Definiția cu ID-ul 903315:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CADRE s. n. pl. 1. Efectiv de bază al oamenilor muncii dintr-o întreprindere sau instituție, dintr-un sindicat sau dintr-o organizație de partid; corp de oameni ai muncii bine pregătiți pentru o ramură oarecare de activitate; p. ext. întregul efectiv al unei întreprinderi sau instituții. Cadrele conducătoare se formează în procesul muncii.Trebuie să înțelegem o dată că, din toate capitalurile prețioase care există în lume, cel mai prețios și cel mai hotărîtor capital sînt oamenii, cadrele. Trebuie să înțelegem că în actualele condiții de la noi «cadrele hotărăsc totul». STALIN, PROBL. LEN. 511. Cadrele sînt fondul de aur al partidului și al statului, forpa hotărîtoare a conducerii de partid și de stat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2686. Iată Doftana. Pe-aici... A fost școala înaltă unde-au crescut Oțelitele cadre, puternicul scut. BANUS, în POEZ. N. 43. ◊ Direcția (sau serviciul, secția) cadrelor (sau numai cadrele) = organul care se ocupă cu recrutarea, repartizarea, pregătirea și calificarea personalului unei întreprinderi, al unei instituții etc. Aștepta să intre la directorul cadrelor. V. ROM. decembrie 1950, 159. ◊ Expr. A crește (sau a ridica, a pregăti) cadre = a ridica nivelul politic, ideologic și calificarea profesională a cadrelor; a forma cadre noi (în special din rîndurile tineretului). În opera de construire a socialismului, problema pregătirii cadrelor este una din cele mai importante probleme ale partidului și statului nostru. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 50. Ridicarea curajoasă a cadrelor tinere la munci de răspundere, justa lor repartizare, educarea lor partinică și profesională trebuie să constituie grija permanentă a tuturor organelor de conducere ale partidului, începînd cu Comitetul Central. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2658. ◊ (Rar, în forma de sg. cadru, indicînd un individ din efectivul unei întreprinderi, al unei instituții sau al unei organizații de partid sau sindicale) Un cadru bine pregătit. 2. Elementele de conducere și comandă ale subunităților și unităților militare. – Formă gramaticală: sg. (1) cadru.