FILOXERĂ, filoxere, s. f. 1. Insectă parazită care distruge rădăcina și frunzele viței de vie (Phylloxera vastatrix). 2. Boală a viței de vie provocată de filoxeră (1). – Din fr. phylloxéra.

víe f. (lat. vínea, it. vigna, pv. pg. vinha, fr. vigne, sp. viña). Loc plantat cu viță. Frunză de vie (est), frunză de viță. V. halîngă și sad.

FILOXERĂ, filoxere, s. f. 1. Insectă parazită care distruge rădăcina și frunzele viței-de-vie (Phylloxera vastatrix). 2. Boală a viței-de-vie provocată de filoxeră (1). – Din fr. phylloxéra.

filoxeră sf [At: STANCU, D. 49 / Pl: ~re / E: fr phylloxéra] 1 Insectă parazită care distruge rădăcina și frunzele viței de vie (Phylloxera vastatrix). 2 Boală a viței de vie provocată de filoxeră (1).

vier¹ sm [At: (a. 1626) I. BIANU, D. R. 122 / V: viar / P: vi-er / Pl: ~i / E: vie¹ + -ar] 1 Paznic la vie¹ (8) Si: (îrg) viaș (1), (reg) vințeler (1). 2 Lucrător (și proprietar) al unei vii¹ (8) Si: (îrg) viaș (2), (reg) vințeler (2). 3 (Rar) Persoană specializată în cultura viței de vie și în producerea vinurilor Si: (îrg) viaș (3), (reg) vințeler (3). 4 (Îf viar) Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare albastră-verzuie cu reflexe aurii, care își depune ouăle mai ales în frunzele viței de vie, după ce le răsucește în formă de țigară Si: țigărar (Byctiscus betulae).

TIRS ~uri n. 1) mit. Toiag simbolic ornat cu frunze de viță de vie, cu care este înfățișat, de obicei, zeul Bachus. 2) bot. Inflorescență în formă de con de brad. /<ngr. thirsos, lat. thyrsus, fr. thyrse

sarmá f. (turc. sarmá, d. sarmak, a învălătuci; ng.r sarmâs, ung. szárma. V. sarghie 1 și saric). Cocoloș de carne tocată orĭ de orez orĭ de meĭ învălit în frunză de viță de vie, de varză, de ștevie, de țeĭ ș.a. – În Munt. cele maĭ micĭ (de carne) se numesc sărmăluțe. – V. gălușcă și perișoară.

BOZ, boji, s. m. Plantă erbacee, mare, cu miros neplăcut, care are flori albe și fructe mici, negre (Sambucus ebulus). Semănat-am, semănat, Ca să crească rod bogat, Rodul mult și bobul plin Fără boji și mărăcini. FRUNZĂ, S. 43. Vița de vie tot învie, Iară vița de boz tot răgoz. CREANGĂ, P. 210. ◊ Expr. A tăia boji la cîini = a pierde vremea, a nu avea nici o ocupație; a tăia frunză cîinilor. – Pl. și: bozi (PREDA, Î. 137).

maraș¹ s [At: H II, 297 / E: bg мараш „vie părăsită”] (Reg) Varietate de viță de vie cu frunza lată, lucioasă și cu strugurii foarte dulci.

viță² sf [At: COD. VOR². 48^v/2 / V: (reg) viț sn / Pl: ~țe / E: ml vitea] 1 (Șîs ~ de vie) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă, din care se dezvoltă mlădițe lungi și subțiri ce se agață prin cârcei, cu frunze mari, lobate, cu inflorescența în racem și cu fructe sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roșie etc., dispuse în ciorchini Si: vie¹ (1) (Vitis vinifera). 2 (Îs) ~ de vie sălbatică, ~ sălbatică (sau, reg, păsărească ori de pădure) Arbust târâtor sau agățător din familia vitaceelor, cu frunze lobate, cu fructe mici, albastre-violacee, foarte acre, care crește mai ales în păduri Si: (reg) aguridar, lăuruscă, vie-sălbatică (Vitis silvestris). 3 (Îs) ~ de vie sălbatică, ~ sălbatică (sau Izabela) Arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze mari, întregi sau lobate, cu fructe mici, negre-violacee, rar, roșii sau albe, cu gust caracteristic, asemănător cu al zmeurei sau al coacăzelor Si: (reg) lăuruscă (Vitis labrusca). 4 (Îs) ~ sălbatică (sau Riparia) Arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunze întregi sau lobate, cu fructe mici, negre, folosit mai ales ca portaltoi (Vitis vulpina). 5 (Îs) ~ Berlandier (sau, Trs, albă) Arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze late, lobate, cu fructe mici, negre, cu gust acrișor și astringent, folosit mai ales ca portaltoi Si: (reg) crăiasă (Vitis berlandieri). 6 (Îs) ~ de munte Arbust din familia vitaceelor, de talie mijlocie, cu frunze late, întregi, cu fructe negre-violacee, folosit și ca portaltoi (Vitis rupestris). 7 (Îs) ~ americană de vară Arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze late, întregi sau lobate, cu fructe mici, negre, cu gust dulceag, neplăcut, folosit și ca portaltoi (Vitis cordifolia). 8 (Îs) ~ de Canada (sau sălbatică, americană, sălbatică americană, pop, puturoasă) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, orginar din America, cu frunze mari, palmat-compuse, care toamna se colorează în roșu, cu cârcei ramificați, terminați cu câte un disc aderent, cu fructe mici, negre-albăstrui Si: iederă-cu-cinci-foi, (reg) rug¹, vie-sălbatică (Parthenocissus quinquefolia). 9 (Îas) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, cu frunze mari, palmat-compuse, cu cârcei ramificați, în general fără discuri aderente, cu fructe mici, negre-albăstrui (Parthenocissus vitacea). 10 (Îs) ~ japoneză (sau sălbatică, de Canada) Arbust agățător ornamental din familia vitaceelor, originar din China și Japonia, cu frunze trilobate cu marginea purpurie, cu cârcei scurți, ramificați, terminați cu discuri aderente prin care se fixează de ziduri, cu fructe mici, negre (Parthenocissus tricuspidata). 11 (Fam; îe) A lucra (pe cineva) în foi de ~ A unelti cu abilitate (împotriva cuiva). 12 (Fam; îs) Lucrătură în foi de ~ Intrigă abilă. 13 (Bot; reg; îs) ~ de hamei Hamei (Humulus lupulus). 14 (Bot; îc) ~-albă Arbust agățător din familia ranunculaceelor, cu tulpina subțire, cu frunze penate și cu flori albe, odorante, dispuse în panicule, care crește mai ales prin păduri Si: curpen (7), (reg) luminoasă, vițișoară (1), vie-pădureană (Clematis vitalba). 15 (Bot; reg; îac) Luminoasă (Clematis recta). 16 (Bot; înv; îac) Împărăteasă (Bryonia alba). 17 (Bot; reg; îc) ~-neagră Fluierătoare (5) (Tamus communis). 18 (Bot; reg; îc) ~ța-evreilor, ~ța-evreului, ~ța-corcilor Lăsnicior (Solanum dulcamara). 19 (Bot; reg; îac) Zârnă (Solanum nigrum). 20 Fiecare dintre ramurile tinere, subțiri și flexibile ale viței de vie Si: coardă (28). 21 (Pex) Curpen (1). 22 (Pex) Lujer. 23 (Îrg; șîs ~ oarbă sau moartă) Mlădiță cu trei-cinci ochi tăiată dintr-o coardă de viță de vie care se sădește în pământ pentru a prinde rădăcini și a da naștere la o nouă plantă. 24 (Îrg; șîs ~ de ori cu rădăcină) Marcotă. 25 Reprezentare plastică a viței de vie, cu frunze și struguri. 26 (Pop) Fiecare dintre ramificațiile lungi și subțiri ale unei rădăcini. 27 (Pop) Rădăcină ramificată. 28 (Reg; pan) Vână (2). 29 (Mol) Boală a oilor, care se manifestă prin inflamarea vinelor (2). 30-31 (Înv; pan) Vână (47-48). 32 (Pan) Fiecare dintre firele de in, de cânepă etc. răsucite, din care se împletește o sfoară. 33 (Pex) Sfoară. 34 (Reg) Mânz. 35 (Trs; îf viț) Fir de ață pe care sunt înșirate mărgele. 36 (Îvr; îlav) La ~ În șirag. 37 (Mar; spc) Mănunchi de fire de sârmă răsucite care se utilizează la împletirea parâmei metalice. 38 Șuviță de păr. 39 (Pop) Șuviță de fire de păr, mai lungi și mai dese, la unele animale. 40 (Pop) Fiecare dintre șuvițele de aluat din care se împletesc colacii. 41 (Îvr) Element decorativ în relief al brâului unei fațade. 42 (Rar) Fâșie îngustă, subțire și lungă. 43 (Fig) Descendență în linie directă dintr-un strămoș comun. 44 (Fig) Totalitatea descendenților care se succedă în timp. 45 (Fig) Descendent direct. 46 (Înv; fig) Generație (de oameni). 47 (Fig; îlav) ~ de ~ța lor Din generație în generație. 48 (Fig) Origine nobilă. 49 (Fig; îla) De ~ veche De obârșie nobilă foarte veche. 50 (Fig) Origine etnică. 51 (Rar; fig) Origine confesională. 52 (Fig; adesea în legătură cu verbul „a se trage”) Obârșie a unui popor. 53 (Fig) Popor. 54 (Înv; fig; îs) ~ omenească Omenire. 55 (Fig) Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge. 56 (Fig) Apartenență prin naștere la o familie de o anumită condiție socială. 57 (Fig; îe) Pe ~, pe sămânță Tuturor, fără excepție. 58 (Mun; fig; îe) A căuta pe ~, pe sămânță A căuta cu multă atenție ceva pierdut. 59 (Înv) Rasă de oameni. 60 (Pop) Specie de animale sau de plante. 61 (Pop) Rasă de animale. 62 (Fig; d. oameni; îla) De ~ Nobil prin naștere. 63 (Ban; fig; d. oameni; îal) Care se înrudește prin legături de sânge. 64 (Fig; d. animale; îal) De rasă. 65 (Fig; îal) De calitate superioară. 66 (Pop; fig; îal; și îla din ~ ) Care este de familie bună. 67 (Înv) Soi¹.

MARÁȘ¹ subst. (Regional) Varietate de viță de vie cu frunza lată, lucioasă și cu strugurii foarte dulci (Rasova-Cernavodă). H II 297. - Din bg. мараш „vie părăsită”.

VIE s. (BOT.; Vitis) viță. (Frunză de ~; plantează ~.)

VIȚĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viță de vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viță sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viță de Canada, (pop.) viță puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. v. neam. 6. v. familie. 7. v. urmaș.

FILOXERĂ s. f. 1. insectă dăunătoare din ordinul homopterelor, care produce gale pe frunzele și rădăcinile viței de vie. 2. boală cauzată viței de vie de filoxeră (1). (< fr. phylloxéra)

*viñétă f., pl. e (fr. vignette, d. vigne, vie, viță). Ornament tipografic cu frunze, florĭ ș. a.

filoxeră f. 1. soiu de insecte cari atacă frunzele și rădăcina viței de vie; 2. boală de viță cauzată de aceste insecte: filoxera a apărut la noi în țară prin anii 1885-1886.

FILO-₁ „frunză, foaie, foliaceu, foliar”. ◊ gr. phyllon „frunză” > fr. phyllo-, germ. id., engl. id., it. filo- > rom. filo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., studiul biologic al frunzei; ~blast (v. -blast), s. n., expansiune foliacee a talului lichenilor; ~bolie (v. -bolie), s. f., cădere a frunzelor; ~carp (v. -carp), adj., care are fruct foliaceu; ~cer (v. -cer₁), adj., (despre insecte) care are antene foliacee; ~ceras (v. -ceras), s. m., amonit din jurasic și cretacic, cu cochilie involută și cu ornamentație în formă de frunze terminale; ~cladiu (v. -cladiu), s. n., (la cactuși și licheni) ramură lățită cu forma și funcțiile frunzelor; ~colie (v. -colie₃), s. f., producere teratologică de foliole pe lamina frunzelor; ~fag (v. -fag), adj., (despre insecte) care roade frunzele vegetalelor; ~for (v. -for), adj., 1. Care poartă frunze. 2. Care produce frunze; ~gen (v. -gen₁), adj., care crește pe frunze; ~genetic (v. -genetic), adj., care produce frunze; ~gonie (v. -gonie), s. f., teorie a formării frunzelor; ~id (v. -id), adj., s. m., 1. adj., În formă de frunze. 2. s. m., Parte terminală a talului superior organizat, asemănător frunzelor de la plantele superioare; ~manie (v. -manie), s. f., proliferare anormală a frunzelor; ~morfie (v. -morfie), s. f., metamorfoză a organelor florale în frunze; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică și funcțională a frunzelor potrivit fiecărui anotimp; ~necroză (v. -necroză), s. f., proces de mortificare a frunzelor; ~nom (v. -nom₃), s. n., galerie săpată în parenchimul frunzelor de larvele unor insecte; sin. filonomiu; ~nomiu (v. -nomiu), s. n., filonom*; ~pode (v. -pod), adj., s. n. pl., (crustacee branhipode) cu picioare foliacee; ~podiu (v. -podiu), s. n., 1. Suport al frunzelor. 2. Bază a pețiolului. 3. Bază vaginantă a frunzelor; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere timpurie a frunzelor; ~sferă (v. -sferă), s. f., totalitate a substanțelor exsudate la suprafața frunzelor și a altor organe aeriene ale plantelor superioare; ~sperme (v. -sperm), adj., s. f. pl., (plante) la care semințele se formează pe frunze; ~spore (v. -spor), adj., s. f. pl., (ferigi) la care sporofitele sînt asemănătoare cu frunzele; ~taxie (v. -taxie), s. f., mod de dispunere a frunzelor pe tulpină și ramuri; ~tip (v. -tip), s. n., tip de frunză; ~xeră (v. -xeră), s. f., 1. Insectă dăunătoare din ordinul homopterelor, care distruge frunzele și rădăcinile viței de vie. 2. Boală produsă viței de vie de această insectă.

VIE s. (BOT.; Vitis) viță. (Frunză de ~; plantează ~.)

VIȚĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viță-de-vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viță sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viță de Canada, (pop.) viță puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. neam, seminție, spiță, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodiță, (înv.) rod, soi, stepenă. (Oameni de aceeași ~.) 6. familie, neam, (livr.) stirpe, (astăzi rar) seminție, (înv. și pop.) sămînță, (înv. și reg.) semințenie, tălaie, (Mold. și Transilv.) pojijie, (înv.) femeie, rudă, rudenie. (S-a adunat cu toată ~ lui.) 7. coborîtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborîtor, urmaș, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămînță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.)

Frunza de viță – Biblia povestește că, după ce-au mîncat din „fructul oprit”, Adam și Eva, care umblau pînă atunci goi-goluți prin paradis, au căpătat conștiința goliciunii lor, li s-a făcut rușine și s-au acoperit cu frunze de smochin. Frunzele au devenit frunză și smochinul – viță de vie în interpretarea liberă a fanteziei pictorilor și sculptorilor. Cum Biblia e o carte de care mai mult se vorbește decît, se citește, oamenii au reținut detaliile din tablourile și statuile ce de veacuri îi înfățișează pe Adam și Eva – precum și pe mulți zei și semizei greci și romani – cu o frunză de viță în față. Astfel s-a răspîndit expresia la adresa acelora care, cu ipocrizie, caută să acopere – bineînțeles incomplet – intenții de care le este rușine, planuri pe care n-au curajul să le mărturisească, o stare de lucruri care i-ar compromite dacă ar fi arătată în adevăratele ei culori. BIB.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.

OCHI¹, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta²; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus.

levezui vt [At: KLEIN, D. / V: (reg) levezi (Pzi: ~zesc) / Pzi: ~esc / E: mg levelez] 1 (Îrg; c. i. vița de vie) A curăța de frunze și de corzi. 2 (Reg) A rări vița primăvara.

TIRS s.n. 1. Toiag lung cu care era înfățișat zeul Bachus, împodobit cu frunze de iederă și de viță de vie și în vîrf cu un con de pin. 2. (Bot.) Inflorescență în formă de con de brad. [Pl. -suri. / < fr. thyrse, lat. thyrsus, gr. thyrsos].

ÎNVIA, învii, vb. I. 1. Intranz. (În credințele religioase, în superstiții și în basme; rar la pers. 1) A reveni la viață după ce a murit. Atîta vreme să ai a mă sluji, pînă cînd îi muri și iar îi învia. CREANGĂ, P. 206. Nu-nvie morții, – e-n zadar, copile! EMINESCU, O. I 202. ♦ (Despre vegetație) A renaște după amorțirea iernii, a începe să se dezvolte, să înverzească. Vița de vie tot învie. CREANGĂ, P. 210. Frunza-n codru cît învie, Doina cînt de voinicie. ALECSANDRI, P. P. 224. ♦ Tranz. A readuce la viață. Cînd s-ar pute s-o învie, mi-aș da armele și pe Haiduc, calul meu. NEGRUZZI, S. I 30. ♦ Fig. A trezi în amintire, a evoca. Îmi învia o lume-ntreagă cu vorba-i limpede și bună. GOGA, C. P. 9. 2. Tranz. Fig. A da putere, vlagă; a face să fie viu, plin de mișcare; a înviora. Constantin a înviat focul în vatră. GALACTION, O. I 146. Nici un vînt din cele patru nu-și părăsise încă culcușul său, spre a învia codrii adormiți. HOGAȘ, DR. 186. ♦ Intranz. A se umple de viață, a căpăta vlagă, putere; a se anima. Orășelul se deștepta, înviase acuma, în buciumările vîntului de toamnă. SADOVEANU, O. I 388. Împrejurul meu învie Toate cîte sînt. COȘBUC, P. II 16. – Pronunțat: -vi-a. - Prez. ind. și: înviez (GHEREA, ST. CR. I 254, GHICA, S. 131, TEODORESCU, P. P. 224).

A PLIVI ~esc tranz. 1) (terenuri cultivate) A curăța de buruieni, rupându-le sau smulgându-le cu mâna. 2) (vița de vie, pomii) A curăța de lăstarii, frunzele sau crengile de prisos, tăindu-le sau rupându-le. /<bulg. plevja

LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. (Numai la sg.) Substanță dură, compactă sau fibroasă care alcătuiește tulpina, ramurile și rădăcina arborilor și arbuștilor și care servește ca material de construcție, pentru prelucrări chimice, drept combustibil etc. Am cerut domnului Iordan rachiu într-o ploscă de lemn. SADOVEANU, B. 106. Bronz, catifea, lemn sau mătase, Prind grai aproape omenesc. MACEDONSKI, O. I 179. [Soacra] rodea în nurori, cum roade cariul în lemn. CREANGĂ, P. 12. Cadențata bătaie a unui orologiu de lemn. EMINESCU, N. 35. La lemnul tare trebuie secure ascuțită. ◊ Expr. A ajunge (sau a aduce pe cineva) la sapă de lemn = a sărăci cu desăvîrșire, a despuia. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi nesimțitor, a fi insensibil la ceva; a nu ști nimic. Da tat'tu de ce doarme, măi? Ce, el e de lemn? DUMITRIU, B. F. 101. La instrucție mergea binișor, dar la teorie era ca lemnul. SADOVEANU, O. VI 140. A rămîne ca de lemn = a înlemni, a încremeni, a nu mai spune nimic (din cauza unei emoții copleșitoare). În urma lui, Comăneșteanu rămase ca de lemn. D. ZAMFIRESCU, R. 250. A se face de lemn = a înțepeni (din cauza frigului, a băuturii excesive etc.). Și au băut cu toții pînă ce li s-au făcut fălcile de lemn. SADOVEANU, D. P. 12. ◊ (Adverbial, în expr.) A fi înghețat lemn = a înțepeni de frig, a fi înghețat bocnă, a fi înghețat tun. E înghețată lemn. Nici nu poate vorbi. BUJOR, S. 106. 2. (Mai ales la pl.; uneori determinat prin «de foc» sau «de ars») Trunchiul și ramurile unui arbore servind pentru construcție sau drept combustibil. La poalele unui codru... vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de douăzeci și patru de stînjeni de lemne. CREANGĂ, P. 239. Dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți lemnele țipînd. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu. Adoarme mort, de puteai să tai lemne pe dînsul. CREANGĂ, P. 215. E ger de crapă lemnele, se spune cînd e foarte frig. Era un pui de ger în dimineața aceea, de crăpau lemnele. id. A. 23. ♦ Bucată, parte tăiată sau ruptă din trunchiul sau din ramurile unui arbore. Ședea și el pe prispă și ascuțea un lemn. DUMITRIU, N. 93. Aș fi luat două lemne uscate, apoi le-aș fi frecat unul cu altul pînă ce s-ar fi aprins. DRĂGHICI, R. 67. 3. (Învechit și regional) Copac, arbust. Toate lemnele se pleacă Cu capul către pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. Frunză verde lemn sucit. HODOȘ, P. P. 120. 4. Compuse: lemn-cîinesc (sau lemnul-cîinelui) = arbust, cu frunze mici și groase de un verde-închis, cultivat de obicei prin parcuri și prin grădini servind drept gard viu (Ligustrum vulgare); măliniță. Vița sălbatecă urcase amestecîndu-și frunzele și florile tufișurilor de lemn-cîinesc. MACEDONSKI, O. III 109. Frunză verde lemn-cîinesc, Stau mereu și mă gîndesc. TEODORESCU, P. P. 317; lemn-dulce = plantă erbacee cu flori albe sau albastre, a cărei rădăcină e întrebuințată la prepararea unor medicamente (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-domnului = arbust din familia compozeelor, cu miros pătrunzător de lămîie, cultivat adesea prin parcuri și prin grădini (Artemisia abrotanum); lemnuș (2). Ochiul-boului, lemnul-domnului și limba-mielușelului. FILIMON, C. 264. Grădinile cele de flori... cu lemnul-domnului și lăcrimioară și cu cîte alte plante aromatice. I. IONESCU, M. 373.

cioinac [At: JIPESCU, O. 53 / V: ~ag, ~neag, ~nic, ~oneag, ciuinag / Pl: (sm) ~aci, (sn) ~uri, ~ace^[1] / E: nct] (Reg) 1-2 sm (Soi de) viță de vie cu struguri roșii sau albi și frunza creață. 3-4 sm (Soi de) strugure cu boabe dese, mărunte și tari de culoare roșie sau albă. 5-6 sm (Soi de) strugure cu boabe mari și rare de culoare albă. 7 sn Cuțit pentru butășit via. modificată

plivi vt(a) [At: CORESI, EV. 355 / V: (rar) plăvi, (îrg) pilvi, plevi, plei, prii, privi / Pzi: ~vesc / E: bg плевя] 1 A curăța de buruieni plante sau terenuri cultivate, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice. 2 A stârpi buruienile prin smulgere sau tăiere Si: a distruge. 3 (Pex) A tăia sau a smulge buruienile pentru a le distruge, a stârpi. 4 (Fig) A lua (dintre...) Si: a izola, a separa. 5 (Rar) A culege flori, plante etc. rupând, smulgând. 6 A rupe sau a tăia cârceii, lăstarii sau frunzele de prisos de pe plantele de cultură, viță de vie, pomi, folosind mijloace manuale, mecanice sau chimice Si: a copili. 7 (Pop; spc) A tăia cu foarfecele spice de secară Si: (reg) a secărăți.

plivire [At: ECONOMIA, 46/18 / V: (reg) plevere / Pl: ~ri / E: plivi] 1 Plivit¹ (1). 2 Stârpire a buruienilor prin smulgere sau tăiere Si: distrugere. 3 Tăiere a buruienilor pentru a le distruge sau a le stârpi Si: smulgere. 4 (Fig) Separare. 5 Rupere sau tăiere a cârceilor, lăstarilor sau a frunzelor de prisos de pe plantele de cultură, viță de vie, pomi etc. Si: copilire. 6 (Spc) Tăiere cu foarfecele a spicelor de secară Si: (reg) secărățire.

VITACEE ~ f. 1) la pl. Familie de plante lemnoase, agățătoare, cu frunze palmat-lobate și cu fructe bace, cărnoase (reprezentant: vița de vie). 2) Plantă din această familie. [Sil. -ce-e] /<fr. vitacées

FILOXERĂ s.f. Insectă care atacă rădăcina viței de vie; (p. ext.) boală cauzată viței de vie de această insectă. [< fr. phylloxéra, cf. gr. phyllon – frunză, xeros – uscat].

plivit¹ sn [At: ECONOMIA, 46/19 / V: (reg) pleit, plev~, pri~ / Pl: ~uri / E: plivi] 1 Curățare de buruieni, prin mijloace manuale, mecanice sau chimice a unui teren cultivat sau a unor plante cultivate Si: plivire (1), (rar) pliveală (1), (îrg) plevilă¹ (1), (înv) plivitură (1), (reg) plămizit (1). 2 Operație agrotehnică prin care se realizează această curățare Si: (rar) pliveală (2), (îrg) plevilă¹ (2), (înv) plivitură (2), (reg) pălămizit (2). 3 Timp când se efectuează această curățare Si: (rar) pliveală (3), (îrg) plevilă¹ (3), (înv) plivitură (3), (reg) pălămizit (3). 4 Distrugere a buruienilor prin smulgere sau prin tăiere. 5 Smulgere sau tăiere a buruienilor pentru a le distruge. 6 Curățire a viței de vie, a plantelor și a pomilor de cârcei, de frunze inutile și de lăstari Si: copilire, copilit, (rar) pliveală (4), (îrg) plevilă¹ (4).

COTOR ~oare n. 1) (la plante) Tulpină care susține frunzele, florile și fructele. 2) Partea de jos a tulpinii. ~orul viței de vie. 3) (la chitanțiere) Parte rămasă după ruperea foilor detașabile. 4) (la cărți, registre, caiete etc.) Parte laterală unde se leagă foile. 5) (la fructe, legume) Mijloc tare; cocean. /Orig. nec.

BOȚIȘOR, boțișoare, s. n. Diminutiv al lui boț. Eu mă uit țintă, c-o poftă de care mi-e rușine, la un boțișor de icre negre, cît o nucă, așezat frumos pe-o frunză de viță. VLAHUȚĂ, O. AL. I 84. Boțișor de gheață rece, Vara vine, iarna trece. SEVASTOS, C. 165.

STRUGURE ~i m. 1) (mai ales la vița de vie) Grup de fructe dezvoltate dintr-o inflorescență; ciorchine. 2) la pl. Fructe ale viței de vie; poamă. ◊ ~ele-ursului arbore sau arbust cu tulpina târâtoare, cu frunze alterne, persistente, cu flori albe sau roz, dispuse în ciorchine și cu fructe roșii, mici, comestibile. /Cuv. autoht.

VIȚĂ ~e f. 1): ~ de vie arbust cu tulpină noduroasă și rădăcini puternice, cu frunze mari, crestate adânc, și cu fructe dispuse în ciorchini. 2) Șuviță de păr sau din alt material, din care se confecționează prin răsucire sau împletire anumite obiecte. 3) ramificație a rădăcinii plantelor. 4) fig. Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; urmaș. 5) fig. Succesiune de generații care provin dintr-un strămoș comun; neam; seminție; familie. [G.-D. viței] /<lat. vitis

VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agățători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de obârșie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).

STRUGURE, struguri, s. m. Fructul viței de vie, în formă de ciorchine; poamă. ♦ Compus: strugurii-ursului = plantă târâtoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate în formă de ciorchine la vârful ramurilor, și cu fructul o bacă mică, roșie, comestibilă (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strugur s. m.] – Et. nec.

VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, cu lăstari subțiri și frunze mari, lobate și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți pentru producția de struguri și de vin; vie (Vitis). ◊ Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de origine aleasă, nobil. – Lat. *vitea (= vitis).

STRUGURE, struguri, s. m. Fructul viței-de-vie, în formă de ciorchine; poamă. ♦ Compus: strugurii-ursului = plantă târâtoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate în formă de ciorchine la vârful ramurilor, și cu fructul o bacă mică, roșie, comestibilă (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strugur s. m.] – Et. nec.

ZÂRNĂ ~e f. 1) Plantă erbacee având frunze dințate, flori mici albe și fructe rotunde, de culoare neagră. 2) Varietate de viță de vie având struguri cu bobițe mici și negre. /<sl. zruno

MANĂ s. f. 1. (Și în compusul mană-cerească) Lichen comestibil, care crește în mare cantitate prin deșerturile Asiei și ale Africii de nord și care, smuls de furtuni, este ridicat la înălțimi, de unde cade la pămînt ca o grindină; măcinat, dă o făină din care în timp de foamete se face pîine (Lecanora escidenta). 2. Ciupercă parazită care atacă unele plante ca vița de vie, cartoful, tutunul etc. (Plasmopara viticola); boală produsă de această ciupercă. ♦ Secreție a frunzelor unor plante, care apare pe timp călduros cu nopți reci ca un strat lucitor, lipicios. 3. Fig. Rod, fruct. Poate c-au luat strigoaicele mana de la vaci. CREANGĂ, A. 45. ♦ Belșug, abundență. Norul plin de mană trece și revarsă O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă. ALECSANDRI, P. III 332. Asta-i mană din cer, se zice cînd după secetă vine ploaie. ♦ Mîngîiere, balsam. Cîntul meu ca mana se răsfiră Peste jalea grea a veacului. BENIUC, V. 78. 4. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina dreaptă și cu numeroase spiculețe; crește prin mlaștini, lacuri și pe marginea apelor (Glyceria aquatica).

ȚÂȚĂ ~e f. 1) pop. Organ de secreție a laptelui la mamifere; glandă mamelară; mamelă. ◊ Copil de ~ copil sugar. A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte în cantitate suficientă (în perioada alăptării copilului). ~a-vacii plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, ovale, și cu flori galbene, dispuse în umbele; ciuboțica-cucului. ~a-caprei a) varietate de viță de vie cu boabe mari, lunguiețe și cărnoase; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze lungi, înguste, și cu flori galbene-aurii, solitare; barba-caprei. ~a-mielului plantă erbacee decorativă cu tulpina erectă, cu frunze cărnoase și eliptice, cu flori roz sau roșii; urechelniță. ~a-oii a) plantă erbacee veninoasă cu tulpina erectă, cu frunze păroase și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse în inflorescențe; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, subțiate spre pețiol, și cu flori galbene-închise, dispuse în umbele. ~a-oilor plantă erbacee medicinală, cu tulpina erectă și păroasă, cu frunze eliptice, mari, și cu flori galbene, care crește în regiuni umede montane; arnică. ~a-fiului plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze mari, alungite, și cu flori roșii dispuse în spice terminale, care crește în regiuni umede montane. 2) reg. Celulă de fagure în care se dezvoltă matca; botcă. 3) pop. Parte în formă de cioc de la gura unor vase (pe unde se bea); gurgui. /<lat. titia

VINEȚEALĂ, vinețeli, s. f. 1. Vînătaie. [Abu-Hasan] s-a aplecat de mijloc și descoperindu-și umerii și sînul i-a arătat urmele umflăturilor și vinețelelor de pe trup. CARAGIALE, O. III 79. 2. (Regional) Scrobeală albastră. 3. Boală a viței de vie care se manifestă prin apariția unor pete brune-roșietice pe fața superioară a frunzelor.

VINEȚEALĂ, vinețeli, s. f. 1. Vânătaie. 2. (Pop.) Scrobeală albastră, albăstreală (pentru rufe). 3. Boală a viței-de-vie produsă de o ciupercă parazită, care se manifestă prin apariția unor pete roșietice pe frunze. – Vânăt + suf. -eală.

LĂSTAR, lăstari, s. m. și lăstare, s. n. Ramură tînără care răsare din rădăcina sau din tulpina unei plante. Salcîmii cu trunchiurile sparte, cu crengile retezate, au dat lăstare noi care leagănă frunziș tînăr în vînt. STANCU, U.R.S.S. 211. Tocmai... răsărea soarele și luceau ca unși c-o vopsea trandafirie lăstarii tineri din vîrfurile stejarilor. SADOVEANU, O. VII 37. Din trunchiul mort... naște viața verdelui lăstar. MACEDONSKI, O. I 162. Vița sădită scoate primăvara lăstare cu frunze și rod. I. IONESCU, P. 248. ♦ (Mai ales la pl.) Copăcei tineri, crescuți, după tăierea unei păduri. Sări dintr-un luminiș, de sub lăstari, un iepuroi bătrîn. SADOVEANU, P. M. 52. Sprîncenele-i arcate urcau sub a lui frunte Ca tinere lăstare, sub umbra unui munte. MACEDONSKI, O. I 214.

cep sn [At: PAMFILE, I. C. 447 / Pl: ~uri / E: ml cippus] 1 Ramură de brad sau de molid. 2 Ramură ciuntită, fără frunze Si: ciot. 3 Nod din tulpina unui brad sau molid din care crește ramura. 4 (La plivitul viei) Viță lăsată pe rod, ciuntită mai sus de ochiul al doilea sau al treilea de jos în sus. 5 Două sau trei vițe lăsate mai lungi decât celelalte, la tăiatul viței. 6 Lăstari de un an lăsați cu trei muguri, spre a produce capete. 7 (Pex) Cap de viță tăiat împreună cu strugurele și pus la păstrare. 8 (Pan) Fir de rădăcină de porumb, care dă chiar deasupra mușuroiului de pământ, se întinde în jos și intră în pământ. 9 Porțiune din tulpina unui portaltoi care se lasă deasupra altoiului până la dezvoltarea lui, pentru a-l proteja. 10 Dop de lemn care astupă gaura de jos, pe unde curge lichidul, a unui butoi. 11 (Spc; îoc cu vraniul) Dop de deasupra al buții. 12 (Pex) Canea Si: pipă. 13 (Îe) A da (sau a pune) ~ unei buți A începe o bute plină. 14 (Îs) Linge~ Bețiv. 15 (Pex) Gaură a butoiului în care se pun cepul sau canaua. 16 Gaură dată pentru înlesnirea pitrocitului, cu spițelnicul, la fundul butei. 17 (Dlg) Cui de lemn cu care se împreună două lemne, mai ales două obezi Cf pâj. 18 Cățel (26). 19 (Mor) Fier ce se pune, uneori, la capul grindeiului. 20 Capăt al fusului arborelui de lemn al unei mori de apă, ascuțit la vârf. 21 Capăt filetat în exterior al unei țevi, care servește la îmbinare prin înșurubare. 22 (Țes) Piesă de la războiul de țesut mecanic.

cotor [At: ECONOMIA, 30 / V: cătur, ~tior, ~oară, ~tur / Pl: ~oare, (reg) ~oară sn, ~i sm / E: nct] 1 sn (Înv) Parte, segment care unește două părți ale unui obiect. 2 sn (Bot) Tijă care leagă frunza sau fructul de ramură Si: lujer. 3 sn (Bot) Cocean. 4 sn (Bot) Miezul verzei. 5 sn (Bot) Picior rămas după tăierea căpățânii de varză. 6 sn (Bot) Miezul fructului. 7 sn (Bot) Parte superioară a codiței, care rămâne la fructul cules sau căzut. 8 sm (Bot; reg) Mugur. 9 sm (Bot; reg) Inimă a miezului la fragi, căpșuni, zmeură și mure, care intră în receptacul și de care sunt lipite sepalele. 10 sn (Bot) Parte de jos a plantei, mai groasă, opusă vârfului. 11 sn (Bot) Tulpină a plantelor, de la rădăcină până la primele ramuri sau frunze. 12 sn (Bot; reg) Trunchi al arborilor. 13 sn (Bot) Coardă lăsată la butucul viei, din care dau vițele. 14 sn (Bot) Tijă purtătoare de semințe la ceapă. 15 sn (Bot) Tulpină a plantelor, de la rădăcină până la vârf, de pe care pornesc ramurile sau frunzele. 16 sn (Bot; spc) Tulpină a porumbului, cu sau fără frunze, de pe care s-au cules știuleții. 17 sn (Bot; reg) Nervură a frunzei. 18 sn (Bot) Capăt inferior, mai gros, al tulpinii sau al ramurii unui copac. 19 sn (Bot) Ciot rămas după tăierea unui copac sau unei ramuri. 20 sn (Bot) Ciot rămas pe tulpină după culesul știuletelui de porumb. 21 sn (Pop) Parte a snopului de grâu formată din tulpini legate, în opoziție cu spicele. 22 sn (Bot) Parte rămasă în pământ din plantele cu tulpina tare. 23 sn (Bot) Rădăcină a plantelor leguminoase. 24 sn (Bot) Butuc al viței. 25 sn (Bot) Trunchi de copac de pe care s-au tăiat crengile. 26 sn (Agr) Tăiere a vițelor inutile la vie. 27 sn (Agr) Săpare a viei. 28 sn (Agr; îe) A ridica via la ~ A lega via de haraci. 29 sn (Pex; lpl) Resturi rămase din tulpina plantelor de nutreț. 30 sn (Pex; lpl) Crengi tăiate la curățatul pomilor sau la vie. 31 sn (Pop) Parte rămasă dintr-un membru amputat. 32 sn Bază a organului sexual bărbătesc. 33 sm Parte de la cap a cornului rupt. 34 sn Coadă tăiată sau ruptă. 35 sn Parte superioară a cozii calului, care unește șira spinării cu rădăcina părului lung care formează coada. 36 sn Coadă de cal tăiată scurt. 37 sm Ax al penei de pasăre, de pe care se iau fulgii. 38 sm Parte tare a penei păsărilor, din piele și până unde încep fulgii. 39 sm Rădăcină a penelor unei păsări care nu a fost jumulită bine înainte de a fi gătită. 40 sm (Pop; pan; d. oameni) Fire rare și tari care cresc în barba tinerilor care n-au început încă să se bărbierească. 41 sm (Pop; pan; d. oameni) Fire din barbă rămase după bărbierit. 42 sm (Pop; pan) Fire rare rămase pe capul unui chel. 43 sm (Pan) Păr tuns prea scurt. 44 sm (Pop; pan) Barbă rasă prost. 45 sn (Înv; pan) Toc fără peniță. 46 sn (Pan) Parte mai groasă a unui instrument de scris, care se ține între degete. 47 sn (Pan) Capăt de funie. 48 sn (Pan) Parte din fier a unui cuțit, a unei săbii etc. care intră în mâner. 49 sn (Pan) Parte a peniței care se înfige în toc. 50 sn (Pan) Parte a pipei în care intră țeava care se ține în gură. 51 sn (Pan) Capăt de sus al undiței, cu cârligul de care se leagă coarda. 52 sn (Pan) Parte a lingurii care unește concavitatea cu capătul ținut în mână. 53 sn (Pan) Parte a măturii unde coada intră între nuiele sau paie și este legată cu sârmă. 54 sn (Pan) Parte prea scurtă rămasă dintr-un obiect tăiat. 55 sn (Pan) Coadă prea scurtă a unei unelte. 56 sn (Pan) Bucată din coada ruptă a unei unelte care rămâne în inelul de metal. 57 sn (Pan) Parte a cărții unde se unesc foile. 58 sn (Pan) Parte a chitanțierului care rămâne după tăierea chitanțelor. 59 sn (Pan) Carte cu copertele și o parte din foi rupte. 60 sn (Pan) Parte a crucii de la pământ până la brațe. 61 sn (Pan) Parte care se înfige în pământ a unui par. 62 sn (Îvp; fig; îe) A avea sau a face ~oară cu cineva A avea legături de afaceri cu cineva. 63 sn (Îvp; fig; îe) A avea ~oare A avea bani. 64 sm (Fig) Om mic de statură și gras. 65 sn (Pex) Mâner. 66 sn (Pex) Toartă. 67 sn (Pex) Coadă a unei unelte. 68-69 sn (Spc) Mâner al unei săbii sau al unui cuțit. 70 sn (Spc) Coadă a undiței. 71 sn (Pex) Orice resturi care nu mai servesc la nimic. 72 sn (Pex) Mătură roasă de prea multă întrebuințare. 73 sn (Pex) Lingură cu coada ruptă. 74 sn (Pex) Cuțit cu lama ruptă. 75 sn (Pex) Cuțit tocit. 76 sn (Pex; reg; îf ~tior) Răzuș cu care se curăță plugul 77 sn (Pex) Bază rămasă dintr-o lumânare care a ars.

vitacee sf [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~ / E: fr vitacées] (Bot) 1 (Lpl) Familie de plante dicotiledonate lemnoase, agățătoare, cu frunze alterne, cu flori actinomorfe grupate în inflorescnțe, cu fructe bace cărnoase, având drept prototip vița de vie. 2 Plantă din familia vitaceelor (1).

vinețeală s.f. 1 Vînătaie. 2 (pop.) Scrobeală albastră, albăstreală (pentru rufe). 3 (fitopat.) Boală a viței-de-vie, produsă de o ciupercă parazită (Pseudopeziza tracheiphila), manifestată prin apariția unor pete roșietice pe frunze. • pl. -eli. /vineți + -eală.

FUMAGINĂ s. f. boală criptogamică a unor arbori de pădure, a viței de vie și a unor pomi fructiferi, care se manifestă prin apariția unor pete negre, prăfoase pe frunze. (< fr. fumagine)

ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâța = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

OCHI¹ ~ m. I. 1) (la om și la animale) Organ-pereche al văzului, situat (simetric) pe partea din față a capului. ◊ Între patru ~ confidențial. Cât vezi cu ~i pe întinderi foarte mari; până la orizont. Cu ~i închiși a) fără posibilitate de a alege; la întâmplare; b) pe de rost; c) fără nici o dificultate; cu ușurință. (A fi) numai ~ (și urechi) (a fi) foarte atent. A păzi (sau a îngriji) ca ~i din cap a păzi (sau a îngriji) cu cea mai mare atenție, cu solicitudine. A nu avea ~ să vezi pe cineva a nu putea suporta pe cineva. A privi pe cineva cu ~ buni (sau răi) a avea sentimente de simpatie (sau antipatie) pentru cineva. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca (sau mai mult ca) ~i din cap a iubi sau a fi iubit cu ardoare. A-i fi cuiva drag ca sarea-n ~ a nu putea suporta pe cineva. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ~i după cineva (sau după ceva) a privi pe cineva sau ceva cu jind. A da cu ~i de cineva (sau de ceva) a observa întâmplător pe cineva (sau ceva). A nu vedea (lumea) înaintea ~lor a fi foarte indispus. A(-și) da ~i peste cap a) a se comporta afectat; a cocheta; b) (a fi pe punctul de) a înceta din viață. A privi cu (sau a face, a deschide) ~ mari a privi cu mirare. A face (cuiva) ~ dulci a arunca cuiva priviri amoroase. (A fi) cu ~i în patru (a fi) foarte atent, precaut. A lua (pe cineva) la ~ a reține în memorie fapta sau vorba cuiva, pentru a i-o putea aminti (la prima ocazie). A deschide ~i cuiva a face pe cineva să înțeleagă lucrurile just. A scoate ~i cuiva a-i reproșa cuiva ceva; a-i aminti mereu de ceva din trecut. Corb la corb nu scoate ~i cei de-o teapă nu-și fac rău unul altuia. Banul e ~ul dracului banul reprezintă un îndemn spre rău. 2) Facultatea de a vedea; văz. ◊ De (sau pentru) ~i lumii pentru a salva aparențele. Sub ~i noștri a) în fața noastră, în văzul nostru; b) actualmente, în prezent. A privi cu ~ de piatră a se uita rece, insensibil. A mânca pe cineva din ~ a privi cu multă dragoste pe cineva. A pierde pe cineva din ~ a înceta de a mai vedea din cauza depărtării. A nu scăpa din ~ a supraveghea îndeaproape; a ține sub supraveghere permanentă. A pune ~ (pe cineva sau pe ceva) a-i veni cuiva pe plac cineva sau ceva. (A spune) verde în ~ (a spune) drept în față, fără ocolișuri, deschis. 3) Embrion vegetativ; mugur. 4) Desen care marchează un punct (pe cărțile de joc, pe zaruri etc.). II. (în îmbinări ce denumesc plante, păsări sau insecte): ~ul-boului a) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze alungite, crestate și cu flori solitare, divers colorate, dispuse în vârful tulpinii; margaretă; b) soi de viță de vie; c) pasăre de talie mică, cu ciocul ascuțit și cu penaj cafeniu-roșcat pe spate și cenușiu-deschis pe pântece; pitulice. /<lat. oculus

ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

vitacee s.f. (bot.; la pl.) Familie de plante dicotiledonate, lemnoase, agățătoare, cu frunzele alterne, simple, cu florile actinomorfe, dispuse în inflorescențe și cu fructele bace cărnoase, avînd ca prototip vița-de-vie; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. • sil. -ce-e. pl. -cee. /<fr. vitacée.

*filoxéră f., pl. e (d. vgr. phýllon, frunză, și xerós, uscat. V. filă). Un fel de insecte emiptere foarte micĭ (originare din America) care distrug vița de vie. Boala cauzată de aceste insecte.

VINEȚEALĂ, vinețeli, s. f. 1. Vânătaie. 2. (Pop.) Scrobeală albastră, albăstreală (pentru rufe). 3. Boală a viței de vie produsă de o ciupercă parazită, care se manifestă prin apariția unor pete brune-roșietice pe fața superioară a frunzelor. – Vânăt + suf. -eală.

BUTAȘ ~i m. Porțiune din tulpina, din rădăcina, ramurile sau frunzele unei plante, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ pentru a obține o plantă nouă. ~ de viță de vie. /<ung. bujtás

VIE, vii, s. f. 1. Teren sădit cu viță; plantație de viță. Casa bătrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păseri alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. Cîntă cucu-n deal la vie, Inima ca să-mi învie. BELDICEANU, P. 95. Nu mi-au venit încă buțile cu vin de la viile din jos. NEGRUZZI, S. I 82. 2. (Adesea în compusul: viță de vie) Viță (I 1). Vița de vie tot învie, Iară vița de boz, tot răgoz. CREANGĂ, P. 210. Să trăiască moș Noe, cel care-o discoperit via! ALECSANDRI, T. 843. Bine-a zis frunza de vie Că dragostea nu-i moșie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219.

vinețeală sf [At: AETHIOPICA, 40^r/12 / V: (reg) vânățală, vânăț~ / Pl: ~eli, (îrg) ~ele / E: vineți + -eală] 1 Învinețire. 2 Starea de a fi vânăt (1) Si: (reg) vânățauă (8). 3 Suprafață a pielii pe care s-a produs o învinețire Si: (reg) vânățauă (9). 4 Vânătaie (1). 5 (Îrg) Culoare vânătă. 6 (Îrg) Vopsea albastră. 7 (Îrg; spc) Albăstreală (2) (pentru rufe și var). 8 Boală a viței de vie produsă de o ciupercă parazită, care se manifestă prin apariția unor pete brune-roșcate pe fața superioară a frunzelor.

CÎRNIT, cîrnituri, s. n. Tăiere a vîrfurilor lăstarilor tineri purtători de rod (la vița de vie și la bumbac), pentru a favoriza creșterea fructelor. ♦ Ruperea inflorescenței la tutun, pentru a favoriza o recoltă de frunze mai mare și mai bună. – V. cîrni.

VITIS L., VIȚĂ DE VIE, fam. Vitaceae. Gen originar din regiunile nordice, temperate (Asia, America etc.), cca 58 specii, arbuști cățărători și agățători cu ajutorul cîrceilor. Frunze caduce, sinuat-lobate. Flori (5 petale, caliciul cu 5 dinți, 5 stamine, un ovar superior) dispuse în raceme compuse. Fruct, bacă.

chită¹ sf [At: I. IONESCU, C. 155 / V: chiță³ sf / Pl: ~te / E: srb kita] (Reg) 1 Mănunchi de flori, de frunze etc. 2 Mănunchi format din 12 fuioare de in sau de cânepă. 3 Snop de grâu. 4 Păpușă de tutun. 5 Ciorchine de cireșe. 6 (La vița de vie) Tufă. 7 Stol de păsări. 8 Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

VIȚĂ, vițe, s. f. I. 1. (Uneori determinat prin «de vie») Arbust din familia vitaceelor, cu tulpina lipsită de susținere proprie și agățată prin cîrcei, cu frunze mări în formă de inimă, crestate adînc, cu fructele în ciorchini; se cultivă într-un mare număr de soiuri și varietăți și crește natural, în zăvoaie (Vitis vinifera). Din crengi de viță să-mpletim cununi. BENIUC, M. 110. Uluci năpădite de viță de vie despărțeau grădina cu plopi de locul unei fierării. CĂLINESCU, E. 67. Bată-l vîntul și seninul P-ăl de tot samănă inul Și nu sădește la viță. TEODORESCU, P. P. 333. Boltă de viță = viță cu tulpini lungi, prinse pe un spalier boltit, ca să formeze un acoperiș de verdeață; umbrar obținut în acest fel. Se opri o clipă sub o boltă de viță, ca să respire aerul curat din grădina spitalului. BART, E. 254. ◊ Expr. A lucra (pe cineva) în foi de viță v. lucra (5). 2. Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (1) (v. coardă (III 4), curmei (2)); p. ext. curpen, vrej (de orice plantă). Vițele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cîrcei. DUMITRIU, N. 249. [Țugulea] scoase paloșul și începu a tăia la vițe. ISPIRESCU, L. 317. De la casă la casă, Vițe de bostan trase (Cărările). GOROVEI, C. 56. – Compuse: Viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe, mirositoare; crește prin păduri și tufișuri (Clematis Vitalba); viță-de-Canada = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunzele verzi (devenind de un roșu frumos toamna), cultivat ca plantă decorativă pentru a acoperi zidurile și gardurile (Vitis hederacea); viță sălbatică. II. 1. Șuviță de păr. Se uită-n oglindă, își ridică o viță de păr care-i atîrnă la ceafă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 89. Cu mînuțe albe, dulci, De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte. EMINESCU, O. I 42. Capul era dezbrăcat de păr și numai în vîrf vițe surii și strălucitoare se clătinați. RUSSO, O. 48. ♦ Fîșie îngustă, subțire. Răsuci țigara... scăpără și aprinse o viță de iască. SADOVEANU, P. S. 10. [Drumul] se ștergea ca o viță de fum. VLAHUȚĂ, N. 85. 2. Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se răsucește sau se împletește un obiect. V. coardă (III 3). Pînea... se preface în vițe groase ca degetul, din cari se împletesc covrigii. PAMFILE, CR. 5. Cu cămeșa de mătasă, Vițele-mpletite-n șase. ALECSANDRI, P. P. 105. 3. Descendent, urmaș, vlăstar, p. ext. neam; fig. soi, fel. Că-n peșteri adînci îl sileau pe brînci Boierii cei mari, viță de tîlhari, Aur să le scoată. DEȘLIU, M. 50. O viță lăpușnenească: feciorul lui Alexandru. HASDEU, R. V. 116. Ești tu... Viță de om pămîntean Sau vrun zmeu năzdrăvan? ALECSANDRI, P. I 97. Te cunoști de pe cosiță Că ești de-a maică-ta viță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. ◊ Loc. adj. De viță = a) de obîrșie boierească. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții mai de viță decît dînsul. CREANGĂ, P. 81. Parvenitul și ciocoiul voiesc numaidecît să fie de viță; își caută originea neamului în vreun cronicar. GHICA, S. 221. Mai de soi și mai de viță, nu ca tine-o rămășiță. POP.; b) rudă bună, de sînge. Balaban și cu Ioniță, Ce-i este nepot de viță Și fecior de Novăciță. POP. ♦ (Rar) Familie, totalitatea rudelor. Și ți-aș rupe inima, Și ție... Și la toată vița ta. POP.

viță s.f. I (bot.) 1 (adesea determ. prin „de-vie”) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă din care se dezvoltă mlădițe lungi și subțiri care se agață prin cîrcei, cu frunzele mari, crestate adînc, cu inflorescența în racem și cu fructele sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roșie etc., dispuse în ciorchine (Vitis vinifera); vie. Era afară sub o boltă de viță, și aștepta trăsura (GAL.). ◊ Viță sălbatică (sau de pădure) = arbust tîrîtor sau agățător, din familia vitaceelor, cu frunzele lobate, cu fructele mici, albastre-violacee, foarte acre (Vitis silvestris). Viță de munte = arbust din familia vitaceelor, de talie mijlocie, cu frunzele late, întregi, cu fructele negre-violacee, folosit și ca portaltoi (Vitis rupestris). Viță de Canada (sau sălbatică) = arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunzele verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Parthenocissus quinquefolia); vie sălbatică. ◊ expr. A lucra (pe cineva) în foi de viță = a unelti cu abilitate împotriva cuiva; a face cuiva rău cu multă abilitate. Lucrătură în foi de viță = uneltire abilă (împotriva cuiva); acțiune ostilă, răuvoitoare. ◊ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu florile albe, mirositoare (Clematis vitalba). 2 Fiecare dintre ramurile flexibile și subțiri ale viței; gener. curpen, vrej. Vițele gem, îndoite sub greutatea strugurilor (STANCU). 3 (pop.) Fiecare dintre ramificațiile lungi și subțiri ale unei rădăcini; rădăcină ramificată. II analog. 1 Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. Și-l lega strîns cot la cot... Cu frînghie de mătasă, Vițele-mpletite-n șase (ALECS.). 2 (pop.) Șuviță de păr. De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte (EMIN.). 3 (nav.) Parîmă de sîrmă. III fig. 1 Totalitatea descendenților care se succed în timp; descendență, filiație, genealogie. Tînărul avea viță și o avere uriașă. 2 Descendent, urmaș, vlăstar. Ioan Neculce, viță dinfamiliile cele mari a țîrei (KOGĂL.). 3 Origine nobilă. Această slujnică... era și viță de boier (ISP.). ◊ Loc.adj. De viță = a) nobil prin naștere; b) fig. de calitate superioară. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții, mai de viță decît dînsul? (CR.). 4 Origine etnică; naționalitate. Străinii știu astăzi și recunosc că noi sîntem de viță latină (MAIOR.). 5 Popor, neam, seminție. Cugetam că e din vița lui Arpad (EMIN.). • pl. -e. /lat. *viteam = vītis, -is.

ȚÎȚĂ, țîțe, s. f. 1. Mamelă. Puiul de lup, cînd dă de sînge, lasă țîța lupoaicei și e lup! DELAVRANCEA, O. II 116. Adormiți fiind purceii cu țîța în gură, voinicul băgă mîna binișor și apucă un purcel. ISPIRESCU, L. 129. M-oi întoarce la mama, ca să mai sug înc-o dată laptele cel de văpaie albă a țîțelor ei. EMINESCU, N. 24. Plumbul, intrînd subt țîța stîngă, a frînt o coastă. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ Loc. adv. (Popular, în legătură cu modul de a ține sau de a purta un sugaci) La țîță = la piept, la sîn, sugînd. Simion Lungu, beat-leucă, răzimat de un colț de masă, își înjura nevasta care stătea lîngă el, în picioare, cu un copilaș la țîță. REBREANU, I. 34. Se apropia Anghelina lui Nistor Mucenicu, desculță, cu un copil la țîță și altul, de vreo patru ani, de mînă. id. R. I 176. Pe coastele dealurilor se văd... femei rătăcind cu pruncii la țîță. RUSSO, O. 34. ◊ Copil de țîță v. copil (2). ◊ Loc. adj. (Despre o femeie) Cu țîță = care alăptează. Mama cu țîță să nu umble cu canforă... că pe urmă îi înțarcă țîța. ȘEZ. VI 59. ◊ Expr. A da țîță = a alăpta, a da să sugă. Dați-i nițică țîță băiatului meu... Hulpav, frate-meu se repede și suge. STANCU, D. 232. Copilul pînă nu plînge, mă-sa nu-i dă țîță. ȘEZ. I 218. (Despre o femeie) A avea țîță = a avea secrețiune suficientă de lapte pentru a-și alăpta copilul. (Atestat în forma țiță) Dar ai țiță de ajuns? CONTEMPORANUL, IV 390. 2. Compuse: (Bot.) țîța-caprei = a) barba-caprei, v. barbă; b) plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele alungite și cu florile galbene-aurii (Tragopogon orientalis); țîța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; țîța-vacii = a) varietate a viței de vie care produce struguri cu boabe cărnoase și alungite (Vitis); razachie; b) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; c) plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene așezate în umbelă la vîrful tulpinii (Primula elatior). 3. (Popular) Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. Vrei un ulcior cu țîță ori un ulcior cu flori de smalț albe pe burtă. STANCU, D. 43. 4. (Popular) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor; țîțînă (2).

molie sf [At: SIMIONESCU, F. R. 397 / A și: (reg) molie / V: (reg) mălie, moală, moale, moie, moi sm, mol sm, ~lă, ~le, moli sm, ~iu sm / Pl: ~ii / E: slv моль] 1 Specii de fluturi de noapte mici, ale căror larve atacă diferite produse animale sau vegetale Si: (reg) molete¹ (5), mustă, mușină, mușiniță (Ținea). 2 (Șîc ~-de-casă, reg, ~-subțirică, ~-de-straie, ~-de-lână, ~-de-cojoace, ~-de-piele) Insecta Tinea pellionella. 3 (Reg; șîc -vânătă) Insecta Tinea tapetiella. 4-5 (Reg; șîc ~-de-pene, ~-de-păr) Insecta Tineola biseliella și crinella). 6 (Pex) Larvă de molie (1). 7 (Dep; îla) Ros (sau mâncat) de ~ii Foarte bătrân, foarte vechi. 8 (Reg; îal) Cu obrazul ciupit de vărsat. 9 (Ent; reg; șîc ~a-pâinilor, ~-de-pâine, ~-de-bucate) Gărgăriță de bucate (Tinea granella). 10 (Fig; dep) Femeie rea, cicălitoare, îndărătnică. 11 (Fig; dep) Femeie înceată. 12 (Rar; dep) Persoană ipocrită. 13 (Ent; îc) ~-de-stup Găselniță (Galleria mellonella). 14 (Îc) ~ia-merelor Fluture mic ale cărui larve atacă merele și perele (Carpocapsa pomonella). 15 (Îc) ~ia-strugurilor Fluture ale cărui larve distrug florile și fructele viței-de-vie (Clysia ambiguella). 16 (Îc) ~ia-porumbului Fluture ale cărui larve atacă porumbul (Pyrausta nubilalis). 17 (Îc) ~ flocoasă Vierme care se naște și se dezvoltă pe frunzele arborilor, probabil larva fluturelui numit „ochiul-păunului”. 18 (Îc) ~ia-zidurilor sau ~ia-de-casă Mic crustaceu terestru cu corp oval-alungit, de culoare cenușie, cu șapte perechi de picioare, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius). 19 (Ent;îc) ~-de-câmp (sau ~-de-pământ) Ploșniță-de-câmp (Pentatoma baccarum). 20 (Ent; Buc) Câinele-babei (Oniscus asellus). 21 (Ent; Trs) Ochiul-păunului (Saturnia pyri). 22 (Ent; reg) Cantaridă (Lytta vesicatoria). corectat(ă)

MISTUI, mistui și mistuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele (prin organele digestive) în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. Nevasta zmăului celui mai tare au zis: cînd a trece el pe-acolo, eu am să-l înghit de viu și am să-l mistuiesc în mine o săptămînă întreagă. SBIERA, P. 105. Deși mînca foarte puțin, nu putea mistui nimic. NEGRUZZI, S. II 154. ◊ Fig. Vițele stăteau în aer... cu frunzele întinse în soare, gata să prefacă și să mistuie hrana. DUMITRIU, N. 249. ◊ Refl. pas. Racii greu se mistuiesc. CONTEMPORANUL, II 911. ♦ Fig. A primi ca bun, a suferi, a suporta. Feciorii de boieri nu putură mistui vorbele ciobănașului. ISPIRESCU, L. 247. Pesemne inima le spune că spînul nu le este văr și de aceea nu-l puteau mistui. CREANGĂ, P. 210. 2. Tranz. Fig. (Mai ales despre foc) A distruge, a nimici; a consuma. Toată noaptea spre sîmbătă cînd Amarei fu însîngerat de jocul flăcărilor ce mistuiau castelul Iuga. REBREANU, R. II 206. Focul somnoros mistuia, fumegînd, cel de pe urmă tăciune. HOGAȘ, M. N. 169. Spuie rîul cel oltean Și codrul călugărean Cîte lupte au privit, Cîte oști au mistuit, Cîte oase-au înălbit. ALECSANDRI, P. P. 214. ♦ A roade, a chinui, a istovi sufletește. Un foc ascuns și groaznic îl mistuie pe popa Tonea! GALACTION, O. I 172. Umilințele și rușinea îl mistuiau amarnic. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Visurile tale toate, ochiul tău atît de tristu-i, Cu-a lui umedă-adîncime toată mintea mea o mistui. EMINESCU, O. I 155. ◊ Absol. Călca în gerul aspru al iernii... cu mersul unui om în care s-a cuibărit o boală, mistuind deocamdată ascuns. C. PETRESCU, Î. II 151. ◊ Refl. Gogu Vlahopol se mistuia ca o fiară în cușcă. C. PETRESCU, S. 120. Se mistuia amarnic în necurmatu-i zbucium, se topea de pe picioare. VLAHUȚĂ, O. A. 141. 3. Refl. (Regional) A dispărea, a se face nevăzut, a pieri. Două umbre omenești se depărtară în fugă, mistuindu-se în întuneric spre pădure. SADOVEANU, B. 103. Bătrînul se desprinsese dintre oameni pe nebăgate în seamă și se mistuise într-o porumbiște. POPA, V. 110. În o clipă, dispăru și se mistui, ca înghițită de privazul întunecos al unei uși întredeschise. HOGAȘ, M. N. 16. ♦ A se ascunde. [Pupăza] sărmana, se vede că se mistuise de frica mea prin cotloanele scorburii. CREANGĂ, O. A. 59. ♦ Tranz. (Rar) A face ca ceva să nu se mai vadă, să dispară. Banul luci numai o clipă și bătrîna îl mistui în gheara ei. SADOVEANU, O. VII 54.

MOLIE s. f. 1. Nume generic dat mai multor specii de fluturi de noapte mici, ale căror larve atacă diferite, produse animale sau vegetale; (regional) molete¹ (5), muștă, mușină (3), mușiniță (3): a) (și în sintagmele molie de casă, SIMIONESCU, F. R. 397, regional, molie subțirică, destraie, de lînă, de cojoace, de piele, MARIAN, INS. 301) ( ținea pellionella); b) (regional și în sintagma molie vînătă, MARIAN, INS. 301) ( ținea tapetiella); (regional și în sintagmele molie de pene, molie de păr, id. ib. 302) (ținea sau Tineola biseliella și crinella); p. e x t. larvele acestor fluturi. Bogătatea voastră putredi și veșmentele voastre moliile mîncară-le. COD. VOR. 132/9. [Hainele] le mănîncă moliile. VARLAAM, C. 407. Nu ascundereți vistiiariul vostru pre pămînt, unde rugina și moliile o pierd (a. 1644). GCR I, 112/9, cf. 341/11. Bogățiia voastră au putredit și, hainele voastre moliile au mîncai. CHEIA ÎN. 10^r/19. Nu adunareți voao comoară pre pămînt unde moliile și rugina o strică. N. TEST. (1648), 8^v/10. Așa-i deșert omul ca o haină slabă, Stricată de molii. DOSOFTEI, PS. 131/6. Pagubă că hrisovul acesta e mîncat de molii. ȘINCAI, HR. I, 330/14. Hîrțoagă de molii acum toată roasă Ce Sofronie o scrisă românește. BUDAI-DELEANU, T. V. 30. Cărții vechi, roase de molii. . . l-am deschis unsele pagini. EMINESCU, O. IV, 191. Urmărea . . . înaripata molie, care nălucește arar în aer. ANGHEL, PR. 4. Moliile care rod lînețurile. PAMFILE, S. V. 97, cf. 96. Mînca-ț-ar, turcuț, mînca, Moliile perinile Și pt'ita mucedzîtu. ȚIPLEA, P. P. 25. Ardă-le-ar focu di molii, cî mi-o mîncat cojocu. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Parcă-i molie de gheme, se spune despre o persoană care umblă sau care lucrează încet. Cf. ZANNE, P. III, 166. L-a băgat mumâ-sa in ladă și l-au mîncat moliile, se spune despre cei care au obrazul ciupit de vărsat. Cf. id. ib. I, 555. ◊ (Glumeț, în imprecații) Mînca-te-ar moliile, că poznaș. . . mai ești ! MARIAN, INS. 304. ◊ E x p r. Ros (sau mîncat) de molii = (depreciativ) foarte bătrîn, foarte vechi. Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii, Confundam pe bietul dascăl cu un crai mîncat de molii. EMINESCU, O. I, 140; b) (regional) cu obrazul ciupit de vărsat. Cf. MARIAN, INS. 304. ♦ (Regional; și în sintagmele molia pîinilor. CUPARENCU, V. 45, molie de pîine. MARIAN, INS. 302. molie de bucate, id. ib., PĂCALĂ, M. R. 33) Gărgăriță (de bucate) (Tinea granella). Cf. CUPARENCU, V. 45, MARIAN, INS. 302, PĂCALĂ, M. R. 33. 2. F i g. Epitet pentru o femeie rea, cicălitoare, îndărătnică; epitet pentru o femeie înceată. Cf. I. CR. IV, 159. Cu o molie ca ea, nu faci treabă. Com. din PIATRA NEAMȚ. ♦ (Rar) Epitet pentru o persoană ipocrită. Cf. SCRIBAN, D. 3. C o m p u s e: molia-albinelor sau molie-de-albine, molie-de- stup = găselniță (Galleria mellonella). Unul din mulțimea acestor dușmani e și găselnița. . . numită încă și molia-albinelor sau molia-de-albine. MARIAN, INS. 295, cf. SIMIONESCU, F. R. 401, CHEST. VI 14/3; molia-merelor = fluture mic ale cărui larve (v. vierme-de-mere) atacă merele și perele (Carpocapsa pomonella). Molia-merelor. . . își depune ouăle sale pe fructele cele tinere ale merilor și ale perilor. MARIAN, INS. 297, cf. PĂCALĂ, M. R. 33; molia-strugurilor = fluture ale cărui larve distrug florile și frucțele viței-de-vie (Clysia ambiguella). Cf. DM; molia-porumbului = fluture ale cărui larve atacă porumbul (Pyrausta nubilalis). Cf. DM, DER; molie-flocoasă = vierme care se naște și se dezvoltă pe frunzele arborilor, probabil larva fluturelui numit ochiul-păunului. Cf. H II 220; molia-zidurilor sau molia-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval-alungit, de culoare cenușie, cu șapte perechi de picioare, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius). Cf. SIMIONESCU, F. R. 430, DER; molie-de-cîmp (sau molie-de-pămînt) = ploșnită-de-cîmp (Pentatoma baccarum). Cf. ALR I 1 899/156, 675, 677. 4. (Prin Bucov.) Cîinele-babei (Oniscus asellus). Cf. MARIAN, INS. 277. 5. (Prin Transilv.) Ochiui-păunului (Saturnia pyri). Cf. ALR SN III h 744. 6. (Regional) Cantaridă (Lytta vesicatorid) (Covasna). ALR II 6 549/192. – Accentuat și: (regional) molie. ALR I 1 902/320, 333. – Pl.: molii. – Și: (regional) moli (ALR I 1 764/363, 770, 815, 816, 860, 890, 960, 1 902/9), móliu (ib. 1 764/926), mol (ib. 1 764/1, 9, 136, 808, 842, 878, 896, 898, 900, 1 902/1, 12) s. m., mólă (ib. 1 764/24, 35, 56, 79, 107, 112, 178, 253, 1 902/24, 28, 30, 35, 77, 79, 112, 125, 144, 259), móle (ib. 1 764, 1 902), moálă (ib. 1 764/125, 850), moăle (ib. 1 764/160, 174, 578, 885) s. f., moi (ib. 1 764/870, 887) s. n., móie (ib. 1 764/231, 1 902/231), mălie (ib. 1 764/308) s. f. Din v. sl. моль.

țâță^[1] sf [At: PSALT. HUR. 17r/10 / V: (îrg) țiță, (reg) țâț sn (Pl: ~uri) / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: ml titia] 1 (Pop) Organ al secreției lactate la femei sau la unele animale mamifere femele Si: mamelă, sân, piept. 2 (Pop; prc) Mamelon. 3 (Pop; spc) Fiecare dintre prelungirile ugerului la animalele femele mulgătoare, prin care se scurge laptele. 4 (Pop; pex) Lapte secretat de țâță (3). 5 (Pop; d. copii; îla) De (sau, reg, la, de la ) ~ (sau ~țe) Sugar. 6 (Pop; îlav) La ~ La piept. 7 (Pop; d. o femeie; îla) Cu ~ Care alăpteză. 8 (Pop; îe) A da ~ A alăpta. 9 (Pop; d. o femeie; îe) A avea ~ A avea suficient lapte pentru a-și alăpta copilul. 10 (Pop; d. o femeie; îe) A-i pieri ~ța A nu mai putea alăpta. 11 (Pop; d. copii; îe) A-i fi de ~ A dori să sugă. 12 (Pop; îe) A secat ~ța caprei A se termina cu foloasele ușor obținute. 13 (Pop; îe) A fi cum îi ~ța A fi bun. 14 (Pop; îe) (A fi) ca copilul cu două ~țe A trăi în belșug. 15 (Pop; îe) (A fi) ca un copil cu ~ța în gură (sau ca un copil la ~) (A fi) fericit. 16 (Pop; îe) Parcă tot suge la ~ Se spune despre un om prost, fără judecată. 17 (Pop; în credințele populare; îe) (A fi) întors de la ~ Se spune despre un copil care, deși a fost înțărcat, este alăptat din nou și care, la maturitate, devine o piază rea pentru semenii săi. 18 (Pop; îc) ~ța-vacii, (reg) ~ța-oii, ~ța-caprei Soi românesc de viță de vie care produce struguri (de masă) cu boabe mari, albe, roșii sau negre, lunguiețe și foarte cărnoase Si: razachie. 19 (Pop; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (18)-vacii Si: razachie. 20 (Bot; reg; îac) Ciuboțica-cucului (Primula veris, officinalis și elatior). 21 (Reg; îc) ~ța-vacii Nume dat unei varietăți de pere nedefinite mai îndeaproape. 22 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopogon dubius). 23 (Bot; reg; îac) Cupa-oii (Campanula patula). 24 (Bot; reg; îac) Coada-cocoșului (Polygonatum multiflorum). 25 (Bot; reg; îac) Lupoaie (Orobanche purpurea). 26 (Bot; reg; îac) Mierea-ursului (Pulmonaria rubra). 27 (Bot; reg; îac) Ochii-broaștei (Primula farinosa). 28 (Bot; reg; îac) Numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. 29 (Bot; reg; îac) Numele unei ciuperci comestibile, de culoare albă, cu piciorul scurt și pălăria de formă lunguiață și care crește prin locuri nisipoase. 30 (Bot; reg; îc) ~ța-vacii, ~ța-oii Degetar (Digitalis grandiflora). 31 (Bot; reg; îc) ~ța-oii Plantă erbacee perenă, înaltă până la 70 de cm, în partea superioară lânoasă, cu frunze lanceolate și cu flori ca un degetar, de culoare albă-gălbuie, folosită ca plantă medicinală Si: degetar lânos (Digitalis lanata). 32 (Bot; Mol; îac) Degețel-roșu (Digitalis purpurea). 33 (Bot; reg; îac) Mierea-ursului (Pulmonaria angustifolia, Pulmonaria officinalis). 34 (Bot; reg; îac) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape. 35 (Bot; reg; îac) Nume dat unei specii de plante din familia campanulaceelor. 36 (Bot; reg; îc) ~ța-oii, ~ța-oilor Floarea trifoiului Si: arnică (Arnica montana). 37 (Bot; reg; îc) ~ța-caprei Nume dat unei varietăți de prune nedefinite mai îndeaproape. 38 (Bot; reg; îac) Barba-caprei (Tragopon dubius, pratensis și orientalis). 39 (Bot; reg; îac) Surguci (Consolida ajacis). 40 (Bot; reg; îac) Curpen de munte (Clematis alpina). 41 (Bot; reg; îae) Caprifoi (Lonicera caprifolium). 42 (Bot; reg; îac) Numele unei ciuperci de culoare galbenă, care crește prin păduri, pe tmnehiurile de brad (Clavaria viscosa). 43 (Reg; îac) Roșcovă. 44 (Reg; îac) Numele unui soi de prune nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) ~ța-pisicii Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, de culoare neagră, brumate, lunguiețe și cu pielița subțire. 46 (Reg; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (45)-pisicii. 47 (Olt; îc) ~ța-iepurelui Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe de mărime mijlocie, lunguiețe și de culoare neagră. 48 (Olt; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (47)-iepurelui. 49 (Ban; îc) ~ța-fetei Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, lunguiețe și de culoare albă. 50 (Ban; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (49)-fetei. 51 (Trs; Mar; îc) ~ța-viei Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe mărunte, alungite și de culoare albă-verzuie. 52 (Trs; Mar; îac) Strugure produs de vița de vie țâța (51)-viei. 53 (Bot; reg; îc) ~ța-cățelii Alior (Euphorbia). 54 (Bot; reg; îc) ~ța-mielului Urechelniță (Sempervivum tectorum). 55 (Buc; îc) ~ța-fiului Plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii Si: răculeț (Polygonum bistorta). 56 (Mun; îc) ~ța-cucoanei Numele unei flori de grădină nedefinite mai îndeaproape. 57 (Pop; șîs strugure țâță, poamă țâță) Soi de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, de obicei mari, cu pielița subțire, brumată, de culoare albă, neagră sau roșie. 58 (Pop; șîs strugure țâță, poamă țâță) Strugure produs de vița de vie țâță (57). 59 (Olt) Ardei iute Si: (reg) țâțoc (2) (Capsicum annuum). 60 (Îvp) Organ atrofiat funcțional și fizic la masculi Si: mamelă. 61 (Mol; îc) ~ța-cățelii, ~-de-cățea Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori) Si: (pop) uimă. 62 (Mol; îc) ~ța-cățelii Furuncul. 63 (Pop) Parte mai strâmtă în formă de cioc, de la gura unui vas prin care se toarnă, se scurge sau se bea un lichid Si: gurgui (1), țâțână (19), țuțuroi (6). 64 Proeminență în formă de mamelon de pe toarta unui urcior, prin care se bea apă Si: țâțână (20), țuțuroi (5), (reg) țuțurcă. 65 (Reg) Deschizătură în capacul doniței sau al altui vas din doage de lemn cu care se transportă apa la câmp. 66 (Reg; îf țâț) Vas de mici dimensiuni în care se păstrează apa de băut (pentru copii). 67 (Reg; îaf) Bucată mică de lemn rotunjită în partea de deasupra, folosită în loc de minge într-un joc de copii. 68 Jgheab prin care curge mustul de la teasc. 69 (Trs) Parte a sobei sau a vetrei prin care iese fumul. 70 (Reg) Partea de la marginea unei pâini formată din aluatul scurs în timpul coacerii Si: răsunoi. 71 (Reg) Ridicătură de pământ Si: movilă. 72 (Îrg) Țâțână (18). corectat(ă)

vie s.f. 1 (bot.) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă, din care se dezvoltă mlădițe lungi și subțiri care se agață prin cîrcei, cu frunzele mari, lobate, cu inflorescența în racem și cu fructele sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roșie etc., dispuse în ciorchini (Vitis vinifera); viță. ◊ Poamă de vie (sau din vie) = strugure. Vie sălbatică (sau bolundă) = viță de Canada (Parthenocissus quinque- folia). 2 Teren plantat cu viță-de-vie; plantație de viță-de-vie. E un vin din viile noastre (ARGH.). ◊ Fig. (bis.) Să ne nevoim în via lu Hristos să lucrăm (COR.). • pl. vii. g.-d. -iei. și (înv., reg.) vine s.f. /lat. vīneam.

NOD s. n. I. 1. Loc unde se leagă două fire, două fîșii de pînză, două sfori etc. ca să țină strîns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fîșii de pînză etc. unde s-a făcut un ochi, prin care s-a trecut unul din capete și s-a strîns tare; legătură obținută astfel. cf. anon. car. Fără nod. lex. mars. 202. Ai noștri tineri la Paris învață La gît cravata cum se leagă, nodul. eminescu, o. iv., 252. Cînd să strîngă nodul, pîc! se rupse ața. ispirescu, l. 55. Pe masă văzu o pîine de mălai abia începută, o bucată zdravănă de slănină groasă și niște sare pisată într-un nod de pînzătură. rebreanu, i. 201. L-am legat cu trei noduri, din superstiție. c. petrescu, c. v. 149, cf. id. a. r. 194. Își relua monoclul și-și pipăia nodul cravatei. teodoreanu, m. ii, 19. Pregătește ața ceruită și începe să coase. Da el uitase să facă nod la ață. sadoveanu, e. 112. Năvodul fusese urzit nod cu nod, ochi cu ochi de singurele mîini ale pescarului îndrăzneț. arghezi, c. j.165, cf. id. s. p. 23, 128. Pe patul lor lat... văzu o bocceluță neagră, strînsă bine cu un nod. barbu, ș. n. 94. [La rană se pune] legătură cu nod de funie ars, pisat și amestecat cu grăsime. pamfile, b. 57, cf. alr ii 5 759/2, 47, 64, 102, 172, 228,316, 334, 414, 531, 605, 723, 812, 833, 876, 928, 987. Ața lungă face noduri. zanne, p. iii, 9. Am un nod, Nu-l pot zvîrli în pod (Fulgerul). sadoveanu, p. c. 5. ◊ (Cu determinări care arată felul legăturii) Nod pescăresc. atila, p. 34. Nod în laț. id. ib. ◊ (Ca termen de comparație) Un copil cît nodul. ciaușanu, gl. ◊ Loc. adj. În noduri = încîlcit. O, tu crai cu barba-n noduri ca și cîlții cînd nu-i perii. eminescu, o. i, 83. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgîrcit. Lega paraua cu zece noduri și tremura după Ban. creangă, p. 3. ◊ (Adverbial) Un vînăt giulgiu se-ncheie nod Pe umerele goale. eminescu, o. i, 170. (Expr.) A lega pe cineva nod = a lega pe cineva foarte strîns, a lega fedeleș. După ce a curățit și păreții de arme, îl leagă nod, îl vîră sub pat ca pe un ghem. adam, r. 188, cf. dr. iv, 734. 2. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. Ce viteză avem, căpitane? – Cred că 20 de noduri pe oră! sebastian, t. 94. În navigație se ia ca unitate de viteză nodul = 1 milă marină/oră. marian-țițeica, Fiz. i, 13. II. P. anal. (Domină ideea formei oarecum rotunde și îngroșate) 1. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer; ochi, ciot. Un lemn gros avea de toate părțile noduri. mineiul (1776), 79^rl/13. Ramurele ceale de împlîntat se cioplesc tocma pre lîngă nod din gios. economia, 129/27. Via în pămîntul negru scoate viță lungă, cu nodurile departe. i. ionescu, p. 245. Natura și i-a gîndit de sigur pe toți [copacii] crescuți drepți, fără noduri, mușchi și strîmbături. f (1897), 254, cf. c. petrescu, r. dr. 151. Se cunoaște că grîul este în pîrgă... paiul și spicul sînt galbene, uscate... pe deasupra nodurilor (de pe pai) se mai văd doar urme de verdeață. ion botez, str. 6. Nu-i ușor să găsești un stejar și drept și fără noduri și atît de lung. tudoran, p. 105. ◊ Expr. A da în noduri = (despre cereale) a crește, a se dezvolta. Sămănăturile încep să deie în noduri. pamfile, a. r. 93. A căuta (sau a găsi cuiva) nod (sau, rar, noduri) în papură = a căuta (sau a găsi) cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sînt; a căuta princină de învinuire, a învinovăți pe nedrept, (regional) a căuta cuiva păcate în mîndălaci. Căuta nod în papură lui Mihai. ispirescu, m. v. 57. Îi căta, curat, nod în papură. contemporanul, Vj, 103. Caută nod în papură (pricină). pamfile, j. ii, 157. Ce tot îi cauți băiatului nod în papură? stancu, r. a. iv, 101. Își vîrî nasul pretutindeni, părînd că este hotărît să găsească nod în papură. tudoran, p. 195. A început... să spună... că îi căutăm nod în papură. preda, d. 112. Găsesc obiecții, noduri în papură, noilor încercări. t ianuarie 1962, 39. ♦ Porțiune mică, rotundă, cu o structură mai compactă, într-o bucată de lemn, într-o scîndură, reprezentînd locul de ramificație a crengilor pe trunchi. Începu să numere fibrele mesei de stejar în fața căreia sta, urmărindu-le cum șerpuiesc ocolind nodurile. ardeleanu, u. d. 24. Un om umbla să bage-n casă O scîndură de brad, cam noduroasă. Nu-i vorba că-avea noduri, dar tocmai ca să-ajungă, El scîndură aleasă și-o alesese lungă. arghezi, s. p. 31. ◊ Fig. Ai voit să potrivești cu rindeaua ta... nodurile și scrijiliturile blestematei trupini sociale. v. rom. ianuarie 1954, 196. 2. (Învechit și popular) Încheietură, articulație; p. ext. (învechit) membru (2); p. gener. (învechit) fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă, (învechit și popular) mădular (1). Iaste un trup și are multe nodure, că toate nodurele sînt un trup. coresi, l. 321/17, cf. 263/6, 430/20. Măreț, adînc și luciu călătorește Rinul... Ca un balaur verde ce mișcă-a sale noduri. alecsandri, p. iii, 134. Nodul mîinii. alr i 1 759/695. Nodurile piciorului. alr ii/i h 76/836, cf. h 76. Nodul deștului. alr ii/i mn 30, 2 178/762, cf. alrm ii/i h 98. ♦ (Prin Ban.) Gleznă. pușcariu,l. r. i, 197. ♦ (Prin vestul Transilv.) Fiecare dintre cele două oase rotunde de la gleznă; (popular) ouăle picioarelor, (regional) nodeu (2). cf. teaha, c. n. 246. 3. (În sintagmele) Nod vital = punct situat pe al patrulea ventricul cerebral, de care depind mișcările respiratorii (și a cărui rupere are ca urmare moartea imediată). cf. enc. rom., der. (Popular) Nodul gîtului (sau gîtlejului, beregatei, grumazului, de la grumaz) = mărul² lui Adam. O suferință îndelungată la nodul gîtlejului îi grăbi moartea. sbiera, f. s. 238. Rezemat cu ceafa în perete și lăsînd să se vadă în gulerul prea larg nodul beregatei. c. petrescu,c. v. 28. Nodul gîtului i se ridica și scobora în scobitura gulerului larg. brăescu, a. 55. Nodu de la grumaz. alr ii 6 948/53, cf. a ii 8. Nodul curului = coccis. cf. alexi, w., pamfile, j. i, 128. (Eliptic) Tata se suie-n pod Și mama l-apucă de nod (Cumpăna fîntînii). șez. iv, 101. 4. Umflătură, tumoare, nodul (1), nodozitate (2), gîlcă rezultată dintr-o stare patologică ; p. ext. bătătură. Înțepăturile țînțarilor care... ne îmbobocesc pielea în blînde sau noduri cît nuca. atila, p. 85. Această boală face noduri (niște bube mici), mai ales de-a lungul șirei spinării. stoica, vîn. 129. Nodul din sînul sting era acum cît o corcodușă de mare și lipit de piele. camil petrescu, o. ii, 302. A făcut noduri la genunchi... bătînd mătănii. stancu, r. a. iii, 335. 5. (Regional) Cocoloș, bucată de mămăligă sau de aluat. cf. viciu, gl. Bucăți de aluat tăiate dintr-o pătură mai moale, sucită, după ce a fost unsă cu „sfărmuri” de pîne prăjite în unsoare, cu ceapă și paprică. Se fac mai multe „noduri”, bucăți. Se fierb și se gătesc cu găluște sau tăieței. pribeagul, p. r. 77. 6. (Regional) Măciulie (I 1). Loveaște în nodul măciucii, unde era întărit cu fier. beldiman, n. p. i,122/14. Îl apucai de nod și-l aruncai în pod (Usturoiul). gorovei, c. 383. ♦ Măsea (II 1 g). cf. PAMFILE, I. C. 134. 7. Fig. (Adesea determinat prin „în gît”, „în gîtlej”, „în piept”) Senzație de înecăciune, de sufocare a celui cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. Dac-am văzut-o plîngînd... mi-o venit noduri în gît și-am început și eu a plînge. alecsandri, ap. tdrg. Un nod de amărăciune i se sui în gît, iar lacrimile îi umplură ochii. d. zamfirescu, a. 21. Pieptul i se umplea de un nod de durere, ce-l îneca. id. t. s.16. Ah! bădie, tare sînt nefericită... Și nodul lacrimilor îi tăie glasul. hogaș, m. n. 26. Lui Gheorghe i se părea că un nod îi înecă suflarea. bujor, s. 62, cf. 32. I se urca un nod greu în piept, gata-gata să-l sugrume. rebreanu, nuv. 309. Mi se așază... un nod în gît și nu mai pot să vorbesc. sahia, n. 50. Simt o gîdilătură în furca pieptului și un nod care se ridică înfigîndu-se în gîtlej. bart, s. m. 17. Tuși, ca să scape de nodul amar care-i strîngea gîtul. camilar, n. i, 184. Se zvîrcoli scurt, luptînd împotriva nodului care-i sugruma răsuflarea. t. popovici, se. 137. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) (și în forma a înghiți nodul) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a spune nimic). Miniștrii mai vechi aveau să înghită multe noduri. barițiu, p. a. iii, 9. Între alte vorbe iară îi mai zise. Craiul și aceasta o-nghiți cu noduri. pann, p. v. i, 8/21. Moartea atunci, înghițind noduri, pornește prin dumbrăvi, lunci și huceaguri, supărată ca vai de capul ei. creangă, p. 316, cf. 38. Își înghiți cu noduri tot pomelnicul celorlalte dobitoace domestice și sălbatice, pe care le-ar mai fi avut de înșirat. c. petrescu, a. r. 19. Mitru înghiți cîteva noduri de sfială. t. popovici, se. 150. Înghite la noduri cît pumnul Și sufere în nas fumul. zanne, p. iii, 583; b) a mînca în silă, cu mare greutate, din cauza unei supărări, neplăceri etc. La prînzul mic înghite La noduri seci in dar. f (1900), 553. Tăcut, am înghițit mîncarea cu noduri. stan cu, r. a. v, 323. A merge sau a se duce, a aluneca (pe gît) cu noduri = (despre mîncare) a aluneca foarte greu pe gît, a fi mîncată cu greutate (din cauza unei supărări, emoții, iritații). Tot boul mi l-a mîncat Și la coadă s-a-necat. I s-a dus pe gît cu noduri. pann, p. v. ii, 29/2. Mîncarea, băutura merg tot timpul cu noduri. pas, z. iii, 280. (Regional) A trăi cu noduri fripte = a nu avea ce mînca, a muri de foame. Trăia tot cu noduri fripte învăluite cu răbdări prăjite. reteganul, p. i, 59. A-i sta nod sau ghem (în capul pieptului) = a se scîrbi, a se îngrețoșa (de o mîncare, de oameni etc.). cf. Mat. dialect, i, 232. III. P. anal. (Domină ideea legăturii, a unirii) 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Loc de intersecție a două sau mai multe căi de comunicație (șosele, căi ferate etc.). Aviația acordă o deosebită atenție căilor și nodurilor de comunicație. scînteia, 1952, nr. 2 394, cf. 2 385. Stații și noduri de cale ferată. lupta de clasă, 1961, nr. 5, 35. Nod rutier. der. 2. (Loc de) legătură a două sau mai multe elemente ale unui mecanism, ale unui obiect etc. cf. dl, DM, der. 3. (Geom.) Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. cf. dl, dm, ltr^2. 4. (Fiz.) Domeniu dintr-un cîmp de unde staționare în care, datorită interferenței, una dintre mărimile periodic variabile ale cîmpului are mereu o valoare nulă. cf. der. 5. (Astron.) Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. cf. culianu, c. 270, 271, romaNESCU, ZEȚ. 66, MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. II, 22, 25. 6. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. O altă trăsătură caracteristică a acestor munți este prezența unor noduri orografice din care se desfac culmi în evantai. mg i, 214. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic care înglobează o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente (barajul, lacul de acumulare etc.). cf. ltr², der. 7. fig. (Rar) Adunare mare de oameni, de obiecte etc.; aglomerație. O oficialitate de pripas s-a năpustit asupra nodurilor de sate românești din provinciile de peste munți. călinescu, e. 64. 8. Fig. (Învechit) Legătură (de prietenie), relații între două sau mai multe persoane. Din minutul acela dragostea cea prietenească îi uneaște cu nodul acela. heldiman, n. p. i, 145/13. Mai lesne iadul cu cerul vor putea a se uni Decît prin oricare noduri noi a ne-nprieteni. heliade, o. i, 423. Pre noduri care sînt mai dulci, te jur fără ispravă. i. văcărescul, p. 285/7, cf. conachi, p. 294. ♦ Căsătorie. Vecia soroc pun La nodu lor cel sfînt. i. văcărescul, p. 101/28. Venise... cu jertvă să-ntărească sfîntul nod. pann, e. v, 80/8. 9. Numele unui dans popular nedefinit mai de aproape; melodie după care se execută acest dans. cf. varone, d. 119. IV. P. anal. Fig. (Predomină dimensiunea redusă) Copil mic. cf. ddrf, barcianu, dr. vii, 395. Trei băiețași, trei noduri, intră în casă. stancu, r. a. i, 14. v. Fig. (Predomină ideea dificultății pe care o reprezintă desfacerea unui nod I 1) 1. Încurcătură; dificultate, greutate (care trebuie învinsă). Ceale mai clinciuroase a lucrurilor noduri pătrund și din încîlcitură le descurcă. cantemir, IST. 146. Ce bine ar fi rezultat... dacă astăzi... am fi avut dinaintea noastră două proiecte menite a dezlega nodul! kogălniceanu, s. a. 117. Sofronie: – Aici e un nod al chestiunii. raranga, i. 209. ◊ Nod gordian = problemă, încurcătură, dificultate mare, greu sau cu neputință de rezolvat. Nodul gordian al ortografiei române. maiorescu, cr. iii, 321. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi altă soluție. cf. dl. (Regional) A da de nod = a se afla, la un moment dat, în fața unei mari dificultăți; a da de greu. cf. zanne, p. v, 450, vi, 156, ciaușanu, gl. (Regional) A-i da (cuiva) necazul de nod = a-l copleși (pe cineva) necazurile. Îi dă necazul de nod. pann, p. v. i, 146/24. 2. Punct, moment culminant în desfășurarea conflictului unei acțiuni dramatice, a unei piese de teatru, poeme etc. Chemați un zeu liberator cînd nodul demn va fi De dînsul și pe scenă trei persoane vor vorbi. ollănescu, h. a. p. 24. 3. Punct, sursă, izvor esențial, principal de unde pornește sau de care depinde soluționarea unei probleme sau a unei acțiuni. Enigma... e lesne de dezlegat și nodul dezlegării este acesta. f (1897), 203. Germania era pe timpul acela nodul contradicțiilor europene. contemp. 1949, nr. 158, 2/1. Atenția întregii lumi se afla atunci îndreptată spre Stalingrad. Acolo era nodul războiului. Acolo se făurea viitorul. stancu, u.r.s.s. 177. – pl.: noduri și (învechit) nodure. – lat. nodus.

CĂPUȘĂ sf. 1 🐙 Mică insectă fără aripi, ce seamănă cu un păianjen, care trăește ca parazit în lîna oilor, în pielea cărora se înfige și le suge sîngele; numită și „acăriță” sau „mielăriță” (Melophagus ovinus) (🖼 874) ¶ 2 🌿 Plantă ierboasă cu frunze mari strălucitoare, originară din Africa unde poate ajunge la o înălțime de 10-12 metri; din semințele ei se extrage oleul de ricin, întrebuințat în medicină ca purgativ (Ricinus communis) (🖼 875) ¶ 3 🌿 Mugur, vlăstar de viță de vie [comp. alb. kăpušă, blg. kápušŭ].

CURPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței de vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen.

CURPEN, curpeni, s. m. 1. Mlădiță lungă și subțire a viței-de-vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramură tânără și flexibilă. 2. Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. kurpen.

CÎRNIT, cîrniluri, s. n. Tăiere a vîrfurilor lăstarilor tineri purtători de rod (la vița de vie și la bumbac) pentru a favoriza creșterea fructelor. V. ciupit. Lucrările de întreținere a culturilor de bumbac... în perioada de fructificare, ciupitul și cirnitul... SCÎNTEIA, 1953, nr. 2655. ♦ Ruperea inflorescenței de la planta de tutun, pentru a se obține o recoltă de frunze mai mare și mai bună.

MLAJĂ, mlăji, s. f. 1. Arbust cu ramurile flexibile, cenușii sau verzi, cu frunzele lanceolate, puțin ondulate și acoperite cu peri mătăsoși, care crește mai ales pe malurile și pe prundișurile râurilor (Salix viminalis). ♦ Răchită. 2. Ramură tânără de mlajă (1) sau, p. gener., de salcie, de tei etc., tăiată din plantă și întrebuințată la împletitul coșurilor, la legatul viței-de-vie etc. – Refăcut din mladă.

MLAJĂ, mlăji, s. f. 1. Arbust cu ramurile flexibile, cenușii sau verzi, cu frunzele lanceolate, puțin ondulate și acoperite cu peri mătăsoși, care crește mai ales pe malurile și pe prundișurile râurilor (Salix viminalis). ♦ Răchită. 2. Ramură tânără de mlajă (1) sau, p. gener., de salcie, de tei etc., tăiată din plantă și întrebuințată la împletitul coșurilor, al leselor etc. sau la legatul viței de vie. – Refăcut din mladă.

păduche sm [At: HERODOT (1645), 105 / Pl: ~chi / E: ml peduculus] 1 (La om; șîc) ~-de-cap Insectă de circa 2 mm lungime, cu corpul oval-alungit, de culoare cenușie, cu marginile mai întunecate și cu numeroși peri, care trăiește pe pielea și în părul omului, depunând ouă, numite lindini, care se lipesc de firele de păr, și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) mișcoace, mișcoi, nicoreț¹, păducheare (1) (Pediculus capitis). 2 (Șîc) ~-de-cămașă, ~-de-corp, ~-de-haine, ~-de-rufe, ~-de-straie Insectă lungă de circa 3 mm, cu corpul oval-alungit, de culoare albă-cenușie, cu un punct negru pe spate și cu peri puțini, care trăiește și își depune ouăle în încrețiturile hainelor omului și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) păducheare (2) (Pediculus vestimenti sau corporis). 3 (La om; șîc) ~-lat Insectă lungă de circa 1,5 mm, cu corpul lat, de culoare albicioasă sau galbenă, care stă nemișcată înfigându-și adânc capul în pielea de la rădăcina părului din regiunea pubiană, uneori și în regiunea axilară Si: (reg) păducheare (3) (Phthirius pubis sau inguinalis). 4 (La om; șîc) ~-de-piele Insectă mică ce se înmulțește foarte repede, răspândindu-se mult pe întreg corpul Si: (reg) păducheare (4) (Pediculus tabescentium). 5 (Îe) Nu mi-i ciudă că trece ~ pe iarbă, dar mi-i ciudă că face cărare Se spune despre un lucru care e supărător nu atât pentru ceea ce reprezintă el, cât mai ales pentru marea lui frecvență. 6 (Îe) Caută ~i în capul altuia Se preocupă de defectele altuia, fară să-și vadă propriile lipsuri. 7 (Îe) Are ~i în loc de bani Este complet lipsit de mijloace de trai. 8 (Îs) Az, buche și-un ~ Se spune despre cineva care nu știe carte. 9 (Îe) A ieși ca ~le (în frunte sau înainte) A căuta să se pună în evidență. 10 (Îae) A apărea la timpul și la momentul nepotrivit, a stingheri. 11 (Îls) ~ leșinat Om lacom, apucător. 12 (Îal) Om foarte slab și lihnit de foame. 13 Om care parazitează pe alții. 14 (Șîc) ~-de-vită Mică insectă parazită care trăiește mai ales pe vitele rău întreținute Si: (reg) hâră (Pediculus vituli). 15 (Șîc) ~-de-bou Insectă parazită care trăiește pe vitele cornute (Haematopinus eurysternus). 16 (Șîc) ~-de-porc Insectă parazită care trăiește pe porci (Haematopinus suis). 17 (Șîc) ~-de-câine, ~-câinesc Insectă parazită care se prinde de firele de păr din blana câinelui (Haematopinus piliferus). 18 (Șîc) ~-de-găină Parazit din familia arahnidelor, de dimensiuni foarte mici, care trăiește pe găini (Dermanysus avium). 19 (Șîc) ~le-crapului Crustaceu mărunt care trăiește ca parazit pe crap, prinzându-se de solzii acestuia cu ajutoml a două ventuze (Argulus foliaceus). 20 (Șîc) ~le-albineIor Insectă foarte mică, de culoare roșie-întunecată, acoperită de perișori negri, care se lipește de perii albinelor, mai ales ai trântorilor și ai mătcii (Braula coeca). 21 (Zlg; pop) Căpușă la oi (Ixodes ricinus). 22 Insecte parazite pe frunzele pomilor sau ale altor plante, și care se hrănesc cu sucul acestora Vz mușiță. 23 (Îc) ~-țestos Insectă parazită, de formă variată, caracterizată prin însușirea de a secreta o ceară care formează un scut protector solzos unde sunt adăpostite ouăle și, mai târziu, adulții, și care aduce prejudicii arborilor fructiferi, viței-de-vie, plantelor ornamentale de tipul leandrului etc. (Chermes). 24 (Îc) ~le-ulmului Insectă parazită care atacă puieții de ulmi (Chermes ulmi). 25 (Îc) ~-roșu Insectă parazită care atacă mai ales merii, înmulțindu-se repede și pricinuind uscarea pomului (Schizoneura lanigera). 26 (Îs) ~-de- (sau -din) San- (ori St)-José Insectă parazită originară probabil din China, descoperită în California și răspândită pe întreg pământul, de dimensiuni foarte mici, aproape invizibilă, acoperită cu un fel de solzișor protector, și care atacă pomii fructiferi (Aspidiotus perniciosus). 27 (Îc) ~-de-câmp Ploșniță de câmp (Palomena prasina). 28 (Ent; pop; îc) ~-de-lemn sau (Trs) ~-de-perete Ploșniță (Cimexlectularius). 29 (Ent; Trs; îc) ~-de-cal Coropișniță (Gryllotalpa vulgaris). 30 (Bot; pop; îc) ~-le-calului (sau calicului, elefantului) Colțul-babei (Tribulus terrestris). 31 (Bot; pop; îc) ~i-de-țigan Dentiță (Bidens tripartitus). 32 (Bot; reg; îc) ~ii-popii Spânz (Helleborus purpurescens).

vână [At: CORESI, EV. 505 / Pl: vine, (îrg) vini, ~ne, ~ni, (îvr) vene / E: ml vena] 1 sf (Pop) Venă (1). 2 sf (Pop; pgn) Orice vas¹ sanvgvin Si: (reg) viță² (28). 3 sf (Înv; îs) ~na poartă (sau porții, îvr, portară) Vena (2) portă. 4 sf (Înv; îs) ~ cavă (sau goală) sau ~na cea găunoasă Venă (3) cavă. 5 sf (Înv; îs) ~ limfatică (sau sugătoare) Vas¹ (12) prin care circulă limfa. 6 sfp (Îe) A-i îngheța (sau a-i sta, a i se răci cuiva) sîngele în vine A încremeni de spaimă. 7 sf (Îe) A nu avea picătură de sânge în vine sau (rar) a avea bragă în vine A fi lipsit de energie. 8 sfp (Îe) A nu avea sânge în vine A fi lipsit de curaj. 9 sfp (Îe) A avea sânge în vine, nu bragă A fi stăpân pe sine. 10 sf (Îae) A-și păstra prezența de spirit într-o anumită situație. 11 sfp (Îe) A(-i) clocoti (sau a-i fierbe, a-i dogori) sîngele în vine A fi surescitat (din cauza mâniei, a nerăbdării etc.). 12 sf (Olt; Mun; îe) A avea o ~ de nebunie (sau de țâcneală) A fi nebun. 13 sf (Mun; îe) A avea o ~ de prostie A fi lipsit de inteligență. 14 sfp (Îe) A-și tăia (sau a-și deschide) vinele A se sinucide prin tăierea venelor de la mâini. 15 sf (Înv) Puls. 16 sf (Reg; pex) Inimă (ca organ al corpului uman). 17 sfp (Pop; cu determinări ca „groase”, posomorâte„, ”stricate„, ”umflate") Varice². 18 sfp (Ban; șîs ~ni cu sânge rău) Hemoroizi. 19 sf (Pop) Fibră musculară. 20 sf (Pop) Tendon (în special la picioare). 21 sf (Pop) Mușchiul² gambei. 22 sf (Îs) ~ de bou (sau, îvr de dobitoc) Cravașă făcută din ligamentul cervical posterior al boului. 23 sf (Pex; îas) Baston scurt de cauciuc, folosit mai ales de cei care mențin ordinea publică. 24 sf (Pex; îas) Lovitură dată cu o vână (22) de bou. 25-26 sfp (Îljv) În (sau, rar, pe) vine (Care este lăsat, căzut) în jos de talie, spre genunchi. 27 sfp (Îlav) Pe (sau, rar, în) vine Cu genunchii îndoiți, cu greutatea corpului pe gambe. 28 sf (Îe) (A fi) tare (sau bun) de ~ (ori, reg, în vini), (reg) a fi vârtos (sau tare) la ~, (a fi) gros la vine (sau la ~), a avea ~, a avea vine tari, (a fi) numai ~ (de-a bună, de-a dracului) (A fi) viguros (1). 29 sf (Îae) A fi plin de energie. 30 sf (Mun; îe) (A fi) iute de ~ (A fi) agil (1). 31 sf (Mun; îe) (A fi) slab de ~ (A fi) lipsit de vigoare (1). 32 sf (Îae) A fi lipsit de energie. 33 sfp (Îlav) Cu coada între vine Umilit. 34 sfp (Îal) Rușinat. 35 sf (Îvr; îe) A pipăi la ~ A încerca să cunoști pe cineva. 36 sf (Atm; reg; șîs ~ di la mână, vinile mâinilor, vinili la mâini) Biceps (2). 37 sf (Reg) Fibră ațoasă, tare (la carnea de proastă calitate). 38 sfp (Mar; îs) Vine încălecate Entorsă. 39 sfp (Reg) Nojițe. 40 sfp (Reg) Jartiere. 41 av (Reg; îla) Strîns ~ Înfășurat în formă de sul. 42 sf (Fig) Grad de intensitate, de eficacitate Si: forță (20). 43 sf (Fig) Talent. 44 sf (Fig) Dispoziție creatoare. 45 (Fig) Influență particulară care marchează o operă artistică Si: inspirație. 46 sf (Glg) Filon. 47 sf Pătură subterană de apă (care alimentează un izvor) Si: (înv) viță² (30), (reg) vâneață¹ (1). 48 sf Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor Si: (înv) viță² (31), (reg) vâneață¹ (2). 49-50 sf (Ramificație a unui) zăcământ de țiței. 51 sf (Reg) Pârâu. 52 sf (Reg) Ramificație îngustă a unui curs de apă. 53 sf (Îs) ~na apei Curentul unei ape curgătoare. 54 sf (Rar) Șuviță (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva. 55 sf (Trs; Olt) Șanț folosit pentru scurgerea apei dintr-un teren agricol sau pentru irigații. 56 sf Jet de lichid care țâșnește printr-un orificiu îngust. 57 sf (Mpl) Fiecare dintre dungile înguste, ramificate, de altă culoare decât cea a fondului, vizibile într-o rocă sau în structura lemnului. 58 sfp Fiecare dintre dungile înguste care se detașează pe un fond de culoare diferită. 59 sf Nervură a unei frunze. 60 sf (Rar) Nervură pe membrana aripilor unor insecte. 61 sf (Pop) Fiecare dintre ramificațiile lungi și subțiri ale unei rădăcini. 62 sf (Pop) Rădăcină ramificată. 63 sf (Rar) Creangă (1). 64 sf (Bot) Mlădiță. 65 sf (Bot; reg; îc) ~-de-hamei Hamei (Humulus lupulus). 66 sf (Îs) ~ de trestie Trestiiș. 67 sf (Reg; într-o ghicitoare; csnp) Arac (1). 68 sf (Reg) Butuc la vița de vie. 69 sf (Reg) Penis (la cal sau la bou). 70 sf (Arg) Penis (la om). 71 sf (Reg; îc) ~na-boului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 72 sf (Reg; îc) ~na-babei Plantă nedefinită mai îndeaproape.

MLAJĂ, mlăji, s. f. Arbust din familia salicaceelor, cu frunze cenușii-verzui, care crește prin prundișuri și prin zăvoaie și ale cărui ramuri subțiri și flexibile sînt întrebuințate Ia împletitul coșurilor, la legatul viei etc. (Salix viminalis). Trecură pe la marginea satului, prin desiș mărunt de mlajă. SADOVEANU, O. I 522. ◊ (Cu sens colectiv) În mlaja de pe prunduri, o pasăre de noapte fluieră deodată un viers. C. PETRESCU, S. 35. ♦ (Cu sens colectiv) Ramurile arbustului descris mai sus: p. ext. vițele altor plante servind la legatul viei. Mergeau într-o trăsurică ușoară, cu coșul din mlajă împletită, vopsită galben. SADOVEANU, O. IV 382. Vițele de vie ale unui butuc se leagă cu mlajă. I. IONESCU, P. 249. Vîrșa îi împletită din mlajă. ȘEZ. IV 115.

curpen sm [At: DOSOFTEI, PS. 271 / V: ~păn, ~ă sf ~pină sf (Pl: ~e, ~i) ~e, ~pin / Pl: ~i / E: ns cf alb kurpen] 1 Mlădiță lungă a viței de vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc. 2 Tulpină a unor plante târâtoare (cum este dovleacul). 3 (Pex) Ramură tânără și flexibilă. 4 (Îe) A se urca în ~i A se urca cu dificultate, cu schimbări multe de direcție, așa cum face curpenul de viță. 5 (Mol) Sfeșnic cu 12 brațe unde se pun lumânările înaintea catapetesmei. 6 (Mun) Numărul nouă în jocul de copii „pietricelele”. 7 (Bot; îc) ~-de-pădure (sau alb, negru) Arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule Si: curpeniță (2) (Clematis vitalba). 8 (Bot; îc) ~-de-munte Plantă din familia ranunculacee Si: curpeniță (1) (Clematis alpina). 9 (Bot; Trs; șîc ~-scurt) Clocoței (Clematis integrifolia). 10 (Bot; îc) ~-de-pădure Luminoasă (Clematis recta). 11 (Bot; îc) ~-alb Caprifoi (Lonicera caprifolium). 12 (Bot; îc) ~-alb, ~-de-munte Caprifoi (Lonicera xylosteum). 13 (Bot; îc) ~-tătăresc Plantă din familia caprifoliacee (Lonicera tartarica). 14 (Bot; îc) ~ină-de-pădure Lăcrămioare (Convallaria majalis). 15 (Bot; șîs ~-alb sau negru) Viță sălbatică (Vitis sylvestris). 16 (Bot; îc) ~-alb Muștar (Sinapis alba). 17 (Reg; îf ~ă) Varietate de oi provenite din încrucișarea țurcanei cu țigaia.

mlajă sf [At: I. IONESCU, P. 250 / V: (reg) mleajă / Pl: mlăji, (reg) mleji / E: sgp mlăzi (pil mladă)] 1 (Șîc răchită-de-~, răchită-~, răchițică-~) Arbust din familia salicaceelor, cu ramurile flexibile, cenușii sau verzi, cu frunzele lanceolate, puțin ondulate și acoperite cu peri mătăsoși, care crește mai ales pe malurile și pe prundișurile râurilor Si: lozie, răchită, răchită albă, răchițică albă (Salix viminalis). 2 (Bot; reg) Răchită-albă (Salix incana). 3 (Bot; reg) Răchită-roșie (Salix purpurea). 4 (Bot; reg) Răchită (Salix fragilis). 5 (Csc) Tufișuri sau pădurice de mlajă (1) Si: mladă (8). 6 (Pgn; csc) Tufișuri sau pădurice de salcie Si: mladă (9). 7 (Csc) Ramură tânără de mlajă (1) sau de salcie, de tei etc., tăiată din plantă și folosită la împletitul coșurilor, al leselor etc., sau la legatul viței de vie Si: mladă (4).

strugure [At: CORESI, TETR. 13 / V: strug, (îvp) strugur / Pl: ~ri / E: ns cf shtrudhull] 1 sm Fructul viței de vie în formă de ciorchine Si: (îvr) poamă. 2 sm (Prc) Boabă din acest ciorchine Si: (îvr) poamă, (înv) ouă. 3 sm (Pex) Reprezentare plastică a strugurelui. 4 sm (Îvr; pan) Ciorchine (de fructe sau de flori). 5 av Îndesat, îngrămădit unul lângă altul. 6 sm (Reg; îc) ~-acru, ~-sărât, ~ri-necopți, ~ri-verzi, ~ri-cruzi Aguridă (1) (Ribes grossularia). 7 (Trs; mpl; șîc ~ri-de-grădină) Coacăză (1). 8 (Ban; lpl; șîc ~ri-de-ai-mari) Agrișă. 9 sm (Bot; îc) ~rii (sau, reg, ~rile-ursului) ori (reg) ~rul-urșilor Mic arbust cu tulpina culcată, cu frunzele persistente, pieloase, cu flori roșietice sau albe, grupate în formă de ciorchine în vârful ramurilor și cu fructul o bacă mică, roșie, lucioasă, comestibilă Si: (reg) afină, camnincă, merișorul-câinelui, porumbeaua-ursului, sărbezele-(roșii), strugurel (Arctostaphyllos uva-ursi). 10 sm (Îc) ~ri-negri Arbust fără spini, cu fructele în formă de boabe negre, comestibile, cu miros caracteristic, care crește prin păduri de munte sau cultivat Si: (reg) agriș-negru, coacăz-(negru), pomușoară-(neagră), smordină, smordină-neagră, strugurei-negri (Ribes nigrum). 11 sm (Îc) ~le-vulpii Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice Si: ochiul-lupului Vz ochi (Plantago indica). 12 sm (Reg; îc) ~ri-spinoși (sau domnești) ori ~rul-ursului Agriș. 13 sm (Reg; îc) ~rul-câinelui sau (~r-câinesc) Zârnă (Solanum nigrum). 14 sm (Reg; îc) ~rul-lupului Dalac (4) (Vitis sylvestris). 15 sm (Reg; îc) ~ri-de-mare Cârmâz (2) (Phytolacca americana). 16 sm (Reg; lpl) Coacăz (Ribes rubrum). 17 sm (Reg; lpl) Agriș (1).

MIRT s. m. Arbust parfumat, totdeauna verde, cu flori mici, albe, cultivat pentru lemnul lui sau ca plantă ornamentală; (învechit) mirsină (Myrtus communis). Cf. AMFILOHIE, G. 212/8. Cu întrăurite haine bisericești și cu mirtă îmbrăcîndu-l . . . l-au dus la biserica cea românească. ȘINCAI, HR. III, 199/18, cf. BUDAI- DELEANU, LEX. Ramuri de mirtă și de dafin. AR (1829), 70¹/31. Locul este plin de cele mai frumoase plante (pomi), precum aloe (odagaciu), smochini, mirti și altele. CR (1830), 131¹/27, cf. POLIZU. Și mirtul ce stă trîndav, împletit împrejurul cununei sale. NEGRUZZI, S. II, 42. Subt via înflorită A căria mlădițe cu mirți se mărită. ALEXANDRESCU, M. 158, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nșelăciune De pe-o frunte de fecioară Mirtul verde de martir. EMINESCU, O. I, 30. Și-n pâru-i poartă o cunună de mirt. IOSIF, PATR. 64. Pretutindenea buchete de mirt, rodii și portocale. BART, S. M. 47, cf. VORNIC, P. 179. Comanacu-i de bumbac, Cu trei flori în comanac, Una-i floarea mirului, Alta-i vița vinului, Una spicul grîului. POP., ap. GCR II, 327. Cunună de mirtă creață Să i-o slobozim pe față. MARIAN, NU. 300. Frunză verde-a mirtelor. HODOȘ, P. P. 208. Cunună de mńir în cap pune-ț-oi. T. PAPAHAGI, M. 137, cf. ALR II 3278/365. - Pl.: mirți și (învechit) mirti. – Și: (popular) mirtă s. f., (regional) mir s. n. – Din gr. μύρτον, μύρτος, lat. myrtus, it. mirto, fr. myrte, germ. Myrte.

MLĂDÍȚĂ s. f. 1. Ramură tînără, subțire și flexibilă a unei plante lemnoase; mladă (1) lăstar, vlăstar, (regional) mlădoacă, odraslă, (neobișnuit) mlăstară. Vis văzuiu și un bucium de vie era înainte-m; acesta avea trei vițe. . . Aceasta-i înțelesătura acestuia: ceale trei mlădițe trei dzile sînt. PALIA (1581), 163/15. De smochin, vă învățați pildă când vor fi mlădițele lui tinere și mugureazâ știți că aproape e vara. N. TEST. (1648), 32^r/17. Li-s feții ca nește mlădițe Ultuită. DOSOFTEI, PS. 482/9. Cu mlădițele viței, și cu cîrceiele mlădițelor tare era cezluit. CANTEMIR, iST. 78. Taie cu firezul toți păduceii de la pămînt cu o palmă sau cevaș mai sus, ca să aducă mai multe mlădițe. ECONOMIA, 117/6. Au împletit mlădiță de răchită . . . în chipul unu, paneriu. DRĂGHICI, R. 57/19. Acolo subt oranze. subt via înflorită A căria mlădițe cu mirții se mărită. ALEXANDRESCU, M. 158. Iat-o gingași mlădiță cu șirag de mărțișori... Tu o rupi? . . , Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori. ALECSANDRI, POEZII, 16. Și de voie de nevoie, începe . . . a roade copaci tineri, . . . plecîndu-se . . . pe la rădăcinele celor tufari, după mlădițe fragede. CREANGĂ, P. 316. Pe mlădiță mugurie frunzele se dezvelesc. Și de pulbere de aur fluturașii strălucesc. BELDiCEANU, P. 53. Împletitura se face pe țeruși sau fuștei bătuți în pămînt, printre cari se împletesc sau îngrădesc . . . mlădițele. PAMFILE, I. C. 136. Arinii cu mlădiți tremurătoare S-alintă-n adieri de primăvară. CAZIMIR, L. U. 24. Viile ... au fost îngropate, să nu degere mlădițele sub zăpadă. STANCU, D. 287. În livadă au înmugurit mlădițele noi. CONTEMP. 1 955, nr. 462, 1/1. Să mă bag în cea grădină, Să-mi rup două trei mlădițe, Bosioc și tămîiță, Să-mi fac verde cununiță. MÎNDRESCU, L. P. 60, cf. ALR I 972/96, 1715/578. Mlădița strîmbă, numai de tînără se îndreaptă. ZANNE, P. IX, 491. ◊ (Cu sens colectiv) Merserâ o vreme printre cioate de sălcii vechi, din care mănunchiuri de mlădiță tînără răsăriseră. SADOVEANU, O. II, 199. ◊ (Ca termen de comparație pentru a sugera tinerețea, frăgezimea, suplețea, subțirimea, lipsa de rezistență etc.) Dzeul mieu punre ei. . . ca mlădița înraintea vîntului. PSALT. HUR. 71^r/9. Tremuraiu ca îmlădițele. id. ib. 96^v/19. Ochii acei ca mura,. . . statul cel ca mlădița. CONACHI, P. 193. Pînă însă să se-ntoarcă, Natalia alunecase ca o mlădiță. D. ZAMFIRESCU, R. 166. Cine mi te-o sfătuită De-așa tînăr-ai pornitŭ, Tînără ca o mlădiță, Mîndră ca o garofiță ? MARIAN, Î. 125. Mă-ntîlnii c-o copilițâ Tînără ca o mlădiță. ȘEZ. III, 59. ◊ F i g. Nu te lăuda de mlădițe. E să te veri lăuda, nu tu rădăcina porți, ce rădăcina pre tine ! CORESI, Î. 259/19, cf. 260/1. Aceia carii au adus și aduc acuma roade și mlădițe limbii românești (a. 1 797). BV II, 397. E o mlădiță a Albionului răsădită în macadamul Parisului. NEGRUZZI, S. I, 328. Nu căuta tu, slabă mlădiță, să te împotrivești în zadar la furtuna dorului meu care rupe orice stavilă. GANE, N. II, 53. Clasicii ruși au știut să dezvăluie acea formă subtilă a tipicului care este elementul nou, mlădiță a viitorului, care va birui prin luptă asupra vechiului. V. ROM. ianuarie 1 954, 231. Bunicul lui Dumitraș Urcan, ca un vrednic unchiaș care a crescut asemenea mlădiță orfană, trebuie să fie fruntaș al muncii și al primenirilor din sat. ib. februarie 1954, 103. D-voastră, cinstiți părinți,. . . La aceste mlădițe priviți, Toate la o parte lăsați, Greșelele lor să le uitați. MARIAN, NU. 584. Leagăn de mătase împletit în șease, Pentru copilițe Fragede mlădițe. TEODORESCU, P. P. 67. Pe pîrîu de rouă Plimbâ-mi-se, plimbă Tînără mlădiță Prin rouă desculță, Zîna florilor, Floarea zorilor. id. ib. 459. ◊ L o c. vb. A da mlădiță =a da ramuri, a da lăstari, a lăstări. (F i g.) În inima ta, dragă, de nou va da mlădiță Iubirea. COȘBUC, P. II, 193. ♦ (Regional) Portaltoi (Pecica-Arad). ALR SN I h 220/53. ♦ (Regional) Altoi, ALR SN I h 219. ♦ (Regional) Mlădița viei sau mlădiță de vie = a) mugurul viței de vie; căpușă (Miron Costin-Roman). ALR I 1 712/536; b) butaș (Vînători-Sighișoara). ALR II 6108/157. ♦ (Neobișnuit) Ramificație a rădăcinii. (F i g.) Să ne dezrădăcinăm dar vița, cea de toată patima și răutatea stricăciunii noastre, cu mlâdițile rădăcinilor și a rădicioarelor ei, din pămînt ! PISCUPESCU, O. 33/18. 2. F i g. Descendent, urmaș, odraslă. El se lăuda a fi mlădiță de zeu. ISPIRESCU, U. 44. Oleana, fata boierului și mlădiță de viță domnească, iubea pe Mură Lăutarul. GALACTION, O. 70. - Pl.: mlădițe și (rar) mlădiți. – Și: (regional.) mblădíță (ALR II/334), mlăhíță (ALR I 971/96, 972/96), mledíță (ib.971/280), măldíță (ib. 971/190), mădíță (ib. 971/156), (învechit) îmlădíță s. f. - Din bg. младица. Cf. scr. m I a d i c a.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII (RBDD) (statut acordat de Comitetul UNESCO „Omul și Biosfera”, incluzând și delta secundară a Chiliei de pe terit. Ucrainei); este în același timp Zonă umedă de importanță internațională desemnată de secretariatul convenției Ramsar și Sit al patrimoniului natural universal, recunoscut de UNESCO. Cuprinde în întregime Delta Dunării, complexul lacustru Razim -Sinoie, inclusiv grindul Chituc cu apele litorale aferente (până la izobata de 20 m) și lunca Dunării începând de la Cotu Pisicii. Partea românească are administrație proprie. Intră în jud. Tulcea (cea mai mare parte) și Constanța (grindurile Lupilor, Chituc, Saiele, lacurile Sinoie, Istria și Nuntași). Vegetația are un caracter predominat higrofil (stufărișuri, zăvoaie de salcie și plop), dar pe grinduri se află și vegetație psamofilă și de sărătură, iar pe grindurile Letea și Caraorman păduri de stejar în amestec cu frasin cu frunza îngustă (Fraxinus angustifolia) și frasin pufos (F. pallissae), ulm, plop, cu abundente plante agățătoare (carpen de pădure, viță sălbatică, Periploca graeca). Se remarcă și plantele acvatice Trapa natans, Aldrovanda vesiculosa, Utricularia vulgaris, Stratiotes aloides, plante higrofile ca Dryopteris thelipteris Acorus calamus, Calla palustris. Faună bogată și diversă, incluzând numeroase păsări oaspeți de vară, de iarnă și de pasaj (pe teritoriul Deltei de intersectează mai multe rute de migrație), dintre care cea mai mare colonie de pelicani din Europa. Se întâlnesc aici pelicanul comun și pelicanul creț, ambele specii fiind ocrotite, gâsca polară cu gâtul roșu Branta ruficollis, care iernează numai în Delta Dunării și pe litoralul sudic al M. Caspice (venind din tundra din Siberia centrală), lebede, cormorani (peste 60% din populația mondială de cormoran mic), egrete (70% din populația europeană de egretă mare), țigănuș, lopătar, erete de stuf etc. Mamifere: vidra, nurca, pisica sălbatică, mistrețul, vulpea și două specii pătrunse de curând în fauna țării, câinele enot și bizamul. Dintre pești deosebit de valoroși sunt sturionii – morunul, cega, nisetrul, păstruga. Cuprinde și numeroase zone de conservare specială (rezervații științifice): sărăturile Murighiol, cu colonii de sternide, piciorong, cioc-întors, rezervația Roșca – Buhaiova cu colonii de pelican comun, Pădurea Letea (Hasmacu Mare), grindul și lacul Răducu, cu vegetația psamofilă, lacul Nebunu cu ihtiofaună specifică, complexul Vătafu – Lunguleț, loc de cuibărit pentru stârcul pitic și cormoranul mic, în colonii mixte de ardeie, pădurea Caraorman, cu exemplare monumentale de stejari, vultur codalb, corb, arinișul Erenciuc, singurul loc din deltă unde se dezvoltă abundent aninul negru, loc de cuibărit pentru vulturul codalb, insula Popina, loc important de popas pentru păsările migratoare și de cuibărit pentru călifarul alb, complexul Sacalin – Zătoane, loc de cuibărit pentru lebăda mută, cea mai mare colonie de chire de mare, păsări limicole, călifar (ins. Bisericuța), laride, sternide, poc de popas și hrănire pentru oaspeți de iarnă, refugiu diurn pentru Branta ruficolis, capul Doloșman, cu ruinele unei importante cetăți greco-romane, loc important pentru protecția dihorului pătat și a șarpelui Coluber jugularis, lacul Porcoava cu o colonie mixtă de stârci, țigănuși, egrete, cormorani mici, lacul Belciug, favorabil unor pești periclitați (caracuda, linul, văduvița) și, în stufăriile din jur pentru cuibăritul cocorului, lacul Rotundu, tipic pentru biocenoze adaptate la amplitudini mari ale undelor de viitură, grindul Chituc, cu vegetație de nisipuri sărăturate, loc de iernat al păsărilor, grindul Lupilor, punct de popas important în perioada migrației de toamnă, complexul Corbu – Nuntași – Histria, cetatea Histria. În afara acestor arii strict ocrotite, sunt admise activități considerate tradiționale: pescuit, vânătoare (cu respectarea unor restricții), ecoturism, recoltarea de mică amploare a stufului, piscicultură și chiar activități agricole limitate. În trecut Delta Dunării a fost afectată de unele acțiuni de „valorificare” inadecvate – recoltarea excesivă a stufului cu mijloace mecanizate, realizarea de desecări în „incinte îndiguite” pentru extinderea terenurilor cultivate etc. Pericole ce se mențin constant sunt braconajul și supraexploatarea resurselor piscicole.

FATĂ, fete, s. f. 1. (În opoziție cu fecior, băiat) Persoană tînără de sex feminin, nemăritată. Florica era fată îndrăzneață, pe cît era și de frumoasă. BUJOR, S. 27. Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. I 47. Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă. EMINESCU, O. I 154. ◊ Fată în casă = fată tînără angajată pentru dereticatul camerelor și alte treburi casnice, în afară de cele ale bucătăriei. Jupîneasa Lina de la curte o spus prin sat că tată-tău s-ar fi lăudat că o să te bage și pe tine fătă-n casă la boieriu ceala. BUJOR, S. 63. ◊ (În opoziție cu nevastă și femeie) Frunză verde, foaie lată, Pîn-eram la maica fată, Ori lucram, ori nu lucram, Tot draga maichii eram. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. De la noi a treia casă Este-o fată ș-o nevastă. id. ib. 394. ◊ Fată mare = fecioară; fată la vîrsta măritișului. N-am putea duce l-alde biata Bălașa ceva curmeie de viță... zicea mama Arghirița către fata mare ce învîrtea mămăliga între genunchi. DELAVRANCEA, S. 183. De întîlnea pe drum neveste și fete mari, cînta cîntece șăgalnice. CREANGĂ, P. 108. Rîdeam de dînsul că șede ca o fată mare, cu ochii plecați. NEGRUZZI, S. I 63. Fată bătrînă v. bătrîn. ◊ Expr. (Pe) cînd era bunica fată (mare) v. bunică. ◊ Compus: (Astron.) fata-cu-cobilița v. cobiliță. 2. (În raport cu părinții) Fiică. Ileana, fata lui Dumitru Ciulici, se culcase la ușa Nadinei, în odăița dintre dormitor și sufragerie. REBREANU, R. II 113. Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Și-avea o fată, – fata lui – Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat. COȘBUC, P. I 53. Să te găsesc sănătos! – Cale bună, fata mea, îi zise tată-său. ISPIRESCU, L. 16. Împăratul-Verde... sare de bucurie că i-a venit nepotul și pe dată îl face cunoscut curții și fetelor sale. CREANGĂ, P. 208. Șede baba supărată Cu fata nemăritată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. ◊ Fata mamei = nume dat fetelor alintate. Pentru că era «fata mamei», se alinta cum s-alintă cioara-n laț. CREANGĂ, P. 283.

MÎNZAT, -Ă subst., adj. I. S. m., s. f. 1. S. m. și f. (Rar la f.) Vițel a cărui limită de vîrstă variază, după regiuni, între cîteva luni și doi ani; june. 3 mîndzați bivoliță (a. 1742). BUL. COM. IST. I, 223. Trei mîndzate văcuță (a. 1742). IZVOADE, 252, cf. LB. De cum se face ziuă și scot mînzat-afară. . . Un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng. HELIADE, O. I, 187, cf. POLIZU, CUPARENCU, V. 15. Cît ține iarna, trebuie să se deie vițeilor, mînzaților și gonitorilor o hrană bună și îmbelșugată, I. IONESCU C. 1/12. Vitele celelalte au fost 4 483 cai, iepe, mînzi, asini, 334 tauri. . ., gonitori, mînzați. id. P. 94, cf. id. D. 370, 399, COSTINESCU, CIHAC, I, 157, LM. Ce știe ghițelu, junicea, mînzatu . . . dă beldiea ta ! JIPESCU, O. 48. [Făceau lupului ucis] felurite mustrări: care pentru un miel furat mai an din stînă; care pentru un mînzat sugrumat în ocol. GANE, N. I, 129. Ieșeai în ușă, vedeai o vacă, un mînzat, un porc. SĂM. I, 81. După vîrsta, ce se află căutînd la dinți, se zice boului: vițel cînd suge, mănzat cînd e de un an, și gonitor cînd ajunge lá vîrsta de doi ani. DAMÉ, T. 29, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Mînzata noastră a rătăcit prin pădure și m-am dus s-o caut. TAFRALi, S. 7. De pe vîrful colinei vezi desfășurîndu-se . . . izlazurile, cari hrănesc cele o sută de mioare țurcane, cele douăzeci de vaci și mînzate albe. id. ib. 46. Prin ajutorul unor curele, botnița se leagă deasupra botului la mînzați (viței mari) cari caută să sugă la vaci, după ce au înțărcat. PAMFILE, I. C. 128. Du-te după vaci,. . . că intră mînzata-n porumbu arendașului și plătește tat-tău cît nu face pielea ta. PETICĂ, O. 220. Am lăsat mînzata pe cîmp. id. ib. 239, cf. NICA, L. VAM. A doua zi a pus mînzata gospodinei la teleguță. ap. CADE. Vaca cea cu mînzat mai are o leacă de lapte. SADOVEANU, O. X, 559. Veneau, să fie ei ai dracului, cu cefile lor ca de mînzați, veneau, Anghelache, mulți, mă. PREDA, Î. 85. Toarnă vin Peste pelin, Toarnă, Neago, toarnă, Că ciocoii mi-au luat boii Și mînzatul Ipistatul. TEODORESCU, P. P. 332. Foaie verde de gutîi. . . La pămînt să punem trîi, Cîte trîi ca la Sighii. Cîte patru, patru, patru, C-o mîncat lupchii mînzatu. PĂCALĂ, M. R. 238. Frunză verde matostat, Tinerel m-am însurat, Am luat fată de bogat, Cu vacă și cu mînzat. I. CR. I, 20, cf. PAMFILE, B. 42. Pe luncă a plecat Să caute mînzat, Mînzatul ăl bălan Pierdut de trei ani. PĂSCULESCU, L. P. 190, cf. GRAIUL, I, 65, 146, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI și din MARGINEA-RĂDĂUȚI, CHEST. V, ALR I 1 080, 1 081, 1 104, 1 778, ALR II 5 680, A III 1, 3, 4, 12, 17, V 15, 16, VI 3, 4, 16, 18, 22, 26, 32, IX 3. Păcatul nu e cît mînzatul, Ca să-l vază tot satul. PANN, P. V. I, 78/7. ◊ (Adjectival) Vițeii cresc mai bine, mai frumoși, mai sănătoși și mai tari la vîrtute, precum poți culeage din vițeii cei mînzați. ECONOMIA, 81/9. Vaca cu vițelul cel mînzat o vînd. VICIU, GL., cf. CHEST. v/12. Vițăl mînzat. ALR I 1 077/80. 2. S. m. (Familiar, glumeț) Epitet dat unui bărbat necăsătorit. Râu mă aflu înșelat, Pentru ce m-am însurat, De ce n-am rămas mînzat, Să mă duc seara prin sat. F (1872), 389. ♦ (Adjectival) Care este necăsătorit. Ha, ța, ța, vițel mînzat, Ziua-n ciurdă, noaptea-n sat. Ziua-n ciurdă cu juncii, Noaptea-n sat cu voinicii. MÎNDRESCU, L. P. 155. Frunză verde de bujor, Nici la toamnă nu mă-nsor, Ci rămîi vițăl mînzat, P'îngă cei ce s-o-nsurat. ȘEZ. III, 55, cf. VI, 125, MAT. FOLK. 418. 3. S. f. (Regional) Vacă cu vițel de un an. Cf. L. ROM. 1959, nr. 2, 53. ◊ (Adjectival) 4 văcuțe mîndzate (a. 1 742). IZVOADE, 233, cf. 237. Vacă mînzată. CANDREA, Ț. O. 51. ♦ Mînzare (I 1). Cf. ALEXI, W., ALR I 1 778/109, 131, 136, 180, 190, 251, A II 1. ◊ (Adjectival) Oaie mînzatâ. ALR I 1 778/131, cf. 1 778/251. 4. S. f. (Regional) Juncă sau vacă stearpă. V. m î n z a r e (I 2). Cf. BOCĂNEȚU, T. A. 254. ALR I 1 069/125, 335, 337, 345, 878. ♦ (Adjectival) Care este sterp. Vacile-au rămas mînzate, Iară eu cu muta-n spate. BUD, P. P. 50. Că vacile cele cu lapte Mi-o rămas, mîndră, mînzate. BÎRLEA, C. P. 259. ♦ Oaie stearpă (Hunedoara). ALR I 1 779/112. II. S. n. (Regional) Cîmp rămas necosit. Cf. BOCĂNEȚU, T. A. 216, H X 317. III. Adj. (Regional, în sintagmele) Fîn mînzat = otavă. ALR I 935/223. Iarbă mînzată = iarbă îmbătrînită. GLOSAR REG. – Pl.: mînzați, -te. – Și: (regional) mânzat -ă subst., adj. – Cf. alb. m (ë) z a t.

MÎNÁ¹ vb. I. T r a n z. 1. (Folosit și a b s o l.) A dirija mersul unui animal, p. e x t. al unui vehicul cu tracțiune animală; a îmboldi, a stimula la mers, a îndemna. După aceaste cirezi și după bărbații ce mîna boii, venie fecioare (A. 1773). GCR II, 88/34. Încălecînd pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N. 20, cf. id. O. IV, 130. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii de călare. CREANGĂ, P. 47. Te rog să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. id. ib. 115, cf. 109, 117, 126. Pune o desagă pe măgarul lui și pleacă, mînîndu-l binișor. CARAGIALE, O. IV, 188. Luară herghelia, mînînd-o de dinapoi. ISPIRESCU, L. 28. Vânători de dropii. . . mînînd în pas alene gloabele lor de călușei. ODOBESCU, S. III, 14. E-n amurg. Pe deal bulgarul Liniștit își mînă carul. COȘBUC, P.. II, 27. Răducanu meu. . . mînă caii mai abitir ca bietul răposat. DELAVRANCEA, H. T. 133. Vizitiul lui Scatiu mîna bine. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 182. M-am încărcat cu familia în trăsură, și mînă și mînă ! REBREANU, R. II, 223. Întâlniră o patrulă turcească, care venea pe jos, mînînd o cireadă de boi. CAMIL PETRESCU, O. III, 174. Alături de sanie merge, mînînd calul, o femeie. STANCU, U.R.S.S. .57. Spre casă se-nturna Cu flâcâii-alăturea Care carele mîna. TEODORESCU, P. P. 152. S-aud moara vîjîind, Pe badea boii mînînd. JARNIK-BÎRSEANU, D. 144, cf. 510. Au și început. . . a mîna caii. SBIERA, P. 125. Mînam stava dinapoi. RETEGANUL, TR. 32, cf. 45. Să ții dîrlogii cu dinții, Să mîi calul ca muții. SEVASTOS, C. 120. Tot cu frîul m-ai mustrat Și cu zbiciul m-ai mînat. HODOȘ, P. P. 46. Cine mînă plugul rău, Trece pe la făgădău. ȘEZ. II, 213. Cîmpu-i alb, Oile negre Cin' le mînă Le adună, Cin' le paște Le cunoaște, Cin' le vede Nu le crede (Scrierea). TEODORESCU, P. P. 243. ◊ E x p r. (Familiar) A mîna porcii (la jir sau, rar, la Brașov) = a sforăi în somn. Se așterne pe somn și unde nu începe a mîna porcii la jir. CREANGĂ, P. 226, cf. ISPIRESCU, L. 369. Să nu mîne vrunu porcii la Brașov, că-l dau afară în ploaie, LUNGIANU, CL. 143, cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 5, 19, 43, 160. Mînă măgarul = pleacă de aici! ia-o, din loc ! dă-i drumu! (A b s o l.) A mîna pe tînjală v. t î n j a l ă. ◊ (Prin analogie, complementul indică o mulțime de oameni) Un neam . . . bine prăvilnicit în dreptățile sale, bine mînat pe calea fericirii, nu poate să nu ajungă la sfîrșitul spre care tot omul privește. GOLESCU, Î. 7, Ei brațul tău înarma, ca să lovești în tine Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mîn. EMINESCU, o. i, 59, cf. 148. Eu sînt o biată fată și nu voi ști nici să mă lupt nici să mîn oastea la război. ODOBESCU, S. I, 8. Împărate Pavele, Unde mîi cătanele? Nu le mîna așa tare, Că s-or trînti la picioare. MÎNDRESCU, L. P. 36. Cît ținea anul de vară, Ne mîna din țară-n țară. Hodoș, P. P. 209. ♦ F i g. A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îmboldi. Nu-l poate purta diavolul pre voia sa, nice-l poate măna în păcate. VARLAAM, C. 16. Să cunoaștem cărarea pe care firea ne mînă. CONACHI, P. 259. Ce-i mîna pe ei în luptă? EMINESCU, O. I, 147. Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine ! CARAGIALE, O. VI, 263. De te mînă vrun gînd rău, n-ai nemerit-o. DELAVRANCEA, O. II, 179. Poate-i vrun bătut de șoaptă care-aleargă pe cîmpie. . . Dor îl mînă, griji îl poartă. COȘBUC, P. I, 221, cf. id. F. 126. Cum aș putea spune în zece cuvinte ce m-a mînat la dumneata? C. PETRESCU, C. V. 145. Năvălesc dușmaní mereu . . . Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172. ♦ P. a n a l. (Popular; complementul indică vehicule cu alt gen de tracțiune) A conduce. Mînă vesel, lopătase, de la Lido la San-Marc. ALECSANDRI, P. I, 168. Fac plute pe care le mînă pînă la Galați. SADOVEANU, O. X, 516. În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III, 5. **A b s o l, A porni, a pleca; a se deplasa, a merge, a zori. Îl ghiontea să mîie mai tare. CAMILAR, N. I, 235. Mîndra-m urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629. De ce joc, d-ai-aș juca, Mînă, mînă măi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 362. ♦ (Urmat de determinări indicînd direcția, punctul de sosire sau scopul deplasării) A duce la. . ., a îndruma spre. . . Doi trag cu cîte o mînă de voloc, iar în ceialantă, poartă cîte o nuia. . . cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n cale volocului. ȘEZ. IV, 115. ♦ I n t r a n z. și (învechit) r e f l. A se îndrepta spre . . ., a se duce la . . . Etiopeanii... să apropie cît de în grabă și, trecînd cataracții, să mînă cătră Schini. AETHIOPICA, 49^r/5. Fiindcă vîntul, pe o parte bătea asupra corăbiei, iar pe alta în coasta din protivă, corabia să mîna cătră partea unde vedeți că stă America. DRĂGHICI, R. 19/16. Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195. 2. (Popular) A lua, a duce, a tîrî cu sine. Du-le, Oltule, le mînă, Mîndru tresărind mereu Numai una să-mi rămînă: Floarea sufletulu meu ! CERNA, P. 144. Tătarii începeau a mîna pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII, 15. Și tot șuvoiul a mînat Balaurul Cu care chibzuisem să mă bat. BENIUC, V. 20. Trec prin apă, nu mă mînă. MÎNDRESCU, L. P. 24, cf. 33, 100. Păși mai tare Fecior mare, Că te-ajunge Dunărea Și mă tem că te-a mîna ! RETEGANUL, TR. 115. Fugi, copilă mai la vale Că vine Bistrița mare. – Las' să vie, să mă mîie Că n-am tată să mă ție. ȘEZ II, 185. 3. (Învechit și regional) A pune pe fugă, a alunga, a izgoni. Viniile dintru Eghipet mutași, mărași (g o n i ș i C², i-s c o s-ai D) limbile. . . și răsădiși rădăcirile ei și împlu pămîntul. PSALT. 166, cf. 83, 131. Să fie mînați den casele sale. CORESI, PS. 311/1, cf. 84/5, 116/4. Ceia ce nu vor să-ți creadzâ Mînă-i, Doamne, cu răii să-i piardză. DOSOFTEI, PS. 440/4. Du-te și mînă-l afară și te fă vodă (a. 1821), IORGA, S. N. 150. Leoaica mînă, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269. Au mînat-o din curte afară, la bordeiul ei. SBIERA, P. 231. Mă-nsurai și-mi luai nevastă. . . Și la un prieten al meu Eu așa-i ziceam, zeu: Mîn-o, mă, s-o mîn și eu Să meargă la tată-său, Sâ-i dea țol și lepedeu. BIBICESCU, P. P. 193. ◊ R e f l. p a s. Fârălegiuitorii mînă-se și sămînța necuraților potreabeaște-se. CORESI, PS. 96/8. ♦ (Regional) A îndepărta, a înlătura. Dimineața Își mînă greața Cu vin ars, Bine ars. BIBICESCU, P. P. 225. – (Regional, complementul indică un animal sălbatic, un vînat) A goni, a hăitui (STOICA, VÎN. 16, ALR I 1 216/231, 378, 381, 571); a adulmeca (ALR I 1 215/9, 63, 223, 270, 573). Cînii iar mînau vînatul; se apropiau. SADOVEANU, O. I, 158.4. (Învechit și popular) A trimite (pe cineva undeva) Am mînat pre sluga domniii meale cum să facă cale (a. 1621). CUV. D. BĂTR. I, 226/9. Nichifor. . . fu mînat cu oștile la Siriia. MOXA, 393/16. Vod[ă]. . . au mînat toț vlădicii și egumenii la Smîl (a. 1640). IORGA, D. B. I, 72. Ucenicii săi mănă-i să treacă în corabie de ceia parte de mare cătră lume. VARLAAM, C. 197. Mînă slujile sale să chiame chiemații la nuntă. N. TEST. (1648), 28^v/10. Cela ce va face uciderea, nu va putea șuvăi să dzică că l-au mânat (mînat MUNT.) mai-marele său. PRAV. 276. M-au mînat împăratul să chem voievozii, ALEXANDRIA (1784), 49^r/9. Unde-l trimiți, unde-l mîi, Umblă fără căpătîi. PANN, P. V. I, 100/1, cf. II, 141/25. Iarna, e cu greu săracilor a trimete toți copiii la școală. . . însă vara pot să-i mîie dezbrăcați și desculți, pentru că e cald. CODRU-DRĂGUȘANU, XII. Se defig zilele de robotă . . . acum însă și distanța pînă la care pot fi mînați sclavii la lucru. BARIȚIU, P. A. I, 385. Dacă i s-a scrîntit mințile, am eu pe cine mîna să i le pună la loc. CARAGIALE, O. ii, 289. Părintele meu m-a mînat la munte să cercetez turmele, SADOVEANU, O. XII, 488. Mînă pruncul la mine să-i dau zamă și pită. T. POPOVICI, SE. 148. Te-am mînat să ari la plug. ALECSANDRI, P. P. 351. M-a mînat maica să țăs. JARNIK-BÎRSEANU, D. 428, cf. 315, 361, 392. Măiculița mea . . . m-au mînat după apă vie. SBIERA, P, 29, cf. 118. La moară nu te-oi mîna, Nu te-i duce, nu-i mînca ! MARIAN, SA. 9. A doua zi îi mînă zmeoaica după apă. RETEGSNUL, P. IV, 18. Mă mînă maica la lemne. ȘEZ. II, 183, cf. 36, 51, HODOȘ, P. P. 144, ALR II/I MN 78, 2673/141, 353, 362, A III 2. (A b s o l.) Mînă de adusă pre. . . papa de Rîm Martin la Țarigrad. SODOFTEI, V. S. septembrie 23^r/27. Mînă să chiame pre egumenul dintr-o mănăstire aproape. MAIOR, P. 47/5, cf. id. ist. 180/1. ◊ E x p r. A-l mîna (pe cineva) afară sau a-l mîna burduhanul = a avea diaree, MAT. DIALECT. I, 181. ♦ (Complementul indică o scrisoare, o petiție etc.) A trimite, a expedia. Minase plîngere mare pînă la Stambul. SADOVEANU, O. X, 251. Scrisoare-mi scria Ș-acas-o mîna. TEODORESCU, P. P. 463. 5. A pune în mișcare; a acționa. Văile cari mînau piuele încă nu înghețaseră niciodată. AGÎRBICEANU, A. 407. Ai logodit văpaia cu apele-n viitoare, Să mîne sumedenii de mori și de cuptoare. ARGHEZI, C. O. 26. Mînate cu foc, navele vor fi de sute de ori mai mari decît istamboalele astea. CAMIL PETRESCU, O. III, 129. ♦ A mișca din loc, a împinge, a deplasa; a purta. Mînă dar coardele unele-ntr-altele, Mînă-le lin. EMINESCU, O. IV, 29. Spre geamuri, iubito, privește Și mînă fotoliul spre sobă. BACOVIA, P. 35. Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II, 69. Vîntul se jeluiește afară, mînînd roate de frunze. SADOVEANU, O. I, 78, cf. IX, 445, X, 653, id. E. 5. O pată cenușie ca o manta zdrențuită s-apropie plutind prin înălțime, e un nor ce vine mînat de suflarea vîntului de nord. BART, S. M. 13. ♦ R e f l. (Regional) A aluneca (Stupinii-Zălau). ALR I 395/283. Pămîntul să mînă. ib. ♦ (Învechit, prin Ban.) A duce (proces), a purta (judecată). Gîlcevitoriul nu are mai mare muncă, fără numai dacă nu are cu cine să se pîrască și se mîne proțes. ȚICHINDEAL, F. 456/2. ♦ R e f l. r e c i p r. (Prin Ban.) A se tîrgui, a se ciorovăi. Cf. ALR II 3581/36, 3645/29. 6. (Învechit) A duce mai departe; a continua. Mînă mai încolo istoria prea vestitul Enghel și zice. ȘINCAI, HR. I, 384/8, cf. II, 14/12. Apoi au mînat înainte războiul cu romanii, id. ib. I, 101/21, ,cf. II, 54/5. (R e f l. i m p e r s.) Îi bagă [pe viței] într-un juguț. . . , după aceaia se slobod din jug și se lasă pînă ce storc tot laptele din ugerul mumînilor lor, apoi iarăși se aleg. Și așa se mînă, pînă cînd nu-i înțearcă vacile pe viței. ECONOMIA, 81/2. ◊ E x p r. A(-și) mîna viața sau a o mîna = a-și duce viața, a trăi. Au omorît pre Uraia ostrogotul cu vicleșug; ci Hildebald încă nu o au mînat îndelung, pentru că în anul acesta fu ucis. ȘINCAI, HR. I, 102/38. Au mînat o viiață plină de păcate. MAIOR, P. 10/22, cf. 63/30. Pe cînd colegii jucau cărți, rîdeau, beau și povesteau anecdote. . . eu îmi mînam viața cu capul așezat în mîni, cu coatele rezemate de marginea mesei, neascultînd la ei și citind romanțe. EMINESCU, G. P. 45. ♦ R e f l. (Despre timp) A trece, a se scurge. S-au mînat de la Potolomei Epifan pănă la Cleopatra 300 de ai. MOXA, 352/2, cf. 351/16. Se mînă a cincea lună. CORESI, ap. DHLR II, 456. ♦ (Min.) A continua, a înainta cu săpatul (într-o mină, într-o galerie etc.). Au mÎnat baia aia vro 10 ani. PAȘCA, GL. Am mînat o galerie ca de vreo sută de metri. MAT. DIALECT, I, 261. – Prez. ind.: mîn și mîi; conj. să mîn și să mîi; ger. mînînd și mîind. – Lat. minari „a amenința”.

MLÁJĂ s. f. 1. Numele mai multor arbuști : a) (și în sintagmele răchită de mlajă, PANȚU PL., răchită mlajă, id. ib răchițică mlajă, id. ib.) arbust din familia salicaceelor, cu ramurile flexibile, cenușii sau verzi, cu frunzele lanceolate, puțin ondulate și acoperite cu peri mătăsoși, care crește mai ales pe malurile și pe prundișurile rîurilor; lozie, răchită, răchită albă, răchițică albă (Salix viminalis). PANȚU, PL. ; b) răchită albă (Salix incana). id. ib.; c) (regional) răchită roșie (Salix purpurea). id. ib. ; d) răchită (Salix fragilis). id. ib. Trecură pe la marginea satului, prin desiș mărunt de mlajă, și dădură de o apă îngustă și limpede, frămîntînd argint pe prund și clocotind cu murmur dulce. SADOVEANU, O. III, 189. 2. (Cu sens colectiv) Tufiș sau pădurice de mlajă (1) sau, p. g e n e r., de salcie; mladă (2). În mlaja de pe prunduri, o pasăre de noapte fluieră deodată un viers. . . Freamătul sălciilor se potoli. C. PETRESCU, S. 35. Decît să stăm degeaba lîngă ghizunie, mai bine slobozim copoii în stuh și-n mlajă, devale. SADOVEANU, O. VI, 637. 3. (Adesea cu sens colectiv) Ramură tînără de mlajă (1) sau, p. g e n e r., de salcie, de tei etc., tăiată din plantă și întrebuințată la împletitul coșurilor, al leselor etc., sau la legatul viței de vie. Legatul cu mlaja a vițelor se întrebuințează la ridicat și la încordit. Legatul cu mlaja de tei este cel mai bun; iar cu mlaja de salcie este cel mai economic. I. IONESCU, P. 250. Coșurile sînt împletite din mlajă. ANTIPA, P. 59. Prin unele părți, în loc de scoarță se întrebuințează niște lese sau coșuri împletite din mlajă de tei sau răchită. PAMFILE, I. C. 135. Mergeau într-o trăsurică ușoară, cu coșul din mlajă împletită, vopsită galben. SADOVEANU, O. V, 127. Presvitera Olimbiada. . . avea într-o corfă de mlajă petrecută în cotul mînii stingi cele de trebuință lucrării sale. id. N. P. 45. Butucii de vie . . . primăvara scoțîndu-se din pămînt, fiind îngropați toamna, se ridică la arag legîndu-se cu mleji. H. III 3, cf. XII 216. Vîrșa îi împletită din mlajă (nuieluși.). ȘEZ. IV, 115. Butucu-l legăm di haraz' cu mlajî de răkiț. A IX 2. – Pl.: mlăji și (regional) mleji. – Și: (regional) mleájă s. f. PAMFILE, I. C. 69. Sg. refăcut din pl. mlăzi (al lui mladă).

MELC subst. I. S. m. 1. Numele mai multor specii de gasteropode din încrengătura moluștelor, cu patru tentacule sensibile la cap, cu corpul moale, de obicei apărat de o cochilie răsucită în spirală ; (regional) culbec, bourel, bouț, cigă: a) (și în sintagma melc de vii sau melc de vie, N. LEON, MED. 87) specie de gasteropod care are cochilia de culoare gălbuie cu ușoare dungi laterale și cu deschiderea circulară (Helix pomatia). Cf. SIMIONESCU, F. R. 440; b) (și în sintagmele melc austriac, melc de cîmp, melc șerpesc, melc vărgat, BIANU, D. S. 459) specie de gasteropod a cărui cochilie are dungi cafenii de-a lungul spiralei (Helix austriaca). Cf. SIMIONESCU, F. R. 440 ; c) (și în sintagmele melc înfășat, N. LEON, MED. 87, zmelc de baltă. PĂCALĂ, M. R. 32) specie de gasteropod care trăiește în ape dulci, avînd cochilia ascuțită la vîrf, iar spirala prin care iese corpul animalului mult mai largă decît la celelalte (Limnaea stagnalis). Cf. SIMIONESCU, F. R. 442 ; d) (și în sintagma melc de frunze, PĂCALĂ, M. R. 32) specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare închisă, aproape neagră, avînd o much e pe partea inferioară; (regional) babiță (Limax). Cf. ANON. CAR., SIMIONESCU, F. R. 441 ; e) (și în sintagmele melc de tunet, ALR I 1 190/896, melc vînăt, ib. I 1 190/746, zmelc șerpos, PĂCALĂ, M. R. 32) specie de gasteropod fără cochilie, cu corpul de culoare neagră, uneori roșcată (Arion empiricorum). Cf. SIMIONESCU, F. R. 441. Carte întru care să scriu mîncările de peaște i raci, stridii, melci, legumi, ierburi (a. 1749). GCR II, 42/12. Încît mijloc dă a-mi putea găsi melci pentru mîncare nu este (a. 1803). IORGA, S. D. VIII, 39. Unii mînîncă broaște țestoasă și melci. ȚICHINDEAL, F. 260/10, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Veara sînt obligați a da cîte 2 pui, 2 ferdele de ovăz, 200 melci, 1 bucată de rășină. BARITIU, P. A. I, 477, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Să sapă iarna din pămînt melcii de vie. BIANU, D. S. 459. Cu toate că pe la noi cuvîntul de melc nu se cunoaște, ci numai acel de culbec sau culbeciu, băieții îi cîntă pe acest nume ca să scoată coarnele. Melc, melc, codobelc. . . PAMFILE, J. I, 92. Prin grădini, prin vii, căci îi place mugurii viței (de unde și numele melc de vii), pe vremea umedă mai adesea, se poate observa și animalul. SIMIONESCU, F. R. 439. Tot atît de răspîndit. . . este melcul austriac sau șerpesc. . . a cărui cochilie se recunoaște lesne după niște dungi cafenii pe lungul spiralei. id. ib. 440. Am mîncat melci, supă de ceapă, am înghițit, nemăsurat, băuturi variate. BRĂESCU, A. 195, cf. GR. S. I, 191. Melc, melc Codobelc, Scoate coarne bourești. TEODORESCU, P. P. 191. Caută melci de cîmp și-i zdrobește bine cu coajă cu tot. ȘEZ. X, 61, cf. 140. E cu casă în spinare ca melcul sau casa-i e ca a melcului, în spinare, se spune despre oamenii care-și schimbă mereu domiciliul. Cf. ROMÂNUL GLUMEȚ, I, 22, ZANNE, P. iii, 86. Se strînge ca melcul în coaja lui, se spune despre cei timizi, sfioși. Cf. ZANNE, P. I, 552. Cu coarne ca boul, cu șa ca un cal, se urcă pe copaci ca un șearpe (Melcul). POP., ap. GCR II, 371. Am un ou și nu-i ou. Și-i cu coarne și nu-i bou (Melcul). GOROVEI, C. 119, cf. 117. Picioare n-avea, mîni n-avea, dar în copaci se suia (Melcul), ȘEZ. XIII, 25. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la forma de spirală a cochiliei animalului) Scară ca melcul. POLIZU. Paturile erau. . . așezate pe patru stîlpi lucrați ca melcul și cu niște dungi de aur. ISPIRESCU, L. 251. (Adverbial) [Luleaua] are coada adusă melc și un ornament în zigzag săpat în jurul gurii. ODOBESCU, S. II, 296. ◊ F i g. Zidind, schele-nalte și repezi ridici, încaleci pe lespezi cît munții, melci mici. ARGHEZI, VERS. 99. ◊ Expr. A merge (sau a umbla, a fi grabnic) ca melcul = a merge sau a se mișca foarte încet. Cf. ZANNE, P. IX, 661. ♦ P. r e s t r. Cochilia melcului (I 1). SIMIONESCU, F. R. 439. ♦ (Prin Munt. și Olt., la pl.) Mărgele alcătuite din mai multe cochilii înșirate pe ață. ALR II 3 355/791, 836. 2. (Regional) Epitet depreciativ pentru un om sau pentru un animal rămas în urmă cu creșterea. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. 3. (Învechit, în forma melci; calc după v. sl. желъвь „scoică”, „broască țestoasă”) Broască țestoasă. CUV. D. BĂTR. I, 291/31, cf. DDRF. 4. (Regional)} prin confuzie cu mîlc în e x p r.) A tăcea ca melcul sau a tăcea melc = a nu scoate nici un cuvînt ; a tăcea chitic. Cf. IORDAN, L. R. A. 271. II. Subst. P. a n a l . (Cu aluzie la cochilia tare a melcului I 1 ; mai ales în forma melci) 1. S. n. și, rar, m. (Învechit și regional, adesea determinat prin „ochilor”) Orbita ochiului. I-au ieșit ochiul cel dirept din melci în afară. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 112^r/14. Tot ochiul, în chipul moviliții, din melciuri afară ca a broascăi ies. CANTEMIR, IST. 207, cf. 79, 106, DDRF, ALEXI, W. TDRG. Orbitele. . . se numesc adîncături, găvane, scovîrlii și melcii ochilor. CANDREA, F. 42. Voi, nouă fete, Ieșiți din mați, Din ficați. . . Din melciul Ochilor, Din auzul Urechilor. TEODORESCU, P. P. 367. Și cu mîna ți-oi lua [roșeața] Din creierii capului, Din auzul urechilor, Din melșul ochilor, Din toate ciolănelele. L CR. III, 246. Să ieși din cap, Din picioare,. . . Din melcurile ochilor, Din sfîrcul nasului. PĂSCULESCU, L. P. 147. ◊ (Suspec Melcii ochilor = globii oculari. Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. S. n. (Bucov.) Partea cartilaginoasă a nasului. Cf. DDRF. Sub subst. „melci” înțeleg românii din Bucovina, în genere, părțile cele ciolănoase ale nasului. MARIAN, D. 152, cf. 150. 2. S. n. (Transilv., Bucov.) Partea tare din interiorul cornului, la vite. [La bou și la vacă] partea osoasă dinăuntrul cornului se numește melci. DAMÉ, T. 28. Tot „melci” se numește partea cea vîrtoasă care se află înnuntrul coarnelor de la vite. MARIAN, D. 152, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ♦ Partea tare a cozii animalelor ; cotorul cozii. Cînd se taie părul cozii unui cal, ceea ce țăranii nu fac, se zice că i-o tăiat coama pînâ-n melci. DR. V, 306. [Vaca] să aibă. .. coada lungă, melciu [= cotoru], nu fuioru. ALRT II 113. ♦ (Regional) Pielea groasă pe care o au caii sub genunchi, la picioare din spate sau deasupra genunchiului, la picioarele din față ; castană (Gil-Brad). DR. V, 305. ♦ (Regional) Maia² (Cerneteaz-Timișoara). DR. V, 304. III. S. m. P. a n a l. (Cu aluzie la forma de spirală a cochiliei melcului I 1) 1. (Adesea determinat prin „urechii”) Partea osoasă a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor mașini destinat să transmită, să transforme sau să utitilize în diverse feluri mișcarea de rotație. Piesa de prelucrat are o mișcare de avans, dată de un melc. IOANOVICI, TEHN. 291. Melc de sfărîmare. NOM. MIN. I, 55. În scobitura melcului se află frînghia. IONESCU-MUSCEL, FIL. 259. Printr-un melc cu care se prelungește axul valțului, fiecare rotație e transpusă mecanismului de măsurat. id. ȚES. 97, cf. SCÎNTEIA, 1963, nr. 3093. ♦ (RegionaL Trior. Com. din ȚEPEȘ-CERNAVODĂ. 3. Prăjitură făcută din aluat răsucit în spirală și presărat cu nuci. Cf. DL, DM. 4. (La pl.) Șuvițe de păr răsucite în formă de inelușe (în vederea ondulării). Cf. DM. 5. (Regional, art.) Numele unui dans popular. Cf. VARONE, D. 115, H II 100. ♦ (În forma melciul) Numele unui joc de copii (FĂGET-LUGOJ), H XVIII 78. – Pl.: (I, III) melci, (II) melciuri și melcuri (rar, m.) melci. – Și: (învechit și regional melci subst. ; (regional, I1) mălc, zmelc (ALR SN III h 729, ALR I 1 190/125) s. m. - Etimologia necunoscută. Cf. bg. мелчо, мелчев, мелчов.

APĂ (pl. ape) sf. 1 Corp lichid, compus din două volume de hidrogen și un volum de oxigen: ~ de izvor, de fîntînă, de ploaie; ~ de băut, de spălat; ~ dulce, apă din rîuri, fîntîni, spre deosebire de cea minerală și cea sărată de mare; ~ sărată, sălcie; a duce (o vită) la ~, a duce la adăpat ¶ 2 ⛪ ~ sfințită AGHIASMĂ ¶ 3 pop. ~ neîncepută, apă ce se ia întîia oară dintr’un puț nou săpat; apă din care n’a băut nimeni cînd s’a adus de la izvor și care, după credința poporului, trebue luată pînă nu răsare soarele și dusă acasă fără a vorbi cu cineva; se întrebuințează în medicina populară ¶ 4 🔬 ~ distilată 👉 DISTILAT ¶ 5 ~ minerală 👉 MINERAL; ~ termală 👉 TERMAL ¶ 6 Trans. ~ acră 👉 ACRU4 ¶ 7 ~ gazoasă 👉 GAZOS ¶ 8 Lichid în care s’au dizolvat substanțe aromatice, parfumate: ~ de flori ¶ 9 🔬 ~ tare, Băn. ~ vie, acid azotic; ~ regală 👉 REGAL ¶ 10 🔬 ☠ ~ de plumb, soluțiune de subacetat de plumb în apă la care s’a adăugat alcoolat vulnerar ¶ 11 Sucul apos al unor plante: ~ de viță ¶ 12 Nădușală, sudoare: m’am făcut tot o ~ ¶ 13 🔱 pop. ~ moartă, apă cu efecte miraculoase despre care se vorbește în basme că se ia de unde se bat munții în capete și care poate lega părțile tăiate ale unui corp: ~ vie, apă despre care se spune în basme că are însușirea de a întineri sau a însufleți un corp mort după ce a fost închegat cu ajutorul apei moarte ¶ 14 🌐 Ori-ce îngrămădire de apă, baltă, rîu, mare: ~ curgătoare, stătătoare ¶ 15 🩺 pop. Boală, hidropizie; 🐕 boală la cai = APUCARE 3; a lua ~, a căpăta această boală ¶ 16 🩺 pop. (HASD.) ~ albă, cataractă la ochi; ~ neagră, pierdere totală a vederii în urma unei nevrite optice, a unei intoxicații, etc. ¶ 17 Ape, pl. Jocul de colori pe care-l face o piatră prețioasă, un metal, o stofă, etc.: diamantul acesta are ape frumoase ¶ 18 Fig. A bea ~ goală, ~ chioară, a bea numai apă, fără nimic altceva; Fig. ~ goală, se zice despre ceva fără nici un rost, o nimica toată ¶ 19 proverb: A vorbi (sau a ști) ca apa (sau ca pe ~), a vorbi, etc. fără a se încurca, curgător; merge ca apa, merge bine, fără nici o piedică; îi merge ca din ~, îi merge bine; merge ca apa la deal, merge greu; cînd dorm și apele, cînd e liniște adîncă; a crește ca din ~, a crește iute; a veni ca o ~ turbată, a veni repede, mînios; ca fulgul pe ~, ușor, nestatornic; ca frunza pe ~, la voia întîmplării; a scrie pe ~, a încerca ceva zadarnic; a fi tot o ~, a fi la fel, de o seamă; toți se scaldă într’o ~, toți sînt deopotrivă; a se asemăna (a semăna) ca două picături de ~, a se asemăna (a semăna) așa de mult încît să nu se poată deosebi unul de altul; stau apele în loc de frumoasă ce e; e urît (sau slut) de acopere apa sau de înghiață apele (ZNN.); a închega și apele, se zice despre vrăjitori cari, după credința poporului, pot aproape solidifica apa; minte de închiagă apele, se zice despre cine minte cu multă îndrăzneală; a băut apă de pe ghiață (ZNN.), se zice despre cineva cîrn; parcă i-a adus apa, se zice despre oameni cari vin grămadă, pe nea-șteptate; a-i veni cuiva apa la moară, a-i veni cuiva prilej să facă ceva, a-i veni vremuri mai bune; a lua (sau a tăia) cuiva apa de la moară, a împiedica pe cineva să mai facă ceva; a nu mai bea ~ rece (ZNN.), a muri; a trece ca cîinele prin ~, a se strecura printr’o greutate fără multă bătaie de cap, se zice în spec. de cineva care trece prin școală fără a-și da multă osteneală, fără a folosi mult din învățătură; a fierbe pe cineva fără ~, a-i face cuiva multe necazuri, a-l chinui; îi lasă gura ~, dorește mult un lucru; a bate apa în piuă, a face un lucru zadarnic, a vorbi fără nici-un rost; a căra ~ la puț, a face un lucru de prisos, a da sfaturi cui n’are nevoie; cît ține ciurul ~, puțin de tot, fără nici-un folos; a pescui în ~ turbure, a căuta prin șiretenie să ajungă la ceva, a lucra pe ascuns; a scoate ~ din piatră, a se sili cu ori-ce preț să facă un lucru, a îndeplini ceva greu de făcut; a trece (sau a da) prin foc și ~, a face ceva cu ori-ce preț, învingînd toate greutățile, a trece prin multe încercări; n’are după ce bea ~, e sărac lipit; se îmbată și cu ~, se zice despre cineva slab de abia se mai ține; a-i face cuiva apa, a-i aduce pieirea, a-l îngropa; duce-te-ai pe apa Sîmbetei (VOR.), se zice cînd dorim cuiva un rău mare, vre-o năpaste (după credințele poporului apa Sîmbetei duce în iad); are să mai treacă (sau are să mai curgă) ~ pe gîrlă, are să mai treacă mult timp; ce pe ~ nu curge, o nimica toată; apa trage la matca ei și omul la teapa lui sau apa vine iar la matca ei, cineva se întoarce iar la obiceiurile lui, revine de unde a plecat; mai curge apa pe unde a mai curs, ajunge cineva ce a mai fost; a se întrece în ~ rece (ZNN.), a se obrăznici; l-a scos apa la mal, a scăpat de nevoie; a trăi ca peștele în ~, a trăi bine, a huzuri; i-a venit apa pe urechi (ZNN.), i-a venit tîrziu mintea; i-a ajuns apa la gură, a ajuns în mare primejdie, nu știe cum să scape; a scăpat căciula pe ~ (ZNN.), a scăpat prilejul; caută să îmbete lumea cu ~ rece, vrea să amăgească lumea cu vorbe goale; nu știu în ce ~ se adapă, nu știu ce gînd are; o scaldă în două ape, e nehotărlt, șovăitor; Băn., mi s’au făcut creerii ~, m’am buimăcit; a avea ~ la cap (ZNN.), a nu fi teafăr la minte; a fi în apele lui, a fi în voia lui, a se simți bine; a-l lăsa în apele lui, a-l lăsa în voia lui; a-l scoate din apele lui, a strica cuiva voia; ~ lină și adîncă, se zice despre cineva ascuns, șiret; șapte ape în chisăliță, se zice cînd cineva se laudă de o înrudire cu persoane cu care de fapt se înrudește numai de departe; apa nu e bună nici în cizme, expresiune întrebuințată de cei ce au patima băuturii; apa trece, pietrele rămîn, lucruri neînsemnate trec și rămîn cele statornice, temeinice; necazurile trec fără să ne doboare; sîngele ~ nu se face, se zice despre puterea pe care o au legăturile de sînge, înrudirile de aproape, fie-care ținînd la ai săi, orice s’ar întîmpla; ulciorul nu merge de multe ori la ~, cînd se expune cineva prea adesea unei primejdii, cînd face mereu fapte rele, o pățește în cele din urmă [lat. aqua].

buruiană sf [At: N. TEST (1648), ap. GCR II, 171 / V: burean sms, buriană (P: ~ri-a~) sf, burian (P: ~ri-an) sms, (înv) burăiană sf (sg refăcut după pl) buruian sms (P: ~u-ian) / Pl: ~ieni și (înv) ~iene / E: rs бурьян] 1 (Îoc floare) Orice plantă erbacee care crește spontan (exceptând iarba). 2 (Prc) Plantă sălbatică care crește printre cele cultivate, năpădindu-le și care trebuie să fie plivită sau prășită Cf bălărie. 3 (Reg; îs) ~ rea sau de stricăciune Plantă otrăvitoare și nefolositoare. 4 (Reg; îs) ~ de leac sau ~ lecuitoare, tămăduitoare) Plantă medicinală. 5 (Pfm; îe) A fi crescut în ~ienile-dracului A fi certăreț și nemulțumit. 6-7 (Csc) Vegetația (de pe fundul lacurilor, râurilor etc. sau) care plutește la suprafața apelor. (Reg) 8 (Îc) ~ albă (sau buruieni-albe) Albiță (Alyssum calycium). 9 (Îc) ~ieniță-albă, ~ pentru durere de ochi Planta Euphrasia stricta. 10 Planta Saponaria officinalis. 11 (Îc) ~ amară Amărăluță. 12 (Îc) ~na-apucatului (sau ~na-gălbinării, ~-de-cinci-degete) Planta Potentilla recta. 13 (Îc) ~na-armurării (sau ~-de-armurar) Planta Sylibum marianum. 14 (Îc) ~na-argintului-viu Plantă nedefinită mai îndeaproape. 15 (Îc) ~ bolundă Planta Biyonia dioica. 16 (Îc) ~na-bureților (sau ~-ca-capul-câinelui) Planta Datura stramonium 17 (Îc) ~-de-rânduri-roșii Planta Anagallis arvensis. 18 (Îae) Planta Anagallis coerulea. 19 (Îc) ~-ca-ardeica (sau ~-rea-și-lipicioasă, ~ creață, ~na-cătanelor, ~ nemțească Planta Galinsoga parviflora. 20 (Îc) ~na-calului (sau ~-de-talan, ~ neagră) Planta Adonis vernalis. 21 (Îc) ~ câinească (sau ~na-câinelui) Trepădătoare (Mercurialis annua). 22 (Îc) ~na-celor-slabi Planta Impatiens noli-tangere. 23 (Îc) ~ ce se învârte după soare Planta Hibiscus trionum. 24 Planta Mentha crispa. 25 (Îc) ~na-dalacului Planta Heliotropium europaeum. 26 (Îc) ~-de-a-bubă (sau ~na-bubei) Păpălău (Physalis alkekengi). 27 (Îc) ~-de-argint Planta Lysimachia vulgaris. 28 (Îc) ~-de-artritis (sau ~-de-tăietură, ~ vânătă) Planta Betonica officinalis. 29 (Îc) ~-de-atac (sau ~na-friguriIor) Planta Asarum europaeum. 30 (Îc) ~-de-baghiță Planta Berteroa incana. 31 (Îc) ~-de-balsam Planta Thymus serpyllum. 32 (Îc) ~-de-bășică (sau ~iene-de-bubă-neagră) Planta Paris quadrifolia. 33 (Îc) ~-de-beșica-cea-rea (sau ~-de-bubă-rea) Spanac porcesc (Chenopodium hybridum). 34 Planta Melandrium noctiflorum. 35 (Îc) ~na-bubei Planta Mentha aquatica. 36 (Îc) ~-de-beteșug (sau ~-de-dureri ori de-dureri-la-inimă) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 37 (Îc) ~-de-bleasnă (sau ~na-orbalțului Planta Leonurus cardiaca. 38 (Îc) ~-de-boală Planta Verbena officinalis. 39 (Îc) ~-de-brâncă Planta Camphorosm ovata. 40 (Îae) Planta Lapsana communis. 41 (Îc) ~-de-buba-cea-rea, ~-de-bube) Planta Schrophularia nodosa. 42 (Îc) ~-de-bubă (sau ~ lată) Plantă cu rădăcină mică, ramuri subțiri și tulpină cu multe rămurele, acestea având frunze verzi, late și crestate rotund (Salvia verticillata). 43 Lumânare (Verbascum thapsus). 44 (Îc) ~-de-bubă-neagră Planta Adianthum capillus-veneris. 45 (Îc) ~-de-perit Planta Alliaria officinalis. 46 Planta Prunella vulgaris. 47 (Îc) ~-pentru-trântitură, ~iene-de-călcat Planta Hieracium pilosella. 48 (Îc) ~-de-călmăceală Planta Gnaphalium uliginosum. 49 (Îc) ~-de-cârtițe, ~na-zmeului Planta Erygium planum. 50 (Îc) ~-de-ceas-rău Planta Lamium purpureum. 51 (Îc) ~ieni-niere /=miere/, ~-de-ceas-rău Planta Lathyrus niger 52 (Îc) ~iene-de-cel-perit (sau ~ieni-de-spăriet) Planta Potentilla argentea. 53 (Îc) ~-de-rău (sau ~na-mătricii) Vetrice (Tanacetum vulgare). 54 (Îc) ~-împușcată Planta Veronica chamaedrys. 55 (Îc) ~-de-cele-sfinte, ~-de-negei, ~ieni sfinte, ~-de-pecingine, ~na-rândunicii Planta Chelidonium majus. 56 (Îc) ~-de-cel-pierit (sau ~-de-pierit) Planta Veronica officinalis. 57 (Îc) ~-de-cinci-degete Planta Potentilla reptans. 58 (Îc) ~iene-de-copii, ~ne-de-fapt Planta Linaria vulgaris. 59 (Îc) ~-de-cui (sau ~-de-cui-de-stricăciune, ~-pentru-inimă) Cerențel (Geum urbanum). 60 (Îc) ~-de-dalac (sau ~na-dalacului, ~-de-bube-rele) Lăsnicior (Solanum dulcamara). 61 (Îc) ~-de-pete Planta Erigeron canadensis. 62 Planta Heracleum sphondylium. 63 (Îc) ~-de-dambla Planta Sanicula europaea. 64 (Îc) ~-de-durere-de-toate sau ~ni-pentru-lespezi, ~nile-lui-Sf. Vasile Planta Inula britannica. 65 (Îc) ~-de-făcut-copii (sau ~-de-rod-de-copii) Planta Consolida regalis. 66 (Îc) ~ieni-de-ficat-alb Planta Calistegia vulgare. 67 (Îc) ~-de-foc-ghiu (sau ~-de-năduf, ~-de-pe-rozor) (=viu) Planta Hipericum perforatum. 68 (Îc) ~-de-fragi Planta Fragaria vesca. 69 (Îc) ~-de-friguri Planta Agrimonia eupatoria. 70 Traista-ciobanului (Capsella bursa pastoris). 71 (Îc) ~-de-viermi Planta Centaurium umbellatum. 72 (Îc) ~-de-friguri Planta Descurainia sophia. 73 (Îae) Planta Dianthus saxigenus. 74 (Îc) ~-de-râie-măgărească, ~-măgărească Planta Euphorbia helioscopia. 75 Planta Lepidium ruderale. 76 Planta Lysimachia vulgaris. 77 (Îc) ~ieni~de-negei sau ~-măgărească Planta Ranunculus sceleratus. 78 (Îc) ~ieni-de-germe /=vierme/ sau ~ieni-de-ghiței /=viței/ Planta Dianthus callizonus. 79 (Îae) Planta Dianthus caryophillus. 80 (Îc) ~ieni-de-jerme Planta Dianthus carthusianorum. 81 (Îc) ~-de-gușter Plantă nedefinită mai îndeaproape. 82 (Îc) ~na-omizii Planta Teucrium chamaedrys. 83 (Îc) ~-de-ghing Planta Gentiana praecox. 84 (Îc) ~ieni-de-jerme /=vierme/ Planta Dianthus barbatus. 85 (Îc) ~-de-roce Planta Gallium cruciata. 86 (Îc) ~-de-roșeață (sau ~-de-săgetătură) Planta Geranium robertianum. 87 (Îc) ~ieni-de-spurcat Planta Chrysosplenium alternifolium. 88 (Îc) ~ieni-mănunțele Planta Isopyrum thalictroide. 89 (Îc) ~ieni-de-trânji Planta Neottia nidus-avis. 90 (Îae) Planta Sedum acre. 91 (Îc) ~ieni-domnești, ~-domnească Planta Tagetes erecta. 92 (Îae) Planta Tagetes patula. 93 (Îc) ~ieni-tunse Planta Veronica spicata. 94 (Îc) ~ieni-de-bășică-rea Planta Cynanchum vincetoxicum. 95 (Îc) ~-de-lele sau ~-de-remf (sau rimpf) Mărul-lupului (Aristolochia clematitis). 96 (Îc) ~ieni-de-in Linariță (Androsace elongata). 97 Planta Anthirhinum majus. 98 Planta Linaria genistifolia. 99 (Îc) ~-de-lungoare (sau ~a-lungoarei, ~-de-lipitură, ~a-lingoarei) Leuștean (Levisticum officinale). 100 (Îc) ~-de-inimă Planta Asperula humifusa. 101 (Îc) ~-de-junghiuri Planta Cephalantera longifolia. 102 Planta Geranium pussilum. 103 (Îc) ~-de-leac Planta Rhinatus glaber. 104 (Îc) ~-de-liprică, ~-de-roșață, ~-de-pelagră Planta Echium vulgare. 105 Planta Ononis arvensis. 106 (Îc) ~-de-mărin (sau ~-de-mătrice) Planta Trifolium campestre. 107 (Îc) ~-măsele Planta Hyoscianum niger. 108 (Îc) ~-de-mărin (sau ~na-fetelor) Planta Phalaris arundinea. 109 (Îc) ~-de-râie-măgărească, ~-de-friguri Planta Euphorbia cyparissias. 110 (Îc) ~-de-negi Planta Euphorbia platyphylos. 111 (Îc) ~-de-rânză Căpușnică (Cirsium oleraceum). 112 (Îc) ~-de-nouă-daturi Planta Ranunculus auricomus. 113 (Îae) Panseluță (Viola tricolor). 114 (Îc) ~-de-orbalț (mare) Planta Aclaea spicata. 115 (Îae) Planta Aegopodium podagraria. 116 (Îae; șîc) ~-de-plecăiță Planta Cucubalus baccifer. 117 (Îae) Planta Glechom hederacea. 118 (Îae) Planta Lapsanci communis. 119 (Îc) ~-de-păr Planta Chara sp. 120 ~-de-perit-negru (sau ~na-muscului) Planta Asperula odorata. 121 (Îc) ~-de-poală-albă Planta Berteroa incana. 122 (Îc) ~-de-pocitură (sau ~-un dulce) Planta Schrophulciria scop oii. 123 (Îc) ~-de-răul-băieților Planta Sysimbrium officinale. 124 (Îae) Planta Euphorbia stricta. 125 (Îc) ~-de-roșață Plantă cu rădăcină roșie și subțire. 126 (Îc) ~-de-roște Planta Lepidium tuderle. 127 (Îc) ~-de-sat Planta Lithospermum arvense. 128 (Îae) Planta Melampirum cristatum. 129 (Îc) ~-de-scrinte Planta Potentilla anserina. 130 (Îc) ~-de-speritat Planta Dianthus armeria. 131 (Îc) ~-de-spulberări (sau de-spulberături, spulburături, ~na-fetei) Planta Teucris chamaedrys. 132 (Îc) ~-de-studeniță Planta Seseli tortuosum. 133 (Îc) ~-de-stup Planta Melissa officinalis. 134 (Îc) ~-de-sub-alun Planta Ajuga reptans. 135 (Îc) ~-de-surpătură Planta Herniaria glabra. 136 (Îae) Planta Sceleranthus annuus. 137 (Îc) ~-de-tătarcă Planta Abutilon theophrasti. 138 (Îc) ~-de-țară Năfurică (Centaurea difussa). 139 (Îae) Planta Artemisia annua. 140 (Îc) ~-de-trânji Iarbă-de-șoaldină (Lathraea squamaria). 141 (Îc) ~-de-urât Planta Dianthus superbus. 142 (Îc) ~-de-vânt-rău Planta Aster linosyris. 143 (Îc) ~-de-venin Planta Euphorbia lathyris. 144 (Îc) ~-dulce Planta Polypodium vulgare. 145 (Îae) Planta Solanum nigrum. 146 (Îc) ~na-dracului Planta Echinops sphaerocephalus. 147 (Îc) ~na-germii Planta Polygonum lapathifolium. 148 (Îc) ~na-ghebosului Planta Astragalus glycyphyllos. 149 (Îc) ~na-herniei Planta Arenaria serpyllifolia. 150 (Îc) ~-grasă Planta Portulacci oleracea. 151 (Îc) ~na-junghiului Planta Potentilla arenara. 152 (Îae) Planta Stelaria graminea. 153 (Îc) ~na-lacului (sau ~na-leacului, ~-rotundă-de-bube, ~na-zgăibii) Planta Glechoma hederacea. 154 (Îc) ~na-lui-Tatin (sau Tătăneasă) Planta Symphitum officinale. 155 (Îc) ~-mare Planta Veronica longifolia. 156 (Îc) ~na-măselii Plantă a cărei rădăcină seamănă cu o măsea de om, folosită contra durerilor de măsele. 157 (Îc) ~na-mâlcedului Planta Salvia pratensis. 158 (Îc) ~-mnerie/mierie Planta Centaurea cyanus. 159 (Îc) ~-mucedă Planta Erygium campestre. 160 (Îc) ~-păroasă Planta Genista sagittalis. 161 (Îc) ~-pentru-negei Planta Medicago lupulina. 162 (Îc) ~-pentru-prunci Planta Circaea lutetiana. 163 (Îc) ~-pentru-vânt Planta Inula ensifolia. 164 (Îc) ~-porcească (sau ~na-porcului) Planta Hypochoeris radicata. 165 (Îc) ~-pucioasă, ~-puturoasă Planta Bifora radians. 166 (Îae) Planta Coriandrum sativum. 167 (Îc) ~na-rușinii Morcov (Daucus carota). 168 (Îc) ~na-sărăciei Planta Galinsoga purpurea. 169 (Îae) Planta Pimpinella saxifraga. 170 (Îc) ~na-sburătorului Iederă (Hedera helix). 171 (Îc) ~na-spurcului Planta Chenopodium bonus-henricus. 172 (Îc) ~na-talanului Planta Adones volgensis. 173 (Îc) ~na-tăieturii Planta Gentiana cruciata. 174 (Îc) ~na-urgiei Planta Stachys annua. 175 (Îc) ~na-vântului Planta Seseli rigidum. 176 (Îc) ~-veninoasă Planta Cicula virosa. 177 (Îc) ~na-viermelui Punguliță (Thlaspi arvense). 178 (Îc) ~na-viermilor Planta Polygonum hydropiper. 179 (Îae) Planta Polygonum mite. 180 (Îae) Planta Polygonum persicaria. 181 (Îc) ~-veninoasă Planta Ciuta virosa. 182 (Îc) ~-de-copil Planta Orchis morio. 183 (Îc) ~-de-ficat-alb Planta Calistelia silvatica. corectat(ă)