TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, goală în interior, de metal, beton, sticlă, cauciuc etc. comunicînd la ambele extremități cu exteriorul; poate avea diametre și lungimi diferite și se folosește la transportul lichidelor sau al gazelor. Galeria e lungă și netedă ca un tub de ciment. BOGZA, Ț. 66. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă în interiorul căreia se produc sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și de diametrul piesei respective) la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Înveliș de metal sau de carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. 2. Recipient din metal subțire, în care se țin diferite paste, preparate cosmetice sau medicale. Tub de vaselină. 3. Conductă sau vas în organismele animale, prin care circulă substanțe nutritive, aer, diverse secrețiuni ale unor organe etc.; canal (3). ◊ Tub digestiv v. digestiv. Tub fonator = organul cu care realizăm sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări; cavitate bucală. 4. Aparat alcătuit dintr-o țeavă în care sînt introduși doi sau mai mulți electrozi, folosit la diferite montaje în fizică sau în tehnică. ◊ Tub electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice în gaze sau emisiune de electroni, folosit în radiofonie, ca redresor etc. Tub Geisler = tub care conține un gaz la presiune joasă, în care se produc descărcări electrice.