ZAPA interj. (Rar; repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. [Var.: zap interj.] – Onomatopee.

BĂTAIE bătăi f. 1) Lovitură cauzată de un corp (sau de o ființă) care bate. 2) Zgomot caracteristic produs de un asemenea corp sau ființă. ~ în ușă. 3) Lovituri repetate (cu mâna sau cu un obiect) date sau primite de cineva. * ~ de cap a) lucru mintal intens; frământare a minții; b) muncă grea și istovitoare; trudă. ~ de joc batjocură. A se lua la ~ a se bate (cu cineva); a se încăiera. A da ~ a se pune pe treabă; a zori. A pune (ceva) la ~ a pune (ceva) la dispoziție cu generozitate (pentru a fi consumat). ~ia peștilor depunere și fecundare a icrelor. 4) pop. Luptă de proporții între două forțe armate; bătălie; război. Pe câmpul de ~. 5) Sunet alternativ și ritmic (produs de inimă); zvâcnire. 6) Zgomot anormal produs de o mașină cu funcționare defectuoasă. 7) Distanță până la care o armă poate arunca un proiectil. În ~ia puștii. 8) Fond sonor sub forma unor sunete ritmice produse de un mecanism în funcțiune. 9) reg. Sunete (repetate) caracteristice speciei, scoase de câine; lătrat; hămăit. 10) Acțiune luminoasă sau termică. ~ia lunii. ~ia soarelui. 11) muz. Mișcare (a mâinii sau a baghetei) prin care se indică măsura. [G.-D. bătăii; Sil. bă-ta-ie] /<lat. batt[u]alia

CARE² pron. rel. (se folosește pentru a indica un obiect neidentificat) Ce. Câinele ~ latră nu mușcă. ◊ ~ va să zică prin urmare. Să nu ~ cumva nu cumva să. /<lat. qualis

HAM¹ interj. (se folosește repetat pentru a reda lătratul câinelui). /Onomat.

HAU interj. (se folosește repetat pentru a reda lătratul câinelui sau urletul lupului). /Onomat.

HĂMĂIT ~uri n. 1) v. A HĂMĂI. 2) Strigăt caracteristic speciei, scos mai ales de câini; lătrat. /v. a hămăi

hâd a. hidos: de hâdă ce-i (baba), o latră câinii. [Pol. HID, nelegiuit].

ham! int. prin care se imită lătratul câinilor: ham! ham!

lătrător a. care latră: câine lătrător. ║ m. câine: lătrătorii din sat OD.

mârâì v. 1. a scoate un sgomot surd, vorbind de câini (înainte de a începe a lătra): câinele ce mârăe, mușcă; 2. fam. a mormăi, a plânge încet (despre copii); [Onomatopee din mâr-mâr, imitând glasul câinelui când nu latră].

ZAPA² interj. (Rar; repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. [Var.: zap interj.] – Onomatopee.

colinda, colind, (corinda), vb. intranz. – 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde: „În seara de Crăciun, după ce înserează, copiii încep a colinda. Ca dar primesc mere, nuci, alune etc. Mai târziu, vin flăcăii, apoi fetele, ba chiar și oamenii bătrâni umblă a colinda, stând sub geamul luminat și de acolo colindă. La miezul nopții se face la biserică serviciul dumnezeiesc, luând parte aproape toți locuitorii comunei. După săvârșirea lui, se continuă colindatul până în zorii zilei. Asemenea, umblă cu colinda și lăutarii, iar copiii toată săptămâna umblă cu steaua. (...) În seara de Crăciun, tot satul e în fierbere de mulțimea colindătorilor și de lătratul câinilor” (Bârlea, 1924, II: 473). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. corinda (Apșa de Jos). 2. A călători, a vizita. – Din colindă (MDA).

zap¹ i [At: TDRG / V: zapa / E: fo] (Reg; are) Cuvânt care imită lătratul câinelui.

chefnit sn [At: ODOBESCU, S. III, 88 / Pl: ~uri / E: chefni] (D. câini) Lătrat.

chiaf i [At: SADOVEANU, SĂM. VI, 334 / E: fo] Cuvânt care imită lătratul câinilor la vânătoare.

ham⁴ i [At: PAMFILE, J. II, ap. DA ms / E: fo] Onomatopee care imită lătratul câinelui.

hau i [At: BACOVIA, O. 48 / E: fo] Imită lătratul câinelui.

hămăit², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: hămăi] Pe care îl latră câinii.

țah i [At: DONICI, F. 164 / E: fo] (Mai ales repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui Si: ham⁴.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

CHEFNI, pers. 3 chefnește, vb. IV. Intranz. (Despre câini) A lătra scurt, repetat și agitat (urmărind vânatul, manifestându-și bucuria etc.); a țăhni. – Formație onomatopeică.

HĂMĂI, pers. 3 hămăie (hămăiește), vb. IV. Intranz. (Despre câini) A lătra. [Var.: hâmâi vb. IV] – Ham¹ + suf. -ăi.

ZĂPĂI, pers. 3 zăpăie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre câini) A lătra, a hămăi. – Zapa + suf. -ăi.

LĂTRĂTOR ~oare (~ori, ~oare) 1) (despre câini) Care latră mult. 2) fig. (despre voce) Care este asemănător cu lătratul unui câine. /a lătra + suf. ~ător

fliușcă, fliuște, s.f. (reg.) 1. un sfert de litră de rachiu; ciocănel. 2. câine care latră urât, aulind. 3. femeie stricată.

hrăpi, hrăpesc, vb. IV (reg.) 1. a respira greu. 2. a țipa. 3. (despre câini) a lătra.

țăhuit, țăhuituri, s.n. (reg.) 1. lătrat de câine (când urmărește vânatul). 2. chefnit.

gârdi, gârdesc, vb. intranz. – A lătra: „Și câinele rău gârde” (Memoria 2001: 105). – Din gârbi „a lătra, a sări pe cineva, a se arunca în spinarea cuiva” (în Trans. și Bucov.), de la gârb „spinare” (DER).

canarà f. 1. stană: sub o canara de piatră unde un câine mare latră POP.; 2. stâncă de mare (în Dobrogea); 3. Mold. pășune de îngrășat vitele pentru zalhana. [Turc. KANARÁ].

capcân (căpcăun, cătcăun) m. 1. monstru antropofag cu cap de câine, despre care povestește Alexandria («o țară cu oameni cătcăuni„ dinainte cu obraz de om ce grăia omenește, iar dindărăt cap de câine ce lătra câinește»); 2. Tătar canibal, barbar: o mână de capcân să se atingă de al lumilor stăpân AL. Câți Cazaci, Capcâni și alte lifte spurcate CR.; 3. sălbatic: fugi, căpcăunule, că mi-ai omorât odorul! AL. [Forma primitivă e Capcân (”țara Capcânilor", Dosofteiu), traducere după gr. Kynokephaloi sau Cynocephali, despre cari naturaliștii antici, Elian și Pliniu, vorbesc ca de niște popoare cu cap de câine trăind în India; variantele căpcăun și cătcăun sunt alterațiuni obscure].

javră m. și f. 1. câine ce latră mereu; 2. fig. om flecar, ființă tărîtoare. [Cf. rut. JAVRA, câine].

latră’n-lună m. cel ce strigă în zadar (asemenea câinelui care latră la lună).

ZĂPĂI, pers. 3 zăpăie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre câini) A lătra, a hămăi. – Zapa + suf. -ăi.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.). A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a-i atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.; fam.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat în zidul cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

CHEFNI, pers. 3 chefnește, vb. IV. Intranz. (Rar; despre câini) A lătra scurt, repetat și agitat (urmărind vânatul, manifestându-și bucuria etc.); a țăhni. – Formație onomatopeică.

HĂMĂI, pers. 3 hămăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini) A lătra. [Prez. ind. și: hămăiește. – Var.: hâmâi vb. IV] – Ham¹ + suf. -ăi.

gârdi, gârdesc, vb. intranz. – (reg.) 1. A lătra: „Și câinele rău gârde” (Memoria, 2001: 105). 2. A comenta, a replica (Faiciuc, 2008). – Var. a lui gârbi „a lătra, a sări pe cineva, a se arunca în spinarea cuiva” (în Trans. și Bucov.), de la gârb „spinare” (DER).

bate [At: COD. VOR., 46/7 / Pzi: bat / E: lat battere (battuere)] 1 vt A lovi, de repetate ori, cu un instrument materia dintr-un vas spre a o amesteca sau o freca bine. 2 vt (Pex; îe) A ~ putineiul A obține unt din lapte sau smântână. 3 vt (Pex; îe) A ~ apa să se aleagă unt A face o muncă zadarnică. 4 vt A lovi ritmic cu ciocanul un metal înroșit în foc pentru a-i da o anumită formă sau a-l durifica. 5 vt (Îe) A ~ bani (sau moneda) A tăia sau a turna bucăți de metal și a imprima pe ele o legendă care le dă curs legal. 6 vt A lovi cu un ciocan tăișul coasei ca să taie mai bine. 7 vt A băga de-a curmezișul, printre firele urzelii, alte fire și a le îndesa, lovindu-le cu vatalele. 8 vt (Lrț) A presa, cu spata, firele din băteală. 9 vt A lovi, cu un băț, pe sub pietrele dintr-un râu spre a alunga peștii spre năvod. 10 vt A izbi repetat, cu un instrument specific o masă de produse vegetale pentru a desprinde semințele sau fibrele textile. 11 vt A lovi repetat, cu o prăjină, crengile pomilor, ca să cadă fructele. 12 vt (Trs; rar; îe) A ~ cuiva perele A repeta neîncetat un sfat. 13 vt A scutura. 14 vt (Îe) A ~ stupii A muta albinele în alt stup. 15 vt A bate cu un ciocan sau cu maiul un metal, un material sau un obiect, în diverse scopuri. 16-17 vti (vi „din” „în”) A produce, cu un instrument muzical, sunete prin lovire. 18 vt A da de știre (lovind un instrument). 19 vt A da alarma. 20 vi (Pop; îe) A ~ (cuiva) în strună A vorbi astfel încât să-i facă plăcere cuiva. 21 vi (Fig; îe) A ~ în retragere A retracta. 22 vi (Îae) A se retrage. 23 vt (Mol; îe) A ~ cărțile A lovi (mereu) de masă cărțile de joc. 24 vt (Mol; îae) A amesteca cărțile. 25 vt (Mol; îae) A juca (mereu) cărți. 26 vt (Ing; îlv) A ~ telegraful sau a ~ o telegramă (înv depeșă) A telegrafia. 27 vt (Înv; îlv) A ~ în tipar A tipări. 28 vt A zdrobi testiculele unui miel sau ied, făcându-l sterp. 29 vt A băga un obiect ascuțit în ceva, lovindu-l repetat cu un corp tare. 30 vt A fixa un obiect de altul în cuie. 31 vt A împodobi un obiect cu ținte, pietre scumpe etc. Și a fereca. 32 vt A îndesa ceva într-un orificiu prin lovituri repetate. 33 vt A bătători. 34 vi A tropăi. 35 vt (Pex) A dansa cu foc. 36 vt (Îe) A ~ drumul sau drumurile (căile, ulițele, țările, codrii) A umbla mult Si: a alerga, a cutreiera. 37 vt (Îae) A face mereu același drum (pentru afaceri). 38 vt (Îe) A ~ mahalalele sau târgurile A umbla mereu prin... 39 vt (Îe) A ~ satu-n vergi A cerși. 40 vt (Îe) A ~ prundurile sau podurile ori lela, treta, brambura, geamburec A hoinări. 41 vt (Îs) ~ poduri Hoinar. 42 vt (Îe) A ~ laturile A rătăci. 43 vt (Îae) A greși. 44 vt (Îe) A ~ câmpii A vorbi aiurea. 45 vt (D. încălțăminte) A produce răni sau bătături Si: a roade. 46 vt A ciocăni. 47 vi (Îe) A ~ din palme A aplauda. 48 vi (Îlav) Cât ai ~ din palme Imediat. 49 vi (Fam; îe) A ~ în pumni A lovi pumnii unul de altul, făcând în necaz cuiva. 50 vt (Fig; pfm; îe) A ~ șaua A da de înțeles, fără a se adresa direct. 51 vi (Îe) A ~ la ușa sau ușile oamenilor A cere (de) pomană. 52 vi (D. păsări și câini) A da din aripi sau din coadă. 53 vi (Fam; pex) A flutura. 54 vi (D. inimă, puls etc.) A palpita. 55 vi (Pop; îe) A i se ~ coliva în piept A fi pe moarte. 56 vr (Fig) A se lovi de repetate ori. 57 vr (D. conținutul oului, la scuturare) A se lovi (de coajă). 58 vr (D. picioarele calului, pex despre cal) A se cosi. 59-60 vtr A (se) lovi. 61 vr (Spc; dfr) A se zdrobi, lovindu-se una de alta. 62 vi A da tare cu ceva în altceva. 63 vt (Îe) A ~ mingea, țurca etc. A (se) juca cu mingea, cu țurca etc. 64-65 vti (Înv) A bombarda. 66-67 vti (D. arme de foc) A trage. 68-69 vti (Pgn) A ajunge. 70 vi (Olt; îe) A ~ cu fruntea în nori A fi înalt. 71 vi (Olt; îae) A fi mândru. 72 vi (D. foc, raze de soare) A se simți. 73 vi (D. băuturi; îe) A ~ la cap A ameți. 74-75 vti (D. grindină, ploaie, brumă etc.) A cădea în cantitate mare, distrugând recolta. 76-77 vti (D. vânt) A sufla (ceva). 78-79 vti (D. aștri) A lumina (ceva). 80 vt (D. Dumnezeu și sfinți) A pedepsi. 81 vt (Îe) A ~ tactul sau măsura A marca, prin mișcări regulate cu mâna sau cu bagheta, tactul unei bucăți muzicale sau al unui vers. 82 vt A- mătănii A face mătănii. 83 vi A înclina spre... 84 vi (Fam, d. culori) A avea nuanța... 85 vi (Mol; cpp. „cu”) A plăcea. 86-87 vti (D. obiecte) A suna ritmic. 88-89 vti (D. câini) A lătra scurt și la intervale regulate. 90-91 vti (D. țarcă) A cârâi. 92 vt(a) A lovi în mod repetat (pentru a pedepsi) Si: a da bătaie. 93 vt (Pop; îe) A ~ ciobănește (furcă, măr, pe roate dobză, gros) A bate (92) foarte tare. 94 vt (Înv; îe) A ~ la tălpi A pedepsi, lovind cu un baston, o vargă etc. la tălpi. 95 vt (Fig; îae; d. avere) A risipi. 96 vt (Îe) A ~ palma (sau laba) A da mâna cu cineva. 97 vt (Îae) A ajunge la o înțelegere. 98-99 vtr (Cpp „de”) A (se) izbi. 100 vt A lovi ușor și repetat cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva, pentru a-i atrage atenția, a-l reconforta, a-l consola sau a-i arăta bunăvoința. 101 vt A lovi ușor cu palma un animal, spre a-l liniști sau a-l mângâia. 102 vt (Pfm; fig; îe) A(-i) ~ capul cuiva A nu da pace. 103 vt (Pgn; fig; îe) A ~ la cap A insista. 104 vt (Fig; îe) A-și ~ capul (sau rar firea) cu (rar pentru sau de) ceva A fi preocupat de... Si: a se frământa. 105 vt (Fig; îe) A-l ~ pe cineva gândul A se gândi (insistent) la... 106 vt (Fig; îe) A-l ~ grija pe cineva A fi neliniștit Si: (iuz) a fi îngrijat, (înv) a fi muncit. 107 vt (Fig; pfm; îe) A ~ cuiva obrazul A-i face cuiva imputări. 108 vt (Fig; pfm; îe) A-și ~ gura (sau limba) degeaba (ori în vânt) A vorbi în zadar Si: a vorbi de-a surda. 109 vt (Fig; pfm; îe) A ~ cu gâlceavă urechile cuiva A supăra cu plângeri. 110 vt (Fig; pfm; îe) A-și ~ picioarele A umbla mult. 111-112 vtr (Pop; d. armăsari; pex; d. iepe) A se împreuna. 113 vi (Rar) A da în cineva. 114 vi (Fig; pfm; îe) A ~ la ochi (rar, la urechi sau la auz) A atrage atenția, trezind interes, bănuială prin neobișnuitul situației Si: a frapa. 115-116 vir (Înv; îe) A (se) ~ cu capul în pământ A (se) umili. 117 vi (Îe) A ~ (cu vorba) A face aluzie la... Si: a aduce vorba a da ponturi, (înv) a pișcă cu vorba. 118 vrr A se lovi unul de altul. 119 vr (Pfm; fig; îe) A se ~ cu pumnii în (sau peste) cap A fi foarte supărat. 120 vr (Îae) A fi disperat. 121 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ cu pumnii în piept A se căi. 122 vr (Îae) A fi supărat. 123 vr (Îae) A se mândri. 124 vr (Pfm; îe) A se ~ cu mâna (sau palma) peste gură A se lovi peste gură pentru vorbe nesocotite. 125 vr (Îae) A duce mâna la gură înaintea unei întâmplări neașteptate sau îngrozitoare. 126 vrr A se lovi unul pe altul, pentru a se învinge. 127 vr (D. popoare) A se război. 128 vr A se lupta. 129 vr (Îe) A se ~ în parte A se lupta, fără ca nimeni să iasă învingător. 130 vr (Fig; fam; îe) A se ~ cu moartea A fi în agonie. 131 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ cu gândul (sau cu mintea ori cu gândurile) A fi preocupat de ceva. 132 vr (Pfm; îe) A se ~ singur sau de capul său A-și îndrepta comportamentul. 133 vr (Fig; d. hotar; îe) A se ~ cap în cap (sau în cap cu...) A se mărgini cu... 134 vr (Fig; d. două lucruri, situații) A se contrazice. 135 vr (Fig; îe) A se ~ de muscă A sta degeaba. 136 vr (Pop; îe) A se ~ după (rar la sau pe) ceva A căuta cu tot dinadinsul să ajungă la ceva. 137 vi (Îvr) A tinde. 138 vi (Îvr) A face tot posibilul să... 139 vi (Îvr; cpp „spre”) A porni război împotriva cuiva. 140 vt (Îvp; îe) A ~ război A se război. 141 vt A învinge. 142 vt A năpădi. 143 vt A chinui. 144 vt A fi superior. 145 vt (Spc; la jocuri) A câștiga. 146 vt (Ljc; îe) A ~ bancul A ponta sume mari. 147 vr A se zbate. 148 vr (Îc) Cum se ~Dunărea Dans țărănesc nedefinit mai de aproape. 149 vr (Pan; d. pește) A depune icre. 150 vt (Gmț; îe) bătu-te-ar norocul, hazul, pustia, cucul etc. Exprimă simpatia, mirarea, indignarea. 151 vt (Îe) Să mă ~tă Dumnezeu (sau crucea sau Maica-Precistă etc.) Jurământ pentru a fi crezut. 152 vt (Îe) A-și ~ joc de cineva (sau de ceva) A lua în derâdere Si: a batjocori. 153 vt (Pop; îae; complementul este femeia) A seduce, abandonând apoi. 154 vt (Îae; complementul este femeia) A viola. 155 vt (Îae; complementul indică lucruri) A face neglijent. 156 vt (Pfm; îe) A-și ~ mendrele A râde de cineva sau ceva. 157 vt (Îae) A-și face, neîmpiedicat, poftele. 158 vt (Înv; îe) A ~ pizma cuiva A invidia. 159 vrr (Fam; îe) A se ~ pe burtă cu cineva A fi foarte apropiat cu cineva. 160 vt (Îe) A ~ un record (sportiv) A depăși un record (sportiv). 161 vrr (Îlv) A se ~ în duel A (se) duela. 162 vrr (Pfm; îe) Se ~ ziua cu noaptea Se luminează de ziuă. 163 vrr (Îae) Amurgește. 164 vi (Fam; îlv) A ~ la mașină A dactilografia. 165 vt (Fam; îe) A ~ monedă pe... A insista pe... 166 vt (Îe) A ~ toba A spune peste tot un secret (intim). 167 vt (Îe) A ~ (pasul) pe loc A nu progresa. 168 vi (Despre un motor sau un organ de mașină) A funcționa dereglat (scoțând zgomote anonnale). 169-170 vti (D. un clopot, ceasornic etc.) A emite zgomote ritmice care indică ceva.

brehău sm [At: CANTEMIR, IST. 71 / Pl: ~ăi / E: ucr брекхати] Câine care latră.

cehnit², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: cehni] (Reg; d. câini) Care latră.

chefni vi [At: CIHAC II, 61 / V: ~eoni, ~emni, ~egni / Pzi: ~nesc / E: ns cf cheof, clefăi] 1 (D. câini) A lătra de bucurie (când au dat de urma vânatului). 2 A clefăi.

clanță sf [At: COSTINESCU / V: clea~, clață / Pl: ~țe / E: ns cf clanț] 1 Limbă de metal la broasca ușii, prin acționarea căreia se închide și se deschide ușa Si: încuietoare, (rar) ivăr, (pop) clampă, zimpirig. 2 Mâner metalic montat la broasca ușii sau a porții care, prin apăsare, acționează mecanismul de închidere sau deschidere al acestora Si: cleampă. 3 (Fig; fam; prt) Gură. 4 (Pop; îe) Rău de ~ Rău de gură. 5 (Pop; îe) Bun de ~ Om care vorbește mult (și convingător). 6 (Pop; îe) A(-i) da din ~ (sau cu ~ța) A vorbi mult (și inutil). 7 (Pop; îe) A se lua la ~ (sau a se pune în ~) A se certa. 8 (Îrg) Câine care latră la lună. 9 (Pop) Brezaie. 10 (Reg) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

fliușcă² sf [At: ȘEZ. V, 73 / Pl: ~ște / E: ns cf frișcă] (Reg) Câine care latră încet și urât.

hărhăti [At: CONTEMPORANUL, VII, 386 / V: ~ăți, ~rcăti, hârhăi / Pzi: ~tesc / E: harhăt] 1 vi (Reg; d. mai multe persoane) A vorbi deodată. 2 vi (Reg; d. mai multe persoane) A face larmă. 3 vrr A se certa. 4 vi A încolți cu vorbe rele pe cineva. 5 vi A râde mult de nimica toată. 6 vt (D. câini) A lătra pe cineva mai mulți deodată.

hărhătire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: hărhăti] 1 (Reg) Vorbit concomitent al mai multor persoane Si: hărhătit (1). 2 (Reg; d. mai multe persoane) Producere de zgomot Si: hărhătit (2). 3 Ceartă. 4 încolțire cu vorbe rele a cuiva Si: hărhătit (4). 5 Râs mult din nimic Si: hărhătit (5). 6 Lătrat al câinilor mai mulți deodată Si: hărhătit (6).

hăucăi vi [At: MARIAN, O. II, 284 / Pzi: p 3 ~ăucăie și ~ește / E: hau + -ăi] (D.câini) A lătra.

hrăpci vi [At: ȘEZ. III, 16 / V: hrap~, ~chi, hrep~ / Pzi: ~pcesc / E: rs храпеть „a sforăi”] (Buc; Trs) 1 (Îf hrap~) A sufla din greu. 2 A țipa la cineva. 3 (Îf -chi; d. câini) A lătra pe neașteptate. 4 (Îf hrep~) A scuipa repetat după ce a mâncat ceva neplăcut.

jagardea sf [At: BUL. FIL. V, 167 / Pl: ~ele / E: nct] (Reg) 1 Cuvânt de ocară pentru un câine care latră fără rost. 2 (Fig) Om care vorbește încontinuu. 3 (Fig) Lichea.

lătrare sf [At: MARDARIE, L. 164/17 / Pl: ~rări / E: lătra] 1 (D. câini, vulpi, lupi) Producere a unor sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei Si: hămăire, lătrat¹ (1), lătrătură (1), (pop) batere. 2 Zgomot asemănător lătratului. Si: lătrat¹ (2), lătrătură (2). 3 (Dep) Vorbărie multă fără rost Si: lătrat¹ (3), lătrătură (3). 4 Țipăt de durere sau de disperare Si: lătrat¹ (4), lătrătură (4). 5 Atacare a unui străin Si: lătrat¹ (5), lătrătură (5). 6 Bârfire. 7 Cicălire. 8 (Îvr) Pândire.

lătrat², ~ă a [At: RETEGANUL, P. I, 11/27 / Pl: ~ați, ~e / E: lătra] 1 Atacat de câini care latră (1). 2 (Dep; d. vorbire) Asemănător sunetelor scoase de câini Si: sacadat. 3 (Fam; fig) Criticat. 4 (Pfm) Bârfit.

lătrător, ~oare [At: MARDARIE, L. 165/10 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: lătra + -ător] 1-2 a (D. câini) Care latră (1-2). 3 sm Tun. 4 sm (Dep; d. oameni) Persoană care vorbește mult și fără rost Si: cicălitor, plictisitor. 5 a (D. felul de a vorbi al oamenilor) Asemănător cu un lătrat Si: sacadat, strident. 6 sm Câine. 7 sm (Reg) Persoană care strigă darurile la nuntă. 8 sf (Fig) Gură.

zăoti vi [At: LEXIC REG. 43 / Pzi: 3 ~tește / E: nct] (Olt; d. câini) A lătra.

zăpăi vi [At: SĂM. III, 6 / Pzi: zăpăi, ~esc / E: zap + -ăi] (Reg) 1 (D. câini) A lătra. 2 A tropăi. 3 A foșni răscolind frunzele.

teaucă sf [At: PĂCALĂ, M. R. 142 / Pl: ? / E: ns cf chiau, scheuna] (Reg) 1 Câine care latră mereu. 2 (Fig; dep) Palavragiu.

puidăi vi [At: CĂTANĂ, P. B. III, 33 / Pzi: 3 ~ește / E: nct] (Ban; d. câini) A lătra.

țahnă sf [At: LEXIC REG. 111 / Pl: ~ne / E: pvb țăhni] (Buc) 1 Câine care latră mult și fără rost. 2 Femeie rea de gură.

țăhăi vi [At: H XII, 309 / V: țâh~ / Pzi: ~esc / E: țah + -ăi] 1 (Mol; d. câini) A lătra. 2 (Mar; îf țăhăi) A țipa de durere.

țăhălui¹ vi [At: A VI, 32 / Pzi: ~esc / E: țah + -ălui] 1 (Mol; d. câini) A lătra scurt, repetat și agitat Si: a chefni (1), (reg) a țăhni (1). 2 (Reg; fig) A vorbi mult și fără rost.

țăhni vi [At: NEGRUZZI, S. II, 264 / V: țeh~, țeheni, țâh~, țăgni / Pzi: ~nesc / E: țah + -(ă)ni] 1 (Mol; d. câini) A lătra cu întreruperi (mai ales urmărind sălbăticiunile sau vânatul) Si: a chefni (1), țăhăi (1), (reg) a țăhălui¹ (1). 2 (Reg; fig) A vorbi mult. 3 (Reg; fig) A face cuiva observații. 4 (Reg; mai ales d. câini) A mârâi. 5 (Reg; fig) A țipa (de necaz, de durere).

țălăi vi [At: RETEGANUL, P. IV, 47 / V: țil~ / Pzi: 3 ? / E: fo cf țăhăi] (Trs; Olt; d. câini) A lătra întruna în timpul nopții.

un² art. m., g.-d. unui, f. o, g.-d. unei; pl. m. și f. niște, g.-d. unor (Acolo lătra un câine/mieuna o pisică. Acolo lătrau niște câini/mieunau niște pisici.)

gârdí, gârdesc, v.i.t. (reg.) 1. A lătra: „Și câinele rău gârdé” (Memoria, 2001: 105). 2. A comenta, a replica. – Var. a lui gârbi „a lătra, a sări pe cineva, a se arunca în spinarea cuiva” (în Trans. și Bucov.), de la gârb „spinare” (DER).

A LĂTRA pers. 3 latră 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete ascuțite, scurte și sacadate, caracteristice speciei; a hămăi. 2) fam. depr. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de ceartă); a hămăi. 2. tranz. (despre câini) A ataca (în mod violent), scoțând sunete caracteristice speciei; a hămăi. [Sil. lă-tra] /<lat. latrare

hăpălui, pers. 3 sg. hăpăluiește, vb. IV (reg.; despre meliță) a lătra (ca și câinii).

bate v. (activ) 1. a lovi de mai multe ori: el bate pe toți; 2. a da lovituri: a bate la ușă; 3. a băga, a înțepeni lovind: a bate cuie, pari; a bate toba, a da un semnal lovind toba; fig. a bate șeaua, a ținti cu vorba, a face aluziune; 4. a da un tipar sau formă (lovind cu ciocanul): a bate fierul, bani; 5. a juca bătând cu picioarele; a bate hora, brâul; 6. a bătători, a străbate: am bătut toate drumurile; a bate podurile, a umbla fără căpătâiu; fig. a bate câmpii, a aiuri; 7. a învinge pe dușmani: Mihaiu bătu pe Turci; 8. a ataca, a bombarda: trei zile bătură cetatea BĂLC.; 9. a agita: mă bate cugetul (gândurile); a bate capul cuiva, a nu-i da pace, a-l supăra cu cereri; 10. a incomoda (prin cădere continuă): soarele ne bătea în față; 11. a strica, a vătăma: bruma a bătut rău viile; 12. a pedepsi: Dumnezeu bătu pe Egipteni cu 10 plăgi; (în blesteme serioase sau glumețe): bată-l norocul! să-l bată Dumnezeu! ║ (neutru) 1. a se agita, a se mișca: a sufla (vântul), a palpita (inima), a suna (ceasornicul), a lătra la vânat (câinii); a bate la cap, a ameți, a se sui în cap (de băuturi sau de cărbuni); a bate la ochi, a face mare impresiune, a plăcea vederii; 2. a cădea cu sgomot: bate ploaia, piatra; 3. a ajunge până la, a străbate: cât bate pușca; 4. a da, a se apropia (de colori): bate în verde. 5. fig. (cu), a avea inclinațiune sau afecțiune: Luluța nu bate nicidecum cu Gulița AL. ║ (reciproc) 1. a se lupta: s’a bătut voinicește; 2. a se agita: lacul în tremur somnoros și lin se bate EM.; fig. a-și bate capul, a se frământa, a cugeta adânc: a-și bate joc, a râde de cineva, a face ceva rău și prost. [Lat. vulg. BATTERE = clasic BATTUERE].

hârăì v. 1. a da un sunet surd sau înfundat (ceasornicul înainte de a bate, râșnița la măcinat): hârâită stă în pod râșnița veche EM.; 2. a lătra rânjind (de câini). [Onomatopee].

lătrat n. strigătul câinelui.

șarlă f. 1. câine slab care latră într’una; 2. fig. și fam. om supărător.[Dela Charles sau Șarlă, nume ce se dă adesea câinilor].

scheunà v. Mold. a schelălăi: câinele a scheunat. [Onomatopee (din scheu-scheu! ce exprimă lătratul dureros al câinilor)].

javră sf [At: LB / V: ~bră, ~vlă / Pl: ~re, jevre / E: ucr жавра „câine care mușcă”] 1 (Dep) Câine. 2 (Spc) Câine bătrân. 3 (Reg) Câine prost care latră degeaba. 4 (Reg) Câine rău care mușcă. 5 Câine slab și prăpădit Si: cotarlă, jigodie, potaie. 6 (Fig) Om lipsit de caracter. 7 (Fig; rar) Om bătrân. 8 (Fig) Om leneș. 9 (Fig) Om bârfitor. 10 (Fig) Femeie clevetitoare. 11 (Reg) Cal bătrân și neputincios.

lătraci smi [At: T. PAPAHAGI, C. L. / E: lătra + -aci] (Reg) Câine.

jalnic, -ă adj. I 1 (mai ales despre sunete) tânguios, tânguitor, văitat², ‹pop.› jelitor, jeluitor, ‹înv.› lamentabil, ‹fig.› sfâșietor, ‹fig.; înv.› lăcrimos. Un geamăt jalnic se aude în depărtare. Fata a izbucnit într-un plâns jalnic. 2 (despre voce, glas etc.) plângăreț, plângător, plâns², scâncit², scâncitor, tânguios, tânguitor, trist, ‹livr.› dolent, larmoaiant, ‹rar› plângaci, ‹înv.› obidos, plângeros. Când se lovește, copilul își cheamă mama cu o voce jalnică. 3 (despre lătrături) chelălăit², tânguios, tânguitor. Lătratul jalnic al câinelui nu a încetat toată noaptea. 4 (despre glas, melodii etc.) duios, tânguios, tânguitor, trist, ‹fran.; înv.› plentiv, ‹fig.› dureros. A cântat o doină jalnică, care a emoționat publicul. 5 (despre starea, situația, mediul în care se află o ființă, un lucru etc.) deplorabil, lamentabil, mizer, mizerabil, nenorocit, prăpădit, ‹înv. și reg.› ticălos, ‹înv.› mișel, netrebnic. Unii oameni au o existență jalnică. 6 (despre oameni) deplorabil, lamentabil. ‹înv.› mizerabil. Copiii străzii îmbrăcați în zdrențe sunt jalnici. 7 (despre situații, întâmplări, evenimente etc.) dureros, nenorocit, trist, ‹înv. și reg.› milos. Odată cu moartea părinților a început pentru copii un jalnic șir de încercări. 8 (despre stări, situații, despre ființe sau despre aspectul, înfățișarea lor etc.) lugubru, macabru, sinistru, sumbru, ‹livr.› luctuos, ‹fig.› funebru. În casă era o atmosferă jalnică. Toți aveau figuri jalnice din cauza nenorocirii. 9 (fam.; despre oameni sau despre manifestări, acțiuni etc. ale lor) v. Deplorabil. Penibil. Ridicol.10 (fam.; despre peisaje, ambient etc.) v. Demoralizant. Depresiv. Deprimant. Descurajant. Dezolant. Mohorât. Posac. Posomorât. Trist. II (înv.) 1 (despre oameni) v. Cernit². Îndoliat. 2 (despre haine, steaguri etc.) v. Cernit². Îndoliat. Negru.

lătra vb. I. intr. 1 (despre câini) a bate, a hămăi, <pop.> a blehăi, a clănțăni, <înv. și reg.> a căzăi, a cehăi, a cehni, <reg.> a clefăi, a puidăi, a tuna, a țăhăi, a zăpăi. La vederea străinului, câinii încep să latre. 2 fig. (pop. și fam.; deprec.; despre oameni) v. Bârfi. Clămpăni. Clănțăni. Flecări. Forfeca. Îndruga. Măcina. Melița. Pălăvrăgi. Râșni. Sporovăi. Toca. Trăncăni. 3 tr. (arg.; compl. indică oameni, stări de fapte etc.) v. Denunța. Pârî. Raporta. Reclama. Spune.

lătrat s.n. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrătură, <pop.> hanță¹, <înv. și reg.> căzăire, căzăit, <reg.> zăpăit, zăpăitură. Străinul a ieșit din curte în lătratul asurzitor al câinilor.

GURĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

HĂMĂIALĂ, hămăieli, s. f. Faptul de a hămăi; lătrat (al mai multor câini deodată), hămăit, hămăitură. – Hămăi + suf. -eală.

A CHEFNI pers. 3 ~ește intranz. (despre câinii de vânătoare) A lătra sacadat și agitat urmărind vânatul. /Onomat.

DINGO m. 1) Soi de câine sălbatic care nu latră, cu blană roșcată, răspândit în Australia. 2) Câine din acest soi. /<fr. dingo

GURĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nicio gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ Persoană care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

HĂMĂIALĂ, hămăieli, s. f. Faptul de a hămăi; lătrat (al mai multor câini deodată), hămăit, hămăitură. [Pr.: -mă-ia-] – Hămăi + suf. -eală.

gură^[1] sf [At: COD. VOR. 122/14 / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: ml gula] 1 Cavitate care se deschide în partea anterioară (inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism Si: bot, cioc, clobanț, donț, (irn) fleoancă, fleură, flit, leoapă, plisc, pupăză, rât, tic, (înv) rost. 2 (Prc) Buzele și deschizătura dintre ele. 3 (Prc) Buze. 4 (D. cai; îe) A fi moale (sau tare) în ~ ori a avea ~ra moale (sau tare) A se supune ușor (sau greu) la comenzile ce i se dau prin mișcarea frâului. 5 (Îe) A da ~ra unui cal A-l lăsa să fugă în voia lui. 6 (Pop; îlv) A se duce (ca) pe ~ra lupului A dispărea. 7-8 (Pfm; îe) A scoate (sau a scăpa ca) din ~ra lupului A (se) salva dintr-o mare primejdie ca prin minune (sau în ultimul moment). 9 (Pfm; îe) A țipa (sau a striga) ca din ~ra șarpelui (sau ca din ~ de șarpe) ori cât îl ține (ori îl ia) ~ra A țipa din răsputeri. 10 (Pop; îe) A se zvârcoli ca în ~ de șarpe A se zbate cu disperare. 11 (Îc) ~ de broască Unealtă de dulgherie pentru scobit pe marginile tocurilor de ușă sau de fereastră Cf lamba. 12 (Îc) ~ de lup Ochi dublu al unei parâme cu care se prinde un cârlig de remorcă sau o macara, sau se fixează parâma de o bară. 13 (Îac) Unealtă care servește la îndoirea tablei groase. 14 (Îac) Defect congenital de conformație a feței omului, constând într-o despicătură la buza și la gingia superioară, care se prelungește în cerul gurii și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale. 15-16 (Îc) ~-cască (sau căscată) Persoană care-și pierde vremea în zadar (sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil). 17-18 (Îac) Persoană care stă absentă (sau care nu înțelege ce i se spune). 19 (Bot; îc) ~ra leului, ~-dragă, ~ra-mielului, ~ra-morunului, ~ra-ursului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor cu flori roșii-purpurii sau albe care se aseamănă cu o glugă deschisă Si: cascate (Antirrhinum majus). 20 (Bot; îc) ~ra-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor cu tulpina dreaptă și ramificată, cu frunzele ovale, alungite și florile de culoare violet închis (Scutellaria altissima). 21 (Bot; îc) ~ra-mâței Linariță (Linaria vulgaris). 22 (Bot; îc) ~ra-porumbului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 23 (Bot; îc) ~ra-paharului Tufănică (Chrysanthemum sinense). 24 (Bot; îc) ~ra-țigăncii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 25 Organ cu care se hrănește o ființă. 26 (Îe) A avea (sau a-i fi cuiva) ~ra amară (sau rea) ori a avea fiere în ~ A simți gust amar în gură (de emoție, de frică etc.). 27 (Fam; îe) A uita de la mână pân' la ~ A uita foarte repede. 28 (Îlav) Cu sufletul la ~ Abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală). 29 (Pop; îal) Foarte bolnav, aproape de moarte. 30 (Îe) A nu pune (sau a nu băga, a nu lua) nimic în ~ A nu mânca nimic. 31 (Îe) A pune (sau a lua, a băga) ceva în ~ A mânca (puțin). 32 (Pop; îe) A-și trage (sau a-și da bucățica) de la ~ A se lipsi de cele necesare în favoarea altuia. 33 (Pop; îlv) A-și trage ~ra la cale A mânca. 34 (Îe) A (i se) face (cuiva) ~ra pungă A avea o senzație neplăcută de acreală din cauza unor alimente sau băuturi introduse în gură (1). 35 (Pop; îe) A face ~ra pâlnie A bea mult. 36 (Îae) A se îmbăta. 37 (Fam; îe) A da (cuiva) mură-n ~ A da cuiva ceva de-a gata, fără ca acela să facă cel mai mic efort. 38 (Îls) De-ale ~rii Mâncare. 39 Îmbucătură. 40 Scobitură. 41 (Îlav) Nici o ~ de apă Nimic. 42 (Fig) Membru al familiei pe care trebuie să-l hrănești Si: (pop) mâncător, suflet. 43 Sărut. 44 Organ al vorbirii Si: (pop) cloanță. 45 (Îe) A avea ~ de aur (sau aurită) A prevesti (corect și) de bine. 46 (Fam; îe) A umbla (cuiva) cuvântul prin ~ A nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l afla). 47 (Mai ales pe un ton poruncitor sau amenințător; îe) A tăcea (sau a nu blești) din ~ A nu (mai vorbi) deloc. 48 (Îe) A astupa (sau a închide) ~ra (cuiva) A face pe cineva să nu mai spună (sau să nu mai ceară) nimic. 49 (Îe) A lua (cuiva) vorba din ~ A spune tocmai ceea ce voia să zică altul din clipa respectivă. 50 (Îae) A întrerupe pe cineva, nelăsându-l să termine ce avea de spus. 51 (Pop; îe) A i se muia (cuiva) ~ra A nu mai avea curaj să vorbească. 52 (Îae) A schimba tonul și conținutul celor spuse. 53 (Îe) A-și bate (sau a-și strica, a-și răci, a-și rupe) ~ra degeaba (sau de pomană ori de clacă) A pleda fără nici un folos. 54 (Îe) A-l lua (sau a-l scăpa) ~ra (pe dinainte) A se destăinui fără voie. 55 (Îae) A spune un lucru pe care mai târziu regretă că l-a destăinuit. 56 (Fam; îe) A avea ~ra spartă (sau de cârpă) A divulga orice secret. 57 (Îe) A fi slobod la ~ A fi obraznic sau a folosi cuvinte obscene. 58 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 59 (Îe) A avea o ~ cât o șură A vorbi mult și tare. 60 (Îe) A-și pune lacăt (sau gard) la ~ ori a-și păzi ~ra A fi prudent în tot ceea ce spune. 61 (Îae) A-și impune tăcere. 62 (Îe) A da din ~ (sau cu ~ra) ori a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) (cuiva) ~ra (ca o meliță, ca o fofează, ca o moară stricată, ca o pupăză) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări. 63 (Îe) A nu se uita în (sau la) ~ra cuiva A nu crede ceea ce spune cineva. 64 (Îlav) Din ~ în ~ Prin tradiție orală. 65 (Îlav) ~ în (sau la, cu) ~ Printr-o înțelegere directă Cf între patru ochi. 66 (Îal) Foarte aproape unul de celălalt^[2]. 67 (Înv; îlav) Cu o ~ Unanim. 68 (Îe) A vorbi (sau a zice) cu jumătate de ~ (sau cu -ra jumătate) A vorbi fără convingere. 69 (Prt; îe) A fi bun de ~ A fi vorbăreț. 70 (Îae) A ști să pledeze bine cauza cuiva. 71 (Îe) A fi rău de ~ (sau ~ rea) (Îae) A fi bârfitor. 72 A vorbi urât, folosind cuvinte obscene. 73 (Îae) A prevesti (cuiva) ceva nefavorabil. 74 (Fam; îe) ~-spartă Om care nu poate ține un secret Si: flecar, limbut. 75 Ceea ce spune cineva Si: cuvânt, declarație, mărturisire, spusă, vorbă. 76-77 (Îs) ~ra satului (sau a mahalalei ori a lumii) (Persoana care lansează sau duce) bârfe, critici, intrigi care trec apoi de la unul la altul. 78 (Trs; gmț; îs) ~ra satului Pețitor. 79 (Îe) A intra în ~ra lumii (sau satului, mahalalei) A ajunge să fie vorbit de rău (provocând antipatia comunității). 80 (Îe) A te lua după ~ra cuiva A acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. 81 (Îlav) Din ~ Verbal. 82 (Înv) Cerere insistentă. 83 (Înv; mpl) Pâri repetate. 84 (Îe) A se pune (sau a sta) cu ~ra pe cineva A insista mult pe lângă cineva cu scopul de a-l convinge să facă ceva Si: a cicăli. 85 (Pop) Voce. 86 (Îe) A striga (sau a (se) boci, a vorbi) în ~ra mare A striga (sau a (se) boci, a vorbi) pe un ton ridicat. 87 (Îe) A nu i se auzi ~ra A fi liniștit. 88 (Pop) Gălăgie. 89 (Îe) A face ~ (mare sau largă) A face gălăgie Si: a vocifera. 90 (Pfm; îe) A da o ~ A striga. 91 (Pop) Ceartă. 92 (Îe) A se lua în (sau de) ~ (cu cineva) A se apuca de ceartă. 93 (Îe) A sta (sau a sări, a începe) cu ~ra pe (sau la) cineva ori a-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A certa pe cineva. 94 (Pop; îe) A da ~ la câini A porunci câinilor să nu mai latre. 95 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 96 (Pfm; îe) A-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A săruta pe cineva. 97 (Pop) Laudă. 98 (Pop) Putință de a vorbi Si: grai. 99 (Îe) A nu avea ~ (să răspunzi, să spui ceva) A nu avea posibilitatea (sau curajul) de a mai zice ceva. 100 (personificat) Persoană care spune ceva Si: vorbitor. 101 (Îs) ~rile rele Bârfitorii. 102 (Hip; îs) ~ra mea (sau mamei) Drag. 103 (Adesea îoc „fund”) Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. 104 (Îs) ~ra hamului Parte a hamului care se pune peste capul calului când se înhamă Cf pieptul hamului. 105 (Lpl) Panglici cusute cu fir și flori care împodobesc (mai ales) deschizătura de la gât a unei haine. 106 (Îs) ~ra băii Gură (103) a unei mine. 107 (Îs) ~ de vizitare (sau de om) Gaură prin care intră omul care controlează sau curăță interiorul unui rezervor, al unui cazan etc. 108 (Îs) ~ de observare Gaură prevăzută cu sticlă colorată, prin care se poate urmări procesul de topire în interiorul unui cubilou. 109 (Îs) ~ de pod Fereastra podului de casă. 110 (Top) Intrare. 111 (Pop) Gaură în care intră (mai ales) capătul unui obiect. 112 (Pop) Capăt (sau vârf) al unui obiect (mai ales al unei unelte) care intră într-o deschizătură. 113 (Îs) ~ra roții Gaură a căpățânii, prin care intră osia. 114 (Îs) ~ra tejghelei Scobitură în masa dulgherului în care se bagă și se strânge lemnul lucrat. 115 Loc de vărsare al unei ape într-o altă apă. 116 Capătul unui drum. 117 (Îs) ~ra târgului (sau podului) Locul pe unde circulă lumea când vine sau când pleacă de la târg (ori când intră sau când iese de pe un pod). 118 (Pop; îs) ~ra vântului Loc prin care suflă mereu vântul. 119 Deschizătură din capătul unei țevi. 120 (Îs) ~ de foc Nume generic pentru armele de foc (grele). 121 (Îs) ~ de apă Instalație care cuprinde un robinet și unele piese de racord sau de protecție, servind la luarea apei din rețeaua de distribuție pe care e montată Si: hidrant. 122 (Îs) ~ de incendiu Gură (121) la care se montează un furtun sau o țeavă specială servind la distribuirea apei sub presiune în caz de incendiu. 123 (Îs) ~ de stradă Construcție accesorie a unei rețele de canalizare așezată sub rigola străzii pentru a colecta apa de ploaie și a o conduce la rețeaua subterană de canalizare. 124 (Îs) ~ artificială Aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni special alese, astfel încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. 125 (Îs) ~ra oului Spărtură în coaja oului prin care a ieșit puiul. 126 (Țes) Începutul unei țesături Cf rost, piedin. 127 (Îe) A lega ~ra pânzii A înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul. 128 (Îae) A se înstări. 129 (Pop; îe) A prinde pânza ~ A se fi făcut deja începutul. 130 (Îe) A se afla (sau a trimite pe cineva) în ~ra tunului A fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. 131 (Pop; îs) ~ra coasei (sau cuțitului, securei etc.) Tăiș. corectat(ă)

tiohăi [At: ALECSANDRI, T. 918 / V: (reg) tăhui, tehoi, tihoi, tihui, ~hoi, tiuh~, tiuhoi, tiui, tuh~, țuh~ / Pzi: ~esc / E: tioh + -ăi] (Mol; Buc) 1 vt (C. i. animale) A alunga cu strigătul „tio” Si: (reg) a tiobrăi. 2 vi A striga „tio” pentru a alunga un animal. 3 vt (C. i. persoane) A huidui (1). 4 vi (Îf tehoi) A asmuți (1). 5 vi (D. câini, îf tăhui) A lătra la vânat. 6 vt (Fig) A bate la cap. 7 vt (Fig) A mustra.

pujli [At: ȘEZ. V, 120 / V: (reg) pujni (Pzi: 3 ~nește) / Pzi: nct / E: pujlă] (Buc) 1 vi (D. câini; îf pujni) A lătra în mod neplăcut și răgușit. 2 vr A se strica, a se face de nimic.

BĂTAIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mâna sau cu un obiect. ◊ Loc. vb. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. ◊ Expr. A stinge (sau a snopi, a zvânta etc.) în bătaie (sau în bătăi) (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rău. (Fam.) A da bătaie = a zori, a grăbi. Bătaie de cap = frământare a minții; p. ext. trudă, osteneală. Bătaie de joc = batjocură; p. ext. faptă urâtă, incalificabilă. 2. (Înv.) Luptă, bătălie. ♦ Bombardament cu artileria. 3. (În expr.) A pune (ceva) la bătaie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). II. 1. Lovire, izbire (repetată) a unui obiect de altul. ◊ Bătaie de aripă (sau de aripi) = fâlfâit. ♦ Lovitură a vatalei la războiul² de țesut. ♦ (Concr.) Băteală. ♦ Stârnire a peștelui sau a vânatului. 2. Lovitură dată într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.) ♦ Fiecare dintre zvâcniturile inimii sau ale pulsului. 3. Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcție. 4. Distanță până la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc; felul cum trimite o armă proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. Distanță până la care poate ajunge vederea cuiva; rază vizuală. 5. (În legătură cu anumite fenomene ale naturii, a căror denumire determină sensul cuvântului) a) Suflare a vântului; adiere. b) Cădere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreală, arșiță. d) Lumină. 6. (Reg.) Lătrat (scurt și ritmic) al câinilor. 7. Boiște. ♦ Epocă în care se împerechează cocoșii-de-munte. III. 1. (Sport) Izbire a pământului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol, la o săritură. 2. (În expr. și loc. adv.) (A cântări) cu bătaie = (a cântări) cu puțin peste greutatea exactă. [Pr.: -ta-ie] – Lat. batt(u)allia.

pujli, pers. 3 sg. pujlește, vb. IV (reg.) 1. (despre câini; în forma: pujni) a lătra răgușit. 2. (refl.) a se strica, a se face de nimic.

BĂTAIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mâna sau cu un obiect. 2. (Sport) Izbire a pământului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol, la o săritură. ◊ Loc. vb. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. ◊ Expr. A stinge (sau a snopi, a zvânta etc.) în bătaie (sau în bătăi pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rău. (Fam.) A da bătaie = a zori, a grăbi. Bătaie de cap = frământare a minții; p. ext. trudă, osteneală. Bătaie de joc = batjocură; p ext. faptă urâtă, incalificabilă. 3. (Înv.) Luptă, bătălie. ♦ Bombardament cu artileria. 4. (În expr.) A pune (ceva) la bătaie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). 5. (În expr. și loc. adv.) (A cântări) cu bătaie = (a cântări) cu puțin peste greutatea exactă. II. 1. Lovire, izbire (repetată) a unui obiect de altul. ◊ Bătaie de aripă (sau de aripi) = fâlfâit. ♦ Lovitură a vatalei la războiul de țesut ♦ (Concr.) Băteală. ♦ Stârnire a peștelui sau a vânatului. 2. Lovitură dată într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.). ♦ Fiecare dintre zvâcnirile inimii sau ale pulsului. 3. Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcție. 4. Distanță până la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc.; felul cum trimite o armă proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. distanță până la care poate ajunge vederea cuiva; rază vizuală. 5. (În legătură cu anumite fenomene ale naturii, a căror denumire determină sensul cuvântului) a) Suflare a vântului; adiere, b) Cădere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreală, arșiță, d) Lumină. 6. (Reg.) Lătrat (scurt și ritmic) al câinilor. 7. Boiște. ♦ Epocă în care se împerechează cocoșii-de-munte. [Pr.: -ta-ie] – Lat. batt(u)alia.

bătaie sf [At: PRAV. MOLD., ap. GCR I, 121/₂₉ / P: ~ta-ie / Pl: ~tăi / E: lat batalia, -am] 1 Lovitură repetată dată de cineva cu mâna sau cu un obiect. 2 (Spt) Izbire a pământului, a trambulinei etc. cu un picior, sau cu amândouă picioarele, înainte de desprinderea de pe sol pentru a efectua o săritură. 3-4 (Îlv) A (se) lua la ~ A (se) bate. 5 (Îe) A stinge (sau a snopi, a zvânta), în ~ (sau în ~tăi) (pe cineva) A bate (pe cineva) foarte rău. 6 (Îlav) A da (sau a trage) ~ A da lovituri cuiva. 7 (Îlav) A primi (sau a mânca) ~ A primi lovituri de la cineva. 8 (Îc) Într-o ~ de amnar într-o clipă. 9 (D. prăvălii; îe) A fi în ~ia fierului A se găsi într-un loc foarte potrivit. 10 (Îcs) De-a ~ia Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 11 Melodie după care se execută bătaia (10). 12 (Îcs) De-a dura-n ~ Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 13 Melodie după care se execută bătaia (12). 14 (Mol; îs) ~ia păpușoiului Operație de desfacere a boabelor de porumb de pe cocean. 15 (Fam; îe) A da ~ A grăbi. 16 (Fig; îs) ~ de cap Frământare a minții. 17 (Pex; îas) Trudă. 18 (Înv; îs) ~ de cuget Remușcare. 19 (Fam; îc) ~ de joc Batjocură. 20 (Pex; îae) Faptă urâtă. 21 (Înv) Luptă. 22 (Înv) Bombardament cu artileria. 23 (Îe) A pune (ceva) la ~ A oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat. 24 (Îae) A risca (ceva). 25-26 (Îe; îlav) (A cântări) cu bătaie (A cântări) cu puțin peste greutatea exactă. 27 Lovire (repetată) a unui obiect de altul. 28 (Îs) ~ de aripă (sau de aripi) Fâlfâit. 29 Lovitură a vatalei la războiul de țesut. 30 Băteală. 31 Stârnire a peștelui sau a vânatului. 32 Lovitură dată într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.) 33 Fiecare contracție a inimii Si: puls. 34 Fiecare zvâcnire a ochiului. 35 Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcțiune. 36 Distanță până la care poate ajunge un proiectil, săgeată etc. 37 Felul în care trimite o armă proiectilul. 38 Traiectoria unui proiectil. 39 (Pex) Distanță până la care poate ajunge vederea cuiva Si: rază vizuală. 40 (Îlav) În ~ia vântului Împotriva direcției vântului. 41 (Îs) ~ia vântului Adiere. 42 (Îs) ~ia ploii (sau grindinei etc) Căderea ploii, a grindinei etc. 43 (Îs) ~ia soarelui Arșiță. 44 (Îas) Lumină. 45-46 (Îs) ~ la cap (sau cahlă) Asfixiere cu bioxidul de carbon în urma astupării coșului sobei. 47 Sunet ritmic produs prin loviturile limbii clopotului sau prin mișcarea mecanismului unui ceasornic. 48 Lătrat (scurt și ritmic) al câinilor de vânătoare. 49 Boiște. 50 (Înv) Aruncare cu flori unul în altul la serbările organizate în luna florilor. 51 (D. mărfuri; îe) A fi pe ~ A se vinde foarte repede. 52 (La jocul de șah; cărți etc.) înfrângere. 53 (Îs) ~ia lui Dumnezeu Pedeapsă. 54 (Îae) Nenorocire. 55 Împreunare (a armăsarului cu iapa). 56 (D. pești) Depunere a icrelor. 57 (Pex) Interval de timp când are loc bătaia (56). 58 Interval de timp în care se împerechează cocoșii-de-munte.

zăuăt s [At: CIAUȘANU, V. 211 / V: zaot / Pl: ? / E: ns cf zăpăi] (Reg; d. câini; îe) A pune ~ A lătra întruna.

lună [At: (cca. 1550) CUV. D. BĂTR. II, 459/13 / Pl: ~ni, (înv) ~ne / E: ml luna] 1 sf Satelit natural al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. 2 sf (Ast; îs) ~ nouă Moment în care Luna (1) este în conjuncție cu Soarele. 3 sf (Pex) Înfățișare a lunii (1) în acest moment Si: (pop) crai-nou. 4 sf (Pop; îs) ~ tânără (sau seacă) Lună (1) aflată în primul pătrar, atunci când se află în conjuncție cu Soarele și se vede pe cer o parte din suprafața ei luminată. 5 sf Aspect al lunii (1) în această fază. 6 sf (Pop; îe) A fi făcut la ~ plină A fi somnambul. 7 sf (Îs) ~ plină (sau reg, întreagă, împlinită, veche) Fază a lunii (1) când aceasta se află în opoziție cu soarele și se vede pe cer luminată în întregime. 8 sf Perioadă de timp când luna (1) are această înfățișare. 9 sf (Pop; îe) A fi ca o ~ plină A fi cu obrazul (sau fața) rotund(ă) și plin(ă). 10 sf (Pop; îs) ~ veche, ~ la sfârșit, (reg) ~ pișcată Ultimă fază a lunii (1), când aceasta este în conjuncție cu soarele și se vede o mică porțiune din suprafața ei luminată, în forma unei seceri subțiri. 11 sf Timp în care luna (1) are această înfățișare. 12 sf (Îrg; îla) (De) sub ~ Care se află pe pământ. 13 sf (Pex; îal) Care se află în univers. 14 sf (Îlav) Câte-n ~ și în stele (sau și în soare) Tot ce se poate închipui. 15 sf (Pop; îe) A promite (cuiva) (și) ~na de pe cer A promite (cuiva) ceva imposibil de realizat. 16 sf (Pop; îe) A cere (și) ~na de pe cer A cere foarte mult. 17 sf (Pop; îe) A apuca (sau a prinde) ~na cu dinții (și soarele cu picioarele) A încerca realizarea unui lucru aproape imposibil sau greu accesibil. 18 sf (Fam; îe) A trăi (sau a fi căzut) în (din) ~ A fi rupt de realitate. 19 sf (Rar; îe) Parcă e căzut din ~ Se spune despre cineva aiurit și lipsit de simț practic. 20 sf (Pop; îe) A da (a arunca sau a zvârli) cu barda (cu toporul sau cu pușca) în ~ A se comporta irațional. 21 sf (Reg; îe) A fi un (îm)pușcă-n ~ A fi nebun. 22 sf (Trs; îe) A azvârli cu pălăria după ~ A se comporta ca un om beat. 23 sf (Fam; îe) A lătra (sau a urla) (precum câinele) la ~ A protesta inutil. 24 sf (Trs; îe) A scos ~na din fântână Se spune despre cineva prost și neîndemânatic. 25 sf (Rar; îe) A fi cu ~na în cap A fi labil psihic. 26 sf (Reg; îe) A se schimba (sau a fi schimbător) ca ~na A fi inconsecvent în păreri sau în comportare. 27 sf (Reg; îcs) De-a ~na Joc de copii, în care participanții, așezați spate în spate, se ridică unul pe celălalt, rostind „Luna!”. 28 sf (Pop; îe) A-i răsări (sau a-i ieși cuiva) ~na în cap (sau în ceafă) A cheli. 29 sf (Mol; îe) A i se vedea (cuiva) ~na A fi evidentă sărăcia cuiva. 30 sf (Arg; îe) A atinge pe cineva la ~nă A-i da cuiva o lovitură în cap. 31-32 a, av (Care este) strălucitor. 33 sf (Pex) Lumină a lunii (1). 34 sf Suprafață a lunii (1) pe care are loc aselenizarea Si: sol. 35 sf (Pop; îe) A fi (o) ~ ca ziua Se spune despre o noapte foarte luminoasă. 36 sf (Înv; îs) Boală de (sau din) ~ Somnambulism. 37 sf (Înv; îas) Epilepsie. 38 sf (Îlav) La sau pe, sub, rar în ~ La (sau pe, sub, în) lumina lunii (1). 39 sf (Pop; îe) A se zări de ~ A răsări luna (1). 40 sf (Lpl) Satelit natural al unei planete. 41 sf Imagine a lunii (1) sau simbolurile diverselor faze ale ei imprimate în peceți, în sigilii, pe calendare, pe steaguri etc. 42 sf (Înv) Semilună turcească. 43 sf (Pop; În religiile păgâne; adesea și ca nume propriu) Zeitate feminină. 44 sf (Reg; îs) ~na ochiului (sau ochilor) sau ~na neagră Pupilă. 45 sf (Trs; îs) ~ de inel (sau inel cu ~) Piatră strălucitoare de inel. 46 sf (Bot; reg; îc) ~na-și-Soarele Buruiană-de-nouă-laturi (Ranunculus auricornus). 47 sf (Bot; îrg; îc) ~na-apei Specie de bumbac nedefinită mai îndeaproape. 48 sf (Reg; îs) ~nile fundului Doagă mică. 49 sf (Rar) Argint. 50 sf (Rar; îs) ~na mare (sau mică) Velă. 51 sf lnterval de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (1) în jurul Pământului. 52 sf (Îs) ~ calendaristică Fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a lunii (1), în care e divizat anul calendaristic. 53 sf (Îs) ~ sinodică (îvr, ~ lunară) Lunație (2). 54 sf (Îs) ~ siderală (rar, siderică) Perioadă de revenire a lunii (1) în dreptul aceleiași stele fixe. 55 sf (Îs) ~ zodiacală (sau draconitică, rar, draconică) Interval de timp dintre două treceri succesive ale lunii (1) prin dreptul aceluiași nod (sau prin același punct nodal) al orbitei sale. 56 sf (Îs) ~ anormală (sau anormalistică) Interval de timp necesar lunii (1) pentru a reveni la perigeu. 57 sf (Îs) ~ solară Interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 58 sf (Îs) ~ periodică (sau tropică) Interval de timp corespunzător descrierii de către lună (1) a 360° de longitudine. 59 sf (Ast) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de la 28 până la 31 de zile. 60 sf (Pgn) Interval de timp de aproximativ 30 de zile consecutive. 61 sf (Udp „în”, „după”, „peste” etc. sau „în curs de”) Precizează momentul sau durata acțiunii. 62 sf (Înv; îla) De toată ~na Care apare în fiecare lună (60). 63 sf (Înv; îlav) De ~ Pentru fiecare lună (60). 64 sf (D. plante; îal) Care ajunge la maturitate și rodește în timp de aproximativ o lună (60). 65 sf (D. plante; îal) Care apare și se recoltează timpuriu. 66-67 sf (Îljv) Cu ~na (Care este angajat) cu plată lunară. 68 sf (Îlav) ~ de (rar după) ~ sau din ~ în ~ În fiecare lună (59), în mod neîntrerupt. 69 sf (Înv; îlav) În (sau pe) toată ~na ori în toate ~nile Lunar (9). 70 sf (Îlav) La (o) ~ sau (la două, trei etc. ~ni o dată) O singură dată la interval de o lună (60). 71 sf (Îlav) Până într-o ~ sau până în două (trei etc.) ~ni În curs de o lună, de două (de trei etc.) luni. 72 sf (Îlav) Acum (sau, pop, acu) o ~ (două, trei etc.) Cu o lună, cu două, cu trei etc. sau câteva luni în urmă. 73 sf (Îlav) Cu ~nile Timp de mai multe luni. 74 sf (Pop; îlav) La ~na câinilor (sau a cailor) Niciodată. 75 sf (Îs) ~ de miere Prima lună (60) dintr-o căsătorie. 76 sf (Pex) Perioadă de început a unei căsnicii, considerată a fi cel mai fericit timp din viața celor căsătoriți. 77 sf (Udp „de”) Perioadă de 30 de zile consecutive, considerată sub aspectul conținutului activităților desfășurate în acest timp. 78 sf (Spc; urmat de determinări în genitiv) Perioadă de timp de 30 de zile consecutive, dedicată în mod oficial unor anumite activități. 79 sf (Lpl; determinat prin „întreg”, „de zile”, „de-a rândul”) Timp nedeterminat care cuprinde un număr de luni (59) relativ mare. 80 sf (D. femei; îe) A fi (gravidă) într-o ~ (sau în două, trei etc. ~ni) sau a fi gravidă în prima ~ (sau în a doua, în a treia etc. ~) A fi parcurs o perioadă bine determinată din cele nouă luni (59) de sarcină. 81 sf (Reg; îe) A nu fi de ~nile toate A nu fi născut la termen. 82 sf (Pop; îe) A fi în șapte ~ni sau a-i lipsi (cuiva) o ~ A fi arțăgos. 83 sf (Pop; șîs ~na femeilor) Menstruație.

zăuăt s [At: CIAUȘANU, V. 211 / V: zaot / Pl: ? / E: ns cf zăpăi] (Reg; d. câini; îe) A pune ~ A lătra întruna.

țahăt [At: LEXIC REG. 32 / V: ~ă sf, ~hot sn, ~hotă sf / E: țah + -et] (Olt) 1 sn Lătrat continuu și insistent al câinelui. 2 av (Îe) A se ține ~ă (după cineva) A urmări lătrând continuu și cu insistență.

hămăială sf [At: VLAHUȚĂ, CL. 57 / Pl: ~ieli / E: hămăi + -eală] 1 Hămăire (1). 2 Lătrare. 3 Lătrat concomitent, gălăgios, al mai multor câini.

LĂTRAT s. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrătură, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (Un ~ de câine.)

LĂTRAT ~uri n. 1) v. A LĂTRA. 2) Strigăt caracteristic speciei, scos mai ales de câini; hămăit. [Sil. lă-trat] /v. a lătra

cităi, cităiesc, vb. tranz. – (reg.) A face pe cineva să tacă, să se liniștească (Breb, Călinești): „Cânele prinde a lătra cătă Fata Pădurii. Io am cităit câinele” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 98; Mara). – Din cit + suf. -ăi.

cităí, cităiesc, v.t. (reg.) A face pe cineva să tacă, să se liniștească: „Cânele prinde a lătra cătă Fata Pădurii. Io am cităit câinele” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 98). – Din cit + suf. -ăi.

amuțà v. a ațâța (câinii). [Lat. AD MUTIRE, a mârăi ca câinii, de unde a-i excita imitându-le lătratul].

lătra [At: MARDARIE, L. 165/11 / Pzi: 3 latră, (reg) ~rează / E: ml latrare] 1-2 vti (D. câini, vulpi, lupi etc.) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei, (în semn de amenințare Si: a hămăi, (pop) a bate. 3 vi (Pop; îe) A ~ în lună A fi un om incapabil. 4 vi (Pop; îe) A ~ (ca câinii) la lună (sau la stele ori, rar, în vânt) A vorbi fără rost. 5 vi (Îae) A vorbi de rău. 6-7 vti A bârfi (pe cineva). 8 vt A ataca pe cineva străin. 9 vt A vorbi mult fără rost Si: a flecări. 10 vt A vorbi de rău pe cineva Si: a calomnia, a minți. 11 vt (Rar) A țipa de durere sau de disperare Si: a urla. 12 vt (Rar) A pufni. 13-14 vti A bate la cap (pe cineva) Si: a cicăli. 15 vi (Îvr) A sta la pândă.

limbuși vi [At: COMAN, GL. / Pzi: ~șesc / E: limbă] (Reg; mai ales d. câini) 1 A-i umbla limba în gură. 2 A lătra.

A BATE bat 1. tranz. 1) A da lovituri (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) unui om sau unui animal. ~ calul să meargă. ~ peste obraji. ◊ ~ măr a bate foarte tare (pe cineva). ~ palma cu cineva a da mâna cu cineva pentru a cădea de acord într-o tranzacție. Bătut în cap prost, țicnit. ~ capul cuiva (sau ~ pe cineva la cap) a cicăli; a necăji întruna pe cineva. A-și ~ capul cu ceva a-și frământa mintea. ~ la ochi a atrage atenția; a fi suspect. A-și ~ gura degeaba (sau în vânt) a vorbi în zadar. A-și ~ joc de cineva a necinsti pe cineva; a batjocori pe cineva. A-l ~ pe cineva gândul (sau mintea) a se gândi insistent la ceva. 2) A lovi repetat un obiect, un material cu un instrument în diverse scopuri (pentru a-l prelucra, a-l ascuți, a-l înfige în ceva etc.). ~ frișca. ◊ Bate fierul până-i (sau cât îi) cald acționează până nu-i târziui. ~ bani a fabrica monede. 3) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a birui; a învinge. 4) A lovi ușor cu palma umărul, spatele cuiva, pentru a-i atrage atenția sau pentru a-i arăta bunăvoința. 5) (toba, toaca etc.) A face să răsune. * ~ toba a răspândi zvonuri; a nu păstra secret. 6) (covoare, haine etc.) A curăța de praf (lovind repetat cu un băț, cu bătătorul etc.). 7) (suprafețe, terenuri etc.) A îndesa pentru a face drept și neted; a bătători; a bătuci; a tăpși. 8) A lovi ca să cadă de pe copac. ~ nucile. ◊ ~ tactul (sau măsura) a marca tactul unei bucăți muzicale prin lovirea ușoară a unui obiect cu mâna. ~ drumurile (sau podurile) a umbla fără rost; a hoinări; a vagabonda. ~ pasul pe loc a nu realiza nici un progres într-o acțiune. ~ câmpii a vorbi fără nici o legătură logică; a vorbi aiurea. ~ mătănii a face mătănii. 9) (la războiul de țesut) A presa cu spata firele de băteală. 2. intranz. 1) A lovi o dată sau repetat în ceva (la poartă, la ușă etc.). ~ la fereastră. ◊ ~ la ușa cuiva a veni la cineva spre a-i cere ajutor material. 2) A lovi, a mișca repetat o parte a corpului. ~ din picioare. ◊ ~ din palme a aplauda. Cât ai bate din palme foarte repede, într-o clipă. ~ din picior a) a lovi cu piciorul în pământ; b) a se răsti; a porunci. ~ din buze a rămâne înșelat în așteptările sale. 3) (despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (făcând stricăciuni în agricultură). 4) (despre vânt) A purta curenții de aer; a sufla. 5) A face aluzie (critică) la ceva. 6) (despre inimă, puls) A-și intensifica bătăile; a se mișca neregulat (din cauza unei emoții, a unui efort sau a unei boli); a palpita; a zvâcni. 7) (despre clopote, ceasornice etc.) A emite sunete ritmice. 8) reg. (despre câini) A scoate sunete caracteristice speciei; a hămăi; a lătra. 9) (despre Soare, Lună) A atrage cu razele, răspândind lumină, căldură. 10) (despre armele de foc) A trimite proiectilul până într-un anumit loc. 11) (despre culori) A avea o nuanță de... /<lat. batt[u]ere

hămăi vi [At: SADOVEANU, SĂM. II, 261 / V: ~mui, hâmâi / Pzi: p 3 ~ește și hămăie / E: ham⁴] (D. câini) 1 A emite în mod repetat sunetul „ham”. 2 A lătra.

A HĂMĂI pers. 3 hămăie intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a face „ham-ham”; a lătra. 2) fig. fam. peior. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton de ceartă); a lătra. /ham + suf. ~ăi

LĂTRA vb. a hămăi, (pop.) a bate, (reg.) a blehăi, (prin Ban.) a puidăi, (Mold.) a zăpăi. (Câinii ~.)

cățel m. 1. câine mic: cu cățel și cu purcel, cu tot ce are; 2 puiu de fiară: căței de vulpe; 3. cățelu-pământului, animal mărunt (mai mic de 25 cm.), din ordinul rozătoarelor, vioiu și sprinten, din a cărui blană se fac căptușeli (Spermophilus citilus): în codrii adânci cățelu-pământului tot latră EM.; 4. oul sau puiul de albină; 5. bulbi mici sau fire din rădăcina usturoiului; 6. dinte în broasca ușii sau la rădăcina coasei; 7. Mold. scândurică ale cării crestături opresc bețele ca sulurile răsboiului să nu dea înapoi; 8. pl. bube mici ce se fac în jurul unui absces; 9. fig. lingușitor josnic, [Lat. CATELLUS; sensurile 4, 5 și 8 pornesc dela noțiunea de «puiu de fiară», generalizat; 6 și 7 fac aluziune la colții animalului, iar 9 la firea-i servilă (v. câine)].

oști, paie În SCL, VIII (1957), p. 236-237, VI. Drimba discută interjecția meglenită uoștĭ „strigăt prin care gonim câinii” și atrage atenția asupra faptului că această interjecție a existat și în dacoromînă. Autorul o explică prin turc. oșt, hoșt, ușt cu același înțeles. Pentru atestarea în turcă, autorul trimite între altele la articolul meu din BL, II (1934), p. 194, unde e vorba de verbul a se ușchi „a o șterge”. Cred că ar fi trebuit să se oprească și asupra etimologiei propuse de mine pentru acest cuvînt: țig. ušt-, perf. uštyom, imper. ušti „a se ridica”, deoarece atît forma, cît și înțelesul sînt destul de aproape de interjecția turcească. Chiar dacă nu sîntem în stare să stabilim o legătură între cele două cuvinte, cred că e necesar să semnalăm existența lor. Mai adaug că nu există și în bulgărește РСЪКЕ nu-l inserează, dar Турско-български речник, Sofia, 1952, s.v. hoșt, dă traducerea ощ ! (за пъдене куче). Problema se complică încă prin faptul că și franceza cunoaște ceva similar : ouste, adesea în asociație cu aller (allez, ouste! „șterge-o !”). La Quillet, s.v., se găsește : ouste ou *oust ! „interj. pour stimuler ou chasser vivement quelqu'un”. L. Sainéan, în Le longage parisien au XIX^e siècle, Paris, 1920, p. 356, serie houste („”prononcé ouste !*), „cri pour chasser un chien ou un autre animal importun et, par dérision, un homme”. Asemănarea e prea mare pentru ca să credem într-o întîmplare. Sainéan explică cuvîntul francez ca un „termen imitativ”. Nu am la îndemînă mijloacele pentru a vedea care e etimologia în turcește, dar mi se pare că toate cuvintele citate trebuie să provină dintr-o sursă unică. În sfîrșit, trebuie să mai semnalez un amănunt care contribuie la complicarea situației : engleza are un verb to oust „a da afară”, de origine franceză și anume din forma care stă la baza fr. ôter (explicat, după mine în mod nesatisfăcător, din lat. obstare). O a doua coincidență interesantă. În continuarea citatului inserat mai sus, Sainéan reproduce pe dHautel care în Dictionnaire du bas-langage, Paris, 1808, serie : „houste à la paille ! espèce d'interjection impérative et très incivile par laquelle on enjoint à quelqu'un de se retirer au plus vite d'un lieu ou d'uneplace dont il s'est emparé mal à propos ; à la paille ! terme de soldat qui se dit quand l'exercice est fini et qui équivaut à allez-vous-en, allez vous reposer”^{1 [1]}. Și aici putem alătura o expresie romînească foarte asemănătoare : la paie ! se spune vulgar cuiva căruia vrei să-i închizi gura, pe care vrei să-l faci să stea de-o parte. Explicația o pot da cu toată siguranța, deoarece am auzit adesea strigîndu-se la cîini nea la paie ! (BPh, V (1938), p. 170; vezi și lorgu Iordan, în aceeași revistă, p. 182), atunci cînd prezența lor deranjează, fie că latră pe cineva pe care vrem să-l primim bine, fie că se înghesuie la mîncare sau cască cu zgomot. Aici nu e deci nici o legătură cu armata. Cînd am redactat articolul din BPh, V, nu mi-a dat în gînd să explic prezența cuvîntului paie, atât mi s-a părut de naturală : cîinii își fac culcușul în șirele de paie, care se află în general în dosul casei (vezi și mai sus, 8. v. cuș). Nu mă gîndesc să pun la îndoială informația dată de d'Hautel cu privire la întrebuințarea expresiei à la paille printre soldați. Dar mă întreb dacă la origine ea nu s-a aplicat și în Franța tot pentru cîini. O expresie similară, este la oase ! , întrebuințată întîi pentru a goni cîinii, apoi și pentru a huidui un om (la București, în copilăria mea, am auzit zicîndu-se huo la Oase, că-i mai bănoase !).