CAMERĂ, camere, s. f. 1. Încăpere într-o clădire; odaie. A rămas în fața casei. Ce măruntă și nemernică i se pare! O cameră și o sală. SAHIA, N. 96. Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit. MACEDONSKI, O. I 140. ◊ Cameră de culcare (sau de dormit) = dormitor, iatac. Mioara a venit de alături ca să aducă vasele cu flori din camera de dormit. CAMIL PETRESCU, T. II 143. Cameră de lucru = birou într-o casă particulară. Cameră mobilată = cameră de închiriat, cu mobila proprietarului. Muzică de cameră = compoziție muzicală pentru un număr restrîns de instrumente. ♦ (În denumirea unor instituții din regimul burghezo-moșieresc) Camera agricolă. Camera de muncă. Camera deputaților. Camera Comunelor v. comună. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Camera de punere sub acuzare. 2. Nume dat unor încăperi cu destinație specială: Cameră obscură = a) încăpere în care se fac diverse operații fotografice (prepararea plăcilor, developarea etc.); b) dispozitiv cu ajutorul căruia se obține pe un ecran (sau clișeu) imaginea răsturnată a obiectului. Cameră de comandă = încăpere specială de unde se comandă, în mod automat, activitatea unei centrale electrice. Camera pompelor = încăpere subterană în care sînt instalate pompele pentru evacuarea apei din lucrările miniere. ♦ Spațiu gol închis, în interiorul unui aparat sau al unei mașini. ◊ Cameră de combustie = încăpere în care se aprinde amestecul la un motor cu ardere internă. ♦ Tub de cauciuc cu capetele unite, în care se introduce aer sub presiune și care se pune, înăuntrul anvelopei, pe roată; (la mingi de sport) balon de cauciuc în care se introduce aer cu pompa și care se pune înăuntrul anvelopei.