hotărî pentru ceva: Romînului îi e greu pînă se apucă de treabă, că de lăsat îndată se lasă (CRG.); a se ~ de (sau la) probă, la sfadă: s’apucară iar la sfadă pentru cele trei parale (I.-GH.) ¶ 3 A-i veni în gînd ceva și a-l pune îndată în execuțiune: atunci ei s’au apucat și s’au dus la Brăila (GR.-N.) ¶ 4 A începe: se apucă însuși cu mîna lui să le curețe de rugină (ISP.) ¶ 5 A face un lucru nepotrivit, nesocotit: s’a apucat să spue la toți cele întîmplate ¶ 6 A se ~ de cineva, a se lega de cineva, a nu-i mai da pace ¶ 7 A se tocmi la cineva, a se lega să facă ceva: s’a fost apucat la un om că-l va sluji un an (VOR.) ¶ 8 A se ~ pe jurămînt, a se lega prin jurămînt: Pe jurămînt s’apuca Stăpînii să hărățească și slugile să-i privească (ALECS.-P.) ¶ 9 A se ~ rămășag, a pune rămășag, a face prinsoare: s’a apucat rămășag pentru un lucru mare (VOR.) ¶ 10 ‡A se lega prin cuvînt, a făgădui, a se îndatora că va face ceva: n’au ținut parola, cum s’au apucat cînd l-au pus Domn (NEC.); tu să te faci doftor... și să te apuci că-l vei lecui (SB.).