Definiția cu ID-ul 684268:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DUCA 1. Gheorghe D. (1847-1899, n. Galați), inginer român. Prof. univ. la București. Contribuții la organizarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele (1881), a transporturilor feroviare române și la lucrările de construcție a portului Constanța. 2. Ion Gheorghe D. (1879-1933, n. București), jurist, publicist și om politic român. Fiul lui D. (1). Orator de mare talent. Director al ziarului „Viitorul” (1911-1914); unul dintre ideologii liberalismului în România, președinte al Partidului Național-Liberal (1930-1933). Unul dintre colab. lui I.I.C. Brătianu în pregătirea diplomatică și politică a reîntregirii României. De mai multe ori ministru și prim-min. (nov.-dec. 1933). A avut un rol important în fundamentarea politicii externe a României, pentru consolidarea statu-quo-ului teritorial. Adversar al mișcării totalitare, a dizolvat Garda de Fier. Asasinat de un comando legionar pe peronul gării Sinaia (29 dec.). Memorii. 3. George I.D. (1905-1985, n. București), diplomat și publicist român. Fiul lui D. (2). Stabilit în S.U.A. (1948). Consilier al Legației române la Stockholm (1943-1946), unde a dus negocieri secrete cu reprezentanții U.R.S.S. și, neoficial, în numele opoziției democrate, cu Aliații și sovieticii (1943-1944), privind ieșirea României din război. Memorii.