Definiția cu ID-ul 953811:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

colindá, colind, (corinda), vb. intranz. – 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde: „În seara de Crăciun, după ce înserează, copiii încep a colinda. Ca dar primesc mere, nuci, alune etc. Mai târziu, vin flăcăii, apoi fetele, ba chiar și oamenii bătrâni umblă a colinda, stând sub geamul luminat și de acolo colindă. La miezul nopții se face la biserică serviciul dumnezeiesc, luând parte aproape toți locuitorii comunei. După săvârșirea lui, se continuă colindatul până în zorii zilei. Asemenea, umblă cu colinda și lăutarii, iar copiii toată săptămâna umblă cu steaua. (...) În seara de Crăciun, tot satul e în fierbere de mulțimea colindătorilor și de lătratul câinilor” (Bârlea, 1924, II: 473). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. corinda (Apșa de Jos). 2. A călători, a vizita. – Din colindă (MDA).