MLĂDÍȚĂ s. f. 1. Ramură tînără, subțire și flexibilă a unei plante lemnoase; mladă (1) lăstar, vlăstar, (regional) mlădoacă, odraslă, (neobișnuit) mlăstară. Vis văzuiu și un bucium de vie era înainte-m; acesta avea trei vițe. . . Aceasta-i înțelesătura acestuia: ceale trei mlădițe trei dzile sînt. PALIA (1581), 163/15. De smochin, vă învățați pildă când vor fi mlădițele lui tinere și mugureazâ știți că aproape e vara. N. TEST. (1648), 32^r/17. Li-s feții ca nește mlădițe Ultuită. DOSOFTEI, PS. 482/9. Cu mlădițele viței, și cu cîrceiele mlădițelor tare era cezluit. CANTEMIR, iST. 78. Taie cu firezul toți păduceii de la pămînt cu o palmă sau cevaș mai sus, ca să aducă mai multe mlădițe. ECONOMIA, 117/6. Au împletit mlădiță de răchită . . . în chipul unu, paneriu. DRĂGHICI, R. 57/19. Acolo subt oranze. subt via înflorită A căria mlădițe cu mirții se mărită. ALEXANDRESCU, M. 158. Iat-o gingași mlădiță cu șirag de mărțișori... Tu o rupi? . . , Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori. ALECSANDRI, POEZII, 16. Și de voie de nevoie, începe . . . a roade copaci tineri, . . . plecîndu-se . . . pe la rădăcinele celor tufari, după mlădițe fragede. CREANGĂ, P. 316. Pe mlădiță mugurie frunzele se dezvelesc. Și de pulbere de aur fluturașii strălucesc. BELDiCEANU, P. 53. Împletitura se face pe țeruși sau fuștei bătuți în pămînt, printre cari se împletesc sau îngrădesc . . . mlădițele. PAMFILE, I. C. 136. Arinii cu mlădiți tremurătoare S-alintă-n adieri de primăvară. CAZIMIR, L. U. 24. Viile ... au fost îngropate, să nu degere mlădițele sub zăpadă. STANCU, D. 287. În livadă au înmugurit mlădițele noi. CONTEMP. 1 955, nr. 462, 1/1. Să mă bag în cea grădină, Să-mi rup două trei mlădițe, Bosioc și tămîiță, Să-mi fac verde cununiță. MÎNDRESCU, L. P. 60, cf. ALR I 972/96, 1715/578. Mlădița strîmbă, numai de tînără se îndreaptă. ZANNE, P. IX, 491. ◊ (Cu sens colectiv) Merserâ o vreme printre cioate de sălcii vechi, din care mănunchiuri de mlădiță tînără răsăriseră. SADOVEANU, O. II, 199. ◊ (Ca termen de comparație pentru a sugera tinerețea, frăgezimea, suplețea, subțirimea, lipsa de rezistență etc.) Dzeul mieu punre ei. . . ca mlădița înraintea vîntului. PSALT. HUR. 71^r/9. Tremuraiu ca îmlădițele. id. ib. 96^v/19. Ochii acei ca mura,. . . statul cel ca mlădița. CONACHI, P. 193. Pînă însă să se-ntoarcă, Natalia alunecase ca o mlădiță. D. ZAMFIRESCU, R. 166. Cine mi te-o sfătuită De-așa tînăr-ai pornitŭ, Tînără ca o mlădiță, Mîndră ca o garofiță ? MARIAN, Î. 125. Mă-ntîlnii c-o copilițâ Tînără ca o mlădiță. ȘEZ. III, 59. ◊ F i g. Nu te lăuda de mlădițe. E să te veri lăuda, nu tu rădăcina porți, ce rădăcina pre tine ! CORESI, Î. 259/19, cf. 260/1. Aceia carii au adus și aduc acuma roade și mlădițe limbii românești (a. 1 797). BV II, 397. E o mlădiță a Albionului răsădită în macadamul Parisului. NEGRUZZI, S. I, 328. Nu căuta tu, slabă mlădiță, să te împotrivești în zadar la furtuna dorului meu care rupe orice stavilă. GANE, N. II, 53. Clasicii ruși au știut să dezvăluie acea formă subtilă a tipicului care este elementul nou, mlădiță a viitorului, care va birui prin luptă asupra vechiului. V. ROM. ianuarie 1 954, 231. Bunicul lui Dumitraș Urcan, ca un vrednic unchiaș care a crescut asemenea mlădiță orfană, trebuie să fie fruntaș al muncii și al primenirilor din sat. ib. februarie 1954, 103. D-voastră, cinstiți părinți,. . . La aceste mlădițe priviți, Toate la o parte lăsați, Greșelele lor să le uitați. MARIAN, NU. 584. Leagăn de mătase împletit în șease, Pentru copilițe Fragede mlădițe. TEODORESCU, P. P. 67. Pe pîrîu de rouă Plimbâ-mi-se, plimbă Tînără mlădiță Prin rouă desculță, Zîna florilor, Floarea zorilor. id. ib. 459. ◊ L o c. vb. A da mlădiță =a da ramuri, a da lăstari, a lăstări. (F i g.) În inima ta, dragă, de nou va da mlădiță Iubirea. COȘBUC, P. II, 193. ♦ (Regional) Portaltoi (Pecica-Arad). ALR SN I h 220/53. ♦ (Regional) Altoi, ALR SN I h 219. ♦ (Regional) Mlădița viei sau mlădiță de vie = a) mugurul viței de vie; căpușă (Miron Costin-Roman). ALR I 1 712/536; b) butaș (Vînători-Sighișoara). ALR II 6108/157. ♦ (Neobișnuit) Ramificație a rădăcinii. (F i g.) Să ne dezrădăcinăm dar vița, cea de toată patima și răutatea stricăciunii noastre, cu mlâdițile rădăcinilor și a rădicioarelor ei, din pămînt ! PISCUPESCU, O. 33/18. 2. F i g. Descendent, urmaș, odraslă. El se lăuda a fi mlădiță de zeu. ISPIRESCU, U. 44. Oleana, fata boierului și mlădiță de viță domnească, iubea pe Mură Lăutarul. GALACTION, O. 70. - Pl.: mlădițe și (rar) mlădiți. – Și: (regional.) mblădíță (ALR II/334), mlăhíță (ALR I 971/96, 972/96), mledíță (ib.971/280), măldíță (ib. 971/190), mădíță (ib. 971/156), (învechit) îmlădíță s. f. - Din bg. младица. Cf. scr. m I a d i c a.