FORFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo pînă colo; forfoteală, foială. V. agitație². O neîntreruptă forfotă, ca într-un mușuroi de furnici, agită oamenii din cuprinsul acestui spațiu. BOGZA, C. O. 275. În zori, taica Triglea l-a dus pe Mițrea c-o căruță pînă la Dropii și l-a lepădat acolo în mijlocul forfotei de muncitori. SADOVEANU, M. C. 47. ◊ (Adverbial, numai în expr.) A umbla forfota = a umbla grăbit (și adesea fără rost) de colo pînă colo, a forfoti (1). Unde umbli forfota de dimineață? ARDELEANU, D. 242. Lumea umbla forfota prin gară. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Personalul trenului umblă forfota, examinînd roatele tamponate cu toată presiunea. CARAGIALE, O. II 163. – Variantă: forfot (CAMILAR, TEM. 89) s. n.