flaimuc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvîntul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bîrfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]