Definiția cu ID-ul 901647:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BULBÚC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (cînd dospește) etc.; clăbuc. Aluatul bolborosea, scotea niște bulbuci mari. CAMILAR, N. II 325. Balta scăpără de bulbuci. SADOVEANU, N. F. 74. Zvîrleam cîteva [pietre], de încuiam pe dracul în fundul știoalnei, cu bulbuci la gară. CREANGĂ, A. 65. Plouă ploaie cu bulbuci Și tu, bade, tot te duci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. ◊ (Metaforic) Și arămile amestecate cu argint [clopotele]... se scufundară în bulbuci clocotitori. SADOVEANU, O. I 537. 2. (Neobișnuit) Corp rotund (ca un glob). Bulbuc de aur În piele de taur (Soarele). GOROVEI, C. 350. JȘ Bulbucii ochilor = globii ochilor. [Soldații osteniți] își trăgeau pleoapele peste bulbucii ochilor. CONTEMPORANUL, S II, 1949, nr. 162, 6/1. 3. (Rar) Boboc de floare. Dar din fundul lacului ieșea un glas... printre bulbucii de nufăr. RETEGANUL, P. I 48. II. (Popular) Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, globuloase, de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară; crește prin pășunile din regiunile muntoase (Trollius europaeus). Eu să mă despart de stînă... Să las crînguri, să las hurii Și poiana cu bulbucii! COȘBUC, P. II 168. Pe cea luncă cu bulbuci Paște badea niște junci. ȘEZ. IV 234. – Variantă: (I 1) bolbóc (SANDU-ALDEA, D. N. 223) s. m.