binefacere s.f. 1 Faptă bună, ajutor dat cuiva. Nu știa unde l-ar găsi, ca să-i mulțumească pentru atîtea binefaceri ce primise de la dînsul (CR.). ◊ Societate de binefacere = asociație care are ca scop ajutorarea celor aflați în nevoie. 2 Deprindere de a face bine. Binefacerea trebuie să fie virtutea bogatului. 3 Fig. Folos, avantaj. Binefacerile păcii. • pl. -i. /bine + facere, după lat. bĕnĕfacĕre.