mandola (cuv. it.) 1. Instrument cordofon asemănător lautei*, de dimensiune mai mică, din sec. 14-18, cu opt perechi de coarde, întinse peste un gât fără tastieră (v. limbă) (dar prevăzut cu opt bare metalice, transversale). Corpul ușor bombat avea pe față cordarul* și un orificiu de vibrație. Deosebirea între laută* și m. constă în forma de semicerc a jgheabului capului în loc de cel îndoit spre spate al lautei. Sin.: mandora. 2. Instr. din sec. 18 de tipul mandolinei*, de dimensiuni mai mari, acordat (1) do sol re¹ la¹, utilizat și în zilele noastre.