ACCELERAT, -Ă, accelerați, -te, adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. ◊ Tren accelerat (și substantivat n.) = tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

AEROGARĂ, aerogări, s. f. Gară pentru traficul aerian de pasageri și de mărfuri. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérogare.

AUTOGARĂ, autogări, s. f. Gară pentru autobuze și autocamioane. [Pr.: a-u-] – Auto² + gară.

CANTARAGIU, cantaragii, s. m. Salariat la vamă, la gară etc. care cântărește bagajele sau mărfurile. – Din tc. kantarcı.

HALTĂ, halte, s. f. 1. Punct de oprire reglementară (de scurtă durată) a trenurilor; gară mică. 2. Oprire, popas. 3. Scurtă oprire a trupelor în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului și verificarea tehnicii de luptă. – Din germ. Halte[stelle], fr. halte.

APROAPE adv., s. m. art. I. Adv. 1. La o distanță mică în spațiu de cineva sau de ceva; în preajmă, în vecinătate. Gara este aproape. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) de aproape = A cunoaște (pe cineva) foarte bine. 2. La un interval mic de timp (în viitor sau în trecut) față de prezent. Vara este aproape. ◊ Aproape de... = cu puțin timp înainte de... Aproape de sfârșitul anului. 3. Cam, mai, aproximativ. N-a mâncat aproape nimic. ♦ Gata, mai-mai, cât pe ce. Aproape să-l prindă. II. S. m. art. Orice om (în raport cu altul, considerat apropiat); semen¹. Aproapele nostru. – Lat. ad-prope.

LĂMPĂRIE, lămpării, s. f. Încăpere în mine, în gări etc., în care se păstrează și se întrețin lămpile sau felinarele de întrebuințare curentă; lampisterie. – Lampă + suf. -ărie.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un preț, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat să fie învățată ca limbă maternă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

TRIAJ, triaje, s. n. 1. Faptul de a tria. 2. Stație tehnică de cale ferată în care se garează materialul rulant, se descompun și se recompun trenurile de marfă sau de călători etc. [Pr.: tri-aj] – Din fr. triage.

SNACK-BAR s. n. Mic restaurant deschis permanent în hoteluri, în gări etc. unde se servesc aperitive, gustări etc. [Pr.: snec-bar] – Cuv. engl.

AȘTEPTARE s. așteptat, (înv.) așteptătură. (~ în gară.)

DEPUNE vb. 1. a lăsa, a preda. (A ~ geamantanul la gară.) 2. v. preda. 3. v. pune. 4. v. plăti. 5. a se așeza, a se așterne, a se pune. (S-a ~ mult praf pe...) 6. v. cădea. 7. v. sedimenta. 8. v. desfășura. 9. v. presta. (A ~ un jurământ.)

DEPUNERE s. 1. lăsare, predare. (~ geamantanului la gară.) 2. v. predare. 3. v. plată. 4. v. sedimentare. (Proces de ~ a calcarului.) 5. v. sediment.

GARA vb. v. parca.

GARĂ s. stație. (Mă dau jos la ~ următoare.)

HAMAL s. (rar) cărător, (reg.) maală, (Mold.) tregher. (~ în gară.)

PARCA vb. a gara. (A ~ un vehicul.)

STAȚIE s. 1. oprire. (~ de autobuze.) 2. v. gară. (Mă dau jos din tren la ~ următoare.) 3. (ASTRON.) stație cosmică v. stație spațială; stație spațială = stație cosmică.

TRĂSURĂ s. I. 1. birjă, (reg.) droșcă, (Transilv., Ban. și Maram.) cocie, (ieșit din uz, prin Munt.) muscal, (înv.) fiacru. (A luat o ~ până la gară.) 2. trăsură închisă = cupeu, (înv. și pop.) caretă. II. trăsură de unire v. liniuță de unire.

aerogară s. f. → gară

autogară s. f. (sil. a-u-) → gară

gara vb., ind. prez. 1 sg. garez, 3 sg. și pl. garează

garare s. f., g.-d. art. garării; pl. garări

gară s. f., g.-d. art. gării; pl. gări

gâra-mâra/gâr-mâr interj.

ACCELERAT ~tă (~ți, ~te) v. A ACCELERA. ◊ (Tren) ~ tren cu viteză mare (care se oprește numai la gările importante). /v. a accelera

A AJUNGE ajung 1. intranz. I. 1) A fi într-un anumit loc după parcurgerea unei distanțe; a sosi; a veni. ~ la serviciu. ~ la gară. ◊ A-i ~ cuiva cuțitul la os a nu mai putea răbda o stare de lucruri. ~ departe a obține multe succese în viață. ~ la mal (sau la liman) a atinge scopul dorit, înfruntând multe greutăți. 2) A atinge o limită în timp. ~ până la iarnă. ~ la bătrânețe. 3) A atinge un anumit nivel. Temperatura ajunge până la 300 sub zero. 4) A se răspândi, venind de departe; a parveni. 5) A fi în cantitate suficientă. Ajunge umezeală pentru grâne. 6) A începe să fie; a deveni. ~ actor. 7) depr. A obține pe căi necinstite o situație materială nemeritată; a se căpătui; a parveni. ◊ ~ de râsul lumii a se face de batjocură. ~ de pomină a-și face reputație proastă. ~ la sapă de lemn a sărăci complet. ~ pe drumuri a) a pierde orice sursă de existență; b) a rămâne fără adăpost; c) a rămâne orfan. ~ pe mâinile cuiva a ajunge la discreția cuiva. II. (împreună cu unele substantive precedate de prepoziția la formează locuțiuni verbale având sensul substantivului cu care se îmbină): ~ la concluzia a conchide. ~ la convingerea a se convinge. 2. tranz. 1) (ființe, mijloace de transport) A prinde venind din urmă. 2) (obiecte sau ființe situate sus departe) A reuși să atingă (întinzându-se). 3) fig. A aduce la același nivel; a egala. 4) A traduce în viață; a transforma în fapt. A-și ~ scopul. 5) fig. (despre sentimente, senzații, stări etc.) A cuprinde pe de-a întregul; a răzbi; a pătrunde. ◊ A-l ~ mintea (sau capul) a se pricepe. /<lat. adjungere

AUTOBAZĂ ~e f. Întreprindere de exploatare, de garare și de reparare a autovehiculelor. [G.-D. autobazei] /auto- + baza

AUTOGARĂ ~ări f. Gară pentru autobuze și autocamioane. [G.-D. autogării] /auto- + gară

CHIOȘC ~uri n. 1) Construcție mică pe stradă, în gări, pe stadioane, prevăzută cu o fereastră, prin care se vinde marfa (ziare, reviste, țigări etc.); gheretă. 2) Mic pavilion într-un parc sau într-o grădină publică. /<turc. köșk

ELECTROCAR ~e n. Cărucior cu motor electric, folosit pentru transportul de materiale pe distanțe scurte (în gări, depozite, ateliere etc.). [Sil. -lec-tro-] /Electro- + car

A GARA ~ez tranz. 1) (autovehicule) A pune la adăpost într-un garaj sau într-un depou. 2) (trenuri, locomotive) A manevra pe o linie de garaj. /<fr. garer

GARĂ gări f. 1) Stație de tren. * ~ de triaj ansamblu de linii unde se face regruparea vagoanelor. 2) Loc special amenajat de unde pleacă și unde sosesc mijloacele de transport public. ~ auto. ~ fluvială. [G.-D. gării] /<fr. gare

GHERETĂ ~e f. 1) Construcție mică din scânduri, care servește drept adăpost pentru un paznic sau pentru o santinelă. 2) Construcție mică (pe stradă, în gări etc.), prevăzută cu o fereastră prin care se vinde marfa (reviste, țigări etc.); chioșc. /<fr. guérite

HALTĂ ~e f. 1) Stație mică de cale ferată; gară mică. 2) Oprire de scurtă durată în timpul unui drum; popas. /<germ. Halte[stelle]

HAMAL ~i m. 1) (în gări și în porturi) Muncitor care transportă bagajele pasagerilor. 2) Muncitor specializat în lucrări de încărcare, descărcare și transportare a greutăților. ◊ A munci ca un ~ a munci din greu. /<turc. hamal

IMPIEGAT ~ți m. 1) Funcționar la calea ferată, cu pregătire specială, având grijă de mișcarea și manevrarea trenurilor într-o gară. 2) înv. Slujbaș cu funcții neînsemnate în cadrul unei instituții. [Sil. -pie-gat] /<it. impiegato

MORT¹ moartă (morți, moarte) 1) Care a murit; care nu mai este viu; decedat; defunct; răposat. * Limbă moartă limbă care a încetat să fie folosită ca limbă maternă. Linie moartă linie de cale ferată care servește numai pentru garare. Inventar ~ inventar neutilizat. Nici ~ a) pentru nimic în lume; cu nici un preț; b) niciodată. Mai mult ~ decât viu a) sleit de puteri; istovit; extenuat; b) speriat peste măsură; îngrozit. ~-copt (sau ~ ori copt) cu orice preț; neapărat. Beat ~ foarte beat. ~ de oboseală (de foame, de sete etc.) foarte obosit (flămând, însetat etc.). A cădea ~ a) a muri; b) a nu mai putea de oboseală; a fi istovit. A umbla după potcoave de cai morți (sau a umbla după cai morți să le ia potcoavele) a umbla fără rost pe drumuri; a hoinări. A se face ~ în păpușoi a se face că nu știe nimic; a o face pe prostul. A umbla (sau a se ține) ~ după cineva a căuta să obțină ceva cu orice preț; a nu mai da răgaz cuiva. A dormi ~ a dormi adânc. A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă a se afla în declin; a nu mai juca rolul de altădată. 2) (despre vegetație) Care este fără frunze; desfrunzit. 3) (despre flori) Care și-a pierdut vlaga și frăgezimea; ofilit. 4) (despre localități, străzi) Care este lipsit de viață, de mișcare, de zgomot. 5) rar (despre culori) Care nu are strălucire; șters; spălăcit; decolorat. /<lat. mortuus

PERON ~oane n. 1) Platformă într-o gară, situată de-a lungul căii ferate și servind la înlesnirea urcării și coborârii pasagerilor din vagoane. 2) Platformă, de obicei acoperită, situată în fața intrării principale a unei clădiri. /<fr. perron

A PETRECE petrec 1. tranz. 1) (persoane) A însoți pe parcursul unui drum (din politețe, pentru siguranță etc.); a conduce. ~ (pe cineva) până la gară. ◊ ~ (pe cineva) cu ochii (sau cu privirea) a urmări de la distanță cu ajutorul văzului. 2) fam. (bunuri materiale) A face să se petreacă; a consuma. 3) (timpul sau perioade de timp) A folosi pentru anumite preocupări. ~ o seară la restaurant. Ea își ~ timpul citind. 4) A face să treacă dintr-o parte în alta. ~ ața prin urechea acului. 5) pop. (morți) A conduce la groapă. 6) pop. (nevoi, necazuri etc.) A avea de suferit. 7) (marginile unei haine) A suprapune pentru a încheia. 2. intranz. A consuma timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a desfăta; a se distra; a chefui; a se amuza. /<lat. petraicere

A STA stau intranz. I. 1) (despre ființe) A se opri după o mișcare. ~ pe loc. ~ în loc. ◊ ~ locului a) a se opri; b) a stagna. A nu (putea) ~ locului (sau pe loc) a fi neastâmpărat. Ce (mai) stai? ce (mai) aștepți? ~ țintuit (sau nemișcat) pe loc a nu face nici o mișcare. A nu-i (mai) ~ cuiva picioarele a se mișca mereu. A nu-i (mai) ~ cuiva gura a vorbi întruna. 2) (despre vehicule) A se opri pentru un timp (într-un loc); a staționa. Trenul stă în gară. 3) (despre fenomene atmosferice) A înceta să se manifeste; a conteni. Ploaia ~t. 4) (despre mecanisme, aparate etc.) A înceta să (mai) funcționeze. 5) A se afla nemișcat (într-o anumită poziție, situație sau stare). ~ în picioare. ~ culcat. ◊ A nu mai putea ~ pe picioare a nu mai putea de oboseală. ~ la masă a lua masa. ~ ca pe spini a aștepta ceva cu mare nerăbdare. ~ binișor a ședea liniștit; a fi cuminte. ~ pe ouă a cloci. A-i ~ cuiva bine (sau rău) a-l prinde bine (sau rău) pe cineva. ~ ca o stană (sau ca un stâlp) de piatră a sta nemișcat. ~ grămadă a fi înghesuiți. ~ bine (sau rău) cu cineva a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. Cum stai? Cum îți merge? 6) A se găsi într-un anumit loc. Cartea stă pe masă. ◊ ~ în pat a ședea lungit în pat; a trândăvi. ~ la pat a fi bolnav. ~ în calea (sau în drumul) cuiva sau a-i ~ cuiva în cale (sau în drum) a) a închide trecerea; b) a frâna ascensiunea cuiva pe scara socială. ~ la baza unui lucru a fi temelia unui lucru. ~ în umbră a nu se afișa. ~ de o parte a) a se ține la o oarecare distanță; b) a nu lua atitudine. A-i ~ cuiva ca un ghimpe în ochi (sau în inimă) a incomoda (în permanență) pe cineva. A-i ~ cuiva pe inimă a produce neliniște. A-i ~ cuiva pe cap a) a incomoda pe cineva prin prezența sa; b) a fi o povară pentru cineva. A-i ~ cuiva în putință a fi în puterile cuiva. ~ pe apă a pluti. 7) A-și avea domiciliul; a locui. ~ la cămin. II. (în îmbinări stabile) 1) (exprimă ideea de durată sau de continuitate): ~ la sfat a) a se sfătui; b) a vorbi. ~ la (sau de) vorbă a vorbi. ~ la taifas a pălăvrăgi. ~ pe gânduri a) a fi îngândurat; b) a nu se putea hotărî deodată; a șovăi. ~ la îndoială a nu fi sigur de ceva; a se îndoi. ~ în cumpănă a nu se putea hotărî deodată; a șovăi. ~ la pândă a pândi. ~ sub ascultarea (sau la porunca) cuiva a se supune cuiva. 2) (exprimă ideea de intenție): ~ de ducă a fi gata de plecare. ~ gata a fi pregătit pentru o acțiune. /<lat. stare

A VENI vin intranz. 1) (despre oameni, animale, vehicule etc.) A se mișca, apropiindu-se de ținta mișcării. ~ spre casă. 2) (despre persoane, vehicule, fenomene ale naturii) A fi într-un anumit loc după parcurgerea unei distanțe; a sosi; a ajunge. Trenul a venit în gară. ◊ ~ la spartul târgului a sosi prea târziu. ~ cu sufletul la gură (sau într-un suflet) a veni în fuga mare. A-i ~ ceasul a muri. 3) A se întoarce, a reveni la locul de mai înainte. Păsările vin la cuiburile lor. 4) A-și avea originea; a proveni. 5) (despre îmbrăcăminte, încălțăminte) A se potrivi bine; a fi pe măsura cuiva. Pantofii îi vin bine. 6) (despre ape) A ajunge până la o înălțime oarecare. 7) (despre sunete, zgomote etc.) A ajunge la urechea cuiva. /<lat. venire

ACOSTARE s.f. Acțiunea de a acosta. ♦ Ciocnirea vagoanelor unui tren garat de un alt tren venind pe o linie laterală. [< acosta].

FACTAJ s.n. Transportul unui colet, al unei sume de bani etc. de la gară sau de la poștă la domiciliul destinatarului. ♦ Plata acestui transport. [< fr. factage].

MASÁLA s. Amestec indian de condimente, realizat adesea din peste 20 de mirodenii prăjite și râșnite, cele mai cunoscute variante fiind garam-masala (= „amestec iute”) și tandoori-masala, de culoare roșie-oranj, utilizat pentru condimentarea preparatelor gătite în tandoori (cuptorul indian tradițional).

GARARE s.f. Acțiunea de a gara și rezultatul ei; adăpostire a unui autovehicul în garaj. [< gara].

PARC s.n. 1. Grădină publică mare, amenajată special cu arbori, cu peluze etc. ♦ Grădină mare plantată cu arbori în jurul unei locuințe. 2. Suprafață de teren închisă (plantată cu arbori) unde se îngrijește și se crește vînatul. 3. Loc unde se garează vehiculele; loc unde se depozitează materialele unei instituții. ♦ Totalitatea vehiculelor unei instituții, ale unei unități. 4. Parc electric = rețea centrală de distribuire a curentului electric. [Cf. fr. parc, it. parco, germ. Park < lat. t. parcus].

PARCA vb. I. tr. A așeza într-un parc (3) [în DN] (autovehicule); a gara. [< fr. parquer].

BAGAJIST s. m. Responsabil cu bagajele într-un hotel, într-o gară, într-un aeroport. (< fr. bagagiste)

AUTOGARĂ s.f. Gară pentru autobuze și autocamioane. [Pron. a-u-. / < auto²- + gară].

gară, gari, s.f. (înv., reg.) 1. clevetire, calomnie. 2. mulțime zgomotoasă.

gâra-mâra s.f. (pop., înv.) ceartă continuă.

ELECTROCAR s.n. Cărucior autopropulsat de acumulatoare, folosit pentru transportul de materiale în fabrici, în gări etc. [< engl. electrocar].

GARA vb. I. tr. A adăposti într-un garaj sau într-un depou (automobile, tramvaie etc.); a trage pe o linie de garaj (o locomotivă, un tren). [< garaj].

GARĂ s.f. Stație de cale ferată; clădirea și instalațiile dintr-o astfel de stație. [< fr. gare].

IMPIEGAT s.m. Funcționar feroviar de la serviciul de mișcare a trenurilor dintr-o gară. ♦ (Ieșit din uz) Slujbaș, mic funcționar. [Pron. -pie-gat. / < it. impiegato].

păhoc, s.n. (reg.) 1. gară. 2. depozit de lemne la gară.

OMOLOGARE s.f. Acțiunea de a omologa și rezultatul ei. [Pl. -gări. / < omologa].

PERON s.n. 1. Platformă special amenajată în gări (între linii) pentru urcarea și coborîrea pasagerilor din vagoanele trenurilor. 2. Platformă cu cîteva trepte situată înaintea intrării principale a unei clădiri mari. [< fr. perron].

AUTOGARĂ s. f. gară pentru autovehicule. (< auto² + gară)

CASĂ s. f. 1. dulap, ladă de oțel în care se țin bani, bijuterii, hârtii de valoare etc. 2. loc unde se achită costul cumpărăturilor într-un magazin. ◊ ghișeu unde se fac încasările și plățile într-o întreprindere, instituție etc. ◊ sumă de bani în casieria unei întreprinderi sau instituții. ♦ a face ă = a face bilanțul încasărilor și plăților dintr-o zi; plus (sau minus) de ~ = diferență rezultată în plus (în minus) după stabilirea încasărilor și plăților; registru de ~ = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ ~ de bagaje = birou în incinta unei (auto)gări, unde se pot depune temporar, spre păstrare, bagajele călătorilor. (< it. cassa, germ. Kasse)

GARA vb. tr. a adăposti (automobile, tramvaie etc.) într-un garaj sau într-un depou; a trage o locomotivă, un tren pe o linie de garaj. (< fr. garer)

GARĂ s. f. stație de cale ferată. ◊ ~ maritimă (sau fluvială) = ansamblu clădirilor și instalațiilor portuare amenajate pentru îmbarcarea-debarcarea mărfurilor și călătorilor. (< fr. gare)

PARCA cv. tr. a așeza într-un parc (3) (autovehicule); a gara. (< fr. parquer)

PERON s. n. 1. platformă în gări pe porțiunea de oprire a trenurilor pentru urcarea și coborârea pasagerilor din vagoane. 2. platformă cu câteva trepte, înaintea intrării principale a unei clădiri mari. (< fr. perron)

SUPRATRAVERSA vb. tr. a traversa (un drum, o gară etc.) pe deasupra. ◊ (mar.) a trece lanțul ancorei peste traversa acesteia. (< supra¹- + traversa)

TRANZIT s. n. 1. trecere de mărfuri sau de persoane printr-o țară străină; scutire de taxe vamale acordată de un stat unor mărfuri care trec prin teritoriul său în altă țară; tranzitare. ◊ totalitatea mărfurilor care trec dintr-o țară în alta prin teritoriul unei alte țări. ♦ bilet de ~ = autorizație scrisă privind scutirea de vamă a unor mărfuri care sunt în trecere prin țară; în ~ (despre călători, vagoane etc.) = în trecere. 2. trecere a unui tren printr-o stație sau printr-o gară fără alte opriri decât pentru cele strict necesare pentru încrucișări sau schimbări de direcție. 3. trecere a unui material organic printr-un organ. 4. (în telefonie și radiofonie) recepționare a unei convorbiri sau a unui mesaj și retransmitere a lui la un alt post. 5. trecere a unui astru prin fața discului altui astru. (< fr. transit, germ. Transit)

gară (-re), s. f. (Banat) Cenușă de paie. Sb. gara (Bogrea, Dacor., IV, 816). – Aceleiași familii îi aparține gărînă, s. f. (Banat, Olt., hoceag), care a însemnat probabil la origine „loc de ars în pădure”, cf. sl. garanŭ „ars”; și gariște, s. f. (Banat, cîmpie), cf. sb. gàrište „loc ars”.

gară s. f. – Protest zgomotos, tăgăduire. Pol. gwar(a) „zgomot” (Cihac, II, 114; DAR). În Mold.

gară (gări), s. f. – Ansamblu de construcții pe calea ferată unde opresc trenurile. Fr. gare. Din aceeași familie fac parte gara, vb. (a parca), din fr. garer; garaj, s. n., din fr. garage; aerogară, s. f. (aeroport); autogară, s. f. (gară de autobuze).

husăn de gară expr. (intl.) victimă potențială a hoților.

BANCA, com. în jud. Vaslui; 5.296 loc. (1991). Stație de c. f. Reșed. com. este satul Gara Banca.

LA REVEDERE! alivanti pour toujours și să mă pupați în cur / frunte!, la re’!, pa!, pa și pu!, pa și pusi!, ura și la gară!

A LOVI a adormi, a aldui, a anestezia, a ara, a bulăni, a buli, a cardi un vast, a căpăci, a cârmi una, a ciurui la alivanti, a da bine cu bucata, a da cuiva un Yoko, Tom și Jerry (arte marțiale), a i-o da (cuiva) din fundul triajului, a da la oglinzi, a da peste bot, a decapota, a face (cuiva) onoarea, a împăna, a îndoi (cuiva) caroseria / speteaza, a lovi la directă, a lovi sub centură (în box), a lua (cuiva) grupa sanguină, a mirui, a-i pune (cuiva) belciug, a scăi la fas (pe cineva), a scoate (cuiva) plombele, a servi la directă, a servi la îngrijire, a smardi, a-i strămuta (cuiva) căpriorii, a-i strâmba ghidonul cuiva, a șterge, a șterge mucii cuiva (în box), a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer, a trăsni, a-i umfla (cuiva) botul.

OM NAIV balamut, băiat de băiat, băltăreț, blambete, bleahă, bleg, boblete, bolovan, botanist, bourar, brânzoi, budală, bulache, Bulă, cajbec, candelist, caracudă, cască, cârnat, cârțan, ceacâr, cealapatiu, ciuflex, clift de șmotru, cocârjă, coco, fanache, fazan, fleng, fleț, fraier, frasanaie, gâscă bună de jumulit, gioablă, goglet, gorobete, gulie, gușter, gutufan, gutuie, hantiriu, husăn, husăn de baltă, husăn de gară, husen, juvete, lacrimă, lanolină, leuștean, moacă, mocamete, mocan, mocangiu, nepot, pampalache, papagal, pădurean, pădureț, pătlăgea, pârțâit, pifan, plutaș, popândău, râtan, șlob, târlan, târlă, turcafleț, țațăr, țuțer, uțupan, zarzavagiu.

AUTOGARĂ, autogări, s. f. Gară pentru autobuze și autocamioane. – Din auto² + gară.

sună telefonul ca-n Gara de Nord expr. se spune despre un post telefonic foarte solicitat, despre o persoană care este foarte căutată la telefon.

CĂLĂRAȘI 1. Municipiu în SE României, port pe stg. brațului Borcea, reșed. jud. cu același nume; 75.933 loc. (1991). Combinat siderurgic; combinat de celuloză (din paie) și hîrtie; fabrici de conf., de prefabricate din beton și de produse alim. (zahăr, preparate din carne și lapte, vinuri și băuturi alcoolice, panificație); reparații de mașini și utilaje agricole. Muzeu de istorie și arheologie; clădirea primăriei (1895), în stil neoclasic. Menționat documentar ca sat (Lichirești) în sec. 17, devine oraș în 1832. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în SE României, în E C. Române, pe stg. Dunării, la granița cu Bulgaria; 5.074 km² (2,14% din supr. țării); 340.320 loc. (1991), din care 38,3% în mediul urban; densitate: 71,6 loc./km². Reșed.: municipiul Călărași. Orașe: Budești, Fundulea, Lehliu-Gară, Oltenița. Comune: 48. Relief în exclusivitate de cîmpie (Bărăganul sudic sau al Ialomiței), cu înclinare ușoară NV-SE, cuprinzînd terasele și luncile Dunării și Argeșului. Monotonia cîmpiei este întreruptă pe alocuri de crovuri și văi înguste adîncite în pătura de loess. Climă temperat-continentală, cu veri foarte calde și ierni reci, marcate uneori de viscole puternice. Temp. medie anuală este de 11,3°C. Precipitațiile atmosferice medii anuale însumează 540 mm. Vînturile predominante au direcție N-NE și V-SV. Rețeaua hidrografică este tributară în întregime Dunării, care formează limita de S și E a jud. pe 145 km. Rîurile sînt reprezentate prin Argeș, Dîmbovița, Motiștea, Rasa și Pasărea. Resurse naturale: gaze naturale (Postăvari), argile (Budești), nisipuri, pietrișuri. Economia. În 1989, pe terit. jud. C. funcționau 39 de întreprinderi care produc: oțel (Călărași), nave fluviale motonave de pasageri, piese turnate din fontă și oțel (Oltenița), celuloză și hârtie (Călărași), lacuri și vopsele, produse din cauciuc (Frumușani, Lehliu-Gară), tricotaje și confecții (Călărași, Oltenița, Lehliu-Gară), prefabricate din beton, cărămizi (Călărași, Oltenița, Budești), zahăr (Călărași), conserve de legume și fructe (Valea Roșie), preparate din carne și lapte (Călărași, Oltenița, Lehliu-Gară, Lupșanu) etc. Agricultura dispunea, în 1989, de 420.868 ha terenuri arabile, fertile, pe care se cultivau porumb (107.203 ha), grîu și secară (87.361 ha), leguminoase pentru boabe (20.106 ha), plante de nutreț, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cartofi, pepeni, tutun etc. În 1990, sectorul zootehnic, favorizat de o puternică bază furajeră, cuprindea 130,3 mii capete bovine, 389,9 mii capete ovine, 621,6 mii capete porcine; avicultură; piscicultură. Căi de comunicație (1990): c. f. depășeau 240 km (din care 151 km electrificate), iar lungimea drumurilor publice este de 1.100 km (din care 366 km modernizați). Transportul fluvial de mărfuri și călători se efectuează pe Dunăre prin porturile Oltenița și Călărași. Unitățile de învățămînt, cultură și artă cuprindeau, în 1989-1990, 182 școli generale, 13 licee, 94 cinematografe, 295 biblioteci, muzee etc. Turismul este legat cu precădere, de Dunăre și de obiectivele social-istorice din localit. Deplasări pe Dunăre spre locurile de pescuit și vînat din Balta Ialomiței; principale șosea modernizată care leagă capitala de punctul de trecere peste Dunăre (cu bacul) de la Chiciu-Ostrov asigură tranzitul în sezonul estival a unui număr mare de turiști spre stațiunile litoralului Mării Negre. În jud. C. se află pădurile Floroaica și Bogdana, rezervații forestiere (Ciornuleasa și Tămădău) și complexe (Caiafele și Moroiu). Indicativ auto: CL. 3. Com. în jud. Botoșani; 4.421 loc. (1991). 4. Com. în jud. Cluj; 2.633 loc. (1991). Stație de c. f. 5. Com. în jud. Dolj 6.834 loc. (1991). Centru viticol.

a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer expr. (adol.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva) rău.

ura și la gară! expr. la revedere!

CANTARAGIU, cantaragii, s. m. Salariat la vamă, la gară etc., care cîntărește bagajele sau mărfurile. – Tc. kantarcı.

G s. m. invar. 1. A noua literă a alfabetului limbii române: a) consoană oclusivă velară sonoră (ex. gară, gură); b) element component al grupurilor de litere ge, gi, prin care se notează consoana semioclusivă prepalatală sonoră ğ (ex. geam, gingie); c) element de compunere ale grupurilor de litere ghe, ghi, prin care se notează consoana oclusivă palatală sonoră g′ (ex. gheară, ghiață). 2. (MUZ.) Notația literală pentru sunetul sol. 3. (METR.) Simbol al prefixului giga-.

băga vb. I (în limbajul vorbit, incult) A aduce (de obicei produse alimentare) în magazine ◊ „În Gara de Nord s-a băgat bere.” R.l. 11 IX 93 p. 1. ◊ „În anumite zile «se băga ouă».” R.l. 17 IX 93 p. 1. ◊ „Să afli dacă vine alcool rafinat sau hârtie higienică, dacă s-a băgat pastă de dinți la colț sau dacă mai este vreo șansă pentru bere.” ◊ Rev. 22 29/95 p. 4. ◊ „Vechea glumă de la radio Erevan – fiecare om sovietic va dispune în comunism de un helicopter personal, ca să afle unde se dă unt și unde s-a băgat carne – a fost pusă la lucru cu ajutorul biroticii moderne.” D. 173/96 p. 16 (cuvânt cu largă circulație în vremea comunismului)

bipark s. n. (cuv. fr.) ◊ „Dispozitivul «Bipark», realizat în Franța, permite gararea a două autovehicule în locul destinat pentru unul singur. Primul din vehicule este garat la nivelul solului, iar celălalt pe o platformă superioară.” Sc. 25 XI 75 p. 6

cartodrom s. n. Loc special amenajat pentru sportul cu carturi ◊ „Cartodromul pionierilor. Un teren viran din apropierea gării din Baia Mare [...] a constituit o «pistă de încercare» a forțelor copiilor băimăreni. Pentru că aceștia au hotărât, cu sprijinul edililor locali, să-l transforme într-un cartodrom.” Sc. 2 XI 73 p. 2. ◊ „În incinta cartodromului pionierilor din Baia Mare a fost amenajat un parc-școală de circulație, dotat cu toate tipurile de marcaje și 70 de semne de circulație.” R.l. 18 XI 76 p. 2 (din cart + -drom, după modelul lui aerodrom)

electrocar s. n. Platformă acționată de acumulatori, folosită pentru transportul de materiale în gări, ateliere etc. ◊ „Trebuie să știți că electrocarul este o mică platformă pe patru roți căreia constructorii nu i-au prevăzut niciodată un viitor artistic.” Sc. 16 XI 60 p. 1; v. și I.B. 18 I 61 p. 1, Sc. 29 V 80 p. 5, Ev.z. 27 VIII 96 p. 12; v. și electrotelefer (din engl. electrocar; cf. germ. Elektrocarren; FC I 139; DT, LTR; DEX, DN3)

fotoactualitate s. f. Fotografii care prezintă actualitatea ◊ „Foto-actualitate. Paris. Gara Saint-Lazare paralizată de grevă. Afișele anunță întreruperea traficului feroviar.” Sc. 8 X 76 p. 6 //din foto- + actualitate//

gărar s. m. Susținător sau component al clubului sportiv Rapidul; rapidist ◊ „O armată de gărari s-au dus pe Giulești să aplaude cu palmele înmănușate.” Cont. 22 II 63 p. 2. ◊ „Gărarii caută cu osârdie în sticla gheții un fir de iarba fiarelor.” Luc. 4 II 84 p. 8; v. și 26 VII 67 p. 2 (din gară + -ar)

microgară s. f. Gară de proporții reduse, stație mai mare ◊ „Nu de mult, I.T.B.-ul a reușit să smulgă cetățenilor exclamații de admirație pentru reușita construcției «microgării» din Piața Scânteii.” Sc. 1 XI 65 p. 1 (din micro- + gară)

minimodel s. n. ◊ „Tehnicianul P.L. din Galați are o colecție inedită de vreo 500 de minimodele: autoturisme, autocamioane, tractoare, avioane, trenuri, case, gări [...]” Sc. 5 VIII 75 p. 5. ◊ „Să mai menționăm că P.L. a mai creat – cu aceeași migală, iscusință și răbdare – nu mai puțin de 300 de astfel de minimodele, între care și autoturisme, vagoane, locomotive, case [...]” Sc. 4 I 78 p. 3 (din mini- + model)

pitic s. m. ◊ „Trebuia să dăm peste pitic (semnalul de manevră – nn), apoi să intrăm pe linia de plecare după semnalul de ieșire. Nu am văzut (dacă l-a dat impiegatul – nn) că eram pe stânga. Am depășit piticul, apoi, după 200 de metri, am realizat că trebuie să dăm înapoi în gară. Venea locomotiva dinspre Agigea.” R.l. 17 VI 95 p. 16

rebrusare s. f. (circ.) ◊ „Stația Gara de Nord având caracterul de stație terminus are rezolvată și zona de rebrusare (întoarcere) a trenurilor, lucru ce se rezolvă la nivelul fiecărei magistrale” R.l. 9 VII 84 p. 5 (din fr. rebrousser)

supertren s. n. Tren extrem de rapid ◊ „[...] supertrenurile care asigură legătura între Tokio și Osaka au trebuit să rămână în gară.” R.l. 23 IX 74 p. 6. ◊ „Supertrenul, comparabil cu o rachetă, va dezvolta viteze de până la 2000 km/h și se va deplasa pe unde electromagnetice în interiorul unui tunel cu vid.” Sc. 3 VIII 76 p. 6. ◊ „O premieră absolută în practica mondială: formarea și rularea cu succes pe magistralele feroviare sovietice a unui super-tren de marfă cu o greutate de 30200 tone.” R.l. 2 VII 84 p. 6 //din super- + tren; DEX-S//

supratraversa vb. I A traversa (un drum, o gară etc.) pe deasupra ◊ „Pentru îmbunătățirea circulației pe Podul Grant, se prevede începerea în anul viitor a construcției unui pasaj rutier, paralel cu actualul pod, care va supratraversa atât pachetul de linii de cale ferată cât și Calea Griviței.” R.l. 11 VIII 75 p. 3 //din supra- + traversa//

știucă s. f. (lb. vorbită) ♦ 1. Pantofi cu vârful foarte ascuțit ◊ „Sandu a fost sfătuit de croitor să-și comande la prietenul de vis-à-vis [...] și o pereche de știuci.” Sc. 7 I 61 p. 2. ♦ 2. Șofer care efectuează, ilegal, curse de taximetru cu mașina proprie ◊ „Ica a venit de la Gară cu o știucă.” (prin asemănare cu știuca, tip de pește prădător; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 394)

teleafișaj s. f. Afișare a informațiilor pe monitoare, în cadrul unui sistem de televiziune cu circuit închis ◊ „Gara de Nord se poate lăuda astăzi cu un sistem de informare bine pus la punct. Panouri fixe, teleafișaj cu monitoare în toate sălile de așteptare [...]” R.l. 3 X 84 p. 5. ◊ „Pentru informații mai funcționează un ghișeu în holul caselor de bilete, precum și instalații de teleafișaj.” R.l. 26 V 86 p. 5 (din tele-1 + afișaj)

transcontainer s. n. Container de mare capacitate utilizat în transporturile internaționale de mărfuri ◊ „Un transcontainer numărul 0558 se afla încărcat cu piese de schimb pentru mașini agricole în gara bucureșteană «16 Februarie».” Sc. 31 X 75 p. 4. ◊ „Mobila va fi livrată prin sisteme avantajoase (transcontainere sau cu mașini specializate) și în ambalaje cu costuri reduse.” R.l. 14 X 76 p. 3; v. și Sc. 6 XII 75 p. 4; v. și terminal (1974) [scris și transconteiner] (din fr. transcontainer; DMN 1968; DEX-S)

vagon-cisternă s. n. Vagon în formă de rezervor, care transportă lichide (de obicei inflamabile) ◊ „Vagoane-cisternă de mare capacitate.” R.l. 12 X 66 p. 1. ◊ „În timpul unor manevre între întreprindere și gara C.F.R. Sibiu, cei doi au atașat la locomotiva lor un vagon-cisternă din gară, plin cu benzină.” Sc. 23 III 74 p. 2. ◊ „În localitatea Wawely (statul Tennessee) două vagoane-cisternă conținând propan lichid au explodat.” R.l. 1 III 78 p. 6; v. și 21 II 75 p. 6, 13 I 77 p. 1 (din vagon + cisternă, după fr. wagon-citerne; C. Maneca în SMFC I 198, FC I 45, 47; LTR)

GARÁ (< fr.) vb. I tranz. 1. A adăposti un autovehicul într-un garaj. 2. A dirija un tren într-o stație de cale ferată pe o anumită linie, astfel încât să nu împiedice circulația sau manevrarea materialului rulant pe liniile vecine.

RIAZANOV, Eldar Aleksandrovici (n. 1927), regizor și scenarist rus de film. Autor de comedii satirice pe tema vieții cotidiene în societatea sovietică și în Rusia după 1990. Incisivitatea discursului este întotdeauna temperată, transformându-se într-o ironie tandră la adresa personajelor și situațiilor („Dragoste și statistică”, „Gară pentru doi”, „Hoaște bătrâne”).

*debarcadér n., pl. e (fr. débarcadère, format după embarcadère; sp. desembarcadero). Schele, loc în port unde debarcă călătoriĭ din corăbiĭ, ca gările p. trenurĭ. V. îmbarcader, arsana, liman.

SĂRMAȘU, oraș în jud. Mureș, situat în câmpia colinară a Sărmașului, pe cursul superior al Pârâului de Câmpie; 7.607 loc. (2005). Stație de c. f. și halte de c. f. (în satele Balda, Sărmășel și Sărmășel-Gară). Expl. de gaze naturale (în satul Sărmășel). Expl. de gaze naturale (în satul Sărmășel). Expl. și prelucr. lemnului (cherestea). Produse textile. Muzeu cu colecții de istorie și etnografie (în satul S.). Centru de prelucr. artistică a lemnului, de cusături și țesături populare. Localitatea S. apare menționată documentar, ca sat, în 1329. Declarat oraș la 6 oct. 2003. Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, datând din 1692, a fost mutată în 1939 din satul Dâmb în satul Sărmășel-Gară. Biserica păstrează picturi pe pereții interiori realizate în 1781 de Toader zugravul.

LEHLIU-GARĂ, oraș în jud. Călărași, situat în Câmpia Bărăganului, la 55 m al.t, la 65 km E de București; 6.739 loc. (2000). Stație de c. f. (inaugurată la 17 nov. 1886). Nod rutier. Fabrică de piese de schimb pentru combinatele siderurgice, de garnituri din cauciuc pentru nave fluviale, de tricotaje și de prelucr. a legumelor. Obiecte de artizanat (împletituri de răchită. obiecte din ceramică). Declarat oraș în 1989.

MONET [moné], Claude (1840-1926), pictor francez. Unul dintre promotorii impresionismului, curent al cărui nume a fost sugerat de titlul unui peisaj al său: „Impresie, răsărit de soare”. Tablourile lui sunt cel mai adesea studii ale intensității variabile a luminii, formele și contururile dizolvându-se în ceața luminoasă care le învăluie („Dejunul pe iarbă”, „Gara Saint Lazare”, „Catedrala din Rouen”, „Podul din Argenteuil”, „Ninsoare la Argenteuil”, „Femeia în verde”, „14 iulie”, „Londra. Parlamentul”, seria de peisaje din Antibes). Reprezentat în Muzeul Național de Artă al României.

SAARINEN [sá:rinən] 1. Eliel S. (1873-1950), arhitect și urbanist finlandez. Stabilit în S.U.A. (1923). Exponent al școlii naționale. A construit gara centrală din Helsinki, turnul Chicago Tribune din Chicago. Lucrări teoretice („Orașul. Dezvoltarea, decăderea și viitorul lui”). Rol însemnat în promovarea arhitecturii de avangardă în S.U.A. 2. Eero S. (1910-1961), arhitect și designer american de origine finlandeză. Fiul lui S. (1). Influențat de Mies van der Rohe. Exponent al „mișcării moderne”, a construit centrul tehnic al firmei General Motors din Detroit, clădirea IBM din Rochester, colegiile Universității Yale, Gateway Arch din Saint Louis ș.a. A creat mobilier din metal și fibre de sticlă (scaune cochilii cu picior central).

1) gáră f., pl. gărĭ (pol. gwar, gwara, murmur, tumult, gwara, vorbă, discurs, vsl. govorŭ, tumult). Est. Vechĭ. Clevetire, calomnie. Azĭ. Mold. sud. Mulțime gălăgioasă.

2) *gáră f., pl. gărĭ (fr. gare, gară, d. garer, a gara). Locu de plecare și de sosire a trenurilor și, pin urmare, loc de adăpost p. vagoane și locomotive.

*garéz v. tr. (fr. garer, a adăposti un vapor orĭ tren, vfr. garir, nfr. guérir, a vindeca, d. vgerm. warjan, ngerm. wehren, a depărta un răŭ, a opri. V. gară, gherită). Duc un tren pe o linie de garaj, unde stă ferit de mișcarea altor treburĭ.

SIGHETU MARMAȚIEI, municipiu în jud. Maramureș, situat în NV depr. Maramureș, la poalele dealurilor Solovan, Dobăieș, Câmpu Negru ș.a., pe Iza, în apropiere de confl. cu Tisa, la granița cu Ucraina; 41.991 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată în 1875). Nod rutier. Expl. de balast. Constr. și reparații de utilaj minier, constr. de piese pentru diferite mașini și utilaje. Combinat de prelucr. a lemnului. Fabrici de șuruburi, de piese de schimb pentru autovehicule, de confecții, tricotaje, covoare, cărămizi, încălțăminte și de produse alim. Moară de cereale.Rezervația naturală „Dealul Solovan”. Parcul „Grădina Morii”, cu arbori seculari. Muzeul municipal (1926, reorganizat în 1957), cu secții de istorie, etnografie și artă populară; Muzeu de științele naturii (1878); Muzeul arhitecturii populare maramureșene, situat în aer liber, pe dealul Dobăieș, cuprinde toate tipurile de construcții din mediul rural maramureșan; Muzeu memorial închinat victimelor comunismului (organizat în sediul fostului penitenciar), inaugurat la 20 iun. 1997. Teatru popular. La S. m. a existat în anii regimului comunist unul dintre cele mai dure penitenciare din țară. Cele mai vechi urme de locuire identificate pe terit. actualului oraș datează din Paleolitic și Neolitic, iar pe dealul Solovan au fost descoperite (1964-1965) vestigiile unei așezări fortificate din Epoca bronzului târziu. Localit. apare menționată documentar, prima dată, în 1329. În 1334 figurează în documente cu numele Plebanus Dygnet/Zygnet sau Zyket, iar în 1346 cu denumirea Zyghet. În 1394, așezarea a devenit reșed. voievodală a comitatului Maramureș (fiind, totodată, și loc de adunări și târguri), pe care rutenii o numeau Sihot. În 1397, localit. este consemnată în documente ca oppidium, în 1459 ca civitas (oraș), iar ulterior cu toponimul Marmatia (Datum Marmatiis). În sec. 16-17, la S. m. a existat o școală calvină românească, în 1836 s-a deschis o Academie de Drept (reorganizată în 1869), care și-a încetat activitatea în 1920. Intelectualii maramureșeni au fundat „Asociațiunea pentru cultura poporului român din Maramureș” (1861-1867); în 1862 a fost întemeiată Preparandia, care a funcționat până în 1872, iar în 1867 a fost înființată „Societatea de lectură a românilor maramureșeni <Dragoșeanca>”. Până la 1 ian. 1965, orașul s-a numit Sighet, iar la 17 febr. 1968 a fost declarat municipiu În prezent are în subordine ad-tivă 5 localit. componente: Iapa (atestată documentar în 1406), Lazu Baciului, Șugău, Valea Cufundoasă și Valea Hotarului. Monumente: biserică din sec. 14 (azi biserică reformată), reconstruită în stil neogotic (1859-1862); biserica fostei mănăstiri a Piariștilor (1730-1775); biserica romano-catolică (1736); biserica ucraineană Înălțarea Sfintei Cruci (1791); biserica Adormirea Maicii Domnului (1892); clădirea fostei școli reformate (1802), în care a funcționat (1836-1920) Academia de Drept, azi Liceu pedagogic; clădirea fostei Primării (sec. 19), azi Casa Armatei; clădirea fostului Tribunal (1893), azi sediul Primăriei municipale; Cazarma (1850-1890); clădirea Gării C.F.R. (1893-1897); Sinagogă (1902); Palatul Cultural (1913).

*gherítă f., pl. e (fr. guérite, d. guérir, a apăra, a vindeca. V. garez). Mică baracă în care încape un om în picĭoare și care servește de adăpost santinelelor. – Fals gheretă.

MALET [malé], Léon (zis Léo) (1909-1996), scriitor francez. Influențat de suprarealism. Autor prolific de romane polițiste („120, strada Gării”, „Noile mistere ale Parisului”), în care îmbină umorul romanului popular cu caracteristicile romanului negru. Creatorul personajului Nestor Burma.

gâra-mâra/gâr-mâr s. f.

DUCA 1. Gheorghe D. (1847-1899, n. Galați), inginer român. Prof. univ. la București. Contribuții la organizarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele (1881), a transporturilor feroviare române și la lucrările de construcție a portului Constanța. 2. Ion Gheorghe D. (1879-1933, n. București), jurist, publicist și om politic român. Fiul lui D. (1). Orator de mare talent. Director al ziarului „Viitorul” (1911-1914); unul dintre ideologii liberalismului în România, președinte al Partidului Național-Liberal (1930-1933). Unul dintre colab. lui I.I.C. Brătianu în pregătirea diplomatică și politică a reîntregirii României. De mai multe ori ministru și prim-min. (nov.-dec. 1933). A avut un rol important în fundamentarea politicii externe a României, pentru consolidarea statu-quo-ului teritorial. Adversar al mișcării totalitare, a dizolvat Garda de Fier. Asasinat de un comando legionar pe peronul gării Sinaia (29 dec.). Memorii. 3. George I.D. (1905-1985, n. București), diplomat și publicist român. Fiul lui D. (2). Stabilit în S.U.A. (1948). Consilier al Legației române la Stockholm (1943-1946), unde a dus negocieri secrete cu reprezentanții U.R.S.S. și, neoficial, în numele opoziției democrate, cu Aliații și sovieticii (1943-1944), privind ieșirea României din război. Memorii.

MAZILU, Panaite (n. 1915, Broșteni, jud. Vrancea), inginer român. M. de onoare al Acad. (1993), prof. univ. la București. Cercetări și studii privind teoria elasticității și statica construcțiilor („Statica construcțiilor”, „Teoria și calculul plăcilor curbe subțiri”, „Aplicarea teoriei elasticității și a plăcilor în calculul construcțiilor”). A proiectat structura de rezistență a Casei Scânteii, azi Casa Presei Libere, a gării Brașov etc.

MICHELUCCI, Giovanni (1891-1990), arhitect și urbanist italian. Unul dintre reprezentanții arhitecturii moderne, a realizat lucrări de orientare funcționalistă (Gara Santa Maria Novella și Casa de economii din Florența, Biserica de pe Autostrada Soarelui de lângă Florența – operă de mare plasticitate arhitecturală și sculpturală).

MIHALKOV 1. Serghei Vladimirovici (1913-2009), scriitor rus. Versuri („Unchiul Stiopa”, fabule („Iepurașul încrezut”, „Vulpea și castorul”) și piese pentru copii („Vreau acasă”). Comedii satirice („Racii”, „Sălbaticii”). Unul dintre autorii versurilor imnului de stat al Uniunii Sovietice (1943). 2. Andrei Sergheevici M.-KONCEALOVSKI (n. 1937), regizor rus de film. Fiul lui M. (1). Creații în care se dovedește un excelent portretist al sufletului rus, mai ales în ecranizările după Cehov și Turgheniev („Un cuib de nobili”, „Unchiul Vania”, „Siberiada”, „Romanța îndrăgostiților”). În S.U.A. a realizat: „Iubiții Mariei”, „Trenul evadării”, „În cerc restrâns”, „Riaba, găinușa mea”. 3. Nikita Sergheevici M. (n. 1945), actor și regizor rus de film. Fiul lui M. (1). Puternică personalitate a cinematografului sovietic, căruia i-a deschis drumul spre circuitul internațional în anii ’70-’80. Autorul unor remarcabile pelicule de epocă și de actualitate, axate pe tema eșecului și a singurătății („Sclava iubirii”, „Piesă neterminată pentru pianină mecanică”, „Câteva zile din viața lui Oblomov”, „Rubedeniile”, „Ochi negri”, „Aproape de cer”). Actor polivalent, a creat personaje memorabile („Gară pentru doi”, „Fata fără zestre”). Premiul Oscar pentru film străin: 1994 („Soare înșelător”).

MÖHRING [möriŋ], Bruno (1863-1929), arhitect german. Unul dintre promotorii construcțiilor metalice, a creat lucrări de orientare Secession (pod de tren aerian și gară de tren aerian la Berlin, pod peste Rin, cazinou la Bonn, Pavilionul german la Expoziția universală de la St. Louis – S.U.A. 1904).

PARIS [fr. parí] 1. Bazinul Parisului (sau Parizian), regiune în N Franței, extinsă în jurul Parisului, pe c. 500 km diametru de la E la V și c. 300 km de la N la S, având forma unui amfiteatru cu o înclinare generală pe direcția SE-NV, drenată de fl. Sena și afl. săi Marna, Oise ș.a. Este o zonă joasă, acoperită cu depozite sedimentare terțiare, limitată de masivele hercinice Ardeni (NNE), Vosgi (E), Masivul Central (S) și Armorican (V), iar spre N de colinele Artois, care constituie limita între B.P. și Câmpia Flandrei. 2. Capitala Franței, a regiunii și provinciei istorice Île-de-France, situată în bazinul cu același nume, în zona de confl. a râurilor Marna și Oise cu fl. Sena, la 170 km de gura de vărsare a acesteia în Marea Mânecii; 2,1 mil. loc. (1999). Marele P., împreună cu suburbiile și orașele-satelit (Argenteuil, Saint-Denis, Montreuil, Orly, Versailles, Boulogne-Billancourt, Saint-Cloud, Neuilly-sur-Seine, Clichy, Nanterre, Rueil-Malmaison, Saint-Germain-en-Laye, Poissy ș.a.), formează o conurbație de 11,2 mil. loc. (1999), extinsă pe 1.832 km². Orașul propriu-zis, încorsetat de meandrele Senei și Marnei, și dominat de mai multe coline (Montmartre 125 m alt., Chaillot, Buttes-Chaumont, Belleville, Ménilmontant ș.a.), ocupă o supr. de 105 km², având ca nucleu Île de la Cité. P. este cel mai important centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, cultural-artistic și turistic al țării, fiind sediul unor organisme internaționale (UNESCO, din 1947, OECD ș.a.); locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice în anii 1900 și 1924. Important nod internațional de comunicații, cu trei mari aeroporturi (Orly, Le Bourget, Roissy-Charles de Gaulle), port fluvial și mai multe gări (Gara de Nord, Gara de Est, Austerlitz, Saint-Lazaire, Montparnasse ș.a.). Metrou (din 1900). P. este cel mai puternic centru ind. al Franței, care produce automobile (uzinele firmelor „Renault”, „Citröen” ș.a.), avioane, tractoare, produse electronice și electrotehnice (firma „Thomson”), mașini-unelte, aparatură de precizie și optică, produse chimice (mase plastice, medicamente, cosmetice, cauciuc sintetic, îngrășăminte) și textile (confecții, tricotaje, țesături), articole de blănărie și marochinărie, încălțăminte, mobilă fină, alimente, articole de lux (parfumuri, bijuterii ș.a.); mari edituri și tipografii. Studiouri cinematografice. Centru financiar internațional (Banca Franței, Banca Rothschild, Crédit Lyonnais) și bursier. Centru științific: Academia Franceză (fundată de Richelieu în 1634), Institutul Franței (1795), Institutul Pasteur (1888), Centrul Pompidou (1971-1977) etc. Numeroase teatre: Opera (1789), Comedia Franceză (1680), Teatrul Étoile ș.a.; universități: Sorbona (1257), Collège de France, (1530), L’École Normal Supérieure (1794), Conservatorul (1795), l’École Nationake de Beaux Arte ș.a.; muzee: Luvrul, inaugurat în 1793, Muzeul Național de Artă Modernă, Muzeul Cluny, Musée de l’homme, Muzeul de Artă Decorativă, Muzeul de Artă Tradițională Populară ș.a.; parcuri și grădini: Bois de Boulogne, 872 ha, Bois de Vincennes, 943 ha, Tuileries Luxembourg, Jardin des Plantes ș.a.; poduri pe Sena: Pont-Neuf (1578-1606), Notre-Dame, Alexandre III, Sully, Saint-Michel, Solférino, Royal, Louis-Philippe, Pont de la Concorde ș.a.; bulevarde și străzi renumite: Champs-Élysées, Sébastopol, Saint-Germain, Saint-Michel, Grand Armée, Royal etc.; cartiere faimoase: Quartier Latin, Montparnasse, Montmartre, Saint-German-des-Prés; piețe: Place de la Concorde, cu obeliscul din Luxor, Place Charles de Gaulle – fostă Place de l’Étoile, cu Arcul de Triumf, Place Vendôme, Place Champs de Mars, cu Trunul Eiffel, Place de la République, Place des États-Unis ș.a.; porți cu caracter triumfal-decorativ: Saint-Denis (1672), Saint-Martin (1674) ș.a.; cabarete: Moulin Rouge, Crazy Horse, Folies-Bergère, Olympia ș.a. Monumente: biserica Saint-Germain-des-Prés (sec. 6, reconstruită în sec. 10-11), catedrala Notre Dame (1177-1250), bisericile Saint-Martin-des-Champs (1140), Sainte-Chapelle (1246-1248), Saint-Joseph-des-Carmes (1613-1620), Saint-Louis (1644-1728), bazilica Sacré-Cœur (1876-1914), l’Hotel de Sens (1474-1519), l’Hotel de Cluny (1485-1498), l’Hotel de Ville (Primăria) (1533-1551, reconstruit în 1606-1628), l’Hotel des Invalides (1670-1720), în stil gotic, Palatul Bourbon (1722), Pantheonul (1764-1812), clădirea Bursei (1808-1825), Arcul de Triumf (1806-1836), clădirea Operei (1862-1875), Turnul Eiffel (1889), înalt de 320 m, Piramida de sticlă „Grande Louvre” (1989) ș.a. – Istoric. Pe locul orașului de azi a existat, în sec. 1 î. Hr., o așezare inițial pe o insulă a Senei (Île de la Cité) a tribului galic al parisilor, numită Lutetia. Cucerit de romani (52 î. Hr.), a devenit un puternic centru comercial (Lutetia Parisiorum apoi Parisia, de unde numele actual). Populația orașului a fost creștinată (sec. 3) de episcopul Denis (Dionisie) care a fost martirizat. Distrus de populațiile barbare (280), a fost reconstruit. În 360, prefectul Galiei, Iulian Apostatul a fost proclamat aici împărat de soldații săi, iar orașul a luat definitiv numele de P. De la începutul sec. 6, P. a fost reședința regilor franci, constituind, treptat, împreună cu împrejurimile sale, nucleul domeniului regal al Capetingilor, fiind și cel mai important centru economic, politic și cultural-artistic al Franței. Devenit capitala Franței (987) când Hugo Capet, conte de Paris a devenit rege; în sec. 11-15 a jucat rolul de centru unificator în procesul de centralizare a statului francez. În sec. 14-15 dezvoltarea sa a fost întârziată din cauza Morții Negre (epidemia de ciumă a secerat 1/3 din populație). P. este strâns legat de istoria Franței, aici desfășurându-se un șir de evenimente importante: răscoala condusă de Étienne Marcel (1356-1358), răscoala ciocănașilor (1382) și caboșienilor (1413), Noaptea Sf. Bartolomeu (1572), Fronda (1648-1653) etc. La sfârșitul sec. 18 și în sec. 19, parizienii au avut un rol important în cele mai de seamă evenimente din istoria Franței: Revoluția din 1789-1794, Revoluția din iul. 1830, Revoluția din 1848. P. a fost unul dintre cele mai importante centre ale emigrației revoluționare române de după 1848. Napoleon III l-a însărcinat pe G. Hausmann cu modernizarea infrastructurii orașului. În Războiul Franco-Prusian (1870-1871), locuitorii P. au luptat eroic împotriva trupelor prusace care asediau orașul. Aici a izbucnit, în 1871, o insurecție care a instaurat Comuna din Paris. În sec. 19 a devenit centrul cultural-artistic al lumii („Orașul-lumină”). Ocupat, la 14 iul. 1940, de trupele germane, orașul a fost eliberat în urma insurecției populare din 19-25 aug. 1944. Îm ami 1968, a fost teatrul unor tulburări studențești. La P. au avut loc numeroase întâlniri diplomatice, consfătuiri și conferințe internaționale. – Tratatul de Pace din 10 febr. 1763, încheiat la Versailles, în urma Războiului de 7 Ani (Inclusiv războiul Franței cu India) în care Franța aliată cu Austria, Spania și Rusia a luptat împotriva Angliei și Prusiei. Franța renunță în favoarea Angliei în America la Noua Franță (Canada) și la toate teritoriile de la est de Mississippi (Louisiana), cu excepția Noului Orleans. Spania cedează Florida Angliei, primind în schimb partea apuseană a Louisianei (care aparținuse Franței). În Indiile de Vest Anglia obține de la Franța insula Dominica, Saint-Vicent, Grenada și Tobago, iar în Africa aproape întreg teritoriul coloniei Senegal; ins. Minorca, cucerită de Franța în 1756 este retrocedată Angliei. În India, Franța păstra doar 5 orașe. Franța și Spania se obligau să evacueze trupele din Portugalia și coloniile acesteia. Trupele franceze trebuiau să părăsească teritoriul Hanovrei, care era moștenire ereditară a regilor Angliei din dinastia de Hanovra. Tratatul de Pace din 30 mai 1814, încheiat între Franța și Coaliția a VI-a (Anglia, Austria, Prusia, Rusia; ulterior s-a raliat Tratatului Suedia, Spania și Portugalia) și care prevedea restabilirea independenței Olandei, Elveției, principatelor germane și statelor italiene. Franța era redusă la granițele existente la 1 ian. 1792; totodată, i se retrocedează o parte însemnată a posesiunilor coloniale pierdute de ea în războaielor napoleoniene. Tratatul de pace din 20 nov. 1815, între Franța și Coaliția a VII-a (Rusia, Anglia, Austria și Prusia) confirmă clauzele Tratatului din 30 mai 1814, spre deosebire de care în prezentul Tratat se stipulează menținerea Franței în granițele existente în 1790, fiind deposedată astfel de reg. Saar și Savoia etc. și obligată la plata a 700 mil. franci, precum și la acceptarea unei armate de ocupație de 150.000 de oameni pe o perioadă de 3-5 ani. Tratatul de Pace din 18/30 mart. 1856, încheiat în urma Războiului Crimeii (1853-1856), care prevedea, printre altele, înlăturarea protectoratului rus asupra Principatelor Române, rămânând sub suzeranitatea Porții, dar cu garanția colectivă a marilor puteri europene (Franța, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia și Regatul Sardiniei); stabilește libertatea navigației pe Dunăre și neutralitatea Mării Negre, precum și crearea Comisiei Europene a Dunării, cu sediul la Galați. Rusia înapoiază Tursiei Karsul, iar Principatelor Române județele Bolgrad, Cahul și Ismail din Sudul Basarabiei, confirmând în același timp și autonomia Serbiei. Conferința din 10/22 mai-7/19 aug. 1858 (au participat semnatarii Tratatului de Pace din 1856), încheiată cu o convenție, care stabilea viitorul statut politic, social și administrativ al Principatelor Române. Conferința de Pace din 18 ian. 1919-10 aug. 1920, convocată de puterile victorioase în Primul Război Mondial (27 state, printre care și România) pentru semnarea tratatelor de pace cu țările învinse, Germania, Austria, Ungaria, Turcia și Bulgaria. Ea s-a încheiat cu semnarea unei serii de tratate la Versailles (1919), Saint-Germain (1919), Neuilly (1919), Sèvres (1920), Trianon (1920). Totodată, a hotărât înființarea Societăților Națiunilor. Conferința de Pace din 29 iul.-15 oct. 1946, convocată de puterile învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial pentru încheierea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Ungaria, state foste aliate ale Germaniei. Tratatele au fost semnate la 10 febr. 1947. Acordul de Armistițiu din 27 ian. 1973, acord semnat, în urma negocierilor de la Paris (1968-1973), de către miniștrii de Externe ai Republicii Democrate Vietnam, Guvernului Revoluționar Provizoriu al Republicii Vietnamului de Sud, S.U.A. și administrația de la Saigon prin care se hotărăște încetarea războiului și restabilirea păcii în Vietnam; prevede, între altele, evacuarea trupelor străine din Vietnamul de Sud, organizarea de alegeri sub control internațional, unificarea, treptată, pe cale pașnică a țării. Școala din ~, denumire (1925) prin care sunt desemnate în istoria artei grupările și creațiile pictorilor și sculptorilor străini stabiliți la P. în diferite epoci (sec. 14, 18 și 20). Cea mai importantă este cea din sec. 20, care a grupat artiști de prestigiu (M. Chagall, W. Kandinsky, A. Modigliani, P. Picasso, C. Brâncuși ș.a.), fără să genereze însă un stil sau un curent anume. Sunt numiți „a doua școală din P.” pictorii abstracți de după al Doilea Război Mondial (N. Staël, J.M. Atlan, M. Estève, Maria Vieira da Silva).

*predáŭ, a -á v. tr. (d. pre și daŭ, ca și sîrb. vsl. prĭe-dati, a preda, a trăda. Se conj. ca dau). Încredințez, daŭ în mînă saŭ în putere: a preda cuĭva o scrisoare ca s’o predea la poștă, a preda marfă franco pînă în gară, a preda un hoț polițiiĭ, a preda (saŭ închina) o cetate ne maĭ putînd rezista. Daŭ lecțiunĭ, transmit știință, învăț: (după paradosesc): a preda limba latină. V. refl. Mă supun: dușmaniĭ s’aŭ predat. V. pridădesc.

rătăcésc v. intr. (d. lat. erráticus, eratic, rătăcitor, de unde s’a făcut *ratec, rătăcesc). Perd drumu: s’a dus pin pădure și a rătăcit. Perd drumu și umblu căutîndu-l: Ulise a rătăcit doŭă zecĭ de anĭ pe mare. Colind, umblu mult pin locurĭ depărtate: a rătăcit pin străinĭ, acest om a rătăcit pin toată lumea. V. tr. Perd drumu: copiiĭ aŭ rătăcit drumu. Perd pintre alte locurĭ: mĭ-am rătăcit bagajele pin gară. Fig. Duc pe căĭ rele, înșel cu ideĭ false: demagogiĭ rătăcesc tinerimea. Întunec, turbur: mizeria ĭ-a rătăcit mințile. V. refl. Mă perd pin mulțime (pin întuneric, pin pădure): copiiĭ s’aŭ rătăcit pin pădure. Mă perd depărtîndu-mă orĭ amestecîndu-mă cu alte lucrurĭ: copiiĭ s’aŭ rătăcit de părințiĭ lor pin mulțime, mi s’aŭ rătăcit scrisorile.

ceangău, -ăi, (ceangă), s.m. – 1. Clopoțel folosit pentru semnalizare sau care se pune la gâtul animalelor (Bilțiu 2002). 2. (ceangă) Clopot care anunță plecarea trenului din gară (Lexic reg. 1960). – Din magh. csángó „care sună prost” (Cihac, Șeineanu cf. DER).

PUCIOASA 1. Lac de acumulare construit pe cursul superior al râului Ialomița, intrat în circuitul hidroenergetic și de alimentare cu apă în anul 1974; vol.: 8 mil. m³. 2. Oraș în jud. Dâmbovița, situat în Subcarpații Ialomiței, pe cursul superior al râului Ialomița; 15.624 loc. (2003). Stație de c. f. Nod rutier. Zăcăminte de sulf de origine bacteriană. Expl. de gips. Hidrocentrală (2 MW) dată în folosință în 1979. Întreprinderi textile (fire și țesături din bumbac, din in și cânepă, tricotaje, postavuri, broderii), de prelucr. a lemnului (mobilă, cherestea), de mat. de constr. (teracotă, cărămizi, țigle, gips) și alim. (*conserve de legume și fructe, sucuri naturale, panificație). Articole de artizanat (din sticlă). Centru pomicol. Muzeu etnografic și de aeromodele. Stațiune balneoclimaterică de interes general, cu funcționare permanentă, cu izvoare de ape minerale sulfuroase, de mare concentrație, sulfatate, clorurate, slab bicarbonate, calcice, sodice, magneziene a căror analiză chimică a fost efectuată pentru prima oară în 1828. Stațiunea este recomandată pentru tratamentul afecțiunilor reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice și centrale, dermatologice, metabolice și de nutriție, cardiovasculare etc. Complex sanatorial cu profil reumatologic. Localitatea a luat naștere în jurul anului 1760 prin contopirea, mai întâi a așezării Șerbănești (atestată documentar la 26 sepr. 1538) cu satele Podurile de Jos și Podurile de Sus (menționate documentar în 1641), iar apoi cu satul Zărăfoaia. După 1828 s-a dezvoltat ca localitate balneoclimaterică, adoptând denumirea actuală, datorită existenței apelor minerale sulfuroase, numite popular pucioasă, iar în 1911 capătă statutul de oraș. Bisericile cu dublu hram – Sf. Nicolae și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (ante 1806), Sf. Nicolae și Sf. Gheorghe – Podurile de Jos (1855); clădirea gării feroviare (1894); biserica Sf. Nicolae (1860), în localit. componentă Diaconești.

HITTORFF, Jacques Ignace (1792-1867), arhitect și arheolog francez de origine germană. Influențat de arhitectura Greciei antice. În calitate de arhitect-șef al orașului Paris și al guvernului (1830), a sistematizat bulevardul Champs-Elyseés și Place de la Concorde și a construit biserica Saint-Vincent de Paul și Gara de Nord.

*șef m. (fr. chef, d. lat. caput, cap). Cap, căpitan, comandant, director, maĭ-mare: regele e șefu statuluĭ; șef de gară, de bĭuroŭ, de orchestră. – Fam. și fem. șefă (ca membră). V. ajutor.

KAZAKOV, Iurii Pavlovici (1927-1982), scriitor rus. Proză cu caracter psihologic. Povestiri („Albastru și verde”) și nuvele („Micuța gară”, „Doi în decembrie”) de inspirație cehoviană, prezentând viața cotidiană a oamenilor simpli și a orașelor de provincie.

gara (a ~) vb., ind. prez. 3 garează

garare s. f., g.-d. art. garării; pl. garări

gară s. f., g.-d. art. gării; pl. gări

RÂMNICU SĂRAT 1. Râu în E României, afl. dr. al Siretului pe terit. com. Nănești, jud Vrancea; 123 km. Izv. de pe pantele de E ale masivului Furu (m-ții Vrancei), de la 1.310 m alt., de sub vf. Furu Mare, apoi meandrează larg în cadrul Subcarpaților Vrancei unde pantele longitudinale sunt accentuate (33‰), cu excepția zonelor depresionare, unde pantele scad sub 5‰, având o direcție generală de curgere NV-SE. După un curs de c. 10 km de la izvor, râul pătrunde în depr. Neculele și apoi în depr. Dumitrești, unde primește aportul a numeroase izvoare cloruro-sodice (Motnău, Păcuri ș.a.), prin contribuția cărora apele râului devin sărate (de aici numele de Râmnicu Sărat) până la vărsare. Râul are un debit inconstant, cu o medie multianuală de 2,65 m³/s. Irigații în cursul inf. Afl. pr.: Sărățel, Râmnicel, Motnău, Coțațcu, Voetin. În unele lucrări de specialitate râul Râmnicu Sărat apare numai cu numele de Râmnic. 2. Municipiu în jud. Buzău, situat în C. Râmnicului, pe râul Râmnicu Sărat; 40.290 loc. (2005). Stație de c. f., inaugurată la 13 iun. 1881. Nod rutier. Turnătorie de piese din fontă pentru mașini-unelte. Instalație (rafinărie) pentru regenerarea uleiurilor lubrifiante uzate (din 1952). Fabrici de garnituri de frână și etanșare pentru toate tipurile de autovehicule, de șuruburi, buloane, lanțuri și arcuri, de confecții, țigarete și de produse alim. (conserve de legume și fructe, ulei vegetal, preparate din carne și lapte etc.). Muzeu cu secții de etnografie, arte plastice, științele naturii, cu colecții de costume, covoare și ceramică populare, de floră și faună autohtone și străine (fluturi exotici din China și Malaysia). R.S. apare menționat documentar ca așezare rurală la 8 sept. 1439 într-un privilegiu comercial emis de domnul Vlad Dracul, iar ca oraș în 1574. Unele documente din sec. 15 atestă că R.S. era reședință de județ – statut menținut până în 1950 (în 1700, figura ca reșed. de județ pe o hartă a stolnicului Constantin Cantacuzino). În 1474, domnul Ștefan cel Mare a pus piatra de temelie a bisericii Cuvioasa Parascheva, iar în a doua jumătate a sec. 16 s-a construit o puternică fortificație care să slujească drept „stavilă în calea oștilor otomane și mai ales a invaziei tătarilor”, fortificație refăcută la sfârșitul sec. 17 de Constantin Brâncoveanu. În sec. 18, R.S. a suferit de pe urma războaielor ruso-turce, iar în sec. 19 a cunoscut efervescența anului revoluționar 1848, a anului unionist 1859 și a celui de cucerire a independenței din 1877. În perioada interbelică avea o industrie incipientă (fabrici de ulei, săpun, rachiu, moară ș.a.), dar se dezvoltă din punct de vedere economic, urbanistic, social-cultural după 1950. Declarat municipiu la 24 nov. 1994. Monumente: biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorie din anii 1690-1696 a lui Constantin Brâncoveanu, cu o bogată decorație sculptată la portal; păstrează picturi murale executate de Pârvu Mutu. În apropierea bisericii se află Casa Domnească; bisericile Sf. Dumitru (1708, cu unele refaceri din 1870-1871) și Sf. Spiridon (1784, renovată în 1814); edificiile celor două gări feroviare (gara veche, 1881 și gara nouă, 1893-1898); clădirea Primăriei (1898); bustul lui Alexandru Vlahuță, operă a sculptorului O. Späthe; casele memoriale ale biologului Traian Săvulescu și sopranei Florica Cristoforeanu ș.a.

ROMA 1. Capitala Italiei și centrul ad-tiv al reg. Lazio, situată în apropierea țărmului de V al Pen. Italice, pe ambele maluri ale fl. Tibru, la 28 km de gura de vărsare a acestuia în M. Tireniană, extinsă pe colinele Campidoglio (Capitolină), Palatino, Aventino, Quirinale, Viminale, Esquilino și Celio. R. include în arealul său statul independent Città del Vaticano (0,44 km²) și ins. Tiberina (pe Tibru); 2,3 mil. loc. (2005). Important nod de comunicații (aeroporturile „Leonardo da Vinci” și Ciampino; numeroase gări feroviare ș.a.) și pr. centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, de transport, cultural-științific, de învățământ, turistic (c. 12 mil. turiști anual) și religios (Vatican). Metrou (inaugurat în 1955). Ind. metalurgică, a constr. de mașini (mașini agricole și de transport, utilaj energetic și electrotehnic), chimico-farmaceutică, poligrafică, pielăriei și încălțămintei, textilă și de confecții, de prelucr. a lemnului, cosmeticii, alim. Important centru al producției cinematografice (studiourile „Cinecitta”). Universitate (1303). Academia Națională de Științe; biblioteci. Librăria Universității (1661). Muzee naționale și galerii de artă: Capitolino (1471), cu colecții de sculpturi clasice, Pio Clementino (sculptură greacă și romană), Barracco (sculpturi antice), Muzeul Național Villa Giulia (artă etruscă și italică), Muzeul Național de Artă și Tradiții Populare, Muzeul de Preistorie și Etnografie, Muzeul Palazzo Venezia (artă aplicată), Galeria Națională de Artă Modernă (lucrări ale artiștilor din perioada 1800-1900), Villa Borghese (deschisă publicului în 1902, cu colecții de artă renascentistă), Cabinetul Național de Stampe ș.a. Operă. Orchestră simfonică. Teatre La R. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de vară în 1960. Sediul FAO. Numeroase monumente și vestigii romane, paleocreștine, renascentiste ș.a., astfel încât R. poate fi socotită ca un „muzeu în aer liber”. Zidul de fortificație construit în anul 272 d. Hr. (în timpul împăratului Aurelian) în jurul orașului vechi pentru apărarea împotriva invaziei popoarelor migratoare, care se întinde sub forma unui semicerc pe malul dr. al Tibrului, fiind străpuns de numeroase porți, între care Piancina, Pia, San Lorenzo, Porta Maggiore, San Giovanni, San Sebastiano (din care pornește Via Appia Antica), San Paolo, Porta del Popolo (reconstruită în 1561). Piețe notabile: Piața Veneției, dominată de monumentul gigantic din marmură albă, închinat regelui Victor Emmanuel II, primul rege al Italiei unificate, Piața Campidoglio, construită după planurile lui Michelangelo, Piața Colonna, în mijlocul căreia se află columna lui Marc Aureliu, închinată victoriilor armatelor romane, Piața Spaniei, realizată în 1723-1726, cu cele 137 de trepte care duc la biserica Trinità dei Monti (1495), Piața Navona (1651), Piața Poporului (1816-1820), Piața Barberini ș.a. Apeductele dell’Aqua Marcia (144 î. Hr.), dell’Aqua Iulia (sec. 1 î. Hr.), dell’Aqua Virgo (sec. 1 d. Hr.); Podurile Milvio (109 î. Hr.), Fabricio (62 î. Hr.) ș.a. Arcurile de Triumf ale lui Septimiu Sever (203), Constantin (312), Titus (sec. 1) ș.a.; Pantheonul, construit în anul 27 î. Hr. și refăcut în anii 118-125; Mausoleul împăratului August (28 î. Hr.); Termele lui Caracalla (212, cu mozaicuri), ale lui Dioclețian (306) ș.a. Ruinele Forumului Roman, centrul religios, politic și comercial al Romei antice, în care se aflau mai multe temple și bazilicile Emilia (sec. 3 î. Hr.), Giulia (55 î. Hr.), Masenzio (308-312). Forumurile imperiale ale lui Cezar (54 î. Hr.), August (7 î. Hr.) și Traian (111-114, construit după planurile lui Apolodor din Damasc) în care se află Columna lui Traian, monument de 29,78 m înălțime, ridicat în amintirea victoriilor armatelor romane asupra dacilor, acoperit de jur împrejur cu un basorelief în spirală cu scene din timpul războaielor daco-romane; Palatul Domus Augustana, al lui Domițian; Amfiteatrul lui Titus Flavius Vespasianus sau Colosseum, situat la poalele colinelor Palatino și Esquilino, construit în anii 70-80. Bisericile San Marco (336), Santa Maria Maggiore (sec. 5), decorată cu mozaicuri, cu o campanilă înaltă, San Giovanni în Laterano (311-314, restaurată în 1646-1649 de Borromini și în 1735 de A. Galilei) ș.a.; bisericile San Callisto (sec. 2), Santa Costanza (sec. 4), Santa Sabrina (sec. 5), San Stefano-Rotondo (sec. 5), Santa Maria Antiqua (sec. 6-8, cu fresce originare), Santa Maria in Cosmedin (sec. 6-12), în peretele căreia este inclusă celebra Boca de la Verita, Santa Maria in Travestere (sec. 12), San Clemente (1108), San Saba (1205), Santa Maria sopra Minerva (1280), Santa Maria del Popolo (1472-1477), cu fațadele neoclasice, pictată în interior de marii artiști ai Renașterii, San Augustino (1479-1483), San Pietro in Monitorio (1503), bazilica San Pietro (sec. 16-17, consacrată la 18 nov. 1826 de papa Urban VIII) de la Vatican, San Luiggi dei Francesi (1518), Santa Maria degli Angeli (1566), Il Gessù (1568) ș.a.; Palatele Venezia (1455), în stil renascentist, Cancelaria (1511), Farnese (1534-1549), Massimo (1532-1536), Borghese (1560-1614), Chigi (1562), reșed. oficială a primului ministru, Quirinale (sec. 17-18) – veche reșed. de vară a papilor, apoi reșed. regală, iar astăzi reșed. președintelui Republicii, Barberini (1625-1633); castelul San Angelo (1492-1503); Villa Farnesina, cu picturi de Rafael, Villa Medici (1544). Catacombele Romei, datând din anii 100-400, decorate cu picturi murale reprezentând simboluri creștine, renumite fiind cele ale Domitillei (sec. 1), San Callisto (sec. 2), San Sebastiano (sec. 2), Sant’ Agnese (sec. 2) ș.a. Numeroase fântâni monumentale, printre care celebra Fontana di Trevi (1762), monument baroc având în centru statuia lui Okeanos într-un car tras de doi cai de mare și doi tritoni (se spune că cei care aruncă aici monede vor reveni la Roma), Fontana dei Fiumi din Piazza Navona, opera lui Bernini, simbolizând „cele 4 mari fluvii ale lumii” (Dunăre, Gange, Rio de la Plata, Nil). Așezarea pe pe cele șapte coline este atestată arheologic de la începutul Epocii bronzului (c. 1500 î. Hr.), dar, potrivit legendei, a fost întemeiată în c. 735 î. Hr., de Romulus și Remus; statuia lupoaicei (Lupa Capitolina) care alăptează pe cei doi gemeni este considerată simbolul Romei. La sfârșitul sec. 6 î. Hr. a devenit centrul republicii romane, iar în sec. 1 î. Hr. capitala Imp. Roman – atingând culmea grandorii la sfârșitul sec. 1 și începutul sec. 2; și-a păstrat calitatea până în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, care a trecut-o Constantinopolului (azi Istanbul) în anul 330. Împărțirea Imp. Roman (395 d. Hr.), căderea Imp. Roman de Apus (476) și migrațiunea popoarelor (cucerită și jefuită de vizigoți, 410 și vandali, 455) au dus la decăderea orașului. Din sec. 4 a fost reședință papală, de la sfârșitul sec. 6 protecția a trecut în mâinile Bisericii romane, iar din sec. 8 devine capitală a Statului Papal (până în 1870, cu excepția anilor 1309-1377, când aceasta se mută la Avignon) (v. și Vatican). În 1084 a fost pustiită de normanzi. În timpul răscoalelor populare, conduse de Arnaldo da Brescia și Cola di Rienzo, R. a fost declarată republică (1143-1155 și 1347-1354). R. a cunoscut o perioadă de de mare înflorire în timpul Renașterii. După cucerirea Statului Papal de către francezi, R. s-a proclamat republică (1798-1799), iar între 1809 și 1814 a fost inclusă în Imp. napoleonian. Centru al Republicii Romane (febr.-iul. 1849), instaurată în timpul Revoluției de la 1848-1849. Ocupată de armatele Regatului Italiei (1870), R. a devenit capitala Italiei unificate (de la 26 ian. 1871). În oct. 1922, fasciștii italieni au organizat așa-numitul „marș asupra Romei”, instaurând în Italia dictatura fascistă. R. a fost transformată într-o capitală modernă în anii ’20-’30 ai sec. 20, când a devenit centrul ad-tiv, cultural și al transporturilor țării. Unul dintre principalele centre ale Rezistenței antifasciste italiene. Ocupată de naziști în sept. 1943. Eliberată de trupele anglo-americane la 4 iun. 1944. – Tratatul de la ~, semnat la 25 mart. 1957 de Belgia, Franța, Republica Federală Germania, Italia, Luxembourg și Olanda, prin care se înființa Comunitatea Economică Europeană (Piața Comună) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). 2. ~ (Imp. Roman), stat sclavagist, unul dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Evoluția sa istorică a cunoscut mai multe perioade. Cea mai veche perioadă din istoria R. este cunoscută sub numele de „perioada regalității”, care ar fi durat, potrivit tradiției, aproximativ două sec. și jumătate (753-509 î. Hr.). Organizarea socială a R. în această perioadă era democrația militară; locuitorii R. (populus romanus) erau împărțiți în trei triburi a câte zece curii, fiecare curie având câte zece ginți. Principalele instituții politice ale statului roman incipient erau adunarea bătrânilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toți magistrații, și regele regele (rex), ales de adunarea poporului. În cursul evoluției sale din această perioadă, populația R. s-a împărțit în patricieni (aristocrația gentilică) și plebei (reprezentanți ai triburilor aservite), amândouă categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipientă, având încă un caracter patriarhal. În sec. 6 î. Hr., Roma a cunoscut o perioadă de dominație politică etruscă, care a influențat tradiția, instituțiile politice și arhitectura sec. următoare. La sfârșitul sec. 6 î. Hr. (potrivit tradiției romane în anul 509 î. Hr.) la Roma s-a instituit republica, autoritatea regală fiind înlocuită prin aceea a doi magistrați, numiți la început praetori, iar apoi consuli, aleși dintre patricieni, de către adunarea poporului, aleși pe timp de un an de comițiile centuriate și învestiți cu putere absolută. Senatul devine instituție supremă a statului. Istoria internă a statului roman în perioada timpurie se caracterizează prin lupta dintre plebei și patricieni pentru pământ și pentru egalitate în drepturi politice, încheiată în 287 î. Hr. prin Lex Hortensia, a dus la importante modificări în structura socială a statului roman; populația liberă a Romei s-a împărțit în caste (ordines), în fruntea cărora era noua aristocrație (nobilitas), alcătuită din vârfurile patriciene și plebeiene. În a doua jumătate a sec. 5 î. Hr. Roma, dispunând de o excelentă organizare, a inițiat o politică expansionistă în Latium, apoi în Italia. În urma războiului cu coaliția orașelor latine (340-338, 327-304 și 298-290 Î.Hr.), Roma a cucerit întreaga Italie centrală de pe ambii versanți ai Apeninilor. După cucerirea Italiei centrale, Roma a ajuns în conflict cu orașele grecești din sudul Italiei. În urma războiului (280-275 î. Hr.) cu regele Epirului, Pyrrhos, și a asediului Tarentului (272 î. Hr.), Roma a ocupat toată Italia de sud. După ocuparea Italiei și organizarea ei din punct de vedere politic, social-economic și ad-tiv, interesele Romei s-au ciocnit de cele ale Cartaginei. Lupta pentru supremație în bazinul apusean al Mării Mediterane a dus la cele trei războaie denumite, după numele dat de romani cartaginezilor, războaie punice (264-241, 218-201 și 149-141 î. Hr.). În urma Primului Război Punic, Roma a obținut Sicilia, dar forța economică politică și militară a Cartaginei rămânea aproape intactă. În cursul celui de-al Doilea Război Punic (218-201 î. Hr.) armata cartagineză, condusă de Hannibal a invadat Italia, pricinuind armatei romane înfrângeri zdrobitoare la lacul Trasimene (217 î. Hr.) și mai ales la Cannae (216 î. Hr.). Dar tactica temporizatoare elaborată de Fabius Cunctator, precum și campaniile din Spania și Africa, conduse de Publius Cornelius Scipio, au hotărât soarta războiului; Cartagina a suferit o grea înfrângere la Zama (202 î. Hr.) și a pierdut în favoarea Romei toate posesiunile de peste mări. Roma a obținut, în urma celui de-al Doilea Război Punic, hegemonia în bazinul apusean al Mării Mediterane și și-a îndreptat atenția spre răsărit (unde ocupase Iliria). În urma a trei războaie (215-205, 200-197 și 171-168 î. Hr.), Macedonia a fost înfrântă și supusă. După înfrângerea unei mari răscoale antiromane (149-148 î. Hr.) Macedonia a fost transformată în provincie romană, iar în 146 î. Hr., după înfrângerea răscoalei Ligii aheene, orașele grecești au fost subordonate provinciei romane Macedonia. În acest timp, Cartagina s-a refăcut din punct de vedere economic; un nou război, al Treilea Război Punic (149-146 î. Hr.), provocat de romani, a avut drept rezultat zdrobirea Cartaginei (care a fost dărâmată), includerea terit. acesteia în provincia romană Africa. După consolidarea stăpânirii lor în Pen. Balcanică și după zdrobirea Cartaginei, romanii au început ofensiva pentru cucerirea terit. asiatice. În 129 î. Hr., regatul Pergamului și posesiunile sale au fost transformate în provincie romană; aceeași soartă a împărtășit-o Bitinia (Bithynia) în 74 î. Hr. În Asia Mică rămânea liber regatul Pontului, care, sub conducerea lui Mitridate al VI-lea Eupator (111-63 î. Hr.), a închegat în jurul lui o vastă uniune politică îndreptată împotriva Romei. În urma a trei războaie (89-84, 83-81 și 74-63 î. Hr.), Roma a înfrânt pe Mitridate,ocupând toate terit. stăpânite sau controlate de acesta. Creșterea imensă a numărului de sclavi în urma războaielor de cucerire și introducerea pe scară largă a muncii acestora în producție au marcat generalizarea sclaviei la Roma. Consecințele principale ale acestui fapt, eliminarea treptată a producătorilor liberi, concentrarea pământului și formarea latifundiilor, precum și ascuțirea contradicțiilor sociale au provocat o largă mișcare socială pentru înfăptuirea unei reforme agrare, condusă de frații Caius și Tiberius Gracchus. În sec. 2-1 î. Hr. au avut loc puternicele răscoale ale sclavilor din Sicilia (136-132 și 104-101 î. Hr.) și răscoala condusă de Spartacus (73-71 î. Hr.), una dintre cele mai puternice răscoale ale sclavilor cunoscute în istorie. În același timp s-au răsculat și aliații italici ai Romei (Războiul aliaților, 90-88 î. Hr.), care, deși înfrânți, au obținut cetățenia romană, Mișcarea socială a Gracchilor, răscoalele sclavilor, Războiul aliaților, complotul lui Catilina au fost semne ale crizei politice și sociale a republicii romane. Această criză a ieșit mai puternic în evidență în prima jumătate a sec. 1 î. Hr. în războiul civil dintre popularii conduși de Marius și optimații conduși de Sylla. În 64-63 î. Hr. Pontul, Siria și Cilicia devin și ele prov. romane, iar Armenia, Capadocia, Iudeea devin regate clientelare. Între 58 și 52 î. Hr., Cezar cucerește Galia. Hegemonia romană în bazinul răsăritean al M. Mediterane s-a sfârșit în anul 30 î. Hr., prin cucerirea Egiptului. Spre sfârșitul sec. 1 î. Hr. R. a devenit unul dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Încercând să rezolve criza, sprijiniți de armată, cavaleri și plebei, Pompei, Crassus și Cezar încheie înțelegeri private (triumvirate), în scopul sprijinirii reciproce în lupta împotriva aristocrației senatoriale. Moartea lui Crassus (53 î. Hr.) și ascuțirea conflictului dintre Cezar și Pompei au dezlănțuit războiul civil (49-48 î. Hr.), în urma căruia învingător, Cezar devine conducătorul unic al statului roman. Senatul l-a numit dictator pe 10 ani și tribun pe viață. Reformele înfăptuite de Cezar au netezit calea instaurării imperiului. Lupta pentru putere, care a continuat cu și mai multă violență după asasinarea lui Cezar (44 î. Hr.), s-a sfârșit, după un lung război civil, cu instituirea principatului de către Octavian August (27 î. Hr.). În timpul principatului s-a întărit proprietatea funciară mijlocie și s-au dezvoltat viața orășenească, meșteșugurile și comerțul. În sec. 1 î. Hr. și sec. 1 d. Hr., și mai ales în perioada lui August (numită și „epoca de aur” artei și literaturii romane), cultura romană a atins apogeul. Cele mai remarcabile personalități ale epocii au fost oratorul Cicero, poeții Vergiliu, Horațiu, Ovidiu, istoricii Salustiu, Cezar, Trogus Pompeius, Titus Livius, Tacit cel Bătrân. În sec. 1 d. Hr., în timpul dinastiei iulio-claudice (14-68) și al dinastiei Flavilor (69-96), puterea personală a câștigat teren în dauna autorității tradiționale a Senatului. Au avut loc dese mișcări sociale (în Galia și Spania) și răscoale ale populațiilor supuse, dintre care cea mai puternică a fost aceea din Iudeea (66-70). Sec. 1-2 se caracterizează prin cea mai mare dezvoltare a societății sclavagiste romane, prin întărirea imperiului și prin maxima extindere teritorială. În timpul domniei lui Traian, Adrian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius, Imperiul roman atinge culmea puterii sale. El se întindea din Britania până în Arabia și din nordul Mării Negre până în nordul Africii, transformând Marea Mediterană într-o mare interioară („Mare internum”). Instaurația dominației mondiale a Romei a fost însoțită de răspândirea relațiilor sclavagiste într-o măsură necunoscută până atunci. O caracteristică însemnată a perioadei sec. 1-2 a fost întărirea procesului de „romanizare” a provinciilor, unde locul vechilor rânduieli a fost luat de cultura și civilizația superioară a Romei și creșterea rolului provincialilor în viața imperiului. Traian (98-117), primul provincial devenit împărat, i-a înfrânt pe daci în două războaie grele (101-102 și 105-106), transformând cea mai mare parte a Daciei în provincie romană. În sec. 3, Imp. Roman a intrat în criză; pe plan politic, aceasta s-a manifestat în desele schimbări de împărați în urma războaielor civile dintre pretendenți, în slăbirea rolului politic al armatei, în tendințele unor provincii de a se rupe de imperiu (Galia, Hispania, Britania și regatul Palmyrei) și în răscoale ale coloniilor și populațiilor supuse; în această perioadă a început marea mișcare a bagauzilor (sec. 3-5) din Galia și din Hispania. În sec. 3 sunt remarcabile domniile împăraților Septimiu Sever, Aurelian și Dioclețian. În timpul lui Aurelian, administrația romană a părăsit Dacia, sub presiunea goților și a dacilor liberi. Dioclețian (284-305) a instaurat forma de guvernământ a dominatului, formă a monarhiei absolute, care întărea puterea împăratului și a pus capăt pentru moment, prin reformele inițiate, crizei din sec. 3. Începând cu sec. 2, în agricultură, dată fiind lipsa de interes a sclavilor pentru muncă și primejdia folosirii unui prea mare număr de sclavi, a apărut și s-a dezvoltat forma de dependență a populației rurale față de marii proprietari de pământ, cunoscută sub numele de colonat, una dintre cele mai importante manifestări ale crizei sclavagismului. Ca urmare a incursiunilor „barbare” de la granițele imperiului, a anarhiei interne crescânde și a imposibilității puterii centrale de a mai asigura pacea, în sec. 3 centrele vieții economice decad, legăturile comerciale dintre provinciile imperiului se destramă, tendințele centrifuge ale acestora se accentuează. Provinciile încep să ducă o viață aparte, diferențiindu-se; în cadrul lor, latifundiile se transformă în unități economice închise. Constantin cel Mare (306-337) a continuat reformele sociale și politice ale lui Dioclețian; el a împărțit imperiul în patru prefecturi (Galia, Italia, Iliria și Orientul), a mutat capitala la Constantinopol, oraș clădit de el. În anul 313 a dat edictul de toleranță în favoarea creștinismului. Dar, sfâșiat de luptele interne pentru putere, de atacurile popoarelor din afară, Imp. Roman nu mai putea să revină la vechea lui strălucire. La sfârșitul sec. 4, Theodosiu (379-395) a realizat ultima reunire a imperiului sub o singură autoritate. După moartea sa, imperiul s-a împărțit definitiv în formațiunile politice cunoscute sub numele de Imp. Roman de Apus și Imp. Roman de Răsărit. Dezvoltarea acestor două state a fost diferită. În Imp. Roman de Apus, prăbușirea sclavagismului s-a făcut spectaculos și a fost însoțită de războaie, răscoale populare și invazii pustiitoare. Terit. statului s-a redus mereu, tronul a devenit o jucărie în mâinile căpeteniilor „barbare” ale armatei. În anul 410, Roma a fost ocupată și jefuită de vizigoți, conduși de Alaric și în 455 de vandali, conduși de Genseric. În anul 476, ultim,ul împărat roman, Romulus Augustulus, a fost detronat de Odoacru, comandantul mercenarilor germani, și pe teritoriul Italiei s-a constituit primul regat „barbar”. Imp. Roman de Răsărit, cunoscut sub numele de Imp. Bizantin, a continuat să existe până în sec. 15.

cheu (cheiu) n. 1. ridicătură făcută dealungul unui rîu spre a opri revărsarea apei; 2. țărmul unui port unde se încarcă și se descarcă mărfuri; 3. trotuar la gările drumului de fier (= fr. quai).

bufet n. 1. dulap de pus vase, argintărie, etc.; 2. (la baluri, etc.), masă cu mâncări, vinuri; 3. sală de mâncare (la gări).

gară f. loc de sosire și de plecare pe căile ferate (= fr. gare).

garaj n. 1. adăpostire în gară a vagoanelor: drum de garaj; 2. loc de adăpostire pentru automobile, biciclete, etc. (= fr. garage).

găra-măra f. ceartă continuă: totdeauna găra-măra și traiu cu vătraiu PANN. [Onomatopee].

haltă f. 1. loc de oprire al soldaților în marș, popas; 2. în special, loc de oprire între două gări. [Nemț. HALTE (STELLE)].

peron n. trotuar la gara unei căi ferate (= fr. perron).

*stațiúne f. (lat. státio, -ónis, d. stare, a sta, a se opri; fr. station; rus. stánciĭa). Popas, oprire cît-va timp într’un loc. Locu unde staționează birjile. Locu unde se opresc trenurile ca să se suĭe orĭ să se scoboare călătoriĭ (V. escală). Edificiŭ (gara) în care călătoriĭ așteaptă sosirea saŭ plecarea trenurilor; șefu stațiuniĭ. Localitate cu instalatiunĭ balneare saŭ p. a petrece la aer curat: stațiune balneară, climatică. – Cu înț. de „gară”, se zice ob. stáție. (după pol. rus.).

rampă f. 1. balustradă de-a lungul unei scări; 2. loc în pantă lângă un drum: rampă de vinuri la gară; 3. în teatru, rând de lumini la marginea scenei.

ACCELERAT, -Ă, accelerați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este iuțit, grăbit; care are o frecvență mai mare decât cea normală. Ritm accelerat. Respirație accelerată. 2. S. n. Tren cu viteză mai mare decât a personalului (și care nu oprește în toate gările). – V. accelera.

APROAPE adv., s. m. art. I. Adv. 1. La o distanță mică în spațiu de cineva sau de ceva; în preajmă, în vecinătate. Gara este aproape. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) de aproape = a cunoaște (pe cineva) foarte bine. 2. La un interval mic de timp (în viitor sau în trecut) față de prezent. Vara este aproape. ◊ Aproape de... = cu puțin timp înainte de... Aproape de sfârșitul anului. 3. Cam, mai, aproximativ. N-a mâncat aproape nimic. ♦ Gata, mai-mai, cât pe ce. Aproape să-l prindă. II. S. m. art. Orice om (în raport cu altul, considerat apropiat); semen¹. Aproapele nostru. - Lat. ad-prope.

AUTOGARĂ, autogări, s. f. Gară pentru autobuze și autocamioane. [Pr.: a-u-] – Auto²- + gară.

TERMINAL, -Ă, terminali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se află la extremitate, la capăt, la vârf. 2. S. n. Stație de radioreleu, componentă a unei rețele de radiorelee. 3. S. n. Dispozitiv de intrare sau ieșire cuplat cu calculatorul (2); display video, imprimator. 4. S. n. Element de conectare al componentelor electronice. 5. Loc într-o gară sau aeroport pentru plecarea sau sosirea pasagerilor. – Din fr. terminal, lat. terminalis.

TRIAJ, triaje, s. n. 1. Faptul de a tria. 2. Stație tehnică de cale ferată în care se garează materialul rulant, se descompun și se recompun trenurile de marfa sau de călători etc. [Pr.: tri-aj] – Din fr. triage.

CANTARAGIU, cantaragii, s. m. Funcționar la vamă, la gară etc. care cântărește bagajele sau mărfurile. – Din tc. kantarcı.

SNACK-BAR, snack-baruri, s. n. Mic restaurant deschis permanent în hoteluri, în gări etc. unde se servesc aperitive, gustări etc. [Pr.: snecbar] – Cuv. engl.

LĂMPĂRIE, lămpării, s. f. Încăpere în mine, în gări etc., în care se păstrau și se întrețineau lămpile sau felinarele de întrebuințare curentă; lampisterie. – Lampă + suf. -ărie.

HALTĂ, halte, s. f. 1. Punct de oprire reglementară (de scurtă durată) a trenurilor personale pentru deservirea traficului de călători; gară mică. 2. Oprire, popas. 3. Scurtă oprire a trupelor în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului și verificarea tehnicii de luptă. – Din germ. Halte[stelle], fr. halte.

ACOMPANIA, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A însoți, a susține o melodie cîntată din gură sau dintr-un instrument muzical, cu altă melodie, în armonie cu cea dintîi, cîntată din gură, dintr-un instrument sau dintr-un grup de instrumente. Văzu... o jună fată... acompaniind sunetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce. EMINESCU, N. 46. 2. (Franțuzism) A întovărăși, a însoți, a petrece -pe cineva, a merge împreună cu cineva. Poți să mă acom- paniezi pînă la gară? – Pronunțat: -ni-a.

AGITAT, -Ă, agitați, -te, adj. 1. Care se mișcă încoace și încolo, care se agită; (despre oameni) care nu-și găsește locul, neastîmpărat. Marea e agitată. 2. Fig. (Despre oameni) Tulburat, neliniștit, nervos. Șeful gării șopti agitat, gata să țipe isteric: Ce sînt eu de vină? DUMITRIU, B. F. 80. Acum își dădea întîia oară seama de ce înaintea plecării era atît de agitată baba Maranda, care îl crescuse. C. PETRESCU, A. 292. ♦ (Despre o epocă, un interval de timp sau despre viață) Bogat în evenimente, tumultuos. Vladimir Lebedeff... părea tînăr pentru anii lui agitați. SAHIA, U.R.S.S. 219.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

AMABILITATE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil, calitatea a ceea ce este sau se arată amabil; bunăvoință; politețe. Și d. Jean zîmbi plin de amabilitate. SAHIA, N. 102. Amabilitatea cu care m-ați oprit în drum ca să mă aduceți aici în gazdă mă face a dori ca să vă cunosc mai de aproape. ALECSANDRI, T. I 281. 2. Atitudine sau faptă amabilă. Îl invitase la teatru, ca să-și scuze, prin aceasta și alte amabilități, lipsa dorinței de a-l ajuta. DUMITRIU, B. F. 160. ♦ Frază măgulitoare; compliment. Șeful gării... se topise în temenele și amabilități față de ruda prințului. DUMITRIU, B. F. 74.

ROȘIORI DE VEDE, municipiu în jud. Teleorman, situat în C. Găvanu-Burdea, pe dr. râului Vedea; 32.208 loc. (2005). Nod feroviar (stație de c. f. a fost inaugurată la 1 ian. 1887) și rutier. Constr. și reparații de mașini și unelte. Țesătorie și filatură de bumbac. Fabrici de furfurol, de mobilă, tricotaje din mătase, covoare și de produse alim. Morărit. Muzeu de istorie. Vestigii neolitice, din Epoca Bronzului și din perioada romană (urmele unui castru roman, plasat pe vechiul limes transalutanus, numit Valul lui Traian). Localitatea apare menționată documentar ca târg în 1385, iar în 1503 cu denumirea Rușii de Vede. În sec. 16 a fost sediul unei căpitănii de călărași, iar în a doua jumătate a sec. 19, un important centru de instrucție militară. În prima jumătate a sec. 20 s-a remarcat ca pr. centru comercial pentru cereale, cu vestite târguri săptămânale și cu două mari târguri anuale mari (25 mart. și 8 sept.). Orașul s-a dezvoltat cu precădere în sec. 20. Declarat municipiu la 18 ian. 1995. Monumente: bisericile Sf. Ilie (1804, cu adăugiri din 1883), Sf. Teodor-Tiron (1818), Sfinții Împărați Constantin și Elena-Serdăreasa (1832-1835, cu zid de incintă, turn de apărare și casă parohială), Adormirea Maicii Domnului (1836), Cuvioasa Parascheva (1836), Sf. Ioan Nou (1842), Sfânta Cruce (1849); clădirile Gării de Est (1889), Școlii (1892), Primăriei (1912) și Judecătoriei (1912); casa „Mamut” (1899).

ANASÎNA s. f. (Numai în expr.) A lua (sau a duce, a aduce etc.) cu anasîna = a lua (sau a duce etc.) cu forța, cu sila, fără voia celui interesat. Gospodarii trimiși la gară cam cu anasîna s-or împăca ei, de bună seamă că s-or împăca. GALAN, Z. R. 280. Oamenii aduși cu anasîna își dau seama că și ziua de azi au pierdut-o de-a surda. PAS, L. I 289. Se duce iar la ostrovul nostru să mai prindă o știucă, poate și mai mare decît aceea pe care i-o luase cu anasîna domnul căpitan. SADOVEANU, N. F. 167.

ANGAJA, angajez, vb. I. 1. Tranz. A primi (pe cineva) într-un loc de muncă în condiții determinate. Direcția teatrului a angajat în ultimul timp un mare număr de elemente tinere și dotate. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 224, 2/5. Fără îndoială că trebuie să faci ceva. Nu te-am angajat degeaba. SAHIA, N. 102. ◊ Refl. Aci, la hanul de sub dealul mitropoliei, era locul de adunare a celor care voiau să se angajeze pentru muncile noi. PAS, L. I 145. ♦ A primi să efectueze o lucrare, o muncă în condiții determinate. A angajat o lucrare de arhitectură. Refl. pas. Se angajaseră lucrări la școală și la biserica elenă. BART, E. 284. (Complementul arată un obiect de folosință temporară) A lua cu chirie. Am angajat o căruță pînă la gară. 2. Refl. A se obliga la ceva, a-și lua un angajament. M-am angajat să termin lucrarea pînă la 23 August. ◊ Țăranii muncitori din comună s-au angajat să continue întrecerea patriotică. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2700. 3. Tranz. A atrage după sine o obligație, o răspundere. Punctul de vedere exprimat de vorbitor nu angajează conducerea întreprinderii. (în presa de altădată) Acest articol nu angajează redacția. 4. Tranz. (Cu privire la persoane sau la colectivități) A antrena într-o acțiune, a atrage la o muncă, a face să apuce într-o anumită direcție, pe un anumit făgaș. A angajat întregul colectiv în întrecerea socialistă, va [Frontul Democrației Populare] va asigura condițiile necesare pentru munca creatoare în care sîntem angajați. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 67. ◊ Refl. Cel de-al doilea război mondial a avut printre alte urmări ți pe aceea că un nou șir de țări a părăsit calea mizeriei și exploatării capitaliste și s-a angajat pe calea socialismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 245. ◊ (Cu privire la o activitate, o acțiune, o discuție etc.) A începe, a porni. Trupele au angajat lupta. ◊ (Poetic) Oltul angajează cu munții o mare convorbire despre originea lor. BOGZA, C. O. 174. 5. Refl. A apuca pe un anumit drum, într-o anumită direcție. [Semnalul] nu poate interzice coborîrea în canalul Porților de Fier decît acelor vase care încă nu s-au angajat în canal, cele angajate fiind în imposibilitate materială de a respecta semnalul fără să sufere avarii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2507.

APARIȚIE, apariții, s. f. 1. Faptul de a apărea; ivire. Apariția tatei în mijlocul nostru ne-a zguduit mai mult ca în ziua revederii din gară. SAHIA, N. 59. ◊ Expr. A-și face apariția = a apărea. ♦ Punct inițial al unui proces de dezvoltare; naștere. Numai o dată cu apariția marxismului s-a dezvăluit în mod științific rolul maselor în dezvoltarea societății, în desfășurarea istoriei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 328, 3/4. 2. Ieșire de sub tipar, publicare. Apariția dicționarului limbii romîne literare contemporane este de mult așteptată. – Pronunțat: -ți-e.

AMERICANISM s. n. (< fr. américanisme) 1. cuvânt sau expresie proprie englezei americane. A. lexicale pot fi împărțite în patru mari categorii: a) împrumuturi din limbile indienilor americani și ale populațiilor venite din alte țări: hickory („nuc cu lemn foarte tare”), hominy („mămăligă”), pone („pâine de mălai”), tomahawk („secure”), wigwam („colibă”) etc. – din limbile indienilor americani; bureau („scrin”, „instituție guvernamentală”), cache („ascunzătoare”), cent („monedă”), depot („gară”), professor („cadru didactic”) etc. – din limba franceză; boss („patron”, „șef”), bowery („fermă”), span („atelaj”), spook („fantomă”) etc. – din limba olandeză; bonanza („prosperitate”, „noroc”), canyon („trecătoare”, „chei”), corral („țarc pentru cai sau pentru vite”), fiesta („serbare”, „sărbătoare”), mustang („cal sălbatic american”), ranch („fermă de animale”) etc. – din limba spaniolă; beer soup („supă de bere”), hamburger („chiftea”), leberwurst („cârnat”), schnitzel („șnițel”), schweizer („cașcaval”) etc. – din limba germană; banjo („instrument muzical asemănător mandolinei”), cooter („broască țestoasă”), goober („arahidă”), hoodoo („vrăjitorie”, „vrăjitor”), jazz etc. – din limbile sclavilor negri; b) cuvinte sau sensuri care reprezintă elemente arhaice sau dialectale în engleza britanică: costermonger („vânzător ambulant”), cricket („scăunel de lemn”), dell („vâlcea”), fruiterer („fructar”), galoshes („galoși”), platter („platou”, „farfurie”), tradesman („meșteșugar”), waistcoat („vestă”) etc.; c) cuvinte care și-au schimbat înțelesul sau au dobândit un înțeles suplimentar în engleza americană: barn („grajd”, „depou de tramvaie”), blackbird („mierlă”), can („cutie de conserve”), clerk („vânzător de magazin”), creek („golf”, „intrând”), home („casă locuită de o singură familie”), muslin („stambă”), radical („revoluționar”), saloon („cârciumă”), side-walk („trotuar”), subway („metrou”), target („semafor”), wad („teanc de bancnote”) etc.; d) cuvinte formate pe teritoriul Statelor Unite, prin compunere, derivare, conversiune, derivare regresivă: baswood („tei”), catbird („sturz mieunător”), prairie schooner („căruță cu coviltir”) etc.; anti-secession, superfilms, semi-annual, publishment („publicare”), printery („imprimerie”), cafeteria („bufet expres cu autoservire”), trapezist („acrobat”), barberatorium („frizerie”), suburbanite („locuitor al unei suburbii”) etc.; down „jos” (adverb > prepoziție, adjectiv, verb, substantiv), round „rotund” (adjectiv > substantiv, adverb, prepoziție, verb), anguish „durere” (substantiv > verb), to combine „a asocia” (verb > substantiv), centennial „centenar” (adjectiv > substantiv), real „real” (adjectiv > adverb) etc.; to locate „a se așeza”, „a se instala” (< location „așezare”, „instalare”), to burgle „a sparge” (< burgler „spărgător”), to baby-sit „a îngriji de un copil în absența părinților” (< baby sitter „persoană angajată să stea cu un copil în absența părinților”) etc. 2. cuvânt sau expresie din engleza americană pătrunsă într-o altă limbă: boom „reușită economică”, bop „stil de jaz”, boss „stăpân”, jaz, mustang „cal sălbatic”, ranch „fermă de animale” – din limba română.

AȘTEPTARE, așteptări, s. f. 1. Acțiunea de a aștepta. Sală de așteptare. ▭ Au așteptat poftirea... însă au rămas cu așteptarea. PAS, L. I 111. După o așteptare de trei ceasuri în gară, în care n-a rămas om cu șapcă roșie sau hamal neintrebat și nedescusut, iată-i așezați într-un vagon. BASSARABESCU, V. 46. ◊ Expr. În așteptarea... = pînă să se întîmple... A fi în așteptare = a aștepta cu nerăbdare. Dar a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește... Tot e groază și tăcere... umbra intră în mormînt. Lumea e în așteptare. ALEXANDRESCU, P. 135. 2. Presupunere, speranță, dorință (ca ceva să se împlinească). A întrece așteptările cuiva (sau orice așteptare). ▭ Cu ochii sclipind de însuflețire și de gînduri, de așteptări, de temeri ale viitorului, pe care numai el le știa, Rizea strigă din răsputeri: Mergem la trebunal să dăm foc la hîrtiile ciocoilor! Neam de neamul lor să nu mai știe unde le-a fost moșiile. DUMITRIU, B. F. 107. ◊ Expr. Peste așteptarea cuiva sau peste așteptări = mai mult decît și-ar fi putut închipui cineva, mai mult decît ar fi putut prevedea sau spera cineva. Sculîndu-se de la masă, se duse... și se întoarse numaidecît, peste așteptarea tuturor... aducînd niște scînduri, stinghii, odgoane și pînze. ISPIRESCU, L. 367.

ATELIER, ateliere, s. n. 1. Local de sine stătător sau făcînd parte dintr-o întreprindere mai mare, înzestrat cu uneltele sau mașinile necesare, în care se desfășoară o muncă meșteșugărească sau industrială organizată. Erau mecanici și zileri care lucrau la linia cea nouă și în atelierul ridicat pentru aceasta aici în gară. DUMITRIU, B. F. 108. În zilele de duminici și sărbătoare, cînd atelierul lui Martin Ferenț era în repaus, parcă lipsea mahalalei ceva. PAS, L. I 72. Cu cîtă voie bună și putere, în mii și mii de noi ateliere Muncește muncitorul pentru el! D. BOTEZ, F. S. 49. ◊ Organizație de atelier = unitate de partid în unele întreprinderi mari, înființată în cuprinsul organizației de bază respective. Organizația de atelier poate lua hotărîri în cadrul sarcinilor stabilite la adunarea organizației de bază. REZ. HOT. I 161. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucrează într-un astfel de local. Tot atelierul s-a bucurat de inovație. 2. Încăpere special amenajată în care lucrează un pictor sau un sculptor. ♦ Fig. Centru de activitate artistică-literară. [Cenaclurile literare] sînt ateliere în care viitorii noștri creatori își fac ucenicia. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 3/4. – Pronunțat: -li-er.

ECONOMIC, -Ă, economici, -e, adj. 1. Care se referă la economie (1), din domeniul economiei (1); care privește producția. Înfăptuirea măsurilor economice tinzînd la ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii impune sfaturilor populare să acorde o foarte mare atenție intensificării schimbului între oraș și sat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2835. ◊ Geografie economică = parte a geografiei care studiază activitatea economică a societății omenești în diferite condiții sociale și de clasă și cercetează fenomenele economice, ținînd seamă de răspîndirea lor geografică. ◊ (Substantivat) Economicul și politicul formează un tot indisolubil. 2. Care cere puține cheltuieli, care restrînge cheltuielile, care dă ocazia să economisești ceva, care permite economii. Dincolo de intrare, spre maidanul cu basculă, era un birt economic, cu șopron de scînduri, sub care mîncau, la prînz și seara, căruțașii, hamalii de la magaziile gării și sacagii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 15. ◊ (Adverbial) Cu gaze naturale locuințele se încălzesc economic.

EGRETĂ, egrete, s. f. 1. Pasăre migratoare de baltă avînd spatele împodobit cu un mănunchi de pene albe și subțiri (Egretta garzetta); stîrc-alb. Din scorburi bătrîne de sălcii, tresăreau egrete grațioase – ca niște bucăți de zăpadă înaripată. SADOVEANU, O. A. II 126. 2. Mănunchi de pene sau de fire albe folosit în trecut ca podoabă la pălăriile femeiești, la chipiele militare, la turbane etc. Iar printre fum, prin ceață, egretele-albicioase, Mișcîndu-se departe. ALEXANDRESCU, P. 144. ◊ (Metaforic) Un tren... pleca din gară, slobozind o egretă albă de fum. C. PETRESCU, O. P. I 223.

EXCLAMARE, exclamări, s. f. Acțiunea de a exclama și rezultatul ei; exclamație. În gară e forfoteală de nedescris. Se aud țipete, exclamări desperate, îmbrățișări, plînset de femei și de copii. SAHIA, N. 47. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă.

FAMILIARIZA, familiarizez, vb. I. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Refl. A se obișnui, a se deprinde cu o idee, cu o problemă, cu o situație etc.; a căpăta cunoștințe într-un anumit domeniu. O vizită, două, trei, pînă să se familiarizeze cu atmosfera... cu inerția uzinei. CĂLUGĂRU, O. P. 90. De cînd tot venim, ne-am familiarizat cu gara. SAHIA, N. 50. Ai să te orientezi și o să te familiarizezi cu situația. REBREANU, P. S. 140. ◊ Tranz. Școala care o făcuse... o familiarizase întrucîtva cu această viață de spital. BART, E. 313. Hogii turci îl familiarizară cu limba și literatura otomană. ODOBESCU, S. I 261.

FORFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo pînă colo; forfoteală, foială. V. agitație². O neîntreruptă forfotă, ca într-un mușuroi de furnici, agită oamenii din cuprinsul acestui spațiu. BOGZA, C. O. 275. În zori, taica Triglea l-a dus pe Mițrea c-o căruță pînă la Dropii și l-a lepădat acolo în mijlocul forfotei de muncitori. SADOVEANU, M. C. 47. ◊ (Adverbial, numai în expr.) A umbla forfota = a umbla grăbit (și adesea fără rost) de colo pînă colo, a forfoti (1). Unde umbli forfota de dimineață? ARDELEANU, D. 242. Lumea umbla forfota prin gară. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Personalul trenului umblă forfota, examinînd roatele tamponate cu toată presiunea. CARAGIALE, O. II 163. – Variantă: forfot (CAMILAR, TEM. 89) s. n.

FORFOTEALĂ, forfoteli, s. f. Forfotă. În gară e forfoteală de nedescris. SAHIA, N. 48. La conac, tingirile și căldările clocotesc, grătarele sfirîie, cîntă lăutarii, forfoteală și larmă mare. CARAGIALE, O. I 369. ◊ (Poetic) Șalupa țîșni ca o săgeată sub forfoteala helicei. BART, E. 110.

FRÎNĂ, frîne, s. f. 1. Dispozitiv folosit pentru încetinirea sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. Trenul cu patru vagoane intră în gară cu toate frînele strînse. DUMITRIU, N. 98. Vagonul nemaifiind în coadă, frînarul de siguranță îl părăsise, iar locul de la pavilionul de observație, unde e frîna, era acuma gol. CARAGIALE, M. 142. 2. Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. Acei care nu contribuie la desfășurarea criticii și autocriticii sînt o frînă în calea mersului înainte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 208.

BULBUC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (cînd dospește) etc.; clăbuc. Aluatul bolborosea, scotea niște bulbuci mari. CAMILAR, N. II 325. Balta scăpără de bulbuci. SADOVEANU, N. F. 74. Zvîrleam cîteva [pietre], de încuiam pe dracul în fundul știoalnei, cu bulbuci la gară. CREANGĂ, A. 65. Plouă ploaie cu bulbuci Și tu, bade, tot te duci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. ◊ (Metaforic) Și arămile amestecate cu argint [clopotele]... se scufundară în bulbuci clocotitori. SADOVEANU, O. I 537. 2. (Neobișnuit) Corp rotund (ca un glob). Bulbuc de aur În piele de taur (Soarele). GOROVEI, C. 350. JȘ Bulbucii ochilor = globii ochilor. [Soldații osteniți] își trăgeau pleoapele peste bulbucii ochilor. CONTEMPORANUL, S II, 1949, nr. 162, 6/1. 3. (Rar) Boboc de floare. Dar din fundul lacului ieșea un glas... printre bulbucii de nufăr. RETEGANUL, P. I 48. II. (Popular) Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, globuloase, de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară; crește prin pășunile din regiunile muntoase (Trollius europaeus). Eu să mă despart de stînă... Să las crînguri, să las hurii Și poiana cu bulbucii! COȘBUC, P. II 168. Pe cea luncă cu bulbuci Paște badea niște junci. ȘEZ. IV 234. – Variantă: (I 1) bolboc (SANDU-ALDEA, D. N. 223) s. m.

BULEVARD, bulevarde, s. n. Stradă largă, dreaptă, plantată cu arbori de-a lungul trotuarelor. Bulevardul gării se întinde către inima orașului curat și gătit cu tei. SAHIA, N. 54. Pe atunci nu erau cluburi, presă, bulevard. GHICA, S. 86.

GARA, garez, vb. I. Tranz. (Cu privire la un autovehicul, un tramvai etc.) A pune la adăpost într-un garaj sau într-un depou; (cu privire la un tren, o locomotivă) a îndruma sau a face să staționeze pe o linie de garaj.

GARAJ, garaje, s. n. 1. Clădire, încăpere sau ansamblu de încăperi, uneori amenajate și înzestrate cu tot utilajul necesar, pentru adăpostirea, alimentarea și întreținerea autovehiculelor. Garaj pentru douăsprezece automobile. 2. (În expr.) Linie de garaj = linie ferată pe care sînt dirijate vagoanele cînd staționează mai multă vreme într-o gară, sau care face legătura între locul de încărcare și descărcare a vagoanelor și liniile pe care circulă trenurile.

GARARE s. f. Acțiunea de a gara; staționare sau dirijare a unui tren pe o linie de garaj.

GARAT, -Ă, garați, -te, adj. (Despre autovehicule, tramvaie etc.) Pus la adăpost într-un garaj sau într-un depou; (despre trenuri sau locomotive) tras pe o linie de garaj.

GARĂ, gări, s. f. Loc situat pe o linie ferată, prevăzut cu o clădire și alte instalații necesare, unde opresc trenurile, de unde se dirijează mișcarea lor, unde urcă și coboară călătorii, se încarcă și se descarcă mărfurile etc., (în special) clădirea unde sînt instalate birourile, sălile de așteptare pentru călători etc. De la gara Rădeni pînă la Vascani nu erau mai mult de șase kilometri. SADOVEANU, O. IV 5. Gara, cu vînzoleala de călători, a rămas în urmă. C. PETRESCU, S. 51. Înc-o gară mai era pînă la coborîre. MIRONESCU, S. A. 131. A mai fost el la gară de multe ori; chiar luna trecută a descărcat, din fugă, un car de secară în saci; dar nu s-a suit pînă acum în tren. SP. POPESCU, M. G. 27. ◊ Gară maritimă sau fluvială = stație de cale ferată în incinta unui port maritim sau fluvial, care asigură traficul de mărfuri și pasageri între trenuri și vapoare.

GĂTIT, -Ă, gătiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Îmbrăcat (frumos), împodobit, dichisit. Fetele erau cu capetele goale gătite cu flori de grădină. SADOVEANU, O. VII 60. Ard vesele flăcări pe vatră; Și-ai casei, la masă, gătiți, Vin oaspeți, și cînele latră. COȘBUC, P. II 46. Flăcăii, gătiți frumos, ca în zi de sărbătoare, foiau prin sat. CREANGĂ, A. 123. ◊ Fig. Bulevardul gării se întinde către inima orașului, curat și gătit cu tei. SAHIA, N. 54. 2. (Despre mîncări) Preparat, pregătit (la foc). Mama lui Abu-Hasan, pricepută la bucătărie, le-a dat trei feluri de mîncări: niște porumbei gătiți cu zarzavaturi și cu orez, apoi o gîscă la tavă și pe urmă un clapon fript. CARAGIALE, O. III 63. – Variantă: (Transilv., 1) gătat, -ă (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424) adj.

AUTOGARĂ, autogări, s. f. Gară pentru autobuse și autocamioane.

GENTULIȚĂ, gentulițe, s. f. Gentuță. Și-a pus pălăria pe cap, gentulița și-a luat-o în mînă și... a luat-o spre gară. STANCU, D. 399.

GLAS, glasuri, s. n. 1. Ansamblul sunetelor emise de om (de obicei în cursul vorbirii, al exprimării prin cuvinte); facultatea de a emite aceste sunete; voce. Glasurile oamenilor ce coborau din vagoane și ale celor ce-i așteptau pe peron umpleau cuprinsul gării. REBREANU, R. I 16. Pe El-Zorab nu-l vei vedea De-acum, urmîndu-te la pas, Nici în genunchi la al tău glas, El nu va mai cădea! COȘBUC, P. I 111. Negustorul a rostit vorbele acestea cu glasul așa de cald, pornit din inimă, că Abu-Hasan s-a mai îmbunat. CARAGIALE, P. 151. Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa de gros și răgușit, ci-i mai subțire și mai frumos! CREANGĂ, P. 22. ◊ Fig. La glasul libertății văd Moldova deșteptată, Și la glasul omenirii o simțesc înduioșată, ALECSANDRI, O. 74. ◊ Loc. adv. Într-un glas = (toți) deodată, împreună; în unanimitate, de comun acord. Oștenii Bugeacului, cu pleoapele numai pe jumătate deschise, salutară într-un glas pe beiul lor. SADOVEANU, O. VII 14. Cu toții într-un glas făcea întrebare. DRĂGHICI, R. 107. ◊ Expr. A da glas = a striga; fig. a exprima. Cînd căruța se opri, el dădu glas. SADOVEANU, P. M. 237. A ridica (sau a înălța) glasul = a vorbi (mai) tare (amenințînd pe cineva), a protesta. A căpăta glas = a prinde curaj. A-i pieri (cuiva) (a i se stinge sau a-și pierde) glasul = a nu mai avea ce răspunde, a bate în retragere, a fi pus cu botul pe labe. A-și drege glasul v. drege. ♦ (Cu valoare de pl.) Murmur, vuiet (al unei mulțimi). Încremeni cu groază, ca și cînd mișcarea și glasul mulțimii ar fi fost începutul unei noi răzvrătiri. REBREANU, R. II 277. ♦ Ciripit, cîntec de pasăre. Zburau țipînd cucori pe sus Cu glas tînguitor. COȘBUC, P. I 233. În păduriștea de mesteacăni... păsările primăverii se-ngînă și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. CARAGIALE, P. 43. Moșneagul, cum aude glasul cucoșului, iese din casă cu bucurie. CREANGĂ, P. 68. ♦ Strigăt, zbieret (al diverselor animale). Se întețeau tot mai des glasurile copoilor. SADOVEANU, O. I 447. Broaștele semețe cîntau cu glasuri multe. TOPÎRCEANU, S. A. 59. În codri-adînci, cățelul pămîntului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. EMINESCU, O. I 93. 2. Fig. Sunet, zgomot de vînt, de apă etc. Jalnic vîjîie prin noapte glasul codrilor de brad. COȘBUC, P. I 119. Am ajuns într-o înfundătură de munți, unde se auzea răsunînd glasul unui pîrăuaș. CREANGĂ, A. 31. Vin’ cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. EMINESCU, O. I 209. Ramurile se ridicau încet și glasul depărtat al șuvoaielor tăcea din vreme în vreme. RUSSO, O. 114. ♦ Sunet, ton produs de un instrument muzical sau de un corp sonor. Plîng tilingi, tălăngi răspund, Soarele apune, – Glas de bucium sună-n fund Ca o rugăciune... IOSIF, V. 74. De departe-n văi coboară tînguiosul glas de clopot. EMINESCU, O. I 76. 3. (Învechit) Veste, știre. Mihai primi glas atunci de la îndrăznețul Udrea că... s-a lovit de față cu Afis-pașa. BĂLCESCU, O. II 137. 4. (Bis.) Denumire dată scării muzicale în cîntarea bisericească răsăriteană. ♦ Fiecare din cele opt moduri fundamentale după care se execută toate cîntările bisericești. Spre a putea să fii dascăl se cer trei lucruri: întîi o carte de botez, a doua, un atestat... a treia, să cunoști cele 8 glasuri. SLAVICI, O. I 77. Știa și el glasurile pe dinafară. CREANGĂ, A. 9.

CAMUFLAJ, camuflaje, s. n. Acțiunea de a camufla și rezultatul ei; materialul întrebuințat pentru a camufla ceva. Se zăreau niște gări mici cu felinare chiorîte de albăstreala camuflajului. CAMILAR, N. II 100.

CANTARAGIU, cantaragii, s. m. Funcționar la vamă, la gară, la obor sau la depozite mari, care cîntărește bagajele sau mărfurile.

GRANIȚĂ, granițe, s. f. Limită între două țări, constituită de accidente ale terenului, de ape, sau stabilită convențional; frontieră, hotar. Gazetele cumpărate la cea dintîi gară de la graniță i-au adus alte mărturii la fel și despre treburile politicii și ale gospodăriei din țară. C. PETRESCU, A. 396. Pasăre de la graniță, N-ai văzut pe-al meu bădiță? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122. ◊ Peste graniță sau dincolo de graniță = în străinătate. ♦ Fig. Limită, margine. Mintea mea n-o să mai pună graniță-ntre rău și bine. MACEDONSKI, O. I 72.

CĂRAT s. n. Acțiunea de a căra. 1. Transportul unor materiale. Ziua e treieriș, căratul griului la gară, n-avem timp. DUMITRIU, N. 241. Căratul snopilor, căratul de snopi, sau căratul pîinii, se face cu carul. PAMFILE, A. R. 140. 2. Timpul cînd se cară fînul sau (mai ales) recolta. Să te bată, badeo, bată Nouă boale dintr-o dată, Nouă boale Ș-o lingoare, Din arat Pînă-n cărat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265.

DEPEȘA, depeșez, vb. I. Tranz. (Astăzi rar) A telegrafia. Depeșează-mi din vreme să te aștept la gară. C. PETRESCU, O. P. I 12.