NU adv. a. I. (Servește la formarea formei negative a verbului la toate modurile și timpurile în afară de gerunziu, participiu trecut, supin și infinitiv lung, precedînd imediat verbul, cu excepția timpurilor compuse și a diatezei reflexive, cînd trece, adesea elidat, înaintea auxiliarului, respectiv a pronumelui reflexiv; în frază, între negație și verb, se intercalează adesea formele atone ale pronumelui personal și adverbele „mai” și „prea”) 1. (Neagă predicatul, dînd caracter negativ întregii propoziții) E Pavel vruindu se între întru gloată, nu-l lăsară elu ucenicii lui. COD. VOR. 10/20. N-ai lăsat cire ceare tire. PSALT. 12, cf. 4, 29. Iară cine iaste întru noi mai bun de alalți, să nu se ție mare... că toți ne sem frați. CORESI, EV. 93, cf. 5, 91. Avea Avram porurea leage, fără ospe să no mărănce (ante 1600). CUV. D. BĂTR. II, 189/11, cf. 148/1, 151/14. Nu va hi să te rogi și să nu te iarte. VARLAAM, C. 19, cf. 44, 61. Da va sări focul de-a acolea și va arde casa cuiva... nu iaste vinovat. PRAV. 22, cf. 67. Giurămîntul nu-și țînă. DOSOFTEI, PS. 36/3, cf. 18/19, 20/5. M-am rătăcit că nu m-am săturat de somnu. id., ap. GCR I, 255/24. Nu iaste altul ca tine. BIBLIA (1688), [prefață] 6/44, cf. [prefață] 4/25. De n-ar fi fost Timotheu, n-am avea multă muzică. C. CANTACUZINO, CM I, 4. De ne vei poronci, vom face, pentru ca să nu socotești că-ți stăm împotrivă. ANTIM, P. XXVII, cf. XXIV, XXVI, XXVIII. Ung pre den afară usnele păharului cu dulceață ca să nu urască folosul leacului (a. 1710). GCR I, 363/33. Încă nu săvîrșisem scoalele obicinuite, cînd am începutu a aduna cuvinte și a le pune în rîndu, după alfabetu. BUDAI-DELEANU, LEX. Nu s-au temut a călca legile dritului națiilor. AR(1831), 5²/15. Cînd te vei afla într-o stare deznădăjduită, nu-ți pierde îndrăzneala. MARCOVICI, D. 14/17, cf. 8/24, 14/22. Nu putem ști de vom fi apururea fericiți. id. C. 5/5, cf. 7/14, 12/1. Părinții nu-i dau voe. DRĂGHICI, R. 6/4, cf. 45/23, 159/23. Starea sănătății mele nu mă iartă a umbla întru așa petreaceri. GORJAN, H. I, 4/21. Amoriul nu sufere biruință. CONACHI, P. 83, cf. 88, 140. Arată semn acelor ce nu voiesc să crează. ALEXANDRESCU, O. I, 86. Jurați Vii în veci să nu vă dați! ALECSANDRI, P. I, 5, cf. 133. Istoria nu adaoge mai departe dacă păgubașele s-au mulțumit. ODOBESCU, S. III, 10. Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. EMINESCU, O. I, 54. Bunătatea nu are de-a face cu răutatea. CREANGĂ, P. 209, cf. 133, 238. Eu nu sînt filosof și critic ca dv. CARAGIALE, O. VII, 334. Să-ți trăiască calul, Făt-Frumos, ...căci de nu era el, te mîncam fript. ISPIRESCU, L. 5, cf. 2, 6, 24. Zice doamna că nu poate primi oaspeții poftiți de dvoastră. F (1906), 1. Și vă rog, cu îngroparea Nu vă faceți cheltuială. GOGA, P. 47. Făurim o lume ce-o vor primi ca dar Acei ce nu sînt încă și totuși îi iubim? CERNA, P. 89. E mult de cînd nu ne-am văzut. IOSIF, v. 43. Tu nu-nțelegi, Zoile, rîsul meu. TOPÎRCEANU, P. O. 3, cf. 42. Baciul stă și nu-și dă seama C-a rămas în loc s-asculte. id. B. 21. Lasă gluma, că nu-i timp de glumă. SEBASTIAN, T. 15. Vînătorul vede vînatul atît de limpede ca și cînd nu ar fi tras asupra lui. STOICA, VÎN. 36. Nu-nchide ochii, nu adormi. Ceasul e pe-aproape, pe-aci. ARGHEZI, VERS. 195, cf. 197, 304, id. C.O. 41, id. T. C. 72, id. F. 39. Spiritul omenesc nu încetează... să producă metafore noi. VIANU, M. 12, cf. 121. Nu-s mort, s-o știi. BANUȘ, P. 180. Nu știam de ce-i plînsă mama. LABIȘ, P. 29, cf. 58. Nă-l văd. ȘEZ. v, 113. Să nu mă tuiești, că n-am păzit porcii împreună. CIAUȘANU, GL. 67. Șî di l-am văzut, Nu l-am cunoscut. DIACONU, VR. 156. La alți oameni le cred, la aiista nu cred. ALR II 3021/349. [Cîne] bleag, că na latră. ib. 3 721/886. ◊ (Învechit și regional; separat de predicat și alăturat formal primului membru al propoziției, pentru a sublinia caracterul negativ al comunicării) Nu mulți învățători fireți frații miei. COD. VOR. 122/23, cf. 94/28, 118/29. Luați învățătură se nu cîndva mănie-se Domnul. PSALT. 3. Doamne, nu cu urgiia ta oblici mere, nece cu măniia ta pedepsi mere. ib. 7, cf. 8, 10. Nu amu era venit Isus în oraș. CORESI, EV. 95. Nu cu vreo silă și nevoie ținuți sînt. id. ib. 99. Viiu nevătămat... l-ar fi luat, de nu puțin mai înainte veaste ar fi prins, de au fugit. R. GRECEANU, CM II, 51. Nu bine sfîrși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ședea lîngă mine strigă cît îl luă gura: „la tuns !” GANE, n. II, 91, cf. III, 99, 112. ◊ (Alăturat formal predicatului, se referă logic la un alt element al propoziției sau la o propoziție subordonată) Înterită Domnul păcătosul; după mulția măniiei sale nu ceare. PSALT. 14. Domnul giudeț direptu-i... Nu ceartă în toate dzîle. DOSOFTEI, PS. 26/4. Darul ce am luat, nu l-am luat numai pentru noi. BIBLIA(1688), [prefață] 4/16. Eu aici în țară n-am venit de voia mea, nici de vreo sărăcie. ANTIM, P. XXIV. O cometă nu vine în fiecare an. BĂLCESCU, m. V. 4. Nu-s harabagiu de ieri, de-alaltăieri, jupîne. CREANGĂ, P. 115. Eu nu am venit să te întreb asta. ISPIRESCU, L. 1. Ce moșie? O sfoară de pămînt. Nu valorează mare lucru. SADOVEANU, m. C. 128. Să nu judecăm ca ei, să fim cu luare-aminte asupra acestui început. TUDORAN, P. 76. ◊ (În construcții adversative, în corelație cu „ci”, mai rar cu „dar”, stabilește o opoziție puternică) Și să văm vedea neștine că greșaște, să nu-l osîndim, ce ale noastre păcate... să le cugetăm. CORESI, EV. 18, cf. 94. Aceaste picioare no-su de om, ce sămtu de cei trei ce perdură Sodomulu și Gomorul (ante 1600). CUV. D. BĂTR. II, 191/11, cf. 125/6. Ne rugăm să nu ne puie de-a stînga, ce să ne spodobască să stăm de-a direapta cu direpții. VARLAAM, C. 49, cf. 67. Nu-i va creade giurîmăntul, ce-l va certa ca pre un suduitoriu. PRAV. 223, cf. 25. Atunce va fi ferice De ceia ce nu pun price, Ce cu inemă curată Nedejdiuiesc să ia plată. DOSOFTEI, PS. 15/20, cf. 22/18, 31/13. Să nu aștepți să să învîrtoșască în tingire, ci să o torni la legat (a. 1842). ARH. OLT. VII, 135. A dragostelor fire Nu-i supusă nici la fugă, nici la vreo depărtare..., Ci prin toate ea răzbate. CONACHI, P. 83. De optsprezece veacuri nația română n-a vegetat, n-a stat pe loc, ci a mers înainte. BĂLCESCU, ap. VIANU, m. 184. Ea n-aude, nici nu vede, Ci tot fuge nencetat. ALECSANDRI, P. I, 12. De uitat, n-am uitat nemica, tată, dar ia, prin dreptul unui pod, mi-a ieșit înainte un urs grozav. CREANGĂ, P. 186. Să nu te sperii, ci să fii gata cu arcul ca să o săgetezi. ISPIRESCU, L. 4, cf. 5, 8. Datoria condeiului nu e numaidecît să tot înșire și să spuie, ci să și sugere. ARGHEZI, B. 6. ♦ (În propoziții interogative; cere ca răspuns afirmativ negația, iar ca răspuns negativ afirmația adesea precedată de „ba”) Nu cumva aveți trebuință de secerători? – Ba, încă mare nevoie am, om bun. CREANGĂ, P. 156. Nu ești supărată? – Nu, dar tu? COȘBUC, P. I, 254. Nu te-am primit și nu te-am ospătat subt acoperișul casei mele? – Ba da. SADOVEANU, O. XIII, 201. Nu ești dumneata domnu’ Dobre? – Ba da. BARBU, Ș. N. 65. ◊ N-auzi?, formulă familiară pentru a face pe cineva atent că îi vorbești, că aștepți să-ți răspundă. Mă, Mitreo, uită-te la mine. N-auzi? – Ba, aud. SADOVEANU, m. C. 42. ♦ (În propoziții optative și dubitative interogative; implică ideea de îndemn, de rugăminte) Nu mi-i scrie și mie acest stih, căci aș voi să-l învăț...? DRĂGHICI, R. 62/3. Arald, nu vrei tu fruntea pe sînul meu s-o culci? EMINESCU, O. I, 95. Prietene, zise Dănilă, nu mi-i da capra ceea să-ți dau carul ista? CREANGĂ, P. 42. Mă duc să văd, nu mi-a pica ceva la turbincă? id. ib. 300. ♦ (Forma negativă a verbului juxtapusă formei lui pozitive arată că acțiunea se desfășoară fără intensitate deosebită sau nesusținut, cu intermitență) În sfîrșit, merge ea, nu merge, și de la o vreme ajunge la poarta raiului. CREANGĂ, P. 314. Ceilalți jucau, nu jucau, dară zina... părea că n-atinge pămîntul. ISPIRESCU, L. 39. Unchiașul se bucura, nu se bucura de fiiul său. id. ib. 98, cf. TDRG. ♦ (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui pozitivă, imediat precedentă, poate exprima prin schimbarea intonației:) a) intensitate maximă. Ori știe, ori nu (mai) știe!; b) indiferență cu privire la realizarea acțiunii. Tată, o să piară merele și de rîndul ăsta!... – O pieri, n-o pieri, e rîndul meu. VISSARION, R. 14; c) (la forma interogativă) nesiguranță, ezitare. Se dă după ușă și – să tragă, să nu tragă? – în sfîrșit, trage zăvorul. CREANGĂ, P. 23; d) (la forma interogativă) nerăbdare, enervare. S-a zborșit fără veste și a bătut din picior: – Știi, mă, ori nu știi? SADOVEANU, m. C. 14. 2. (Neagă predicatul, fără a modifica din punct de vedere logic caracterul propoziției, fiind atras de prezența, în aceeași propoziție sau în propoziția subordonată următoare, a unui cuvînt sau a unei construcții care exprimă o idee negativă) a) (În prezența altui cuvînt de negație din aceeași propoziție) Nemică de acele Galionu nu-și socoti (lui Galion era grija BIBLIA 1688). COD. VOR. 2/15. Nece urureu nu aflămu întru omul acesta. ib. 48/25, cf. 68/7. Prea lesne pre eluși se înșală și cela ce nemică nu iaste și i se pare că iaste oarece. CORESI, EV. 13, cf. 4, 15, 21, 49, 89, 92. Să nu bage în samă nice frica, nice moartea. VARLAAM, C. 7, cf. 135. Cine-ș cunoaște firea că iaste zlobivă la beție... să nu-ș bea vin nicicum. PRAV. MOLD. 145^v/26, cf. 141^r/14, 161^v/21. Pot să ucigă de tot pre răpitori și să nu aibă nice unul nice o certare. PRAV. 181, cf. 170. În moarte nu-i nime să te pomenească. DOSOFTEI, PS. 23/7, cf. 20/10. Mie nu mi se cuvine... să grăiesc pe nimenea de rău. ANTIM, P. XXVI. Nimeni la ei nu vin, ci încă fug și muierile lor. R. GRECEANU, CM II, 77. Nicidecum nu ai dat ochilor tăi somn. MINEIUL, (1776), 50^r1/23. Niciodată o asemenea nădejde n-a rămas înșelată. MARCOVICI, D. 9/20, cf. 2/14, 16/20, id. C. 10/14. Nimic din lume nu îi lipsea. GORJAN, H. I, 4/2. Nu are nici o experienție încă. AR (1837), 53¹/22. A nu muri niciodată. CONACHI, P. 264, cf. 82, 101, 268. D-a omului mărire nimic nu dă dovadă Și numai despotismul e bine întărit. ALEXANDRESCU, M. 5. Nu le-i frică De nimică, N-au rușine nicidecum! ALECSANDRI, P. I, 207. După aceea n-o mai zări de fel. CREANGĂ, P. 192, cf. 183, 186. Stăi, Făt-Frumos, că nu-ți fac nimic. ISPIRESCU, L. 5, cf. 2, 23. Nu-i nimic, nimic în fire, Mîngîios ca glasul lor! COȘBUC, P. I, 263. Nici o creangă nu tresare, Nici un zbor de păsărică. TOPÎRCEANU, R. 24. Nu era nimeni în apropiere. SADOVEANU, m. C. 44, cf. 74. N-a tras de mînecă și de pulpană pe nimeni. ARGHEZI, T. C. 29, cf. 37. Cînd vorbim de pildă despre „lună” ca despre un „scut de aur”, nu operăm nicidecum un transfer personificat, deși facem o metaforă. VIANU, M. 40, cf. 127, 209. Nuțu voia să-i spună că pesemne hîrtiile acelea nu trebuiau lăsate în mina nimănui, cu nici un preț. GALAN, B. II, 16. Să nu ierți nimic din ce-a fost. BANUȘ, P. 213. Vinele noastre palpită De-o sevă pe care nicicînd Strămoșii în ei n-au simțit-o. LABIȘ, P. 54. Nu încape nici o îndoială. CONTEMP. 1962, nr. 795, 7/7, cf. DIACONU, VR. 154. b) (După verbe sau după orice altă parte de vorbire care exprimă ideea de teamă, de interdicție, de privațiune; după negație urmează un nou verb) Opreaște oamenii să nu se închine. MOXA, 379/36. Orcare diregătoriu va lăsa și nu va opri să nu îmble banii cei răi, acela numai cu capul să plătească. PRAV. MOLD. 41^v/10, cf. PRAV. 87. Pre turci și pre tătari să-i oprească să nu intre în țară. R. GRECEANU, CM II, 28, cf. 30. Se vor așeza cele mai aspre măsuri spre a înpiedeca ca lăcuitorii musulmani... să nu pătimească cea mai mică atingere. AR (1829), 74²/27, cf. MARCOVICI, D. 6/17. Și-a răsfirat crenguțele ca spinii, De frică să nu-i cadă la picioare Din creștet vălul subțirel de floare. TOPÎRCEANU, R. 5. Și iar am plecat mai departe, De teamă să nu mă fixez. id. ib. 63. c) (După „pînă”, „pînă ce”, „pînă cînd”, învechit „înainte de ce”, care stabilesc un raport de anterioritate) Urii din iudei... să giurară sinre nece se mărănce, nece ce se bea pănră cînd nu voru ucide Pavelu. COD. VOR. 50/17, cf. 70/6. Vino de tămîiadză bozii mainte de ce nu te muncesc. VARLAAM, C. 431. Cu puține zile pînă a nu se întîlni Andrei cu Mihai Vodă. BĂLCESCU, m. v. 392. Doi oameni se măsură astăzi de două ori din cap pînă în picioare pînă a nu rosti un cuvînt. RUSSO, S. 23. d) (După cuvinte sau construcții cu înțeles limitativ sau restrictiv) Puțîn nu dea tocma cu îngeri. DOSOFTEI, PS. 28/3. Oțărindu-să cu îngrețăluire, puțin de nu au leșinat. DRĂGHICI, R. 159/24. Și cît pe ce, cît pe ce, să nu-l ieie carul înainte. CREANGĂ, P. 41. e) (În corelație cu „decît”, învechit și regional „fără cît”, „fără numai”, cu valoare restrictivă) Dumnț[e]zăiasca scriptură, care nu iaste dentr-alt fără cît den darul d[u]hului sfînt. BIBLIA(1688), [prefață] 4/59, cf. [prefață] 4/1, [prefață] 4/29. Bogățiile nu s-au dat omului pentru altceva fără numai ca cu pămînt să cumpere ceriu. MOLNAR, RET. 88/23. Noi nu numărăm ceasurile fără numai după ce le-am pierdut. MARCOVICI, C. 10/6, cf. id. D. 16/2. Gîndeam c-am iubit un înger... Dar n-au fost decît femeie. CONACHI, P. 221, cf. 81, 99, 100. Nu capeți de la mine decît un encomion. ODOBESCU, S. III, 10. N-au avut decît cu ochiul ori cu mîna semn a face Și Apusul își împinse toate neamurile-ncoace. EMINESCU, O. I, 146. Cine a zis odată, în glumă, că e foarte ușor lucru să faci o statuă. Nu-ți trebuie decît o stană de piatră. CARAGIALE, O. III, 66. Oamenii n-au cunoscut cu adevărat decît ceea ce au putut produce ei înșiși. VIANU, m. 11, cf. 42. f) (Franțuzism rar; după „decît”, care introduce complementul comparativului) Numai să îngrijești mai bine a... băga în țară [revista] decît n-ai făcut pentru „Question économique”. n. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 550. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv) a) (În propoziții interogative retorice; adesea precedat ori urmat de „oare” sau, învechit, precedat de „au”) Au nu bogații nevolnicescu voi și aceia vă trag spre giudecătoare? COD. VOR. 118/15, cf. 122/17. Căutați spre pasările ceriului, că nu samănă, nece seaceră... și tatăl vostru den ceriu hrănește iale. Nu senteți voi mai buni de iale? (a. 1574). GCR I, 8^v/23. Nu doasprăzeace ceasure sînt în zi? CORESI, EV. 94, cf. 448. Apoi oare, nu este tot o greșeală Cînd omul... Vra să iasă din canonul și măsura lui prescrise? CONACHI, P. 271. Nu ți s-au zis oare prin gura mucenicilor tăi? RUSSO, S. 148. Au doar nu sînt și eu unsul lui Dumnezeu? au doar nu mi-ați jurat și mie credință, cînd eram numai stolnicul Petre? NEGRUZZI, S. I, 140. Ia auzi-i Cum se mai fasolesc!... Să nu-i iei cu toropala? ALECSANDRI, T. 623. Au prezentul nu ni-i mare? EMINESCU, O. I, 149, cf. 150. Fost-ai și d-ta la tinerețe, dar acum, îți cred, dă, bătrînețe nu-s? CREANGĂ, P. 230, cf. 224. Nu făceau parte și ele tot din București? ARGHEZI, B. 6. Nu este oare lexicograful obligat, atunci cînd clasifică sensurile cuvintelor, să noteze pe cele figurate, poetice, familiare, vulgare...? VIANU, M. 127, cf. 14, id. S. 6. Nu din durere și farmec Încheagă natura viață? LABIȘ, P. 55. ◊ (Propoziția interogativă retorică negativă reprezintă răspunsul real sau prezumtiv la o propoziție interogativă propriu-zisă) Și m-au văzut cuscrii cum dormeam? – D-apoi cum să nu te vază, mămucă? CREANGĂ, P. 11. Te-ai liniștit, bădiță?... – Cum vrei să mă liniștesc? Nu vezi ce se întîmplă? SADOVEANU, O. XIII, 550. E serios, cum să nu fie?... Trebuie să vă vadă un doctor. T. POPOVICI, SE. 517. Cum nu-i dorul mare cîne? Că de la Oșorhei vine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 305. ◊ expr. (Da) cum (să sau de) nu! sau (regional) (păi) dacă-nu sau dacă-nu-cum = a) desigur, firește. Nu se poate să nu se fi auzit și în Țara Moldovei de asta. – S-a auzit, cum nu? SADOVEANU, O. XIII, 577. O cunoști? – Cum să nu! PREDA, Î. 46. Gara asta este o gară foarte importantă. De mare trafic. Îți dai seama? – Cum să nu? T. POPOVICI, SE. 517, cf. COMAN, GL.; b) vorbă să fie! De ce nu? V. ce. b) (În propoziții interogative exclamative exprimînd mirare, surpriză, indignare, dezaprobare, reproș, regret și presupunînd, de obicei, un răspuns pozitiv) Cum nu i-au fost milă de bietul dobitoc? DRĂGHCI, R. 65/27. Muritori, cum nu știți încă? CONACHI, P. 87. Atunci iedul de sub chersin, să nu tacă, îl păștea păcatul și-l mînca spinarea, sărăcuțul! – Să-ți fie de bine, nînașule! CREANGĂ, P. 24. El, nu să-și caute de cale? intră între ei să-i domolească. RETEGANUL, ap. TDRG. c) (În propoziții exclamative; precedat de „ce”, „cît”, „unde” și nemaiavînd valoare negativă) Beșlegii pe la ținuturi, vai mie, ce nu lucra. BELDIMAN, ap. TDRG. De cîte ori nu am citit prin gazete dări de seamă despre scrierile tale. GANE, n. III, 143. Se așterne pe somn și unde nu începe a mîna porcii la jir. CREANGĂ, P. 226, cf. 34, 167, 196. Cîte n-am văzut și eu De atunci pe lume! COȘBUC, P. I, 262. Și cîte cîntece și lacrimi Nu duce valul călătorul. GOGA, P. 16. Cîmpie verde... În sfînta ta singurătate, De cîte ori n-am rătăcit. IOSIF, V. 30. Și cîte primăveri de-a rîndul castanii roșii nu-mi vestiră. MINULESCU, V. 37. Cîți nu voiesc să fie străluciți! ARGHEZI, T. C. 69. Și unde nu începe a mi-i lua la răfuială, colea, după cum știa el. MARIAN, T. 276. d) (În litote) Sînge ce se varsă... Domnul necercat nu lasă. DOSOFTEI, PS. 30/16. Nu să cade omului grec a nu ști legile grecilor. BIBLIA(1688), [prefață] 8/1, cf. [prefață] 4/57. Niciuna nu va afla, ca să nu fie spre slava lui Dumnezeu. ANTIM, P. XXV. Nu este cu putință ca făcătorii de rele să nu-și ia răsplătire. MARCOVICI, C. 18/26. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei. CREANGĂ, P. 284, cf. 299. Să nu se-nfioare de numele tău, Nu-i frunză în codrii Moldovei. GOGA, P. 58. Nu se putea să nu vină cineva. SADOVEANU, m. C. 79. Cine nu-i să nu-l cunoască? ARGHEZI, VERS. 264. Cine studiază faptele limbii nu poate să nu observe, printre acestea, fapte de repetiție și fapte de invenție. VIANU, S. 6, cf. id. M. 12. II. (Neagă altă parte de propoziție decît predicatul, dînd enunțului caracter parțial negativ și stabilind, de obicei, un raport adversativ cu un element de același fel) Cu lucrul se arate credința, că nu ascultătorii leagea, ce făcătorii derepteadză-se. COD. VOR. 109/16, cf. 114/17. Nu pără în cumplitu ultatu va fi measerul. PSALT. 13, cf. 1. Nu de pită numai viu va fi omul, ce de tot cuvîntul ce iase den rostul lui Dumnezeu. CORESI, EV. 4. [Am cîntat] nu o dzi, nice doao, ce tocma șepte dzile. VARLAAM, C. 101. De care lucru cunoscîndu Ștefan Vodă că ajutoriul nu de aiurea i-au fost, ci numai de la Dumnezeu. URECHE, L. 87. Iaste cuvînt ce să prinde și drept sudalmă și nu drept sudalmă. PRAV. MOLD. 123^v/14. Lucrați nu pentru bucate pieitoare, ce pentru bucate ce rămîn. N. TEST. (1648), 112^v/26. Acestea toate să le întindem... în lauda lui Dumnezeu, iar nu spre lucruri spurcate. NEAGOE, ÎNV. 2/27. Nu din budze cu-nșelăciune îți fac făgadă de rugăciune. DOSOFTEI, PS. 45/17. Tălmăcind, ... nu oarecare părți, ce toată scriptura. BIBLIA (1688), [prefața] 8/25. [Țara] o jăfuia, nu doar că poruncă ei aveau, numai după obiceiul lor cel păgînescu. R. GRECEANU, CM II, 62. Eu pohtesc să fac voia măriei tale, iar nu a mea. ANTIM, P. XXVII. Nu cu mai puțin gust au alcătuit istoriile turcești și mulți alți istornici. VĂCĂRESCUL, IST. 246. Cînd să ivește vreo nenorocire, ea să silește nu a crește prin deznădăjduire, ci dinpotrivă. MARCOVICI, D. 13/19. Nu cu vreo mînie, ci iubindu-ne, ne lasă în feliuri de ispite. DRĂGHICI, R. 34/19. Acea îmbunătățire făgăduită țăranilor de către puterile Europei și pe care negreșit că nu guvernul și parlamentul... le vor împiedeca. KOGĂLNICEANU, S. A. 122. Să fie coaja verde, iar nu uscată (a. 1842). ARH. OLT. VII, 138. Acea sfîntă legătură Ce se-ntărește prin fapte, iar nu cu vorbe din gură. CONACHI, P. 84. Și numai iacă îl și vede viind răpede, dar nu așa cum se dusese. CREANGĂ, P. 186. Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I, 149. O, dar nu pentru visări Ni-e viața dată! COȘBUC, P. I, 264. Fără îndoială cu nu pentru a merge la casa de întîlnire... se îmbrăcase Pașadia în frac. M. I. CARAGIALE, C. 102, cf. 120. Ocolește-mă, cu groază, ca pe-un stîrv de om ucis, Nu de oameni, Ci de mîna nentrupatelor dorinți. MINULESCU, V. 17, cf. 210. Și fiecare fir întins prea tare Mă doare...: Că le-am urzit – paianjen solitar – Nu din argintul razelor de lună, Ci din fiorul unui vis bizar. TOPÎRCEANU, B. 83. Comparațiile care le constituie sînt numai completabile, dar nu complete. VIANU, M. 116, cf. 112. Voi nu cunoașteți cîntul ce se cere? – Nu clopote bătute-n dungă, Ci cîntec de îndemn la muncă! BENIUC, V. 146. Rîdea și se uita speriat în jur, ca și cum ar fi rîs nu el, ci cineva străin. CAMILAR, n. I, 155, cf. 163. Era un om înalt, mai-mai să-l ajungă pe Ieremia, însă nu așa ciolănos ca el, ci bine clădit. TUDORAN, P. 69. Mai sînt oameni pentru care nu banii constituie totul. TRIBUNA, 1961, nr. 215, 11/4. III. (Modifică conținutul cuvîntului pe care îl precedă, altul decît predicatul, atenuîndu-i înțelesul sau dîndu-i înțeles contrar) Și varvarii făcea nu puțină noao milostenie. COD. VOR. 96/12, cf. 8/14, 88/22. Aceștea oameri neburi și nu măndri. PSALT. 313. Multu le se cade... a sluji și a lucra și nu mult a ispiti și a-ntreba. CORESI, EV. 93. Că stricăciunea iaste o muncă nu lină. id. ib. 426. Ci acestia au fost nu adivăr. HERODOT (1645), 485. Va fi mărs asupră-i cu armele goale sau cu soții multe, ca nu altădată. PRAV. MOLD. 60^r/18. Cucon ce va fi încă nu de vrăstă..., să va găsi tot sub ascultarea părinților. ib. 184^r/17. Domnul aceii case lăcuiaște nu departe (aproape MUNT.) de acolo. PRAV. 76. Moscalii, ca nu altădată, au început a să bate. NECULCE, L. 246. Domnul au venit la ruși și acestea nu fără știrea unui capigi-bașa. R. GRECEANU, CM II, 28. Nu puțin vrednic și înțelept în pămîntul acesta au stătut. id. ib. 32. Din care chiar se vede, că nu mică grije au avut de Dachia. ȘINCAI, HR. I, 14/35. Nu puțin să măhne ne avînd nici un chip ca să poată păstra carnea. DRĂGHICI, R. 85/14, cf. 5/14, 12/2. Un om bine îmbrăcat nu departe de Pon-Roial... s-au arestuit. AR (1837), 86²/25. Scris au fost... Să te mai văz..., dar, vai mie, Nu cu draga mea Zulnie. CONACHI, P. 210. Nu departe, stă Pepelea, tupilat în flori de mai. ALECSANDRI, P. III, 20. Începui să judec, nu fără cuvinte bine întemeiate. GANE, n. II, 159. Mai încolo nu prea sînt fîntîni. CREANGĂ, P. 204. Vreun lucru nu bun. PĂCALĂ, m. R. 163. Nu deopotrivă mă puteam scuti să le dau socoteală [celor morți]. M. I. CARAGIALE, C. 84. O casă... încăpătoare și gospodărească, nu lipsită de anume eleganță rustică. CĂLINESCU, E. 49. Și a scos niște picioare lungi Din două pungi, Fluturești, de mătase, Nu prea subțiri, nici prea groase. ARGHEZI, VERS. 192. Și va fi nu peste mult aceasta, Pomul morții, iată, c-a-nflorit. BENIUC, V. 78. Dincolo de drugii de fier vopsiți nu de mult, foșneau niște plopi tineri, abia înfrunziți. BARBU, Ș. N. 12. Cultura muzicală nu îndeajuns de profundă a regizorilor. TRIBUNA, 1961, nr. 215, 10/2. ◊ (Dă comparativului de superioritate și celui de inferioritate sensul comparativului de egalitate) Nu mai mult război au ținut ca într-o jumătate de ceas. R. GRECEANU, CM II, 39. Nu mai puțîn și maica sa... îi dzicea. DRĂGHICI, R. 5/14. Un discurs nu mai găunos nici mai sec decît cele... din Dealul Mitropoliei. M. I. CARAGIALE, C. 116. ◊ (În locuțiuni și expresii) Nu altceva sau (regional) nu ceva, formulă de întărire, de confirmare a celor enunțate anterior. Parcă îmi vine să zbor nu altăceva. CREANGĂ, P. 205, cf. 123, 131, 147, 264. Viersul ei plăcut, de pare că te ungea a inimă, nu altceva. ISPIRESCU, L. 37. I-a căzut tronc la inimă, nu ceva. CONTEMPORANUL, VI₂, 4. Femeia, de durere și mînie, stupea foc și pară, nu ceva. MARIAN, O. I, 346. (Regional) Nu șagă, formulă de confirmare, de întărire a unei afirmații anterioare. Sute și mii de brațe trebuie acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 156. Mă ucide, nebunii îs tari, nu șagă. CONTEMPORANUL, VI₂, 109. Nu mai departe = chiar în cazul..., chiar în ceea ce privește pe... Cele tinere fug de noroc, nu mai departe Ilinca, el dă s-o prindă orb și ea fuge de-și rupe capul! CONTEMPORANUL, VI₂, 2. Nu o (singură) dată = de multe ori, în repetate rînduri, adesea. Îl auzisem, totuși, în timpul din urmă, și nu o singură dată, făgăduindu-i solemn... tot sprijinul. M. I. CARAGIALE, C. 103. Nu o dată s-a produs raționamentul potrivit căruia vechimea originară a metaforei ar rezulta din faptul că limbajul omenesc este prin esența lui metaforic. VIANU, m. 15. Istoria s-a dezmințit nu o dată. TRIBUNA, 1962, nr. 267,1/2. Nu (care) cumva V. cumva. B. I. (Înlocuiește forma negativă a unui verb exprimat anterior sau dedus din context și îndeplinește funcțiunea de predicat) Ce fie amu voao ceia ce iaste, e! e! și ceia ce nu e, nu! COD. VOR. 134/21. Au doară amu cesta cu botejunea slobozi-se, iară cestalaltu nu? CORESI, EV. 489. Am ghicit ori nu? Spune-m[i]! GORJAN, H. I, 6/4. Ipate, cu un gînd să se ducă... și cu zece nu. CREANGĂ, P. 156. Se întîmpla să fie zile fără pîine,... fără ceartă insă, nu. M. I. CARAGIALE, C. 123. Să declare motivele pentru care metaforele respective le-au plăcut sau nu. VIANU, M. 69. Dintre peștii orbiți experimental, unii iși pierd facultatea de adaptare la culoarea mediului, alții nu. C. ANTONESCU, P. 37. Eu îți spun că nu. PREDA, Î. 44. Vino, lele, la Bănat! – Ba eu nu, că am bărbat. JARNIK-BÎRSEANU, D. 385. Cine poate, oase roade; cine nu, nici carne moale. CREANGĂ, P. 248, cf. ZANNE, P. IV, 27. ◊ Expr. Nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric al cuiva de a-și schimba punctul de vedere, sau inutilitatea unui efort. Cîte n-a făcut omul, pe unde n-a umblat... degeaba! Cocoana, nu și nu! că i-i urît grecul. SADOVEANU, O. I, 169. Frunză verde nu și nu, Cu ce te ții bade tu? JARNIK-BÎRSEANU, D. 408. Poți opri și Murășu, Dar dragostea, nu și nu. FOLC. TRANSILV. II, 25. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... Cumu-i mai de sîrg să slobodzi pre cei 3 oameni..., iară de nu, eu mă voiu ruga lui Dumnedzău și-ți va curma viața ta. VARLAAM, C. 394. De vor birui, bine; de nu, să vor da înapoi. R. POPESCU, CM I, 424. De am viclenit... să fiu eu sub legătura cea grea a afurisaniii; iar de nu, să fie cei ce au grăit rău. ANTIM, P. XXIV. De-i izbuti, bine de bine, iară de nu, au mai pățit și alți voinici ca tine. CREANGĂ, P. 187. Să-mi aduci pe stăpîna acestei cosițe; căci de nu, unde-ți stau talpele îți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 23. Întreba pe la vecine: „Poartă-se copii bine? Dacă nu, să-i vîr în sac”. COȘBUC, P. I, 234. Mai repede, că de nu, totul e pierdut. CAMIL PETRESCU, T. II, 394. De ți-s dragă, bade, dragă, De nu, iată, lumea-i largă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 232, cf. 35, 47. II. (Cu valoare de propoziție independentă) 1. (Ca răspuns la o întrebare sau ca formulă de acceptare a unei enunțări negative) Pierdut-am oară tot? Nu. MARCOVICI, D. 14/27. Și s-ar fi mărginit numai la atîta? – Nu! M. I. CARAGIALE, C. 116. Sînt poate desfăcut, sînt poate ostenit, Călcînd pe aripi și pe frunți de iască? Nu! Insul meu se cere însutit. ARGHEZI, F. 8. Ai prieteni? – Nu. BARBU, Ș. N. 68. ◊ (Rezumă un șir de situații opuse celor din propozițiile precedente) Dar oare toate [popoarele] avut-au ele o cultură artistică? Lăsat-au ele urme de producțiuni artistice? Cei mai mulți ar răspunde îndată: Nu! ODOBESCU, ap. VIANU, M. 203. ◊ loc. vb. A zice nu = a nega; p. ext. a se opune; a refuza. Nici ei nu i se întîmpla să zică vreunui mușteriu: „nu!” m. I. CARAGIALE, C. 126. ♦ (Substantivat, n.) Răspuns negativ. Filip nu-i punea la îndoială aceste „nu”-uri. GALAN, B. I, 303. 2. (Ca formulă de opoziție la o enunțare pozitivă sau ca formulă de revenire asupra unei afirmații) S-a cufundat! s-a dus!... Nu! iată mcdu se înfățoșază. MARCOVICI, C. 14/1. Cu umbre... v-a-ntunecat vederea Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți... Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea. EMINESCU, O. I, 59. Măcar din deal, așa ca-n zbor, S-arunce ochii-n jos spre văi... Dar nu... în sat el ce-ar câta! COȘBUC, P. I, 232. Oi fi eu nebun cum zice lumea, dar chiar așa ca să-l fac om pe Pîrgu, nu! M. I. CARAGIALE, C. 103, cf. 120. ◊ (Întărit prin „ba”) Nuțu avusese în sîn un pachet; un sul legat cu sfoară... niscai hîrtii... ba nu, legat cu niște șireturi de piele. GALAN, B. II, 16. Asta ești: un elev cu studiile neterminate. Ba nu, să avem iertare! În închisoare ai mai trecut examenele pentru trei ani. BARBU, Ș. N. 26. 3. (Adeseori repetat; reia sau anticipează pentru intensificare conținutul propoziției negative precedente sau următoare) Nu, stăpîne, nu voi fi băut în zădar paharul amărăciunii. MARCOVICI, C. 10/2, cf. 12/11. Crai nou! vin cu bine, Cu bine te du, Dar jalea din mine Să nu mi-o lași, nu! ALECSANDRI, P. I, 22. Nu, mă rog, numi datorești nimica. SADOVEANU, B. 156. Mă uit năuc la uriașul pom, De fiecare creangă spînzură un om. Nu, nu! aicea n-aș fi vrut să lupt. BENIUC, V. 77, cf. 56. Ce-i cu Anton?... A, uite-l! – Da, a venit. – Nu, nu, nu intru... veneam numai să-ți spun. GALAN, B. II, 29. Nu, nu sînt mulțumită cum cînt și cum cîntați. BANUȘ, P. 392, cf. 158. – Și: (învechit) no, (regional) nă, na adv. – lat. non.