furcitură, furcituri, (fărcitură, fârcitură), s.f. – 1. Căpiță mare de fân: „Nevasta s-o urcat pe fârcitură și Vasile, de jos, îi dădea fânul cu furca, până ce au gătat fârcitura” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 136). 2. Bifurcație; cruce de drum. ♦ (top.) Furciturile, munte în Dragomirești (Papahagi, 1925). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Cf. furcătură „bifurcare”, înfurcitură (MDA).