MANUFACTURIER, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2); lucrător într-o întreprindere de manufactură. Cf. NEGULICI. Manufacturierul, neguțitorul, capitalistul. CALENDAR (1856), 13/4. Mari fabricanți, manufacturieri. MAIORESCU, D. I, 414. Vecin cu noi era. . . fiul unui manufacturier. BRĂESCU, 116. 2. Adj. Care ține de manufactură (1), privitor la manufactură, care produce manufactură ; (învechit) manufacturial. Cf. BARCIANU. Industria manufacturieră. . . se face cu materii indigene sau se mărginește a fasona materii importate. N. A. BOGDAN, C. M. 125. Clasa burgheză, relațiile de producție capitaliste, munca salariată se dezvoltă în toate țările în condițiile prielnice create de stadiul manufacturier al producției. CONTEMP. 1953, nr. 359, 2/5. - Pronunțat: -ri-er. – Pl.: manufacturieri, -e. – Din fr. manufacturier.