ABISAL, -Ă adj. 1. De abis. ◊ Zonă abisală (și s.n.) = regiune de fund a mărilor și a oceanelor, cu adîncimi mai mari de 2000 de metri; animal abisal = animal adaptat vieții în condițiile speciale ale acestei zone. 2. Care se referă la subconștient, al subconștientului. [Cf. fr. abyssal].

ADÂNCIME ~i f. 1) Distanța de la suprafață (de la gură, margine) până la fund sau până la un punct anumit spre fund. La o ~ de 10 metri. ~ea peșterii. 2) fig. Putere de manifestare; profunzime. ~ea unui sentiment. /adânc + suf. ~ime

ALCOOLMETRU, alcoolmetre, s. n. Instrument care servește la măsurarea concentrației de alcool a unei soluții. [Pr.: -co-ol-] – Alcool + metru (după fr. alcoo(lo)métre).

ALCOOLMETRU ~e n. Aparat pentru determinarea cantității de alcool dintr-o soluție. [Sil. -co-ol-] /alcool + metru

AMPER s.m. Unitate de măsură a intensității curentului electric în sistemul metru-kilogram-secundă-amper, reprezentînd intensitatea unui curent constant de un volt care străbate un conductor cu rezistență de un ohm. [< fr. ampère, cf. Ampère – fizician francez].

ANACONDĂ ~e f. Șarpe semiacvatic, neveninos din America de Sud și Centrală, lung până la 9 metri, care se hrănește cu păsări și animale. /<fr., sp. anaconda

APOMETRU s.n. Aparat care măsoară volumul de apă care a trecut printr-o conductă; contor de apă. [< apă + -metru].

APOMETRU s. n. contor de apă. (< apă + -metru²)

APOMETRU ~e n. Contor de apă. /apă + metru

APOMETRU, apometre, s. n. Contor pentru apă. – Apă + metru.

APOSTILB s.m. Unitate fotometrică de măsură a strălucirii, egală cu o candelă pe o suprafață de un metru pătrat. [< germ. Apostilb].

AR ~i m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren, egală cu 100 de metri pătrați. /<fr. are

AVOMETRU s. n. aparat care îndeplinește funcțiile voltampermetrului, putând funcționa și ca ohmetru. (< a/mper/ + v/olt/ + o/h/metru)

BASTON, bastoane, s. n. Bucată de lemn lungă (cam de un metru) și subțire, de obicei curbată la un capăt, care se poate ține în mână și are diverse utilizări. ◊ Baston de mareșal = un fel de baston scurt, purtat de un mareșal. ♦ Lovitură dată cu această bucată de lemn. – Din it. bastone.

BATISFERĂ s.f. Nacelă sferică care permite omului să coboare la cîteva sute de metri adîncime pentru cercetări submarine. [< fr. bathysphère, cf. gr. bathys – adînc, sphaira – sferă].

BERMĂ, berme, s. f. Banchetă lată de circa un metru, amenajată pe taluzele mai înalte de 4 metri pentru a le mări stabilitatea. – Din fr. berme.

BOA s. m. invar. 1. Șarpe tropical, carnivor și neveninos, lung de câțiva metri, care-și ucide prada înainte de a o înghiți încolăcindu-se în jurul ei și sufocând-o (Boa constrictor). 2. Fâșie lungă de blană sau de pene, purtată altădată de femei în jurul gâtului. – Din fr., lat. boa.

BULBUC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp sferic (ca o bășică). II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium). – Formație onomatopeică.

CAL cai m. 1) Animal domestic erbivor cu copita nedespicată, folosit la tracțiune și la călărie. ~ pursânge. ~ șarg. ◊ ~ de bătaie a) persoană hărțuită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A fi (sau a ajunge) ~ de poștă a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. A face (sau a ajunge) din ~ măgar a face să ajungă într-o situație mai rea de cum a fost. La paștele cailor niciodată. A spune cai verzi pe pereți a povesti lucruri nereale. O fugă (sau o alergătură) de ~ o distanță (destul de) mică. ~ul râios găsește copacul scorțos cine se aseamănă, se adună. ~ul bun se vinde din grajd lucrul bun nu are nevoie de reclamă. ~ul are patru picioare și tot se poticnește pot greși și cei deștepți. ~ul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. A cunoaște ca pe un ~ breaz a cunoaște foarte bine pe cineva. Vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi când vrei să-i faci cuiva bine. 2): ~-de-apă, ~ul-popii, ~ul-dracului libelulă. ~-de-mare pește marin având capul asemănător cu cel al calului. 3): ~-putere unitate de măsură a puterii egală cu 75 de kilograme forță-metri pe secundă. 4) Aparat de gimnastică pentru sărituri. 5) Piesă la jocul de șah ce reprezintă capul și gâtul acestui animal. /<lat. caballus

celichiu s.n. (reg.) joc de copii cu două bețe (unul scurt și ascuțit la amândouă capetele, celălalt de un metru); popic, țurcă.

CENTIAR s.m. Măsură subdivizionară pentru terenuri, care reprezintă a suta parte dintr-un ar; metru pătrat. [Pron. -ti-ar. / < fr. centiare].

CENTIAR ~i m. 1) Unitate de măsură a suprafeței (egală cu a suta parte dintr-un ar sau cu un metru pătrat). 2) Suprafață de pământ de această mărime. [Sil. -ti-ar] /<fr. centiare

CENTIMETRU s.m. Măsură subdivizionară de lungime, reprezentînd a suta parte dintr-un metru. // s.n. Panglică cu diviziuni zecimale, folosită la măsurat de croitori, de vînzători, în magazine etc. [Pl. -ri, (s.n.) -re. / cf. fr. centimètre, it. centimetro].

CENTIMETRU² ~i m. Unitate de măsură a lungimii (egală cu a suta parte dintr-un metru). ◊ ~ pătrat (cm2) unitate subdivizionară de măsură a suprafeței, egală cu aria unui pătrat ale cărui laturi au lungimea de un centimetru. ~ cub (cm3) unitate subdivizionară de măsura a volumului, egală cu volumul unui cub ale cărui laturi au lungimea de un centimetru. /<fr. centimetre

CENTIMETRU I. s. m. măsură subdivizionară de lungime, a suta parte dintr-un metru. II. s. n. panglică lungă de 1 cm (și jumătate) cu diviziuni zecimale, pentru măsurat în croitorie, în magazine de textile etc. (< fr. céntimètre)

CENTIMETRU, (1) centimetri, s. m., (2) centimetre, s. n. 1. S. m. Măsură subdivizionară de lungime, care reprezintă a suta parte dintr-un metru. 2. S. n. Panglică îngustă de mușama, de metal etc., lungă de un metru sau mai mult, cu diviziuni zecimale, care servește la măsurat în croitorie, în magazine textile etc. – Din fr. centimètre.

CIMENTOMETRU s.n. (Tehn.) Aparat pentru determinarea modului de distribuire a cimentului în spațiul dintre coloana unei sonde și teren. [< ciment + metru].

CIMENTOMETRU, cimentometre, s. n. Aparat pentru determinarea modului de distribuire a cimentului în spațiul dintre coloana unei sonde și teren. – Ciment + metru (după apometru, gazometru etc.).

CIROCUMULUS s. m. Tip de nori în forma unui strat alb, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-cumulus.

CIROSTRATUS s. m. Tip de nori denși cu aspect lăptos, alcătuiți din cristale de gheață, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-stratus.

CIRUS s. m. Tip de nori rarefiați și izolați, de culoare albă strălucitoare, alcătuiți din cristale de gheață, situați la circa 10000 de metri altitudine. – Din fr. cirrus.

CONSUMA vb. 1. a folosi, a întrebuința, a utiliza, (înv.) a metahirisi. (A ~ doi metri de sfoară pentru...) 2. v. pierde. (Și-a ~ toată ziua reparând bicicleta.) 3. v. mânca. 4. v. bea. 5. a cheltui. (~ energie.) 6. (fig.) a înghiți, a mânca. (Soba ~ multe lemne.) 7. a intra, a merge. (Se ~ mult unt la această mâncare.) 8. a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) sfârși, a (se) termina, (reg.) a (se) găti, (fig.) a (se) topi. (A ~ toate proviziile.)

COSTA vb. a face, a fi, a reveni, (rar) a prețui, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a costisi. (Cât ~ metrul de stofă?)

COT, (I 1) coate și (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ♦ Compus: coate-goale s. m. invar. = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandră (a unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus.

croișlog, croișloguri, s.n.(reg.) spărtură de un metru care face legătura între două galerii de mină suprapuse.

CUB, cuburi, s. n. 1. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. ♦ (Adjectival; în sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.) – Din fr. cube, lat. cubus.

CUB² ~i adj.: Metru (sau centimetru, decimetru etc.) ~ unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică având latura cât dimensiunea liniară respectivă. /<fr. cube, lat. cubus

CUBAJ ~e n. 1) Stabilirea volumului unui corp în unități cubice. 2) Volum al unui corp sau al unei încăperi, exprimat în metri cubi. /<fr. cubage

CUBAJ, cubaje, s. n. Determinare a volumului unui corp, al unei încăperi etc.; volumul sau capacitatea unui corp, a unei încăperi etc. exprimate în metri cubi. – Din fr. cubage.

cumătru (metri), s. m. – 1. Nașul în raport cu părinții copilului botezat. – 2. Termen de adresare la țară între oamenii de aceeași vîrstă. Sl. kŭmotrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 326; Cihac, II, 86; Skok, R. Études slaves, X, 186; Graur, BL, V, 94; Berneker 662; Vasmer 578). Cuvîntul este general în sl., dar în forme destul de diferite de rom. (bg., sb., cr., pol., rus. kum, sb. kumak); astfel încît mai mulți filologi (Philippide, II, 637; Pușcariu, Dacor., III, 395; Rosetti, BL, VIII, 160; DAR) consideră der. din rom. imposibilă pe baza sl., și se gîndesc la un m. analogic de la cumătră care, la rîndul lui, ar proveni direct din lat. commater; însă această der. nu a fost suficient lămurită. Lipsește un studiu complet. – Der. cumătră, s. f. (nașă în raport cu părinți copilului botezat; termen de adresare la țară între femei de aceeași vîrstă); cumetrie, s. f. (înrudire spirituală; intimitate, încredere; bîrfeală; ospăț care se oferă de obicei după botez); încumetri, vb. (a contracta înrudire spirituală).

CURBIMETRU, curbimetre, s. n. Instrument cartografic folosit pentru măsurarea pe hartă a lungimilor curbelor de nivel. – Curbă + metru (după fr. curvimètre).

CURBIMETRU ~e n. Instrument cartografic pentru măsurarea lungimii curbelor. /curbă + metru

DACTILIC ~că (~ci, ~ce) (despre versuri) Care constă din dactili; format din dactili. Hexametru ~. ◊ Metru ~ sistem de versificație având ca unitate metrică dactilul. /<fr. dactylique

DACTILIC, -Ă adj. (Despre versuri) Format din dactili. ◊ Metru dactilic = sistem de versificație care are la bază, ca unitate metrică, dactilul; rimă dactilică = rimă cu accentul pe silaba antepenultimă. [Cf. fr. dactylique].

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

DEAL ~uri n. 1) Ridicătură de teren mai joasă decât muntele, având înălțimea între 200 și 800 metri. ◊ Ce mai la ~ la vale a) la ce bun atâta vorbă; b) să discutăm la obiect, spunând lucrurilor pe nume. La ~ în sus; înspre culme. 2) fam. Teren arabil din împrejurimile unei localități rurale. A pleca la ~. [Monosilabic] /<sl. dĕlu

DECAMETRU ~i m. 1) Unitate de măsură a lungimii egală cu zece metri. 2) Panglică sau lanț cu o astfel de lungime, folosită la măsurări pe teren. /<fr. décametre

DECAMETRU, decametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu zece metri. ♦ Instrument de măsură pentru lungime, format dintr-o panglică sau un lanț de zece metri, care servește la măsurători de teren. – Din fr. décamètre.

DECIMETRU ~i m. Unitate de măsură a lungimii egală cu a zecea parte dintr-un metru. /<fr. décimetre

DECIMETRU, (1) decimetri, s. m., (2) decimetre, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a zecea parte dintr-un metru. 2. S. n. Riglă gradată cu lungimea de zece centimetri. – Din fr. décimètre.

DECIMETRU s.m. Unitate subdivizionară de măsură pentru lungimi, reprezentînd a zecea parte dintr-un metru. // s.n. Riglă gradată, lungă de un decimetru. ◊ s.m. Dublu-decimetru = instrument de desen în forma unei rigle, cu lungimea de 20 cm.^[1] [Pl. (s.m.) -ri, (s.n.) -re. / cf. fr. décimètre]. modificată

DELFIN¹, delfini, s. m. 1. Mamifer marin cu corpul în formă de fus, care atinge mărimea de trei metri, cu botul alungit, prevăzut cu numeroși dinți conici, și care trăiește în grupuri compacte în toate mările; porc-de-mare (Delphinus delphis). 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, în vecinătatea Căii-Laptelui. 3. Procedeu tehnic de înot în care sportivul, culcat cu fața în jos, înaintează la suprafața apei prin mișcarea simultană și simetrică a brațelor, dinainte spre înapoi, coordonată cu bătaia simultană în plan vertical a picioarelor. – Din lat. delphinus, it. delfino.

DIOPTRIE, dioptrii, s. f. Unitate de măsură a puterii unei lentile, având la bază puterea lentilei cu distanța focală de un metru. [Pr.: di-op-] – Din fr. dioptrie.

DUBLU², -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit. ◊ Cuvânt (sau vorbă, afirmație etc.) cu dublu sens (sau înțeles) = cuvânt (sau afirmație etc.) cu două înțelesuri, echivocă. ◊ Compuse: dublu-decalitru, s. m. = unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de litri; vas având această capacitate; dublu-decimetru s. m. = riglă cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s. m. = unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 2. Alcătuit din două elemente sau părți egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri. ◊ Expr. (Substantivat) A da o dublă = (la unele jocuri cu zaruri) a cădea același număr de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea două imagini ale aceluiași obiect; a vedea tulbure; b) a fi amețit de băutură. ♦ (Substantivat, m.) Dublu băieți (sau fete, mixt) (și eliptic) = partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dublă (și substantivat, f.) = mișcare nereglementară constând (la volei și la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis și la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeași parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.

FARAD, farazi, s. m. Unitate de măsură a capacității electrice (în sistemul de unități de măsură metru-kilogram-secundă-amper), egală cu capacitatea unui condensator electric care acumulează o sarcină de un coulomb la tensiunea de un volt. – Din fr. farad.

FULGURIT s.n. (Geol.) Formație tubulară cu diametru mic, lungă de cîțiva metri, formată dintr-o masă sticloasă prin acțiunea de topire a rocii pe care a căzut un trăsnet. [< fr. fulgurite, germ. Fulgurit].

ghițion s.m. (reg.) buruiană de mai puțin de un metru.

GRAMAJ n. 1) fiz. Masă exprimată în grame. 2) Greutatea în grame pe metru pătrat a hârtiei de papetărie. /<fr. grammage

heață, hețe, s.f. (reg.) nuia subțire ca degetul și lungă de un metru.

HECTAR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Abr.: ha] – Din fr. hectare.

HECTOMETRU, hectometri, s. m. Unitate de măsură pentru distanță, egală cu 100 de metri. [Abr.: hm] – Din fr. hectomètre, germ. Hektometer.

HECTOMETRU ~i m. Unitate de măsură a lungimii, egală cu 100 de metri. /<fr. hectometre

IAMBIC ~că (~ci, ~ce) Care constă din iambi. ◊ Metru ~ sistem de versificație având la bază iambul. /<fr. iambique, lat. iambicus

IAMBIC, -Ă adj. (Despre versuri) Format din iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație avînd la bază iambul. [Cf. fr. iambique, lat. iambicus].

IAMBIC, -Ă, iambici, -ce, adj. Care aparține iambilor, privitor la iambi; scris în iambi. ◊ Metru iambic = sistem de versificație care are la bază iambul. – Din fr. iambique, lat. iambicus.

INTERVALOMETRU s.n. Dispozitiv mecanic atașat la un aparat fotografic automat, cu ajutorul căruia se reglează intervalul de timp dintre două expuneri succesive. [< interval + metru].

JOULE, jouli, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu lucrul mecanic efectuat de forța de un newton, când punctul ei de aplicație se deplasează cu un metru în direcția și în sensul forței. [Pr.: jul] – Din fr., engl. joule.

JOULE s.m. Unitate de energie și de lucru mecanic, egală cu lucrul mecanic efectuat de forța de un newton care își deplasează punctul de aplicație cu un metru. [Pron. jul. / < fr., engl. joule, cf. J. P. Joule – fizician englez].

KILOGRAM-FORȚĂ-METRU s. v. kilogram-metru.

kilogram-forță-metru s. n. (sil. -gram-, -tru), art. kilogramul-forță-metru; pl. kilograme-forță-metru; simb. kgf.m

kilogram-forță-metru s. n. (sil. -gram-, -tru), art. kilogramul-forță-metru; pl. kilograme-forță-metru; simb. kgf.m

KILOGRAMMETRU, kilogrammetri, s. m. Unitate de măsură pentru lucrul mecanic, egală cu lucrul mecanic efectuat pentru ridicarea unei greutăți de un kilogram la înălțimea de un metru [Scris și: chilogrammetru] – Din fr. kilogrammètre.

KILOGRAMMETRU ~i m. Unitate de măsură pentru lucrul mecanic efectuat pentru ridicarea unei greutăți de un kilogram la înălțimea de un metru. /< fr. kilogrammetre

KILOGRAMMETRU s. (FIZ.) kilogram-forță-metru.

KILOMETRU ~i m. Unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1000 de metri. [Sil. -me-tru] /< fr. kilometre^[1]

KILOMETRU, kilometri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu o mie de metri. ◊ Kilometru pe oră = unitate de măsură pentru viteză, egală cu viteza unui mobil care parcurge 1 kilometru într-o oră. Kilometru lansat = probă sportivă (cu bicicleta, cu motocicleta etc.) în care performanța constă în timpul realizat pe distanța de un km din momentul în care sportivul trece în viteză linia de start și până la linia de sosire. [Scris și: chilometru. – Abr.: km] – Din fr. kilomètre.

LA¹ prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte. ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, trecut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii. ◊ Expr. La mulți ani! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoare. ◊ Loc. adv. (Pop. și fam.) La ce? = în ce scop? ce rost are? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop. ◊ Expr. La preț (sau la prețul) de... = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului... ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziții compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz. ◊ Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenția nimănui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Îi chinuiește până la exasperare. ◊ Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.

LEANDRU, leandri, s. m. Arbust mediteranean, înalt până la cinci metri, cu frunze lanceolate și cu flori albe, gălbui sau roșii plăcut mirositoare, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Nerium oleander). [Pr.: le-an-. – Pl. și: lendri. – Var.: oleandru s. m.] – Din it. leandro.

LINIOARĂ, linioare, s. f. 1. Diminutiv al lui linie; liniuță. 2. Liniuță de unire; cratimă. 3. Fiecare dintre fragmentele unui metru pliabil. [Pr.: -ni-oa-] – Linie + suf. -ioară.

LUMINANȚMETRU, luminanțmetre, s. n. (Fiz.) Fotometru pentru măsurarea luminanței. – Luminanță + metru.

LUNGMETRAJ ~e n. Film care depășește o mie de metri. /lung + metraj

LUX¹, lucși, s. m. Unitate de măsură a iluminării, egală cu iluminarea unei suprafețe care primește un flux luminos de un lumen, repartizat uniform pe un metru pătrat. – Din fr. lux.

LUX² lucși m. Unitate de măsură a iluminării, echivalând cu iluminarea unei suprafețe care primește un flux luminos de un lumen, repartizat uniform pe un metru pătrat. /<fr. lux

A MĂSURA măsor 1. tranz. 1) (valori, mărimi fizice) A stabili prin comparare cu o unitate de măsură etalon de aceeași speță. ~ cu metrul. ◊ ~ din ochi (sau cu ochiul) a) a măsura cu aproximație, fără a folosi instrumente sau aparate de măsură; b) a privi (pe cineva) din cap până-n picioare; a examina cu atenție. 2) (spații, distanțe etc.) A străbate (pe jos) de la un capăt la altul. 4) (cuvinte, expresii etc.) A utiliza în mod echilibrat; a cumpăni. 2. intranz. A avea drept măsură. /<lat. mensurare

MĂSURAR s. v. metru.

MĂTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

A MERGE merg intranz. 1) (despre ființe) A se mișca (dintr-un loc în altul) prin schimbarea succesivă a picioarelor, fără a întrerupe contactul cu solul. 2) A se deplasa dintr-un loc în altul pe jos, călare sau cu un vehicul; a umbla. * ~ (sau a umbla) pe două cărări a fi beat. 3) (despre vehicule) A se mișca în mod continuu (într-un mediu oarecare). 4) (despre mecanisme, aparate, mașini) A fi în acțiune; a-și îndeplini funcția (într-un anumit fel); a funcționa. Ceasul merge bine. 5) A-și schimba locul inițial, orientându-se într-o anumită direcție; a se duce; a pleca. * ~ înaintea cuiva a pleca în întâmpinarea cuiva. ~ în treaba lui a-și vedea de treburile sale. ~ prea departe a întrece măsura; a depăși limitele admisibile. ~ pe urmele cuiva a) a urmări pe cineva; b) a urma exemplul cuiva. ~ după cineva a se mărita. 6) (despre ape curgătoare) A se mișca în mod natural (într-o anumită direcție); a curge. 7) (despre drumuri, căi de acces) A avea direcție; a duce. 8) (despre persoane) A se duce cu regularitate; a umbla. ~ la școală. 9) (despre mijloace de locomoție) A se deplasa încontinuu sau cu anumite intermitențe (într-un anumit sens și într-un anumit spațiu); a circula. 10) (despre persoane) A se duce (cu cineva) pentru a însoți. 11) (despre vești, știri, zvonuri) A trece de la unul la altul; a circula. * A-i ~ (cuiva) vestea (sau numele) a se vorbi despre cineva (mai ales negativ). 12) (despre ființe) A avea o anumită stare a sănătății. 13) A avea succes (într-o activitate, acțiune, întreprindere etc.). ~ bine la învățătură. 14) (despre obiecte de îmbrăcăminte) A se potrivi dând o înfățișare plăcută; a conveni într-un anumit mod. Taiorul îți merge de minune. 15) fam. (mai ales despre culori) A fi în concordanță (deplină); a se potrivi; a se armoniza; a se asorta; a cadra; a concorda. * Așa mai ~ așa e bine; așa îmi convine. Treacă-meargă fie; să admitem. 16) (despre materiale) A fi necesar (într-o anumită cantitate). La o rochie merg trei metri de stofă. 17) (despre venituri, retribuții etc.) A reveni în mod regulat. 18) (despre bani) A avea curs; a fi în uz; a circula. 19) (despre evenimente, acțiuni etc.) A fi într-o anumită stare de dezvoltare; a se desfășura (într-un anumit mod); a se derula; a decurge. * ~ ca pe roate (sau ~ strună) a spori; a se desfășura cu succes. ~ pe... a atinge o anumită vârstă; a se apropia de... Pe zi ce ~ pe măsură ce trece timpul; din zi în zi. A bate (pe cineva) de-i merge colbul (sau de-i merg peticele) a bate foarte tare (pe cineva). /<lat. mergere

MESTEACĂN, mesteceni, s. m. Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust până la jumătate de metru (Betula nana). Mesteacăn pufos = specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie cu pete albe; mestecănaș (Betula pubescens). – Lat. mastichinus.

METABOLISM s.n. Totalitatea proceselor nutritive de asimilație și dezasimilație care se produc în organism. ◊ Metabolism bazal = cantitatea de căldură, exprimată în calorii, care se produce pe un metru pătrat la suprafața corpului unui individ într-o oră. [< fr. métabolisme, cf. gr. metabole – schimbare].

METABOLISM s. n. Totalitatea proceselor complexe de sinteză, de asimilare (cu înmagazinare de energie), de degradare și de dezasimilare (însoțită de eliberare de energie), pe care le suferă substanțele dintr-un organism viu. ◊ Metabolism bazal = cantitatea de calorii produse într-o oră, în condiții de repaus al organismului, raportată la un metru pătrat din suprafața corpului. – Din fr. métabolisme.

METRAJ ~e n. 1) Lungime a unui obiect, a unui material sau a unei suprafețe măsurate cu metrul. 2) Lungime a unei pelicule cinematografice în raport cu timpul necesar pentru a o proiecta pe ecran. /<fr. métrage

METRAJ, metraje, s. n. Lungime a unui material (măsurată în metri); cantitate de material, în special de țesături (care se vinde sau se măsoară cu metrul). ◊ (Film de) scurt metraj = film care are o lungime de maximum 1 500 de m de peliculă. (Film de) lung metraj = film care are o lungime mai mare de 1 500 m de peliculă. – Din fr. métrage.

METRAJ s.n. Lungime, cantitate de material (măsurată în metri). [< fr. métrage].

METRI- v. metro¹-.

METRIC¹ adj. Referitor la sistemul zecimal de măsuri și greutăți care are metrul ca unitate de bază. ◊ Sistem metric = ansamblul unităților de măsură care au la bază metrul. ♦ (Despre mărimi) Care are calitatea de a admite o măsură. [< fr. métrique].

METRIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) (despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul drept unitate de bază; bazat pe metru. Sistem ~. 2) Care ține de metru; măsurat în metri. Spațiu ~. /<fr. métrique, germ. Metrik

METRIC, -Ă, metrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre sisteme de unități de măsură) Care are metrul (1) drept unitate fundamentală pentru lungime. ♦ Sistem metric = sistem internațional de măsurare a lungimilor, a greutăților și a capacităților bazat pe unități fixe, care cresc și descresc din zece în zece. 2. S. f. Ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice; totalitatea regulilor privind măsura versului; sistem de construire ritmică a versului. 3. Adj. Care se referă la metru (2), compus într-un anumit metru; privitor la structura ritmică a versurilor. 4. S. f. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului (4). – Din fr. métrique, germ. Metrik.

METRICĂ s.f. 1. Parte a poeticii cuprinzînd regulile privitoare la structura ritmică a versurilor. 2. Ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului² (2) [în DN]. 3. (Mat.) Sistem de măsuri care se asociază unei măsuri date. [Gen. -cii. / < fr. métrique, germ. Metrik, cf. gr. metrike < metron – măsură].

METRO¹- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) uter”. [Var. metr-, metri-. / < fr. métro-, cf. gr. metra].

METRU ~i m. 1) Unitate de măsură a lungimii, egală cu aproximativ a patruzecea milioana parte din meridianul terestru. 2) Instrument de măsură a lungimii egală cu această unitate. /<fr. métre, lat. metrum

METRU, metri, s. m. 1. Unitate fundamentală de măsură pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcătuit dintr-o riglă, bandă gradată de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) și divizat în centimetri și milimetri, cu care se măsoară lungimile. ♦ Bucată de lemn (de foc) lungă de aproximativ un metru (1); stivă de lemne (de foc) egală cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de măsură a versului; p. ext. ritm determinat de împărțirea unui vers în silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadență. – Din fr. mètre, lat. metrum.

METRU¹ s.m. 1. Unitate de măsură a lungimii din sistemul metric, care reprezintă a patruzecea milioana parte din meridianul terestru. 2. Instrument de măsură făcut din lemn, din metal etc. avînd lungimea de un metru (1). [< fr. mètre, cf. gr. metron – măsură].

metru s. m. (sil. -tru), art. metrul; pl. metri, art. metrii; simb. m

METRU² s.m. 1. Picior de vers ritmic în versificația greco-latină, determinat de un grup de silabe lungi și scurte. ♦ Numărul de silabe și cezura necesară pentru a forma un gen de vers în versificația modernă. 2. (Muz.) Ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadență. [Pl. -ri. / < fr. mètre, cf. lat. metrum, gr. metron].

METRU s. 1. (înv.) măsurar. (~ pentru calculat lungimile.) 2. v. ritm.

-METRU Element secund de compunere savantă, cu semnificația unității de măsură „metru¹ (1) [în DN]”. [Cf. gr. metron – măsură].

MEZOSCAF s.n. Navă specială, posedînd calitățile batiscafelor și ale submarinelor, folosită pentru cercetări subacvatice la adîncimi de cîteva mii de metri. [Et. incertă].

MEZOSCAF, mezoscafe, s. n. Navă specială asemănătoare cu batiscafele și submarinele, folosită pentru cercetări subacvatice la adâncimi de câteva mii de metri. – Din fr. mésoscaphe.

MICRON ~i m. Unitate de măsură a lungimii egală cu a milioana parte dintr-un metru. /<fr. micron, germ. Mikron

MILIAR², -Ă adj. (Despre pietrele de kilometraj; și s.f. ) Care indică o distanță de o mie de metri. [Pron. -li-ar. / < fr. milliaire, cf. lat. milliarius].

MILIMETRU ~i m. Unitate de măsură a lungimii egală cu a mia parte dintr-un metru. /<fr. millimetre

MILIMETRU, milimetri, s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu a mia parte dintr-un metru. – Din fr. millimètre.

MILIMETRU s.m. Unitate subdivizionară de măsură pentru lungimi, care reprezintă a mia parte dintr-un metru. [Cf. fr. millimètre].

MIRIAMETRU, miriametri, s. m. Unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 10000 de metri. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. myriamètre.

MOLID, molizi, s. m. Arbore rășinos, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, cu tulpina dreaptă și cu frunzele în patru muchii, ascuțite (Picea excelsa). [Var.: molift, (pop.) molidv s. m.] – Cf. alb. molikë.

MONOMETRU, monometre, s. n. 1. Vers compus dintr-un singur metru. 2. Vers compus din metri de același fel. – Din fr. monomètre.

MONOMETRU adj., s.n. 1. (Vers antic) format dintr-un singur metru. 2. (Vers) compus din metri de același fel. [Pl. -tre. / < fr. monomètre, cf. gr. monos – unic, metron – măsură].

MORSĂ, morse, s. f. Mamifer carnivor din mările polare, lung de 3-4 metri, gros și greoi, cu membre scurte în formă de lopeți, cu caninii superiori foarte dezvoltați; vacă-de-mare (Odobaenus rosmarus). – Din fr. morse.

MUNTE ~ți m. 1) Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, cu înălțimi care depășesc, în general, 800 de metri. ◊ ~ de gheață ghețar plutitor; aisberg. Prin ~ți și văi peste tot; pretutindeni. 2) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; morman. /<lat. mons, ~is

MUNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere capitalistă de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Din lat. mons, -tem.

muscel, muscele, s.n. (reg.) 1. deal înalt de 400 metri. 2. (la pl.) șir de dealuri. 3. imaș (islaz) de vite.

NANOMETRU s.m. Unitate de lungime, egală cu a miliarda parte dintr-un metru. [< fr. nanomètre].

NARVAL, narvali, s. m. Mamifer cetaceu asemănător cu delfinul, lung de 5-6 m, care trăiește în mările înghețate din nord, masculul având doi dinți canini, dintre care unul cu lungimea de circa doi metri (Monodon monoceros). – Din fr. narval.

NERITIC, -Ă, neritici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Regiune (sau zonă) neritică = zonă a fundului mării situată în apropierea țărmului continental, caracterizată prin adâncimi ale apei mai mici de 200 de metri. 2. Care provine din regiunea neritică (1), care este specific, propriu acestei regiuni. – Din fr. néritique.

NEWTON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru forță, egală cu forța care, aplicată unei mase de un kilogram, îi imprimă o accelerație de un metru pe secundă la pătrat. [Pron. niu-ton. / < fr. newton, cf. Newton – fizician și astronom englez].

NEWTON, newtoni, s. m. Unitate de măsură pentru forță în sistemul de unități metru-kilogram-secundă, egală cu forța care imprimă unui corp de 1 kg o accelerație de 1 m pe secundă la pătrat.^[1] [Pr.: nĭuton] – Din fr. newton, germ. Newton.

niilăr s.m. (reg.) stivă de lemne (de un metru cub).

NIT s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru luminanță, reprezentînd luminanța uniformă a unei surse de lumină plane cu aria de un metru pătrat, care emite în direcția normală o intensitate luminoasă de o candelă. [Pl. niți. / < fr. nit, cf. lat. nit(idus) – strălucitor].

NIVELMETRU s.n. 1. Instrument topografic cu care se determină diferența de nivel dintre mai multe puncte. 2. Aparat pentru măsurarea nivelului unui lichid sau a unui material solid dintr-un recipient. [< nivel + -metru].

NIVELMETRU ~e n. 1) Instrument geodezic pentru determinarea diferenței de nivel dintre două puncte de teren, precum și pentru determinarea poziției orizontale. 2) Aparat pentru determinarea nivelului unui lichid sau al unui material pulverulent sau granular aflat într-un recipient. /nivel + metru

NIVELMETRU, nivelmetre, s. n. Instrument care servește la efectuarea lucrărilor de nivelment. – Nivel + metru.

OBRAȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime, egală cu 26,76 metri; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”.

OHM, ohmi, s. m. Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm.

PASCAL¹, pascali, s. m. Unitate de măsură pentru presiune, egală cu presiunea exercitată de un newton pe o suprafață de un metru pătrat. – Din fr. pascal.

PASCAL¹ ~i m. Unitate de măsură pentru presiune (egală cu un newton pe metru pătrat). /<fr. pascal

PASCAL s.m. Unitate de presiune, egală cu un newton pe metru pătrat. [< fr. pascal, cf. Pascal – fizician francez].

păpriște, păpriști, s.f. (înv.) 1. unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 200 de metri. 2. perioadă de timp; durată.

PĂTRAT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

PĂTRAT² ~tă (~ți, ~te) 1) (despre obiecte, contururi) Care are patru laturi egale și patru unghiuri drepte. Cameră ~tă. Oglindă ~tă. ◊ Cap ~ om prost. 2): Metru (milimetru, centimetru, kilometru) ~ unitate de măsură a suprafețelor egală cu aria unui pătrat, având latura de lungimea respectivă. [Sil. -trat] /Din patru

PÂNZĂ s. 1. (înv. și reg.) pânzătură, (reg.) pănură, pânzare. (A cumpărat doi metri de ~.) 2. pânză de cort v. foaie de cort. 3. v. velă. 4. v. păienjeniș. 5. v. pictură. 6. lamă, tăiș. (~ ferăstrăului, a coasei.) 7. (GEOL.) strat. (~ freatică.) 8. (GEOL.) vână. (O ~ de apă freatică.)

PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indică o ființă) Îl strig pe Ion. A împușcat pe lup în cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indică un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotărât sau negativ) L-a întrebat pe el. Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. Pe cine să chem? L-a adus și pe celălalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni. ◊ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe alții, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotărât „câți”, „câte”, cu valoare de pronume relativ) Pe câți i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, cardinal, distributiv) Pe al doilea nu l-am văzut. Adună pe 5 cu 7. Vedea pe câte unul zâmbind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul „cel”) I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedate de adverbul de comparație „ca”) Mă privește ca pe un străin. ◊ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dânsa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravăn. II. (Introduce un complement indirect). 1. În legătură cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Împotriva, în contra (cuiva). E pornit pe el. 3. În schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ♦ (Cu o nuanță temporală și distributivă) în schimbul unei munci (de o zi, de o lună etc.); în timp de... Cât să-ți dau pe an? III. (Introduce un complement circumstanțial) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) S-a oprit pe o treaptă. ◊ Expr. Pe lume = în cuprinsul lumii, pretutindeni; în diverse puncte ale globului. ◊ (Cu o nuanță instrumentală) Emisiune pe unde scurte. ◊ (Cu o nuanță temporală) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Dă complementului pe lângă care stă o nuanță de aproximație) Caută pe după bănci. ◊ Expr. Pe acasă = a) undeva în preajma sau în apropierea casei; b) în interiorul casei, la casa în care locuiește cineva sau în sânul familiei sale. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de lături. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pe căldura asta o să ne uscăm de sete. ◊ Loc. adv. Pe mâine = a) în cursul zilei de mâine; b) pentru mâine; până mâine. ◊ Loc. conj. Pe când = a) în timp ce, pe vremea când; b) (cu nuanță adversativă) În acest timp însă, în schimb (în acest timp); iar. ◊ Loc. prep. Pe după... = cam după... aproximativ după... Pe aproape de... = (cam) în apropierea..., (cam) înainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durată de..., în fiecare, la fiecare, pentru fiecare; într-o perioadă de... Cantitate de cărbune planificată pe 5 ani. ♦ În, spre, înspre. Pe primăvară. Pe-nserate. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) A plecat pe furiș. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe a cuiva = a rămâne (sau a fi) pe voia cuiva, a se face după cum dorește (cineva). (Pop.) Dacă-i pe aceea... = dacă-i așa..., dacă așa stau lucrurile... ◊ (Cu o nuanță locală) Munceau până cădeau pe brânci. ♦ În schimbul..., pentru..., cu prețul..., cu... ♦ (Cu o nuanță instrumentală) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; în... ♦ (Cu o nuanță cantitativă; în expr.) Pe atât(a) sau p-atâta = în această măsură, într-atâta, cu atâta, la atâta. ♦ (Indică un raport de măsură) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Câte trei spectacole pe săptămână. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din două. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstanțial de cauză, adesea cu nuanță finală) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ În urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., să... S-a așternut pe somn. 6. (În formule de jurământ) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toată viața. [Var.: (înv. și pop.) pre prep.] – Lat. super, per.

PELAGIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de fundul mării; propriu fundului mării. ◊ Zonă ~că zonă în largul mărilor și oceanelor considerată de la adâncimea de două sute de metri până la fund. Organisme ~ce plante și animale care viețuiesc în zona pelagică. /<fr. pélagique

PENALTI ~uri n. Lovitură de pedeapsă executată de la 11 metri la fotbal și de la 7 metri la handbal în poarta echipei adverse. /<fr., engl. penalty

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.

PICIOR ~oare n. 1) (la om și la animale) Membru care susține corpul și servește la deplasare. ~orul stâng. ~oarele anterioare. A se ridica în ~oare. ◊ ~ plat picior cu talpa foarte puțin scobită. Cu ~orul (sau ~oarele) (mergând) pe jos. Din ~oare în poziție verticală. În vârful ~oarelor a) în vârful degetelor (de la picioare); b) fără zgomot. Bun (sau iute) de ~ sprinten. Din cap până-n ~oare în întregime. Fără cap și fără ~oare alogic. A da cu ~orul a) a rata o ocazie favorabilă; b) a trata pe cineva (sau ceva) cu dispreț. A călca (pe cineva sau ceva) în ~oare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. A lega (sau a fi legat) de mâini și de ~oare a lipsi pe cineva (sau a fi lipsit) de posibilitatea de a acționa. A fi pe ~ de egalitate cu cineva a avea aceleași drepturi, aceeași situație, același rang cu cineva. A întinde ~oarele a se stinge din viață; a muri. A nu avea unde pune ~orul a fi mare înghesuială; îngrămădire de lume. A-și bate ~oarele degeaba a umbla degeaba, fără a-și atinge scopul. Un ~ aici și altul acolo foarte repede; fuga. Să nu-ți văd ~oarele pe aici! să nu mai vii pe aici! A i se tăia (sau a i se muia) cuiva (mâinile și) ~oarele a) a fi cuprins de o slăbiciune fizică; b) a fi puternic copleșit de emoții. A bate din ~ (sau din ~oare) a porunci cu asprime; a se răsti. A fi (sau a sta) pe ~ de ducă a fi gata de plecare. Cu coada între ~oare (sau vine) înjosit; umilit. Unde-ți stau ~oarele acolo îți va sta și capul vei fi omorât. A boli (sau a duce boala) pe ~oare a suporta o boală fără a sta la pat. A pune pe ~oare a) a pune lucrurile la punct; b) a însănătoși un bolnav, îngrijindu-l. A gândi cu ~oarele a gândi alogic. A scrie cu ~oarele a scrie necaligrafic. A sta (sau a fi, a rămâne) pe ~oare a) a-și menține poziția, situația; b) a corespunde realității; a fi susținut de argumente trainice. A da din mâini și din ~oare a se strădui din răsputeri pentru a obține sau a soluționa ceva, pentru a salva o situație. A sta cu ~oarele în apă (rece) a medita mult și profund asupra unui lucru. A fi cu un ~ în groapă a ajunge la limita vieții; a fi foarte bătrân. A cădea (sau a se arunca) la ~oarele cuiva a se ruga cu disperare de cineva. A călca (pe cineva) pe ~ a) a provoca cuiva o neplăcere; b) a da cuiva de înțeles. A cădea de pe (sau din) ~oare sau a nu se (mai) putea ține pe ~oare (sau a nu (mai) putea sta pe ~oare) a fi extrem de obosit. A pune (sau a așterne, a închina) ceva la ~oarele cuiva a dărui ceva în semn de venerație sau de supunere. A pune ~orul în prag a) a-și manifesta voința; b) a se opune categoric. A scula (sau a ridica, a pune) în ~oare a mobiliza la realizarea unei acțiuni. A sta în ~oarele cuiva a stingheri; a împiedica acțiunile cuiva. A se topi (sau a se usca, a se pierde) pe (sau de pe, din) ~oare a slăbi tare, a se stinge din viață, văzând cu ochii. A trăi pe ~ mare a duce o viață luxoasă. A fi în ~oare a fi pregătit în permanență pentru acțiune. ~orul-caprei plantă erbacee de pădure cu tulpină erectă, ramificată, având frunze mari, alungite, zimțate, și flori albe, grupate într-o inflorescență umbeliformă. ~orul-cocoșului plantă erbacee cu tulpină erectă, având frunze tripartite și flori albe sau galbene. 2) Parte a unor obiecte care servește la susținerea acestora. ~orul scaunului. ~oarele dulapului. 3) Parte inferioară a unui deal sau a unui munte. 4) agr. Grămadă de snopi așezați în cruce. 5) (în trecut) Unitate de măsură a lungimii (egală cu aproximativ o treime dintr-un metru). 6) Unitate de măsură a versului (egală cu un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau lungi și scurte). /<lat. petiolus

PIEZ s.m. Unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe metru pătrat. [Pron. pi-ez. / < fr. pièze, cf. gr. piezein – a presa].

PIEZ ~i m. fiz. Unitate de măsură a presiunii (egală cu presiunea produsă de forța de un sten distribuită uniform pe o suprafață de un metru pătrat). /<fr. pieze

PIGMEU, -EE, pigmei, -ee, s. m. și f. (Rar la f.) 1. (Mitol.) Persoană care făcea parte dintr-o populație fabuloasă de pitici, despre care se credea, în antichitate, că locuiește în diverse ținuturi îndepărtate. 2. Persoană care aparține unor populații din Africa centrală, din bazinul fluviului Congo, cu înălțimea medie sub un metru și jumătate; p. gener. persoană de statură foarte mică. ◊ (Adjectival) Populație pigmee. 3. Fig. Persoană lipsită de orice valoare, de calități, de merite. – Din fr. pygmée.

PIN², pini, s. m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarța roșcată și lemnul rezistent (Pinus silvestris). ◊ Pin maritim = varietate de pin² cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare (Pinus maritima). – Lat. pinus.

PIVOT s.n. 1. Piesă metalică rotunjită la capăt, care susține un corp solid și care îl ajută să se întoarcă, să se poată roti; (spec.) capăt al axului unui sistem tehnic care se sprijină pe lagăr. ♦ Cui conic introdus în canalul unui dinte pentru a susține coroana. ♦ (Fig.) Centru, punct de sprijin esențial. ♦ Întoarcere pe un picior la jocul de baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 2. Rădăcină în formă de fus fără ramificații. // s.m. Jucător, de obicei înalt, care acționează ca vîrf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal în semicercul de șase metri. [Pl. -oturi, (s.m.) -oți. / < fr. pivot].

PLATFORMĂ ~e f. 1) Suprafață plană orizontală a unui vehicul sau a unui aparat de ridicat, pe care se instalează obiectele de transportat. 2) Vagon al unui vehicul public fără acoperiș și cu pereții foarte joși, folosit pentru transportarea mărfurilor. 3) Parte a unui vehicul de transport în comun din apropierea ușilor, pe unde urcă și coboară pasagerii. 4) Element plan de construcție. 5) Parte orizontală plană de la fiecare cotitură a unei scări din interiorul unui bloc; odihnă; palier. 6) Suprafață plană de teren, situată la o anumită altitudine. 7) sport Instalație orizontală rigidă de câțiva metri lungime, de pe care se execută sărituri în apă. 8) fig. Ansamblu de idei care este pus la baza unei acțiuni politice în comun. ~ electorală. /<fr. plateforme

POLIMETRIE f. 1) Fenomen de prezență într-o operă poetică a mai multor metri prozodici. 2) Proces de îmbinare concomitentă a mai multor feluri de măsuri într-o compoziție muzicală. /<it. polimetria

potoriță, potorițe, s.f. (reg.) 1. nume de monedă veche cu valoare de 10-20 de bani. 2. unitate de măsură pentru volume egală cu o jumătate de metru cub. 3. (înv.) veche măsură de capacitate.

PRĂJINĂ, prăjini, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, de obicei folosită pentru a fixa sau a susține ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prăjina la nas, se spune despre un om încrezut, înfumurat. A paște (pe cineva) cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău. A lua (pe cineva) cu prăjina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoană foarte înaltă (și slabă). 2. Tijă lungă (de metal) cu diverse întrebuințări (tehnice). 3. Bară de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosită în atletism la săritura în înălțime; probă atletică practicată cu acest instrument. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5-7 metri; veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu circa 180-210 metri pătrați. ♦ (Concr.) Instrument cu care se făcea altădată măsurătoarea acestor lungimi și suprafețe. – Et. nec.

RAFLESIA s.f. Floare exotică, cea mai mare din lume, ale cărei petale, lungi de aproape o jumătate de metru, sunt acoperite cu pete roșii și albe și exală un miros cadaveric. [Pron. -si-a. / < fr. rafflesia, cf. sir Raffles – guvernator în Sumatra].

RECHIN, rechini, s. m. 1. (La pl.) Gen de pești marini răpitori având corpul acoperit cu solzi mărunți, aspri, cu coada formată din doi lobi inegali, care ajung uneori la 15 metri lungime, cu cinci fante branhiale pe laturile capului și cu schelet cartilaginos; (și la sg.) pește care face parte din acest gen. ◊ Rechin albastru = specie de rechin lung de 3-5 m, care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic (Charcharias glaucus). 2. Fig. Om lipsit de scrupule, hrăpăreț, lacom. – Din fr. requin.

RITM s. 1. v. cadență. 2. (LIT.) metru. (~ al unui vers.) 3. cadență, tempo. (Merge într-un ~ susținut.) 4. ritm fetal v. embriocardie.

SECUNDOMETRU ~e n. Instrument de precizie (asemănător cu un ceasornic) pentru măsurarea intervalelor de timp până la fracțiuni de secundă. /secundă + metru

SFERT s. 1. pătrime, (înv. și pop.) pătrar, (Transilv. și Ban.) fârtai. (Un ~ dintr-un tot.) 2. (Transilv. și Mold.) sfârtai, (Ban. și Transilv.) sfârtar, (franțuzism înv.) cuart. (Un ~ de metru de...) 3. litră, (Transilv.) fârtai. (Un ~ de vin.)

SILVĂ s.f. (Silv.) Unitate de măsură convențională, egală cu un metru cub, care stă la baza unui tarif unic de cubaj, folosită în silvicultură. [< lat. silva – pădure].

slobozitură, slobozituri, s.f. 1. (înv.) eliberare (din robie, din închisoare, din captiviate etc.). 2. (reg.; la războiul de țesut) distanța dintre sulul dinainte până la spată. 3. (pop.) jgheab foarte lat și lung, construit din trunchiuri de copac, folosit la coborârea buștenilor dintr-o pădure de munte; uluc, jilip. 4. (reg.) bucată de lemn lungă de un metru, folosită la sprijinirea acoprișului. 5. (înv. și pop.) descărcare (a unei arme de foc). 6. (reg.) făină pentru plămădeală. 7. (reg.) popas.

SOCLU, socluri, s. n. 1. Suport sau postament (din piatră) care susține o coloană, o statuie etc. ♦ Partea de jos (mai proeminentă) a unei clădiri, a unui grilaj de fier etc. 2. Partea de metal a unui bec electric care se fixează în dulie. ♦ Piesă prin intermediul căreia se fixează tuburile electronice de șasiul aparatelor în care sunt montate. 3. (Geogr.; în sintagma) Soclu continental = zonă a uscatului, afundată cu pantă lină sub apele mării, până la adâncimea de 200 de metri. – Din fr. socle.

SPIREA s. f. Arbust din familia rozaceelor, înalt până la 2 metri, cu ramurile arcuite și flori albe dispuse pe toată lungimea ramurilor, cultivat ca plantă ornamentală (Spiraea vanhouttei). – Din fr. spirée, lat. spiraea.

STADIU, stadii, s. n. 1. Fiecare dintre perioadele distincte în evoluția unui proces istoric, social, politic etc. sau a unui fenomen din natură; fază, etapă. 2. Veche unitate de măsură pentru lungime la greci, care varia între 147 și 192 de metri. – Din fr. stade, lat. stadium.

STÂNJEN¹ ~i m. Unitate de măsură a lungimii variind de la 1,96 m la 2,23 m. ◊ ~ pescăresc unitate de măsură a lungimii egală cu 1,83 m. ~ de lemne unitate de măsură a lemnelor de foc egală cu opt metri cubi. /<sl. senžini

STEN s.m. (Fiz.) Unitate de forță egală cu forța imprimată unei mase de o tonă, de o accelerație de un metru pe secundă la pătrat.^[1] [< fr. sthène]. corectat(ă)

STEN ~i m. fiz. Unitate de măsură a forței egală cu forța care imprimă o accelerație de un metru pe secundă la pătrat unei mase de o tonă. /<fr. sthene

STEN, steni, s. m. Unitate de măsură a forței egală cu forța care imprimă o accelerație de un metru pe secundă la pătrat unei mase de o tonă. – Din fr. sthène. corectat(ă)

STER, steri, s. m. Unitate de măsură pentru volume egală cu un metru cub, întrebuințată la măsurarea lemnelor așezate în stive. – Din fr. stère.

STER ~i m. Unitate de măsură pentru volume egală cu un metru cub (folosită la cubajul lemnelor). /<fr. stere

strenac, strenace, s.n. (reg.) parte a sacoviștei (unealtă de pescuit) care constă dintr-o nuia de frasin de 3-4 metri, fixată în scobitura cozii acesteia.

SUBARBUST s.m. Arbust mai mic de un metru. ♦ Plantă care are tulpina lemnoasă numai la bază, restul acesteia și ramurile fiind erbacee. [< sub- + arbust, după fr. sous-arbrisseau].

SUBARBUST, subarbuști, s. m. Arbust a cărui înălțime nu depășește un metru; plantă care face trecerea între arbuști și plantele erbacee. – Sub¹- + arbust.

SUBARBUST ~ști m. Plantă lemnoasă de tipul arbustului cu înălțimea nu mai mare de un metru. /sub- + arbust

ȘARPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șerpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).

șăptancă s.f. (reg.) lemn lung de 14 metri.

șclefeneață, șclefenețe, s.f. (reg.) bucată de lemn despicată dintr-un trunchi, lungă de un metru.

șmală, șmale, s.f. (reg.) scândură lungă de aproximativ un metru.

șovăreață s.f. (reg.) plantă erbacee de culoare verde-cenușiu, cu tulpina înaltă de 2 metri, cu frunze lungi și flori roșcate în formă de spic, care crește pe lângă mlaștini și bălți.

șpalir, șpalire, s.n. și șpaliri, s.m. (reg.) 1. (s.n.) riglă cu latura de 24 de milimetri și lungă de câțiva metri. 2. (s.m.) muncitor care confecționează șpalire.

TĂIA vb. 1. v. împărți. 2. v. despica. 3. (pop.) a reteza, (reg.) a scurta. (A ~ niște metri de lemne.) 4. v. reteza. 5. v. sculpta. 6. (MED.) a reteza, (pop.) a lua. (Obuzul i-a ~ piciorul.) 7. v. amputa. 8. a reteza, (pop.) a rade, (reg.) a curma. (A ~ capul cuiva.) 9. v. opera. 10. v. înjunghia. 11. a (se) înjunghia, a (se) spinteca. (A ~ o vită.) 12. v. scurta. 13. v. cosi. 14. a (se) despica, a (se) spinteca. (Plugul ~ brazde adânci.) 15. v. croi. 16. a croi, (înv.) a sparge. (Fluviul își ~ drum prin munți.) 17. v. brăzda. 18. (rar) a rupe. (A ~ cărțile, la jocul de cărți.) 19. v. bara. 20. v. anula. 21. a scurta. (A ~ drumul peste câmp.) 22. a se brânzi, (înv. și reg.) a se sărbezi, (Mold.) a se corăsli. (Laptele s-a ~.)

TELEGRAF, (1, 2) telegrafe, s. n., (3) telegrafi, s. m. 1. S. n. Telecomunicație care transmite la distanță semnale (corespunzătoare literelor și cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalațiilor necesare în acest scop. ♦ Aparat folosit pentru producerea, recepția și transformarea semnalelor telegrafice în scopul transmiterii telegramelor. 2. S. n. (Înv.) Aparat situat pe înălțimi sau în turnuri de semnalizare, pentru transmiterea la distanță a unor semnale optice. 3. S. m. Nume dat unor plante erbacee ornamentale cu flori albe, mirositoare și cu tulpina agățătoare ajungând până la 5-6 metri (Boussingaultia baselloides), sau cu florile mici, roz-purpurii și cu tulpina fragilă (Tradescantia virginica). – Din fr. télégraphe.

TETRAMETRU s.m. Vers clasic greco-latin compus dintr-o serie de patru metri (patru grupe a cîte două picioare). [< fr. tétramètre, cf. gr. tetrametron < tetra – patru, metron – măsură].

TETRAMETRU, tetrametri, s. m. Vers grec compus din patru grupe a câte două picioare (patru metri). – Din fr. tétramètre.

TETRAPODIE s.f. Metru ritmic în prozodia greacă, constînd din două dipodii de același fel. [Gen. -iei. / < fr. tétrapodie, cf. gr. tetrapodia < tetra – cu patru, pous – picior].

TETRAPODIE, tetrapodii, s. f. (Lit.) Metru (3) antic compus din patru picioare (9). – Din fr. tétrapodie, engl. tetrapody.

TEX s.m. (Text.) Unitate de măsură folosită pentru indicarea fineței firelor și semifabricatelor textile, reprezentînd greutatea în grame a 1000 de metri de fir. [< fr. tex].

TEX² ~uri n. Unitate de măsură a gradului de finețe a firelor textile, egală cu greutatea în grame a o mie de metri de fir. /<fr. tex

TON¹, toni, s. m. Pește teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon.

TRÂMBIȚĂ¹ ~e f. 1) înv. Instrument muzical de suflat, constând dintr-un tub de alamă, îndoit de două ori, cu clape, având un capăt larg în formă de pâlnie, care emite sunete clare și pătrunzătoare; trompetă; goarnă. 2) Instrument muzical popular de suflat, constând dintr-un tub conic, lung până la trei metri, folosit în regiunile de munte pentru semnalizări. [G.-D. trâmbiței] /<sl. tronbica

TROHAIC ~că (~ci, ~ce) (despre versuri) Care constă din troheu; compus din troheu. ◊ Metru ~ sistem de versificație care are la bază troheul. [Sil. -ha-ic] /<fr. trochaïque

TROHAIC, -Ă adj. (Despre versuri) Format din trohei. ♦ Metru trohaic = sistem de versificație avînd la bază troheul ca unitate ritmică a versului. [Pron. -ha-ic. / < fr. trochaïque].

TROHAIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque.

TROMBĂ ~e f. 1) Vârtej puternic având înălțimea de câteva zeci de metri. 2) Coloană (de fum, zăpadă, apă etc.) ridicată în sus și răsucită de un vânt puternic; trâmbă. 3) mar. Tub prin care se aerisesc încăperile de jos ale unui vapor. /<fr. trombe, it. tromba

VINDECEA ~ele f. Plantă erbacee înaltă până la un metru, cu flori purpurii, folosită pentru proprietățile ei aromatice și tonice. [Art. vindeceaua] /a vindeca + suf. ~ea

VITEZOMETRU ~e n. Aparat pentru măsurarea vitezei de deplasare a unui vehicul. [Sil. -me-tru] /viteză + metru

VITEZOMETRU, vitezometre, s. n. Instrument pentru măsurarea vitezei de deplasare a unui vehicul rutier. – Viteză + metru (după barometru, manometru etc.).

VOLVOX s.m. Algă verde formată din indivizi flagelați, care trăiește în colonii de formă sferică cu diametru pînă la un metru. [< fr., lat. volvox].

YAM s.m. Denumire engl. pentru ignamă; rădăcina comestibilă, groasă, lungă de până la un metru și în greutate de până la 1 kg, de culoare brună sau gălbuie-roșcată, a unei plante cultivate în America de Sud, Africa și Asia (Dioscorea batatas), bogată în amidon și utilizată la fel ca și cartofii, având gust asemănător cu batatele.

ZĂLOG¹ s. m. (Reg.) Arbust înalt până la cinci metri, cu lujeri cenușii-verzui și frunze lanceolate (Salix cinerea). – Et. nec.