MOȘÁN s. m. (învechit) 1. Moștenitor (1). Craiul leșesc Jigmont fiind drept moșan aceii crăiei, ce încă viu tată-său, Ioan crai, l-au ales leșii pe Jigmont la crăiia lor. M. COSTIN, O. 51. Fiiul său, Bogdan Vodă, moșan și următor. N. COSTIN, LET. I A, 77/29, cf. id. L. 100. 2. Moșnean (2), răzeș. Este tot dintr-un moș moșanu înpreună cu dînșii moșăni și răzăși (a. 1722). IORGA, S. D. XVI, 403. Ve poruncim să le dați pace și nime să nu ste împotrivă cherții domniii mele: iar de va ave cineva a ve pări dentr-alții moșenii, să vie fațe (a. 1734). BUL. COM. IST. II, 198. Oamenii de Rădășani au fost vecini, iar nu moșăni (a. 1767). URICARIUL, X, 198. 3. Bărbat băștinaș, originar (din. . . ). Gavril al doile Tecenschi den Muraviț moșan. N. COSTIN, LET. I A, 21/24. De-ș dau vo fată după vun străin, pre cu greu, dar moșan nu-l priimăscu, nici la sfat. NECULCE, l. 361. – Pl.: moșeni. – Moș + suf. -ean.