PANTĂ¹, pante, s. f. 1. Înclinare a unui teren; porțiune de. teren cu suprafață înclinată; povîrniș, coastă, pripor. Vuind subțire motorul trase mașina pe pantă în sus. DUMITRIU, N. 264. Grupuri de oameni urcă din sat panta pieptișe, care îi aduce deasupra colinei. BOGZA, C. O. 214. Pe pantele malului... îndrăznea să dea colțul ierbii. C. PETRESCU, Î. II 159. Facerea drenajului se reduce la săpatul șanțurilor, dîndu-le o pantă de scurgere. I. IONESCU, M. 324. ◊ Loc. adj. și adv. În pantă = înclinat, povîrnit, pieziș. Bică a ieșit după ce amorțiseși căscînd ochii la toate vitrinele de pe strada în pantă. PAS, Z. I 262. 2. Unghiul ascuțit, format de o dreaptă sau de un plan cu planul orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; înclinare. 3. Porțiune dintr-o șosea sau dintr-o linie de cale ferată cu o înclinație aproximativ constantă, cuprinsă între două puncte diferite dintre care al doilea, considerat în sensul creșterii kilometrajului, are cota mai mică.