lătrător, ~oare [At: MARDARIE, L. 165/10 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: lătra + -ător] 1-2 a (D. câini) Care latră (1-2). 3 sm Tun. 4 sm (Dep; d. oameni) Persoană care vorbește mult și fără rost Si: cicălitor, plictisitor. 5 a (D. felul de a vorbi al oamenilor) Asemănător cu un lătrat Si: sacadat, strident. 6 sm Câine. 7 sm (Reg) Persoană care strigă darurile la nuntă. 8 sf (Fig) Gură.