ABANDONAT, -Ă, abandonați, -te, adj. Care a fost părăsit. ♦ Spec. (Despre copii nou-născuți) Lepădat². – V. abandona.

CĂIȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) 1. Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 3. (Reg.) Placentă (1). – Din scr. kaica.

TRUSOU, trusouri, s. n. Rufărie de corp, de pat, de masă etc. confecționată pentru o fată (în vederea căsătoriei); rufăria unui nou-născut. – Din fr. trousseau.

FONTANELĂ, fontanele, s. f. Spațiu neosificat dintre oasele craniului noului născut (1); moalele capului. – Din fr. fontanelle, lat. fontanella.

LEPĂDAT², -Ă, lepădați, -te, adj. (Despre copii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.

ZĂLEZIT² s. n. Atrofiere generalizată la nou-născuți. (din zălezi)

MOȘI, moșesc, vb. IV. 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. (Fam.) A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

TICHIE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (În superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitie s. f.] – Din tc. takke.

ROJDANIC, rojdanice, s. n. Carte de literatură populară care cuprinde preziceri asupra destinului oamenilor potrivit zodiei în care s-au născut; zodiac. – Din sl. roždenikŭ „nou-născut”.

SUPT¹, supturi, s. n. Faptul de a suge; mod de hrănire la sân sau artificială a copilului nou-născut; suptură. ♦ (Concr.) Laptele care se suge la o masă de către sugar. ♦ (Fam.) Darul suptului = deprinderea de a consuma băuturi alcoolice (în cantități mari). – V. suge.

BEBE s. v. nou-născut, prunc, sugaci, sugar.

COCĂ s. v. nou-născut, prunc, sugaci, sugar.

COCON s. v. băiat, copil, fecior, fiu, nou-născut, prunc, sugaci, sugar, tânăr.

ÎNFIA vb. (JUR.) a adopta. (A ~ un nou-născut.)

ÎNFIETOR s. (JUR.) adoptator. (~ al unui nou-născut.)

NOU-NĂSCUT s. v. sugar.

PLOD s. v. copil, embrion, fecunditate, fruct, germen, larvă, mitră, nou-născut, ou, placentă, poamă, prolificitate, prunc, rod, sămânță, sugaci, sugar, uter, vulvă.

POROBOC s. v. nou-născut, prunc, sugaci, sugar.

SUGAR s. prunc, sugaci, nou-născut, (înv. și pop.) plod, (înv. și reg.) cocon, poroboc, sugător, (Mold. și Transilv.) cocă, (fam.) bebe.

SUGĂTOR s. v. nou-născut, prunc, sugaci, sugar.

nou-născut adj. m., s. m., pl. nou-născuți, art. nou-născuții; f. sg. nou-născută, g.-d. art. nou-născutei, pl. nou-născute

A ALĂPTA ~ez tranz. (nou-născuți) A face să sugă lapte din mamelă; a hrăni cu piept. /a + lapte

A APLECA aplec tranz. 1) A face să se aplece. 2) pop. (nou-născuți) A face să sugă lapte din mamelă; a hrăni cu piept; a alăpta. [Sil. a-ple-] /<lat. applicare

BOTEZ ~uri n. 1) Ritual creștin de primire în rândul credincioșilor a unui nou-născut, constând în afundarea lui în apă sfințită și în atribuirea unui prenume. * Nume de ~ nume dat unui copil la botez. ~ul focului prima participare la o luptă. 2) Apă folosită pentru săvârșirea acestui ritual. 3) Petrecere organizată cu prilejul acestui ritual; cumetrie. /v. a boteza

BRASIERĂ ~e f. 1) Cămașă mică și scurtă pentru nou-născuți, care acoperă pieptul. 2) Obiect de lenjerie pentru femei, care susține sânii; sutien. [Sil. -si-e] /<fr. brassiere

FONTANELĂ ~e f. Loc moale, încă neosificat, în partea superioară a craniului unui nou-născut; moalele capului. /<fr. fontanelle, lat. fontanella

FRUNTAR ~e n. 1) Element de harnașament constând dintr-o curea care trece peste fruntea calului. 2) Fâșie de pânză folosită pentru a lega fruntea nou-născuților. 3) bis. Fâșie de hârtie cu o inscripție, care se pune pe fruntea mortului. /<lat. frontale

LAPTE n. 1) Lichid alb-gălbui, secretat de glandele mamare ale femeii sau femelelor mamifere, care constituie hrana nou-născuților ~ matern. ◊ Vițel (sau purcel) de ~ vițel (sau purcel) care nu a fost încă înțărcat. ~ de pasăre desert preparat din lapte, ouă și zahăr. Calea ~lui Calea Lactee. 2) Lichid alb secretat de glandele mamare ale unor mamifere domestice folosit drept aliment. ~ de vacă. ◊ ~ acru lapte preparat prin fermentație din laptele fiert și covăsit cu smântână. ~ dulce lapte proaspăt, nefermentat. ~ praf produs lactat sub formă de pulbere. ~ prins lapte închegat. 3) Suc vegetal asemănător la aspect cu acest lichid. ~ de migdale. ~ de cocos. * (A fi) în ~ se spune despre cereale care sunt în stadiu de coacere. ~ de var amestec de var stins și apă. ~ de ciment amestec de praf de ciment și apă. ~le-câinelui plantă erbacee a cărei tulpină conține un suc asemănător laptelui; alior. ~le-cucului plantă erbacee cu flori galbene a cărei tulpină conține un suc lăptos amar. /<lat. lac, lactis

A MOȘ/I ~esc 1. tranz. 1) (femei) A ajuta în timpul nașterii în calitate de moașă. 2) (copii nou-născuți) A îngriji în primele ore după naștere; a tăia cordonul ombilical. 3) fig. A da sfaturi insistente și inutile. 2. intranz. A lucra încet și fără spor. /Din moașă

TRUSOU ~ri n. 1) Lenjerie pregătită pentru măritișul unei fete. 2) Totalitate a rufelor necesare unui nou-născut. /<fr. trousseau

VERNIX CASEOSA s.n. (Med.) Strat de grăsime care acoperă pielea nou-născutului. [< fr. vernix caseosa].

ANENCEFALIE s.f. (Biol.) Monstruozitate care constă în lipsa sau în reducerea creierului la nou-născuți. [Gen. -iei. < fr. anencéphalie].

COLOSTRU s. n. secreție a glandei mamare la câteva zile după naștere, prima hrană a nou-născutului. (<lat., fr. colostrum)

COLOSTRU s.n. Lapte special secretat cîteva zile după nașterea copilului și care alcătuiește prima hrană a nou-născutului. [< lat., fr. colostrum, cf. it. colostro].

FONTANELĂ s.f. Spațiu membranos situat în partea superioară a craniului unui nou-născut, care n-a ajuns la completă osificare; (pop.) moalele capului. [< fr. fontanelle].

INFANTICID s.n. Ucidere a propriului copil nou-născut; pruncucidere. [< fr. infanticide, cf. lat. infans – copil, caedere – a ucide].

LANUGO s.n. 1. Păr foarte fin care acoperă corpul unui nou-născut. ♦ Fire de păr subțiri și scurte întîlnite în afara regiunilor păroase. 2. Puf (la plante, fructe etc.). [< lat. lanugo – puf].

scăldător, scăldătoare, s.m., f. și n. 1. (s.f.; pop.) scăldare, îmbăiere; baie. 2. (s.f.; înv. și pop.) apă în care se scaldă cineva; apa din cristelniță în care se scufundă copilul când se botează; scaldă, scăldătură. 3. (s.f.; înv. și pop.) loc într-o apă, într-un râu unde se poate scălda cineva; scaldă, scăldare. 4. (s.f. și n.; înv. și reg.) vas, cadă, albie, bazin în care se scaldă de obicei copiii; scaldă, scăldare; cristelniță. 5. (s.f.; fig.; în sintagma) scăldătoarea soarelui = apusul soarelui; vest. 6. (s.m. și f.; înv.) persoană care scaldă (pe nou-născuți); persoană care se scaldă; persoană care face băi în scopuri curative (într-o stațiune balneară).

scăldușă, scăldușe, s.f. (reg.) 1. îmbăiere (mai ales a nou-născuților). 2. (fig.; înv.) spălare, curățire de păcate (în urma botezului). 3. vas, cadă, albie mică în care se scaldă mai ales copiii; scăldușcă, scăldătoare.

scăldușcă, scălduște, s.f. (reg.) 1. îmbăiere (mai ales a nou-născuților). 2. apă în care se scaldă sau s-a scăldat cineva; scăldușă. 3. vas, cadă, albie mică în care se scaldă copiii; scăldușă. 4. mică petrecere la botezul unui copil.

PEDIOMETRU s.n. Aparat pentru măsurarea nou-născuților. [Pron. -di-o-. / < fr. pédiomètre, cf. gr. pais – copil, metron – măsură].

ciupă (ciupe), s. f. – 1. Apă caldă, pentru baia unui copil. – 2. Baia copilului. Origine necunoscută, dar cu siguranță sl. Se poate pune în legătură cu bg. čipa „nou născut” (Lacea, Dacor., V, 397), čipkam „a îmbăia un copil” (DAR) și probabil cu sb. čepa „cameră luxoasă a unei femei”. Este puțin probabilă der. din gr. ϰύπη „concavitate” (Pascu, Etimologii, 46; Pascu, Lat., 257; Diculescu, Elementele, 468), sau din sl. kopati „a spăla” (Cihac, II, 59). – Der. ciupăi (var. ciupăra), vb. (a îmbăia un copil).

TRUSOU s.n. Lenjerie de corp și de pat (făcută mai ales pentru o fată care se mărită); rufăria unui nou-născut. [< fr. trousseau].

FONTANELĂ s. f. spațiu neosificat în partea superioară a craniului unui nou-născut; moalele capului. (< fr. fontanelle, lat. fontanella)

INFANTICID, -Ă I. adj., s. m. f. (părinte) care își ucide propriul copil nou-născut. II. s. n. pruncucidere. (< fr. infanticide, lat. infanticidum)

LANUGO s. n. 1. păr foarte fin care acoperă corpul unui nou-născut. ◊ fire de păr subțiri și scurte întâlnite în afara regiunilor păroase. 2. puf (la plante, fructe etc.). (< lat., fr. lanugo)

MECONIU s. n. substanță galben-verzuie, prima eliminare fecală a nou-născutului. (< fr. méconium, lat. meconium)

NEONATAL, -Ă adj. referitor la nou-născuți. (< fr. néonatal)

NEONATALOGIE s. f. disciplină medicală care se ocupă cu studiul noilor-născuți. (< fr. néonatalogie)

NURSERIE s. f. spațiu rezervat noilor-născuți (din unele maternități). (< fr., engl. nursery)

PRUNCUCIDERE s. f. ucidere a copilului nou-născut, imediat după naștere, de către mamă; infanticid (II). (< prunc + ucidere)

TRIAJ s. n. 1. faptul de a tria; triere. 2. serviciu într-un spital unde se înscriu și se repartizează pe secții bolnavii nou născuți. 3. stație de cale ferată în care se efectuează descompunerea, trierea și compunerea trenurilor. (< fr. triage)

TRUSOU s. n. lenjerie de corp și de pat (pentru o fată de măritat) ◊ rufăria unui nou-născut. (< fr. trousseau)

VERNIX CASEOSA s. n. strat de grăsime care acoperă pielea nou-născutului. (< lat. vernix caseosa)

mătrice (mătrici), s. f. – 1. (Înv.) Uter, sîn matern. – 2. Crampe la noii-născuți. – 3. (Trans., Maram.) Reumatism. – 4. (Banat) Oaie cu lapte. – 5. Mușețel (Matricaria chamomilla). – 6. Plantă, Pyrethrum parthenium. – 7. Paracherniță (Parietaria officinalis). – 8. Bobornic (Veronica officinalis). – Mr. mătrică. Lat. matricem (Pușcariu 1051; Candrea-Dens., 1072; REW 5422). E dubletul lui matrice, s. f. (uter), din fr. matrice și al lui matriță, s. f. (tipar, formă), din germ. Matrize. Der. mătricer, s. m. (Banat, cioban care păzește oile cu lapte).

ABANDONAT, -Ă, abandonați, -te, adj. Care a fost părăsit. ♦ Spec. (Despre copii nou-născuți) Care a fost părăsit de către mamă. – V. abandona.

ALĂPTA, alăptez, vb. I. Tranz. A hrăni un nou-născut cu lapte, dîndu-i să sugă de la mamelă. – Din a³ + lapte (după fr. allaiter).

NEONATOLOGÍE s. f. Specialitate medicală care se ocupă cu studiul nou-născutului sănătos, cu depistarea, diagnosticarea și tratarea bolilor specifice acestei grupe de vârstă, precum și cu îngrijirea și protezarea pentru menținerea în viață a nou-născutului prematur. – [sursă: Wikipedia; ortografie cf. DOOM3, dar MDN indică neonatalogie].

născut adj. m. (Și subst.) (Cel) care a căpătat viață, a luat ființă, a venit pe lume. ◊ Nou-născut = născut de curând; (subst.) prunc. ◊ Întâiul (sau primul, cel dintâi) născut = cel dintâi, cel mai vârstnic dintre copiii unei familii. ◊ Unul (sau singurul) născut = unicul copil, singura odraslă; spec. (în Noul Testament) denumire dată lui Iisus Hristos, fiul unic al lui Dumnezeu după fire, care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om pentru mântuirea oamenilor. ◊ Expr. Născut, nu făcut = ale cărui însușiri sunt înnăscute și nu dobândite. – Din naște.

obrezui, obrezuiesc vb. IV Tranz. (Înv., în practicile de rit mozaic și mahomedan) A tăia împrejur un nou-născut, a circumcide. [Var.: obrăzui vb. IV] – Din sl. obreazovati.

Rh (FIZIOL.) Antigen existent pe suprafața globulelor roșii la majoritatea oamenilor (persoane Rh pozitive) și la unele maimuțe. Denumirea provine de la maimuțele Rhesus, la care a fost pusă în evidență pentru prima oară. Dacă o persoană la care acest factor lipsește (persoană Rh negativă) primește prin transfuzie sânge Rh pozitiv, va sintetiza anticorpi anti-Rh care pot provoca aglutinarea sângelui. În cazul în care o femeie Rh negativ prezintă o sarcină cu Rh pozitiv, prin reacția cu sângele fetusului va produce anticorpi care pot provoca anemia și chiar decesul nou-născutului (în cazul unor sarcini repetate). Caracterul se moștenește și este dominant.

cytomegalovirus s. m. (med.) Agent cauzal al sindromului citomegalic, infecție virală fie intrauterină, fie a copiilor noi născuți ◊ „[...] copilul era grav bolnav. O boală rară – cytomegalovirus. Creierul îi este afectat, nu se poate rostogoli, nu poate sta așezat, nu-și poate ridica capul, nu aude bine, e foarte vulnerabil la viruși și infecții.” R.l. 2 II 84 p. 6 (din fr. cytomégalovirus)

externa vb. I (med.) A scoate din spital ◊ „Sugarii, copiii nou-născuți și lehuzele nu vor fi externați decât dacă sunt asigurate condițiile de transport și de locuit corespunzătoare.” R.l. 13 III 73 p. 3; v. și 13 XI 76 p. 3 (din extern, după modelul lui interna [în spital])

minamata s. f. (med.) ◊ „Boala Minamata – reprezentând în esență o dereglare gravă și ireversibilă a sistemului nervos în urma consumării de pește contaminat cu mercur – a provocat, până în prezent, în Japonia moartea a peste 150 de persoane.” Sc. 25 XI 75 p. 6. ◊ „Se reamintește [...] ce s-a întâmplat la Minamata, în Japonia, unde s-au înregistrat 107 morți, 800 de bolnavi și cazuri grave de malformații la nou-născuți în rândul populației care se alimentează cu pești din golful cu același nume, poluat cu mercur [...]” Sc. 7 IX 77 p. 6; v. și R.l. 30 X 75 p. 6, 24 XI 75 p. 6 (din engl. minamata, de la n. loc. jap. Minamata; BD 1971)

neonatal, -ă adj. (med.) Care se referă la noul născut ◊ „Poate că ar fi bine să existe un centru de terapie intensivă neonatală pe lângă una din marile maternități [...]” R.l. 14 III 84 p. 2 (din fr. néo-natal; PR, DMC 1969)

neonatolog s. m. (med.) ◊ „[...] toate afecțiunile pot fi tratate cu rezultate bune, chiar dacă starea copilului este incipient foarte gravă, având o echipă de medici bine pusă la punct, în a cărei componență sunt și neonatologi (pediatri pentru nou-născuți).” R.l. 14 III 84 p. 2 (cf. engl. neonatologist; 1960)

neonatologie s. f. (med.) Pediatria noilor născuți ◊ „Dr. N.G.T., șeful secției de neonatologie, Spitalul «Dr. Cantacuzino»” R.l. 21 III 84 p. 2 (din fr. néonatologie; cf. engl. neonatology 1960, it. neonatologia; PR 1970, DPN 1983)

port-bebe s. n. (Ruc)sac matlasat unde este pus copilul purtat pe spatele sau pe pieptul persoanei care-l duce ◊ „[...] articole pentru nou-născuți: costumașe, botoșei, ghetuțe, port-bebe.” R.l. 17 XII 80 p. 4. ◊ „[...] s-au adus băițe, rucsacuri port-bebe, țarcuri [...]” I.B. 23 IV 84 p. 45 (din fr. porte-bébé; PR 1969)

sonogramă s. f. ◊ „Pediatrii finlandezi pun mare preț pe... glasul noilor născuți. De-a lungul a două decenii de cercetări, ei au putut izola o serie de așa-numite sonograme – înregistrări ale profilului vocii.” Sc. 1 X 78 p. 5 //din sono- + gramă//

LACTOGLOBULÍNĂ (< fr.) s. f. Substanță din clasa globulinelor prezentă în lapte, care, sub forma colostrului, contribuie la transmiterea imunității pasive de la mamă la noul-născut.

Cronus, cel mai tînăr dintre titani, fiul lui Uranus și al lui Gaea. Cu ajutorul mamei sale și-a mutilat tatăl și i-a luat locul, devenind stăpînul lumii. S-a căsătorit cu sora sa Rhea și, fiindcă i se prezisese că va fi detronat de către unul dintre fiii săi, și-a devorat pe rînd copiii de îndată ce se nășteau. Astfel s-au născut și au fost devorați succesiv Demeter, Hades, Hera, Hestia și Poseidon. Văzîndu-se deposedată rînd pe rînd de toți copiii ei, Rhea a recurs la un șiretlic. A fugit în insula Creta, unde într-ascuns, l-a născut pe Zeus, punîndu-l astfel la adăpost de furia tatălui său. I-a dat în schimb acestuia să înghită în locul noului născut o piatră înfășurată în scutece. Crescînd mare, Zeus, cu ajutorul lui Gaea și al lui Metis, l-a făcut pe Cronus să-și verse înapoi copiii înghițiți. Aliați cu Zeus, ei au declarat război tatălui lor. În ajutorul acestuia au sărit însă frații săi, titanii. Războiul a durat zece ani și s-a sfîrșit cu victoria lui Zeus și a olimpienilor. Cronus și titanii au fost puși pe vecie în lanțuri. După o altă legendă, Cronus s-ar fi împăcat cu Zeus, și ar fi domnit pe pămînt printre oameni, ca un rege bun și înțelept. Tîrziu, în epoca de fier, cînd se spunea că oamenii ar fi devenit răi, el i-a părăsit pentru a se urca din nou la ceruri. În afara copiilor născuți cu Rhea, Cronus a mai avut, cu Philyra, un copil cu înfățișare de om și de cal în același timp, pe nume Chiron.

RECUNOÁȘTERE (< recunoaște) s. f. 1. Acțiunea de a recunoaște și rezultatul ei. 2. (PSIH.) Proces al memoriei prin care ne dăm seama, în prezența unui obiect perceput anterior, că el a mai fost cunoscut de noi în trecut; identificare, după anumite trăsături caracteristice, a unui lucru, a unei persoane etc. care nu au fost cunoscute dinainte. ◊ Semn de r. = trăsătură distinctivă după care se recunoaște, se identifică o ființă sau un lucru. 3. (Dr.) Acceptarea, expresă sau tacită, de către un stat, a unei situații juridice nou create pe plan internațional (ex. apariția unui nou stat situație de independență dobândită de o națiune, venirea la putere a unui guvern nou, calitatea de beligerant a unui stat etc.). 4. (Dr.) Act prin care un copil nou născut în afară căsătoriei dobândește, pe temeiul manifestării de voință a părintelui (r. voluntară) sau al unei hotărâri judecătorești (r. forțată), o condiție juridică asemănătoare a celei a copilului născut din căsătorie. 5. (MILIT.) Activitate desfășurată în teren în scopul precizării hotărârii de luptă (r. comandantului) sau în scopul aflării posibilităților de deplasare (r. itinerarului). 6. (CONT.) Procesul de încorporare în bilanț sau în contul de profit și pierdere a unui element care îndeplinește următoarele criterii: a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat să intre sau să iasă în sau din întreprindere; și b) elementul are o valoare sau un cost, care pot fi evaluate în mod credibil.

Eurystheus, fiul lui Sthenelus și al Nicippei. Cînd Heracles era pe punctul de a se naște, Zeus, voind să-i facă un dar fiului său, a hotărît ca tronul cetății Mycenae să revină primului nou născut dintre urmașii lui Perseus. De bună seamă, el se gîndise la erau. Geloasă, Hera i-a zădărnicit însă planurile, făcînd să întîrzie nașterea lui Heracles și grăbind-o în schimb pe cea a lui Eurystheus. În felul acesta Eurystheus a devenit rege în Mycenae. Temîndu-se toată viața de erou, atunci cînd oracolul îi poruncește lui Heracles să-l slujească pe Eurystheus, acesta din urmă îl pune la cele mai grele încercări, cu gîndul ascuns să-l piardă (v. și Heracles). Departe de a-i împlini voia, cele douăsprezece munci ale lui Heracles, săvîrșite la porunca lui Eurystheus, nu fac altceva decît să sporească gloria eroului. După moartea lui Heracles, ura lui Eurystheus se revarsă asupra fiilor celui dintîi, pe care-i urmărește în toate peregrinările lor (v. și Heraclidae). În cele din urmă, Eurystheus cade răpus într-o luptă împotriva atenienilor.

Lucina, în mitologia romană, zeiță care ocrotea nașterile și pe noii născuți. Grecii o numeau Ilithyia (v. și Ilithyia).

Picumnus (și Pilumnus), vechi divinități romane, de origine obscură. Ocroteau casele și pe noii născuți.

Rumina, în mitologia romană, divinitate care-i proteja pe copiii nou-născuți.

MACROCÍT (< fr., engl.; {s} macro- + gr. kytos „cavitate”) s. n. Eritrocit cu dimensiuni mai mari decât cele obișnuite, a cărui apariție în sângele periferic denotă o tulburare a eritropoezei (ex.: în anemia pernicioasă). Apare în mod normal la noul-născut.

EXSANGUINOTRANSFÚZIE (< fr.) s. f. Înlocuirea totală a sângelui cu ajutorul transfuziei, practicată în leucemie, intoxicații grave, la nou-născuții cu eritroblastoză fetală etc.

LA TOUR [la tur], Georges Mesnil de (1593-1652), pictor francez. Influențat de arta lui Caravaggio. Compoziții simple de un realism auster („Trișorul”); predilecție pentru efectele de lumină în scenele nocturne („Plângerea Sf. Sebastian”, „Noul născut”, „Lacrimile Sf. Petru”, „Extazul Sf. Francisc”).

LEVANA (în mitologia romană), zeița ocrotitoare a noilor născuți, începând din momentul ceremoniei de recunoaștere paternă a acestora.

OLTEANU, Mircea (n. 1926, Galați), medic român. M. de onoare al Acad. (1992), prof. univ. la București. Specialist în oftalmologie, s-a consacrat în domeniul chirurgiei plastice, reparatorii și estetice, al transplantelor de cornee perforate și lamelare, keratofakoprotezelor, chirurgiei nistagmusului etc.; a elaborat și aplicat metode chirurgicale originale în strabismul paralitic, scleroplastia evoluției miopiilor etc.; printre primii chirurgi din lume care a operat nou-născuți sub anestezie generală; a perfecționat tehnica transplantelor de cornee și a introdus în țară tehnica protejării ochiului cu cornee și cristalin din masă plastică. Lucrări: „Actualități în oftalmologie”, „Tratat de oftalmologie”, „Oftalmo-chirurgie. Atlas”.

POTENȚIALITÁTE (< fr.) s. f. Însușirea, calitatea a ceea ce este potențial (1). ♦ În prezent, capacitatea de ordin secund a unui obiect sau a unei persoane de a dobândi, dezvolta sau recupera capacitatea de ordin prim; astfel, copilul nou-născut are o p. de a vorbi o limbă oarecare, ceea ce înseamnă că are capacitatea, absentă, de exemplu, la puiul de cimpanzeu, de a dobândi abilitatea de a vorbi acea limbă, realizarea acestei p. constituind dobândirea capacității de prim ordin.

ciupă, -e, s.f. – 1. Covată din lemn (mai nou, din tablă zincată sau material plastic) utilizată pentru spălarea rufelor sau a copiilor: „hainele să spală, dar copilul se ciupăcește” (ALR 1971: 298). 2. Apa în care se îmbăiază prima dată nou-născutul (și care, potrivit tradiției, se aruncă în grădină sau la rădăcina unui pom din curte): „Unde mi-ai țâpat ciupa, / De nu mi-i dragă lumea?” (Papahagi 1925: 167). – Cf. bg. čipa „nou-născut”, čipkam „a îmbăia un copil” (DA cf. DER).

rantie, -i, s.f. – Scutec: „Un Dumnezău nou născut / În răntii e înfășurat” (Bârlea 1924 I: 129). – Cf. ucr. rantyh (MDA).

scăldușă, s.f. – Prima baie făcută unui nou-născut; ciupă: „În apa scăldușei se introduc plante de leac și obiecte menite să protejeze copilul, să-i propițieze sănătate, voinicie și frumusețe. Apa scăldușei se scoate din casă cu un anumit ceremonial și se varsă într-un loc curat, de obicei la rădăcina unui pom tânăr” (Stoica, Pop 1984: 116). – Din scălda + -ușă.

HAWKING [hó:kiŋ], Stephen William (n. 1942), fizician și matematician britanic. Prof. univ. la Cambridge. A studiat găurile negre și teoria câmpului gravitațional. Cercetări teoretice în domeniul termodinamicii, mecanicii cuantice și al relativității („De la bing bang la găurile negre”, „Superspațiu și supergravitație”, „Găurile negre și Universurile nou născute”).

IOSIF (în „Noul Testament”), logodnicul Sfintei Fecioare Maria; tâmplar. A aflat, în vis, de la îngerul Gavriil, de taina zămislirii de la Duhul Sfânt a pruncului pe care îl va naște Maria; îngerul i-a poruncit să-și asume rolul de părinte și să-l numească Iisus pe noul născut.

nou-născut adj. m., s. m., pl. nou-născuți, art. nou-născuții; adj. f., s. f. nou-născută, g.-d. art. nou-născutei, pl. nou-născute

învăscut a. 1. îmbrăcat: un D-zeu nou născut, cu flori de crin învăscut POP. piciorul învăscut într’un călțun roșu OD.; 2. fig. acoperit: eu vreau să fiu prin mine ’n raze ’nvăscută AL. [Vechiu-rom. a înveaște = lat. INVESTIRE, forma învăscut e analogică].

nou a. 1. care este de un timp scurt: vin nou, haine noi; 2. care a apărut de curând: carte nouă; 3 care nu era cunoscut sau admis: idee nouă; 4. lipsit de experiență: lucrător nou. [Lat. NOVUS]. ║ adv. de curând: nou-născut; din nou, încă odată.

ursitoare f. cele trei zine ale destinului, cari (după credința poporului), a treia zi după naștere, vin în casă și menesc copilului soarta-i viitoare, bună sau rea, fericită sau nefericită. Ele sunt trei la număr: cea mare, Ursitoarea, toarce firul vieții; cea mijlocie, Soarta, rostește pățaniile noului născut; iar cea d’a treia, Moartea, rupe firul vieții.

URSITOR, -OARE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

TICHIE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (în superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitie s. f.] – Din tc. takke.

TRUSOU, trusouri, s. n. Lenjerie de corp, de pat etc. confecționată pentru o fată (în vederea căsătoriei); rufăria unui nou-născut. – Din fr. trousseau.

CĂIȚĂ, căițe, s. f. 1. (Reg.) Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 3. (Reg.) Placentă (1). – Din sb. kaica.

DEBILITÁTE (< fr., lat.) s. f. Stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli datorită subnutriției, unor boli cronice etc. ◊ D. congenitală = stare a nou-născutului constând în adaptarea dificilă la viața extrauterină. D. mintală = dezvoltare insuficientă a inteligenței, caracterizată mai ales prin tulburări de judecată, de perspicacitate, dificultăți de adaptare la situații noi, deși, câteodată, memoria este foarte bună, iar atenția satisfăcătoare; nivelul intelectual se situează peste cel normal al vârstei de 7 ani, niveluri inferioare acestui prag caracterizând idioția și imbecilitatea.

SUPT¹, supturi, s. n. Faptul de a suge; mod de hrănire la sân sau artificială a copilului nou-născut; suptură. ♦ (Concr.) Laptele care se suge la o masă de către sugar. – V. suge.

ROJDANIC, rojdanice, s. n. (Înv.) Carte de literatură populară care cuprinde preziceri asupra destinului oamenilor potrivit zodiei în care s-au născut; zodiac. – Din sl. roždenikŭ „nou-născut”.

LEPĂDAT², -Ă, lepădați, -te, adj. (Pop.; despre copiii nou-născuți) Părăsit de mamă; abandonat. – V. lepăda.

FONTANELĂ, fontanele, s. f. Spațiu neosificat între oasele craniului la nou-născuți (1); moalele capului. – Din fr. fontanelle, lat. fontanella.

MOȘI, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

BONȚ, bonțuri, s. n. (Regional) Vîrf, colț. Iarba nu și-a scos bonțul afară. STANCU, D. 121. ♦ Sfîrc. Înfofolite în resturile cămășii lui Uie, fetițele [nou născute] caută bonțurile țîțelor. STANCU, D. 200.

CALC s. n. (< fr. calque, cf. it. calco): 1. copiere, imitare, traducere, preluare, împrumut indirect. 2. procedeu lingvistic prin care: se atribuie sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă; se împrumută și se imită procedeele de formare a cuvintelor, structurilor și formei interne a termenilor dintr-o limbă străină, pentru îmbogățirea altei limbi cu noi unități lexicale; se copiază sau se împrumută dintr-o altă limbă procedee morfologice sau sintactice: se copiază sau se traduc literal unități frazeologice dintr-o limbă străină. Procedeul a fost studiat de mulți lingviști români și străini. El este tratat detaliat în lucrarea lingvistului român Theodor Hristea – Probleme de etimologie, București, 1968. pp. 145-202. După părerea autorului acestei lucrări există patru tipuri fundamentale de calc lingvistic: calc lexical (semantic și de structură); calc gramatical (morfologic și sintactic); calc frazeologic (cu doi termeni, cu trei termeni și cu patru termeni) și calc lexico-gramatical (după un derivat, un compus sau un derivat de la un compus sau de la o sintagmă). ◊ ~ lexical: c. al cărui rezultat este sau îmbogățirea cuvintelor cu noi sensuri preluate după modele străine (c. semantic), sau îmbogățirea limbii cu noi unități lexicale prin împrumutarea sau imitarea procedeelor de formare a cuvintelor (c. de structură). C. lexical semantic este un împrumut de sens datorat bilingvismului; el constă în atribuirea unui sens nou unui cuvânt existent într-o limbă, după modelul corespondentului său dintr-o altă limbă, care este întotdeauna un cuvânt polisemantic. „Copierea” sensului este posibilă numai dacă cele două cuvinte care se suprapun în conștiința vorbitorului bilingv coincid parțial din punct de vedere semantic (dacă au cel puțin un sens comun, prin intermediul căruia să se efectueze transferul de sens sau de sensuri de la model la cuvântul care „imită”). Astfel: rom. lume însemna inițial „lumină”, ca și etimonul său latin lumen, -inis (și azi, regional, în expresiile: lumea ochilor „lumina ochilor”, a ieși la lume „a ieși la lumină”), dar sub influența v. sl. svet, care însemna „lumină” și „lume”, a căpătat și sensul de „univers”, „cosmos”; rom. limbă (< lat. lingua) a primit și sensul de „neam”, „popor” sub influența v. sl. iazâk, care însemna „limbă” și „popor” (sensul calchiat a dispărut însă cu timpul); rom. foaie mai însemna în secolul al XIX-lea și „ziar”, „revistă”, după model german și francez – Blatt și feuille având cele două sensuri, de „frunză” și „ziar” (este cunoscut titlul publicației „Foaie pentru minte, inimă și literatură” apărută în 1833 la Brașov, tradus după model german: „Blätter für Geist, Gemut und Literatur”). C. semantice mai noi după modele franceze, germane sau rusești se grupează în două mari categorii: a) cuvinte vechi îmbogățite cu sensuri neologice: rom. cerc (< lat. circus) a primit, alături de sensurile lui vechi și populare, sensuri moderne și cărturărești sub influența fr. cercle (< lat. circulus), în matematică și în îmbinările sintactice și frazeologice calchiate după franceză – cerc literar (cf. cercle litteraire), cerc de prieteni (cf. cercle d’amis), cerc polar (cf. cercle polaire), cerc vicios (cf. cercle vicieux), cercuri înalte (cf. cercles hauts) și cercuri politice (cf. cercles politiques), iar sub influența rus. krujok, în perioada socialistă, sensuri speciale în sintagmele cerc de studiu, cerc de învățământ politic, cerc studențesc etc: rom. mișcare, pe lângă sensul vechi, a căpătat sensul modern de „acțiune organizată”, sub influența fr. mouvement și a rus. dvijenie, în foarte multe combinații, întâlnite mai ales în stilul publicistic – mișcare revoluționară (cf. fr. mouvement révolutionnaire), mișcare populară (cf. fr. mouvement populaire), mișcare de masă (cf. rus. massovoe dvijenie), mișcare antirăzboinică (cf. rus. antivoennoe dvijenie) etc. b) cuvinte noi împrumutate (din limba latină, din limbile romanice sau din germană) îmbogățite cu sensuri noi prin c. după modele corespunzătoare neologice rusești sau franceze (este vorba mai ales de termeni politici și ideologici): brigadă, după rus. brigada, în îmbinările brigadă de tractoare, brigadă de bună servire, brigadă de lucru, brigadă de agitație etc.; birou, cu sensul de „organ executiv și conducător”, sub influență rusă, franceză și germană, în îmbinările birou de partid (cf. rus. partbiuro, fr. bureau du parti, germ. Parteibüro), birou politic (cf. rus. politbiuro, fr. bureau politique, germ. Politbüro) etc. C. lexical de structură constă în copierea sau împrumutarea așa-zisei forme interne a unui cuvânt străin (a modului de organizare a complexului sonor al cuvântului) care, de obicei, este un cuvânt compus sau un cuvânt derivat cu sufix sau cu prefix. C. lexicale de structură sunt mai numeroase decât cele semantice, iar cuvintele noi create prin ele au aceleași sensuri ca și modelele lor străine. Ele sunt fie totale (când se împrumută exclusiv forma internă a cuvintelor străine, iar complexul lor sonor este în întregime înlocuit sau „tradus” prin cuvinte ale limbii care împrumută) – mai frecvente, fie parțiale (când se împrumută numai o parte a cuvintelor străine, iar cealaltă – tema sau un afix – este tradusă) – mai rare. Astfel: supraveghea (cf. fr. surveiller), dreptunghi (cf. fr. rectangle), suprafață (cf. fr. surface), înnăscut (cf. fr. inné), întrevedea (cf. fr. entrevoir), bunăstare (< bună + stare, după germ. Wohlstand), poporanism (< poporan + suf. -ism, după rus. narodnicestvo) etc. sunt c. lexicale de structură totale. Tot c. lexicale de structură totale sunt și formațiile mai noi, ca legitate (< lege + suf. -itate, după rus. zakonomernost’), stângism (< stâng + suf. -ism, după rus. levizna), împăciuitorism (< împăciuitor + suf. -ism, după rus. primirencestvo), coraport (< co + raport, după rus. sodoklad) etc. Sunt c. lexicale de structură parțiale: v. rom. surveghea (cf. fr. surveiller), procentaj (cf. fr. pourcentage), triunghi (cf. fr. triangle), consfinți (cf. fr. consacrer), surprinde (cf. fr. surprendre) și sustrage (cf. fr. soustraire), deoarece prefixele au fost împrumutate, iar temele calchiate. Tot c. lexicale de structură parțiale sunt și formațiile mai noi: partinitate (cf. rus. partiinost’), antipartinic (cf. rus. antipartiinâi), antistatal (cf. rus. anrigosudarstvennâi) etc. C. lexicale de structură la cuvintele derivate sunt foarte numeroase, în comparație cu cele de la cuvintele compuse. Ele pot fi, ca și celelalte, totale și parțiale, iar după natura afixelor, cu care sunt formate atât ele cât și modelele pe care le imită, pot fi cu sufixe, cu prefixe și parasintetice. Cele mai multe c. lexicale de structură derivate cu sufixe sunt construite după modele franceze și ele au de obicei aceeași rădăcină și același sufix ca acestea. Astfel: frățietate (cf. fr. fraternité) și întâietate (cf. fr. primauté), c. de structură totale, apărute la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, cu varianta -etate a vechiului sufix -ătate (echivalat cu sufixele franceze -auté și -ité); simțământ (< a simți, după fr. sentiment, it. sentimento); ședință (< a ședea + suf. -ință, după fr. séance); crucișător (după fr. croiseur și germ. Kreuzer); decembrist (< decembrie + suf. -ist, după rus. dekabrist); proletcultism (după rus. proletkultovșcina); tipicitate (< tipic + suf. -itate, după rus. tipicinost’); oblomovism (oblomov + suf. -ism, după rus. oblomovșcina) etc. Marea majoritate a c. lexicale de structură derivate cu prefixe sunt formații neologice după modele franceze (mai ales) sau rusești. Unele sunt c. integrale: sublocotenent (după fr. sous-lieutenant), suprasarcină (după fr. surcharge), coraport (după rus. sodoklad) etc.; altele sunt c. parțiale cu prefixul împrumutat și tema calchiată: alăpta (după fr. allaiter), demers (după fr. demarche), compărea (după fr. comparaître), concetățean (după fr. concitoyen), prejudecată (după fr. préjugé), reține (după fr. retenir), subîmpărți (după fr. subdiviser) etc.; altele sunt c. parțiale cu prefixul tradus și tema împrumutată: subestima (după fr. sous-estimer), suprasaturație (după fr. sursaturation) etc. Există situații când, de la același model străin, paralel cu unele c. derivate cu prefixe care au o tentă arhaică și sunt azi mai slab instalate în limbă, circulă și formații neologice împrumutate, mai solid instalate în limbă: propășire (după fr. progres) și progres, înrâurire (după fr. influence) și influență, neatârnare (după fr. indépendance) și independență etc. C. lexicale de structură derivate parasintetic sunt formații neologice după modele franceze și rusești: unele totale – ca în cazul învechitelor conlucrător (după fr. collaborateur), înlocuit de actualul colaborator, și întrevorbitor (după fr. interlocuteur sau it. interlocutore), înlocuit de actualul interlocutor, sau al lui deznodământ (după fr. dénouement); altele parțiale, ca în cazul lui consimțământ (după fr. consentement) și al mai vechiului presimțământ (după fr. pressentiment), înlocuit apoi de presentiment. C. lexicale de structură la cuvintele compuse au urmat modele latino-romanice, slave și germane. Unele nu s-au impus în limbă: vasfrângere pentru naufragiu, versiface pentru versifica, liberschimb (după fr. libre-échange), liberschimbist (după fr. libre-échangist) etc. Altele au fost atât împrumutate cât și calchiate, procedeul dând naștere unor dublete lexicale sinonimice inegale ca frecvență, diferențiate semantic sau stilistic: binecuvânta (după v. sl. blogoslovit’) și blagoslovi (învechit și folosit figurat), fărădelege (după v. sl. bezŭ zakonije) și bazaconie (evoluat spre „lucru bizar”), Bunavestire (după v. sl. Blagoveștenie) și Blagoveștenie (mai vechi și mai frecvent). Unele din dublete au și dispărut, datorită concurenței dintre ele: greomesor, eliminat de barometru și caldomesor, eliminat de termometru. Compusele calchiate în secolele al XIX-lea și al XX-lea urmează modele franceze (mai ales), germane și rusești, cu păstrarea – în general – a topicii elementelor constitutive: bunăvoință (după fr. bienveillance și lat. benevolentia), locțiitor (după fr. lieutenant și it. luogotenente), hârtie-monedă (după fr. papier-monnaie), apă-tare (după fr. eau-forte și it. acqua-forte), nou-născut (după fr. nouveau-né) etc. În cazul compuselor calchiate după germană, ordinea componentelor a fost schimbată: nu-mă-uita (după Vergissmeinnicht < vergisse „uita” + mein „mă” + nicht „nu”), război-fulger (după Blitzkrieg < Blitz „fulger” + Krieg „război”), vinars (< vin + ars, după Branntwein < brannt „ars” + Wein „vin”) etc. Unele compuse sunt traduceri parțiale ale modelelor străine: scurtcircuit (după fr. court-circuit), semifinală (după fr. demi-finale), maltrata (după fr. maltraîter), astronavă (după fr. astronef), autocritică (după rus. samokritika), zi-muncă (după rus. trudoden’), general-locotenent (după rus. general-leitenant) etc. Unele compuse au fost calchiate total prin abreviere (structura lor copiază modele străine). Există astfel formații din inițiale: T.F.F. („Telegrafie fără fir”), după fr. T.S.F („Télégraphie sans fil”); C.G.M. („Confederația Generală a Muncii”), după fr. C.G.T. („Confédération générale du travail”); S.M.T. („Stațiunea de mașini și tractoare”), după rus. M.T.C. („Mașinno-Traktornaia Stanția”); A.L.A. („Apărarea locală antiaeriană”), după rus. P.V.O. („Protivovozdușnaia oborona”) etc., sau formații din fragmente de cuvinte (de obicei silabe): Gostat („Gospodărie de stat”), după rus. sovhoz. ◊ ~ gramatical: copiere sau împrumutare dintr-o limbă străină a unui procedeu morfologic sau sintactic. Este mult mai rar decât c. lexical și îmbracă două aspecte: a) c. gramatical morfologic: copiere sau împrumut al unui procedeu morfologic. Este mai rar decât cel sintactic. Astfel: folosirea la plural a cuvintelor bătrânețe și tinerețe după modele slave (cf. bg. starini și mladini); crearea formelor reflexive la unele verbe românești, după model slav: se cade (după v. sl. pada sę), a se gândi (după v. sl. dumam sę), a se jura (după v. sl. klęti sę), a se naște (după v. sl. roditi sę), a se râde (după v. sl. smijati sę), a se teme (după v. sl. bojati sę), a se ruga (după v. sl. moliti sę) etc.; folosirea verbului a naște cu valoare intranzitivă de reflexiv dinamic („a se naște”) – existentă cândva în limba română veche, dar dispărută – sub influența fr. naître. b) c. gramatical sintactic: copiere sau împrumut al unui procedeu sintactic (este mai frecvent decât cel morfologic). Astfel: construirea verbului a locui cu un complement direct, după fr. habiter, începând cu a doua jumătate a secolului trecut; folosirea verbelor a preceda și a sluji cu dativul, după rus. predșestvovat’ și slujit’. Există și c. gramatical combinat (morfologic și sintactic în același timp). Astfel: folosirea verbului a ruga cu sens intranzitiv de reflexiv dinamic („a se ruga”) după v. sl. moliti sę (c. morfologic) și construirea lui, după același model, cu dativul (c. sintactic). ◊ ~ frazeologic: copiere a structurii unui grup de cuvinte care exprimă un conținut unic și care formează o unitate frazeologică; traducere literală a unei unități frazeologice, mai mult sau mai puțin complexă. De obicei, prin acest c. se copiază îmbinările frazeologice de doi, trei și patru termeni (combinații stabile de cuvinte, consacrate de uz, simțite ca unități distincte, dar cu componentele independente din punct de vedere semantic, ceea ce le permite disocierea și transpunerea în altă limbă). C. frazeologice sunt fie totale, fie parțiale și ele urmează mai ales modelele franceze (în mai mică măsură pe cele rusești): cale lactee (după fr. la voie lactée), a face escală (după fr. faire escale), rău de mare (după fr. mal de mer), a lua cuvântul (după fr. prendre la parole), a pune în lumină (după fr. mettre en lumière), a cădea de acord (după fr. tomber d’accord), a ține cont (după fr. tenir compte), a se ține la curent (după fr. se tenir en courant), a face demersuri (după fr. faire des démarches), a induce în eroare (după fr. induire en erreur), în materie de (după fr. en matière de), în ceea ce privește (după fr. en ce qui concerne), dat fiind că (după fr. étant donné que): coexistență pașnică (după rus. mirnoe sosușcestvovanie), satelit artificial (după rus. iskustvennâĭ sputnik), condică de sugestii și reclamații (după rus. kniga jalob i predlojenâĭ), artist emerit (după rus. zaslujennâĭ artist), examen de stat (după rus. gosudarstvennâĭ ekzamen) etc. Uneori, în c. frazeologic unul din componente rămâne netradus, deoarece sau există deja în limbă, sau e împrumutat în momentul calchierii: cale ferată (după fr. voie ferrée), a face naveta (după fr. faire la navette), a cădea în desuetudine (după fr. tomber en désuétude), a fi într-o pasă rea (după fr. être dans un mauvaise passe) etc. C. frazeologic poate avea doi termeni: a bate monedă (după fr. frapper monnaie), a trece în revistă (după fr. passer en revue), punct de vedere (după fr. point de vue), prezență de spirit (după fr. présence d’ésprit), concurs de împrejurări (după fr. concours de circonstances), compoziție socială (după rus. soțialnâĭ sostav), măiestrie artistică (după rus. hudojestvennoe masterstvo), muncă de răspundere (după rus. otvetstvennaia rabota), colectiv de catedră (după rus. kolektiv katedrî), cultul personalității (după rus. kult licinosti) etc: c. frazeologice cu trei termeni: a reveni la oile noastre (după fr. revenir à nos moutons), a da câștig de cauză (după fr. donner gain de cause), a face act de prezență (după fr. faire acte de présence), a da semn de viață (după fr. donner signe de vie), parc de cultură și odihnă (după rus. park kulturî i odâha), activitate nervoasă superioară (după rus. vâsșaia nervnaia deiatel’-nost’), rachetă balistică intercontinentală (după rus. mejkontinentalnaia balisticeskaia raketa) etc.; c. frazeologice cu patru termeni: organ local al puterii de stat (după rus. mestnâĭ organ gosudarstvennoĭ vlasti) etc. ◊ ~ lexico-frazeologic: c. combinat – lexical (deoarece structura unuia din elementele componente ale unității frazeologice este împrumutată) și frazeologic (pentru că structura întregii unități frazeologice este copiată după modelul străin, prin traducere literală). C. acesta duce la apariția unei noi îmbinări frazeologice și a unui nou cuvânt (simplu sau compus), care intră în structura acesteia. C. lexico-frazeologic trebuie să îndeplinească două condiții fundamentale: a) unul din componentele unității frazeologice calchiate să fie cuvânt cu formă internă clară, adică derivat sau compus: a face anticameră (după fr. faire antichambre), dreptul națiunilor la autodeterminare (după rus. pravo nații na samoo predelenie) etc.; b) forma internă a compusului sau a derivatului să fie redată în altă limbă printr-un cuvânt nou creat, a cărui structură reproduce pe aceea a celui calchiat: bază tehnico-materială (după rus. material’notehniceskaia baza), revoluție burghezo-democratică (după rus. burjuazno-demokraticeskaia revoluția), învățământ primar (după fr. enseignement primaire), învățământ secundar (după fr. enseignement secondaire) etc.

FONTANELĂ, fontanele, s. f. Locul moale din partea superioară a craniului noului născut, unde oasele cutiei craniene nu s-au dezvoltat încă; (popular) moalele capului.

LEPĂDAT², -Ă, lepădați, -te, adj. 1. (Despre copiii nou-născuți în afara căsătoriei) Părăsit de mamă, aruncat. 2. Renegat. Lepădați de lege, stricători de limbă și de obiceiuri. CREANGĂ, A. 153. Lepădatul Mihnea-vodă întîmpină în cetate o moarte norocită. BĂLCESCU, O. II 116.

HIPERCORECTITUDINE (HIPERLITERARIZARE, HIPERURBANISM) s. f. (< hiper „peste” < fr. hyper, cf. gr. hyper „deasupra”, „excesiv de” + corectitudine, cf. lat. correctitudo – după engl. hypercorrection, fr. hipercorrection, germ. Hyperkorrektheit): greșeală de limbă sau de scriere izvorâtă din necunoașterea adevăratei forme a etimonului unui cuvânt de către vorbitori și din teama acestora de a nu greși. H. este un tip special de abatere lingvistică datorată în ultimă instanță efortului conștient al vorbitorilor de a se conforma normelor limbii literare. Aceștia reconstituie, prin falsă analogie, fonetisme, grafii și forme gramaticale hipercorecte, având însă întotdeauna sentimentul că se conformează acestor norme (în conștiința lor este vie opoziția „literar” – „neliterar”). A fost studiată de mai mulți lingviști români și străini. Este tratată însă exhaustiv în lucrarea lingvistului român Theodor Hristea – Probleme de etimologie, București, 1968, pp. 277-315. H. apare atât în exprimarea orală, cât și în exprimarea scrisă a vorbitorilor. De aceea se poate vorbi despre o h. fonetică, o h. ortografică și o h. gramaticală (morfologică și sintactică). H. fonetică și ortografică din limba română vizează deopotrivă patru mari categorii de cuvinte: franțuzismeie, germanismele, englezismele și spaniolismele (v.). În această perspectivă se poate vorbi de hiperfranțuzisme, apărute din aceeași grijă exagerată pentru corectitudine, având același substrat psihologic ca orice formă hipercorectă (ca de exemplu: bleumaren, în loc de bleumarin, cum e corect; flör, în loc de fler, cum e corect; poplen, în loc de poplin, cum e corect; veliur, în loc de velur, Galacsion, în loc de Galaction; Rișard, în loc de Richard sau Ričard; Șarl(i) Șaplin, în loc de Čarli Čeplin etc.), de hipergermanisme (ca de exemplu: șpicher, în loc de spicher, cum e corect; șprint, în loc de sprint, cum e corect; ștand, în loc de stand, cum e corect; ștart, în loc de start, cum e corect; ștandard, în loc de standard; ștas, în loc de stas; ștat (de salarii), în loc de stat; ștatut, în loc de statut; prișniț, în loc de prisniț, (Turnul) Aifăl, în loc de Efél etc.), de hiperenglezisme (ca de exemplu: Vașington, în loc de Ŭoșintăn, cum e corect; Velington, în loc de Ŭelingtăn, cum e corect; Vilson, în loc de Ŭilsăn; Ŭaterlo, în loc de Vaterlo; Cicago, în loc de Șicago etc.) și de hiperspaniolisme (ca de exemplu: Rio de Haneiro, în loc de Rio de Janeiro, cum e corect). H. fonetică poate fi întâlnită chiar la unii lingviști și scriitori, datorându-se în mare măsură reacției acestora față de rostirile neliterare escursie, espediție, escepție, esploatare etc., cu grupul consonantic cs (x) redus la s. Astfel, S. Pușcariu scria juvaer în loc de giuvaer și înțerca în loc de înțărca; G. Călinescu scria excroc, excortă și extompa, în loc de escroc, escortă și estompa (cf. fr. escroc, escorte și estomper); Al. Rosetti pronunța și scria se șchimbă în loc de se schimbă; Ștefan Pascu scrie excadron și excalada, în loc de escadron și escalada (cf. fr. escadron și escalader). În publicistica actuală apare și forma excapadă, în loc de escapadă (cf. fr. escapade), cum ar trebui. În limba română există și o h. fonetică latentă, pe care o întâlnim la unele forme devenite cu timpul literare, din teama vorbitorilor față de aparenta rostire dialectală a formelor originare. Aceștia sunt nevoiți să aleagă din două pronunțări (ambele etimologice sau una originară și alta explicabilă pe cale pur fonetică) pe aceea pe care o socotesc conformă cu sistemul lor fonetic, în opoziție cu cealaltă pe care-o tratează ca produs al vorbirii populare sau regionale: jecmăni (muntenesc), în loc de jăcmăni (originar, în graiurile moldovenești și ardelenești), simțit ca regionalism lexical și fonetic; jefui, în loc de jăfui; jeli, în loc de jăli; jeratic, în loc de jăratic; berbant, în loc de birbant, care făcea impresia unui fonetism incorect (ca ficior, fimeie, rigiment etc.); ciocolată, în loc de șocolată (simțit de către unii vorbitori ca fonetism moldovenesc – cf. șiocan) etc. H. fonetică se poate combina uneori cu analogia (v. mai sus), cu contaminația și mai ales cu etimologia populară. Astfel: pronunțările oltenești pielie, în loc de chelie și pisăliță, în loc de chisăliță se explică nu numai prin reacția vorbitorilor față de formele cu labiala p palatalizată (cf. k’ele, k’ičor), prin h., ci prin apropierea semantică dintre cele două cuvinte și termenii piele și, respectiv, a pisa (= a chisa), adică prin etimologie populară; rostirea ședlong în loc de șezlong se explică atât prin reacția vorbitorilor față de formele iotacizate (cf. șez, auz, văz), cât și prin apropierea cuvântului de verbul a ședea etc. În cadrul h. fonetice consonantice se pot lua în discuție următoarele patru fenomene: a) pseudodepalatalizările (falsele depalatalizări): modificări conștiente, prin falsă analiză și din dorința de corectitudine, a formelor literare sau normale din punct de vedere etimologic, în forme „hipercorecte” (de teama pronunțărilor regionale de tipul k’atră – piatră, k’ept = piept, g’ine = bine, h’ir = fir, h’erbe = fierbe, h’icat = ficat etc.), ca de exemplu cheltui > pieltui, chei > piei, chibrit > pibrit, cheag > piag, chiftea > piftea, gestionar > destionar, ghibaci > dibaci (impus în limba literară), magheran > maderan, șchiop > știop, arfimandrit > arhimandrit (impus în limba literară), arhiereu > arfiereu, arhivă > arfivă, nihilist > nifilist, Arhip > Arfip, Valahia > Valafia, patrahil > patrafil > patrafir (formă rezultată din combinarea falsei depalatalizări cu etimologia populară provocată de atracția substantivului fir, generalizată și acceptată de limba literară); hirav („bolnăvicios”) > firav (cu sensul de „subțire”, datorat etimologiei populare create prin atracția lui fir), impus în limba literară; stahie (dublet etimologic al lui stihie) > stafie (simțit în Muntenia ca o rostire regional-moldovenească); nirui (regionalism transilvan cu sensul de „a câștiga”) s-a refăcut prin falsă analogie în mirui, ca reacție a vorbitorilor față de formele regionale cu labiala m alterată (n’ere = miere, n’ilă – milă, n’iros – miros etc.), confundându-se cu celălalt mirui din terminologia religioasă și constituind un caz rar de omonimie realizată prin h. fonetică; mulțăni „mulțumi” (regionalism transilvan) s-a refăcut în mulțămi (> mulțumi) tot prin falsă analogie; formele mai vechi regionale mn’el „miel” și mn’a „mia” > miel și mia în regiunile cu labialele nealterate prin falsă analogie și etimologie populară (influențate de mie și mieu); forma mniță (regionalism) a devenit miță, urmând aceeași cale; b) pseudodefricatizările (falsele defricatizări): modificări conștiente prin falsă analogie și din dorința de corectitudine a formelor din graiurile moldovenești, ardelenești și bănățene, în care africata surdă ceste pronunțată apropiat de constrictiva prepalatală ș. Astfel: trecerea de la varianta etimologică șimpanzeu, variantă regională rezultată din contaminația cu cimpanz (cimpans) la forma cimpanzeu (de teama pronunțărilor regionale de tipul șinși, rădășină etc.); trecerea neologismului șerbet la cerbet, a moldovenismului șepeleag („peltic”) la cepeleag, a neologismului șasla folosit inițial în Moldova, la ceasla prin „demoldovenizare” (formă ce tinde să se impună în limba literară), a lui schimnic la schivnic, formă ce tinde să se generalizeze (s-a ajuns aici de teama pronunțărilor regionale de tipul țârcomnic, în loc de țârcovnic, pimniță, în loc de pivniță etc.); c) pseudodeafricatizările (falsele deafricatizări): modificări conștiente prin falsă analogie și din dorința de corectitudine, în graiurile moldovenești, ale africatei ğ la j, ca în exemplele magion (magiun) > majon, giuvaier> juvaier etc.; d) pseudoderotacizările (falsele derotacizări): modificări conștiente, prin falsă analogie și din dorința de corectitudine, a formelor în care r este pronunțat n, ca în exemplele fănă, în loc de fără; aminoase, în loc de amiroase; viezune, în loc de viezure etc. În cadrul h. fonetice vocalice pot fi luate în discuție următoarele patru fenomene: a) apariția diftongului ea în locul unui a accentuat: variantele etimologice și regionale gălbază și călbază au devenit gălbează și călbează în urma reacției vorbitorilor față de pronunțările neliterare (mai ales moldovenești și transilvane), ca în exemplele albață (pentru albeață), bată (pentru beată), pribag (pentru pribeag), sârbască (pentru sârbească) etc.; formele sarbăd (reprezentantă a două cuvinte diferite: 1. „palid” 2. „acrișor”) și samă au fost refăcute prin falsă analogie devenind searbăd și respectiv seamă în urma reacției vorbitorilor față de forme-tip regionale ca sară, sacă, obosală, însamnă etc., impunându-se astfel în limba literară; vechiul ștrang > ștreang, tot prin falsă analogie, în urma reacției vorbitorilor față de forme regionale ca ra (= rea), vra (= vrea), razăm (= reazăm), să tracă (= să treacă) etc.; b) apariția unui e accentuat în locul unui ă accentuat: varianta răpede > repede, deoarece era simțită ca neliterară; c) apariția unui e neaccentuat în locul unui ă neaccentuat: variantele literare trăsură, răbda, răvaș, grătar, grădină, brățară, învăli și se târăște au fost evitate de unii vorbitori ca presupuse rostiri neliterare (prin falsă analogie cu formele regionale răce pentru rece, trămur pentru tremur, trăbuie pentru trebuie, Murăș pentru Mureș, răcrut pentru recrut, rățetă pentru rețetă etc.) și transformate în forme periferice ca tresură, rebda, revaș, gretar, gredinar, brețară, înveli (singura cu tendință de generalizare) și se târește (cu ă după r înlocuit prin e); d) apariția unui e (neaccentuat sau accentuat) în locul unui i (neaccentuat sau accentuat) ca o consecință a unei false analogii și a tendinței de evitare a formelor neliterare de tipul ficior, fimeie, trin etc.: forma veche și originară misadă > mesadă (cu tendința de generalizare); varianta etimologică oriz („orez”) > orez (generalizată), binoclu > benoclu, antilopă > antelopă, piramidon > peramidon etc. – acestea fără perspective de generalizare. H. gramaticală nu este suficient studiată. Se pot aduce însă ca exemple următoarele două situații: a) prin falsă analogie, din teama de a nu comite dezacorduri, vorbitorii reacționează față de suprimarea articolului a dinaintea numeralelor cardinale feminine (tipul partea doua, seria treia etc.), prin introducerea acestui articol acolo unde nu se justifică, creând formele hipercorecte și analogice partea a întâia, seria a întâia etc.; b) asimilând adverbul cu adjectivul, datorită identității formale a acestora, și din teama de a nu comite dezacorduri gramaticale, vorbitorii „acordă” adverbul cu substantivul pe lângă care stă: copii noi născuți (în loc de nou născuți), musafiri proaspeți sosiți (în loc de proaspăt sosiți), formă grea de explicat (în loc de greu de explicat), oameni puțini politicoși (în loc de puțin politicoși) etc.

ÎNREGISTRARE, înregistrări, s. f. Faptul de a înregistra. 1. Înscriere într-un registru. Înregistrarea noilor născuți. ▭ La biroul nostru de înregistrare își așteaptă rîndul să fie catalogate și aduse aci ultimele noutăți din țara dumitale. STANCU, U.R.S.S. 35. 2. Însemnare, notare (a unui fapt, a unui eveniment) Înregistrarea faptelor istorice. 3. Înscriere, însemnare cu ajutorul aparatelor a unui fenomen care poate fi consemnat grafic. Înregistrarea sunetelor.

NAȘTERE, nașteri, s. f. Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei; venire pe lume a unei ființe. A venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit la naștere. ISPIRESCU, L. 2. Care vra să zică, aș fi venit pe lume cu 6 ani înaintea nașterii mele? Mare minune! ALECSANDRI, T. I 344. Nașterea mea costă viața mamei. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Casă de (sau pentru) nașteri = instituție spitalicească la sate, unde sînt îngrijite femeile care nasc și copiii nou-născuți; maternitate (2). Azi are satul școală și-n ulițe pietriș, Și-o casă pentru nașteri. VINTILĂ, O. 37. ◊ Loc. adj. și adv. Din (sau prin) naștere sau (învechit) cu nașterea = originar, de origine; de la început; prin natură. Era... determinat prin naștere la nepozitivism. EMINESCU, N. 35. Grigore Ghica... și Ioniță Sturdza numiți de Poartă domni ai Principatelor erau amîndoi romîni cu nașterea și cu inima. GHICA, S. IV. ◊ Expr. A da naștere = a naște; fig. a crea, a produce, a provoca, a pricinui. Crăițarii, oriunde ar fi căzut... dau naștere la încăierări. MACEDONSKI, O. III 25. A lua naștere = a se naște; fig. a se forma, a fi creat, a apărea. Partidul Comunist din Romînia a luat naștere într-un moment de cotitură radicală în destinele omenirii, în istoria universală, cotitură marcată de victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 84. ◊ (În denumirea unor sărbători religioase, la creștini) Nașterea domnului sau crăciunul.

NĂSCUT, -Ă, născuți, -te, s. m. și f. (Mai ales în expr.) Întîiul-născut = copilul cel mai mare dintr-o familie. Nou-născut = copil care s-a născut de curînd. ♦ (Neobișnuit) Copil, fiu, fiică. Să nu mai fii de astăzi născuta mea! COȘBUC, P. II 200.

NOU, NOUĂ, pl. m. noi, pl. f. noi și nouă, adj. I. 1. Făcut sau creat de curînd, care a apărut, s-a născut de curînd, care apare pentru prima dată. Satele noi au școli; au medici și povățuitori. SADOVEANU, M. C. 111. Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate. EMINESCU, O. I 194. Dragostea din ce-i făcută?... – Din omul cu vorbă multă; Zice-o vorbă, zice două, îndată-i dragoste nouă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80. ◊ (Astăzi rar) Lumea nouă = nume dat continentului american; America. ◊ (Adverbial) Nou-născut = copil care s-a născut de curînd. ◊ Loc. adv. Din nou sau (regional) de nou = a) încă o dată, iar, iarăși; în continuare. Veni-vor rîndunele din nou în primăvară. COȘBUC, P. II 192. Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. EMINESCU, O. I 100. Iar se-nduioșa, Dar de nou se stăpînea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489; b) (neobișnuit) recent, de curînd. Ramure de industrii, sau vechi, naționale, sau din nou introduse. ODOBESCU, S. II 101. ◊ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întîmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs. Cartofi noi. Vin nou. 2. Care apare în locul unui lucru mai vechi; de azi, contemporan, actual. Pe linia dreaptă a razei solare În zare Nou drum s-a deschis pentru mine. BENIUC, V. 144. Căpitanul de jandarmi Corbuleanu aproba din cap fiecare cuvînt al noului său șef. REBREANU, R. II 227. Știința nouă... a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. ◊ Anul nou = ziua de 1 ianuarie. Lună nouă (sau crai nou) = luna în prima ei fază, cînd are forma unei seceri subțiri. Roșii, ca o lună nouă, Ai tu hainele subțiri, Lungi și fără-mpodobiri, Iar pe tîmplele-amîndouă Porți, strălucitori de rouă, Trandafiri. COȘBUC, P. I 218. 3. Cu aspect și conținut schimbat; transformat (în bine). V. înnoit. Viitorul e al tău... suspină Cocor și zîmbi în el nenumăratelor icoane pe care le adunase din rătăcirile prin țara nouă a socialismului. SADOVEANU, M. C. 211. Veghează-n noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată. IOSIF, P. 15. Din idealurile voastre, O visători flămînzi și goi, Vor răsări ca niște astre, Senine lumi cu oameni noi. DEMETRESCU, O. 81. ♦ Evoluat, perfecționat. Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? EMINESCU, O. I 137. 4. Recent, care s-a ivit de curînd; p. ext. altfel, alt. Pentru morar, de altfel, Nastasia era un ghimpe mai puțin ascuțit decît preocupările și necazurile noi ce i se iscaseră deodată în acel început de toamnă. SADOVEANU, M. C. 155. Unul din ei vestește împăratului despre venirea noilor pețitori. CREANGĂ, P. 83. ◊ Expr. Lume nouă! exclamație cu care întîmpinăm pe oaspeții rari. II. Făcut sau cumpărat de curînd; care nu a mai fost folosit, neîntrebuințat, neînceput, intact; în bună stare, neuzat. Rochia era nouă, pălăria nouă, nou colierul de cristal. C. PETRESCU, C. V. 168. Alt om venea dinspre tîrg cu un car nou, ce și-l cumpărase chiar atunci. CREANGĂ, P. 40. Vezi badea cum se duce Cu cămașa lui cea nouă, Cu inima ruptă-n două. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ Loc. adj. Nou-nouț (sau, rar, nou-nouleț) = foarte nou; neîntrebuințat, nepurtat. Îmbrăcat într-un cojoc nou-nouț. SBIERA, P. 9. Mai găsii și alte haine cu totul de aur și noi-noulețe. GORJAN, H. II 55. ♦ (Despre cuvinte, expresii etc.) Intrat de curînd în limbă. Termeni noi. ♦ Proaspăt. Munteanca simțea și ea în nări, ca sălbătăciunile pădurilor, mireasmă de apă nouă. SADOVEANU, B. 120. Țărîna era muma lui [Anteu]; și avea darul că, de cîte ori va osteni și-l va trînti cineva, de atîtea ori muma lui să-i dea puteri noi. ISPIRESCU, U. 61. N-am văzut verde frunzuță Ca la mîndra-n grădinuță; Cît o ninge, cît o plouă, Ea e tot mîndră și nouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. III. Lipsit de experiență, neexperimentat. E nou în meserie.

PRUNCUCIDERE s. f. Ucidere a propriului copil (de obicei nou-născut); infanticid.

PRUNCUCIGAȘ, -Ă, pruncucigași, -e, s. m. și f. Persoană care își ucide copilul (de obicei nou-născut). ◊ (Adjectival) Mamă pruncucigașă.

PRUNCUȚ, pruncuți, s. m. Pruncușor. Ce-i mai drag și mai plăcut Ca pruncuțul nou-născut? ALECSANDRI, P. II 181.

SCĂLDĂTOARE, scăldători, s. f. 1. Vas în care se face baie; cadă, scaldă. Puse o scăldătoare cu apă ne-ncepută. ALECSANDRI, P. III 274. 2. Faptul de a scălda; îmbăiere, baie; scăldat. Nu mult după naștere... urmează scăldătoarea nou-născutului. MARIAN, NA. 81. Ea făcu din ramurile unui copac un leagăn în care își punea copilul... și pentru scăldătoare se ducea la vadul de la albia unui pîrîiaș. ISPIRESCU, L. 122. Sprintenă ca o copilă, face degrabă leșie, pregătește de scăldătoare. CREANGĂ, P. 76. ♦ Fig. Cufundarea soarelui după linia orizontului; apus. Noaptea se împrăștie ușor ca o umbră și înghite tot în urma sa, învăluie tot, ca într-o trîmbă de întuneric, din pajura zorilor pîn’ la scăldătoarea soarelui. DELAVRANCEA, S. 164.

ciupă, ciupe, s.f. – (reg.; înv.) 1. Covată din lemn (mai nou, din tablă zincată sau material plastic) utilizată pentru spălarea rufelor sau a copiilor. 2. Apa în care se îmbăiază prima dată nou-născutul (și care, potrivit tradiției, se aruncă în grădină sau la rădăcina unui pom din curte): „Unde mi-ai țâpat ciupa, / De nu mi-i dragă lumea?” (Papahagi, 1925: 167). ♦ (onom.) Ciupa, nume de familie. – Et. nec., dar cu siguranță sl. (DER); comp. cu bg. čipa „nou-născut” (Lacea, cf. DER; DLRM), čipkam „a îmbăia un copil” (DA, cf. DER).

deochi, deochiuri, s.n. – (mag.) „Boală ce se capătă prin vrăjire cu ochii” (Țiplea, 1906): „Dacă cutare om rău la ochi se uită pătrunzător la altul și nu-și aduce aminte de sine, atunci acela la care se uită e deocheat. Fiindcă suferința aceasta e crezută ca efect al privirii ochilor, ea se numește deochi, adecă boala provocată de ochii răi. Cel deocheat are dureri de cap, puțină fierbânțeală, aprinderea feții și n-are poftă de mâncare și, de regulă, cade într-o stare de moleșeală, de nu poate lucra nemica. Ca preservative în contra deochiului, mai ales la copii, se pun la mână nasturi albi legați cu ață sau panglică roșie, ca privitorii să-și aducă aminte că-l pot deochea” (Ioana Ofrin, 60 ani, Oncești, cf. Bârlea, 1924, II: 334). În expr. să nu-i fie de deochi = formulă obligatorie, însoțită de gestul formal al scuipatului spre copilul nou-născut (Dăncuș, 2010). – Din de + ochi (Scriban, DEX, MDA).

preursită, s.f. – 1. Destin. 2. Ritual ce constă în oficierea descântecelor ce premerg ursita, adică descrierea destinului unui nou născut (Dăncuș, 2010). – Din preursi „a predestina” (din pre + ursi < ngr. oriso) (MDA).

rantie, rantii, s.f. – (reg.; înv.) Scutec: „Un Dumnezău nou-născut / În răntii e înfășurat” (Bârlea, 1924, I: 129). – Cf. ucr. rantuh „mantie femeiască” (Scriban, DER, DEX, MDA).

scăldușă, s.f. – 1. Prima baie făcută unui nou-născut; ciupă: „În apa scăldușei se introduc plante de leac și obiecte menite să protejeze copilul, să-i propițieze sănătate, voinicie și frumusețe. Apa scăldușei se scoate din casă cu un anumit ceremonial și se varsă într-un loc curat, de obicei la rădăcina unui pom tânăr” (Stoica, Pop, 1984: 116). 2. Loc amenajat rudimentar de către localnici pentru efectuarea unor tratamente balneare sezoniere cu apă minerală. (Maram, Bucov.). – Din scălda + suf. -ușă (MDA).

fată, fete, s.f. – (mit.) Fata Pădurii (Fata Nopții, Fata Dracului, Pădureana, Ileana Pădurii, Vâlfa Pădurii, Crăiasa Pădurii, Zâna Pădurii, Știma Pădurii, Avizuhără, Albița, Aripa Satanei), un geniu rău al pădurilor, o divinitate malefică, nefastă, din mitologia românească. „Uneori, apare ca o femeie tânără, alteori foarte bătrână, cu părul lung până la pământ, bocind neîncetat prin păduri; se poate autometamorfoza la dorință. Întotdeauna când se plimbă, stârnește vuietul codrului, iar adesea, râde în hohote sinistre sau plânge hohotind, alteori chiuie sau croncăne. Umblă la marginea pădurilor, momind pe drumeții rătăciți” (Kernbach, 1989: 409-410). „Este un demon, apare în postura de agresor al bărbaților, îndeosebi al ciobanilor. Metamorfozată în iubita rămasă acasă, ea dă năvală noaptea, peste tânărul aflat singur, departe de sat și îl atacă, îl violează. Atunci când se opune sau descoperă impostura, tânărul este pedepsit: demonul îl ia pe sus și îl aruncă peste stânci sau în prăpăstii, îl îmbolnăvește și, nu de puține ori, îl omoară. Fură sau schimbă copiii nou-născuți sub ochii mamelor” (Eretescu, 2007: 11). Sălășluiește în scorburi de copaci. Stârnește vânturi puternice, furtuni care scot lemne din rădăcini, ploi mari. Pe unde trece ea, rămân oile sterpe, bolnave sau moarte (Bilțiu, 1999: 34). Este o creatură care nu a atins nivelul de civilizare a celor din satul tradițional. Nu cunoaște îmbrăcămintea sau încălțămintea, este incapabilă să mintă sau să-și ascundă intențiile (Eretescu, 2007: 60). „Fata Pădurii din Carpați este stăpâna pădurii și a plantelor de leac din natură. Stăpână deci a unor locuri asemănătoare celor care formează cadrul de viață al vânătorilor și culegătorilor de plante sălbatice din preistorie” (Jean Cuisenier, 2000). ♦ „Se zicea că, odată, la noi în sat umbla Fata Pădurii. Avea copite de cal și umbla pe la vetrele de oi. Păcurarii știau bine unde are ea grădinița și straturile de flori. Și, într-o zi, unul din păcurari s-a dus în grădina ei să vadă și el ce flori are Fata Pădurii în grădină. A vrut omul și el să se-nstruțe. Fata Pădurii repede a și aflat că a fost în grădina ei. Și se pomenește numai că se apropie de el și zice: Măi, Mihai, de n-ai fi foastă, / La stratu’ cu rostopască, / Tătă lume-ar si a noastră. Și atunci Fata Pădurii l-a luat în brațe și l-a sărutat. Numai că Mihai a avut la el usturoi. Și ea a simțit atunci miros de usturoi și l-a aruncat. Ea n-a mai avut putere asupra lui, că cine știe ce făcea cu el. L-ar fi dus undeva. Apoi toți păcurarii s-au strâns și au legat-o cu coajă de tei. De atunci se spune că s-ar fi depărtat Fata Pădurii de către sat” (Maria Bârlea, 42 ani, Giulești, cf. Bilțiu, 1999: 227-228). ♦ Legendele despre Fata Pădurii sunt răspândite în nordul Ardealului, Maramureș, estul Sătmarului și nordul Moldovei, apoi sudul Ucrainei (Transcarpatia – nordul Maramureșului istoric), respectiv Albania și nordul Greciei. Elementele comune dialectale daco-român și aromân sugerează apartenența la un strat autohton, preroman. „Maramureșul este perimetrul în care întâlnim stratul cel mai vechi de narațiune și credințe despre Fata Pădurii...” (Eretescu, 2007: 66). – Lat. feta (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Densusianu, cf. DER; DEX, MDA).

om, oameni, s.m. – 1. Bărbat (însurat). 2. Soț. 3. Capul familiei (în societatea patriarhală). ♦ (top.) Vârful Omul (1.931 m), situat la sud de Bistrița Aurie, la granița dintre Bistrița-Năsăud și Suceava, „amintind pe Saturn, onorat cu numele de Homorod” (Filipașcu, 1940); cf. Vf. Omul, din Munții Bucegi, Omul de Piatră, din Munții Făgăraș, cu sensul de „om sacru” (Vulcănescu, 1985). Numele topic provine fie de la sensul (3) „cap, vârf”, fie de la prezența unor stânci având configurații umanoide, de unde încărcătura mitologică, reminiscență a practicilor de adorare a pietrelor (Scurtu, 1966). 4. (mit.) Omul Apei, personaj imaginar din basmele maramureșene: „Omul Apei este un spirit malefic, cu toate că în unele legende este inofensiv. Este imaginat în chip de om și locuiește în apele adânci, fiind și stăpânul peștilor, cu care îi atrage pe cei pe care îi întâlnește, pentru a-i îneca și mânca. Unele legende iau aspect de basme, deoarece Omul Apei le dăruiește peștișorul de aur, simbol al bogăției” (Bilțiu, 1999: 30). 5. (mit.) Omul Fiarelor (Sălbatice), personaj mitologic local, numit și Împăratul Lupilor: „Omul Sierelor era înalt, cât un brad de o sută de ani și avea numai jumătate trup, de-a lungul, adică din creștetul capului și până la talpa piciorului. Și această jumătate ardea ca focul, de nu te puteai uita la el de groază și spaimă, căci cine cuteza a se uita la el murea în scurtă vreme” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 46). 6. (mit.) Omul Nopții (Omul de Miază-Noapte, Omul Pădurii, Omul cel Sălbatic, Feciorul Pădurii, Omul Vântului), personaj mitologic înfățișat ca un antropoid cu un singur ochi sau cu un singur picior, care merge sărind ca iepurele (Eretescu, 2007:11). Era un om „cu fălci și cu dinți ca de cal”, cu ochii „cât boul” și cu nasul „cât pumnul” (Bilțiu, 1999: 31). Omul Nopții o urmărește pe Fata Pădurii, pe care o prinde, o omoară rupând-o în două și o consumă în fața ciobanului-victimă (Eretescu, 2007). „Omu Nopții sare într-un picior ca și iepurele când merge. Și umblă pe dealuri și pe păduri. Pe Fata Pădurii o ia și o pune pe foc. Îi face capătul. Nu-i bine să te întâlnești cu el. Dacă îl vezi, nu-i bine a zice către el nimic” (Ioan Ivănciuc, 54 ani, Cornești, cf. Bilțiu, 1999: 173). „Tată-meu o fo’ pribeag mare, șî venea la el Fata Pădurii șî trecea șî să ducea. După ceea o zinit Omu Nopțî. Da o-ntrebat: N-ai văzut pă Ileana Sân-Ziana? Da’ zice pribeagu’ că n-o văzut-o. Omu Nopții zicea: Eu mă duc după ea să o găsăsc. Dară, să ducea după ea / Șî o găsea, / Țâțele i le tăia, / Pădurea după ea zdera / Și tătă că o rupea” (Ileana Codrea, Vadu Izei, 1922, cf. Papahagi, 1925). 7. (astr.) Omul, numele popular al constelației Hercule. Potrivit unei legende românești, la facerea lumii, cerul era foarte aproape de pământ. Însă, într-o zi, o femeie ce îngrijea un copil nou-născut a aruncat spre cer un scutec murdar, încât era gata să mânjească cerul cu el. Dumnezeu s-a supărat și a îndepărtat cerul de pământ. Atunci, Omul s-a hotărât să plece la cer, la Dumnezeu, să-l convingă să aducă cerul înapoi, aproape de pământ. A luat cu el Carul Mare, cu patru boi, Carul Mic, Candela, Crucea de la biserică, Fântâna din răscruci, Sfredelul, Secera, Coasa, Plugul, Dulăul, Cloșca cu pui, Scroafa, Păcurarul cu oile, Boarul de la vaci, Vizitiul, Porcarul, Hora din sat etc. Cam pe la jumătatea drumului dintre Pământ și Cer, s-a întâlnit cu Dracul, cu care s-a luat la harță. Diavolul a scos din traistă Balaurul, Ursul, Scorpia. Omul s-a luat la trântă cu dracul și l-a învins. Urmele acestei bătălii se văd și astăzi pe cer. – Lat. homo „om, muritor, bărbat” (Scriban, Șăineanu; Diez, Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

NAȘTERE. Subst. Naștere, născare (pop.), născut (înv. și reg.), parturiție (med.); naștere normală, eutocie; (naștere cu) cezariană. Fătare, fătat. Procreare, procreație, concepere, zămislire (înv. și reg.), reproducere, reproducție, înmulțire, prăsire, prăsit. Făt, fetus; Nou-născut. Casă de nașteri, maternitate. Fătătoare (pop.). Natalitate. Obstetrică, ginecologie. Mamoș, obstetrician; moașă. Adj. Născut, fătat (despre animale). Prăsit (despre animale). Procreator, prolific, prăsitor (despre animale). Vb. A naște, a acușa (franțuzism), a face copii, a procrea, a zămisli (înv. și reg.), a concepe, a da viață, a da ființă, a aduce pe lume; a se înmulți, a se reproduce; a face pui, a pui (reg.), a făta, a se prăsi, a se înmulți, a se reproduce, a plodi (pop.), a cățeli (pop., despre cățele, lupoaice, vulpoaice). A se naște, a veni pe lume, a vedea lumina zilei (fig.). V. existență, început.

ADOPTA vb. 1. (JUR.) a înfia. (~ un nou-născut.) 2. a-și însuși, a primi, (fig.) a îmbrățișa. (~ o nouă credință.)

bebe s. v. NOU-NĂSCUT. PRUNC. SUGACI. SUGAR.

cocă s. v. NOU-NĂSCUT. PRUNC. SUGACI. SUGAR.

cocon s. v. BĂIAT. COPIL. FECIOR. FIU. NOU-NĂSCUT. PRUNC. SUGACI. SUGAR. TÎNĂR.

ÎNFIA vb. (JUR.) a adopta. (A ~ un nou-născut.)^[1]

ÎNFIETOR s. (JUR.) adoptator. (~ al unui nou-născut.)

PEDIO-₁ „copil”. ◊ gr. paidion „copil mic” > fr. pédio- > rom. pedio-. □ ~geneză (v. -geneză), s. f., reproducere prin ouă nefecundate, care se dezvoltă partenogenetic în corpul larvei; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., determinare a înălțimii și a greutății copiilor mici; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea lungimii nou-născuților.

NOU-NĂSCUT s. prunc, sugaci, sugar, (înv. și pop.) plod, (înv. și reg.) cocon, poroboc, sugător, (Mold. și Transilv.) cocă, (fam.) bebe.

plod s. v. COPIL. EMBRION. FECUNDITATE. FRUCT. GERMEN. LARVĂ. MITRĂ. NOU-NĂSCUT. OU. PLACENTĂ. POAMĂ. PROLIFICITATE. PRUNC. ROD. SĂMÎNȚĂ. SUGACI. SUGAR. UTER. VULVĂ.

poroboc s. v. NOU-NĂSCUT. PRUNC. SUGACI. SUGAR.

abandonát, -ă adj. Care a fost părăsit. ♦ Spec. (despre copii nou-născuți) Care este părăsit de către mamă. • pl. -ți, -te. /v. abandona.

PRUNC s. sugaci, sugar, nou-născut, (înv. și pop.) plod, (înv. și reg.) cocon, poroboc, sugător, (Mold. și Transilv.) cocă, (fam.) bebe.

boglodate sfp [At: DENSUSIANU, Ț. H. 310 / E: nct] (Îvp) Duhuri necurate care încearcă să facă rău nou-născuților Si: lohoane.

brâneț sn [At: SEVASTOS, N. 395^b/10 / V: bârneț, bârneață, gârnețe / Pl: ~e / E: brâne + -eț] 1 (La portul bărbătesc al țăranilor) Brăcinar. 2 (Pan; rar) Fâșie de pământ. 3 (La portul femeiesc) Cingătoare (îngustă și lungă) de pus peste catrință Cf bete, brâuleț, frânghie. 4 (Pex; reg) Ștergar îngust de in sau de cânepă, brodat cu flori cu care se decorează icoanele. 5 (Reg) Scutec pentru copiii nou-născuți Si: fașă. 6 (Reg) Baieră la traistă. 7 (Înv) Cingătoare pentru sabie.

SUGACI s. prunc, sugar, nou-născut, (înv. și pop.) plod, (înv. și reg.) cocon, poroboc, sugător, (Mold. și Transilv.) cocă, (fam.) bebe.

SUGAR s. prunc, sugaci, nou-născut, (înv. și pop.) plod, (înv. și reg.) cocon, poroboc, sugător, (Mold. și Transilv.) cocă, (fam.) bebe.

sugător s. v. NOU-NĂSCUT. PRUNC. SUGACI. SUGAR.

buricar sn [At: ȘEZ. VIII, 88 / Pl: ~e / E: buric + -ar] (Reg) Cuțit (stricat) cu care tăia moașa buricul (1) nou-născuților.

cap¹ [At: COD. VOR. 92/13 / Pl: ~ete sn, ~i sm / E: ml caput] 1 sn Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal Si: căpățână, glavă, hârcă, scăfârlie, troacă, țeastă (arf) bostan, dovleac, oală, sfeclă. 2 sn (îlav) Din ~ până în picioare În întregime. 3 sn (Îlav) Cu noaptea-n ~ Dis-de-dimineață. 4 sn (Îlav) (Până) peste ~ Extrem de. 5 sn (Îlav) Cu un ~ mai sus (Cu mult) mai mult, mai deștept, mai bine. 6 sn (Îlav) Cu ~ul plecat Rușinat. 7 sn (Îal) Umilit. 8 sn (Îal) Învins. 9 sn (Îlav) Pe după ~ Pe după gât, pe ceafa. 10 sn (Fam; îla) Bătut în ~ Tâmpit. 11 sn (Îe) A se da peste ~ A face tumbe. 12 sn (Îae) A face eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. 13 sn (Îe) A da (pe cineva) peste ~ A trânti (pe cineva) la pământ. 14 sn (Îae) A da jos (pe cineva) dintr-o situație Si: a doborî, a învinge. 15 sn (Îe) A da peste ~ (paharul, băutura etc.) A înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. 16 sn (Îe) A da (ceva) peste ~ A schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc. 17 sn (Îae) A lucra repede, superficial, de mântuială. 18 sn (Îe) A scoate ~ul în lume A ieși între oameni, în societate. 19 sn (Îe) A nu-și mai vedea ~ul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este ~ul A nu ști ce să facă, a fi copleșit de... 20 sn (Îe) A-și pierde ~ul A se zăpăci. 21 sn (Îe) A nu mai avea unde să-și pună ~ul A ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. 22 sn (Îe) A da din ~ A clătina capul (1) în semn de aprobare, de refuz etc. 23 sn (Îe) A da cuiva la ~ A lovi. 24 sn (Îae) A omorî. 25 sn (Îae) A ataca cu violență pe cineva. 26 sn (Îae) A distruge pe cineva (cu vorba sau cu scrisul). 27 sn (Îe) A umbla cu ~ul în traistă A fi distrat, neatent. 28 sn (Îe) A se da cu ~ul de (toți) pereții A fi cuprins de disperare sau de necaz. 29 sn (Îae) A regreta o greșeală făcută. 30 sn (Îe) A-și lua lumea în ~ A pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. 31 sn (Îe) A-și pleca ~ul A se da învins. 32 sn (Îae) A se simți rușinat, umilit. 33 sn (Îe) Vai de ~ul Iui (sau haram) de ~ul lui Vai de el. 34 sn (D. o situație neprevăzută, un necaz etc. îe) A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) ~ul cuiva A veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. 35 sn (Îe) A cădea pe ~ul cuiva A sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). 36 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a se ține) de ~ul cuiva sau a se pune pe ~ul cuiva A stărui fără încetare pe lângă cineva. 37 sn (Îe) A se duce de pe ~ul cuiva A lăsa pe cineva în pace. 38 sn (Reg; îe) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face ~ului A nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. 39 sn (Înv; îe) A lega în ~ A lua de nevastă. 40 sn (Înv; îe) A ridica ~ul A se răscula. 41 sn (Îe) A i se urca (sau sui, sări) cuiva în ~ A-și lua o îndrăzneală prea mare. 42 sn (Îe) A se pune-n ~ (și-n cur) A face tot posibilul. 43 sn (Îe) A fi ~ tăiat (cineva) A fi leit cineva, a avea o mare asemănare. 44 sn (Îe) A (nu)-l durea ~ul A (nu)-i păsa, a (nu) fi îngrijorat. 45 sn (Îe) A-și vârî ~ul la... A intra la stăpân. 46 sn (Îe) A-și vârî ~ul (teafăr-) sănătos sub Evanghelie A se însura. 47 sn (Îae) A se pune sub ordinele altuia. 48 sn (Înv; îae) A se băga singur, fără a fi nevoie, într-o încurcătură. 49 sn (Îe) A-și lega ~ul de cineva A se căsători. 50 sn (Reg; îe) A-și lua ~ul în poale A o lua la fugă. 51 sn (Îe) A umbla cu ~ul între urechi (sau în sac) A nu fi atent. 52 sn (Îlav) Cu ~ul mare Căpos. 53 sn (Îal) Amețit de băutură Si: beat. 54 sn (Îe) A-l duce (sau a-l tăia) pe cineva ~ul A se pricepe. 55 sn (Îlav) Cu (scaun la) ~ Cu înțelepciune. 56 sm (Îs) ~ de familie Bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească. 57 sm (Pgn; îas) Orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. 58 sn (Îs) ~ de expresie Portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. 59 sn (Fbl) Lovire a mingii cu capul (1). 60 sn (Îs) ~ de bour Primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul (1) unui bour. 61 sn (Pm) Parte a monedei care are imprimat un chip. 62 sn (Prc) Părul capului (1). 63 sn Căpătâi (1). 64 sn (D. oameni) Individ. 65 sn (D. animale) Bucată. 66 sn Impozit. 67 sn Sumă (în bunuri) posedată sau datorată Cf: capital¹ (1). 68 sn (Îe) A îndoi ~etele A dubla suma, capitalul¹ (9) investit. 69 sn (Îe) A-și scoate din ~ete A fi răsplătit pentru osteneală. 70 sn (Îlav) Pe ~ete Care mai de care, pe întrecute. 71 sn (Îal) În număr foarte mare. 72 sn (Îe) Câte ~ete, atâtea păreri Exprimă o mare divergență de opinii. 73 sn (Pm) Minte. 74 sn (Pm) Memorie. 75 sn (Îlav; îla) Cu ~ (În mod) inteligent. 76 sn (Îlav; îla) Fără ~ (În mod) necugetat. 77 sn (Îe) A fi bun (sau ușor) la (sau de) ~ sau a avea ~ ușor A fi deștept. 78 sn (Îe) A fi greu (sau tare) de ~ sau a avea ~ greu A pricepe cu greutate, a fi prost. 79 sn (Îe) A nu-i intra cuiva în ~ A nu putea pricepe ceva. 80 sn (Îe) A-i ieși (cuiva ceva) din ~ A nu-i mai sta gândul la... Si: a uita. 81 sn (Îe) A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din ~ A-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. 82 sn (Îe) A-i sta ~ul la... A se gândi la... 83 sn (Îe) A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) ~ul A se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. 84 sn (Îe) A-i deschide (cuiva) ~ul A face pe cineva să înțeleagă ceva Si: a lămuri. 85 sn (Îe) A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de ~ul său A fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. 86 sn (Îe) A face (ceva) din (sau de) ~ul său A face (ceva) fără a se consulta cu nimeni. 87 sn (Îe) A întoarce (sau a suci, a învârti etc.) ~ul cuiva A face pe cineva să-și piardă dreapta judecată. 88 sn (Îae) A zăpăci. 89 sn (Îae) A face pe cineva să se îndrăgostească. 90 sn (Îe) A face cuiva ~ul calendar A umple cuiva capul cu multe probleme, obligații etc. 91 sn (Îe) A nu avea ~ să... A nu avea posibilitatea să... 92 sn Motiv, pricină. 93 sn (Jur; îs) ~ de acuzare Motiv pe care se întemeiază acuzarea. 94 sn (Îe) A plăti cu ~ul A plăti cu viața. 95 sn (înv; îe) A-și pune ~ul (la mijloc) A-și pune viața în primejdie. 96 (Înv; îae) A garanta cu viața. 97 sn (Înv; îae) A se prăpădi. 98 sn (Îe) A-și aduce ~ul (sau ~etele) la (sau sub) A se pune sub ascultarea sau sub scutul cuiva. 99 sn (Îe) A se apuca pe ~ A se jura pe viață. 100 sn (Îlav) O dată cu ~ul sau în ruptul ~ului Cu nici un preț. 101 sn (Îe) A-și face de ~ A face ceva ce poate să-i primejduiască viața. 102 sn (Îae) A face nebunii. 103 sn (Îe) A face cuiva de ~ sau a pune ~ul cuiva A omorî pe cineva. 104 sn (Îe) A nu avea ~ (și chip sau și Dumnezeu) să... sau de... A nu fi în stare, a nu avea posibilitatea. 105 sn (Ent; Îc) ~-de-mort sau ~ul Iui Adam Strigă (Acherontia athropos). 106 sn (Îc) ~ul-cerbului Boul-lui-Dumnezeu (Luconus cervus). 107 sn (Îc) ~-de-delfin sau ~-de-mops Specie bizară de șalău, cu oasele frontale încovoiate de la mijloc și lățite, nedefinită mai îndeaproape. 108 sn (Îc) ~sec Pește nedefinit mai îndeaproape. 109 sn (Îc) ~întortocat sau capu-ntoarce Capântortură. 110 sn (Bot; reg; îc) ~ul-ariciului, ~ul-șarpelui, ~ul-veveriței, ~ul viperei, ~-de-cocoș Plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum). 111 sn (Bot; reg; îc) ~ul-călugărului Plantă din familia compozitelor (Leontodon autumnalis). 112 sn (Bot; reg; îae) Șovar (Sparganium ramosum). 113 sn (Bot; reg; îae) Brusture (Arctium lappa). 114 sn (Bot; reg; îc) ~-de-cocoș Dulcișor (Hedysarum hedysaroides). 115 sn (Bot; reg; îc) ~ul-câinelui Gura leului (Anthirrhinum majus). 116 sn (Bot; reg; îc) ~ul-cucului Cârciumărese (Zinnia elegans). 117 sn (Bot; reg; îc) ~ul-dracului, ~ul-popii Trifoi (Trifolium pratense). 118 sn (Bot; reg; îc) ~ul-turcului Vătămătură (Anthyllis vulneraria). 119 sn (Bot; reg; îc) ~ul-șarpelui Coada-vacii (Echium altissimum). 120 sn (Glg; îc) ~-de-șarpe Fosile terebratule. 121 sn (Îs) ~ul balaurului O parte din constelația balaurului. 122 sm Conducător. 123 sm Inițiator. 124 sm (Îs) ~ul răutăților Inițiatorul, organizatorul dezordinilor. 125 sm (Îs) ~ul legii Preot. 126 sn Vârf al unui obiect. 127 sn Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. 128 sn Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (1), folosit în diverse scopuri tehnice. 129 sn Partea extremă cu care începe sau se sfârșește ceva. 130 sn (Nav; îs) ~ magnetic Unghiul format de direcția de navigație cu direcția nordului magnetic. 131 sn (Nav; îs) ~ compas Unghiul obținut din capul (130) magnetic, făcând corecțiile necesare, datorate deviației compasului și derivei date de vânt. 132 sn (Înv) Capitel de coloană Si: bașlî, capitel, căpătâi (19), căpețea². 133 sn (Îs) ~ul pieptului Partea de sus a sternului, unde începe pieptul. 134 sn Partea de deasupra a scăunoaiei, cu care se strânge doaga Si: (reg) broască, căpățână (5), ceacâie, cioc, ciochie, clobanț. 135 sn Partea de dinainte a scaunului dulgherului Si: căpățână (5), frunte. 136 sn Fălcile cleștelui. 137 sn Partea de sus a jugului. 138 sn Partea subțire și rotundă de la extremitatea osiei carului. 139 sn Începutul urzelii. 140 sn Fructul, măciulia macului. 141 sn Speteaza de deasupra, pusă orizontal, a zmeului. 142 sn Izvorul, obârșia unui râu. 143 sn (Îs) ~ de pod Loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc. 144 sn (Pex; îas) Forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și mijloacelor de luptă. 145 sn (Îlav) ~ la (sau în) ~ Cu părțile extreme alăturate. 146 sn (Îlav) Din ~ în ~ De la început până la sfârșit. 147 sn (Îs) ~ de țară Margine de țară Si: hotar. 148 sn (Îe) Nu-i un ~ de țară Nu-i nimic grav, nici o nenorocire. 149 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a se ridica etc.) în ~ul oaselor A se ridica stând în pat, a sta în șezut. 150 sn Partea de dinainte Si: frunte, început. 151 sn (Îs) ~ de an (sau de săptămână, iarnă etc.) începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.) 152 sm (Îs) ~ de coloană Cel care stă în fruntea coloanei. 153 sn (Îs) ~ de afiș (sau de listă) Primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. 154 sn (Îlav) În ~ de noapte sau în ~ul nopții După ce s-a întunecat bine. 155 sn (Îlav) Din (sau de la) ~ De la început, de la începutul rândului. 156 sn (Îlav) Din ~ul locului Înainte de a începe ceva. 157 sn (Îal) De la început. 158 sn Partea principală, mai aleasă, a unui lucru. 159 sn (Îs) ~ul mesei (sau al bucatelor) Locul de onoare la masă. 160 sn Partea de jos sau din spate a unui lucru Si: capăt, căpătâi (22), (cu sens temporal) sfârșit. 161 sn (Îe) A o scoate la ~ A sfârși (cu bine). 162 sn (Îe) A-i da de ~ A rezolva. 163 sn (Îae) A învinge. 164 sn (Îlav) În ~ (După numerale) Exact, fix, întocmai. 165 sn Bucățică ruptă dintr-un obiect Si: căpătâi, căpețel (2), muc. 166 sn (Pex) Lucru de mică importanță. 167 sn (Îlav) Nici un ~ de ață Absolut nimic. 168 sn (Îlav) Până la un ~ de ață Absolut tot. 169 sn (Îs) ~ magnetic Transductor electromagnetic care transformă variațiile de semnal magnetic în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. 170 sn (Înv) Capitol (1). 171 sn (Reg; la parastas sau la înmormântări) Nouă colaci și o pâine cu colivă pe ea Si: căpețel (3). 172 sn (Îs) ~ mare Testicule mari la un nou-născut. 173 (Alh; îs) ~ mort Rămășițe din alambic. 174 sn (Îs) ~ de negru Varietate de varză roșie, foarte productivă, cu tulpină scurtă, căpățână rotundă, îndesată, de culoare roșu închis (Brassica oier acea).

căiță sf [At: ANON. CAR. / P: că-i~ / V: goi~ / Pl: ~țe, ~ți / E: bg каица, srb kaica] 1 (Reg) Bonetă. 2 (Pop) Membrană care învelește capul unor copii nou- născuți Si: tichie. 3 (Îe) Născut cu ~ (pe cap) Se spune despre un om norocos. 4 (Reg) Placentă (1).

colostru sm [At: BIANU, D. S. / Pl: nct / E: lat colostrum cf dubletul colastră] (Med) Lapte cu calități deosebite secretat câteva zile după naștere și care alcătuiește prima hrană a nou-născutului Si: colastră.

cramen sn [At: MON. OF. (1875), ap. TDRG / A: nct / Pl: ~e / E: nct] (Înv) Piele sură de miel nou-născut din Crimeea.

făt sm [At: PSALT. 178/8 / V: (10) sfăt / Pl: feți / E: ml fetus] 1 Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște Si: fetus. 2 Nou-născut. 3 (Îvp) Fiu¹ (1). 4 (Pop; îs) Fătul meu Formulă cu care un bătrân se adresează (cu simpatie) unui tânăr. 5 (Îc) Făt-Frumos Erou principal din basme, înzestrat cu frumusețe fizică și morală, bunătate și vitejie extraordinare. 6-8 (Pgn; ca nume comun) Copil, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. 9 (Pop; îc) ~-logofăt Copil cu însușiri (fizice) extraordinare. 10 (Rar; irn) Filfizon. 11 (Trs; mgm; șîs ~ul bisericii) Paracliser.iser. corectat(ă)

fontanelă sf [At: DA ms / Pl: ~le / E: fr fontanelle, lat fontanella] (Atm) Spațiu neosificat dintre oasele craniului unui nou-născut Si: (pop) fântânea (6), moalele-capului.

lanugo sn [At: D. MED. / E: lat lanugo, fr lanugo] 1 Păr foarte fin care acoperă unele regiuni ale corpului la făt sau la nou-născut. 2 Fire de păr subțiri și scurte, crescute în afara regiunilor păroase ale corpului. 3 Puf care acoperă unele plante, fructe etc.

lepădat², ~ă a [At: NECULCE, L. 161 / Pl: ~ați, ~e / E: lepăda] 1 (D. lucruri inutile, fară valoare etc.) Aruncat. 2 (D. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) Scos de pe sine. 3 (D. o tradiție, un obicei) Care nu mai este respectat. 4 (Înv; d. o meserie, o funcție, un rang social etc.) Părăsit. 5 (D. un rău trupesc sau sufletesc) Îndepărtat de la sine. 6 (Pop; d. o stare, un sentiment) Uitat. 7 (Înv; d. ființe, lucruri) Înlăturat. 8 (Înv; îe) A fi ~t de lege A fi scos în afara legii. 9 (D. o credință religioasă, un ideal etc.) Pierdut. 10 (Înv; d. o lege juridică, un codicil, o prevedere etc.) Respins. 11 (Înv; d. o învoială, o înțelegere, o promisiune, o fagăduială, o convenție socială, un pact politic etc.) Care nu mai este respectat. 12 (Înv; d. fapte de limbă, de cultură) Eliminat. 13 (Înv) De care nu se mai ține cont. 14 (Înv) Care nu mai este menționat. 15 (Rel; înv) Excomunicat. 16 (D. oameni) Abandonat într-un moment dificil. 17 (Înv; d. oameni) Dus cu forța și părăsit într-un anumit loc. 18 (Înv; d. patrie, țară) Trădat. 19 (Înv; pex; d. patrie, țară) Renegat. 20 (Înv) Eliberat fizic și moral. 21 (Îvr) Exclus. 22 (D. făt) Născut mort înainte de termen. 23 (Pop; pex; d. făt) Născut. 24 (D. copii nou-născuți) Părăsit de mamă Si: abandonat. 25 (Pop) Vomat. 26 (Pop) Scuipat.

lohoane sfp [At: PAMFILE, DUȘM. 269 / E: lohie + -oane] 1 (Reg) Menstruație. 2 (Trs; în superstiții) Duhuri despre care se crede că pot pricinui rău copiilor nou-născuți.

matrice sf [At: (cca 1580) CUV. D. BĂTR. II, 312/6 / V: măt~ (înv) mitrece, (reg) ~ică, ~ici, ~icie, met~, metricie / Pl: ~ici, ~/ E: lat matrix, -icis, fr matrice] 1 (Înv) Uter. 2 (Fig) Obârșie. 3 (Îlav) Din ~ Încă de când a fost conceput, înainte de a se naște. 4 (Ban; îf mătrice) Oaie care a fătat și dă lapte. 5 (Reg) Presupusă boală internă care se manifestă prin sterilitate. 6 (Pop; îf mătrice) Colici intestinale la nou-născuți Si: (reg) cârcel Vz plânsul-cel-rău. 7 (Reg; d. copii; îe) A avea mătrici A fi neastâmpărat. 8 (Reg) Apendicită. 9 (Reg) Hemoroizi. 10 (Reg; mpl) Reumatism. 11 (Reg) Umflătură a venelor de la mâini și de la picioare Vz varice. 12 (Trs; lpl) Furnicături prin mâini sau prin picioare, provocate de amorțeală. 13 Registru original care conține lista contribuabililor. 14 (Mat; șîs ~ de m linii și n coloane) Sistem de numere dispuse într-un tablou cu un număr de coloane și linii. 15 (Log) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 16 (Blg) Parte nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. 17 Matriță. 18 (Bot; reg) Paracherniță (Parietaria officinalis). 19 (Bot; reg) Ventrilică (Veronica officinalis). 20 (Bot; reg) Mușetel (Matricaria chamomilla). 21 (Bot; reg) Spilcuțe (Chrysanthemum parthenium). corectat(ă)

nou-născut, pl. nou-născuți

natalitate sfs [At: DDRF / E: fr natalité] Indice rezultat din raportarea nou-născuților vii la mia de locuitori într-o anumită perioadă de timp, care indică frecvența nașterilor în acea perioadă de timp.

moși [At: PANN, P. V. I, 168/12 / Pzi: ~șesc / E: moașă] 1 vt A da ajutorul necesar unei femei la naștere. 2 vt (Fig; fam; c. i. oameni) A copleși cu îngrijiri Si: a cocoloși, a corcoli. 3 vt (Fig; fam; c. i. oameni) A struni. 4 vr (Fig; fam; c. i. oameni) A certa. 5-6 vir (Fam) A lucra foarte încet, a se trudi mult la un lucru, fără succes Si: a se mocăi, a se mocoși. 7 vt A da nou-născutului primele îngrijiri. 8 vt A tăia buricul unui nou-născut.

moșire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: moși] (Rar) 1 Acordare a ajutorului necesar, unei femei, la naștere Si: moșit (2). 2 Acordare a primelor îngrijiri unui nou-născut Si: moșit (3). 3 Tăiere a buricului unui nou-născut Si: moșit (4).

nou-născut, -ți.

otrăți² vt [At: ARH. FOLK. I, 150 / Pzi: ~țesc / E: ns cf otrițanie] (Reg) A stropi pe noul născut cu apă sfințită.

plânsoare sf [At: KLEIN, D. / Pl: ~ori / E: plâns¹ + -oare] 1 Plângere (1). 2 Bocire. 3 Tânguire. 4 (Fig) Întristare. 5 (Fig) Supărare. 6 (Fig) Tristețe. 7 Zgomot produs de cineva care plânge. 8 (Ccr) Lacrimi. 9 Rugăminte fierbinte, cu lacrimi. 10 (Buc; Mol; mpl) Colici intestinale, mai ales la nou-născuți, care provoacă insomnii și plâns necontenit Si: plâns-rău. 11 (Îrg) Plângere (11).

Bucur Nume vechi și de tradiție la români, Bucur și Bucura (mai rar astăzi) fac parte din familia cuvintelor a (se) bucura, bucurie, bucuros etc. Forma numelor de persoană a fost pusă în legătură cu un vechi adjectiv, astăzi dispărut, bucur, corespunzător albanezului bucurë „frumos”. Faptul că în anumite regiuni (ex. în jurul Brașovului) era obiceiul ca nou născuții să fie numiți pînă la botez Bucur, ne sugerează că la baza numelui personal ar putea sta și sensul „bucurie”, numele românești încadrîndu-se astfel într-o bogată familie de antroponime, vechi și răspîndite la toate popoarele, care exprimau sentimentul de bucurie al părinților la nașterea copilului așteptat. Tema românească bucur- este de origine autohtonă, traco-dacică. Numele de persoană în discuție sînt atestate din cele mai vechi documente. În Țara Românească, pînă la 1500, sînt cunoscute patru persoane cu acest nume (primul fiind Bucura „slugă domnească” din Muscel, în 1437), precum și trei așezări București, toponim care are la bază un Bucur (un fost sat București din jud. Vîlcea în 1392, București „cetatea de scaun” și actuala capitală a țării, apare într-un document din 1459 și, în sfîrșit, un alt fost sat cu același nume, în jud. Mehedinți, în 1483). Vechimea și frecvența acestui nume este dovedită și de lunga serie de derivate, multe dintre ele devenite nume de locuri: Bucuroaia, Bucureasa, Albucurei (al Bucurei), Bucuraș, Bucurel, Bucurilă, Bucuraș, Bucuriia (fem.). Apar și cîteva forme, Buculea, Buculean, Buculeț, Bucu(l), în care -r este disimilat în -l (probabil și prin presiunea sistemului numelor proprii masculine articulate hotărît: Albul, Radul, Vladul etc.; formele disimilate nu s-au impus, ca în cazul lui Barbul din Barbur, pentru că Bucur a fost legat totdeauna în mintea vorbitorilor de cuv. bucurie, bucuros, a bucura). De origine românească sînt, probabil, și numele bulgărești Búcor și Búcur.

Dominic Nume frecvent în onomastica popoarelor europene, Dominíc, fem. Dominíca (în diverse forme corespunzătoare diferitelor limbi), corespunde numelui pers. lat. Dominícus, fem. Dominíca, atestate cu mare frecvență în inscripțiile creștine din perioada imperială tîrzie. Foarte bogată, în izvoarele latine, este seria de derivate cu valoare de cognomen: Dom(i)nieus, Dom(i)nica, Domnus, Domna, Dominicellus, Dominicius, Domnicosus, Domninus, Domnina, Domnio, Domniu, Domnitta, Domnius, Domno, Domnulus, Domnelus (citarea tuturor formelor atestate a fost făcută întrucît ele sînt extrem de interesante din punctul de vedere al onomasticii actuale). Pe teritoriul Franței, începînd din anul 484, Dominícus este atestat cu mare frecvență, de o deosebită popularitate bucurîndu-se numele și în epoca carolingiană. Care este originea și semnificația lui Dominic, cum se explică favoarea de care s-a bucurat el în perioada veche? Pentru lămurirea acestor probleme va trebui să ne întoarcem puțin înapoi în timp și să ne îndepărtăm de Europa. Ca urmare a unor prescripții religioase sau a unor mai vechi obiceiuri, evreii din ultima perioadă dinaintea erei noastre nu mai pronunțau numele divinității (Iahve sau Elohim), care era denumită prin Adonây (sensul originar era „patron, stăpîn”). Acest ultim termen apare tradus în greacă prin Kýrios, iar în latină prin Dominus (în greacă și latină aceste cuvinte aveau, ca și Adonây, sensul inițial de „stăpîn, patron”, modificat după modelul ebraic; calcul lingvistic a fost continuat și de către limbile moderne, apărînd astfel engl. Lord, germ. Herr, sl. Gospod, toate corespunzînd rom. Domnul „Dumnezeu”). Adjectivele kyriakos și dominicus, la origine semnificînd „al stăpînului, al patronului”, capătă și sensul „al lui Dumnezeu”. Prin noua semnificație amintită se explică și denumirile uneia dintre zilele săptămînii (în calendarul păgîn această zi era dedicată soarelui, dies solis, așa cum au rămas pînă astăzi, denumirile germ. și engl. Sonntag și Sunday), gr. Kyriake hemera, lat. dies dominicus sau dominica „ziua Domnului” (de aici sp., port. domingo, fr. dimanche, it. domenica, rom. duminică). Paralelismul dintre greacă și latină continuă și în cazul numelor de persoană, Kyriakos și Dominicus, ultimul putînd fi, în multe cazuri o traducere a modelului grecesc. Motivul atribuirii unor astfel de nume era fie nașterea într-o duminică, fie, mai ales, dorința de a pune noul născut sub semnul divinității (semnificația „dumnezeiesc, al lui D-zeu” a fost multă vreme clară). La răspîndirea lui Dominic a contribuit cu siguranță și calendarul care cuprinde mai mulți sfinți cu acest nume (unul dintre cei mai cunoscuți este Dominic de Guzman, 1170-1221, fondatorul cunoscutului ordin al dominicanilor). Lat. Dom(i)nica, prin intermediarul gr. Domnike, ajunge în limbile slave sub forma Domnika (reducerea vocalei -i- s-a produs încă din latină) și este atestat în Ucraina și Galicia din sec. 15. O formă hipocoristică Domna (probabil terminația -ika, considerată sufix, a fost înlăturată) apare în ținutul Haliciului încă din anul 1438, iar în pomelnicul de la Horodiște, în 1484. Formele slave intră apoi și în onomastica românească, fie prin contact direct, fie prin calendar, Domníca sau Dumnica, Domnina, Domnița, Domna (de remarcat că în calendarul nostru apar numele Domnica și Domnina). Pentru masculin, atestate din sec. 15, apar numai forme de influență maghiară (în calendarul nostru nu apare Dominic): Domocuș, Dămăcuș, Domencuș etc. Foarte interesant e toponimul Domnești (un sat din jud. Gorj atestat din 1472) care presupune existența unui nume personal – Domn sau Domnu (după cum am văzut, un cognomen Domnus apare deja în izvoarele latine, corespondentul lui în greacă fiind Domnos); deși numele corespunde perfect cuvîntului românesc de origine latină domn, prezența lui Domn și în vechea onomastică rusă (unde ar putea fi de origine românească) ne face să credem că antroponimul românesc provine, printr-un intermediar slav, tot din greacă. Singurul prenume care ar putea fi creație românească pe baza unui cuvînt comun este Domnița (din subst. domniță), dar la fel de probabilă este și derivarea lui, în cadrul sistemului de denominație personală, de la Domna. Dominíc și Dominíca, de origine apuseană, recent introduse la noi, sînt destul de rare, vechile forme feminine neputînd fi înlocuite. ☐ Engl. Dominic, fr. Dominique, germ. Dominikus, it. Domenico, Domenica, sp. Domingo, Dominguez, magh. Domokos, Domonkos, Domos, Dominika, bg. Dominik, Dominika, Domnika, Domnița, Domna, rus. Domnika, Domnin, Domnina, Domn, Domna etc. ☐ G.A. Dominguez Bequer.

Dragoș Nume de o frumoasă tradiție la români, reluat în epoca noastră și devenit prenume frecvent tocmai datorită capacității sale de evocare istorică, Drágoș este la origine un derivat de la tema onomastică Drag-. De origine slavă (la vechii slavi erau frecvente compusele cu drag-: Dragoliub, Dragomir, Dragoslav etc., obișnuite și astăzi mai ales la sîrbi și croați, al căror tradiționalism onomastic este recunoscut), tema Drag- este întîlnită în numeroase compuse sau derivate (împrumutate de la popoarele: slave vecine sau create la noi), frecvente și răspîndite în vechea onomastică a românilor din toate regiunile. Rămase astăzi în inventarul numelor de familie sau în toponimie, în folclor, credințe, obiceiuri și sărbători populare (Drăgaica – veche sărbătoare legată de strîngerea recoltei care păstrează probabil elemente din cultul zeiței Ceres, Dragobete sau în terminologia plantelor și a insectelor: drăgaică, dragavei, drăghici), numele în discuție s-au bucurat în trecut de o mare popularitate. Dar iată o parte dintre ele: Drag, Dragomir (cel mai frecvent nume al seriei, atestat în documentele Țării Românești începînd cu anul 1393; pînă la 1500 apar nu mai puțin de 32 persoane numite Dragomir), Draghislav, Dragoslav, Draghici și Drăghici, Dragoe, Drăgoi (frecvent atestat începînd din anul 1398), Dragotă, Drăguș, Drăgușin, Dragole, Drăguta – toate acestea apar în documentele dinainte de 1500, Draga, Drăgulea, Drăgulin, Drăgaia, Drăgaica, Dragostin, Drăgșan, Drăguț, Drăgana, Drăgușana, Dragna, Drăguna etc. Cum se explică faptul că, deși nici unul dintre numele citate nu este calendaristic (deci nu au putut fi sprijinite de biserică, ba chiar veneau în contradicție cu botezul creștin) ele au avut o asemenea răspîndire și frecvență? Un prim motiv este vechimea (numele au fost sprijinite deci de tradiție), dar de aceeași importanță trebuie socotită și existența temei comune drag- în numeroase cuvinte românești (drag, drăguț, drăgălaș, drăgăstos, dragoste, a se îndrăgosti, îndrăgostit, a îndrăgi etc.). Tema drag- și derivatele ei au susținut familia numelor personale și au contribuit substanțial atît la lărgirea și diversificarea procesului de creare a noi și noi derivate proprii românești, cît și la răspîndirea acestora. Sensul „iubit, drag”, ca expresie a sentimentelor părinților față de copii sau a dorinței de a atrage bunăvoința divinității față de noul născut, stă la baza unui mare număr de nume personale, profane sau teoforice, din onomastica tuturor timpurilor și a tuturor popoarelor. Dacă → David sau → Maria s-au menținut pe baza tradiției laice sau ecleziastice, în diferite sisteme onomastice, fără ca semnificația lor inițială să mai fie cunoscută, numele din tema Drag-, deși lipsite de sprijinul autorității ecleziastice, s-au menținut și răspîndit tocmai datorită semnificației lor cunoscute. Dintre toate numele citate pînă acum, au rămas astăzi în uz ca prenume fem. Draga, Drăghița, Drăguța, masc. Dragomir și Dragoș, foarte frecvent în epoca noastră. Cel mai vechi din seria lui Drag-, Dragoș este astăzi la modă și se încadrează în grupa prenumelor care evocă gloria trecutului, preluate din istoria și literatura națională (Basarab; Bogdan; Dan; Mircea; Vlad etc.). ☐ Dragoș-Vodă, „descălecător” și domn al Moldovei (1851 – 1353), păstrat în amintirea poporului prin istorie și legendă; Drag voievod și comite de Maramureș (1368 – 1398), ctitor al cunoscutei mănăstiri din Peri etc.

tichie sf [At: MAN. GŌTT. / V: (reg) chichie, chilie, cicie, tâtâie, tilie, titie / Pl: ~ii / E: tc takke] 1 Calotă de stofă sau de pânză care acoperă numai creștetul capului. 2 (Pex) Acoperământ al capului, de orice formă, care este lipsit de bor Si: bonetă, căciulită. 3 (Pop; euf; îs) Cel-cu-tichia Diavol (1). 4 (Mar) Calota pălăriei. 5 (Reg; pex) Borul pălăriei. 6 (Reg) Scufiță pentru copii mici. 7 (Reg) Membrană cu care este acoperit uneori capul copilului nou-născut Si: (reg) căiță. 8 (Pop; îe) A se naște cu ~chia în sau pe cap A fi norocos. 9 (Fam; irn; îe) Ce-i lipsește chelului? ~ de mărgăritar Se spune despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile.

pruncucidere sf [At: DDRF / Pl: ~ri / E: prunc + ucidere] 1-2 Infracțiune care constă în uciderea (de către mamă) a propriului copil nou-născut Si: infanticid.

trusou sn [At: COSTINESCU / V: (fer) târsău / Pl: ~ri / E: fr trousseau] 1 Rufărie de corp, de pat, de masă etc., confecționată mai ales pentru o fată (în vederea căsătoriei). 2 Rufărie pregătită pentru un nou-născut.

zodi v [At: ALR II/I MN, 74, 2653/2 / Pzi: ~desc / E: drr zodie] (Reg; c. i. un nou-născut) A ursi.

venit², ~ă [At: COD. VOR.² 74^r/6 / Pl: ~iți, ~e / E: veni] 1-2 smf, a (Îvp) (Persoană) care s-a deplasat din alte locuri (și este considerată străină în locul în care a ajuns sau s-a stabilit). 3-4 smf, a (Îvp) (Persoană) care a ajuns într-un anumit loc. 5-6 smf, a (Persoană) care se prezintă la cineva, undeva. 7 smf (Îs) Nou ~ Persoană sosită de curând la cineva, undeva. 8 smf (Îas) Persoană care a aderat recent la o orientare ideologică, artistică, politică etc. 9 smf (Îas) (Persoană) care ia prima oară contact cu ceva. 10 smf (Rar; îas) Copil născut de curând Si: nou-născut. 11 smf (Îs) (Cel) întâi (sau dintâi) ~ Persoană care ajunge prima într-un loc. 12 smf (Prt; îas) Persoană nesemnificativă. 13 a (Îe) (A fi) bine (sau, rar, bun) ~ (A fi) primit cu plăcere. 14 a (Îae) (A fi) util. 14 a (Îae) (A fi) oportun.

vernix caseosa sni [At: DN³ / E: lat, fr vernix caseosa] (Med) Strat gălbui și gras, constituit din celule descuamate și sebum, care acoperă corpul unui nou-născut.

viabil¹, ~ă a [At: PROT. – POP., N. D. / P: vi-a~ / Pl: ~i, ~e / E: fr viable] 1 (Blg) Care este apt să trăiască Si: (înv) vital (7). 2 (D. ființe, mai ales d. nou-născuți) Care prezintă condițiile anatomice și fiziologice indispensabile vieții (1). 3 (Fig) Care prezintă condițiile necesare pentru a se menține timp îndelungat.

scăldăciune sf [At: MARIAN, NA. 255 / Pl: ~ni / E: scălda + -ăciune] (Buc) Îmbăiere a copilului nou-născut (de către nașii copilului).

scăldător, ~oare [At: (a. 1652), ap. CADE / Pl: ~i, ~oare / E: scălda + -tor] 1 sf (Pop) Scăldare (1). 2 sf (Pop) Baie (1). 3 sf (Îvp) Apă (sau alt lichid) în care se scaldă cineva Si: (reg) scăldare (3). 4 sf (Spc) Apa din cristelniță în care se cufundă copilul care se botează Vz scaldă, scăldătură. 5 sf (Reg; îe) S-a căcat în ~oare Se spune despre cei ce-și fac singuri rău. 6-7 sf (Reg; îae) Se spune despre un om norocos (sau ghinionist). 8 sf (Îvp) Loc într-o apă, într-un râu unde se poate scălda cineva Si: (pop) scaldă (1), (îrg) scăldare (4), (reg) scăldat¹ (3). 9 sf (Îrg) Așezământ public cu instalații pentru îmbăiere (cu ape curative) Si: (îrg) scaldă (7), baie (8) publică. 10 sfn (Îrg) Vas în care se scaldă, de obicei, copiii mici Si: (pop) scaldă (8), (îrg) scăldare (5). 11 sfn (Îrg; spc) Recipient, vas al jerfeltnicului la vechii evrei. 12 sfn (Îrg; spc) Cristelniță. 13 sf (Rar; fig; șîs ~oarea soarelui) Apus (al soarelui). 14 sf (Pex; îas) Vest. 15 smf (Asr) Persoană care scaldă (1), mai ales pe nou-născuți. 16 smf Persoană care se scaldă (8). 17 smf (Spc) Persoană care face băi în scopuri curative (într-o stațiune balneară).

scăldușă sf [At: MARIAN, NA. 97 / V: (înv) scălduș / Pl: ~e / E: scălda + – ușă] 1 (Mar; Buc) Îmbăiere, mai ales a nou-născuților Si: scăldușcă (1). 2 (Înv; fig) Spălare, curățare de păcate (în urma botezării). 3 (Îrg) Apă în care se scaldă (sau a fost scăldat) cineva, mai ales copiii mici Si: (îvp) scăldătoare (3), (reg) scăldușcă (2). 4 Vas (mic) în care se scaldă cineva, mai ales copiii mici Si: (reg) scăldușcă (4), scăldătoare (10).

scufie sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / A și: (îvr) scufie / Pl: ~ii / E: ngr σκόυφια] 1 Bonetă de pânză, de stofă etc. care se poartă mai ales noaptea, în timpul somnului, sau prin casă (când este frig) Si: bonetă, tichie, căciuliță, scufă¹ (1). 2 Bonețică pentru sugari Si: (reg) scufă¹ (2). 3 Acoperământ pentru cap purtat de femei, asemănător cu o bonetă Si: (îrg) scufă¹ (3). 4 (Rar) Căciuliță (cilindrică) confecționată mai ales din pâslă, pe care o poartă călugării și călugărițele ortodoxe Si: (rar) scufă¹ (4). 5 (Reg) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți. 6 (Îe; d. oameni) A se naște cu ~ (în cap) A fi foarte norocos.

semn sn [At: PSALT. HUR. 64^r/3 / V: (îvp) sămn / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: ml signum] 1 Ceea ce se face sau se aplică pe un obiect, pe un animal etc. cu scopul de a-l deosebi, de a-l recunoaște de alte obiecte, animale etc. asemănătoare Si: marcă². 2 (Rar) Crestătură pe răboj. 3 (Înv) Tatuaj. 4 Ceea ce constituie (sau este considerat ca) o probă (materială) a trecutului Si: relicvă, vestigiu. 5 Ceea ce rămâne după cineva sau ceva, rezultat în urma atingerii, apăsării etc. locului pe care a stat, pe unde a trecut etc. Si: amprentă, urmă. 6 (Spc; adesea urmat de determinări care arată proveniența, felul etc.) Ceea ce rămâne pe piele după vindecarea unei răni, a unei tăieturi, a unei bube, a unei boli etc. Si: cicatrice, (rar) rană¹ (1), stigmat (8), (îrg) beleaznă, (reg) pupăză. 7 Pată de culoare roșie-vineție (evoluând până la galben) apărută pe piele datorită ieșirii sângelui la suprafață în urma unei lovituri (puternice), a unei mușcături etc. Si: echimoză, vânătaie, vinețeală, (înv) vânătare, urmă. 8 Elemente anatomice (patologice) caracteristice care există pe corpul uman (și care constituie o trăsătură individuală a acestuia). 9 (Rar; mpl) Semnalment (2). 10 (În credințele populare) Mișcare involuntară, convulsivă a unui mușchi al feței, a ochiului sau mâncărime a nasului, a podului palmei etc. interpretate ca având o anumită semnificație (bună sau rea). 11 Obiect așezat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție pentru a delimita, a marca, a jalona, a despărți etc. ceva. 12 (Pop; îs) ~ de (sau, înv, în) hotar Piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren, a unui teritoriu etc. 13 (Pex; îas) Hotar (1). 14 (Îvr; spc) Însemnare făcută spre a nu uita ceva sau spre a găsi ceva mai ușor. 15 (Îs) ~ de carte Fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura Si: (reg) zăloagă. 16 (Reg; în credințe populare; îe) A lăsa ~ A pune pe pieptul sau la căpătâiul unui copil nou-născut un fir roșu (destrămat dintr-o țesătură) pentru ca acesta să ocrotească somnul copilului. 17 (Rar) Reper (1). 18 (Mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a lovi”, „a nimeri”, „a trage” și precedat de pp „în” sau „la”) Loc marcat în care se trage cu arma Si: țintă, (înv) țel, (reg) șaibă². 19 (Rar) Inscripție. 20 (Îvr) Titlu. 21 (Îvr) Însemnare (scrisă). 22 (De obicei cu determinări care arată felul) Simbol al unei meserii, al unui grad (militar), al unui rang, al demnității, al puterii etc. 23 Obiect care poartă sau reprezintă un semn (22) Si: emblemă, însemn. 24 Fenomen atribuit divinității sau altei forțe supranaturale și care adesea este considerat (în superstiții) un indiciu prevestitor. 25 Fiecare dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului Si: zodie. 26 (Îs) ~ zodiacal (sau ~ele zodiacului) Fiecare dintre figurile simbolice ale zodiacului, reprezentând cele douăsprezece costelații corespunzătoare poziției soarelui în ecliptică. 27 (Îas) Fiecare dintre cele douăsprezece sectoare egale în care este împărțit zodiacul și în care soarele se află timp de aproximativ o lună Si: zodie. 28 (Înv; urmat de determinări care arată sensul) Crucea, ca simbol al credinței creștine. 29 (Îs) ~ul crucii (sau ~ sfintei cruci) Reprezentare grafică, gestuală etc. a semnului (28). 30 (Îe) A-și face ~ul crucii (sau, înv, ~ de pace) A se închina. 31 (Rar) Imagine (a divinității, a unui sfânt). 32 (Pex) Icoană. 33 (În superstiții; îs) ~ bun (sau rău, prost) Prevestire a unui lucru bun (sau a unei nenorociri). 34 (Îe) A avea ~e (sau a i se face cuiva ~) A avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. 35 (Îe) A da ~ (sau ~e) de viață A se manifesta. 36 (Îae) A face să se audă noutăți despre sine. 37 Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. 38 Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru, un fapt Si: amintire. 39 (Șîs ~ grafic) Simbol (literă, cifră etc.) folosit în scrierea curentă a unei limbi. 40 (Îs) ~ de punctuație Fiecare dintre semnele (39) convenționale (punct, virgulă etc.) care au rolul de a marca în scris pauzele, intonația, întreruperea cursului comunicării etc. 41 (Îs) ~ul întrebării (sau ~ de întrebare, înv, ~ întrebătoriu, ~ răspunzătoriu) Semn (39) de punctuație folosit în scriere pentru a marca intonația propozițiilor sau a frazelor interogative Si: (rar) punct de întrebare. 42 (Îe) A pune sub ~l întrebării A se îndoi de adevărul unor fapte sau al unor afirmații. 43 (Îae) A pune sub observație. 44 (Îae) A suspecta (1). 45 (Rar; îae) A compromite (1). 46 (Îs) ~l exclamării (sau , rar mirării) sau ~ de exclamare (sau de exclamație) Semn (39) de punctuație care se pune la sfârșitul propozițiilor imperative, după o interjecție sau, uneori, după un vocativ pentru a marca natura exclamativă a comunicării Si: (rar) punct al mirării. 47 (Înv; îs) ~ele citării Ghilimele. 48 (Îs) ~e matematice Semn (39) care indică operațiile matematice. 49 (Îs) ~e convenționale Figuri simbolice întrebuințate pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. 50 (Îs) ~ diacritic Semn grafic format din punct, virgulă, accent etc adăugat unei litere (deasupra, dedesubt sau în lateral), pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. 51 (Îs) ~ moale Literă a alfabetului chirilic care marchează caracterul palatal al consoanei precedente. 52 (Îs) ~ tare Literă a alfabetului chirilic care marchează caracterul dur al consoanei precedente. 53 (De obicei cu determinări care indică domeniul) Simbol grafic folosit într-un anumit domeniu de activitate. 54 (Îs) ~ convențional Simbol cu semnificație general acceptată, întrebuințat pentru a face diferite notări pe planșe, hărți etc. 55 (Îs) ~ de circulație Fiecare dintre simbolurile utilizate pentru a indica viteza, sensul de circulație, parcarea, staționarea etc. cuprinse în legi, în convenții, în regulamente sau în prescripții speciale privind circulația rutieră, feroviară, aeriană etc. 56 (Îs) ~ monetar Inscripționările de pe o monedă. 57 (Pex; îas) Monedă. 58 (Liv) Cuvânt (1). 59 (Îs) ~ lingvistic Unitate dintre un sens și un complex sonor. 60 Manifestare, particularitate etc. după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen, un fapt etc. sau după care poate fi anticipată apariția unui fenomen, declanșarea unui fapt etc. Si: indiciu, (reg) semeniște¹. 61 (Îe) A da (un) ~ (sau, rar, ~e) de viață A-și manifesta prezența Si: a se manifesta. 62 (Îae) A comunica de la distanță cu cineva. 63 (Rar) Veste. 64 (Înv; îlv) A da ~ A vesti. 65 (Îlv) A da de ~ A înștiința. 66 (Șîs ~ caracteristic, ~ distinctiv, rar ~ deosebitor) Trăsătură caracteristică prin care o persoană, un lucru etc. se deosebește de altele. 67 (Rar) Criteriu (1). 68 Tulburare funcțională sau senzație anormală resimțite de o ființă, care indică prezența unui proces patologic sau fiziologic în organism Si: simptom (1). 69 Dovadă (1). 70-71 (Îlav) În (sau ca, înv, spre) ~ de (sau că) ... sau, înv, spre ~ul Pentru a dovedi (sau a întări) (că) ... 72 (Îal) Ca dovadă (că) ... 73 (Îal) Ca expresie a ... 74 (Îal) Ca probă (că) ... 75 Simbol (2). 76 (Îe) Sub (sau, rar, în) ~ul (cuiva sau a ceva) Sub conducerea cuiva. 77 (Îae) Sub protecția cuiva. 78 (Mai ales în legătură cu verbul „a face”) Gest al unei persoane care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau care comunică, sugerează cuiva ceva. 79 (Înv; mai ales în legătură cu verbul „a da”) Semn (60) sau succesiune de semne (60) cu o semnificație prestabilită (și cunoscută numai de cei inițiați), pentru a declanșa (au a întrerupe) o anumită acțiune sau pentru a arăta că acțiunea a fost declanșată. 80 (Pop; îlav) Pe ~e Probabil. 81 Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. 82 Tot ceea ce poartă o semnificație. 83 Pată de altă culoare decât restul corpului pe care o au unele animale Si: urmă, pată. 84 (Înv) Semnal (17). corectat(ă)