BARIERĂ s.f. 1. Închidere a unui drum cu o bară mobilă de lemn; bară cu care se face închiderea unui drum etc.; (p. ext.) întretăierea dintre o șosea și o linie de cale ferată. 2. Linie de plecare (la cursele de cai): start. 3. Loc de intrare într-un oraș, unde odinioară se încasau taxele pe mărfurile aduse spre vînzare. [Pron. -ri-e-. / < fr. barrière].

DRUM. Subst. Drum, cale, parcurs, itinerar, rută, traiectorie, traseu, circuit, tract (înv. și arh.), făgaș, direcție, curs. Drum, drumuleț (dim.), drumușor, drumeag, horaiță, potecă, potecuță (dim.), potecea (pop.), plai, scurtătură, plancă, cărare, cărăruie (dim.), cărărea, cârăruică, cărărușă, hățaș (reg.), hățiș, colnic, colnicel (dim., pop.). Drum de țară, șleau; drum lăturalnic. Drum național. Stradă, stradelă, străduță (dim.), uliță, ulicioară (dim.), ulicuță (reg.), zăhată (reg.), hudiță (reg.), hudicioară (dim. și reg.), fundătură; fundac. Șosea, șoseluță (dim.), șosea națională, drumul mare, arteră, magistrală, bulevard, autostradă, automagistrală. Trotuar, caldarîm, asfalt, pavaj. Pasaj, trecere, trecere subterană, gang, coridor, galerie, tunel, culoar. Trecătoare, chei (pl.), defileu, strîmtoare; pîrtie; pistă, făgaș. Răspîntie, încrucișare, întretăiere, nod, intersecție. Pod, podeț (dim.), podiș (reg.), viaduct, vad, pasarelă. Drum-de-fier, cale ferată, linie ferată; drum maritim; cale aeriană. Șoselare, șoseluire; pavare, pietruire, asfaltare. Odografie. Odograf. Adj. Rutier. Șoselat, șoseluit, pietruit, pavat, asfaltat. Cărărat (rar), Carosabil. Vb. A face (a construi) un drum, a șosela, a șoselui; a pava, a pietrui, a macadamiza (rar), a asfalta. A merge, a drumui (rar), a circula. V. călătorie, direcție, mișcare.

TREN. Subst. Tren, trenuț (dim.), trenuleț, țug (reg.), trăsură cu aburi (înv.), car de foc (înv. și pop.). Tren personal, personal; tren accelerat, accelerat; tren rapid, rapid; simplon; tren expres, expres; motor; automotor, autorapid, aerodinam; cursă. Tren de marfă, mărfar. Trenuț, drezină, autodrezină, decovil, mocăniță (glumeț). Tren subteran, metrou, metropolitan (rar). Locomotivă, locotractor; locomotivă cu aburi; locomotivă electrică, diesel. Vagon; vagon de dormit, vagon restaurant; vagon de poștă, vagon de bagaje, patvagon; vagon de marfă; vagonet; tender. Feroviar, ceferist; impiegat; acar. Șef de tren, mecanic de locomotivă, mașinist; fochist; controlor (de bilete). Stație, gară, haltă. Peron. Șef de stație (de gară). Cale ferată, linie-ferată, drum-de-fier. Vb. A lua trenul, a pleca cu trenul, a călători cu trenul. A pleca din stație. A se opri în stație. V. călătorie.

DRUM s. 1. cale, (înv. și reg.) potecă. (Nu-i sta în ~.) 2. drum-de-fier = cale-ferată, linie-ferată, (pop.) șină, (Transilv., Bucov. și Ban.) ștrec. 3. călătorie, deplasare, voiaj, (înv.) plimbare, umblet. (Un ~ lung și obositor.) 4. cursă, deplasare. (La primul ~, camionul s-a comportat bine.) 5. alergătură, cursă. (A făcut două ~ în piață.) 6. itinerar, parcurs, rută, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., în Mold.) șleau. (~ urmat de un vehicul.)

LINIE s. 1. (rar) liniament. (A tras cîteva ~ paralele.) 2. linie frîntă = zigzag. 3. (TEHN.) riglă, (Transilv.) lineal. 4. dungă, vargă, (pop.) vîrstă, (reg.) șar, (prin Ban. și Transilv.) șargă, (Mold. și Bucov.) vîrcă. (O țesătură cu ~ii.) 5. dungă, (Transilv. și Ban.) ștraif. (A tras o ~ la prispa casei.) 6. liniuță. (~ la un termometru.) 7. linie-ferată = cale-ferată, drum-de-fier, (pop.) șină, (Transilv., Bucov. și Ban.) ștrec. (Se deplasează pe ~.) 8. trăsătură, (înv.) trăsură. (Din cîteva ~ii i-a făcut portretul.) 9. trăsătură, (înv.) trăsură, (fig.) tăietură. (O ~ elină a nasului.) 10. siluetă, talie. (Are o ~ zveltă.) 11. itinerar, traseu. (~ aeriană București-Belgrad.) 12. cale, direcție, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 13. direcție, orientare, sens. (~ urmată într-o acțiune.) 14. descendență, filiație, succesiune. (Urmaș în ~ bărbătească.) 15. limită, margine. (S-a oprit la ~ satului.)

linie s.f. I 1 (geom.) <rar> liniament, <înv. și reg.> trăsură, <înv.> dungă. A desenat pe tablă câteva linii paralele. Cuvântul este subliniat cu o linie punctată. 2 (geom.) linie dreaptă = dreaptă (v. drept). Linia dreaptă unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. 3 linie frântă = zigzag. Fuga sa descrie o linie frântă. 4 dungă, vargă, <rar> vărgătură, <pop.> prag, vârstă², <reg.> șar¹, șargă, șirincă, vârcă, vârstătură. Și-a cumpărat o fustă dintr-un material cu linii. 5 dungă, <reg.> ștraif. Pe timp de noapte șoferii urmăresc linia albă de pe mijlocul șoselei. 6 (la aparatele de măsură) liniuță, <reg.> ștric³. La termometrul de exterior, spre prânz, temperatura a crescut cu câteva linii. 7 (tehn.) riglă¹, <reg.> lineal, <înv.> arac. A măsurat laturile cutiei cu o linie. 8 (la pl. linii; arhit.) aliniament. Liniile reprezintă elemente arhitectonice (sau decorative) dispuse în rânduri drepte sau paralele. 9 linie de demarcație = linie de hotar = (art.) linia hotarului = <reg.> linia de la hotar, <înv.> linia demarcației, linie de limitare, punct de demarcație. Linia de demarcație desparte două țări, două suprafețe de teren etc.; (art.; reg.) linia de la hotar v. Linia hotarului. Linie de demarcație. Linie de hotar; (înv.) linie de delimitare = (art.) linia demarcației v. Linia hotarului. Linie de demarcație. Linie de hotar. 10 (mar.) linie de apă a unei nave = linie de cufundare a unei nave. Linia de apă a unei nave este nivelul până la care se cufundă partea inferioară a vasului în apă; linie de cufundare a unei nave = linie de apă a unei nave. 11 (art.; geogr.) linia echinoctiilor = <înv.> linia izohintei. Linia echinoctiilor marchează intersecția eclipticei cu ecuatorul; (înv.) linia amiazăzei v. Meridian. Meridian geografic. Meridian terestru; linia izohintei v. Linia echinocțiilor. 12 (astron.) linie meridiană = meridianul locului (v. meridian). Linia meridiană este linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului; (înv.) linie verticală v. Dreaptă verticală. 13 linie vizuală = rază vizuală. Linia vizuală este linia dreaptă imaginară care unește ochiul observatorului cu obiectul observat. 14 limită, margine. A semănat până la linia care desparte pământul său de cel al vecinului. 15 (milit.) linie de bătaie = linie de luptă = <înv.> linie de război. Linia de bătaie sau de luptă reprezintă desfășurarea sistematică a unor unități militare în vederea luptei; (art.) linia întâi = prima linie (v. prim¹). Linia întâi este formația de luptă desfășurată cel mai aproape de inamic; (înv.) linie de război v. Linie de bătaie. Linie de luptă. 16 (a. plast.) trăsătură, <înv.> trăsură. Graficianul i-a făcut portretul din câteva linii. 17 trăsătură, <rar> liniament, <înv.> trăsură, <fig.> tăietură. Are linia feței fină. 18 siluetă, talie, <fran.> carură. Linia suplă a fetei este evidențiată de o centură lată. 19 (biochim.) linie limfocitară = serie limfocitară. Linia limfocitară reprezintă succesiunea de celule care se dezvoltă și se divid, pornind de la limfoblast și ajungând în final la limfocitul matur; linie mielocitară = serie granulocitară, serie mielocitară. Linia mielocitară este seria de celule tinere care, după multiplicare și maturație în măduva osoasă, ajung la stadiul de leucocit polinuclear adult sau granulocit. 20 (com.) gamă. Folosește aceeași linie de produse cosmetice. 21 (muz.) linie melodică = melodie. Interpretul execută perfect linia melodică. 22 (lingv.; rar) v. Cratimă. Linioară. Linioară de unire. Liniuță de despărțire. Liniuță de unire. 23 (milit.; reg.) v. Infanterie. 24 (înv.) v. Rând. 25 (geogr.; înv..) v. Ecuator. Ecuator geografic. Ecuator pământesc. Ecuator terestru. II 1 itinerar, traseu. Se deplasează zilnic la serviciu pe linia autobuzului 41. 2 (ferov., transp.) linie ferată = cale ferată, drum-de-fier, <pop.> șină, <reg.> ștrec, <înv.> stradă ferată. Au început lucrările de terasament la linia ferată; linie de garaj = linie moartă; linie moartă = linie de garaj. Linia moartă este o linie de cale ferată închisă la un capăt și folosită doar pentru gararea garniturilor de tren. 3 (telec.) linie de telefon = linie telefonică; linie telefonică = linie de telefon. Liniile telefonice fac legătura între mai multe posturi și centrale telefonice. III fig. 1 sens, tendință, <fig.> cale, direcție, drum, făgaș, <fig.; rar> duet. Ce linie va urma această societate? Linia pe care a luat-o discuția ar trebui schimbată. 2 sens, <fig.> direcție, orientare. Trebuie să știi linia în care să acționezi. A urmărit linia în care a evoluat poetul. 3 sens, tendință, <fig.> direcție, stindard. Urmează linia politicii partidului din care face parte. 4 linie de conduită = <înv.> linia conduitei, linie de purtare. Linia de conduită este criteriul de a se purta într-un anumit fel; (înv.) linie de purtare = (art.) linia conduitei v. Linie de conduită. 5 descendentă, filiație, succesiune, <înv.> strună¹, <fig.> viță. A stabilit linia corectă a ilustrei sale familii.

DIAGONAL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată care leagă două noduri ale tălpilor opuse ale unei grinzi cu zăbrele. II. Adj. Care unește vârfurile a două unghiuri nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite; care este în formă de diagonală; curmeziș; cruciș. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un preț, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat să fie învățată ca limbă maternă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

TONĂ, tone, s. f. Unitate de măsură a masei, egală cu 1000 de kg. ◊ Tonă-kilometru = unitate de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor pe o linie de cale ferată, egală cu deplasarea unei greutăți de o tonă pe distanța de 1 km. Tonă-registru = unitate de măsură pentru volumul interior al unei nave comerciale, egală cu 2,832 m³. – Din fr. tonne.

SCHIMBĂTOR, -OARE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. ♦ Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

LINIE s. 1. (rar) liniament. (A tras câteva ~ paralele.) 2. linie frântă = zigzag. 3. v. riglă. 4. v. dungă. 5. dungă, (Transilv. și Ban.) ștraif. (A tras o ~ la prispa casei.) 6. v. liniuță. 7. linie-ferată v. cale ferată. 8. trăsătură, (înv.) trăsură. (Din câteva ~ii i-a făcut portretul.) 9. v. trăsătură. 10. v. siluetă. 11. itinerar, traseu. (~ aeriană București-Belgrad.) 12. v. cale. 13. v. direcție. 14. v. descendență. 15. v. margine.

AMBRANȘAMENT ~e n. Ramificație secundară a unei linii de cale ferată, a unei conducte de canalizare etc. /<fr. embranchement

BARIERĂ ~ f. 1) Bară mobilă cu care se închide temporar un drum, o trecere peste calea ferată etc. 2) Loc de întretăiere a unei șosele cu o linie de cale ferată. 3) Loc de unde începe o alergare de cai. 4) Loc de intrare într-un oraș, servind odinioară și drept punct de încasare a taxelor pentru mărfurile aduse spre vânzare. 5) fig. Factor care împiedică realizarea unei acțiuni; obstacol; piedică; stavilă; impediment; baraj. [G.-D. barierei; Sil. -ri-e-] /<fr. barriere

A BURA² ~ez tranz. 1) (găuri de mine după introducerea unui exploziv) A astupa cu un material inert (nisip, lut etc.). 2) (balastul de sub traversele unei linii de cale ferată) A apăsa cu forță (pentru a întări). /<fr. bourrer

CHEI ~uri n. 1) Construcție amenajată pe malul unei ape navigabile, servind la acostarea, încărcarea și descărcarea navelor și, totodată, la consolidarea malului. 2) Stradă de-a lungul unei asemenea construcții; splai. 3) Platformă construită special de-a lungul unei linii de cale ferată pentru a ușura încărcarea-descărcarea vagoanelor. [Monosilabic] /<fr. quai

FERIBOT ~uri n. Navă sau pod plutitor cu linii de cale ferată, servind la trecerea de pe un mal pe altul a unor vagoane, locomotive etc. /<fr., engl. ferry-boat

GARAJ ~e n. 1) Loc acoperit destinat adăpostirii (și întreținerii) autovehiculelor. 2): Linie de ~ linie de cale ferată detașată de liniile principale printr-un macaz, pe care sunt manevrate vagoanele. /<fr. garage

MORT¹ moartă (morți, moarte) 1) Care a murit; care nu mai este viu; decedat; defunct; răposat. * Limbă moartă limbă care a încetat să fie folosită ca limbă maternă. Linie moartă linie de cale ferată care servește numai pentru garare. Inventar ~ inventar neutilizat. Nici ~ a) pentru nimic în lume; cu nici un preț; b) niciodată. Mai mult ~ decât viu a) sleit de puteri; istovit; extenuat; b) speriat peste măsură; îngrozit. ~-copt (sau ~ ori copt) cu orice preț; neapărat. Beat ~ foarte beat. ~ de oboseală (de foame, de sete etc.) foarte obosit (flămând, însetat etc.). A cădea ~ a) a muri; b) a nu mai putea de oboseală; a fi istovit. A umbla după potcoave de cai morți (sau a umbla după cai morți să le ia potcoavele) a umbla fără rost pe drumuri; a hoinări. A se face ~ în păpușoi a se face că nu știe nimic; a o face pe prostul. A umbla (sau a se ține) ~ după cineva a căuta să obțină ceva cu orice preț; a nu mai da răgaz cuiva. A dormi ~ a dormi adânc. A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă a se afla în declin; a nu mai juca rolul de altădată. 2) (despre vegetație) Care este fără frunze; desfrunzit. 3) (despre flori) Care și-a pierdut vlaga și frăgezimea; ofilit. 4) (despre localități, străzi) Care este lipsit de viață, de mișcare, de zgomot. 5) rar (despre culori) Care nu are strălucire; șters; spălăcit; decolorat. /<lat. mortuus

DEPENDENȚĂ s.f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare; atîrnare, supunere. 2. (Mat.) Faptul că diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (La pl.) Ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizează efectuarea unor operații de înzăvorîre pe liniile de cale ferată. ◊ Dependența drumului = ansamblul lucrărilor și al instalațiilor accesorii ale unui drum. [Cf. fr. dépendance].

SUFLAJ s.n. 1. Construcție menită să consolideze carena unei nave. 2. Corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată prin introducerea de balast sub traverse. [< fr. soufflage].

TRAVERSARE s.f. Acțiunea de a traversa și rezultatul ei; trecere peste... ♦ (Concr.) Instalație la întretăierea a două linii de cale ferată. ♦ Așezare a unei nave cu axa paralelă cu crestele valurilor. [< traversa].

BURA vb. I. tr. 1. A astupa cu un material inert o gaură de mină după introducerea explozivului. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. [P.i. -rez, 3,6 -rează. / < fr. bourrer].

DIAGONALĂ s.f. Dreaptă care unește vîrfurile opuse ale unui poligon, ale unui poliedru; (curent) bară, grindă etc. pusă în curmeziș. ♦ (Mil.) Curea purtată de-a curmezișul pieptului. ♦ Linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații. [< fr. diagonale].

PARAFUM s.n. Dispozitiv așezat la podurile metalice care traversează liniile de cale ferată pentru a le feri de eroziunea gazelor degajate de locomotivele cu abur. [< para- + fum, după fr. para-fumée].

REFACȚIE s.f. 1. Reducere a prețului unei mărfi în caz că aceasta, la livrare, nu corespunde condițiilor convenite. 2. Reconstruirea unei linii de cale ferată cînd șinele acesteia au suferit o uzură peste limita admisibilă. [Gen. -iei. / < fr. réfaction].

RIPA vb. I. tr. (Constr.) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. [< fr. riper].

BURA vb. tr. 1. a astupa cu un material inert o încărcătură de exploziv pentru a mări efectul de distrugere. 2. a îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. 3. (inform.) a bloca alimentarea unei mașini electronice cu cartele perforate. (< fr. bourrer)

CENTURĂ s. f. 1. curea lată purtată peste îmbrăcăminte. ♦ ~ de salvare = dispozitiv din corpuri plutitoare care se fixează în jurul taliei, servind la menținerea unui naufragiat la suprafața apei. 2. parte a scheletului care leagă membrele de trunchi (omoplatul și clavicula, bazinul). ◊ (sport) a) linie imaginară la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile, la lupte. 3. cingătoare. ♦ ~ de castitate = bandaj închis cu lacăt, în trecut, pentru protejarea castității femeilor; ~ de siguranță = dispozitiv care împiedică pe pasagerii unui avion sau automobil de a fi proiectați înainte, în caz de accident. 4. fiecare din gradele de calificare a celor care practică arte marțiale. 5. ceea ce înconjură un lucru, un loc etc. ♦ ~ de fortificații = zonă fortificată aflată la o distanță potrivită pentru a fi ferită de focul armelor grele ale unui eventual dușman; linie de ~ = cale ferată, șosea care înconjură un oraș. ◊ ansamblu de plantații în jurul unui oraș sau de separare a unor zone ale acestuia. 6. fâșie continuă de table de oțel care formează bordajul unei nave. 7. grindă orizontală din beton armat, rezemată pe zidurile exterioare ale unei construcții, pentru a le lega între ele. 8. cadru de formă circulară. 9. ~i de radiații = fiecare dintre cele două zone de radiație corpusculară ionizată, de grosime variabilă, care înconjură Pământul. (< fr. ceinture)

DEPENDENȚĂ s. f. 1. situația de a fi dependent; stare, raport de subordonare. 2. (mat.) faptul că diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (pl.) ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizează efectuarea unor operații de înzăvorâre pe liniile de cale ferată. ♦ ~ a drumului = ansamblul lucrărilor și al instalațiilor accesorii ale unui drum. 4. (med.) stare de intoxicație cronică rezultând din absorbția repetată a unui drog sau medicament și care se manifestă prin nevoia de a continua această absorbție. (< fr. dépendance)

DIAGONAL, -Ă I. adj. ca o diagonală; oblic. II. s. n. (text) împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice. II. s. f. 1. segment de dreaptă care unește două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru. ♦ în ~ = de-a curmezișul. ◊ (mil.) curea purtată de-a curmezișul pieptului. 2. bară, grindă etc. pusă în curmeziș. 3. linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații. (< fr. diagonal, lat. diagonalis)

PARAFUM s. n. dispozitiv atașat la podurile metalice care traversează liniile de cale ferată pentru a le feri de eroziunea gazelor degajate de locomotivele cu abur. (după fr. pare-fumée)

RIPA vb. tr. a deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc. (< fr. riper)

SUFLAJ s. n. 1. construcție menită să consolideze carena unei nave. 2. corectarea deformațiilor unei linii de cale ferată prin introducerea de balast sub traverse. (< fr. soufflage)

TRAVERSARE s. f. 1. acțiunea de a traversa. 2. instalație la întretăierea a două linii de cale ferată. 3. străpungerea unui element de construcție pentru montarea instalațiilor. 4. așezare periculoasă a unei nave cu axa paralelă cu crestele valurilor. (< traversa)

BURA², burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material o gaură în care a fost introdus un exploziv. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Fr. bourrer.

CHEI, cheiuri, s. n. 1. Loc amenajat într-un port pentru acostarea vapoarelor. ♦ Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălțimea pardoselii vagoanelor, pentru a ușura încărcarea și descărcarea acestora. 2. Țărm al unei ape, amenajat pentru a preveni inundațiile și surpările; stradă de-a lungul unui astfel de țărm. – Fr. quai.

circulabil, -ă adj. În stare de circulație ◊ „[...] toate liniile de cale ferată sunt circulabile, instalațiile de dirijare și urmărire a trenurilor fiind, de asemenea, în stare de funcțiune.” R.l. 12 I 85 p. 5 (din circula + -bil)

supratraversa vb. I A traversa (un drum, o gară etc.) pe deasupra ◊ „Pentru îmbunătățirea circulației pe Podul Grant, se prevede începerea în anul viitor a construcției unui pasaj rutier, paralel cu actualul pod, care va supratraversa atât pachetul de linii de cale ferată cât și Calea Griviței.” R.l. 11 VIII 75 p. 3 //din supra- + traversa//

RADU, Ilie (1853-1931, n. Botoșani), inginer constructor român. M. de onoare al Acad. (1926), prof. univ. la București. Director al Consiliului Tehnic Superior (1919-1930). Colaborator apropiat al lui A. Saligny, a fost unul dintre întemeietorii ingineriei în construcții din România. A proiectat și construit linii de cale ferată (Pitești-Curtea de Argeș, Galați-Bârlad), poduri metalice și de beton armat cu deschideri mari (opt poduri peste Siret, peste Olt, la Slatina, peste Jiu, la Craiova ș.a.), sisteme de alimentare cu apă (sistemul Bragadiru, pentru București). A introdus folosirea planșeelor de beton armat în construcția clădirilor. Lucrări: „Alimentarea cu apă a orașelor”, „Alimentarea cu apă a orașelor de munte”.

RIPÁRE (după fr. riper) s. f. Riparea căii = deplasare în plan orizontal a unei linii de cale ferată, deformată sub efectul circulației, pentru readucerea ei în poziție corectă. ◊ Riparea podului = operație de deplasare transversală a tablierului unui pod metalic pe o schelă provizorie, care se face atunci când fundațiile și suprastructura podului se execută concomitent sau atunci când se înlocuiesc tablierele vechi fără a se întrerupe circulația etc.

*variántă f., pl. e (fr. variante, fam. d. variant, part. prez. d. varier, a varia). Altă formă a aceluĭașĭ lucru: o variantă a textuluĭ Iliadeĭ, cuvîntul vîrstă are și varianta vrîstă. Scurtă linie de cale ferată saŭ de tranvaĭ paralelă principaleĭ.

transiberian (trans-siberian) n. linie de cale ferată ruso-aziatică, străbate Siberia până în extremul Orient.

TONĂ, tone, s. f. Unitate de măsură a masei, egală cu 1 000 de kg. ◊ Tonă-kilometru = unitate.de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor pe o linie de cale ferată, egală cu deplasarea unei greutăți de o tonă pe distanța de 1 km. Tonă-registru = unitate de măsură pentru volumul interior al unei nave comerciale, egală cu 2,8316 m³. Tonă-deadweight = unitate de măsură pentru capacitatea totală de încărcare a unei nave comerciale, egală cu o tonă. – Din fr. tonne.

TRANSBORDOR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă, echipată cu linii de cale ferată, care servește la mutarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta. 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor. – Din fr. transbordeur.

SCHIMBĂTOR, -OARE, schimbători, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimbă (ușor, repede); nestatornic, variabil, schimbăcios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, direcția mersului unui vehicul etc. Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea unui alt sistem tehnic, permițând să se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substanțe, de energie, de căldură între două medii. 3. (În sintagma) Schimbător de cale = instalație care leagă între ele două sau mai multe linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ător.

CHEI, cheiuri, s. n. 1. Construcție amenajată într-un port pentru acostarea, încărcarea și descărcarea vapoarelor, servind, totodată, la consolidarea malului și la apărarea acestuia de acțiunea apelor; p. ext. stradă de-a lungul și la marginea unei asemenea construcții. 2. Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălțimea pardoselii vagoanelor, pentru a ușura încărcarea și descărcarea lor. [Var.: cheu s. n.] – Din bg. kei, fr. quai.

DIAGONAL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

FERATĂ, ferate, adj. f. (Numai în expr.) Cale (sau linie) ferată = drum prevăzut cu șine, pe care circulă trenurile; drum-de-fier. Îți scriu, Ioană, de la Bumbești-Livezeni, Unde... Au tot mințit stăpînii de ieri c-o să facă Mîndrețe de linie ferată. VINTILĂ, O. 40.

HALTĂ, halte, s. f. 1. Stație mică de cale ferată, fără linie dublă pentru încrucișarea trenurilor sau pentru încărcare. Muncitorii ieșiți din șut la miezul nopții năvăleau în gară, să apuce trenuțul ce avea să-i lase prin diferite halte. CĂLUGĂRU, O. P. 468. Halta, izolată din două părți, păstra singura legătură cu restul lumii numai prin firele telegrafice care de ieri răspundeau laconic. C. PETRESCU, A. 275. Trenul șerpuiește peste toamna rară, Haltă după haltă, gară după gară. LESNEA, C. D. 95. ♦ (Învechit) Stație de tramvai; oprire. Unele [tramvaie] nici nu opresc în halte; din fugă se suie și coboară numai cine poate. BART, S. M. 42. 2. Oprire, popas. În zare, pe-o costișă, s-arată dealul unde vom face halta mare. SADOVEANU, O. VI 233. ◊ (Mil.) Haltă de ajustare = oprire, în marșul unei trupe, în cursul căreia oamenii își ajustează echipamentul, verifică funcționarea mașinilor etc.

MACAZ, macazuri, s. n. Dispozitiv cu ace mobile și cu mecanism de comandă la bifurcarea unei linii de tren sau de tramvai, cu ajutorul căruia se îndrumează vehiculele pe una din liniile bifurcației; porțiune mobilă de cale ferată care se deplasează cu ajutorul mecanismului de comandă al acestui dispozitiv (v. a c). Cînd roțile călcau macazurile, dîrdîiau geamurile. CAMILAR, N. II 100. Trenul, clănțănind din roate, trece la un macaz. CARAGIALE, O. II 161. ◊ Macaz aerian = dispozitiv cu ace mobile la bifurcația unei linii de cale ferată electrică, montat pe firul aerian pentru a permite trecerea prizei de curent a vehiculului pe unul din firele aeriene ale bifurcației. ◊ Expr. (Familiar) A schimba macazul = a-și schimba atitudinea brusc, devenind, de obicei, mai aspru sau mai intransigent față de cineva sau de ceva. (Fig.) O întîmplare neprevăzută căzu din senin, schimbîndu-i [Penelopei] brusc macazul vieții. BART, E. 41.

MARCĂ¹, mărci, s. f. 1. Semn distinctiv (inscripție, cifră, desen) aplicat pe un obiect, pe un arbore, pe un animal, pe un produs industrial sau pe ambalajul lui, pentru a-i indica felul sau proveniența, pentru a-l deosebi de altele, pentru a constitui un punct de orientare etc. Muncitorii și tehnicienii din întreprinderile producătoare de bunuri de larg consum trebuie să muncească în așa fel, încît marca fabricii lor să se bucure de prestigiu în rîndurile consumatorilor, să constituie o garanție a produselor de calitate. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2862. ◊ Fig. Opera poetică a lui Mihail Eminescu a îmbogățit patrimoniul limbii naționale cu expresii, cuvinte, construcții care poartă marca geniului său. ROSETTI, S. L. 58. Pentru noi, zicerile vechi și locale dintr-un cîntic vor fi, în lipsa altor probe mai explicite, marca prin care vom determina, precît se va putea, la ce epocă și pe ce tărîm au născut deosebitele inspirațiuni poetice ale poporului romîn. ODOBESCU, S. I 218. ♦ Tip, model, produs al unei anumite fabrici. Închipuia capitala ca un fabulos garaj, de unde nu lipsește nici o marcă de automobil. C. PETRESCU, C. V. 13. ♦ Fig. (Rar) Particularitate, însușire caracteristică. 2. (Învechit) Semn distinctiv al unei țări; stemă. Marca Moldovei era un zimbru. ◊ Semn distinctiv al unei familii nobile; blazon, emblemă. Fiindcă băietul este curățăl, a să-l îmbrace c-o livrea – pe bumbii căreia a să fie marca stăpînului. NEGRUZZI, S. I 298. ◊ Loc. adj. De marcă = de seamă, distins, marcant. Cetățenii de marcă încep să facă prinsori. CARAGIALE, la CADE. 3. (Adesea determinat prin «poștală») Mică bucățică de hîrtie pătrată sau dreptunghiulară, pe care este imprimată o efigie și care se aplică pe scrisori, drept plată a transportului poștal. V. timbru. 4. Fisă de metal cu număr de ordine, pe care lucrătorii o lasă în schimbul uneltelor primite sau cu care își dovedesc prezența la lucru în unele fabrici. Îmi dă o marcă. Are un număr pe ea: 1250. Mă dă în primire unuia de la poartă și-i zice să mă ducă la secția XVIII lăcătușerie. V. ROM. decembrie 1953, 169. 5. (Adesea determinat prin «de siguranță») Bucată de șină vopsită în alb așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie; ea indică vehiculelor pînă unde pot înainta fără pericol de ciocnire cu vehiculele care circulă pe cealaltă linie.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj. 1. Care nu mai trăiește; decedat, defunct, răposat. O palmă îi trase... și căzu mort. ISPIRESCU, L. 10. Nu știți că mătușa-i moartă, de cînd lupii albi.? CREANGĂ, P. 23. Cînd a venit doctorul îl găsi mort. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Expr. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A se face mort îu păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a face pe nevinovatul. Să vă faceți moarte-n popușoi, să nu spuneți nici laie, nici bălaie. CREANGĂ, P. 13. A o lăsa moartă în păpușoi = a o lăsa încurcată, a o lăsa baltă; a abandona. S-a trece ea și asta; obraz de scoarță, și las-o moartă-n popușoi. CREANGĂ, A. 51. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva; a fi doritor sau ahtiat de (sau după) ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. E mort după căimăcămie. CAMIL PETRESCU, O. II 452. A fi mai mult mort (decît viu)... = a fi istovit, prăpădit (de oboseală, de boală, de frică etc.). Robinson... de frică era mai mult mort. DRĂGHICI, R. 10. Nici mort sau mort-tăiat = cu nici un chip, sub nici un motiv. N-ați vrea să plecați de aici? – Nici mort. SEBASTIAN, T. 123. Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. COȘBUC, P. I 109. Dar noi aveam poruncă de la Miloradovici, morți-tăiați să nu părăsim locul. GHICA, S. 18. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat. Împăratul.. dete poruncă ca, mort-copt, să facă ce-o ști el și să-i aducă mere de aur. ISPIRESCU, U. 59. N-am încotro; mort-copt trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că știi bine locurile pe aici. CREANGĂ, P. 203. A cădea mort = a muri. ◊ (Prin exagerare, urmat de determinări exprimînd o senzație fizică sau o stare sufletească, arată că acestea sînt simțite foarte intens) Oamenii aceștia sînt morți de frică. REBREANU, R. II 20. Trecui valea mort de sete. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 384. ◊ (Pe lîngă un adjectiv, în comparații eliptice, cu valoare de superlativ) Eram ostenit mort, abia isprăvisem șira. PREDA, Î. 20. ◊ Expr. Beat-mort sau mort (de) beat v. beat. A umbla (sau a se ține) mort după cineva (sau ceva) = a umbla mult pentru a obține un lucru rîvnit, a persevera, a se zbate. ◊ (Substantivat) Ieșeam la pîrlaz cînd trecea cu mortul pe la poartă. CREANGĂ, A. 14. Din inimă-i pămîntul la morți să deie viață. EMINESCU, O. I 94. Ce aveți în car? – Un mort. NEGRUZZI, S. I 31. Morții cu morții și viii cu viii. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se zice cînd un lucru e pierdut definitiv, cînd nu mai e nădejde să-l recapeți. Ce-a făcut a făcut; mortul de la groapă nu se mai întoarce. VORNIC, P. 172. A umbla ca după mort = a umbla încet. ♦ Apa morților v. apă. ◊ Compus: (fluture) cap-de-mort = specie de fluture mare, care are pe spate o pată brună, asemănătoare cu un craniu; strigă. ♦ (Pe lîngă verbele «a dormi», «a adormi») Fără să-și dea scama de ce se întîmplă; dus. Dormea mort. îl zgudui, îl scutură. ISPIRESCU, L. 370. Am adormit mort și de-abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos. CREANGĂ, A. 16. 2. (Despre părți ale corpului) Paralizat, înțepenit. O mînă iese afară, degetele înțepenite, moarte, țin cu tărie pușca. GHEREA, ST. CR. II 88. ◊ Os mort = excrescență cartilaginoasă, nedureroasă, pe corp (mai ales la cai), provenită de obicei dintr-o lovitură. (Popular) Carne moartă = carne care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificații nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. În frunzele moarte din marginea unei rîpi, Vitoria găsi clopoței albi. SADOVEANU, B. 222. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit. Construite din materiale moarte, ele [satele] trăiesc totuși asemeni unor ființe vii, adevărate organisme biologice. BOGZA, C. O. 238. -4- (Despre lucruri aflate de obicei în mișcare) Nemișcat, încremenit. Aerul era tot acela, mort, nemișcat, fierbinte. DUMITRIU, V. L. 115. Pustiul tace, aerul e mort. EMINESCU, N. 46. ◊ (Mil.) Unghi mort = loc de pe distanța de tragere a unei arme de foc pe care nu-l poate atinge proiectilul. (În pictură) Natură moartă v. natură. ♦ Liniștit, lipsit de zgomot. Îl treziră bătăi în poartă în puterea nopții, în ceasurile tîrzii și moarte dinspre dimineață. DUMITRIU, V. L. 67. ♦ (Despre orașe, străzi etc.) Lipsit de viață, de activitate; în care nu se întîmplă nimic deosebit. 5. Fig. (Despre culori, nuanțe etc.) Fără strălucire, mohorît. În sat, pe ulițele viscolite, patrulau în lung și-n lat dorobanții din Șoimii, spintecind cu luciul mort al baionetelor suflarea aspră a crivățului. MIRONESCU, S. A. 23. 6. (În expr.) Limbă moartă = limbă care a încetat a mai fi mijloc de comunicare. Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii. EMINESCU, O. I 140. Timp mort (mai ales la pl.) = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor în timpul cînd ar trebui să lucreze; întrerupere neprevăzută a muncii. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului cînd biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. Inventar mort v. inventar. Linie moartă = linie de cale ferată care se înfundă, servind numai pentru garare. Literă moartă v. literă. A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge într-un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. (Despre persoane) A fi (a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai îndeplini sarcini de răspundere, a nu mai juca un rol de seamă.

PANTĂ¹, pante, s. f. 1. Înclinare a unui teren; porțiune de. teren cu suprafață înclinată; povîrniș, coastă, pripor. Vuind subțire motorul trase mașina pe pantă în sus. DUMITRIU, N. 264. Grupuri de oameni urcă din sat panta pieptișe, care îi aduce deasupra colinei. BOGZA, C. O. 214. Pe pantele malului... îndrăznea să dea colțul ierbii. C. PETRESCU, Î. II 159. Facerea drenajului se reduce la săpatul șanțurilor, dîndu-le o pantă de scurgere. I. IONESCU, M. 324. ◊ Loc. adj. și adv. În pantă = înclinat, povîrnit, pieziș. Bică a ieșit după ce amorțiseși căscînd ochii la toate vitrinele de pe strada în pantă. PAS, Z. I 262. 2. Unghiul ascuțit, format de o dreaptă sau de un plan cu planul orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; înclinare. 3. Porțiune dintr-o șosea sau dintr-o linie de cale ferată cu o înclinație aproximativ constantă, cuprinsă între două puncte diferite dintre care al doilea, considerat în sensul creșterii kilometrajului, are cota mai mică.

PASARELĂ, pasarele, s. f. 1. Podeț mobil care leagă puntea unui vapor ancorat cu cheiul unui port, pentru a permite urcarea și coborîrea pasagerilor. ♦ Platformă situată la oarecare înălțime pe puntea unui vas, pe care stă de obicei ofițerul de cuart sau timonierul și unde se află camera hărților și a instrumentelor de navigație. 2. Pod îngust așezat la înălțime și transversal peste o linie de cale ferată, peste un canal etc., pentru a permite trecerea pietonilor dintr-o parte în alta. 3. Galerie acoperită, așezată la înălțime, care face legătura între două clădiri la nivelul acelorași etaje. ♦ Punte îngustă care face legătura între două construcții sau între două părți ale aceleiași construcții.

PERON, peroane, s. n. 1. Platformă amenajată în fața unei gări, între liniile de cale ferată, pentru a ușura urcarea și coborîrea călătorilor din trenuri. Pe peron, dinspre stînga, se vede prin fereastră Ichim. SEBASTIAN, T. 197. Glasurile oamenilor ce coborau din vagoane și ale celor ce-i așteptau pe peron umpleau cuprinsul gării cu un zgomot aspru. REBREANU, R. I 16. A sărit în două salturi pînă la marginea peronului. POPA, V. 214. 2. Platformă (la oarecare înălțime) în fața intrării principale a unor clădiri mai mari, avînd, pentru acces, cîteva rînduri de trepte. O ajutase să coboare pe treptele peronului de la conac. DUMITRIU, N. 82. E o clădire cu două caturi, în mijloc cu un peron ca o terasă. CAMIL PETRESCU, O. II 240.

SCHIMBĂTOR¹, schimbătoare, s. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic (viteză, greutate, compoziție), direcția mersului unui vehicul etc. ◊ Schimbător de viteză = dispozitiv montat între un motor de antrenare și organele care transmit mișcarea altui sistem tehnic, permițînd să se modifice turația sistemului antrenat fără ca să se schimbe turația motorului de antrenare. 2. Aparat care permite schimbul de substanțe sau de căldură între două medii. Schimbător de căldură = aparat care servește la transmiterea căldurii de la un fluid cald la unul rece. 3. (În expr.) Schimbător de cale = instalație de legare între ele a două sau a mai multor linii de cale ferată, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta.

SECȚIONÁRE (< secționa) s. f. 1. Operație de tăiere în bucăți a unui obiect, a unui corp. 2. Împărțire sau tăiere imaginară a unui întreg în secțiuni în vederea unei utilizări mai bune sau a exploatării în condiții optime (ex. s. a unei linii de cale ferată în zone, s. a liniei de contact prin separatoare la o instalație de tracțiune electrică etc.).

balastor sn [At: DEX² / Pl: ~oare / E: balasta + -or] Mașină folosită pentru balastarea liniilor de cale ferată.

bura² vt [At: DEX / Pzi: ~rez / E: fr bourrer] 1 A astupa cu un material special (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de exploziv, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2 A îndesa balastul sub traversele liniei de cale ferată.

burare sf [At: DN³ / Pl: ~rări / E: bura²] 1 Astupare cu material special (argilă, nisip etc.) a spațiului gol, neocupat de exploziv, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare Si: buraj (1). 2 Îndesare a balastului sub traversele liniei de cale ferată Si: buraj (2).

dansometru sn [At: Nom. MIN. I, 128 / Pl: ~re / E: fr dansomètre] Aparat folosit la măsurarea golurilor invizibile de sub traversele dansante (3) ale unei linii de cale ferată.

decovil sn [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) decauville / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: fr décauville] 1 Cale ferată îngustă (provizorie) alcătuită din panouri de șine care se așază direct pe teren și care se pot monta și demonta cu ușurință, folosită pentru exploatări locale și temporare. 2 (Imp) Tren care circulă pe o astfel de linie ferată. 3 (Imp) Cale ferată îngustă, stabilă.

dependență sf [At: VĂCĂRESCUL, GR. 124/7 / V: ~dințe, (înv) ~ție / Pl: ~țe / E: fr dépendance] 1 Situație de a fi dependent (1-2). 2 Stare de subordonare. 3 Supunere. 4 (Mat) Proprietate a valorilor unei variabile de a corespunde valorilor altei variabile. 5 (Lpl) Ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizează operații de înzăvorâre pe liniile de cale ferată. 6 (Îs) ~a drumului Ansamblu al lucrărilor și al accesoriilor unui drum.

chei¹ sn [At: GHICA, S. 536 / V: cheu / E: fr quai] 1 Țărm al unui râu (întărit cu zid de piatră sau apărat prin parapet), având scopul de a opri inundațiile. 2 (Pex) Stradă de-a lungul unui râu (între țărmurile râului și case) Si: splai. 3 Țărm al unui port unde se încarcă și se descarcă mărfurile. 4 Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălțimea pardoselei vagoanelor, pentru a ușura încărcarea și descărcarea lor.

diagonal, ~ă [At: DEX / P: di-a~ / Pl: ~i, ~e / E: fr diagonal] 1-2 sf, a (Segment de dreaptă) care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. 3 sf (Îlav) În ~ă În direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință Si: de-a curmezișul. 4 sf Curea purtată în diagonală (3) pe piept la unele uniforme (militare). 5 sf Porțiune de linie de cale ferată sau tramvai care taie oblic mai multe linii paralele, permițând trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 6 sf Bară înclinată cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. 7 a Care este în formă de diagonală (1). 8 a Cruciș. 9 sn (Tex) Împletitură de fire care prezintă linii paralele oblice.

coloană sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 254 / Pl: ~ne / E: fr colonne cf columnă, cortină] 1 (Aht) Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. 2 (Fig) Protector. 3 (Teh) Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 4 (Îs) ~ de ancoraj Prima coloană de tubaj din partea de sus a unei găuri de sondă, care servește la consolidarea straturilor de la suprafață. 5 (Îs) ~ de forare Coloană metalică, ale cărei capete se fixează în talpa și în tavanul galeriei care susține perforatorul. 6 (Îs) ~ filtrantă Tub de oțel introdus în pământ cu ajutorul căruia se captează izvoarele subterane. 7 (Îs) ~ montantă Conductă principală la care se racordează țevile sau cablurile de apă, gaz, curentul electric etc. în diferite etaje ale unei clădiri. 8 (Îs) ~ hidraulică Gură de apă, de mare debit, situată lângă o linie de cale ferată în stații și în depouri de locomotive pentru alimentarea cu apă a tenderului locomotivei. 9 (Chm; îs) ~ de distilare (sau de fracționare) Aparat (industrial) cu ajutorul căruia se separă, prin distilare, componentele unui amestec lichid. 10 (Fiz) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. 11 (Mar) Partea de jos a catargului. 12 Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb. 13 (Pex) Conținutul unei coloane (12). 14 (Îe) A pune pe cineva pe două ~ne A demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. 15 Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 16 Despărțitură verticală a unui registru marcată prin două linii paralele. 17 (Șîs) ~ de marș Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 18 Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. 19 (Îs) ~ mobilă Corp de trupe dislocate într-o anumită regiune pentru a menține liniștea. 20 (Iuz; îs) ~na a cincea Grup de fasciști organizați pentru propagandă, luptă și spionaj împotriva democrației într-o țară nefascistă. 21 (Îs) ~ vertebrală Totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate. 22 (Îs) ~ sonoră Ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film.

contracurbă sf [At: DN³ / Pl: ~be / E: fr contre-courbe] Curbă a unei șosele sau a unei linii de cale ferată, care urmează imediat după o altă curbă situată în același plan, dar cu concavitatea în sens contrar.

mort, moartă [At: COD. VOR. 98/3 / Pl: ~rți, moarte, (reg) ~uri / E: ml mortuus] 1 a (D. ființe) Care nu mai trăiește Vz decedat, defunct, răposat. 2 a (Îlv) A cădea sau a rămâne ~ pe loc sau, reg, din picioare A muri subit. 3 a (Îe) (A fi) mai mult ~ decât viu sau a fi (pe) jumătate ~ A fi într-o stare de epuizare maximă din cauza fricii, a bolii etc. 4 a (Îe) A fi ~ după... sau fără...) A ține foarte mult la... 5 a (Îae) A dori foarte mult să obțină, să aibă... 6 a (Îae) A fi foarte îndrăgostit de... 7 a (Îe) A umbla sau a se ține ~ după... A depune toate eforturile pentru a obține ceva. 8 a (Îae) A-și manifesta dragostea față de o persoană, străduindu-se să fie mereu aproape de ea. 9 a (Îe) A umbla după (a căuta) potcoave de cai ~rți sau a umbla după (ori a căuta) cai ~rți, să le iei potcoavele A umbla după lucruri fără valoare, după himere. 10 sm, a (Îe) A se face ~ (sau a face pe ~ul) în păpușoi A se face că este neștiutor sau neimplicat în legătură cu un lucru, cu o întâmplare etc. 11 a (Îe) A o lăsa moartă în păpușoi (sau, rar, în cânepă) A lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. 12 a (Îe) A rămâne sau a ședea moartă A rămâne pe loc, a nu progresa. 13 a (Îlav) Mort-copt Cu orice preț Si: neapărat. 14 a (Îal) Vrând-nevrând. 15 a (Îal) Cu chiu cu vai. 16 a (Îlav) Nici ~ sau (rar) ~ tăiat Cu nici un chip. 17 a (D. persoane; îla) ~ de viu sau ~ pe picioare Foarte slăbit. 18 a (Reg; d. țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.; îal) Putred. 19 a (Reg, d. țesături etc.; îal) Rărit. 20 a (Îla) Beat ~ sau ~ de beat, (rar) ~-beat Foarte beat. 21 a (Îe) A dormi (sau a adormi) ~ A dormi profund. 22 a (Îs) Limbă moartă Limbă care a încetat de a fi învățată ca limbă maternă. 23 a (Îs) Inventar ~ Totalitate a uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei întreprinderi. 24 a (Îs) Linie moartă Linie de cale ferată care se înfundă, servind numai pentru gararea terenurilor. 25 a (Îe) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă A fi înlăturat ca necorespunzător dintr-un post de răspundere 26 a (Îae) A fi considerat inutil sau inutilizabil. 27 a (Îs) Unghi ~ Loc pe traiectoria unei arme de foc, pe care nu îl poate ajunge proiectilul. 28 a (Îs) Punct ~ Poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse 29 a (Îe) A ajunge la un sau într-un punct ~ A fi în imposibilitatea de a găsi o soluție. 30 a (Îs) Timp ~ Lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor în timpul când ar trebui să lucreze. 31 a (îas) întrerupere neprevăzută a muncii. 32 a (Reg; îs) Fier ~ Fier de calitate inferioară. 33 a Colontitlu ~ Cifră care cuprinde numărul unei pagini, fără a fi însoțită de numele autorului sau de titlul cărții. 34 a (Mtp; reg; îs) Apă moartă Apă care este adusă din timpul când mortul era neîngropat. 35 a (Mtp; îcr apă vie, îas) Apă miraculoasă care are puterea de a îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. 36 a (Îs) Mare moartă Mare în care nu trăiesc viețuitoare. 37 a (Reg; îs) Mămăligă moartă Fel de mâncare preparat din mămăligă și ulei Vz topșă. 38 a (Fam; d. aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 39 a (D. părți ale corpului) Cu funcțiile vitale total sau parțial oprite Si: țeapăn, inert. 40 a (Gmț) Mânușiță moartă cine mi te poartă? Taica burete Tup de părete Se spune copiilor de către oamenii mai în vârstă care se joacă cu mâna lor, legănând-o într-o parte și în alta și izbind-o apoi ușor de un obiect solid. 41 a (Reg; îs) Os ~ Excrescență osoasă de natură inflamatorie sau traumatică, care poate produce șchiopătarea și anchilozarea articulațiilor Si: exostoză. 42 a (Îs) Carne (sau piele) moartă Carne sau piele care se formează deasupra unei răni și prin care nu trec ramificații nervoase. 43 a (D. plante) Uscat. 44 a (D. frunze) Veșted. 45 a (Fig; d. diverse obiecte, accentuând sensul de inanimat) Fără viață. 46 a (Fig) Încremenit. 47 a (Îs) Natură moartă Pictură care reprezintă obiecte, flori, fructe, vaze, cărți etc. gmpate sau aranjate într-un anumit decor. 48 a (Fig; d. orașe, străzi etc.) Lipsit de viață, de activitate, de zgomot. 49 a (Fig; d. orașe, străzi etc.) În sau pe care nu se întâmplă nimic deosebit. 50-51 a (Fig; d. foc) (Lipsit de intensitate sau) stins. 52 a (Fig; d. noțiuni abstracte) Lipsit de orice valoare, de importanță. 53 a (Fig; d. culori, nuanțe etc.) Lipsit de strălucire Si: șters. 54 smf Persoană care a murit Vz defunct, decedat. 55 smf Trup neînsuflețit al unei persoane, așezat în cosciug, pe catafalc sau înmormântat. 56 smp (Îe) ~rțil cu ~rții, viii cu viii Se spune în legătură cu atitudinea egoistă, nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea rudelor sau a prietenilor. 57 smp (Îe) A scula (sau a trezi, a deștepta) și ~rții (sau din ~rți) Se spune în legătură cu zgomote sau surse de zgomote foarte stridente. 58 sm (Îe) A mirosi a ~ A fi pe moarte. 59 sm (Îae; arg, în legătură cu o afacere) A fi pe punctul de a eșua. 60 sm (Reg; îe) A da cu ~ peste viu Se spune când se iau la întrecere cel mai slab cu cel mai tare. 61 sm (În legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”, „a fi”; îlav) Ca la ~ În număr mare. 62 sm (Îe) A umbla (sau a merge) ca după ~ A merge foarte încet. 63 smp (Îs) Ziua morților Zi anumită în calendarul creștin, a cărei dată variză după regiuni și confesiuni, când se fac rugăciuni speciale în biserici pentru cei decedați Vz moș¹. 64 sm (Arg; îs) Locul ~ului Loc din mașină situat în față, lângă șofer. 65 sm (Pop) Cortegiu mortuar. 66 sn (Reg) Înmormântare. 67 sma (Reg) Joc obișnuit la priveghi, în care unul dintre participanți se preface mort (1). 68 (îe) ~ul de la groapă nu se mai dezgroapă Se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat.

parafum sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: para²- + fum] Dispozitiv așezat la podurile metalice care traversează liniile de cale ferată pentru a le feri de eroziunea gazelor degajate de locomotivele cu abur.

ripa vt [At: DN³ / Pzi: ~pez / E: fr riper] (Cns) A deplasa transversal pe distanțe foarte scurte o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc.

ripare sf [At: DN³ / Pl: ~pări / E: râpa] (Cns) Deplasare transversală pe distanțe foarte scurte a unei porțiuni dintr-o linie de cale ferată, a tablierului unui pod etc. Si: ripat¹.

ripat², ~ă a [At: MDA / Pl: ~ați, ~e / E: ripa] (Cns; d. o porțiune dintr-o linie de cale ferată, tablierul unui pod etc.) Care este deplasat transversal pe distanțe foarte scurte.

rulant, ~ă a [At: ORBONAȘ, MEC. 136 / Pl: ~nți, ~e / E: fr roulant] (Teh) 1 Care este construit pentru a se deplasa cu ajutorul unor organe de rostogolire (roți, rulmenți etc.). 2 (Îs) Pod ~ Macara compusă dintr-un pod metalic ce se deplasează la înălțime pe o cale de rulare și un cărucior pe care e montată instalația de ridicat și transportat sarcina, folosită în ateliere, hale de montaj etc. 3 (Îs) Bandă ~ă Fâșie continuă de piele, cauciuc sau metal, acționată mecanic, servind la transportul obiectelor, materialelor etc. 4 (Îs) Material ~ Totalitatea locomotivelor, vagoanelor etc. care circulă pe linii de cale ferată.

peron sn [At: CARAGIALE, O. II, 95 / Pl: ~oane / E: fr perron] 1 Platformă, acoperită sau descoperită, amenajată într-o stație de-a lungul liniilor de cale ferată, pentru a ușura călătorilor urcarea în tren și coborârea din tren. 2 (Rar) Distanță care se lasă între două grupe de vagoane din fața stației. 3 Platformă, uneori decorată cu motive ornamentale, situată în fața intrării principale a unei clădiri și având, atunci când aceasta este înaltă, câteva trepte.

poză sf [At: CALENDAR (1848), 49/3 / Pl: ~ze / E: fr pose] 1 Atitudine, comportare pe care cineva și-o impune pentru a produce impresie și care nu este conformă cu adevărata sa fire. 2 (Pgn) Atitudine. 3 Ținută. 4 Poziție specifică. 5 (Fam; îe) A-și lua o ~ A adopta o atitudine afectată pentru a produce impresie. 6 (Spc; rar) Mod specific de a sta. 7 (Spc) Poziție specifică favorabilă, expresivă, pe care o are modelul care pozează (2). 8 (Pfm) Fotografie. 9 (Pfm) Ilustrație. 10 (Pfm) Reproducere. 11 (Teh; îs) ~za căii Mod de construcție a suprastructurii liniei de cale ferată, în funcție de tipul șinei, pe lungimea panourilor, de felul și de numărul de traverse ale unui panou etc.

tonă sf [At: (a. 1802) IORGA, S. D. X, 341 / Pl: ~ne / E: fr tonne, ger Tonne] 1 Unitate de măsură a masei egală cu 1000 de kg Si: (înv) tonelă. 2 (Îc) ~-forță Unitate de măsură a forței, egală cu greutatea unui corp cu masa de o tonă (1). 3 (Îc) ~-kilometru Unitate de măsură pentru exprimarea volumului transporturilor pe o linie de cale ferată, echivalentă cu transportul unei greutăți de o tonă(2)-forță pe distanța de un km. 4 (Nav; îc) ~-registru Unitate de măsură pentru volumul interior al unei nave comerciale, egală cu 2,8316 m³.

trasă sf [At: M. D. ENC. / Pl: ~se / E: fr trace] 1 Diagramă a mișcării unui tren, înscrisă în graficul de circulație a trenurilor pe o linie de cale ferată. 2 (Fiz) Linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic Si: spot.

traversare sf [At: ALEXI, W. / V: (fer) ~amv~ / Pl: ~sări / E: traversa] 1 Străbatere a munților, câmpiilor, țărilor, mărilor, oceanelor etc. Si: traversat¹ (1). 2 Trecere a drumurilor, străzilor, podurilor etc. de pe o parte pe cealaltă parte Si: traversat¹ (2). 3 (Fig) Suportare (o anumită vreme) a unei perioade, a unui fenomen. 4 (Ccr) Instalație la întretăierea a două linii de cale ferată. 5 Așezare a unei nave cu axa paralelă cu crestele valurilor.

purcea sf [At: LB / Pl: ~ele / E: ml porcella] 1-2 (Șhp) Pui (mic) de sex feminin al scroafei Si: purcelucă (1-2), purcică (1-2), (reg) purcicuță (1-2). 3-4 (Pex; șhp) Scroafă (tânără) Si: purcelucă (3-4), purcică (3-4), (reg) purcicuță (3-4). 5-6 (Mun; Olt; șhp; îs) ~ mistreață (sau sălbatică) Femelă (tânără) a porcului mistreț Si: purcelucă (5-6), purcică (5-6), (reg) purcicuță (5-6). 7 (Fam; îe) A lua ~ua de coadă (sau de nas) A se îmbăta. 8 (Reg; îe) A pune cuiva ~ua A necăji pe cineva. 9 (art; îcs) De-a ~ua, de-a purcica Joc de copii, în care unul împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc. spre o groapă care se află în mijlocul unui cerc, timp în care ceilalți jucători încearcă să-i împiedice cu bastoanele trecerea Si: de-a poarca. 10 (Pex) Minge, bilă etc. cu care se joacă de-a purceaua (9). 11 (Reg; îe) A se juca de-a ~ua în ceafa (sau pe spinarea) cuiva A trage cuiva o bătaie. 12 (Atm; Trs) Biceps. 13 (Olt) Cavitate care se află după pavilionul urechii. 14 Capăt de traversă pe care este rezemat lomul în timpul așezării la cotă a șinelor unei linii de cale ferată. 15 (Arg) Ladă. corectat(ă)

schimbător, ~oare [At: N. TEST. (1648), 107^r/19 / V: (reg) șc~ / Pl: ~i, ~oare / E: schimba + -tor] 1 sm (Înv) Persoană care schimba (1) ceva, îndeosebi bani Vz zaraf. 2 sf (Reg) Fiecare dintre cele două femei care, împreună cu alte două, joacă (pe rând) drăgaica pe la casele sătenilor. 3 a Care se schimbă (30), se modifică, se transformă Si: nestatornic, schimbăcios (1), (reg) schimbat² (6), (îvr) schimbaci (1), schimbeț (1). 4 a (Spc) Care se schimbă (30) ușor, mereu, fiind puțin stabil ori statornic Si: nestatornic, schimbăcios (2), (reg) schimbat² (7), (îvr) schimbaci (2), schimbeț (2). 5 sm (Înv) Persoană care schimbă (29) ceva, care nu respectă ceva. 6 a (Mat; îvr; spc) Care divide, care servește ca divizor. 7 a (Nob; d. păsări) Migrator. 8 smf (Pgn) Nume dat unor mecanisme, unor unelte, unor părți ale lor etc. care au rolul de a schimba (1) ceva, de a transfera (și a transforma) ceva. 9 sn (Îs) ~ de căldură Aparat sau instalație prin care circulă două sau mai multe medii fluide cu temperaturi diferite și în care are loc un schimb sau un transfer de căldură, de la mediul mai cald la mediul mai rece. 10 sn (Îs) ~ de ioni Substanță chimică având proprietatea de a schimba ionii săi cu o cantitate echivalentă de alți ioni din soluția cu care vine în contact. 11 sn (Îs) ~ de viteză Mecanism care are multe angrenaje cu roți dințate, cu ajutorul căruia se poate schimba (mări sau micșora) turația, respectiv viteza de lucru sau de deplasare a unei mașini. 12 sn (Îs) ~ de cale Dispozitiv care se montează la intersecția a două linii de cale ferată, pentru a permite trecerea vehiculului de pe o linie pe alta. 13 sn (Îs) ~ telefonic Echipament tehnic de comutație dintr-o centrală telefonică, prin intermediul căruia se realizează legarea liniei care cheamă cu linia postului solicitat. 14 sfn Piesă în formă de arc, prevăzută cu găuri, care se atașează la osia cotigii plugului și care se reglează, cu ajutorul unui cârlig introdus într-una din găurile piesei, brăzdarul plugului pentru a tăia brazda mai îngustă ori mai lată Si: (pop) schimboaie, (reg) cocârlă (12), (reg) cocârțeală, corlobaie (2), mână. 15 snm (Reg; la războiul de țesut; adesea la plural) Tălpig. 16 sf Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii (de apă sau de vânt), pentru a se obține o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă¹, cumpănă (18), (reg) buhai (11), capră (29), cântarul (10) pietrelor, vârtej, zăvor, (înv) crainic¹ (2).

balastór s.n. (constr.) Mașină utilizată pentru balastarea liniilor de cale ferată. • pl. -oare. /balasta + -or.

semafor sn [At: PROT.-POP, N. D. / Pl: ~oare, (rar) ~uri / E: fr sémaphore] 1 (Îvr) Telegraf optic. 2 Dispozitiv de semnalizare optică, instalat de-a lungul liniilor de cale ferată pentru dirijarea circulației trenurilor Si: (rar) semnalizator (5). 3 (Nav) Semnalizator optic de coastă, folosit pentru a transmite vaselor din larg comunicări referitoare la navigație. 4 Dispozitiv de semnalizare optică (cu brațe mobile), cu lumini colorate, pentru reglementarea circulației rutiere la intersecția străzilor în orașe Si: autostop, (rar) semnalizator (6), (fam) stop.

stație sf [At: URECHE, L. 100 / V: ~iune, (îrg) șt~, (înv) stanț~, steț~, (reg) stață / Pl: ~ii, (pop) stății / E: lat statio, ~onis, fr station, ger Station. stanție < rs станция] 1 (Înv) Cantonament (temporar), alcătuit de obicei din corturi, pentru staționarea și aprovizionarea cu hrană și muniții a trupelor. 2 (Pex) Loc din care pornește o expediție militară. 3 (Înv) Post². 4 (Înv) Popas. 5 (Înv) Loc amenajat în care se oprește cineva pentru a se odihni Si: conac (1). 6 (Înv) Loc în care s-a stabilit cineva pentru o perioadă mai îndelungată. 7 (Îvr) Centru (9). 8 (Înv) Loc special amenajat pentru popas, pe traseul unui serviciu de poștă¹ (de călători), unde se găseau cai de schimb, se asigurau servicii pentru călători etc. 9 (Ban; Trs; îf ștație) Distanța dintre două stații (8). 10 (Rar; îf stanție) Construcție improvizată, făcută din scânduri, strujeni de porumb etc. (și servind ca prăvălie, ca magazie, ca adăpost provizoriu etc.). 11 (Adesea cu determinări care arată felul) Loc fix de oprire (special amenajat) pe traseul unui vehicul public (rutier, fluvial etc.) pentru coborârea sau urcarea călătorilor. 12 Distanță dintre două opriri fixe ale unui vehicul public. 13 (Pex) Distanță nedeterminată în spațiu. 14 (Îlv) A face (sau, înv, a ține) ~ A staționa (2). 15 Loc fix unde staționează taxiurile, trăsurile în așteptarea clienților. 16 (Adesea cu determinări care arată felul; îs) ~ de cale ferată sau ~ de drum de fier Punct de oprire a trenurilor pe o linie de cale ferată pentru urcarea și coborârea călătorilor, încărcarea sau descărcarea mărfurilor, efectuarea unor manevre, a unor operații tehnice etc. V haltă. 17 (Pex) Gară³ (1). 18 (Rar) Localitate în care se află o stație (16). 19 (În religia creștină; îf stațiune) Fiecare dintre bisericile sau dintre altarele situate pe drumul Golgotei, simbolizând opririle lui Hristos pe drumul calvarului. 20 Slujbă sau rugăciune care se face în fața acestor biserici sau altare. 21 (Reg; în practicile religioase ortodoxe) Oprire (pe la răspântii) a procesiunii mortuare în drum spre cimitir, pentru a citi din evanghelie Si: (pop) popas, (reg) odihnă, odihneală, odihnire, stare (2). 22 (De obicei urmat de determinări care arată felul sau domeniul) Clădire sau ansamblu de clădiri, de construcții, de amenajări etc. care cuprinde instalațiile și aparatura necesare pentru efectuarea unor operații tehnice sau tehnologice, pentru cercetări experimentale, observații etc. într-o anumită ramură a științei. 23 (Îs) ~ de distribuție (sau de benzină) Loc special amenajat prevăzut cu pompe și rezervoare unde se desfac produse petroliere la consumatori. 24 (Îs) ~ automată (interplanetară) Dispozitiv releu pentru zborurile cosmice pe care navele cosmice ar putea să aterizeze păstrându-și viteza ca apoi să-și reia zborul după anumite pregătiri și aprovizionări prealabile. 25 (Îs) ~ de radiocomunicație (sau emisie recepție) Ansamblu de echipamente, de antene, de instalații de alimentare și de anexe necesare funcționării unui serviciu sau a unui post de radiocomunicații. 26 (Îs) ~ electrică Ansamblu de instalații și de construcții aparținând unui sistem energetic, la care se efectuează modificarea unor parametri ai puterii electromagnetice, corespunzătoare condițiilor de transport și de utilizare a energiei electrice sau conectarea a două sau mai multe căi de curent electric. 27 (Îs) ~ hidrometrică Unitate a sistemului de efectuare a observațiilor și de prelucrare a datelor hidrologice. 28 (Îs) ~ meteorologică Unitate a rețelei hidrometeorologice în care se fac observații directe asupra fenomenelor și elementelor meteorologice. 29 (Iuz; îs) ~ de mecanizarea agriculturii (sau ~ de mașini și tractoare) Tip de unitate economică din agricultura României socialiste, care dispunea de tractoare, de mașini și utilaje agricole și care prestau lucrări pentru unități agricole cooperatiste sau de stat. 30 Punct în care se așază un instrument topografic pentru a se măsura unghiurile unui teren sau pentru efectuarea unor observații topografice speciale. 31 (Asr; îs) ~ a planetelor Poziție de pe orbita aparentă a unei planete în care aceasta pare că stă pe loc, sensul mișcării sale pe bolta cerească schimbându-se din direct în retrograd sau invers. 32 (Îs) ~ spațială (sau cosmică) Satelit artificial sau vehicul cosmic care se plasează pe o orbită geostaționară și care poate fi utilizat ca laborator și observator extraatmosferic sau ca rampă de lansare. 33 (Mai ales îf stațiune; de obicei urmat de determinări care arată felul) Localitate în care se găsesc condiții climaterice sau ape minerale, nămoluri etc. prielnice odihnei sau tratării anumitor afecțiuni patologice. 34 (Astăzi îf stațiune) Loc în care se află vestigii ale unor așezări omenești, urme de vechi civilizații etc. 35 (Îf stațiune) Poziție a corpului la om și la animale. 36 (Îvr; îf stațiune) Stagiune (2).

suflaj sn [At: LTR² / Pl: ~e / E: fr souflage] 1 Structură exterioară montată în bordurile unei nave (pe partea sa centrală sau pe toată lungimea), în dreptul liniei de plutire, în scopul îmbunătățirii stabilității sau al reducerii pescajului maxim. 2 Metodă de corectare a deformațiilor unei linii de cale ferată prin introducerea de balast sub traverse.

supralărgire sf [At: LTR / Pl: ~ri / E: supra¹- + lărgire cf fr surlargeur] Lărgire a cantonamentului unei linii de cale ferată sau a părții carosabile a unui drum în porțiunile în curbă, pentru a permite înscrierea vehiculelor în aceste porțiuni.

MARCĂ² s. f. I. 1. (Învechit) Stemă. Soarele și luna ce în marcă sînt arătate Bine ne vesteaște de a măriii sale vrednicie și dreptate (a. 1786). BV II, 311. Mi-au dat răspuns că. . . ar fi fost marcă austriecească într-un brad și locuitorii Moldovei ar fi scos-o (a. 1804). URICARIUL, IV, 91/16, cf. VII, 83. Pe bourul. . . și noi românii Moldovei în marca țărei noastre de la strămoși îl clironomirăm. AR (1829), 200²/9, cf. GENILIE, G. 141/5. În carul de transport al lui Bem. . . s-au aflat și un sigiliu, în care se vedeau săpate alăturea marcele (armele, insigna) Ungariei și ale Poloniei. BARIȚIU, P. A. II, 431. Pe acoperământul de stofă. . . se vede cusută pajura cu două capete, marca imperiului bizantin. XENOPOL, I. R. IV, 114. Ospățul avea loc în odaia spătăriei. Era o sală împodobită. . . cu mărcile ținuturilor Moldovei zugrăvite de jur-împrejur pe păreții albi. SADOVEANU, O. X, 143, cf. IX, 250. ♦ Blazon, emblemă. Două paveze, din care pe una era marca generalului feldmareșal. CR (1830), 301²/16. Fiindcă băietul este curățăl, o să-l îmbrace. . . c-un frac nu știu mai cum, pe bumbii căruia să fie marca stăpînului. NEGRUZZI, S. I, 298. Marca de familie a Băsărăbeștilor era trei capete de arab. XENOPOL, I. R. III, 118. ♦ (Rar) Insignă. Cf. POLIZU. Epoleturile, palașca și marca de la chiveră vei putea să mi le trimeți pe Dunărea la Viena. KOGĂLNICEANU, s. 111. 2. Semn (NEGULICI, STAMATI, D., LM, DDRF), în special semn făcut pe un obiect sau pe un animal, pentru a-l recunoaște sau a-1 deosebi de altele asemănătoare (POLIZU, COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U.). ♦ S p e c. (De obicei în sintagma marca fabricii sau marcă de fabrică) Inscripție, cifră, desen aplicat pe un produs industrial pentru a-l deosebi de alte produse (prin indicarea felului, locului de fabricație etc.). Camera insistă ca enunțarea și înregistrarea mărcilor de fabrică să rămînă și pe viitor în atribuțiunea Camerelor. GOLOGAN, C. R. 119. Ne strîngeam roată în jurul lui Buium, privind cu ochii lacomi la bogățiile nepomenite ce le scotea. . . sticle verzi, mirositoare, pînzeturi cu mărci aurite. BRĂESCU, A. 26. Baloturile. . . poartă pe dînsele mărci, contra-mărci și semne care arată locul de origine, societatea exploatatoare. SADOVEANU, O. IX, 320, cf. 297. Colectivul uzinei. . . trebuie să ridice mereu prestigiul mărcii fabricii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2397. Marca fabricii constituie garanția. . . pentru calitatea bună a produselor. ib. 1960, nr. 4830. ◊ L o c. adj. De marcă = a) (despre produse) de bună calitate. Vin de marcă; b) f i g. (despre oameni) de seamă, marcant. Cetățenii de marcă încep să facă prinsori. CARAGIALE, ap. CADE. Un orator de mare marcă. . . numea odată orașul Ploiești, Atena. id. O. V, 225. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” și indicînd produsul în discuție) Tip, model de fabricație. Nellu. . . închipuia capitala ca un fabulos garaj de unde nu lipsește nici o marcă de automobil. C. PETRESCU, C. V. 13. O nouă marcă de coniac. CONTEMP. 1950, nr. 224, 2/6. ◊ (Eliptic) Automobilul viră. . . făcînd front cu alte mașini așezate pe două rînduri, toate lucioase și noi, toate uriașe și scumpe, ca o expoziție de mărci. C. PETRESCU, C. V. 78. ♦ Marcă de încărcare = însemnare făcută pe flancul unei nave pentru a indica potențialul ei maxim de încărcare. 3. F i g. Semn distinctiv, trăsătură specifică; pecete. Cuvintele sînt țărușile, idiotismul este marca, iar stilul este naționalitatea unei limbi. RUSSO, S. 93. Brezeanu este. . . unul dintre rarele fenomene cari pune adine marca lor pe o întreagă epocă artistică. CARAGIALE, O. III, 186, cf. ODOBESCU, S. I, 218. Opera poetică a lui Mihail Eminescu a îmbogățit patrimoniul limbii naționale cu expresii, cuvinte, construcții care poartă marca geniului său. ROSETTI, S. L. 58. Acolo unde există caracteristici gramaticale, desigur nu se poate spune că topica e singura marcă. SCL 1957, 443, cf. 1956, 195. II. 1. Fisă de metal, de os, de sidef etc., care, in baza unei convenții, poate înlocui banii. V. j e t o n. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Păscarii. . . cereau bani și nu mai vroiau să ieie mărci, cum era pînă acum. CONTEMPORANUL, VI_1; 117, cf. ȘĂINEANU, D. U. ♦ Fisă de metal cu număr de ordine, cu care muncitorii pontează prezenta la lucru. Cf. V. ROM. decembrie 1953, 169. 2. (Adesea determinat prin „de siguranță”) Bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica vehiculelor pînă unde pot înainta fără pericol de ciocnire cu vehiculele care circulă pe cealaltă linie. DICȚ. ◊ E x p r. A face (sau a avea) marcă bună = (despre trenuri) a fi bine garat. CV 1950, nr. 5, 30. – Pl. : mărci și (învechit) marce. – Din ngr. μάρκα, fr. marque. – Cf. germ. M a r k e.

bura² vb. I. tr. 1 A astupa cu un material inert (argilă, nisip etc.) o încărcătură de exploziv pentru a-i mări efectul de distrugere. 2 A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. 3 (inform.; înv.) A bloca alimentarea unei mașini electronice cu cartele perforate. • prez.ind. -ez. /<fr. bourrer.

burare s.f. Acțiunea de a bura² și rezultatul ei; buraj. ◊ Burarea căii = îndesare manuală sau cu mijloace mecanizate a balastului sub traversele unei linii de cale ferată. • /pl. -ări. /v. bura².

MORT, MOÁRTĂ adj., subst. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu (mai) trăiește, care și-a încetat toate funcțiile vitale, care a murit. V. d e c e d a t, d e f u n c t, r ă p o s a t. Va cădea de năprasnă mortu. COD. VOR. 98/3. Muiarea. . . născuse un cocon mort. MOXA, 355/18. Iară Petrea Șutra [scris probabil după modelul slavon: mărtu] (a. 1600). IORGA, S. N. 56. Mărgînd neștine pre un drum, va afla vreun dobitoc, de va fi undeva vătămat sau și mort atuncea. . . va spune stăpînu-său. PRAV. 5. Au aflat Brîncovanul pe Bălăceanul mort în război. NECULCE, L. 105, cf. ANON. CAR. Au pețit pe . . . Amalia . . ., a tria fiică a mortului duca de Leihtenberg. AR (1829), 54¹/38. O turturică de lîngă soția moartă. CONACHI, P. 87, cf. ALEXANDRIA, 121/19. Pămîntul era acoperit de darmâturi și de trupuri moarte. RUSSO, S. 147. Cînd a venit doctorul, îl găsi mort. NEGRUZZI, S. I, 62, cf. 54. Aoleo ! . . . să mă fac că-s mort, ca să nu mă mînînce. ALECSANDRI, T. I , 458. Nu știți că mătușa-i moartă de cînd lupii albi ? CREANGĂ, P. 23. Lișițile, nefiind chioare nici moarte, au zburat. id. ib. 46. Chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormînt de isprăvile sale. ISPIRESCU, L. 41. E mort de-un veac. COȘBUC, F. 71, cf. 76, 77. Îl aștepta mereu pe bărbatu-său, deși i se spunea mereu că e mort. CAMIL PETRESCU, O. I, 17. Să mă vezi pe mine moartă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 143, cf. 83, 152. Mai bine un cîine viu decît un leu mort. ZANNE, P. I, 378. (În imprecații) Îmi făcea semne să tac, că se-ntristează pasărea, întrista-s-ar mort ! ap. IORDAN, STIL. 321. ◊ (Ca termen de comparație) Ea căzu ca moartă de groază pe pieptul lui. EMINESCU, N. 11. Hîrca i-a trimes laptele; și cum l-a băut împăratul, pe loc a adormit, ca mort. CREANGĂ P. 97. Făclii s-aprindeți, căci un suflet Ca mort va fi atuncea pentru voi. DENSUSIANU, L. A. 107. F i g. Să fim morți păcatului și să fim vii lui Hnstos. CORESI, EV. 69. Oameni morți pentru societate și pentru omenie. CONTEMPORANUL, III, 573. Mă uitam în valurile galbene cum zburau repezi, ciorăind, valuri turburi ca sufletul meu sterp . . ., ca inima mea moartă. EMINESCU, G. P. 99. Vorbele iubirii moarte Vinovate-mi stau de față. id. O. I, 125. Trecutul mort se deștepta. SADOVEANU, O. I, 64. ◊ E x p r. A cădea (sau a rămîne) mort (pe loc sau, regional, din picioare) = a muri (subit). Va cădea de năprasnă morrtu. COD. VOR. 98/2. O palmă îi trase. . . și căzu mort. ISPIRESCU, L. 10. Rămase mort pe loc. id. ib. 31. A căzut moartă din picioare. ȘEZ. IV, 182. (A fi) mai mult mort (decît viu) sau (a fi) (pe) jumătate mort = (a fi) într-o stare de sfîrșeală totală, de epuizare maximă (din cauza fricii, a bolii etc.). Robinson. . . de frică era mai mult mort. DRĂGHICI, R. 10/11, cf. PONTBRIANT, D. Puterile îi slăbiră și sateliții tiranului ducîndu-l pe poarta curții mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I, 156. [Hoțul] își căută de treabă, lăsînd pe bietul Leuștean mai mult mort decît viu. GANE, N. III, 166. Eram amîndouă mai mult moarte decît vii. V. ROM. iunie 1954, 111. A fi mort după . . . (sau fără. . .) = a) a ține foarte mult la . . ., a dori foarte mult să obțină, să aibă . . . E mort după căimăcămie. CAMIL PETRESCU, O. II, 452; b) a fi foarte îndrăgostit de . . . A umbla (sau a se ține) mort după. . . = a) a depune toate eforturile pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de o persoană, străduindu-se să fie mereu aproape de ea. Răducanu . . . se ținea mort după ea. CAMIL PETRESCU, O. II, 289. A umbla după (sau a căuta) potcoave de cai morți sau a umbla după (ori a căuta) cai morți, să le iei potcoavele v. p o t c o a v ă. (F a m.) A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic în legătură cu un lucru, cu o întîmplare etc., a face pe prostul. Să vă faceți moarte-n păpușoi, să nu spuneți nici laie, nici bălaie. CREANGĂ, P. 13, cf. PAMFILE, J. II, 161, ZANNE, P. I, 265. A o lăsa moartă (în păpușoi sau, rar, în cînepă) = a renunța la ceva, a abandona ceva, a o lăsa încurcată, baltă. S-a trece ea și asta; obraz de scoarță și las-o moartă-n popușoi. CREANGĂ, A. 51. Biata fată s-a speriat și era sâ-l reclame la minister, dacă directorul liceului n-ar fi rugat-o s-o lase moartă. I. BOTEZ, B. I, 213, cf. ȘEZ. II, 75, PAMFILE, J. II, 409, com. din PIATRA NEAMȚ. A rămíne (sau a ședea) moartă = a rămíne pe loc, a nu progresa, a nu se rezolva, a rămíne baltă. N-or mai ședea lucrurile tot așa moarte, cum sînt. CREANGĂ, P. 230. Afacerea a rămas moartă, SADOVEANU, O. IX, 413. Mort-copt = cu orice preț, neapărat; vrînd-nevrînd, cu chiu cu vai. După cinci zile de chin, mort-copt am sosit la Cahul. ALECSANDRI, T. 113. La crîșmă mort-copt trebuie să steie. CREANGĂ, P. 109. N-am încotro, mort-copt trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că știi bine locurile pe aici. id. ib. 203. Morți-copți, trebuie să mergem înainte. GANE, N. II, 116. Mort-copt, să facă ce-o ști el și să-i aducă mere de aur. ISPIRESCU, U. 59. Mort-copt trebuie să mă duc. PAMFILE, J. II, 155. Nici mort sau (rar) mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un chip, cu nici un preț, în nici un caz. Nu te las nici mort data asta. ap. TDRG. Noi avem poruncă de la Miloradovici, morți-tăieți să nu părăsim locul. GHICA, S. 18. Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. COȘBUC, P. I, 109. N-ați vrea să plecați de aici ? – Nici mort. SEBASTIAN, T. 123. O să-mi stai pă cap aci ? – Iaca așa. . . nici moartă nu plec ! CAMIL PETRESCU, O. III, 243. Mort de viu sau mort pe picioare = a) (despre persoane) foarte slăbit; b) (regional; despre țesături, obiecte de îmbrăcăminte etc.) putred; rărit. Stamba asta e moartă de vie. CIAUȘANU, GL., cf. MAT. DIALECT, I, 231. ◊ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, dă sens superlativ unor senzații sau unor stări sufletești) Află boii nepăscuți și morți de foame. VARLAAM, C. 249. Mai morți de frică, au început a-și frînge mînile. DRĂGHICI, R. 10/8. Vrei să mă găsești moartă de frică oare, cînd îi veni ? CREANGĂ, P. 132. Oamenii aceștia sînt morți de frică. REBREANU, R. II, 20. Iau merele, mort de sete cum sînt, și le mănînc. CAMIL PETRESCU, U. N. 280. Sînt mort de foame și trudă ! SADOVEANU, O. III, 162. Eram ostenit mort. PREDA, Î. 20. (E x p r.) Beat-mort sau mort de beat, (rar) mort-beat = foarte beat, Nalați, mort de beat, au îngenunchiat înaintea lui Apafi. ȘINCAI, HR. III, 118/26. Păzitoriul cu toți jurații sînt toți morți de beați. BĂRAC, 11/25, cf. PAMFILE, J. I, 128. Toți creștii zăceau. . . morți-beți pe jos. ȘEZ. VIII, 67. A dormi (sau a adormi) mort = a dormi (sau adormi) profund, adînc. Am adormit mort și de abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos. CREANGĂ, A. 16. Pe loc cade jos și adoarme mort. id. P. 215. Acesta dormea mort. ISPIRESCU, L. 370. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat de a fi învățată ca limbă maternă. Amețiți de limbe moarte. . . Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii. EMINESCU, O. 140. O limbă care a încetat de a mai fi mijioc de comunicare. . . devine limbă moartă, GRAUR, I. L. 24, cf. 20. Literă moartă v. l i t e r ă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Trecea la „inventarul viu și mort”. GALAN, B. I, 59. Linie moartă = linie de cale ferată care înfundă, servind numai pentru gararea trenurilor. (E x p r.) A fi (sau a se afla, a trece pe linie moartă) = a fi înlăturat (ca necorespunzător) dintr-un post de răspundere, a considerat inutil sau inutilizabil. Unghi mort = loc pe traiectoria unei arme de foc, pe care nu îl poate ajunge.proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului cînd biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. Se spune că sistemul a ajuns într-un punct mort. SOARE, MAȘ. 198. (E x p r.) A ajunge Ia un (sau într-un) punct mort = a ajunge într-un impas, a fi în imposibilitate de a găsi o soluție. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor în timpul cînd ar trebui i lucreze; întrerupere neprevăzută a muncii. Trebuie dusă lupta pentru întărirea disciplinei în muncă . . . contra timpilor morți, contra risipei timpului de lucru. LEG. EC. PL. 474. (Regional) Fier mort = fier de calitate inferioară. Cf. PAMFILE, j. II, 144, ALR SN II h 579. Colontitlu mort = cifră care cuprinde numărul unei pagini fără a fi însoțită de numele autorului sau de titlul cărții. Cf. V. MOLIN, V. T. 29, CV 1949, nr. 3, 34. Apă moartă = a) (regional, în superstiții) „apă ce este adusă din timpul cînd mortul era neîngropat”. MARIAN, Î. 277; b) (în basme; de obicei în corelație cu a p ă v i e) apă miraculoasă care are puterea de a îmbina părți corpului unui om tăiat în bucăți. Să-mi aducă . . . apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete, CREANGĂ, P. 272. Aduc apă vie și apă moartă de la munții ce se bat în capete. ISPIRESCU, L. 126. Mare moartă = mare în care nu trăiesc viețuitoare. Cf. PONTBRIANT, D., LM. (Regional) Mămăligă moartă = fel de mîncare preparat din mămăligă și ulei. V. t o p ș ă. Cf. VICIU, GL. 58. ♦ (Familiar, despre aparate, motoare etc.) Care nu (mai) funcționează. 2. (Despre părți ale corpului; adesea prin exagerare) Cu funcțiile vitale total sau parțial pierdute; lipsit de vigoare; țeapăn, inert. Ea strînge c-o mînă mai de tot moartă La inima sa pe maică. DACIA LIT. 148/1. Capul său palid, pe jumătate mort, tremura convulsiv. EMINESCU, P. 50. O mînă iese afară – degetele înțepenite, moarte, țin cu tărie pușca. GHEREA, ST. CR. II, 88. îți lași mîinile moarte s-atîrne peste pat. COȘBUC, S. 45. Se oprea deseori pierdută, cu brațele moarte, cu ochii aiurea, fără să vadă și fără să audă. REBREANU, I. 378. Ai să rămîi cu o mînă moartă sau cu un picior țeapăn. ARDELEANU, V. P. 187. (Glumeț) Mânușiță moartă cine mi te poartă ? Taica burete Tup de părete, se spune copiilor de către oamenii mai în vîrstă care se joacă cu mîna lor, legănînd-o într-o parte și în alta și izbind-o apoi ușor de un obiect solid. Cf. ZANNE, P. III, 289. ◊ (Regional) Os mort = excrescență osoasă de natură inflamatorie sau traumatică, care poate produce șchiopătarea și anchilozarea articulațiilor; exostoză. Cf. ENC. AGR., DER II, 324, ȘEZ. IV, 124, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Carne (sau piele) moartă = carne ce se formează deasupra unei răni și prin care nu trec ramificații nervoase. Cf. COSTINESCU. 3. (Despre frunze) Uscat, veșted. În frunzele moarte din marginea unei rîpi, Vitoria găsi clopoței albi. SADOVEANU, B. 222. Roate de frunze moarte năvăleau la fereastră. id. O. I, 74. De subt frunze moarte ies în umbră viorele, TOPÎRCEANU, B. 8. 4. F i g. (Despre diverse obiecte, accentuînd sensul de inanimat) Fără viață, neînsuflețit. Ești mîndru pentru că simulezi viața pe pînză moartă. I. NEGRUZZI, S. V, 431. Pămîntul e-o moară deșartă Cu larve cerșind adăpost, Mișcîndu-se-n pulberea moartă Ce-n haos mereu se deșartă, ARGHEZI, V. 29. Construite din materiale moarte,. . . [satele] trăiesc totuși asemeni unor ființe vii, adevărate organisme biologice. BOGZA, O. 238. ♦ Nemișcat, încremenit. Tot se arată mort. MARCOVICI, C. 8/16. Pustiul tace. . . aerul e mort. EMINESCU, G. P. 24. Aerul camerei era mort și trist. id. ib. 51. în arcane de pădure. . . [este] noapte moartă, cer opac. MACEDONSKI, O. I, 115. Huruitul roatelor se înecă. . . în tăcerea moartă a nepăsătoarelor cîmpii. VLAHUȚĂ, N. 81. Alunecăm încet pe apa moartă a portului. BART, S. M. 39. ◊ Natură moartă = pictură care înfățișează obiecte (flori, fructe, vaze, cărți etc.) grupate sau aranjate într-un anumit decor; natură statică. Am pictat și eu destule naturi moarte. CAMIL PETRESCU, T. II, 69. Erau două naturi moarte de o absurdă împerechere: un pepene verde tăiat, alături de o mînușe și o pereche de ochelari; trei mere lîngă o pălărie. C. PETRESCU, C. V. 90. Natura moartă nu lipsește din lunga și importanta listă a operelor [lui Theodor Aman]. CONTEMP. 1956, nr. 494, 4/3. Cîteva tablouri în rame masive: un asfinții violet, o natură moartă cu pești, struguri și o pipă. T. POPOVICI, S. 54. (F i g.) Psihologia lui nu e rece, pur-teoreticâ, studiu de „naturâ- moartă” ca a lui Bain. IBRĂILEANU, S. 225. ♦ (Deșpre orașe, străzi etc.) Lipsit de viață, de activitate; în sau pe care nu se întîmplă nimic deosebit. Acum Piatra era moartă; vremea băilor trecuse de mult. XENOPOL, ap. TDRG. ♦ (Despre foc) Lipsit de intensitate, (aproape) stins. Cf. ALRM II/I h 395. ♦ (Despre noțiuni abstracte) Lipsit de (orice) valoare, de importanță. Credința fără fapte moartă iaste. N. TEST. (1648), 177^v/24. Curăți-va știința voastră din faptele moarte ? ib. 297^r/31, cf. HELIADE, O. I, 184. ♦ (Despre culori, nuanțe etc.) Lipsit de strălucire, de viață; șters. În sat, pe ulițele viscolite, patrulau în lung și-n lat dorobanții din Șoimii, spintecînd cu luciul mort al baionetelor suflarea aspră a crivățului. MIRONESCU, S. A. 23. II. Subst. 1. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane, așezat în coșciug (pe catafalc) sau înmormîntat. Mîncară cumăndarile morților. PSALT. 225, cf. 52, 180. Și fu ca un mort. CORESI, EV. 81. Veți mearge la murmîntele morților voștri de veți plînge (a. 1600). CUV. D. BĂTR. 49/21. Voi învie morții. N. COSTIN, L. 61. După ce-au slăbit de tot Să lăsă ca un mort (a. 1777). GCR II, 117/10. Ce aveți în car ? – Un mort. NEGRUZZI, S. I, 31. Păgînii nu putură a nu recunoaște propria lor nulitate în alăturare cu sublimul eroism al mortului. HASDEU, I. V. 166. Cîmp . . . acoperit cu morți. ALECSANDRI, P. 4. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă. EMINESCU, O. I, 88, cf. 94, 192. Începură . . . a vorbi despre. .. paraua din mîna mortului. CREANGĂ, P. 14. Și foarte des. . . Chemînd pe morți ce dorm în pace I-ascult. MACEDONSKI, O. I, 32. Morții nu se mai întorc din cale. VLAHUȚĂ, O. A. I, 34. La miez de noapte morții-n cor își cîntă jalnic imnul lor. COȘBUC, B. 70. El se numea acum Alexandru Comăneșteanu, cum dorise mortul. D. ZAMFIRESCU, R. 282. Ne-am întílnit într-o sară amîndoi: Eu ca un mort întîrziat prin viață, Tu ca un copil în cea dintăi dimineață. D. BOTEZ, P. O. 75. Între mușchi și pulberile morților creșteau colonii de bureți. SADOVEANU, O. IX, 79. Făcu ochi mari privind la mîna moartei care atîrna verzuie, BART, E. 253. Au ridicat o cruce pentru toate moartele. STANCU, D. 11. Cînd bei primul pahar, trebuie să verși jos puțin, ca să beie morții. ȘEZ. III, 46, cf. 45, 123. Abia au scăpat. . . din mînile morților. HODOȘ, P.P. 243. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune cînd nu mai poți îndrepta o faptă, un gest etc. sau cînd pierzi o ocazie. Ce-a făcut, a făcut; mortul de la groapă nu se mai întoarce. VORNIC, P. 172. ◊ (În imprecații) Morții tăi de codru des. RETEGANUL, TR. 35, cf. DOINE, 116. Morți tăi d'e om bogat. ALEXICI, L. P. 46. F i g. Sînt mort cu viață. CONACHI, P. 104. ◊ E x p r. Morții cu morții, viii cu viii, se spune în legătură cu atitudinea egoistă, nepăsătoare a cuiva care nu regretă moartea rudelor sau a prietenilor. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune în legătură cu zgomote sau surse de zgomote foarte stridente. A mirosi a mort = a) a fi pe moarte, a mirosi a pămînt, v. m i r o s i; b) (argotic, în legătură cu o afacere) a fi lipsit de perspectivă, a fi pe punctul de a eșua. (Regional) A da cu mort peste viu, se spune cînd se iau la întrecere cel mai slab cu cel mai tare. Cf. CIAUȘANU, V. 180. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”, „a fi”) în număr mare. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. ◊ Ziua morților = zi anumită în calendarul creștin (a cărei dată variază după regiuni și confesiuni), cînd se fac rugăciuni speciale în biserici pentru cei decedați. V. m o ș¹ (I 5). Cf. COSTINESCU. (Argotic) Locul mortului = locul din mașină situat în față, lîngă șofer. 2. S. m. (Popular) Cortegiu mortuar. Ieșeam la pîrlaz cînd trecea cu mortul pe la poarta noastră. CREANGĂ, A. 14. Să nu tai calea mortului. PAMFILE, B. 10. 3. S. n. (Regional) Înmormîntare. Părintele are astăzi două morturi. Com. din BRAȘOV. 4. S. m. art. (Regional) Numele unor jocuri obișnuite la priveghi, în care unul dintre participanți se preface mort (I 1). Mortul se joacă pe la priveghiuri. PAMFILE, J. I, 26, cf. ȘEZ. VIII, 123, IX, 75. – Pl.: morți, moarte și (regional, II 3) morturi. – Lat. mortuus.

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ◊ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare dintr-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o soluție. ♦ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

CONTRAȘINĂ ~e f. Șină montată paralel cu linia principală a căii ferate, în special la curbe, pentru a evita deraierile, și la treceri de nivel, pentru a ridica terasamentul șoselei. /contra- + șină

TERMINUS adj. invar. și substantival (despre punctul de staționare a vehiculelor) Care constituie capătul unei căi de comunicație (linii ferate, de tramvai, de troleibuz, de autobuz). Stație ~. /<fr., lat. terminus

BRETELĂ s.f. 1. Ramificație de cale ferată între două linii paralele, care permite trecerea trenului de pe o linie pe cealaltă. 2. Conductă sau drum foarte scurt de legătură între artere apropiate și paralele. ♦ Porțiune de șanț care face legătura între tranșeele paralele cu linia frontului. [< fr. bretelle].

MICLOȘI, Corneliu (1887-1963, n. Covăsinț, jud. Arad), inginer român. Acad. (1955), prof. univ. la Timișoara. Director al Centrului de cercetări tehnice din Timișoara (1955-1963). Cercetări în domeniul tehnologiei materialelor, mai ales privind sudarea oțelului („Tehnologia mecanică”, „Sudarea metalelor”, „Procedeele industriale de sudură”). A elaborat o teorie nouă a căii ferate fără joante („Linii ferate sudate”).

NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ♦ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare într-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nodul vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. ◊ Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o altă soluție. ◊ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus.

autostop sn [At: LTR² / P: a-u~ / Pl: ~uri / E: auto²- + stop] 1 Instalație de semnalizare luminoasă care servește la reglementarea circulației pe străzi. 2 Instalație servind la oprirea automată a unui vehicul de cale ferată atunci când linia nu este liberă. 3 Practică constând în oprirea unui autovehicul pentru a-i cere să transporte ocazional pe cineva într-o direcție comună.

nod sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ml nodus] 1 Loc unde se leagă două fire, două fâșii de pânză, două sfori etc. ca să țină strâns împreună. 2 Loc în lungul sau în capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a trecut unul din capete și s-a strâns tare Si: (rar) nasture (5). 3 Legătură obținută prin înnodare. 4 (Îla) În ~uri Încâlcit. 5 (Îe) A lega paraua cu zece ~uri A fi foarte zgârcit. 6 (Îe) A lega pe cineva ~ A lega pe cineva foarte strâns. 7 Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu o milă marină (1852 m) pe oră. 8 (Pan) Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor. 9 (Pan) Punct pe unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer Si: ciot, ochi. 10 (D. cereale; îe) A da în ~uri A crește. 11-12 (Îe) A căuta (sau a găsi cuiva) ~ (sau rar ~uri) în papură (A căuta sau) a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt. 13-14 (Îae) (A căuta sau) a găsi cuiva motiv de învinuire pe nedrept. 15 Porțiune mică, rotundă, cu structură mai compactă, într-o bucată de lemn, într-o scândură, reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. 16 (Atm; îvp) Articulație a degetelor. 17 (Atm; înv; pex) Membru. 18 (Înv; pgn) Fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă Si: (îvp) mădular. 19 (Atm; Ban) Gleznă. 20 (Atm; Trs) Fiecare dintre cele două oase rotunde de la gleznă Si: (reg) nodeu (2). 21 (Atm; îs) ~ vital Punct situat pe al patrulea ventricul cerebral, de care depind mișcările respiratorii și a cărui rupere are ca urmare moartea imediată. 22 (Atm; îs) ~ul gâtului (sau gâtlejului, beregatei, grumazului, de la grumaz) Mărul lui Adam. 23 (Atm; pop; îs) ~ul curului Coccis. 24 (Mpp) Nodul (1). 25 (Mpp) Tumoare. 26 (Pop) Gâlcă de natură patologică. 27 (Pop; pex) Bătătură. 28 (Reg) Cocoloș de mămăligă sau de aluat. 29 (Reg) Capăt îngroșat și rotunjit al unor obiecte Si: (reg) măciulie. 30 (Reg) Măsea. 31 (Fig; șîs ~ în gât, în gâtlej) Senzație de sufocare, de greutate în respirație. 32 (Îe) A înghiți (cu sau la) ~uri sau a înghiți ~ul A suporta cu necaz, cu amărăciune, o umilință, fără a spune nimic. 33 (Îae) A înghiți cu mare greutate din cauza unei neplăceri, supărări etc. 34 (D. mâncare; îe) A merge sau a se duce, a aluneca (pe gât) cu ~uri A aluneca foarte greu pe gât din cauza unei supărări, emoții etc. 35 (Reg; îe) A trăi cu ~uri fripte A nu avea ce mânca. 36 (Reg; pex; îae) A muri de foame. 37 (Îe) A-i sta ~ sau ghem (în capul pieptului) A se scârbi de o mâncare, de oameni etc. 38 (Pan; udp „de”) Loc de intersecție a două sau mai multe căi de comunicație. 39 (Îs) ~ de cale ferată Punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. 40-41 (Loc de) legătură a două sau mai multe elemente ale unui mecanism, ale unui obiect etc. 42 (Gmt) Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 43 (Chm) Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. 44 (Fiz) Domeniu dintr-un câmp de unde staționare în care, datorită interferenței, una dintre mărimile periodic variabile ale câmpului are mereu o valoare nulă. 45 (Ast) Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 46 Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. 47 (Îs) ~ hidroenergetic Centru geografic care înglobează o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente (barajul, lacul de acumulare etc.). 48 (Rar; fig) Adunare mare de oameni, de obiecte etc. 49 (Rar; fig) Aglomerație. 50 (Înv; fig) Legătură de prietenie. 51 (Înv; fig) Relații între două sau mai multe persoane. 52 (Înv; fig; pex) Căsătorie. 53 (art) Dans popular nedefinit mai de aproape. 54 (art) Melodie după care se execută nodul (52). 55-56 (Pan; fig) Copil mic (și drăgălaș). 57 (Fig) Încurcătură. 58 (Fig) Dificultate care trebuie învinsă. 59 (Îs) ~ gordian Problemă, încurcătură, dificultate mare, greu sau cu neputință de rezolvat. 60 (Îe) A tăia ~ul gordian A recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații, căreia nu i se poate găsi altă soluție. 61 (Reg; îe) A da de ~ A se afla la un moment dat în fața unei mari dificultăți. 62 (Reg; îe) A-i da (cuiva) necazul de ~ A-l copleși (pe cineva) necazurile. 63 (Fig) Punct culminant în desfășurarea conflictului unei opere literare. 64 Punct esențial de unde pornește sau de care depinde soluționarea unei probleme sau a unei acțiuni. corectat(ă)

CALE s. 1. drum, (înv. și reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale ferată = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) șină, (Transilv., Bucov. și Ban.) ștrec. (Se deplasează pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferentă v. cale motoare; cale motoare = cale aferentă. 4. direcție, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filieră, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brâul-Cosânzenii, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-șchiopilor, calea-țiganului, drumul-laptelui, paiele-țiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.

AC ace n. 1) Obiect mic de metal, ascuțit la un capăt și prevăzut la celălalt cu o gaură, prin care trece ața, care servește la cusut. ◊ ~ țigănesc ac mare, pentru cusut pânză groasă. A sta (sau a ședea) ca pe ace a fi foarte nerăbdător. A călca ca pe ace a umbla încet pentru a nu face zgomot. A scăpa ca prin urechile ~ului a scăpa cu mare greutate. A găsi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemănător cu această piesă alungită, având diferite întrebuințări. ~ de siguranță. ~ de păr. ~ul ceasornicului. 3) Organ de apărare la unele insecte și animale. ~ul albinei. 4) Frunză subțire și ascuțită a coniferelor. 5) Șină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; macaz. 6): ~-de-mare pește marin în formă de andrea. /<lat. acus

BRETELĂ ~e f. Sistem de ramificație de cale ferată, care unește două linii și permite trecerea vehiculelor feroviare de pe o linie pe alta în ambele sensuri. /<fr. bretelle

MACAZ ~uri n. Șină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; ac. ◊ A schimba macazul a) a orienta în altă direcție cursul evenimentelor; b) a-și schimba părerile, concepțiile, ideile. /<turc. makas

SCHIMBĂTOR² ~oare n. Sistem tehnic sau fizico-chimic cu ajutorul căruia se pot face modificări într-un alt sistem. ◊ ~ de viteze mecanism pentru schimbarea vitezei de funcționare sau de deplasare a unei mașini. ~ de cale dispozitiv pentru trecerea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta. /a schimba + suf. ~ător

CARTARE (< carta) s. f.1. Totalitatea operațiunilor de urmărire și delimitare în teren și de transpunere, prin semne și culori convenționale, pe hărți topografice sau fotograme a răspândirii și a caracterelor diferitelor elemente din natură (roci și formațiuni geologice, forme de relief, ape subterane, soluri, plante, animale etc.). 2. Operație de repartizare, grupare (la poștă) a scrisorilor după adresele destinatarilor. ♦ Cartarea vagoanelor = distribuirea vagoanelor în depou sau într-un atelier de cale ferată, gruparea lor pe liniile de descărcare și trecerea lor într-o schemă pentru a fi identificate rapid.

GARÁ (< fr.) vb. I tranz. 1. A adăposti un autovehicul într-un garaj. 2. A dirija un tren într-o stație de cale ferată pe o anumită linie, astfel încât să nu împiedice circulația sau manevrarea materialului rulant pe liniile vecine.

BRETELĂ, bretele, s. f. Sistem de ramificație de cale ferată așezat între două linii și permițînd trecerea trenului de pe o linie pe alta, în ambele sensuri.

bretelă sf [At: LTR / Pl: ~le / E: fr bretelle] 1 Sistem de ramificație de cale ferată așezat între două linii paralele, constituit din două linii diagonale încrucișate, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta în ambele sensuri. 2 Porțiune de șanț care face legătura între traseele paralele cu liniile frontului.

transsaharian, ~ă [At: SCRIBAN, D. / P: ~ri-an / S și: (înv) ~nsa~ / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr transsaharien] 1 a Care este situat dincolo de Sahara. 2 a Care traversează Sahara. 3 sn Cale de comunicație (drum, linie ferată) care unește Nigerul cu Marea Mediterană (străbătând Sahara). 4 sn Tren care străbate Sahara.

transsiberian, ~ă [At: CADE / P: ~ri-an / S și: (înv) ~nsi~ / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr transsiberien] 1 a Care este situat dincolo de Siberia. 2 a Care traversează Siberia. 3 sn Cale de comunicație (drum, linie ferată) care străbate Siberia. 4 sn Tren care străbate Siberia.

bretélă s.f. 1 (ferov.) Sistem de ramificație de cale ferată, alcătuit din două linii diagonale încrucișate, care asigură trecerea transportului feroviar de pe o linie pe alta în ambele sensuri. 2 Totalitatea arterelor care permit evitarea tranzitării perimetrelor centrale ale orașelor; centură. ♦ Cale de acces spre un pod, o autostradă etc. 3 (milit.) Porțiune de șanț care leagă două poziții de apărare. • pl. -e. /<fr. bretelle.

BARIERĂ, bariere, s. f. 1. Bară mobilă care arată că trecerea peste o șosea, peste o linie ferată etc. este oprită temporar; p. ext. loc unde se întretaie o șosea cu o linie ferată. ♦ Fig. Obstacol, piedică în calea realizării unui lucru. ◊ Barieră socială = situație prin care este denumit în sociologic elementul care face dificil sau chiar imposibil accesul dintr-o grupare socială ierarhic inferioară într-o grupare socială superioară. Barieră luminoasă = fascicul luminos folosit pentru comanda unui fotoreleu, în scopul semnalizării prezenței corpurilor străine într-o anumită zonă. 2. Punct de intrare în oraș, unde se încasau altădată taxele pentru mărfurile aduse spre vânzare; p. ext. periferie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. barrière.

ȘINĂ s. v. bară, cale ferată, drum-de-fier, lingou, linie ferată.

ȘTREC s. v. cale ferată, drum-de-fier, galerie, linie ferată.

*línie f. (lat. linea, fir de in, funie, linie, linum, in; it. linea, fr. ligne. V. lingerie). Trăsătură, dungă, întindere în lungime făcînd abstracțiune de orĭ-ce altă dimensiune: linie dreaptă, curbă, frîntă. Trăsătură, lineament: în liniĭ generale. Rînd, modu cum îs așezate cuvintele în pagină orĭ soldațiĭ în front orĭ în coloană: armata era așezată în linie de bătaĭe (p. bătălie). Retranșament orĭ front: a forța liniile dușmăneștĭ. O veche măsură de lungime, ultima subdiviziune a unuĭ stînjen. Riglă, bucată de lemn orĭ de metal dreaptă de care ne servim p. a trage liniĭ drepte trecînd creĭonu orĭ condeĭu pe lîngă ĭa. Fig. Regulă: linie de purtare. Ordin, rang: în prima linie, a fi pe aceĭașĭ linie cu cineva (a fi egal). Descendența uneĭ familiĭ: linie bărbătească, directă, colaterală. Linie de separațiune (a apelor), hotaru între doŭă lucrurĭ (de ex., basinurĭ de rîurĭ). Regiment de linie, regiment de infanterie gata de prima cĭocnire. Bastiment de linie, propriŭ primuluĭ atac. Armata de prima (saŭ de a doŭa) linie, armata destinată primeĭ orĭ secundeĭ cĭocnirĭ. Linie ferată, fluvială, maritimă, telegrafică, telefonică, linie (cale, drum) p. circulațiunea trenurilor saŭ bastimentelor fluviale orĭ maritime saŭ p. transmiterea știrilor pin telegraf orĭ pin telefon.

macagíŭ m. (din turc. makasğy. V. macaz). Cel ce stă la macazu căilor ferate și îndreaptă trenurile pe linia cuvenită (acar).

BARIERĂ, bariere, s. f. 1. Bară mobilă cu care se oprește temporar trecerea peste o șosea, peste o linie ferată etc.; p. ext. loc unde se întretaie o șosea cu o linie ferată. ♦ Fig. Obstacol, piedică în calea realizării unui lucru, a unei acțiuni. ◊ Barieră socială = (Sociologie) situație care face dificil sau chiar imposibil accesul într-o grupare socială superioară ierarhic. Barieră luminoasă = fascicul luminos folosit pentru comanda unui fotoreleu, în scopul semnalizării prezenței corpurilor străine într-o anumită zonă. 2. Punct de intrare în oraș, unde se încasau în trecut taxele pentru mărfurile aduse spre vânzare; p. ext. periferie. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. barrière.

CALE s. 1. drum, (înv. și reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale-feratâ = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) șină, (Transilv., Bucov. și Ban.) ștrec. (Se deplasează pe ~.) 3. direcție,linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 4. chip, fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem, (reg.) cap, modru, (înv.) manoperă, marșă, mediu, mijlocire. (Altă ~ de a rezolva o problemă.) 5. filieră, intermediu, mijlocire. (Pe ce ~ a ajuns la noi?) 6. (ASTRON.) calea-lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brîul-Cosinzenii, brîul-lui-Dumnezeu, brîul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-șchiopilor, calea-țiganului, drumul-laptelui, paiele-țiganului; calea-laptelui = calea-lactee, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brîul-Cosinzenii, brîul-lui-Dumnezeu, brîul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-șchiopilor, calea-țiganului, drumul-laptelui, paiele-țiganului.

șină s. v. BARĂ. CALE-FERATĂ. DRUM-DE-FIER. LINGOU. LINIE-FERATĂ.

ștrec s. v. CALE-FERATĂ. DRUM-DE-FIER. GALERIE. LINIE-FERATĂ.

DIAGONALĂ, diagonale, s. f. 1. (Geom.) Segment de dreaptă care unește două vîrfuri ale unui poligon sau ale unui poliedru care nu sînt legate prin aceeași muchie; (sens curent) orice obiect – grindă, scîndură etc. – așezat de-a curmezișul. Într-un paralelogram, diagonalele se taie în părți egale. ◊ Loc. adv. În diagonală = de-a curmezișul. Afișe albe, tăiate în diagonală de o bandă tricoloră, chemau... cetățenii. C. PETRESCU, Î. II 126. ♦ (La unele uniforme militare) Curea purtată de-a curmezișul pieptului. 2. Porțiune de cale ferată care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea trenurilor de pe o linie pe alta. – Pronunțat: di-a-.

MARȘRUT ~e f. 1) Linie a unei căi de comunicare (șosea, cale ferată, canal etc.) cu indicarea localităților. 2) Metodă de deservire a mai multor mașini într-o ordine stabilită dinainte. /<rus. marșrut, fr. marcheroute, germ. Marschroute^[1]

cale f. 1. spațiu îndepărtat de la un loc la altul, drum: cale de comunicațiune; calea lactee, numită și calea lui Troian sau drumul robilor, fâșie luminoasă lăsată pe cer de o imensă grămadă de stele, a căror depărtare le face invizibile ochiului liber; 2. spațiu rezervat și lucrat cu artă afară din sate și orașe, șosea: calea națională, județeană; 3. stradă mare: calea Victoriei; 4. călătorie: cale bună; 5. drum de urmat, mijloc de transportat: pachetele se expediază pe calea porștei; 6. linie de raliuri la drum de fier: cale ferată; 7. canal, conduct: căile respiratorii; 8. fig. direcțiune în purtare: calea binelui; 9. fig. dreptate, cuviință: cu cale, fără cale; a găsi (afla) cu cale, a judeca că e drept, a crede de cuviință; a pune la cale, a regula, a dispune; fig. a îndemna, a sfătui; a fi pe cale, a avea de gând, a umbla să...; din cale afară, foarte, peste măsură. [Lat. CALLIS, drum bătut de vite].

TRASEU, trasee, s. n. Drum urmat de un vehicul; linie străbătută de un drum, de o cale ferată etc. Cu cît ne depărtăm de Moscova, trecînd... printre sate adormite, adunate mănunchi lîngă traseu, cu atît noaptea devine mai albă. STANCU, U.R.S.S. 105. Linia șerpuită se numea pe limba lor de ingineri și de șefi de echipă: traseu. PAS, L. I 164. Domnul inginer este invitat să continue traseul înainte pînă la obor. GHICA, S. 563. ♦ Drum, de obicei special amenajat, pe care trebuie să-l străbată concurenții la o probă sportivă.

placă sf [At: STAMATI, D. / V: (înv) ~cuă (Pl: placue), (reg) ~agă, ~atcă / Pl: plăci, (înv) ~ace / E: fr plaque cf ger Platte] 1 (Urmat de determinări care indică materialul) Bucată de material cu fețele plane și cu grosimea uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. 2 (Îs) ~ fotografică Bucată de sticlă pe care este depus un strat dintr-o substanță sensibilă la acțiunea luminii și care este folosită pentru obținerea imaginilor fotografice negative sau pozitive. 3 (Îs) ~ aglomerată Placă (1) fabricată prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. 4 (Îs) ~ turnantă (sau învârtitoare) Disc de oțel sau de fontă ori pod cu tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale, și care servește la întoarcerea vehiculelor de cale ferată, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. 5 Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, pentru a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului sau al pick-up-ului Si: disc. 6 (Fam; îe) A schimba ~ca A schimba subiectul unei discuții care a ajuns să plictisească. 7 (Îae) A schimba atitudinea față de cineva. 8 (Îe) A pune ~ca Se spune despre cineva care are obiceiul să vorbească mult sau să repete mereu aceleași lucruri. 9 (Asr) Placă (1) de ardezie pe care învățau să scrie (cu condei de piatră) școlarii începători Si: tăbliță. 10 (Tip) Foaie de metal pe care se imprimă literele. 11 (Med; îs) ~ mucoasă Leziune care apare pe mucoase, în sifilisul secundar. 12 (Med; șîs ~ dentară) Proteză dentară mobilă. 13 (Îs) ~ funerară Placă (1) de metal sau de marmură, fixată pe o piatră de mormânt pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc.

DIAGONALĂ ~e f. 1) Dreaptă care unește două vârfuri nealăturate ale unui poligon sau ale unui poliedru. ◊ În ~ de-a curmezișul. 2) Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme militare. 3) Ramificație de cale ferată care permite trecerea trenurilor de pe o linie pe alta. [Sil. di-a-] /<fr. diagonal

DIAGRAMĂ, diagrame, s. f. 1. Reprezentare grafică care înfățișează în mod schematic un fenomen, un obiect, o corelație dintre două mărimi de natură diferită sau de aceeași natură. Diagramele, fotografiile și machetele expuse demonstrează extraordinarul progres realizat de siderurgia sovietică, de la micile fabrici înzestrate cu o tehnică înapoiată, dinainte de revoluție, pînă la mărețele combinate din zilele noastre. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2783. ♦ Schemă pentru distribuirea locurilor într-un vagon de cale ferată (mai ales la trenurile cu locuri fixe). 2. Linie (trasă pe hîrtie de un aparat înregistrator) care reprezintă desfășurarea unor fenomene. 3. (La pl.) Semne tipografice cu care se culeg diferite probleme de șah.- Pronunțat: di-a-.

TRASEU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o ființă; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Drum special amenajat pe care trebuie să-l străbată concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé.

CALE căi f. 1) Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. ◊ Din ~ -afară peste măsură. ~ea vieții cursul vieții. A-și face ~ (sau drum) a) a-și crea posibilități de pătrundere undeva; b) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. A găsi cu ~ a socoti că este nimerit. A face cuiva ~ a lăsa să treacă. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva să-și ajungă ținta. A-i ține ~ea cuiva a) a urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câștiga bunăvoința; b) a pândi trecerea cuiva. A pune țara la ~ a discuta multe și de toate. A fi pe ~ de a... a fi gata de a...; a fi pe punctul să... A-și pune gura (sau burta) la ~ a mânca pe săturate. ~ bună! urare făcută la plecarea cuiva; călătorie plăcută! A face ~ întoarsă a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treacă-meargă. Ce mai ~ea-valea ce să mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Stradă care servea drept arteră principală de circulație într-un oraș. 3) Linie de comunicație. ~ ferată. ~ aeriană. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Căi respiratorii sistem de organe care asigură respirația; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei mașini, al unui aparat. ◊ ~ de rulare suprafață pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Direcție de dezvoltare, de mișcare. ◊ Pe ~ administrativă prin organele de administrație. Pe ~ ierarhică din instanță în instanță. A o lua pe altă ~ a încerca prin altă metodă. 7) Interval care separă două puncte în spațiu; distanță; depărtare. A mers ~ de două zile. [Art. calea; G.-D. căii] /<lat. callis

TRASEU s.n. Drum parcurs de un vehicul; linia, axa unui drum, a unui canal, a unei căi ferate etc. [Pl. -ee, -euri. / < fr. tracé].

TRASEU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé.

DISPECER, dispeceri, s. m. Tehnician sau sistem automat care urmărește, coordonează și reglementează operativ mersul producției dintr-o întreprindere sau, la căile ferate, supraveghează mersul trenurilor pe o anumită porțiune a liniei etc. – Din engl., fr. dispatcher.

DECLIVITATE, declivități, s. f. 1. Unghi format de o dreaptă înclinată cu planul orizontal. 2. Înclinare a unui teren, a unei șosele sau a unei căi ferate pe o porțiune uniformă. Pe distanța Cîmpina-Predeal, linia ferată are declivități mari.

BRETELĂ, bretele, s. f. Sistem de ramificație de cale ferată, alcătuit din două diagonale încrucișate și așezat între două linii, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta, în ambele sensuri. – Fr. bretelle.

TURNANT, -Ă, turnanți, -te, adj. Care se învîrtește în jurul unui ax central. Stanislavski a realizat pe scenă un întreg oraș. Ajutat de mișcările scenei turnante, el putea să schimbe fără lăsarea cortinei străzi, case. SAHIA, U.R.S.S. 152. Reflectoare care te orbesc, faruri turnante, lanțuri de becuri multicolore... se-ncrucișează ca într-o feerie. BART, S. M. 39. ◊ Ușă turnantă = ușă formată de obicei din patru aripi care se rotesc în jurul unui ax vertical central. Placă turnantă = placă de oțel sau de fontă prevăzută cu șine, folosită în depourile și atelierele căilor ferate pentru trecerea locomotivelor și a vagoanelor de pe o linie pe alta.

DISPECER, dispeceri, s. m. 1. (În întreprinderi mecanizate, în uzine electrice) Tehnician care reglementează mersul producției; (la căile ferate) tehnician care supraveghează mișcarea trenurilor pe o porțiune oarecare a liniei. 2. (În orice fel de întreprindere) Funcționar sau tehnician care urmărește mersul producției, ținînd legătura cu administrația centrală sau cu conducerea întreprinderii, căreia îi raportează, îi propune îmbunătățiri etc. V. inspector. Munca dispecerului cere o înaltă calificare, o vastă cunoaștere a întregului proces tehnologic al fabricii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2692. (Cu grafia dispatcher) Pipău dispatcherul... adusese ca de obicei nota de producție din uzină. CĂLUGĂRU, O. P. 329. – Scris și: dispatcher.

rampă sf [At: VLAHUȚĂ, O. A. III, 32 / Pl: ~pe, (reg) rămpi / E: fr rampe, ger Rampe] 1 Balustradă de lemn, de fier sau de piatră de-a lungul unei scări sau al unui pod Si: rezemătoare (4). 2 Barieră (1). 3 Partea din față a unei scene de teatru, unde sunt instalate luminile Si: rivaltă. 4 (Pgn) Scenă. 5 (Îe) A chema Ia ~ A cere, prin aplauze, ca artiștii să reapară pe scenă. 6 (D. piese de teatru; îe) A vedea lumina ~pei A intra în repertoriul unui teatru pentru a fi jucat în fața publicului. 7 Platformă (la nivelul pardoselii unor vehicule) care servește la depozitarea, încărcarea și descărcarea mărfurilor dintr-un vehicul rutier sau feroviar. 8 (Pex) Loc (lângă linia ferată) destinat încărcării și descărcării mărfurilor. 9 Porțiune din traseul unei șosele sau a unei căi ferate în pantă, parcursă în sensul urcării. 10 Loc de trecere peste linia ferată. 11 Lucrare minieră prin care se face legătura între galeria de transport a unui orizont și un puț de mină sau un plan înclinat. 12 (Îs) ~ de lansare Platformă prevăzută cu dispozitive de orientare și ghidare, folosită pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. 13 (Fig; îas) Ocazie prin care cineva se poate afirma.

NIVEL², niveluri, s. n. 1. Înălțime la care se găsește un punct, o linie sau o suprafață a unui loc, obiect etc. în raport cu un plan orizontal dat. Lichidul se ridică la același nivel în vase comunicante. ▭ Porțiunea rămasă uscată în urma scăderii nivelului apei din lac se prezintă ca o plajă tipică. PROBL. GEOGR. II 203. Se ștersese pe mîini cu îngrijire și cerceta nivelul de motorină. DUMITRIU, V. L. 127. ◊ Nivelul mării = punct situat la înălțimea mării, în raport cu care se măsoară toate altitudinile. Localitate situată la 1000 de metri deasupra nivelului mării. ▭ Curbă de nivel = linie care unește punctele de aceeași altitudine. Linie de nivel = curbă de nivel. Pasaj de nivel = loc unde o cale ferată se încrucișează cu o șosea, ambele fiind situate la aceeași înălțime. ◊ Fig. Sînt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. CARAGIALE, N. F. 94. 2. Fig. Stadiu, grad (de pregătire, de dezvoltare), treaptă (a calității), indice (al cantității). Nivel ideologic. Nivel material.

TRANSBORDOR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă la nivelul unei căi ferate, cu ajutorul căreia se trec vagoanele și locomotivele de pe o linie pe altă linie paralelă, cu care nu are legătură. 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor.

ferată a [At: DA / Pl: ~te / E: fr (voie) ferrée] (Îs) Cale (sau linie) ~ Drum special amenajat cu șine, pentru trenuri Si: (înv) drum-de-fier.

TRANSBORDOR, transbordoare, s. n. 1. Platformă mobilă la nivelul unei căi ferate, cu ajutorul căreia se pot trece vagoanele sau locomotivele de pe o linie pe alta (când cele două linii nu au legătură directă). 2. Navă care servește la transbordarea călătorilor sau a mărfurilor. – Din fr. transbordeur.

GABARIT ~e n. Contur constând din liniile care mărginesc dimensiunile maxime ale unui obiect (de obicei de proporții). * ~ de cale ferată contur alcătuit din doi stâlpi în poziție verticală uniți printr-o grindă, folosit pentru a marca limitele transversale admise pentru construcția locomotivelor și a vagoanelor. /<fr. gabarit