ABIA adv. (uneori repetat) 1) Cu greu; anevoie. ~ merge. 2) Foarte puțin; mai de loc. ~ se vede. 3) De foarte puțin timp. ~ a intrat. 4) Doar; numai. ~ după aceea. 5) Cel puțin; măcar; barem. ~ se va astâmpăra. [Sil. a-bia] /

ABSTRACȚIONISM s.n. 1. Folosirea excesivă a abstracțiilor. 2. Curent în artele plastice care se folosește de pete colorate sau de construcții geometrice complicate pentru redarea imaginilor sau a figurilor concrete. ♦ Direcție generală în arta contemporană, caracterizată prin intelectualizarea, reducția abstractă și incifrarea imaginii. 3. (Fil.) Tendința de a da abstracțiilor o valoare egală aceleia a realităților concrete. [ Pron. -ți-o-. / < fr. abstractionnisme].

ACEL aceea (acei, acele) dem. (se folosește pentru a indica pe cineva sau ceva care este relativ depărtat de subiectul vorbitor). ~ băiat. /<lat. ecce-illu, ecce-illa

ACEL², ACEA, acei, acele, adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină este (mai) depărtat de subiectul vorbitor; cînd urmează după substantiv are forma acela, aceea) Acel om. Vremea aceea. [Gen.-dat. sg. acelui, acelei, gen.-dat. pl. acelor; (cînd are forma acela, aceea) gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora – Var.: acela, aceea adj. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

ACEL², ACEA, pron. dem. v. acela.

ACELA, ACEEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, însemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (Înv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

ACELA pron. cela, (pop.) ăla. (Cine este ~ de colo?)

acela pr. m., adj. m. (postpus:), g.-d. aceluia, pl. aceia; f. sg. aceea, g.-d. aceleia, pl. acelea, g.-d. m. și f. acelora

ACELA aceea (aceia, acelea) pron. dem. (indică pe cineva sau pe ceva mai depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ De aceea din această cauză. Drept aceea prin urmare; deci; așadar. /<lat. ecce-illu, ecce-illa

ACELA¹, ACEEA, adj. dem. v. acel².

ACELAȘI aceeași (aceiași, aceleași) adj. dem. Tot acela; chiar acela. /acela + și

ACESTA, ACEASTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

ACOLO adv. În acel loc (relativ) îndepărtat (de cel care vorbește); în alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam în locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Într-acolo = spre acel loc, spre direcția aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Până acolo... = până la situația..., la împrejurarea (care depășețe limita îngăduită)... ◊ Expr. (Reg.) (Pân’) pe-acolo = peste măsură, din cale-afară (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau în mână etc.)? Ce faci acolo? = cu ce te ocupi (chiar în momentul de față)? Fugi de acolo! = da’ de unde! nici gând! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce mă privește, ce avantaj am din asta? [Acc. și acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.

ADJUDECA vb. I tr. A da, a atribui (un bun, o lucrare etc.) aceluia care oferă mai mult în cadrul unei licitații sau al unei concurențe. ♦ Refl. (rar) A-și atribui, a apuca, a-și lua ceva. [< lat. adiudicare, cf. fr. adjuger, după judeca].

AGENȚIE, agenții, s. f. 1. Reprezentanță, filială sau sucursală a unei întreprinderi sau instituții situate în alt punct decât acela în care se află sediul principal. 2. (În sintagma) Agenție telegrafică (sau de presă) = instituție care culege informații din toate domeniile de activitate, furnizându-le presei sau televiziunii. 3. Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. ◊ Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4. (În sintagma) Agenție de bilete = birou unde se vând cu anticipație bilete pentru spectacole, concerte etc. Agenție de voiaj = birou unde se vând cu anticipație bilete de călătorie (pentru distanțe mai lungi). [Var.: (înv.) aghenție s. f.] – Din it. agenzia.

ALONJĂ s.f. 1. Piesă (demontabilă) care servește la prelungirea unor obiecte. 2. (Box) Mișcare rapidă de întindere a brațului; lungime a brațului (în raport cu aceea a adversarului). 3. Text care completează conținutul unui document comercial, anexîndu-se la acesta; act adițional. [< fr. allonge].

ALOTRIOMORF, -Ă (Geol.; despre minerale) Care nu are formă proprie, ci o ia pe aceea a cavității unde se află. [Pron. -tri-o-. / < germ. allotriomorph, cf. gr. allotrios – străin, morphe – formă].

ANALFABETISM s. n. Situația aceluia sau a acelora care nu știu să scrie și să citească; neștiință de carte. – Din fr. analphabétisme.

ANDROMASTIE s.f. Prezența la femei a unei mamele atrofiate, asemănătoare cu aceea a unui bărbat. [< fr. andromastie].

APOI adv. 1. După aceea, pe urmă. A venit apoi la mine. ♦ (Cu valoare de conjuncție) Atunci, în cazul acesta, dacă e așa, așa fiind. Dacă e adevărat, apoi ai dreptate. 2. (De obicei precedat de conjuncții; adesea cu valoare de conjuncție) Pe lângă asta, și încă, unde mai pui că; dar; altminteri. Și-apoi era război pe vremea aceea. [Var.: (pop.) păi, poi adv.] – Lat. ad-post.

APOI adv. 1) După aceea; pe urmă. 2) În cazul acesta; dacă e așa; atunci. 3): Și-~? și pe urmă? C-apoi în caz contrar. D-apoi doar; parcă. ~ de! ~ dă! ce să-i faci! /<lat. ad post

APUCA vb. 1. v. lua. 2. v. înhăța. 3. v. cuprinde. 4. v. agăța. 5. v. prinde. 6. v. surprinde. 7. a se îndrepta, a o lua, a merge, a se orienta, a păși, a pleca, a porni, (rar) a se îndruma, (pop.) a purcede, a se purta, (înv. și reg.) a năzui, (Transilv.) a arădui. (A ~t-o pe drumul acela.) 8. v. începe. 9. a prinde, a trăi, a vedea. (Simțea că nu va mai ~ ziua de mâine.) 10. a cuprinde, a-i veni. (L-a ~ amețeala.) 11. v. moșteni. 12. v. nimeri. 13. v. năzări.

AREOLĂ, areole, s. f. (Anat.) Suprafață de piele diferit colorată de aceea a tegumentelor din jur. [Pr.: -re-o-] – Din fr. aréole.

ARIE³, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria.

ATUNCI adv. 1. (Temporal) În momentul acela (despre care este vorba), pe vremea aceea; într-un moment concomitent cu o acțiune sau urmând imediat după aceasta. 2. (Concesiv) (Numai) în acest caz. Dacă te întreabă, ce te faci atunci? ◊ (Cu rol de conjuncție) Dacă mergi în oraș, atunci treci pe la mine. [Var.: atunce, atuncea adv.] – Din lat. *ad-tuncce.

ATUNCI adv. 1) (temporal) În momentul acela; pe vremea aceea. 2) (concesiv) Numai în acest caz. 3) (cu rol de conjuncție) În cazul acesta. Dacă pleci, atunci treci pe la mine. [Sil. a-tunci; Var. atuncea] /<lat. ad-tuncce

AUTONOMIE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naționalități conlocuitoare etc.) de a se administra singur în cadrul unui stat condus de o putere centrală; situație a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acțiunile sale. 2. Distanța maximă pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (navă, avion etc.) fără alimentare. ◊ Autonomie financiară = situația unui serviciu cu gestiune financiară independentă de aceea a organului care l-a creat și care îl controlează. Autonomia artei = diferențierea artei și a valorilor ei de celelalte forme ale conștiinței sociale și de valorile corespunzătoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – însuși, nomos – lege].

AUTOSCOPIE s.f. Simptom al unor boli care constă în aceea că bolnavul crede că se vede pe sine însuși în fața lui. [< fr. autoscopie, cf. gr. autos – însuși, skopein – a privi].

AVIZ, avize, s. n. 1. Înștiințare scrisă cu caracter oficial. ◊ Expr. (Glumeț) Aviz amatorilor, se spune pentru a atrage atenția aceluia care pare să aibă un interes în problema în discuție. 2. Părere, apreciere competentă emisă de cineva (din afară) asupra unei probleme aflate în dezbatere; rezoluție a unei autorități competente. – Din fr. avis.

ĂLA pron. v. acela.

ĂLA, AIA, ăia, alea, pron. dem., adj. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla. ◊ Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ĂSTA, ASTA, ăștia, astea, pron. dem., adj. dem. (postpus) (Pop. și fam.) Acesta, aceasta. ◊ Loc. adv. Pentru asta = de aceea. ◊ Loc. adv. Cu toate astea = totuși. [Gen.-dat. sg.: ăstuia, ăsteia și asteia; gen.-dat. pl.: ăstora] – Lat. istum, ista.

BADIÁN s.m. Arbust originar din Asia (Illicium verum / Illicium anisatum); fructul acestuia în formă de capsulă stelată (steluțe) cu 8 semințe, cu puternică aromă de anason, numit de aceea și „anason stelat”, utilizat ca mirodenie; tradițional, în țările asiatice se mestecă după masă semințe de badian, considerate a fi digestive. – Fr. badiane, engl. badian, star anise, germ. Sternanis.

BARITON, (1) s. n., (2) baritoni, s. m., (3) baritoane, s. n. 1. S. n. sg. Registru al vocii bărbătești, intermediar între tenor și bas. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru. 3. S. n. Instrument de alamă care are, într-o orchestră, un rol analog cu acela al baritonului (2) într-un cor. [Acc. și: bariton] – Din it. baritono, fr. baryton.

BARON, baroni, s. m. (În prima fază a orânduirii feudale din apusul și centrul Europei) Mare senior; (mai târziu) titlu de noblețe intermediar între titlul de cavaler și acela de viconte; persoană care are acest titlu. – Din fr. baron.

BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

bot (boturi), s. n. 1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. 2. Bot (de animal). 3. Cocoașă. < Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens cf. bont. Un lat. *botium sau *bottium este de asemenea sugerat de it. bozza „umflătură, cocoașă”, fr. bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (cf. Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). – Interpretarea expresivă este aceea care trebuie să fi dat naștere var. boț, s. n. (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă, chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adj. (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bg. buca „cocoloș, cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un lat. *botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Eléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat ca „foarte puțin probabil” și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în bont un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr. bout, și alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui lat. *bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. – Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adj. (cu bulb); boțuț, s. m. (varietate de ciuperci); botișor, s. n. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, vb. (a rotunji, a da formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, vb. (a încreți, a mototoli); boțitură, s. f. (cocoloș); Boțolan, s. m. (nume de bou); botniță, s. f. (apărătoare care se leagă la botul unor animale); botgros, s. m. (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, s. m. (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare să fi fost „plin la față, bucălat” și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. și butuc, buză. [1053]

BRACONAJ s.n. Vînătoare sau pescuit ilegal, fără permis; faptă de braconier. ♦ Delict făptuit de acela care braconează. [< fr. braconnage].

CAM adv. 1. Aproximativ, aproape. Cam pe vremea aceea trăia bunicul. ♦ Oarecum, întrucâtva. Căsătoria s-a făcut cam pe ascuns. 2. Destul de...; prea. Vremea e cam rece. Haina e cam lungă. – Din camai (înv. „și mai” < lat.).

CAPORAL, caporali, s. m. Grad militar imediat inferior aceluia de sergent; militar care are acest grad; căprar². – Din fr. caporal.

CARE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, ca element de legătură între propoziția regentă unde se află numele căruia îi ține locul și propoziția subordonată). 1. (Introduce propoziții atributive) Cartea pe care trebuia să ți-o aduc am pierdut-o. ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ◊ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea. ◊ Expr. (Să) nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva...? = (oare) nu cumva...? b) (În corelație cu sine însuși exprimă ideea de opoziție sau de distribuție) Unul... altul..., acesta... acela..., parte... parte... ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru) Care n-a înțeles întrebarea? ◊ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult. ◊ Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viața lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror. Nom. sg. m. și: (înv.) carele; nom. pl. m. și f. și: cari] – Lat. qualis.

CEL¹ cea (cei, cele) pron. dem. pop. v. ACEL. ◊ Cel ce persoana sau obiectul care. Toate cele (sau celea) tot ce e necesar. Cel de sus Dumnezeu. Cel cu coarne dracul. /Din acel, aceea

CEL² cea (cei, cele) art. 1) (leagă un substantiv de determinativul lui ) Băiatul cel frumos. Ștefan cel Mare. 2) (realizează substantivarea adjectivelor) Cel harnic este apreciat. Cei trei au plecat. 3) (servește la formarea superlativului relativ) Cel mai isteț. ◊ Cel puțin minimum; măcar; barem. Cel mult a) maximum; b) în cel mai bun caz. Cel din urmă ultimul. În cele din urmă în sfârșit; în fine. (Toate) cele bune formulă de salut, rostită la despărțire. /Din acel, aceea

CELA, CEEA, ceia, celea, pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).

CELA ceea (cei, celea) pron. dem. pop. v. ACEL. ◊ Vorba ceea după cum se spune (în asemenea cazuri). Pe ceea lume în lumea, care se crede că ar exista după moarte. /Din acel, aceea

CELA pron. acela.

CER², ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) parte din acest spațiu văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică; boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga cu cea mai mare stăruință. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple nici un rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, palatul bucal. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

CESTĂLALT, CEASTĂLALTĂ, ceștilalți, cestelalte, pron. dem. (Rar) Acela care (din doi sau din două grupuri) este mai în apropierea noastră; ăstălalt. – Cest + alalt (înv. „celălalt”).

CHESTIUNE s. 1. v. problemă. 2. problemă. (~ care se pune este următoarea...) 3. afacere, interese (pl.), problemă, treabă, (pop. și fam.) daraveră, (reg.) tamjă, (înv.) negoț. (Și-a rezolvat toate ~ile.) 4. lucru, poveste, pricină, problemă, socoteală, treabă, (înv.) madea, (rusism înv.) predmet. (S-a lămurit ~ aceea?) 5. v. întâmplare. 6. v. întrebare.

CINE pron. 1. (Interogativ; ține locul unui substantiv care denumește o persoană sau un animal ori al unui pronume, așteptat ca răspuns la întrebare) Cine a venit? ◊ Expr. Cine (mai) știe! = nu știu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). Tu nu știi cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis... ◊ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care... 3. (Nehotărât) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).

CLIPĂ, clipe, s. f. Interval de timp foarte scurt; clipită. ◊ Loc. adv. Într-o (sau, rar, în) clipă = numaidecât, îndată, imediat. În câteva clipe = foarte repede. În clipa aceea = chiar atunci, chiar în momentul de care este vorba. Din clipă în clipă sau dintr-o clipă în alta = dintr-un moment într-altul; îndată; foarte curând. (Cu valoare de interjecție) O clipă! exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină îngăduință, să aștepte, să se oprească puțin. – Din clipi (derivat regresiv).

COLO adv. În locul acela; acolo. * Din ~ din partea aceea; dintr-acolo. Pe ~ prin partea aceea; pe acolo. Ici (și) ~ din loc în loc; pe alocuri. De ~ până ~ dintr-un loc în altul; încoace și încolo. Cât ~ la o depărtare considerabilă. Când ~ în realitate; în loc de aceasta. /Din acolo

COLOIDAL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul și proprietățile unui coloid (2). ◊ Stare coloidală = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor și aceea a suspensiilor. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. colloïdal.

COLOIDAL, -Ă adj. coloid. ♦ stare ~ă = stare de diviziune a materiei în care particulele constitutive au dimensiuni între aceea a moleculelor lor și aceea a suspensiilor. (<fr. colloïdal)

COMPARATOR s. n. 1. instrument de măsurat pentru compararea a două mărimi sau a dimensiunilor unor piese față de aceea a unui etalon. 2. aparat pentru măsurarea defazajului și a raportului dintre amplitudinile a două tensiuni sinusoidale. 3. circuit care permite compararea a două informații intrate în calculatorul electronic. 4. segment al sistemului nervos central care compară efectul obținut cu forma optimă a acțiunii. (<fr. comparateur)

CONJUNCȚIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau două cuvinte cu aceeași funcție sintactică. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și este falsă cînd cel puțin una dintre componente este falsă. ♦ Figură de stil care enunță o observație rezultată din asocierea unor aspecte de viață contradictorii; sinichioză. 2. (Astr.) Poziție în care se găsesc doi aștri care au aceeași longitudine cerească la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjuncțiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction].

CONSTA vb. 1. a consista, a rezida, a sta, (înv.) a stărui. (În ce ~ importanța problemei?) 2. a se afla, a exista, a rezida. (Tot secretul ~ în aceea că...) 3. v. compune.

CONTRE-JOUR s. n. Efect optic datorat luminării unui obiect din partea opusă aceleia din care îl privim. [Pr.: contrjur] – Cuv. fr.

CULCA, culc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) întinde, a (se) așeza în poziție orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ◊ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poți să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ți nădejdea; e în zadar să mai păstrezi vreo speranță. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu fața în jos (în cadrul unor exerciții militare). 2. Tranz. A pune, a așeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare.

CUTARE¹ pron. nehot. (Înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar să le numim) Sunt cutare, îi răspund eu. ♦ (Adjectival) Cutare persoană. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. – Lat. eccutalis.

CVARTOLET s.n. (Muz.) Grup de patru note de durată egală cu aceea a trei note obișnuite. [Var. cuartolet s.n. / < it. quartoletto, cf. fr. quartolet].

CVINTOLET s.n. (Muz.) Grup de cinci note de durată egală cu aceea a patru note obișnuite. [Var. cuintolet s.n. / < fr. quintolet].

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

DAT², -Ă, dați, -te, adj., s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit; înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. 1. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz. Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. 2. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. III. S. f. (Reg.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da².

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

DE¹ conj. I. (Exprimă raporturi de subordonare) 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că, dacă. 2. (Precedat de „și”, introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși, și dacă. Obraznicul, și de-i cu obraz, tot fără obraz se poartă. ♦ Chiar dacă. 3. (Introduce o propoziție finală) Ca (să), pentru ca (să). 4. (Introduce o propoziție consecutivă) Încât, că. 5. (În legătură cu „ce”, introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că. 6. (Introduce o propoziție subiectivă) Dacă. ♦ Că. 7. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Dacă. 8. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Să. 9. (Introduce o propoziție atributivă) Are obicei de aruncă scrisorile. 10. (Introduce o propoziție predicativă) În așa fel încât, în situația să... II. (Exprimă raporturi de coordonare) 1. (Pop.; leagă două propoziții copulative) Și. 2. (În corelație cu sine însuși, introduce propoziții disjunctive) Sau... sau, ori... ori. III. (Introduce propoziții optative) O, dacă...! IV. (În expr.) De ce... de ce sau de ce... de aceea..., de ce... tot... = cu cât... cu atât... – Cf. alb. de.

de aceea loc. adv. (tempo lent)

de-aceea loc. adv. (tempo rapid)

DECIMOLET s.n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din zece note de durată egală cu aceea a opt note obișnuite. [< it. decimoletto].

DECINORMAL, -Ă adj. Soluție decinormală = soluție cu o concentrație de zece ori mai mică decît aceea a unei soluții normale. [< fr. décinormal].

DEJA adv. 1) În acest moment; de acum. E ~ mare. 2) În momentul acela; de pe atunci. /<fr. déjà

DETURNARE s.f. Acțiunea de a deturna și rezultatul ei; (spec.) folosire ilegală a unor fonduri în alte scopuri decît acelea pentru care au fost destinate. [< deturna].

DEVITRIFICARE s.f. Cristalizare parțială a sticlei prin care aspectul acesteia devine asemănător cu acela al porțelanului; devitrifiere. [< devitrifica].

dintr-acela prep. + pr.

DINTRU prep. (Mai ales înaintea lui „un”, „al”, „însul”, „acest”, „o dată”, cu elidarea vocalei finale proprii) 1. (Cu sens local) Din, dinspre. Privește dintr-un colț al sălii. ◊ Dintr-acolo = din partea aceea. 2. (Partitiv) Din. Vorbește cu unii dintre noi. ♦ (Indicând apartenența) Facem parte dintr-o lume nouă. 3. (Cu sens temporal; introduce un complement circumstanțial care indică momentul plecării) De la. Pleacă dintr-o clipă într-alta. ♦ (Introduce un atribut care indică timpul desfășurării unei acțiuni) Din, petrecut în... Mi-a povestit o întâmplare dintr-o dimineață de vară. 4. (Introduce un complement care indică originea, proveniența) Din. Planta se dezvoltă dintr-o sămânță. 5. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri) Din. Și-a făcut o scurtă dintr-un palton. ♦ (Introduce un complement indirect care arată starea de la care se trece) Se trezește dintr-un somn greu. 6. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Cu. A nimerit dintr-un foc (de pușcă). ◊ Loc. adv. Dintr-o dată = cu o singură mișcare; pe neașteptate; brusc, deodată. 7. (Introduce un complement instrumental) Cu. Are pensie și trăiește dintr-însa. 8. (Introduce un atribut care indică materia) Din. Mănăstirea dintr-un Lemn. 9. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza. S-a supărat dintr-o nimica toată. – De⁴ + întru.

DIOGENISM s.n. (Liv.) Cinism comparabil cu acela al filozofului antic Diogene. [< fr. diogénisme].

DIPLOID, -Ă adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu număr dublu de cromozomi. ◊ Fază diploidă = perioadă în dezvoltarea unor organisme în care numărul de cromozomi ai celulelor obișnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. – Din fr. diploïde.

DISIDENȚĂ, disidențe, s. f. Atitudine, manifestare de disident. ♦ (Concr.) Grup de persoane cu opinii diferite de acelea ale majorității; sciziune formată prin acțiunea unui astfel de grup. [Var.: dizidență s. f.] – Din fr. dissidence, lat. dissidentia.

DIURN, -Ă adj. Care se petrece în timp de o zi. ◊ Mișcare diurnă = mișcare aparentă de la est la vest a aștrilor pe sfera cerească, care are loc în 24 de ore; maree diurnă = tip de maree caracterizat prin aceea că în 24 de ore are loc o maree înaltă și una joasă. ♦ Care se face în timpul zilei, de zi. ♦ (Despre flori) Care se deschide numai la lumină. [Pron. di-urn. / < fr. diurne, it. diurno, lat. diurnus].

DOCENT, docenți, s. m. 1. (În alte țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În țara noastră; de obicei în sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent.

DOMENIU, domenii, s. n. 1. Proprietate funciară feudală întinsă, care a stat la baza societății medievale în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare pereche de puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.

DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊ Expr. A fi dracul gol (sau împielițat) sau a fi drac împielițat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteț, poznaș. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreț. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e același lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit. Și-a băgat (sau și-a amestecat) dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-o dată, capătă o evoluție neașteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-și găsi) pe dracul = a o păți. A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul și pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păți. La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face și pe dracul. ◊ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreț, răzbătător. (Așa) de-al dracului! = fără nici un motiv, fiindcă așa vreau! 2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (Trachinus draco). – Lat. draco, „șarpe, balaur”.

DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. – Din fr., engl. dumping.

DUOLET s.n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din două note de durată egală cu aceea a trei note obișnuite. [< fr. duolet].

DUPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După casă se află livada. 2. Mai departe de..., dincolo de... După grădina publică s-a oprit. 3. (Exprimă un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridică val după val. ◊ Loc. adv. Unul după altul = pe rând, în șir, succesiv. ◊ Expr. (În formule de politețe) După dumneavoastră! = (vin și eu) în urma dumneavoastră! (Pop.) A da (o fată) după cineva = a mărita (o fată) cu cineva. 4. (Cu nuanță finală, după verbe de mișcare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l păzi, a-l îngriji etc.). Fuge după vânat. ◊ Expr. A se lua (sau a se ține etc.) după cineva (sau ceva) = a) a urmări pe cineva (sau ceva); b) a nu lăsa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect după masă. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasă după apusul soarelui. ◊ Loc. adv. (Și substantivat) După-amiază sau după-prânz, după-masă = în partea zilei care începe în jurul orei 12. După-amiaza sau după-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul după-amiezii. După aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urmă. După toate... = pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capătul..., la sfârșitul..., o dată cu împlinirea... S-a dus după o săptămână. ♦ Ca rezultat al... După multă muncă a reușit. ◊ Expr. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi foarte sărac. ♦ (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătând că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu...; la fel cu... A plecat după propria lui dorință. ◊ Loc. conj. După cum (sau cât) = așa cum, precum. ◊ Expr. După cum se întâmplă = ca de obicei. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua după capul cuiva (sau după capul său) = a urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). Dacă ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. A se lua după ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ținând seama de..., având în vedere..., luând în considerație... Justețea propunerii se judecă după rezultate. ◊ Expr. După toate probabilitățile = probabil. 3. În raport cu..., pe măsura..., în proporția în care... După faptă și răsplată. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictură după natură. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru a găsi, a afla, a prinde, a obține etc. Fuge după glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. (Arată ființa sau lucrul pe care cineva le iubește, le dorește cu pasiune) Tremura după bani. 2. (Arată motivul, cauza care produce acțiunea) A-i părea rău după ceva. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă după o anumită metodă. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. 2. (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă. VIII. (În loc. conj.) După ce (că)... = (leagă două propoziții copulative, arătând adăugarea unui fapt la alt fapt) în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... [Var.: (înv. și reg.) dupre prep.] – Lat. de post.

ECHIVALENȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pe care trebuie să-l treacă acela care cere recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea să treacă de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Raport existent între două enunțuri care sunt adevărate sau false împreună. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.

ENERGETISM s. n. Curent filozofic idealist inițiat la sfârșitul sec. XIX, care a încercat să înlăture noțiunea de materie, înlocuind-o cu aceea de energie, considerată ca substanță unică a lumii, rupând astfel mișcarea de materie. – Din fr. énergétisme, rus. energhetizm.

EUTEXIE, eutexii, s. f. Fenomen prezentat de un amestec a cărui temperatură de fuziune constantă este mai joasă decât aceea a altui amestec făcut în alte proporții. [Pr.: e-u-] – Din fr. eutexie.

EVENTIV, eventive, adj. (Gram.; în sintagma) Verb reflexiv eventiv (și substantivat, n.) = verb reflexiv care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că subiectul se transpune în altă stare decât aceea în care se găsea. – Din fr. éventif.

EXARH, exarhi, s. m. 1. Comandant al unei unități de cavalerie în armata romană. ♦ Guvernator bizantin din Italia și din Africa de nord. 2. (În biserica ortodoxă, în trecut) Demnitate bisericească, superioară aceleia de mitropolit și inferioară aceleia de patriarh, care se conferea, prin delegație, de către patriarhia din Constantinopol; persoană care deținea această demnitate. 3. Organ de inspecție și de control al mănăstirilor dintr-o eparhie; arhiereu din acest organ. [Pr.: eg-zarh] – Din ngr. íxarhos.

FEZANDA vb. I. tr. A da vînatului, păstrîndu-l în anumite condiții un timp, o aromă (asemănătoare cu aceea a cărnii de fazan). ♦ refl. A căpăta un anumit gust. [P.i. -dez. / < fr. faisander].

FIICĂ s. copilă, fată, (înv. și pop.) fie, (înv. și reg.) pruncă. (Aceea e ~ mea.)

FILTRU², filtre, s. n. (Livr.) Băutură căreia i se atribuie puteri miraculoase, printre care și aceea de a inspira iubire. – Din fr. philtre.

flaimuc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvîntul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bîrfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]

FOLIU, folii, s. n. Curbă geometrică a cărei formă este asemănătoare cu aceea a unei frunze. – Din fr. folium.

FOSFORISM s. n. Intoxicație cronică cu fosfor, caracterizată prin aceea că oasele devin fărâmicioase și se fracturează ușor. – Din fr. phosphorisme.

FRANCISCANISM s.n. Mișcare religioasă a lui Francesco d’Assisi, care îmbina predica pocăinței și a ascetismului sever cu aceea a simplității evanghelice, a blîndeții și a dragostei pentru toate viețuitoarele firii. [< it. francescanesimo, cf. Francesco d’Assisi – teolog și poet catolic italian din evul mediu].

GARANTAT, -Ă, garantați, -te, adj. (Despre mărfuri) A cărui valoare, calitate, funcționare etc. sunt asigurate de acela care a vândut marfa. ♦ (Adverbial; fam.) Sigur, neîndoielnic. – V. garanta.

GAZIFICA, gazific, vb. I. Tranz. 1. A transforma un combustibil solid sau lichid într-un combustibil gazos cu o compoziție chimică diferită de aceea a substanței din care provine. 2. A dispersa un lichid în masa unui gaz² (pentru a extrage țițeiul prin erupție). [Var.: gazeifica vb. I] – Gaz² + suf. -ifica (după fr. gazéifier).

GENERAȚIE s.f. 1. Funcțiune prin care ființele vii se reproduc; reproducere. ◊ (Biol.) Teoria generației spontanee = teorie conform căreia din materia anorganică poate lua naștere în mod spontan un organism viu evoluat. 2. Totalitatea oamenilor care au cam aceeași vîrstă sau trăiesc în același timp. ♦ (Biol.) Grupare de indivizi avînd aceeași filiație. ♦ Perioadă de timp care desparte vîrsta tatălui de aceea a fiului. [Gen. -iei, var. generațiune s.f. / cf. fr. génération, it. generazione, lat. generatio].

GURĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

HAVAN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane.

HEDONISM s.n. Concepție etică potrivit căreia scopul vieții este plăcerea, eliberarea de suferință. ♦ (Estet.) Teorie care consideră că principala funcție a artei este aceea de a delecta. ♦ Tendință exagerată în căutarea plăcerii, frecventă în stările maniacale. [< fr. hédonisme, cf. gr. hedone – plăcere].

HOMEOPATIE, homeopatii, s. f. Sistem terapeutic care constă în administrarea în doze foarte mici a substanțelor care, în cantități mari, ar putea provoca unui om sănătos o afecțiune analoagă cu aceea care este combătută. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéopathie.

HOMEOTERM, -Ă adj., s.n. 1. (op. poichiloterm) (Animal) cu temperatură constantă. 2. (Despre ape termale) Care izvorăște la o temperatură apropiată de aceea a organismului omului. [Pron. -me-o-. / < fr. homéotherme, cf. gr. homoios – asemănător, thermos – căldură].

HOMOCROMIE s.f. Potrivire între culoarea animalelor și aceea a mediului exterior. [Gen. -iei. / < fr. homochromie, cf. gr. homos – asemănător, chroma – culoare].

HORĂ¹, hore, s. f. 1. Dans popular romînesc cu ritm domol în care jucătorii se prind de mînă formînd un cerc închis; cerc format de aceia care execută acest dans; melodia după care se execută acest dans. Dacă ai intrat în horă, trebuie să joci (= dacă te-ai apucat de un lucru, trebuie să te ții de el). ♦ (Pop.) Petrecere țărănească unde se dansează jocuri populare. ◊ Expr. A ieși la horă = a intra (ajungînd la vîrsta cuvenită) în rîndul fetelor și al flăcăilor care joacă la horă. A se găti ca la horă = a se îmbrăca cu hainele de sărbătoare. 2. Fig. Scandal, tărăboi. 3. (Astron.) Coroană boreală. [Pl. și: hori] – Bg. horo (ngr. horos).

HORĂ, hore, s. f. 1. Dans popular românesc cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis; cerc format de aceia care execută acest dans; melodie după care se execută acest dans. 2. (Pop.) Petrecere țărănească unde se dansează jocuri populare. ◊ Expr. A ieși la horă = a intra (la vârsta cuvenită) în rândul fetelor și al flăcăilor care joacă la horă. A se găti ca de horă = a se îmbrăca foarte frumos, cu hainele de sărbătoare. 3. (Astron.; reg.; art.) Coroana boreală. [Pl. și hori] – Din bg. horo.

HURUI, pers. 3 huruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: hului, urui vb. IV] – Formație onomatopeică.

INDEPENDENȚĂ s.f. 1. Stare în care se găsește un stat, un popor care se bucură de suveranitate națională; neatîrnare. ♦ Stare de neatîrnare economică și socială (a unei persoane sau a unei clase sociale). 2. Libertate sau înclinare de a face sau de a privi ceva în mod independent. 3. Proprietate a unui sistem axiomatic constînd în aceea că nici una din axiomele sale nu este deductibilă din celelalte. [< fr. indépendance].

ÎNCOLO adv. 1. În alt loc decât aici; în partea aceea, în direcția aceea, într-acolo. ◊ Expr. Mai încolo = mai departe. Până (mai) încolo = până nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasă-l (sau dă-l) încolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atenție, nu-l lua în considerare. Fugi încolo! = taci din gură! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urmă, mai târziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) încolo = începând din acest moment, de acum înainte. De astăzi (sau de mâine etc.) încolo = începând de azi (sau de mâine etc.). De atunci încolo = după aceea. 3. În afară de cele arătate înainte. [Var.: încolea adv.] – În + colo.

ÎNCOLO adv. 1) În altă parte; în direcția aceea; într-acolo. ◊ Mai ~ a) mai departe; mai la o parte; b) mai târziu; peste un timp oarecare. ~ și încoace dintr-o parte în alta; de colo până colo. Nici ~, nici încoace a) nici înainte, nici înapoi; b) nici da, nici ba; c) nici la o cale. Lasă-l (sau dă-l) ~ nu-i acorda atenție; lasă-l în pace. De aici ~ din acest loc și mai departe. De acum (sau de azi, de mâine) ~ în viitor. 2) În altă privință; de altminteri; în afară de aceasta; în rest. E cam supărăcios, ~ e om de treabă. /în + colo

ÎNCORPORAȚIE s.f. 1. Încorporare. 2. Construcție gramaticală specifică unor limbi, constînd în aceea că se include complementul în verb, sudîndu-se cu el și dînd naștere unui nou cuvînt compus. [Gen. -iei, var. incorporație, incorporațiune. / < fr. incorporation].

într-aceea loc. adv.

LAGOFTALMIE s.f. Afecțiune care se manifestă prin aceea că pleoapa superioară nu mai acoperă ochiul, acesta rămînînd deschis și în timpul somnului. [Gen. -iei. / < fr. lagophtalmie, cf. gr. lagophtalmon – ochi de iepure].

LEVIT s.m. (Ist.) Preot la vechii evrei. [Cf. fr. lévite, lat. t. levita. < ebr. Lewi – nume propriu, însemnînd „acela care unește”].

MACH, machi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru viteza mișcării fluidelor, utilizată în aerodinamică și în tehnica rachetelor, egală cu 340 m/s. ◊ Numărul lui Mach = raport între viteza unui proiectil, avion etc. într-un fluid și aceea a sunetului. [Pr.: mah] – Din engl., fr. mach.

MALEABIL, -Ă, maleabili, -e, adj. 1. (Despre metale) Care poate fi întins în foi subțiri la temperatură inferioară aceleia de topire; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat. 2. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează ușor; adaptabil, mlădios, docil. [Pr.: -le-a-] – Din fr. malléable.

MARCHIZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci³. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.

MATRICID, -Ă, (1) matricizi, -de, (2) matriciduri, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. s. n. Crima aceluia care își ucide mama. – Din fr. matricide.

MĂLAI ~ie n. 1) Plantă din familia gramineelor cu spicul ramificat, având semințele în formă de boabe mici, care servesc pentru hrana păsărilor și animalelor. * Vrabia ~ visează se spune (în glumă) despre acela care se gândește mereu la ceea ce dorește. 2) Făină de porumb. 3) Produs alimentar din făină de porumb, dospit și copt în cuptor. * Și-a trăit traiul, și-a mâncat ~iul se spune despre un om în vârstă, care nu mai e bun de nimic. /Orig. nec.

MENSAR s.m. Nume dat unor magistrați romani, care, în timpuri de mare lipsă de bani pe piață, erau însărcinați să împrumute bani acelora care puteau oferi un gaj. [< lat. mensarius].

MIGDALĂ, migdale, s.f. Fructul a două varietăți de migdal (Prunus amygdalus, var. dulcis și var. amara), asemănător cu o caisă verde, dar necomestibil; (prin restr., la pl.) sâmburii mari și lemnoși ai migdalelor, respectiv miezul acestora, utilizat ca aromatizant; a) migdale dulci = miezul varietății dulcis, de culoare alb-gălbuie, comestibil, utilizat pe scară largă în cofetărie, întreg, prăjit, caramelizat sau efilat, iar sub formă de pudră pentru realizarea de diverse paste (marțipan) și creme; b) migdale amare = miezul varietății amara, acoperit cu o pieliță groasă, maronie, foarte amară, cu bogat conținut de amigdalină, toxică în cantitate mare – fiind de aceea interzis în consum, dar utilizat pentru fabricarea de esență, extract, ulei și lichior de migdale.

MILĂ¹, mile, s. f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ◊ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva). ◊ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ◊ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greși. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ◊ Expr. A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristețe, melancolie, jale. 4. Bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva). ♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, îndurare. ◊ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.

MOGÂLDEAȚĂ s. 1. v. mușuroi. 2. momâie, (reg.) momâiață. (Ce o fi cu ~ aceea în drum?)

MULTILATERALISM s.n. Politică comercială constînd în aceea că fiecare țară trebuie să-și asigure o echilibrare globală a balanței dintre ea și țările cu care întreține relații comerciale. [Cf. fr. multilatéralisme].

MǗSLI s.n. Preparat culinar cu mare valoare nutritivă, creat în sec. 19 de medicul elvețian Bircher-Benner, numit de aceea și Birchermuesli, constând din fulgi de ovăz înmuiați în lapte, cu adaos de suc de lămâie, mere rase sau alte bucățele de fructe proaspete și semințe uleioase (miez de nucă, migdale) măcinate; p. restr. amestec de fulgi de ovăz, fructe deshidratate și semințe uleioase, comercializat sub această denumire. din germ. Müsli < germ. elv. Müesli, dim. al lui Mues pt. germ. Mus = piure (de fructe, de legume etc.). [et. DWdDS, 10 B.]

NĂCLĂIALĂ ~ieli f. 1) Substanță cleioasă, vâscoasă, care năclăiește ceva. 2) Aceea ce este năclăit. /a (se) năclăi + suf. ~ială

NEÎNCEPUT, -Ă, neîncepuți, -te, adj. Care nu este (încă) început, folosit. ◊ Apă neîncepută = apă luată din fântână sau de la izvor dimineața, înainte de a mai fi luat și alții în ziua aceea, căreia în descântece i se atribuie puteri miraculoase. – Ne- + început.

NEOANARHISM s.n. Curent politic și doctrinar care reia și actualizează unele dintre tezele vechiului anarhism, pretinzînd că lupta politică organizată și partidul revoluționar ar fi inutile și că tactica „revoluționară” ar fi aceea a acțiunilor extremiste și teroriste. [Pron. ne-o-a-. / et. incertă].

NEOPITAGORISM s.n. Sistem filozofic de origine alexandrină, care imită pe acela al lui Pitagora. [Cf. fr. néo-pythagorisme].

NEOPLATONISM s.n. Curent filozofic mistic reacționar, apărut în epoca elenistică și ajuns la apogeu în epoca de decădere a Imperiului roman, care proclamă ideea creării lumii prin „emanația” din divinitate și pe aceea a cunoașterii prin extaz mistic. [Cf. fr. néo-platonisme].

NOMINATIV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Obligație nominativă = obligație care poartă înscris numele creditorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.

NORMALITATE s.f. Stare normală. ♦ (Chim.) Concentrație a unei soluții în comparație cu aceea a unei soluții normale. [Cf. fr. normalité].

NOROC s., interj. 1. s. șansă, (înv. și pop.) norocire, striște, (înv.) selamet, (fam.) baftă, (rar fig.) venă. (Lipsit de ~; ~ul lui a fost acela că...) 2. s. v. fericire. 3. interj. ferice!, halal! (~ de voi!) 4. s. v. soartă.

OBUZIER s.n. Piesă de artilerie cu țeavă scurtă și cu traiectorie mai curbată decît aceea a tunului. [Pron. -zi-er. / < fr. obusier].

ONDULAȚIE s.f. 1. Mișcare lentă, asemănătoare cu aceea a valurilor; ondulare. 2. Buclă, cută. ♦ Totalitatea undelor și a cutelor rezultate în urma ondulării părului. [Gen. -iei. / var. ondulațiune s.f. / cf. fr. ondulation, it. ondulazione].

OPȚIUNE, opțiuni, s. f. 1. Faptul sau dreptul de a alege din două sau mai multe lucruri, posibilități etc. pe acela sau pe aceea care îți convine; alegere. ♦ Spec. Alegere, în temeiul unui drept, între două sau mai multe situații juridice. ◊ Drept de opțiune = a) drept acordat cuiva de a-și alege cetățenia (de obicei în cazuri de stabilire în alt stat); b) drept acordat cuiva de a accepta o moștenire sau de a renunța la ea. 2. Condiție stipulată uneori în tranzacțiile comerciale, potrivit căreia o parte contractantă, care își asumă obligații ferme, acordă celeilalte părți, pentru un anumit termen, dreptul de a alege între diferitele condiții ale contractului sau chiar dreptul de a renunța la tranzacție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. option, lat. optio, -onis.

OVERDRIVE s.n. Dispozitiv interpus în transmisia unui automobil pentru a multiplica turația roților sau a micșora pe aceea a motorului în scopul diminuării uzurii și consumului. [Pron. ovă-draiv. / < engl. over-drive].

PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indică o ființă) Îl strig pe Ion. A împușcat pe lup în cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indică un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotărât sau negativ) L-a întrebat pe el. Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. Pe cine să chem? L-a adus și pe celălalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni. ◊ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe alții, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotărât „câți”, „câte”, cu valoare de pronume relativ) Pe câți i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, cardinal, distributiv) Pe al doilea nu l-am văzut. Adună pe 5 cu 7. Vedea pe câte unul zâmbind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul „cel”) I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedate de adverbul de comparație „ca”) Mă privește ca pe un străin. ◊ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dânsa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravăn. II. (Introduce un complement indirect). 1. În legătură cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Împotriva, în contra (cuiva). E pornit pe el. 3. În schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ♦ (Cu o nuanță temporală și distributivă) în schimbul unei munci (de o zi, de o lună etc.); în timp de... Cât să-ți dau pe an? III. (Introduce un complement circumstanțial) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) S-a oprit pe o treaptă. ◊ Expr. Pe lume = în cuprinsul lumii, pretutindeni; în diverse puncte ale globului. ◊ (Cu o nuanță instrumentală) Emisiune pe unde scurte. ◊ (Cu o nuanță temporală) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Dă complementului pe lângă care stă o nuanță de aproximație) Caută pe după bănci. ◊ Expr. Pe acasă = a) undeva în preajma sau în apropierea casei; b) în interiorul casei, la casa în care locuiește cineva sau în sânul familiei sale. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de lături. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pe căldura asta o să ne uscăm de sete. ◊ Loc. adv. Pe mâine = a) în cursul zilei de mâine; b) pentru mâine; până mâine. ◊ Loc. conj. Pe când = a) în timp ce, pe vremea când; b) (cu nuanță adversativă) În acest timp însă, în schimb (în acest timp); iar. ◊ Loc. prep. Pe după... = cam după... aproximativ după... Pe aproape de... = (cam) în apropierea..., (cam) înainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durată de..., în fiecare, la fiecare, pentru fiecare; într-o perioadă de... Cantitate de cărbune planificată pe 5 ani. ♦ În, spre, înspre. Pe primăvară. Pe-nserate. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) A plecat pe furiș. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe a cuiva = a rămâne (sau a fi) pe voia cuiva, a se face după cum dorește (cineva). (Pop.) Dacă-i pe aceea... = dacă-i așa..., dacă așa stau lucrurile... ◊ (Cu o nuanță locală) Munceau până cădeau pe brânci. ♦ În schimbul..., pentru..., cu prețul..., cu... ♦ (Cu o nuanță instrumentală) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; în... ♦ (Cu o nuanță cantitativă; în expr.) Pe atât(a) sau p-atâta = în această măsură, într-atâta, cu atâta, la atâta. ♦ (Indică un raport de măsură) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Câte trei spectacole pe săptămână. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din două. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstanțial de cauză, adesea cu nuanță finală) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ În urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., să... S-a așternut pe somn. 6. (În formule de jurământ) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toată viața. [Var.: (înv. și pop.) pre prep.] – Lat. super, per.

PECARIZARE, pecarizări, s. f. Metodă de determinare a culorii făinurilor de grâu și de secară prin compararea culorii făinurilor uscate cu aceea a unor făinuri-etalon. – Cf. germ. Pekarisierung.

PENDULA, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și în alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

PENTRU prep. I. 1) (exprimă un raport de destinație) Haine pentru copii. ◊ Pentru puțin formulă de răspuns politicos celui care mulțumește pentru un serviciu. 2) (exprimă un raport final) Cu scopul; în scopul; în vederea. Învață pentru a avea cunoștințe. 3) (exprimă un raport cauzal) Din cauza; din pricina. A început să plângă pentru un fleac. 4) (exprimă un raport temporal) Pe. A plecat pentru trei zile. 5) (exprimă un raport de schimb sau de echivalență) În schimb; pe. A dat două prețuri pentru această mobilă. 6) (exprimă un raport de relație) Cu privire la; referitor la. Ceea ce s-a spus e pentru dânsa. 7) (exprimă un raport consecutiv) Ca; încât. Lucrarea e prea mare pentru a fi terminată azi. 8) (exprimă un raport de substituție) În locul. El astăzi face de serviciu pentru mine. 9) În favoarea; de partea; pro. S-a pronunțat pentru adoptarea constituției. 10) fam. Contra; împotriva. Pastile pentru tuse. II. (în locuțiuni): 1) Pentru ca (exprimă un raport final) Ca. 2) Pentru că (exprimă un raport cauzal) Fiindcă; deoarece; întrucât. 3): Pentru această (sau aceea) din cauza aceasta; de aceea. /Din printru

PENTRU prep. I. (Exprimă un raport cauzal) 1. Din cauza..., din pricina..., datorită... Pentru asta a plecat. ◊ Expr. Nu pentru alta, ci... = nu din altă cauză, dar... 2. (Introduce un complement indirect) Mulțumește pentru buna găzduire. ◊ Expr. Pentru puțin (sau nimic), se spune ca răspuns celui care mulțumește când i s-a făcut un serviciu. Pentru nimic în lume = cu nici un preț, în nici un caz. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație care însoțește o cerere sau o rugăminte sau care exprimă uimirea, indignarea cuiva. II. (Exprimă un raport final) 1. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Cu scopul de..., în scopul..., în vederea... Scrie pentru bani. 2. (Introduce un complement indirect) În interesul..., în (sau spre) folosul..., în favoarea...; în apărarea... Pledează pentru el. ◊ (În construcții eliptice) Cincizeci de voturi pentru și două contra. ♦ Potrivit cu...; în măsură să... Serviciul nu era pentru el. ♦ După. Plânge pentru cel plecat. ♦ (Față) de... Are o grijă deosebită pentru mama lui. 3. (Introduce un atribut) Hârtie și plic pentru o scrisoare. ♦ Cu direcția..., cu destinația... Autobuzul pentru Ploiești. 4. (Intră în compunerea numelor predicative) Acest cadou e pentru tine. 5. (Introduce un complement sau un atribut) Contra, împotriva. Medicament pentru diabet. Ia ceva pentru durerile de cap. III. (Exprimă un raport de relație) Cu privire la..., referitor la..., în legătură cu... S-au schimbat lucrurile pentru el. ♦ Față de..., în raport cu... Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. IV. (Exprimă un raport temporal, introducând un complement circumstanțial de timp) Pleacă pentru o clipă. ◊ Expr. Pentru moment = deocamdată. V. (Exprimă un raport de compensație, de echivalență sau de schimb) În schimbul...; în locul..., în loc de... Pentru un palton a dat o rochie. VI. 1. (Urmat de un infinitiv, are valoare de conjuncție, construcția fiind echivalentă, cu o propoziție consecutivă negativă, când regenta e afirmativă, și invers) Subiectul e prea vast pentru a putea fi expus într-o oră. 2. (Formează conjuncții compuse) Pentru ca sau pentru că = fiindcă, deoarece, din cauză că; de vreme ce, întrucât. Pentru ce (sau aceasta, aceea) = deci, așadar, de aceea, drept care, din care cauză. – Din printru.

PETITIO PRINCIPII loc. s. (Log.) Raționament greșit care constă în aceea că pentru demonstrarea unei teze se pleacă de la o aserțiune întemeiată ea însăși pe acea teză. [Pron. -ți-o-. / < lat. petitio principii].

PIETON s. trecător, (înv.) pedestru. (Erau puțini ~ pe stradă la ora aceea.)

PISTOL¹, pistoale, s. n. 1. Armă de foc de dimensiuni mici, mânuită cu o singură mână; revolver. ◊ Pistol-mitralieră = armă automată ușoară, mai scurtă decât pușca-mitralieră, cu bătaie mai mică și mai ușor de mânuit; automat. Pistol de semnalizare sau pistol-rachetă (sau de rachetă) = pistol cu ajutorul căruia se trag rachetele de semnalizare. Pistol-portbandulă = pistol cu țeavă lungă care aruncă o bandulă purtătoare a unei parâme pentru salvarea naufragiaților sau o parâmă de remorcă. Pistol de dopuri = jucărie în formă de pistol (1), care, încărcată cu dopuri speciale de plută (cu praf de pușcă), produce o pocnitură puternică. Pistol de soc = jucărie rudimentară formată dintr-o țeavă de soc în care un piston, prin comprimarea aerului, împinge un dop (de plută, de câlți etc.) producând o pocnitură; p. restr. bețișorul care împinge dopul. ◊ Expr. Gol (ca un) pistol sau îmbrăcat pistol = gol de tot, în pielea goală; p. ext. sărac. Sărac (sau golan) pistol = foarte sărac. ♦ P. ext. Focurile, gloanțele trase cu pistolul (1). 2. (Sport) Denumire a unei probe de tir care se execută cu pistolul (1) prin trageri automate asupra unor ținte mișcătoare sau prin trageri cu foc asupra unei ținte fixe. 3. P. anal. (Tehn.) Aparat portativ cu forma apropiată de aceea a unui pistol (1), care servește pentru diferite operații tehnologice. ◊ Pistol de metalizare (sau de metalizat) = aparat portativ pentru acoperirea suprafeței unui obiect, prin împroșcare, cu metal topit. Pistol de vopsit (sau de zugrăvit) = aparat pulverizator pentru vopsirea (sau zugrăvirea) prin stropire a suprafețelor. Pistol de nituit = aparat folosit la nituire. Pistol de sudură = aparat de sudură. – Din ngr. pistóli, germ. Pistol.

PITĂREL, pitărei, s. m. Titlu în ierarhia boierească a țărilor române, mai mic decât acela al pitarului; boier care avea acest titlu. – Pitar + suf. -el.

PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie¹. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦ Fig. Ogor, pământ; țară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățirea zăpezii de pe o cale de comunicație. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.

PRENUME s.n. Numele (particular) dat cuiva la naștere, deosebit de acela de familie; nume mic. [Var. (prin confuzie) pronume s.n. / cf. fr. prénom, lat. praenomen].

PRISMATOID, prismatoide, s. n. Corp cu o formă apropiată de aceea a unei prisme (1). [Pr.: -to-id] – Din fr. prismatoïde.

PROBLEMĂ s. 1. chestiune, lucru, subiect, temă, (înv. și reg.) prochimen, (înv.) materie. (Mulțimea și diversitatea ~lor discutate; să trecem la ~ care interesează.) 2. v. chestiune. 3. v. afacere. 4. chestiune, lucru, poveste, pricină, socoteală, treabă, (înv.) madea, (rusism) predmet. (S-a lămurit ~ aceea?) 5. dificultate, greutate. (Sunt încă multe ~ de rezolvat.)

PUȘCHEA, pușchele, s. f. (Pop.) Veziculă dureroasă localizată pe mucoasa cavității bucale, mai ales pe limbă; pușchineață. ◊ Expr. (Fam.) Pușchea pe limbă(-ți), se spune aceluia care anunță sau prevestește ceva neplăcut, pentru ca prevestirea să nu se împlinească. – Probabil lat. *pustulella (< pustula).

RAZĂ, raze, s. f. 1. Linie dreaptă după care se propagă lumina; traiectorie luminoasă. ♦ Zonă luminoasă; lumină, strălucire. 2. Fig. Licărire, pâlpâire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiație. ◊ Raze X (sau röntgen) = unde electromagnetice cu lungimi de undă mult mai mici decât acelea ale luminii. 4. Distanța de la centrul unui cerc până la orice punct de pe circumferință sau de la centrul unei sfere până la orice punct de pe suprafața ei. 5. Distanță până la care se exercită o acțiune în jurul centrului de unde pornește. ◊ Rază de acțiune (sau de activitate) = loc până unde se întinde puterea sau influența cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificație a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius).

RECIPROCITATE, reciprocități, s. f. 1. Însușirea de a fi reciproc. ♦ Asigurare făcută de către un stat altui stat, cu care întreține relații diplomatice, culturale, comerciale, de a avea un tratament egal sau echivalent cu acela pe care acest din urmă stat i-l asigură la rândul său. 2. (Mat.) Relație între două numere, ecuații sau teoreme prin care una dintre ele este reciprocă celeilalte. 3. (Fiz.) Proprietate a razelor luminoase de a nu-și schimba forma și traiectoria atunci când este inversat sensul de propagare a luminii. – Din fr. réciprocité, lat. reciprocitas,-atis.

REFLECTORIZANT, -Ă, reflectorizanți, -te, adj. Reflectant. ◊ Placă reflectorizantă = strat alcătuit din numeroase bile mici de sticlă, înglobate într-un material plastic transparent și colorat, care reflectă bine lumina incidentă, îndeosebi aceea care vine normal, și care se utilizează în semnalizarea rutieră. – Reflector + suf. -izant.

REZIDA vb. 1. v. consta. 2. a se afla, a consta, a exista. (Tot secretul ~ în aceea că...)

SÁBIE s.f. (Iht.) În general, pește marin din fam. xiphiidae (pești-sabie), caracterizat prin maxilarul superior mai mult sau mai puțin alungit. Peștii-sabie propriu-ziși (istiophoridae) populează Oceanul Pacific și pe cel Indian, precum și pe cel Atlantic, pe țărmurile de est ale SUA, caracteristic fiind maxilarul superior alungit, curbat, mai scurt ca la peștele-spadă, prevăzut cu dinți, cel inferior ceva mai lung, corpul fusiform, cu o înotătoare dorsală lungă, înaltă (subspeciile Tetrapturus, Makaira; engl. spear-fish, spike-fish, marlin), în variate culori, de la argintiu (white marlin), la albăstrui (blue marlin) la negru (black marlin) sau cu dungi (striped marlin); unele istiophoridae au înotătoarea dorsală foarte înaltă, ca o pânză de corabie sau evantai, numiți de aceea și pești-evantai (engl. sail-fish; Istiophorus gladius și americanus).

SCOP s. 1. v. cauză. 2. menire, obiectiv, rol, rost, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ul acestor măsuri a fost acela de a...) 3. obiect, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pravăț. (~ul unei cercetări.) 4. finalitate, țel, țintă. (Care este ~ul acestei acțiuni?) 5. v. destinație.

SE pron. refl. 1. (Arată că persoana care face lucrarea este și aceea care o suferă) Se ascunde sub pod. 2. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive eventive) Se îmbolnăvi de ochi. 3. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive reciproce) Se ghiontesc. 4. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive dinamice) S-a luptat cu zmeul. 5. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive pasive și impersonale) Să se dea dispoziții. – Din lat. se.

SEMICONDUCTOR, -OARE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a cărui conductibilitate electrică este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistență electrică relativ mare în raport cu aceea a metalelor, dar mai mică în raport cu aceea a materialelor izolante; cu însușiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

SEPARAȚIE, separații, s. f. Despărțire, separare. ◊ Separația puterilor = principiu care susține că puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească dintr-un stat pot și trebuie să acționeze independent una de alta, având o anumită interdependență și dreptul de control reciproc. Separație de domiciliu = dispensă premergătoare divorțului prin care se acordă soților dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separație de bunuri = (în unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea că femeia își păstrează libera dispunere a bunurilor sale aduse în căsătorie pentru susținerea sarcinilor acesteia. Separație de patrimoniu = măsură luată la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a împiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al moștenitorului și a evita astfel eventuala concurență a creditorilor acestuia din urmă. – Din fr. séparation, lat. separatio.

SEPTOLET, septolete, s. n. Grup de șapte note de durată egală cu aceea a patru note obișnuite. – Din fr. septolet.

SFÂNT, -Ă, sfinți, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinității, considerată ca întruchipând suprema perfecțiune și puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificați de biserică. ◊ Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. Subst. 1. S. m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.

SFEROID, sferoide, s. n. Corp cu o formă apropiată de aceea a unei sfere (format prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele sale). – Din fr. sphéroïde.

SINCRONIZATOR s.n. 1. Aparat cu care se pune în concordanță pelicula cinematografică care conține imaginea cu aceea care conține partea sonoră. 2. (Mec.) Dispozitiv care are rolul de a egaliza vitezele periferice ale pinioanelor cutiei de viteze, ușurînd astfel schimbarea lină a vitezelor. [< sincroniza + -tor, după fr. synchroniseur].

SOCOTEALĂ s. 1. calcul, (înv. și reg.) socoată, socotință, (Transilv. și Maram.) sămădaș, (înv.) schepsis, seamă, (înv., în Transilv.) comput. (Face o ~ elementară.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operație. (Cele patru ~eli.) 4. cont, seamă. (Câte nu i se puneau în ~!) 5. seamă. (Vei da ~ de cele făcute.) 6. chibzuială, cumințenie, cumpăt, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, tact. (Demonstrează multă ~.) 7. rațiune, rost. (Are și aceasta o ~.) 8. rost. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regulă, rânduială. (Știe ~ lucrurilor.) 10. rost, seamă. (Nu mai știa ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricină, problemă, treabă. (S-a lămurit ~ aceea?) 12. calcul, gând, idee, intenție, plan, proiect. (Nu și-a putut realiza ~.)

SPRE prep. 1. (Cu sens local) În direcția..., înspre, către, la. Pornesc spre școală. ♦ (În numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adăugat la..., peste. Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) În apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la... Spre iarnă. ♦ Către ziua de...; dintre ziua de...; și ziua de... Luni spre marți. ♦ (Arată o acțiune ulterioară celei exprimate de verbul precedent, având valoare copulativă) După aceea, și apoi. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) În vederea..., pentru a..., ca să... Se duce spre a cerceta personal. ◊ Expr. Spre pildă = de pildă, de exemplu. 4. (Introduce un complement circumstanțial de mod) (În așa fel) încât (să producă, să cauzeze cuiva ceva). I-a dăruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (Înv. și reg.; introduce un complement indirect) Echivalând cu..., drept, ca. Spre răsplată, cer două lucruri. – Lat. super.

STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc cu lumină proprie, format dintr-o masă de gaze aflată la o temperatură foarte ridicată; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția Lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. ◊ Steaua dimineții = luceafărul de dimineață. Stea cu coadă = cometă. Stea căzătoare = meteor (2). ◊ Expr. A vedea stele verzi, se spune când cineva primește o lovitură puternică. A crede în steaua sa = a crede într-o soartă mai bună, a fi optimist. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în sintagmele) Stea hiperdensă = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pământ. Stea neutronică = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensă, al cărei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni și alte particule grele. ♦ Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază care îndrumează o acțiune, după care se orientează o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artistă celebră de cinematograf, de teatru, de operă etc.; vedetă. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentată în mod convențional o stea (I 1). ◊ (Ieșit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I 1), alcătuit dintr-un disc făcut din lemn, carton etc. cu numeroase colțuri, fixat într-o coadă de lemn și frumos împodobit, cu care umblă colindătorii cu ocazia sărbătorilor Crăciunului. ◊ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă copiii care umblă cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua roții = parte a unei roți, între bandaj și fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluță. ♦ Pată albă de păr pe fruntea unui animal. ◊ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât alții. 2. Rotocol mic de grăsime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pământului = ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fâșii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asterias); (și la sg.) animal din această clasă; asterie. [Var.: (pop.) steauă s. f.] – Lat. stella.

STINGHER adj. 1. descompletat, desperecheat, disparat. (Un pantof ~.) 2. pustiu, singur. (A rămas ~ pe lume.) 3. izolat, singur, străin. (Se simțea ~ în locul acela.) 4. stingherit, stânjenit. (Se simțea ~ în casa directorului.)

STRĂIN, -Ă, străini, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; (om, ființă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește. ♦ (Persoană) care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională. 2. Adj. (Despre țări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ◊ Loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși. ♦ (Om) înstrăinat (sufletește), depărtat de... 4. Adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nici o legătură, nici o contingență cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparține altuia. 6. Adj. Care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află. 7. Adj. Neobișnuit; bizar. [Var.: (pop.) strein, -ă adj., s. m. și f.] – Et. nec.

SUBORBITAL, -Ă adj. A cărui traiectorie este inferioară aceleia necesare de a intra pe orbită. [Cf. it. suborbitale].

SUPIN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin.

SUPRASATURAT, -Ă, suprasaturați, -te, adj. 1. (Despre soluții) Care conține mai multă substanță dizolvată decât cantitatea corespunzătoare coeficientului de solubilitate la temperatura ordinară; care se află într-o concentrație superioară aceleia corespunzătoare tensiunii maxime a vaporilor pentru temperatura respectivă. 2. Fig. (Fam.) Sătul peste măsură de ceva. – Supra¹- + saturat (după fr. sursaturé).

ȘI¹ conj. 1. (cu funcție coordonătoare) 1) (exprimă un raport copulativ) Eu și tu. E și frumos și deștept. ◊ Ei și? ce-mi pasă mie? Ce importanță are? 2) (exprimă un raport aditiv sau asociativ, formând numerale cardinale, numerale zecimale etc.) Treizeci și patru. Cinci întregi și două zecimi. ◊ Și cu plus. 3) (exprimă un raport adversativ) Dar; iar; însă. Îl aude și nu-l vede. 4) (exprimă un raport concluziv) Deci; prin urmare; de aceea. Am spus că fac și voi face. 5) (stabilește legătura cu cele spuse anterior, mai ales, la începutul unei propoziții interogative) Și unde ai mai auzit aceasta? 2. (cu funcție subordonatoare) pop. (exprimă un raport concesiv) Deși; cu toate că; măcar că. Și a știut dar n-a spus. /<lat. sic

ȘOMAJ s. n. Fenomen economic cauzat de crizele sau recesiunile economice, care constă în aceea că o parte dintre salariați rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea și oferta de forță de muncă; situația aceluia care nu se poate angaja din cauza imposibilității de a găsi un loc de muncă. – Din fr. chômage.

TAMAN adv. pop. 1) În momentul acela; chiar atunci; tocmai. 2) Abia; tocmai. /<turc. tamam

TANGERÍNĂ, tangerine, s.f. Fruct citric (Citrus reticulata), asemănător cu mandarina, dar de culoare roșie, a cărui coajă se desprinde foarte ușor; miezul se desface în felii ca la mandarină, dar are pulpa mai zemoasă și mai puține semințe, fiind de aceea preferat în gastronomie; din fr., engl. tangerine.

TĂIETURĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ătură.

TINEREL adj., s. (reg.) tinerior, tânăruc, tânăruț. (Cine e ~ul acela?)

TOCMAI¹ adv. 1) În momentul acela; chiar atunci. 2) Abia. /<sl. tokma

TRANSPLANTA, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din pământ o plantă (adultă) și a o planta definitiv în alt loc; a răsădi. ♦ A aduce și a face să se aclimatizeze o plantă sau un animal în altă regiune decât aceea unde trăiește de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împământeni o instituție, un obicei etc. 2. A înlocui printr-o intervenție chirurgicală un țesut sau un organ bolnav cu alt țesut sau organ sănătos de același fel. – Din fr. transplanter, lat. transplantare.

TRANSPUNE, transpun, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare sau dintr-o situație în alta. ♦ Fig. A da expresie în scris, pe scenă, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hârtie, în versuri, pe scenă etc. ♦ A transcrie sau a executa o compoziție muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost scrisă inițial. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în alta (schimbându-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginația etc. în altă situație sau în alt timp. – Trans- + pune (după fr. transposer, lat. transponere).

TRANSURANIC, -Ă, transuranici, -ce, adj. (Despre elemente chimice) Care are numărul atomic mai mare decât acela al uraniului și este obținut prin bombardarea altor elemente; transuranian. – Din germ. transuranisch.

TRIGONOMETRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. ♦ Cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă. – Din fr. trigonométrique.

TRIPLARE s.f. Acțiunea de a tripla și rezultatul ei. ♦ Depășire a unui vehicul, de orice fel, de către un autovehicul, atunci cînd acela este angajat în depășirea unui alt vehicul, oprit sau în mers, dacă prin această manevră se trece peste axa care desparte cele două sensuri de circulație ale drumului. [< tripla].

TURBIDIMETRU, turbidimetre, s. n. (Fiz.) Aparat folosit pentru măsurarea turbidității suspensiilor prin compararea subiectivă a transparenței mediului analizat cu aceea a unei probe etalonate; tolometru. – Din fr. turbidimètre.

ȚEL s. 1. v. cauză. 2. v. scop. 3. v. țintă. 4. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, țintă, (pop.) noimă. (~ul acestor măsuri a fost acela de a...)

ȚINTĂ s. 1. colț, (reg.) cui. (~ pe talpa încălțămintei.) 2. stea. (Cal cu ~ în frunte.) 3. semn, (prin Transilv. și Ban.) șaibă, (înv.) țel. (Trage cu pușca la ~.) 4. v. but. 5. v. potou. 6. v. cauză. 7. obiect, obiectiv, scop, țel, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 8. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, țel, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost aceea de a...) 9. finalitate, scop, țel. (Care este ~ acestei acțiuni?)

ULTRAISM s.n. 1. Politică a acelora care pledează pentru măsuri extreme; părere extremistă. 2. Orientare suprarealistă în literatura spaniolă interbelică. [< germ. Ultraismus].

VAGOMIMETIC, -Ă adj. (Despre substanțe) A cărei acțiune imită pe aceea a nervului vag. [< fr. vagomimétique].

VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde de Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu părul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis.

VOCALIZA vb. I. 1. tr. A face exerciții de canto fără cuvinte, cîntînd numai anumite vocale. 2. refl. (Gram.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la aceea de vocală; a deveni vocală. [Cf. fr. vocaliser, it. vocalizzare].

VODER, vodere, s. n. Aparat electronic de producere a vocii artificiale, care utilizează chei similare acelora ale instrumentelor muzicale. – Din fr. voder.

VREME, vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie. ◊ Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar, a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei ◊ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = Până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen, prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = Din vremurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ În negura vremii = în trecutul îndepărtat. ♦ (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.

XEROGRAFIÁ, xerografiéz, vb. I. Tranz. A supune procesului de copiere un material tipărit, scris sau ilustrat de pe hârtie sau film, în care regiunile de pe suprafața unei coli albe corespunzătoare acelora ale originalului care se doresc a fi reproduse sunt sensibilizate prin încărcare electrostatică, așa încât, în momentul în care li se aplică un strat de rășină colorată încărcat cu sarcină opusă, doar regiunile încărcate inițial rețin depunerea de rășină care ulterior este integrată în mod permanent în coala albă. [ind. prez. 3 sg. și pl. xerografiáză] (cf. engl. xerography) [def. MW]

XILOID, -Ă adj. (Despre un material) Care este de natură lemnoasă sau prezintă o structură asemănătoare cu aceea a lemnului. [Pron. -lo-id. / < fr. xyloïde].

XILOID, -Ă, xiloizi, -de, adj. (Despre materiale) Care este de natură lemnoasă sau prezintă o structură asemănătoare cu aceea a lemnului. – Din fr. xyloïde.

ZOOFIT, zoofite, s. n. (La pl.) Încrengătură care cuprinde animale inferioare a căror formă amintește pe aceea a plantelor; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. zoophyte.

ZOOFIT s.n. Denumire dată unor animale inferioare a căror formă amintește pe aceea a plantelor; fitozoar; (la pl.) încrengătură cuprinzînd aceste animale. [< fr. zoophyte, cf. gr. zoon – animal, phyton – plantă].