ferica vb. I (înv.) 1. a ferici (pe cineva); a socoti pe cineva fericit. 2. a face bine cuiva.

noroci, norocesc v. t. a face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc

FERICI, fericesc, vb. IV. Tranz. 1. A considera, a numi, a socoti pe cineva fericit; a felicita. Toată lumea fericește pe Serdici. SAHIA, N. 113. Am fost unanimi în a ferici... pe amicul Manolache de cît noroc a avut și are. CARAGIALE, S. 124. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. Dă-mi voie, dragă, să te sărut și să te fericesc de odorul ce-ai să capeți. ALECSANDRI, T. I 223. ♦ (Învechit) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. Fericim pe izvoditorii cărții romînești. GOLESCU, Î. 21. 2. A face pe cineva fericit.

NOROCI, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. A face pe cineva fericit, a da sau a aduce cuiva noroc; a ferici. E foarte convins că o întîmplare extraordinară are să vie... să-l norocească deodată. VLAHUȚĂ, O. A. 223. Pe toate le-ai norocit... La toate le-ai dat noroc. BIBICESCU, P. P. 202. 2. (Popular) A ursi, a soroci, a sorti, a meni. Mamonul a norocit-o de s-a făcut crăiasă. RETEGANUL, P. V 20.

PROCOPSI, procopsesc, vb. IV. Refl. 1. A se alege cu un profit, a ajunge la o situație bună; a se îmbogăți, a realiza un cîștig (pe nemuncite). Îi zise să se ducă la curtea împăratului... că acolo are să se procopsească. ISPIRESCU, L. 231. M-am săturat să mă chinuiesc atîtea ceasuri pe zi și să nu mă procopsesc toată viața. CARAGIALE, O. II 27. Pețitori, neguțitori... Ea să se căsătorească, Să se procopsească. PĂSCULESCU, L. P. 167. ◊ Fig. S-a procopsit ca dracu-n spini (= a pățit-o rău). ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să ajungă la o situație bună, a face pe cineva fericit, bogat. Am venit să te procopsesc Să-ți dau galbeni cît oi vrea. PĂSCULESCU, L. P. 298. ◊ (Glumeț) Pe chir Behehe, împăratul... îl lăsă pe seama lupului, ca dînsul să-l procopsească cum va ști. ODOBESCU, S. III 242. L-a lăudat, de l-a procopsit. PANN, P. V. I 166. 2. (Rar) A învăța, a se instrui. (Atestat în forma pricopsi) Venise la Fălticeni să se pricopsească de învățătură. CREANGĂ, A. 83. – Variantă: pricopsi vb. IV.

îmbuna [At: VARLAAM, C. 306/2 / V: (cscj) ~ni / Pzi: ~nez, (Trs) îmbun / E: în- + bun] 1 vt A face pe cineva să devină mai bun. 2 vr A se îndrepta (din punct de vedere moral). 3-4 vtr A (se) liniști. 5-6 vtr A (se) consola. 7-8 vtr A (se) încuraja. 9-10 vtr A (se) binedispune. 11 vt (Înv) A convinge. 12 vt (Reg) A promite. 13 vt A se face plăcut cuiva printr-o atitudine lingușitoare. 14 vt (Înv) A face bine cuiva. 15 vt A face pe cineva fericit. 16-17 vtrr A (se) împăca cu cineva. 18 vt A spera să obțină ceva printr-o bună purtare. 19 vr (Reg; d. știuleții de porumb) A fi aproape copt. 20 vr (D. vreme) A se îndrepta. 21-22 vtr (Șfg) A (se) îmblânzi.

CINSTE f. 1) Calitate morală și sentiment al demnității, dreptății și conștiinciozității, care servesc drept călăuză în conduita omului; caracter onest; onestitate; probitate; integritate. E de o ~ ireproșabilă. 2) Sentiment de înalt respect față de o persoană; considerație; deferență; condescendență. ◊ Cu ~ a) așa cum se cuvine; b) în mod conștiincios. A trăi cu ~ a) a trăi fiind stimat; b) a trăi cinstit. A da ~ea pe rușine a-și pierde reputația; a se compromite. ~ și slavă formulă folosită pentru a sublinia stima deosebită de care se bucură cineva sau ceva. Pe ~ea mea!, pe cuvânt de ~ formule folosite pentru a întări o afirmație. 3) Statornicie în sentimente și în obligații; fidelitate. 4) Stare a unei persoane virgine; feciorie; virginitate. 5) Semn distinctiv care se acordă cuiva pentru merite recunoscute; onoare. ◊ Cu ~ cu onoare. De ~ care face cuiva onoare. În ~ea cuiva (sau a ceva) în onoarea, spre lauda cuiva sau a ceva. A avea ~ea să... a avea fericita ocazie. A-i face cuiva ~ a face ca cineva să fie demn de respect, de laudă. 6) pop. Totalitate a regulilor respectate în cursul unei ceremonii. A fost primit cu multă ~. 7) Ospătare a cuiva (în semn de recunoștință), mai ales, cu băuturi alcoolice. ◊ A face ~ a trata pe cineva (în semn de recunoștință) cu băutură (și cu mâncare); a cinsti. 8) înv. Dar făcut cuiva pentru un serviciu. ◊ În ~ în dar; drept plocon. Pe ~ (făcut) conștiincios; excelent; după toate regulile. [G.-D. cinstei] /<sl. țisti

FERICIRE. Subst. Fericire, ferice (înv.), bucurie, noroc, norocire (pop.), bine, satisfacție, mulțumire; exultare, exultație; veselie, euforie, beatitudine, încîntare, delectare, desfătare, desfăt (rar). Exaltare, înflăcărare, entuziasm. Plăcere. Succes, reușită, noroc. Fericit. Adj. Fericit, ferice (poetic,), bucuros, vesel, satisfăcut, desfătat (înv.), mulțumit, norocit (pop.), euforic, încîntat; exultant. Exaltat; înflăcărat, însuflețit, entuziasmat. Fericitor (rar), desfătător, desfătat (înv.), încîntător, încîntat (rar), fermecător, vrăjit, îmbucurător. Vb. A fi fericit, a fi în culmea fericirii, a fi în al șaptelea (nouălea) cer, a fi bucuros, a fi mulțumit, a exulta. A se bucura, a se mulțumi, a se veseli, a se delecta, a se desfăta. A se înflăcăra, a se exalta, a se entuziasma. A satisface, a mulțumi, a-i face (cuiva) plăcere, a face cuiva o bucurie, a ferici, a noroci (fam. și pop.), a aduce (cuiva) noroc. A deveni fericit, a se ferici, a se noroci (fam. și pop.). V. amuzament, bucurie, entuziasm, plăcere, succes.

ferica¹ vt [At: COD. VOR. 133/10 / V: ~reca / Pzi: feric / E: ferice] (Înv; în literatura bisericească veche) 1 A ferici (3). 2 A numi pe cineva fericit. 3 A slăvi. 4 (Fșa) A face bine (cuiva). 5 (Reg) A binecuvânta.

noroci [At: PALIA (1581), 89/18 / V: (îvp) năr~ / Pzi: ~cesc / E: noroc] 1 vt (Pop; subiectul este o forță supranaturală) A predestina. 2 vt A face fericit. 3 vt A asigura fericirea cuiva. 4 vr A deveni fericit. 5 vr A avea fericirea de a... 6 vi (Reg) A saluta. 7 vi (Reg) A închina cu paharul.

DROJDIE, drojdii, s. f. (La pl. cu valoare de sg.) 1. Materie groasă care se depune dintr-un lichid pe fundul unui vas. S-a depus drojdia pe fundul butoiului. ▭ Eu v-am propus să îndulciți cu cireșe otrava pe care-o scoateți din tescovină și drojdie. SADOVEANU, Î. A. 210. Iată... au rămas drojdiile otrăvii. NEGRUZZI, S. I 164. ◊ Fig. A strîns cîtă drojdie se mai găsea pe fundul lăzii. CARAGIALE, O. III 40. ◊ Expr. A fi (sau a sta) pe drojdie (sau pe drojdii) = a fi la capătul resurselor materiale. Parcă nu știe lumea că, de mult, numai în miambal și-n magiun îți mai stă nădejdea? Te vezi pe drojdii, caută să mori încai fericit. M. I. CARAGIALE, C. 21. A face cuiva capul drojdii = a sparge, a zdrobi capul cuiva. Ce spui, mă, mocîrțane?! – fluieră Iordache printre dinți, pe cînd ochii lui zvîcniră în sînge – îți fac capul drojdii! GALACTION, O. I 284. ♦ Zaț de cafea. Sorbea drojdia neagră din ceașca de cafea. DUMITRIU, N. 35. 2. (Și în expr. rachiu de drojdie sau de drojdii) Rachiu făcut din drojdie de vin. După ce bea drojdia și-și suflă în degetele degerate, funcționărașul își face loc cu pardon prin înghesuiala prăvăliei. CARAGIALE, O. II 81. A trebuit să facă omul multă vreme o cură serioasă de rachiu de drojdii cu picături de pelin. id. ib. 226. 3. Fig. Rămășiță, reminiscență, urmă. O fi fost cîndva bolnav și i-a mai rămas în trup și-n suflet o drojdie de suferință? SADOVEANU, P. M. 17. Drojdia nebuniei îi tulbură privirea. CAMIL PETRESCU, T. II 162. ♦ Ultima esență, fondul (unui sentiment, al unei pasiuni etc.). Vlahuță nu se oprește la stratul întîi al simțimîntului, unde iubirea se manifestează idealistic și frumos, ci adîncește tot mai tare, pînă la drojdiile simțimîntului. GHEREA, ST. CR. I 237. 4. Fig. Elementele declasate, corupte, ale unei societăți; pleavă. 5. Nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și produc fermentația alcoolică în materii zaharoase: drojdia de bere (Saccharomyces cerevisiae) și drojdia de vin (Saccharomyces ellipsoideus); preparat industrial făcut din aceste ciuperci prelucrate și presate, întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului.

bucura [At: BIBLIA (1688), 143/92 / Pzi: bucur / E: cf alb bukuron] 1 vt A face cuiva o bucurie Si: a înveseli. 2 vt A ferici pe cineva. 3 vt (Copț „cu”) A face cuiva un bine. 4 vt (Copț „cu”) A recompensa pe cineva. 5 vt (Copț „cu”) A face cuiva un dar. 6 vt A încuraja pe cineva Cf a liniști. 7 vr (Copț „de”) A încerca sentimentul de bucurie. 8 vr (Copț „de” și „din”) A avea parte de cineva (sau de ceva) drag. 9 vr A găsi plăcere în ceva. 10 vr (Copț „la”) A râvni ceva. 11 vr A fi foarte căutat, provocând interes.

*felícit și -éz, a -á v. tr. (lat. felicito, -áre, a face fericit, d. felix, -ćis, fericit). Complimentez pe cineva p. un succes, p. un eveniment fericit. V. refl. Mă aplaud singur: lupu, răpind oaĭa, se felicită. V. herelisesc.

PACE s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, între țări, situație în care nu există conflict armat sau război. Poporul nostru muncitor construiește socialismul și este hotărît să apere pacea, securitatea și independența națională. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 284. E pace, tată! Toată lumea se bucură de pace. SAHIA, N. 25. ◊ (Mai ales în construcții cu verbele «a cere», «a face», «a încheia», «a semna») Acordul părților beligerante asupra încetării războiului. [Tratatul asigură romînilor] dreptul de a face război sau pace. BĂLCESCU, O. 13 ◊ Sol de pace = trimis al uneia dintre părțile beligerante pentru a trata un astfel de acord. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. 2. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de agitații, de vrajbă; bună înțelegere, armonie. Vicleanul pizmuia pacea fetelor și-și vîrî coada. ISPIRESCU, L. 49. Ioane, cată să nu dăm cinstea pe rușine și pacea pe gîlceavă! CREANGĂ, A. 119. ◊ A trăi în pace (cu cineva) = a trăi în bună înțelegere, în armonie. Și iacă așa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate și de dracul și de babă, trăind în pace cu nevasta și cu copiii săi. CREANGĂ, P. 179. Și se făcu nuntă mîndră și frumoasă, cum n-a fost alta pe fața pămîntului. Și-au trăit apoi în pace și în liniște ani mulți și fericiți. EMINESCU, N. 30. ◊ Expr. A face pace (cu cineva) = a restabili buna înțelegere, a se împăca (cu cineva). Ei, ești mînioasă. Vin de șezi colea lîngă mine, să facem pace. NEGRUZZI, S. III 28. A strica pacea (cu cineva) = a curma raporturile de bună înțelegere, a ajunge la conflict (cu cineva). Nu cumva să găsesc vreun fir de mac printre năsip, sau vreunul de năsip printre mac, că atunci am stricat pacea. CREANGĂ, P. 263. Bună pace = bună înțelegere.armonie. Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț: – Ce vrei tu – Noi? Bună pace. EMINESCU, O. I 146. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 3. Lipsă de zgomot; calm, liniște, tăcere. Nuci mari se ridicau din vii, și un grangur cînta în pacea satului, în lumina dimineții. SADOVEANU, O. VII 60. E-atîta pace-n casă, Doar în cămin jăratecul tresare Și mor cărbunii arși de-nfiorare. GOGA, C. P. 17. Dintr-un timp și vîntul tace; Satul doarme ca-n mormînt. Liniște-n văzduh și pace Pe pămînt. COȘBUC, P. I 48. ◊ Expr. A da (cuiva) pace (sau bună pace) sau a lăsa (pe cineva) în pace (sau în pacea lui) = a nu deranja, a nu tulbura, a nu supăra (pe cineva), a lăsa (pe cineva) în voia lui. Jupîne! urla el gros. Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina! SADOVEANU, O. VII 29. Cocoșul... se duce în treaba lui și lasă pe boier în pace. CREANGĂ, P. 67. Ba, cucule, ba, Nu te-oi asculta, Dă-mi tu bună pace. ALECSANDRI, P. P. 7. (Familiar) Dă-i pace! = nu-ți bate capul, nu te deranja, lasă! (Neobișnuit) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Trebuie întîi să omor pe zmeu... căci pînă va fi acesta dasupra pămîntului pace de el nu veți avea. ISPIRESCU, L. 195. (Formule de urare) Mergi (sau umblă, du-te, rămîi etc.) în pace = mergi (umblă, du-te, rămîi etc.) cu bine, cu sănătate etc. Mergeți în pace, dragii mei. De-acum înainte, dumnezeu știe cînd ne-om mai vedea. CREANGĂ, P. 199. O, gondolă iubită... Zbori vesel, zbori în pace purtîndu-ne pe mare. ALECSANDRI, P. I 165. Rămîneți cu toții-n pace, Eu mă duc, că n-am ce face. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 322. 4. Lipsă de zbucium sau de frămîntare, liniște, împăcare, seninătate sufletească. Erau toți tăcuți și o pace lină stăpînea inimile. SADOVEANU, O. IV 83. Pe această pagină, am sprijinit, ani de zile... fragila mea pace sufletească. GALACTION, O. I 348. N-am un minut de pace. Și aflu totodată plăcere-n al meu dor. BOLINTINEANU, O. 200. 5. (În concepția religioasă) Tihnă veșnică a omului după moarte. Iară sufletul tău vesel sus în veci va gusta pace. ALECSANDRI, P. 1199. ◊ Expr. A nu (mai) avea pace = a fi îngrijorat, preocupat. Fii pe pace! = nu avea nici o grijă, nu fi îngrijorat. Pace vouă! formulă bisericească de binecuvîntare. (În formule privitoare la morți) Odihnească în pace! (sau dormi în pace!) O dormi, o dormi în pace printre făclii o mie Și în mormînt albastru și-n pînze argintie. EMINESCU, O. I 69. O, dormi în pace pe-aceste maluri. ALECSANDRI, P. I 219. 6. (Familiar, adesea determinat prin «bună») Gata, s-a sfîrșit, s-a terminat; degeaba mai vorbim. Nu știu, nu știu și pace. SEBASTIAN, T. 82. În mintea ei se făcuse însă un gol, un întuneric chinuitor. Nu și-l aduse aminte și pace. BASSARABESCU, V. 12. Zi-i făptură sucită și pace bună. DELAVRANCEA, S. 31. De voie, de nevoie, nunta s-a făcut și pace bună! CREANGĂ, P. 8. 7. (Cu sens de negație categorică, uneori determinat prin «bună») Nimic, nicăieri, nici gînd. Tot îl întreb, tot îi vorbesc... el pace! numai ca urșii face și tot se uită urît la mine. SADOVEANU, O. III 320. Cînd dau să le-aprindă, pace! lemnușele erau jilave. RETEGANUL, P. IV 42. Se ițește el pe colo, se ițește pe dincolo, dar pace bună! Iezii nu-s nicăieri. CREANGĂ, P. 24. ◊ Expr. (E) pace de mine = s-a isprăvit cu mine, moartea mă așteaptă. Socoteam că m-oi îneca, că va fi pace de mine. SBIERA, P. 18.

SERVICIU, servicii, s. n. 1. Acțiunea de a servi; muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva. Zece ani de serviciu. A renunța la serviciile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. În trecerea atît de scurtă, ființa noastră pieritoare a fost în serviciul unor idealuri generoase. SADOVEANU, E. 24. ♦ (În construcție cu verbele «a face», «a aduce») Faptă, acțiune care avantajează, servește pe cineva; îndatorire. Ce fericit era cînd avea de făcut un mic serviciu pentru Dan. VLAHUȚĂ, O. AL. II 81. Am mare nevoie să te văz pentru a-ți cere să-mi faci un serviciu de adevărat prieten. CARAGIALE, O. VII 331. Nicu Bălcescu, prin activitatea sa, a făcut multe servicii «Societății literare». GHICA, S. A. 149. ◊ Expr. A face un prost (sau un rău) serviciu (cuiva) = a face (cuiva) un rău (fără voie). Mușat, neînsurat, îl lua adesea cu el acasă, îl scutea de unele sarcini mai grele și-i făcea, din prietenie, cel mai rău serviciu cu putință. GALACTION, O. I 132. ♦ Scară de serviciu = scară de acces la dependințele unui imobil. Pe această săliță, de unde începe scara de serviciu a casei, se află un dulap. STANCU, U.R.S.S. 44. 2. Ocupație, îndeletnicire (cu caracter organizat și permanent) pe care o are cineva în calitate de salariat al statului sau al unui particular; slujbă. Este, pot să spun, primul meu șef... în primul meu serviciu. GALAN, B. I 81. Sura mi-a adus vestea că ți-ai găsit serviciu. SAHIA, N. 95. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitatea sa de slujbaș; îndeplinirea, executarea acestei îndatoriri. Ofițerii de la diverse depozite și comandamente... își lasă și ei serviciul. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. ◊ Serviciu comandat = însărcinare, atribuție, misiune specială încredințată cuiva spre executare. Ca să plece undeva, are nevoie de bilet special, și fără îndoială că acum s-a dus într-un serviciu comandat. SAHIA, U.R.S.S. 100. Serviciu militar v. militar. Serviciu divin (sau religios) = slujbă religioasă. La cimitir serviciul religios a fost lung. C. PETRESCU, C. V. 299. ◊ Expr. A intra în serviciu = a deveni slujbaș. Intră în serviciu; fu pe rînd subgrefier, subcomisar și subprefect. NEGRUZZI, S. I 110. (A fi) de serviciu = (a fi) însărcinat cu o misiune specială care revine (pe timp limitat și prin rotație) salariaților unei instituții, în cadrul obligațiilor lor profesionale. Trimesese numai un ofițer de serviciu... să vadă despre ce e vorba și să-l ție la curent prin ștafete. CAMIL PETRESCU, O. II 227. ♦ (Cu o determinare introdusă prin prep. «de» și arătînd natura slujbei) Funcție. Serviciul de casier. 3. Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc., cuprinzînd mai multe secții; p. ext. colectivul de muncă corespunzător. Serviciul administrativ. ▭ În afară de cele trei odăi... restul este ocupat de serviciile guvernului. CAMIL PETRESCU, O. II 403. 4. (De obicei cu o determinare introdusă prin prep. «de») Grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială. Slujnica a adus serviciul de cafea pe tablaua de alamă. C. PETRESCU, A. 451. Cel dintîi lucru care-i atrase privirea în biroul lui Mirel Alcaz fu un serviciu de ceai cu paharul golit. id. C. V. 130. – Pl. și: (învechit) serviciuri (ALECSANDRI, T. I 295). – Variantă: (4, franțuzism învechit) servis, servisuri (KOGĂLNICEANU, S. 94), s. n.

PASAJ, pasaje, s. n. 1. (Mai ales în orașele mari) Spațiu între două rînduri de clădiri, sau coridor al unei clădiri așezat la nivelul străzii, care servește pentru trecerea pietonilor dintr-o stradă în alta. Pe împrejurul bisericii se încovoaie un pasaj strîmt, închis, întunecos, veșnic umed și glodos. ALECSANDRI, S. 16. 2. (În expr.) Pasaj de nivel v. nivel¹ (1). 3. Fragment dintr-un text scris. Uite ce zice aici! Și-i citi încă o dată pasajul. DUMITRIU, N. 47. Nu punem oare ceva din noi în tot ce admirăm? De unde ar veni altfel acea fericire pe care o simțim de cîte ori facem pe cineva să admire cu noi un chip, un tablou, un pasaj frumos într-o carte. VLAHUȚĂ, O. AL. II 87. Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă a lui Theophile Gautier. EMINESCU, N. 84. ♦ Succesiune melodică (într-o bucată muzicală) constînd dintr-un șir de note scurte, egale, cîntate repede. 4. Trecere obișnuită a păsărilor în anumite epoci, dintr-o regiune în alta sau, în anumite ore ale zilei, de la locul de odihnă la cel de hrană. Pasajul de dimineață se face c-o grabă ș-o hărnicie nespusă, spre desimi tăinuite, ca și cum toată lumea ar fi în întîrziere. SADOVEANU, O. A. II 151. În timpul pasajului aci își fac popasul cîrduri de păsărele care se adună înainte de a-și lua drumul în zbor peste apa Mării Negre. BART, E. 167. – Variantă: pasagiu, pasagii (SADOVEANU, E. 159), s. n.

înferica, înferic, vb. I (înv.) 1. a ferici, a ferica, a slăvi, a proslăvi, a clarifica. 2. a face bine cuiva, a ferica.

LOC, locuri, s. n. I. 1. Porțiune determinată în spațiu. S-au depărtat mult de locul luptei. SAHIA, N. 45. Aici, la loc răcoritor, Sfîrșit stetea acum. COȘBUC, P. I 227. Îl făcu să-i rămîie tălpile lipite de locul unde sta. ISPIRESCU, L. 35. ◊ Loc. adv. De pe loc = stînd, fără a se mișca. Faci reclamă mergînd sau de pe loc? SAHIA, N. 104. Din loc = de acolo de unde este sau se află cineva sau ceva. Stă neadormit... fără să se clintească din loc. CREANGĂ, P. 311. Nici că m-ar clinti din loc. ALECSANDRI, P. II 13. În loc = a) pe aceeași bucată de pămînt. Se izbește de un grup de doi mineri care tocmai intrau în dreapta și se învîrtește în loc. DAVIDOGLU, M. 21. S-a-ntors în loc și a voit să plece. CARAGIALE, P. 96. Caii-n neastîmpăr frămîntă-n loc pămîntul. ALECSANDRI, P. III 220; b) (în legătură cu verbele «a sta», «a se opri») încetînd mișcarea într-un anumit loc, neclintit. Sta în loc uimită văzînd frumusețile cîmpului. ISPIRESCU, L. 17. Cînd a intrat Abu-Hasan, cu fetele cîntînd în urma lui, a stat o clipă în loc, aiurit de atîtea minunății. CARAGIALE, O. III 72. (Expr.) A-i sta cuiva mintea în loc = a nu mai înțelege nimic; a rămîne foarte mirat, năucit,; c) (cu sens temporal) îndată, imediat. O schijă de obuz... Retează capul lui Cobuz Și-n loc ne curmă jocul. ALECSANDRI, P. III 439. La loc = (local și modal) acolo (și așa) unde (și cum) era mai înainte. Deschise saltarul biroului și băgă în el călimara tun. Închise la loc și în urmă rămase în picioare. SAHIA, N. 77. Fata Împăratului-Roș, în vălmășagul acesta, răpede pune capul lui Harap-Alb la loc. CREANGĂ, P. 278. Copiliță, nu mă spune, Că puiul la loc l-oi pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 378. (Expr.) A-i veni (cuiva) inima la loc = se spune cînd cineva prinde curaj după un moment de emoție sau de spaimă. Încă fiind acolo, văzu cum înflorește pomul, cum îi cade florile și cum roadele se arată iarăși. Atunci îi mai veni inima la loc. ISPIRESCU, L. 72. A pune pe cineva la locul lui = a pune pe cineva la punct; a-l repezi. (Mil.) La loc comanda (sau – în comenzi de gimnastică – mișcarea), se spune cînd se anulează o comandă greșit dată (sau o mișcare greșit făcută, revenindu-se la poziția de pornire). La un loc = laolaltă, împreună. Pe urmă, ar mai fi de strîns la un loc, Toate inimile tinere, proaspete, Și de încins un foc. DEȘLIU, G. 10. Îmblă și ei mai cîte mulți la un loc. CREANGĂ, P. 121. Cînii latră la un loc. ALECSANDRI, P. III 8. Pe loc = a) (local) unde este cineva sau ceva. Voi, stînd aici pe loc, vă găsirăți rostul. BENIUC, V. 25. Să se ducă la părinți?... Să rămîie pe loc? CREANGĂ, P. 89. (Expr.) A sta pe loc = a se opri (din drum), a nu se (mai) mișca. Un străin... în calea fetei pe loc stătu. ALECSANDRI, P. I 23. Pe loc repaus = comandă militară indicînd ieșirea din poziția de exercițiu a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere fără a părăsi locul pe care-l ocupă în formația respectivă; b) pe aceeași bucată de pămînt. Flăcăii... țopăie pe loc, ridicînd tălpile. REBREANU, I. 12; c) (temporal) pe dată, îndată, imediat. Tocmai visam, rosti el cu oarecare greutate, dar am uitat pe loc. SADOVEANU, P. M. 310. Muri pe loc. ISPIRESCU, L. 319. Pe loc li s-au muiet ciolanele. CREANGĂ, P. 251. (Regional) De loc = imediat. Pînă într-un loc (sau la un loc) = (local) pînă la un punct; (temporal) pînă la un moment. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. El în tot locul se întinde. CONACHI, P. 272. Din loc în loc = a) de colo pînă colo, încoace și încolo (fără astîmpăr, fără odihnă). Umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. CREANGĂ, P. 288. Povestesc... cum i-a amăgit pasărea vicleană, cum i-a purtat din loc în loc. ODOBESCU, S. III 17; b) din distanță în distanță, ici și colo. Pe une(le) locuri = ici și colo, pe alocuri. Omătul se pusese pe une-locuri pînă la brîu. CREANGĂ, A. 30. Din capul locului v. cap. ◊ Expr. A o lua (sau a porni) din loc v. lua. A-și afla locul = a se aciua undeva, a se stabili. A nu-și mai afla (sau găsi sau a nu-l ține, a nu-l mai încăpea pe cineva) loc(ul) = a nu avea astîmpăr sau odihnă; a fi neliniștit, agitat. Grija călătoriei îl pusese într-un neastîmpăr, că nu-și mai găsea loc, nu se mai gîndea ce face. BASSARABESCU, V. 40. Supărat, nu-și afla acuma loc. SBIERA, P. 258. Începu a sălta și a juca de bucurie, de nu-l mai încăpea locul. ISPIRESCU, U. 110. Nu mă ține locul de bucurie... îmi vine tot să cînt și să joc. ALECSANDRI, T. 272. A nu mai avea loc de cineva, se spune despre cineva care stă în calea cuiva sau care face mizerii cuiva, îl persecută, îi pricinuiește neajunsuri. A sta (sau a se ține, a rămîne) locului = a se opri undeva, a sta neclintit, a rămîne în nemișcare. Nu e bine cînd stai locului. CREANGĂ, P. 241. Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămînem. EMINESCU, O. I 124. Tătari stînd locului Și frigînd un miel furat. ALECSANDRI, P. III 414. A sta la un loc = a sta liniștit. Cum îl rabdă locul? se spune despre un om rău care are purtări rele. A muta din loc = a deplasa, a duce în altă parte. Noi le mutăm [buțile] din loc, ea nu va ști și va bea numai apă. EMINESCU, N. 10. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întîmplat ceva. Comisia a plecat la fața locului pentru a ancheta incidentul. (Glumeț) Cocostîrci, pe catalige, Vin la fața locului. TOPÎRCEANU, B. 47. O palmă de loc = o distanță mică, o depărtare pe care n-o bagi în seamă. De la Neamț la Fălticeni... era pentru noi o palmă de loc. CREANGĂ, A. 116. Loc sigur = loc adăpostit de primejdii, loc în care ceva sau cineva se găsește în siguranță. O am pusă acasă la păstrare... dar știi, la loc sigur. CARAGIALE, O. I 167. Loc geometric v. geometric. Bucată de pămînt; porțiune de teren delimitată, avînd o anumită destinație, (în special) pămînt cultivabil, proprietate agrară, ogor, cîmp. Le-a dat locuri, le-a dat case, le-a dăruit pămînturi. STANCU, D. 89. Locu-i bun, moșia-mi place. ȘEZ. I 235. Dragi-mi sînt boii și locul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 438. ◊ Loc de casă = teren destinat pentru clădirea unei case. Loc viran = teren (mai ales la oraș) fără clădiri pe el. Loc de veci = proprietate asupra unei mici bucăți de pămînt într-un cimitir; mormînt. ♦ Ținut, regiune; p. ext. țară. De pe-aceste locuri eu Nu m-aș duce niciodată. COȘBUC, P. II 169. Pasărea ce pleacă în locuri depărtate Se-ntoarce iar în țara de unde a plecat. BOLINTINEANU, O. 4. Clima acestui loc nu este mai călduroasă decît a noastră. GOLESCU, Î. 158. ♦ Punct oarecare dintr-o regiune, așezare omenească, localitate. Numele de locuri ale unei regiuni oarecare pot fi studiate din diverse puncte de vedere, după preocupările celui care le cercetează. IORDAN, N. L. III. ♦ (Uneori determinat prin «de naștere») Regiunea, țara în care s-a născut cineva, din care se trage cineva. V. origine, obîrșie. (Mai ales în expr.) (A fi) de loc sau din partea locului = (a fi) născut în..., originar din...; p. ext. autohton. Ea-i de loc din părțile deschise de la Prut și-acolo lumea-i altfel, între holde și-n soare. SADOVEANU, B. 36. Noi sîntem de loc din București. SEVASTOS, N. 112. Numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge; cai nu, și nu de alt soi decît de loc. NEGRUZZI, S. I 36. De locul lui (sau ei) = originar. Era de la Piatra de locul ei. CREANGĂ, P. 114. (Rar) Perioadă de timp. Omul cuprinde un loc în vreme. EMINESCU, N. 53. 2. (Mai ales articulat) Spațiu rezervat pentru a fi ocupat de cineva sau de ceva. Să încuie bine și să ascundă cheia la locul ei. REBREANU, R. I 243. Aci e locul de întîlnire a trei buni camarazi și prieteni. CARAGIALE, O. II 227. Vezi tu buțile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere. Să le mutăm una-n locul alteia. EMINESCU, N. 10. ◊ Expr. A lua loc = a se așeza (I 1). Intră în sală și luă loc între ceilalți. ▭ Vă rog să luați loc. Domnul secretar trebuie să vină numaidecît. DEMETRIUS, C. 27. A-și face loc = a da la o parte (pe cineva sau ceva) spre a putea trece înainte, a pătrunde undeva, a-și croi un drum. Stroie își făcea loc, cu trupul lui mare. SADOVEANU, O. VII 94. Iar eu, făcîndu-mi loc printre dame... am alergat la celalalt capăt. NEGRUZZI, S. I 38. A face loc = a se da la o parte, a se feri ca să se așeze sau să treacă cineva, a lăsa pe altul înainte. Zîmbind fericită, cu ochii febrili, îi făcu loc doctorului pe pat. BART, E. 384. Îi făcu loc pe poartă. BUJOR, S. 71. Se așeză în căruță făcînd loc și lui Dumitru. CONTEMPORANUL, III 653. (A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine, unde se cuvine (să stea); cu rost, cu chibzuială, potrivit. Cînd da cîte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă, la locul ei. CREANGĂ, P. 142. Ca tot ce nu e la locu-i, va cădea trufia lor. ALEXANDRESCU, P. 139. Vorbește... la locu lui. ȘEZ. II 72. A ține loc de ceva (sau locul cuiva) = a înlocui, a suplini ceva (sau pe cineva), a îndeplini funcția de... Anunțul ține loc de invitație. ▭ Gîtul unui clondiri ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41. ♦ Loc de muncă (sau de producție) = clădirea, mașina etc. sau întreprinderea ori instituția în care (sau la care) lucrează cineva. Congresul al III-lea al P.C.R. (1924) a hotărît ca organizațiile de partid să fie constituite pe baza locului de producție, pe întreprinderi pentru a putea conduce luptele de fiecare zi ale clasei muncitoare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 94. 3. Pasaj într-o scriere; publicație (revistă, volum) unde a apărut un anumit pasaj, o relatare. Amănunte la locul citat. ◊ Loc comun v. comun. II. 1. Slujbă în care funcționează cineva; serviciu, post, funcție. Locul în uzină nu și l-a mai reluat. SAHIA, N. 35. Grăbit... îi răspunse: La noi e ocupat tot locul. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 10. Mai sînt încă șapte ministere; or să se mai ivească locuri. CARAGIALE, O. II 244. 2. Situație, poziție (ocupată de cineva). ◊ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a-și imagina, a-și închipui că este) în situația altei persoane; a privi o chestiune din punctul de vedere al altcuiva. Ei, dar ăsta să mă-nfrunte?... Punte Un moment în locul meu! TOPÎRCEANU, M. 80. III. Prilej, ocazie, moment potrivit. Nu e loc de glumit. ◊ Expr. A da loc la... = a duce la..., a avea drept urmare, a provoca. Intervenția a dat loc la discuții înflăcărate. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit, a fi potrivit cu împrejurarea. Nu era locul să vorbim acolo, în capul scărilor. C. PETRESCU, S. 166. Nu aci este locul să judecăm dacă aceasta [libertatea presei] spre folosul sau paguba publicului romînesc a fost. CARAGIALE, O. III 216. (Despre un eveniment) A avea loc = a se întîmpla, a se petrece, a se produce. În acelea vremi a avut loc întîmplarea. RETEGANUL, P. I 11. IV. (În loc. adv.) De loc = nicidecum, de fel. Era mișel? – Ba nu, de loc. COȘBUC, P. I 229. Făr-a-nceta de loc, Pășesc tot înainte sub viscolul de foc. ALECSANDRI, P. III 222. Dă loc nu mai aștepta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. (Repetat spre a accentua negația) Nu se domirea de loc, de loc, ca ce să însemneze un asemenea vis. ISPIRESCU, L. 231. În loc de... sau (loc. prep.) în locul..., arată o înlocuire, o substituire. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferestruie. EMINESCU, O. I 84. Primăvara cu lăcrămioare În locul iernii vine zîmbind. ALECSANDRI, P. II 79. În locul fericirii capătă pizmă. NEGRUZZI, S. I 56. ◊ Loc. conj. În loc să... (sau de a...), arată raportul adversativ, de opoziție între două propoziții. În loc să asculte rugăciunea, dete drumul ogarului. ISPIRESCU, L. 296. În loc să iasă la drum, dă de un heleșteu. CREANGĂ, P. 46.

ferici [At: CORESI, PS. 108 / Pzi: ~icesc / E: ferice] 1-2 vtr A face sau a deveni fericit Si: (înv) a noroci. 3 vt A considera pe cineva fericit Si: (înv) a ferica¹ (1). 4 vr (Fam) A se socoti mulțumit (pentru cele făcute) Si: a se felicita. 5 vt (Rar) A felicita. 6 vt (înv) A slăvi.

lume¹ sf [At: PSALT. 67/7 / V: (înv) ~mă / Pl: ~mi / E: ml lumen] 1 (Îrg) Lumină (1). 2 (Pop; îe) A ieși la ~ A ajunge la un loc larg, deschis. 3 (Înv; îs) ~a ochiului (sau ochilor) Pupilă. 4 Piatră prețioasă strălucitoare fixată într-un inel sau în capătul unui ac. 5 (Pex) Totalitate a celor existente în realitate Si: cosmos, univers. 6 (Pex; în concepția mistică idealistă) Întreg univers, conceput drept creație a divinității. 7 (Pop; îlav) De când (e, îi sau cu) ~a și pământul Dintotdeauna. 8 (Îal) Vreodată. 9 (Pop; îlav) Cât e (sau până-i) ~a și pământul Veșnic. 10 (Îcn; îal) Niciodată. 11 (Șlp) Ansamblu de corpuri cerești, asemănător sistemului solar. 12 (Fig) Structură spirituală bazată pe un anumit sistem de gândire și de existență Si: totalitate. 13 Glob pământesc, cu flora și fauna sa. 14 (Îlav) În (sau, înv, preste sau prin) toată ~a sau în ~a toată Peste tot. 15 (Pop; îlav) În (sau din) fundul lumii De departe. 16 (Îlav) Peste ~ Foarte departe. 17 (Pop; îe) A lua ~a de-a lungul (și de-a latul) (sau a umbla prin ~ ori a cutreiera ~a) sau a înconjura ~a toată A călători mult și în locuri diferite Si: a colinda, a cutreiera. 18 (Pfm; îe) A se duce (sau a fugi, a pleca) în ~ (sau în toată ~a, în ~a largă) (ori a-și lua ~a-n cap) A pleca departe, fără să se știe unde, de obicei pentru a scăpa de un necaz. 19 (Pop; îe) Că (doar) nu piere ~a Se spune atunci când un lucru nu este prea greu de făcut sau nu cere sacrificii prea mari. 20 (Îe) Parcă toată ~a e a lui Se spune despre cineva care este foarte fericit. 21-22 (Îe) A (a)dormi ca dus de pe ~ (A dormi sau) a adormi foarte adânc. 23 (Pfm; îls) Vântură (sau deapănă) ~ (sau țară) Aventurier. 24 (Îal) Derbedeu. 25 Parte a globului pământesc cunoscută în Antichitate. 26 (Îs) ~a veche Pământ cunoscut înainte de descoperirea Americii, format din Asia, Europa și Africa). 27 (Îs) ~a nouă Cele două Americi și Oceania. 28 (Îs) ~a tăcerii Universul adâncurilor marine și oceanice. 29 (Înv) Bunuri pământești Si: bogăție (5). 30 (Îcn; îlav) (Nici) pentru toată ~a (sau pentru nimic în ~) Cu nici un preț. 31 (Bis; îoc viața de dincolo de moarte) Existență reală privită ca una dintre cele două sfere ale existenței umane. 32 (Pgn) Mediu în care se manifestă viața omenească potrivit acestei concepții. 33 (Pop; îe) A fi în (sau pe sau a trăi pe) ~ A fi în viață Si: a exista. 34 (Îlv) A veni pe ~ (sau a deschide ochii) pe (sau în) ~ A se naște. 35 (Pfm; îlv) A se duce (sau a ieși) din ~ (sau din ~a aceasta) sau a se duce pe ceea ~ (sau pe ~a cealaltă) A muri. 36 (Reg; îs) ~ albă (sau luminată) Sobor. 37 (Reg; îs) ~ albă Fericire. 38 (Mtp; îs) ~a albă Viață pământească, în care trăiesc oamenii. 39 (Mtp; îs) ~a neagră Viață subpământească, în care ar trăi duhurile rele. 40 (Pop; îe) A se duce în ~a albă A se duce departe, ca să nu-i dea cineva de urmă. 41 (Pop; îe) A-i părea ~a vânătă A fi foarte trist. 42 (Pop; îe) A se duce fiecare în ~a lui A-și vedea fiecare de treburile sale. 43 (Îe) A nu ști pe ce ~ e (sau se află) A nu avea conștiință clară. 44 (Fam; îae) A nu ști nimic din ce se întâmplă în jurul lui. 45 (Fam; îae) A fi foarte aiurit. 46 (Fam; îae) A fi foarte fericit. 47 (Reg; îe) A face ~a dragă A face farmece sub pretextul de a procura cuiva fericirea. 48 (Pop; îe) A(-i) fi cuiva ~(a) albă (sau dragă, bună) A fi mulțumit, fericit. 49 (Pop; îe) A nu mai ști de ~ dragă A nu mai fi fericit. 50 (Reg; îe) A-i fi cuiva ~a ~ (bună) (sau dragă) A fi fericit. 51 (Îae) A-i plăcea cuiva să trăiască. 52 (Îe) Când ți-e ~a mai dragă Când te simți mai bine. 53 (Îae) Când nu te aștepți. 54 (Pfm; îe) Zi-i ~ și te mântuie! Asta e, n-ai ce-i face! 55 Viață liberă. 56 (Îla) De ~ Referitor la viața de plăceri, în special la dragoste. 57 Populație a globului pământesc Si: umanitate. 58 (Prc) Majoritate a oamenilor. 59 (Prc) Mulțime de oameni Si: gloată (1), public. 60 (Îs) Toată ~a Toți oamenii. 61 (Îs) Multă ~ Oameni mulți Si: mulțime. 62 (Îs) ~a de pe ~ (sau ~a toată, o ~ întreagă) Mulțime nenumărată de oameni. 63 (Îs) Puțină ~ Oameni puțini. 64 (Reg; îe) A fi pătruns de-ale lumii A avea experiența vieții. 65 (Pop; îs) ~a luminată Mulțime bine îmbrăcată. 66 (Reg; îe) A se lua (sau a se da) după ~ A face cum fac alții. 67 (Îe) A purta ~a pe degete A induce în eroare Si: a înșela, a păcăli. 68 (Îae) A-și bate joc de oameni. 69 (Pfm; îe) A fi în rând cu ~a (sau în rândul lumii) A fi ca ceilalți oameni. 70 (Pfm; îae) A fi așezat, chibzuit. 71 (Îlav) Ca ~a Ca de obicei. 72 (Îal) Cum trebuie. 73 (Fam; îal) Frumos. 74 (Fam; îal) Bine. 75 (Îlav) În rând cu ~a Ca ceilalți oameni. 76 (Îal) Cu rost. 77 Categorie de oameni considerată din punct de vedere al profesiei, al culturii, al felului de viață și care prezintă trăsături proprii. 78 Mediu social Si: societate. 79 (Înv; îe) A fi în ~ A întreține relații sociale. 80 (Pop; îe) A ieși la (sau în) ~ (ori a scoate capul în ~) A intra în societate. 81 (Îae) A lua contact cu oameni și relații noi. 82 (Reg; îae; d. flăcăi și fete) A se prinde pentru prima dată în horă. 83 (Reg; îe) A fi om (sau femeie) de ~ A-i plăcea societatea și petrecerile. 84 (Îs) Om de ~ Persoană care are experiență și cunoaște uzanțele vieții din societate. 85 (Îas) Persoană dornică de petreceri. 86 (Îs) ~ bună Oameni aparținând claselor privilegiate. 87-88 (Pfm; îe) A ajunge (sau a fi) de râsul lumii (A ajunge sau) a fi într-o situație degradantă. 89 (Pfm; îae) A se face de râs. 90 (Îrg) Viață. 91 (Pfm; îe) A(-și) lua ~a (sau averea) în cap (sau în traistă) A pleca departe spre a-și găsi condiții de viață mai bune. 92 (Pop; îs) Boierul ~mii Drac. 93 (Înv; îs) Învățătură despre ~ Cosmologie. 94 (Pop; îs) Cântec de ~ Cântec de dragoste. 95 (Mtp; îs) Frumoasa ~mii Cea mai frumoasă dintre toate femeile. 96 (Pop; rel; îs) ~a de apoi (sau ~a cealaltă, ceea ~) Viață de dincolo de moarte. 97 (Mtp; îas) Celălalt tărâm.

*BEATIFICA (-fic) vb. tr. ⛪ A face pe cineva să se bucure de fericirile cerești, a-l pune în rîndul prea-fericiților [lat.].

veseli [At: PSALT. HUR. 55²/16 / Pzi: ~lesc, 3 și: (Mar) vesăle / E: vsl веселити] 1 vr (Pop; adesea cu determinări introduse prin pp „de”, sau, înv, „în”, „întru”, „pre”, îrg, „cu”) A deveni bine dispus Si: a se înveseli. 2 vr (Pop; pex) A manifesta (o mare) bucurie. 3 vr (În limbajul bisericesc; adesea îcr a se bucura) A fi cuprins de fericire. 4 vtf A face să devină bine dispus Si: a amuza (1), a înveseli. 5 vtf (Pex) A produce cuiva bucurie. 6 vr (Rar; urmat de determinări modale) A râde. 7 vt (Bis; înv) A consola (1). 8 vr A-și folosi timpul în mod plăcut, distrându-se, amuzându-se etc. Si: a se distra, a se amuza (3). 9 vr A chefui (1).

HAZ, (rar) hazuri, s. n. 1. Veselie. E-atîta haz și bucurie! IOSIF, PATR. 14. Cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești... cînd ne jucam noi băieții de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie! CREANGĂ, A. 33. În satele de pe răzeșia Dornei îi puțin haz în noaptea asta. ȘEZ. III 180. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind, a se amuza; (cu determinări introduse prin prep. «de») a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a rîde de cineva sau de ceva. Mamele, pe la ferestre, priveau de-afară, cu dragoste, la tinerețea dinlăuntru și făceau haz de îmbulzeala, de fierberea și zbuciumul acelei lumi noi, însetate de viață. VLAHUȚĂ, O. AL. II 4. Făcea un haz nespus, rîdea de se prăpădea. GHICA, S. 217. Amărîtă-i viața mea, Amărîtă-i de necaz, N-am inimă să fac haz. ȘEZ. I 10. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcînd glume sau simulînd voie bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. Nu că-i băiatul meu, da să-ți spun drept, e o comoară; las’ că-i frumos... da hazul lui, mă-nțelegi, e ceva rar, nu te mai saturi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 168. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, de umor. Dar din toți cine era mai cu haz, era d-nu Agachi Flutur. ALECSANDRI, T. I 313. 2. (Învechit) Plăcere, bucurie. Acolo... am trăit în fericire, Am gustat hazul din lume cu plac și cu mulțămire. CONACHI, P. 101. ◊ Expr. A face haz pe cineva (sau ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. Ea nu-l făcea haz, și totdauna îl lăsa cu buzele umflate. ISPIRESCU, U. 11. Îl făceau haz, fiindcă era plin de originalitate, de duh și de veselie. GHICA, la TDRG. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă, a nu lua în serios. ◊ (În imprecații glumețe) Era și frumoasă, bat-o hazul s-o bată! CREANGĂ, A. 96. ♦ Calitatea de a plăcea, de a atrage, de a captiva; farmec, grație. ◊ Loc. adj. Cu haz = plăcut, nostim. Foaie verde de-un agud, Cîte puice am avut, Numai una mi-am lăsat, Stricățică de vărsat Și cu haz la sărutat. ȘEZ. I 212. ◊ Expr. (Ironic) Știi că ai (sau că are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că-i) bine? Plecați imediat. – Știi că ai haz? Cum să-l las singur pe părintele? Nu vezi cîte treburi avem? SADOVEANU, P. M. 166. Știi că are haz și asta! Voi să vă lăfăiți și să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. CREANGĂ, P. 252.

CUMPĂNI, cumpănesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A întări (cu cumpăna). De ți-e negrul (= calul) vînzător, Eu îți sînt cumpărător, Că vreau bine să-l plătesc, Cu aur să-l cumpănesc. ALECSANDRI, P. P. 105. ♦ A aprecia greutatea sau, p. ext., alte calități ale unui obiect. Am adus cavalul. L-am cumpănit în mînă: era lung și lustruit. SADOVEANU, N. F. 18. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru, a echilibra. Pe cînd se apropiau în șirag, cu armele cumpănite pe umăr, de undeva un om nevăzut le strigă să stea. DUMITRIU, V. L. 52. [Baciul] cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă. TOPÎRCEANU, B. 20. Moș Vasile, cîrmaci vestit, pe care-l cunoaște Bistrița de patruzeci de ani, cumpănește pluta. VLAHUȚĂ, O. AL. I 165. ◊ Fig. Lumina și întunericul își cumpănesc puterile în faptul unei nopți destrămate. MIHALE, O. 475. ◊ Refl. reciproc. Fig. O tainică melancolie... o îndoioasă sfială, care mai adesea se cumpănesc cu o minte dreaptă și sănătoasă, cu un suflet compătimitor, cu o inimă miloasă. ODOBESCU, S. I 118. ♦ Intranz. A înclina într-o parte. Cînd soarele fu la trei părți din drumul său pe ceruri și sta să cumpănească dincolo de piscurile depărtate și viorii ale munților Calului, aruncai șaua și, desagii pe spetele Pisicuții. HOGAȘ, M. N. 63. ◊ Refl. A se apleca la dreapta și la stînga în căutarea echilibrului; a se clătina, a se legăna. Ieșind din șopru, Cimpoieșu se cumpăni. CAMILAR, N. I 230. Căpitanii, călări, se cumpănesc după pașii cailor înainte fi înapoi, cu ochii pierduți în zările limpezi. SADOVEANU, O. VI 232. Ne cumpăneam cu greutate pe bîrnele pusre punte. GALACTION, O. I 210. Mîndrul vultur ce-n văzduh se cumpănește. ALEXANDRESCU, P. 138. ◊ Tranz. Carul gol hodorogea pe drum și boii își cumpăneau capetele la dreapta și la stînga, pas cu pas. SADOVEANU, O. III 83. [Acvila] cumpănea aripi întinse vulturește. TOMA, C. V. 294. II. Fig. 1. Tranz. A cîntări (cu mintea), a chibzui, a socoti, a calcula. Soldatul fruntaș Cocor Dumitru avea înștiințări de toate acestea fără să le pătrundă desăvîrșit, dar le cumpănea cu amărăciune în mintea lui. SADOVEANU, M. C. 74. Își cumpănea mersul, glasul, cele mai mic gesturi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 193. Zi tot ce ai a-mi spune Dar cumpănește-ți bine cuvintele. ALECSANDRI, T. II 171. ◊ Absol. Și cînd sub ochi vezi astfel de încîntări cerești. Lași inima ta prinsă și nu mai cumpănești. TOMA, C. V. 151. ◊ Intranz. Cumpănind despre ce i-ar putea vorbi, își aminti cu cît interes a discutat Grigore despre nevoile țărănești. REBREANU, R. I 44. 2. Refl. A sta la îndoială, a șovăi înainte de a lua o hotărîre. Se cumpăni o clipă și se întoarse îndărăt. C. PETRESCU, Î. II 119. 3. Refl. A lua o hotărîre, a se decide, a fi dispus să... Vremea a fost rea, c-a toț plouat și nici oamenii nu s-au cumpănit încă la învoieli. REBREANU, R. II 10. Se puse Ileana pe un somn dulce, de gîndeai că... de-ar fi șapte nopți legate laolaltă, încă s-ar cumpăni să le doarmă. RETEGANUL, P. I 57. 4. Tranz. (Transilv., Mold.) A face pe cineva să se hotărască într-un fel, a îndemna; a sfătui. Vere, acum ești avut și fericit; numai eu te cumpănii la asta, poftesc ca și tu să-mi faci mie asemenea. RETEGANUL, P. I 28. Moșnegii aceia... l-au cumpănit să pață astă pagubă. RETEGANUL, P. IV 78. 5. Tranz. A fi mai presus de..., a întrece, a covîrși; a precumpăni. Pîraiele-adunate se prefac în rîuri mari... Cei slabi, cînd se-mpreună, cumpănesc pe cei mai tari. ALECSANDRI, T. 165. Un singur om nu trebuie să cumpănească interesele unei armii. NEGRUZZI, S. II 141. – Variantă: cumpeni (PANN, P. V. I 125) vb. IV.

UITA², uit, vb. I. Refl. 1. A-și îndrepta privirea spre cineva sau spre ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. M-am uitat de jur împrejurul zidurilor vechi. GALACTION, O. I 81. Stau acum pe-o buturugă Să mă uit prin văi... Împrejurul meu învie Toate cîte sînt. COȘBUC, P. II 16. După ce se uitară la stîrvul zmeoaicei... îl lăsară corbilor. ISPIRESCU, L. 26. ◊ (Urmat de determinări modale) Se uită la ea cercetător. DUMITRIU, N. 51. Se uită cu ciudă la copilă. C. PETRESCU, C. V. 117. Te rog să nu te uiți urît la mine, Că plec iar. TOPÎRCEANU, P. 93. Se uită pe urmă, o clipă, țintă în ochii stăpînului. MIRONESCU, S. A. 91. Se uită lung la dînsul, dar gura-nchisă-i tace. EMINESCU, O. I 93. ◊ Fig. Casa... cu două ferestre care se uită tocmai în inima satului. REBREANU, I. 10. Soarele-aproape de deal, se uită de-a lungul cîmpiei. COȘBUC, P. II 62. Vînători și căruțași... dorm acum duși... Singure stelele nopții se uită de pe cer la dînșii. ODOBESCU, S. III 19. ◊ Expr. A se uita în pămînt, se spune despre cei timizi sau rușinați, care nu îndrăznesc să privească pe cineva în față. A-nceput cuvînt Străinul, tremurat și rar, Uitîndu-se-n pămînt. COȘBUC, P. I 228. A se uita unul la altul = a se înțelege din priviri, a-și face semne de înțelegere. Străjerii, cum îi văd, încep a se uita unul la altul și a bufni de rîs. CREANGĂ, P. 82. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare vorbelor, sfaturilor cuiva. Un plod răsfățat... Cinsă se uite în gura ei? DELAVRANCEA, O. II 186. A nu se uita la cineva = a nu simți atracție pentru o persoană de sex opus, a nu iubi pe cineva, a manifesta indiferență față de cineva. Aceea pe care o iubește nici nu vrea să se uite la dînsul. SADOVEANU, O. I 464. ♦ (La imper., cu valoare de interjecție, mai ales în forma contrasă uite) Iată, iacă, vezi. Uite, graurii pe luncă, Veseli, fericiți ce sînt! COȘBUC, P. I 264. Astăzi, uite, de m-ar îngriji cineva... în zece zile m-aș face de nu m-aș da pe zece. ISPIRESCU, L. 15. Să aibi tu puterea mea... lumea aceasta ai purta-o uite așa pe degete. CREANGĂ, P. 190. ◊ Tranz. Uite-l verde și rotund nucul din grădină. COȘBUC, P. I 261. Dar uite ce vorbește gîrbova și neputincioasa! CREANGĂ, P. 191. 2. A băga de seamă, a da atenție; a lua în considerație, a avea în vedere. Iordache zise: Ciocoiul e ciocoi, bă... Ce te uiți tu dacă e grec sau romîn? DUMITRIU, N. 19. – Forme gramaticale, imper. pers. 2 și: uite-te (CONACHI, P. 269) și (cu valoare de interjecție) uite.

A SEMĂNA¹ seamăn tranz. 1) (semințe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolți și a crește); a însămânța. ~ grâu. ◊ Culege ce-ai semănat se spune, când cineva trebuie să suporte consecințele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presăra cu semințe de cereale dorind fericire în Noul An. 3) fig. A împrăștia uniform pe o suprafață. ~ flori în calea cuiva. 4) fig. (idei, gânduri, intrigi etc.) A face să devină cunoscut unui cerc larg de persoane; a răspândi; a propaga. /<lat. seminare

primăvară [At: PSALT. HUR. 64^v/14 / A și: ~vară / V: (îrg) ~vea~^[1], (reg) ~mev~, ~mov~, prinvară / Pl: ~veri, (reg) ~vări, ~văre, ~meveri / E: ml primavera] 1 sf Anotimp care urmează după iarnă și precedă vara, cuprinzând, în emisfera noastră, intervalul dintre echinocțiul de la 21 martie și solstițiul de la 21 iunie. 2 sf (D. plante sau părți ale lor; îla) De ~ Care crește în timpul primăverii (1) Si: primăvăratic. 3 sf (Îal) Indică specii sau varietăți ale acestora. 4 sf (D. sămânța plantelor; îal) Care se seamănă în timpul primăverii (1). 5 sf (D. sămânța plantelor; îal) Din care cresc plante primăvăratice. 6 sf (Îal) Care are loc în timpul primăverii (1). 7 sf (Îal) Care este potrivit pentru primăvară (1). 8 sf (Îal) Care se poartă primăvara (1). 9 sf (Îlav) În ~ În timpul primăverii (1). 10 sf (Îal) În fiecare primăvară (1). 11 sf (Îal) În cursul primăverii (1) trecute. 12 sf (Îal) În cursul primăverii (1) viitoare. 13 sf (Îal) La sosirea primăverii (1) viitoare. 14 sf (Îlav) La ~ În cursul primăverii (1) viitoare. 15 sf (Îal) La sosirea primăverii (1). 16 sf (Îlav) Astă ~ În cursul primăverii (1) trecute. 17 sf (Îlav) Spre (sau, îrg, despre, de) ~ Când se apropie primăvara (1). 18 sf (Îe) A bate (un) vânt de ~ (peste ceva) A risipi. 19 av (Îf primăvara) În cursul primăverii (1). 20 av (Îaf) În fiecare primăvară (1). 21 av (Îaf) La începutul primăverii (1). 22 sf (Fig; îe) ~ra vieții Vârstă a tinereții cuiva. 23 sf (Fig; lpl) Ani de tinerețe. 24 sf (Fig; pex; lpl) Vremuri frumoase, fericite. 25 sf (Trs; lpl) Arături sau semănături care se fac în perioada primăverii (1). 26 sfa (Reg) Dansuri populare (hore sau brâuri). 27 sfa Melodii după care se execută primăvara (26). corectat(ă)

LUME¹, lumi, s. f. I. 1. Totalitatea celor existente în realitate; univers, cosmos. În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă. EMINESCU, O. I 171. Atîta-s de supărat Cumu-i ceriul înnorat... De-ar fi lumea de hîrtie, I-aș da foc într-o mînie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ Loc. adv. De cînd (e sau îi sau cu) lumea (și pămîntul) = de (sau din) totdeauna; (mai ales însoțind un verb în construcții negative) vreodată, niciodată. Se duse și el ca toată suflarea de pe pămînt, de pare că n-a fost de cînd lumea și pămîntul. ISPIRESCU, L. 42. Vede și el ceea ce nu se mai văzuse și nu se mai auzise de cînd lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 159. Și în acea zi se vor auzi mai multe vaiete de cum s-au auzit de cînd lumea. RUSSO, O. 28. Cît (e sau îi) lumea (și pămîntul) = (mai ales însoțind un verb în construcții negative) a) veșnic. Doar n-am a trăi cît lumea. CREANGĂ, P. 186; b) (după negație) niciodată, nicăieri. Alt stăpîn în locul meu nu mai face brînză cu Harap-Alb, cît îi lumea și pămîntul. CREANGĂ, P. 230. Mîndră ca dumneata Nu-i nime cîtu-i lumea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 25. (Regional) Pînă-i lumea = veșnic, pentru totdeauna; (mai ales însoțind un verb în construcții negative) niciodată. Eu mă duc, mîndruță, duc... Nu mai vin pînă-i lumea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 114. ◊ Expr. Lumea de pe lume = totul, orice. Pentru altul n-aș face-o, să știu că mi-ar da lumea de pe lume. CREANGĂ, P. 162. Nici pentru toată lumea (sau pentru nimic în lume) = cu nici un preț. Buzduganul ista îl avem lăsat moștenire de la strămoșul nostru; și nu-l putem da nici pentru toată lumea. CREANGĂ, P. 57. Că doar nu piere lumea, se zice atunci cînd vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut, nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se zice despre cineva care este foarte fericit. O ducea tot într-un cîntec, de parcă era toată lumea a lui. CREANGĂ, P. 299. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din sori, planete și planetoizi și constituind un sistem; sistem solar, sistem planetar. Întreg edificiul concepțiilor noastre asupra sistemului planetar și în genere asupra originii lumilor din univers se clatină sub riguroasele lovituri ale teoriilor contemporane. MARINESCU, P. A. 36. Colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos. EMINESCU, O. I 132. Tu, Ileană Cosinzană, Suflețel fără prihană Și tu, soare luminate... Ceriul să cutreierați Lumile să luminați. ALECSANDRI, P. P. 29. ◊ (Determinat prin «de stele») Cerul cu lumea lui de stele se resfrîngea în apă ca într-o oglindă neagră... BART, E. 251. Puține sînt la număr aceste lumi de stele. ALEXANDRESCU, P. 24. 3. Pămîntul, globul pămîntesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală). A început să-i făgăduiască toate bunurile din lume. ISPIRESCU, L. 2. Trec în stoluri rîndunele... Și se duc pe rînd, pe rînd, Zarea lumii-ntunecînd. EMINESCU, O. I 214. Cu tine m-aș duce în fundul lumii, dar cum să facem? ALECSANDRI, T. I 204. Mîndra mea, pe lume una cumu-i între stele luna! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35. ♦ Loc. adv. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, oriunde, peste tot. Împăratul a dat de știre... în toată lumea. CREANGĂ, P. 77. S-a dus vestea în toată lumea. id. ib. 218. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. Din fundul lumii, mai din sus, Și din Zorit și din Apus... Venit-au roiuri de-mpărați. COȘBUC, P. I 55. ◊ Expr. A se duce (sau a fugi, a pleca) în (toată) lume(a) sau în lumea largă = a pleca departe fără să se știe unde (pentru a scăpa de un necaz, a căuta pe cineva sau ceva etc.). În sfîrșit, s-a hotărît a se duce în toată lumea, să-și caute bărbatul. CREANGĂ, P. 89. Apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic. EMINESCU, O. I 79. Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Și nu ne-or ști de nume. id. ib. 176. De urît m-aș duce-n lume, Dragostea capu mi-l pune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9. A(-și) lua (sau a apuca) lumea-n cap = a pleca (departe) părăsindu-și casa, locul de origine. Pînă nu se va scula încă Pepelea, să apucăm lumea-n cap și să-l lăsăm pe dînsul aice. SBIERA, P. 17. Pleacă pentru vreme lungă, fuge, lumea în cap ia. PANN, P. V. II 124. A umbla prin lume (sau a cutreiera (toată) lumea) = a călători mult și în locuri diferite, a umbla de colo-colo, a colinda. Sînt nevoit să cutreier toată lumea. ISPIRESCU, L. 2. Cînd te-i sătura tu de umblat prin lume, atunci să vii să slujești și la poarta mea. CREANGĂ, P. 300. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea, a se duce peste tot. A dormi Ca dus de pe lume = a dormi dus. II. 1. Populația globului pămîntesc, neamul omenesc, omenirea întreagă. Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gîndul... Visînd că toată lumea îmi asculta cuvîntul. EMINESCU, O. I 88. Le pare zea Venus cînd a ieșit din unde, Ca să arate lumii frumosul ideal. ALECSANDRI, P. A. 109. Idei drepte și înalte... Vor vedea lumina zilei; și în formă de mari fapte... Lumii se vor arăta. ALEXANDRESCU, P. 139. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii practicate, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. V. societate. Lumea artiștilor. Lumea savanților. ▭ Fără prea mare cheltuială și fără să-și angajeze vechea firmă populară în lumea moașelor, pensionarilor... pregătea armele de asalt pentru un portofoliu ministerial. C. PETRESCU, C. V. 159. ◊ (Poetic) Cu Creangă, Eminescu era întors din nou în lumea moșilor sfătoși din vremea copilăriei. CĂLINESCU, E. 311. ◊ (Reflectînd concepția de clasă a burghezo-moșierimii) Lumea bună (sau mare, înaltă) = vîrfurile claselor exploatatoare. V. bun⁴ (VIII). Om (sau femeie) de lume = persoană din clasa exploatatoare considerată distinsă, manierată etc. în cadrul acestei clase. 3. Oameni, mulțime, public, societate, mediu social. A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea. CARAGIALE, P. 11. Pe unde trecea, lumea din toate părțile îl înghesuia. CREANGĂ, P. 228. Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos. EMINESCU, N. 27. ◊ Loc. adv. De ochii lumii v. ochi. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cade. E vorba să se facă un pod ca lumea. SADOVEANU, M. C. 182. ◊ Expr. În rînd cu lumea = la fel cu ceilalți oameni, așezat, cu rost. Vreu... să te văd om ca toți oamenii în rînd cu lumea. CREANGĂ, P. 162. Lume(a) (toată) de pe lume = mulțime nenumărată, oameni mulți (și de pretutindeni). S-a adunat lumea de pe lume la această mare și bogată nuntă. CREANGĂ, P. 102. Lumea toată de pre lume Ne-a și pus urîte nume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. O lume (toată sau întreagă) = mulți oameni, o mulțime de persoane. O lume-ntreagă mi-a rămas în urmă Cu goana ei pripită după viață. GOGA, C. P. 68. O lume se plîngea de nedreptățile ce făcea. ISPIRESCU, U. 68. O lume toată-nțelegea – Tu nu m-ai înțeles. EMINESCU, O. I 191. A purta lumea pe degete = a induce în eroare, a înșela, a-și bate joc. Să-i strîmbi gîtul oleacă, să se învețe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete. CREANGĂ, P. 267. A ieși în lume = a se duce printre oameni, în societate, a lua contact pentru prima dată cu oameni și situații noi. Bucură-te dar și te veselește, dragă Marghioliță, că în curînd ai să ieși și tu în lume. ALECSANDRI, T. I 36. Gura lumii v. gură. A ajunge (sau a fi) de rîsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație înjositoare, degradantă; a se face de rîs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. Cîte n-am văzut și eu De atunci pe lume. COȘBUC, P. I 262. Ce mai la deal la vale? Așa e lumea asta. CREANGĂ, P. 233. Ții tu minte cîte-n lume-ai auzit? EMINESCU, O. I 134. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale, a se retrage. Pe urmă m-am dus în lumea mea cu Ioniță. Atîta am avut și eu drag pe lume, și m-am dus cu el. SADOVEANU, O. V 8. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = a) nu știe nimic din ce se întîmplă; b) e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă (sau dragă lumea) = a) a-i fi dragă viața, a-i plăcea să trăiască. Tuturor li-i dragă lumea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221; b) a avea multă plăcere să..., a fi foarte plăcut să... Fata împăratului se făcu un flăcău de-ți era dragă lumea să te uiți la el. ISPIRESCU, L. 30. Cînd ți-e lumea mai dragă v. drag². Zi-i lume și te mîntuie = ce mai la deal la vale; asta e, n-ai ce(-i) face. Zică cine-o zice și cum a vrea să zică, dar cînd este să dai peste păcat, dacă-i înainte te silești să-l ajungi... Vorba ceea: zi-i lume și te mîntuie. CREANGĂ, P. 223. ♦ Viață laică, viață care satisface necesitățile și plăcerile naturale ale omului, viață veselă, liberă. Sus, în deal, la mănăstire Plînge sora-ntr-o grădină... Dup-a lumii fericire. ALECSANDRI, P. I 15. Plecasem să mă duc la vro sehăstrie, să fug de lume. NEGRUZZI, S. I 67. De desfătările lumii poftele mele lipsite, Nu mai au nici o plăcere, nu mai au nici o pornire. CONACHI, P. 104. ◊ Cîntec de lume = poezie de dragoste însoțită de melodie. Îl plimba cu dînsul noaptea în butcă... de-i cînta cîntece de lume. GHICA, S. 56. 2. (În expr.) Lumea albă = (în basme) viață pămîntească în care trăiesc oamenii. De cînd sînteți pe lumea asta albă, voi ați îmblat cu furca, cu acul, cu războiul. ISPIRESCU, L. 12. Lumea neagră = (în basme) presupusa viață subpămînteană în care ar trăi duhurile necurate, rele, diavolii. Ca să mergi de pe lumea albă în lumea neagră, trebuie să-ți dai drumul prin fîntîna zmeilor. ȘEZ. II 202. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea (rar cea) lume) = a) (în concepțiile mistico-religioase) presupusa viață de după moarte. Muri după ce mîncă trei oi fripte și bău o balercă de pelin, zicînd că nu trebuie să se ducă pe ceea lume flămînd și însetat. NEGRUZZI, S. I 247; b) (în basme) celălalt tărîm. După ce simțiră că fiul oii a ajuns pe cea lume și s-a scoborît din leagăn, traseră leagănul afară. RETEGANUL, P. I 65. 3. Ansamblu, totalitate, mediu, viață. Lumea vegetală. Lumea animală.

FERICI, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.

BUN⁴, -Ă, buni, -e, adj. (În opoziție cu rău) Care are însușiri pozitive. I. (În sens moral; despre oameni și despre ceea ce ține de natura omului) 1. (Despre oameni) Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor, blînd, blajin. Maria era... frumoasă ca primăvara, bogată ca toamna și bună ca o fată mare. RETEGANUL, P. IV 64. Eu îs bun cît îs bun, dar și cînd m-a scoate cineva din răbdare! CREANGĂ, P. 253. Măria-ta, ca domn, fii bun și blînd, fii bun mai ales pentru aceia pentru care mai toți domnii trecuți au fost nepăsători sau răi. KOGĂLNICEANU, S. A. 110. ◊ Expr. Bun la inimă = milos, milostiv, îndurător. Era bun la inimă... și nu asuprea pe văduvă, nici pe sărman. ISPIRESCU, L. 393. Ostașul acesta e un om bun la inimă și milostiv. CREANGĂ, P. 298. Bun, rău = oricum ar fi. Biata baba mea, bună, rea cum este, tot a știut ce-mi trebuie la drum. CREANGĂ, P. 134. Oameni buni! formulă cu care ne adresăm unor ascultători. Oameni buni! Toate cele spuse [în hîrtia împăratului] sînt minciuni. BENIUC, V. 157. Iertați-mă, oameni buni. NEGRUZZI, S. I 149. ◊ (Substantivat, în expr.) Bun și rău sau rău și bun = toată lumea, oricine (fără deosebire). Întindea masă mare pentru bun și pentru rău. ISPIRESCU, L. 80. În călătoria ta ai să ai trebuință și de răi și de buni. CREANGĂ, P. 198. 2. Care își îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită situație. Tată bun. Soț bun. Cetățean bun. ▭ Ion al Anei... L-ai știut... E mort de-un veac! Și bun creștin, Tot cinste ne-a făcut. COȘBUC, P. I 229. 3. Îndatoritor, amabil, drăguț. Spune-mi, dacă ești bun, unde vine strada asta. ◊ Expr. Fii bun! = te rog, ai bunătatea. Prea tare nu vă grăbiți, Ci fiți buni și zăboviți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 495. 4. (Despre copii) Cuminte, ascultător; care are grijă de părinți (cînd aceștia sînt în suferință, bătrîni etc.). 5. (Despre lucrurile și faptele oamenilor) Corect, cinstit, cuviincios, frumos; milos. Purtare bună. Vorbă bună. Suflet bun. ▭ Bunicul făcuse o faptă bună, eram și eu părtaș la ea. SADOVEANU, N. F. 28. Inima ta cea bună te ajută. CREANGĂ, P. 214. Dă-le pildă bună. NEGRUZZI, S. I 250. ◊ (Ironic) Cum i-a venit sufletul la loc, oligarchia și-a luat iar bunele clasice năravuri! CARAGIALE, O. III 188. Sfat bun = sfat cuminte, înțelept. ◊ Loc. adv. Cu buna = cu binișorul, cu binele; cu vorbe bune; de bunăvoie. Nu e chip să-i faci cu buna Să-și păzească drumul lor! COȘBUC, P. I 226. Nu-l înjugi așa cu buna Pe vițel. COȘBUC, P. I 96. Atunci să stăm și noi la bătaie. însă numa cînd n-ar fi cu putință Dă a scăpa ș-a să-mpăca cu buna. BUDAI-DELEANU, Ț. 109. ◊ Expr. Bun suflet de om = om bun. Bun suflet de om e acesta și n-ar trebui să meargă nerăsplătit de la fața ta. CREANGĂ, P. 299. A fi (sau a ajunge) în mîini bune = a fi (sau a ajunge) în mîini sigure. A privi (pe cineva) cu ochi buni v. ochi. A pune o vorbă bună pentru cineva = a interveni în favoarea cuiva. ◊ Compus: bună-purtare = purtare conformă normelor moralei și ale educației. ◊ Certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc. I-a trimis poza și două certificate: unul de absolvent a două clase de seminar, și altul de bună-purtare ca fost sergent la infanterie. BASSARABESCU, S. N. 73; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva. 6. Caracteristic omului mulțumit, vesel. Dispoziție bună. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi bine dispus. II. (Exprimă însușirea de a produce satisfacție) Care face sau prinde bine; care face plăcere; plăcut, satisfăcător, convenabil, agreabil, îmbucurător. Primire bună. ▭ Ce mai știi de pe la tîrg? -... Ia, nu prea bune vești. CREANGĂ, P. 77. ◊ Expr. (Ironic) A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i face (cuiva) o poznă sau un mare rău. Nu știu cine a fost pe la mine pe acasă în lipsa mea, că știu că mi-a făcut-o bună. CREANGĂ, P. 30. A o păți bună = a o păți, a da de bucluc, a da de dracul. Mai duceți-vă și la altă casă, că eu unul știu c-am pățit-o bună. CREANGĂ, P. 160. Bună treabă! = frumos! n-am ce zice! Voi... să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. Buuună treabă! CREANGĂ, P. 252. Na-ți-o bună! = (exprimă uimire, ciudă) na! asta-i acum! asta mai lipsea! Prin postul cel mare se răspîndește vuiet printre dascăli despre desființarea catiheților și trecerea celor mai tineri dintre noi la Socola. – Na-ți-o bună, zise Trăsnea. CREANGĂ, A. 114. Na-ți-o bună că ți-am frînt-o! se zice aceluia care, într-o situație grea, propune o soluție nepotrivită sau opusă celei așteptate; na-ți-o frîntă că ți-am dres-o. 2. (Despre mîncări și băuturi) Plăcut la gust, gustos. V. delicios. Vin bun. ▭ Peștele e bun numai viu, prins de mîna omului. SADOVEANU, N. F. 28. Nu era bolnav la care... să nu-i trimită ceva bun, îndată ce auzea de boala lui. RETEGANUL, P. IV 35. Bune sarmale ai mai făcut! CREANGĂ, P. 32. Găina bătrînă face zama bună. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Ex p r. (Depreciativ) Poamă bună = om de nimic, secătură. 3. Bogat, îmbelșugat. Recoltă bună. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut. Trandafir cu bun miros, Drag mi-i, doamne, cel frumos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. 5. Liniștit, tihnit, fericit. A duce viață bună cu cineva. ▭ De atunci nurorile n-au mai avut zi bună în casă cu baba. CREANGĂ, P. 12. De cînd maica m-a făcut, zile bune n-am avut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 22. ◊ (Ca element de formare a numeroase formule de salut și de urare) Bună ziua! (sau ziua bună!) Bună seara! Bună dimineața! Noapte bună! Noroc bun! într-un ceas bun! Drum bun! Rămas bun! etc. ▭ De-ai sosit cu gînduri bune, Noi un «bun venit» ți-om spune. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Mai bun lucru, moș Călifare! – Mulțumim d-tale, nepoate. GALACTION, O. I 47. Bun sosit la noi, voinice, zise craiul, cam cu jumătate de gură. CREANGĂ, P. 197. Bun întîlnișul, voinice! Nu ai trebuință de slugă la drum? CREANGĂ, P. 199. Bună calea, drumețule! – Bună să-ți fie inima, cum ți-i cătătura. CREANGĂ, P. 200. Bună vreme, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin! EMINESCU, O. I 84. Bun lucru, bade, la plug! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 270. (Familiar) La bună vedere (= la revedere), domnilor! SADOVEANU, P. M. 158. III. (Despre ființe și lucruri; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de», «pentru» sau «la») Care are calitățile proprii destinației sale. 1. Potrivit, apt (pentru ceva), corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. Pămînt bun pentru cultura bumbacului. Apă bună de băut. Vacă bună de lapte. ▭ Căruța lui... era o căruță bună, încăpătoare și îndemînatecă. CREANGĂ, P. 106. Ești bun de însurat. CREANGĂ, P. 154. Vreo șase salcîmi... ce nu sînt buni nici de foc, nici de umbră. NEGRUZZI, S. I 71. De nimic nu mai sînt bun. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 381. ◊ Expr. Bun de tipar (sau deimprimat), formulă prin care cineva dă autorizația de a se tipări o lucrare pe baza ultimei corecturi. (Substantivat) Așteptăm bunul de tipar. Bun și aprobat, formulă care se pune pe acte sub semnătură privată, ca dovadă de aprobare. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ (Despre corpuri) Bun conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) se transmite cu ușurință. Metalele sînt, în general, bune conducătoare de căldură și de electricitate. 2. (Despre organele corpului) Care funcționează bine; (despre funcțiunile fiziologice) care se îndeplinește, se desfășoară normal. Ochi buni. Dinți buni. Stomac bun. Digestie bună. Respirație bună. ◊ Expr. Bun de gură = vorbăreț, limbut, guraliv. Bună de gură Tudorița, nevasta cantonierului. STANCU, D. 232. Nu fi bun de gură!... Vorba multă e sărăcie omului. NEGRUZZI, S. I 247. Bun de mînă = îndemînatic. Și mai are încă... Voinicei Levinți Cu armele-n dinți, Feciori buni de mînă, Căliți, tari de vină. ALECSANDRI, P. P. 63. Bun de picioare = iute, sprinten. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Neuzat, puțin uzat; p. ext. nou, de zile mari, de sărbătoare. Am încălțat pantofii cei buni. ▭ Se îmbrăcă cu hainele ce le avea el mai bune. ISPIRESCU, L. 33. Săracă mîndra mea... O găsii c-o sucnă rea: Pe cea bună și-o cîrpea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 442. 4. (În opoziție cu prost) De calitate superioară; p. ext. prețios, scump, de preț. Marfă bună. Stofă bună. ▭ Ștergarele erau de mătase și în țesătură cu fir de cel bun și cu mărgăritare. ISPIRESCU, L. 38. Calul bun și mîndrele, Alea-mi mîncă zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ Expr. Brînză bună în burduf de cîine v. brînză. 5. Veritabil, autentic; pur. Aur bun. Argint bun. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede (ceva) adevărat sau bine; a lua (ceva) în serios. Eu am făcut greșeala că te-am crescut prea moale și tu ai luat-o de bună. DUMITRIU, B. F. 45. A o ține (una și) bună= a susține un lucru cu insistență. A ști una și bună = a ști (sau a spune) un singur lucru, a nu mai ști (sau a nu mai ține seamă) de altceva; a avea o părere hotărîtă, pe care nimic n-o poate zdruncina. Așa sînt eu în felul meu, știu una și bună. CREANGĂ, P. 203. A i se prinde (ceva) de bun = a trece drept adevărat, a fi crezut. Spinul, văzînd că i s-au prins minciunile de bune, chemă la sine pe Harap-Alb. CREANGĂ, P. 208. ◊ (Despre mărfuri; în opoziție cu alterat, falsificat) Lapte bun. Unt bun. 6. (Despre bani; în opoziție cu vechi) Care circulă, care are putere de circulație, care are curs, care umblă; (în opoziție cu fals) emis de o autoritate îndreptățită. Banii aceștia nu mai sînt buni. ◊ Expr. A trăi (pe lîngă cineva) ca banul cel bun = a se bucura de mare considerație, de mare atenție și grijă (din partea cuiva), a fi foarte prețuit (de cineva). Am să te ieu cu mine și-i trăi pe lîngă noi ca banul cel bun. CREANGĂ, P. 175. IV. (Despre persoane, mai ales despre profesioniști, artiști etc.) Înzestrat, talentat, priceput, capabil, destoinic, vrednic; p. ext. dibaci, iscusit, îndemînatic, abil. Mecanic bun. Profesor bun. Nuvelist bun. Tenor bun. Elev bun. ▭ Buni tîrgoveți, Nu s-ajung din preț. BENIUC, V. 162. De nu-ți fi mîncători, și băutori buni, v-ați găsit beleaua cu mine. CREANGĂ, P. 259. Caută de casă, cum se cuvine unei bune gospodine. NEGRUZZI, S. I 147. V. (Exprimă însușirea de a fi favorabil sau util) 1. (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. Ce vreme bună pentru semănături! DUMITRIU, B. F. 90. Cerul se arăta albastru și bun. Firele albe de nori se fărîmaseră ușoare ca fumul. SAHIA, N. 62. Dînd... un vînt bun, corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 25. 2. Folositor, util, de folos. Ți-oi cădea și eu vreodată bun la ceva. ISPIRESCU, L. 19. Pribegia cui e bună? La feciorul fără mumă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 198. ◊ Expr. A nu-i fi de-a bună = a nu avea nici un folos (de ceva), a nu-i folosi la nimic. La vreo șaptezeci de ani a plecat la Sfîntul Munte și la Ierusalim, unde a făcut daruri scumpe... Nu i-a fost de-a bună. PAS, Z. I 157. Ce ți-e bun (sau bună)? sau la ce bun? = la ce folosește? ce folos? Vine ea și turturica mai pe urmă, dar ce ți-e bună? CREANGĂ, P. 274. 3. Avantajos; rentabil. Preț bun. ▭ Harabagia... e mai bună [decît cărăușia], că ai a face tot cu marfă vie, care la deal se dă pe jos, la vale- pe jos, iar la popas- în căruță. CREANGĂ, P. 107. 4. (În credințele superstițioase, mai ales în basme; ca determinant pe lîngă «semn») Prevestitor de bine. Aista nu-i semn bun, după cît știu eu. CREANGĂ, P. 186. ◊ Expr. A nu fi (de-a) bună (cuiva sau cu cineva) = a prevesti ceva rău, a nu fi de bun augur. Mama lui clătină din cap: Nu-i a bună cu băiatul nostru! SANDU-ALDEA, D. N. 159. Ce să fie acolo?... – Ce e, nu e d-a bună. DELAVRANCEA, S. 196. VI. (Intensifică înțelesul cuvîntului pe care îl determină) 1. Zdravăn, strașnic, solid. Trage un somnuleț bun. ISPIRESCU, L. 335. Cum s-a întors... acasă, a și poruncit să-i facă un foc bun în sobă. CREANGĂ, P. 87. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dădea Și din gură mi-și grăia... TEODORESCU, P. P. 503. 2. (În legătură cu noțiuni cantitative) Considerabil, însemnat, mare. O sumă bună de bani. ◊ Loc. adv. O bună parte (din... sau dintre...) = o parte însemnată, un număr considerabil. Începură să răsară ca din pămînt valuri de oameni. Strada, deveni neîncăpătoare și o bună parte se urcară pe clădiri. SAHIA, N. 107. În bună parte = în mare măsură, în mare parte. Lucrul e în bună parte terminat. O bucată bună sau o bună bucată (de timp, de loc) = o bucată lungă (de timp, de loc). 3. Întreg, plin; p. ext. mai mult decît.., și mai bine. Am băut două pahare bune de vin. Pînă acolo sînt 10 kilometri buni. ▭ Pîn’la ziua albă mai erau ca două ceasuri bune și era vremea cînd plantele se umezesc. CAMILAR, TEM. 145. Pentru fiecare măr, patru sute bune [de lei]. RETEGANUL, P. II 78. ♦ (În legătură cu noțiuni abstracte) Desăvîrșit; deplin. Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț: Ce vrei tu? – Noi? Bună pace! EMINESCU, O. I 146. ◊ Loc. adv. De bună seamă v. seamă. ◊ Expr. Pace bună! v. pace. ◊ Compuse: bun-plac v. plac.; bună-știință = conștiință deplină în săvîrșirea unei fapte. Complicele a înlesnit delictul cu bună-știință. ♦ (Precedînd un adjectiv șî accentuînd ideea exprimată de acesta) Pe deplin, de tot, cu desăvîrșire, de-a binelea, definitiv. Ceilalți nemaiavînd încotro șovăi, diata rămase bună făcută. CREANGĂ, P. 15. Crezu că ce-i găsit îi bun găsit, EMINESCU, N. 108. M-o luat bun teafăr din sat. ALECSANDRI, T. 4. ◊ Bun bucuros v. bucuros. 4. (În legătură cu noțiuni temporale, în loc. adv.) Într-o bună zi (sau dimineață) = o dată, într-o zi (sau într-o dimineață), pe neașteptate. Ai! ce s-or mișca-ntr-o bună zi Munții Apuseni! BENIUC, V. 27. Într-o bună dimineață, feciorul... îi și aduce o noră pe cuptieri, CREANGĂ, P. 8. De cu bună vreme = de timpuriu; din. timp. Pe la cina cea bună = pe înnoptate. Colo pe la cina cea bună nimerește... într-un sat. RETEGANUL, P. I 11. VII. (Despre relații de înrudire; în opoziție cu vitreg) Adevărat, de sînge. Tată bun. Mamă bună. Frate bun. ▭ Ai fi zis că e soră bună și de mumă și de tată cu celelalte două. DELAVRANCEA, S. 92. ◊ Fig. Apa e soră bună cu focul, dar apa e soră mai mare, căci biruie focul, îl stinge. ȘEZ. III 101. Înșelătorul e frate bun cu amăgitorul. ◊ (În opoziție cu văr de-al doilea, de-al treilea etc.) Văr bun = văr primar. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Devotat, sincer, apropiat. ▭ Calu-i alb, un bun tovarăș, Înșeuat așteapt-afară. EMINESCU, O. I 103. Feciorul de lîngă tine Era bun pretin cu mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244 VIII. (Reflectînd concepția claselor exploatatoare, despre familie, neam, nume, viță; în opoziție cu de jos, de neam prost) Nobil, ales, distins. Familie bună. Casă bună. ▭ Asta meserie, măi... Curată, cu lume bună de la care poți să înveți multe. PAS, Z. I 278. Spune bade, maică-ta Să nu mă grăiască-n sat, Că eu nu te-am fărmecat; Cînd voi sta de-a fermeca, Nu farmec din vița ta, Ci farmec de viță bună, De-aș ședea-n temniț-o lună. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 270. ◊ (Substantivat) Mesenii, cu buni, cu proști, se plecară și le adunară [mărgăritarele]. ISPIRESCU, L. 40.

CINSTE s. f. I. (Merit moral sau social care atrage după sine nume bun, prestigiu) 1. Onestitate, probitate, corectitudine. Am venit să votez pentru cinste, pentru abecedar, pentru muncă, pentru lumină. VINTILĂ, O. 39. Să arăt în versuri, în rînduri măsurate, Că cinstea și virtutea sînt lucruri lăudate. ALEXANDRESCU, P. 82. 4 Loc. adj. De cinste = cinstit, onest, demn de încredere. În bătătură le ieși-nainte Un bătrîn de treabă și foarte de cinste. PANN, P. V. I 11. 2. Credință, fidelitate, castitate. Își calcă datoriile sale de femeie, uită virtutea, leapădă cinstea. NEGRUZZI, S. I 48. II. (Recunoaștere a meritelor cuiva, manifestare exterioară a prețuirii, a respectului pentru cineva)Prețuire, respect, stimă, considerație, vază. Strîns-ai fiii muncii – front de-asalt măreț -, Muncii dînd iar cinste și avînt și preț. TOMA, C. V. 479. Vei rîde, tată, cum ai rîs și de surioarele mele, fără ca toate astea să le scază cinstea. ISPIRESCU, L. 15. Puțin mai înainte un monument s-arată; să-l privim... Dar ce semne de cinste pe el sînt? ALEXANDRESCU, P. 39. ◊ Loc. adv. Cu cinste = meritînd respectul lumii, în mod onorabil. Și-a îndeplinit cu cinste angajamentul. ▭ Să înveți vreun meșteșug, prin care să poți trăi cu cinste. DRĂGHICI, R. 5. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine = a-și pierde numele bun, a se face de rușine. Ioane, cată să nu dăm cinstea pe rușine și pacea pe gîlceavă! CREANGĂ, A. 119. Să nu vie vremea să dai cinstea pe rușine. NEGRUZZI, S. I 249. ◊ Pe cinste! sau pe cinstea mea! invocație pentru a întări adevărul celor spuse. 2. Onoare, favoare. Este o cinste pentru gospodăria colectivă să fie în frunte la recoltare și treieriș, în frunte la colectare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2719. Mie mi se cuvine această cinste, pentru că sînt cel mai mare dintre frați. CREANGĂ, P. 184. ◊ Loc. adv. În cinstea (cuiva sau a ceva) = pentru a onora (pe cineva sau ceva), spre lauda sau preamărirea (cuiva sau a ceva). Făcu un ospăț foarte mare, în cinstea nepotu-său. CREANGĂ, P. 231. ◊ Expr. A avea cinstea de a... (sau să...) = a avea onoarea, favoarea, fericita ocazie de a... Și după cum am cinstea a vă spune, multă vorbă s-a făcut între tata și mama pentru mine. CREANGĂ, A. 14. Cu domnul Ghiftui am cinste să vorbesc? ALECSANDRI, T. 570. A face cinste cuiva = a servi spre laudă cuiva, a-i face onoare. Ion al Anei... L-ai știut... Tot cinste ne-a făcut. COȘBUC, P. I 229. Toți sorbeau astă iscusită băutură [ceaiul], care face nu mai puțină cinste aflătorului ei decît aflătorului tipografiei. NEGRUZZI, S. I 75. Să-mi fac fală fraților Și cinste părinților. TEODORESCU, P. P. 87. 3. Ceremonial, paradă, pompă, fast. Primi cu multă cinste pe Ileana Sinziana. ISPIRESCU, L. 26. Îl primesc cu toată cinstea cuvenită unui fiu de crai. CREANGĂ, P. 208. III. (Concretizat; familiar și popular) 1. Dar, cadou, plocon. Aveau să vină a doua zi... cu cinste la nași. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. Hotărîră... să ducă peștișorii la împărat și să-i facă cinste. SLAVICI, la TDRG. Vro cinste, vrun tulpan să-ți dau. CONTEMPORANUL, II 143. ◊ Loc. adv. În cinste = în dar, gratis, gratuit. Cine bea în cinste or în dator, Se îmbată de două ori. PANN, P. V. I 114. ◊ Loc. adj. (Familiar) Pe cinste = foarte bun, foarte frumos (ca un lucru ales cu grijă pentru a-l dărui cuiva); grozav, strașnic. Îți aleg o cravată pe cinste. C. PETRESCU, C. V. 55. 2. Ospăț, ospătare. Masă mare că-i pusese, Cinstea bună i-o făcuse. TEODORESCU, P. P. 22. După închinarea colacilor, mesenii se pun pe cinste; plosca fuge din mînă în mînă și cheful începe. ȘEZ. I 36. ◊ Expr. A face cinste = a da de băut, a trata, a cinsti, a omeni. A făcut cinste d. Nae... l-am băut... CARAGIALE, O. I 119. Știți una, băieți? mie mi-e sete; cine face cinste? FILIMON, C. 221. Nu faci tu vrun fleac de cinste, Ca să-mi ud măcar un dinte? PANN, P. V. I 17. ♦ Băutură alcoolică; rachiu. Să ne îndesească mai mult cu udeala, pentru că acolo stă toată puterea și îndrăzneala. Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară rușinea. CREANGĂ, P. 258. Băiețanii se-nsoțesc și au adusă din bună vreme cinste (rachiu). ȘEZ. II 211.

îmbunat², ~ă a [At: CORESI, PS. 391 / Pl: ~ați, ~e / E: îmbuna] 1 Devenit mai bun din punct de vedere moral. 2 Potolit. 3 Consolat. 4 Încurajat. 5 Binedispus. 6 Convins. 7 Care a tăcut o promisiune. 8 Care a fost făcut fericit. 9 Împăcat. 10 Determinat prin purtare bună să ofere ceva. 11 (Reg; d. știuleții de porumb) Aproape copt. 12 (D. vreme) îndreptată. 13 (Înv) Împodobit. 14 (Asr) Care a câștigat bunăvoința cuiva.

LUME, lumi, s. f. I. 1. Totalitate a celor existente în realitate; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din) totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te mântuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2. (În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lume de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen.

LUME, lumi, s. f. I. 1. Tot ce există ca realitate și ca reflectare a ei; univers, cosmos. ◊ Expr. De când (e sau cu) lumea (și pământul) = de (sau din)totdeauna; vreodată; Cât (e) lumea (și pământul) = veșnic; (în construcții negative) niciodată, nicăieri. (Reg.) Până-i lumea = veșnic; (în construcții negative) niciodată. Nici pentru toată lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un preț, cu nici un chip. Că (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei să convingi pe cineva că un anumit lucru nu e prea greu de făcut sau că nu cere un sacrificiu sau o grabă prea mare. Parcă toată lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri cerești format din Pământ și aștrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. ♦ Vast domeniu al realității care se distinge de altele printr-una sau mai multe însușiri fundamentale. Lumea organică. Lumea anorganică. 3. Globul pământesc (cu întreaga lui viață animală și vegetală), pământul locuit de om. ◊ Lumea veche = pământul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa și Africa). Lumea nouă = cele două Americi și Oceania. Lumea tăcerii = universul adâncurilor marine și oceanice. ◊ Expr. În (sau prin) toată lumea (sau lumea toată) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toată lumea, în lumea largă) = a pleca departe, fără să se știe unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea să plece. A(-și) lua lumea în cap = a pleca (departe) părăsind totul (mai ales din cauza unor supărări mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a călători mult și în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (și de-a latul) = a cutreiera toată lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dușii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. și reg.) Lumină. ◊ Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ◊ Expr. (Rar) A ieși la lume = a ajunge la lumină, la loc deschis, la larg. II. 1. Populația globului pământesc, omenirea întreagă; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viață etc. și care prezintă trăsături specifice. Lumea artiștilor. 3. Oameni, mulțime, public; societate, mediu social. ◊ Om de lume = persoană care are experiența vieții în societate, care cunoaște uzanțele; persoană dornică de petreceri, exuberantă, veselă. ◊ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ◊ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită. Lume(a) de pe lume sau lumea toată, o lume (toată, întreagă) = mulțime nenumărată, foarte mulți oameni. A purta lumea pe degete = a înșela oamenii; a-și bate joc de ei, a fi șmecher, abil. A ieși (sau a scoate capul) în lume = a apărea în societate, a lua contact cu oameni și situații noi, a începe să frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situație degradantă; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfășoară existența umană; viață, existență. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-și vedea (fiecare) de treburile sale. Nu știe pe ce lume e (sau se află) = nu știe nimic din ce se întâmplă; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea dragă = a-i plăcea (cuiva) să trăiască; a-i fi foarte plăcut să... Când ți-e lumea mai dragă = când te simți mai bine; când nici nu te gândești, când nici nu te aștepți. Zi-i lume și te măntuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viață laică; viață veselă, liberă. ◊ Loc. adj. De lume = care se referă la viața de plăceri, la dragoste. 2.(În sintagmele) Lumea albă = (în basme) viața pământească, în care trăiesc oamenii. Lumea neagră = (în basme) viața subpământeană, în care ar trăi duhurile rele. Lumea de apoi (sau lumea cealaltă, ceea lume) = a) (în concepțiile religioase) viața de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginată dincolo de acest pământ, celălalt tărâm. – Lat. lumen.

FERICI, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera, a socoti pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.

URSI vb. 1. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a orîndui, a predestina, a rîndui, a sorti, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 2. a destina, a face, a hărăzi, a meni, a predestina, a sorti. (Sînt ~ să fie fericiți.) 3. a descînta, a face, a fermeca, a meni, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (A-i ~ cuiva cu ulcica.)

sănătate sf [At: CORESI, EV. 57 / V: (reg) sân~ / Pl: (rar) ~tăți / G-D: ~tății, (înv) ~tăței / E: ml sanitas, -tatis] 1 Stare generală bună a unui organism, care rezultă din funcționarea normală și regulată a tuturor organelor sale. 2 (Pgn) Stare generală a unui organism. 3 (Îs) ~ publică (Bună) stare sanitară a unei colectivități umane. 4 (Îas) Stare de salubritate a întregii populații de pe un anumit teritoriu. 5 (Îs) Casă de ~ Instituție medicală special dotată pentru tratarea unor boli cronice (tuberculoză, nevroză etc.) pentru convalescență, repaus și recuperare a capacității de muncă Vz sanatoriu. 6 (Îlav) Cu ~ În condiții bune, fără necazuri Si: cu bine. 7 (Îe) În (sau, înv, pentru) ~a (cuiva) Urare făcută în cinstea cuiva atunci când se închină un pahar cu băutură. 8 (Îae) Pentru a onora, a preamări pe cineva Si: în cinstea (cuiva). 9 (Îe) A închina (sau a bea) în (ori pentru sau, reg, de) ~a (cuiva) A închina băutura sau a bea în cinstea cuiva, urându-i să fie sănătos (1), fericit, să aibă noroc etc. 10 (Reg; îe) A scoate pe cineva din ~ A scoate pe cineva din minți (1). 11 (Pfm; îe) ~ (bună) S-a sfârșit, nu mai e nimic de făcut. 12 (Pfm; îae) Mi-e indiferent, nu-mi pasă. 13 (Reg; îae) Absolut nimic. 14 (Reg; îe) A lăsa ~ A muri¹ (1). 15 (Reg; îe) Parcă mănânci ~ Se spune atunci când mănâncă o mâncare foarte bună, foarte gustoasă. 16 (Mai ales în formule epistolare) Urare prin care se dorește cuiva să fie sănătos. 17 (Gmț) Băutură (alcoolică).

*interés n., pl. urĭ (vechĭ) și e (rus. interés, germ. it. interesse, d. lat. interesse, a fi între, a interesa; inter-est, pers. III sing. a prezentuluĭ indicativuluĭ d. interesse). Ceĭa ce e în legătură cu folosu cuĭva: interesu mă face să muncesc. Dobîndă, folos tras din baniĭ împrumutațĭ altuĭa: interes de 4% pe an. Drept eventual la beneficiŭ: a avea interese într’o întreprindere. Fig. Dorință de a vedea pe cineva fericit, simpatie, solicitudine: copil demn de interes. Calitatea de a atrage atențiunea, de a plăcea pin valoare: carte plină de interes. Interes simplu, dobîndă simplă, adăugată capitaluluĭ. Interes compus, dobîndă la dobîndă, anatocizm. Prov. Fam. Interesu poartă fesu, interesu (egoizmu) mișcă lumea.

bine [At: COD. VOR. 126 / E: ml bene] 1 av În mod prielnic, avantajos. 2 av (Îe) A(-i) prinde cuiva ~ (să...) A-i fi de folos... 3 av (Îe) A(-i) veni cuiva ~ (să...) A fi avantajat de o situație. 4 av (Îe) A-i merge ~ A prospera. 5 av (Îe) A sta ~ A fi într-o situație avantajoasă. 6 av (Îae; rar) A fi bogat. 7 av (Îe) ~ ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși), fii (sau fiți) ~venit (sau veniți), ~ te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoși) 8 av (Îe) Îmi pare ~ (de cunoștință) Formulă folosită când faci cunoștință cu cineva. 9 av (Îe) A(-i) fi (cuiva) ~ A fi sănătos. 10-11 av (Îe) A se (sau a-l) face ~ A se face (sau a face pe cineva) sănătos. 12 av (Îe) (Ce), nu ți-e ~ (Ce), nu ești sănătos? 13 av (Îae) (Ce), ești nebun? 14 av Conform regulilor eticii sociale Si: cuminte, cuviincios. 15 av (Îe) A trăi (sau a se avea) ~ cu cineva A trăi în înțelegere. 16 av (Pop; îe) A se avea ~ cu cineva A se iubi cu cineva. 17 av (Fam; îe) ~ ți-a făcut ! Așa se cuvenea să-ți facă. 18 av (Îe) Șezi ~ Astâmpără-te. 19 av Conform regulilor esteticii Si: agreabil, frumos, minunat. 20 av (D. haine; îe) A sta (sau șade) ~ A se potrivi. 21 a (D. oameni) Armonios dezvoltat (și elegant). 22 av În concordanță cu adevărul Si: clar, deslușit, exact, lămurit, limpede, precis. 23 av (Îe) A vedea ~ A observa. 24 av (Îlav) De-a ~lea Cu adevărat. 25 av (Îe) Vezi ~ că Firește. 26 av (Îe) Ba ~ că nu Desigur. 27 av Bine, facem așa! Exprimă o afirmație. 28 av (Îe) (Că) ~ zici Ai dreptate. 29 av (Îe) Ei ~... După cum spuneam... 30 av Cu atenție. 31 av Cu grijă. 32 av Deplin. 33 av (La comparativ) Mult. 34 av Mult și prielnic. 35 av (D. obiecte; îe) A pune ~ A ascunde. 36 av (Îe) A pune ~ (pe cineva) A ponegri. 37 av (Îe) A se pune ~ (cu cineva) A face pe plac (cuiva). 38 av (Îe) A aranja ~ (pe cineva) A bate bine. 39 av (Îae) A pune într-o situație proastă (prin intrigi). 40 sns Ceea ce aduce mulțumire sau folos cuiva. 41 sns Mulțumire. 42 sns Noroc. 43 sns Belșug. 44 sns (Înv; îe) De când ~le De mult. 45 sns (Îe) Cu ~ Cu fericire, cu noroc. 46 sns (Îs) Om de ~ Om care ajută pe cei din jur. 47 sns (Îe) Să auzim de ~, Dă, Doamne ~ Formule de salut sau de urat. 48 sns (Îe) A face (cuiva un mare) ~ sau a face (cuiva) – (cu ceva) A ajuta (pe cineva) la nevoie. 49 sns (Jur; înv; îe) În ~le (cuiva) în favoarea cuiva. 50 sns (Îe) Să-ți (sau să vă) fie de ~! Să-ți fie de folos. 51 sns (îae; irn) Se spune cuiva care a procedat (greșit), împotriva sfaturilor. 52 sns (înv; îe) Cu ~ Binevoitor. 53 sns (înv; îae) Îndatoritor. 54 sns (Îe) Cu ~le, (rar) în de ~ Cu blândețe. 55 sns (Îe; înv) A lua (pe cineva sau cuiva ceva) în (nume de) ~ A se arăta mulțumit și binevoitor cu cineva. 56 sns (Îe) A vorbi (sau, înv, a grăi) de ~ A lăuda (pe cineva). 57 sns (Îe) Nu-i a ~ Ceva merge rău. 58 sns (Înv) Avere. 59 Ceea ce corespunde cu morala. 60 sna (Flz) Obiectul moralei ca știință.

bun, -ă adj., subst., adv. I adj. (în opoz. cu „rău”) Care are însușiri pozitive, calități morale, care are un comportament conform cu conveniențele sociale. 1 (despre oameni sau despre firea, faptele, manifestările lor etc.) Care are binele ca normă și scop, care din fire este înclinat a face bine celor din jur; care manifestă bunătate, care se poartă bine cu alții; cumsecade, binevoitor. ◊ expr. Bun, rău = oricum ar fi. (subst.) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. A-i gîndi cuiva gînd bun v. gîndi. A avea inimă bună sau a fi bun la inimă (ori cu inima bună) v. inimă. Om bun! v. om. Bun depus (sau de legat) la rană v. rană. A fi bun ca sînul mamei v. sîn. ♦ Care este îndatoritor, amabil, înțelegător (în raport cu alte persoane). ◊ (precedă subst. pe care îl determină, accentuînd val.) Un bun prieten. ◊ expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! Fii bun, omule, și-nțelege (CAR.). ♦ ext. (despre oameni, animale) Care se poartă bine cu ceilalți. ♦ (despre înfățișare, privire etc.) Care exprimă afecțiune, bunătate, bunăvoință; care trădează blîndețe. Ne privi cu zîmbetu-i tînăr și cu ochii lui albaștri și buni (SADOV.). ◊ expr. A căuta la cineva cu ochi buni v. căuta. A privi (sau a nu vedea) pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni v. ochi. A nu privi cu ochi buni v. privi. 2 Care își îndeplinește obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; milos. ◊ Loc.adv. (subst.) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mîini bune = a) a ajunge la persoane de încredere; b) a ajunge în posesiunea unei persoane competente; c) a avea parte de o îngrijire atentă, de un tratament bun. A pune un cuvînt bun pentru cineva = a interveni în favoarea cuiva, a susține pe cineva. (A fi) bun ca pîinea (cea) caldă (sau bună) v. pîine. A pune o vorbă (bună) pentru cineva v. vorbă. ◊ Compuse: bun-simț = capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele. O bucurie lipsită de orice urmă de bun-simț (CA. PETR.); bună-purtare = comportare conformă normelor moralei și educației. ∆ Certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atesta purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = purtare cuviincioasă, creștere aleasă. bună-credință = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; c) corectitudine, loialitate, cinste. ∆ Loc.adj. De bună-credință = corect, loial, sincer, cinstit. Bravo... ești un om de bună-credință (CAR.). ♦ (despre prieteni) Care este devotat, sincer, loial. 3 (despre copii) Care are un caracter liniștit, blînd; care este cuminte, ascultător, îndatoritor. ♦ Care are grijă de părinți. Bătrînul ducea o viață fără griji; avea copii buni. ♦ ext. Ingenuu. Nu știa să se apere de răutate. Era prea bun. 4 (despre atitudini, manifestări ale oamenilor) Care este corect, adecvat. ♦ Care este eficient, avantajos. Colaborare bună. ♦ Care este agreabil, afabil. Bunele maniere. ♦ Care este afectuos, binevoitor. Cuvinte bune. (determ. numele lui Dumnezeu) Care este atotmilostiv, îndurător. Se ruga la bunul Dumnezeu să o ajute. ◊ (la vocat., în rugăciuni sau ca exclamație de nerăbdare, revoltă) Pînă cînd, bunule Dumnezeu, să mai aștept zile mai fericite! 5 Care este caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Loc.adj., adv. Cu (sau, rar, în) voie bună v. voie. ◊ expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. Chef și voie bună v. chef. Voie bună v. voie. II adj. (indică intensitatea) 1 Care face sau prinde bine; plăcut simțurilor, satisfăcător, agreabil. La nevoie e bun și el de mîncat (SADOV.). ◊ expr. Una bună = o întîmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. Un deputat s-a oferit să spuie „una bună” de-a unchiului (CA. PETR.). A o păți bună = a avea necaz, (iron.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frînt-o), se spune atunci cînd cineva se află într-o situație dificilă sau inoportună. A i-oface bună sau a-i face (cuiva) una și bună v. face. 2 Care este tare, puternic, strașnic. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dădea Și din gură mi-și grăia (POP.). ♦ (despre somn) Adînc, profund. 3 (despre modul de viață al oamenilor) Liniștit, calm, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ expr. Într-o bună zi (sau dimineață) = pe neașteptate. A duce o viață bună = a avea o situație materială prosperă, îmbelșugată. A face (sau a duce) casă bună cu cineva v. casă. A fi în termeni buni cu cineva v. termen. A avea (sau a duce) trai bun (cu cineva) v. trai. A trăi viață bună v. trăi. A avea (sau a duce, a vedea) zi bună sau zile multe și bune (cu cineva) v. zi. ◊ (în formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Un an bun! Bun ajuns(ul)! v. ajuns. Bun ajunsa! v. ajuns. Bun găsit! v. găsit. Noapte bună! v. noapte. Bun sosit! v. sosit. Vînzare bună! v. vînzare. ∆ (în formule de despărțire) expr. A-și lua rămas bun de la călcîie v. călcîi. Rămas bun sau bun rămas! v. rămas. A-și lua rămas bun v. rămas. ◊ Compus: (bot.) bună-dimineața = zorea (Ipomaea). 4 (despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Care este profund, de mare intensitate. Are pentru ea cele mai bune sentimente. 5 (despre mîncăruri și băuturi) Care este gustos, apetisant, ales; care are calități nutritive. ◊ expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios sau despre un derbedeu ori despre o femeie imorală. (Bun de) să dai cu căciula-n cîini v. căciulă. 6 (despre miros, gust) Care este plăcut, agreabil. ♦ (despre substanțe mirositoare) Al cărui miros este plăcut, aromat. ♦ (despre aer) Care este curat, pur, ozonat. 7 (despre elemente ale naturii) Care se manifestă cu calm; care este îmbelșugat. O zăpadă bună. ♦ (despre vreme) Care este frumoasă, calmă, senină; cald. ♦ (despre fenomene atmosferice) Favorabil, prielnic. Vînt bun la pupă. 8 (despre lumină) Care permite vizibilitatea; care este odihnitoare, plăcută. III adj. (indică destinația, felul, calitatea) 1 Potrivit, apt pentru un anumit scop; care corespunde scopului pentru care a fost destinat. ◊ Loc.adj. Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. ∆ (subst.) A dat de curînd bunul de tipar. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios; a primi, a accepta un lucru ca atare. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățînare. A (o) apuca pe drum(ul) (cel) bun (sau pe calea cea bună) v. apuca. A (se) întoarce pe drumul cel bun v. drum. A (o) duce la bun sfîrșit v. duce. A ști una (și bună) v. ști. A o ține una (și bună) v. unu. ♦ (despre mecanisme, mașini etc.) Care funcționează bine, normal, ca urmare a calității materialelor, ansamblării etc. O mașină bună are și termenul de garanție mare. 2 (despre creații ale oamenilor) Care este frumos, prețios, valoros din punct de vedere estetic. Un roman bun. 3 (despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; ext nou, de sărbătoare. 4 (despre produse agricole, industriale etc.) De calitate; ext. de preț; scump; nou. ♦ (despre băuturi alcoolice) De calitate superioară. Bea numai vinuri bune. ♦ Care este veritabil, autentic. Toate pietrele din colier erau bune. 5 (despre bani) Care are putere de circulație; a cărei valoare reală corespunde valorii nominale. Am avut, zise el, întorcîndu-se cu bani buni, mare noroc (m. I. CAR.). 6 (despre medicamente) Care este eficient (pentru o anumită boală). ◊ fig. Nu-i alt medicament mai bun decît truda plăcută (SADOV.). IV adj. 1 (despre oameni) Care este capabil, priceput, talentat într- un anumit domeniu; ext. care își îndeplinește bine menirea. Doctor bun. ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „în”, arătînd domeniul) Un copil bun la carte. ◊ expr. Bun de nimic = (și în constr. neg.) incapabil, neserios. O să vă dau pe toți afară, că nu sînteți buni de nimic (CA. PETR.). A fi bun de dus la balamuc v. balamuc. A fi bun să se ia de mînă cu cineva v. mînă. A fi bun de plată v. plată. Bun platnic v. platnic. Nu e bun de-un tun v. tun. ♦ gener. Care se adaptează bine la sarcinile care îi revin, la anumite obligații. Un tată bun. 2 (în relație cu organele corpului sau cu funcțiile lor) Care funcționează bine. ◊ Bun de mînă = îndemînatic, abil. (deprec.) Bun de gură = limbut; convingător (cu vorba). ◊ expr. A fi bun de gură v. gură. V adj. 1 Folositor, util; profitabil, rentabil. Afaceri bune. ◊ expr. La ce bun? = la ce folosește? 2 Care este oportun. O ocazie bună. 3 Care este favorabil, prielnic. Mîni are să fie o zi bună de vînat (SADOV.). ◊ expr. A avea cărți bune = (la jocul de cărți) a avea în mînă o combinație de cărți care să-i permită să cîștige jocul. ♦ Care protejează, aduce noroc. S-a născut sub o stea bună. ♦ (în basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. A fi de bun augur v. augur. (Să fie) într-un ceas bun! v. ceas. 4 Care este acceptabil, just. O cauză bună. ◊ expr. Asta-i bună! = este inacceptabil, incorect, revoltător. Ei! Bravos! Ș-asta-i bună! Cum, ce procopseală? (CAR.). VI adj. 1Considerabil, mare. O bună parte din salariu. ◊ Loc.adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată (sau o bucată bună) (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc etc.). 2 Care este bogat, abundent, îmbelșugat. Recoltă bună. 3 Întreg, plin; deplin; ext. mai mult decît..., și mai bine. A dovedit o bună cunoaștere a realităților economice. ◊ Compuse: bună-știință = conștiință și responsabilitate deplină în săvîrșirea unei fapte; bun-gust = simț estetic, rafinament. VII adj. (despre legături de rudenie) De sînge, adevărat. ◊ Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. Soră bună v. soră. Tată bun v. tată. ♦ (despre familii, neam) Care este într-o poziție socială elevată, caracterizată prin bunăstare, distincție, eleganță; de viță, nobil. După cît se vede, e din neam bun (SADOV.). ◊ Lumea bună = totalitatea persoanelor care aparțin categoriilor care dețin puterea economică într-o societate, care sînt de origine nobilă. Treceau pe lîngă noi... doamne tinere din lumea bună (CA. PETR.). ◊ Loc.adj. De neam (bun, mare etc.) v. neam. VIII s.n. 1 Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru asigurarea existenței, bunăstării sau pentru valoarea estetică. Achiziția de bunuri se face și cu plata în rate. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. Producția de bunuri materiale. 2 (mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de larg consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3 (jur.) Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta într-un lucru (bun corporal) sau într-un drept (bun incorporal). * Bunuri imobile v. imobil. Bunuri incorporale v. incorporal. Bun mișcător v. mișcător. Bunuri mobile v. mobil. Separație de bunuri v. separație. 4 Calitate, virtute. Punîndu-le în cumpănă bunele și relele,... nu-și merita soarta (m. I. CAR.). 5 Rezultat, rod, folos. De la profesorul său a rămas cu un bun pe care-l va păstra toată viața : dragostea de studiu. IX s.m., s.f. (pop.; fam.) Bunic, bunică. X adv. (exprimă o aprobare) Bine, da, așa. Dă-mi numai aprobarea dumitale... Bun... bravo (CA. PETR.). • pl. -i, -e. /lat. bŏnus, -a, -um.

noroc sn [At: PARACLIS (1639), 20 / V: (îvp) năr~, (reg) nar~, ~ruc / Pl: ~oace, (rar) ~uri / Vc: ~oace, ~ule / E: slv нарокцъ] 1 Destin favorabil Si: (pop) norocire (1), (rar) noroceală (1). 2 Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc. Si: șansă, (fam) baftă. 3 (Îe) La cât mi (ți-, i- etc.)-a sta ~ul În ce măsură este cineva favorizat de soartă. 4 (Îe) A-i fi scris în ~ să... A-i fi sortit să... 5 (Îs) Joc de (sau, înv, la) ~ Joc de cărți, de zaruri etc., în care câștigul depinde de întâmplare. 6 (Reg; îs) ~ul copiilor Ou roșu. 7 (Îvr; îla) De ~ul (cuiva) Care este potrivit cu soarta cuiva. 8-9 (Îljv) Cu ~ (Care este) cu succes. 10-11 (Îal) (Care este) în avantajul cuiva. 12-13 (Îal) (Care se încheie) în mod fericit. 14-15 (Îljv) Fără (de) ~ (Care este) fără succes. 16-17 (Îal) (Care este) în dezavantajul cuiva. 18-19 (Îal) (Care se încheie) în mod nefericit. 20-21 (Îla) Cu (sau fără) (de) ~ Care exprimă, prevestește (ne)fericire. 22-23 (Îal) Care exprimă, prevestește (in)succes. 24-25 (Îljv) De ~ (Care este) de bun augur. 26-27 (Îla) (Care este făcut) pentru a-i merge bine. 28-29 (Îal) (Făcut) pentru a avea succes. 30 (Îlav) Într-un (sau la) ~ La întâmplare. 31 (Reg; îe) Cum (sau ce) a (sau o) da târgul și ~ul A face ceva la întâmplare, indiferent de rezultat. 32 (Înv; îe) A-i fi (cuiva) scris în ~ să... A-i fi cuiva sortit să... 33 (Îe) A(-și) încerca (sau cerca, căuta, înv, ispiti, reg, probi) ~ul A întreprinde o acțiune fără a fi sigur că va reuși. 34 (Îe) A avea ~ la... A avea succes la... 35 (Îe) A avea ~ porcesc (sau orb, chior, cu carul) sau a-i curge (cuiva) ~ul gârlă A obține întotdeauna succese foarte mari în acțiunile riscante întreprinse. 36 (Îe) A fi plin de ~ ca broasca de păr sau (înv) a-i sta ~ul tot împotrivă A nu reuși în acțiunile întreprinse. 37 (Îae) A fi ghinionist. 38 (Îe) A-i mânca ~ul (cuiva) A fi vinovat de nereușita acțiunii întreprinse de cineva. 39 (Îae) A nenoroci pe cineva. 40 (În superstiții; îe) A fi cu ~ A aduce împrejurări favorabile. 41-42 (Îe) A-și face de ~ A face descântece, vrăji etc. (pentru a-și ghici soarta sau) pentru a-și asigura succesul în acțiunile întreprinse. 43 (D. păsări; îe) A-i cânta (cuiva) de ~ A-i prevesti cuiva succesul în acțiunile întreprinse. 44 (Îe) A avea ~ (sau ~ul) să... A i se ivi prilejul favorabil pentru... 45 (Îe) A avea ~ de (sau cu..., reg, pe...) A avea avantajul de a întâlni pe cineva sau ceva folositor. 46 (Îae) A se sluji cu folos de cineva sau de ceva. 47 (Îe) A avea ~ (sau ~ul) că... sau ~ (reg, de la Dumnezeu sau din cer până în pământ) că... A avea șansa să... 48 (Îlav) Noroc că... Bine că... 49 (Îal) Din fericire... 50 (Îe) Unde-i ~ul să... Ce bine ar fi să... 51 (Îe) A da ~ A da mâna cu cineva. 52 (Pex; îae) A saluta. 53 (Îae) A ciocni paharul de băutură cu cineva. 54 (Îe) Noroc! Formulă de salut sau de urare. 55 (Îvr) Talisman. 56 Stare sufletească sau situație în care omul este fericit Si: bine, fericire, norocire (8). 57 Bunăstare.

DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

BINE² s. n. sg. 1. Mulțumire, fericire, bunăstare. ◊ Loc. adv. Cu bine = cu succes, în mod fericit. ◊ Expr. A i se fi urît cu binele, se spune cînd cineva își riscă situația, comițînd imprudențe. A da binelui cu piciorul = a nu accepta o situație bună. A nu fi (sau a nu face) a bine = a nu fi semn bun. 2. Ceea ce este recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Loc. adv. Cu binele = cu vorbe bune, cu blîndețe. ◊ Expr. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). A se lua cu binele pe lîngă cineva = a se purta frumos cu cineva, a-l linguși pentru a-i cîștiga bunăvoința. A lua pe cineva (sau a-i lua cuiva ceva) în nume de bine = a se arăta binevoitor și mulțumit de cineva. ◊ Compus: om-de-bine = om care face fapte bune, care se preocupă de mulțumirea celorlalți. 3. (Concr.) Faptă bună. ◊ Expr. Fă bine și... (sau de...) = fii bun și... (sau de...). (Reg.) A face (cuiva) bine cu ceva = a împrumuta (pe cineva) cu ceva. ♦ Folos, avantaj. ◊ Expr. A-i face (cuiva) bine = a ajuta (pe cineva). Să-ți fie de bine! = a) (urare adresată celui care termină de mîncat sau de băut) să-ți priască!; b) (ir.) nu ai decît să suporți toate consecințele (faptelor tale)! 4. (În expr.) De-a binele(a) = bine de tot; așa cum trebuie. De bine, de rău = după posibilități, mai mult sau mai puțin; cumva. [Formă gramaticală: (în expr.) binele(a)] – Lat. bene.

DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ◊ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ◊ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ◊ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S. m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S. n. (Pop.) Iubire, dragoste. ◊ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ◊ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ◊ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ◊ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

Nemesis – Zeița răzbunării și dreptății la greci. Spre deosebire de Themis, zeița justiției, Nemesis nu e legată la ochi și n-are balanță, ci compas. Nu cîntărește, ci măsoară; măsoară și răul și binele, și plata și răsplata. Dacă cineva – spune Plutarh – e fericit fără să merite, Nemesis îl lovește. E severă, dar dreaptă, pedepsind în genere orice abatere, orice exces. E zeița la care ținea cel mai mult Eschil, căci răzbună spre a face dreptate. O întîlnim deseori în scrierile clasicilor ruși, unde numele Nemesis apare și ca simplu substantiv cu înțeles de justițiară, întrucît scriind sub cenzură, ei preferau să recurgă la antonomază. Expresia „răzbunarea lui Nemesis” înseamnă deci un act de dreptate bazat nu pe lege și drept, ci pe echitate morală. „Ca și antica «Nemesis» – scria Proudhon – pe care nici rugile, nici amenințările n-o impresionau, Revoluția pășește înainte”… Bolintineanu, în dialogul satiric Banul Flenderiță și Nemesis, pune în gura zeiței însăși misiunea ei: „Primim în templul nostru pe cei ce se căiesc; Combatem împreună pe cei ce rătăcesc”. (Opere alese, B.P.T., vol I, pag. 379). MIT.

BĂGA, bag, vb. I. (În opoziție cu scoate, uneori în concurență cu pune, adesea sinonim cu vîrî, de care totuși se deosebește prin faptul că acesta din urmă exprimă de obicei o introducere forțată în ceva) I. (Avem a face cu imaginea concretă a introducerii unui lucru sau a intrării cuiva într-un spațiu mărginit) 1. Tranz. (Cu privire la un lucru, mai rar la o ființă; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în», «la» sau «sub») A pune, a introduce, a vîrî (într-un spațiu închis sau acoperit). Băgau în forjă o bucată... de oțel și apoi o scoteau cu cleștele, roșie. PAS, L. I 72. Plin de bucurie luă Petru pușculița, o băgă sub șerpar și plecă. RETEGANUL, P. II 62. Moșneagul degrabă îl prinde [purcelul], îl bagă în traistă așa plin de glod... cum era. CREANGĂ, P. 75. ◊ Absol. Omul care-i urît Nici la moară n-are rînd, Dar omul care-i frumos, Cînd ajunge, bagă-n coș. HODOȘ, P. P. 58. ◊ Expr. A băga (ceva) în gură (mai ales în construcții negative) = a îmbuca, a mînca. Șez la masă să mănînc, Bag în gură cu suspin, Pun la inimă venin. ȘEZ. I 107. A(-și) băga (ceva) în cap = a pricepe bine (ceva), a se-pătrunde (de ceva). Iară Mihai adună toate sfaturile lor și le băgă în cap; apoi se puse pe lucru. ISPIRESCU, M. V. 10. Băgat-ai în cap vorbele mele? – Da, stăpîne! CREANGĂ, P. 208. (Absol.) Bagă-n cap și înțelege. TOMA, C. V. 470. A-și băga mințile în cap = a se cuminți, a-și da bine seama de urmările faptelor sale. A băga (cuiva ceva) în cap = a) a face (pe cineva) să priceapă bine (ceva), să se convingă (de ceva). Arendașul se arătă zorit să-i bage... în cap ce trebuia să facă. PAS, L. I 22; b) a face (pe cineva) să creadă (ceva neadevărat). Cine ți-a mai băgat în cap și asta? ▭ Lui Euristeu... îi băgase în cap Iunona că Ercule... are să-l dea jos de pe scaunul împărăției. ISPIRESCU, U. 33. A-și băga nasul în ceva (sau undeva sau în toate) = a se amesteca în ceva (sau undeva sau în toate). A băga (pe cineva) în (sau la) buzunar = a înfunda (pe cineva), a-i închide gura, a-l pune în imposibilitate de a mai replica ceva. A băga (pe cineva) în sîn = a arăta (cuiva) dragoste mare. Nu-ncetezi de a-l ocări... – Ei, ba nu cumva ai vrea să-l bag în sîn și să-l cocolesc. ALECSANDRI, T. 600. Măi bădiță Gherasim, Eu de drag te-aș băga-n sîn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 7. ◊ (Determinarea locală e focul, apa sau alt lichid) Mîna-n valuri că băga, Mreana-n mînă-o apuca. ALECSANDRI, P. P. 29. (Expr.) A(-și) băga mîna-n foc pentru cineva = a garanta (cu toată convingerea) pentru cinstea cuiva. (Rar) A-și băga mîna în sînge = a face moarte de om. [Altădată] omul... nu-și băga mîna în sînge pentru vreo apărare. CONACHI, P. 296. A-și băga capul în foc = a-și pune viața în primejdie. Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc; S-omoare p-un flăcău la joc. Și-i dus de-atunci fugit. COȘBUC, P. I 229. A băga (pe cineva) la apă v. apă. ◊ (Urmat de determinări locale introduse prin prep. «prin», «printre», «pe (sub)» și arătînd spațiul (îngust sau acoperit) prin care se bagă ceva sau cineva) Bag mîna printre gratii. ♦ (Determinarea locală indică un corp solid) A face să intre (izbind), a vîrî, a împlînta. Îl izbi de pămînt și-l băgă în țărînă pînă-n glezne. EMINESCU, N. ♦ (Cu intervertirea determinărilor) A înfige. A băgat puiul în frigare. 2. Tranz. (Cu privire la oameni sau animale; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în» sau «la», «înlăuntrul», «sub» sau de adverbe de loc) A face să intre într-un spațiu închis sau acoperit (uneori înșelînd sau amăgind), a duce, a mîna în... (sau sub... ). Bagă vitele sub (sau în) șură! ▭ L-a băgat într-o odaie foarte curată. CARAGIALE, O. III 63. Nu putea să bage înlăuntrul ogrăzii și dobitoacele. DRĂGHICI, R. 101. Nu ți-e milă și păcat! De la.părinți m-ai luat Și-n răi codri m-ai băgat! ALECSANDRI, P. P. 17. ◊ Expr. A băga pe cineva (de viu) în mormînt (sau în groapă sau în pămînt) = a omorî pe cineva cu zile, a pricinui moartea cuiva; fig. a cauza cuiva supărări mari. David al meu are de gînd să mă bage de vie în mormînt cu apucăturile lui. CREANGĂ, A. 32. (Refl.) Că nimic nu ți-am greșit, Mîndruță, nici c-un cuvînt; Că dacă ți-aș fi greșit, De viu m-aș băga-n pămînt. HODOȘ, P. P. 97. A băga (subînțeles «boii» sau «vitele») la (sau în) plug sau în cîrd cu cineva = a se întovărăși (cu cineva) spre a-și face arătura sau a paște vitele în comun; fig. a se asocia, a-și face de lucru cu cineva. Vei ști că vultureștenii nu s-au mai învoit anu ăsta la arendașul de-aici, din pricină că le-a pus învoieli prea grele și s-au dus la Căldărușa. Tattău i-acum acolo, ară. A băgat la plug cu Petrea Mazîlu. SANDU-ALDEA, D. N. 229. Ține minte, în tot vacul, Și nu-ți băga-n cîrd cu dracul. PANN, P. V. III 25. Pînă nu bagi cu omul în plug, nu-i cunoști năravul (= pînă nu lucrezi sau nu stai (mai multă vreme) împreună cu cineva, nu-i poți cunoaște firea). A băga oile în lapte = a despărți oile de miei, primăvara, și a începe a le mulge, spre a face brînză. (Refl. pas.) Bărbații ies la cîmp, la stînă. Astăzi se înțarcă mieii și oile se bagă în lapte. EMINESCU, N. 142. (Familiar) A băga (pe cineva) sub covată v. covată. (Determinat prin «în (sau la) temniță sau închisoare», «la ocnă», «la răcoare», «la umbră») A închide, a întemnița. În temniți vrut-au să mă bage. BENIUC, V. 103. Haide, nene, că ne bagă în pușcărie! PAS, L. I 42. Mă băgară frumușel la umbră. RETEGANUL, P. V 83. ♦ (Determinat prin «în lanțuri», «în fiare») A lega. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară, Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. 3. Refl. (Despre oameni sau animale; urmat de determinări locale introduse prin prep. «în», «sub», «între», «printre», «după» sau de adverbe de loc) A intra, a se vîrî într-un loc (îngust sau acoperit sau într-o mulțime, uneori cu intenția de a se ascunde sau de a dispărea). Plecară pe cale, vrînd să se bage undeva, să doarmă pe noapte. RETEGANUL, P. II 34. Are nărav că, cum intră în casă, mai întîi se bagă după cuptor. RETEGANUL, P. V 41. Fiul craiului... se potrivește spinului și se bagă în fîntînă. CREANGĂ, P. 205. Craiul însă, vrînd să-l ispitească... se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs... iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. CREANGĂ, P. 185. Rămîi, brazdă, după plug, Că eu de astăzi mă duc Și mă bag în codrii verzi, De astăzi nu mă mai vezi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. Printre lume se băga, De mă-sa s-apropia. TEODORESCU, P. P. 525. ◊ Expr. A se băga în ochii cuiva = a se vîrî în cineva cu multă insistență (mai ales spre a-i dovedi ceva, spre a-l convinge despre ceva). Ce gîndești dumneata, moșule? Te joci cu marfa omului?... Nu-ți paie lucru de șagă! Și mă băgăm în ochii moșneagului și făceam un tărăboi, de se strînsese lumea ca la comedie împrejurul nostru. CREANGĂ, A. 57. A Se băga în (sau, mai rar, la) cineva sau în sufletul cuiva = a se vîrî, a se îndesa în cineva; a nu mai slăbi pe cineva. Cînd s-au arătat acea măguiață (= mogîldeață) neagră pe la miezul nopții și se tot băga la dînsul, s-au înfricoșat foarte și au fugit. SBIERA, P. 148. Iaca dulcețile, cucoană!-... Da nu te băga așa în sufletu meu, că doar n-ai să mă-nghiți... stăi colo. ALECSANDRI, T. 923. A se băga sau a intra (pe) sub pielea cuiva = a se insinua, a căuta să cîștige încrederea sau dragostea cuiva. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «prin» și arătînd spațiul deschis prin care intră sau trece cineva) Cînd pe ușă se băga, El ișlicul dezbrăca. BIBICESCU, P. P. 333. ♦ (Regional, urmat de determinări introduse prin prep. «la», «pe la», «pînă la») A se abate. După ce se-nseră, porni cătră casă, dar, fiind întunerec și fiindu-i frică să meargă acasă, se băgă pînă la nașul. RETEGANUL, P. I 70. Și la crîșmă se băga Și vin cerea o oca. BIBICESCU, P. P. 286. II. (Avem a face cu imagini abstracte și cu sensuri figurate) 1. Tranz. (Cu privire la o sumă de bani, un capital) A angaja, a investi (într-o marfă, într-o întreprindere). 2. Tranz. (Mai ales popular, cu privire la o plîngere sau la o cerere) A introduce, a înainta (autorităților competente). Am băgat plîngere la tribunal. Am băgat actele. 3. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «între» sau «printre», în expr.) A băga zîzanie (sau zîzanii), intrigă (sau intrigi), vrajbă etc.= a provoca discordie, a semăna vrajbă, a face intrigi (între două sau mai multe persoane), a învrăjbi. Iuga [moșierul] a cerut revizorului școlar să-i caute un om cu care să se poată înțelege și care să nu-i mai bage zîzanie între țărani. REBREANU, R. I 96. Celelalte zeițe băgară zîzanie printre toți craii elenilor. ISPIRESCU, U. 10. 4. Refl. (Cu diverse determinări care indică o ocupație, o meserie) A se angaja într-un serviciu. Micluț... se băgase cioban la părinții lui But. DUMITRIU, N. 204. O femeie săracă veni la curtea împărătească să se bage slujnică. ISPIRESCU, L. 184. ◊ Expr. A se băga la stăpîn = a) a se tocmi ca om de serviciu la cineva. (Eliptic) Bine, zise baba,¹ eu am lipsă de slugă, să umble la capre; bagă-te la mine. RETEGANUL, P. III 36. Cine se bagă fără tocmeală iese fără socoteală (= cine nu stabilește de la început condițiile unui angajament nu capătă, la sfîrșit, ceea ce i se cuvine). ◊ Tranz. L-a băgat argat. ▭ Alții fuseseră băgați la fierărie, la tîmplărie. PAS, Z. I 254; b) fig. a-și lua angajamente care-l pun (pe cineva) la discreția altuia (fără să-și fi dat seama despre aceasta de la început). Pentru bani luai bătrîn Și mă băgai la stăpîn. PANN, P. V. II 126. ◊ (Expr.) A băga (pe cineva) în pîine v. pîine. ◊ Tranz. (Popular, determinat prin «la oaste» sau «cătană», «în cătănie», «în cătane») A lua (pe cineva) la armată, a înrola. (Refl.) Frunză verde nucă sacă, Nu găsesc bade să-mi placă; Că badea de mi-a fost drag In cătane s-a băgat. HODOȘ, P. P. 215. 5. Refl. (Determinat printr-un conjunctiv) A se prinde, a se angaja (să facă ceva). ♦ (Mai ales în Munt. uneori eliptic) A se amesteca (într-o discuție, într-o chestiune, într-o afacere). Amu, primam zice că el nu se bagă, că să-mi iau hîrtia înapoi. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Expr. A se băga în vorbă = a intra în vorbă. Se băga iar în vorbă Știulete Constandin. PAS, L. I 125. 6. Tranz. (Cu privire la persoane; urmat de determinări abstracte introduse prin prep. «în» sau «la») A aduce (pe cineva) într-o situație neplăcută, dificilă. A băga pe cineva în bucluc. A băga în încurcătură. A băga în datorii. ▭ Acuma căuta iară, în tot feliul, să-l bage în alt necaz și mai mare, că nu putea privi cu ochi buni starea cea fericită a băiatului. SBIERA, P. 77. Ea vrea să-l bage în ispită. ISPIRESCU, U. 97. Dragul meu tovarăș, la grea nevoie m-a băgat iar spînul. CREANGĂ, P. 234. ♦ Expr. A băga (pe cineva) la (o) idee = a face (pe cineva) să se teamă de ceva, a-i strecura în suflet teama și îngrijorarea de ceva. A băga (pe cineva) în boală (sau în boale sau în toate boalele) sau a(-i) băga (cuiva) boala în oase= a) a tulbura (pe cineva) sufletește, a-l face să-și piardă cumpătul, a-l impresiona puternic. Cînd [zîna] se uita la cineva, cu ochii ei ceia mari și negri ca murele, îl băga în boale. ISPIRESCU, L. 78. Mîndră, mîndruleana mea... Ochii tăi mă bagă-n boală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23; b) a umple (pe cineva) de spaimă, a îngrozi. (Refl., rar) Cum l-au zărit popa, s-au băgat în toate boalele și s-a temut să-i deschidă poarta. SBIERA, P. 11. A băga rufele în boală v. boală. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile), în sperieți (sau în toți sperieții) în groază (sau în toate grozile morții), în spaimă sau a-i băga (cuiva) frica sau fiori în oase sau a băga spaima în cineva = a umple (pe cineva) de spaimă, de groază, de frică; a speria, a îngrozi, a înfricoșa (pe cineva). Spaimă-n domni băga Chivără Roșie. BENIUC, V. 153. Pe copii îi bagă-n sperieți. PAS, L. I 18. De ce a băgat el în răcori, gîndești, pe toți împărații și pe papa de la Roma? CARAGIALE, O. I 91. Se năpusti asupra ei un lup, cu niște ochi turbați și zgîiți, de băga fiori în oase. ISPIRESCU, L. 17. A băga cuiva (de) vină = a acuza, a învinui, a învinovăți pe cineva. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. ◊ Refl. Du-te, Alisandre, nu mai sta, că de ce stați de-aia vă băgați în primejdie. DUMITRIU, B. F. 135. 7. Tranz. (În expr.) A băga în seamă (pe cineva sau ceva) sau (învechit și popular) a băga seamă cuiva (sau de ori la ceva sau cineva) = a observa, a da atenție (cuiva sau unui lucru); a lua în seamă (ceva sau pe cineva); p. ext. a cinsti, a stima. [Zgripsorul] a trecut fîlfîind spre cuibul său fără a mă băga în samă. SADOVEANU, N. F. 47. O învăță tot ce trebuia să știe... ca să nu fie urîtă și nebăgată în seamă de ceilalți fii de împărați. ISPIRESCU, L. 13. Și mai fost-au chemați încă: crai, crăiese și-mpărați, oameni în samă băgați. CREANGĂ, P. 279. De mă-sa s-apropia, Nimeni seamă nu-i băga. TEODORESCU, P. P. 525. De lacrămi n-aș băga seamă, Că le șterg cu-a mea năframă, Dar mi-i milă de obraz, Că rămîne fript și ars. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. A băga de seamă sau (rar) a băga seamă că... = a lua seama, a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva), a remarca, a observa (ceva). Abia tîrziu am băgat de seamă neclintirea plutelor mele. SADOVEANU, N. F. 66. El, supărat, plecă înainte, fără a băga de seamă că barba și părul îi albise. ISPIRESCU, L. 9. Cît pentru străinul brunet, el părea că nu bagă seamă că e lîngă o frumuseță și nu se uita. NEGRUZZI, S. I 37. (Absol.) Bagă de seamă, nu-l scăpa pe jos. DUMITRIU, B. F. 132. Trebuie să băgăm bine de seamă, căci dușmanul are o mie de mijloace... CAMILAR, TEM. 57. (Cum) bag seamă (sau seama) = după cît mi se pare, pare-mi-se, pasămite. Bag seamă, căpitanul a isprăvit repertorul. VLAHUȚĂ, la TDRG. Frunză verde și iar verde, Ce mi-i dor nu se mai vede, Nu se vede, nu s-aude, – Bag seamă n-are de unde; Că s-au tare depărtat Și de mine ș-a uitat. HODOȘ, P. P. 85.

FILA, filez, vb. I. 1. Tranz. (Text.) A răsuci la un loc fibrele dintr-un material textil (bumbac, mătase, cînepă etc.) pentru a-l transforma în fire; a toarce. 2. Tranz. A răsfira în mînă, încet și una cîte una, cărțile de joc, privind cifrele și inițialele numelor figurilor de la colțul stîng de sus al cărților. Părintele Zoiei Vesbianu fila cartoanele cu cea mai deplină fericire scrisă pe figura osoasă. C. PETRESCU, Î. I 173. 3. Tranz. A tăia din grosimea părului pentru a-l face mai rar. 4. Intranz. (Despre lămpi cu fitil) A arde pîlpîind și scoțînd fum. 5. Tranz. A urmări pe cineva, fără ca cel urmărit să observe. 6. Tranz. (Muz.) A începe piano o notă prelungită, a o crește treptat pînă la forte și a o descrește apoi în același fel.

piele sf [At: PSALT. HUR. 86^r/9 / G-D: pielii, pieii / Pl: piei / E: ml pellis, -is] 1 Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate. 2 (Spc) Epidermă a omului. 3 (Înv; îs) ~a oului Corion. 4 (Înv; îs) ~a oaselor Periost. 5 (Înv; îs) ~ a foalelui Diafragmă. 6 (Înv; îs) ~a fecioriei Himen. 7 (Reg; îs) ~ groasă Bătătură în talpa piciorului. 8 (Îlav) În (sau cu) ~a goală (ori ~ile goale) sau (îrg) în ~ ori cu ~a (sau ~ile) Complet dezbrăcat Si: gol, nud. 9 (Îlav) (Până) la ~ În întregime Si: de tot, complet, cu desăvârșire, total. 10 (Îe) Cât îl încape (pe cineva) ~a sau cât îi încape (cuiva) în ~ Cât poate îndura cineva. 11 (Îae) Cât îi este cu putință. 12 (Îae; pex) Mult. 13 (Îe) A ști (sau a vedea) cât îi (sau ce-i) poate (sau îi face, îi plătește) ~a cuiva A ști sau a vedea de ce este în stare cineva. 14 (Îae) A cunoaște cât valorează cineva. 15 (Îe) A nu-i face (sau a nu-i plăti) (cuiva) ~ a (nici) doi bani (sau nici două parale, nici o ceapă degerată) A nu fi bun de nimic. 16 (Îae) A nu avea nici o valoare. 17 (Îe) A nu(-și) mai încăpea în ~ A fi foarte bucuros, fericit etc. 18 (Îae) A nu ști ce să mai facă de prea mult bine. 19 (Îae) A fi extrem de îngâmfat, a fi plin de ifose, de pretenții. 20 (Îe) A-i intra (sau a i se băga) cuiva (pe) sub ~ ori a intra (sau a se băga) (pe) sub ~a cuiva A reuși prin insistențe, servicii, lingușire etc. să câștige încrederea sau simpatia cuiva. 21 (Îe) A(-i) lua (cuiva) (și) ~a (de pe el) sau a(-i) jupui (ori a scoate) șapte (sau nouă) ~i (de pe cineva) (Rar) A omorî, a distruge pe cineva. 22 (Îae) A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 23 (Îae; spc) A estorca de bani. 24-25 (Îe; îla) (A fi) numai ~(a) și osul (sau oase, oasele, ciolanele) (A fi) foarte slab. 26 (Îe) A fi (sau, rar, a trăi) în ~a cuiva A fi, a se afla exact în aceeași situație cu altcineva. 27 (Îe) A-i face (cuiva) ~a tobă (sau burduf) A bate pe cineva tare, a-l stâlci în bătaie. 28-29 (Îe; îlav) (A fi) vai (și amar) de ~a cuiva (A fi) rău cuiva. 30-31 (Îae; îal) (A fi) vai de capul lui. 32 (Îe) A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin ~ A suferi consecințele unui lucru Si: a o păți, a-i ieși pe nas. 33 (Îae) A-i fi ca învățătură de minte. 34 (Îe) A-l mânca ~a (pe cineva). 35 (Îe) A i se face (cuiva) ~a găinii (sau ~a de găină) A i se încreți cuiva pielea de frică, de frig. 36 (Pex; îae) A-i fi foarte frică, frig etc. 37 (Îe) A face ceva pe ~ a altuia A face ceva în dauna cuiva, obligându-l să suporte el greutățile și neajunsurile. 38 (Îae) A-și crea avantaje pe spinarea altuia. 39 (Îe) A-și pune ~a (în sau la saramură) pentru cineva (sau pentru ceva) A se expune unui risc pentru cineva sau pentru ceva. 40 (Îae) A-și impune anumite restricții. 41 (Îae) A face sacrificii mari. 42-43 (Fam; îe) A(-și) pune ~a pe băț (sau pe ciomag) A (se) distruge. 44-45 (Îae) A (se) omorî. 46 (Fam; îe) A da ~a popii sau a-și lăsa ~a pe undeva A plăti ceva cu viața. 47 (Reg; îe) A răbda în ~ A răbda cât poate de mult. 48 (Reg; îe) A plăti cu ~a A suporta o pedeapsă corporală, o bătaie. 49 (Îe) A-i frige (cuiva) ~a A chinui, a consuma pe cineva, a-i face zile fripte. 50 (Îae) A pedepsi foarte aspra. 51 (Îae) A se răzbuna pe cineva. 52 (Îe) A-și vinde (sau a-și cheltui) (și) ~ a de pe el A vinde tot ce are, pentru a scăpa de o anumită situație sau pentru a realiza un anumit lucru. 53 (Îae) A nu mai rămâne cu nimic. 54 (Îe) A-și vinde scump ~a A lupta cu înverșunare, provocând neajunsuri mari adversarului, chiar dacă nu sunt speranțe de izbândă finală. 55 (Îae) A-l face pe adversar să plătească scump victoria. 56 (Înv; reg; îe) A i-o face cuiva pe ~ A contrazice pe cineva. 57 (Îae) A se opune cuiva. 58 (Îae) A-i face rău, a se răzbuna pe cineva. 59 (Îe) A fi gros la ~ sau a avea ~a (sau, rar, o ~) groasă A fi lipsit de bun simț, a fi neobrăzat. 60 (Reg; îe) A întări din ~ A se preface că nu înțelege o aluzie. 61 (Pop; îc) Piei-roșii Amerindieni. 62 (Reg; dep; îc) Piele-lungă Om foarte slab, căruia îi atârnă pielea. 63 (Reg; prin etimologie populară; îc) Piele-largă Pelagră. 64 (Fig) Ființă. 65 (Pex) Viață. 66 (Reg) Pieliță. 67 (Reg; dep) Mârțoagă. 68 (Dep) Femeie bătrână. 69-70 Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată). 71 (Spc) Blană. 72 (Fam; îe) A umbla după piei de cloșcă A-și pierde vremea. 73 (Îae) A fi fără ocupație. 74 (Reg; îe) A semăna pe ~ A semăna direct pe miriște, înainte de a ara. 75 (Îs) ~ de drac Țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă, imitând antilopa Vz diftină. 76 (Rar; îas) Pistil². 77 (Reg; fig; irn; îas) Om foarte rezistent. 78 (Îs) ~a dracului Țesătură ușoară de bumbac, cu lustru, utilizată de obicei la căptușeala hainelor Si: (înv) mitcal, percalină. 79 (Spc) Halat confecționat din piele (76). 80 (Reg; îs) (Față de) masă de ~ sau pânză de ~, măsai de ~ Mușama. 81 (Reg; îs) Burduf de piele în care se transportă alimente sau se păstrează lichide. 82 (Mun) Coajă de copac tânăr.

veselie sf [At: PSALT. HUR. 3^r/12 / Pl: (19-21) ~ii / E: vsl веселиѥ] 1 (Stare de) bună dispoziție Si: (îvr) veselitură (1). 2 (Pex) (Stare de) bucurie (1) Si: (îvr) veselitură (2). 3 Manifestare care reflectă bună dispoziție Si: (îvr) veselitură (3). 4 (Pex) Manifestare care reflectă bucurie (1) Si: (îvr) veselitură (4). 5 (Înv; îla) De ~ Care glorifică. 6 (Înv; îlav) În (ori întru) ~ sau întru toată ~ia Cu voie bună. 7 (Înv; îal) Cu bucurie deplină. 8-9 (Îvr; îlv) A-i face (cuiva) ~ sau a-și face ~ A (se) înveseli. 10-11 (Îvr; îal) A (se) bucura (1, 7). 12 (Îvr; îe) A-i fi (cuiva) de ~ A-i prilejui (cuiva) mulțumire sufletească. 13 (Îvr; îe) A avea ~ întru … A avea mulțumire deplină de la … 14 (În limbajul bisericesc) Fericire (1). 15 (În limbajul bisericesc) Extaz (1). 16 (Rar; lpl) Manifestări (verbale) care provoacă haz, amuzament etc. 17 (Pex) Ceea ce constituie motivul unei veselii (1) deosebite. 18 (Bot; rar; îc) ~ia-casei Ghețișoară (Begonia sanguinea). 19 Distracție (specifică unei petreceri). 20 Petrecere, de obicei, cu masă mare, cu muzică etc., prilejuită de celebrarea unui eveniment festiv (nuntă, botez etc.) sau de o sărbătoare. 21 (Olt; Trs; pex) Nuntă. 22 (Mun; îs) ~ia tinereții Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 23 (Mun; îas) Melodie după care se execută dansul veselia (22) tinereții.

ferice adj. – 1. Mulțumit sufletește, plin de bucurie. – 2. (S. f.) Fericire, mulțumire sufletească. Lat. Fēlῑcem (Pușcariu 599; Candrea-Dens., 579; REW 3236; DAR). Formele it. felice, sp. feliz sînt neol. Este cuvînt ușor înv., care înlocuiește încetul cu încetul der. fericit. – Der. ferica, vb. (a face fericit), pe care Candrea-Dens., 580 îl derivă de la un lat. *fēlῑcāre; fericăciune, s. f. (înv., fericire); fericat, adj. (înv., fericit); ferici, vb. (a face fericit; înv., a felicita); fericie, s. f. (înv., fericire); fericire, s. f. (mulțumire sufletească, intensă și deplină); fericit, adj. (care se află într-o stare de mulțumire sulfetească intensă și deplină; primul grad de sfințenie acordat cuiva); fericitor, adj. (care umple de fericire); nefericit, adj. (care nu este fericit); nefericire, s. f. (nenorocire, nemulțumire). Der. lui a ferici plecîndu-se de la ferice pare normală; astfel încît nu se înțelege încercarea lui Pușcariu, Dacor., III, 679, de a pleca de la un lat. *fēlῑcĭcāre puțin probabil, cf. REW 3234b.

LINGUȘITOR, -OARE, lingușitori, -oare, adj. Care lingușește (pe cineva). Paloman era plăcut și lingușitor. GALACTION, O. I 213. Lingușitor ca o pisică... se face blînd, moale și mititel, pe lîngă cei mai mari. VLAHUȚĂ, O. A. 198. Avea grai lingușitor. ALECSANDRI, P. P. 298. ◊ (Substantivat) Tu [rege] ești fericit. Lingușitorii Înalță imnuri proslăvirii tale Și fac să n-auzi cîntecul de jale Cu care-și adorm foamea prășitorii. VLAHUȚĂ, O. AL. 39. ♦ Măgulitor. Acordîndu-mi mie, o așa amicală și lingușitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine. ODOBESCU, S. III 9.

ajunge [At: COD. VOR. 86 / V: (reg) agiunge / Pzi: ajung, pfs: ajunsei, (înv) ajunșu / E: ml adjungo, -ngere, it aggiungere, fr adjoindre] 1-2 vtr A (se) întâlni. 3-4 vtr A (se) atinge. 5-6 vtr (Fig) A (se) înțelege. 7 vt A prinde din urmă pe cineva. 8 vt (Fig) A egala pe cineva. 9 vt A nimeri pe cineva cu ceva. 10 vt (Fig; c. indică neajunsuri) A da peste... 11 vt (Pop; îe) Ce te-a ajuns? Ce ți s-a întâmplat? 12 vt (Îe) A-I ~ pe cineva zilele A-i fi trecut vremea. 13 vt (Reg; îe) A-l ~ pe cineva anii de pe urmă A îmbătrâni. 14 vt (Îae) A fi în pragul morții. 15-16 vtr (Pop; îe) A-l ~ pe cineva băutura sau vinul A (se) îmbăta. 17 vt (Înv, îe) A-L ~ pe cineva judecata A fi condamnat. 18 vt (Înv; îe) A-- ~ pe cineva dajdia (sau birul) sau partea (de plată) A-i veni rândul la plată. 19 vi A sosi. 20 vi ( Pfm; îe) A ~ la mal (sau la maidan) A scăpa de greutăți și a-și atinge scopul dorit. 21 vi (Pfm; îe) A ~ din lac în puț A o păți mai rău. 22 vi (Pfm; îe) A ~ pe drumuri sau la sapă de lemn ori (reg) la lulele sau la mucuri de țigări A sărăci. 23 vi (Pop; îe) A ~ din pod în glod A decădea. 24 vi (Pop; îe) A ~ deasupra nevoilor A ajunge la stare materială mulțumitoare. 25 vi (Pop; îe) A ~ pe mâinile cuiva A fi la discreția cuiva. 26 vi (Reg; îe) A ~ la aman A fi la mare strâmtoare. 27 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul la os (sau la ciolan) sau (focul la unghii ori mucul la deget) A ajunge la capătul puterilor. 28 vi (Îae; șîe) A ajuns funia la par A fi într-o situație desperată. 29 vi (Pop, îe) A ~ treaba la... A evolua spre... 30 vi (Înv, îe) A ~ în doaga morții A fi în pragul morții. 31 vi (Pfm, îe) A ~ în doaga (sau mintea) copiilor A deveni senil. 32 vi (Pfm; îe) A ~ departe A reuși. 33 vi (Pfm; îe) A ajuns funia la par A sosit ora prânzului. 34 vti A atinge. 35 vti (Pfm; în urări) A trăi mult și în fericire. 36 vti (Pfm; în imprecații) A trăi puțin și cu multe necazuri. 37 vi (D. prețuri) A atinge un anumit nivel (mare sau mic). 38-39 vi A reuși să atingă ceva situat (sus sau) departe. 40 vi (Înv) A umbla mult într-un anumit scop. 41 vi (Înv; îe) A ~ cu clevetiri A țese intrigi. 42 vi A deveni. 43 vi (Îe) A ~ cal de poștă A munci fără odihnă. 44 vi (Reg; îe) A ~ slugă la dârloagă A asculta de ordinele cuiva care îți este inferior ca rang sau pregătire. 45 vi (Reg; îe) A ~ de izbeliște A ajunge în voia soartei. 46 vi (Îe) A ~ rău A decădea. 47 vi (Îe) A ~ bine (sau repede) A parveni. 48 vi (În imprecații) A avea parte numai de lucruri rele și de nenorociri. 49 (În urări) A avea parte numai de lucruri bune și de fericire. 50 vi (Înv) A valora. 51 vi (Înv) A fi în stare. 52 vi A fi în cantitate suficientă. 53 vt Ajunge! (și ajungă!) Destul! 54 vt (înv; îe) A-l ~ pe cineva mintea (sau capul) A ști ce este de făcut. 55 vt A trebui. 56 vti A atinge o limită de timp. 57 vt (Fig; d. stări sufletești sau fizice) A cuprinde. 58 vi A se întinde până la... 59 vi (Îe) A nu-i ~ (cuiva nici) cu prăjina la nas A fi înfumurat. 60 vi A realiza. 61 vti A fi în situația de a...

BĂNI, bănesc, vb. IV. 1. Tranz. (învechit) A face (pe cineva) ban, a ridica (pe cineva) la treapta de ban. Vodă a bănit pe Golescu. La HEM. 2. Intranz. A exercita funcția de ban. Te-oi ridica Ban la Craiova, Și tu că-i băni, De te ferici. TEODORESCU, P. P. 48.

MANIERAT, -Ă, manierați, -te, adj. (Despre oameni) Care are o purtare corectă, cuviincioasă; cu bune maniere. V. politicos. Vîrsta, experiența, o făcuseră deșteaptă, manierată și cuminte. BART, E. 193. Altminteri ce-i lipsea ca să fericească o soție, frumos și tînăr, «manierat» și cult, cum pretindea a fi? M. I. CARAGIALE, C. 99. ♦ (Depreciativ, despre modul de a se exprima al cuiva) Afectat, artificial, căutat. Stil manierat. – Pronunțat: -ni-e-.

PIELE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nici o ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: pieile-roșii = nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

PIELE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nicio ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici)un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nicio valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: Piei-roșii = (Pop.) nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.