VID² ~uri n. Spațiu fără aer; gol; vacuum. /<fr. vide

PENETRANT, -Ă, penetranți, -te, adj. (Franțuzism) Care (poate) pătrunde; pătrunzător. Trenul militar e-aici de două sile, Semaforul taie ploaia penetrantă. VINTILĂ, O. 11. ◊ Fig. Erau ultimele zile ale toamnei, cîmpiile goale, aerul trist, pustiu... Ei pășeau singuri, în această melancolie penetrantă a naturii. VLAHUȚĂ, O. AL. II 153. ♦ (Despre mirosuri) Ascuțit, intens, violent, puternic.

GOL², GOALĂ, (I) goi, goale, adj., (II) goluri, s. n. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care nu are pe corp (sau pe o parte a corpului) nici un fel de îmbrăcăminte. V. dezbrăcat, nud, desculț. ◊ Expr. (A fi) cu coatele goale = a) (a fi) cu haina ruptă în coate; b) (a fi îmbrăcat) sărăcăcios; (a fi) sărac. Adevărul gol (-goluț) = adevăr spus direct, fără menajamente; adevăr evident, care nu poate fi negat. Minciună goală = minciună evidentă. ♦ Care are haine puține, care este sărăcăcios (sau prea ușor) îmbrăcat; p. ext. sărac. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) gol = a jefui (pe cineva) de tot ce are. ♦ (Despre păsări sau alte animale) Golaș (1). ♦ (Despre copaci, crengi) Care este lipsit de frunze. ♦ (Despre pereți) Care nu are agățat sau lipit nimic pe el. 2. (Despre suprafețe, terenuri, regiuni) Care nu este acoperit cu vegetație, cu case etc. sau care este fără ființe, pustiu. ♦ Care nu are acoperiș sau nu este acoperit. ◊ Expr. Sub cerul gol = a) fără adăpost; b) afară, în aer liber. Pe pământul gol sau pe scândura goală = fără așternut, direct pe pământ sau pe scândurile patului. 3. (Despre alimente) Care nu este asociat, combinat cu nimic altceva; simplu. Pâine goală. 4. (Despre recipiente, spații închise etc.) Care nu conține nimic înăuntru; deșert. ◊ (Substantivat) Sună a gol. ◊ Expr. Cu mâna goală = a) fără nici un dar, fără nici un ban; b) care nu are (sau neavând) nici o armă asupra sa. Pe inima goală sau pe stomacul gol = fără să fi mâncat ceva înainte; pe nemâncate. ♦ (Despre corpuri) Care are o cavitate în interior. 5. Fig. Care este fără temei, fără fond; neîntemeiat. II. S. n. Spațiu liber, cavitate (în interiorul unui corp); vid. ◊ Gol de aer = zonă din atmosferă unde o aeronavă întâlnește un curent de aer descendent. Gol de producție = stagnare temporară a producției. ◊ Loc. adv. În gol = a) în abis sau prin aer (îndreptându-se cu viteză în jos); b) cu privirea fixă, fără țintă; c) fără folos, zadarnic. ◊ Expr. A umple un gol = a completa o lipsă, a satisface o nevoie reală. A simți un gol la (sau în) stomac = a avea o senzație neplăcută de la stomac din cauza foamei. A (se) da de gol = a (se) trăda, a (se) demasca. (În superstiții) A(-i) ieși (cuiva) cu gol(ul) = a ieși înaintea cuiva cu un vas gol (prevestindu-i prin aceasta un insucces). ♦ Loc lipsit de vegetație, de așezări. – Din sl. golŭ.

GOL DE AER zonă din atmosfera terestră în care o aeronavă întălnește un curent de aer descendent puternic.

GOL², GOALĂ, (I) goi, goale, adj., (II) goluri, s. n. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care nu are pe corp (sau pe o parte a corpului) niciun fel de îmbrăcăminte. ◊ Expr. (A fi) cu coatele goale = a) (a fi) cu haina ruptă în coate; b) (a fi îmbrăcat) sărăcăcios; (a fi) sărac. Adevărul gol (-goluț) = adevăr spus direct, fără menajamente; adevăr evident, de necontestat. Minciună goală = minciună evidentă. ♦ Care are haine puține, care este sărăcăcios (sau prea ușor) îmbrăcat; p. ext. sărac. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) gol = a jefui (pe cineva) de tot ce are. ♦ (Despre păsări sau alte animale) Golaș (1). ♦ (Despre copaci, crengi) Care este lipsit de frunze. ♦ (Despre pereți) Care nu are agățat sau lipit nimic pe el. 2. (Despre suprafețe, terenuri, regiuni) Care nu este acoperit cu vegetație, cu case etc. sau care este fără ființe, pustiu. ♦ Care nu are acoperiș sau nu este acoperit. ◊ Expr. Sub cerul gol = a) fără adăpost; b) afară, în aer liber. Pe pământul gol sau pe scândura goală = fără așternut, direct pe pământ sau pe scândurile patului. 3. (Despre alimente) Care nu este asociat, combinat cu nimic altceva; simplu. Pâine goală. 4. (Despre recipiente, spații închise etc.) Care nu conține nimic în interior; deșert. ◊ (Substantivat) Sună a gol. ◊ Expr. Cu mâna goală = a) fără niciun dar, fără niciun ban; b) care nu are (sau neavând) nicio armă asupra sa. Pe inima goală sau pe stomacul gol = fără să fi mâncat ceva înainte; pe nemâncate. ♦ (Despre corpuri) Care are o cavitate în interior. 5. Fig. Care este fără temei, fără fond; neîntemeiat. II. S. n. Spațiu liber, cavitate (în interiorul unui corp); vid. ◊ Gol de aer = zonă din atmosferă unde o aeronavă întâlnește un curent de aer descendent. Gol de producție = stagnare temporară a producției. ◊ Loc. adv. În gol = a) în abis sau prin aer (îndreptându-se cu viteza în jos); b) cu privirea fixă, fără țintă; c) fără folos, zadarnic. ◊ Expr. A umple un gol = a completa o lipsă, a satisface o nevoie reală. A simți un gol la (sau în) stomac = a avea o senzație neplăcută de la stomac din cauza foamei. A (se) da de gol = a (se) trăda, a (se) demasca. (În supersțiții) A(-i) ieși (cuiva) cu gol(ul) = a ieși înaintea cuiva cu un vas gol (prevestindu-i prin aceasta un insucces). ♦ Loc lipsit de vegetație, de așezări. – Din sl. golŭ.

GOL², goluri, s. n. Spațiu liber; vid. Acest zid [de munți] neregulat și larg stăpînea valea Dîmboviței și de pe el privirea cădea în gol și în prăpastie. GALACTION, O. I 346. În golul înalt de sub picioarele mele, se întindea spre răsărit noianul fără hotar al munților pitici. HOGAȘ, M. N. 165. O floare dacă naște și-ndată dacă moare, Se face în grădină un gol pentru o floare? MACEDONSKI, O. I 48. ◊ Fig. Amîndoi simțeau în sufletul lor un gol chinuitor. BART, E. 182. Deodată mi se făcu gol în cap și nu mai gîndii nimic. VLAHUȚĂ, N. 169. Se-ntinde-n umbra nopții un cîmp nemărginit, Pustiu și trist ca golul ce lasă-n urma lor, În inimi iubitoare, iubiții care mor. ALECSANDRI, P. III 79. ◊ Golul ferestrei sau al ușii = spațiul liber care se lasă în perete pentru a se așeza acolo o fereastră, o ușă. Gol de aer = zonă din atmosferă unde avionul întîlnește curentul descendent. (În economia capitalistă) Gol de producție = stagnare temporară a producției datorită deficiențelor de organizare, lipsei de materii prime etc. ◊ Loc. adv. În gol = a) (pe lîngă verbele «a sări», «a se arunca», «a se prăbuși» etc.) în aer (cînd se străbate o distanță oarecare pînă la pămînt); în prăpastie. (Fig.) Eram singur, în gol, atîrnat ca și cînd îmi căzuse o scară de subt picioare. CAMIL PETRESCU, U. N. 230; b) (adesea pe lîngă verbele «a se uita», «a privi») cu privirea fixă, fără a avea un obiect precis, fără țintă. În zdruncinăturile trăsurii, în scrîșnirile arcurilor ruginite, cu ochii în gol, cu fața plină de un zîmbet de vis, se gîndea la ființele iubite rămase la casa bătrînească. SADOVEANU, O. IV 5. Bologa se pomeni singur, pironit în același loc, cu ochii în gol, uluit de vedenii. REBREANU, P. S. 79; c) fără folos, zadarnic. Pe unde se ducea, tot în gol îmbla. CREANGĂ, P. 144. ◊ Expr. A umple un gol = a completa o lipsă. (Fig.) M-am apropiat de dulapurile de cărți, căutînd ceva care să-mi umple golul acelui ceas. SADOVEANU, E. 5. A simți un gol la stomac = a simți foame. A (se) da de gol = a (se) da pe față, a (se) trăda. Se temea că mai curînd ori mai tîrziu se va da de gol și nu numai va strica toată treaba, dar își va băga totodată și capul în primejdie. SLAVICI, O. I 186. Ochii și sprincenile Fac toate pricinile... Și cu foc și cu pîrjol Pe amor îl dau de gol. ALECSANDRI, T. I 126. (În superstiții) A(-i) ieși (cuiva) cu gol(ul) = a ieși înaintea cuiva cu un vas gol, prevestind un insucces sau ghinion. ♦ Loc lipsit de vegetație, mai ales de copaci. Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară, Ca pe un gol de munte o stîncă solitară. ALECSANDRI, P. III 281.

BAIE¹, băi, s. f. I. 1. Cufundare a trupului în apă (în scop igienic, fiind însoțită de spălarea corpului, sau în scop curativ); îmbăiere. V. scăldare. A face baie. Costum de baie. ◊ (Metaforic) La poduri au să iasă dedesubt Bălaurii cu capetele șapte... Dar am să fac în sîngele lor baie. BENIUC, V. 72. ♦ Baie de aburi = expunere a trupului la acțiunea vaporilor de apă sau a aerului umed încălzit. Baie de soare = expunere a trupului (gol) la acțiunea razelor solare. Baie de aer = expunere a trupului (gol) la acțiunea aerului (în aer liber sau în stabilimente amenajate anume pentru aceasta). 2. Cada (sau putina) în care se îmbăiază cineva. Mi-am cumpărat o baie de zinc. 3. Apa în care cineva se îmbăiază. Trecu înainte, poruncind să i se încălzească baia. DUMITRIU, B. F. 91. I se părea numai că-n luciul băii, plină de lăcrîmele ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. EMINESCU, N. 28. ◊ (Poetic) Ca dintr-o baie de sînge soarele ieșea din mare, înroșind marginea norului sub care se strecura grăbit. CAZABAN, V. 23. În baie te-oi îmbăia, Cu tine că m-oi scălda, în baie de lapte dulce, D-aicea nu te-i mai duce. TEODORESCU, P. P. 89. ◊ Expr. Cald ca în baie = foarte cald. Baie de sînge = vărsare (mare) de sînge, măcel. 4. Stabiliment public amenajat pentru îmbăiat, prevăzut cu instalații de aburi sau aer cald, dușuri etc. Ceva mai sus, dincolo de schitul Lainici, se văd urmele unor băi romane și ale unui drum de piatră, tot de pe vremile acelea. VLAHUȚĂ, O. AL. I 133. ♦ Cameră într-o locuință particulară, prevăzută cu instalația necesară pentru îmbăiat. 6. Recipient de lemn, de metal sau de alt material, în care se pune un lichid (apă, ulei, diferite soluții, metale topite etc.) în vederea unor operații industriale sau chimice; p. ext. lichidul însuși, soluția, metalul topit etc. în care se fac asemenea operații. Baie metalică. Baie de galvanizare. Baie de developare. 7. (Numai la pl.) Nume generic dat localităților în care se găsesc izvoare de ape termale sau minerale cu proprietăți curative; stațiune balneară. Sînt trimis la băi. Băile Herculane. ▭ Însoțisem pe tată-meu la băile de la Balta Albă. ODOBESCU, S. III 21.

NIVELĂ, nivele, s. f. Instrument format dintr-un tub umplut cu un lichid în care s-a lăsat un spațiu gol (bulă de aer) și care servește la stabilirea poziției orizontale a suprafețelor sau a dreptelor; cumpănă. Statul nostru se clătește încă nestatornic, întocmai ca picătura de argint viu ce nu și-a găsit încă echilibrul sub țeava de sticlă a unei nivele. ODOBESCU, S. III 335.

VÂNT ~uri n. 1) Mișcare naturală a maselor de aer, provocată de diferența de temperatură și presiune atmosferică dintre două regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazăzi. ◊ A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorbă-n ~ vorbă fără rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul în buzunare (sau prin pungă) a nu avea nici o para chioară; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii în ~ a cheltui bani fără rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se împrăștia; a se pierde; a dispărea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situații, fără a ține seama de principii. A se da în ~ după cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-și face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificială (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a îmbrânci, a da afară pe cineva; c) a accelera o acțiune. A-și lua ~ a o porni cu viteză. 2) Înveliș gazos care înconjoară Pământul; atmosferă; aer. ◊ În ~ a) în gol; b) în zadar, fără nici un rost; c) în sus. /<lat. ventus

GOL¹ goală (goi, goale) 1) (despre persoane) Care nu are nici o haină pe el; fără îmbrăcăminte; neîmbrăcat; nud; dezbrăcat. * Cu capul ~ cu capul descoperit. Cu picioarele goale fără încălțăminte în picioare; desculț. Cu pielea goală fără nici o haină. Cu coatele goale a) cu haina ruptă la coate; b) îmbrăcat sărăcăcios. Adevărul ~(-goluț) adevărul așa cum este el în realitate; adevărul pur. Minciună goală minciună evidentă. 2) Care nu are (în măsură suficientă) ceea ce-i trebuie; sărac. Odaie goală. ◊ Sub cerul ~ a) în aer liber; b) fără adăpost. A fi ~ pistol (sau pușcă) a fi lipsit de orice mijloace de existență. A lăsa ~ a lipsi de tot ce are. 3) (despre arbori și despre arbuști) Care este fără frunze; desfrunzit; golaș. 4) (despre regiuni, suprafețe) Care este lipsit de vegetație și de populație; pustiu. 5) (despre puii de păsări) Care este fără pene; golaș. 6) Care nu este acoperit; fără așternut. Pe podeaua goală. Pe pământul ~. 7) (despre alimente) Care nu este însoțit de alt aliment (la mâncare); fără altceva. A mânca pâine goală. 8) (despre recipiente, spații etc.) Care nu are nimic în interior; deșert. Pahar ~. Geantă goală. ◊ Cu mâna goală a) fără nici un dar; b) fără nici o armă. Pe stomacul ~ (sau pe inima goală) fără să fi mâncat ceva. 9) Care este lipsit de bază reală; fără temei; neîntemeiat. /<sl. golu

EPILEPTIC¹, -Ă, epileptici, -e, adj. Cu caracter de epilepsie, asemănător cu manifestările pricinuite de epilepsie. Un paianjen păros... începu să fugă pe scîndura mesei cu mișcări epileptice. C. PETRESCU, Î. II 90. ◊ (Adverbial) Un tumult asurzitor de glasuri zbucni și mai năprasnic din gloata înfierbîntată. Sute de brațe goale se agitau epileptic în aer. VLAHUȚĂ, O. AL. 149.

MASTIC, masticuri, s. n. 1. Material fluid sau vîscos alcătuit dintr-un amestec de substanțe minerale sau organice, care are proprietatea de a se întări în contact cu aerul; se întrebuințează la umplerea golurilor dintre două piese în contact, la lipire etc. Și oare ce-or să facă boierii cu-atîta mastic? – Spunea vătavu de la Pepeleni c-au să prunduiască cu el șoselele cele nouă. ALECSANDRI, T. I 245. ♦ Preparat vîscos conținînd ceară galbenă, terebentină, seu și ulei, întrebuințat pentru acoperirea rănilor pomilor (în cazul altoirii, al unei lovituri etc.). 2. Suc rășinos aromatic care se scurge din tăieturile făcute în trunchiul și ramurile unui arbust (Lentiscus) din Asia și care servește la fabricarea masticii, a anumitor lacuri etc; sacîz.

NUDISM s.n. 1. Expunere la soare (în scop terapeutic) a corpului gol. 2. Teorie care preconizează viața în aer liber și practicarea sporturilor complet dezbrăcat. [< fr. nudisme].

NUDISM s. n. 1. expunere la soare (în scop terapeutic) a corpului gol. 2. teorie care preconizează viața în aer liber și practicarea sporturilor complet dezbrăcat. (< fr. nudisme)

vid a. gol. ║ spațiu ce nu conține nici aer nici vapori; a face vidul, a scoate aerul cu ajutorul mașinei pneumatice sau almiterea.

VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.

GOL² ~uri n. 1) Spațiu liber; vid. * În ~ în aer; nesusținut. ~ de aer zonă din atmosferă care conține curenți de aer descendenți ce influențează zborul avioanelor. A privi (sau a se uita) în ~ a avea privirea absentă; a privi fără de țintă. A simți un ~ la stomac a simți foame. 2) Loc lipsit de vegetație și de populație. 3) Lipsă a unor elemente necesare (pentru integritatea unui lucru); lacună. Texte cu multe ~uri. ◊ A umple un ~ a completa o lipsă. A (se) da de ~ a (se) demasca. /<sl. golu

LUFTA vb. I. intr. (Sport) A lovi cu piciorul în gol; a comite un luft (2). [Cf. germ. Luft – aer].

amfibiu a. Zool. care trăiește pe uscat și în apă. ║ m. 1. animal amfibiu; 2. pl. amfibii, vertebrate cu sânge rece și pielea goală, putând trăi alternativ în apă și în aer, ca broasca; 3. fig. care exercită mai multe profesiuni, câre își schimbă adesea părerea.

VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea niciun ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.

nudism sn [At: DM / E: fr nudisme] 1-2 Expunere (în scop terapeutic) a corpului gol la soare. 3 Doctrină care preconizează viața în aer liber, practicarea sporturilor complet dezbrăcat.

BAIE¹, băi, s. f. I. 1. Cufundare a corpului în apă, în scop igienic sau curativ; îmbăiere. V. scăldare. 2. Cada sau putina în care cineva se îmbăiază. ♦ Apa în care cineva se îmbăiază. ◊ Expr. Baie de sînge = vărsare de sînge; măcel. ♦ Stabiliment public cu instalații speciale servind pentru îmbăiere; încăpere special amenajată pentru îmbăiere. 3. Expunerea corpului (gol) la acțiunea vaporilor de apă, a soarelui, a aerului etc., în scop igienic sau curativ. 4. Recipient în care se pune un lichid, o soluție etc. în vederea unor operații industriale sau chimice; lichidul, soluția etc. în care se fac asemenea operații. II. (La pl.) Nume dat localităților în care se găsesc izvoare de apă termală sau minerală cu proprietăți curative. – Lat. *baneum (v. sl. banja).

*vid, -ă adj. (fr. vide). Gol în ăuntru. Fiz. Din care s’a scos aeru pin ajutoru mașiniĭ pneŭmatice: butelie vidă. S. n., pl. urĭ. Spațiŭ fără aer.

BULĂ¹, bule, s. f. 1. (Determinat prin «de aer», «de gaz») Bășică (de aer, de gaz). 2. Sferă de metal sau de sticlă (goală în interior); glob. Sub bula care se balansează există discul cu nisip. SAHIA, U.R.S.S. 57. 3. Formație de aspect chistic, dar cu conținut seros, la nivelul pielii. Împrejurul vaselor de sînge sclerozate se formează numeroase bule sau grăunțe de calcar.

BAIE băi f. 1) Cufundare a corpului în apă (caldă), în alt lichid sau într-o substanță pulverulentă (cu scop igienic, curativ sau din plăcere). A face ~. 2) Apă (sau alt lichid) folosită pentru îmbăiat; scăldătoare. * ~ de sânge a) cantitate mare de sânge, pierdută de cineva; b) vărsare de sânge; măcel. 3) Clădire sau încăpere special amenajată pentru îmbăiat. ~ publică. 4) Vas mare pentru îmbăiat; cadă. A se spăla în ~. 5) Expunere a corpului (gol) la acțiunea diferitor factori externi (în scopuri curative). ~ de aer. ~ de soare. 6) la pl. Localitate având izvoare cu ape termale sau minerale bune pentru tratamentul diferitelor boli; stațiune balneară. A pleca la băi. 7) Recipient servind la efectuarea diferitelor operații tehnice sau chimice cu ajutorul unor lichide și soluții. 8) Lichid sau soluție chimică folosite pentru efectuarea unor asemenea operații. ~ de galvanizare. ~ de developare. [Art. baia; G.-D. băii; Sil. ba-ie] /<sl. banja

rar, -ă adj. (lat. rarus, rar, it. raro, rado, pv. rar, sp. pg. raro, ralo). Care nu e des, care nu e nicĭ compact, nicĭ dens, care are spațiĭ goale: o pădure rară, o populațiune rară, o pînză rară, aeru e maĭ rar de cît apa. Care nu se vede, care nu se arată des: ai devenit rar de cînd te-aĭ îmbogățit, cerbiĭ îs rarĭ astăzĭ. Care se întîmplă la intervale depărtate: astăzĭ războaĭele-s maĭ rare de cît în vechime. Neobișnuit, extraordinar, excepțional în merit orĭ în calitate: Dante a fost un om rar, o frumuseță rară. Adv. La intervale: grîŭ răsărit rar, rar viĭ pe la noĭ. A o lua (a o porni, a pleca) rara-rara (Iron.), a te depărta cu pașĭ rarĭ: după ce ĭ-am tras o mustrare, a luat-o rara-rara spre casă.

vid, ~ă [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: vizi, ~e / E: fr vide] 1 a (D. spații, recipiente etc.) Care nu conține nimic sesizabil, vizibil, nici un corp solid sau lichid Si: gol¹ (23). 2 a (Mat; îs) Mulțime ~ă Mulțime care nu conține nici un element. 3 a (Flz; d. spațiu) Despre care se presupune că nu este ocupat de materie. 4 a (Fiz; d. spații închise) Care nu conține materie ponderală Si: (ltî) vacuu. 5 a (Fig; udp „de”) Lipsit de gânduri, de idei, de sentimente. 6 a (Fig; d. ochi) Lipsit de expresie. 7 a (D. idei, noțiuni etc.) Care este lipsit de semnificație, de conținut. 8 a (D. locuri sau așezări omenești) Care nu este populat Si: pustiu. 9 sn (Flz) Spațiu despre care se presupune că nu este ocupat de materie. 10 sn (Fiz) Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate Si: vacuum (1). 11 sn Stare de rarefiere a unui gaz, realizată într-un spațiu închis Si: vacuum (2). 12 sn (Îs) ~ barometric Vid (11) din spațiul de deasupra mercurului într-un barometru cu mercur. 13 sn Spațiu dintre corpurile cerești în care nu se află particule materiale. 14 sn (Rar) Pustiu. 15 sn (Îe) A face ~ în jurul său A îndepărta pe oricine din preajma sa. 16 sn (Îe) A face ~ în sinea lui A nu se mai gândi la nimic. 17 sn Spațiu gol privit de la înălțime. 18 sn (Îlav) În ~ Suspendat în aer. 19 sn (Pe lângă verbul „a privi”; îal) Fără țintă. 20 sn (Îal) În zadar. 21 sn Ceea ce lipsește ca un lucru să fie complet Si: lacună. 22 sn (Șîs ~ de putere) Absență a unor partide politice, a unor oameni politici capabili să facă față unei situații. 23 sn (Fig) Absență provocată de dispariția cuiva, resimțită ca o pierdere ireparabilă. 24 sn (Fig) Caracterul a ceea ce este lipsit de valoare. 25 sn (Fig) Caracterul a ceea ce este lipsit de idei, de sentimente, de profunzime. 26 sn (Fig) (Caracterul a) ceea ce este inutil.

NINSOARE s. f. 1. Faptul de a ninge; cădere a zăpezii; (rar) ningere, ninsătură, (regional) ninsă mare. Lovise și niște răcele cu ploi și cu ninsori. m. costin, let. i, 253/6. Lovise ninsoare și un ger mare. n. costin, let. ii, 33/25. l-au lovit o ploaie cu ninsoare, de i-au ținut... vro trei, patru dzili. neculce, l. 107, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., DRLU, LB. O ninsoare îmbelșugată au statornicit iar drum de sanie. ar (1839), 5¹/16, cf. polizu, pontbriant,d. Bătrînul munte albit de ninsori. bolintineanu, ap. ddrf. Am semne că la noapte o să vremuiască, o să fie furtună cu ploaie și ninsoare. conv. Lit. viii, 441. Ninsoare, fulger, gheață, vînt arzător de vară. eminescu, o. i, 94. Începe a bura, apoi o întoarce în lapoviță, pe urmă o dă în frig și ninsoare cum se cade. CREANGĂ, a. 30, cf. DDRF, TDRG. Pînă cînd tot nor, ninsoare, Fără nici o zi cu soare? f, (1903), 13, cf. 159, alexi, w., candrea, f. 350. Orașul, prin ninsoare, noaptea, din pianole va cînta. bacovia, o. 140. Tristeți pustii, molipsitoare... De ce mă urmăriți mereu Și, fie ploaie ori ninsoare, Vă țineți scai de capul meu? topîrceanu, p. o. 144. După acalmii și călduri pripite, năvăliseră în trei rînduri zloate, ninsori și viscole. sadoveanu, o. xii, 683. Apoi, cînd au ajuns pe un platou, a început ninsoarea. v. rom. octombrie 1955, 165. Zăpada ultimei ninsori, subțirică și capricioasă, rîdea soarelui cu miliarde de dinți albi și mărunți. galan, b. ii, 113. Ploi și ninsori și prăpădenie de vreme rea. marian, s. r. ii, 35. Fulguie a ninsoare. pamfile, c. 44. Vine ninsoare cu uomăt. alr i 1 230/257. Astăzi ploaie, mîine ninsoare și poimîine soare. zanne, p. i, 12. Dacă nu e ploaie, fie și ninsoare. id. ib. 51. Pisica cînd se va pune Cu spatele lîngă foc, Frig sau ninsoare ne spune. id. ib. 596. Mii de păsărele zbor: Vine un om fără picioare Și le mănîncă fără gură (Ninsoarea și soarele). gorovei, c. 238. (Fig.) Te văd ca o umbră de-argint strălucită... Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaie de raze, ninsoare de stele. eminescu, o. i, 37. Răstoarne-se cerul, să-ți cadă-mprejur Tăria sfărmată în cioburi de-azur... Stihia, deasupra, să macine-n gușe Ninsori de funingini și ploi de cenușe. topîrceanu, p. o. 156. ◊ loc. adv. Pe ninsoare = în timp ce ninge. Ies pe lună... Plugurile cu plăvani, Ca să are, Pe ninsoare. arghezi, s. p. 121. 2. Zăpadă, (regional) nea² (1), omăt. Să să pogoare ca rooa cuvintele meale, ca ploaia pre troscot și ca ninsoarea pre buruian. biblia (1688), 150²/1. Coboară-se ca roua graiurile mele și ca ninsoarea pe iarbă. heliade, o. ii, 33. Eu răzbăteam iute troieni de ninsori. alecsandri, p. i, 221. Doritul soare Strălucește și dismeardă oceanul de ninsoare. id. ib. III, 10. Manta albă ca ninsoarea. eminescu, n. 29. Sub troiane de ninsoare zace stîncă, zace val. macedonski, o. i, 163. Cu barba și pletele albe ca ninsoarea. n. rev. r. i, nr. 1, 30. Io-s Ileana Cosînzeana Albă, părcă-s de ninsoare. f (1900), 555. La poalele munților acoperiți iarna de ninsoare și vara de codri de brazi. ib. (1906), 27. În parc ninsoarea cade rar. bacovia, o. 11. Sclipește-n ferestre ninsoarea. id. ib. 154. Ninsoarea albă se așternuse peste casele mici, cocoșate, ale mahalalei noastre. v. rom. mai 1954, 142. Afară era lună și căzuse prima zăpadă, un strat de ninsoare, înghețînd lent. barbu, ș. n. 48. Neatins de vînt, De fulg de ninsoaie Și de spic de ploaie. teodorescu, p. p. 68. Iată d-un voinic călare, Alb ca fulgul de ninsoare. id. ib. 453. Era o vreme rea: un sfic de ploaie și altul de ninsoare. șez. vii, 199. ◊ Fig. Stelele sclipeau în aer ca o ninsoare de diamanturi. alecsandri, t. 1 212. Sfărmați statuia goală a Venerei antice, Ardeți acele pînze cu corpuri de ninsori. eminescu, o. i, 60. Caișii zîmbesc sub ninsori. macedonski, o. i, 225. Din cînd în cînd se întorcea spre un domn civil... în redingotă neagră, cu ninsoare de mătreață pe umeri. c. petrescu, î. ii, 72. Vin la geamul meu închis, Ca din basme și din vis... Valuri, ploi, ninsori de fluturi. arghezi, c. o. 69. Iată mîndra giupîneasă, Dochiana cea frumoasă... Sufleca ea mînici albe.. . Și cernea, mări, cernea, Ninsoarea se așternea. alecsandri, p. p. 390. ♦ Fig. Căruntețe. Dar și în părul meu sălbatic A prins ninsoarea firelor de-argint. beniuc, v. 38. Cu toată ninsoarea care-i acoperea creștetul, avea, nu știu cum, o înfățișare haină, dar poate era numai o închipuire. tudoran, p. 37. – pl.: ninsori. – Și: (regional) ninsoaie, linsoare (alr i 1 248/900,1 249/690, 704, 725) s.f. – Nins + suf. -oare.

GOLICIUNE, goliciuni, s. f. 1. Starea omului gol; nuditate; p. ext. părțile goale ale trupului. Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată. EMINESCU, O. I 79. Lumînărică îi aduce stofe bogate, el care n-are decît o haină stremțoasă ce abia îi copere goliciunea trupului. NEGRUZZI, S. I 253. ◊ Fig. Expunînd această mizerie în toată goliciunea ei, autorul a căutat să trezească revolta vie a tuturor acelora pentru care degradarea omului, îndobitocirea lui de către exploatarea capitalistă, constituie o rușine a omenirii. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 2/4. ♦ Starea omului zdrențăros, cu hainele rupte. Mitrea se rușina de goliciunea lui. În docar se afla și doamna Didina. SADOVEANU, M. C. 40. 2. (Rar) Lipsă, gol². Înăuntru, un pat de lemn mizerabil; două scaune de paie... Un aer de goliciune și sărăcie învăluia toate cele. D. ZAMFIRESCU, R. 79.

báie¹ s.f. I 1 Cufundare a (unei părți a) corpului în apă, într-o soluție etc., în scop igienic, curativ, pentru relaxare, divertisment etc.; scăldat, îmbăiere. Vreau să fac o baie. 2 Cadă, vas special în care se pune apă sau un alt lichid pentru îmbăiat; (pop.) feredeu. Mi-am cumpărat o baie mai mare. ◆ Apă, soluție etc. în care se îmbăiază cineva. Nu-mi place baia fierbinte. ◇ Expr. Baie de sînge = a) cantitate mare de sînge pierdut de cineva; b) măcel. Cald ca în baie = foarte cald. (reg.) Tot (sau cam) de-o baie = de aceeași categorie sau de același fel. 3 (și baie publică) Clădire special amenajată și dotată cu instalații pentru îmbăiere. Baia publică s-a închis pentru reparații. ◇ Baie turcească = a) baie caldă de abur, urmată de duș și de masaj; saună; b) clădire special amenajată pentru acest tip de baie. 4 Încăpere (într-o locuință particulară) special amenajată pentru îmbăiere. ◆ Restr. Veceu. ◇ Expr. A se duce la baie = a se duce la veceu. 5 Analog. (cu determ.) Expunere a corpului (gol), în scop igienic sau curativ, la acțiunea apei, a soarelui, a aerului etc. 6 Recipient de lemn, de metal etc. în care se pune mai ales o soluție chimică etc. în vederea unor operații tehnologice sau chimice. ◆ Ext. Lichidul, soluția în care se introduc, pentru a fi tratate chimic, diferite materiale. II (la pl.) Stațiune balneară. Anul acesta, din cauza reumatismului, trebuie să mă duc la băi. • pl. băi. /lat. bannea = balnea.

sec, seacă [At: PO 139/24 / V: (îrg) săc, sacă / Pl: seci smf și (îrg) sece sf / E: ml siccus, -a, -um] 1 a (D. soluri, locuri, terenuri etc.) Care este lipsit de umezeală Si: arid, secetos (5), uscat, (îrg) secățiu (1), (înv) secăcios (1), secățiv (1). 2 a (Pex; d. soluri, locuri, terenuri etc.) Care este puțin productiv (din cauza uscăciunii) Si: nefertil, neproductiv (1), steril, sterp. 3 a (Înv; d. plante și d. animale) Steril. 4 a (Îvr; d. plante) Veșted. 5 a (D. râuri, izvoare etc. sau d. cursurile, albiile lor; d. lacuri, fântâni etc.) Care nu (mai) are apă. 6 a (D. terenuri) Care nu (mai) este impregnat cu apă Si: uscat, (îrg) sterp. 7 a (Îs) Regim ~ Regim de interdicție a băuturilor alcoolice, impus unor bolnavi. 8 a (Înv; lpl; îs) Legume seci Nume generic pentru legume (fasole, mazăre, linte etc.) uscate. 9 a (Înv; îs) Timbru (sau sigiliu) ~ Ștampilă în relief, fără tuș, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială. 10 sn (Îs) Spălare la ~ Tratare a unor materiale sau a unor fibre cu solvenți chimici, fără apă. 11 a (Îs) Tuse seacă Tuse fără expectorație. 12 a (Reg; îls) Boala ai seacă Tuberculoză (pulmonară). 13-14 sn (Îljv) În ~ (Care este) fără flegmă (sunând a gol). 15-16 sn (Îal; pex) (Care este) forțat. 17 av (Îe) A tuși ~ A tuși fără expectorație. 18 a (D. sâni, ugere) Care nu mai secretă lapte. 19 a (Pex; d. femei, animale) Al căror sân, uger nu mai secretă lapte. 20 a (D. ochi) Care nu lăcrimează Si: uscat. 21 av (Pe lângă v „a plânge”) Fără lacrimi. 22 a (D. anotimpuri, vreme, ani sau d. aer, vânturi etc.) Secetos (1). 23 a (Pex; d. anotimpuri, vreme, ani) Secetos (2). 24 a (Îvr; d. îmbăieri) Care se face numai cu aer fiebinte. 25 a (Îrg; d. mâncăruri) Lipsit de sos. 26 a (D. unele alimente) Care nu este însoțit de nimic Si: gol, simplu. 27 av (Indică modul de consumare a băuturilor alcoolice) Fără adaos de apă minerală sau sifon. 28 a (D. vinuri) Care conține o cantitate mică de zahăr. 29 a (Pop; d. gură) Uscat (de sete, de nemâncare). 30 a (Rar; d. buze) Care este cu pielea deshidratată. 31 a (Îrg; d. oameni) Slab. 32 a (Reg; d. oameni sau d. fețele lor) Palid (1). 33 a (Reg; d. oameni) Searbăd¹ (2). 34 a (Îvr; d. părți ale corpului uman) Cu adâncituri (din cauza slăbiciunii). 35 sn (Reg) Partea scobită a corpului (la om și la animale), cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului Si: (pop) deșert, (reg) flămânzare. 36 sn (Reg) Bolta piciorului. 37 a (Reg; d. carne) Macru (1). 38 a (Îrg; d. oameni) Schilod (1). 39 a (D. părți ale corpului) Retezat² (1). 40 a (D. părți ale corpului) Atrofiat² (1). 41 sm (Înv) Paralizat. 42 a (Îe) A avea mână seacă A avea insucces în tot ceea ce întreprinde. 43 a (Udp „de”) Istovit. 44 a (Pop; îs) Vinerea seacă Sărbătoare creștină de dinaintea Paștelui Si: vinerea mare, vinerea patimilor. 45 a (Îs) Post ~ Post în care nu se consumă alimente și nu se beau lichide Si: post negru. 46 sn (De obicei urmat de determinări nume de sărbători religioase) Post³ (1). 47-48 sn (Pop; îljv) De ~ De post. 49 sn (D. zile, săptămâni, luni; îla) De ~ În care se fac rugăciuni și se ține un regim alimentar strict. 50 sn (Îal) Pentru post³ (1). 51 a (Îvp; d. recipiente sau obiecte considerate ca atare) Gol (23). 52 a (Reg; îs) Lună seacă Lună nouă. 53 sn (Îrg; îlav) În ~ Degeaba (1). 54 sn (Reg; îal) În lipsuri. 55 sn (Reg; îal) Fără succes. 56 sn (Reg; îal; pe lângă verbe ca „a sări”, „a călca”, „a arunca” etc.) În aer (când se străbate o distanță oarecare până la pământ) Si: în gol, în prăpastie. 57 sn (Îlav; pe lângă verbe ca „a suna”, „a răsuna”) A ~ Ca un lucru gol. 58 sn (Îe) A înghiți în ~ A înghiți fără a avea ceva în gură, de obicei, ca manifestare a unei stări fiziologice ori sufletești. 59 sn (Pex; îae) A fi nevoit să-și înfrâneze (sau a-și înfrâna) o dorință. 60 sn (Pop; în superstiții) A(-i) ieși cuiva cu ~ A ieși înaintea cuiva cu un vas gol, prevestind prin aceasta un insucces. 61 sn (Reg; îe) A-i merge (cuiva) în ~ A avea (permanent) insuccese. 62 sn (Reg; îe) A da tot în ~ Sec (59). 63 sn (Rar; la jocul de cărți; îe) A juca în ~ A juca de unul singur, fără partener. 64 av (Rar; la jocul de cărți) A plăti ~ A achita potul fără a mai cere în plus. 65 sn (Reg; îe) A fulgera în ~ A fulgera când este timp senin. 66 a (Reg; îs) Gură seacă Persoană care vorbește mult. 67 a (Reg; îe) A-i fi cuiva (sau a avea) gura seacă A se împlini lucrurile nefavorabile prevestite de cineva. 68 a (Reg; d. acțiuni ale oamenilor) Care este fără succesul așteptat. 69 a (Reg; d. arme de foc) Care nu este încărcat. 70 a (D. ape, ținuturi etc.; udp „de”) Lipsit (de ...). 71 sn (Îvr) Lipsă dintr-un total, dintr-un număr complet, dintr-o formație. 72 smf (Reg) Înfometat. 73-74 a (D. fructe sau d. semințe) Care este fără miez (sau cu miezul uscat, nedezvoltat, stricat) Si: (reg) scorburos (3-4). 75 a (Pex; d. plante, în special, d. cereale) Care este fără fruct Si: (reg) secăreț¹. 76 a (Reg; d. varză) Care are căpățâna insuficient formată Si: (reg) sterp. 77 a (Reg; fig; d. muncă sau d. servicii, funcții etc.) Care este fără profit, fără avantaje materiale (suficiente). 78 a (D. sunete, zgomote, voce etc.) Care este scurt și fără rezonanță Si: (îrg) secățiv (4). 79 a (Spt; d. șuturi, lovituri) Care este scurt și fulgerător. 80-81 smf, a (Om) care este lipsit de inteligență, de judecată, de pricepere, de istețime Si: mărginit, prost, prostănac, nătărău, nătâng, (îvp) năuc (1), neajuns², (pop) pălăvatic, (îrg) prostan, prostatic¹, prostănatic, (reg) moroiman, motănos, năgăbui, năsărâmb, nătânt, năbârgeac, năprui, năsâlnic, năvleg (1), năvligos, necălit, opac² (1), paliu³, păhui², pătrășcan, pleoncios, pliurd (1), puncău, prostovol, tanău¹, tanteș, tălășman, tărăntuc (1), tăul, telpiz, tântăit, tontan, tontălan, tontălău, tontolete, tontolog, tontovan, trașcaliu, trencheș, tronc², tut² (1), tutunac. 82 a (D. manifestări ale oamenilor sau d. fețele lor) Care exprimă lipsă de inteligență. 83 a (Fig; d. viață, existență etc., d. acțiuni sau manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de sens. 84 a (D. știință, concepte etc.) Care are un caracter abstract. 85 a (Fig; d. oameni și d. manifestările lor) Lipsit de expresivitate, de sensibilitate, de căldură Si: rece, dur, aspru. 86 a (Îs) Umor ~ Mod de relatare a ceva într-o manieră care nu sugerează ideea de umor, aceasta reieșind însă din legătura neașteptată stabilită între elementele incompatibile, a cărei înțelegere implică un răstimp care, de obicei, atenuează (mult) intensitatea reacției prin râs. 87 a (D. stil) Care este neutru, sobru, concis. 88 a (D. opere de artă, construcții, monumente etc.) Lipsit de ornamente Si: simplu. 89 a Care se adresează strict intelectului. 90 a (Rar; d. manifestări ale oamenilor) Dârz (5).

1) deșért, deșeártă și deșártă adj., pl. deșerte (lat. de-sĕrtus, part. de-serére, a părăsi [serére, a înșira]; fr. désert, sp. desierto. V. serie, dezertor, a-serțiune). Gol, nelocuit, pustiŭ: țară deșeartă. Neplin, vid (nu în înțelesu fizic, adică „fără aer”, ci „fără lichid” orĭ „fără solid”): butelie, cutie deșeartă. Fig. Zadarnic, van, himeric, ireal: speranță, glorie deșeartă. Vanitos: om deșert. În deșert, de geaba, în zadar, în van: în deșert lupțĭ contra dreptățiĭ! S.n., pl. urĭ. Pustie, pustiŭ, țară fără locuitorĭ: Sahara e un deșert. Partea care e supt coaste la corpu animalelor: lovitura dată în deșert produce mare durere (V. ie 2.). Vechĭ. S.n. și f. Deșertăciune.

găoace [At: DOSOFTEI, V. S. 4/2 / V: gheo~, ghioacă, ghio~, sdioacă, zghioacă / P: gă-oa~ / Pl: ~oci / E: nct] 1 sf Coajă tare a oului. 2 (Pfm; îe) A ieși din ~ A scăpa de un rău. 3 sf (Pfm; îae; d. pui; fig, d. oameni) A apărea pe lume. 4 sfs (Pop; îe) A pune palmele ~ A curba și alipi palmele astfel încât să formeze o scobitură. 5 sf (Înv) Mitră. 6 (Pop) Organ genital la femeie Cf zgău. 7 sf Jumătate de coajă de nucă, ghindă, alună etc. 8 sf (Pop) Cămașă sau pleavă a bobului de grâu. 9 sf (Pop; lpl) Valve ale scoicilor. 10 sf (Reg) Nasture. 11 sf (Pop) Gol ce se face în pâine, în brânză etc. din cauza bășicilor de aer care apar în timpul dospirii. 12 sf (Reg) Spațiu în care albinele depun nectarul. 13 sf (Reg) Cămăruță în care stă o singură albină. 14 sf (Reg; la stupărit) Loc în care stă larva. 15 sm (Pop, pbl) Larvă de insectă.

BAIE¹, băi, s. f. I. 1. Scăldat, scaldă, îmbăiere. 2. Cadă, vas special de îmbăiat; feredeu. ♦ Apă de îmbăiat. ◊ Expr. Baie de sânge = cantitate mare de sânge pierdută de cineva; p. ext. măcel. ♦ Clădire cu instalații speciale de îmbăiere; p. restr. încăpere special amenajată pentru îmbăiere. 3. (Urmat de determinări) Expunere a corpului (gol), în scop igienic sau curativ, la acțiunea vaporilor de apă, a soarelui, a aerului etc. 4. Recipient în care se pune un lichid, o soluție chimică etc. în vederea unor operații tehnice; p. ext. lichidul, soluția chimică etc. în care se fac asemenea operații. II. (La pl.) Stațiune balneară. [Pr.: ba-ie] – Lat. bannea (= balnea). Cf. sl. banja.

BAIE¹, băi, s. f. I. 1. Scăldat, îmbăiere. 2. Cadă, vas special de îmbăiat; feredeu. ♦ Apă de îmbăiat. ◊ Expr. Baie de sânge = vărsare mare de sânge, măcel. ♦ Clădire cu instalații speciale de îmbăiere; p. restr. încăpere special amenajată pentru îmbăiere. 3. (Urmat de determinări) Expunere a corpului (gol), în scop igienic sau curativ, la acțiunea vaporilor de apă, a soarelui, a aerului etc. 4. Recipient în care se pune un lichid, o soluție chimică etc. în vederea unor operații tehnice; p. ext. lichidul, soluția chimică etc. în care se fac asemenea operații. II. (La pl.) Stațiune balneară. [Pr.: ba-ie] – Lat. bannea (=balnea). Cf. sl. banja.

baie¹ sf [At: CORESI, ap. HEM 2344 / Pl: băi / E: ml bannea (balnea), cf rs баия] 1 Încăpere special dotată unde se spală cineva Si: (fam) scăldat, îmbăiere, (pop) scaldă, (reg) scăldușă, scăldușcă. 2 Vas special pentru spălat Si: cadă, după, feredeu, scăldătoare. 3 Apă de spălat. 4-5 (Mol; îe) Tot (sau cam) de-o – De aceeași categorie sau de același fel. 6 (Îs) – de sânge Cantitate mare de sânge pierdută de cineva. 7 (Pex; îas) Măcel. 8 (Șîs – publică) Clădire amenajată cu instalații speciale pentru baie¹ (1). 9 (Pan; udt) Expunere a corpului (gol), în scop (igienic sau) curativ, la acțiunea vaporilor de apă, a soarelui, a aerului etc. 10 (Înv; udt) Botez. 11 (Înv) Closet. 12 Recipient de lemn, de metal etc. în care se pune un lichid, o soluție chimică pentru realizarea unor operații tehnice. 13 (Pex) Lichid, soluție de săruri în care se introduc, pentru a fi tratate chimic, diferite materiale. 14 (Lpl) Stațiune balneară.

NUDISM n. 1) Doctrină care promovează ideea vieții în aer liber, nestânjenind corpul cu nici un fel de îmbrăcăminte. 2) Expunere la soare a corpului gol. /<fr. nudisme

OCNIȚĂ, ocnițe, s. f. 1. (Popular) Adîncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. Iaca, laptele l-am pus în pahar, în ocnița sobei, să steie călduț. SADOVEANU, P. S. 183. Noi scoteam mițele de prin ocnițe și cotruțe și le flocăiam și le șmotream dinaintea lui, de le mergea colbul. CREANGĂ, A. 37. ♦ Firidă mică făcută în partea exterioară a zidului unei clădiri, al unei biserici etc., pentru a constitui un element decorativ. 2. Groapă adîncă; hrubă. Stoicea dădu fuga la adăpost într-o ocniță ivită sub deal. GALACTION, O. I 49. Pogorîră întîi pe moartă pe un grătar în acea ocniță foarte adîncă, care erea întocmai ca o ocnă. GORJAN, H. II 49. 3. Spațiu liber, loc gol care se lasă din loc în loc într-o șură etc. pentru a ușura pătrunderea aerului (ca să se usuce plantele). Dacă ovăzul e făcut snopi, se alcătuiește tot în șură cu ocniță. PAMFILE, A. R. 147. Păpușoii....se cosesc după culegere, iar ca să se usuce, se pun pe ocnițe. id. ib. 225.- Pl. și: ocniți (GORJAN, H. IV 111, ȘEZ. XVIII 202).

liber³, ~ă [At: (a. 1741) IORGA, S. D. XII, 41 / V: (îvp) ~băr, (îvr) livăr, (îvr) liver a, av / Pl: ~i, ~e / E: lat liber, fr libre] 1 a (D. oameni sau comunități umane) Care se bucură de libertate (1) Si: (înv) liberat² (1), (îvp) slobod. 2 a Care nu depinde juridic, economic, politic etc. de altcineva. 3 a Care are drepturi politice și cetățenești depline. 4 a (D. popoare, state, orașe, instituții sau conducerea lor) Independent. 5 a (D. porturi) Care nu percepe taxe vamale pentru mărfurile importate, exportate sau aflate în tranzit. 6 a (Îvr) Eliberat. 7 a (D. oameni) Care nu este supus nici unei constrângeri. 8 a (Îe) A fi (sau, rar, a rămâne) ~ să ori (de) a ... A i se permite să ... 9 a (Îae) A avea posibilitatea de a... 10 a (Pex; d. facultățile, posibilitățile etc. ale oamenilor) Care este caracteristic unui om liber³ (2). 11 a (Pex) Care denotă libertate (1) de a acționa. 12 a (Pex) Care se manifestă fără opreliști. 13 a (D. oameni; îoc captiv) Care are drepturi juridice depline. 14 a (D. oameni; îoc captiv) Care nu este închis Si: neînchis, neîntemnițat, (îvp) slobod. 15 a (Rar; d. perioade de timp) Lipsit de privațiune. 16 a (D. acțiuni) Care poate avea loc. 17 a (Îs) Traducere ~ă Traducere care redă conținutul originalului fără a urma riguros forma acestuia. 18 a (Îs) Versuri ~e sau, prin sinecdocă, vers ~ Versuri care nu respectă canoanele clasice obișnuite (rimă, măsură, ritm). 19 a (Îs) Intrare ~ă Intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. 20 a (La unele jocuri sportive cu mingea; îs) Lovitură ~ă Lovitură acordată unei echipe drept recompensă pentru o greșeală comisă de echipa adversă. 21 a (Îs) Profesiune (sau, rar, profesie) ~ă Profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu, fără să fie angajată permanent într-o instituție. 22 a (Îs) ~ă cugetare Opinie proprie, lipsită de constrângeri. 23 a (Îs) ~ă practică Exercitare a unei profesiuni pe cont propriu. 24 a (Nav; îas) Permisiune de a manevra un vas în raza unui port și de a avea contact cu țărmul. 25 a (Îs) ~ consimțământ Manifestare, fără constrângere, a adeziunii. 26 a (Îs) ~ arbitru Libertate (1) de a acționa după propria voință. 27 a (Îc) ~ profesionist Persoană care exercită o profesiune pe cont propriu, fără a fi angajat într-o întreprindere sau instituție. 28 a (Rar; îc) ~-pansism Opinie proprie. 29 a (Îlav; în legătură cu semnele de circulație feroviară) Pe ~ Indicând permisiunea de a trece. 30 a (Îe) A da frâu (sau, rar, drum) ~ A permite să acționeze. 31 a (Îae) A favoriza. 32 a (Urmat de un substantiv de care se leagă prin pp „de”) Lipsit de ... 33 a (Urmat de un substantiv de care se leagă prin pp „de”) Care se poate desfășura nestingherit. 34 a Care nu este supus unor dispoziții restrictive. 35 a Cu forme sau manifestări variate. 36 a Lipsit de constrângeri și limite artificiale. 37 a Fără reguli limitative Si: arbitrar. 38 a (Reg) Permis. 39 a (Rar; d. abstracte) Produs de rațiune fără a lăsa să se întrevadă legătura cu realitatea. 40 a Care oferă posibilitatea de a merge, de a trece etc. fără piedici Si: accesibil. 41 a Care poate fi frecventat fără restricții. 42 a (D. căi de comunicație) Care este accesibil pentru trecerea oricui, fără restricții impuse de un stat sau fără pericole. 43 a Ușor de parcurs. 44 a (D. construcții sau părți ale lor) Lipsit de perete, ușă etc. 45 a (Pex) Cu posibilitatea de a comunica cu altceva Si: deschis. 46 a (D. corpuri sau părți ale lor) Care nu este fixat de ceva și se poate mișca. 47 a (D. elemente chimice, particule etc.) Care nu se află într-o combinație sau relație cu alte elemente sau particule. 48 a Fără relații cu altceva Si: izolat. 49 a (D. corpuri) Supus forței gravitaționale. 50 a (D. corpuri) Fără sprijin. 51 a (Fiz; îs) Cădere ~ă Mișcare uniformă accelerată a corpurilor ce cad în vid sub acțiunea gravitației^[1]. 52 a (Fig; d. oameni; îla) În cădere ~ă Degradat. 53 a Care este lipsit de artificialitate, de elemente nefirești. 54 a Care se poate manifesta sau reacționa nestingherit Si: armonios, firesc, natural, ușor. 55 a (Îs) Desen ~ Desen efectuat fără ajutorul instrumentelor tehnice. 56 a (Îs) Aur ~ Aur în stare neprelucrată, provenit din filoane compacte. 57 a (Înv; îs) Arte ~e Arte liberale (4). 58 a (Îs) Stil indirect ~ Stil prin care se exprimă ideile și sentimentele cuiva ca și cum cel care le relatează s-ar identifica, în anumite momente, cu persoana căreia acestea îi aparțin. 59 a (Îlav) Cu ochiul ~ (sau cu ochii ~i) Fără ajutorul unui instrument optic. 60 a (D. unele probe sportive) Lipsit de restricții speciale. 61 a Nestăpânit de o forță umană exterioară Si: lejer, nedirijat. 62 a (Fig; d. aer) Curat. 63 a (Reg) Fără pază. 64 a (D. oameni) În largul lui Si: degajat, jovial, natural, nestingherit. 65 a (D. oameni; dep) Care nu respectă limitele bunei-cuviințe. 66 a (Prt) Libertin. 67 a (Rar; îlav) La ~ Cu posibilitatea de a acționa în voie Si: nestingherit. 68 a (Îe) A avea mână ~ă (sau câmp ~) A dispune în mod absolut de posibilitatea de a face ceva. 69 a (Îae) A avea permisiunea de a face ceva. 70 a Necontrolat. 71 av (Îe) A vorbi ~ A ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text. 72 av (Îae) A spune deschis ceea ce gândește Si: a fi sincer. 73 av (Îae) A vorbi obscen. 74 av Pe de rost. 75 a (D. mâini; pex d. părți ale corpului) Care se poate mișca fără a fi împiedicat de ceva. 76 a (D. animale) Care trăiește în mediul natural propriu. 77 a Care se poate deplasa pe propriile membre, prin forța proprie a organismului. 78 a (D. oameni) Care nu are obligații sau datorii față de altcineva. 79 a (D. oameni) Care momentan nu este antrenat într-o activitate Si: disponibil, neangajat. 80 a (D. oameni) Necăsătorit. 81 a (D. oameni) Care nu este îndrăgostit. 82 a (Reg; d. oameni) Sănătos. 83 a (Îlav) Sub cerul (sau sub cer) ~ Într-un loc descoperit Si: afară. 84 a (Îlav) În (la sau, rar, spre) aer ~ În mijlocul naturii Si: afară. 85 a (D. scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat Si: disponibil, gol. 86 a Nefolosit. 87 a (D. posturi) Vacant. 88 a (D. terenuri) Care nu intră în proprietatea cuiva. 89 a (D. terenuri) Care este în afara puterii unei autorități opresive. 90 a (D. locuri, suprafețe limitate) Care nu este ocupat de un obiect sau de o persoană Si: gol. 91 a (Reg; d. cer) Senin. 92 a (D. terenuri) Care se întinde pe o mare suprafață și care este lipsit de vegetație înaltă. 93 a (D. perioade de timp) Care este în afara obligațiilor (profesionale) obișnuite. 94 a (D. perioade de timp) De care se poate dispune după bunul plac. 95 sn (Îe) A fi (sau a avea) ~ A se afla în afara obligațiilor profesionale pe o perioadă de timp. 96 sn (Îae) A dispune de timpul propriu. 97 a (Chm; îs) Atom ~ Care nu este atras de nici un nucleu. 98 i Cuvânt cu care se anunță că o acțiune, un proces etc. poate începe. 99 a (D. gesturi, purtări, cuvinte etc.) Necuviincios. 100 a (D. gesturi, purtări, cuvinte etc.) Grosolan. 101 av Fără prejudecăți. corectat(ă)

vacuolă s.f. (biol.) Cavitate situată în citoplasmă celulelor, care conține suc celular, aer, substanțe de rezervă etc. • sil. -cu-o-, pl. -e. /<fr. vacuole; cf. lat. vacŭus, -a, -um „gol, vid”.

POROZITÁTE (< fr.) s. f. 1. Proprietate a unui corp de a avea pori în masa sa. ♦ Defect al pieselor turnate, cauzat de condițiile de turnare necorespunzătoare, care constă în prezența golurilor în corpul pieselor. 2. Mărime caracteristică a materialelor poroase utilizate în acustică, definită de raportul dintre volumul de aer din pori și volumul total al materialului. 3. Caracteristică a hârtiei, dată de volumul de aer care trece printr-o arie determinată a unei probe de hârtie, într-un anumit interval de timp, la o presiune și temperatură dată.

pistol¹ sn [At: COSTIN, ap. LET. II, 51/9 / V: pes~, (reg) pișcol, pișt~ / Pl: ~oale, (îvp sm) ~i / E: ngr πιστόλι, ger Pistole, mg pistoly] 1 Armă de foc de dimensiuni mici, care se manevrează cu o singură mână Si: revolver. 2 (Pex) Zgomot făcut în urma declanșării acestei arme. 3 (Îc) ~-mitralieră Armă automată ușoară, mai scurtă decât pușca-mitralieră, cu bătaie mai redusă și mai ușor de mânuit decât aceasta Si: automat. 4 (Îs; șîc ~-rachetă) ~ de semnalizare sau ~ de rachete Pistol cu ajutorul căruia se trag cartușe de semnalizare luminoasă. 5 (Îs) ~ de dopuri Jucărie în formă de pistol (1), care încărcată cu dopuri speciale de plută umplute cu praf de pușcă, produce o pocnitură puternică. 6 (Îs) ~ de soc Jucărie rudimentară formată dintr-o țeavă de soc în care un piston împinge un dop de plută, de câlți etc., și care, prin comprimarea aerului, produce o pocnitură asemănătoare cu aceea a pistolului (1). 7 (Prc) Bețișor care împinge dopul acestei jucării. 8 (Reg; îlav) Gol (ca un) ~ sau îmbrăcat ~ Gol pușcă. 9 (Pex: îal) Sărac. 10 (Reg; îlav) Sărac (sau golan) ~ Foarte sărac. 11 (Pex) Foc tras cu pistolul (1). 12 Probe sportive de tir care se execută cu pistolul¹ (1), prin trageri automate asupra unor ținte mișcătoare sau prin trageri foc cu foc asupra unei ținte fixe. 13 (Teh; pan) Aparat portativ cu forma apropiată de a pistolului¹ (1), care servește la acoperirea suprafeței unui obiect prin împroșcare cu diferite substanțe. 14 (Îs) ~ de metalizat (sau ~ de metalizare) Aparat pentru metalizarea, prin topire, pulverizare și împroșcare a suprafețelor de metal, de lemn, de materiale textile etc. 15 (Îs) ~ de vopsit Aparat pentru vopsirea obiectelor prin pulverizarea, proiectarea și repartizarea uniformă a vopselei pe suprafața acestora. 16 (Îs) ~ de nituit Aparat de nituit Si: ciocan-revolver 17 (Îs) ~ de sudură Aparat de sudură Si: suflai. 18 (Îs) ~ cu aer comprimat Perforator pneumatic. 19 (Buc; Trs; euf) Penis. 20 (Reg) Globuleț din lut umezit, scobit la mijloc, care pocnește când este izbit de pământ. 21 (Trs) Gaură de mină puțin adâncă în care se pune un exploziv.

PISTOL¹, pistoale, s. n. 1. Armă de foc de dimensiuni mici, mânuită cu o singură mână; revolver. ◊ Pistol-mitralieră = armă automată ușoară, mai scurtă decât pușca-mitralieră, cu bătaie mai mică și mai ușor de mânuit; automat. Pistol de semnalizare sau pistol-rachetă (sau de rachetă) = pistol cu ajutorul căruia se trag rachetele de semnalizare. Pistol-portbandulă = pistol cu țeavă lungă care aruncă o bandulă purtătoare a unei parâme pentru salvarea naufragiaților sau o parâmă de remorcă. Pistol de dopuri = jucărie în formă de pistol (1), care, încărcată cu dopuri speciale de plută (cu praf de pușcă), produce o pocnitură puternică. Pistol de soc = jucărie rudimentară formată dintr-o țeavă de soc în care un piston, prin comprimarea aerului, împinge un dop (de plută, de câlți etc.) producând o pocnitură; p. restr. bețișorul care împinge dopul. ◊ Expr. Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat pistol = gol de tot, în pielea goală; p. ext. sărac. Sărac (sau golan) pistol = foarte sărac. ♦ P. ext. Focurile, gloanțele trase cu pistolul (1). 2. (Sport) Denumire a unei probe de tir care se execută cu pistolul (1) prin trageri automate asupra unor ținte mișcătoare sau prin trageri cu foc asupra unei ținte fixe. 3. P. anal. (Tehn.) Aparat portativ cu forma apropiată de aceea a unui pistol (1), care servește pentru diferite operații tehnologice. ◊ Pistol de metalizare (sau de metalizat) = aparat portativ pentru acoperirea suprafeței unui obiect, prin împroșcare, cu metal topit. Pistol de vopsit (sau de zugrăvit) = aparat pulverizator pentru vopsirea (sau zugrăvirea) prin stropire a suprafețelor. Pistol de nituit = aparat folosit la nituire. Pistol de sudură = aparat de sudură. – Din ngr. pistóli, germ. Pistol.

BULĂ¹ s.f. 1. Bășică (de aer, de gaz etc.). 2. Umflătură a pielii, umplută cu un lichid seros. 3. Sferă, glob (de metal, de sticlă etc.) gol pe dinăuntru. [< fr. boule, cf. lat. bulla].

PISTOL¹, pistoale, s. n. 1. Armă de foc de dimensiuni mici, mânuită cu o singură mână; revolver. ◊ Pistol-mitralieră = armă automată ușoară, mai scurtă decât pușca-mitralieră, cu bătaie mai mică și mai ușor de mânuit; automat. Pistol de semnalizare sau pistol-rachetă (sau de rachetă) = pistol cu ajutorul căruia se trag rachetele de semnalizare. Pistol-portbandulă = pistol cu țeavă lungă care aruncă o bandulă purtătoare a unei parâme pentru salvarea naufragiaților sau o parâmă de remorcă. Pistol de dopuri = jucărie în formă de pistol (1), care, încărcată cu dopuri speciale de plută, (cu praf de pușcă), produce o pocnitură puternică. Pistol de soc = jucărie rudimentară formată dintr-o țeavă de soc în care un piston, prin comprimarea aerului, împinge un dop (de plută, de câlți etc.) producând o pocnitură; p. rest., bețișorul care împinge dopul. ◊ Expr. Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat pistol = gol de tot, în pielea goală; p. ext. sărac. Sărac (sau golan) pistol = foarte sărac. ♦ P. ext. Focurile, gloanțele trase cu pistolul (1). 2. (Sport) denumirea unei probe de tir care se execută cu pistolul (1) prin trageri automate asupra unor ținte mișcătoare sau prin trageri cu foc asupra unei ținte fixe. 3. P. anal. (Tehn.) Aparat portativ cu forma apropiată de aceea a unui pistol (1), care servește pentru diferite operații tehnologice. ◊ Pistol de metalizare (sau de metalizat) = aparat portativ pentru acoperirea suprafeței unui obiect, prin împroșcare, cu metal topit. Pistol de vopsit (sau de zugrăvit) = aparat pulverizator pentru vopsirea (sau zugrăvirea) prin stropire a suprafețelor. Pistol de nituit = aparat folosit la nituire. Pistol de sudură = aparat de sudură. – Din ngr. pistóli, germ. Pistol.

vid, -ă adj., s.n. I adj. 1 (despre spații, recipiente etc.) Care nu conține nimic sesizabil, vizibil, nici un corp solid sau lichid; care este lipsit de conținutul său obișnuit; care este gol. ◊ (mat.) Mulțime vidă = mulțime care nu conține nici un element. ♦ (despre produse alimentare) Din care s-a scos aerul pentru evitarea deteriorării proprietăților organoleptice în urma dezvoltării de microorganisme. ◊ Loc.adj., adv. În vid = (ambalat) prin scoaterea aerului. 2 (filos.; despre spațiu) Care se presupune că nu este ocupat de materie. 3 (fiz.; despre spații închise) Care nu conține materie ponderală, care conține foarte puține particule materiale. 4 Fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „de”) Care este lipsit de idei, de gînduri, de sentimente. Îmi plec capul vid de gînduri pe umărul drept (ANG.). 5 (despre idei, noțiuni etc.) Care este lipsit de înțeles, de semnificație, de conținut. Estetica fără critică este vidă, critica fără estetică este oarbă (VIANU). 6 (despre locuri sau așezări omenești) Care nu este populat, care nu este locuit. O așezare vidă. 7 (inform.) Care caracterizează o informație nulă. II s.n. 1 (filos.) Spațiu care se presupune că nu este ocupat de materie. Materialiștii zic că nu există vid (EMIN.). 2 (fiz.) Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sînt extrem de rarefiate; stare de rarefiere a unui gaz, realizată într-un spațiu închis. 3 (astron.) Spațiu dintre corpurile cerești în care nu se află particule materiale. 4 Pustiu. Sfîșietoare amieze de primăvară ale vidului ieșean! (TEOD.). 5 Spațiu gol privit de la înălțime. Senzația căderii în vid e așa de vie (BART). ◊ Loc.adv. În vid = a) suspendat (la distanță mare) în aer; b) (pe lîngă vb. „a privi”) fară țintă, cu privirea fixă. Ana își pipăi colierul de la gît și privi în vid (CE. PETR.); c) în zadar, în van, fără rost. Pe nevasta lui o iubeam în vid (GAL.). 6 Ceea ce lipsește ca un lucru să fie întreg, complet; lacună. Vid legislativ. 7 Fig. Absență provocată de dispariția cuiva, care este simțită ca o pierdere ireparabilă. 8 Fig. Caracterul a ceea ce este lipsit de conținut, de valoare. 9 Fig. Caracterul a ceea ce este lipsit de idei, de sentimente, de profunzime. Nu cunoștea vidul sufletesc al oamenilor (PRED.). 10 Fig. (Caracterul a) ceea ce este inutil, zadarnic, van. Nu poate scăpa de senzația aceasta a vidului (CE. PETR.). • pl. vizi, -de, n. -uri. /<fr. vide; cf. lat. vidŭus, -a, -um „gol”.

VÎNT, vînturi, s. n. 1. Deplasare a unei mase de aer, provocată de diferența de presiune din atmosferă. Frumoasă ești, pădurea mea, Cîndumbra-i încă rară Șt printre crengi adie-abia Un vînt de primăvară. TOPÎRCEANU, B. 8. Codrii-alene cîntă-n drumul Vîntului de-amurg. COȘBUC, P. I 315. Vîntul tremură-n perdele Astăzi ca și alte dăți, Numai tu de după ele Vecinie nu te mai arăți! EMINESCU, O. I 113. ◊ (În comparații, mai ales în basme, pentru a arăta repeziciunea mersului, a mișcării) Se apropia ca vîntul de iute. ISPIRESCU, L. 6. Cum să te duc, ca vîntul ori ca gîndul? CREANGĂ, P. 197. ◊ Fig. Unde l-au minat vînturile întimplării? SADOVEANU, O. I 419. Vînt turbat v. turbat (3). Vînt rău (sau, rar, vînturi rele) = (în superstiții) vînt care ia oamenilor mințile, îi schilodește sau îi ologește; (cu sens atenuat) întîmplare nenorocită care lovește pe cineva. Mai tîrziu, cînd m-am făcut mare, vînturi rele se abătură peste sufletul meu. DUNĂREANU, CH. 59. Un vînt rău pesemne a dat peste dînsa, sărmana! CREANGĂ, O. A. 137. ◊ Expr. A se da în vînt după... v. d a³ (III 4). Ce (sau care) vînt te aduce? = ce întîmplare te-a făcut să vii aici? Care vînt la noi te-aduce? EFTIMIU, Î. 102. Da’ ce vînt te-a adus și cum ai putut răzbate prin aceste locuri? CREANGĂ, P. 90. Da’ ce vînt te-o adus pe la noi, soro dragă? ALECSANDRI, T. 408. A se așterne vîntului = a alerga foarte repede. Fug caii duși de spaimă și vîntuiui s-aștern. EMINESCU, O. I 98. Vorbă-n vînt = vorbă fără temei, fără rost. Am zis și eu, ia așa, o vorbă în vînt. CREANGĂ, P. 133. A se duce (sau a se aduce) pe aripi de vînt = a se duce (sau a fi adus) de vînt, p. ext. foarte repede. Furtuna cînd pe aripi de vînturi se aduce, Ce-i pasă unei frunze de frunza ce se duce? MACEDONSKI, O. I 48. M-am dus Pe aripi de vînt, Pe sus de pămînt. TEODORESCU, P. P. 374. Bate vîntul, se spune cînd un loc, de obicei populat, este pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vîntul în buzunar = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. Din (sau de la) cele patru vînturi = de pretutindeni. Lemnele și piatra s-au strîns din cele patru vînturi și satul a început să crească. BOGZA, C. O. 240. Scuipa călugărul de parcă descînta de deochi tuturor stihiilor de la cele patru vînturi. HOGAȘ, M. N. 118. A arunca banii în vînt = a cheltui fără socoteală. A vedea dincotro bate vîntul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. (Rar) A se duce pe vînturi = a se risipi (ca scrumul); a se prăpădi. [Ale turcilor] oase-n Dunăre cădea, Scrum pe vînturi se ducea. TEODORESCU, P. P. 549. 2. Aer, văzduh. Harapnicul se mlădia în vînt ca un șarpe negru. SADOVEANU, O. I 449. ♦ Loc. adv. În vînt = a) în gol. [Calul] odată se ridica mai sus decît zmeul, și el da în vînt. ISPIRESCU, L. 27; b) fig. fără folos, zadarnic. Ei numai doar durează-n vînt Deșerte idealuri.EMINESCU, O. I 177; c) în sus. Din șanț... se repede un cățel murdar, cu coada în vînt. REBREANU, I. 11; d) în dezordine. Cu pletele în vînt. 3. (În expr.) A face (sau a face cuiva) vînt = a) a pune în mișcare aerul, a produce un curent de aer (de obicei pentru a face cuiva răcoare). Au început să-i facă vînt cu niște apărători de pene mlădioase. CARAGIALE, O. III 73. S-a dus... Din papuci tat pleoscăind, Din rochie vînt făcînd. TEODORESCU, P. P. 153; b) a împinge cît colo, izbindu-l cu putere; p. ex t. a face pe cineva să plece repede, a da afară, a expedia. Le făcu la amîndoi vînt pe ușă. SADOVEANU, O. I 50. I-a făcut vînt scaunului cu piciorul, pînă în perete. C. PETRESCU, Î. II 230. Dă ne ducem la prefect, ne trimite la potropop, de mergem la potropop, ne face și el vînt la mitropolie. STĂNOIU, C. I. 18. A-și face (mai rar a-și da) vînt = a-și lua avînt (pentru a porni cu viteză). Își făcu vînt și cu un pas uriaș, ca pentru dînsul, se repezi spre ladă. HOGAȘ, M. N. 149. Unul din lăutari îl luă în cîrcă și, cînd își făcu vînt, se aruncă drept în slava cerului. ISPIRESCU, L. 110. Ramul tînăr vînt să-și deie Și de brațe-n sus s-o ieie. EMINESCU, O. I 122. (Despre animale de tracțiune, mai ales despre cai) A lua vînt = a porni razna (scăpînd de sub controlul conducătorului). Moșule, ia seama de ține bine telegarii ceia, să nu ieie vînt. CREANGĂ, A. 127.

BALON, baloane, s. n. 1. Aerostat alcătuit dintr-o învelitoare impermeabilă umplută cu un gaz mai ușor decât aerul, căruia i se poate atașa o nacelă. ◊ Expr. (Fam.) A lua (pe cineva) în balon = a-și bate joc, a ironiza (pe cineva). ♦ Jucărie de cauciuc foarte subțire, mai ales în formă de sferă, umplută cu aer sau cu un gaz ușor. ♦ (Sport) Minge. 2. (În sintagma) Balon de săpun = bășică suflată din clăbuci de săpun; fig. vorbă goală, amăgitoare. 3. Vas sferic de sticlă, întrebuințat în laborator în anumite operații chimice. ♦ (În sintagma) Balon de oxigen = rezervor de oxigen prevăzut cu un tub de aspirație și întrebuințat la reanimarea unui bolnav. 4. Balonzaid (2). – Din fr. ballon.

BALON, baloane, s. n. 1. Aerostat construit dintr-o învelitoare impermeabilă umplută cu un gaz mai ușor decât aerul, de care se atașează o nacelă. ◊ Expr. (Fam.) A lua (pe cineva) în balon = a-și bate joc, a ironiza (pe cineva). ♦ Jucărie de cauciuc foarte subțire, mai ales în formă de sferă, umplută cu aer sau cu un gaz ușor. ♦ (Sport) Minge. 2. (În sintagma) Balon de săpun = bășică formată din clăbuci de săpun; fig. vorbă goală, amăgitoare. 3. Vas sferic de sticlă, folosit în anumite operații chimice de laborator. ♦ (În sintagma) Balon de oxigen = rezervor de oxigen prevăzut cu un tub de aspirație, întrebuințat la reanimarea unui bolnav. 4. Balonzaid (2). – Din fr. ballon.

BULĂ¹ ~e f. 1) Bășică de aer sau de un alt gaz prezentă într-un lichid sau în masa unui corp. 2) Obiect sferic de metal sau de sticlă, gol pe dinăuntru. /<lat. bulla, fr. bulle

MĂCIULIE, măciulii, s. f. Capăt bulbucat, îngroșat și rotunjit al unor obiecte. Sub umflătură răsar bube mici, cît măciulia chibritului. STANCU, D. 278. Vîntură în aer măciulia de argint a bastonului, în care soarele scăpară cîteva fulgere. I. BOTEZ, ȘC. 112. Un buzdugan cu măciulia numai de plumb gol. ISPIRESCU, U. 123. ♦ Capsulă. Unii s-au prăpădit de pojar, alții de fiertură de măciulii de mac. SADOVEANU, M. C. 8.

MELANCÓLIC, -Ă adj. 1. (Mai ales despre elemente din natură) Care predispune la melancolie (1), care întristează; posomorit, trist. Vreamea foarte melancolică (a. 1693). FN 15, cf. 14. Văz prin galbena și melanholica lumină a candelilor mormlnturile mute și părăsite. MARCOVICI, C. 46/3, cf. 7/21. Bolta închisorei se lumina de o lumină ce arunca lucoarea ei melanhonică preste Branda. ASACHI, S. L. II, 55. Se naște în sufletul omului o dulce tristeță care aduce toată a sa ființă într-o nespusă armonie cu melancolica înfățișare a naturei. ROM. LIT. 135715. Frunzele gemeau la suflul melancolic a vîntului. NEGRUZZI, S. I, 236. În fața acestor obiecte de devoțiune era spînzurată o candelă ce ardea neîncetat, dînd o lumină slabă și melancolică. FILIMON, O. I, 265. Luna întinde o melancolică lumină. HASDEU, I. V. 159. Brîiele melancolicelor stînce. EMINESCU, N. 5. Parfumuri dulci pluteau în jurul nostru în noaptea melancolică de vară. PETICĂ, O. 287. La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva, Insă m-a trezit un glas pozitivist. BACOVIA, O. 83. Peisaj melancolic In apele lunii. BENIUC, V. 57. ◊ (Adverbial) Numai murmurul cel dulce din izvorul fermecat Asurzește melancolic A lor suflet îmbătat. EMINESCU, O. I, 67. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. id. ib. 206. Ușor, melancolic, lovesc în geamuri picăturile de ploaie. PETICĂ, O. 276. Alt corn ne răspunse melancolic. SADOVEANU, O. I, 154. 2. (Despre oameni) Care este cuprins, stăpînit de melancolie (1); înclinat spre melancolie; (învechit) melanholicos (2). Cea preste măsură rîvnă îl făcea prea strașnic, melancolic și uneori satiric. GOLESCU, E. 48/5. Iubești pe cineva care nu te iubește?. . . – îți pot spune numai că e frumos, dar. . . melancolic! BOLINTINEANU, O. 436 Cele mai disparate spirite s-au putut întîlni:. . . melancholicul Teodor Rosetti cu (pe atunci) humanisticul Iacob Negruzzi. MAIORESCU, CR. II, 338. Am fost melancolic și ursuz ca o vită bătrînă obosită CARAGIALE, O. VII,. 156, cf. MACEDONSKI,i, 30, 112. Dacă artistul e melancolic, amărît. . . plină de melancolie și de durere va fi opera lui. GHEREA, ST. CR. II, 81. Nu-s melancolic ca Petrarca. ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 165. Pan Nicolai era melancolic și entuziasmat. SADOVEANU, O. V, 596. (F i g.) Șire lungi de melancolici cocori. ODOBESCU, S. III, 34. ◊ (Adverbial) Matrozii melancolic cîntă. MACEDONSKI, O.153. El se uita melancolic la cărbunii aprinși. ZAMFIRESCU, V. Ț. 188. Titu. . . întorcîndu-se spre Nadina și Grigore, zise melancolic, cum șade bine unui poet. REBREANU, R. I, 226. Rămase o clipă surîzînd melancolic nevăzutului. C. PETRESCU, C. V. 225. Îmi priveam visător și melancolic opera. SADOVEANU, N. F. 124. ♦ (Despre fizionomia, acțiunile, creațiile, temperamentul etc. oamenilor) Care rezultă dintr-o stare de melancolie (1), care exprimă, trădează melancolie. Jalnică și melanholică gîndire. CALENDARIU BUDA (1818), 51. Stă singură și tristă și-n cînturi melancolici își exprima durerea. HELIADE, O. I, 354. Temperamentul melancolic. ANTROP. 223/1. Uneori o dorință melancolică il tîraște către dînșii. MARCOVICI, D. 173/19, cf. id. 67/11. Înfățișarea pe șenă trebuia să-i fie pe gîndiri, melanholică și în suspinuri. GT (1835), 10, cf. VASICI, M. I, 220/15. Caracterul seu din natură melancolic. CALENDAR (1850), 28/7. Umorul său melancolic venea mai mult din pricina îndelungatelor sale suferinți. NEGRUZZI, S. II, 156, cf. 12, I, 44, 53. Mai ales garafa goală era în stare de a-l umplea cu cugetări melancolice. EMINESCU, N. 42. Și de melancolici gînduri al ei suflet e cuprins. id. O. IV, 131. Dintr-un melancolic lied nemțesc. . . marele compozitor italian a știut să plămădească acest capdoperă al muzicii de vînătorie. ODOBESCU, S. III, 94. Am fost coprins l-acea privire De melancolica-i dulceață. MACEDONSKI, O. I, 67. Tăcu un moment și încercă să-și ia un aer melancolic. VLAHUȚĂ, D. 111, cf. 128. A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. IOSIF T.102 Ei tăcură trimițînd în gol priviri melancolice. AGÎRBICEANU, A. 128. Cît pe ce să lunec pe povîrnișul unei melancolice fantazii. HOGAȘ, DR. I, 54. Parcă se simțea în cuvintele acestea melancolice, surîsul palid al soarelui de toamnă. SADOVEANU, E. 143, cf. 133. Îi răspunse cu un surîs melancolic, înduioșat. CAMIL PETRESCU, O. III, 76, cf. id. T. II, 49. 3. Care este bolnav de melancolie (2); (învechit) melanholicos. (1). Starea de tristeță poate să să întindă la toate facultățile și manifestațiunile intelectuale și atunci avem melancolia generală. BIANU, D. S. – Scris și: melancholic. – Pl.: melancolici, -ce și (învechit, f.) -ci. – Și: (învechit) melanhólic, -ă, melanhónic, -ă adj. – Din fr. mélancolique. – Pentru variantele cu -h-, cf. ngr. μελαγχολικός; pentru melanhonic, cf. și it. m e l a n c o n i c o.

PUR², -Ă, puri, -e, adj. 1. Care nu conține elemente străine; curat, neamestecat. Alcool pur. Aur pur. ▭ Fii ca o apă pură în care se ascund Nămolurile negre cu pietrele la fund. ARGHEZI, V. 150 ◊ (Adverbial) Psihologia lui nu e rece, pur teoretică, studiu de «natură-moartă». IBRĂILEANU, S. 225. ◊ Artă pură v. artă. 2. Nestricat, nealterat, neviciat. Doina aceasta se înalță pînă la cele mai pure și desăvîrșite trepte ale emoției. BOGZA, C. O. 366. Norii lungi în hore pure Trec și ei pe calea lumii. ARGHEZI, V. 34. ◊ (Adverbial) Florile miroseau proaspăt și pur. C. PETRESCU, Î. II 44. ♦ Fără pete, imaculat, limpede. Cerul era de un albastru mai adînc și mai pur. C. PETRESCU, A. 392. ♦ Fig. Nepătat din punct de vedere moral; neprihănit. Vorbele prietenului... coborau trivial pe pămînt ceea ce era pur și inalterat în toată suferința lui și a Luminiței. C. PETRESCU, Î. II 102. Adela e atît de pură, și, cu toate aerele ei de sfidare, e atît de bună! IBRĂILEANU, A. 93. Citeam cu ochi de flăcări în sufletu-ți cel pur! MACEDONSKI, O. II 19. 3. Simplu, gol. Avem a face cu pură frazeologie bisericească. IORGA, L. I 432. ◊ (Adverbial, în expr.) Pur și simplu = nimic altceva decît...; numai și numai. Am să-i reclam pur și simplu banii. ALECSANDRI, S. 167.

LACUNĂ s. f. 1. spațiu gol în interiorul unui corp; lipsă. ◊ (fig.) ceea ce lipsește ca un lucru să fie considerat complet. ◊ întrerupere într-un text. 2. spațiu mare umplut cu aer din limbul frunzelor. 3. spațiu prin care trece lichidul circulant la unii viermi și moluște. 4. (fiz.) nod al unei rețele cristaline, din care lipsește atomul, ionul sau molecula respectivă. 5. lipsa depozitelor sedimentare dintr-o serie stratigrafică, datorită exondării sau eroziunii unor straturi. (< fr. lacune, lat. lacuna)

ochi¹ [At: PSALT. HUR. 54^r/6 / Pl: (1-91, 124-165) ~, (92-123) ~uri / E: ml oc(u)lus] 1 sm Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului. 2 sm (Pex) Glob împreună cu orbita, pleoapele, genele. 3 sm Iris colorat al acestui organ. 4 sm Organ al vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. 5 sm (Reg; îs) Albul ~iului, albușul ~ului, ~iul alb Sclerotică. 6 sm (Reg; îs) ~iul mort, ~ chior Tâmplă. 7 sm (Reg; îs) ~iul ~iului Pupilă. 8 sm (Trs; îs) Dinții ~iului Dinți canini. 9 sm (Îs) ~ de sticlă (sau de porțelan) Ochi artificial, folosit ca proteză. 10 sm (Reg; îcs) De-a ~ii legați Baba-oarba. 11 sm (Îlav) Văzând cu ~i Foarte repede. 12 sm (Îlav) ~ în ~ Privind unul în ochii celuilalt. 13 sm (Îlav) Cu ~i închiși Orbește. 14 sm (Îal) Pe de rost. 15 sm (Îe) A arăta (pe cineva sau ceva) din ~ A semnala cuiva în mod discret pe cineva sau ceva, făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. 16 sm (Pfm; îe) A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca (sau mai mult decât) ~i (din cap) sau a ține la cineva ca la ~i din cap A iubi sau a fi iubit din tot sufletul. 17-18 sm (Pfm; îe) A (nu) avea (sau lua pe cineva) la ~ buni sau a (nu) vedea (sau privi pe cineva, căuta la sau către cineva) cu ~ buni A (nu) simpatiza pe cineva. 19 sm (Pfm; îe) A privi (sau a vedea pe cineva sau a se uita la cineva) cu ~ răi sau a avea (pe cineva) la ~ răi A nu simpatiza pe cineva. 20 sm (Pfm; îe) A deschide ~i pe cineva A se îndrăgosti pentru prima oară. 21 sm (Pfm; îe) A păzi (sau a îngriji pe cineva) ca ~ sau ca doi ~) din cap A păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. 22 sm (Pfm; îcs) ~i și ... sau ... și ~i (din cap) Formulă prin care se recomandă grijă deosebită. 23 sm (Pfm; îe) A avea ~ la spate A vedea totul. 24 sm (Pfm; îe) A fi numai ~ și urechi A fi foarte atent. 25 sm (Pfm; îe) A deschide (sau a face) ~i mari A se mira tare de ceva. 26 sm (Pfm; îe) A da (sau a arunca cuiva) praf (sau colb, pulbere etc.) în ~ A înșela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 27 sm (Reg; îe) A i se întoarce (cuiva) ~i în cap (sau pe dos) A fi în agonie. 28 sm (Pfm; îe) A(-și) da ~i peste cap A fi pe moarte. 29 sm (Pfm; îae) A cocheta. 30 sm (Pfm; îae) A face mofturi. 31 sm (Pfm; îe) A face ~i mici A i se închide ochii de somn. 32 sm (Pop; îe) A dormi numai cu un ~ A avea un somn superficial. 33 sm (Pop; îe) A nu vedea (lumea) înaintea ~lor A fi foarte supărat. 34 sm (Reg; îae) A avea multe treburi. 35 sm (Pfm; îe) A nu avea ~ să vezi pe cineva A fi furios pe cineva. 36 sm (Pfm; îe) A se uita (sau a privi) pe sub ~ A se uita urât. 37 sm (Reg; îae) A închide ochii pe jumătate. 38 sm (Reg; îae) A întoarce ~i (sau a fi cu ~i întorși) pe dos A se uita urât. 39 sm (Pfm; îe) A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i sări cuiva) ~i (de rușine, de foame, de oboseală etc.) A nu mai putea de rușine, de foame, de oboseală etc. 40 sm (Reg; îe) Muncește, lucrează etc. de-și scoate ~i Muncește, lucrează etc. din răsputeri. 41 sm (Pfm; îlav) Încotro vede cu ~i sau unde îl duc ~i sau (reg) după ~ Indiferent unde. 42 sm (Îe) A vedea cu ~i altuia A judeca prin prisma altcuiva. 43-44 sm (Pfm; îe) A (nu) le fi dat ~ilor sau a (nu)-i fi dat cuiva de ~să vadă ceva A (nu) avea ocazia să vadă ceva. 45 sm (Îlav) Cât te-ai șterge (sau freca) la ~ sau cât ai clipi din ~ Foarte repede. 46 sm (Pfm; îe) A-și scoate ~i cu ceva A-și strica vederea cu un lucru migălos. 47 sm (Reg; îe) A da ca din ~i lui A fi zgârcit. 48 sm (Pfm; îe) A cheltui (sau a-l costa) și ~i din cap A cheltui sau a-l costa ceva foarte mult. 49 sm (Pop; îe) (A fi) om cu patru ~ A fi persoană instruită. 50 sm (Îe) A nu-i sta (cuiva bine) ~i în cap A avea privirea vioaie, jucăușă. 51 sm (Pfm; îe) A se uita cu un ~ la slănină și cu altul la făină A se uita cruciș. 52 sm (Îae; fig) A râvni la două lucruri deodată. 53 sm Privire. 54 sm (Îlav) Sub ~i noștri Acum. 55 sm (Îlav) De (sau pentru) ~i lumii Formal. 56 sm (Îlpp) În ~ii cuiva sau (înv) înaintea ~ilor cuiva După părerea cuiva. 57 sm (Îal) În fața cuiva. 58 sm (Îlav) Cu ~i pierduți Privind în gol. 59 sm (Îal) În extaz. 60 sm (Îe) A pierde pe cineva (sau ceva) din ~ A nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează. 61 sm (Pop; îe) A i se prinde (cuiva) ~i de cineva sau de ceva A alege cu privirea pe cineva sau ceva din mulțime. 62 sm (Îe) A nu avea ~ decât pentru cineva A se uita numai la o anumită persoană. 63 sm (Pfm; îe) A i se scurge (sau a-i curge cuiva) ~i după cineva sau după ceva A se uita cu mult drag la cineva sau la ceva. 64 sm (Pfm; îe) A mânca (sau a înghiți, a sorbi pe cineva) cu ~ii (sau din ~) sau a pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ~ (de drag) A ține foarte mult la cineva sau la ceva. 65 sm (Pfm; îe) A-i fugi (sau a-i aluneca cuiva) ~i după (sau pe) cineva A privi insistent, cu admirație. 66 sm (Îe) A da cu ~i de cineva (sau de ceva) A vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale Si: a zări. 67-68 sm (Îe) A da ~i (sau ~) cu cineva A întâlni pe cineva (pe neașteptate). 69 sm (Îe) A-i râde (cuiva) ~i A fi bucuros. 70 sm (Fam; îe) A lua (pe cineva) la ochi A avea bănuieli asupra cuiva Si: a suspecta. 71 sm (Îae) A remarca pe cineva. 72 sm (Fam; îe) A ține (pe cineva) sub ochi (sau a sta, a fi) cu ~i pe cineva A supraveghea îndeaproape. 73 sm (Pop; îe) A ieși din ~i cuiva A ieși din raza de vedere a cuiva. 74 sm (Îlav) Cât poate cuprinde ~iul (sau cât bate ~ul) Până la orizont. 75 sm (Reg; îe) A pune ~i în grindă sau a fi cu ~i stâlpiți după ușă A fi pe moarte. 76 sm (Fam; îe) A mânca (sau a înghiți ceva și) cu ~i A-i plăcea foarte mult o mâncare. 77 sm (Fam; îe) A avea ~ A fi priceput în a aprecia un lucru. 78 sm (Fam; îe) A măsura (sau a judeca etc.) din (sau după) ~ sau (cu ~i) A examina cu privirea. 79-81 sm (Pop; îe) A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ~ (A vinde) (a da sau) a cumpăra apreciind cu privirea. 82 sm (Fig) Putere de discernământ Si: judecată. 83 sm (Lpl) Față. 84 sm (Îlav) De la (sau din) ~ sau (verde) în ~ Cu îndrăzneală. 85 sm (Îal) Fără cruțare. 86 sm (Reg) Ochelari. 87 sm (Îs) ~ de pisică Disc de sticlă care reflectă razele de lumină, folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele. 88 sm (Îs) ~ magic Tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. 89 sm (Fig; îs) ~ul dracului Ban. 90 sm (Buc; îas) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 91 sm (Buc; îas) Melodie după care se execută acest dans. 92 sn (Îs) ~ de fereastră, ~ de geam etc. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile. 93 sn (Îas) Panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. 94 sn Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. 95 sn Laț. 96 sn Fiecare dintre golurile simetrice aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc. 97 sn (Reg) Za. 98 sn (Reg) Inel de metal fixat la capătul leucii carului. 99 sn Parte a ciocanului, a hârlețului etc. în care se fixează coada. 100 sn Orificiu în plita unei mașini de gătit, pe care se așează vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 101 sn Fiecare dintre găurile din pâine, caș etc., produse prin dospire. 102 sn (Reg) Celulă de fagure. 103 sn (Reg) Fiecare dintre găurile sitei. 104 sn Orificiu în partea superioară a fluierului, prin care iese aerul. 105 sn (Reg) Gaură făcută în urechea oilor ca semn de recunoaștere. 106 sn Gaură făcută în gheața unui râu sau a unei bălți Si: copcă. 107 sn Loc gol printre nori, printre ramuri etc. 108 sn Despărțitură într-o magazie, într-un hambar, într-un sertar etc. 109 sn (Reg) Nișă practicată în zidul pivnițelor. 110 sn Întindere de apă mlăștinoasă, în formă circulară, mărginită cu papură. 111 sn Loc unde se adună și stagnează apa. 112 sn (Reg) Lac pe vârful unui munte Si: iezer. 113 sn Vârtej de apă Si: (pop) bulboană. 114 sn Suprafață circulară de teren acoperită cu nisip, iarbă, apă etc. 115 sn Luminiș. 116 sn Pată de lumină. 117 sn Picătură de grăsime. 118 sn Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri. 119 sn (Reg) Pată colorată de pe coada păunului. 120 sn (Reg) Model colorat într-o țesătură. 121 sn (Lpl) Ouă prăjite sau fierte fără coajă și fară a amesteca albușul cu gălbenușul. 122 sn Mugur de viță. 123 sn (Reg) Bășică formată pe piele. 124 sm (Îrg; îs) ~ de găină, ~ul ciorii Bătătură. 125 sm (Îrg; îas) Herpes. 126 sm (Șîs ~i calului) Piele îngroșată de sub genunchiul calului. 127 sm (Reg; șîs ~ de sare) Sare cristalizată. 128 sm (Bot; îc) ~iul-boului Margaretă (Chrysanthenum leucanthenum). 129 sm (Îac) Planta Callistephus chinensis. 130 sm (Îac) Planta Leucanthenum vulgare. 131 sm (Îac) Planta Aster alpinus. 132 sm (Bot; îae) Steliță (Aster amellus). 133 sm (Bot; îae) Mușețel (Matricaria chamomilla). 134 sm (Bot; îac) Cinci-degete (Potentilla reptans). 135 sm (Bot; îac) Clopoței (Campanula persicifola^[1]). 136 sm (Bot; îac) Steluțe (Erigeron acer). 137 sm (Bot; îac) Brusture (Telekia speciosa). 138 sm (Bot; îac) Bulbuc (Trollius europaeus). 139 sm (Bot; îac) Spânz (Helleborus purpurascens). 140 sm (Bot; îac) Stânjeni galbeni (Iris pseudocorus). 141 sm (Bot; îac) Pitulice (Troglodytes troglodytes, troglodytes parvulus). 142 sm (Orn; îac) Aușel (Regulus cristatus). 143 sm (Orn; îac) Codobatură (Motacilla alba). 144 sm (Orn; îac) Măcăleandru (Erithacus rubecula). 145 sm (Orn; îac) Sticlete (Carduelis elegans). 146 (Ent; îac) Vaca-domnului (Lygaeus eguestris). 147 sm (Ent; reg; îac) Libelulă (Libellula quadrimaculata). 148 sm (Îc) ~ul-boului-albastru Plantă cu tulpina păroasă, cu frunze lunguiețe și cu flori liliachii sau albastre, care crește prin pășuni. Si: (reg) mușcatul-dracului (Knautia longifolia) 149 sm (Bot; îac) Mușcatul-dracului (Scabiosa columbaria). 150 sm (Îc) ~i-șarpelui Plantă erbacee cu frunze mici, acoperite cu peri albi, mătăsoși, cu flori albastre (Eritrichium nanum). 151 sm (Bot; îac) Nu-mă-uita (Myosotis arvensis). 152 sm (Bot; pop) Nu-mă-uita (Myosotis intermedia). 153 sm (Îc) ~ul-lupului Plantă erbacee cu flori mici, albastre (Lycopsis arvensis). 154 sm (Îac) Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formnă de spice (Plantago indica). 155 sm (Șîc ~ul-păsăruicii) Planta Myosotis palustris. 156 sm (Îc) ~i-șoricelului Plantă erbacee cu flori alburii (Saxifraga adscendens). 157 sm (Îc) ~ul-păunului Fluture de noapte cu pete rotunde, colorate pe aripi, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri). 158 sm (Bot; îc) ~ul-soarelui Vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 159 sm (Bot; Trs; îc) ~-galbini Filimică (Calendula officinalis). 160 sm (Reg; îc) ~ul-găinii Mică plantă erbacee, cu o singură floare, cu frunzele formând o rozetă la baza tulpinii (Primula minima). 161 sm (Bot; reg; îc) ~i cucului Cîrciumăreasă (Zinnia elegans). 162 sm (Buc; îc) ~ul-veveriței sau ~ul-mâței, ~ul-mâțului Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, roșii sau albe (Echium vulgare). 163 sm (Bot; reg; îs) ~-roș Boarță (Rhodeus sericeus). 164 sm (Mlg; îc) ~-de-pisică Calcedonie. 165 sm (Îc) ~ul-taurului Stea din constelația Taurului. corectat(ă)

MĂCIULIE s. f. I. 1. Capătul îngroșat (și rotunjit) al unor obiecte, mai ales al unei măciuci, al unui baston, al unui băț de chibrit. Să-și facă un buzdugan cu măciulia numai de plumb gol. ISPIRESCU, L. 133, cf. CREANGĂ, P. 150. Boldurile acestea nu erau cu măciulie. PAMFILE, I. C. 366. Iei șaisprezece bețe de chibrit, rupi măciuliile la patru. CONV. LIT. XLIV₂, 431. Vîntură în aer măciulia de argint a bastonului în care soarele scapără cîteva fulgere. I. BOTEZ, ȘC. 112. Sub umflătură răsar bube mici, cît măciulia chibritului. STANCU, D. 278. La dreapta lui mergea un flăcău înalt, sprijinindu-și fiecare pas într-un băț cu măciulie de aramă. CAMILAR, N. II, 249, cf. 430. Dugu aruncă departe ciomagul lui cu o mică măciulie la cap. PREDA, Î. 64. Merge. . . călare P-un cal vînăt bidiviu, Cu frîul cu străgălie, Cu biciul cu măciulie. TEODORESCU, P. P. 53. Vine Ghițâ tinerel. . . Cu biciu cu măciulie. ȘEZ. Î, 183, cf. ALR I 1 270/420, 538, 727, 748, 808, 810, 820, 825, 839, 887, 890, 898, 954, 990. Lată peste lată. . . Peste crăcănată măciulie. Peste măciulie limpezeală, Peste limpezeală gălbineală (Fața casei). GOROVEI, C. 141. Boată cu măciulie. ALR II 3 360/836. ◊ (Regional) Ac cu măciulie = ac cu gămălie. ALR SN II h 523. 2. (Bot. ; popular) Capsulă. S-au copt inul, și măciuliile lui au început a crepa. ECONOMIA, 45/27. Sămânța din măciulii încă-i verde și moale. I. IONESCU, C. 145/5. Macul acel cu măciulia fără borte la creastă se culege tăind hlujenii. id. ib. 151/6. Se fură nouă măciulii de mac. . . se pun măciuliile în oală și se aruncă în fintînă. PAMFILE, VĂZD. 127. Prin jud. Suceava se strîng măciuliile de șofran înflorit, se lasă de se usucă la umbră și pe urmă se fierb. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 56. Alții [au murit] de fiertură de măciulii de mac. SADOVEANU, M. C. 8, cf. ALR SN I h 197, A V 20. ♦ (Regional) Măciulie de brad = con de brad. ALR I 974/746. ♦ (Regional) Floarea papurei. Cf. ALR I 1 907/125, 129, 138, 144, 150, 710, 810, 896. II. (Regional, prin confuzie) Măciucă (1), mai de despicat lemnele (Chiril-Cumpulung Moldovenesc). A V 16.- Pl.: măciulii. Etimologia necunoscută. Probabil contaminare între măciucă și gămălie. Pentru alte ipoteze, cf. PUȘCARIU, în JAHRESBER. VIII, 197, PHILIPPIDE, PR. 62.

TAMBUR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour.

TAMBUR, (2) tambure, s. n., (1, 3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse utilizări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). [Pl. și: (1, n.) tambure] – Din fr. tambour.

PULBERE, (rar) pulberi, s. f. 1. Praf (1). Prin întunerec picioarele goale ale lui Gudică lipăiau iute în pulbere. DUMITRIU, N. 242. Stîrnită de un car, de-o căruță, de pașii unui pîlc de drumeți, pulberea se sălta ca un nor și rămînea în aer. PAS, L. II 247. Larma a contenit, pulberile s-au potolit. SADOVEANU, O. E. 37. ♦ (Urmat de determinări indicînd materia) În moară, pulberea albă de făină cernută mărunt se ridica pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Praful ce acolo de vînturi viscoloase În aer se ridică, e pulbere de oase Ce tabere dușmane în treacăt au lăsat. ALEXANDRESCU, M. 31. ◊ Fig. La asfințit, erau aburi și pulberi de foc. SADOVEANU, O. VII 123. Vînturi străine și de pretutindeni au suflat și pulberea uitării s-a așternut groasă peste icoanele trecutului. HOGAȘ, H. 47. Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură. EMINESCU, O. I 142. ◊ Expr. A se face praf și pulbere sau a se alege (din cineva sau din ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. Moara ciocoiului macină oameni, de s-alege din ei pulberea. SADOVEANU, M. C. 31. Praf și pulbere să se aleagă de capul lui! ISPIRESCU, L. 121. [Calul] zboară cu dînsul în înaltul cerului și apoi, dîndu-i drumul de acolo, se face spînul pînă jos praf și pulbere. CREANGĂ, P. 278. (În construcții negative) I-am întins un băț lung și l-am tras în sus... să-i fi dat drumu, se ducea, de nu s-alegea nici pulberea. VLAHUȚĂ, O. AL. II 56. A ridica (pe cineva) din pulbere = a înălța (pe cineva) dintr-o stare sau dintr-o situație foarte proastă, într-una bună. Meritul său singur îl ridicase din pulbere, în cea mai însemnată slujbă a țării. BĂLCESCU, O. 178. ◊ Fig. Mulțime de lucruri (mărunte sau văzute de departe foarte mici); puzderie. [Luna] privea prin geamuri dintre pulberea de stele. MACEDONSKI, O. I 125. Văzurăm, din înălțimea unde ne aflam, o pulbere de case albe cu învelișuri de fier alb, în care se răsfrîngeau razele soarelui. BOLINTINEANU, O. 276. ◊ Expr. Cîtă pulbere și spuză = în cantitate foarte mare; cîtă frunză și iarbă, v. frunză. Au și început a curge furnicile cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. ♦ Praf industrial obținut prin operații de mărunțire mecanică, fizico-chimică sau chimică. 2. Praf de pușcă. (Poetic) Pulberea luptelor trecute nu intră în sîngele urmașilor spre a le răscoli instinctele. CĂLINESCU, E. 27. ♦ Expr. A aprinde butoiul cu pulbere v. butoi.

CAMERĂ, camere, s. f. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. A rămas în fața casei. Ce măruntă și nemernică i se pare! O cameră și o sală. SAHIA, N. 96. Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit. MACEDONSKI, O. I 140. ◊ Cameră de culcare (sau de dormit) = dormitor, iatac. Mioara a venit de alături ca să aducă vasele cu flori din camera de dormit. CAMIL PETRESCU, T. II 143. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Cameră mobilată = cameră de închiriat, cu mobila proprietarului. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrîns de instrumente. ♦ (În denumirea unor instituții din regimul burghezo-moșieresc) Camera agricolă. Camera de muncă. Camera deputaților. Camera Comunelor v. comună. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Camera de punere sub acuzare. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: Cameră obscură = a) încăpere în care se fac diverse operații fotografice (prepararea plăcilor, developarea etc.); b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau clișeu) imaginea răsturnată a obiectului. Cameră de comandă = încăpere specială de unde se comandă, în mod automat, activitatea unei centrale electrice. Camera pompelor = încăpere subterană în care sînt instalate pompele pentru evacuarea apei din lucrările miniere. ♦ Spațiu gol închis, în interiorul unui aparat sau al unei mașini. ◊ Cameră de combustie = încăpere în care se aprinde amestecul la un motor cu ardere internă. ♦ Tub de cauciuc cu capetele unite, în care se introduce aer sub presiune și care se pune, înăuntrul anvelopei, pe roată; (la mingi de sport) balon de cauciuc în care se introduce aer cu pompa și care se pune înăuntrul anvelopei.

balon¹ s.n. 1 (aeron.) Aerostat alcătuit dintr-o învelitoare impermeabilă umplută cu un gaz mai ușor decît aerul, de care se atașează o nacelă. ◇ Balon captiv = balon legat de un punct fix cu cabluri, pentru a nu se ridica mai sus de o anumită înălțime. Balon de protecție = balon captiv care împiedică trecerea avioanelor deasupra unei regiuni. ◇ Expr. (fam.) A lua (pe cineva) în balon = a) a rîde de cineva; b) a-și bate joc, a ironiza (pe cineva). ◇ Compuse: (meteor.) balon-sondă = balon liber, umplut cu hidrogen, care transportă spre înălțimi aparatura necesară măsurării presiunii, temperaturii și umezelii aerului, uneori a radiației solare și a vîntului; balon-pilot = balon liber, umplut cu hidrogen, care se lansează în atmosferă și se urmărește cu unul sau două teodolite, în scopul măsurării vitezei vîntului la diferite altitudini. 2 Obiect din cauciuc foarte subțire, mai ales în formă de sferă, umplut cu aer sau cu un gaz ușor. ◇ Balon de încercare = a) mic balon căruia i se dă drumul pentru a cunoaște direcția vîntului; b) fig. idee sau știre lansată pentru a se constata opinia sau reacția publicului ori a unei persoane în legătură cu o anumită problemă. 3 Balon de săpun = a) bășică formată din clăbuci de săpun; b) fig. vorbă goală, amăgitoare. Toate promisiunile au fost baloane de săpun. 4 (sport) Minge de diferite forme folosită la anumite jocuri sportive, alcătuită dintr-un înveliș din piele, cauciuc sau material plastic (și o cameră elastică umplută cu aer). ◇ Sportul cu balonul rotund v. sport. ◇ Expr. A juca balonul v. juca. 5 (mar.) Velă triunghiulară la ambarcațiile de regate. 6 (electron.) Înveliș etanș al incintei vidate sau umplute cu gaz sub presiune joasă a unei lămpi electrice, a unui tub electronic etc. 7 (chim.) Vas sferic de sticlă, cu unul sau mai multe gîturi, folosit în laborator în anumite operații chimice. ◇ Balon de oxigen = a) rezervor de oxigen prevăzut cu un tub de aspirație, întrebuințat la reanimarea unui bolnav; b) fig. ajutor nesperat, salvator. Scăderea inflației a fost un balon de oxigen pentru industrie. • pl. -oane. /<fr. ballon.

1) sec, seácă adj., pl. m. și f. secĭ (lat. siccus, sec, uscat, it. pg. secco, pv. fr. cat. sec, sp. seco). Prea uscat, prea lipsit de apă, prea copt: brînză seacă, ridiche seacă, pepene sec. Gol, deșert, fără mez orĭ conținut: nucă seacă, pungă seacă. Tuse seacă, tuse fără flegmă. Fig. Prost: om sec, cap sec, vorbă seacă. A scoate banĭ din peatra seacă, a cîștiga banĭ din orĭ-ce acțiune. S. n. pl. A da (a lovi) în sec, a lovi acolo unde nu se simte din cauza goluluĭ. A cădea ĭn sec, a călca în aer (închipuindu-țĭ că calcĭ pe solid) și a fi expus căderiĭ. A inghiți în sec, a înghiți (de poftă) fără sa aĭ ceva în gură. A ĭeșĭ cuĭva înainte ca sec, a-ĭ ĭeșĭ cu cofa goală (ceĭa ce în popor se consideră de răŭ auguriŭ). A lăsa sec, a începe postu. Lăsatu seculuĭ saŭ (în vest) lăsata seculuĭ (saŭ de sec), sărbătoarea după care începe postu; mîncare, zile de sec, zile de post (ca Mercurea și Vinerea). V. frupt, dulce.

FOALE sm. (pl. -foi) și sn. (pl. foale și foi, de unde s’a refăcut un sing. foiu) 1 Burduf: el plecă deci după apă cu un ~ mare de țap RET. ¶ 2 Burduful cimpoiului ¶ 3 Burtă, pîntece, abdomen (la animale, Tr.-Carp. și la oameni): mie numai de-aceea mi-i grijă, cum voiu umplea eu ~le meu cel gol ȚICH.; în ~le unei știuce afla inelul ei cel de mireasă RET. ¶ 4 Unealtă a fierarului pentru suflat în foc, alcătuită dintr’o piele prinsă între două plăci de lemn și cu o răsuflătoare în partea dinainte, prin care iese aerul; o unealtă de aceeași formă e întrebuințată și în case pentru ațîțarea focului în sobă (🖼 2165, 2166): ~le din șatră pufăiră în grămăjuia de cărbuni DLVR.; dacă n’ar fi fost focul, foile pleaftura și omul care să vă facă CRG.; îl ținea în foile de suflat în cămin I. -GH. ¶ 5 Unealtă în forma foilor de fierărie cu care se suflă spre a scoate praful din literele așezate în casete ¶ 6 🎼 Sacul sau burduful de piele al instrumentelor de vînt (pian, orgă, armonică, etc.): chinuise ~le bietei sale armonice pînă s’o rupă D. -ZAMF.; cînd apeși ori ridici piciorul, ~le se umflă și se desumflă, iar cu mîna cînți ca pe ori-ce clavir BR. -VN. [lat. follem].

zbor¹ s.n. 1 (Mod de) deplasare în aer a unui corp (a unei păsări, a unei insecte, a unui obiect etc.) cu ajutorul aripilor a căror sustentație poate fi realizată fie cu un consum de energie din interior (la păsări, la avioane etc.) sau din exterior (la planoare, la zmeie etc.), fie fără consum de energie (la aerostate), fie prin mișcare balistică. Goni cu mîna zborul acestor negre libelule (GAL.). ◊ Platformă de zbor = platformă pe un aerodrom sau pe puntea unui portavion, de pe care decolează avioanele. Zbor fără escală v. escală. Zbor planat v. planat. ◊ Loc.adv. (Ca) din (sau în, într-un) zbor = a) în timpul zborului. Prinde insectele în zbor. Δ expr. A lua pasărea din zbor v. lua; b) ext. în fugă, repede, iute. S-a dus ca în zbor la nașă-sa (SADOV.). A prins ideea din zbor. Δ expr. A mulge oaia din zbor v. mulge; c) dintr-o dată. Scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor (ALECS.); d) în treacăt. Am auzit, în zbor, că va veni mîine. ◊ Loc.vb. A da zbor (sau zborul) (cuiva) = a) a da drumul, a elibera. Bătrînul preot... Furtunelor dă zborul (EMIN.); b) a azvîrli cu putere. Luai coasa de picior Și-n văzduh îi detei zbor (POP.). A face un zbor = a zbura. ◊ expr. A-și lua zborul = a) a se înălța în aer; b) a începe să alerge repede. Caii... pe cîmp își luau zborul (ALEX.); c) a pleca; a-și începe viața, o activitate, o profesie pe cont propriu, fară o îndrumare tutelară; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. Mi-am luat zborul de la casa părintească; d) a evada, a fugi. Te-nchid în cameră, de unde n-o să mai poți să-ți iei zborul; e) a se pierde, a dispărea. Zile ce-n vecinicie-și iau repedele zbor (ALEX.); f) fig. a se dezvolta, a-și lua avînt. Al meu e Despot!... planu-mi ia zbor acum mai tare (ALECS.). A trece în zbor = a trece foarte repede. ◊ compar. Brațele goale... se agitară ca un zbor de pasăre albă (CA. PETR.). ˙* fig. Geniul său îi imprimă un zbor tot mai sigur... către realism și adevăr (SADOV.). ♦ ext. Deplasare în spațiu a unei rachete sau a unei astronave. 2 Deplasare rapidă, bruscă, prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vînt. Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar și-a rotit (LAB.). ♦ Menținere în aer (a unui obiect purtat de vînt, de curenți etc.); planare, plutire. Priveam zborul frunzelor. ♦ Mișcare rapidă, violentă (a vîntului). 3 fig. Mers iute, vijelios; viteză, goană, fugă. Admira pe șosea zborul mașinii de curse. ♦ Avînt, elan. Îi lipsea zborul, spontaneitatea (VLAH.). • pl. -uri. /de la zbura, prin derivare regresivă.

VID, -Ă, vizi, vide, adj., s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ◊ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

VID, -Ă, (1) vizi, vide, adj., (2) viduri, s. n. 1. Adj. (Despre un spațiu) Care nu conține nimic; care nu conține aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S. n. Spațiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♦ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixă, fără țintă; c) zadarnic, fără rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabilă. – Din fr. vide.

ZVÎCNI, zvîcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre unele organe ale corpului) A se zbate repede și cu putere (din cauza afluxului de sînge, pricinuit de emoție, de oboseală etc.). Își simți părul ridicîndu-i-se în vîrful capului. Inima se izbi o dată tare în coșul pieptului, pe urmă prinse a zvîcni repede. SADOVEANU, O. VII 362. În agitația nervoasă în care se afla, simțea cum îi zvîcnesc tîmplele. BART, E. 213. El din patu-i o ridică și pe pieptul Iui și-o pune, Inima-i zvîcnește tare, viața-i parcă se răpune. EMINESCU, O. I 84. ♦ (Despre ființe) A mișca repede o parte a corpului. [Vițelul] se tăvăli și începu să zvîcnească grozav din picioare. CARAGIALE, S. 80. 2. (Despre ființe) A sări pe neașteptate (de undeva); a țîșni, a se repezi, a o zbughi. Cîinele zvîcni înainte și prepelița sări în aer. SADOVEANU, O. VII 82. O veveriță juca ca o flacără roșcată... Zvîcni pe o creangă mai de aproape și dispăru, ca să apară peste o clipă în alt ram. C. PETRESCU, A. 75. Cel dinții care zvîcni afară pe punte, furios, cu capul gol, cu haina pe-un umăr, fu Seceleanu. BART, E. 292. Fig. Acolo apa cînta un cîntec surd, înfiorător; în coș fîșîiau din cînd în cînd grăunțele: în covată zvîcnea în pulbere fină făina. SADOVEANU, O. VII 294. Automobilul zvîcni ca un alergător de cursă. REBREANU, R. I 176. ♦ A sări brusc în picioare. Ea tresări, ca și cînd abia atunci s-ar fi deșteptat din somn și zvîcni ca un pește în sus. PREDA, Î. 151. Cel care se mișcase tresări cu spaimă, simțind cel dintîi primejdia. Zvîcni în picioare, scuturînd în juru-i flăcările ca pe niște fluturi. SADOVEANU, Z. C. 196. Cînd îl văzu... intrînd în cîrciumă urmat de suită, zvîcni de pe scaun. C. PETRESCU, Î. II 140. 3. A face mișcări bruște pentru a-și elibera corpul dintr-o strînsoare; a se zbate. Înțepenindu-și brațele ca să-l țină pe cel prins, care zvîcnea și se zvîrcolea ca un șarpe, răsuflă adînc. DUMITRIU, N. 219.

MĂMĂLIGĂ s. f. 1. Pastă alimentară preparată din făină de mei, de hrișcă, de orz, astăzi măi ales de porumb ; (regional) mandră² (1), coleașă. V. terci. Cf. MAN. GÖTT. Hrana noastră. . . la vreme de post, mămăligă uscată (a. 1 793). URICARIUL, VI, 168, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Numai măligă, măligă d-atîția ani! JIPESCU, O. 67. De mîncare? O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece. CREANGĂ, P. 6. I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. id. ib. 143, .cf. 145, 147, 153. Mămăliga de hrișcă și de orz e cunoscută numai de sătenii de la țară; cei de la munte – spun bătrînii – în vremea unei foamete cumplite, de demult, au mîncat mămăligă de scoarță de fag măcinată. ȘEZ. V, 6. Din mei se face mămăligă, iar istrienii fac pîne. ib. XV, 66. Pe cînd Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. COȘBUC, P. I, 326. Mămăliga se numește o pastă consistentă gătită din făină de porumb. . . în timpurile trecute se gătea. . . din mei (Millium sativum). ENC. ROM. III, 183. Mămăliga se răstoarnă pe fundul de mămăligă. . . numit și cărpător în Ardeal. PAMFILE, I. C. 195, cf. 68. Culese, fir cu fir, fărmăturile de mămăligă. BUJOR, S. 29, cf. 59. Na, măi Ghiță, și ia vezi și tu de mămăligă, zise el, dînd ceaunul unuia dintre flăcăuani. HOGAȘ. M. N. 65. Mîncările obișnuite sînt măliga cu brînzî, urda, cașul sărat. DIACONU, P. 19. Întingea în topiturâ bucăți mari de mămăligă, pe care le căptușea apoi cu brînzâ. SADOVEANU, B. 95. Am ciorbă de știucă și o mămăligă aproape întreagă. GALACTION, O. 47. Beau vin și mîncau pastramă cu mămăligă rece. CĂLINESCU, E. 311. Soldații mîncau mămăligă cu pastramă. CAMIL PETRESCU, O. III, 170, cf. 215. Scoate un codru galben de mămăligă. Îl presară cu sare. Mușcă din el, mestecă, înghite. STANCU, D. 264. Îngrijesc de copii, pregătesc mămăliga. BOGZA, Ț. 45, cf. H X 97, XII 302. Cu barbátul băutor Nu-i coace pită-n cuptor, îi face măliga-n oală. Ș-aceea-i, mînca-o goală. ȘEZ. I, 142, cf. MAT. FOLK. 1 399. Spuse fomeii că să duce la stînă să mînce măligă cu hurdă. GRAIUL, I, 237, cf. 474, 545, 546. Boala o dobîndesc cei ce mănîncă mămăligă goală. PAMFILE, B. 13, cf. CHEST. VIII 7/1, 15/29, 17/10, 18/3, 93/32. Nu știe încă nici cum se mănîncă mămăliga, se spune unui om prea tînăr și lipsit de experiență. Cf. ISPIRESCU, L. 177, ZANNE, P. III, 610. A prins mămăliga coajă, se spune despre cineva care începe să-și dea aere față de ceilalți, cînd a ajuns la o situație (mai) înaltă. Cf. CREANGĂ, P. 209, IORDAN, STIL. 320, ZANNE, P. III, 612. Numai într-un tăciune Nu se face mămăligă, Nici poate ceva să frigă. ZANNE, P. I, 293. Decît să mănînc mămăligă cu unt Și să mă uit în pămînt, Mai bine să mănînc pîine cu sare Și să mă uit la soare. id. ib. M, 608. Nimene nu-ți pune sare în mămăligă (= de interesele tale e bine să te ocupi personal). Cf. id. ib. 606. La mămăliga mare, vin multe haimanale. id. ib. 607. Amestecă vorba, ca făcălețul mămăliga, se spune la adresa cuiva care vorbește prostii sau se bîlbîie. Cf. id. ib. II, 829. Parcă e cu mămăliga-n gură sau parcă are mămăligă-n gură, se spune la adresa cuiva care vorbește neclar, fiind bîlbîit sau prost. Cf. id. ib. 839, III, 614. Stai (sau șezi), mămăligă, să te mănînc, se spune, în ironie, la adresa unui om leneș. Cf. id. ib. III 606. E bun de tăiat mămăliga, se spune la adresa unui om prost. Cf. id. ib. 614. ◊ (Precedat de „o bucată de”, „un boț de”, „o coajă de”, sugerează ideea de existență mizeră) Toată viața lui a muncit pentru-un boț de mămăligă, V. ROM. februarie 1954, 241. Tu, flăcăuaș sărăcuț de la țară, Care-ți fărîmai bucuria sub sapă Pe-un boț de mămăligă ca ceapă. DEȘLIU, G. 53. ◊ Mămăligă mărginenească v. m ă r g i n e n e s c. Mămăligă boierească v. b o i e r e s c. Mămăligă moartă v. m o r t. ◊ Expr. A o pune de mămăligă sau (Mold.) a pune de mămăligă fără făină = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută, într-o încurcătură ; a da greș. Măi Chirică, d-apoi știi că și boieriul, cîtu-i de boieri, a pus-o de mămăligă. CREANGĂ, P. 161. Cînd ți-o fi frică, să-ți iei rămas bun, c-ai pus-o de mămăligă. REBREANU, NUV. 123. Luați seama la Marinică să nu vă facă vreo rușine că dînsul a cam pus-o de mămăligă! id. R. I, 137, cf. IORDAN, STIL. 44, 320. S-a închis școala, mamă. Am pus-o de mămăligă. STANCU, D. 107. V-ați zbătut cu proiectul nostru, de nu mai aveam zi, de nu mai aveam noapte, și acum ați pus-o de mămăligă. V. ROM. aprilie 1 954, 43. Am pus-o de mămăligă și. . . așteptăm să vedem, ce-o mai fi. PAS, Z. III, 105. De piere zmeoaica, îi creapă și fiul, atunci-mpărâția zmeilor a pus-o de mămăligă, oamenii nu vor mai avea să le mai ducă grijă. RETEGANUL, P. I, 36. A face (pe cineva sau ceva) mămăligă = a distruge, a nimici, a face praf, zob, pilaf. Trimite avioane să arunce bombe peste oraș. Ne face mămăligă. PAS, Z. IV, 39. (Regional) A căuta nod în mămăligă = a căuta nod în papură, v. n o d. Cf. ZANNE, P. III, 611. (Regional) A-și scoate mămăliga = a-și cîștiga strictul necesar pentru trai. Cf. id. ib. Ața mămăligii v. a ț ă. A rămîne cu ața mămăligii v. a ț ă. ♦ (În sintagma) Mămăliga ursului = figură pe care o fac copiii la scrînciobul cu frînghie, învîrtindu-se astfel ca frîngbiile să se răsucească, și lăsîndu-le apoi să se dezrăsucească cu putere. În scrînciobul cel mic, de frînghie, răsucindu-te în el și apoi desucindu-te, faci ceea ce se numește „mămăliga” ursului. PAMFILE, J. I, 75. 2. (Familiar) Epitet depreciativ pentru un om lipsit de energie și de inițiativă. V. m ă l a i (II 3). În gară, afară de șef, nu-s decît trei oameni. Toți niște mămăligi! GALAN, Z. R. 296, cf. I. CR. VI, 152, CHEST. VIII 15/27, CV 1 949, nr. 3, 15. ◊ (Comparat ca un adjectiv) Am fost mai mămăligă decît alții și m-am lăsat potopit de rușine și de necaz. PAS, L. I, 147. 3. C o m p u s: mămăliga-bradului = ciupercă de culoare galbenă-portocalie, care crește pe brazii putrezi (Trichia favoginea). Cf. PANȚU; PL. - Pl.: mămăligi. – Și: (regional, prin haplologie) mălígă s. f. – Etimologia necunoscută.

vânturător, ~oare [At: BIBLIA (1688), 440¹/9 / V: (reg) ~tărătoare, ~târătoare sf / Pl: ~ori, ~oare / E: vântura + -ător] 1 sm Persoană care vântură (1). 2 sm (Înv; fig) Persoană care împrăștie o mulțime, un grup de oameni. 3 sm (Înv; fig) Persoană care nimicește o mulțime de oameni. 4 smf Persoană care rătăcește din loc în loc (în căutare de aventuri) Si: (înv) vânturar (1). 5 sm (Îls) ~ de fraze (goale) Palavragiu. 6 sm (Îal) Demagog. 7 sf (Reg) Unealtă de lemn (sub forma unei lopeți scobite) folosită la vânturatul (1) boabelor, al semințelor etc. Si: (reg) vântureșcă (1), vânturișcă (1). 8 sf (Trs; pex) Căuș pentru luat făina. 9 sf Mașină agricolă care curăță semințele de impurități printr-un curent de aer produs de un ventilator și le sortează cu ajutorul unor site Si: morișcă, (reg) moară, vânteală, vântureșcă (2), vânturișcă (2), vânturuietoare, vârtealău. 10 sf (Reg) Trior. 11 sf (Reg) Batoză (1). 12 sf (Reg) Zbârnâitoare de speriat păsările. 13 sf (Reg) Zbârnâitoare cu care se joacă copiii. 14 sf (îvr) sn (Iuz) Ventilator (1). 15 sf (Îvr) Răsuflătoare. 16 sf Mașină folosită în turnătorie pentru vânturarea amestecurilor de formare.

FLOTOR s. n. 1. sferă goală care plutește la suprafața lichidului dintr-un recipient, cu un dispozitiv care indică sau reglează nivelul lichidului; plutitor. 2. corp plutitor atașat unei plase pescărești ori unui dispozitiv lansat pe apă pentru a-i asigura plutirea. 3. baliză plutitoare care marchează punctele periculoase pentru navigație. 4. dispozitiv de plutire a hidroavioanelor. 5. cameră de aer care servește la menținerea pe suprafața apei a ouălor de țânțari. (< fr. flotteur)

ÎNFOIA, înfoiez și înfoi, vb. I. 1. Refl. (Despre părul oamenilor și despre blana, coada sau coama animalelor) A se umfla (ca niște foale), a se răsfira, a se zburli. ◊ Tranz. Iepușoara prinse a bate din tuspatru picioarele și-a sforăi, înfoindu-și coama. CAMILAR, N. I 224. Un vînt mare abura, Chica lui Gruia înfoia, Și turcu cînd îl vedea, De frica lui se îneca. ȘEZ. IX 173. ♦ (Despre păsări) A-și umfla penele. Cocoșul își trase capul de sub aripă, se înfoie. CAMILAR, N. II 251. Ați necăjit într-o zi... un păun care s-a înfoiat pe dată. PAS, Z. I 47. ◊ Tranz. Curcanii își înfoiau aripile spre cînii legați în lanțuri. CAMILAR, TEM. 240. ♦ Fig. (Despre oameni) A-și da aere. Ba da, ba da... se înfoie Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 17. ♦ A se învîrti de colo-colo, a se roti. Pe lîngă ei se înfoiau, cu mîna la bărbie, cu spaimă de vrăbii în priviri, femeile. PAS, L. I 15. 2. Refl. (Despre pămînt și alte materiale) A-și mări volumul prin mărirea golurilor dintre granule (la săpare, la măcinare, prin absorbție de apă etc.). 3. Tranz. A întinde, a desface (ca pe niște foale). Înfoie armonica, scoțînd un început de cîntec prelung, sfîșietor. CAMILAR, N. II 197.

tub sn [At: AMFILOHIE, G. F. 75^r/17 / V: (reg) tup / Pl: ~uri, (înv) ~i / E: lat tubus, fr tube, it tubo, ger Tube] 1 Piesă de formă cilindrică (din metal, sticlă, cauciuc, material plastic etc.), goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, întrebuințată de obicei pentru scurgeri, transporturi de lichide sau gaze etc. Vz țeavă. 2 (La unele instrumente muzicale) Țeavă (prevăzută la un capăt cu o ancie) care produce sunete de diferite înălțimi (în funcție de lungimea și de diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. 3 Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. 4 (Înv) Telescop. 5 (Reg) Sticlă de lampă. 6 Recipient subțire din metal sau din carton, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice ori medicale. 7 Recipient pentru păstrarea gazelor comprimate. 8 Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1). 9 (Spc) Corp tubular (1) izolant în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. 10 (Îs) ~ electronic Dispozitiv constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. 11 (Îs) ~ videocaptor Tub (10) electronic folosit în televiziune, care transformă imaginile luminoase în succesiuni de semnale electrice. 12 (Îs) ~ Geissler Tub (1) conținând un gaz la presiune joasă, în care se produc descărcări electrice, folosit ca sursă de lumină (pentru reclamele luminoase). 13 (Atm; Bot) Canal natural care se găsește în diferite țesuturi, aparate sau organe animale ori vegetale prin care circulă aer, hrană etc. 14 (Atm; îs) ~urile lui Malpighi Principalele organe de excreție la insecte. 15 (Atm; îs) ~ fonator Organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. 16 (Bot) Partea inferioară și tubulară (3) a caliciului sau a corolei gamopetalelor. 17 (Bot; îs) ~ polinic Prelungire cilindrică formată prin germinarea polenului ajuns pe stigmat.

DREGE, dreg, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la obiecte) A face la loc, a aduce în stare bună, a repara, a îndrepta. Cuptorul cred că e în bună stare. – Bună. L-a dres meșterul. SADOVEANU, P. M. 246. Cum vezi, mi-am luat și pușca... Mă duc la lăcătuș s-o dreg. CAMIL PETRESCU, B. 127. (Absol.) Meșterul strică și drege de frică, se spune despre un lucrător prost. ◊ Expr. A-și drege glasul (sau vocea) = a-și îndepărta răgușeala tușind ușor, înainte de a vorbi sau de a cînta. Cîntăreții... își dreseră glasurile tușind în chip felurit. SADOVEANU, F. J. 28. Ei, ei! de-acum drege-ți «voacea» și descurcă-te, măi Trăsne, dacă poți. CREANGĂ, A. 88. Tuși spre a-și drege glasul. NEGRUZZI, S. I 8. (Poetic) Păsărelele-și dreg glasul prin hugeagul de sub luncă. ALECSANDRI, O. 175. A-și drege gustul = a mînca sau a bea ceva pentru a face să dispară gustul rău al unor alimente consumate mai înainte. A drege busuiocul v. busuioc. ◊ Refl. pas. Ceasornicul acesta nu se mai poate drege. ♦ Refl. (Despre vreme; în opoziție cu strica) A se îndrepta, a se îmbunătăți. O geană de se ivea pe cer, inima i se-nveselea, poate, poate s-a drege vremea. La TDRG. ♦ (În sens moral; construit adesea cu pronumele «o» cu valoare neutră) A îndrepta, a repara o greșeală, o nedreptate. Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-a sfărîmat o speranță și nu știa cum s-o dreagă. REBREANU, R. I 161. Desigur a voit s-o dreagă, să mă înșele. DELAVRANCEA, H. T. 73. Na-ți-o frîntă că ți-am dres-o! se zice cînd cineva, vrînd să îndrepte o greșeală, spune sau face o prostie. Na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o! Dintr-o păreche de boi... am rămas c-o pungă goală. CREANGĂ, P. 44. 2. (Cu privire la o persoană) A întrema, a înviora, a restabili, a întări. Ăsta-i doctorul... Te drege el. CAMIL PETRESCU, T. I 175. Înjura cînd rachiul era bun și-l dregea, înjura cînd nu era bun și nu-l dregea. C. PETRESCU, Î. II 53. La munte doar trăiesc [țăranii] mai mulțumiți, că au aer curat, apă limpede, care le mai drege fața. La TDRG. ♦ (Cu privire la inimă, suflet) A alina, a liniști, a ușura, a vindeca. Cîntă-mi, mîndro, cînticul Să-mi mai dreagă sufletul! POP. la ODOBESCU, S. I 207. Să-mi dai o floricea, Dar mi-o dă cu mîna ta, Ca să-mi dreagă inima. ALECSANDRI, P. P. 150. 3. A face, a aranja, a ticlui, a pune la cale. Ei, cum o dresărăm noi, mai apucă hățurile, mai ia-o prin șanț, ajunserăm aproape de piață. PREDA, Î. 82. Ce-ai să spui, Gherasime? – Apăi, zise pescarul, după ce se scărpină puțin la ureche, am s-o dreg așa: Prea cinstite... domnule. STĂNOIU, C. I. 83. [În] urmă-ți rămîn toate astfel cum sînt, de dregi Oricît ai drege-n lume. EMINESCU, O. I 64. ◊ Expr. A face și a drege = a face așa, încît să iasă bine la capăt, a pune ceva la cale; a lucra, a trebălui; (ironic) a se afla în treabă, a meșteri. De o lună tot la curte dregeam și făceam cîte toate și un crăițar nu-mi dase. DEMETRIUS, V. 85. Tot orașul... se întreabă ce tot faci, ce tot dregi de te închizi mereu singur în casă. SEBASTIAN, T. 286. Ce-a făcut el, ce-a dres, că fetei și lui Ipate au început a le sfîrîi inima unul după altul. CREANGĂ, P. 167. ♦ (Regional; ironic, amenințător) A pune pe cineva la locul lui, a-l învăța minte, a-i veni de hac. Astfel încăput pe mîna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sînt toate cîte nu vor înțelege. EMINESCU, O. I 134. Ei! lasă, fa, că te-oi drege eu. ALECSANDRI, T. 274. Las’că mi te-oi drege eu, Cînd a veni birul greu. id. P. P. 250. ♦ A falsifica. (Atestat în forma regională direge) Rachiul însă era dires cum mai bine și ei s-au îmbătat cuc și pe urmă au și adormit. SBIERA, P. 256. 4. A așeza, a rîndui, a pune în ordine. Atuncea au găsit vreme și logofătul, de i-au dres [pe boieri] după cum se cade (= după rang). KOGĂLNICEANU, la TDRG. ♦ (Cu privire la foc) A face să ardă mai bine, a potrivi, a ațîța. De-o parte, pe un scăunaș cu trei picioare, roșie la față și asudată, ședea femeia cu un băț mare în mîini cu care dregea focul. ȘEZ. I 60. 5. (Uneori construit cu prep. «cu») A potrivi gustul unei mîncări, punînd în ea smîntînă, ouă sau diferite condimente. Lică Cartojan... dădu să înțeleagă gazdei că tuturor le-ar prinde teribil de bine un borș de găină dres cu smîntînă. C. PETRESCU, Î. II 143. 6. A da cu dresuri, cu suliman (pe obraz), a sulemeni; a ferchezui, a dichisi. Își dregea obrazul la fiecare sfert de ceas. PAS, Z. I 90. Casierul își drese mustățile seci în dreptul nasului. STĂNOIU, C. I. 117. Au uriciosul obicei de a-și drege obrazul cu suliman și a-și boi sprîncenele cu nucușoară arsă. ALECSANDRI, P. P. 128. ♦ A îndrepta, a(-și) potrivi o haină, o găteală. Ian să-mi mai dreg fiongu de la testemel. ALECSANDRI, T. I 343. 7. (Învechit și regional) A turna vin sau alte băuturi în pahare, a umple paharele. Să vie cuparul și pivnicerul să-mi dreagă un pocal de vin. SADOVEANU, D. P. 126. ◊ Absol. Păhărniceii dreseră la toți prin pahare. ODOBESCU, S. I. 78. Pe lîngă părete sta așezate în rînd mai multe ulcioare pîntecoase, pline de vin de Odobești și de Cotnar, și la spatele fieștecăruia boier dvorea cîte o slugă care dregea. NEGRUZZI, S. I. 151. – Variante: (Transilv. și Mold.) direge (BENIUC, V. 51, SBIERA, P. 5, RETEGANUL, P. IV 21), (învechit și popular) derege (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 74) vb. III.

spațiu¹ sn [At: GEOMETRIA, A. M. 3^r/5 / V: (înv) ~ie sf, ~aț, ~ațu, ~aciu / Pl: ~ii, (înv) ~ri / E: lat spatium, it spazio, fr espace, ger Spatium] 1 (Lsg) Formă fundamentală de existență a materiei, concepută ca un tot continuu tridimensional, în cadrul căreia are loc mișcarea acesteia în timp. 2 (Mat) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. 3 (Îs) Geometrie în ~ Ramură a geometriei care se ocupă cu studiul figurilor ale căror elemente nu sunt situate în același plan Si: (înv) geometrie solidă. 4 Porțiune delimitată din spațiu¹ (1). 5 Porțiune din spațiu¹ aflată împrejurul a ceva. 6 Cuprins al unei încăperi, al unui edificiu etc. 7 (Șîs ~ locativ) Întindere interioară a încăperilor destinate ca locuință unei persoane sau unei familii. 8 (Îas) Întreprindere care se ocupă cu administrarea imobilelor. 9 Noțiunea de spațiu¹ (1) reflectată în conștiință. 10 Întindere cosmică în care se află aștrii Si: cer³ (1), tărie, văzduh. 11 Parte din întinderea cosmică văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică Si: firmament, bolta cerească, (rar) boltire (2), (îrg) crângul cerului, crugul cerului. 12 Înveliș gazos care înconjoară pământul Si: aer¹ (1), atmosferă (1), cer³ (6), slavă (12), tărie, văzduh, zări, (liv) eter. 13 (Îs) ~ aerian Porțiune din atmosferă care se află deasupra teritoriului unui stat și este supusă suveranității lui sau care se întinde desupra mării libere. 14 (Îs) ~ cosmic Întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. 15 Loc care separă două corpuri sau două părți ale unui corp, moleculele corpurilor etc. Si: depărtare, distanță, interval, (reg) scopot. 16 Loc gol în interiorul unui lucru. 17 Porțiune de teren, de obiect etc. considerată sub raportul lungimii și lățimii, măsurată în unități la pătrat Si: cuprins¹ (11), întindere, întins, suprafață, (înv) cuprindere, olat. 18 Bucată de pământ, care prezintă anumite caractere, în care se dezvoltă un anumit fenomen etc. Si: cuprins¹ (6), întindere, întins, suprafață, (înv) cuprindere, olat. 19 (De obicei lpl; îs) ~ verde Suprafață acoperită de vegetație naturală sau cultivată din perimetrul unei așezări. 20 (Îs) ~ vital Teritoriu revendicat de o țară sub pretextul de a-și satisface expansiunea demografică și necesitățile economice. 21 (Îs) ~ mioritic Spațiu¹ (18) geografic românesc al cărui relief este prielnic păstoritului. 22 (Îas) În concepția lui Lucian Blaga, univers spiritual românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc. 23 Loc rezervat unei probleme în cadrul unei scrieri, al unei publicații. 24 (Muz) Interval cuprins între două linii învecinate într-un portativ. 25 (Tip; șîs ~ alb) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese. 26 (Tip; pex) Mică lamă metalică folosită de tipografi pentru separarea cuvintelor sau a literelor culese. 27 Întindere nemărginită. 28 Perspectivă vastă. 29 Drum parcurs de un corp în mișcare. 30 Distanță dintre două puncte date. 31 (Îvr) Orbită. 32 Durata dintre două momente, două date calendaristice etc., în cursul căreia se desfășoară un eveniment Si: interval, perioadă, răstimp, timp, vreme, (înv) protesmie Vz epocă, răgaz, răspaș, seamă, soroc, zăstimp.

TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, goală în interior, de metal, beton, sticlă, cauciuc etc. comunicînd la ambele extremități cu exteriorul; poate avea diametre și lungimi diferite și se folosește la transportul lichidelor sau al gazelor. Galeria e lungă și netedă ca un tub de ciment. BOGZA, Ț. 66. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă în interiorul căreia se produc sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și de diametrul piesei respective) la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Înveliș de metal sau de carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. 2. Recipient din metal subțire, în care se țin diferite paste, preparate cosmetice sau medicale. Tub de vaselină. 3. Conductă sau vas în organismele animale, prin care circulă substanțe nutritive, aer, diverse secrețiuni ale unor organe etc.; canal (3). ◊ Tub digestiv v. digestiv. Tub fonator = organul cu care realizăm sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări; cavitate bucală. 4. Aparat alcătuit dintr-o țeavă în care sînt introduși doi sau mai mulți electrozi, folosit la diferite montaje în fizică sau în tehnică. ◊ Tub electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice în gaze sau emisiune de electroni, folosit în radiofonie, ca redresor etc. Tub Geisler = tub care conține un gaz la presiune joasă, în care se produc descărcări electrice.

flageolet (flajeolet) (< fr. flageolet) 1. Termen folosit pentru sunetele armonice* obținute la instrumentele cu coarde*, fie prin ușoara atingere a punctelor care împart coarda în două, trei sau mai multe porțiuni (f. naturale, care se notează cu O), fie prin folosirea a două degete – primul apăsat pe coardă, creând un prăguș artificial, al doilea atingând ușor coarda, la o distanță de cvintă*, de cvartă, de terță* mare și de terță mică (f. artificiale, notate pentru sunetul apăsat cu note obișnuite iar pentru cel atins cu note rombice goale, precum și cu cifrele corespunzătoare degetelor folosite; v. digitație). La harfă*, prin atingerea mijlocului coardei, se obține octava*. F. se folosesc în compoziție pentru a se obține sunete cristaline, diafane și pentru lărgirea ambitusului (1) instr. respectiv. În piesele de virtuozitate, se folosesc și duble f., imitând două flaute* (ex. lucrările lui Paganini: Concertele, Dansul vrăjitoarelor etc.). La instr. de suflat se obțin sunete asemănătoare f., prin sporirea presiunii în coloana de aer, ca urmare a unui suflu sporit (germ. überblasen); sunt sunetele armonice, care în locul sunetului fundamental, rezultă din vibrarea numai a unei jumătăți a coloanei de aer (octava) sau a unei treimi a acesteia (duodecima*). Fl. obține, de ex., mai multe dintre armonicele superioare, în timp ce cl. pe cele de cvintă (duodecimă). V. Blasquinte. Sin.: alliquote (1). 2. Flaut drept*. 3. Mic registru (II, 1) de orgă* (2’ și 1’).

LATERAL, -Ă, laterali, -e, adj. 1. Situat pe una din laturi, pe o parte a unui lucru; depărtat de linia mediană. V. lăturalnic. Ele ies de pe văile laterale, unde se află cîte o răzleață și foarte arhaică așezare omenească. BOGZA, C. O. 328. Locuința lui Anton Mușat nu-l surprinse... O sală și două încăperi laterale. C. PETRESCU, C. V. 74. Pe ușile laterale alte fracuri se îmbulzeau înăuntru. REBREANU, R. I 196. Cele opt medalioane sculpturale... împlinesc golurile dintre columne, deasupra arcadelor laterale. ODOBESCU, S. III 73. ◊ Arie laterală (sau periferică) = zonă situată la periferia teritoriului pe care se vorbește un dialect sau o limbă. Fenomenele de limbă arhaice se păstrează adesea numai în ariile laterale ale unui teritoriu. ♦ Fig. Care e secundar, care e departe de problema de bază, de problema principală. O chestiune laterală. 2. (Despre consoane și substantivat, f.) (Consoană) articulată prin aplicarea vîrfului limbii pe palatul tare, aerul scurgîndu-se de o parte și de alta a mușchiului lingual. Consoana «l» e o consoană laterală.

bute sf [At: CANTEMIR, IST. 32 / V: (Mun) ~ie (A și: -tie) / Pl: buți, (rar) bute / E: lp buttis] (Pop) 1 Butoi. 2 Conținutul unui butoi (1). 3 (Îe) A face burta butie și gura pâlnie, A fluiera în ~ A fi bețiv mare. 4 (Îs) Suge~ Bețivan. 5 (Îe) Vorbește ca din ~ Vorbește gros. 6 (Îe) A fi ~ de ceva A fi tobă de ceva. 7 (Îe) A dormi ~ A dormi buștean. 8 (Îe) A lega ~ A lega burduf sau cobză. 9 (Îe) A se duce ca vinul stricat din ~ în ~ A merge din rău în mai rău. 10 (Îs) â~ a casei Casa goală, fără lucruri. 11 (Trs; îcs) ~ a cu curechiul Unul dintre jocurile obișnuite la priveghi. 12 Partea lămpii în care stă petrolul. 13 Rezervorul de benzină al lămpii de siguranță întrebuințate în mine Si: boton. 14 Fiecare dintre stâlpii principali de susținere a eșafodului unui tunel în construcție. 15 (Reg) Butucul roții. 16 Cotorul penelor de pasăre. 17 Țeavă. 18 (Spc) Țeavă (de soc) la instrumentul numit cărabă. 19 (Înv) Țeavă de fier, folosită în vechile ateliere de fierărie pentru a conduce aerul din foaie. 20 Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 21 (Bot) Rădăcina plantei rodul-pământului. 22 (Bot; pex) Rodul-pământului.

da vb. I în construcțiile: ♦ a se da mare (lb. vorbită) A-și da aere, a se crede superior ◊ „Am mai întrebat în dreapta, am mai întrebat în stânga și am aflat că respectivul C.A. se dă mare și intangibil. Cum nu-i plac ochii cuiva, fie că e vorba de o femeie de serviciu, fie că e vorba de un turist, mai mereu mahmurul A. amenință.” R.l. 18 VII 79 p. 5. ◊ „Bodyguarzii se comportă oribil. Se dau mari.” Libertatea 6 X 95 p. 7; v. și R.l. 22 VI 81 p. 2. ♦ a se da de gol, dare de gol, dat de gol [până-n Dumnezeu] (arg.) ◊ „Stiți ce este un dat de gol? Este un om de nimic, lipsit de cultură, de dorința de a munci, care face din îmbrăcămintea modernă un acoperământ al nulității. Altfel spus, un compromis. Pentru ei [tinerii serioși] un astfel de tânăr «se dă de gol», «se compromite», se descoperă a nu fi altceva decât un manechin care își plimbă îmbrăcămintea ultra-modernă. Câte unul dintre ei, care nu este numai leneș și incult, dar și prost – o «culme» de incultură și de prost gust – este considerat a fi dat de gol până-n Dumnezeu! De aici, prin extensie, orice prostie, gafă, stângăcie, a devenit o dare de gol.” R.lit. 19 VII 79 p. 9. ♦ a-și da foc la valiză A lucra împotriva propriilor interese ◊ „Prin această mărturisire, președintele [Iliescu] [...] și-a dat foc la valiză, ca să folosim o expresie adecvată argumentației avansate pentru a motiva disensiunile sale cu Petre Roman.” R.l. 27 III 92 p. 4. ♦ a-i da călcâie (arg.) A pleca de la cursurile universitare sau, prin extensie, a pleca ◊ „X i-a dat călcâie de la seminarul de azi.” ◊ „Y i-a dat călcâie din București.” ♦ a da pe cineva prin praf A uimi ◊ „Cătălin a dat-o pe Florica prin praf cu cunoștințele lui despre stimulatorul cardiac.” (formal din lat. dare)

LIBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus nici unei constrângeri; slobod. ◊ Liber arbitru = libertate absolută a voinței omului, postulată la idealismul filozofic¹, în opoziție cu determinismul. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesiune liberă = profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: (Substantivat) liber-profesionist = persoană care exercită o profesiune liberă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândești; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) În aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

LIBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

STICLĂ, (II) sticle, s. f. I. Substanță amorfă, dură la temperatura camerei, de obicei transparentă și incoloră, alcătuită dintr-un amestec de silicați de calciu și de sodiu (uneori și de alte metale), obținută prin topirea împreună a silicei, a carbonatului de calciu și a carbonatului de sodiu cu compuși ai metalelor respective. Merse... pînă la un munte de sticlă. RETEGANUL, P. V 37. Și mai merse ce mai merse, și ajunse la palaturile zmeoaicei. Aceste palaturi erau cu totul și cu totul de sticlă și strălucea, de la soare te puteai uita, dară la dînsele ba. ISPIRESCU, L. 194. Mi-a vîndut o sticlă proastă drept un diamant curat. ALEXANDRESCU, M. 386. ◊ (Metaforic) Vedeam aproape, înaintea morii, o sticlă întinsă de apă neclintită. SADOVEANU, O. VI 12. ◊ (Adverbial) Aici după trei zile de uragan s-a așezat pe ger uscat și senin sticlă. CARAGIALE, O. VII 112. ♦ Sticlă de cuarț = substanță obținută prin topirea cuarțului, rezistentă la variații de temperatură și transparentă la razele ultraviolete; se folosește la fabricarea lămpilor de cuarț. II. Obiect făcut din sticlă (I). 1. Vas, de obicei de formă cilindrică, înalt, cu gît îngust, servind pentru păstrarea lichidelor; butelie. Acum stați adunați lîngă vatră, Beți dintr-o singură sticlă țuica nu prea tare. BENIUC, V. 24. Drumurile și potecile erau pustii. Ferestrele crîșmelor degeaba arătau covrigei uscați în gîturi de sticle cu băuturi colorate. Aveau un aer de părăsire și dezolare. SADOVEANU, B. 162. Am deschis desagii mei și am scos... azimă, friptură, ceva plăcintă și o sticlă de vin. GALACTION, O. I 88. Trei mere lîngă o pălărie de pai și o sticlă de doctorii. C. PETRESCU, C. V. 90. ♦ Cantitatea de lichid conținută în vasul descris mai sus. După șase sticle de vinul cel vechi de zece ani, subprefectul nu mai cunoștea dacă a șaptea era tot acela. BUJOR, S. 118. 2. Placă subțire de sticlă (I) cu care se închide golul ferestrelor, al anumitor dulapuri etc.; geam. În vitrine elegante, sub sticle groase sînt expuse obiecte de aur – arta rară a antichității. STANCU, U.R.S.S. 121. Se înălță în vîrful picioarelor să privească înăuntru, prin fereastra cu geamurile turburi... Așa, cu fruntea lipită de sticlă, rămase privind îndelung. C. PETRESCU, S. 34. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferestruie printre care trece-o dungă mohorîtă și gălbuie. EMINESCU, O. I 84. 3. (De obicei determinat prin «de lampă») Glob de sticlă (I), cu gît lung, care protejează flacăra lămpii de petrol. Femeia puse sticla la lampă, o ridică sus și veni cu ea în mînă. DUMITRIU, N. 233. În rafturi... stăteau în picioare sticle de lampă. id. P. F. 48. Lampa fumega și ziarul se arsese în jurul gîtului sticlei. CAMIL PETRESCU, O. II 564. 4. (Uneori determinat prin «de ochelari») Lentilă pentru ochelari; p. ext. (la pl., depreciativ) ochelari. Nu știu cum mă întorc cu ochii înapoi, și pe cine gîndești că văz la masa de la spate?... Bagabontul, nene, cu sticlele în ochi, cu giubenul în cap și cu basmaua iac-așa scoasă. CARAGIALE, O. I 10. ♦ (Numai la sg., depreciativ) Monoclu. Odată vine în goana mare beiul în trăsură de la vînătoare. Stătea răsturnat pe perne, cu sticla-n ochi și cu cîinii lîngă el. DUMITRIU, B. F. 26. – Variantă: (Mold.) steclă (SADOVEANU, Î. A. 177) s. f.

balon sn [At: PONI, F. 69 / Pl: ~oane / E: fr ballon] 1 Aerostat alcătuit dintr-un înveliș din material subțire și impermeabil umplut cu un gaz mai ușor decât aerul¹ și care are atașată o nacelă. 2 (Fam; îe) A lua (pe cineva) în ~ A ironiza pe cineva. 3 Jucărie din cauciuc foarte subțire (de obicei sferică) umplută cu aer sau cu un gaz ușor. 4 (Îs) ~ captiv Balon (1) legat de un punct fix cu cabluri, pentru a nu se ridica mai sus de o anumită înălțime. 5 (Îs) ~ de protecție Balon captiv care împiedică trecerea avioanelor deasupra unei regiuni. 6 (Îs) ~ de încercare Mic balon (1) căruia-i se dă drumul pentru a cunoaște direcția vântului. 7-8 (Fig; rar) (Idee sau) știre prin care se încearcă să se constate opinia sau reacția publicului ori a unei persoane în legătură cu o anumită problemă. 9 (Îs) ~ de săpun Bășică suflată din spumă de săpun. 10 (Fig; îas) Vorbă goală, amăgitoare. 11 Vas de sticlă (sferic) întrebuințat în laborator la anumite experiențe chimice. 12 (Îs) ~ de oxigen Rezervor de oxigen, prevăzut cu un tub de aspirație și întrebuințat la reanimarea unui bolnav. 13 (Spt) Minge. 14 Balonzaid (2).

BUTE (pl. -buți), BUTIE (pl. -tii) sf. 1 Vas mare de lemn (de 100-150 de vedre) făcut din doage legate cu cercuri de fier, cu două funduri, de păstrat vin sau alte băuturi alcoolice (🖼 689): beau boierii dintr’o bute și butea geme GOR. (ghicitoare despre „purceii cînd sug”); se așeză în scorbura unui copaciu mare și gros ca butia ISP.; proverb: nu cerca butea, numai ce-i în bute ZNN.; butia goală sună tare ZNN.; a fluiera în ~, a fi un mare bețiv; suge-bute, bețivan; 👉 BURTĂ 1; a lega ~, a lega cobză; a dormi ~, a dormi buștean; din bute în bute, din rău în mai rău ¶ 2 Conținutul unei butii: făcu o cîrciumă și-și bău butia toată singur DLVR. ¶ 3 🔧 Butucul roții (👉 ROATĂ): se uită prin butia roții în spre partea în care plecase voinicul ISP. ¶ 4 Cotorul unei pene de pasăre: butea unei pene de gîscă ION. ¶ 5 Țeavă: Sus bute, Jos bute, La mijloc coadă de vulpe ISP. (ghicitoare despre „trestie”); spec. Băn. țeava de fier prin care iese aerul din foalele fierarului [lat. buttis].

TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, întrebuințată de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ◊ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus.

TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, folosită de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ♦ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus.

curát, -ă adj. (d. lat. curatus, îngrijit, curat, acurat, saŭ d. côlatus, part. d. côlare, a strecura. V. cur 2). Pur, limpede: apă curată. Pur, neamestecat: aur curat. Senin, limpede: aer curat. Spălat, curățat: mînĭ, rufe, pahare curate. Fig. Nepătat, cast, nevinovat, neprihănit: cuget curat, dragoste curată. Curatu adevăr, puru adevăr. Sărac și curat, sărac și onest. Aicĭ nu e lucru curat, e ceva neonest, e vre-o uneltire la mijloc. Curat la inimă, cu inima curată, fără perfidie. A ĭeși basma curată, a scoate pe cineva basma curată, a ĭeși, a scoate nevinovat, necompromis (cam iron.). Maĭca Prea Curată, Maĭca Domnuluĭ. Adv. În mod curat, fără pată, fără murdărie: om curat îmbrăcat saŭ îmbrăcat curat, curte măturată curat. Adevărat, clar: ĭ-am spus curat că nu vreaŭ. Acest om e curat dracu, e chear dracu, e dracu gol. Curat că e dracu, adevărat că e dracu. Curat așa, chear așa. Pe curat, pe o hîrtie curată după ce aĭ redactat definitiv: a scrie. a transcrie o scrisoare pe curat.

PISTOL², pistoale, s. n. 1. Armă de foc individuală, de dimensiuni mici, mînuită cu o singură mînă. revolver. Necunoscutul s-a scufundat în umbră numai cînd vecinii au sărit, trăgînd focuri de pistoale. SADOVEANU, O. VI 385. Din cînd în cînd, cîte un pocnet de pistol deștepta toată valea satului. BUJOR, S. 99. Beau voinicii și se duc, Din pistoale troscănind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 288. Cum e turcul, și pistolul, se spune despre două persoane apropiate care se potrivesc una cu alta (mai ales în rău). ♦ Expr. (Rar) Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat pistol = gol de tot, fără nimic pe el. Băiatul rămase adumbrit într-un crînguleț verde, căci era gol pistol. ISPIRESCU, L. 289. Îmi rămăsese punga plină de întunerec și lăzile pline de vînt, casa. îmbrăcată pușcă, și eu îmbrăcat pistol. GORJAN, H. II 5. ◊ (Ieșit din uz) Pistol- mitralieră = armă automată, ușoară, de lungime mai mică decît a puștii-mitralieră, cu bătaie mai mică și mai ușor de mînuit. Stătea afară, sub ploaie, cu un pistol-mitralieră... atîrnat de gît. DUMITRIU, N. 186. Pistol de semnalizare sau pistol-rachetă = pistol pentru lansarea rachetelor de semnalizare luminoasă. 2. (În expr.) Pistol de metalizare = aparat pentru împroșcarea cu metal topit și pulverizat a pieselor care trebuie metalizate la suprafață. Pistol de vopsit (sau pneumatic) = aparat pentru împroșcarea unei vopsele, cu ajutorul aerului comprimat, pe suprafața care trebuie vopsită. Vopsitorii șprițuiesc autobusele cu un pistol pneumatic. ▭ Pistol de nituit = aparat folosit la nituire. Pistol de sudură = aparat de sudură.

FIERBE (fierb) I. vb. intr. 1 A face bășici sub acțiunea focului, (vorb. de un lichid): apa fierbe la o sută de grade; Fig.: aerul fierbe de zăpușeală VLAH.; fierbe sîngele în mine de necaz; proverb: nu te amesteca sau nu-ți băga lingura (sau nasul unde nu-ți fierbe oala, nu te amesteca unde nu ești chemat, unde nu ți-e treaba; proverb: a ~ tot într’o oală a fi la fel, de aceeași teapă: zeii cei buni ca și cei nebuni, toți fierbeau într’o oală ISP.; proverb: la omul cu noroc, fierbe oala fără foc, toate-i izbutesc aceluia ce are noroc; proverb: ~ pe cineva fără apă (sau în oală seacă), a-i face multe necazuri, a-l chinui amar; proverb: tot două oale-mi fierb, una seacă și alta goală, duc o viață ticăloasă, fiind lipsit de toate, o duc rău de tot ¶ 2 A fermenta (vorb. de vin) ¶ 3 Fig. A fi într’o mare agitațiune sufletească: fierbea lumea, că bolnavei îi era totdeauna mai rău cînd înnopta CAR.; fierbea satul întreg după ce auzise întîmplarea asta RET. ¶ 4 Fig. A fi aprins: Sinan, fierbînd de mînie, își ridică grosul armatei și trece podul VLAH.. II. vb. tr. 1 A face să fiarbă: ~ apa, laptele ¶ 2 A pune să fiarbă cu leșie: ~ rufele ¶ 3 Fig. A face să fiarbă de mînie: nu știi cum mă fierbe el pe mine de două săptămîni CAR [lat. fĕrvĕre].

SÎRMĂ, sîrme, s. f. I. 1. Fir metalic (de oțel, de aramă, de aluminiu etc.) Bozan s-a urcat sus pe scara de sîrmă, la comanda podului rulant. SAHIA, N. 33. Și nădejdea de la mine E ca sîrma de subțire; Ca sîrma din bolta veche, Cum o tragi se rupe-n șepte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 238. ◊ Fig. Vremea era limpede; de la asfințit strecura soarele sîrme de aur peste acoperișurile roșii ale pavilioanelor. SADOVEANU, O. VI 185. Plouă!... Iar pe strada animată ca la cinematograf, Ploaia zugrăvește-n aer sîrme lungi de telegraf. TOPÎRCEANU, P. 79. ◊ Sîrmă ghimpată v. ghimpat. Sîrmă de parchet = sîrmă de oțel cu muchii ascuțite, folosită la curățirea parchetelor. 2. (Învechit) Fir de metal prețios. Are să-ți spuie că poți trage din straiul ei un fir de sîrmă ori de mătasă. SADOVEANU, Z. C. 211. ◊ (În metafore și comparații) Mijlocul îl avea încins cu un colan țesut în fir sîrmă. FILIMON, C. 216. 3. (Ban.) Fir de mătase împletit în formă de sfoară; panglică de mătase. Sfîrșindu-se și această ceremonie... fetele din Banat, împărțind în două sîrma (panglica) care... au ținut-o preste cel mort, se întorc cu toții spre casă. MARIAN, Î. 337. Nime n-o mai jelește, Fără Ion cu capul gol, Că doar lui i-a fost mai dor, Și Achim cu sîrma neagră, Că doar lui i-a fost mai dragă. HODOȘ, P. P. 118. II. (Iht.) Plevușcă.

liber, -ă adj., s.m., s.n., adv. I adj. 1 (despre oameni, grupuri de oameni, comunități etc.) <înv. și pop.> slobod, <reg.> podvolnic, <înv.> volnic. Cel care a fost aservit este acum om liber. 2 (despre oameni sau despre comunități umane) independent, liber, neatârnat, <înv. și pop.> slobod. Străbunii lui au fost oameni liberi și cutezători. 3 (polit.; despre state, popoare etc.) autonom, independent, neatârnat, suveran, <înv. și pop.> slobod, <înv.> nedependent, volnic. Suntem un popor liber. 4 (econ., polit.; despre regiuni, teritorii etc. sau despre organizații, instituții, unități industriale, bancare etc.) autonom, <înv. și pop.> slobod, <înv.> volnic. Este un teritoriu liber din punct de vedere administrativ. 5 (despre persoane care au săvârșit o infracțiune sau care sunt bănuite că au comis infracțiune) neînchis, neîntemnițat, <înv. și pop.> slobod. Criminalul este încă liber. 6 (despre oameni) <fig.> neîngrădit. Ești liber să faci ce vrei. 7 (despre animale) nelegat, <înv. și pop.> slobod. Câinii umblă liberi pe străzi. II adj. 1 (despre părți ale corpului) degajat. I-a scos cătușele, lăsându-i mâinile libere. 2 (despre mișcări) degajat, nestânjenit, nestingherit, <fig.; înv. și pop.> dezlegat². Se strecoară prin mulțime cu mișcări libere. 3 (despre oameni sau despre atitudini, manifestări etc. ale lor) degajat, dezinhibat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neconvențional, neprefăcut, nesilit, nesofisticat, nestudiat, nonconvențional, nonșalant, simplu, spontan, <înv.> liberal, prostatic, <fig.; înv.> deznodat. Se mișcă pe scenă cu gesturi libere. 4 (despre acțiuni, manifestări ale oamenilor, despre consumul anumitor alimente etc.) autorizat, permis². Intrarea ziariștilor în sala Parlamentului este liberă. 5 (despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) liber-consimțit = conștient, deliberat, intenționat, voit², <rar> intențional, precugetat. Munca este o acțiune liber-consimțită a omului. Alegerea lui a fost liber-consimțită. 6 (despre căi de comunicație sau de acces) deschis, <pop.> slobod. Se poate circula foarte bine, întrucât drumul este liber. 7 (despre legături, noduri etc.) larg, <înv. și pop.> slobod. Legătura baticului trebuie să fie liberă pentru a o suporta sub barbă. 8 (mai ales fig.; fam.; deprec. sau peior.; despre manifestări, atitudini, cuvinte etc. ale oamenilor) v. Bădărănesc. Bădărănos. Grosier. Grosolan. Mahalagesc. Mârlănesc. Mitocănesc. Mitocănos. Mojic. Mojicesc. Necivilizat. Neelegant. Nepoliticos. Ordinar. Trivial. Vulgar. 9 (mai ales fig.; deprec.; despre oameni sau, p. ext., despre manifestările, viața lor) v. Corupt. Deboșat. Decadent. Decăzut. Depravat. Desfrânat. Destrăbălat. Deșănțat. Dezmățat. Disolut. Imoral. Incontinent. Libertin. Licențios. Necuviincios. Nemoral. Nerușinat. Pervers. Pervertit. Rufianesc. Stricat. Viciat. Vicios. 10 fig. (despre oameni) liniștit, ușurat, <fig.; fam.> despovărat, <fig.; reg.> dezglodat. După ce și-a încheiat misiunea, s-a simțit liber. I 1 fig. (în opoz. cu „închis”, „stătut”, „viciat”; despre aer, atmosferă) bun, curat, nealterat, nepoluat, nestricat, nevătămător, neviciat, oxigenat, ozonat, ozonizat, proaspăt, pur², purificat, salubru, sănătos, tare, <poetio viu, <fig.; rar) senin. La munte este un aer liber. III adj. 1 (despre oameni) <fam.> frai. De mâine este liber, deoarece intră în concediu. 2 (despre oameni, mai ales despre tineri) necăsătorit, <înv. și pop.> slobod, <fam.; glum.> disponibil, solo. Tânărul este liber, l-a părăsit prietena lui. 3 (despre oameni) <fam.; lum.) neangajat. Când ești liber și pentru mine? 4 (despre oameni) disponibil, neocupat. în această perioadă fiind liber, putea să se angajeze într-o astfel de acțiune caritabilă. 5 (despre perioade de timp, linii de comunicații, locuri dintr-o incintă etc.) disponibil, neocupat, <înv. și pop.> slobod, <înv.> prisoselnic. La sfârșitul săptămânii are timp liber pe care îl consacră activităților extraprofesionale. Linia telefonică este liberă. Primește clienți în restaurant în limita locurilor libere. 6 (despre bănci, scaune etc.) gol², neocupat, <înv. și pop.) slobod. Se așazâ pe singurul scaun liber din încăpere. (despre camere, locuințe, pensiuni etc.) neînchiriat, neocupat. A prins în ultimul moment o cameră liberă într-o pensiune, la Sinaia.(despre posturi, funcții, demnități etc.) disponibil, neocupat, vacant, <înv.> deșert. Posturile libere au fost scoase la concurs. 9 (despre cap sau frunte) descoperit, neacoperit. Și-a dat căciula pe spate, lăsându-și fruntea liberă. 10 (despre spații) gol². Se strecoară prin spațiul liber dintre dulap și pat. I 1 (în opoz. cu „întunecat”, „cețos”, „noros”; reg; despre cer, zare, atmosferă etc.) v. Albastru. Clar. Curat. înseninat. Limpede. Pur². Senin. Străveziu. 12 fig. (despre hârtie, coli, rânduri etc.) alb, gol², nescris. Are pe birou un top de foi libere. IV1 s.m., adj. (filos., relig.; în opoz. cu "religios) liber-cugetător = ateu, ireligios, necredincios, păgân, <livr.> impiu, <rar> eretic, incredul, <înv. și pop.> netemător de Dumnezeu, <reg.; deprec.) târtan², <înv.) ateist. Este un liber-cugetător convins, care neagă existența lui Dumnezeu și a oricărei divinități. 2 s.m. liber-profesionist = <rar> profesionist-liber, <înv.) profesional-liber. Artiștii, avocații și notarii sunt liber-profesioniști. V s.n. autorizație, licență, permis¹, <rar> permisie, <înv. și reg.> pașuș, slobozenie, <înv.> carte domnească de slobozenie, slobozire, pitac². Șoferul arată polițistului liberul de parcare. VI adv. (modal) 1 nestânjenit, nestingherit, <înv. și pop.) slobod. Aleargă liber prin curtea palatului. 2 liber-consimțit = conștient, deliberat, intenționat, voit², <ran precugetat. A acceptat liber-consimțit să participe la miting. Are o atitudine liber-consimțit defensivă.

LIPSĂ, lipsuri, s. f. 1. (Cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») Faptul că cineva sau ceva nu se găsește într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. Lipsa lui nu împiedecă să domnească o veselie atît de deplină. REBREANU, R. I 229. Nimeni nu băgase în seamă lipsa lui Făt-Frumos, afară de împărătița care avea obiceiul să mănînce cu dînsul. POPESCU, B. I 29. Ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea. GHICA, S. A. 84. ◊ Loc. prep. În (sau din) lipsă de... = lipsind, nefiind, neavînd (cineva) ceva, din pricină că lipsește, că nu este. N-am venit din lipsă de timp. ▭ Vitejii poartă-n frunte crengi verzi ce se îndoaie Ca lauri blînzi de pace în lipsă de războaie. ALECSANDRI, P. III 336. În lipsă de prosop, să usca la aer. DRĂGHICI, R. 148. În lipsa (cuiva) = cît timp sau în timp ce cineva lipsește de undeva (mai ales de acasă). Are să ne aștepte nepoata Cecilia cu automobilul la gară și are să ne arate ce-a învățat dînsa în lipsa noastră. C. PETRESCU, A. 398. Viind și boierul acasă, întrebă: – Cine a mai fost p-aici în lipsa mea? ce s-a mai petrecut? ISPIRESCU, L. 181. Voi priveghea nurorile... și nu le-oi lăsa nici pas a ieși din casă în lipsa feciorilor mei. CREANGĂ, P. 4. ◊ Loc. adv. (Jur.) În lipsă = în contumacie. ◊ Expr. Mai bine lipsă = mai bine mă lipsesc. A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. Sărmanele, duc lipsă de nutreț. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20. ♦ (Neobișnuit) Gol, loc în care lipsește ceva. Privirea mi se îngropă în lipsa neagră a unei scînduri din susul păretelui dimpotrivă. HOGAȘ, M. N. 88. ♦ (Cu valoare de adjectiv invariabil) Care lipsește, absent. Lipsă la apel. ▭ Erau ude și acestea [lemnele] și lipsă la cîntar. PAS, Z. I 131. Duse mîna la buze să-și ascundă cei doi dinți lipsă. SADOVEANU, P. S. 65. Dacă la cea dintîi ciupeală ar fi venit un domn inspector și i-ar fi făcut casa, ar fi găsit lipsă mai nimic. CARAGIALE, M. 236. 2. (Mai ales la pl.) Lucruri care lipsesc dintr-un ansamblu, dintr-o totalitate. Găsise o mulțime de lipsuri la fiecare transport și nu voia să elibereze șoferilor acte de primire. GALAN, B. I 265. 3. Faptul de a nu fi deplin, desăvîrșit, complet; imperfecțiune, scădere, defect. V. lacună, greșeală, eroare. O armă din cele mai ascuțite cu ajutorul căreia partidul scoate la iveală și înlătură lipsurile din muncă este critica și autocritica. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 41. Prins în iureșul întrecerilor, se muncea să-și completeze lipsurile meșteșugului. MIHALE, O. 168. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, jenă materială. V. sărăcie. [Millo] se revoltă; părăsește casa părintească și pe ai săi și intră, nepregătit, într-o viață de luptă și lipsuri, spre a-și împlini destinul. SADOVEANU, E. 68. Știa ce este necazul și lipsa. ISPIRESCU, L. 123. Scavinschi... alergă la Iași, dar sărăcia și lipsa îl întovărășiră și aici. NEGRUZZI, S. I 206. 5. (Învechit și regional, adesea în construcții cu verbul «a avea») Necesitate, nevoie, trebuință. Cînd vei avea lipsă de mine, numai scutură frîul, că eu voi fi la tine. RETEGANUL, P. II 12. Avem lipsă de ploi. ALECSANDRI, T. I 388. ◊ Expr. De lipsă = necesar, indispensabil. Pămîntul îi e de lipsă [poporului]. RUSSO, O. 38. Pot născoci toate acele ce-m sînt de lipsă. DRĂGHICI, R. 102. – Pl. și: lipse (EMINESCU, N. 41, ODOBESCU, S. III 38).

clopot snm [At: PSALT. 308-309 / Pl: ~e, (îvr) ~poți, ~peți) / E: vsl клопоть] 1 Obiect metalic în formă de pară, gol în interior și deschis la partea de jos, prevăzut, în interior, cu o limbă mobilă care, lovindu-se de pereți, scoate sunete caracteristice. 2 (Îvp; îe) ~ul alege După moarte se cunoaște valoarea omului. 3 (Fam; îe) Leacu-i zeamă de ~ Nu sunt șanse de vindecare. 4 (Îvp; îe) A trage (sau bate) ~ul de mort A bate clopotul într-un anumit fel, pentru a anunța moartea cuiva. 5 (Fam; îe) A trage ~ul (sau ~ele) A face public un secret Cf a umbla cu plosca. 6 (D. femei; îae) A curta. 7 (Reg; îe) A-i umbla gura în ~e A vorbi în neștire. 8 (Îvp; îe) A avea (mare) ~ pe cap A avea o grijă mare. 9 Sunet de clopot (1). 10 (Reg) Glas puternic. 11 Piesă ca un clopot (1) fără limbă, cu întrebuințări în industrie. 12 (Șîs -scufundător) Cameră ca un clopot (1) alimentată cu aer, care permite efectuarea de lucrări sub apă. 13 Capac de sticlă ca un clopot (1), sub care se păstrează, pentru a le feri de praf, alimente, materiale pentru experimente științifice etc. 14 (Mol) Plugușor. 15 (Reg; gmț; fig) Cap de cal. 16 (Reg; art) Clopotniță (2). 17 (Reg; îcs) De-a ~ele Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 18 (Reg, ned; îs) Limbă de ~ Joc de copii. 19 (Bot; reg) Cădelniță (Campanula carpatica). 20 (Bot, reg) Lăcrămioară (Carvallaria majolis). 21 (Bot; Buc; îc) ~ul-caprei Clopoței (Campanula macrostachia). 22 (Buc; îae) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, cu flori mari, albastre (Campanula Tlircichelium). 23 (Bot; reg; îc) ~-mănăstiresc Păpădie (Campanula persicifolia). 24 (Bot; reg; îc) Clopeți de primăvară Ghiocei (Galanthus nivalis).