Definiția cu ID-ul 931072:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
PLAC s. n. Plăcere. Am trăit în fericire, Am gustat hazul din lume cu plac și cu mulțămire. CONACHI, P. 101. ◊ (Mai ales în loc. adv.) Pe (sau după) plac (ori placul cuiva) = după voia, după gustul (cuiva), cum vrea (cineva). Ea sta, cu sînul plin de pere, la fîntînă – Și ea mi-a dat s-aleg pe plac din sîn o pară. COȘBUC, P. I 172. Du-te acuma și caută să-mi faci întocmai pe plac. CARAGIALE, P. 131. De-oi veni pe-acolo și n-oi găsi trebile făcute după plac, vai de pielea ta are să fie. CREANGĂ, P. 208. Ș-acum, fătul meu, Mergi pe placul tău, Nu cum te mîn eu. TEODORESCU, P. P. 490. După bunul-plac (al cuiva) = după voia sau după capriciul cuiva. Căruța... înaintează încetinel și rătăcește fără de țel, dupe bunul-plac al mîrțoagelor. ODOBESCU, S. III 16. ◊ Expr. A-i ieși (ceva) după plac v. ieși. A fi la bunul-plac (al cuiva) = a fi la discreția cuiva, la cheremul cuiva.