SECURITATE s. f. 1. Faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de siguranță, pe care i-l dă cuiva absența oricărui pericol; (în special) siguranță a granițelor și a instituțiilor unui stat. Nu poate exista securitate fără independență națională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2552. ♦ Protecție, apărare. La construirea noilor întreprinderi se ține seama de cerințele tehnicii securității muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2742. [Populația] nu este lipsită nici de garanția personală, nici de securitatea posesiunii. I. IONESCU, D. 128. ◊ Consiliul de Securitate = organ permanent al O.N.U.-lui, care, potrivit cartei Națiunilor Unite din 1945, are drept sarcină fundamentală menținerea păcii și a securității internaționale. 2. Organ de stat care veghează la siguranța internă a statului și a vieții cetățenilor și apără bunurile obștești împotriva uneltirilor dușmanilor de clasă. Pentru îndeplinirea acestor funcții au fost create organele și aparatul de stat necesare pentru apărarea cuceririlor revoluționare și a legalității noi, populare, – securitatea, miliția, justiția populară, procuratura. GHEORGHIU-DEJ, R. 34.