CONDIȚIE, condiții, s. f. 1. Fapt, împrejurare care permite sau facilitează apariția unui fenomen. Marele ajutor al Uniunii Sovietice, condiție esențială pentru construirea socialismului – ajutor ideologic, politic, economic și tehnic – întărește poziția noastră față de planurile imperialiste de jaf și înrobire și ne asigură o bază trainică de dezvoltare socialistă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 259. Succesele obținute pe tărîmul industrializării au creat, condiții pentru a face pași înainte pe drumul transformării socialiste a agriculturii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. Cea dîntîi condiție a dezvoltării morale a unui stat, a existenței lui politice, e libertatea poporului și egalitatea de drepturi. BĂLCESCU, O. I 324. 2. (De obicei la pl., urmat de determinări explicative) împrejurare în care se petrece un fenomen. Condiții de viață. Condiții de muncă. Condiții obiective. ▭ Conferința națională [din 1945] a Partidului Comunist Romîn se ține în condițiile terminării victorioase a celui de al doilea război mondial. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 5. În actualele condiții internaționale, interesele cele mai arzătoare ale popoarelor sînt legate de problema apărării păcii. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 362, 1/1. Te interesează condițiile atmosferice? SEBASTIAN, T. 33 3. Clauză a unei înțelegeri, a unei convenții. Vrăjbile și prigonirile între boieri și domni deteră prilej turcilor... a-și lua dreptul de stăpîni, călcînd condițiile tratatului de protecție. NEGRUZZI, S. I 274. ◊ Loc. adj. și adv. Fără condiții = fără posibilitatea de a exprima vreo pretenție. Capitulare fără condiții. ◊ Loc. conj. Cu condiția (ca să)... = numai în cazul că..., cu obligația (ca să)... N. Golescu, Ion Ionescu și artistul Rozental, ce muri mai tîrziu în închisoare pentru patria sa, ceruseră voie să plece la Constantinopol, și voia ci se dase cu condiția să-i ducă o escortă pînă la hotar. BOLINTINEANU, O. 264. ◊ Expr. A se ține de condiție = a-și respecta, a-și îndeplini obligațiile luate. 4. (Jur.) Întîmplare viitoare și nesigură de a cărei îndeplinire atîrnă existența unei obligațiuni (nașterea sau desființarea ei). 5. Situația juridică a unei persoane. În unele țări, femeia căsătorită cu un străin urmează condiția soțului său. ♦ Situație socială a cuiva. Oamenii căutau să scape de condiția lor și făceau oricum încercări să-și mai ușureze sărăcia. PAS, Z. I 169. ◊ (Învechit, în concepția societății, burghezo-moșierești) Om (femeie, fată, băiat) de condiție = om (femeie, fată, băiat) care aparține unei familii «bune», sus-pus, cu avere. – Pronunțat; -ți-e. – Variantă: condițiune s. f.

SPOR² (< sl.) s. n. 1. Creștere, mărire, majorare; adaos, supliment. S. migratoriu = diferența dintre numărul persoanelor venite și cele plecate definitiv dintr-o țară, reg., localit. într-un anumit interval (de obicei un an) raportată la numărul total de locuitori; se exprimă în valori relative (‰). S. natural = diferența dintre numărul născuților vii și numărul deceselor într-un anumit interval de timp (de obice un an) raportat la numărul de locuitori; se exprimă în valori relative (‰). Poate fi pozitiv sau negativ (dacă numărul deceselor din anul respectiv îl depășește pe cel al nașterilor). Prin însumarea cu s. migratoriu indică rata de creștere a populației respective. ♦ (La pl.) Sume de bani plătite angajaților peste salariul tarifar, pentru vechime în muncă, condiții grele de muncă, ore suplimentare, muncă de noapte etc. ◊ Loc. Cu spor = repede, spornic. Fără spor = puțin, încet. ◊ Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp scurt, a fi operativ. Spor la lucru! = urare adresată cuiva care merge la serviciu. 2. Belșug, prosperitate; câștig, folos.

MONETAR, -Ă adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care se referă la monedă. Cf. NEGULICI. Criza monetară ce sfîșie societatea întreagă. FILIMON, O. II, 241, cf. ȘĂINEANU, D. U., DDRF. [Banca de stat] dirijează creditele de acord cu. . . politica monetară stabilită de Consiliul de Miniștri. LEG. EC. pl. 181. Reforma monetară din 1947 în țara noastră și însemnătatea ei economică. CONTEMP. 1948, nr. 112, 11/3. Aniversarea centenarului sistemului monetar național are loc în condițiile muncii avântate, desfășurate de întregul nostru popor. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7 330. Legea monetară din 1867 a constituit un act patriotic. FLACĂRA, 1967, nr. 17, 10. Descoperiri de tezaure monetare romane făcute pe teritoriul țării noastre. ib. ◊ (Învechit) Hîrtie monetară = bancnotă. Introducerea hîrtiei monedare a partidei revoluționare. GM (1854), 79¹/19. ♦ Care se referă la baterea de monedă. Arta monetară dacică era total decăzută în această vreme, PÂRVAN, G. 604. 2. S. m. Persoană care lucrează la baterea de monede. Monetarul cel de căpitenie la Moscva au fost cunoscutul italian Aristotele de Bolonia. ASACHI, I. 214/1, Cf. NEGULICI, POLIZU, COSTINESCU, LM, ALEXI, W., IORDAN, L. R. A. 162. Străvechi meșter monetar. FLACĂRA, 1967, nr. 17, 10. 3. S. n. Tabel în care se specifică numărul (pe categorii) de monede care alcătuiește o sumă de bani. 4. S. n. (Fin.) Inventar al banilor, pe fișicuri, întocmit de mînuitorii de bani. ♦ Totalul încasărilor realizate de un casier, un taxator etc. (în cursul unei zile de muncă), așezate după categorii de bani. O ajuta să facă monetarul abonamentelor. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7 271. – Pl.: (1) monetari, -e, (2) monetari, (3, 4) monetare. – Și: (1, învechit) monedár, -ă adj. - Din fr. monétaire.

PROTECȚIE s.f. 1. Ocrotire, pază, apărare. ◊ Protecția muncii = ansamblul măsurilor luate pentru a se asigura desfășurarea muncii în condițiile cele mai sigure și mai bune pentru cei care o execută. 2. Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoană influentă; favoare; (p. ext.; fam.) persoană care acordă acest sprijin. [Gen. -iei, var. protecțiune s.f. / cf. fr. protection, lat. protectio].

SANOGENEZĂ s.f. Ramură a medicinii care se ocupă cu asigurarea stării de sănătate a populației, studiind mediul social ca factor patologic, influența locuinței și a condițiilor de muncă, fenomenele de urbanizare, de poluare etc. [Cf. fr. sangenèse < lat. sanus – sănătos, gr. genesis – naștere].

SANOGENEZĂ s. f. ramură a medicinei care se ocupă cu asigurarea stării de sănătate a populației, studiind mediul social ca factor patologic, influența locuinței și a condițiilor de muncă. (< fr. sangenèse)

ANGAJA, angajez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A primi pe cineva sau a se încadra într-un loc de muncă, în condiții determinate. ♦ Tranz. A primi să efectueze o lucrare, o muncă etc. în condiții determinate. A angaja o lucrare de arhitectură. ♦ Tranz. A lua cu chirie un vehicul. 2. Refl. A se obliga la ceva, a-și lua un angajament. ♦ Tranz. și refl. A atrage după sine o obligație. Articolul nu angajează revista. 3. Tranz. și refl. A (se) antrena într-o acțiune; a apuca sau a face să apuce într-o anumită direcție. ♦ Tranz. A începe, a porni o acțiune etc. Trupele au angajat lupta. – Fr. engager.

ergonomie s. f. 1974 Disciplina care studiază condițiile de muncă v. profesiologie; v. și Pr.R.TV 22 VI 80 p. 2, R.l. 8 VII 80 p. 2 (din fr. ergonomie; cf. engl. ergonomics; DMC 1949; L. Seche în LR 2/75 p. 176; D.Filoz., DEA; DEX, DN3)

ORGANIZAȚIA INTERNAȚIONALĂ A MUNCII (O.I.M.; în engl.: Internațional Labour Organization – I.L.O.), agenție specializată în cadrul sistemului O.N.U. (din 1946), cu sediul la Geneva (Elveția), creată în 1919, în scopul ridicării nivelului de trai și de muncă pe plan internațional și al îmbunătățirii condițiilor de muncă. O.I.M. are 175 de membri (2002). România a fost membru în perioada 1919-1940 și a revenit în organizație în 1956. În 1969 O.I.M. primește Premiul Nobel pentru Pace.

EXPERTIZĂ, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală ori a părților, asupra unei situații, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacității de muncă în condițiile solicitărilor fizice și psihice din diferite profesii; b) consultație sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise.

ANGAJA, angajez, vb. I. 1. Tranz. A primi (pe cineva) într-un loc de muncă în condiții determinate. Direcția teatrului a angajat în ultimul timp un mare număr de elemente tinere și dotate. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 224, 2/5. Fără îndoială că trebuie să faci ceva. Nu te-am angajat degeaba. SAHIA, N. 102. ◊ Refl. Aci, la hanul de sub dealul mitropoliei, era locul de adunare a celor care voiau să se angajeze pentru muncile noi. PAS, L. I 145. ♦ A primi să efectueze o lucrare, o muncă în condiții determinate. A angajat o lucrare de arhitectură. Refl. pas. Se angajaseră lucrări la școală și la biserica elenă. BART, E. 284. (Complementul arată un obiect de folosință temporară) A lua cu chirie. Am angajat o căruță pînă la gară. 2. Refl. A se obliga la ceva, a-și lua un angajament. M-am angajat să termin lucrarea pînă la 23 August. ◊ Țăranii muncitori din comună s-au angajat să continue întrecerea patriotică. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2700. 3. Tranz. A atrage după sine o obligație, o răspundere. Punctul de vedere exprimat de vorbitor nu angajează conducerea întreprinderii. (în presa de altădată) Acest articol nu angajează redacția. 4. Tranz. (Cu privire la persoane sau la colectivități) A antrena într-o acțiune, a atrage la o muncă, a face să apuce într-o anumită direcție, pe un anumit făgaș. A angajat întregul colectiv în întrecerea socialistă, va [Frontul Democrației Populare] va asigura condițiile necesare pentru munca creatoare în care sîntem angajați. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 67. ◊ Refl. Cel de-al doilea război mondial a avut printre alte urmări ți pe aceea că un nou șir de țări a părăsit calea mizeriei și exploatării capitaliste și s-a angajat pe calea socialismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 245. ◊ (Cu privire la o activitate, o acțiune, o discuție etc.) A începe, a porni. Trupele au angajat lupta. ◊ (Poetic) Oltul angajează cu munții o mare convorbire despre originea lor. BOGZA, C. O. 174. 5. Refl. A apuca pe un anumit drum, într-o anumită direcție. [Semnalul] nu poate interzice coborîrea în canalul Porților de Fier decît acelor vase care încă nu s-au angajat în canal, cele angajate fiind în imposibilitate materială de a respecta semnalul fără să sufere avarii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2507.

ANGAJAT, -Ă, angajați, -te, s. m. și f. Persoană primită într-un loc de muncă, în condiții dinainte stabilite. Angajaților care prestează munci legate de pericolul intoxicării li se vor da antidoturi. COD. M. 40.

CARACTERISTICĂ, caracteristici, s. f. 1. Caracter predominant propriu unui lucru, unei persoane, unui fenomen; (uneori) însușire tipică, care diferențiază un lucru de altul, prin care se recunoaște un lucru dintre altele. Neîntrerupta îmbunătățire a condițiilor de muncă și de trai este o caracteristică a economiei socialiste planificate. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2145. Impiegatul îl observă [pașaportul], uitîndu-se cînd la mine cînd la caracteristicile însemnate într-unul. GHICA, S. 244. 2. Partea întreagă a unui logaritm.

CONTRACT, contracte, s. n. Convenție, de obicei scrisă, încheiată între două părți cu scopul de a stabili ansamblul de obligații reciproce ale acestora, valabile într-un termen limitat. Oricine deține un imobil fără contract de închiriere sau fără chirie, va plăti, în contul chiriei, impozitul prevăzut. B. O. 1953. 2. Facem contract... se aliază două puteri... voi ne dați brazdă mai adîncă-noi vă vom da pine mai multă și mai bună. CAMILAR, TEM. 293. Domnu Iorgu Vasiliu trimite după Bogza și Cuțui, ca să vie să facă contract pentru brînză. SADOVEANU, B. 221. ◊ Contract de muncă = înțelegere scrisă sau verbală, potrivii căreia un angajat se obligă să presteze o anumită muncă, în schimbul unei remunerații. Dreptul de organizare al muncitorilor fusese desființat. Contractul de muncă-anulat. PAS, Z. IV 170. Contract colectiv (de muncă) = convenție scrisă, încheiată de o instituție sau o întreprindere cu muncitorii și funcționarii respectivi, reprezentați prin comitetul sindical. Contractul colectiv este o puternică armă mobilizatoare și organizatoare a muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor și funcționarilor în lupta pentru îndeplinirea și depășirea planului de stat. REZ. HOT. I 203. Contractul colectiv, care îmbină interesele statului privind dezvoltarea economiei socialiste cu apărarea intereselor și cu grija pentru ridicarea continuă a nivelului de trai al celor ce muncesc, se dovedește a fi, an de an, un factor tot mai puternic de antrenare a muncitorilor și tehnicienilor în lupta pentru plan, pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2707. Contract bilateral v. bilateral.

PROTECȚIE, (2) protecții, s. f. 1. Faptul de a proteja; apărare, ocrotire, pază; ansamblul dispozițiilor. și al mijloacelor materiale prin care se obține suprimarea, limitarea, sau numai semnalizarea efectelor dăunătoare produse de anumite acțiuni exterioare asupra viețuitoarelor, materialelor, sistemelor tehnice, produselor etc. Fata asta mîndră, dar săracă și fără nici o protecție. BART, E. 305. ◊ Loc. adj. De protecție = protector, apărător. Acei care angajează vor pune la dispoziția angajaților... care lucrează în condițiuni speciale de umiditate ori murdărie echipamentul de protecție. COD. M. 40. Era bucuros să cunoască măsurile de protecție pe care le prepară noul guvern. REBREANU, R. II 227. ◊ Protecția muncii = ansamblu de măsuri luate pentru a se asigura desfășurarea muncii în condițiile cele mai bune pentru. muncitori și a se evita accidentele de muncă. Perdea de protecție v. perdea. 2. Sprijin (uneori nemeritat) acordat cuiva pentru obținerea unui avantaj; p. ext. cel care acordă sprijin (v. protector). Era dintr-o familie... cu prea mulți copii, însă și cu destule protecții la vremea lor. SADOVEANU, Z. C. 6. Cărările vieții fiind grele și înguste, Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste. EMINESCU, O. I 137. Prin protecția stăpînului său, în cîțiva ani ajunse la cele mai înalte funcțiuni. BOLINTINEANU, O. 416. 3. (Învechit) Protectorat. Se jăluiră Porții de astă călcare a dreptului națiilor, făcînd o pomenire a vechilor tractate cu care țara se supusese protecției turcești. NEGRUZZI, S. I 242.

SALARIU, salarii, s. n. (Și în forma salar) Retribuție pe care o primește cineva regulat pentru munca pe care o prestează undeva în mod permanent; leafă; (învechit) simbrie. În socialism, oamenii muncii primesc salarii în funcție de capacitatea lor personală, de gradul de calificare, de greutatea muncii și de condițiile de muncă. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 2/3. ◊ Salariu brut v. brut. Salariu net v. net. Salariu nominal v. nominal. Salariu real v. real. – Variantă: salar s. n.

SFINȚIRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a sfinți. Cîte tîrnosiri și sfințiri de biserici... CREANGĂ, A. 74. ♦ Consfințire, consacrare. Dreptul la muncă este condiția și rezultatul slobozeniei, exercițiul muncii este sfințirea și practica egalității. KOGĂLNICEANU, S. A. 79.

ergonomic, ~ă a [At: D. PSIH. 243 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr ergonomique] 1 Care aparține ergonomiei. 2 Referitor la ergonomie. 3 De ergonomie. 4 (D. mobilier, dispozitive etc.) A cărui formă este special adaptată la condițiile de muncă și de utilizare.

ergonomie sf [At: DN² / Pl: ~ii / E: fr ergonomie] Știință interdisciplinară care se ocupă cu studiul relațiilor dintre om, mașină și mediul de lucru, în vederea ameliorării condițiilor de muncă și a creșterii productivității.

protecție sf [At: CANTEMIR, HR. 256 / V: (înv) ~csie, ~iune / Pl: ~ii / E: lat protectio, -onis, fr protection, rs протекция] 1 Ocrotire acordată cuiva sau cerută de cineva Si: (grî; rar) protasie. 2 (Pex; îs) ~a muncii Ansamblu de măsuri luate pentru ocrotirea vieții și a sănătății celor ce muncesc și pentru asigurarea celor mai bune condiții de muncă. 3 (Pex; lav) De ~ Protector (1). 4 Sprijin neprincipial acordat cuiva pentru obținerea unui avantaj. 5 (Pex) Persoană care acordă cuiva un sprijin neprincipial. 6 (Îla) Cu ~ Influent. 7 Sprijin politic sau militar acordat sau cerut de un stat altui stat în schimbul unor compensații. 8 (Înv) Protectorat (2). 9 (Înv) Consulat (2). 10 (Asr) Sistem protecționist.

sanogeneză sf [At: DN³ / Pl: ~ze / E: fr sanogenèse] Ramură a medicinei care se ocupă cu asigurarea stării de sănătate a populației, studiind mediul social ca factor patologic, influența locuinței și a condițiilor de muncă.

MILITA vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „pentru” sau, mai rar, „în”) A lupta pentru un principiu, pentru o cauză etc.; a desfășura o activitate intensă într-un domeniu social, politic, cultural. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Militaseră altă dată.. . pentru un Negru Vodă de pe la 1215. HASDEU, I. C. I, 138. Nu uita că fără să militez prea activ în politică, mă simt puțin la putere. C. PETRESCU, O. P. I, 11. Militează în hotarele scrisului românesc. PERPESSICIUS, M. IV, 74. Militează pentru continua îmbunătățire a condițiilor de muncă și de trai ale oamenilor muncii. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2131. Dostoievski a scris și a militat pentru o limbă rusă inspirată din tezaurul limbii populare. CONTEMP. 1956, nr. 488, 3/7. ♦ (Despre stări de fapt, acțiuni, activități, realizări) A constitui o dovadă, un argument. V. p l e d a. Aceste dovezi militează în contra voastră. ȘĂINEANU, D. U., cf. I. IONESCU, D. 191. – Prez. ind.: militez. – Din fr. militer.

SINE QUA NON (lat.) = Fără de care nu se poate. Munca este condiția sine qua non a fericirii omenești.

TRAUMATISM ~e n. 1) v. TRAUMĂ. 2) Ansamblu de traume care apar la grupe de populație cu condiții identice de muncă sau de trai. 3) Ansamblu de tulburări fizice sau psihice provocate organismului de factori externi violenți. /<fr. traumatisme

DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, document internațional adoptat de O.N.U. la 10 dec. 1948. Prevede respectarea drepturilor și libertăților omului și cuprinde o enumerare a acestora. Ziua adoptării declarației se celebrează în fiecare an ca „Ziua drepturilor omului”. PREAMBUL Considerând că recunoaștem demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății, dreptății și păcii în lume, Considerând că ignorarea și disprețuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie și care revoltă conștiința omenirii și că făurirea unei lumi în care ființele umane se vor bucura de libertatea cuvântului și și a convingerilor și vor fi eliberate de teamă și mizerie a fost proclamată drept cea mai înaltă aspirație a oamenilor, Considerând că este esențial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca soluție extremă, la revoltă împotriva tiraniei și asuprii, Considerând că este esențial a se încuraja dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, Considerând că în Carta popoarelor Organizației Națiunilor Unite au proclamat din nou credința lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și în valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru bărbați și femei și că au hotărât să favorizeze progresul social și îmbunătățirea condițiilor de viață în cadrul unei libertăți mai mari, Considerând că statele membre s-au angajat să promoveze în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite respectul universal și efectiv față de drepturile omului și libertățile fundamentale, precum și respectarea lor universală și efectivă, Considerând că o concepție comună despre aceste drepturi și libertăți este de cea mai mare importanță pentru realizarea deplină a acestui angajament, ADUNAREA GENERALĂ proclamă PREZENTA DECLARAȚIE UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI ca ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății să se străduiască, având această declarație permanent în minte, ca prin învățătură și educație să dezvolte respectul pentru aceste drepturi și libertăți și să asigure prin măsuri progresive, de ordin național și internațional, recunoașterea și aplicarea lor universală și efectivă, atât în sânul popoarelor statelor membre, cât și al celor din teritoriile aflate sub jurisdicția lor. Articolul 1. Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrare cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității. Articolul 2. Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în prezenta declarație fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări. În afară de aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau internațional al țării sau al teritoriului de care ține o persoană, fie că această țară sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome, sau supuse vreunei limitări de suveranitate. Articolul 3. Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea personală. Articolul 4. Nimeni nu va fi ținut în sclavie, nici în servitute; sclavajul și comerțul cu sclavi sunt interzise sub toate formele sale. Articolul 5. Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. Articolul 6. Fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea juridică. Articolul 7. Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declarație și împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare. Articolul 8. Orice persoană are dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constituție sau lege. Articolul 9. Nimeni nu trebuie să fie arestat, deținut sau exilat în mod arbitrar. Articolul 10. Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa. Articolul 11. 1. Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată până când vinovăția sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garanțiile necesare apărării sale. 2. Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului internațional sau național. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai grea decât aceea care era aplicabilă în momentul când a fost săvârșit actul cu caracter penal. Articolul 12. Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în domiciliul sau în corespondența sa, nici al atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. Articolul 13. 1. Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber și de a-și alege reședința în interiorul granițelor unui stat. 2. Orice persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa, și de a reveni în țara sa. Articolul 14. 1. În caz de persecuție, orice persoană are dreptul de a căuta azil și de a beneficia de azil în alte țări. 2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmărire ce rezultă în mod real dintr-o crimă de drept comun sau din acțiuni contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite. Articolul 15. 1. Orice persoană are dreptul la o cetățenie. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa sau de dreptul de a-și schimba cetățenia. Articolul 16. 1. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei. 2. Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți. 3. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului. Articolul 17. 1. Orice persoană are dreptul la proprietate. atât singură, cât și în asociație cu alții. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Articolul 18. Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public, cât și în mod privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor. Articolul 19. Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiuni din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele unui stat. Articolul 20. 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică. 2. Nimeni nu poate fi silit să facă parte din dintr-o asociație. Articolul 21. 1. Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale țării sale, fie direct, fie prin reprezentanți liber aleși. 2. Orice persoană are dreptul de acces egal la funcțiile publice din țara sa. 3. Voința poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voință trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal și exprimat prin vor secret sau urmând o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului. Articolul 22. Orice persoană, în calitatea sa de membru al societății, are dreptul la securitatea socială; ea este îndreptățită ca prin efortul național și colaborarea internațională, ținându-se seama de organizarea și resursele fiecărei țări, să obțină realizarea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalității sale. Articolul 23. 1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condițiile echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului. 2. Toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală. 3. Orice om care muncește are dreptul la o retribuire echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât și familiei sale, o existență conformă cu demnitatea umană și completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecție socială. 4. Orice persoană are dreptul de a întemeia sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Articolul 24. Orice persoană are dreptul la odihnă și recreație, inclusiv la o limitare rezonabilă a zilei de muncă și la concedii periodice plătite. Articolul 25. 1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență; în urma unor împrejurări independente de voința sa. 2. Mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire deosebite. Toți copiii, fie că sunt născuți în cadrul unei căsătorii sau în afara acesteia, se bucură de aceeași protecție socială. Articolul 26. 1. Orice persoană are dreptul la învățătură. Învățământul trebuie să fie gratuit. cel puțin în ceea ce privește învățământul elementar și general. Învățământul tehnic și profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învățământul superior trebuie să fie de asemenea egal, accesibil tuturor, pe bază de merit. 2. Învățământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalității umane și întărirea respectului față de drepturile omului și libertățile fundamentale. El trebuie să promoveze înțelegerea, toleranța, prietenia între toate popoarele și toate grupurile rasiale sau religioase, precum și dezvoltarea activității Organizației Națiunilor Unite pentru menținerea păcii. 3. Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori. Articolul 27. 1. Orice persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la viața culturală a colectivității, de a se bucura de arte și de a participa la progresul științific și la binefacerile lui. 2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale și materiale care decurg din orice lucrare științifică, literară sau artistică al cărei autor este. Articolul 28. Orice persoană are dreptul la o orânduire socială și internațională în care drepturile și libertățile expuse în prezenta declarație pot fi pe deplin înfăptuite. Articolul 29. 1. Orice persoană are îndatoriri față de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibilă dezvoltarea liberă și deplină a personalității sale. 2. În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigur cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora și ca să fie satisfăcute justele cerințe ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică. 3. Aceste drepturi și libertăți nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite. Articolul 30. Nici o dispoziție a prezentei declarații nu poate fi interpretată ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvârși vreun act îndreptat spre desființarea unor drepturi sau libertăți enunțate în prezenta declarație.

GREU³, GREA, grei, grele, adj. (În opoziție cu ușor) I. (În sens material) 1. Care are greutate. Toate corpurile sînt grele. ♦ (Sens curent) Care are greutate mare; care apasă tare asupra suprafeței pe care stă; care trage (mult) la cîntar. Vîntul abia clintit al acelui ceas prinse a frămînta marea grea a semănăturilor. CAMILAR, TEM. 146. Cînd strălucesc sub rouă grea Cărări de soare pline, Frumoasă ești, pădurea mea Și singură ca mine... TOPÎRCEANU, B. 8. Vouă și-un butuc vi-e greu, Eu ridic o bîrnă. COȘBUC, P. II 24. Voinicii osteneau, Că povară grea duceau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 309. ◊ Aur greu = aur masiv. Șapte policandre de aur greu, cu cîte șapte sfeșnice, atîrnau din tavanul lucrat în sidef. CARAGIALE, P. 140. Benzină grea v. benzină. Artilerie grea = artilerie care cuprinde piese de mare calibru, anevoie deplasabile. Industrie grea v. industrie. (Sport) Categorie grea = categoria boxerilor care au greutatea corpului de la 81 kg în sus. ◊ Expr. Bani grei = bani mulți, sumă mare. Trebuie să dea bătrînul bani grei la avocați. DUMITRIU, P. F. 44. Cuvînt greu = cuvînt hotărîtor, decisiv. A avea pas(ul) greu = a călca apăsat. 2. Îngreuiat, împovărat, încărcat. Era greu pămîntul de atîtea jivine. RETEGANUL, P. V 6. ♦ (La f.; popular, despre femei) Gravidă. Nu trecu mult și fata rămase grea. ISPIRESCU, L. 63. ♦ (Despre nori) De ploaie, de furtună. II. Care dă senzația sau impresia de greutate, de apăsare. 1. (Despre părți ale corpului) Care pare greu (I 1) (din cauza oboselii etc.). Capul, greu de strălucirea părului și de gînduri, se înclinase ușor pe un umăr, iar zîmbetul – poate intîiul ei zîmbet cald – îi întipărise pe figură o nevinovăție de imaculată arătare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 92. Tîrziu de tot s-a ridicat Și ochii-i se făcură grei. COȘBUC, P. I 231. Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit. EMINESCU, O. I 141. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, trist, îndurerat. Cînd se-apropie de-amiazi, mi-e inima grea. DAVIDOGLU, M. 39. A avea mîna grea = a) a avea mînă tare, care lovește rău; b) (familiar, despre unii chirurgi și dentiști) a lucra dur, provocînd dureri. A fi greu de (sau la) cap = a nu pricepe ușor, a fi prost. Moș Ioane, dar dumneata, cum văd, ești cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a înțelege și mai bine. CREANGĂ, A. 164. Ha, ha, ha, greu ai mai fost de cap. ALECSANDRI, T. I 254. 2. (Despre mîncări, alimente) Care îngreuiază stomacul, care produce indigestie; care se digeră sau se asimilează greu; indigest. Carnea de porc e grea la stomac. 3. (Despre miros) Grețos, neplăcut, nesuferit; (despre aer) mirosind rău, închis, încărcat. În atmosfera grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure, roșie, galbănă și somnoroasă. EMINESCU, N. 52. Un miros greu de oaie, de ceapă și de rachiu. ODOBESCU, S. III 18. Aici este nu știu ce miros greu. NEGRUZZI, S. I 89. 4. (Despre abstracte) Apăsător, copleșitor. O lene grea se lasă din cerul cald de vară. VLAHUȚĂ, P. 4. ◊ Atmosferă grea = aer înăbușitor, atmosferă apăsătoare, gata de ploaie; fig. mediu, atmosferă încărcată de griji, amenințări, certuri etc. ♦ (Despre somn) Adînc. Somnul cel vecinic este greu. MACEDONSKI, O. I 51. Da greu somn am dormit! ISPIRESCU, L. 119. 5. (Despre noapte, întuneric, ceață) Dens, compact. Tovarăși, dați iureș la lupta cea mare Cu întunericul greu și cu beznele! DEȘLIU, G. 28. Fumul vapoarelor îngroșa pîcla grea, apăsătoare. BART, E. 386. III. (În sens abstract) 1. Care se face cu greutate, anevoie, cu mare încordare de puteri, care cere eforturi mari; dificil, anevoios. Ascensiune grea. ▭ Aceasta este cea din urmă și mai grea slujbă ce mai ai să faci. ISPIRESCU, L. 29. La început se pare greu, dar te vei deprinde. Rădăcina învățăturii este amară, dulci sînt însă rodurile sale. NEGRUZZI, S. I 9. ◊ Muncă grea = muncă făcută în condiții vătămătoare sănătății, ca temperatură înaltă sau prea scăzută, umiditate mare etc. ◊ (Urmat de un verb la supin) Sînt grei bătrînii de pornit, Dar de-i pornești sînt grei de-oprit! COȘBUC, P. I 58. Un fragment... din poema lui Grațiu Faliscu, ale cărui versuri grele de înțeles ne-au păstrat limba tehnică a strămoșilor noștri, vînătorii latini. ODOBESCU, S. III 64. Încercarea trebuie să fie cît mai grea și de priceput și de îndeplinit. ȘEZ. I 98. ♦ (Despre drumuri, locuri etc.) Anevoie de parcurs, de străbătut. Iar cărările vieții fiind grele și înguste, Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste, Dedicînd broșuri la dame a căror bărbați ei speră C-ajungînd cîndva miniștri le-a deschide carieră. EMINESCU, O. I 137. Bița calu-și potcovește, De grea cale mi-l gătește. ȘEZ. I 46. Unde-a fi drumu mai greu Să te-ajungă dorul meu, Unde-a fi calea mai grea, Să te-ajungă jalea mea. ib. 166. ♦ Anevoie de înțeles, de lămurit, de rezolvat, de învățat. Problemă grea. Text greu. Întrebare grea. Expunere grea. Limbă grea. ▭ Un călugăr bătrîn stă pe o bancă de lemn, în gang, înaintea porților. Se gîndește la ceva, – poate – la ceva greu și adînc. SADOVEANU, O. VII 201. ♦ (Despre răspunderi, sarcini) Anevoie de îndeplinit; însemnat, important, mare. 2. (Despre rele, necazuri, suferințe) Anevoie de suportat; apăsător, mare. La grea belea m-a vîrît iar spînul. CREANGĂ, P. 219. Turcii, măre, mi-l aflau, la greu bir mi-l așezau. ȘEZ. III 212. ◊ Temniță grea v. temniță. Familie (sau casă) grea = familie numeroasă, greu de întreținut. ◊ (Adverbial, în expr.) Greu la deal și greu la vale sau greu la deal cu boii mici, se zice despre o persoană care are multe greutăți, pe care n-o ajută puterile sau despre o situație anevoioasă. ♦ (Despre boli, răni, slăbiciuni trupești) Care se vindecă anevoie sau care nu se vindecă de loc; grav. Cînd văzu fiul împăratului că zîna lipsește, atîta îi fu. Căzu la grea boală. ISPIRESCU, L. 311. Rana ce nu se vede, aceea e mai grea. ◊ Fig. Ce durere, spune, Ce dor greu supune Inimioara ta...? ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Zile grele (sau viață grea, trai greu) = trai anevoios, viață plină de lipsuri, de suferințe, mizerie. Și strămoșii tăi au dus zile grele. SADOVEANU, O. VI 51. Frunză verde doi pelini, Nu-i greu traiul prin streini, Dar îi greu cînd n-ai cu cine, Cînd nu-i mîndra lîngă tine. ANT. LIT. POP. I 40. Bătrînețe grele = bătrînețe cu infirmități, cu boli. Lovitură grea = lovitură mare, dureroasă. ♦ (Mai ales despre ocări, insulte, pedepse etc.) Serios, grav. Vină grea. Pedeapsă grea. ▭ Boieri, sînteți nebuni? Vă bateți joc de mine? – «E grea ocara ce ne-o faci», spătarul îi răspunde. COȘBUC, P. I 196. ◊ Vorbă grea (sau vorbe, cuvinte grele) = insultă, ocară. A făcut scandal... și a spus vorbe grele. PAS, Z. I 143. Spune o vorbă grea, bate-mă, alungă-mă, mă duc! SADOVEANU, O. I 428. ♦ (Despre timp, împrejurări, situații) Cu greutăți, cu dificultăți; critic. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi; ia așa, pentru împrejurări grele. CREANGĂ, P. 330. Atunci, în acele grele și amari minute [ale luptei de la Călugăreni], turcii... stau înmărmuriți și cu durere își întorceau ochii către pustiile Asiei. BĂLCESCU, O. II 64. ♦ Iarnă grea = iarnă geroasă și lungă. Vreme grea = a) furtună. Cărarea asta o știa, Și colo stînca de-adăpost Pe ploaie-n vreme grea. COȘBUC, P. I 232; b) (mai ales la pl.) vremuri, împrejurări critice. ♦ (Învechit; despre oameni) Dușmănos, inaccesibil. Se plînse de nemți că sînt grei și scumpi, că nu trimiseră pînă atunci nici oștiri, nici bani, nici ajutoare. BĂLCESCU, O. II 197.

DIFERIT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit, altfel. Condiții diferite de muncă. ▭ Deși societatea de pe teritoriul țării noastre s-a dezvoltat într-un ritm diferit de cel al altor țări, întîlnim pe teritoriul țării noastre toate orînduirile fundamentale. IST. R.P.R. 9. ◊ (Adverbial) Poate fiecare vorbă sună diferit. EMINESCU, N. 32. 2. (La pl., precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de..., variați, diverși, feluriți. Se cunoaște că au fost cîteva zile de ploi torențiale, cu diferite întreruperi de căldură arzătoare. CAMIL PETRESCU, B. 7. Din diferite părți ale mulțimii se porniră glasuri. REBREANU, R. II 87. Patru divanuri acoperite cu șaluri în dungi de diferite culori. ALECSANDRI, O. P. 141.

DISCIPLINĂ, (3) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de purtare impuse tuturor membrilor unei colectivități. Armata romînească era supusă unei discipline strașnice. BĂLCESCU, O. I 18. ♦ Supunere liber consimțită a membrilor unei colectivități la dispozițiile luate de conducere pentru bunul mers al acelei colectivități. Întărirea disciplinei în muncă este o condiție esențială în ridicarea productivității muncii și a cîștigului muncitorilor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 507. Disciplina socialistă a muncii cere ca muncitorul să îndeplinească și să depășească normele de producție stabilite, să dea o producție de bună calitate, să lucreze fără rebut. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 4, 79. Mineritul fără disciplină înseamnă moartea minei. DAVIDOGLU, M. 29. ♦ Ordine. Rolul criticului de azi este de a introduce o disciplină binefăcătoare în activitatea noastră intelectuală. VLAHUȚĂ, O. A. 230. 2. Spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. Disciplina minții. 3. Ramură specială a unei științe. Geologia e o disciplină a științelor naturii.

învoială sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 374/6 / P: ~vo-ia~ / Pl: ~ieli, (rar) ~iele, (înv) ~le / E: învoi + -eală] 1 Înțelegere prealabilă Si: acord, aranjament, convenție, pact. 2 (Îe) A face (sau a cădea la) ~ A cădea de acord. 3 (Jur) Tranzacție. 4 (La cumpărături) Tocmeală. 5 (La angajarea unei munci) Acord asupra condițiilor de plată. 6 (Pex) Contract. 7 (Îs) ~ agricolă Contract agricol. 8 (Îs) Legea ~ielilor agricole Lege votată de parlament după răscoalele țărănești din 1907. 9 Condiție. 10 Angajament. 11 Concordanță de opinii și de caractere Si: înțelegere. 12 (Pop; îe) Mai bine varză acră cu ~, decât zahăr dulce cu cârteală Mai bine trai în sărăcie dar cu bună înțelegere, decât în belșug cu ceartă. 13 (Îs) Bună ~ Angajament în urma convenirii de bună voie asupra unor condiții. 14 (Jur) împăcare la judecată. 15 (Înv) Concesie.

GRATIFICAȚIE, gratificații, s. f. Recompensă bănească ce se acordă unui angajat peste salariul obișnuit, de obicei la sfârșitul anului, pentru îndeplinirea în bune condiții a sarcinilor de muncă. – Din fr. gratification, lat. gratificatio.

ERGONOMIE s.f. Disciplină care studiază condițiile și metodele de muncă în scopul îmbunătățirii posibilităților de a folosi mașina. [Gen. -iei. / < fr. ergonomie, cf. gr. ergon – lucru, nomos – normă].

SISIF (în mitologia greacă), rege al Corintului, fiu al lui Eol. Osândit după moarte, de Zeus, pentru nelegiuirile din timpul vieții, la o pedeapsă eternă: în Infern, să urce neîncetat pe un povârniș o stâncă uriașă, care, ajunsă pe culme, se rostogolește din nou la vale. Mitul lui S. este considerat ca fiind simbolul condiției umane, acela de muncă mereu reîncepută, valorificat în literatură.

ACOMODA, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi condiții de viață, de muncă etc; a se obișnui, a se adapta (2). ♦ A se împăca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.

CONDUCERE, conduceri, s. f. 1. Acțiunea de a conduce; activitatea conducătorului, a celui care stă în frunte, care conduce ceva. Organ de conducere. Colectiv de conducere. ▭ Sub conducerea partidului, cu neîntreruptul ajutor al Uniunii Sovietice, Romînia a parcurs în cițiva ani un drum mare, bogat în prefaceri revoluționare. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 12. Femeile muncitoare trebuie ridicate cu îndrăzneală în conducerile organizații lor sindicale. REZ. HOT. I 64. Condiția esențială a succesului muncii de agitație este conducerea zilnică și concretă a acestei munci de către organizația de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 68. Un comandant suprem, un amiral, lua la miezul nopții conducerea operațiilor. BOGZA, A. Î. 313. ◊ Conducere unică=principiu potrivit căruia conducerea este alcătuită dintr-o singură persoană sau dintr-un singur organ (instituție, întreprindere, organizație etc.) reprezentînd interesele tuturor celorlalte persoane sau organe conduse. Conducere colectivă = principiu suprem de conducere în partidul marxist-leninist, constînd în atragerea maselor în munca de conducere, prin elaborarea și discutarea în colectiv a hotărîrilor, prin dezvoltarea spiritului de răspundere personală și prin crearea condițiilor favorabile desfășurării criticii de jos. Principiul conducerii colective este principiul suprem de conducere în partidul marxist-leninist. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2724. 2. (Concretizat) Forța conducătoare constituită din persoanele care dirijează un partid, o întreprindere etc.; colectivul care conduce, conducătorii.

INOVAȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, prefacere, modificare. Inovația poetică este însă condiționată de faptul lingvistic comun. VIANU, S. 8. Nu ne plac inovațiile nepotrivite cu natura limbii. NEGRUZZI, S. I 348. (În forma inovațiune) În ideologia junimistă vorbește instinctul reacționar, tendința de rezistență la inovațiuni. IBRĂILEANU, SP. CR. 99. ♦ (Tehn.) Invenție aplicată la un sistem tehnic sau într-o operație tehnică, cu scopul măririi productivității muncii și al îmbunătățirii condițiilor de lucru. Inovație în tehnica tăierii metalelor. ▭ Inovațiile și raționalizările aplicate și generalizate constituie o importantă rezervă internă de sporire a producției, de realizare de economii de materii prime și materiale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2786. În sectorul industriei ușoare, de asemeni, numărul inovațiilor realizate este considerabil. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 201, 1/7. – Variantă: (învechit) inovațiune (pronunțat -ți-u-) s. f.

MUNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate a omului îndreptată spre un scop, în procesul căreia omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor lui. În Republica Populară Romînă munca este o datorie și o chestiune de onoare pentru fiecare cetățean capabil de muncă, după principiul «cine nu muncește nu mănîncă». CONST. R.P.R. 13. Munca e pulsul de viață al omenirii, e biruința veacurilor viitoare. SADOVEANU, O. VI 337. În mai, cînd rozele-nfloresc... Popoarele sărbătoresc A muncii sfîntă sărbătoare. DEMETRESCU, O. 80. Și cu muncă mai puțină va fi lan mai roditor, Cînd descoperiri mărețe vor sta lumii de-ajutor. BELDICEANU, P. 126. ◊ (Ec. pol.) Forță de muncă v. forță. Muncă abstractă = cheltuire de forță de muncă omenească socotită în general și care creează valoarea mărfurilor. O valoare de întrebuințare, un bun, nu are deci valoare decît pentru că în el se află concretizată sau materializată muncă omenească abstractă. MARX, C. I 72. Muncă concretă = cheltuire de forță de muncă omenească într-o. formă specială, îndreptată către un anumit scop și care creează valoarea de întrebuințare a mărfii. Orice muncă este, pe de altă parte, cheltuire de forță de muncă omenească într-o formă specială, îndreptată asupra unui scop anumit, și în această calitate a ei de muncă utilă concretă ea produce valori de întrebuințare. MARX, C. I 79. Oamenii muncii = toți cei care muncesc permanent cu brațele sau cu mintea într-un sector al producției. Protecția muncii = ansamblul măsurilor luate pentru a evita accidente de muncă, a asigura desfășurarea activității muncitorilor în condițiile cele mai bune. Muncă în acord v. acord. Muncă salariată v. salariat. Muncă calificată v. calificat. Diviziunea muncii v. diviziune. ◊ Expr. A cuprinde munca = a face față cu succes, a îndeplini cu succes anumite sarcini de îndrumare sau de conducere. A scoate din muncă = a îndepărta pe cineva dintr-un anumit post. 2. Efort de a realiza ceva; osteneală, strădanie. Stilul artistic al lui Eminescu este rezultatul unei munci îndelungate de selectare a materialului din limba comună. ROSETTI, S. L. 37. Toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I 151. ♦ Ocupație, îndeletnicire. Care muncă mi-e mai dragă? Munca cea de haiducie. ALECSANDRI, P. P. 290. ♦ (La pl.) Lucrul cîmpului; muncă agricolă. O să vii să ne rogi să sărim să-ți facem muncile-n primăvară. SANDU-ALDEA, D. N. 209. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Văzui oameni... Cu plugurile la munci. ALECSANDRI, P. P. 285. 3. Folosul material agonisit prin lucru; agonisită. Cînd își aducea ea aminte de puicele cele nadolence și baghete, de vinișorul din cramă, de răsipa ce s-a făcut cu munca ei... crăpa de ciudă. CREANGĂ, P. 12. Munca-ne de zece ani Pun p-o haină de purtare. BOLLIAC, O. 203. 4. (Învechit, mai ales la pl.) Torturi, cazne. Muncile cele groaznice ale usturimei. ISPIRESCU, U. 78. Și-n temniță să-i bagi, Și la muncă să-i ții Pîn-or pieri de vii! TEODORESCU, P. P. 106. ♦ (Rar) Suferință, chin. Cîte munci, cîte necazuri... Inimi, soarta hotărește să răbdați. CONACHI, P. 82. 5. (Numai în expr.) Muncă silnică = pedeapsă care se aplică pentru fapte penale grave, pentru crime (pronunțată printr-o hotărîre judecătorească). Didina... îl orbește, riscînd astfel să fie arestată și să meargă la munca silnică. GHEREA, ST. CR. I 366.

ERGO- „muncă, activitate, ocupație”. ◊ gr. ergon „lucrare, muncă” > fr. ergo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. ergo-. □ ~dinamograf (v. dinamo-, v. -graf), s. n., ergograf*; ~geneză (v. -geneză), s. f., ansamblu de factori care condiționează creșterea organismelor; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru înregistrarea grafică a forței musculare și a lucrului mecanic rezultat din contracția mușchilor; sin. ergodinamograf; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Metodă de înregistrare grafică a oboselii unui mușchi. 2. Descriere analitică a tehnicii muncii specifice unei comunități etnice; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă obținută la ergograf; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință despre bunurile materiale ale culturii; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu determinarea lucrului mecanic efectuat în timpul unui efort fizic; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea lucrului mecanic; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință interdisciplinară care se ocupă cu studiul condițiilor și metodelor de muncă în vederea normării raționale a acestora; sin. etnoergonomie; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratarea unor afecțiuni mintale prin muncă; sin. terapeutică ocupațională; ~tropie (v. -tropie), s. f., stare determinată de intensificarea proceselor de combustie și apărare generală a organismului; sin. ergotropism; ~zom (v. -zom), s. m., agregat ribozomic format dintr-o singură moleculă de mARN^[1] și un grup de ribozomi; sin. polizom.

acomoda vr [At: DA / Pzi: ~dez / E: fr accommoder, lat accommodare] A se deprinde cu noi condiții (de viață, de muncă etc.) Si: a se adapta, a se obișnui.

acomodare sf [At: DA / Pl: ~dări / E: acomoda] Deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.) Si: acomodat¹, adaptare, obișnuire.

acomodat², ~ă a [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: acomoda] Care s-a deprins cu noi condiții (de viață, de muncă etc.) Si: adaptat¹, obișnuit.

Gheorghe
Gheórghe este unul dintre cele mai răspîndite și frecvente prenume masculine, nu numai la români, ci și la celelalte popoare ale continentului. Stabilirea originii și semnificației acestui nume favorit, precizarea direcțiilor, căilor și etapelor istorice de răspîndire la diferite popoare, cunoașterea modificărilor și deci a formelor sub care circulă în diverse limbi, înțelegerea exactă a cauzelor și condițiilor răspîndirii și frecvenței lui Gheorghe îl vor ajuta pe cititor nu numai să-și satisfacă curiozitatea cu privire la numele în discuție ci chiar să-și formeze o imagine de ansamblu asupra onomasticii noastre vechi și moderne (poziția în cadrul contextului mai larg european, capacitatea de preluare și adaptare dar și extraordinara forță de creație a limbii noastre, îmbinarea tradiționalului cu modernul etc.). Ca multe alte prenume folosite astăzi, Gheorghe își are originea în Grecia. Atestat încă la Platon, numele pers. gr. Geórgios [Gheórghios], cu siguranță mult folosit în epoca greco-romană, devine frecvent în perioada bizantină. Semnificația lui era cunoscută de greci întrucît numele personal este strîns legat de gr. georgós „lucrător al pămîntului, agricultor, țăran”. Cuvîntul are la bază o formă neatestată *ga-vorgos, compus din gá (în dialectul atic gé) „pămînt” și (v)érgon „muncă, lucru”. Cele două cuvinte vechi grecești au ecouri și în română: gé- apare într-o lungă serie de compuse, binecunoscute fiind numele unor științe: geometrie, geografie, geologie sau termeni diverși (geofag, geofite, geoid, georamă, georgic „privitor la muncile cîmpului” – de aici numele cunoscutului poem virgilian Georgicele), iar érgon în cîteva neologisme recente (erg „unitate de măsură a lucrului mecanic”, ergometrie, ergometru, ergonomie, „disciplină care studiază condițiile și metodele de muncă” etc.). Georgios, nume personal a cărui apariție se leagă de creșterea rolului agriculturii în economia vechilor greci, este sinonim cu lat. Agricola sau rom. Țăranu (procesul prin care „țăran” devine nume de familie poate ajuta la înțelegerea apariției gr. Georgios) și este înrudit cu un alt nume pers. frecvent → Dumitru. Un alt motiv al răspîndirii gr. Géorgios este legat de apariția noii religii. Dar popularitatea de care s-a bucurat numele de-a lungul timpului nu se poate explica numai prin existența cultului unui martir cu acest nume, ci, mai ales, prin persistența vechilor credințe, obiceiuri, ritualuri, practici din epoca păgînă. Folclorul românesc, foarte bogat, al obiceiurilor și producțiile literare legate de acesta dezvăluie în cultul martirului sărbătorit de biserică doar cîteva elemente creștine, dar un mare număr de vechi rituri păgîne, cu surprinzătoare paralelisme în folclorul multor popoare. Multe dintre aceste elemente își au originea și corespondentul, nu rareori perfect, în vechi obiceiuri ale dacilor și romanilor, probînd și în acest fel continuitatea noastră neîntreruptă pe aceste pămînturi. Sărbătoarea de care se leagă numele Gheorghe este considerată la noi începutul primăverii; reînceperea unui nou ciclu de viață al naturii și al omului a fost întotdeauna, pe toate meleagurile, prilejul unor ceremonii deosebite (nu trebuie uitat că între cele mai vechi divinități se numără zeii care mor și renasc, simboluri clare ale ciclurilor vegetației). Pentru popoarele în a căror economie predomina creșterea animalelor, începutul primăverii coincidea cu un eveniment de maximă importanță în viața colectivității, începutul păstoritului. O deosebită valoare aveau în această zi practicile legate de îndepărtarea strigoaicelor, zgripțuroaicelor, spirite nevăzute care puteau provoca multe rele turmelor; împodobirea casei, a gardului, a porților și chiar a vitelor cu ramuri verzi (după cum mărturisește Ovidiu în Faste, obiceiul era cunoscut și practicat de romani la 21 aprilie, în cadrul sărbătorii Parilia, cînd se comemora și „ziua de naștere a Romei”); primul păscut noaptea se făcea sub pază severă, îndepărtarea spiritelor rele prin producerea unor zgomote puternice, prin țipete sau cîntece, împrourarea sau stropirea cu apă (vechi obicei legat de cunoscutele ritualuri de purificare și practicat de romani la aceeași dată), afumatul vitelor (romanii foloseau fumul de pucioasă aprinsă), focul viu și trecerea animalelor prin el (practica de la noi corespunde perfect cu cea a romanilor). Alături de aceste credințe și obiceiuri privitoare la animale și păstorit, de sărbătoarea martirului Gheorghe sînt legate și cîteva obiceiuri privitoare la om: scăldatul într-o apă curgătoare pînă la răsăritul soarelui, spălatul cu rouă, culegerea ierburilor de leac, urzicarea etc. Ținerea cu strictețe a tuturor acestor vechi obiceiuri care se practicau la începutul primăverii, valoarea și semnificația lor sînt de natură să ne lămurească popularitatea de care s-a bucurat Gheorghe la români și la multe alte popoare. Și, într-adevăr, numele în discuție avea o mare frecvență mai ales în mediile păstorești din Pind, Balcani și Carpați. Mai tîrziu, cînd a devenit extrem de frecvent în mediul rural, Gheorghe a ajuns să aibă valoarea unui termen generic cu sensul de „țăran”, cei care l-au folosit cu această semnificație neștiind că, la origine, gr. Geórgios însemna chiar „țăran”. O modificare semantică asemănătoare a suferit și un vechi hipocoristic al lui Gheorghe, Gogo sau Gogu. Popularitatea lui Gheorghe este probată și de faptul că numele popular al lunii aprilie este, în unele dialecte slovene, Iurevșciac, în magh. Szent Györgyhava, în estonă Iürikuu, iar la huțuli luna mai este numită „na Iuria” (toate fiind forme ale numelui Gheorghe). Să urmărim acum direcțiile de râspîndire ale gr. Géorgios în Europa. În inscripțiile latine din sec. 3 – 4 e.n. apare forma scrisă veche greacă Georgius, care stă la baza formelor actuale din limbile romanice apusene și germanice (pronunțiile deosebite se explică prin modificările unor sunete, proprii acestor limbi). Ceva mai tîrziu numele grecesc a intrat și în limbile slave, de astă dată pe două căi distincte: pe cale orală a pătruns pronunția grecească destul de mult modificată încă din primele secole ale erei noastre (g înainte de -e- și -i- a suferit o slăbire, astfel că Georgios a ajuns să fie pronunțat aproximativ Iórios, cu var. Iúrios); pe cale cultă, adică prin intermediul cărților de cult, a fost folosită o copie modificată în partea finală a formei scrise grecești. Astfel se explică, în unele limbi slave, existența a două grupuri de forme, unele avînd la bază pe Iurii (atestat în limbile slave de răsărit la sfîrșitul sec. 10; în limbile slave de sud, după cît se pare, nu a fost cunoscut), iar altele pe Gheorghii (această formă cultă intrată în uz a suferit serioase modificări fonetice care au generat nume de multe ori greu de sesizat de nespecialiști ca făcînd parte din familia lui Gheorghe). În limbile slave de sud, cea mai veche atestare o are forma adjectivală Giurgev (1198-1199), la 1222 apare forma Georgie, la 1254, ca nume, apare Giuragi, la 1293, Georgii și Ghergo, la 1322 este atestat Giurgi și tot din sec. 14 apare Gheorghii. Majoritatea formelor cunoscute în onomastica popoarelor slave există și la români, lucru perfect explicabil dacă ținem seama de contactul destul de timpuriu între populațiile slave și cele romanizate de pe teritoriul vechii Dacii și la sud de Dacia. Plecînd de la existența unor modificări asemănătoare cu evoluția fonetică a cuvintelor păstrate din latină, unii cercetători consideră că numele Sîngeorz, Sîngeorgiu etc. reprezintă forma latină balcanică Sanctus Georgius. Documentele noastre atestă prezența diferitelor forme ale numelui Gheorghe încă de la începutul sec. 15: Zorza (1400), Gherghina (1415), Ghergi (1417), Gherghița (toponim, 1453), Gheorghe (1465), Iuga (1475), Ganea (1475) și toponimul Gănești (1480), Jurj și Jurja (în documentele moldovene din timpul lui Ștefan cel Mare aproape 30 de persoane cu acest nume), Giurge, Giurcă, Ghiura (1489) etc. După cum ușor se poate bănui familia lui Gheorghe este una dintre cele mai bogate în forme, hipocoristice și derivate din onomastica noastră; lucrul este normal dacă ne gîndim numai la faptul că un nume suferă mai multe modificări (printre altele, impuse de nevoia de diferențiere) cu cît este mai frecvent: din acest punct de vedere, Gheorghe se situează pe locul 3-4 (după → Ion, Nicolae, Vasile) chiar în epoca contemporană, cînd ne-am fi așteptat la o scădere a frecvenței lui. Alături de formele create în română (hipocoristice, derivate cu un mare număr de sufixe), există împrumuturi numeroase din limbile popoarelor vecine: pe primul loc, prin număr și frecvență, se situează formele slave (bulgărești și sîrbo-croate în zonele sudice ale țării, ucrainene în nord și est), urmează apoi influențele neogrecești (Moldova și Țara Românească), maghiare și germane (în Transilvania) și, începînd încă din secolul trecut, dar manifestîndu-se puternic în sec. 20, influența apuseană. Ne vom opri asupra acesteia din urmă întrucît este una dintre caracteristicile majore ale onomasticii noastre moderne și poate fi mult mai bine urmărită în cazul în care acționează asupra unui nume cu tradiție la români. Modernizarea onomasticii noastre începe încă din prima jumătate a secolului trecut printr-o operație de latinizare a vechilor nume: Gheorghe devine Georgiu, după modelul latinescului Georgius. Urmează apoi introducerea unor nume latine din istoria și mitologia romană (nu s-a observat pînă acum că aproape toate aceste nume romane fuseseră reluate, mai ales în Italia, de unde s-au răspîndit și în alte țări, încă din epoca Renașterii; există deci posibilitatea ca măcar o parte dintre numele romane intrate în onomastica românească să fi fost luate din onomastica modernă apuseană și mai ales din cea italiană). În prima jumătate a sec. 19 încep să pătrundă la noi, în număr din ce în ce mai mare, forme din apus (mai ales franceze, italiene, dar și spaniole, germane, englezești). Aceste forme noi, de tipul George (și derivatele sale), intră în concurență cu formele vechi, fenomen care poate fi bine observat și în zilele noastre. În mediile orășenești sînt preferate noile forme, pe cîtă vreme în mediul rural se remarcă coexistența formelor vechi și noi ale aceluiași nume. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că în anumite regiuni unde Gheorghe nu avea pînă acum corespondent feminin este folosit numele Georgeta (în general acesta este foarte apreciat și frecvent chiar în mediul rural). După aceste scurte considerații asupra componenței grupei de nume care au la bază pe Gheorghe, vom prezenta o parte dintre acestea, selectînd pe cele mai frecvente dar și pe cele mai deosebite (menționăm că mare parte din numele de mai jos circulă astăzi ca nume de familie sau au devenit nume de locuri). I. Gheorghe (Gheorghie, Gheorghieș, Ghiorghian, Gheorghina, Gheorghișor, Gheorghiță, Gheorghițan, Ghiță – hipoc. foarte frecvent – Gheorgan, Gane(a), Gheorghică, Ghica etc.). II. Gherghe, (Ghierghie, Ghergheș, Gherga, Ghergu(l), Gherguș, Gherghin, Gherghina, inițial, folosit și pentru masculin, Gherghinica, Gherghița etc.). III. Gorghie (Gorghe(a), Gorghi, Gorghieș, Gorghiță etc.). IV. Gog (Goga, nume frecvent la aromâni, Gogan, Gogancea, Gogănici, Gogea, Gogotă, Gogu – frecvent astăzi, Goguță, Guță). V. Ghiura, Ghiureș. VI. Giura (Giurea, Giurău, Gioroiu, Giuran, Giurcă, Giurcan). VII. Iorga (Iorgea, Iorgache, Iurgachi, Iorgan, Iorgu). VIII. lordache – provenit din Iorgache, Iorda. IX. Iuca (Iucaș, Iucașan, Iocușan, Iucșa). X. Giurgiu (Giorgiu, Giurgea, Giurgică, Giurgilă, Giurgin, Giurgița, Giurgiucă, Giurjea). XI. Jurj (Jurg, Jurga, Jurgea, Jurja, Jurje). XII. Jura (Jurea, Jurel). XIII. Iurg, Iurga, Iurgachi. XIV. Iura (Iuraș, Iurașcu, Iurie și Iurii – frecvente, Urie, Iureș, Iurca, Iurincu). XV. Iuga (Iugan, Iugaș). XVI. Gociu, Gorea, Goța, Goțea, Goțu, Gota, Gotea (aceste nume cu tema Go- ar putea avea și altă origine). XVII. Gheța, Ghețe(a). XVIII. Zorz (Zorza, Zorzila). XIX. George (Georgel, Georgela, Georgeta, Georgică, Georgina, Gina, Gică, Gela, Gelu, Jorj, Geo). ☐ Alb. Gjergi, Gergj, Gjka, engl. George, fr. George(s), Georgel, Georget, Georgette, Joire, Jori etc., it. Giórgio, Giorgina, Giorgia, Gina, Giorgetta etc., germ. Georg, Georgius, Jörg, Georgia, Georgine, sp. Jorge [horhe], magh. György (Dudó, Györi, Györök, Gyura, Györe, Györk), fem. Györgyi, Georgina, rus. Gheorghii (hipoc. Egór, Gora, Gorea, Jora, Ghera, Gherea, Gheșa, Goga, Goșa etc.), Gheorgina, Iurii (foarte frecvent), scr. Giúragi (formă curentă, alături de cele mai sus citate), bg. Ghiorghi, Gheorghina, Gherga, Ghera, Jora, Jura, Jurja, Iorgo, Goga etc. ☐ La popularizarea numelor în discuție, o contribuție ce nu trebuie neglijată a adus-o faptul că a fost purtat de o serie întreagă de ilustre personalități ale istoriei și culturii românești și universale dintre care amintim: Gheorghe Șincai, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Magheru, Gheorghe Marinescu, fondatorul școlii românești de neurologie, Gheorghe Țițeica, matematician de renume, Gheorghe Spacu, chimist, scriitorii și artiștii Gheorghe Asachi, Gheorghe Barițiu, Gheorghe Tattarescu, George Sion, George Stephănescu, Gheorghe Dima, George Coșbuc, Gheorghe Petrașcu, George Enescu, George Bacovia, George Topîrceanu, George Georgescu, George Călinescu, Gheorghe Anghel etc. Dintre străini sînt foarte cunoscuți la noi Gheorghe Castriota sau Skanderbeg, erou al poporului albanez în lupta contra jugului otoman, George Washington, Georges Jacques Danton, Georges Cuvier, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Georg Simon Ohm etc. sau scriitorii, pictorii și compozitorii: Giorgio Barbarelli da Castelfranco sau Giorgione, Giorgio Vasari, Georg Friedrich Händel, George Gordon Byron, George Sand, Georg Büchner, Georges Bizet, George Bernard Shaw, Georges Seurat, Herbert George Wells, Georges Braque, Georges Duhamel, Georg Trakl, Ghiorghios Seferis etc. În toponimie binecunoscute sînt Sfîntu Gheorghe (oraș și unul dintre cele trei brațe ale Dunării), Giurgiu, Gheorghieni, Sîngeorgiu de Pădure, Sîngeorz-Băi.

ANGAJAMENT, angajamente, s. n. 1. Obligație de a realiza ceva, luată din proprie inițiativă. 2. Angajare a cuiva într-un loc de muncă; (concr.) contract care prevede condițiile de angajare. – După fr. engagement.

folclor. Termenul, de origine engleză, născocit de arheologul W.J. Thoms, în 1846, derivând din folk „popor” și lore „știință, înțelepciune”, deci, „știința, înțelepciunea poporului” a fost adoptat, treptat, de toate popoarele europene cu excepția germanilor care utilizează Volskunde și Völkerkunde, Naturvölkerkunde „știința popoarelor [primitive]”. Italienii au păstrat mult timp termenul demologie, iar grecii, laografie, însușindu-și denumirea engl. mai târziu. La români, cuvântul f. a fost acceptat la sfârșitul sec. 19 (Hașdeu-1885, G. Ionescu-Gion-1883, Iorga-1893) cu grafia folklore. Astăzi, termenul definește totalitatea operelor de artă create de popor, având trăsături de conținut și formă specifice. Parte integrantă a culturii naționale, f. reprezintă prima etapă a culturii spirituale, în care se reflectă în chipul cel mai direct și mai sincer spiritualitatea unui popor, modalitățile de simțire și gândire, concepțiile despre lume și societatea acestuia. F. cuprinde manifestări artistice din domeniul literar (f. literar), muzical (f. muzical), coreografie (f. coreografic) și dramatic (teatru folcloric). Conceptul de f. nu întrunește consensul tuturor folcloristilor. Unii înglobează în acest termen întreaga cultură materială și spirituală a unui popor (alături de cele enunțate, ei studiază etnografia și arta plastică). Trăsăturile esențiale ale f.: are caracter colectiv (deși creat inițial de un individ, reprezentant al colectivității, produsul folcloric este preluat apoi de ceilalți membri care au libertatea de a-l transforma), este anonim, oral, accentuat tradițional, sincretic* (îmbinare a textului poetic cu melodia și dansul sau numai cu melodia), funcțional. Creație deschisă, capabilă de „actualizare” în continuă variabilitate, devine „contemporană” în fiecare epocă istorică, pentru a corespunde cerințelor și nivelului artistic-cultural al oamenilor, păstrându-și totodată trăsăturile fundamentale. Marea diversitate de genuri (I, 3) și specii este o consecință a vechimii și continuității poporului pe respectivul teritoriu geografic. ♦ Organic legat de viața materială și spirituală a poporului, f. românesc este reprezentat prin mai multe categorii istorico-estetice, genuri diferite prin tematică, funcție, structură muzicală și modalitate de execuție: 1) Genuri ocazionale: legate de datele calendarului popular (ex. în f. românesc: colindul* cu și fără măști, colindul copiilor, urarea în formele ei variate – plugul* mare, plugușor, pițărăii* – vasilca, cântecul de stea, junii); de muncă agrară și păstorească (caloianul*, paparuda*, lazărul*, drăgaica*, cununa*, cântecul (I, 4), de șezătoare și de clacă); de ciclu familial (cântece și versuri la naștere, la nuntă și la înmormântare); 2) genuri neocazionale: cântecul (I, 1) propriu-zis și doina* (vocală și instr.), cântecul epic și balada (IV), cântecul de joc* și repertoriul de joc, folclorul copiilor. Sinteză a culturii traco-dacice și romane, f. românesc a evoluat de-a lungul mil., păstrând până astăzi, inegal de la un ținut la altul, vestigii ale unei vechi mentalități – corespunzătoare condițiilor de viață și de muncă din trecut – referitoare la capacitatea de influențare prin artă a lumii înconjurătoare, în scopul de a asigura fertilitatea pământului, bunăstarea și fericirea individuală. În melodică și poetică s-au menținut elemente de expresie străvechi, îmbogățite de-a lungul timpului, ceea ce explică coexistența, până astăzi, a mai multor straturi de evoluție: melodii arhaice alături de melodii de origine mai nouă, sisteme (II, 6) ritmice variate ca origine și structură (giusto silabic, parlando rubato, aksak, ritmul copiilor), sisteme (1) sonore alcătuite dintr-un număr diferit de sunete, cu organizare internă simplă sau complexă (bi- până la hexacordii* pentatonice* și prepentatonice) moduri (I, 5) arhaice de șapte sunete, structurate din mai multe fragmente modale, sisteme diatonice* și cu coloratură cromatică* etc., tipuri arhitectonice (v. structură arhitectonică) reduse sau ample. Existența în f. adulților numai a două tipare metrice, cu structură binară* (cu excepția f. copiilor, care au păstrat și alte tipare), probabil de origine romană, a determinat o configurație originală a melodiei și, în același timp, a limitat influențele din afară, bogăția tipurilor melodice și a variantelor (I, 1) având alte cauze, și anume atitudinea creatoare a interpreților, talentul excepțional al maselor de exteriorizare, în cadrul unor limite tradiționale, a sentimentelor și atitudinii față de evenimentele economice și social-politice. Condițiile politice de viață din trecut au determinat crearea stilirilor muzicale regionale, ale căror trăsături esențiale sunt comune întregii culturi folclorice. Transformările lente survenite în funcție, tematică, uneori, în maniera de execuție (solistic sau în grup, vocal, instr. sau mixt) s-au efectuat în mod inegal în cele două categorii principale (ocazionale și neocazionale) ca și de la o zonă geografică la alta. Bogăția repertoriului fiecărui gen (tematică, stilistică, structurală) confirmă legătura permanentă a f. cu viața oamenilor, funcția sa de coeziune socială și de tovarăș la bucurii și suferințe, capacitatea de înnodare continuă continuă a elementelor secundare. Multe dintre genurile rituale, datorită pitorescului și valorii artistice, și-au pierdut funcția inițială devenind spectacole cu caracter distractiv („rituri-spectacole”, Toschi); acest proces a fost exacerbat în perioada comunistă. După nașterea culturii înalte, individuale, „culte”, f. devine o sursă importantă de inspirație, asigurând originalitatea și caracterul național al operei de artă. Folcloriștii români, prin lucrările lor științifice au făcut cunoscută frumusețea, originalitatea, bogăția și varietatea unor elemente comune întregii omeniri, sau numai europenilor (teme lirice și epice, instrumente*, sisteme sonore, ritmice, forme) și stiluri* (silabic și melismatic), formule intonaționale, legi de creație și evoluție proprii artei orale. V. etnomuzicologie.

COMPLÉX -Ă (< fr., lat.) adj., s. n. I. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (MAT.) Număr c. = pereche de numere reale; pentru numerele complexe operațiile de adunare și înmulțire se definesc astfel: (a,b) + (c,d) = (a+c, b+d); (a,b) • (c,d) = (ac-bd, ad+bc). N.c. (0,1) se numește unitate imaginară și se notează cu i. Forma algebrică a n.c. (a,b) este a+b • i. Numerele b • i se numesc imaginare ∏. s. n. 1. Întreg format din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucru. ♦ (CHIM.) Combinație complexă. ◊ Complecși π = combinații complexe ale unor metale tranziționale (fier, cupru, argint, paladiu, platină etc.) cu hidrocarburi; au importanță teoretică pentru studiul legăturilor chimice. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale sau comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop (ex. c. școlar, c. pentru industrializarea lemnului, c. comercial). ◊ C. zootehnic = sistem de exploatare format din mai multe adăposturi pentru animale în care procesele de muncă (hrănire, întreținere, muls, asigurarea condițiilor de microclimat) sînt mecanizate sau automatizate. C. mai cuprinde silozuri, fînare, magazii etc., precum și terenul necesar asigurării bazei furajere. C. de lansare = cosmodrom. ♦ C. sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 2. (În psihanaliză) Ansamblu de tendințe inconștiente, formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. C. de inferioritate = termen introdus de A. Adler pentru a desemna sentimentul de neîncredere în forțele proprii format în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. și care trezește tendința de compensare. C. lui Oedip = disponibilitate afectivă de atașare excesivă a copilului față de părintele de sex opus și de aversiune față de părintele de același sex considerat ca rival. 3. (MED.) C. primar = unitate morfopatologică întîlnită în tuberculoza pulmonară și care cuprinde leziunea de inoculare, adenopatia și limfagita. 4. (PEDOL.) C. adsorbativ al solului = ansamblu de compuși din sol cu suprafața activă, capabili să manifeste fenomenul de adsorbție. Se compune din substanțe minerale, organice și organo-minerale ce provin din dezagregarea rocii-mame și consecutiv acțiunii microorganismelor asupra materiilor organice din sol. 5. C. fizico-geografic, totalitatea elementelor și fenomenelor fizico-geografice de pe un terit., legate între ele prin relații reciproce și care dau specificul peisajului geografic al unității respective.

LIBERÁRE (< libera) s. f. 1. Acțiunea de a elibera. 2. (Dr.) L. condiționată = punere în libertate a condamnatului, înainte de executarea în întregime a pedepsei, cu condiția să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare, dar numai după ce a executat cel puțin jumătate din pedeapsă (dacă a avut mai puțin de 10 ani) sau cel puțin două treimi (dacă a avut mai mult de 10 ani). L. provizorie = măsură dispusă de procuror sau de instanță de a pune în libertate provizorie un inculpat arestat într-o cauză penală. Ea se poate face sub control judiciar sau pe cauțiune.

KILPATRICK [kilpætrik], William Heard (1871-1965), pedagog american. Prof. univ. la New York. A elaborat un proces de autoeducare, bazat pe experiența muncii productive, în scopul creării condițiilor vieții sociale în școală („Educație și crize sociale”, „filozofia educației”).

ANGAJAMENT, angajamente, s. n. 1. (De obicei în legătură cu verbele «a lua», «a ține», «a respecta» etc.) Obligație luată din proprie inițiativă de a duce ceva la bun sfîrșit sau de a realiza ceva înainte de termen (uneori pentru a cinsti un eveniment de seamă). Noi, muncitorii, ne luăm angajamentul să vă dăm tot ajutorul cu munca noastră, ca să ne îndeplinim împreună sarcina de a întări și a duce cît mai departe regimul nostru democrat. CĂLUGĂRU, O. P. 99. Fie-ne permis a ne pune cîteva întrebări, la care luăm angajamentul a răspunde cu raționamente necontestate. MACEDONSKI, O. IV 85. 2. Angajare a cuiva într-un loc de muncă; (concretizat) contract care prevede condițiile de angajare. A semnat un angajament la un teatru din provincie. ◊ Sondorii și mecanicii au intrat în slujba noilor proprietari de sonde... La început, sondorii au fost bucurați de orice fel de angajament. Ei nu știau că sondele la care aveau să lucreze erau mai mult o aventură. BOGZA, A. Î. 71.

ANTRENARE, antrenări, s. f. Acțiunea de a (s e) antrena. 1. Dezvoltarea calităților unui sportiv (sau ale unei echipe sportive) printr-o serie de exerciții metodice. Antrenarea echipei de volei. 2. Atragere, stimulare într-o activitate, într-o acțiune. Antrenarea tuturor comuniștilor în munca de partid este o condiție obligatorie pentru ca organizațiile de partid să-și poată îndeplini rolul lor de conducători politici ai maselor de oameni ai muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701.

regim sn [At: STAMATI, D. / V: (îvr) ~e, ~en, reghimen / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: fr régime cf lat regimen, -inis, regime, it regime] 1 Sistem de organizare și de conducere a vieții economice, politice și sociale a unui stat. 2 Formă de guvernământ a unui stat. 3 (Îs) ~parlamentar Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat este deținută de un parlament. 4 (Îs) ~preferențial Acordare de avantaje în relațiile de comerț exterior de către un stat altui stat, pe bază de reciprocitate. 5 Perioadă de guvernare a unui rege¹, a unui partid politic. 6 Sistem de norme sau de reguli privitoare la viața și activitatea dintr-o instituție, dintr-o întreprindere etc. la anumite relații sociale. 7 Convenție prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații. 8 (Îs) ~ de economii Ansamblu de măsuri prin care se urmărește asigurarea unei folosiri economicoase, raționale a resurselor de muncă, materiale și financiare. 9 Totalitatea condițiilor de viață, de lucru etc. dintr-un anumit loc. 10 Totalitatea regulilor impuse modului de viață sau de alimentație a unei persoane (suferinde). 11 Mod de alimentare. 12 (Îs) ~ alimentar Folosire a alimentelor și a băuturilor în conformitate cu anumite reguli impuse de condițiile de sănătate ale unei persoane. 13 (Grm) Recțiune (1). 14 (Grm) Termen dependent de altul, corespunzând cerințelor recțiunii acestuia. 15 (Îs) ~ direct Alăturare a unui determinant fără intermediul unui cuvânt de legătură. 16 (Îs) ~ indirect Alăturare a unui determinant prin intermediul unui cuvânt de legătură. 17 (Șîs caz ~) Caz cerut prin recțiune de anumite verbe. 18 (Teh) Ansamblu de condiții externe invariabile care determină pentru un interval de timp funcționarea sau modul de utilizare a unor sisteme tehnice. 19 (Îs) ~ hidrologic Ansamblul mărimilor variabile caracteristice unei ape sau unui bazin hidrografic. 20 (Îs) ~ hidric Ansamblul fenomenelor de mișcare și de reținere a apei în sol. 21 (Îs) ~ vamal Totalitatea dispozițiilor legale care reglementează modul de stabilire și aplicare a taxelor vamale.

pilos¹, ~oasă a [At: POLIZU / Pl: ~oși, ~oase / E: pilă¹ + -os] 1 (Pop; d. ființe) Tare, puternic, rezistent la muncă, la greutăți sau la condiții nefavorabile. 2 (Pop; pex; d. oameni) Tenace. 3 (Pop; d. oameni) Răbdător. 4 (Olt; d. oameni) Încăpățânat. 5 (Reg; d. pâine, cozonaci etc.) Care nu este bine copt.

SCAFANDRU¹ ~e n. 1) Costum etanș pentru scufundări, asigurând condiții normale de viață și de muncă în mediul acvatic. 2) Echipament special pentru piloți și cosmonauți. [Sil. sca-fan-dru] /<fr. scaphandre

slugă (-gi), s. f. – 1. Servitor, argat. – 2. Descălțător, trăgătoare. – 3. Suport, capră de susținere al capătului liber de la tăblia așezată pe tejgheaua tîmplarului. – Var. Trans. sclugă. Sl. sluga (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Conev 59), cf. mag. szolga. – Der. slugarnic (var. slugar, slugăresc), adj. (servil); slugărnicie, s. f. (servilism); slugărnici, vb. (a munci ca slugă; a se purta servil); slugoi, s. m. (servitor; om slugarnic0; slugări, vb. (a fi slugă, a munci ca slugă); slugărie, s. f. (condiție de slugă, ploconeală); slugărime (var. slugăret), s. f. (slujitorime). Cf. sluji, solgăbirău.

INVADA, invadez, vb. I. Tranz. A năvăli într-o țară sau într-o regiune străină, pustiind-o sau prădînd-o; a cotropi, a călca. ♦ A ocupa în întregime, a se întinde peste tot. Mulțimea invadase trotoarele. REBREANU, R. I 195. ♦ Fig. A cuprinde, a pune stăpînire pe...; a acoperi. Bărbați, femei și copii, smulși din așternuturi de lumina vie care a invadat lumea, pornesc din sate, cu uneltele de muncă pe umăr. BOGZA, C. O. 294. Condițiile sociale se schimbă și în Năsăud tot mai mult, civilizația invadează munții și satele. GHEREA, ST. CR. III 313.

LEGITIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Conform, potrivit legilor în vigoare; legal. ◊ Legitimă apărare = stare în care cineva este apărat de răspundere în fața justiției pentru un act de violență săvîrșit împotriva unui atac imediat și injust. (În legislația anterioară celei socialiste) Copil legitim = copil născut din unirea soților prin căsătorie. 2. Just, drept; îndreptățit, justificat. Prezentarea cu regularitate a dărilor de seamă asigură comuniștilor condițiile necesare pentru participarea lor la munca de conducere, asigură exercitarea drepturilor lor legitime cu privire la controlul activității organelor de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 10, 49. În lupta dîrză pentru apărarea păcii și a drepturilor sale legitime, tineretul lumii își strînge rîndurile sub steagul Federației Mondiale a Tineretului Democrat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2615. – Pronunțat și: legitim.

învoire sf [At: BĂRAC, A. 69/10 / Pl: ~ri / E: învoi] 1 Acordare cuiva a ceea ce cere Si: învoit¹ (1). 2 Obținere a unei permisiuni Si: învoit¹ (2). 3-4 (Îlav) Cu (sau fără) -a cuiva (Cu sau) fără acordul cuiva. 5 Permisie a unui soldat în timpul serviciului militar. 6 Punere de acord Si: învoit¹ (3). 7 Ajungere la o înțelegere Si: învoit¹ (4). 8 Acord asupra condițiilor de plată la angajarea unei munci Si: învoit¹ 9 Convenție (1). 10 Favorizare. 11 (Înv) Acord. 12 Consimțământ (2). 13 (Pop) Punere de acord asupra prețului unei mărfi Si: învoit¹ (10). 14 Înțelegere cu privire la zestre, încheiată între familiile celor doi logodnici Si: învoit¹ (11). 15 Bună înțelegere Si: învoit¹ (12). 16 (Îs) Bună - Armonie¹ (2). 17 (Îlav) Prin (bună) ~ Pe cale pașnică. 18 (Îal) De comun acord. 19 (înv; îs) ~a firilor Potrivire de caracter. 20 (înv; îas) Simpatie. 21 Permisiune de a lipsi de la școală, serviciu, cazarmă etc. Si: învoit¹ (13). 22 (Îlav) După ~ După cum s-a căzut de acord.

sănătate sf [At: CORESI, EV. 57 / V: (reg) sân~ / Pl: (rar) ~tăți / G-D: ~tății, (înv) ~tăței / E: ml sanitas, -tatis] 1 Stare generală bună a unui organism, care rezultă din funcționarea normală și regulată a tuturor organelor sale. 2 (Pgn) Stare generală a unui organism. 3 (Îs) ~ publică (Bună) stare sanitară a unei colectivități umane. 4 (Îas) Stare de salubritate a întregii populații de pe un anumit teritoriu. 5 (Îs) Casă de ~ Instituție medicală special dotată pentru tratarea unor boli cronice (tuberculoză, nevroză etc.) pentru convalescență, repaus și recuperare a capacității de muncă Vz sanatoriu. 6 (Îlav) Cu ~ În condiții bune, fără necazuri Si: cu bine. 7 (Îe) În (sau, înv, pentru) ~a (cuiva) Urare făcută în cinstea cuiva atunci când se închină un pahar cu băutură. 8 (Îae) Pentru a onora, a preamări pe cineva Si: în cinstea (cuiva). 9 (Îe) A închina (sau a bea) în (ori pentru sau, reg, de) ~a (cuiva) A închina băutura sau a bea în cinstea cuiva, urându-i să fie sănătos (1), fericit, să aibă noroc etc. 10 (Reg; îe) A scoate pe cineva din ~ A scoate pe cineva din minți (1). 11 (Pfm; îe) ~ (bună) S-a sfârșit, nu mai e nimic de făcut. 12 (Pfm; îae) Mi-e indiferent, nu-mi pasă. 13 (Reg; îae) Absolut nimic. 14 (Reg; îe) A lăsa ~ A muri¹ (1). 15 (Reg; îe) Parcă mănânci ~ Se spune atunci când mănâncă o mâncare foarte bună, foarte gustoasă. 16 (Mai ales în formule epistolare) Urare prin care se dorește cuiva să fie sănătos. 17 (Gmț) Băutură (alcoolică).

NORMARE s. f. Acțiunea de a norma și rezultatul ei. 1. Stabilire a regulilor după care urmează să se desfășoare o activitate. cf. norma (1). Ministerul Finanțelor... avizează asupra propunerilor ministerelor în legătură cu organizarea și normarea evidenței contabile. LEG, EC. PL. 74 cf. DM, DER. 2. Determinare a cantității de materiale și a timpului necesar pentru realizarea unui produs. cf. norma (2). Normarea consumului de materii prime și materiale este o necesitate imperioasă a economiei socialiste. LUPTA DE CLASA, 1962, nr. 1, 14. Normarea muncii pe baze științifice este o condiție importantă... a unei salarizări corespunzătoare muncii depuse. DER. ◊ Normare tehnică = stabilire a normelor tehnice. cf. normă (3). Lucrarea cuprinde teme cu privire la... organizarea muncii și normarea tehnică. SCÎNTEIA, 1962, nr. 5 403. 3. Fixarea numărului de salariați precum și a atribuțiilor și a remunerației ce revine fiecăruia, în cadrul unei întreprinderi, al unei ramuri etc. Fixarea conducerii și normarea organelor de execuție se face prin decizia ministrului. LEG. EC. PL.107, cf. 113, 207, 209. – pl.: normări. – v. norma.

ALBANIA, stat în V Pen. Balcanice; 28,7 mii km²; 3,2 mil. loc. (1989). Limba oficială: albaneza. Cap.: Tirana. Orașe pr.: Shkodër, Durrës, Vlorë, Elbasan, Korcë. Este împărțit în 26 districte. Relief predominant muntos (85 la sută din terit.), cu vîrfuri mai semețe la ganița de E; în lungul litoralului o cîmpie mai extinsă în partea centrală (Muzeqe). Climă mediteraneană în V și temperat-continenetală în E (în munți). Expl. de petrol și bitum, de cărbune, de min. de cupru, crom, nichel, fier. Întreprinderile înd. ale A. fabrică: ciment, produse textile, oțel, tractoare, produse petroliere (3 mil. t., 1988), îngrășăminte chimice, cherestea și hîrtie, zahăr (45 mii t., 1988), conserve de fructe, țigări ș.a. Din supr. țării 24,8 la sută se cultivă cu cereale, sfeclă de zahăr, măslini, viță de vie (88 mii t struguri, 1988), citrice ș.a. Pe pășuni (13,8 la sută din supr. țării) se cresc ovine (1,4 mil. capete, 1988), caprine (0,98 mil. capete, 1988), bovine. C. f.: 380 km. Căi rutiere: 2,7 mii km. Moneda: 1 leka = 100 qindarka. Exportă petrol și produse petroliere, bitum, min. de fier și de crom, cupru, produse alim. (conserve de fructe, țigarete, vinuir ș.a.) și importă mașini și utilaje, mijloace de transport, produse chimice, semifabricate, textile, bunuri de consum. – Istoric. Locuit în antic. de triburi ilirice și trace, terit. A. face parte din Imp. Roman (167 î. Hr. – 395 d. Hr.) apoi, timp de 9 sec. din Imp. Bizantin. Primele state feudale albaneze iau ființă în sec. 12-14. Rezistența înverșunată opusă expansiunii otomane începută în 1389 cunoaște apogeul (1443-1468) sub Gjergj Kastrioti (Skanderbeg). După 1479 A. devine pentru mai mult de 4 sec. prov. a Imp. Otoman. în urma răscoalelor antiotomane (1908-1912), în cursul primului război balcanic, Congresul Național Albanezde la Vlorë proclamă independența țării (28 nov. 1912), recunoscută pe plan internațional la Conferința de la Londra (1913). În timpul primului război mondial terit. A. devine teatru de operațiuni militare. În dec. 1924 puterea este preluată de Ahmed Zogu, care, după proclamarea A. ca republică (21 ian. 1925), devine președinte, iar din 1928, rege, sub numele de Zogu I (1928-1939). Atacată de Italia fascistă la 7 apr. 1939, A. este ocupată în cursul aceleiași luni, în ciuda rezistenței populare. Crearea Frontului de Eliberare Națională la Conferința de la Peza (16 sept. 1942), transformarea Comitetului Antifascist de Eliberare Națională în guvern democratic provizoriu în frunte cu Enver Hodja (Hoxha) (20 oct. 1944) duc la eliberarea întregului teritoriu de sub dominația fascistă (29 nov. 1944). La 11 ian. 1946, A. se proclamă republică populară. Guvernul controlat de comuniști adoptă o serie de măsuri, care pregătesc condițiile pentru instaurarea structurilor totalitare. Devenit Partdul Muncii (1948), partidul comunist manifestă inițial o totală fidelitate față de U.R.S.S., dar măsurile de destalinizare, adoptate de N.S. Hrușciov, determină distanțarea ulterioară a A. de U.R.S.S. și apropierea ei de R.P. Chineză. Criticile formulate de Partidul Muncii la adresa Partidului Comunist Chinez, după moartea lui Mao Zedung, duc la deteriorarea relațiilor între cele două partide și țări și la suspendarea asistenței economice oferite de China (1978). A. se angajează într-o politică de autoizolare, continuată după moartea lui Enver Hodja (11 apr. 1985) de succesorul său, Ramiz Alia. În 1989, acesta a inițiat însă contacte cu unele state occidentale, iar în 1990 a anunțat unele măsuri de atenuare a rigidității totalitare. În 1991, în cadrul modificărilor majore petrecute în viața politică internațională și ca urmare a exodului de populație în statele vecine, însoțit de puternice manifestații de stradă, regimul a fost nevoit să organizeze alegeri pluripartite. Alegerile au fost cîștigate de Partidul Muncii (fost Comunist, devenit ulterior Socialist). Organismul suprem legislativ este Adunarea Populară, aleasă pe patru ani, iar cel executiv Consiliul de Miniștri. Alegerile legislative din 22 mart. 1992 au fost cîștigate de Partidul Democratic, punîndu-se capăt regimului comunist din A. La 3 apr. 1992 președintele Ramiz Alia a demisionat. Parlamentul a ales în funcția de președinte pe liderul Partidului Democratic, Sali Berisha (8 apr. 1992).

racola vb. I A atrage prin promisiuni, presiuni etc. ◊ „Pe o plantație lângă Brisbane (Australia) a fost descoperit un mare lagăr de concentrare cu zeci de oameni puși la muncă forțată de stăpânul plantației. Ancheta a dezvăluit că este vorba de șomeri și oameni fără ocupație care erau racolați din diverse orașe australiene, cu promisiuni de muncă și apoi reținuți cu forța în condiții de veritabilă sclavie pe această plantație.” R.l. 3 XI 77 p. 6. ◊ „305000 de cadre cu înaltă calificare racolate în 15 ani din țările în curs de dezvoltare.” Sc. 17 II 79 p. 6; v. și 6 V 77 p. 6, 13 XI 77 p. 5 (din fr. racoler; FC II 209; DN3, DEX-S)

NÓRMĂ (< fr., lat., rus.) s. f. 1. Regulă (obligatorie) fixată prin lege sau prin uz. ◊ N. juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal stabilită de organele competente, a cărei aplicare poate fi asigurată cu ajutorul constrângerii de stat și prin intermediul căreia relațiile sociale sunt convertite în raporturi juridice. N.j. poate fi imperativă (fie onerativă, când impune săvârșirea unei acțiuni – de ex. obligația de a plăti impozite – fie prohibitivă, când interzice săvârșirea unei acțiuni – de ez. să nu ucizi) sau dispozitivă (fie permisivă, când îngăduie săvârșirea unei acțiuni – de ex. oricine se poate adresa justiției – fie supletivă, când lasă părților contractante libertatea de a alege conduita pe care o înțeleg să o convină). 2. Tip sau formulă de realizare a valorilor (adevăr, frumos, bine etc.); principiu de conduită. ◊ N. morală = model sau recomandare privind înfăptuirea principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale, și a căror respectare este impusă individului de opinia publică sau de conștiința morală proprie. 3. (SPORT) Totalitatea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a se califica într-o competiție, pentru a obține un anumit titlu etc. 4. Criteriu de reglementare, de apreciere, de comensurare; condiție-limită sau totalitate de condiții-limită, exprimate de obicei numeric, adoptate într-un anumit domeniu, pentru a servi la reglementare, la apreciere sau la comensurare. ◊ N. de muncă = n. care stabilește cuantumul maxim de muncă necesar pentru efectuarea unei lucrări sau îndeplinirea unei funcții în anumite condiții de calificare și tehnico-organizatorice date. ◊ N. de timp = n. care exprimă timpul necesar pentru efectuarea rațională a unei lucrări, în anumite condiții tehnice și organizatorice la locul de muncă, de către un executant – individual sau colectiv – care are calificarea corespunzătoare. ◊ N. de producție = n. care stabilește cantitatea minimă de produse sau lucrări, care poate fi realizată într-o unitate de timp, în anumite condiții tehnice și de organizare ale locului de muncă, de către un executant – individual sau colectiv – având calificarea corespunzătoare. ◊ N. de consum = n. care exprimă cantitatea maximă dintr-o materie primă, dintr-un material etc. considerată a fi necesară pentru producerea unei unități de produs finit sau pentru executarea unei unități de lucrări de prestații. ♦ Standard cu obligativitate internă în cadrul unei unități economice (n. internă). 5. (ZOOT.) N. de hrană = necesarul de substanțe nutritive al unui animal pe timp de 24 de ore. Este condiționată de specie, rasă, vârstă, greutate, stare fiziologică și nivel de producție. Se exprimă prin unități nutritive, calorii, grame de proteine etc. 6. (HIDROTEHN.) N. de irigare = cantitatea de apă necesară irigării unui hectar de teren cultivat. ◊ N. de udare = cantitatea de apă necesară solului în cursul unei udări pentru obținerea unei umidități optime. 7. (MAT.) Număr pozitiv care se asociază anumitor mărimi matematice și care generalizează proprietățile valorii absolute a numerelor reale și ale modulului numerelor complexe.

vagabondaj s.n. Faptul de a umbla dintr-un loc în altul fără scop, fără țintă; vagabondare. Voia să se lase de vagabondaj. ♦ Situație, condiție, stare a unei persoane apte de muncă, fără domiciliu stabil și fără mijloace de trai și care trăiește din expediente. Uitase zilele de foame, vagabondajul desnădăjduit (CE. PETR.). • pl. -e, -uri. /<fr. vagabondage, it. vagabondaggio.

BRAȘOV 1. Depresiunea ~, depr. intracarpatică, de origine tectono-erozivă, situată pe Olt, și afl. săi Bîrsa și Rîul Negru, limitată de M-ții Bodoc și Baraolt la N, de M-ții Ciucaș, Bîrsei, Bucegi și Piatra Craiului la S, de M-ții Vrancei la E și Perșani la V. Supr.: c. 1.800 km². Relief de piemonturi, șesuri, terase și lunci. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Creșterea animalelor. Subdiviziuni: compartimentul vestic (Țara Bîrsei), compartimentul central (Depr. Sfîntu Gheorghe) și compartimentul estic (Depr. Tîrgu Secuiesc). 2. Municipiu în depr. cu același nume, la poalele masivelor Tîmpa, Postăvaru și Piatra Mare, reșed. jud. omonim; 355.593 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Pr. centru politico-ad-tiv, cultural-științific, de transport și al doilea centru industrial al țării. Constr. de mașini (tractoare, autocamioane de mare tonaj, cu motor Diesel de 215 C.P., mașini unelte pentru prelucr. metalelor); întreprindere de rulmenți; ind. chimică (produse cosmetice, locul 2 pe țară, după București, articole tehnice din cauciuc, vopsele). Ind. de prelucr. petrolului, mat. de constr. (prefabricate din beton, produse refractare), de prelucr. lemnului (mobilă, placaje, furnire, cherestea), piel. și încălț., textilă (stofe, tricotaje), ind. alim. și poligrafică. Universitatea „Transilvania”, cu nouă facultăți, două colegii tehnice, teatru de stat, filarmonică, muzeu județean. Monumente istorice: turnurile și bastioanele vechilor fortificații (Turnul Alb, 1494; Turnul Negru, sec. 15; Bastionul Țesătorilor, 1425-1436 ș.a.), Biserica Sf. Bartolomeu, în stil gotic timpuriu (sec. 13, refăcută în sec. 15), Biserica Neagră, în stil gotic (c. 1385-c. 1476) cu o vastă colecție de covoare orientale, Casa Sfatului (sec. 14-18, azi muzeu), Biserica Sf. Nicolae din Șchei (sec. 18) etc. Numeroase case de locuit și biserici din sec. 16-18. Menționat documentar la 1235 (în „Catalogul Ninivensis”) sub denumirea de „Corona”, dar cu o existență anterioară. Pr. centru meșteșugăresc și comercial din S Transilvaniei, B. a întreținut strînse relații comerciale cu Țara Românească și Moldova. În sec. 16 a devenit un important centru cultural românesc (activitatea tipografică a diaconului Coresi, școala de la Biserica Sf. Nicolae din Șchei) și săsesc (umanistul J. Honterus). La B. se organizează primul liceu umanist din țară (1541). În 1546 ia ființă prima moară de hîrtie din țară. Aici au funcționat (începînd din 1788 și 1834) două școli elementare românești și un liceu înființat de Andrei Șaguna (1850) și au apărut din 1838 „Gazeta de Transilvania” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, care au contribuit la închegarea și dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român. Centru al Revoluției de la 1848-1849; la 12/24 mai 1848 emigranții moldoveni la B. au elaborat, sub conducerea lui M. Kogălniceanu, programul revoluționar „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Populația orașului a participat activ la evenimentele revoluționare ce au premers Marea Unire de la 1918. În perioada interbelică, B. a cunoscut o importantă dezvoltare economică și culturală. La 15 nov. 1987, în ziua în care aveau loc alegeri de deputați în Marea Adunare Națională, muncitorii uzinelor de autocamioane și de tractoare, la care s-au raliat și muncitori de la alte întreprinderi, precum și o mare parte a populației orașului, au manifestat violent împotriva condițiilor extrem de grele de viață și de muncă impuse de regimul comunist și de dictatura ceaușistă. Revolta a fost înăbușită cu brutalitate de forțele de represiune, iar liderii ei întemnițați sau exterminați. În dec. 1989, B. a fost unul dintre centrele Revoluției. Între 1950 și 1968 (cînd orașul a fost declarat municipiu), B. s-a numit Orașul Stalin. Din 1968 reședința jud. cu același nume. 3. Jud. în partea centrală a României, în interiorul arcului carpatic, pe cursul mijlociu al Oltului; 5.351 km² (2,25% din supr. țării); 685.117 loc. (1991), din care 77,0% în mediul urban; densitate: 129 loc/km². Reșed.: municipiul Brașov. Orașe: Codlea, Făgăraș (municipiu), Predeal, Rîșnov, Rupea, Săcele, Victoria, Zărnești. Comune: 43. Relief variat: în S și SE o zonă montană, cu alt. ce depășesc frecvent 2.000 m, cuprinde sectoarele M-ților Făgăraș (vf. Moldoveanu, 2.544 m – cel mai înalt din țară), Piatra Craiului, Bucegi și Ciucaș, în NV o reg. colinară reprezentată prin Pod. Hîrtibaciului (500-650 m alt.), iar spațiile central-nordice, vestice și estice sînt ocupate aît de mari arii depresionare, numite „țări” (Depr. Făgărașului sau Țara Oltului, Depr. Brașov sau Țara Bîrsei), cît și de depr. de mai mică extindere (Depr. Baraolt, Depr. Homoroadelor ș.a.). Ca unități aparte sînt M-ții Perșani, Țaga și M-ții Bîrsei, aceștia din urmă incluzînd masivele Postăvarul (1.799 m) și Piatra Mare (1.844 m). Climă temperat-continentală, moderată, cu temp. medii anuale de -2,5°C în zonele montane înalte, 7,5°C în reg. dealurilor piemontane și 8,2°C în depr. Iarna în depr. se produc frecvente inversiuni de temp. determinînd scăderi bruște (la 25 ian. 1942, la Bod, s-au înregistrat -38,5°C, minima absolută din țară). Precipitații medii între 600 și 700 mm anual. Vînturi dominante dinspre NV și V. Rețeaua hidrografică este bine organizată, majoritatea rîurilor mici fiid colectate de Olt, ce străbate jud. pe 210 km. În mare măsură cursul Oltului este regularizat, iar energia apelor lui folosită în hidrocentralele din aval de Făgăraș. Afl. pr.: Ghimbășel, Bîrsa, Șercaia, Sîmbăta, Viștea, Ucea. Resurse naturale: păduri de conifere, calcare (Codlea, Cristian, Rîșnov, Zărnești ș.a.), bazalte (Racoș, Hoghiz, Bogata Olteană), tufuri vulcanice (Cața, Drăușeni, Veneția de Jos), argile caolinoase (Cristian, Holbav), gresii (Teliu), gnaise, dolomite, nisipuri, pietrișuri etc. O bogăție aparte o reprezintă apele minerale clorosodice, iodobromurate, sulfuroase care apar sub formă de izvoare la Rodbav, Zizin, Perșani, Homorod. Economia: Industria are ca pr. ramură constr. de mașini și prelucr. metalelor (51,5% din prod. globală ind. a jud., 1989) care produce tractoare (Brașov, Codlea), autocamioane de mare tonaj, utilaj petrolier și energetic, mașini și utilaje agricole, motoare electrice, mașini-unelte pentru prelucr. metalelor, rulmenți, cabluri de oțel (Brașov), motoplanoare și elicoptere (Ghimbav), echipament electric de bord pentru autovehicule (Săcele), biciclete și motociclete (Tohanu Nou-Zărnești), scule (Rîșnov) ș.a. Celelalte ramuri ind. mai produc: energie electrică (termocentralele Brașov, Făgăraș, Victoria și hidrocentralele Făgăraș, Voila, Zărnești și Viștea), îngrășăminte chim., amoniac, acid azotic și sulfuric, vopsele și coloranți, mase plastice, articole tehnice din cauciuc, cosmetice (Brașov, Făgăraș, Victoria, Codlea, Rîșnov), celuloză și hîrtie (Zărnești, Ghimbav), mat. de constr. (prefabricate din beton, ciment, var, cărămidă, teracotă etc.) la Brașov, Hoghiz, Cristian, Racoș, Feldioara, Timișu de Jos, mobilă, furnire, placaje și cherestea (Brașov, Codlea, Săcele, Zărnești, Cristian, Șercaia, Homorod, Rupea), stofe, tricotaje, conf., covoare (Brașov, Codlea, Hărman), articole din piele (Brașov), produse alim. (preparate din carne și lapte, produse zaharoase, paste făinoase, zahăr, băuturi răcoritoare și alcoolice etc.). Agricultura se caracterizează prin predominarea sectorului zootehnic și prin cultura plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, cartofi, in, plante furajere etc.). În 1989, din totalul terenurilor arabile (118.607 ha), 23.816 ha erau cultivate cu grîu și secară, 19.258 ha cu orz și orzoaică, 17.351 ha cu porumb, apoi ovăz, legume, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Pomicultura, în cadrul căreia predomină prunii și merii, este mai dezvoltată în zona dealurilor din Pod. Hîrtibaciului, în apropiere de Rupea, și în zona de contact a depr. cu ramura muntoasă din sud (Lisa, Recea, Drăguș). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 158,3 mii capete bovine, 368,6 mii capete ovine, 232,9 mii capete porcine; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 333 km (166 km linii electrificate), municipiul B. fiind unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară. Lungimea drumurilor este de 1.348 km, din care 395 km sînt modernizate. Prin jud, trec șoselele internaționale E 60 (Sighișoara-Brașov-Predeal) și E 68 (Sibiu-Brașov). Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitate și două colegii tehnice, trei teatre (dramatic, muzical, de păpuși), o filarmonică („Gheorghe Dima”), 207 școli generale, 34 licee, 576 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, legat de varietatea și frumusețea peisajului montan, cu numeroase trasee turistice, cabane (Trei Brazi, Diham, Susai, Gîrbova, Piatra Mare, Postăvarul etc.), mijloace de transport pe cablu și posibilități de alpinism, de nenumăratele monumente istorice și de arhitectură (cetățile de la Făgăraș, Brașov, Rîșnov, Rodbav, Rupea, Homorod, Prejmer, Feldioara, Cincșor, castelele medievale de la Bran, Hoghiz, Racoș, turnurile și bastioanele vechilor fortificații, Casa Sfatului, Biserica Neagră ș.a. din Brașov), de stațiunile climaterice și balneoclimaterice (Poaina Brașov, Predeal, Timușu de Jos, Rodbav, Sîmbăta de Jos, Zizin, Perșani), de monumentele naturii de la Dumbrava Vadului (poienile de narcise), Racoș (coloane de bazalt), Cristian (pădurea de stejari seculari) etc. Indicativ auto: BV.

telemanie s. f. (peior.) Mania de a urmări cu orice preț și în orice condiții emisiunile de televiziune ◊ „[Cik Damadian] reușește în «Munca silnică» o satiră elocventă a telemaniei.” Sc. 30 VI 68 p. 4 (din tele-1 + manie; cf. fr. télémanie; MNC 1976; DN3)

LONGEVITÁTE (< fr., lat.) s. f. 1. Durată de viață a unui individ, condiționată genetic și determină de numeroși factori. la om l. este determinată atât personalitățile biologice ereditare ale fiecăruia, cât și de condițiile sociale (modul de viață, de alimentație, de muncă, odihnă etc.); vârsta medie a omului se situează în jurul vârstei de 70 de ani. Sunt plante, ca de ex. baobabul care trăiește 4-5.000 de ani; arborele-mamut, tisa și chiparosul 3.000 de ani; stejarul, castanul, nucul peste 2.000 de ani. Dintre animale, mai longevive sunt: broasca țestoasă (c. 150 de ani), moluștele și unii pești (până la 100 de ani), elefantul (60-70 de ani), vaca (40-50 de ani) ș.a.; dintre păsări: bufnița și barza (până la 70 de ani), condorul (c. 40 de ani), lebăda, papagalul (c. 100 de ani) etc. 2. Durata neobișnuit de mare a unui organism, care depășește media de vârstă normală.

EGALITARISM s. n. Concepție mic-burgheză care opune principiului socialist al repartiției după cantitatea și calitatea muncii ideea unei nivelări a oamenilor în ceea ce privește consumul și condițiile de trai, indiferent de cantitatea și calitatea muncii lor sociale.

FIZIC, -Ă, fizici, -e, adj. 1. (În opoziție cu psihic) Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor. Muncă fizică. Exerciții fizice. ▭ Nici un efort nu e prea mare pentru a asigura cele mai bune condiții de dezvoltare fizică și intelectuală copiilor oamenilor muncii, viitoarelor generații de constructori ai socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2855. ◊ Cultură fizică v. cultură. ♦ (Substantivat) Aspectul exterior al unei persoane. Fizicul lui sufere într-atît, încît pare că e un bătrîn trecut. NEGRUZZI, S. I 41. 2. Care se referă la materie, material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei avînd ca obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic ca o condiție permanentă și necesară care influențează dezvoltarea societății (și nu ca factor determinant). 3. Care se referă la metodele fizicii, la lumea fenomenelor cu care se ocupă fizica. Experiențe fizice. ▭ Viitorul este în lumea fizică, în aburi și mașini. BOLINTINEANU, O. 258. ◊ Cabinet fizic = încăpere de studiu înzestrată cu aparatele necesare efectuării experiențelor fizice.

MANUFACTURIER, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2); lucrător într-o întreprindere de manufactură. Cf. NEGULICI. Manufacturierul, neguțitorul, capitalistul. CALENDAR (1856), 13/4. Mari fabricanți, manufacturieri. MAIORESCU, D. I, 414. Vecin cu noi era. . . fiul unui manufacturier. BRĂESCU, 116. 2. Adj. Care ține de manufactură (1), privitor la manufactură, care produce manufactură ; (învechit) manufacturial. Cf. BARCIANU. Industria manufacturieră. . . se face cu materii indigene sau se mărginește a fasona materii importate. N. A. BOGDAN, C. M. 125. Clasa burgheză, relațiile de producție capitaliste, munca salariată se dezvoltă în toate țările în condițiile prielnice create de stadiul manufacturier al producției. CONTEMP. 1953, nr. 359, 2/5. - Pronunțat: -ri-er. – Pl.: manufacturieri, -e. – Din fr. manufacturier.

MUNCĂ s. f. 1. (Învechit și popular; mai ales la pl.) Tortură, caznă, chin (la care erau supuși osîndiții); s p e c. (de obicei determinat prin „veșnic”, „de vecie”, „vecilor” etc.) chinurile iadului. Se nu adaugâ-se ție scaunul fără-legiei, ce face munci (f ă u r e ș t e a s u p r i r e a B 1938). PSALT. 197. Să scape de gheenă și de munca de vecie. CORESI, EV. 29. Vor mearge aceia în munca veacilor (a. 1579). GCR I, 19/8. 7 coconi. . . ascunși. . . de frica muncilor. MOXA, 367/26, cf. GCR I, 138/12, HERODOT (1645), 196. Și în iad rădică ochii lui, fiind în muncă. N. TEST. (1648), 91^v/6. Nu vă temeți. . . de muncile aceste trecătoare (a. 1674). IORGA, S. D. XXI, 28. Și-i va turbura-n urgie, în munca cea cu vecie. DOSOFTEI, PS. 14/12. Toți muriia și mergea în muncă. FL. D. (1680), 16^r/7. Al tău hainlîc de mai înainte nu poate fărnumai să ne ducă la munca de veci (a. 1750). GCR II, 49/20. O strînseră cu vîrteaje de munci. MINEIUL (1776), 179^v1/32. Ca să ia munci, în iad va să se ducă. MAIOR, P. 107/25. Această incviziție. . . întinse lucrările sale cu munci și arderi. . . și asupra creștinilor. AR (1829), 237¹/18. A hotărît să te omoare cu muncile ce ț-a făcut vezirul. GORJAN, II, 163/13. Hojma le spunea de focul Gheenii și de muncile ce-i așteaptă. NEGRUZZI, S. I, 225. Și-n temniță să-i bagi Și la muncă să-i ții Pîn-or peri de vii ! TEODORESCU, P. P. 106. Se ruga. . . pentru sufletul lui, care-l scapa din ghearele diavolului și a muncilor celor vecinice. ȘEZ. V, 36. Plînge-va Adam atunci, Văzînd păcătoșii-n munci. ib. XII, 102. ◊ (Determinat prin „mare”, „greu”, „cumplit” etc.) Cine va face rău, rea muncă i se va găti în vecie. CORESI, EV. 68, cf. 18, 82. Să vedemu muncile cele marile (cca 1580). CUV. D. BĂTR. II, 344/13, cf. 312/9. I-au fost certînd cu o muncă mare. PRAV. 208, cf. 96, 109. Pre nepoții lui Vasilie Vodă cu mari munci i-au omorît. M. COSTIN, ap. GÎDEI, 316. I-au dat gre muncă păgînească 5, 6 dzile păn-au spus toat-averea ce-au avut. NECULCE, L. 350. Feliuri de ispitiri, munci cumplite, bătăi. . . au răbdat. IACOV, SYN. 8^v/15. ◊ (Învechit) Muncă de cap = pedeapsă cu moartea. Și care nu va vrea să se leapede de Hristos, să i să dea muncă de cap. MINEIUL (1776), 104^r2/30. La muncă de cap să fie Syndipa (a. 1802). GCR II, 189/13. ♦ (La pl.) Mijloace, instrumente de tortură. Cu teslă și cu bardă și cu svredel. . . cu toate muncele și cu toate-l muncește, de-l giunghe și-l taie. COD. TOD. 214. Unul dintre dînșii, după ce au căzut în prepus, s-au prins și trăgîndu-se la munci, au descoperit vicleșugul. ȘINCAI, HR. I, 5/29. ♦ P. e x t. Durere, suferință (fizică sau morală). Și plecă-se întru munci înrema lor. PSALT. 229. Este slobod și de muncile lăcomiei și priiaten șie îș face. N. COSTIN, ap. GCR II, 14/9. Socoti ce lucru de iute și de muncă iaste dragostea muierească. VARLAAM-IOASAF, 141^r/15. Dragostea ce se naște în muncele robirei. HELIADE, O. I, 169. Să nu faci arătare Ce inimă e în muncă De să arde așa tare. PANN, E. I, 23/6. Ah! prieteșugul . . . Pentru mine este muncă, dojană și chinuire. CONACHI, P. 84. Voi fi supus duioasei, nemaisimțitei munci, C-o oaste de imagini să te iubesc ș-atunci ? EMINESCU, O. IV, 437. Rugă pe toți oamenii săi ca să-i puie foc [rugului], spre a scăpa de muncile cele groaznice ale usturimei ce-l chinuiau. ISPIRESCU, U. 78. De ce-i iubirea dulce? Căci are neajunsul Acelui chin ce-ți place: să-și facă însuși munci ! COȘBUC, S. 42. ♦ S p e c. (Sens curent; la pl.) Durerile facerii. Cf. COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W. 2. Efort, trudă, osteneală, strădanie (depuse într-un anumit scop). Cu mare muncă scoasem, den limbă jidovească . . . pre limbă românească. PALIA (1581), 11/24. Nefiindu putință să să hrănească fără de muncă și fără de lucru (a. 1675). GCR I, 219/32. Dar cît sînt ei de voinici, Geaba, că nu-s dați la munci. PR. DRAM. 307. Fără muncă l-am biruit. DDRF.. Toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I, 151. Astăzi rodul muncii mele, fătul ce-am crescut din fașă într-o clipă să-l răpuie Vlaicu, inimă pizmașă ? DAViLA, V. V. 116. În manuscrisele poeziilor lui se vede munca de a da strofelor ordinea cea mai firească. IBRĂILEANU, S. L. 228. Stilul artistic al lui Eminescu este rezultatul unei munci îndelungate. ROSETTI, S. L. 37. ◊ E x p r. (Regional) A fi muncă de . . . = a fi greu să . . . Lesne-i măi, de a-l aduŝe, Numa-i muncă d-a-l cunoaște. ALEXICI, L. P. 6. (Regional) A-i fi muncă (de cineva) = a se sfii, a se jena (de cineva). Com. LIUBA, cf. NOVACOVICIU, C. B. II, 4. 3. Desfășurare a unei activități (fizice sau intelectuale); activitate a omului îndreptată spre un scop, în procesul căreia omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale; lucru, treabă. Pune temeiu. . . pe munca ta. MARCOVICI, D. 11/1. [Omul] este oare pentru muncă născut și zidit în lume ? CONACHI, P. 274. Munca e bogăție vecinică. RUSSO, S. 31. Munca e blagoslovită, Cînd te ții de ea, ai pită. PANN, ap. TDRG. Sfîntă muncă de la țară, izvor sacru de rodire. ALECSANDRI, P. III, 42. Cu munca m-am trezit. CREANGĂ, P. 200, cf. 329. Sfîntă muncă e aceea Ce răsplată-n ea-și găsește. VLAHUȚĂ, O. A. I, 25. Mărturiile trecutului nostru. . . ne vorbesc de pămîntul de muncă. PAMFILE, A. R. 1. Un cîntec, Un cîntec ce-l tot aud: La muncă. BACOVIA, O. 188. La arhondaric – muncă la cataramă, încă din răsăritul soarelui. STĂNOIU, C. I. 87. Să întrerupem munca pentru cîteva ore. SAHIA, N. 40. Munca e pulsul de viață al omenirii, e biruința veacurilor viitoare. SADOVEANU, O. VI, 177. Au dreptul la sporuri de salariu salariații care lucrează în condițiuni de muncă neobișnuită. LEG. EC. PL. 284, cf. 275. În Republica Populară Română, munca este o datorie și o chestiune de onoare pentru fiecare cetățean capabil de muncă. CONST. R.P.R. 13. Știm cu toții ce rol important joacă munca și, mai mult, ce rol urmează ea să joace în societatea socialistă. V. ROM. iunie 1957, 161. Batoza se aude duduind, Răzbate pîn-aici cîntecul muncii. BENIUC, M. 128. Rodește spornic holda de muncă și strădanii. DEȘLIU, G. 6. Munca este fîntîna cea nesecată din care se poate îndestula omul. POPESCU, B. II, 47. Iubirea de muncă avere-ți bagă-n pungă. ZANNE, P. VIII, 373. Cu munca, frate, și din piatră scoți lapte. id. ib. 374. ◊ (Personificat) Flămînzi venim ta poarta-ți, sfîntă muncă. NECULUȚĂ, Ț. D. 11. ◊ (Jur.) Muncă silnică = pedeapsă privativă de libertate (și cu obligația de a munci), prevăzută pentru infracțiuni grave. Sectarii religioși, trimiși la munca silnică pentru credințele lor religioase. GHEREA, ST. CR. II, 227, cf. I, 366. L-au osîndit la muncă silnică, zece ani. SADOVEANU, O. III, 446, cf. DM, DER. Muncă abstractă v. a b s t r a c t. Muncă concretă v. c o n c r e t. Muncă simplă v. s i m p l u. Muncă complexă v. c o m p l e x. Muncă vie v. v i u. Muncă salariată v. s a l a r i a t. Muncă necesară v. n e c e s a r. Om al muncii = persoană care își cîștigă existența muncind, fără a exploata pe alții. Diviziunea muncii = procesul desprinderii diferitelor categorii de muncă (3) din ansamblul muncii sociale și al fixării lor ca activități de sine stătătoare; totalitatea diferitelor categorii de activitate existente simultan. DER. Protecția muncii = ansamblu de măsuri luate în scopul de a asigura muncitorilor cele mai bune condiții de activitate. Cf. DL, DM. Forță de muncă v. f o r ț ă. Mijloace de muncă v. m i j l o c. Productivitatea muncii v. p r o d u c t i v i t a t e. Cîmpul muncii v. c î m p. Zi de muncă v. z i. Zi-muncă v. z i. ◊ L o c. a d j. De muncă = arabil. Mărturiile trecutului nostru. . . ne vorbesc de pămîntul de muncă. PAMFILE, A. R. 1. ◊ E x p r. A cuprinde munca = a-și îndeplini sarcinile. A scoate din muncă = a îndepărta pe cineva dintr-un anumit post. ♦ S p e c. (La pl.) Lucrări agricole. O să vii să ne rogi să sărim să-ți facem muncile-n primăvară. SANDU-ALDEA, D. N. 209. Ca mîine se desprimăvărează și vin muncile. REBREANU, R. I, 236, cf. 255. Văzui oameni. . . Cu plugurile la munci. ALECSANDRI, P. P. 285. 4. (Concretizat) Lucru realizat pe baza unui efort, ca rezultat al unei activități; cîștig material obținut prin muncă (3), f o l o s, p r o f i t. Și deade rugiriei rodul lor și muncile (a g o n i s i t a H). PSALT. 160. Se atîta osîndesc ceia ce nu miluiesc . . ., cu cît mai vîrtos osîndiți fi-vor care-i răpesc munca striinilor. CORESI, EV. 42. Să-și piiardză muncă și să nu ia nemică den roada viei. PRAV. 8. Judecă. . . de se cuvine să fiu lipsit. . . de munca și osteneala tinerețelor mele. ANTIM, P. XXVII. Dupe ce le-au dat munca înapoi, le-au măritat. FILIMON, O. Î, 429. Cînd își aducea ea aminte. . . de răsipa ce s-a făcut cu munca ei. . . , crepa de ciudă. CREANGĂ, P. 12. O cîrpă din gunoi este o muncă de om, peste care te faci stăpîn, dacă o pui d-o parte. DERLAVRANCEA, ap. TDRG. Dormea cît e ziua de mare, se întindea, căsca, puteau să treacă cirezi de vite prin munca oamenilor. SADOVEANU, O. III, 110. ♦ Spec. (Neobișnuit) Operă scrisă; lucrare, carte. Începutul și pricina unirei acesteia le-am scris în munca mea cea lătinească. ȘINCAI, HR. III, 176/21. – Pl.: munci și (învechit, rar) munce. – Din v. sl. мѧка.

HUNTINGTON [hántiŋtən], Ellsworth (1876-1947), sociolog britanic. A susținut că viața socială este determinată de condițiile climatice, acestea influențând mortalitatea, dar și capacitatea de muncă a oamenilor și, în consecință, eficacitatea activității economico-sociale („Probleme geografice”, „Putere mondială și evoluție”, „Climă și civilizație”, „Caracterul raselor”).

ÎNVOIÁLĂ (< învoi) s. f. 1. Înțelegere, învoire, aranjament. 2. Târg, tocmeală. ♦ Învoieli agricole = (în România între 1866 și 1945) contracte încheiate între marii proprietari, pe de o parte, și țăranii lipsiți de pământ sau cu pământ puțin, pe de altă parte, la luarea în arendă de către aceștia din urmă a unor parcele de pământ cu condiția plății unei arenzi sau la angajarea țăranilor la munci pe moșie cu inventarul lor; tocmeli agricole.

duce³ [At: COD. VOR.² 17^r/3 / Pzi: duc; imt du; par: dus, (înv) duș / E: ml duco, -ere] 1 vt (C.i. obiecte, ființe etc.) A ține sau a susține în mâini, pe spate, pe umăr etc. transportând (undeva, în altă parte) Si: a purta, a transporta, (fam) a căra (1). 2 vt (Cu determinări ca „de afară”) A scoate din locul unde se află. 3 vt (Cu determinări precedate de pp „în”) A face să intre, să pătrundă. 4 vt (Cu determinări precedate de pp „în”) A scufunda. 5 (C.i. oameni) A sprijini să nu cadă din mers. 6 vt (C.i. oameni morți) A transporta la biserică, spre locul de înmormântare. 7 vt (C.i. mâncare, obiecte necesare etc.) A avea asupra sa (purtând cu sine, pentru a folosi la nevoie). 8 vrp (Îvr; cu complementul „capul”) A tăia. 9 vt (D. vehicule) A deplasa (1) dintr-un loc în altul Si: a transporta, (fam) a căra. 10 vr (D. oameni) A se deplasa (1) dintr-un loc în altul cu un vehicul Si: a se transporta, (fam) a se căra. 11 vt (C.i. vehicule) A face să se deplaseze trăgându-l după sine. 12 vt A face să se deplaseze prin alunecare pe apă sau plutire în aer. 13 vt (C.i. obiecte) A lua cu sine și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a preda) 14 vt A face să ajungă undeva. 15 vt A oferi cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.). 16 vt A da (1) în dar. 17 vt A pune la dispoziție. 18 vt (Îvr) A acorda (3). 19 vt A aduce pentru a propune spre cumpărare Si: a oferi. 20 vt (C.i. scrisori, corespondență etc.) A face să ajungă la destinatar. 21 vt A înmâna destinatarului. 22 vt (C.i. răspunsuri, vești etc.) A face să treacă dintr-un loc în altul, de la o persoană la alta Si: a transmite. 23 vt A aduce la cunoștință Si: a comunica (1-2). 24 vt (C.i. cereri, memorii etc.) A înmâna cuiva (pentru a lua la cunoștință, pentru a informa, pentru a rezolva etc.) Si: a prezenta. 25 vt (C.i. „salutări”, „rugăminți”) A exprima (1) în mod oral și direct Si: a transmite, a prezenta. 26 vt (C.i. oameni) A lua cu sine conducând dintr-o parte în alta, de la unul la altul sau dintr-un loc în altul Si: a conduce, a însoți. 27 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) capul sau mintea ori (rar) mintea și capul A fi perspicace. 28 (C.i. oameni) A lua cu sine pentru, a prezenta înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop). 29 (C.i. oameni) A lua cu forța și a conduce (2) (sub pază) Si: a escorta. 30 vt (C.i. oameni) A lua cu sine, purtând din loc în loc. 31 vt (C.i. oameni) A însoți într-o călătorie, pe un drum, într-o acțiune. 32 vt (C.i. morți) A merge într-un cortegiu funerar. 33 vt (Pfm; c.i. oameni) A păcăli. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu vorba (sau, arg, cu muia, cu șupa) A face cuiva promisiuni, amânând mereu (sau mult timp) împlinirea lor, pentru a obține răgaz Si: a tărăgăna, a purta cu vorba. 35 vt (Îe) A ~ cu preșul (sau a ~ cu zăhărelul, a ~ de nas) A păcăli. 36 vt (C.i. acțiuni ale oamenilor) A avea asupra sa purtând toată răspunderea în luarea de hotărâri (într-o situație dificilă), în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: a administra (1), a conduce (4). 37 vt (Înv; c.i. state) A cârmui. 38 vt (Înv, c.i. armate) A conduce în luptă. 39 vt (Înv; c.i. oameni) A aduce cu (forța) într-o anumită situație. 40 vt A determina să acționeze într-un anumit fel. 41 vt (C.i. copii) A înscrie la cursurile unei trepte de învățământ. 42 vt (C.i. animale) A dirija să meargă într-o anumită direcție Si: a mâna. 43 vt (C.i. vehicule) A conduce. 44 vi (D. drumuri, cu determinări locale) A ajunge într-un anumit loc Si: a o lua spre, a da în. 45 vt (D. trepte, scări) A urca la alt nivel. 46 vt (D. trepte, scări) A coborî la alt nivel. 47 vt (D. uși, porți etc.) A face posibilă intrarea într-un spațiu. 48 vt (Fig; c.i. abstracte) A contribui (3) la apariția unei stări, la nașterea unei situații. 49 vt A avea drept rezultat o stare, o situație. 50 vt A face să iasă din starea de repaus, de imobilitate. 51 vt A schimba locul, poziția, orientând într-o anumită direcție, apropiind de... 52 vt A îndrepta. 53 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pașii sau a-și ~ pașii A merge spre... 54 vt (C.i. oameni) A determina să ajungă undeva (în mod real sau imaginar) Si: a îmboldi, a mâna¹, a purta. 55 vt (Fig) A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel Si: a îndruma, a orienta. 56 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) cu gândul la... A-l face pe cineva să se gândească la... 57 vt (C.i. viața, traiul, zilele etc.) A continua existența (prin asigurarea condițiilor materiale, făcând față solicitărilor, cheltuielilor vieții) Si: a trăi, a viețui. 58 vt (Îe) A o ~ A rămâne în viață. 59 vt (Îae) A trăi într-un anumit fel Si: a-i merge. 60 vt (Îae) A descurca într-o situație dificilă (a vieții) Si: a rezista. 61 vt (Îe) A nu o (mai) ~ (mult) A nu mai avea mult de trăit. 62 vt (Îae) A fi pe moarte. 63 vt (Îe) A o ~ (cu cineva) A conviețui cu cineva. 64 vt A se îngădui (3) cu cineva Si: a se împăca, a se înțelege. 65 vt (Îe) A ~ casă (bună) cu cineva A trăi (în bună înțelegere) cu cineva. 66 vt (C.i. viața, traiul) A trăi într-un anumit fel Si: a petrece. 67 vt (Îe) A o ~ (înainte sau tot înainte, mai departe) în... A nu mai înceta cu... 68 vt (Fig; c.i. durere, boală etc., pex necazuri, sărăcie, pedepse etc.) A suporta cu răbdare, cu resemnare Si: a suferi, a răbda. 69 vt (Îe) A ~ grija sau, rar, vergile (cuiva sau a ceva) A fi îngrijorat să nu i se întâmple cuiva ceva rău. 70 vt (Îae) A se interesa de ceva sau cineva. 71 vt (Îe) A ~ dorul sau jindul (cuiva, a ceva sau de ceva) A-i fi dor de cineva sau ceva. 72 vt (Îae) A fi dornic de ceva. 73 vt (Pop; îe) A ~ frică (de cineva) A-i fi frică de cineva. 74 vt A ~ lipsa A nu avea în cantitate suficientă. 75 vt (Îae) A simți lipsa. 76 vi (D. ființe, de obicei urmat de determinări introduse prin pp „la”) A rezista la foame, durere, eforturi fizice etc. 77 vi A supraviețui în condiții foarte grele. 78 vt (C.i. diverse feluri de munci, activități, servicii) A desfășura sistematic, în mod corespunzător, prin efort propriu (în etape succesive și pe un plan larg) Si: a presta, a săvârși. 79 vt (Îe) A ~ ceva (până) la capăt sau (rar cap) sau (până) la (bun) sfârșit A îndeplini (în bune condiții) Si: a desăvârși. 80 vt (Pop; c.i. sarcina) A menține în stare normală până la termen. 81 vt (C.i. abstracte; cu determinări ca „mai departe”) A continua, o dată ce a fost început. 82 vt (C.i. linii) A însemna pe o suprafață Si: a desena, a trasa, a trage. 83 vt (Înv) A construi (2). 84 vt A se ocupa insistent (sau exclusiv) de... Si: a nu se lăsa de..., a se ține de... 85 vt (Înv) A purta. 86 vt (C.i. conversații, corespondență etc.) A purta (împreună) cu altul sau cu alții ori între ei Si: a întreține. 87 vr (D. ființe, de obicei cu determinări locale, mai rar finale) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva. 88 vr A părăsi pe cineva sau ceva spre a se îndrepta în altă parte Si: a porni, a pleca. 89 vr A pleca din apropierea cuiva sau a ceva Si: a se îndepărta, a se retrage. 90 vr (Pop; îs) (Euf; îe) Ducă-se pe pustii (sau, reg, în bolovani, în dubală, în tine) Dracul. 91 vr (Mpp; euf; îe) Ducă-se pe pustii (sau reg, în pietre, în bolovani) Epilepsie. 92 vr (Pop; îlv) A se ~ după... A se mărita. 93 vr (Îlv) A se ~ cu gândul (sau, înv, cu gând) A se gândi. 94 vr (Îe) Du-te-ncolo! Pleacă! 95 vt (Îae) Lasă-mă în pace! 96 vr (Îae) Exprimă neîncrederea față de spusele cuiva. 97 vr (Îe) A se ~ în lume A pleca departe, fără să se știe unde. 98 vr (Îe) A se ~ cu Dumnezeu (sau, în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) A merge unde vrea, unde poate, oriunde. 99 vr (Îe) A se ~ (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori a sa etc.) A-și relua treburile obișnuite. 100 vr (Îae) A-și vedea de treburile sale. 101 vr (Cu determinări ca „la vale”, „în jos” etc.) A se deplasa în jos pe o pantă, pe un loc înclinat Si: a coborî (3-4). 102 vr (Cu determinări locale care indică un spațiu închis) A intra. 103 vr A se afunda (1-4). 104 vr (D. ochi) A intra în orbite. 105 vr (D. nave; cu determinări ca „la fund”) A dispărea sub nivelul apei (în urma unei avarii) Si: a se scufunda. 106 vr (Adesea cu compliniri introduse prin pp „asupra”, „peste”) A se năpusti. 107 vr (Cu determinări ca „sus”, „la deal” etc.) A urca. 108 vt (Urmat de determinări locale sau finale) A merge spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. 109 vr (Cu determinări nume de ființă sau cu echivalente ale acestora, introduse, de obicei, prin pp „cu”, „după”) A acompania. 110 vr A vizita pe cineva. 111 vr A frecventa (2). 112 vr A se stabili într-un loc. 113 vr (Îvp; adesea cu determinări ca „îndărăt”, „înapoi”) A se înapoia. 114 vr A se întoarce acasă. 115 vr (Cu determinări ca „afară”, „pe afară”) A ieși. 116 vr A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 117 vr (Pop; cu determinări ca „cătană”, „la cătănie”) A se înrola. 118 vr A merge la război. 119 vr (D. știri, zvonuri) A se răspândi în toate părțile Si: a se propaga. 120 vr (Îe) A (i) se ~ (cuiva) pomina (sau faima, vestea, pop buhul, înv, minune) A ajunge să fie cunoscut de toți. 121 vt (C.i. idei, doctrine, învățături) A populariza. 122 vr (D. bunuri spirituale) A se transmite din generație în generație. 123 vr (D. ființe) A se deplasa. 124 vr (Îe) Du-te-vino Forfotă. 125 vr (Îae) Fie! 126 vr (Cu determinări ca „înainte”) A preceda în spațiu. 127 vr (Adesea urmat de determinări ca „peste cap”, „de-a rostogolul”, „de-a tăvălugul”) A aluneca (1) (pe un plan înclinat), rotindu-se în jurul lui Si: a se rostogoli. 128 vr (Reg; d. oase, încheieturi) A se luxa. 129 vr A colinda din loc în loc. 130 vr A călători. 131 vr (D. unități de timp) A trece. 132 vr (Euf; d. oameni; adesea cu determinări ca „în cer”, „de pe pământ”, „de pe lume” etc.) A muri. 133 vr A dispărea. 134 vr A se pierde. 135 vr A se termina. 136 vr (D. zăpadă, gheață) A se topi. 137 vr (D. bunuri materiale) A se epuiza (1). 138 vr (D. sume de bani) A se cheltui (1). 139 vr (Fam; d. oameni) A o păți. 140 vr (Fam; d. acțiuni) A eșua. 141 vr (Îe) A se lăsa dus (de gânduri, de visare) A se lăsa copleșit de gânduri, de visare. 142 vr A-și petrece viața. 143 vr (Îe) A se ~ drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) A merge repede undeva. 144 vr (Îe) A se tot ~ A merge fără încetare. 145 vi A rezista la... corectat(ă)

EXPERTIZĂ, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală ori a părților, asupra unei situații, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacității de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condițiile solicitărilor fizice și psihice din diferite profesiuni; b) consultație sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise.

EXPERTÍZĂ (< fr.) s. f. 1. Cercetare făcută de un expert asupra unei situații, probleme. 2. (Dr.) Mijloc de probă bazat pe constatări cu caracter tehnic medical, contabil etc. făcute de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, în legătură cu situații de fapt a căror lămurire interesează soluționarea cauzei. ◊ Raport de e. = lucrare în care sunt consemnate constatările uni expert. 3. E. medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacității de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condițiile solicitărilor fizice și psihice din diferite profesiuni; b) consultație sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. E. fitopatologică = complex de analize și cercetări de specialitate necesare stabilirii naturii și nivelului de infectare a semințelor, plantelor, solurilor sau culturilor. 4. E. artistică = analiză realizată prin coroborarea mai multor modalități (anamneza operei, fotografiere de diverse tipuri, analize chimice ale materialelor componente etc.) pentru stabilirea autenticității sau paternității unei opere de artă.

ZONARE, zonări, s. f. Împărțire în zone. Organizarea rațională a teritoriului agricol, zonarea agriculturii... mecanizarea muncilor grele din agricultură nu pot fi realizate decît în condițiile marii proprietăți socialiste în agricultură. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 48.

expertiză sf [At: I. IONESCU, M. 222 / V: (înv) esp~ / Pl: ~ze / E: fr expertise] 1 Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală ori a părților, asupra unei situații, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluționarea cauzei. 2 (Ccr) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 3 (Med; îs) ~ medicală Stabilire, în urma unui examen medical, a capacității de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condițiile solicitărilor fizice și psihice ale diferitelor profesiuni. 4 (Îas) Consultație sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc.

AGROMINIM s. n. Totalitatea regulilor agronomice obligatorii, stabilite prin hotărîri ale Consiliului de Miniștri, pentru a fi aplicate în gospodăriile agricole de stat, colective și individuale, în vederea creșterii producției agricole. Popularizarea și aplicarea agrominimului este o condiție esențială a îndeplinirii sarcinilor planului agricol, a sporirii contribuției oamenilor muncii de la sate la opera de construire a socialismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 2/1.

DISPOZIȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; hotărîre, ordin. O condiție importantă care asigură respectarea legilor țării de către toți oamenii muncii este cunoașterea dispozițiilor legale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 28. ◊ Dispoziție (de plată) = ordin scris emanînd de la o autoritate, prin care se dispune plata unei sume de bani. Organ de dispoziție = organ care hotărăște, dispune. Organul suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat a Republicii Populare Romîne este Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 25. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbele «a fi», «a sta», «a pune», «a avea») La dispoziție = la îndemînă. Tovarășul... a venit cu motocicleta ălora din Budești, dar acum n-o mai are la dispoziție. DUMITRIU, N. 263. Este nevoie să-mi pui la dispoziție tot materialul pe care îl ai. CAMIL PETRESCU, T. I 218. ◊ Expr. A fi la dispoziția cuiva = a fi gata să îndeplinești dorințele, ordinele cuiva. Sînt la dispoziția domniei-tale, rosti el, curtenitor. SADOVEANU, Z. C. 67. Stăteam la dispoziția ministerului meu, pentru tot felul de cercetări. GALACTION, O. I 27. 2. Așezare într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. Dispoziția ideilor unui discurs. Dispoziția osiilor unei locomotive. ♦ Aranjarea părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. (De obicei cu diverse determinări) Stare sufletească (bună sau rea). Într-această bună dispoziție, Duca rosti cuvînt de salutare. SADOVEANU, Z. C. 138. Buna mea dispoziție pieri degrabă. GALACTION, O. I 102. Alexandru Vardaru știa că schimbîndu-se dintr-un loc în altul, își schimbă desăvîrșit și dispoziția sufletească. C. PETRESCU, Î. II 84. De la cele dintîi vorbe ale acestuia, dispoziția și figura lui Dan se schimbă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. – Variantă: dispozițiune (pronunțat -ți-u-) (C. PETRESCU, Î. II 144, EMINESCU, N. 33, GHICA, S. A. 116) s. f.

autoservire sf [At: DN³ / P: a-u~ / Pl: ~ri / E: auto¹- + servire] 1 Servire de către sine însuși. 2 Procedeu de servire în magazine sau localuri de alimentație publică, potrivit căruia clienții se servesc singuri. 3-4 Magazin sau local de alimentație publică unde clienții se servesc singuri. 5 Muncă depusă de preșcolari, de elevi și studenți, pentru asigurarea unor condiții igienice și estetice de trai în comun.

ALIENARE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; înstrăinarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, în anumite condiții social-istorice, a întregii activități umane și a rezultatelor acesteia (problemele muncii, instituțiile sociale, valorile spirituale) în forțe străine și vrăjmașe omului. [< aliena].

timp [At: PO 171/2 / V: (îrg) tâmp / Pl: (îrg) ~i sm, ~uri, (înv) ~ure sn / E: ml tempus, -oris] 1 sn Perioadă măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment Si: interval, răstimp. 2 sn (Îs) ~ de muncă socialmente necesar Timp (1) cheltuit pentru producerea unei valori de întrebuințare în condiții de producție date, normale din punct de vedere social și cu media socială de îndemânare și de intensitate a muncii. 3 sn (Îlav) În același ~ sau (înv) într-același ~ Simultan. 4 sn (Îal) De asemenea. 5 sn (Îlav) Tot ~ul sau (înv) în tot ~ul Fără întrerupere Si: mereu, neîncetat. 6 sn (Îlav) Din ~ în ~ sau (înv) pe la ~i La anumite intervale. 7 sn (Îal) Uneori. 8 sn (Îlav) Între ~ (sau, îvr, ~uri) În răstimpul acesta. 9 sn (Îlav) De la un ~ sau (reg) de la un ~ de vreme sau (rar) dintr-un ~ Începând de la un moment dat. 10 sn (Reg; îlav) Într-un ~ La un moment dat. 11 sn (Reg; îlav) La un ~ La un moment oarecare. 12 sn (Îlc) În ~ ce... În vremea în care... 13 sn (Îlc) Cât ~... În toată perioada în care... 14 sn (Îs) Un ~ O bucată de vreme. 15 sn (Grm; îs) Adverb de ~ Adverb care arată timpul când se petrece o acțiune sau când există o stare ori o însușire. 16 sn (Grm; îs) (Complement) circumstanțial de ~ sau complement de ~ Complement circumstanțial care arată timpul când se petrece o acțiune sau când există o stare ori o însușire. 17 sn (Grm; îs) (Propoziție) circumstanțială de ~ Propoziție care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă. 18 sn Moment favorabil pentru desfășurarea unei acțiuni, pentru efectuarea unei operații. 19 sn (îlav) La ~ În momentul potrivit. 20 sn (Îlav) Din ~ Înainte de a fî prea târziu. 21 sn (Îal) Înainte de data sau de momentul obișnuit, așteptat sau prevăzut. 22 sn (Îlav) La ~ul său (sau lui, lor) La momentul oportun. 23 sn (Îe) Toate la ~ul lor sau tot lucrul la ~ul său Orice trebuie făcut la momentul potrivit. 24 sn (Îlav) Înainte de ~ Prea devreme. 25 sn (Îal) Înainte de termen Si: prematur. 26 sn (Înv; îlav) Cu fără-~ Cu întârziere. 27 sn (Înv; îal) Într-un moment nefavorabil. 28-29 sn (Îe) A (nu) fi ~ul (sau, rar, ~) (!să... sau de...!) A (nu) fi momentul potrivit pentru... 30 sn (Pfm; îe) A-i fi (sau a-i sosi, a-i veni) ~ul (cuiva sau la ceva) A-i sosi (cuiva sau la ceva) momentul favorabil, prilejul așteptat. 31 sn (Îe) Era și ~ul Se spune atunci când intervine, cu puțin înainte de a fi prea târziu, o acțiune, un eveniment așteptat. 32 sn Interval necesar pentru efectuarea unei acțiuni Si: răgaz. 33-34 sn (Îe) A (nu) avea ~ (pentru ceva) A (nu) găsi răgazul necesar (pentru a face ceva). 35 sn (Îe) A avea tot ~ul să... A dispune de o perioadă mai îndelungată de vreme (decât cea necesară) pentru a efectua ceva. 36 sn (Îe) A nu avea ~ de cineva A nu putea sta de vorbă cu cineva. 37 sn (Îae) A nu se putea ocupa de cineva. 38 sn (Înv; îe) A-și lua ~ul (pentru ceva) A-și găsi răgaz (pentru ceva). 39 sn (Reg; îe) A nu-l mai ajunge ~ul pe cineva A fi foarte ocupat. 40 sn (Arg; îe) A nu avea ~ A nu avea bani. 41 sn (Spt) Durată cronometrată a unei curse. 42 sn (Îrg) Anotimp. 43 sn (Îrg) Vârstă. 44 sn (Fiz) Formă obiectivă de existență a materiei în continuă dezvoltare, marcată prin succesiunea proceselor realității obiective. 45 sn (Îlav) Cu ~ul Pe măsură ce trece vremea. 46 sn (îvr; îlav) În noaptea ~urilor În vremuri imemorabile. 47 sn Perioadă determinată istoric Si: epocă, secol. 48 sn (Reg; îe) Nu mai e ~ul lui Pazvante Nu se mai poate jefui după bunul plac. 49 sn (Pfm; îe) A fî de pe -ul lui Pazvante (chiorul) A fi foarte vechi. 50 sn (Pfm; îlav) Pe ~uri Mai demult Si: cândva. 51 sn (Pfm; îlav) Din toate ~urile De totdeauna. 52 sn (Îlav) Din alte ~uri De demult. 53 sm (Înv; îlav) În toți ~ii Mereu. 54 sm (Înv; îlav) în alți ~i Altădată (1). 55 sn Lpl) Stare de lucruri caracteristică unei perioade Si: împrejurări, vremuri. 56 sn Stare a atmosferei într-un anumit loc și într-o anumită perioadă, determinată de valorile temperaturii, presiunii, vântului și umidității aerului. 57 sm (Ban) Recoltă. 58 sm (Ban) Recoltare. 59 sm (Bot; Ban) Rodul-pământului (Arum maculatum). 60 smn (Lpl) Fiecare dintre fazele succesive ale unei mișcări, ale unei operații, ale unei acțiuni. 61 snm (Înv) Rată. 62 sm (Teh) Fiecare dintre fazele ciclului de funcționare a unei mașini termice, în decursul căreia se realizează o cursă completă a pistonului motor. 63 sm (Muz) Fiecare dintre părțile egale care alcătuiesc o măsură Si: bătaie. 64 sm (Muz; înv; pex) Măsură. 65 sn (Înv; îlav) În trei ~uri Foarte repede. 66 sn Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă momentul în care se petrece acțiunea. 67 sn (Grm) Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă timpul (66). 68 sn (Grm; îs) ~ absolut Timp care exprimă o acțiune raportată numai la momentul vorbirii.

sisific, ~ă a [At: SCL 1964, 422 / Pl: ~ici, ~ice / E: Sisif + -ic] 1 Care se referă la Sisif Si: (rar) sisifian (1). 2 Care are caracteristici sau condiții asemănătoare cu cele ale lui Sisif Si: (rar) sisifian (2). 3 (Pex; d. muncă sau alte activități umane) Care este istovitor, inutil și fără sfârșit Si: (rar) sisifian (3).

NEOKEYNESÍSM (< fr.) s. n. Ansamblu de teorii economice care se inspiră din doctrina lui J.M. Keynes, pe care o dezvoltă, o adaptează sau o corectează, în funcție de condițiile economice și politice generale, ale economiei postbelice. N. realizează o abordare preponderent dinamică și pe termen lung a produselor economice ca și îmbinarea analizei microeconomice cu analiza macroeconomică. Principala contribuție a n. o constituie elaborarea unor instrumente moderne de analiză a dinamicii macroeconomice concretizată în formularea de teorii și modele ale creșterii economice. Prin aceste instrumente, reprezentanții n. încearcă o cuantificare a relațiilor funcționale dintre proporția combinării unor variabile economice endogene (capitalul acumulat, investiții, venitul net, coeficientul capitalului și productivitatea investițiilor), în condițiile unei stări de fapt a variabilelor exogene (creșterea populației, progresul tehnic, productivitatea muncii), pe de o parte, și rata anuală de creștere economică, pe de altă parte. Ca urmare, n. susține necesitatea perfecționării intervenției statului în economie în vederea stimulării creșterii economice. Reprezentanți principali: P.A. Samuelson, R.F. Harrod, E.D. Domar, F. Machlup, J.V. Robinson.

TARIF, tarife, s. n. 1. Preț (stabilit oficial) pentru prestările de servicii, transport, telefon, radio, consum de energie electrică etc. ♦ Retribuție oficială stabilită pentru o anumită muncă. 2. Tabel, listă cuprinzând prețurile unitare sau specifice pentru diferite servicii (publice) și condițiile stabilite pentru aplicarea lor. 3. (În sintagma) Tarif vamal = tabel în care sunt înscrise taxele vamale la care sunt supuse mărfurile trecute peste granița unui stat. [Pl. și: tarifuri] – Din fr. tarif.

COLABORARE, colaborări, s. f. Acțiunea de a colabora și rezultatul ei. 1. Participare activă la munca unui colectiv printr-o contribuție efectivă; muncă în comun. Ceea ce caracterizează relațiile în interiorul pieței lagărului democratic este colaborarea economică și ajutorul reciproc. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 15. Marile succese obținute de poporul nostru muncitor pe drumul construirii socialismului, sub conducerea partidului și cu ajutorul Uniunii Sovietice, au creat condiții noi, mulțumită cărora s-a înfăptuit o strînsă colaborare frățească între oamenii muncii romîni și ai diferitelor minorități naționale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 52. Ajutorul reciproc și colaborarea frățească stau la baza relațiilor dintre popoarele lagărului democrat unit și puternic. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2602. ◊ Loc. adv. În colaborare (cu...)= participînd activ, printr-o contribuție efectivă, la o muncă în comun. În colaborare cu școala, părinții sînt datori să urmărească învățătura și odihna copiilor, să-i ajute în organizarea timpului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2658. 2. Publicarea unei lucrări într-un periodic sau într-o culegere. ◊ (Concretizat) Revista nu plătea colaborarea. C. PETRESCU, C. V. 145.

LECȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a predării în învățămînt, prin care se transmite unui grup omogen ca pregătire un anumit volum de cunoștințe într-un timp determinat; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. Organizarea muncii colectivelor de catedră, întărirea disciplinei și a răspunderii personale a propagandiștilor constituie condiții necesare în vederea asigurării unor lecții cu un înalt nivel politic și ideologic. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 124. Acele cadre didactice care nu desfășoară ele însele o activitate de creație științifică, care nu îmbogățesc cursurile pe care le predau cu rezultatele cercetărilor proprii, nu pot asigura lecții de calitate superioară. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 361, 5/1. Ar începe așa, ca la toate lecțiile: Astăzi vom învăța despre... SAHIA, N. 49. Într-o zi Eliza nu putu veni la lecție, era bolnavă. VLAHUȚĂ, O. A. 375. ◊ Expr. A da lecții = a pregăti elevi în particular; a medita. Eliad îmi da lecții de gramatică romînă și învățam pe dinafară traducerile din Meditațiunile lui Lamartine. GHICA, S. A. 113. E un om plin de științe, și l-am poftit să vie ca să-ți dea lecții de trei ori pe săptămînă. NEGRUZZI, S. I 7. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor în afara unei instituții de învățămînt. A ieși la lecție = a ieși în fața profesorului pentru a fi ascultat. A scoate la lecție = a chema pe un elev în fața clasei pentru a fi ascultat. 2. Materia și temele indicate de profesor elevilor să le pregătească acasă în vederea orei următoare. Cum trebuie să vie școlarul la școală? – Cu lecțiile învățate. DELAVRANCEA, H. T. 107. Își învăța lecțiile de cu seară, pentru că dimineața trebuia să meargă în piață. VLAHUȚĂ, N. 8. ◊ Expr. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele pentru ziua următoare. Lecțiile mi le făceam în camera tatei la o măsuță. SADOVEANU, N. F. 24. A spune lecția = a expune în fața profesorului cunoștințele dintr-o anumită lecție. 3. (Uneori în legătură cu verbele «a da», «a primi», «a lua» etc.) Mustrare, dojană; p. ext. bătaie. Las’ c-am să-ți dau eu o lecție să n-o uiți așa de curînd. REBREANU, I. 72. Critica rareori este cumpănită în lecții sau în laudă, dreaptă în judecată și învățată. RUSSO, O. 88. 4. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unui eveniment, a unei întîmplări etc. [Spectacolul] a fost o lecție de adîncă umanitate. SAHIA, U.R.S.S. 181. – Variantă: lecțiune (pronunțat -ți-u-) s. f.

tarif sn [At: (a. 1803) DOC. EC. 73 / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: ngr ταρίφα, it tariffa, ger Tarif, fr tarif] 1 (Șîs ~ vamal sau, înv, al vămilor, vămeșesc) Catalog care cuprinde produsele asupra cărora statul stabilește taxele vamale ce se aplică la import, export și tranzit. 2 (Și îas) Taxă vamală. 3 Preț (stabilit oficial) pentru prestările de servicii, transportul de mărfuri și de persoane, servicii poștale, telefonice, telegrafice, pentru radio, consum de energie electrică etc. 4 Listă cuprinzând tarifele (3) și condițiile stabilite pentru aplicarea lor. 5 Sumă de bani dată cuiva pentru o anumită muncă. 6 Sistem de nonne pe baza căruia se stabilește retribuirea fiecărui fel de muncă. 7 (Îvr) Listă a felurilor de mâncare, cu indicarea prețurilor respective Si: meniu.

AUTOSERVIRE s.f. Acțiunea de a se autoservi. ♦ Procedeu de servire în magazine sau localuri de alimentație publică, potrivit căruia clienții se servesc singuri. ♦ Muncă depusă de preșcolari, elevi și studenți, prin care aceștia contribuie la asigurarea unor condiții igienice și estetice optime de trai în comun. [< autoservi, după engl. self-service].

ATELAJ, atelaje, s. n. Pereche (sau perechi) de animale de tracțiune, cu harnașamentul necesar; (impropriu) animalele împreună cu vehiculul pe care îl trag; (uneori) numai vehiculul. Consiliul de conducere poate da atelaje membrilor spre întrebuințare personală contra plată în condițiile stabilite de adunarea generală, dar numai în măsura în care aceasta nu stînjenește muncile în gospodărie. STAT. GOSP. AGR. 21. Înhămați cîte patru la fiecare atelaj, caii săreau și se loveau între ei, necunoscîndu-se. MIHALE, O. 440.

PRESTA, prestez, vb. I. Tranz. A îndeplini o muncă, a desfășura o activitate. ◊ Expr. A presta (un) jurământ = a depune un jurământ (în condițiile prevăzute de lege). – Din lat. praestare.

TARIF, tarife, s. n. 1. Taxă oficială fixată pentru anumite prestații de serviciu, pentru vânzarea anumitor articole, transporturi de mărfuri și de persoane etc. ♦ Sumă de bani dată cuiva pentru o muncă depusă. 2. Tabel, listă cuprinzând prețurile unitare sau specifice pentru furnituri, servicii etc. (publice) și condițiile stabilite pentru aplicarea lor. 3. (În sintagma) Tarif vamal = tabel în care sunt înscrise taxele vamale la care sunt supuse mărfurile trecute peste granița unui stat. [Pl. și: tarifuri] – Din fr. tarif.

REGIM s. n. 1. mod, sistem de organizare a vieții economice, politice și sociale a unui stat. 2. ansamblu de reglementări proprii activității unei instituții, întreprinderi etc. ◊ totalitatea regulilor impuse modului de viață și de alimentare al cuiva. ♦ ~ de economii = sistem de măsuri privind folosirea cât mai rațională a resurselor materiale, financiare și de muncă; ~ fluvial = evoluție medie a debitelor unei ape curgătoare în timp de un an. 3. totalitatea condițiilor de funcționare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. mod de evoluție ciclică a unui fenomen natural. 5. (lingv.) recțiune. (< fr. régime)

slugăreală sf [At: PAMFILE, A. R. 259 / Pl: ~reli / E: slugări + -eală] 1 Muncă de slugă (1) Si: slugărie (1), slugărire (1), slugărit¹ (1), (rar) slugărnicie (2), (rar) slugărnicire (1), slujire (1), slujit¹ (1), (înv) slugăritură (1). 2 Condiție de slugă (1) Si: slugărie (2), slugărire (2), slugărit¹ (2), (rar) slugărnicie (3), (rar) slugărnicire (2), slujire (2), slujit¹ (2), (înv) slugăritură (2). 3 Timpul petrecut în calitate de slugă (1) Si: slugărie (3), slugărire (3), slugărit¹ (3), (rar) slugărnicie (4), (rar) slugărnicire (3), slujire (3), slujit¹ (3), (înv) slugăritură (3). 4 (Îla) De ~ Bun pentru a deveni slugă (1). 5 (Rar; fig) Înjosire. 6 (Fig) Atitudine de supunere exagerată, umilitoare și interesată față de cineva Si: servilism, slugărie (5), slugărit¹ (5), slugărnicie (1), (liv) obsecviozitate, (liv) servilitate, (rar) slugărnicire (5). 7 (Pfm) Executare supusă a ordinelor Si: (pfm) slugărie (6), slugărire (6), slugărit¹ (6), (rar) slugărnicire (6). 8 (Pfm) Situare la dispoziția cuiva Si: (pfm) slugărie (7), slugărire (7), slugărit¹ (6), (rar) slugărnicire (7) .

COEFICIENT, coeficienți, s. m. 1. Element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă. Chiar eu, cel mai prost la matematici... mă trezeam cîteodată că știam cum se înmulțesc între dînșii doi monomi, bine înțeles că fără coeficienți și fără exponenți. HOGAȘ, DR. II 124. ◊ Coeficient de proporționalitate = cîtime constantă care reprezintă raportul măsurilor a două mărimi direct proporționale. 2. Mărime care indică o proprietate anumită a unui corp sau a unei substanțe date și care este constantă pentru acel corp sau acea substanță, în condiții date. Coeficient de dilatare. ◊ Coeficient economic = relație (exprimată de obicei în procente) între cantitatea de muncă utilă produsă de un anumit mecanism și cantitatea de energie pe care o consumă. – Pronunțat: -ci-ent.

lagăr² sn [At: CĂLĂTORIE I, 88V/2 / V: (reg) ~ger, (înv) ~gher, (îrg) loag~ / Pl: ~e / E: ger Lager, rs лагерь] 1 Loc întărit de staționare a trupelor militare, în corturi sau sub cerul liber Si: campament, tabără. 2 (Înv) Tabără militară romană fortificată Si: castru. 3 (Îvr) Oaste. 4 (Nob) Loc de popas. 5 (Șîs ~ de prizonieri sau de concentrare, de exterminare, de muncă ori ~ul morții) Loc special amenajat, în care sunt ținuți închiși și sub supraveghere în condiții de viață precare, prizonierii de război sau, în regimurile totalitare, persoanele considerate ostile regimului. 6 (Asr) Grup opus altui grup. 7 (Ccr; asr) Grupare politică reunită în jurul unui program Si: partid. 8 (În ideologia marxistă) Grup de state cu același regim politic, care se opune unui alt grup de state de o altă orientare. 9 (Mec) Organ de mașină pe care se sprijină și se ghidează o axă, o osie, un arbore și care permite o mișcare de rotație sau de oscilație a acestuia Si: palier. 10 (Pan) Piesă din lemn, piatră sau metal asemănătoare ca formă și ca utilizare cu un lagăr (9). 11 (Reg; șîs ~ de lemn sau de aramă) Bucată de lemn, piatră sau metal, pe care se sprijină broasca sau cepul grindeiului de la roata morii sau a pivei Si: (reg) căpătâi, perină, perinoc. 12 (Trs; Olt) Bucată de fier de formă rotundă, fixată pe posadă, în care se învârtește capătul de jos al fusului de la crângul morii Si: (reg) piuliță. 13 (Mol) Pârpăriță la moară. 14 (Ban; Trs) Bilțe între care se învârtește crivalul la joagăr. 15 (Buc; Mol) Bârnă care ajută la încărcarea buștenilor în vagoane. 16 (Reg) Bucată de lemn care se pune pe osie pentru a putea transporta buștenii. 17 (Reg) Lichid rămas în cazan după ce s-a fiert rachiul.

DUCE¹, duc, vb. III. I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... – Lat. ducere.

MECANIZÁRE (< mecaniza) s. f. Introducere și folosire a mașinilor, aparatelor etc. pentru executarea unor operații, activități productive sau neproductive, în scopul de a înlocui ori de a face mai eficientă munca fizică sau intelectuală a omului sau de a substitui munca animalelor. Începuturile m. sunt legate de revoluția industrială, de trecerea la producția mașinistă. M. constituie, în condițiile contemporane, o direcție principală a progresului tehnic. O treaptă superioară a m. o constituie automatizarea. ◊ Mecanizarea agriculturii = introducerea și folosirea tractoarelor și a altor mașini agricole în procesul de producție agricol, în scopul înlocuirii tracțiunii animale și a muncii umane, a creșterii producției și productivității, a utilizării judicioase a suprafețelor agricole, a efectuării lucrărilor de îmbunătățiri funciare etc. M. a. a permis reducerea populației active din agricultură, în țările dezvoltate, de la 75-85%, la sfârșitul sec. 19, la 2-5% la sfârșitul sec. 20.

DUCE¹, duc, vb. III. I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus de gânduri (de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... – Lat. ducere.

VALID, -Ă, valizi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Apt pentru muncă (sau pentru o anumită activitate); p. gener. sănătos. 2. (Despre o acțiune, un act, un contract) Care îndeplinește condițiile cerute de lege; valabil. – Din fr. valide.

VALID, -Ă, valizi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Apt pentru muncă (sau pentru o anumită activitate); p. gener. sănătos. 2. (Despre o acțiune, un act, un contract) Care îndeplinește condițiile cerute de lege; valabil. – Din fr. valide.

AGROTEHNIC, -Ă, agrotehnici, -e, adj. Care ține de agrotehnică, care se referă la agrotehnică, de domeniul agrotehnicii. Trebuie promovate și stimulate cu mai multă hotărîre, în munci de cercetare științifică, agricolă și zootehnică, elemente tinere, merituoase, capabile, pentru a folosi în mod creator, în condițiile țării noastre, știința agrotehnică cea mai avansată din lume, știința agricolă sovietică. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 49.

DICTA, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru a fi scrise întocmai. Profesorul își dictează cursul. ▭ Mi-a dictat odată vreme de două ceasuri o istorisire. SADOVEANU, E. 166. 2. A impune în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte fără discuții anumite condiții, dispoziții; a ordona. ♦ (Subiectul este un abstract) A îndemna, a determina la o acțiune. Interesele fundamentale ale oamenilor muncii din lumea întreagă le dictează să susțină U.R.S.S. și politica ei de pace. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 26, 5/6. N-ai șovăit să-ți sacrifici prietenul cel mai bun, fiindcă așa îți dicta conștiința. C. PETRESCU, C. V. 108.

VITREG, -Ă, vitregi,-e, adj. 1. (Despre copii și părinți, determinînd natura rudeniei lor reciproce) Care nu e rudă de sînge, care a devenit rudă numai printr-o nouă căsătorie a unuia din părinți. Această mamă vitregă... îi apăruse odinioară în copilărie. GALACTION, O. I 144. (În forma vitrig) Această fată bună era horopsită... și de mama cea vitrigă. CREANGĂ, P. 283. ◊ Fig. În ochii lor de fii vitregi nu se mai oglindeau apele și codrii veacurilor dinții. SADOVEANU, N. P. 52. ♦ (Substantivat, f.) Mamă vitregă. Vitrega întrebă pe copii cum au nimerit de s-au întors. ISPIRESCU, L. 334. Doar nu-s vitregă... Ce doresc eu?... Fericirea voastră. ALECSANDRI, T. I 436. ♦ (Despre frați și surori) Care sînt născuți din căsătorii deosebite ale mamei sau ale tatălui. 2. Fig. Dușmănos, ostil, vrăjmaș; hain. O soartă vitregă face ca pulberea multor oameni mari să fie risipită în vînturi. SADOVEANU, E. 104. ◊ (Substantivat) Ce îndreptare se poate aștepta... de la un vitreg... ca acesta? ȚICHINDEAL, F. 387. ♦ Presărat cu obstacole, defavorabil, potrivnic. Condițiile vitrege de viață din țările capitaliste, orînduirea socială a acestor țări intensifică îmbătrînirea rapidă și scurtează viața oamenilor muncii. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 354, 5/6. – Variantă: vitrig, -ă adj.

CĂMIN, (1, 4) căminarii (2,3) cămine, s. n. 1. Sobă zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă, joasă și cu coșul în formă de pîlnie răsturnată. Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. Maria intra deodată în salonul încălzit și luminat numai de razele roșii ale jăratecului din cămin. EMINESCU, N. 83. Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153. Focul pîlpîie voios în cămin. ALECSANDRI, T. 1198. 2. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. Îi părea rău că își zdrobise liniștea căminului pentru o rătăcire. CAMILAR, N. I 109. Omul atîta vreme înstrăinat simți în el putere și o dorință nebiruită de a se întoarce la cămin. SADOVEANU, M. 178. Plecase... Lăsînd în părăsire căminul său și țara. MACEDONSKI, O. I 257. 3. (Urmat de diverse determinări) Numire dată unor instituții cu caracter social-cultural: a) cămin cultural = instituție care desfășoară o operă de culturalizare a maselor, organizînd conferințe și spectacole artistice, popularizînd cărți și reviste etc. În munca de educare comunistă a maselor muncitoare, un rol de seamă revine căminelor culturale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 312, 2/1; b) cămin de zi = instituție în care sînt îngrijiți și educați copiii de vîrstă preșcolară în timpul cînd părinții sînt la muncă. (Fără determinare) Și cînd trec în drum pe la cămin Și aud glăscior de clopoței, Simt că puii ăștia sînt ai mei. DEȘLIU, în POEZ. N. 171. Cămin sezonier = cămin de zi care funcționează la țară în timpul muncilor sezoniere; c) cămin studențesc = instituție în care sînt găzduiți studenții pe timpul cursurilor. S-au creat elevilor și studenților condițiile materiale prielnice învățăturii, prin înființarea de internate, cămine studențești, cantine. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 5/1. 4. Încăpere subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, folosită pentru accesul la o conductă subterană.

CEATĂ, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunați de obicei într-un scop comun; pîlc, grămadă. În depărtare, o ceată de flăcăi cînta pe idiță. SANDU-ALDEA, U. P. 192. El degrabă-n jur chitește Vrun ocol, căci e pierdut, Dar copiii l-au văzut! Toată ceata năvălește Pe-ntrecut. COȘBUC, P. I 225. Cît ține ziua de vară, Cete de flăcăi muncesc, Cîrduri de fete snopesc. TEODORESCU, P. P. 311. ◊ Fig. Miezul nopții s-a ivit Și prin lume-a răspîndit Ceata visurilor dalbe. ALECSANDRI, P. A. 95. ◊ (În comparații, repetat) Oamenii umblau cete-cete prin cetate, ca în zi de sărbătoare. ISPIRESCU, L. 36. [Poporul] începu a se strînge în cete-cete și a se întreba unii pe alții ce să ceară. NEGRUZZI, S. I 154. Cîte treizeci de flăcăi, Cete-cete că venea, Parcă la război era. ȘEZ. IV 131. ♦ (Urmat de determinări) Grămadă de animale. O ceată de dulăi țepeni lătrînd cu învierșunare... ODOBESCU, S. III 18. 2. Grup organizat pe principii socialiste pentru a efectua o muncă în comun. Datorită bunei organizări a muncii în cete, formate de cîte 20-30 de cetățeni, avînd la fiecare ceată atelajele necesare, țăranii muncitori au deservit în bune condiții batoza în vederea folosirii întregii capacități de lucru a acesteia. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2738. 3. (Învechit) Trupă (mai mică sau mai mare) de oameni înarmați și organizați. V. detașament. Am fugit în vremea zaverei... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii, la Secul. CREANGĂ, A. 20. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți. Printre cetele păgîne trec rupîndu-și large uliți. EMINESCU, O.I 148. Pe colnice, pe-a lor coaste, Șe coboară-o mîndră oaste Cu trei steaguri de oșteni Și trei cete de curteni. ALECSANDRI, P. A. 96. Armata romînească de la început s-a împărțit în cete de 1000 oameni supt un căpitan. BĂLCESCU, O. I 12. ♦ Grup de haiduci. Mult mi-e dor și mult mi-e sete Să văd frunza-n codru verde, Să mai strîng vro șapte cete! ALECSANDRI, P. P. 287.

presta [At: BARIȚIU, ap. DLR / Pzi: ~tez / E: lat prestare, it prestare] 1 vi (Îvr; udp „la”) A participa. 2 vt A desfășura diverse feluri de munci, de activități, de servicii etc., în mod sistematic, organizat. 3 vt (Îe) A ~ un jurământ A depune un jurământ în condițiile prevăzute de lege sau de uz. 4 (Înv; spc; d. vasali; îe) A ~ omagiu (sau jurământ de credință) A depune jurământul de credință și supunere către suzeranul său.

NORMĂ, norme, s. f. 1. Regulă fixată prin lege sau prin uz, ordine recunoscută ca obligatorie. V. rînduială, lege. Uriașele transformări economice și politice care s-au petrecut în țara noastră au dat naștere unor raporturi sociale noi, care în mod necesar cer norme juridice noi. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 389, 5/4. De altfel toate se petreceau în casa asta după bătaia ceasornicului și după o normă fixată. VLAHUȚĂ, O. AL. II 83. 2. Mijloc, criteriu de apreciere, îndreptar. S-a luat ca normă jumătatea prețului de dus și-ntors. CARAGIALE, O. VII 209. 3. Lucrare pe care trebuie să o execute cineva într-o unitate de timp. Fac zilnic trei norme minerii: Puhoi de lumină, șuvoi de căldură! DEȘLIU, G. 55. Toți tractoriștii își îndepliniră normele indicate în grafice. MIHALE, O. 407. ◊ Normă de timp = normă care determină cantitatea de timp de muncă în cursul căreia muncitorul trebuie să execute o anumită operație. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊ Expr. A sparge norma v. sparge.

REGIM, regimuri, s. n. 1. Sistem de organizare și de conducere a vieții economice, politice și sociale a unui stat; formă de guvernămînt a unui stat. Să servească interesele unei stări de lucruri nerecunoscute de puterile garante și să dea astfel mai multă tărie regimului de azi. BOLINTINEANU, O. 420. Strigarea obștiei este... giudecata regimului trecut, în care nimic nu e uitat, de la vechile privilegii pînă la școale. RUSSO, S. 115. ◊ Regim parlamentar = formă de guvemămînt în care puterea supremă în stat este deținută de un parlament. Auzim necontenit vorbindu-se de guvernul constituțional, de formele și uzanțele regimului parlamentar. KOGĂLNICEANU, S. A. 132. Criză de regim v. criză. ♦ Perioadă de guvernare a unui rege, a unui partid politic etc. Oare evenimentele astea din urmă, întîmplate sub regimul tău... să fie realizarea acelor promisiuni ale tale? HASDEU, I. V. 197. 2. Sistem de norme sau de reguli proprii activității sau vieții dintr-o instituție, dintr-o întreprindere etc.; convenție prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații. Regimul de protecție a muncii. Regimul spitalelor. Regimul de economii este o metodă de gospodărire proprie socialismului. ◊ Regim dotal v. dotal. ♦ Mod de viață, totalitatea condițiilor de viață, de lucru etc. dintr-un anumit loc. A căutat o climă blîndă pentru boala sa de piept, urmare a regimului de carceră dură cu care își începuse experiența revoluționară. SADOVEANU, E. 52. Toți trăiau sub un regim de control reciproc. C. PETRESCU, C. V. 42. ◊ Regim celular v. celular. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viață sau de alimentare al cuiva (mai ales al unui om suferind). ◊ Fig. Puneți arta la regim. VLAHUȚĂ, P. 85. 3. (Tehn.) Ansamblul valorilor pe care le au, într-un moment dat, mărimile care caracterizează condițiile de utilizare a unui sistem tehnic (mașină, aparat, instalație, construcție etc.). 4. Raport gramatical dintre două cuvinte care sînt în așa fel legate între ele, încît unul atîrnă de celălalt și capătă forma cerută de cuvîntul de care depinde. V. complement.

potențial, ~ă [At: PONI, F. 204 / P: ~ți-al / Pl: (13-15, 17-19) ~i, ~e, (1-12) ~e / E: fr potentiel] 1 sn Mărime asociată unui sistem fizic, a cărei variație în spațiu și timp permite caracterizarea și determinarea unui câmp fizic sau a unei variații de energie. 2 sn Funcție asociată unui câmp fizic, dependentă de coordonatele de poziție, care servește la obținerea prin derivare a intensității câmpului fizic respectiv. 3 sn (Fiz; îs) ~ electric Mărime a cărei variație caracterizează câmpul electric. 4 sn (Fiz; Chm; îs) ~ de electrod Diferență de potențial (1) dintre un metal și o soluție electrolitică în contact cu metalul. 5 sn (Fiz; Chm; îs) ~ de ionizare Diferență de potențial (1) necesară accelerării unui electron astfel încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o moleculă, să provoace ionizarea acestuia. 6 sn (Ast; îs) ~ terestru Geopotențial. 7 sn (Blg; îs) ~ de înmulțire Capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi foarte prolifice. 8 sn (Urmat de determinări care arată domeniul, felul) Capacitate de muncă, de producție, de acțiune. 9 sn Randament calitativ și cantitativ al unei munci. 10 sn (Pex) Nivel. 11 sn Forță. 12 sn (Îs) ~ de război Capacitate militară a unui stat. 13 a Care are în sine toate condițiile pentru realizare. 14 a Care există în mod virtual, ca posibilitate. 15 a (Îs) Energie ~ă Energie pe care o poate dezvolta un corp aflat în mișcare liberă din poziția în care se află până la un nivel de referință. 16 av În mod virtual. 17 a (Grm; d. moduri, propoziții etc.) Care prezintă o acțiune ca posibilă fără să precizeze dacă se realizează sau nu. 18 a (Grm; d. moduri, propoziții etc.) Care exprimă o posibilitate. 19 a (Rar; d. moduri) Prezumtiv.

DESFĂȘURA vb. 1. a (se) desface, (pop.) a (se) desfira, (reg.) a (se) dezveli. (Se ~ un fir depănat.) 2. v. desface. 3. a (se) întinde, (Mold.) a (se) dișterne. (Acțiunea se ~ pe o anumită perioadă.) 4. a se derula, a evolua, a se întâmpla, a se petrece, (înv.) a se purta. (Iată cum s-au ~ faptele.) 5. a evolua, a merge. (Treaba se ~ bine.) 6. a decurge, a evolua, a se petrece. (Partida s-a ~ în bune condiții.) 7. v. disputa. 8. a depune, a duce, a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. (A ~ acolo o muncă utilă.) 9. a da, a duce, a purta, a susține, (înv.) a sta. (Au ~ o luptă continuă pentru...)

MESAJ (< fr. message, cf. lat. missus, trimis) 1 Comunicare oficială ce face parte din elocința scrisă. Ex. MESAJUL adresat de tovarășul Nicolae Ceaușescu cadrelor didactice și elevilor de la liceul „Yosef Haltrieh” din Sighișoara: Dragi tovarăși și prieteni, Îmi face o deosebită plăcere ca, la sărbătorirea împlinirii a 450 de ani de la înființarea liceului dumneavoastră, să vă adresez un călduros salut și cele mai cordiale felicitări. În îndelungata sa existență, liceul „Josef Haltrich” a desfășurat o activitate rodnică pe tărîmul instruirii și educării tinerelor generații, al ridicării nivelului de cultură al poporului, al cultivării nobilelor sentimente ale prietenei și frăției dintre toți oamenii muncii, fără deosebire de naționalitate. Dezvoltînd pe o treaptă superioară experiența și bogatele sale tradiții din trecut, liceul dumneavoastră a adus, în anii construcției socialismului, o contribuție însemnată la creșterea și pregătirea temeinică a cadrelor necesare diferitelor sectoare de activitate, la progresul și înflorirea culturii noastre socialiste. Aniversarea școlii dumneavoastră are loc în condițiile puternicului avînt cu care întregul nostru popor întâmpină marea sărbătoare a împlinirii unui sfert de veac de la proclamarea Republicii, ale muncii însuflețite pentru transpunerea cu succes în viață a vastului program de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate elaborat de Congresul al X-lea și de Conferința Națională a partidului. Îmi exprim convingerea că, alăturîndu-vă acestui avînt general, dumneavoastră, cadrele didactice ale liceului, veți face totul pentru a ridica nivelul de instruire la înălțimea marilor exigențe pe care societatea noastră le pune în fața învățămîntului, pentru a educa tineretul în spiritul muncii, al dragostei și atașamentului față de patrie, față de cauza apărării și dezvoltării cuceririlor revoluționare ale poporului. Vouă, dragi elevi, vă adresez îndemnul de a studia cu pasiune, de a vă însuși cu temeinicie minunatele comori ale științei și culturii, pregă- tindu-vă cît mai bine încă de pe băncile școlii, pentru a deveni constructori de nădejde ai socialismului și comunismului în patria noastră. Vă doresc tuturor noi succese și satisfacții în muncă și viață, multă sănătate și fericire. 2 Semnificația unei opere literare, artistice.

ANGAJAMENT, angajamente, s. n. 1. Promisiune, făgăduială de a realiza ceva. 2. Angajare a cuiva într-un loc de muncă; (concr.) contract prin care o persoană își pune serviciile sale la dispoziția unei alte persoane sau a unei instituții și care prevede condițiile de angajare. 3. (La hochei sau la baschet) Punere a pucului sau a mingii în joc. – Din fr. engagement.

ANGAJAMENT, angajamente, s. n. 1. Promisiune de a realiza ceva. 2. Angajare a cuiva într-un loc de muncă; (concr.) contract prin care o persoană își pune serviciile sale la dispoziția unei alte persoane sau a unei instituții și care prevede condițiile de angajare. 3. (La hochei sau la baschet) Punere a pucului sau a mingii în joc. – Din fr. engagement.

PRESTA, prestez, vb. I. Tranz. A îndeplini o muncă, a desfășura o activitate; a face, a executa, a furniza un serviciu. ◊ Expr. A presta (un) jurământ = a depune un jurământ (în condițiile prevăzute de lege). – Din lat. praestare.

MUTAȚIE, mutații, s. f. 1. Îndeplinirea formelor legale în legătură cu mutarea dintr-o locuință sau dintr-o localitate în alta. Și-a făcut mutația pentru București. ♦ Înregistrarea unei schimbări intervenite în statul personal sau de serviciu al unei persoane din cîmpul muncii sau în situația, militară a cuiva. 2. Schimbare; modificare calitativă bruscă sau formare a unor trăsături noi într-un organism, sub influența schimbării condițiilor de trai. 3. (Jur.) Transmitere (a unui lucru) dintr-o proprietate în alta. (Atestat în forma mutațiune) Transcrierea actelor de mutațiuni de imobile. I. IONESCU, P. 191.- Variantă: mutațiune s. f.

BURGHEZ², -Ă, burghezi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care aparține burgheziei; proprietar de mijloace de producție care exploatează muncă salariată; capitalist, Compus: mic-burghez = a) persoană care face parte din mica burghezie. Micul-burghez se află într-o astfel de situație economică, condițiile lui de viață sînt de așa natură, încît el nu poate să nu se înșele, el este atras fără voia lui și inevitabil cînd spre burghezie, cînd spre proletariat. El nu poate avea o «linie» de sine stătătoare din punct de vedere economic. LENIN, O. XXV I80; b) fig. persoană cu vederi înguste, lipsită de orizont intelectual, v. filistin. 2. (În orînduirea feudală) Orășean. – Pl. și: (m.) burgheji.

PRESTA, prestez, vb. I. Tranz. A depune, a îndeplini, a desfășura o activitate. Angajatului nu i se va putea cere să presteze o muncă care să nu corespundă aceleia pentru care s-a angajat. COD. M. 10. ◊ Expr. (Învechit) A presta (un) jurămînt = a depune un jurămînt în condițiile prevăzute de lege.

robie sf [At: VARLAAM, C. 273 / Pl: ~ii / E: rob + -ie] 1 Stare, condiție socială de rob (1) Si: sclavie, (îvr) robitură. 2 Robire (1). 3 (Îvp) Prizonierat. 4 (Înv; îe) A face ~ (unei țări) A lua captivi, robi dintr-o țară. 5 Muncă (fizică sau intelectuală) grea. 6 Viață ca de rob (1). 7 Stare de dependență politică, socială și economică în care este menținută o țară, o clasă socială etc. Si: asuprire (5), exploatare (5). 8 (Îvr) Cucerire (2). 9 (Pop) Stare a unei persoane întemnițate Si: (Mar) robșag. 10 (Pex) Temniță. 11 (Fig) Subjugare, dependență a unei persoane față de un sentiment, o pasiune, o preocupare etc. Si: dominație (1), robire (4).

ASOCIA, asociez, vb. I. Refl. 1. (Cu sens reciproc) A se întovărăși, a se grupa (de obicei pe baza unor condiții stabilite) în vederea unui scop comun. Ajutorul acordat de S.M.T. țăranilor săraci și mijlocași care se asociază în tovărășii sau cooperative de muncă agricolă trebuie să fie însoțit de sfaturi și îndrumări practice pentru ridicarea nivelului agrotehnic. REZ. HOT. I 101. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «la», mai rar în dativ) A se alătura unei acțiuni, unei idei etc. Mă asociez propunerii făcute de tovarășul care a vorbit înaintea mea. ◊ Tranz. Probabil că a moștenit cherestegia de la tatăl său ori de la stăpînul său care, la un moment dat, l-a asociat la afacere. IBRĂILEANU, S. 41. – Pronunțat: -ci-a.

MANIFESTA vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică un sentiment, o tendință etc.) A exprima, a arăta (prin comportare, atitudine etc.). Însăși ocîrmuirea. . . manifestă dorința ei de a introduce de la sine îmbunătățiri (a. 1848). URiCARIUL, X, 5. Amiciția și stima. . . nu ezitezi a nu le manifesta cu atîta prietinoasă generozitate. CARAGIALE, O. VII, 47. Domnul cu barbete avea de gînd să-și manifeste indignarea. VLAHUȚĂ, D. 11. Dragostea pentru elenism și-a manifestat-o botezîndu-și copiii cu nume eroice. REBREANU, R. I, 166, cf. IORGA, L. I, 105. Nu putea să manifesteze iubirea decît prin privirea ei atît de straniu fixă și fără gînduri. GALACTION, O.107. Manifestase dorința de a o cunoaște. BRĂESCU, A. 64. Limba actuală. . . manifestă o tendință foarte puternică de a înlocui pe „care” prin „ce”, indiferent de condițiile sintactice. IORDAN, L. R. 392, cf. CV 1949, nr. 6, 25. Manifesta dispreț pentru formă chiar și în viața lui de toate zilele. RALEA, S. T. III, 201. Oamenii muncii manifestă un interes fierbinte pentru cunoașterea temeinică a evenimentelor politice interne și internaționale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2708. Poetul își manifestă încrederea într-o nouă poezie. V. ROM. ianuarie 1954, 154, cf. iulie 1954, 293. Partidul și guvernul își manifestă grija zilnică pentru dezvoltarea unei culturi noi. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 66, cf. ARGHEZI, P. T. 59. ♦ Refl. A-și afirma prezența, existența; a se face simțit, cunoscut. Poezia stă latentă, fără a se manifesta nici prin daltă, nici prin penel. . . , nici prin vorbe sau versuri. HELIADE, O. II, 140. Dorințele se manifestă în noi abia ce zărim o jună femeie plăcută. FILIMON, O. I, 114, cf. 104. Așa sînt și popoarele. Pruncia lor se manifestă printr-o zgomotoasă dinamică. HASDEU, I. C. I, VII. Pesimismul lui Eminescu se manifestează mai ales și mai caracteristic în „Mortua est”. GHEREA, ST. CR. I, 114, cf. 123, III, 84. Expresivitatea. . . se manifestă printr-o influență de fiecare moment a afectului și fantaziei. IORDAN, STIL. 93. Inițiativa maselor se manifestă în mod deosebit în aplicarea în cadrul întrecerii socialiste a metodelor înaintate de lucru. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2731. Aici s-a manifestat. . . talentul de polemist al lui Ibrăileanu. V. ROM. septembrie 1954, 141. 2. Intranz. A organiza o manifestație (2), a participa la o manifestație; a demonstra. Studențimea era în fierbere și pusese de gînd să manifesteze. CARAGIALE, O. I, 249. Sute de mii de demonstranți au manifestat timp de cîteva ore. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2651, cf. nr. 2393. Să vie și să manifesteze pentru lupta unită a proletariatului. GALAN, Z. R. 14. – Prez. ind.: (1) manifést și (învechit) manifestez, (2) manifestez. – Din fr. manifester.

NORMĂ, norme, s. f. 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă. ◊ Normă morală (sau etică) = regulă privitoare la modul de comportare a omului în societate, la obligațiile sale față de ceilalți oameni și față de societate. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei respectare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ◊ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiții specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

aerobioscop s. n. (tehn.) ◊ „Cercetătorii de la Institutul de protecție a muncii și igienă rurală din Lublin au pus de curând la punct un «aerobioscop selectiv», aparat care determină rapid și fără greș – în orice fel de condiții – gradul de poluare a aerului, natura elementelor poluante și cantitatea microorganismelor care pătrund în plămânii oamenilor și ai animalelor.” Sc. 11 IV 75 p. 4; v. și R.l. 16 IV 75 p. 6 (din aero- + bio- + -scop)

NORMĂ, norme, s. f. 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă, ◊ Normă morală (sau etică) = model sau recomandare privind respectarea principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei aplicare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ◊ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiții specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

CAPITALISM s. n. Mod de producție bazat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, în care toate produsele iau forma de marfă și în care însăși forța de muncă se vinde și se cumpără ca o marfă. Capitalismul este acel stadiu de dezvoltare a producției de mărfuri în care și forța de muncă devine marfă. LENIN, O. III 551. Capitalismul a adus ramurile principale ale industriei în stadiul marii industrii mecanizate; socializînd în felul acesta producția, el a creat condițiile materiale ale unei noi orînduiri și în același timp a creat și o nouă forță socială: clasa muncitorilor din fabrici și uzine, proletariatul orășenesc. LENIN, O. I 158. Capitalismul nu se poate dezvolta fără întețirea exploatării clasei muncitoare, fără ca majoritatea oamenilor muncii să ducă o existență de foame, fără întețirea asupririi țărilor coloniale și dependente, fără conflicte și ciocniri între diversele grupuri imperialiste ale burgheziei mondiale. STALIN, O. VII 99.