gat (gaturi), s. n. – Dig, stăvilar. Mag. gát (DAR). În Trans. Cf. gătej.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit¹. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

USCAT², -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre vreme, zile) Fără ploaie sau fără zăpadă; secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivație. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața litosferei neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca.

TAMBURĂ ~e f. (în Orient) Instrument muzical asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung, prevăzut cu trei coarde metalice duble, care produc sunete fiind atinse cu un plectru. /<ngr. tampúras, turc. tambura

înhulpa, înhulp, vb. I (reg., înv.) a da pe gât o băutură, a da de dușcă.

gătej (găteje), s. n. – Vreasc. Sl. gatĭ „snop” (DAR); cf. gat. – Der. gătejel, s. n. (vreasc); gătejel, s. m. (pasăre, Sylvia atricapilla).

a da în gât (pe cineva) expr. 1. a ucide (pe cineva), a omorî (pe cineva). 2. a compromite (pe cineva). 3. a întinde o cursă (cuiva). 4. a denunța (pe cineva).

A DENUNȚA a bate din buze, a bate toaca / toba, a băga melodii, a băga pe țeavă, a bingăni, a boraxa, a borî, a cânta, a cânta în corul lui tanti Milica, a cânta la cobză, a ciripi, a cloncăni, a compune melodii mari, a le da coapte, a da în gât, a da jet / sifon, a da pe goarnă / pe gură, a da prin șperlă, a deschide pliscul, a desena, a duce dorința în sus, a se face broască la pământ, a-i face (cuiva) cântarea, a guița, a îmbârliga, a înfunda, a lătra, a măcăni, a mârâi, a peți, a prădui, a scuipa, a trâmbița, a trânti, a turna, a se ține de țambale, a umbla cu plosca / cu plugușorul / cu râșnița, a-și vărsa gușa / oala, a vinde, a vomita.

USCAT², -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre timp) Secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivă. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără flegmă, fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața globului neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.

MINTIE, mintii, s. f. 1. Manta lungă îmblănită. (Atestat în forma minteie) Bine băgaseși de seamă Că Parpangel să gată să deie Și-l opriși țiindu-l de minteie. BUDAI-DELEANU, Ț. 118. 2. Haină lungă preoțească. O-mbrăcat haine călugărești, O luat o mintie. MAT. FOLK. 1072. – Variantă: minteie s. f.

gâț, gâțuri, (gâță), s.n. – (reg.) 1. Grup de 2-3 oi. Mai multe gâțuri formează un botei; 5-7 boteie formează o stână: „La noi nu-s multe oi, e așa, câte vo trei gâțuri” (Papahagi, 1925; Vad). 2. Copil: „Oare de ce o adus pă gâța asta la nuntă, că doară nu-i de ea” (Faiciuc, 2008). 3. Miel, ied (DAR). ♦ (onom.) Gâț, Găț, nume de familie (44 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (MDA).

gâtui [At: CONTEMPORANUL I, 686 / Pzi: ~iesc / E: gât + -ui] 1 vt A sugruma. 2 vt (Îvp) A da pe gât o băutură tare. 3 vr A se îngusta într-o anumită porțiune.

tambură¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 99/19 / V: (reg) tăm~ sf ~bor, ~bur, tembur, tombur sn / E: ngr ταμπουρᾶς, tc tambura] Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia, folosită de către arabi, turci și perși.

SPÂNZURA, spânzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează în mod nelimitat de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se cu ștreangul. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva în partea superioară). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la... ) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

gât n. 1. partea corpului ce unește capul cu umerii; 2. fig. prin analogie, partea lungă și strâmtă, țeava pâlniei: gât de sticlă, gât de vioară; 3. cantitate de lichid ce se poate înghiți dintr’odată; dă babei câteva gâturi de rachiu CR.; 4. trecătoare îngustă între doi munți: gâturi ale munților Carpați OD. [Redus din gâlt (cf. gâtlej)= slav. GLŬTŬ (dela GLŬTITI, a înghiți)].

SPÂNZURA, spânzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.

atârna [At: P. MAIOR, IST. 255/32 / Pzi: atârn / E: a² + -târn] 1 vi A cădea liber în jos, fiind suspendat, prins de ceva. 2 vi (Fig) A nădăjdui în ceva. 3 vi (Nob; d. vreme) A fi gata să plouă. 4 vt A pune un obiect astfel încât să atârne (1). 5 vt (Îrg; îe) A-i ~ cuiva belciugul (sau reg, cinghelu, ori, rar, iabașaua) de nas A supune pe cineva. 6 vt (Îe) A-i ~ cuiva lingura (sau lingurile) de gât A nu da cuiva (carea întârziat) de mâncare. 7 vt (Nob) A spânzura un condamnat. 8 vr A se agăța (cu mâinile de ceva). 9 vr (Fig) A se ruga stăruitor de cineva. 10 vr A se apleca sub propria greutate. 11 vr A se apleca sub o povară. 12 vt (Rar) A apăsa pe cineva spre pământ. 13 vi (Nob) A fi beat. 14 vi A trage greu la cântar. 15 vi (Fig) A fi de mare preț. 16 vri A șovăi între două alternative. 17 vi (Îe) A ~ de azi până mâine A fi nehotărât. 18 vi (Îae) A fi leneș. 19 vi A depinde de... 20 vi (Îe) A ~ la (sau de) mâna (ori voia, mila etc.) altuia A fi la cheremul altuia. 21 vt A face pe cineva să depindă de ceva. 22 vi A proveni de undeva.

spânzura [At: COD. VOR.² 48/6 / Pzi: spânzur / E: ml *expendiolare] 1-2 vti A atârna liber în jos, fiind fixat cu (un capăt din) partea superioară de ceva, lăsând restul să cadă liber Si: a (se) agăța (1), a atârna (1), a (se) prinde, a suspenda, (liv) a se acroșa, (pop) a se anina (1), a se zgrepțăna, (reg) a se împrinde, a se tăgârța. 3 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) mațele de foame A fi foarte flămând. 4 vt (Pop; îe) A ~ (cuiva) lingurile de (sau la) brâu (sau gât) A nu da mâncare (celui care vine târziu la masă). 5 vr A se apuca și a se ține strâns de cineva sau de ceva Si: a se agăța (4), a se atârna (8), a se prinde. 6 vt (C. i. oameni) A omorî prin spânzurătoare (6). 7 vt (C. i. oameni) A executa în urma unei sentințe de condamnare prin spânzurătoare (6). 8 vta (Îe) A tăia și a ~ A abuza nelimitat de puterea sau de autoritatea sa. 9 vr A se sinucide prin strangulare cu ștreangul Si: (înv) a se strangula. 10 vt (Fam; c. i. bani) A cheltui fără rost. 11 vi (Înv) A depinde (1). 12 vi (Îvr) A înclina.

GÂT, gâturi, s. n. 1. Parte a corpului (la om și la unele animale) care unește capul cu trunchiul; grumaz; gâtlan; p. ext. gâtlej. ◊ Expr. A se arunca (sau a se agăța etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbrățișa (cu căldură) pe cineva; b) a copleși, a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A-și rupe (sau a-și frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-și pierde situația (bună) în urma unor greșeli; a fi arestat, condamnat în urma săvârșirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a sugruma (pe cineva). A lua (sau a înhăța) de gât (pe cineva) = a înșfăca (pe cineva), a cere socoteală (cu violență), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretenții (neîntemeiate); a face gălăgie, scandal. A da (o băutură) pe gât = a bea repede (dintr-o singură înghițitură sau din câteva înghițituri). A fi sătul până în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiți; b) a nu se putea împăca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de băutură câtă se poate bea dintr-o singură înghițitură. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezintă asemănare cu gâtul (1). ◊ Prună cu gât = prună gâtlană. v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ „înghițitură”.

TURTUREA ~ele f. Pasăre migratoare cu penaj cenușiu, asemănătoare cu porumbelul, dar mai mică, cu gâtul scurt, cu coada lungă și cu pete negre în jurul gâtului. [Art. turtureaua; G.-D. turturelei; Var. turturică] /<lat. turturella

GÂT, gâturi, s. n. 1. Parte a corpului (la om și la unele animale) care unește capul cu trunchiul; grumaz, gâtlan; p. ext. gâtlej. ◊ Expr. A se arunca (sau a se agăța etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbrățișa (cu căldură) pe cineva; b) a copleși, a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A-și rupe (sau a-și frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-și pierde situația (bună) în urma unor greșeli, a fi arestat, condamnat în urma săvârșirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a) a sugruma (pe cineva); b) fig. a constrânge. A lua (sau a înhăța) de gât (pe cineva) = a înșfăca (pe cineva), a cere socoteală (cu violență), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretenții (neîntemeiate); a face gălăgie, scandal. A da (o băutură) pe gât = a bea repede (dintr-o singură înghițitură sau din câteva înghițituri). A fi sătul până în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiți; b) a nu se putea împăca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezintă asemănare cu gâtul (1). ◊ Prună cu gât = prună gâtlană, v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ „înghițitură”.

fond sn [At: (a. 1814) URICARIUL III, 45 / V: (înv) ~os / Pl: ~uri / E: fr fond (1-17) și fonds (18-30)] 1 (Îcr formă) Conținutul, suma elementelor care constituie structura internă a unui lucru, apare ca esența lui și îi condiționează aspectul. 2 Realitatea intimă, profundă a unui lucru. 3 (Imp) Concepția unui artist reflectată în opera lui. 4 (Îla; d. o observație, un raționament) De ~ Care atinge un aspect esențial. 5 (Îs) Articol de ~ Articol care tratează o problemă actuală importantă Si: editorial. 6 (Îlav) În ~ În realitate. 7 (Lin) Sensul sau conținutul noțional al unui cuvânt. 8 (Lin; îs) ~ lexical principal sau ~ul principal (de cuvinte) Partea esențială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecvență care denumesc, de obicei, noțiuni fundamentale și care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate și cu multe expresii și locuțiuni. 9 Totalitatea trăsăturilor esențiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 10 Primul strat de culoare al unui tablou, de ton neutru, peste care unii artiști încep să picteze. 11 Ecran, fundal pe care se detașează diversele elemente figurate (personaje, ornamente, componente ale peisajului etc.) într-o pictură, un panou sculptat, o stampă, o tapiserie etc. Si: câmp. 12 Desen executat pe un suport opac, care servește drept decor în desfășurarea desenelor animate. 13 (Șîs ~ de siguranță) Rețea mată sau brodată, tipărită într-o culoare palidă pe suprafața acțiunilor sau a altor hârtii de valoare, spre a garanta nealterarea celor scrise sau tipărite. 14 (Tip) Fiecare dintre marginile unei pagini imprimate. 15 (Îs) ~ sonor Ansamblul zgomotelor, al sunetelor, al temelor muzicale care pun în relief un spectacol sau un film. 16 (Îs) ~ de ten (Temă semilichidă colorată (în nuanțele tenului), care se aplică pe față și pe gât ca machiaj. 17 Nume dat unor probe sportive care se desfășoară pe distanțe mari și care necesită o rezistență fizică deosebită. 18 (Fiz) Radiație greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit, în prezența căreia se efectuează o experiență sau o măsurare. 19 Valoare materială reprezentată prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. 20 (Ecn) Capital de care se poate dispune. 21 (Fam; îe) A fi în ~uri A avea bani. 22 (Ecn; mpl) Capital destinat finanțării unei întreprinderi. 23 (Fin; îs) ~uri publice Bani procurați de stat sau care sunt garantați de către stat. 24 (Îas) Valori mobiliare emise de către stat. 25 (Ecn; îs) ~ de rulment Excedent al valorilor de exploatare, al valorilor realizabile și al valorilor disponibile al unei întreprinderi asupra datoriilor pe termen scurt. 26 (Îas) Capital de rezervă al unei asociații de locatari. 27 Organizație al cărei scop este finanțarea unor instituții sau țări pe baza unui proiect de dezvoltare Fondul Monetar Internațional. 28 Totalitatea bunurilor sau a valorilor de bază dintr-un domeniu al culturii. 29 (Îs) ~ de cărți Totalitatea cărților pe care le posedă o bibliotecă. 30 Ansamblul documentelor de arhivă donate de o persoană unui organism public. 31 (Fig) Ansamblul calităților unui individ.

uliță sf [At: PSALT. 299 / V: (reg) h~, uleță / A și: uliță / Pl: ~țe, ~ți / E: slv оулица] 1 Drum îngust printr-un sat (rar în oraș), mărginit de case. 2 (Pex) Stradă. 3 (Îe) A bate ~țele A umbla fară rost. 4 (Îe) A rămâne pe -țe A rămâne sărac, fără sprijin. 5 (Reg; îe) A se duce pe ~ța mică sau pe ~ța strâmbă sau pe ~ța țiganilor A se îneca (cu mâncare sau cu băutură) Si: (pop) a i (se) răsări¹ (cuiva) în gât. 6 (înv; îe) A da (pe cineva) pe (sau pre) – A purta (pe cineva) pe străzi, drept pedeapsă. 7 (Îvr; îae) A face cunoscut. 8 (Înv; îae; pex) Pedeapsă prin bătaie pe stradă, în văzul tuturor. 9 (Pex; csc) Oamenii care locuiesc în casele de pe o uliță. 10 (Îlav) Pe toate ~țele Pretutindeni.

mandola (cuv. it.) 1. Instrument cordofon asemănător lautei*, de dimensiune mai mică, din sec. 14-18, cu opt perechi de coarde, întinse peste un gât fără tastieră (v. limbă) (dar prevăzut cu opt bare metalice, transversale). Corpul ușor bombat avea pe față cordarul* și un orificiu de vibrație. Deosebirea între laută* și m. constă în forma de semicerc a jgheabului capului în loc de cel îndoit spre spate al lautei. Sin.: mandora. 2. Instr. din sec. 18 de tipul mandolinei*, de dimensiuni mai mari, acordat (1) do sol re¹ la¹, utilizat și în zilele noastre.

amintrea, (amintrilea, altmintirea), adv. – Altminteri, altfel, altcum (Țiplea 1906): „Dacă amintrea nu-i mod...” (Memoria 2001: 64); „Că nu mi-i da dumneata, / Amintrilea m-aș găta / La obraz ca și ruja” (Calendar 1980: 99). – Lat. alia menta (Hasdeu, Pușcariu, Candrea-Densusianu); Lat. altera mente (DER, DEX).

amintrea, (amintrilea, altmintirea), adv. – Altminteri, altfel, altcum (Țiplea, 1906): „Dacă amintrea nu-i mod...” (Memoria, 2001: 64); „Că nu mi-i da dumneata, / Amintrilea m-aș găta / La obraz ca și ruja” (Calendar, 1980: 99). – Lat. alia menta (Hasdeu, Pușcariu, CDDE, cf. DER); lat. altera mente (DER, DEX).

beleujet, ~ă [At: ȘEZ. V, 41 / V: ~lenjăt, ~uzat / Pl: ~eți, ~e / E: nct] 1 a Prostănac. 2 a (Pbl prin apropiere de belit) Descheiat prea mult la gât. 3 sf Femeie cu părul dat peste cap. 4 a (D. ochi, îf -uzat) Dat peste cap. modificată

gâț² am [At: ALEXI, ap. DA / Pl: ~i / E: nct] (Sst; d. purcei) Murdar.

amintrea, (amintrilea, altmintirea), adv. 1. Altfel: „Că nu mi-i da dumneata, / Amintrilea m-aș găta / La obraz ca și ruja” (Calendar, 1980: 99). 2. Altceva: „Și au luat cei trei țidula și au citit-o, dar au scris alta, amintrilea față de ce a scris boierul” (Bilțiu, 1999: 157). – Lat. alia menta (Pușcariu, CDDE, după DER); lat. altera mente (DER, DEX).

MĂRGEA, -ICĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

MĂRGEA, -ICĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

TIPĂRIE s. f. (Învechit și popular) Tipărire, imprimare. (Fig.) Așa portul l-oi găta, Iară fața mi-o voi da La Turda la rumenele... Buzele la tipărie, Ca mine să nu mai fie! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236.

frânge [At: COD. VOR. 28/1 / V: (nob) ~gi, (îvr; sst) flâ~ / Pzi: frâng / Ps: ~nsei / Par: frânt, (înv) frămtu / E: ml frango, -ĕre] 1 vt A rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. 2 vt (Pop; îe) A ~ carul A nu reuși. 3 vt (Pop; d. pâine) A rupe în (două) bucăți. 4 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva turta A rupe, în mod ritual, o turtă deasupra capului unui copil, la aniversarea zilei sale de naștere. 5 vt (Pfm; îae) A bate pe cineva. 6-7 vt A fractura un os sau un membru al corpului. 8-9 vr (D. oase, pex d. un membru al corpului) A se fractura (3-4). 10 vt (Îe) A-și ~ gâtul A muri (într-un accident). 11 vt (Pfm; îae) A-și compromite situația prin întreprinderi riscante. 12 vt (Pfm; îae) A da faliment. 13 vt (Îe) A ~ (cuiva) gâtul A omorî pe cineva. 14 vt (Fig; îe) A-și ~ mâinile A-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele, ca expresie a durerii, a disperării etc. 15-16 vtr (Fig; îe) A (i se) ~ cuiva inima (sufletul) A (se) întrista peste măsură. 17-18 vtr (Îae) A (se) înduioșa până la lacrimi. 19 vtr A (se) întrerupe. 20 vt (Pop; d. logodnă) A desface. 21 vt (Înv. d un ordin, o hotărâre) A încălca. 22-23 vtr (Fig) A (se) apleca din mijloc. 24 vt (Îvp; d. un călăreț) A trage brusc frâul calului, pentru a-l face să se întoarcă. 25 vz (Pfm; fig) A învinge un adversar. 26 vt (Îvp) A înfrânge (în luptă. în război). 27 vr (D. o masă de apă, d. valuri) A se lovi (de mal, de stânci etc.), împrăștiindu-se în valuri mici. 28 vrp (Pop; d. oameni) A suferi de blenoragie. corectat(ă)

Hangerliu m. Domn fanariot în Muntenia, strânse numai cu văcăritul 5 milioane, dar plăti lăcomia-i cu lanțul de gât (1797-1799).

furcitură, furcituri, (fărcitură, fârcitură), s.f. – 1. Căpiță mare de fân: „Nevasta s-o urcat pe fârcitură și Vasile, de jos, îi dădea fânul cu furca, până ce au gătat fârcitura” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 136). 2. Bifurcație; cruce de drum. ♦ (top.) Furciturile, munte în Dragomirești (Papahagi, 1925). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Cf. furcătură „bifurcare”, înfurcitură (MDA).

gâlt¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: nct] (Înv) Gât (1).

gârniță¹ sf [At: MSS., ap. TDRG / V: ~neață, ~rli~ / A și: ~niță / Pl: ~țe / E: bg граница, srb granica] 1 (Înv; sst) Carpen. 2 Arbore mic înrudit cu stejarul, cu trunchiul drept, a cărui scoarță are un strat solzos la exterior, cu frunze mari, lungi, fără pețiol, și al cărui fruct este numit „ghindă” (Quercus frainetto). 3 (Pop) Stejar. 4 (Reg; îf ~rli~) Specie de cer¹, cu fructul aripat. 5 (Reg; îf ~rli~) Fructul gârniței (4) care se dă cu lapte la porcii umflați în gât. corectat(ă)

gâtireață sf [At: DA / V: ~terează (Pl: ~reze, ~ețe) / E: gât + -(ă)reață] 1 (Pop) Beregată. 2 (Reg; îf ~terează) Beregată de pasăre. corectat(ă)

furcitúră, furcituri, (fărcitură, fârcitură), s.f. 1. Căpiță mare de fân: „Nevasta s-o urcat pe fârcitură și Vasile, de jos, îi dădea fânul cu furca, până ce au gătat fârcitura” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 136). 2. Bifurcație; cruce de drum. ■ (top.) Furciturile, munte în Dragomirești; Furcituri, teren între Dealul Jurchii și Arșiță (Moisei), unde brațul drept al Văii Ivășcoaiei se desface, înspre obârșie, în mai multe pâraie (Mihali, 2015: 90). (Nordul Trans., Maram). (Sec. XV). – Cf. furcătură „bifurcare”, înfurcitură (MDA).

brace, s.f., pl. – Indispensabili: „Și pe când ți-o ai gătat / N-o fost bună nici de sac, / Da’ de brace pe bărbat?” (Bârlea 1924 II: 224). Termenul se folosește (rar) și în Bucovina. – Lat. bracae „pantaloni mulați pe picior”.

brace, s.f., pl. – (reg.) Indispensabili, izmene: „Și pe când ți-o ai gătat / N-o fost bună nici de sac, / Da’ de brace pe bărbat?” (Bârlea, 1924, II: 224). (Maram., Bucov.). – Lat. bracae „pantaloni mulați pe picior” (CDDE, DA, MDA).

cocostârc, cocostârci, (cocostâlc), s.m. – (ornit.) Barză (Ciconia ciconia) (ALRRM, 1973: 604). ♦ (onom.) Cocostârci, poreclă pentru locuitorii din Groșii Țibleșului (Lăpuș). „Cocostârg e numele ce se dă în batjocură unui om slab și cu gâtul lung ca și pasărea cu acest nume” (Candrea, 2001: 160). – Contaminare între cocor și stârc (Șăineanu, Scriban, DEX).

brace, s.f., pl. (reg.) Indispensabili, izmene: „Și pe când ți-o ai gătat / N-o fost bună nici de sac, / Da' de brace pe bărbat?” (Bârlea, 1924, II: 224). (Maram., Bucov.). – Lat. bracae „pantaloni mulați pe picior” (MDA).

GĂTI, gătesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A se îmbrăca (frumos), a se împodobi, a se dichisi. Și doamnele grăbit au prins Să se gătească dinadins Ca niciodat’. COȘBUC, P. II 54. A doua zi seara, mă gătii cum putui mai bine, și la ceasurile 9 fără ceva mă aflam la Sărindar. CARAGIALE, O. II 10. Ți-a mai cumpărat o oglindă... La care să te gătești ca mireasă. TEODORESCU, P. P. 164. ◊ Tranz. (Complementul indică persoana) Pe pruncul ei, Ileana îl gătise și mai ceva: avea o cămășuică înflorită în cusătură de mărgele, o pălăriuță cu pană strălucitoare de rățoi. CAMILAR, TEM. 319. Pe Ileana și-o gătea Cu peteală de mireasă. ALECSANDRI, P. P. 28. ♦ (Rar, complementul indică o podoabă) A potrivi. Spune la badea... Să-și gătească peana bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 40. 2. Refl. (De obicei urmat de un conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. «de») A se pregăti, a face preparative, a fi gata de... Mama Paraschiva se gătea să plece și ea. BUJOR, S. 65. Tocmai cînd se gătea să iasă, o birjă se opri la poartă. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Ce vifor se gătește! NEGRUZZI, S. I 58. Tufani, paltini, ghindari, se îngroziră foarte: «Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte». ALEXANDRESCU, P. 131. ◊ Tranz. Intră și gătește măriei-sale feredeul. SADOVEANU, D. P. 73. Pasărea-și gătește cuibul, floarea, mîndrele-i colori, Cîmpul, via sa verdeață. ALECSANDRI, O. 180. Am gătit caiete, condeie nouă. NEGRUZZI, S. I 7. 3. Tranz. (Cu privire la mîncări) A prepara, a pregăti. Într-una din zile ea își găti bucate singură. ISPIRESCU, L. 22. Gătitu-le-ați ceva bob fiert, găluște... și vărzare? CREANGĂ, A. 10. 4. Tranz. (Regional, cu privire la materiale, provizii) A sfîrși, a epuiza, a isprăvi. Dacă tu-i avea noroc să nu gătesc demîncatul și apa, nu te voi mînca. EMINESCU, L. P. 196. ◊ Refl. Pădurea nu se mai gătește. ȘEZ. I 5. (Și în forma găta) La casa de om sărac S-a gătat făina-n sac Și n-avem să-ți dăm colac. GOGA, C. P. 28. ♦ (Cu privire la acțiuni) A duce pînă la capăt, a pune capăt. Au gătit ei de vorbit. SBIERA, P. 71. Șede moș Nichifor așa pe gînduri, pînă-și gătește de băut luleaua. CREANGĂ, P. 132. 5. Tranz. (Mold., cu privire la persoane) A pune capăt vieții, a ucide. El șopti...: mă rog, lasă-mă la părete, că de-a veni să-mi mai deie un ciomag, mă gătește. ȘEZ. I 266. ◊ (Întărit prin «de zile») Pînă acu era s-o gătească de zile. SBIERA, P. 136. ♦ A zăpăci (pe cineva), a ului, a veni de hac, a da gata. Ștrașnică femeie... m-a fript la inimă, m-a gătit! SADOVEANU, O. I 467. Aceea însă în care te întrece prietenul meu și cu care te-a gătit, este danțul. NEGRUZZI, S. I 64. – Variantă: (Transilv.) găta, gat (DEȘLIU, G. 26, RETEGANUL, P. III 9), vb. I.

COLAC, colaci, s. m. I. Un fel de pîine, de obicei rotundă, împletită din două sau trei suluri de cocă. Dezveli colacul din băsmăluță, îl rupse în două. CAMILAR, TEM. 154. La casa de om sărac S-a gătat făina-n sac Si n-avem să-ți dăm colac. GOGA, C. P. 28. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. Aducînd pitaci și colaci... a împărțit la fiecare. CREANGĂ, A. 4. ◊ (În comparații și metafore) Strîng... brîul meu colac. TEODORESCU, P. P. 378. ◊ Expr. A se face colac = a se așeza, a se culca cu corpul încolăcit, a se încolăci. Colac peste pupăză, se zice cînd peste un necaz sau o nenorocire mai vine alta. Ieri mi-o vinit poronca ca să scot de la țărani... banii șoselei, colac peste pupăză. ALECSANDRI, T. 252. A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune și plăcute venite de-a gata. Umblă ș-aista după colaci calzi. îmi vine să i-o gioc și lui. ALECSANDRI, T. I 264. A aștepta (pe cineva) cu colaci calzi = a face cuiva o primire deosebit de călduroasă. A trecut baba cu colacii v. babă. II. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «de») 1. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc., de formă rotundă sau răsucit în așa fel, încît să ai bă formă de roată; cerc, inel. Cîteva zeci de mașini:. zvîcneau ziua întreagă, devorînd colaci după colaci de sîrmă. PAS, Z. I 290. La pupa sprijinită de un enorm colac de frînghie cătrănită, noul medic al bordului... își potrivea binoclul. BART, E. 117. ◊ Colac de salvare = roată de plută sau de cauciuc umflată cu aer, care se aruncă unui om amenințat să se înece. 2. Împrejmuire de piatră sau de lemn din jurul unei fîntîni, unui puț. Pe colacul fîntînii erau două pahare de argint. CREANGĂ, P. 290. Grădinile și livezile... și le avea pe colnicele Lapoșului, unde stă și acum puțul ei cu colac de piatră. ODOBESCU, S. III 176. 3. (Mai ales la pl., determinat uneori prin «de fum») Rotocoale de fum (de țigară). Se înfundă în jilț, picior peste picior, aruncînd colaci de fum în tavan. C. PETRESCU, C. V. 104.

călbăjoasă sf [At: DA ms / Pl: ~oase / E: nct] (Reg) Umflătură la gâtul animalelor.

încrăstuire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: încrăstui] (Reg) Îngroșare a gâtului la șerpi Si: încrăstuit¹.

unghie¹ sf [At: PSALT. HUR. 59²/15 / P: ~ghi-e / V: (îvp) ~ghe (Pl: unghi, (reg) unzi), (reg) ~ghină sf / Pl: -ghii / E: ml ungula] 1 Formație cornoasă de origine epidemică, ca o placă, ce acoperă partea dorsală a ultimei falange de la degetele mâinilor și ale picioarelor la om. 2 (Înv; îlav) Din ~ii tinere De mic. 3 (Îe) A fi (prieten) ~ și carne (cu cineva) A fi prieten intim cu cineva. 4 (Îe) A-și pune ~ia în carne (pentru cineva) A fî gata de orice pentru cineva. 5 (Îe) A lua (sau a apuca) pe cineva în ~ii (ori ~) A lua la bătaie. 6 (Fig; îae) A pune într-o situație dificilă. 7 (Îe) A avea ~iile lungi (sau a fi lung la ~ii) A fura (1). 8 (Îae) A fi necinstit. 9 (Îe) A-și pune ~ia în gât A fi foarte zgârcit. 10 (Îe) A-și pune (sau băga) ~ia (sau gheara) în gât (ca pițigoiul) A fi foarte supărat și furios. 11 (Îe) A-și pune ~ia în gât (sau a se pune în ~ii) A-și da toată silința pentru a face ceva Si: a se face luntre și punte. 12 (Rar; îae) A lua apărarea cuiva. 13 (Îe) A nu-și tăia nici o ~ (sau ~Iile) (pentru cineva) A fi egoist și zgârcit. 14 (Îe) A prinde la ~ (sau ~ii) A dobândi putere, avuție, bunăstare, influență. 15 (Îe) A-și arăta ~Iile A se supăra și a arăta că este puternic. 16 (Îae) A amenința (5). 17 (Ban; îe) A da (ger) după ~ii (sau ~) A degera (1). 18 Formație cornoasă la vârfurile degetelor unor mamifere, reptile și păsări Si: gheară (1), copită (1). 19 (Îvr; îe) A nu lăsa ~ghe (de)... A nu lăsa nici urmă de... 20 (Îc) ~ia-găii Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina pe pământ, cu flori galbene-verzui, în ciorchini, cu fructe ca niște păstăi liniare, care crește prin păduri, pășuni și câmpii și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) buruiana-ghebosului, cosaci, foaia-pădurii, iarba-limbricilor, laba-gâștii, măzăriche-ciorească, măzăriche-sălbatică-de-iarbă, unghia-cățelei (Astragalus glycyphyllos). 21 (Bot; reg; îae) Cosaci (Astragalus onobrychis). 22 (Bot; reg; îae) Unghia-ciutei (Ceterach officinarum). 23 (Bot; reg; îae) Coroniște (Coronilla varia). 24 (Bot; reg; îae) Ciumărea (Galega offîcinalis). 25 (Bot; reg; îae) Lemn-dulce (Glycyrhiza echinata). 26 (Bot; reg; îae) Ghizdei (Lotus corniculatus). 27 (Reg; îae) Ramă cu trei găuri mari și adânci. 28 (Bot; îc) ~ia-găii-roșie Iarbă-dulce (Astragalus monopessulanus). 29 (Îc) ~ia-păsării Plantă erbacee cu două tulpini neramificate, întinse pe pământ, cu flori albastre-închis, cu petala inferioară în formă de pinten și cu o pată galbenă la bază, care crește mai ales prin pășunile muntoase Si: (reg) călțunași, ghiocei, micșunele-de-munte, panseluțe-de-munte, trei-frați, trei-frați-pătați (Viola declinata). 30 (Îae) Planta Viola dancia. 31 (Îc) ~ia-cutiei Planta Ceterach officinarum. 32 (Bot; reg; îc) ~ia-găinii Unghie (20) (Astragalus glycyphyllos). 33 (Bot; îae) Cosaci (Astragalus onobrychis). 34 (Bot; îae) Coroniște (Coronilla varia). 35 (Bot; îae) Sparcetă (Onobrychis viciae folia). 36 (Bot; reg; îc) ~ia-caprei Burete-galben (Cantharellus cibarius). 37 (Bot; îae) Cătină-de-garduri (Lycium halimifolium). 38 (Bot; reg; îc) ~ia-arsului Spin (Carduus acanthoides). 39 (Bot; reg; îc) ~ia-cățelei Unghie (20) (Astragalus glycyphyllos). 40 (Bot; reg; îc) ~ia-calului Fel de verbină (Hippocrepsis comosa). 41 (Bot; îae) Trifoi (Trifolium prateuse). 42 (Reg; îc) ~ia-stâncei-mică Planta Ornithopus perpusillus. 43 (Reg; îc) ~ia-vulturului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 44 (Înv) Instrument de tortură ca un cui, piron sau cuțit. 45 (Mun) Cuțit cu formă asemănătoare unghiei, pentru cioplit în lemn. 46 Fiecare din cele două instrumente ca niște pârghii folosite pentru a ridica și coborî coșul lesei la pescuit. 47 (Mol; Buc) Daltă cu tăișul drept, oval sau rotund, folosită în diverse lucrări de tâmplărie etc.

scală² sf [At: POLIZU / V: (reg) șc~ / Pl: le / E: nct] 1 Boală a animalelor cornute, a oilor și a cailor, caracterizată printr-o rană la țesutul cornos de la picior, provenită, de obicei, din necurățenie. 2 (Reg) Epitet dat unui cal opărit la glezne. 3 (Reg) Boală a cailor caracterizată prin inflamarea ganglionilor de la gât Si: melic¹. 4 (Reg) Panarițiu. 5 (Olt; Trs) Nume generic dat unor răni speciale (la oameni). 6 (Olt; Trs; pgn) Nume generic dat unor boli, unor infirmități (la oameni).

STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Stârc cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ.

A RĂSTURNA răstorn tranz. 1) A face să se răstoarne. ~ mămăliga. ◊ ~ brazda a ara. ~ munți a face lucruri mari, importante. ~ pe gât a bea repede, pe nerăsuflate. 2) (conducători, guverne etc.) A da jos de la putere. 3) fig. (planuri, concepții, teorii etc.) A înlătura ca fiind lipsit de valoare. /răs- + a turna

TIROID ~dă (~zi, ~de) și substantival: Glanda ~dă glandă endocrină situată în partea anterioară și inferioară a gâtului. /<fr. thyroïde

acoladă f. 1. ceremonie medievală la primirea unui cavaler: îi se da trei lovituri cu latul săbiei, pe umeri sau pe gât, după care era îmbrățișat; 2. un fel de trăsură de unire, numită arc.

STÂRC, stârci, s. m. Nume dat mai multor specii de păsări de baltă cu ciocul, gâtul și picioarele lungi și de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hrănesc cu pește). ◊ Compus: Stârc-cenușiu = bâtlan. – Din sl. strŭkŭ.

coardă¹ sf [At: VARLAAM, C. 222/2 / V: (îvr) cordă / Pl: ~de, corzi / E: ml chorda] 1 Fir elastic din metal (din intestine de animale etc.) care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete Si: strună. 2 (Înv; fig; îs) ~a (sau ~dele) inimii Sensibilitate. 3 (Fam; îe) A atinge la ~da sensibilă (sau, înv, simțitoare ori subțire) A pune accentul într-o discuție pe un fapt la care interlocutorul este sensibil Si: (înv) a vorbi pe placul cuiva. 4 (Fam; îe) A întinde ~da până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare ~da A depăși limitele îngăduite într-o anumită situație. 5 (Îvr) Mijloc de impresionare a unei persoane. 6 (Înv; îe) A începe (sau a da) pe altă ~ A încerca alte mijloace (de convingere). 7 (Înv; îe) A lucra pe ~da sa A nu se amesteca în afacerile altuia. 8 (Înv; îe) A (o) lăsa în (sau pe ori pre) ~da de (mai) jos sau a muia ~da A (mai) reduce din pretenții. 9 (Înv; îe) A (o) ține în ~da de sus A avea pretenții mari. 10 (Înv; îe) A mișca toată ~da A face tot posibilul pentru a izbuti. 11 (Îlav) Ca o ~ (întinsă) Foarte încordat. 12 (Îvr; îe) Lăutarul ~de vede, ~de visează Fiecare vede viața prin prisma nevoilor lui. 13-14 (Lpl) (Grup de) instrumente muzicale cu coarde (1). 15 (Îs) ~ vocală Fiecare dintre formațiile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și care prin vibrare produc sunete. 16 (Îs) ~ dorsală Schelet intern situat în partea dorsală la cefalopode. 17 Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 18 (Îvp; șfg; îe) A ține (drumul) ~ A merge (drept) înainte. 19 (Mat) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 20 (Îvr; la biliard) Linia trasă prin cele două puncte fixate, peste care nu poate pune bila cel care începe jocul. 21 (Bot; reg; îc) ~ de găină Scânteuță (Anagallis arvensis). 22 (Bot; reg; îc) ~da ielelor Silnic (Glechoma hederaceum). 23 (Bot; reg; îae) Silnic (Glechoma hirsutum). 24 (Reg; îc) ~-(h)ălor-din-vânt Planta Salaginella helvetica. 25 (Bot; reg; îc) ~da-vântorului Buruiană nedefinită mai îndeaproape. 26 (Bot; reg; îf ~de) Fluturei (Gaillardia picta). 27 Sfoară care leagă brațele unui ferăstrău și care, prin întindere cu o pană, întinde lama ferăstrăului. 28 Ramură (tânără și elastică) a butucului de viță-de-vie. 29 Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 30 (Îvp) Funie de ceapă. 31 (Lpl) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a-i împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 32 Frânghie sau sfoară mai groasă de care se folosesc gimnaștii pentru diverse exerciții. 33 Frânghie folosită la exerciții sportive sau jocuri de copii, peste care se sare ritmic. 34 Frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 35 Funie, frânghie sau sârmă pe care merg acrobații. 36 (Spt) Partea interioară a curbei unei piste de alergări. 37 Funie sau sfoară cu care legi sau încingi ceva. 38-39 (Înv) Funie (sau lanț) petrecută peste încărcătura unei căruțe sau sănii, care se strânge prin răsucirea unei prăjini. 40 Dispozitiv din lemne sau nuiele care fixează lemnele plutei. 41 (D. cai; îe) A da la ~ A alerga în cerc un cal legat de gât cu o frânghie. 42 Sfoară cu care se aliniază ceva. 43 Sfoară cu care se întind diferite părți ale uneltelor de pescuit. 44 (Țes) Firele care formează urzeala. 45 (Pop) Vână, nerv, mușhi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 46 (Pop; spc) Ligament de la gâtul animalelor mari. 47 (Pop) Partea de la umeri la coadă la animale. 48 (Pop) Vinele de la burta calului. 49 (Pop) Rădăcină aeriană. 50 (Reg; la minele de aur; îs) ~ stearpă Partea de steril a unei vâne. 51 (Reg) Fân adunat într-un șir lung Si: vândălag. 52 (Pop) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). 53 (Înv; îs) ~ de boltă Arcuirea unei boite. 54 Arc de oțel. 55 (Pop) Muchia de sus a fierului de la coasă. 56 (Reg) Legăturile de dedesubt ale căruței sau carului. 57 (Reg) Bârsa plugului. 58 (Îvp) Arcul ce ține despărțite cele două picioare ale compasului. 59 (Reg) Funie care leagă proțapul de sanie. 60 (Reg; pex) Lemne de care este prinsă coarda (59). 61 (Reg) Lemnele care formează laturile scocului. 62 (Reg) Lemnele orizontale care fixează podul coșului de la moară. 63 (Înv) Șuviță desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și e prea vâscos. 64 (Îrg) Scândurică la coșul vetrei. 65 (Îrg) Om leneș. 66 (Arg) Tânără (ușuratică). 67 (Arg) Prostituată.

MARFĂ s. f. 1. (Învechit, astăzi numai în Transilv., Ban.; în formele marhă, marvă și mară; adesea cu sens colectiv) Vită cornută (mai ales bou sau vacă); vită de muncă (GCR II, 472); p. g e n e r. animal domestic (CIHAC, II, 186, ALR II 5652/36, 47, 349), dobitoc (CABA, SĂL. 99, A II 7). În a șaptea zi. . . nu face nece un lucru nici tu, nici feciorul tău, nici fata ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici marha ta. CORESI, ap. GCR I, 23/34, cf. CCR 19/9. Iară să vor prinde la el cea marhă furată vie, săva bou fie, săva asin, săva oaie, de doao ori să dea atîta. PALIA (1581), ap. CCR 69/21. Deci s-au dus Ghiorghi de-au cumpîrat aceale vite, cîce atunci n-au fost oprită marha de măria-voastră (începutul sec. XVII). ROSETTI, B. 59, cf. 62, 73, 78. Pîntecele de-a stîngă de se va cutremura, o dobîndă de marhă veri apuca. PARACLISER (1639), 262. Deade noao fîntîna aceasta den carea au beut el și feciorii lui și marha lui. N. TEST. (1648), 109^r/12. Să-și adune mărha dumnilor-sale în plaiul muntelui pre locul țerei Moldovei (a. 1676). BUL. COM. IST. II, 199. Va plăti restul dăjdii, cum s-a face ceva pășune la marhe (a. 1767). IORGA, S. D. XIII, 262. Marha sau dobitoacele ceale cu coarne uneori capătă rîie. CALENDARIU (1814), 181/27, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., CIHAC, II, 186. Cele apărținătoare de casă și sălașul cu marva afară la cîmp. MARIAN, S. R. II, 226, cf. TDRG, ROSETTI, R. VI, 150. Nici nu se mai spală, da de mîncat se îndoapă ca marha. T. POPOVICI, S. 145. Omul prost e ca măgarul sau ca marha. H XVIII 19. Să nu le strice lupii marvele (vitele). ib. 312. Bădișor de preste vale, Nu-ți pune pean-așa mare, Ci-o pune mai retezată, Precum ai marvă-n poiată. EPURE, P. 75. Feciorii slujiseră numai pre marve și nu pre bani. CĂTANĂ, P. B. I, 9. Bună umbră dobîndește, Multă marvă să dumbrește. ALEXICI, L. P. 25, cf. 111. Trăim dî pă plug șî dî pă marhă. DENSUSIANU, Ț. hH. 205, cf. 114. Murguleț, marhă rotată, Scoate-mă în deal odată. BÎRLEA, C. P. 171, cf. 304. Cumpără sare. Sarea o dă la marvă, la oi. ARH. FOLK. III, 143. Cîn-să gată, le-aleje; tot natu-ș ia marva lui. ib. 144. Abia am iășit dîn iarnă cu marhele. ALR I 324/56. Să duse cu marvil’e la iarbă. ib. 1088/49. Să nu să baje la mine-n ocol nici o mară străină. ALR II 3013/29. Mana marhălor, a vacilor. ib. 4241/346. Solniță dîn corn dă marhă. ib. 4995/64. ♦ P. g e n e r. (De obicei determinat prin „sălbatic”) Animal sălbatic (mai ales cerb sau căprioară). Cf. ALR I 1157/79, 90, 138, 315. ♦ (Depreciativ, cu determinări care accentuează nuanța depreciativă) Epitet pentru un om grosolan, lipsit de bun-simț sau prost. V. v i t ă, d o b i t o c. S-a dus la Rigo și a cerut-o la joc. Ea l-a privit semeață: – Nu joc cu tine. Ești marhă mare, nu știi juca. T. POPOVICI, SE. 514. Marvă încălțată. ALR I 1524/45. 2. (Prin Ban., în forma mară) Prăsilă. Cf. ALR I 1769/28. Am cumpărat oi și stupi de mară. Com. din ORAVIȚA. 3. (Învechit) Avut, avere, bogăție (constînd din vite sau, p. e x t., din diverse bunuri mobile).Aduseră . . . pre Lot, frate-său, și cu toată marha (uneltele BIBLIA 1688, 9²/33) lui și muieri și oameni. PALIA (1581), 55/7. Nedreptatea amu pohteaște să răpească marha striinului. CORESI, EV. 218, cf. 400. Robiră pre muierile den Madiam și marha lor și dobitoacele lor și toate agonisitele lor. BIBLIA (1688), 119²/9. Odăi de oi vom face aicea dobitoacelor noastre și cetăți marfelor noastre. ib. 120²/49, cf. 23¹/17, 461/40. Și de aceasta am poruncit domniia mea, din nice un fealiu din marha lor să nu li se ia vama domnească dinții, nice din oi, nice din stupi, nice din porci, nice din găleată (cca 1700). IORGA, S. D. XII, 277. Pînă acum tisturile nici atare la casa sau marha preuților n-au îndrisnit, ce cineși în forumul său au căutat judecata (a. 1765). id. ib. XII, 257. De dijma grîului, secărei. . ., inului, stupilor, meilor, melușeilor și a altor vite și marfe care s-au obicinuit. . . a se da fiscului nostru. . . să-i scutim și să-i mîntuim. ȘINCAI, HR. III, 82/22. 4. (La sg., de obicei cu sens colectiv, sau la pl.) Bun (material) produs al muncii și destinat schimbului pe piață. Aceștia sînt. . . iubitorii de argintu și ceia ce au cumpărat marhă strîmbă. COD. TOD. 205, cf. CUV. D. BĂTR. II, 344/5. Scriem carte. . . la vodă, la domnul nostru, să slobodzească drumul să îmbie neguțătorii. . . să vie cu negoațe și cu marhă la Bistriță (începutul sec. XVII). ROSETTI, B. 89, cf. 55. De la Lipova au tîrguit marfă la tîrgul Devii (a. 1747). IORGA, S. D. XII, 45. N-au trecut multă vreme la mijloc și au ars și vama domnească, arzînd multă marfă domnească și neguțitorească (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 231/34. Luase de la oamenii lui Paul Beldi de Bodula nouă cai, cu mărfile ce ducea, pentru că n-au avut răvășel. ȘINCAI, HR. II, 151/34. Neguțitorii. . . au suit prețul marfelor sale. id. ib. III, 219/23, cf. I, 371/9. Fâcînd tocmalâ cu numitul ca să-i dau zece mii ocă cașcaval.. . am și pus în lucrare ca la vremea cuviincioasă să-i fie marfa gata (a. 1810). URICARIUL, XIV, 239. Un neguțitor vienez bătrîn mi-au spus că din Viena de 16 ori au dus marfă la Moldova. GOLESCU, Î. 97. Vamă de acum înainte să va lua numai la schele și la locurile de la graniță, pentru mărfurile atît cele ce ies, cît și cele ce intră, cîte 3 lei la sută. CR (1829), 308²/17. Au socotit să arunce în mare. . . tunuri, coleturi cu marfă, poloboace și alte asemine. DRĂGHICI, R. 11/15. Importatia și exportația tuturor mârfilor să fie slobodă. GT (1839), 52¹/13, cf. 19¹/19. Moldovenii protimisăsc a da sute de mii de lei pentru carete și marfe de la Viena. KOGĂLNICEANU, S. 110. Să-și deschidă. . . piețe nouă pentru fabricate și alte mărfi de ale sale. BARIȚIU, P. A. II, 399. Cască gura la mărfurile expuse prin magazine. NEGRUZZI, S. I, 329, cf. 285. Să-mi facă mie Catagrafie, Parc-aș fi marfă de băcălie, Brașovenie sau lipscănie. ALECSANDRI, T. I, 111. Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă, în cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă? EMINESCU, O. I, 137. Ce gîndești dumneata, moșule? Te joci cu marfa omului? CREANGĂ, A. 57. După ce i-a dăscălit pe larg cumnatul mai mare în toate privințele negoțului. . . , au pornit. . . după marfă. CARAGIALE, O. II, 230, cf. M, 155. Slujba cu care m-ai însărcinat o voi împlini-o, dacă-mi vei da douăzeci de corăbii și bani, ca să cumpăr marfa cea mai frumoasă și mai scumpă. ISPIRESCU, L. 24. Într-o societate producătoare de mărfuri. . . munca intelectuală devine și ea o marfă, care se cumpără și se vinde. GHEREA, ST. CR. II, 308. În tîrg, așternură un sac, lăsară marfa jos pe caldarîmul umed, iar ei se așezară alături. DUNĂREANU, CH. 76. Cînd ai o marfă bună, arată-ne-o de la început. AGÎRBICEANU, A. 147. Eu vreau să vorbim, să mă conving că marfa îmi convine, că prețul nu se mai poate scădea. SADOVEANU, B. 99, cf. 97, id. N. F. 156. Pierderile se ridică la peste treizeci la sută din valoarea mărfii,. REBREANU, R. I, 47. Haralambie asista la ridicarea mărfii lui Leíb. SAHIA, N. 96. Industria textilă. . . cuprinde cca 600 de fabrici. . . aproape suficiente ca să acopere necesitățile consumului intern de mărfuri textile. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 23. Realizarea planului de desfacere a mărfurilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2744. Marfa pe care o aduceau nu era prea grea, pentru că era mai toată foarte scumpă la preț, încăpînd în lăzi ușoare. CAMIL PETRESCU, O. I, 543, cf. V. ROM. decembrie 1954, 64, TEODORESCU, P. P. 164. La timpul hotărît au sosit corăbierii cu corăbiile încărcate și cu alte mărfuri. SBIERA, P. 244. (Glumeț) Moș Nichifor fugea de cărăușie, de-și scotea ochii. . . Harabagia-zicea el-e mai bună: că ai a face tot cu marfă vie, care la deal să dă pe jos, la vale pe jos, iar la popas în căruță. CREANGĂ, P. 107. Am dugheană cu chirie și marfă pe datorie. ZANNE, P. V, 288, cf. 513. Cine deschide ochii după ce cumpără, cumpără totdeauna marfă proastă. id. ib. 229, cf. 400, VIII, 319. Unde este marfă, trebuie să fie și pagubă. ROMÂNUL GLUMEȚ, 37. ◊ (În contexte figurate) Sufletul, cu scumpă marfă încărcat, mearge să se spăsască. MAIOR, P. 38/27. Spune-mi însă mai-nainte, pentru banii ce ne-ai dat, Ce fel de marfă anume să-ți dea codru-ntunecat? HASDEU, R. V. 53. ◊ F i g. Din elementele tinere. . . cine știe dacă n-am vedea ieșind o mînă de oameni-vengheri de marfă bună? ALECSANDRI, S. 124. Ai noștri tineri la Paris învață. . . Ș-aceste mărfuri fade, ușurele, Ce au uitat pîn-și a noastră limbă, Pretind a fi pe cerul țării: stele. EMINESCU, O. IV, 252. Așa sînt fetele, marfă scumpă. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 18, cf. id. T. S. 31. ◊ (Învechit) Marfă (sau mărfuri) de Brașov = brașovenie. Cf. N. A. BOGDAN, C. M. 132. (Învechit) Marfă monedă sau marfa monedei = moneda considerată ca echivalent de schimb; bani. În vremile trecute, cînd comerțul nu era încă dezvoltat în țară. . ., marfa monedei era rară. KOGĂLNICEANU, S. A. 149. ◊ E x p r. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile pe care le posedă sau meritele personale. Cf. COSTINESCU. Nu-mi vinde el mie marfă = nu mă poate înșela, fiindcă cunosc situația reală. Cf. PAMFILE, J. II, 153. A lua (pe cineva) marfă = a lua (pe cineva) în spate, în cîrcă. Cf. ALR II/I h 55. Bună marfă! sau marfă bună, se spune, depreciativ, despre un om șmecher sau imoral. Ce marfă bună-mi mai ești, doamne, doamne! PAMFILE, J. II, 153, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. (Rar) Altă marfă, se spune cînd este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. Alt arbore genealogic! Altă marfă! Alt blazon! PETRESCU, A. R. 11. ♦ Bun material; obiect. Aceste rudenii aduc in coliba sa cîte mărfuri pot mai multe, pentru a alcătui zestrea tînărului. IST. AM. 90^r/15. ♦ (Eufemistic) Lucru furat. Iar frații Chirei, Hoții Brăilei, Acasă veneau, La poartă strigau: Chiră Chirălină. . . Poarta ne-o deschide Și apoi ne-o închide, Marfa ce-o avem, În curți s-o băgăm, Căci ziua ne-apucă, Potira ne-ncurcă. ANT. LIT. POP. I, 359. – Pl.: mărfuri și (învechit) marfe, mărfi. – Și: (învechit și regional) márhă (pl. marhe și marhă), (1, Ban.) márvă (pl. marve și marvă), máră (pl. mare și mară ALR I 408/112), (suspect) mărhă s. f. – Din magh. marha. – Marvă < scr. mrva.

ceangău, ceangăi, (ceangă), s.m. (reg.) 1. Clopoțel care se pune la gâtul animalelor. 2. Clopot care anunță plearea trenului din gară. 3. Nume dat populației de etnie maghiară stabilită în Moldova, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun. ■ (onom.) Ceangău, poreclă în Dumbrăvița. – Din magh. csángó „care sună prost” (DLRM, DEX, MDA).

cetanie, cetanii, (cetenie), s.f. (înv.) Citire, lectură: „Ave o carte mare, cât jumătate ușa asta. O cetit în ie și-o zâs: Hodiniț' on pic, până ce gat cetania asta. Și după ce o cetit s-o dat și-o descântat” (Bilțiu, 2007: 279). – Var. a lui citanie (DEX, MDA).

ZĂCEA (zac) vb. intr. 1 A sta întins în pat sau pe pămînt (de lene sau de oboseală), a sta culcat: pînă cînd, leneșule, zaci, și cînd din somn te vei scula? (BIBL.); dar scoală, somnore, ce zaci ca o vită? vezi de gată carul și mergi la pădure (RET.); maidanele Bucureștilor gemeau de soldați cari zăceau cu sutele în ploaie și în frig, ghemuiți în noroiu (I.-GH.) ¶ 2 A boli, a zăcea în pat de boală: Pe-un pat alb ca un lințoliu, zace lebăda murindă, Zace palida virgină, cu lungi gene, voce blîndă (EMIN.); Macrian... se războli pre cale, de zăcea într’un sat la niște oameni (MX.); un glonț m’a nemerit drept în piept, de am zăcut șase luni (I.-GH.); de zaci de friguri și vrei să te lecuești, să arunce cineva peste tine, pe când dormi, o doniță de apă (GOR.) ¶ 3 A se odihni în mormânt, a fi îngropat; aci zace X., inscripție săpată de obiceiu pe crucile de la morminte ¶ 4 Fig. A se afla în interior; a sta ascuns în cineva sau în ceva: aurul ce zace în pământ; multă răutate zace în inima lui; Frumusețea cui nu-i place? Dar nu știi în ea ce zace (ZNN.) [lat. jacēre].

axis sn [At: DA / Pl: ~uri / E: lat axis] 1 (Atm) A doua vertebră a gâtului. 2-3 (Bot) (Tulpină principală sau) cilindru central.

jugular, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr jugulaire] 1 Care se referă la gât. 2 Din regiunea gâtului. 3 (Îs) Venă ~ă Venă a gâtului care colectează sângele din regiunea capului și a gâtului.

încrăstuit², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: încrăstui] (Reg; d. șerpi) Cu gâtul îngroșat.

A DA dau 1. tranz. I. 1) A pune în posesie. ~ un caiet. ~ o bomboană. ◊ ~ bună ziua (sau bună dimineața, bună seara) cuiva a saluta pe cineva. 2) A pune la dispoziție; a oferi. ~ locul său. ◊ ~ în judecată a deferi unei instanțe judecătorești. ~ la școală a trimite să învețe. A-i ~ Dumnezeu a-i hărăzi. A dat Dumnezeu! în sfârșit; în cele din urmă. ~ cărțile a împărți cărțile. ~ fata (după cineva) a căsători fata (cu cineva). 3) A aduce în dar; a dărui, a dona. 4) A ceda în schimbul a ceva. A dat un sac de cartofi pe unul de porumb. ◊ A-și ~ viața (pentru ceva sau pentru cineva) a se jertfi. 5) (o anumită vârstă) A considera ca fiind propriu. A-i ~ 20 de ani. ◊ ~ însemnătate a acorda atenție. A-și ~ părerea a-și expune punctul de vedere. 6) A oferi drept contravaloare (pentru mărfuri, munci sau servicii prestate etc.); a plăti; a achita. 7) (însărcinări, misiuni etc.) A pune (pe cineva) să îndeplinească. 8) A crea prin muncă; a produce. Uzina a dat multă producție. 9) A îndepărta, considerând inutil; a arunca. ~ la gunoi. ◊ ~ pe gât a înghiți. ~ (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracul) a renunța la cineva sau la ceva. ~ afară a) a alunga; b) a vomita. 10) A schimba dintr-un loc în altul. Dă scaunul lângă masă. 11) A întreprinde ca tentativă; a încerca. 12) A face să se producă; a pricinui; a căuza; a produce. Gripa a dat complicații la rinichi. 13) (chiote, strigăte etc.) A face să se audă. 14) (concerte, spectacole etc.) A organiza și a prezenta în fața publicului spectator. 15) A acoperi cu un strat gros sau vârtos; a unge. 16) A atinge brusc și cu putere; a lovi; a păli. ~ o palmă. II. (în îmbinări cu substantivele ce redau sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): ~ greș a greși. ~ ascultare a asculta. ~ o luptă a lupta. ~ foc a aprinde. ~ cu chirie a închiria. ~ (cu) împrumut a împrumuta. ~ răspuns a răspunde. ~ la tipar a tipări. ~ un sfat a sfătui. ~ dreptate a îndreptăți. ~ raportul a raporta. ~ vina a învinui. ~ crezare a crede. ~ în vileag (sau la lumină) a descoperi. ~ viață a naște. ~ la mână a înmâna. ~ pe față a demasca. 2. intranz. 1) A descărca o armă de foc. ~ cu tunul. 2) A aplica o lovitură. ~ cu pumnul. ~ cu biciul. 3) A face mișcări (repetate) conștiente (pentru a indica ceva, făcând un gest) sau reflexe. ~ din deget. ~ din cap. ◊ ~ (sau a strânge, a ridica) din umeri a face mișcarea de înălțare a umerilor ca semn al lipsei de informație, al încurcăturii sau al nepăsării. A(-și) ~ cu cotul (sau din cot) a (se) atinge cu cotul pentru a atrage atenția. 4) A se întinde până într-un anumit loc. Cărarea dă până în șosea. 5) A se opri, abătându-se din drum; a trece. Când ai să dai pe la mine? ◊ A-i ~ (sau a-i veni, a-i trece) cuiva prin gând (sau minte, cap) a-i veni o idee pe neașteptate. 6) A ajunge pe neașteptate (într-un loc); a cădea; a nimeri; a pica. ~ într-un șanț. A-i ~ lumina în ochi. ◊ ~ de dracul (sau de naiba) a o păți. 7) (despre uși, ferestre, încăperi etc.) A fi direcționat. 8) (despre nenorociri, necazuri etc.) A veni pe neașteptate, pe nepregătite; a surprinde. 9) A avea loc; a se produce. Au dat înghețurile. 10) (urmat, de obicei, de un substantiv precedat de prepoziția în) A fi pe cale (de); a începe; a porni; a prinde. ~ în clocot. ~ în floare. ◊ ~ în foc a curge afară din vas. 11) (despre stări, anotimpuri etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a începe; a porni. Dă iarna de acum. /<lat. dare

jegărie sf [At: DA ms / Pl: ~ii / E: jeg + -ărie] (Reg) 1 Jeg (2) mult. 2 Murdărie pe gâtul oamenilor. 3 Murdărie pe pereții caselor.

MIJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s. n. I. 1. Punct care se găsește la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine. ◊ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu. ◊ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. ◊ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între². ◊ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauză, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se încaiere; a media într-un conflict. A-și pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta. 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). 4. (Înv.) Mediu¹, ambianță. 5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate. ◊ Loc. adv. La mijloc = între două momente; între un moment trecut și cel prezent. ◊ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = evul mediu. ♦ Parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei. 6. (Înv. și pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și alta inferioară. ◊ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată. II. 1. Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ◊ Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit de ei. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. și: mijloc] – Lat. medius locus.

MIJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s. n. I. 1. Punct situat la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine. ◊ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu. ◊ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. ◊ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între². ◊ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauză, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se ia la bătaie; a media într-un conflict. A-și pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta. 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). 4. (Înv.) Mediu¹, ambianță. 5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate. ◊ Loc. adv. La mijloc = între două momente; între un moment trecut și cel prezent. ◊ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = Evul Mediu. ♦ Parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei. 6. (Înv. și pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și alta inferioară. ◊ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată. II. 1. Ceea ce servește pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ◊ Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. și: mijloc] – Lat. medius locus.

cap¹ [At: COD. VOR. 92/13 / Pl: ~ete sn, ~i sm / E: ml caput] 1 sn Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal Si: căpățână, glavă, hârcă, scăfârlie, troacă, țeastă (arf) bostan, dovleac, oală, sfeclă. 2 sn (îlav) Din ~ până în picioare În întregime. 3 sn (Îlav) Cu noaptea-n ~ Dis-de-dimineață. 4 sn (Îlav) (Până) peste ~ Extrem de. 5 sn (Îlav) Cu un ~ mai sus (Cu mult) mai mult, mai deștept, mai bine. 6 sn (Îlav) Cu ~ul plecat Rușinat. 7 sn (Îal) Umilit. 8 sn (Îal) Învins. 9 sn (Îlav) Pe după ~ Pe după gât, pe ceafa. 10 sn (Fam; îla) Bătut în ~ Tâmpit. 11 sn (Îe) A se da peste ~ A face tumbe. 12 sn (Îae) A face eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. 13 sn (Îe) A da (pe cineva) peste ~ A trânti (pe cineva) la pământ. 14 sn (Îae) A da jos (pe cineva) dintr-o situație Si: a doborî, a învinge. 15 sn (Îe) A da peste ~ (paharul, băutura etc.) A înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. 16 sn (Îe) A da (ceva) peste ~ A schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc. 17 sn (Îae) A lucra repede, superficial, de mântuială. 18 sn (Îe) A scoate ~ul în lume A ieși între oameni, în societate. 19 sn (Îe) A nu-și mai vedea ~ul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este ~ul A nu ști ce să facă, a fi copleșit de... 20 sn (Îe) A-și pierde ~ul A se zăpăci. 21 sn (Îe) A nu mai avea unde să-și pună ~ul A ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. 22 sn (Îe) A da din ~ A clătina capul (1) în semn de aprobare, de refuz etc. 23 sn (Îe) A da cuiva la ~ A lovi. 24 sn (Îae) A omorî. 25 sn (Îae) A ataca cu violență pe cineva. 26 sn (Îae) A distruge pe cineva (cu vorba sau cu scrisul). 27 sn (Îe) A umbla cu ~ul în traistă A fi distrat, neatent. 28 sn (Îe) A se da cu ~ul de (toți) pereții A fi cuprins de disperare sau de necaz. 29 sn (Îae) A regreta o greșeală făcută. 30 sn (Îe) A-și lua lumea în ~ A pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. 31 sn (Îe) A-și pleca ~ul A se da învins. 32 sn (Îae) A se simți rușinat, umilit. 33 sn (Îe) Vai de ~ul Iui (sau haram) de ~ul lui Vai de el. 34 sn (D. o situație neprevăzută, un necaz etc. îe) A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) ~ul cuiva A veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. 35 sn (Îe) A cădea pe ~ul cuiva A sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). 36 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a se ține) de ~ul cuiva sau a se pune pe ~ul cuiva A stărui fără încetare pe lângă cineva. 37 sn (Îe) A se duce de pe ~ul cuiva A lăsa pe cineva în pace. 38 sn (Reg; îe) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face ~ului A nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. 39 sn (Înv; îe) A lega în ~ A lua de nevastă. 40 sn (Înv; îe) A ridica ~ul A se răscula. 41 sn (Îe) A i se urca (sau sui, sări) cuiva în ~ A-și lua o îndrăzneală prea mare. 42 sn (Îe) A se pune-n ~ (și-n cur) A face tot posibilul. 43 sn (Îe) A fi ~ tăiat (cineva) A fi leit cineva, a avea o mare asemănare. 44 sn (Îe) A (nu)-l durea ~ul A (nu)-i păsa, a (nu) fi îngrijorat. 45 sn (Îe) A-și vârî ~ul la... A intra la stăpân. 46 sn (Îe) A-și vârî ~ul (teafăr-) sănătos sub Evanghelie A se însura. 47 sn (Îae) A se pune sub ordinele altuia. 48 sn (Înv; îae) A se băga singur, fără a fi nevoie, într-o încurcătură. 49 sn (Îe) A-și lega ~ul de cineva A se căsători. 50 sn (Reg; îe) A-și lua ~ul în poale A o lua la fugă. 51 sn (Îe) A umbla cu ~ul între urechi (sau în sac) A nu fi atent. 52 sn (Îlav) Cu ~ul mare Căpos. 53 sn (Îal) Amețit de băutură Si: beat. 54 sn (Îe) A-l duce (sau a-l tăia) pe cineva ~ul A se pricepe. 55 sn (Îlav) Cu (scaun la) ~ Cu înțelepciune. 56 sm (Îs) ~ de familie Bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească. 57 sm (Pgn; îas) Orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. 58 sn (Îs) ~ de expresie Portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. 59 sn (Fbl) Lovire a mingii cu capul (1). 60 sn (Îs) ~ de bour Primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul (1) unui bour. 61 sn (Pm) Parte a monedei care are imprimat un chip. 62 sn (Prc) Părul capului (1). 63 sn Căpătâi (1). 64 sn (D. oameni) Individ. 65 sn (D. animale) Bucată. 66 sn Impozit. 67 sn Sumă (în bunuri) posedată sau datorată Cf: capital¹ (1). 68 sn (Îe) A îndoi ~etele A dubla suma, capitalul¹ (9) investit. 69 sn (Îe) A-și scoate din ~ete A fi răsplătit pentru osteneală. 70 sn (Îlav) Pe ~ete Care mai de care, pe întrecute. 71 sn (Îal) În număr foarte mare. 72 sn (Îe) Câte ~ete, atâtea păreri Exprimă o mare divergență de opinii. 73 sn (Pm) Minte. 74 sn (Pm) Memorie. 75 sn (Îlav; îla) Cu ~ (În mod) inteligent. 76 sn (Îlav; îla) Fără ~ (În mod) necugetat. 77 sn (Îe) A fi bun (sau ușor) la (sau de) ~ sau a avea ~ ușor A fi deștept. 78 sn (Îe) A fi greu (sau tare) de ~ sau a avea ~ greu A pricepe cu greutate, a fi prost. 79 sn (Îe) A nu-i intra cuiva în ~ A nu putea pricepe ceva. 80 sn (Îe) A-i ieși (cuiva ceva) din ~ A nu-i mai sta gândul la... Si: a uita. 81 sn (Îe) A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din ~ A-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. 82 sn (Îe) A-i sta ~ul la... A se gândi la... 83 sn (Îe) A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) ~ul A se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. 84 sn (Îe) A-i deschide (cuiva) ~ul A face pe cineva să înțeleagă ceva Si: a lămuri. 85 sn (Îe) A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de ~ul său A fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. 86 sn (Îe) A face (ceva) din (sau de) ~ul său A face (ceva) fără a se consulta cu nimeni. 87 sn (Îe) A întoarce (sau a suci, a învârti etc.) ~ul cuiva A face pe cineva să-și piardă dreapta judecată. 88 sn (Îae) A zăpăci. 89 sn (Îae) A face pe cineva să se îndrăgostească. 90 sn (Îe) A face cuiva ~ul calendar A umple cuiva capul cu multe probleme, obligații etc. 91 sn (Îe) A nu avea ~ să... A nu avea posibilitatea să... 92 sn Motiv, pricină. 93 sn (Jur; îs) ~ de acuzare Motiv pe care se întemeiază acuzarea. 94 sn (Îe) A plăti cu ~ul A plăti cu viața. 95 sn (înv; îe) A-și pune ~ul (la mijloc) A-și pune viața în primejdie. 96 (Înv; îae) A garanta cu viața. 97 sn (Înv; îae) A se prăpădi. 98 sn (Îe) A-și aduce ~ul (sau ~etele) la (sau sub) A se pune sub ascultarea sau sub scutul cuiva. 99 sn (Îe) A se apuca pe ~ A se jura pe viață. 100 sn (Îlav) O dată cu ~ul sau în ruptul ~ului Cu nici un preț. 101 sn (Îe) A-și face de ~ A face ceva ce poate să-i primejduiască viața. 102 sn (Îae) A face nebunii. 103 sn (Îe) A face cuiva de ~ sau a pune ~ul cuiva A omorî pe cineva. 104 sn (Îe) A nu avea ~ (și chip sau și Dumnezeu) să... sau de... A nu fi în stare, a nu avea posibilitatea. 105 sn (Ent; Îc) ~-de-mort sau ~ul Iui Adam Strigă (Acherontia athropos). 106 sn (Îc) ~ul-cerbului Boul-lui-Dumnezeu (Luconus cervus). 107 sn (Îc) ~-de-delfin sau ~-de-mops Specie bizară de șalău, cu oasele frontale încovoiate de la mijloc și lățite, nedefinită mai îndeaproape. 108 sn (Îc) ~sec Pește nedefinit mai îndeaproape. 109 sn (Îc) ~întortocat sau capu-ntoarce Capântortură. 110 sn (Bot; reg; îc) ~ul-ariciului, ~ul-șarpelui, ~ul-veveriței, ~ul viperei, ~-de-cocoș Plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum). 111 sn (Bot; reg; îc) ~ul-călugărului Plantă din familia compozitelor (Leontodon autumnalis). 112 sn (Bot; reg; îae) Șovar (Sparganium ramosum). 113 sn (Bot; reg; îae) Brusture (Arctium lappa). 114 sn (Bot; reg; îc) ~-de-cocoș Dulcișor (Hedysarum hedysaroides). 115 sn (Bot; reg; îc) ~ul-câinelui Gura leului (Anthirrhinum majus). 116 sn (Bot; reg; îc) ~ul-cucului Cârciumărese (Zinnia elegans). 117 sn (Bot; reg; îc) ~ul-dracului, ~ul-popii Trifoi (Trifolium pratense). 118 sn (Bot; reg; îc) ~ul-turcului Vătămătură (Anthyllis vulneraria). 119 sn (Bot; reg; îc) ~ul-șarpelui Coada-vacii (Echium altissimum). 120 sn (Glg; îc) ~-de-șarpe Fosile terebratule. 121 sn (Îs) ~ul balaurului O parte din constelația balaurului. 122 sm Conducător. 123 sm Inițiator. 124 sm (Îs) ~ul răutăților Inițiatorul, organizatorul dezordinilor. 125 sm (Îs) ~ul legii Preot. 126 sn Vârf al unui obiect. 127 sn Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. 128 sn Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (1), folosit în diverse scopuri tehnice. 129 sn Partea extremă cu care începe sau se sfârșește ceva. 130 sn (Nav; îs) ~ magnetic Unghiul format de direcția de navigație cu direcția nordului magnetic. 131 sn (Nav; îs) ~ compas Unghiul obținut din capul (130) magnetic, făcând corecțiile necesare, datorate deviației compasului și derivei date de vânt. 132 sn (Înv) Capitel de coloană Si: bașlî, capitel, căpătâi (19), căpețea². 133 sn (Îs) ~ul pieptului Partea de sus a sternului, unde începe pieptul. 134 sn Partea de deasupra a scăunoaiei, cu care se strânge doaga Si: (reg) broască, căpățână (5), ceacâie, cioc, ciochie, clobanț. 135 sn Partea de dinainte a scaunului dulgherului Si: căpățână (5), frunte. 136 sn Fălcile cleștelui. 137 sn Partea de sus a jugului. 138 sn Partea subțire și rotundă de la extremitatea osiei carului. 139 sn Începutul urzelii. 140 sn Fructul, măciulia macului. 141 sn Speteaza de deasupra, pusă orizontal, a zmeului. 142 sn Izvorul, obârșia unui râu. 143 sn (Îs) ~ de pod Loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc. 144 sn (Pex; îas) Forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și mijloacelor de luptă. 145 sn (Îlav) ~ la (sau în) ~ Cu părțile extreme alăturate. 146 sn (Îlav) Din ~ în ~ De la început până la sfârșit. 147 sn (Îs) ~ de țară Margine de țară Si: hotar. 148 sn (Îe) Nu-i un ~ de țară Nu-i nimic grav, nici o nenorocire. 149 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a se ridica etc.) în ~ul oaselor A se ridica stând în pat, a sta în șezut. 150 sn Partea de dinainte Si: frunte, început. 151 sn (Îs) ~ de an (sau de săptămână, iarnă etc.) începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.) 152 sm (Îs) ~ de coloană Cel care stă în fruntea coloanei. 153 sn (Îs) ~ de afiș (sau de listă) Primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. 154 sn (Îlav) În ~ de noapte sau în ~ul nopții După ce s-a întunecat bine. 155 sn (Îlav) Din (sau de la) ~ De la început, de la începutul rândului. 156 sn (Îlav) Din ~ul locului Înainte de a începe ceva. 157 sn (Îal) De la început. 158 sn Partea principală, mai aleasă, a unui lucru. 159 sn (Îs) ~ul mesei (sau al bucatelor) Locul de onoare la masă. 160 sn Partea de jos sau din spate a unui lucru Si: capăt, căpătâi (22), (cu sens temporal) sfârșit. 161 sn (Îe) A o scoate la ~ A sfârși (cu bine). 162 sn (Îe) A-i da de ~ A rezolva. 163 sn (Îae) A învinge. 164 sn (Îlav) În ~ (După numerale) Exact, fix, întocmai. 165 sn Bucățică ruptă dintr-un obiect Si: căpătâi, căpețel (2), muc. 166 sn (Pex) Lucru de mică importanță. 167 sn (Îlav) Nici un ~ de ață Absolut nimic. 168 sn (Îlav) Până la un ~ de ață Absolut tot. 169 sn (Îs) ~ magnetic Transductor electromagnetic care transformă variațiile de semnal magnetic în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. 170 sn (Înv) Capitol (1). 171 sn (Reg; la parastas sau la înmormântări) Nouă colaci și o pâine cu colivă pe ea Si: căpețel (3). 172 sn (Îs) ~ mare Testicule mari la un nou-născut. 173 (Alh; îs) ~ mort Rămășițe din alambic. 174 sn (Îs) ~ de negru Varietate de varză roșie, foarte productivă, cu tulpină scurtă, căpățână rotundă, îndesată, de culoare roșu închis (Brassica oier acea).

PLĂCEA, plac, vb. II. Intranz. 1. (Cu subiectul logic în dativ, subiectul gramatical exprimînd obiectul acțiunii) A simți dragoste sau simpatie pentru cineva, a avea înclinație pentru ceva; a-i conveni, a-i fi pe plac. Am muncit amîndoi și ne-am luat. Că așa a fost. Mi-a plăcut munca, n-am pregetat niciodată. PREDA, Î. 166. Cui nu-i place un cîntec poporal editat de prietenul meu Alecsandri? RUSSO, S. 15. Ea frumoasă m-a făcut Și eu ție ți-am plăcut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. Ce ție nu-ți place altuia nu face. Nu-i frumos ce e frumos, ci e frumos ce-ți place. ◊ Expr. Știi că-mi placi? = (exprimă contrarietatea) n-ai nimerit, n-ai dreptate, te înșeli. (Cu sens reciproc) Atunci pentru întîiași dată se întîlni în față Mihai cu Basta... Ei nu-și plăcură unul altuia. BĂLCESCU, O. II 268. ◊ (Popular; subiectul logic e introdus prin prep. «la») Că nu dau leacuri amare Să fie cu supărare, Ci tot buze rumeioare, Care plac la fetișoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. ◊ (Obiectul acțiunii este exprimat printr-un complement indirect introdus prin prep. «de») Nu știu ce e, ce are, cum s-a întîmplat. Mi-am dat seama că-mi place de ea. PREDA, Î. 48. Cînd erai, bădiț-acasă, Mă gătam ca ș-o mireasă, Cu cercei și cu mărgele, De-ți plăcea, bade, de ele. HODOȘ, P. P. 84. ◊ Tranz. Și ce folos de boi și vaci? Și cu pămîntul ce să faci? Nevasta dacă nu ți-o placi, Le dai în trăsnet toate! COȘBUC, P. I 119. Asta-i fata dumitale, Eu atît o plac de tare, Atîta o plac, De nu știu Ce să mă fac. BIBICESCU, P. P. 179. ◊ Refl. reciproc. Se-ntîmplă să ai un fin în Constantinopole ș-o fină în Veneția și... întîlnindu-se să se placă și plăcîndu-se să se căsătorească. SEVASTOS, N. 27. ◊ (Obiectul acțiunii este exprimat printr-o propoziție cu predicatul la conjunctiv sau printr-o construcție infinitivală) Îi plăcea moșneagului să aibă tot iepe tinere și curățele; asta era slăbăciunea lui. CREANGĂ, P. 106. Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum îți vine, cum îți place pe copilă s-o dezmierzi. EMINESCU, O. I 155. Ne place a asculta povești frumoase din vremile trecute. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Expr. Îmi place să cred că... = sper că... ◊ (Obiectul acțiunii devine subiect; fără determinări) Păunul să tacă, Dacă vrea să placă. MARIAN, O. II 270. Tot ce-n lume-i drag și place, Tot ce-nalță și preface Pe un om... Mi le-ai dat cu-a ta iubire. ALECSANDRI, P. I 144. ♦ A-i prii. Viei îi place căldura. 2. (La imperativ, regional; formulă de politețe) Placă! = poftim, mă rog, binevoiți să... Bună seara... Mulțămim d-tale, dragul meu, placă șezi la noi. SEVASTOS, N. 55. Placă jupîne cătană înlăuntru, că te cheamă înălțatul împărat. RETEGANUL, P. III 18.

TOCMI, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. A discuta asupra prețului unei mărfi, a căuta să cazi la învoială pentru a cumpăra sau a vinde ceva; a se tîrgui, a se precupeți. În pragul mai tuturor prăvăliilor sînt musafiri care se tocmesc îndîrjit. CAMIL PETRESCU, O. I 640. Se tocmește cu tata și cad la învoială: o să ne dea trei duble de grîu. STANCU, D. 108. În alte prăvălii... se tocmesc pentru marfă. id. ib. 385. ◊ Tranz. (Complementul indică marfa în discuție) Poate s-or înțelege bădia și cu Bibescu și mi-or tocmi niște haine. SADOVEANU, P. M. 43. Tocmea, precupețea... fînul, orzul ori făina. GALACTION, O. I 110. Noi murguțu vom tocmi Și pînă ne-om învoi, Amîndoi că vom cinsti. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 487. 2. Tranz. (Învechit) A angaja (ca slugă, lucrător etc.). Pentru asta tocmește și plătește lăutari. STANCU, D. 169. De vreme ce Alecu iubește mult a zugrăvi, de aceea, babacă, te-aș ruga ca să-i tocmești un dascăl de zugrăvit. KOGĂLNICEANU, S. 86. ◊ Refl. Alți oameni, cei săraci care se tocmiseră toată viața lor ciobani la chiaburi... cunoșteau cărările ocolite. DUMITRIU, N. 197. Nu voia să se tocmească nicăieri, nu voia să muncească nimic. SADOVEANU, O. VII 358. Cît să-ți dau pe an ca să te tocmești la mine? CREANGĂ, O. A. 189. ♦ (Cu privire la lucruri, mijloace de transport etc.) A închiria. Nu aveau trăsura lor și nici măcar cu ce să tocmească una din Piața Teatrului. PAS, L. I 104. Maică, inimă de piatră, Tocmește-ți un car cu plată Și mai ai la mine-o dată. BIBICESCU, P. P. 89. 3. Tranz. (Învechit) A pune în rînduială, a așeza într-o anumită ordine; a orîndui, a potrivi, a aranja, a întocmi. Își chemă oastea și o tocmi pre ea. ISPIRESCU, M. V. 37. Auzind gloatele de venirea lui Făt-Frumos, veneau droaie să se scrie la oaste... Făt-Frumos le tocmi și le învăță cum să meargă la război. id. L. 111. ◊ Refl. A doua zi... alaiul domnesc se tocmi, cu boierii mari și mici înainte, călări pe cai aleși. SADOVEANU, O. VII 71. ♦ A așeza, a pune (ceva sau pe cineva) într-un anumit loc; a fixa, a instala. Și-n biserici mă tocmesc, Cu aur mă zugrăvesc Și cu toții mă cinstesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 508. ♦ Refl. A se așeza, a se instala, a se cuibări. Apoi se tocmește și el mai bine și adoarme. SBIERA, P. 143. 4. Tranz. (Regional, cu privire la lucruri) A drege, a repara, a reface. Cum îi zări că vine boierul... să te faci că tocmești straturile și că îndrepți cărările. SBIERA, P. 159. Dar s-a rupt grindeiu-n două, Grindeiul pîn’ l-am tocmit, S-a gătat de plugărit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. ♦ A potrivi, a așeza. Ionu Bodii își tocmea pușca și începea să buciume. AGÎRBICEANU, S. P. 17. Sucește De trei ori capu-i luminat... Începe-apoi la descîntat, Tocmindu-și barba ca păunul. COȘBUC, P. II 228. ♦ (Învechit) A liniști, a potoli, a domoli, a astîmpăra. Drăguță, drăguță, Nu fi tu nebună, Ci mergi de-l cunună, Cu dînsul cinstește, Inima-i tocmește. SEVASTOS, C. 188. 5. Tranz. (Învechit) A întocmi, a pune la cale, a înjgheba, a alcătui, a organiza, a constitui. Să găsim și pe ceilalți emigranți și să tocmim un comitet. GHICA, A. 243.

cornută sf [At: DA / Pl: ~te / E: fr cornue] (Înv) Vas de sticlă sau de pământ cu gâtul strâmt și îndoit, pentru experiențe chimice.

mărțișor [At: ANON. CAR. / Pl: (4-5, 7-8) ~i, (2-3) ~oare / E: marț¹ + -ișor] 1 s (Pop) Martie. 2 sn Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu și alb, care se oferă în dar, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie și care se poartă atârnat de gât, prins la haină etc. Si: (pop) marț¹ (2), (reg) mărtăruș, mărtiguș (1). 3 sn (Pex; reg; lpl) Ciucuri prinși ca podoabă la pălărie. 4 sm (Bot; reg; mpl) Mâțișor de salcie, de răchită etc. 5 sm (Reg; pex) Stâlpare. 6 s (Bot; reg) Salcie. 7 sm (Reg) Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori mari, galbene și frunze crestate adânc (Geum montanum). 8 smp (Bot; reg) Ghiocei (Galanthus nivalis).

ghioc n. 1. specie de melc de mare (Cyprea moneta): țăranii îl atârnă de gâtul și de mâinile copiilor; 2. scoică albă cu care țigăncile pretind a ghici viitorul: a da cu ghiocul, a căuta în ghioc. [V. ghioacă].

CĂRBUNE, cărbuni, s. m. I. 1. (Adesea determinat prin «de pămînt» sau «de piatră») Rocă combustibilă amorfă, de culoare neagră, formată din plante în epocile geologice străvechi și care se conservă în scoarța pămîntului, la adăpost de oxigenul din atmosferă; se folosește ca combustibil și ca materie primă pentru industria chimică organică, în străfunduri de beznă smolită, Unde zace adînc tăinuită Pîinea uzinelor, Cărbunele. DEȘLIU, G. 46. Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții... au mutat banda în cîmpul întîi, chiar în vatra cărbunelui. DAVIDOGLU, M. 11. De la un capăt la altul al abatajului, douăzeci de mineri stau în fața stratului de cărbune, iar stratul de cărbune se ridică-n fața lor, înfruntîndu-i. BOGZA, V. J. 129. Cărbune alb = apa folosită ca izvor de energie în industrie și agricultură. Utilizînd acest nesecat izvor de energie – cărbunele alb – vom putea face economii considerabile în rezervele noastre de petrol și cărbune. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 476. 2. Rămășiță de culoare neagră, ușoară, sfărîmicioasă, rezultată în urma arderii necomplete a unui lemn. Cîte greșeli va face, să i le însemne cu cărbune pe ceva. CREANGĂ, A. 3. Pe cuptorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț P-urceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84. Fața voastră să se negrească ca cărbunele. NEGRUZZI, S. I 233. ◊ Fig. Tuturor li-i lumea lume, Numai mie mi-i cărbune; Tuturor li-i lumea dragă, Mie mi-i cerneală neagră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ Expr. (Despre alimente) A se face cărbune = a se arde (fiind expuse prea îndelungat acțiunii focului). Pîinea s-a făcut cărbune. (Fig.) Cîtă boală e sub soare, Nu-i ca doru arzătoare; Că doru unde se pune Face inima cărbune! HODOȘ, P. P. 32. A-l bate (pe cineva) cărbunii la cap = a căpăta fenomene de intoxicație (din cauza gazelor emanate de cărbunii aprinși); fig. a fi beat. [Pe bețiv] l-au bătut cărbunii la cap. PANN, P. V. I 111. Cărbuni stinși = cărbuni obținuți prin stingerea forțată a jeraticului (muiat în apă sau acoperit ermetic). Cărbuni de lemn = cărbuni obținuți prin arderea incompletă a lemnului la o temperatură relativ joasă, în absența aerului; se întrebuințează în metalurgie și în gospodărie; mangal. 3. Un fel de creion negru, foarte moale, de care se servesc pictorii și desenatorii pentru a face schițe. Desen în cărbune.4. Bucățică de lemn consumată de foc, dar aflată încă în stare incandescentă. V. jar, jeratic. În poiana înnoptată Para focului se gată Cu poveștile o dată... Doar jeraticul, tîrziu. Luminează arămiu, Și mai ard cărbunii mici Cu licăr de licurici. DEȘLIU, M. 60. Pe vatra cuptiorului, în cenușă, mai licureau cîțiva cărbuni. EMINESCU, N. 21. De m-ar frige pe-un cărbune, Ibovnicul nu-l voi spune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. ◊ Expr. A sta (ca) pe cărbuni (aprinși) = a fi foarte nerăbdător. Ești nesuferit!... Spune-mi vestea, că stau pe cărbuni! ALECSANDRI, T. I 273. II. 1. Boală a plantelor cauzată de un parazit care transformă țesutul vegetal într-un corp negru, moale, sfărîmicios. 2. (Regional) Antrax.

oală sf [At: PSALT. HUR. 1^v/25 / V: (îrg) ol sn / Pl: ~le și (reg) oii / E: ml olla] 1 Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., având de obicei gura largă și înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea, transportarea bucatelor etc. 2 (Pop; îe) Cât o ~ de praznic (mare) Foarte mare. 3 (Pfm; îe) A fi goală ca o ~ (D. case) A fi sărăcăcioasă. 4 (Pop; îe) A se feri (sau a se teme) ca de ~la mălaiului A se feri cu multă grijă să facă ceva. 5 (Pfm; îe) A prinde (sau a lua, a ridica pe cineva) ca din ~ A prinde pe cineva fără nici o greutate. 6 (Îae) A lua pe cineva prin surprindere. 7 (Pfm; îe) Sună a ~ Se spune despre cineva care e grav bolnav. 8 (Pfm; îe) A se face (sau a fi) ~le și ulcele (sau ulcioare) sau a se face pământ (sau lut) de ~e A fi mort de mult. 9 (Pop; îe) A pune (pe cineva) în ~ A întrece pe cineva. 10 (Pfm; îe) A pune (toate) în aceeași ~ A amesteca lucruri, probleme etc. diferite, producând neînțelegeri, confuzii. 11 (Pop; îe) A-i fierbe ~la (fără foc) A-i merge bine. 12 (Pop; îe) A-i fierbe două ~le, una seacă și una goală A-i merge foarte rău. 13 (Pop; îe) A fierbe (pe cineva) în ~ seacă A-i face cuiva multe neplăceri. 14 (Pop; îe) A mânca din ~ sau a gusta ~la cu chișleag (D. fete) A-și pierde fecioria. 15 (Pfm; îe) A plăti ~lele sparte (de altul) A plăti paguba făcută de altul. 16 (Pfm; îe) A-i pune (cuiva) ~la A fermeca pe cineva. 17 (Pfm; îe) A sufla (sau a se uita) în fundul ~lei A bea zdravăn. 18 (Îae) A se îmbăta. 19 (Pop; îe) A fi bolnav de ~ A fi bețiv. 20 (D. femei; îe) A ține ~la toartă A-i plăcea să fie stăpână în gospodăria proprie. 21 (Îe) A trage jar (sau foc) la ~la sa A se îngriji de interesele sale, neglijând pe ale altuia. 22 (Pfm; îe) Ajunge un ciomag (sau o bâtă, o măciucă) la un car de ~le O singură vorbă e de ajuns pentru cine vrea să priceapă. 23 (Îae) Nu este nevoie de un efort prea mare pentru a zădărnici ceva șubred, netemeinic. 24 (Pop; îe) Mustățile îi caută (sau îi trag) a ~ (sau spre fundul ~lei) sau i-a crescut mustața în ~ sau i-s mustățile făcute pe ~ Se spune despre un om căruia îi place să bea. 25 (Pop; d. mustăți; îla) Făcute pe (sau aduse a, date după) ~ Lungi și cu capetele lăsate în jos. 26 (Reg; îla) Tuns pe ~ Cu părul lung până pe gât și retezat rotund. 27 (Îae) Tuns urât. 28 Conținut al unei oale (1). 29 (Pop; îe) A-i da ~la în foc A se supăra. 30 (Pfm; îe) A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe ~la A se amesteca într-o problemă care nu îl privește. 31 (Fig; gmț) Cap. 32 (De obicei urmat de determinări nume de flori introduse prin pp „de” sau „cu”) Glastră. 33 (Îc) ~ de noapte Vas folosit mai ales de către copiii mici pentru necesitățile fiziologice Si: (îvp) țucal (reg) șerbel. 34 (Îf ol) Vas de lut lunguieț, înalt și mai strâmt la mijloc în care se pune de obicei lapte la prins. 35 (Îf ol) (Îrg) Vas în care se păstrează sau se transportă apa Si: cană, urcior, ulcea. 36 Conținut al oalei (35). 37 (Reg) Damigeană. 38 (Reg) Ploscă. 39 (Îvr) Lut. 40 (Reg) Cazan în care se fierb rufe. 41 Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), având uneori și accesorii și folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 42 (Înv) Țiglă. 43 (Înv) Burlan. 44 (Reg) Bucșă la roată. 45 (Reg) Scobitură circulară făcută într-un obiect. 46 (Reg) Obiect care are o astfel de scobitură. 47 (Reg) Scobitură a pivei. 48 (Reg) Scobitură adâncă a teascului pentru jumări. 49 (Reg; la moară) Piuliță de sub fusul crângului (32). 50 (Reg; la diverse jocuri) Gaură în care trebuie să intre pietrele sau bilele aruncate de jucător. 51 (Pop; îe) A face ~la A reuși să introducă toate bilele dintr-un joc în orificiul dinainte prevăzut. 52 (Reg) Vârtej de apă Si: bulboană, vâltoare.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ◊ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) după fr. chef (< lat. caput).

A STRÂNGE strâng tranz. 1) A face să se strângă. 2) A aduce din mai multe părți punând laolaltă; a aduna. ~ vreascuri. 3) (legume, fructe, culturi agricole etc.) A aduna după coacere (rupând, secerând, cosind). ~ grâul. 4) (bani, avere) A dobândi prin muncă asiduă (punând deoparte); a aduna; a agonisi. * ~ în casă a strânge lucrurile împrăștiate prin casă; a deretica. L-a strâns Dumnezeu a murit. 5) (noduri, cingători, chingi, șuruburi etc.) A face să fie mai bine legat sau unit. ◊ ~ frâul a) a înfrâna calul cu ajutorul frâului; b) a ține din scurt. ~ cureaua a duce lipsuri materiale. ~ șurubul a recurge la mijloace de constrângere. 6) (despre îmbrăcăminte sau despre încălțăminte) A apăsa asupra corpului incomodând (fiind îngust sau strâmt). Îl strâng pantofii. ◊ A-l ~ pe cineva în spate (de frig sau frică) a se înfiora. 7) A presa cu putere. ~ în dinți (o nucă). ~ de braț (pe cineva). ◊ A-i ~ cuiva mâna a da mâna cu cineva. ~ pe cineva în brațe (sau la piept) a îmbrățișa. ~ pe cineva de gât a) a gâtui; a sugruma; b) a constrânge. ~ pe cineva cu ușa (sau în clește, în balamale, în chingi) a forța pe cineva să facă ceva. A-și ~ gura a tăcea. 8) (rândurile, relațiile etc.) A face să se unească mai strâns; a întări; a consolida. ~ legăturile de prietenie. /<lat. stringere

MURI a adormi, a ajunge la export / la salamet, a-i crește grădinița pe piept, a se curăța, a da colțul, a da în primire, a da ortul popii, a face macii roșii la colțul gurii, a face pneumonie, a-și frânge gâtul, a se îmbolnăvi de deces, a-l lua aghiuță / benga / dracul / mama dracului / naiba, a merge la export, a o mierli, a muri de pneumonie, el încins, glonțul rece, a se prăji la lumânare, a-l pupa măsa (pe cineva) rece, a se răci, a-i rămâne (cuiva) ciolanele / oasele undeva, a-l strânge Dumnezeu de pe pământ, a-i suna ceasul, a trece în lumea drepților, a-l vedea ăl-de-Sus, a vedea pe dracul / pe naiba.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef.

ceteră sf [At: PSALT. HUR. 109/34 / V: ~tără, ceat~, ceatără, ceatere, ceatără / Pl: ~ri și -re, ceateri, ceatiri / E: ml cithera] 1 (Înv) Instrument muzical cu coarde, greu de identificat, putând fi vorba chiar de chitară sau de harpă. 2 (Trs) Vioară. 3 Instrument cu tablă de armonic triunghiulară sau ovală, fundul lat, gâtul lung, cu un număr de coarde variind de la 3 la 12 perechi, folosit în Evul Mediu, dar mai ales în sec. XVI și XVII.

laț¹ sn [At: CORESI, PR. 507/20 / V: (reg) ~ă sf; (reg) lăț / Pl: ~uri / E: ml *laceus] 1 Nod larg, la capătul unui fir, al unei sfori, frânghii etc. făcut în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2 (Pex) Funie terminată cu un laț¹ (1), folosită pentru tras, priponit etc. Vz arcan. 3 Instrument pentru prins animale sau păsări alcătuit dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. 4 (Pgn) Cursă. 5 Ochi (96). 6 (Pop; îe) A întinde (ori, îvr, a încorda) sau a țese (ori, înv, a găti) (cuiva) ~ sau ~uri (ori ~e) A ademeni pe cineva. 7 (Îae) A unelti împotriva cuiva. 8 (Îae) A înșela pe cineva. 9 (Pfm; îe) A se prinde (ori a fi atras, a cădea, a pica, a intra) în ~ (sau în ~uri ori ~e) sau a-(și) da în ~ A fî înșelat de cineva. 10 (Pop; îe) A lăsa pe cineva cu ~u-n gât A lăsa pe cineva la greu. 11 (Pop; îe) A-și scoate capul din ~ A fugi de greu, părăsindu-și tovarășii. 12 (Pop; îe) A se da (ca cioara) în ~ (sau ~e, ~i) sau a se alinta ca cioara în ~ (sau ~e, ~i) A face mofturi. 13 (Îae) A munci fără elan, fără energie. 14 (Însoțit de determinări în genitiv sau udp „de”) Ceea ce cuprinde din toate părțile, ceea ce limitează, răpește libertatea, independența cuiva etc. Vz cătușă, cursă, lanț, mreajă. 15 (Pex) Ochi al ștreangului Si: juvăț. 16 (Pex) Ștreang. 17 (Pop; îe) A-și băga capul în ~ sau a-și pune ~ul de gât A se spânzura. 18 (Reg; îe) A-și pune ~ul de gât A se căi. 19 (Pop; îe) A băga (pe cineva) cu gâtu-n ~ A aduce pe cineva într-o situație disperată, fără ieșire. 20 (Înv; îe) A cădea în ~ul gâtului A fi spânzurat. 21 (Reg) Orcicar. 22 (Îrg) Strună la undiță. 23 (Țes; reg) Băț cu o sfoară la capăt, folosit pentru apropierea capătului terminal al țesăturii.

mărăcinar sm [At: MARIAN, O. I, 261 / Pl: ~i / E: mărăcine + -ar] 1 Specii de păsări mici, migratoare, insectivore, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor. 2 (Șîc ~-mare, ~-cu-gât-negru, ~cu-cap-negru) Pasăre cu capul, spatele și gâtul negre, cu pântecele alb și părțile inferioare roșii-gălbui Si: pietroșel, (reg) capra dracului, tâitoare (Saxicola torquata rubicola). 3 (Șîc ~-mic, ~-cu-gât-roșu, ~-de-Iuncă) Urzicar (Saxicola rubetra). 4 (Șîc ~-mic-dalmatin, ~-de-luncă) Pasăre asemănătoare cu urzicând, dar cu pete ruginii mai deschise (Saxicola rubetra spatzi). 5 (Șîc ~-caucazic) Pasăre de culoare mai deschisă decât speciile amintite mai sus, cu dungi gălbui și late pe spate (Saxicola torquata maura).

A AVEA NECAZURI a-i ajunge cuțitul la os, a se arde, a o băga pe mânecă, a o beli, a beli belengherul / belibarezul, a o carcalisi, a căca steagul, a cădea cu curu-n pulă, a cădea din lac în puț, a cădea mesa, a cădea pe bec, a se căptuși, a da de bucluc / de dracu’, a da pielea peste cap, a fi în budă / în pom, a fi în rahat pînă în / la gât, a fute calul în pizdă, a-i ieși pe nas, a i se înfunda (cuiva), a-l lua aghiuță / benga, a lua apă la galoși, a o lua în barbă / bâză / în freză, a o pune de mămăligă, a o rupe în fericire, a o sfeterisi, a se potcovi, a-l vedea ăl-de-Sus, a vedea dracul / pe naiba.

cheie sf [At: HRONOGRAF (1650) ap. GCR / V: (înv) claie, cle~, (Mun) chie (P: chi-e), ~iu / Pl: chei / E: ml clavis, -em] 1 Unealtă de fier (sau de lemn) care se introduce în gaura unei încuietori (broaște sau lacăt) spre a întoarce mecanismul cu care se închide sau se deschide broasca sau lacătul. 2 (Îs) Gaura sau (Mol) borta ~ii Gaură prin care se introduce cheia (1). 3 (Pfm; îe) A fi ~ de biserică A fi fără greșeală Cf ușă de biserică. 4 (Îe) A întoarce ~ia A-și schimba atitudinea. 5 (Pfm; îe) A da ~ile pe mâna cuiva A-i încredința avutul. 6 (Îs; după fr fausse-clef) ~ falsă (sau mincinoasă) Cheie (1) fabricată cu ajutorul unui tipar luat după broască sau ajustată pe forma broaștei. 7 (Fig) Element de bază, fundamental. 8 (Cu valoare atributivă) Principal. 9 (Fig) Cale de acces (la ceva) prin care se poate explica un lucru, înțelege o taină. 10 Secret sau formulă cu care se dezleagă ceva, prin care se explică ceva. 11 (La calcularea dobânzilor pe zile; îs) ~ de interese Divizor fix, număr obținut prin împărțirea numărului fundamental 36000 cu procentul. 12 Traducere liniară. 13 Secret, sistem convențional la cifrarea și descifrarea corespondenței (secrete). 14 (Îe) A avea ~ia unei depeșe (sau scrisori) cifrate A cunoaște sistemul convențional care servește la descifrarea cuprinsului. 15-16 (Top) Vale care șerpuiește între doi pereți de stâncă și care deschide trecerea într-o vale sau la șes între două țări ori ținuturi. 17 Strâmtoare. 18 (Înv) Vamă. 19 Diferite instrumente sau piese asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu cheia (1). 20 (La plug) Fier mic așezat deasupra grindeiului, între verigă și picior, care se mișcă cu ușurință la dreapta sau la stânga și care se pune între dinții pieptenului sau piciorului. 21 (La moară) Mic instrument (compus din trei cuie) legat de o sfoară, care, când se golește coșul, cade pe piatra de moară. 22 (La moară) Instrument care strânge șurubul cu care se reglează poziția pietrei. 23 (La masa dulgherului) Cui al șurubului sau răsucitorul. 24 (La teasc) Mutercă. 25 Dințar cu care se îndreaptă dinții fierăstrăului. 26 (La năvodul pescarilor; determinat de „năvodului”) Cele două frânghii de care se leagă odgoanele care țin aripile. 27 (Mec; determinat de „mecanică” sau „fixă”, „pătrată”, „hexagonală”, „dublă”, „tubulară”) Unealtă de metal cu care se răsucesc șuruburile sau piulițele. 28 (Îs ~ franceză sau universală) Unealtă de fier (sau oțel) care printr-un dispozitiv cilindric (cu filet) se poate mări sau micșora după dimensiunile șurubului sau piuliței pe care trebuie s-o apuce (și s-o răsucească). 29 (La robinet) Parte a robinetului care se întoarce spre a-l deschide sau a-l închide. 30 (La ceas) Mic instrument cu care se întoarce resortul sau arătătoarele. 31 (Determinat de „de pian”, „de țambal”, „de vioară”) Mic instrument (de metal sau de lemn) cu care se întind coardele pentru a le acorda. 32 (Tip) Instrument de fier cu care se întind coardele sau se strâng șuruburile. 33 (Determinat de „de conserve”) Instrument cu care se deschid cutiile de conserve. 34 Danteluță sau broderie de mână, făcută cu croșeta sau cu acul, cu care se unesc două părți la o îmbrăcăminte de pânză țărănească (ie, cămașă) sau la o rufă de casă (față de masă, pernă, ștergar) Si: cheiță. 35 (În ghicitori; uneori în forma cheiu) Ghizduri ale fântânii. 36 (În construcții) Lemn gros ce leagă stâlpii de șură la capetele de sus, peste care apoi se bat vânturile. 37 (După fr clef de voute; îs) ~ de boltă (sau de arc) Piatră din mijloc pe care se reazemă celelalte pietre ale unei boltituri. 38 (Fig; îas) Element de bază. 39 (Muz) Semn pus la începutul portativului și care, după locul ce-l fixează notelor de pe o linie oarecare a portativului, determină locul relativ al celorlalte note, în scara muzicală. 40 (În artele marțiale) Imobilizare (dureroasă), făcută mai ales pe articulații sau pe gât. 41-42 (D. locuințe sau uzine etc.; îla; îlav) La ~ (Care este complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. 43 (Îe) A ține (ceva sau pe cineva) sub ~ A ține ceva (sau pe cineva) încuiat. 44 (Îe) ~a și lacătul Totul. 45 (Îae) Începutul și sfârșitul. 46 (Fig) Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva Si: explicație, dezlegare. 47-48 (Îs) Roman (sau povestire) cu ~ Roman (sau povestire) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. 49 (Îs) ~ cu cifru Sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale. 50 (Îs) Poziție ~ Poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 51 (Îs) ~ de boltă (sau de arc) Bolțar decorat situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare. 52 (Fig) Element de bază care explică sau dezleagă o problemă Si: bază.

SAU conj. 1. (Cu funcțiune disjunctivă) Ori, fie. a) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca opuse sau contradictorii) Nu știa: să rîdă sau să plîngă? ▭ Tractatul ce el încheie cu Baiazet la 1393 asigurează romînilor... dreptul de a face război sau pace. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (Al doilea membru al disjuncției este o negație) Chiar pentru o copilă de paisprezece ani, femeie încă nedesăvîrșită, o podoabă e frumoasă sau nu și de preț ori nu, numai după cum îi vine ei bine sau nu. C. PETRESCU, R. DR. 65. Spuie-ți morții din mormînt De sînt om sau de nu sînt. ALECSANDRI, P. II 25. Să vadă dacă acele poame era de mîncare sau ba. DRĂGHICI, R. 51. b) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca alternative) Doriți ceai sau cafea? ▭ Taci... că ți-oi da împărăția cutare sau cutare. ISPIRESCU, L. 2. Bărbatu-meu... nu s-a putut plînge că l-am înșelat sau i-am răsipit casa. CREANGĂ, P. 4. Ce-ți pasă ție, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul? EMINESCU, O. I 181. Este el cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței sau al Tibrului stăpîn?... Uriaș e al Daciei sau e Mircea cel Bătrîn? ALEXANDRESCU, M. 14. De aș avea... un topor sau altă asămine unealtă. DRĂGHICI, R. 48. ◊ Sau... sau, indică necesitatea de a alege între două alternative. Sau luni sau miercuri. Sau una sau alta. ◊ (În enumerări, precedînd fiecare element al enumerării sau numai pe ultimul) Pentru a da la rîndea se întrebuințează sau rîndeaua propriu-zisă, sau cioplitorul, sau gealăul. ◊ (Al doilea termen al disjuncției exprimă o revenire sau o îndoială asupra primului termen) După cum văd eu, omul acesta, sau ce-a fi el, are mare putere. CREANGĂ, P. 87. După un an, sau după mai mulți, moș Nichifor s-a răsuflat și el cătră mai mulți prieteni. id. ib. 136. Rabdă pe cît vei putea Că nu-i trăi cît lumea... Ci-i trăi o zi sau două Și te-i topi ca ș-o rouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 151. 2. (Cu funcțiune explicativă) Adică, cu alte cuvinte. Negustor de băcan... piatră-vînătă, piatra-sulimanului, sau piatră bună pentru făcut alifie de obraz. CREANGĂ, P. 112. Puterea d-a face legi, d-a scoate dăjdii sta în Adunarea sau soborul a toată țeara. BĂLCESCU, O. II 13. Halima, sau povestiri mitologhicești arabești [titlu]. GORJAN. 3. (Cu funcțiune copulativă) Precum și. Nisipul se găsește pe prundul rîurilor, lacurilor sau mărilor. ▭ Omule... Spune-mi... Duhul tău măcar vreun lucru de-ți chizășluiește-n lume? Sau care ți-i începutul și sfîrșițul chiar anume? CONACHI, P. 276. 4. (Introducînd propoziții interogative; cu funcțiune conclusivă, atenuată de o nuanță de îndoială) Nu cumva? au doară? oare? poate? Vai mîndruță de departe, Ce tot faci de nu scrii carte? Doar hîrtia s-a scumpit, Ori pe mine m-ai urît; Sau negreala s-o gătat, Ori pe mine m-ai uitat? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. – Dar voi ce vă legănați? Sau vreți cuibul să-mi stricați, De-aici să mă depărtați. id. ib. 204.

gutural, ~ă [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr guttural] 1 a (D. sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2-3 sf, a (Consoană) velară.

baier, -e, (baer, baior, bair), s.n. – 1. Brâu, cureaua de la tașcă, legătură de desagi (Papahagi 1925). 2. Ață, sfoară de legat cămașa ori sumanul la gât (Bud 1908): „Pă baieru trăistii mele / Scrisu-i numele tău, lele” (Ștețco 1990: 297). – Lat. bajulus „hamal” (Crețu, Philippide, Candrea-Densusianu, DA, DEX); „Baier e străvechi, specific românesc” (Russu 1981).

gurulă sf [At: RĂDULESCU-CODIN, Î., ap. DA ms / V: gulură / Pl: ~le / E: nct] (Reg) Ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul și gâtul calului și din cele două șleauri.

tiáră, tiare, (teară), (dial. tiară), s.f. 1. Război de țesut: „Că mai demult făceau pânză în tiară, cum să zâce la noi; în război, da' noi îi zâcem tiară” (Bilțiu, 2007: 288). 2. Totalitatea firelor urzite întinse pe stative; urzeală: „De nu era sărbători, / Tiara o gătam cu spori” (Bilțiu, 2006: 107). 3. Tiară cu sfoară = unealtă de forma unei vârtelnițe mici, cu mâner de lemn, pe care se înfășoară sfoara, utilizată în dulgherie și zidărie. – Lat. tela „fir, urzeală; război de țesut” (MDA).

CIOLAN, ciolane, s. n. 1. (Uneori depreciativ) Os de animal cu carne pe el; os de pe care s-a mîncat carnea. Cu vîrful a două degete desfăceam artistic, de pe ciolane, carnea de pui fripți. HOGAȘ, DR. 99. Care gată mai iute de mîncat, să arunce ciolanele... în capul cărui întîrzie. RETEGANUL, P. V 25. ◊ Expr. (Ilustrînd moravuri învechite) A da cuiva un ciolan de ros = a procura cuiva un post din care să poată stoarce foloase bănești, a-i da o sinecură. A umbla după ciolan = a umbla după afaceri, după venituri nemeritate. A scăpa ciolanul din mînă = a pierde o situație avantajoasă. 2. Os al scheletului unui om sau al unui animal; (îndeosebi) os de la picior sau de la mînă; p. ext. substanță solidă din care sînt formate oasele. Duduca Leona are dinți de criță, nu de ciolan ca ceilalți oameni. SADOVEANU, N. F. 6. N-au aflat nimică decît... ciolane din bourul [mîncat de lupi]. SBIERA, P. 3. Spuneți celui ce v-au trimis ca să se ferească să nu dau peste el, de nu vrea să fac din ciolanele lui surle. NEGRUZZI, S. I 140. ◊ Fig. Ești un ciolan bătrîn și prost, măi Ermolaie. DAVIDOGLU, O.95. 3. Membru, mădular, parte a corpului. În vine curgea oboseala, ca o apă cu nămol mult. Ciolanele dureau. PAS, Z. I 247. Fie ce-o fi! acum să-mi odihnesc ciolanele! grăi dînsul. SLAVICI, O. I 334. Am un bou bălan, Paște pe munte de ciolan (Briciul pe bărbie). GOROVEI, C. 31. ◊ Expr. A-i trece ciolan prin ciolan = a fi foarte ostenit. Eu mă las puțin, că mi-a trecut ciolan prin ciolan, CREANGĂ, P. 5. A i se muia ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. Cum au dat de căldurică, pe loc li s-au muiet ciolanele și au început a se întinde și a se hîrjoni. CREANGĂ, P. 251. A-i rupe (sau a-i muia) cuiva ciolanele = a bate zdravăn pe cineva. Să ieși afară, hoțule, că-ți rup ciolanele. ALECSANDRI, T. I 321. A-i putrezi ciolanele = a fi mort de mult și îngropat. Cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele! CREANGĂ, P. 193.

lipie, lipii, (liptie), s.f. – (reg.; înv.; gastr.) Pâine rotundă și plată, puțin crescută: „Dar nevastă-sa vedea că tot face din sac ba turte, ba pâine, ba plăcinte, ba lipie și numai nu se găta” (Bilțiu, 1999: 286; Berbești). – Din magh. lepény „plăcintă” (MDA).

breloc sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fr breloque] 1 Obiect (de podoabă) de care se poartă atârnate cheile. 2 Mică podoabă sau amuletă atârnată de gât, la ceas sau la brățară.

cobră sf [At: DA / Pl: ~re / E: fr cobra, por cobra, rs кобра] Șarpe veninos care trăiește în Africa și în sudul Asiei, cu gâtul foarte lățit, cu pete negre mărginite cu alb semănând cu niște ochelari Si: șarpe-cu-ochelari (Naja naja).

lipíe, lipii, (dial. liptie), s.f. (reg.; înv.) Pâine rotundă și plată, puțin crescută: „Dar nevastă-sa vedea că tot face din sac ba turte, ba pâine, ba plăcinte, ba lipie și numai nu se găta” (Bilțiu, 1999: 286). – Din magh. lepény „plăcintă” (MDA).

CEAFĂ cefe f. Partea posterioară a gâtului; grumaz; cerbice. ◊ Gros în ~ a) gras, obez; b) care posedă mari resurse materiale. Când ți-i vedea ~a niciodată. A-i da cuiva la ~ a-l bate pe cineva. [G.-D. cefei] /Cuv. autoht.