gospodărie f. 1. od. administrațiune: gospodăria Statului; 2. azi, Mold. economia casei, menaj: ți s’a îngreunat și gospodăria CR.; 3. zestrea moșiei: moșia cu toată gospodăria.

ACREDITIV, acreditive, s. n. 1. Sumă de bani special rezervată de un cumpărător din contul său, la o bancă ce deservește un furnizor, pentru ca acestuia să i se facă plata în momentul în care dovedește predarea furniturilor în condițiile stabilite înainte prin contract. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

CASĂ¹, case, s. f. 1. Clădire destinată pentru a servi de locuință omului. ◊ Loc. adj. De casă = făcut în casă¹. ◊ Expr. (A avea) o casă de copii = (a avea) copii mulți. A-i fi cuiva casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, normală, liniștită. A nu avea (nici) casă, (nici) masă = a duce o viață neregulată, plină de griji, de frământări. ♦ (Reg.) Cameră, odaie. ◊ Casă de veci = mormânt. 2. Încăpere specială într-o clădire, având o anumită destinație. ◊ Casa ascensorului = spațiul în care se deplasează cabina unui ascensor. Casa scării = spațiul dintr-o clădire care adăpostește o scară. 3. Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele etc. tipografice de același caracter. 4. Gospodărie. 5. Totalitatea celor care locuiesc împreună (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 6. Căsnicie, menaj. ◊ Expr. A face (sau a duce) casă (bună) cu cineva = a trăi cu cineva (în bună înțelegere), a se împăca bine. A duce casă bună cu ceva = a se împăca bine cu ceva. 7. (Urmat de determinări) Nume dat unor instituții, așezăminte, întreprinderi, firme comerciale etc. ◊ Casă de economii = instituție publică de credit care se ocupă cu strângerea disponibilităților bănești temporare ale populației, acordând pentru acestea mai ales dobândă. Casă de ajutor reciproc = asociație benevolă a unor angajați sau pensionari, creată pentru acordarea de împrumuturi și de ajutoare membrilor ei din fondurile obținute din depunerile lor lunare. Casă de filme = instituție producătoare de filme cinematografice. Casă de cultură = instituție culturală în care au loc diverse manifestări culturale, educative etc. Casă de nașteri = instituție medico-sanitară, în care se acordă viitoarelor mame, la naștere, asistență calificată. Casă de vegetație = construcție specială, cu acoperișul și cu pereții de sticlă, folosită pentru experiențe de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetație. ♦ Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi, al unei gospodine. 8. Boală a vinurilor, pe care acestea o capătă când ajung în contact cu aerul și care se caracterizează prin tulburare și prin schimbarea culorii. – Lat. casa.

PRIMĂ¹, prime, s. f. 1. Sumă de bani acordată cuiva peste salariul de bază ca recompensă pentru calitatea deosebită a muncii depuse; premiu (acordat în sistemul de salarizare). ◊ Primă de export = sumă de bani sau scutire de taxe, de impozite acordată ca stimulent unor exportatori pentru exportarea anumitor mărfuri. Primă de asigurare = sumă de bani pe care asiguratul o plătește (periodic) celui care asigură, pentru asumarea riscului. Primă de economie = Sumă plătită deponenților de către unele case de economii, peste nivelul ratei dobânzii. 2. (Muz.) Cel mai mic interval posibil format între două trepte de aceeași înălțime prin repetarea notei date. – Din fr. prime.

CONSEMNAȚIUNE, consemnațiuni, s. f. Operație prin care o persoană fizică sau juridică dispune păstrarea unei sume de bani pe numele și la dispoziția altei persoane la o instituție autorizată în acest scop; consemnare. ◊ Casa de economii și consemnațiuni = instituție centrală la care oamenii își pot depune economiile pentru păstrare și valorificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. consignation (refăcut după semn).

CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operații constând din debit și credit, care exprimă valoric existența și mișcarea unui mijloc sau proces economic într-o anumită perioadă de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care conține astfel de operații. * A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua în râs pe cineva; a-și bate joc. A ține ~ de ceva a ține seama de ceva; a lua în considerație. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteală de ceva; a se îndreptăți. Pe ~ propriu din proprie inițiativă și pe răspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Listă în care este trecut prețul unei consumații într-un local public. 4) Sumă de bani depusă la o casă de economii de o persoană. /<fr. compte

LIBRET ~e n. 1) Text al unei creații muzicale (operă, operetă, balet). 2): ~ de economii carnet în care se înscriu depunerile, dobânzile la casele de economii. [Sil. li-bret] /<it. libreto

CONSEMNAȚIUNE s.f. (Rar) Consemnare. ◊ Casă de economii și consemnațiuni = instituție la care se depun economiile spre păstrare și valorificare. [Var. consemnație s.f. / după fr. consignation, it. consegnazione].

ACREDITIV s.n. 1. Faptul sau efectul unui credit sau al unei creditări. 2. Sumă de bani rezervată de un cumpărător din contul său la o unitate bancară ce servește un furnizor pentru ca acestuia să i se poată face plata în momentul în care dovedește expedierea (predarea) mărfurilor. ♦ Sumă de bani depusă de cineva la o unitate a Casei de economii și consemnațiuni pentru a-i sta la dispoziție (la cerere) la o altă unitate; documentul prin care se certifică o asemenea depunere. [< fr. accréditif].

CONSEMNA vb. I. tr. 1. A nota, a înregistra, a însemna. 2. A depune contra semnătură o sumă de bani spre păstrare la Casa de economii și consemnațiuni sau ca garanție la tribunal. 3. A opri disciplinar ieșirea militarilor din cazarmă. [< con- + semna, după fr. consigner, it. consegnare].

ACREDITIV s. n. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani. ◊ sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii și consemnațiuni; înscris care certifică o asemenea depunere. (< fr. accréditif, germ. Akkreditiv)

ACREDITIV, acreditive, s. n. 1. Modalitate de decontare prin care o bancă își asumă responsabilitatea de a plăti, din ordinul cumpărătorului, în favoarea vânzătorului de mărfuri sau servicii, o anumită sumă, cu condiția ca vânzătorul să prezinte documentele prevăzute, care atestă livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor promise. 2. Document financiar de decontare prin intermediul băncii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.

2) cásă f., pl. e (it. cassa, fr. caisse, lat. capsa. V. capsă). Ladă de fer de ținut banĭ. Bĭuroŭ unde se plătește saŭ se primesc banĭ. Stabiliment financiar care primește banĭ ca să-ĭ păstreze, ca: Casa de Economie și Casa de Depunerĭ și Consemnațiunĭ. Caște, tablă de lemn cu despărțiturĭ de ținut literele la tipografie.

MONÉDĂ (< ngr.) 1. Semn bănesc cu formă, greutate și titlu stabilite, fabricate din metal (aur, argint, aramă, aliaje de metale comune); servește ca mijloc de circulație și de plată. Baterea primelor monede a fost, probabil, realizată independent, înainte de sec. 7 î. Hr., în statul antic Lidia sau în insulele Egee și în China. În Roma antică, m. se băteau lângă templul zeiței Iuno Moneta, de unde și denumirea de m. Pe teritoriul României, folosirea și circulația m. este semnalată încă din 6 î. Hr. Au existat diferite forme ale m., dintre care s-a impus cea rotundă, de disc, cu avers, revers și margine. V. numismatică., ban. ◊ M. divizionară (sau de bilon) = m. confecționată din aliaj monetar format din metale comune, cu valoare proprie redusă sau inferioară valorii ei nominale și care reprezintă o subdiviziune sau un multiplu al unității monetare legale. ◊ Expr. A bate monedă = a emite bani de metal. A plăti (cuiva) cu aceeași monedă = a se comporta față de cineva așa cum s-a comportat și el într-o situație similară. 2. P. gener. Ban de metal. 3. Denumire dată pentru toate semnele bănești, indiferent de forma lor de existență, respectiv pentru m. divizionară, m. fiduciară sau m. de hârtie (bancnotele emise de Banca Centrală) și m. scripturală sau m. se cont (disponibilitățile bancare și de la casele de economii).

*librét n., pl. e (it. libretto, dim. d. libro, carte, și fr. livret, d. livre, carte). Poezia (poema) la o operă muzicală. Cărticică, condicuță, carnet: libret de la casa de economie. (Cu acest înț. se zice și livret).

*menagéră și -jéră f., pl. e (fr. ménagère). Gospodină, femeĭe care administrează, casa eĭ. Econoamă, femeĭe care administrează casa altuĭa saŭ un spital, un internat.

MICHELUCCI, Giovanni (1891-1990), arhitect și urbanist italian. Unul dintre reprezentanții arhitecturii moderne, a realizat lucrări de orientare funcționalistă (Gara Santa Maria Novella și Casa de economii din Florența, Biserica de pe Autostrada Soarelui de lângă Florența – operă de mare plasticitate arhitecturală și sculpturală).

nicocherá și nicochéră f., pl. ale și e (ngr. niko-kerá [scris noiko-] și iko-kerá, d. ikos, vg.r oikos, casă, și kerá, kyrá, stăpînă. V. econom). Fam. Econoama uneĭ case. Cucoană de mahala.

CASĂ¹, case, s. f. 1. Clădire care servește drept locuință. ◊ Loc. adj. De casă = făcut în casă¹. ◊ Expr. (A avea) o casă de copii = (a avea) copii mulți. A-i fi cuiva casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, normală, liniștită. A nu avea (nici) casă, nici (masă) = a duce o viață neregulată, plină de griji, de frământări. ♦ (Reg.) Cameră, odaie. ◊ Casă de veci = mormânt. 2. Încăpere specială într-o clădire, având o anumită destinație. ◊ Casa ascensorului = spațiul în care se deplasează cabina unui ascensor. Casa scării = spațiul dintr-o clădire în care se găsește scara. 3. Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele etc. tipografice de același caracter. 4. Gospodărie. 5. Totalitatea celor care locuiesc împreună (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 6. Căsnicie, menaj. ◊ Expr. A face (sau a duce) casă (bună) cu cineva = a trăi cu cineva (în bună înțelegere), a se împăca bine. A duce casă bună cu ceva = a se împăca bine cu ceva. 7. (Urmat de determinări) Nume dat unor instituții, așezăminte, întreprinderi, firme comerciale etc. ◊ Casă de economii = instituție publică de credit care se ocupă cu strângerea disponibilităților bănești temporare ale populației, acordând pentru acestea mai ales dobândă. Casă de ajutor reciproc = asociație benevolă a unor angajați sau pensionari, creată pentru acordarea de împrumuturi și de ajutoare membrilor ei din fondurile obținute prin depunerile lor lunare. Casă de filme = instituție producătoare de filme cinematografice. Casă de cultură = instituție culturală în care au loc diverse manifestări culturale, educative etc. Casă de nașteri = instituție medico-sanitară, în care se acordă viitoarelor mame, la naștere, asistență calificată. Casă de vegetație = construcție specială, cu acoperișul și cu pereții de sticlă, folosită pentru experiențe de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetație. ♦ Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi, al unei gospodine. 8. Boală a vinurilor, pe care acestea o capătă când ajung în contact cu aerul și care se caracterizează prin tulburare și prin schimbarea culorii. – Lat. casa.

CONSEMNAȚIUNE, consemnațiuni, s. f. Operație prin care o persoană fizică sau juridică dispune păstrarea unei sume de bani pe numele și la dispoziția altei persoane la o instituție autorizată în acest scop; consemnare. ◊ Casa de Economii și Consemnațiuni = instituție centrală la care oamenii își pot depune economiile pentru păstrare și valorificare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. consignation (refăcut după semn).

PRIMĂ¹, prime, s. f. 1. Sumă de bani acordată cuiva peste salariul de bază ca recompensă pentru calitatea deosebită a muncii depuse; premiu (acordat în sistemul de salarizare). ♦ Primă de export = sumă de bani sau scutire de taxe, de impozite acordată unor exportatori și întreprinzători pentru a le spori interesul și capacitatea de concurență. Primă de asigurare = sumă de bani pe care asiguratul o plătește (periodic) celui care asigură, pentru asumarea riscului. Primă de economie = sumă plătită deponenților de către unele case de economii, peste nivelul ratei dobânzii. 2. (Muz.) Cel mai mic interval posibil format între două trepte de aceeași înălțime prin repetarea notei date. – Din fr. prime.

CASĂ¹, case, s. f. 1. Clădire destinată pentru a servi de locuință omului. Casa e așezată în dreptul ariei. STANCU, D. 19. Casele albe, ridicate ici-colo în mijlocul verdeții grădinilor și livezilor, păreau că dorm tăcute și singuratice. SADOVEANU, O. III 193. I-am luat casa pe nimică. ALECSANDRI, T. 331. Va vedea în toate satele case de zid cu cîte trei și patru odăi. GOLESCU, Î. 24. ◊ Fig. Doru unde se lasă, Face lacrimilor casă. HODOȘ, P. P. 32. ◊ Loc. adj. De casă = făcut în casă. Pîine de casă. Pînză de casă. ◊ Expr. (A avea) o casă de copii = (a avea) copii mulți. Avea o casă de copii, dintre care cel mai mare, în vîrstă de vreo optsprezece ani. PAS, Z. I 61. Dacă mă vede că-s o vădană sărmană și c-o casă de copii, mai trebuie să-și bată joc de casa mea? CREANGĂ, P. 28. A-i fi casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată; a trăi tihnit, fără necazuri. S-ajungi mireasă, s-ajungi crăiasă! Calea să-ți fie numai cu flori, Și casa casă și masa masă... ALECSANDRI, P. II 46. (Familiar) Piatra din casă v. piatră. Fată în casă v. fată. ◊ O pereche (sau un rînd) de case = casă mare, de obicei cu mai multe apartamente. Corp de case v. corp ♦ (Regional) Cameră, odaie. Casa dinainte. Casa mare. Casa de oaspeți. ◊ Încăpere specială într-o clădire, avînd o anumită destinație. ◊ Casa mașinilor = încăpere în care sînt montate grupurile electrogene într-o centrală electrică. Casa pompelor = clădire sau încăpere în care sînt montate pompele unei stațiuni de pompare. Casa ascensorului = spațiul în care se deplasează un ascensor. Casa scării = spațiul în care este construită scara la o clădire cu mai multe etaje. ♦ (Tipogr.) Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele. Băieții sînt puși să învețe casele de litere și să dea corecturi. PAS, Z. I 260. ♦ Fig. (Determinat prin «de veci») Mormînt. Iaca Ioane și casa de veci, zise el. Trei coți de pămînt, atîta-i al tău. CREANGĂ, P. 321. 2. Gospodărie. E cel dinții lucru ce l-ai cumpărat pentru casa noastră. DAVIDOGLU, M. 15. Bărbatu-mieu... nu s-a putut plînge că... i-am risipit casa. CREANGĂ, P. 4. Caută de casă, cum se cuvine unei bune gospodine. NEGRUZZI, S. I 147. 3. Toți cei care locuiesc împreună formînd, de obicei, o familie. E supărat pe casa noastră. STANCU, D. 34. Casa s-a mai îngreuiat cu un mîncău. CREANGĂ, P. 6. Am sculat toată casa; am trimis după doctor. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Ai casei = membrii familiei. Casă grea = familie numeroasă, greu de întreținut. ◊ Expr. A ține (sau a fi) de casa cuiva = a ține de familia cuiva; a fi dintre oamenii apropiați ai cuiva. Bine Ioane, du-te; nu ți-i oprită calea. De-a putere-a fi, acum ești de casa noastră. CREANGĂ, P. 312. ♦ (În orînduirea feudală și burgheză) Dinastie, neam. Casa de Austria. ◊ Copil de casă v. copil. 4. Căsnicie. Trebuie să fie un trimis de undeva, numai pentru a iscodi casele oamenilor. CREANGĂ, P. 233. ◊ Expr. A ține casă cu cineva = a trăi în căsnicie cu cineva. Ba zău, încă mă mir c-am avut răbdare să țin casă cu baba pîn-acum. CREANGĂ, P. 118. A strica casa cuiva = a strica armonia dintre soți, a-i face să se despartă. A tace (sau a duce) casă (bună) cu cineva = a trăi laolaltă în bună înțelegere. De cînd sînt regi, de cînd minciună este. Duc laolaltă cea mai bună casă. VLAHUȚĂ, O. A. 36. N-a vrut să facem casă-mpreună. ALECSANDRI, T. 1502. A duce casă bună cu ceva = a se împăca bine cu ceva. Cu matematica n-am dus niciodată casă bună. C. PETRESCU, C. V. 104. 5. (Urmat de determinări care arată natura sau destinația clădirii) Nume dat unor instituții sau așezăminte create pentru satisfacerea necesităților sociale, culturale, sanitare etc. ale celor ce muncesc. Casă de cultură. Casa Universității. Casa Centrală a Armatei. Casa Oamenilor de Știință. Casa Scriitorilor. Casa Pionierilor. Casa «Scînteii». ▭ Pe lîngă sistemul tarifar și de premiere, ceferiștii beneficiază de mari avantaje sub forma caselor de odihnă, sanatoriilor, spitalelor C.F.R., case de cultură. GHEORGHIU-DEJ, CONSF. C.F.R. 36. ◊ Casă de nașteri = maternitate. Ce ... casă de nașteri s-ar face aici pentru toate satele dimprejur! DUMITRIU, N. 236. Casă de economii = instituție la care se depun economiile spre păstrare și valorificare. Casa de Economii și Consemnațiuni (C.E.C.). ▭ Casă de ajutor reciproc = asociație tovărășească constituită cu scopul de a da împrumuturi și ajutoare bănești membrilor ei, din resursele acumulate prin cotizații lunare. (Învechit) Casă de sănătate = sanatoriu. Nu putea... să-l interneze într-o casă de sănătate. PAS, Z. I 56. Casă de nebuni = ospiciu. Casă de adăpost = cabană. 6. (În regimul capitalist) întreprindere, firmă comercială. Casă de import. ◊ Specialitatea casei = produs al unei întreprinderi, cu care aceasta își face reclamă, considerîndu-l superior produselor altor întreprinderi. – Pl. și: (regional) căși (DAVIDOGLU, M. 32, ȘEZ. II 10).

CONSEMNA, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A înregistra, a însemna, a nota. «A sosit în București într-un vagon de clasa III...» – vor consemna biografii viitori. C. PETRESCU, C. V. 29. Spre a enumera... diferitele elemente constitutive ale fiecărui articol din dicționarul limbei, noi ne vom mărgini a le consemna aci d-a rîndul. ODOBESCU, S. II 398. 2. A depune o sumă de bani spre păstrare la Casa de economii și consemnațiuni, sau ca garanție la tribunal. 3. (În trecut) A opri prin consemn ieșirea militarilor din cazarmă.

CONSEMNARE, consemnări, s. f. Acțiunea de a consemna. 1. Însemnare, notare, înregistrare. Ajunul deschiderii stagiunii... prilejuiește consemnarea unui început rodnic de afirmare a dramaturgiei originale. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 8/6. Critica lui Alecsandri... este consemnată mai mult în operele sale beletristice. IBRĂILEANU, SP. CR. 118. [Adaosele] tind întotdeauna... la consemnarea, la elucidarea și dovedirea unui fapt cîtuși de mic. ODOBESCU, S. III 640. 2. Depunerea unei sume de bani spre păstrare la Casa de economii și consemnațiuni sau ca garanție la tribunal. 3. (În trecut) Oprirea prin consemn a militarilor de a ieși din cazarmă.

CONSEMNAȚIUNE, consemnațiuni, s. f. (Mai ales în expr.) Casa de economii și consemnațiuni (prescurtat C.E.C.) v. casă². – Pronunțat: -ți-u-.

LICHIDA, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A pune capăt, a termina, a încheia o acțiune, un fapt, o treabă. Simt că înnebunesc la gîndul că aș putea pleca fără să lichidez drama căsniciei mele. CAMIL PETRESCU, U. N. 215. Numai un minut să lichidez dosarul ăsta și sînt al d-voastră! REBREANU, R. II 80. ◊ Refl. pas. Din fericire, mîine sosește d-na Nadina și se va lichida și încurcătura cu Babaroaga. REBREANU, R. II 20. 2. A îndeplini toate formele necesare pentru ca o situație juridică sau financiară să ia sfîrșit. A lichidat contul de la Casa de economii. ◊ Expr. A lichida o datorie (sau o creanță etc.) = a plăti o datorie (o creanță etc.). ♦ (Despre un capitalist) A-și desființa întreprinderea, vînzînd toate bunurile imobile și mobile. (Absol.) Afacerile au mers un timp, după care a trebuit să lichideze. SAHIA, N. 91. 3. (Argotic, cu privire la persoane) A ucide, a omorî, a asasina.

consemnațiune sf [At: GHICA, S. 461 / V: ~ie / Pl: ~ni / E: fr consignation] 1 Operație prin care o persoană fizică sau juridică dispune păstrarea unei sume de bani pe numele și la dispoziția altei persoane la o instituție autorizată în acest scop Si: consemnare (1). 2 (Îs) Casa de Economii și consemnațiuni Instituție centrală la care oamenii își pot depune economiile pentru păstrare și valorificare.

lăsare sf [At: PSALT. 59 / Pl: ~sări / E: lăsa] 1 Rupere a unei relații de prietenie, de rudenie etc. Si: abandonare, lăsat¹ (1), părăsire, (îvp) lepădare. 2 (Îvp; îs) ~ a legii (creștinești) sau a Dumnezeului său Trecere de la religia creștină la o altă religie Si: lăsat¹ (2). 3 Renunțare benevolă sau impusă la o îndeletnicire, la o profesie, la o funcție etc. Si: abandonare, lăsat¹ (3). 4 Eliberare (1) a oamenilor Si: lăsat¹ (4). 5 Cedare a unui spațiu geografic în urma unui război, a unui pact etc. Si: (îvr) lăsat¹ (5). 6 Determinare a unei stări fizice sau psihice a cuiva Si: (rar) lăsat¹ (6). 7 (Înv; îs) ~ de sânge Incizare în scop terapeutic sau pentru analize Si: lăsat¹ (7). 8 (Îvp; îs) ~ la vatră Eliberare a unui soldat din stagiul militar Si: lăsat¹ (8). 9 Scăpare din mână a unui obiect ținut strâns Si: lăsat¹ (9). 10 (Îls) ~ în viață, cu viață (pop cu zile, viu) Cruțare (4). 11 (Pfm; îs) ~ în pace (sau încolo) Renunțare la a mai supăra pe cineva. 12 (Pfm; îls) ~ pe drumuri Sărăcire. 13 (Pfm; îls) ~ cu gura căscată Uimire. 14 (Pfm; îls) ~ de azi pe mâine Amânare a unei acțiuni, a îndeplinirii unei obligații etc. Si: (rar) lăsat¹ (10). 15 (Îls) ~ în seama (grija sau voia) cuiva sau a ceva Încredințare. 16 (Îs) ~ la o parte (sau, înv într-o parte) Trecere cu vederea. 17 Cedare a unui bun prin moștenire Si: lăsat¹ (11). 18 Dare a unei dispoziții. 19 (Îe) ~ cu limbă de moarte (sau cu jurământ) Indicare, de către un muribund, a lucrurilor care trebuie îndeplinite după decesul său. 20 Renunțare la un obicei Si: lăsat¹ (12). 21 Persistență a unei imagini, a unei amintiri etc. 22 Aterizare (1). 23 Coborâre (1). 24 Așezare a cuiva pe o suprafață pentru a se odihni sau a se sprijini Si: lăsat¹ (13). 25 Întindere a cuiva pe o suprafață pentru a dormi Si: culcare (1), lăsat¹ (14). 26 (Îs) ~ la bunul plac, la discreția (pop cheremul, mâna) cuiva Punere la dispoziția cuiva. 27 (Îs) ~ la latitudinea (sau aprecierea, înv arbitrul, chibzuința, rar propunerea) cuiva Acordare a libertății de a decide. 28 (Îs) ~ în suspensie Abandonare a unei idei, a unei acțiuni etc. înainte de a fi fost dusă până la capăt. 29 Neintervenire în a schimba starea, poziția etc. a unui obiect Si: lăsat¹ (15). 30 (Îls) ~ în afară (sau pe dinafară) Neincludere. 31 (Îls) ~ în urmă (sau, înv, înapoi) Depășire. 32 (Îs) ~ pe planul al doilea Considerare a ceva sau a cuiva ca având importanță secundară. 33 (Îls) ~ pe ultimul plan Desconsiderare. 34 (Îls) ~ la o parte (sau, înv, în lături) Abandonare. 35 (Îal) Înlăturare. 36 (Îal) Economisire. 37 (Înv; îls) ~ a armelor Predare. 38 (Îs) ~ din mână Renunțare la a-și exercita autoritatea. 39 (Îas) Pierdere a unei ocazii favorabile. 40 (Îs) ~ în (sau la) voia sorții (sau întâmplării ori valurilor) sau în plata Domnului Renunțare la a se mai preocupa de cineva sau de ceva. 41 (Îls) ~ amanet Amanetare. 42-43 (D. obiecte) (De)punere Si: lăsat¹ (16-17). 44 (Spc) Depunere a banilor într-un loc sigur, la o casă de economii etc. Si: lăsat¹ (18). 45 (Îls) ~ în paragină Părăginire. 46 Transmitere către generațiile următoare a unei realizări valoroase, a unei scrieri etc Si: (Îvr) lăsat¹ (19). 47 (Îs) ~ cu blestem (sau cu legământ, cu jurământ) Determinare a cuiva să jure că o să îndeplinească un ordin, o dorință, o obligație etc. 48 Păstrare. 49 (Îs) ~ a unei portițe (de scăpare) Păstrare a unei soluții pentru a ieși cu bine dintr-o situație. 50 (Îls) ~ pe tânjală Lenevire. 51 (Îs) ~ a libertății Pennisiune dată cuiva de a decide singur să facă ceva. 52 Închidere a unui oblon, a unei trape etc. Si: (rar) lăsat¹ (20). 53 Slăbire a unor legături. 54 Producere a unor urme, semne, în urma acțiunii violente a cuiva Si: (rar) lăsat¹ (21). 55 Persistare a unor urme, semne Si: lăsat¹ (22). 56-57 (Șfg) Înscriere a unor urme, semne Si: lăsat¹ (23-24). 58 Degajare a unor gaze, mirosuri Si: lăsat¹ (25). 59 Întrerupere a unui gest, a unei acțiuni Si: lăsat¹ (26). 60 (Îls) ~ a ancorei Ancorare (1). 61 (Îls) ~ la fund Sedimentare. 62 (Îs) ~ la apă Lansare a unei ambarcațiuni Si: (rar) lăsat¹ (27). 63 (Îal) Scufundare. 64 (Îls) ~ a serii (sau ~a amurgului) Înserare. 65 (Îls) ~a nopții Înnoptare. 66 (Îls) ~ a întunericului Întunecare. 67 (D. fenomene atmosferice) Producere. 68-69 (Pop; îs) ~a secului Lăsatul¹ (28-29) secului.

libret sn [At: FILIMON, O. II, 202 / Pl: ~e, ~uri / E: it libretto] 1 Text al unei opere muzicale scenice, vocal-simfonice sau al unui oratoriu. 2 Broșură care conține un libret (1) sau explicația unei pantomime sau a unui balet. 3 (Îs) ~ de economii Carnet eliberat de casele de economii persoanelor care își depun banii și pe baza căruia aceștia își pot retrage, cu o dobânda stabilită, fondurile depuse.

primă¹ sf [At: CR (1833), 214²/15 / V: (reg) prim / Pl: ~me / E: fr prime] 1 Recompensă în bani sau obiecte acordată cuiva peste salariul de bază pentru calitatea deosebită a muncii depuse. 2 (Frr; îe) A face ~ A se bucura de considerație deosebită Si: a prețui, a valora. 3 (Îs) ~ de asigurare Sumă de bani pe care asiguratul o plătește celui care asigură, pentru asumarea riscului Si: (înv) premiu. 4 (Îs) ~ de export Sumă de bani sau scutire de taxe, de impozite acordată ca stimulent unor exportatori pentru exportarea anumitor mărfuri. 5 Spor adăugat la retribuție persoanelor care muncesc în condiții cu un anumit grad de periclitate. 6 (Îvr) Preț de cost al unei mărfi. 7 (Îs) ~ de economie Sumă plătită deponenților de către unele case de economii, peste nivelul ratei dobânzii. 8 (Muz) Cel mai mic interval posibil între două trepte de aceeași înălțime prin repetarea notei date Si: (înv) prim³ (9). 9 (Spt) Primă poziție la scrimă Si: gardă.

consemnațiune (păstrare a unei sume de bani) (înv.) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. consemnațiunii; pl. consemnațiuni (dar: Casa de Economii și Consemnațiuni s. propriu f. art.)

*intendént, -ă s. (lat. inténdens, -éntis, fr. intendant. V. întind). Administrator, econom într’o casă mare, la o moșie, într’un spital, într’un internat ș. a. Intendent militar, funcționar militar asimilat ofițeruluĭ și însărcinat cu administrațiunea și contabilitatea războĭuluĭ. – Fals -ant (după rus.).

ECONOMIE, (2, 3) economii, s. f. 1. Totalitatea relațiilor de producție dintre oameni, corespunzătoare stadiului de dezvoltare a forțelor de producție ale societății dintr-o anumită epocă. [Suprastructura] este legată de producție numai indirect, prin intermediul economiei, prin intermediul bazei. STALIN, PROBL. LINGV. 10. ◊ Economie politică = știința care studiază legile producției sociale și ale repartiției bunurilor materiale pe diferite trepte de dezvoltare a societății omenești. Economia politică nu se ocupă de «producție», ci de relațiile sociale de producție dintre oameni, de orînduirea socială a producției. LENIN, O. III 41. Economie națională = ansamblul relațiilor economice dintr-o țară. Creșterea vitelor constituie una din principalele ramuri ale agriculturii și are un rol de seamă în întreaga economie națională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2785. Economie socialistă = sistem economic bazat pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, pe colaborarea și ajutorul reciproc al oamenilor eliberați de exploatare și pe repartizarea produselor după cantitatea și calitatea muncii depuse. Economie capitalistă = sistem economic caracterizat prin proprietate capitalistă și privată asupra mijloacelor de producție și exploatarea muncii salariate de către capitaliști în vederea obținerii plusvalorii. Economie naturală = economie în care se produce direct pentru consum, fără intermediul schimbului, produsele neîmbrăcînd forma marfă. În epoca economiei naturale, țăranul era aservit de proprietarul de pămînt, el muncea nu pentru sine, ci pentru boier, pentru mînăstire, pentru moșier. LENIN, O. I 421.2. (În opoziție cu risipă) Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitare la strictul necesar în cheltuieli, cumpătare, chibzuială, măsură. Regimul de economii înseamnă o luptă hotărîtă și continuă împotriva risipei, înseamnă înlăturarea cheltuielilor neproductive. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 285, 2/2. A mai stat o lună, a făcut economie și-a venit la București. VLAHUȚĂ, O. AL. II 80. Cu mica leafă ce avea... și mai ales cu o mare cumpăneală și economie își ținea casa. NEGRUZZI, S. I 333. ◊ Fig. Economie de timp. ♦ (Ironic) Zgîrcenie, avariție; calicie. 3. (Concretizat, mai ales la pl.) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor trebuințe. Se întîmpla să aibă... tocmai o mie de franci de economii. GALACTION, O. I 177. Sînt bani la sindicat, economii. SAHIA, N. 41. 4. Întocmire, orînduire a planului sau a părților unei lucrări, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziție. Scriitorul... dînd la o parte tot ce poate fi balast în economia prozei sale, își construiește cu meșteșug eroii și evenimentele. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 2/5. Femeia din «Păcat»... trebuia numaidecît să fie simpatică, pentru economia nuvelei. IBRĂILEANU, SP. CR. 246. – Variantă: (învechit) iconomie (GOLESCU, Î. 65, KOGĂLNICEANU, S. 111) s. f.

CUMPĂNEALĂ, cumpăneli, s. f. Cumpănire, chibzuială, socotință, cumpătare. Întrebuințam toate meșteșugurile celei mai chibzuite cumpăneli, spre a trece teafăr -și nevătămat peste greutățile de tot soiul, îngrămădite de vijelie în calea mea. HOGAȘ, M. N. 206. Cu mica leafă ce avea... și mai ales cu o mare cumpăneală și economie își ținea casa. NEGRUZZI, S. I 333. – Variantă: cumpeneală s. f.

ASOCIAȚIA LUCRĂTORILOR TIPOGRAFICI DIN BUCUREȘTI, prima asociație profesională din România înființată în 1858, sub numele de Casa de Prevedere și Economii a Lucrătorilor Tipografi; s-a dezorganizat în 1871. Reorganizată în 1879 sub numele de Deșteptarea.

*depúnere f. Acțiunea de a depune, depozițiune, dare în păstrare: casă de depunerĭ (de economie). Destituire. Punere în închisoare. Mărturie în justiție.

INTENDENT, intendenți, s. m. 1. Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, unei case etc. V. administrator, econom. 2. (Învechit) Ofițer din serviciul intendenței. – Variantă: (2) intendant s. m.

econom m. 1. cel însărcinat cu cheltuielile de casă, administrator sub raportul material: econom de spital, de liceu; 2. îngrijitorul veniturilor unei mânăstiri, episcopii sau mitropolii: economul chinoviei BĂLC.; 3. gospodar de sine stătător, cel ce are car, plug și vite proprii. [Și iconom: gr. mod.]. ║ a. și m. care nu face cheltuieli nefolositoare.

economie f. 1. ordine în conducerea unei case, în administrarea unei moșii; 2. rezervă la cheltuieli; 3. bani puși deoparte: a făcut economii; 4. armonia diferitelor părți ale unui tot: economia corpului omenesc, economia unui edificiu; economie politică, știință ce studiază producțiunea, repartizarea și consumarea bogățiilor unei țări.

DRĂMUI, drămuiesc, vb. IV. Tranz. A măsura sau a cîntări ceva cu precizie; a socoti sau a împărți ceva cu dramul, pînă la dram. (Absol.) Cămărășiță ca mama, cîntărind și drămuind, nu vreau să ajung. SADOVEANU, Z. C. 153. ◊ Refl. pas. Erați mulți în casă și totul se drămuia cu economie. PAS, Z. I 2. ◊ Fig. Vedeai cum cîntărește mama, în mînă, banii pe care îi aducea tata și cum îi drămuiește ca să se-ajungă. PAS, Z. I 254. ♦ Fig. A cumpăni, a împărți cu chibzuială. Un cronicar de salon trebuie să-și drămuiască atenția cu cea mai mare stricteță. CARAGIALE, O. II 119. – Prez. ind. și: drămui (BANUȘ, B. 79).

*económ, -oámă s. (vgr. oikonómos, d. oîkos, casă, cămară, și nemo, daŭ, împart. V. nicocheră și vecin). Administrator, intendent, care ține cheltuĭelile uneĭ case, uneĭ instituțiunĭ. S. m. Un rang preuțesc. (V. preut). Adj. Cruțător, strîngător, care nu face cheltuĭelĭ inutile: femeĭe econoamă. – Și iconom (după ngr.).

IPOTECARE, ipotecări, s. f. (În economia capitalistă) Acțiunea de a ipoteca. Ipotecarea unei case.

ECONOMIE ~i f. 1) la sing. Ansamblul elementelor care privesc producerea, distribuția și consumul bunurilor materiale. ◊ ~ națională totalitate a ramurilor de producție dintr-o țară. 2) la sing. Stare economică a unei ramuri de activitate umană. ~a industriei. 3) la sing. Știință care se ocupă cu studiul activității economice a societății umane. 4) Chibzuință în folosirea bunurilor materiale; măsură în consum, în cheltuieli. Regim de ~. 5) mai ales la pl. Bani strânși cu un scop anumit; rezervă de bani. ◊ Casă de ~i casă unde se depun banii pentru păstrare. [G.-D. economiei] /<fr. économie, lat. economia

chivernisi (chivernisesc, chivernisit), vb. – 1. A cîrmui, a conduce, a administra. – 2. A călăuzi, a sfătui. – 3. A procopsi, a da cuiva mijloacele de trai. – 4. A aproviziona, a îndestula. – Mr. chivirnisire. Ngr. ϰυβερνῶ, aorist ὲϰιβέρνησα „a guverna” (Murnu 14; Meyer 228); cf. alb. kjiverĭs. Este dublet al lui guverna și al cuvîntului recent creat, cibernetică (< fr. cybernétique) „arta de a guverna”. Pentru evoluție, cf. Șeineanu, Semasiol., 215. – Der. chiverniseală, s. f. (guvernare, administrare; economie casnică, mijloace de trai, nivel de viață al casei; venituri; stare, situație); chivernisitor, adj. (guvernator, administrator).

*economíe f. (vgr. oikonomía). Ordine în cheltuĭelĭ, în conducerea uneĭ case, moșiĭ ș. a. Bani strînșĭ (pușĭ la rezervă): a-țĭ cheltui economiile. Armonia, structura, rînduĭala diferitelor părțĭ ale unuĭ lucru: economia corpuluĭ omenesc, unuĭ edificiŭ, uneĭ cărțĭ. Fac economie de ceva, cruț, strîng. Economia politică, știința care studiază producerea, distribuirea și consumațiunea bogățiilor uneĭ țărĭ. Economia socială, știința care se ocupă de legile care conduc societatea și legile eĭ. Economia rurală, știința de a te folosi de pămînt, de moșie. A face economie de ceva, a iconomisi, a nu risipi: a face economie de forțe. – Și iconomie (după ngr.).

MÎNCA, mănînc, vb. I. 1. Tranz. A mesteca și a înghiți un aliment (pentru a-și potoli foamea). Îmi reamintesc cum mîncam bucățica aceea de pîine. SAHIA, N. 32. Nepoate, mai mîncat-ați salăți de aceste? CREANGĂ, P. 210. Am un păr cu pere moi Și le-om mînca amîndoi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. Cine vrea să mănînce miezul trebuie mai întîi să spargă coaja (= cine vrea să dobîndească un lucru de preț trebuie să muncească). Și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul (= i-a trecut vremea, nu mai aduce folos). Unul mănîncă aguridă și altuia i se strepezesc dinții, se zice cînd unul greșește și altul suportă consecințele; unul face, altul trage. (Refl. pas.) Nu tot ce zboară se mănîncă (= nu e realizabil orice vis). ◊ Expr. A mînca (ceva) cu ochii = a fi ispitit de o mîncare atrăgătoare; fig. a dori mult ceva. Ceasuri întregi pierdea Penelopa, mîncind cu ochii lacomi bijuteriile. BART, E. 41. A mînca (pe cineva) din ochi = a nu-și mai lua ochii de la cineva drag, a nu pierde din ochi. Ceilalți oameni îl mîncau din ochi pe Uracu. DUMITRIU, B. F. 103. Albert o mînca din ochi, ea-i trimitea pe furiș cîte o privire caldă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 53. A mînca pe cineva (fript sau de viu) = a nimici, a răpune, a doborî pe cineva. Vorincea mînca zece premianți cu pătrunderea și cunoștințele lui. VLAHUȚĂ, N. 29. Cu nevastă-mea, mizerabile! Te-am mîncat! CARAGIALE, O. I 279. Da unde-s ticăloșii să-i măninc! ALECSANDRI, T. I 91. A mînca cuiva zilele (sau viața) = a-i face cuiva viața grea, a amărî, a chinui (pe cineva). Trăsnită asta de fată are să-mi mănînce zilele cu-ndărătnicia ei. RETEGANUL, P. I 52. A mînca foc (pentru cineva) = a ține foarte mult la cineva, a-și pune viața în primejdie, a-și băga capul în foc pentru cineva. Celor ce nu știau carte le scria și le citea scrisorile. Iară soldații mîncau foc pentru el. CAMILAR, N. I 31. A mînca bătaie (trînteală, papară, pumni, ghionți, palme, chelfăneală) = a căpăta bătaie. Chiriță se încolți cu oamenii și mincă la repezeală niște pumni de la Toader Strîmbu, care de mult îl păștea. REBREANU, R. II 175. Știi c-am mai mîncat eu odată de la unul ca acesta o chelfăneală. CREANGĂ, P. 298. Ăst somn nu prea-mi place și o să i-o spui. – Ba să-ți cauți treaba, că mănînci trînteală. ALEXANDRESCU, M. 355. A-și mînca amarul (sau viața) = a avea o viață grea, chinuită. Una din cele patru moșii pe care ne mîncăm,muncind, amarul. STANCU, D. 50. A (-și) mînca (sau a-i mînca cuiva) banii (sau averea) = a cheltui, a risipi, a toca averea. Boierii stau vara la moșie, își umplu lăzile cu aur și pe urmă, iarna, vin la oraș de-și mănîncă banii și petrec cu toții. SP. POPESCU, M. G. 78. Pentru mîndra cea din colț Mîncai șaptezeci de zloți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 376. Bani, să nu-i poți mînca doi ani. ALECSANDRI, P. P. 135. A mînca (cuiva) (și) urechile v. ureche. A mînca pe cineva (rar, din cineva) = a frustra, a jecmăni, a păgubi. De mult te mănîncă megieșii și neamurile. STANCU, D. 27. Mîncați și păscuți am fost noi săracii, de cătră cei bogați. SADOVEANU, P. M. 29. Cum, și tu ai să mănînci din noi? ALECSANDRI, T. I 448. A-și mînca lefteria v. lefterie. A mînca o pîine v. pîine. (Ironic) A mînca răbdări prăjite v. răbdare. (Mai ales în basme) A nu (mai) mînca pîine și sare (de pe sau dintr-un talger) cu cineva = a nu mai conviețui cu cineva, a nu mai avea raporturi de intimitate sau prietenie cu cineva. Să facă ce va face cu pruncul său... că de nu, pîne și sare de pe un talger cu el nu va mînca. MARIAN, O. I 182. Dacă te-ntorci fără el, viu ori mort, pîine și sare cu mine nu mai mănînci. CARAGIALE, O. III 91. (Despre cai) A mînca foc (sau jăratic) = a fi foarte iute. Trase la scară o căruță ferecată în aur cu patru telegari de mîncau foc. ISPIRESCU, L. 38. Absol. Sfîrșirăm repede de mîncat, iar după masă eu mă retrăsei în odaia anume hotărîtă pentru mine. HOGAȘ, M. N. 231. Pe la noi, cine are bani bea și mănîncă, iară cine nu, se uită și rabdă. CREANGĂ, P. 279. Cu lingura îi dă să mănînce și cu coada îi scoate ochii, se zice despre un om fățarnic, Expr. A mînca ca un lup (sau cît șapte) = a mînca foarte mult. A mînca ca o pasăre (sau ca o păsărică) = a mînca puțin. A-și mînca de sub unghie (sau unghii) = a fi zgîrcit, a trăi cu foarte multă economie. Fata lui hagi Cănuță. n-a fost învățată la casa părintească să-și mănînce de sub unghie. CARAGIALE, S. N. 28. A-i mînca cuiva cîinii (sau rațele) din traistă (sau din buzunar), se spune despre un om moale, bleg. Omul nostru era un om din aceia căruia-i mîncau cîinii din traistă și toate trebile cîte le făcea, le făcea pe dos. CREANGĂ, P. 39. ◊ Refl. impers. Se mănîncă = se ia masa. Elisabeta, de cîte ori se mănîncă la noi pe zi? SAHIA, N. 57. ◊ Fig. (În legătură cu mișcări, acțiuni rapide) Roțile veneau mîncînd meridianele, miliarde de roți de fier se rostogoleau unele după altele, zile și nopți. CAMILAR, N. II 101. Cînd toarce, mănîncă caierul. DELAVRANCEA, S. 12. ◊ Expr. A fugi (sau a alerga) mîncînd pămîntul (sau de mănîncă pămîntul) = a fugi foarte repede. Aleargă de groaza pieirii bătut, Mănîncă pămîntul. COȘBUC, P. I 207. Fugea iapa, de mînca pămînt cu gura. ȘEZ. IV 200. ♦ Intranz. (Cu înțeles generic) A se hrăni, a se nutri, a se alimenta. Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amicii săi îl poreclise Mălai-mare, fiindcă mînca bine. GHICA, S. A. 83. (Prin exagerare) Copil care nu mănîncă. ♦ Fig. A trăi din... A fost învățător în sat, iar azi mănîncă o pensie de cinci zloți pe lună. REBREANU, I. 14. ♦ (Cu privire la sunete,litere, cuvinte) A omite (în vorbă sau în scris). 2. Tranz. (Despre insecte, paraziți) A pișcă, a ciupi. Cum i-a mîncat rîia prin streini, mititeii! CREANGĂ, A. 32. Dar nu ne-a mînca țințarii! ALECSANDRI, T. I 429. Puricii te mănîncă. TEODORESCU, P. P. 326. ♦ (Despre boli) A distruge, a roade. Oftica îi mănîncă pieptul pe dinăuntru. STANCU, D. 281. Așa de mîncat era de holeră bietul om, că vedeam că fără ajutor nu s-ar mai fi putut întoarce acasă. RUSSO, O. 51. ◊ (Despre oameni, în expr.) A-și mînca unghiile = a-și roade unghiile. ◊ (Despre alți agenți distructivi) Rugina mănîncă fierul. Apa a mîncat malul. ▭ Amintirea unui nume, scris pe o piatră mîncată de ploi. C. PETRESCU, R. DR. 36. 3. Tranz. (Despre părți ale corpului, fiind așezat înaintea subiectului gramatical) A produce o senzație de mîncărime, însoțită de nevoia de a scărpina locul. Mă mănîncă capul. (Impersonal) Mă mănîncă în cap. ▭ Da acasă nu puteai sta, măi femeie? Zău, parcă te mănîncă tălpile. REBREANU, I. 15 ◊ Expr. (Glumeț) A-l mînca pe cineva spinarea (sau pielea) = a se comporta în așa fel, ca și cum ar căuta într-adins bătaie. Taci, mă, din gură și pleacă d-aici... Ori te mănîncă pielea? PREDA, Î. 50. Pe semne te mănîncă spinarea, cum văd eu. CREANGĂ, A. 57. A-l mînca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef să bați pe cineva. 4. Tranz. (Despre foc, pămînt etc.) A mistui, a înghiți, a absorbi, a consuma, a nimici. Pămîntul pă toate le mănîncă. ȘEZ. III 100. ◊ (În imprecații) La făgădăul din deal Mi-o rămas al meu suman, Pentru-o țîr’ de băutură, Mînca-o-ar mormîntul gură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 386. 5. Tranz. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.; cu privire la oameni) A face să sufere, a chinui. Vedea pe mă-sa slabă, mîncată de necazuri, zbuciumată de necurmatele amărăciuni. VLAHUȚĂ, O. A. 140. De la o vreme încoace, urîtul îi mînca și mai tare. CREANGĂ, P. 73. Mîncatu-s de nevoi Ca iarba de cele oi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 191. ◊ (Neobișnuit, despre oameni) Căpitani care pînă la război mîncaseră contingentele cu asprimea, cu răutatea și cu mizeria. CAMILAR, N. II 374. 6. Refl. reciproc. Fig. (Despre oameni) A se certa, a se prigoni, a-și face rău unul altuia. Moștenitorii s-au certat și s-au mîncat multă vreme. SADOVEANU, E. 120. Femeie, taci! nu te mînca cu mine. SLAVICI, la TDRG. – Forme gramaticale: prez. ind. mănînc, mănînci, mănîncă (Mold. mînînc, mînînci etc., Transilv. mînc, mînci etc.), mîncăm, mîncați, mănîncă (Mold. mînîncă, Transilv. mîncă).

*ECONOMIE, pop. ICONOMIE sf. 1 Măsură, cumpătare în cheltueli: a trăi cu ~ ¶ 2 Ordine în conducerea, în ținerea unei case, în administrarea unei averi; Casă de ~ 👉 CASĂ² 4 ¶ 3 pl. Bani strînși, puși de-o parte: și-a depus economiile la bancă ¶ 4 Gospodărie: au pus pe vătav să-i povestească... cum mai stau trebile iconomiei pe acolo SB.; ~ casnică sau domestică, administrația unei case, unui menaj, unei gospodării; ~ rurală, administrația unei exploatațiuni agricole; ~ politică, știința care tratează despre principiile privitoare la formațiunea, distribuirea și consumațiunea bogățiilor unei țări [fr. économie și ngr. οίχονομια].

gospodar (gospodari), s. m. – 1. Domn, titlu dat domnitorilor Munteniei și Moldovei, în documentele sl., ca traducere pentru domn. – 2. Stăpîn. – 3. Stăpînul casei, capul familiei. – 4. (Adj.) Harnic, priceput, care care știe să se chivernisească, econom. – Var. (rar) hospodar. Sl. gospodarĭ (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 125), cf. ceh. hospodar „priceput”, rus. gospodarĭ „gospodar”. – Der. gospod, adj. (domnesc), abreviere de la sl. gospodini, termen administrativ fără circulație reală; gospodăreasă (var. gospodăriță), s. f. (stăpîna casei); gospodină, s. f. (femei care se ocupă de treburile casei, casnică), cf. sl. gospodynja; gospodăresc, adj. (economic, priceput; de calitate); gospodărește, adv. (serios, cum se cuvine); gospodăros, adj. (priceput); gospodări, vb. (a conduce o casă, a administra; a căsători, a deveni cap de familie; refl., a întemeia o familie); gospodărie, s. f. (menaj, activitate casnică; bunurile, averea unei case; pereche căsătorită, familie); gospodin, s. m. (domn), din sl. gospodinŭ, înv., rar.

construcție sf [At: NEGRUZZI, S. I, 9/ V: (înv) ~ione / Pl: ~ii / E: fr construction, lat constructio] 1 Clădire executată, pe baza unui proiect, din zidărie, lemn, metal, beton, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc. 2 (Spc) Casă. 3 Construire. 4-5 (Îljv) În ~ Aflat în cursul procesului de construire. 6 Alcătuire. 7 (Lpl) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de clădiri, edificii. 8 (Lpl) Ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea clădirilor. 9 (Îs) ~ii de mașini Ramură de bază a industriei care produce mașini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc. 10 Ramură a științelor care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor. 11 (Lin) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice. 12 (Lin) Mod de a grupa cuvintele în propoziții, propozițiile în fraze potrivit regulilor gramaticale ale unei limbi. 13 (Îs) ~ geometrică Reprezentare grafică prin linii a conturului unei figuri determinate. 14 (Nob) Fizic.

pănură sf [At: ECONOMIA, 168/12 / V: ponoră, punără / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: ml paenula] 1 Țesătură groasă de casă, făcută din fire de lână, care se folosește mai ales la confecționarea hainelor țărănești Si: aba, postav, (reg) dimie. 2 (Pgn; reg) Țesătură. 3 (Pgn; reg) Stofă. 4 (Reg) Bor la pălărie. 5 (Fig; reg) Fel. 6 (Fig; Trs) Categorie. 7 (Îe) A fi (tot) de-o ~ (cu cineva) A fi la fel, a fi de aceeași categorie cu cineva. 8 (Îvr) Origine.

cotarcă sf [At: (a. 1807) CARTE PENTRU ECONOMIE, ap. BV II, 494 / V: ~rgă / Pl: ~rci / E: srb mg kotarka] 1 Coșar² (6). 2 Pod al casei sau al grajdului, în care se ține porumbul. 3 Coș³ (1) de nuiele Si: (reg) cotăriță.

REFĂCUT, -Ă, refăcuți, -te, adj. (Despre industrie, agricultură, economie etc.; p. ext. despre regiuni, țări etc.) Readus în starea de mai înainte, restabilit. ♦ (Despre o lucrare, o casă etc.) Executat din nou, restaurat, reparat. ♦ (Despre oameni) Însănătoșit, întremat, întărit.

cheart sn [At: ECONOMIA, 100 / V: chert, chertiu, chiart / Pl: ~uri / E: mg kert] (Trs; mgm) 1 Grădină. 2 Ogradă. 3 (Lpl) Toate clădirile de lângă casă care țin de gospodărie.

refăcut, ~ă a [At: DDRF / Pl: ~uți, ~e / E: reface] 1-16 Făcut² (1-4, 6-9, 17, 24, 27, 36, 40, 43, 48, 52) din nou. 17 (D. agricultură, economie etc. pex, d. regiuni, țări etc.) Readus în starea de mai înainte Si: restabilit. 18 (D. o lucrare, o casă etc.) Executat din nou Si: restaurat, reparat (1). 19 (Fig; d. oameni) Însănătoșit. 20 (D. țesuturi, organe) Regenerat (3).

MENTĂ s. f. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze dințate și cu flori puternic mirositoare: a) (și în sintagmele minta calului, PANȚU, PL., mintă de cîmpuri, id. ib., mintă sălbatică, id. ib.) plantă erbacee cu flori roz care crește sălbatică prin lunci, prin tufișuri umede, pe lîngă izvoare și pe marginea apelor ; izmă, (regional) voieștniță, izmă proastă, izmă sălbatică (Mentha silvestris) ; b) (și în sintagmele mintă de grădină, PANȚU, PL., mintă moldovenească, id. ib.) plantă erbacee aromatică cu flori trandafirii sau violacee, cultivată în grădini ; se întrebuințează la prepararea unor produse medicinale, cosmetice și a unor băuturi ; izmă, izmă bună, (popular) izmă de leac, (regional) izmă domnească (Mentha piperita). Vai de voi, cărtulari și farisei fățarnici, că zeciuiți mintă, cimbrul și cheminul. N. TEST. (1648), 46^v/11. Ierburile ceale mirositoare: săfranul, măgeranul, busuiocul, mintă. ECONOMIA, 124/13. Oale cu magioran, mintă, calapăr. NEGRUZZI, S. I, 323, cf. LM. Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I, 84. Apa țîșnește cristalină pe culcușul de mentă cu frunza întunecată și cu parfumul amar. PETRESCU, S. 141. Rășina topită de căldură biruie mirosul răcoros al tufelor de mintă. id. Î. II, 203. Trecu pe cărărușa grădiniții, printre tufe de busuioc și mintă. SADOVEANU, O. IX, 34. Astăzi altă fată Și un alt băiat s-alintă Pe o pajiște cu mintă. BENIUC, M. 106. ◊ Mentă creață = izmă creață (Mentha crispa). A, iaca, mintă creață și cimbru și sulcină Și ierburi de cîmpie și plante de grădină. ALECSANDRI, T. II, 196, cf. BUJOREAN, B. L,. 385. Și din mine-o răsări. . . Din musteață Mintă creață. JARNIK-BÎRSEANU, D. 324. Ș-apoi foaie mintă creață, Puica badei cea isteață. ȘEZ. I, 167, cf. XII, 141, PĂSCULESCU, L. P. 132. (Mold.) Minta broaștei (sau broaștelor) sau (Transilv.) mintă lîngorii = izmă broaștei (Mentha aquatica). PANȚU, PL. 2. (Învechit) Esență uleioasă, plăcut mirositoare, extrasă din mentă (1). Vinars cu mentă. LM, cf. NICA, L. VAM. ◊ Bomboană (sau pastilă) de mentă = bomboană aromată cu esență extrasă din mentă (1). Își dăduseră întîlnire toate miresmele. . . de cerneală de tipar și de pastile de mintă. C. PETRESCU, C. V. 129. După fiecare țigară, băga în gură o bomboană de mentă. PAS, Z. I, 285. ♦ (Regional) Băutură spirtoasă preparată cu frunze de mentă (1). Cf. H II 262, III 196, V 382, VII 172. 3. Compuse: minta-mîței = cătușnică (Nepeta cataria). PANȚU, PL. ; mintă-sălbatică = izma-pădurilor (Calamintha officinalis). id. ib. ; (Transilv.) mintă-turcească = roiniță (Melissa officinalis). id. ib. – Și: mintă s. f. Din v. sl. мѧта, lat. mentha, fr. menthe.

opus a. 1. pus față în față: case opuse; 2. de ceea parte: malul opus al râului.; 3. contrar: albul și negrul sunt colori opuse; fig. interese opuse. ║ n. ceeace este opus: economia este opusul risipei.

*ECONOM, pop. ICONOM I. sm. 1 Îngrijitorul veniturilor unei mănăstiri, unei episcopii sau unei mitropolii: iconomul iaste de ține toate cîștigările besericii, tocmește și casa arhiereului și biserica PRV.-MB. ¶ 2 Cel însărcinat cu cheltuelile și administrația unei instituțiuni, unui internat, etc.: ~ul spitalului ¶ 3 Administratorul averii cuiva: Fă tu ce vei vrea cu dînșii, fii și economul meu PANN. ¶ 4 Gospodar; ~ de vite, crescător de vite, cel ce se ocupă cu creșterea vitelor ¶ 5 Om econom, păstrător. II. adj. 1 Păstrător, strîngător, care cheltuește cu măsură, cumpănit în cheltueli: omul nu trebue să fie... nici prea iconom nici prea galantom PANN. ¶ 2 Fig. Cumpătat: a fi ~ de laude, de vorbe, a lăuda puțin, a vorbi puțin [ngr. οίχόνομος și fr. économe].

găzdoi, ~oaie [At: ECONOMIA, 105/4 / P: ~doi, ~doa-ie / Pl: ~, ~oaie / E: gazdă + -oi] (Reg) 1 sm Gazdă (1). 2 sm Stăpân. 3 sf Soția gazdei (1). 4 sf Gospodină. 5 sf (Rar) Soție. 6 sf Stăpâna casei (în raport cu oaspeții săi). 7 sf Stăpâna casei (în raport cu chiriașii săi).

CONSTRUCȚIE, construcții, s. f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casă, edificiu, clădire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură. 3. (La pl.) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții (1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea construcțiilor. ◊ Construcții de mașini = ramură de bază a industriei care produce mașini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a științelor care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor, mașinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.

CONSTRUCȚIE, construcții, s. f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casă, edificiu, clădire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură. 3. (La pl.) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții (1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea construcțiilor. ◊ Construcții de mașini = ramură a industriei care produce mașini, instalații, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor, mașinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte. ♦ Mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio. repeat  definiție circulară

MENAJÉR, -Ă subst., adj. 1. S. f. (Rar) Gospodină. Doamna Săftica se ocupă, ca o bună menagere, nu numai cu grădina din care scoate toate verdețele și legumele trebuitoare casei, dar și cu creșterea și înmulțirea paserilor. I. IONESCU, D. 327. ♦ Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva (mai ales a unui bărbat necăsătorit). V. î n g r i j i t o a r e. Cel d-al doilea este copilul. . . Păunii. . ., menajeră care trăiește cu lucrul pe la case boierești. CARAGIALE, ap. CADE. O femeie tînără, cu înfățișare de menajeră, se arătă în pragul unei uși lăturalnice. HOGAȘ, DR. II, 196. 2. S. m. și f. (Învechit, rar) Econom, intendent. Cf. COSTINESCU, ALEXI, W. 3. Adj. Privitor la gospodărie ; de uz casnic, de menaj (1). Aceste motoare au aplicații numeroase, de pildă în aparatele menajere. CIȘMAN, FIZ. II, 492. – Pl.: menajere. – Și: (învechit, 1) menagére s. f. – Din fr. ménagère.

GRĂBI, grăbesc, vb. IV. 1. Refl. A face repede o acțiune; a-și iuți mișcările pentru a ajunge cît mai repede undeva sau pentru a isprăvi cît mai repede ceva; a da zor. Vorbește, Rață, tot ce știi, așa cum s-a petrecut de la început și pînă la sfîrșit, fără să te grăbești. SAHIA, N. 75. Nu te grăbi așa Harap-Alb, că te-i pripi. CREANGĂ, P. 272. Prea tare nu vă grăbiți, Ci fiți buni și zăboviți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 494. ◊ Intranz. Dinspre tîrg grăbea un negustor. SADOVEANU, O. VI 211. Grăbeau din codri la poiene Strîngînd săcuri la subsuoară Feciorii mîndrei Consînzene. GOGA, P. 17. Te rog grăbește. RETEGANUL, P. I 87. ◊ Tranz. fact. Și-l luă pe agent de braț, grăbindu-l. DUMITRIU, N. 236. Un sentiment de neliniște, de osteneală, de apăsare morală îl grăbea spre casă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 58. 2. Tranz. A face să fie, să se întîmple sau să se săvîrșească mai curînd, mai repede; a urgenta, a accelera. Este important să grăbim ritmul construirii economiei noastre socialiste. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 10/1. Deasupra satului văzduhul se întuneca, grăbind căderea negurilor serii. MIHALE, O. 503. ◊ A grăbi pașii (sau pasul) = a înteți, a iuți pașii, a merge mai repede. Grăbim iar pasul, căci soarele a început să urce. CAMIL PETRESCU, U. N. 202. Grăbi pașii pînă ce intră în tîrg. EMINESCU, N. 50.

COMBINAT, combinate, s. n. (În economia socialistă) Mare întreprindere economică de stat, care reunește mai multe întreprinderi industriale și în care uneori produsele unei întreprinderi servesc ca materie primă, semifabricată sau auxiliară celorlalte întreprinderi. Combinatul poligrafic «Casa Scînteii I. V. Stalin». Combinat siderurgic. ▭ Pentru combinatul cocso-chimic pe care-l construim în prezent la Hunedoara nu a existat termen de comparație în Romînia burghezo-moșierească. GHEORGHIU-DEJ, Î. DEM. 18. ◊ Combinat sportiv = reunire a mai multor terenuri și săli de gimnastică, unde se practică diferite sporturi. Combinatul sportiv de iarnă de la Poiana Stalin.

econom, ~oamă [At: PRAV. GOV., ap. CADE / V: (rar) ~ă sf (înv) ic~ / Pl: ~i, ~oame / E: fr économe, ngr οἰκονόμος] 1 smf (Înv) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a unui internat, a averii cuiva etc. Si: administrator, intendent. 2 smf Persoană însărcinată cu administrarea veniturilor unei mănăstiri. 3 smf (Reg) Persoană care se ocupă cu aprovizionarea și cu pregătirea mesei pentru un grup organizat. 4 smf (Îrg; șîs ~ de câmp, ~ de pământ) Țăran înstărit. 5 sf (Înv; pex; îs) ~ă de casă Persoană pricepută în conducerea unei gospodării. 6-7 smf (Reg; îs) ~ oier (sau de oi, de vite) Crescător și proprietar de animale. 8 smf (Reg; îs) ~ de pomi Pomicultor. 9 a (D. oameni) Care face economii Si: strângător, (înv) adunător, cumpătat. 10 a (D. oameni) Care folosește cu chibzuință banii sau alte mijloace materiale Si: chibzuit, cumpătat. 11-12 smf, a (Pex) (Om) zgârcit. 13 a (Nob; d. obiecte) Economisit. 14 a (Rar) Cu măsură Si: moderat, echilibrat, măsurat. 15 a (D. acțiunile, manifestările etc. oamenilor; înv) Care exprimă cumpătare, chibzuință, măsură.^[1] modificată

MĂCIULIE s. f. I. 1. Capătul îngroșat (și rotunjit) al unor obiecte, mai ales al unei măciuci, al unui baston, al unui băț de chibrit. Să-și facă un buzdugan cu măciulia numai de plumb gol. ISPIRESCU, L. 133, cf. CREANGĂ, P. 150. Boldurile acestea nu erau cu măciulie. PAMFILE, I. C. 366. Iei șaisprezece bețe de chibrit, rupi măciuliile la patru. CONV. LIT. XLIV₂, 431. Vîntură în aer măciulia de argint a bastonului în care soarele scapără cîteva fulgere. I. BOTEZ, ȘC. 112. Sub umflătură răsar bube mici, cît măciulia chibritului. STANCU, D. 278. La dreapta lui mergea un flăcău înalt, sprijinindu-și fiecare pas într-un băț cu măciulie de aramă. CAMILAR, N. II, 249, cf. 430. Dugu aruncă departe ciomagul lui cu o mică măciulie la cap. PREDA, Î. 64. Merge. . . călare P-un cal vînăt bidiviu, Cu frîul cu străgălie, Cu biciul cu măciulie. TEODORESCU, P. P. 53. Vine Ghițâ tinerel. . . Cu biciu cu măciulie. ȘEZ. Î, 183, cf. ALR I 1 270/420, 538, 727, 748, 808, 810, 820, 825, 839, 887, 890, 898, 954, 990. Lată peste lată. . . Peste crăcănată măciulie. Peste măciulie limpezeală, Peste limpezeală gălbineală (Fața casei). GOROVEI, C. 141. Boată cu măciulie. ALR II 3 360/836. ◊ (Regional) Ac cu măciulie = ac cu gămălie. ALR SN II h 523. 2. (Bot. ; popular) Capsulă. S-au copt inul, și măciuliile lui au început a crepa. ECONOMIA, 45/27. Sămânța din măciulii încă-i verde și moale. I. IONESCU, C. 145/5. Macul acel cu măciulia fără borte la creastă se culege tăind hlujenii. id. ib. 151/6. Se fură nouă măciulii de mac. . . se pun măciuliile în oală și se aruncă în fintînă. PAMFILE, VĂZD. 127. Prin jud. Suceava se strîng măciuliile de șofran înflorit, se lasă de se usucă la umbră și pe urmă se fierb. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 56. Alții [au murit] de fiertură de măciulii de mac. SADOVEANU, M. C. 8, cf. ALR SN I h 197, A V 20. ♦ (Regional) Măciulie de brad = con de brad. ALR I 974/746. ♦ (Regional) Floarea papurei. Cf. ALR I 1 907/125, 129, 138, 144, 150, 710, 810, 896. II. (Regional, prin confuzie) Măciucă (1), mai de despicat lemnele (Chiril-Cumpulung Moldovenesc). A V 16.- Pl.: măciulii. Etimologia necunoscută. Probabil contaminare între măciucă și gămălie. Pentru alte ipoteze, cf. PUȘCARIU, în JAHRESBER. VIII, 197, PHILIPPIDE, PR. 62.

*CASĂ², ⦿CASSĂ (pl. -se) sf. 1 Ladă de fier unde se păstrează bani sau acte de valoare: ~ de bani (🖼 936) ¶ 2 Banii, valorile ce se află în lada de fier; a face casa, a verifica socotelile sumelor depuse în casă ¶ 3 ⚚ Biroul, locul unde se fac plățile într’un stabiliment comercial sau fonciar ¶ 4 ⚚ Stabiliment unde se depun fonduri spre păstrare: ~ de depuneri și consemnațiuni, stabiliment public unde se încredințează spre păstrare depozite voluntare sau judiciare; ~ de economie, stabiliment public unde se primesc spre păstrare sume mici de bani servindu-le și o dobîndă ¶ 5 CAȘTE [it. cassa].

OARĂ² s. f. 1. (Transilv., Ban., Olt.; mai ales la pl.) Nume generic dat păsărilor de curte; orătanie, (regional) galiță, gujălie. [Cu făină de mălai] se hrănesc oarăle, mai cu samă găinile. economia, 36/3, cf. 10/25, lb. Oară, rațe, gîște. pann, p. v. ii, 64/24, cf. polizul, lm. Dar să te ții bătaie pe oare. mzcedonski, o. iii, 50. Caii lui sîn-Toader... să facă rău oamenilor casnici, precum și vitelor și hoarelor aparținătoare casei. marin, s. r. ii, 51, cf. barcianu, alexi, w., h ix 83. Mîndra Lumii... trăia acolo singurică, încunjurată de fel de fel de paseri, hoare și alte dobitoace îmblînzite. mera, l. b. 268. Te întreabă cineva cîți pui ai scos sau cîte hoară ai. i. cr. iii, 83, cf. ib. vii, 91, densusianu, ț. h. 326, gr. s. v, 122, coman, gl., tudoran, gl., alr ii 13, 259. 2. (Regional) Animal (sălbatic); fiară. Filozofii au găsit Că n-ar fi urmă de fiară, Nici de sălbatică oară. teodorescu, p. p. 179, cf. tudoran, gl. 3. (Regional) Păduche (Poiana Mare – Calafat). coman, gl. 4. (Regional) Vierme (Boureni – Băilești). i. cr. ii, 59. Să mori și să nu te-mpuți și nici hoară să nu faci ca alte lighioane! ib. – pl.: oare. – Și: hoară s. f. – lat. ovaria „ouătoare”. cf. orătanie.

Gheorghe
Gheórghe este unul dintre cele mai răspîndite și frecvente prenume masculine, nu numai la români, ci și la celelalte popoare ale continentului. Stabilirea originii și semnificației acestui nume favorit, precizarea direcțiilor, căilor și etapelor istorice de răspîndire la diferite popoare, cunoașterea modificărilor și deci a formelor sub care circulă în diverse limbi, înțelegerea exactă a cauzelor și condițiilor răspîndirii și frecvenței lui Gheorghe îl vor ajuta pe cititor nu numai să-și satisfacă curiozitatea cu privire la numele în discuție ci chiar să-și formeze o imagine de ansamblu asupra onomasticii noastre vechi și moderne (poziția în cadrul contextului mai larg european, capacitatea de preluare și adaptare dar și extraordinara forță de creație a limbii noastre, îmbinarea tradiționalului cu modernul etc.). Ca multe alte prenume folosite astăzi, Gheorghe își are originea în Grecia. Atestat încă la Platon, numele pers. gr. Geórgios [Gheórghios], cu siguranță mult folosit în epoca greco-romană, devine frecvent în perioada bizantină. Semnificația lui era cunoscută de greci întrucît numele personal este strîns legat de gr. georgós „lucrător al pămîntului, agricultor, țăran”. Cuvîntul are la bază o formă neatestată *ga-vorgos, compus din gá (în dialectul atic gé) „pămînt” și (v)érgon „muncă, lucru”. Cele două cuvinte vechi grecești au ecouri și în română: gé- apare într-o lungă serie de compuse, binecunoscute fiind numele unor științe: geometrie, geografie, geologie sau termeni diverși (geofag, geofite, geoid, georamă, georgic „privitor la muncile cîmpului” – de aici numele cunoscutului poem virgilian Georgicele), iar érgon în cîteva neologisme recente (erg „unitate de măsură a lucrului mecanic”, ergometrie, ergometru, ergonomie, „disciplină care studiază condițiile și metodele de muncă” etc.). Georgios, nume personal a cărui apariție se leagă de creșterea rolului agriculturii în economia vechilor greci, este sinonim cu lat. Agricola sau rom. Țăranu (procesul prin care „țăran” devine nume de familie poate ajuta la înțelegerea apariției gr. Georgios) și este înrudit cu un alt nume pers. frecvent → Dumitru. Un alt motiv al răspîndirii gr. Géorgios este legat de apariția noii religii. Dar popularitatea de care s-a bucurat numele de-a lungul timpului nu se poate explica numai prin existența cultului unui martir cu acest nume, ci, mai ales, prin persistența vechilor credințe, obiceiuri, ritualuri, practici din epoca păgînă. Folclorul românesc, foarte bogat, al obiceiurilor și producțiile literare legate de acesta dezvăluie în cultul martirului sărbătorit de biserică doar cîteva elemente creștine, dar un mare număr de vechi rituri păgîne, cu surprinzătoare paralelisme în folclorul multor popoare. Multe dintre aceste elemente își au originea și corespondentul, nu rareori perfect, în vechi obiceiuri ale dacilor și romanilor, probînd și în acest fel continuitatea noastră neîntreruptă pe aceste pămînturi. Sărbătoarea de care se leagă numele Gheorghe este considerată la noi începutul primăverii; reînceperea unui nou ciclu de viață al naturii și al omului a fost întotdeauna, pe toate meleagurile, prilejul unor ceremonii deosebite (nu trebuie uitat că între cele mai vechi divinități se numără zeii care mor și renasc, simboluri clare ale ciclurilor vegetației). Pentru popoarele în a căror economie predomina creșterea animalelor, începutul primăverii coincidea cu un eveniment de maximă importanță în viața colectivității, începutul păstoritului. O deosebită valoare aveau în această zi practicile legate de îndepărtarea strigoaicelor, zgripțuroaicelor, spirite nevăzute care puteau provoca multe rele turmelor; împodobirea casei, a gardului, a porților și chiar a vitelor cu ramuri verzi (după cum mărturisește Ovidiu în Faste, obiceiul era cunoscut și practicat de romani la 21 aprilie, în cadrul sărbătorii Parilia, cînd se comemora și „ziua de naștere a Romei”); primul păscut noaptea se făcea sub pază severă, îndepărtarea spiritelor rele prin producerea unor zgomote puternice, prin țipete sau cîntece, împrourarea sau stropirea cu apă (vechi obicei legat de cunoscutele ritualuri de purificare și practicat de romani la aceeași dată), afumatul vitelor (romanii foloseau fumul de pucioasă aprinsă), focul viu și trecerea animalelor prin el (practica de la noi corespunde perfect cu cea a romanilor). Alături de aceste credințe și obiceiuri privitoare la animale și păstorit, de sărbătoarea martirului Gheorghe sînt legate și cîteva obiceiuri privitoare la om: scăldatul într-o apă curgătoare pînă la răsăritul soarelui, spălatul cu rouă, culegerea ierburilor de leac, urzicarea etc. Ținerea cu strictețe a tuturor acestor vechi obiceiuri care se practicau la începutul primăverii, valoarea și semnificația lor sînt de natură să ne lămurească popularitatea de care s-a bucurat Gheorghe la români și la multe alte popoare. Și, într-adevăr, numele în discuție avea o mare frecvență mai ales în mediile păstorești din Pind, Balcani și Carpați. Mai tîrziu, cînd a devenit extrem de frecvent în mediul rural, Gheorghe a ajuns să aibă valoarea unui termen generic cu sensul de „țăran”, cei care l-au folosit cu această semnificație neștiind că, la origine, gr. Geórgios însemna chiar „țăran”. O modificare semantică asemănătoare a suferit și un vechi hipocoristic al lui Gheorghe, Gogo sau Gogu. Popularitatea lui Gheorghe este probată și de faptul că numele popular al lunii aprilie este, în unele dialecte slovene, Iurevșciac, în magh. Szent Györgyhava, în estonă Iürikuu, iar la huțuli luna mai este numită „na Iuria” (toate fiind forme ale numelui Gheorghe). Să urmărim acum direcțiile de râspîndire ale gr. Géorgios în Europa. În inscripțiile latine din sec. 3 – 4 e.n. apare forma scrisă veche greacă Georgius, care stă la baza formelor actuale din limbile romanice apusene și germanice (pronunțiile deosebite se explică prin modificările unor sunete, proprii acestor limbi). Ceva mai tîrziu numele grecesc a intrat și în limbile slave, de astă dată pe două căi distincte: pe cale orală a pătruns pronunția grecească destul de mult modificată încă din primele secole ale erei noastre (g înainte de -e- și -i- a suferit o slăbire, astfel că Georgios a ajuns să fie pronunțat aproximativ Iórios, cu var. Iúrios); pe cale cultă, adică prin intermediul cărților de cult, a fost folosită o copie modificată în partea finală a formei scrise grecești. Astfel se explică, în unele limbi slave, existența a două grupuri de forme, unele avînd la bază pe Iurii (atestat în limbile slave de răsărit la sfîrșitul sec. 10; în limbile slave de sud, după cît se pare, nu a fost cunoscut), iar altele pe Gheorghii (această formă cultă intrată în uz a suferit serioase modificări fonetice care au generat nume de multe ori greu de sesizat de nespecialiști ca făcînd parte din familia lui Gheorghe). În limbile slave de sud, cea mai veche atestare o are forma adjectivală Giurgev (1198-1199), la 1222 apare forma Georgie, la 1254, ca nume, apare Giuragi, la 1293, Georgii și Ghergo, la 1322 este atestat Giurgi și tot din sec. 14 apare Gheorghii. Majoritatea formelor cunoscute în onomastica popoarelor slave există și la români, lucru perfect explicabil dacă ținem seama de contactul destul de timpuriu între populațiile slave și cele romanizate de pe teritoriul vechii Dacii și la sud de Dacia. Plecînd de la existența unor modificări asemănătoare cu evoluția fonetică a cuvintelor păstrate din latină, unii cercetători consideră că numele Sîngeorz, Sîngeorgiu etc. reprezintă forma latină balcanică Sanctus Georgius. Documentele noastre atestă prezența diferitelor forme ale numelui Gheorghe încă de la începutul sec. 15: Zorza (1400), Gherghina (1415), Ghergi (1417), Gherghița (toponim, 1453), Gheorghe (1465), Iuga (1475), Ganea (1475) și toponimul Gănești (1480), Jurj și Jurja (în documentele moldovene din timpul lui Ștefan cel Mare aproape 30 de persoane cu acest nume), Giurge, Giurcă, Ghiura (1489) etc. După cum ușor se poate bănui familia lui Gheorghe este una dintre cele mai bogate în forme, hipocoristice și derivate din onomastica noastră; lucrul este normal dacă ne gîndim numai la faptul că un nume suferă mai multe modificări (printre altele, impuse de nevoia de diferențiere) cu cît este mai frecvent: din acest punct de vedere, Gheorghe se situează pe locul 3-4 (după → Ion, Nicolae, Vasile) chiar în epoca contemporană, cînd ne-am fi așteptat la o scădere a frecvenței lui. Alături de formele create în română (hipocoristice, derivate cu un mare număr de sufixe), există împrumuturi numeroase din limbile popoarelor vecine: pe primul loc, prin număr și frecvență, se situează formele slave (bulgărești și sîrbo-croate în zonele sudice ale țării, ucrainene în nord și est), urmează apoi influențele neogrecești (Moldova și Țara Românească), maghiare și germane (în Transilvania) și, începînd încă din secolul trecut, dar manifestîndu-se puternic în sec. 20, influența apuseană. Ne vom opri asupra acesteia din urmă întrucît este una dintre caracteristicile majore ale onomasticii noastre moderne și poate fi mult mai bine urmărită în cazul în care acționează asupra unui nume cu tradiție la români. Modernizarea onomasticii noastre începe încă din prima jumătate a secolului trecut printr-o operație de latinizare a vechilor nume: Gheorghe devine Georgiu, după modelul latinescului Georgius. Urmează apoi introducerea unor nume latine din istoria și mitologia romană (nu s-a observat pînă acum că aproape toate aceste nume romane fuseseră reluate, mai ales în Italia, de unde s-au răspîndit și în alte țări, încă din epoca Renașterii; există deci posibilitatea ca măcar o parte dintre numele romane intrate în onomastica românească să fi fost luate din onomastica modernă apuseană și mai ales din cea italiană). În prima jumătate a sec. 19 încep să pătrundă la noi, în număr din ce în ce mai mare, forme din apus (mai ales franceze, italiene, dar și spaniole, germane, englezești). Aceste forme noi, de tipul George (și derivatele sale), intră în concurență cu formele vechi, fenomen care poate fi bine observat și în zilele noastre. În mediile orășenești sînt preferate noile forme, pe cîtă vreme în mediul rural se remarcă coexistența formelor vechi și noi ale aceluiași nume. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că în anumite regiuni unde Gheorghe nu avea pînă acum corespondent feminin este folosit numele Georgeta (în general acesta este foarte apreciat și frecvent chiar în mediul rural). După aceste scurte considerații asupra componenței grupei de nume care au la bază pe Gheorghe, vom prezenta o parte dintre acestea, selectînd pe cele mai frecvente dar și pe cele mai deosebite (menționăm că mare parte din numele de mai jos circulă astăzi ca nume de familie sau au devenit nume de locuri). I. Gheorghe (Gheorghie, Gheorghieș, Ghiorghian, Gheorghina, Gheorghișor, Gheorghiță, Gheorghițan, Ghiță – hipoc. foarte frecvent – Gheorgan, Gane(a), Gheorghică, Ghica etc.). II. Gherghe, (Ghierghie, Ghergheș, Gherga, Ghergu(l), Gherguș, Gherghin, Gherghina, inițial, folosit și pentru masculin, Gherghinica, Gherghița etc.). III. Gorghie (Gorghe(a), Gorghi, Gorghieș, Gorghiță etc.). IV. Gog (Goga, nume frecvent la aromâni, Gogan, Gogancea, Gogănici, Gogea, Gogotă, Gogu – frecvent astăzi, Goguță, Guță). V. Ghiura, Ghiureș. VI. Giura (Giurea, Giurău, Gioroiu, Giuran, Giurcă, Giurcan). VII. Iorga (Iorgea, Iorgache, Iurgachi, Iorgan, Iorgu). VIII. lordache – provenit din Iorgache, Iorda. IX. Iuca (Iucaș, Iucașan, Iocușan, Iucșa). X. Giurgiu (Giorgiu, Giurgea, Giurgică, Giurgilă, Giurgin, Giurgița, Giurgiucă, Giurjea). XI. Jurj (Jurg, Jurga, Jurgea, Jurja, Jurje). XII. Jura (Jurea, Jurel). XIII. Iurg, Iurga, Iurgachi. XIV. Iura (Iuraș, Iurașcu, Iurie și Iurii – frecvente, Urie, Iureș, Iurca, Iurincu). XV. Iuga (Iugan, Iugaș). XVI. Gociu, Gorea, Goța, Goțea, Goțu, Gota, Gotea (aceste nume cu tema Go- ar putea avea și altă origine). XVII. Gheța, Ghețe(a). XVIII. Zorz (Zorza, Zorzila). XIX. George (Georgel, Georgela, Georgeta, Georgică, Georgina, Gina, Gică, Gela, Gelu, Jorj, Geo). ☐ Alb. Gjergi, Gergj, Gjka, engl. George, fr. George(s), Georgel, Georget, Georgette, Joire, Jori etc., it. Giórgio, Giorgina, Giorgia, Gina, Giorgetta etc., germ. Georg, Georgius, Jörg, Georgia, Georgine, sp. Jorge [horhe], magh. György (Dudó, Györi, Györök, Gyura, Györe, Györk), fem. Györgyi, Georgina, rus. Gheorghii (hipoc. Egór, Gora, Gorea, Jora, Ghera, Gherea, Gheșa, Goga, Goșa etc.), Gheorgina, Iurii (foarte frecvent), scr. Giúragi (formă curentă, alături de cele mai sus citate), bg. Ghiorghi, Gheorghina, Gherga, Ghera, Jora, Jura, Jurja, Iorgo, Goga etc. ☐ La popularizarea numelor în discuție, o contribuție ce nu trebuie neglijată a adus-o faptul că a fost purtat de o serie întreagă de ilustre personalități ale istoriei și culturii românești și universale dintre care amintim: Gheorghe Șincai, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Magheru, Gheorghe Marinescu, fondatorul școlii românești de neurologie, Gheorghe Țițeica, matematician de renume, Gheorghe Spacu, chimist, scriitorii și artiștii Gheorghe Asachi, Gheorghe Barițiu, Gheorghe Tattarescu, George Sion, George Stephănescu, Gheorghe Dima, George Coșbuc, Gheorghe Petrașcu, George Enescu, George Bacovia, George Topîrceanu, George Georgescu, George Călinescu, Gheorghe Anghel etc. Dintre străini sînt foarte cunoscuți la noi Gheorghe Castriota sau Skanderbeg, erou al poporului albanez în lupta contra jugului otoman, George Washington, Georges Jacques Danton, Georges Cuvier, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Georg Simon Ohm etc. sau scriitorii, pictorii și compozitorii: Giorgio Barbarelli da Castelfranco sau Giorgione, Giorgio Vasari, Georg Friedrich Händel, George Gordon Byron, George Sand, Georg Büchner, Georges Bizet, George Bernard Shaw, Georges Seurat, Herbert George Wells, Georges Braque, Georges Duhamel, Georg Trakl, Ghiorghios Seferis etc. În toponimie binecunoscute sînt Sfîntu Gheorghe (oraș și unul dintre cele trei brațe ale Dunării), Giurgiu, Gheorghieni, Sîngeorgiu de Pădure, Sîngeorz-Băi.

MĂCAR adv., conj. I. Adv. 1. (Învechit și regional, urmat de prep. „de”, subliniază sensul optativ al propoziției) Ce bine ar fi (dacă...), fie să... Măcarî de le-ai învăța și tu să te spodobești! DOSOFTEI, V. S. septembrie 36^r/4. Mâcară de ar fi fost cu putință o învățătură. . . să răsune la urechile tuturor. BIBLIA (1688), [prefață] 3/17. Si măcar de ar hotărî împreună asupra noastră amândurora și o moarte și într-un ceas. AETHIOPICA, 44^v/19. Macar de-ar da Dumnezeu să mă mărit. ALECSANDRI, T. 330. 2. Cel puțin, barem, (regional) încaltea, batăr, (învechit și regional) încai ; fie (și), chiar (și). Să ți-ară fi și tată și mumă macară. CORESI, EV. 205, cf. 503. Îndemnă pre fiecene să o primească [scris: primescă] măcar poțin (a. 1644). GCR T, 111/9. Cine va lua piatra hotarului, sau măcar lemn... se va certa. PRAV. 40, cf. 114. Pot să dea bani turcilor și să puie domn strein, măcar și din feciorii de domn ce era la Țarigrad. IST. Ț. R. 5. Rugatu-se-au ca să o vază măcară. CANTEMIR, ap. GCR I, 358/21. Cei mai proști [să se spovedească] măcar o dată într-un an. ANTIM, ap. GCR II, 29/4. Măcar la bătrîneațe să mă pocăiesc. MINEIUL (1 776), 201^r2/14. Slavă și dobîndire. . . sînt îndatorați Pururea să le ceară, până măcar să piară. VĂCĂRESCUL, IST. 254, cf. 249. Să fie măcar un cățel, sau un canar, pentru că trebuie oareșce să iubească un om. KOTZEBUE, U. 9^r/18. Nu ajută nici patria, nici trebuințele orașului, cu nici un mijloc, măcar să dea din averea lui dintr-o mie una. GOLESCU, Î. 24 .Fieșcare ar voi să pătrunză măcar o parte a soartei sale. MARCOVICI, D. 3/22, cf. 245/1. Bine că au putut isprăvi macar unul. GRĂGHICI, R. 60/6, cf. 13/12, 23/16. Gramen. . . ar fi dorit ca macar călătoria să ție păn-la capătul lumii. ASACHi, S. L. II, 62. Tu știi. . . De mai pot trăi. . . măcar cîtu-i o clipeală! CONACHI, p. 103. Eu de aș fi în locul dumitale, aș căuta s-o mîngăi macar pentru dragostea nației. NEGRUZZI, S. I, 45, cf. 48. Ferice care lasă macar un dulce nume L-a patriei durere! ALECSANDRI, P. I, 224, cf. id. T. 302. Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici. EMINESCU, O. I, 151. Să le dea și lor măcar un copilaș. CARAGIALE, O. II, 248, cf. VII, 458. Să aibă și el, ca toți oamenii, măcar o stîrpitură de fecior. ISPIRESCU L. 41, cf. 9. Măcar din deal, așa ca-n zbor, S-arunce ochii-n jos spre văi, Spre sat, spre casa lor! COȘBUC, F. 77, cf. id. P. II, 254. Îi mulțumea măcar cu o vorbă bună. REBREANU, R. I, 166, cf. 253. Cînd. . . vei fi mai bătrîn, măcar așa ca mine, vei înțelege deșertăciunea vieții. GALACTiON, O. 88. Bine c-am rămas macar cu băietul. SADOVEANU, O. IX, 39, cf. 139. D-apâi aveți răbdare, bre, pînă la anul macar, cînd v-o vini mintea. CĂLINESCU, E. O. II, 9. cf. id.79. Măi bădiță al meu dulce, Fă-mi cu ochiul cînd te-i duce, Măcar, bade, cu geana Să ies după dumneata! JARNIK-BÎRSEANU, D. 47. Las' să ardă macar satul, Dacă mi-i bețiv barbatul. SEVASTOS, C. 259. Mă, bădiță. . . Cînd mai vii tu pe la noi? Eu, mîndro, măcar și joi. BIBICESCU, P. P. 37. Puteai să stai la noi măcar șî două zile. ALR II 3 238/791, cf. 3 238/27, 29, 36, 76, 130, 365, 370, 514, 812. Fă-mă mamă cu noroc Și măcar m-aruncă-n foc. CREANGĂ, p. 235, cf. 218. De nu curge, macar picură, și cine mișcă tot pișcă. id. ib. 110. ◊ (În construcții negative, cu valoare de negație, adesea întărind pe „nici”) Muiaria ce-ș va piiarde dzeastrele nu va putea să-ș ceară de la bărbat, macar ceva să-i dea de hrană. PRAV. 136. Nu zisăși măcar un singur cuvînt. IST. CAROL XII, 76^r/13. Nici frunzele măcar nu s-au turburat. BELDIMAN, N. P. I, 102/4, cf. id. E. 120/20. Nu sînt în stare de a prevedea nici măcar întîmplările zilei. MARCOVICI, D. 6/28, cf. id. C. 10/22, 13/17. Chip n-au fost a scoate din gura ei cuvînt macar. DRĂGHICI, R. 27/19, cf. 15/7, 26/1, 45/23. Se priveau unul pe altul, fără să pronunțe o vorbă măcar. FILIMON, O. I, 132, cf. 119, ALECSANDRI, T. 119. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar. EMINESCU, O. I, 192, cf. 84,174, id. N. 77. Nu știi nici macar ceea ce vorbesc muritorii? CREANGĂ, P. 146. Piatra nici că se clinti din loc măcar. ISPIRESCU, L. 228, cf. 8, 27. Pentru ce, rogu-te, n-ai spus nici măcar un cuvînt despre o altă pasere de pădure. ODOBESCU, S. III, 33, cf. 22, 71. Nici măcar n-am căutat vrodată să-mi alcătuiesc în minte. . . figura lui bădița Costachi. VLAHUȚĂ, O. A. 428. în cinci ani n-a fost în stare să inspire soției sale măcar respectul elementar. REBREANU, R. I, 249, cf. 116. Vii de la Tarcău și te duci la Dorna, și nici macar nu ți-s caii în bună rînduială. SADOVEANU, O. X, 584. Ăștia nu sînt în stare să facă măcar un scaun. PREDA, M. 24, cf. 104. Nu, draga mea, nu pot să stau aici o clipă măcar! SBIERA, P. 25. În zi dă lucrătoare toate oasele mă doare, iar în zi dă sărbătoare nici un oscior măcar mă doare, se spune în batjocură la adresa celor care fug de muncă. Cf. ZANNE, P. II, 56, V, 394. ◊ (Pleonastic) Vițecraiul iaste datoriu a fi de față la toate aceste, fie măcar și fără gust. IST. AM. 72^v/21, cf. 85^v/20. ♦ (În corelație cu el însuși exprimă o alternativă) Fie. . . fie, sau. . . sau, ori. . . ori. Și noi înșine, care sîntem măcar domni, măcar bogați, măcar săraci, tot greșim. NEAGOE, ÎNV. 6/8. Avem și ținem puterea de a pune. . . giudeci și castelani, măcar unguri, măcar teutoni sau nemți, măcar de alt neam. ȘINCAI, HR. I, 345/10. (Întărit prin „și”) Ba încă, chiar. Nicolai vodă. . . să trimită oaste multă, măcară și singur să încalece și să meargă. AXINTE URICARIUL, LET. II, 157/24. În zadar se socotesc că cinurile. . . sau măcar și șeptrul pot avea pornire asupra inimii oamenilor. MARCOVICI, C. 42/5. Că-i om bun, Ioane, și nu-i drept să mai pătimească în zilele cîte le are; că multă năpastă i-a adus lumea, măcar și tu. POPA, V, 300. Să vă mai dăruiască Mult cu mult Ca apa din Prut; Măcar și ca Siretiu Că așa este adetiu. POP., ap. GCR II, 317. ** (În construcții negative) Nici chiar. Toate s-au sfîrșit, dar moartea, macar cu cruzimea sa, Legăturile iubirei n-au putut desființa. CONACHI, P. 195. 3. (învechit și popular) Fie și să. . ., chiar să. . ., chiar dacă. . . N-oi părăsi nicedinăoară a mă-nchina svintei icoane. . . macară nu vă placă voauă. DOSOFTEI, V. S. octombrie 63^r/27. ◊ Loc. conj. Măcar de (sau să, dacă) = și dacă, chiar de, chiar dacă. Nu-și poate scumpăra sufletul lui, măcară s-ară da toată avuția și toată lumea. CORESI, EV. 74. Macar se-are hi și împărat. VARLAAM, C. 27. Oricine de va strica dobitocul altuia, macar de i-are fi fost și vinovat și de să va vădi, să plătească paguba celuia cu dobitocul. PRAV. 20. Macar de-are face neștine bani cît de buni. . . nu va putea să încapă în voia nemărui. ib. 77. Nu voi afla locul domnului macar să pieiu. N. TEST. (1 648), [prefață] 3^r/25. Măcar de i-ar zdrumica și fărîme tot trupul, iar și-l va vindica (a. 1 654). GCR I, 167/4, cf. 223/11. Nu-i iaste grijă de moarte, măcar de ar cădea în mii de răotăți. MINEIUL (1 776), 186^v2/36, cf. 19 ^r2/29, 84^r1/16. Să vă deprindeți a vă lipsi de lucrul ce ați iubi cît de mult, macar de v-ar fi și cu lesnire de a-l câștiga. DRĂGHICI, R. 157/2, cf. 17/16, 29/2. Așa e lumea asta. . . nu poți s-o întorci cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. CREANGĂ, P. 223, cf. 152. S-a dus la bunică-sa acasă și i-a spus că nu mai merge la școală, măcar să-l taie. CARAGIALE, O. I, 132. Nu scap eu de tine, nici tu de mine, măcar de s-ar pune nu știu cine. ISPIRESCU, L. 63, cf. 215. Florico, ascultă, să știi că te iau de nevastă, măcar de-ar fi orice! REBREANU, I. 81, cf. 27. Am să mă duc, macar dacă și creapă petrile. ALR II 3 232/105, cf. 3 232/141, 219. (În corelație cu „dar” din principală) Măcar de-o fi să răbdâm de foame, dar nu ne mai trebuie plugul și caii lor. V. ROM. aprilie 1 956, 26. (Prin dislocare) Trufașii. . . încă macară și toate bunătățile s-ară face, întru deșertu se ustenesc. CORESI, EV. 13. Macar și pînă de șeapte ori. . . s-ai face aceasta, nemică nu iaste. VARLAAM, C. 211. N-are nici o vină, măcar și pre toți de i-ar fi tăiat. NECULCE, L. 215. Macar vîntul să mă bată Și soarele să mă arză, Numai badea să mă vază. RETEGANUL, TR. 98. ♦ Deși, cu toate că. Să rugă. . . cu inimă înfrîntâ și plecată, macar și nu cetisă ea scriptura. VARLAAM, C. 254, cf. 87. Pentru tine, măi bădiță, Mă teme cea măiculițâ Și nu-mi dă drumu în uliță; Măcar m-ar putea lăsa, Că dracu-ți are grija. JARNIK-BÎRSEANU, D. 409. Îți dă de toate, fără să-ț ceie bani, măcar îi om sărac. ALR II 3 246/130, cf. 3 246/27. ◊ L o c. c o n j. Măcar că (sau, învechit, că ce) = deși, cu toate că. Se cade a tot omul bine să viețuiască și cu bună ogoadâ cătră Dumnezeu, macar că ce au înțeles și samovolnicie. CORESI, EV. 24. Să va certa ca un suduitoriu, macar că aciaslea toate stau după voia giudețului. PRAV. 227. Păgînii. . . îș aduc aminte de D[u]mn[e]zău . . . măcar că lipseau departe de la D[u]mn[e]zău. BIBLIA (1 688), [prefață] 6/19. Aceasta au făcut și pre Orighen tare ca diamantul, măcar că era mai nainte plesmuit cu trup. MOLNAR, RET. 7/10. Matca [stupului] în căsuliile aceale goale. . . sloboade cîte un ou (măcar că unii zic că matca oauâ din luna lui făurariu pînă în octombrie). ECONOMIA, 178/7. Dar măcar că între ele par – așa întrolocate, Pute-vei zice că răul este și o bunătate? CONACHI, P. 284. Acum nu mă mai iubești ca atunci, măcar că eu tot aceea sînt. NEGRUZZI, S. I, 18, cf. 251. Nevinovate fie, [jocurile de cărți] Măcar că vini destule din ele pot să vie. ALEXANDRESCU, O. I, 192. Eu, nu-i vorbă, măcar că e așa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263, cf. 218. Tînârul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva după el. CARAGIALE, O. I, 219. Nu mi-ai spus nimic, măcar că ți-am arătat dragoste și te-am cinstit. ISPIRESCU, L. 23, cf. 20. Dar moșia n-o dăm înapoi, că-i a noastră, măcar că n-am plătit-o. REBREANU, R. I, 133. M-ai salvat atunci, măcar că nu-mi erai cine știe ce prietin. C. PETRESCU, C.-V. 106. Nu ți-oi da guriță-n viiă, Măcar că mi-ai plăcut mie Și dorul tău mă mîngîie. TEODORESCU, P. P. 323. Au fugit necurmat, măcar că înapoia lui părea că se prăvále pămîntul și se prăpădește lumea de vuiete, țipete și trăsnete. SBIERA, P. 25, cf. ALR II 3 246/2, 29, 36, 76,192, 260, 298, 784. (În corelație cu „dar” sau „iar” din principală) Petru vodă, măcară că era frate mai mic, iară pentru blăndețele. . . sale mai mult plecat spre inimile a mai mulți. URECHE, LET. I, 101/8. Măcară că numai 10 săptămâni au domnit acest domn, dară mari folosinți au făcut. CANTA, LET. III, 188/9. Că, măcar că era grec, om străin, dar era om bun. NECULCE, L. 33, cf. 26. Măcar că Venere avu cinste într-acea vreme, dar birui și perși și nemți. VĂCĂRESCUL, IST. 262. 4. (Învechit și popular, în sintagme care au valoarea unor compuse) Măcar cine = a) oricine. Cf. ST. LEX. 217^v/4. Măcar cine putea zice c-a-nebunit negreșit. PANN, E. V, 48/21. Cîtu-i țara românească Nu-i ca fat-ardelenească, Măcar cine ce gîndește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 31, cf. 217, ALR II 3102/36 ; b) fiecare (Mărtănuș-Tîrgu Secuiesc). Cf. ALR I 296/200. Măcar ce = orice. Omul ce va fi den-afară de minte, macar ce greșeală are face nu să va certa. PRAV. MOLD. 146^v/9, cf. 24^v/5. Pre cela ce-l vor certa pentru furtușag macar ce certare micșoară are fi pățit (a. 1646). GCR I, 120/33. Cînd ștați a vă ruga, iertați, măcar ce aveți pre cineva. N. TEST. (1 648), 56^v/6, cf. 18^v /33. Mai bine poți ținea într-însul bucatele, decît în măcar ce groapă. ECONOMIA, 59/18. Despre suliță nu era sminteală Că măcar ce faur o știa face. BUDAI-DELEANU, T. V. 42, cf. 120, ALR I 1 557/144, 150. (Cu intercalarea unei prepoziții între adverb și pronume) Rar se-ntîmplă creștin drumeț să treacă pe lîngă așa bătrînă nevoiașă și să nu se-ndure măcar cu ce. CARAGIALE, S. N. 253. Măcar cît = oricît. Cela ce va fura den casa stăpînu-său lucru macar cît de puțin. . . să va certa mai cumplit. PRAV. MOLD. 19^r/8. Cuvînt măcară cît de prost de H[risto]s. . . să nu cumva să auză (a. 1 648). GCR I, 133/41. Dacă face un domn obiceiu măcar cît de rău, alții pre urma lui prea lesne făcu pe obiceiul acela (a. 1 792). GCR II, 25/16. Unele lucruri [scris: lucrui] singure de sine așa sînt de rîs, cît, macar cît de mîhnit de ar fi cineva, totuși trebuie să rîdă. ȚICHINDEAL, F. 108/13. Măcar cum = oricum. Veri dobitoacele ar zbura, veri pasirile s-ar încorna și s-ar pedestri, macar cum aminte nu-i iaste. CANTEMIR, IST. 103. (În corelație cu „tot” sau „dară” din principală) Măcar cum era de mic, dar tot i-au ișit înainte și i-au făcut urație. NECULCE, L. 292. Măcar cum se vor face, dară așa trebuie orînduite și întocmite paturile. ECONOMIA, 219/22. Măcar unde = oriunde. Toate morile împregiurul otarelor acelora făcute și cele de a se face măcar unde. . . le lăsăm spre folosul fraților acestora. ȘINCAI, HR. I, 270/35, cf. 15/31. Fasolea. . . oloagă se poate semăna măcar unde. ECONOMIA, 44/10. Măcar care = a) oarecare, cineva. De-ar fi niște pețitori, Cheamă-i, maică, pe la noi, Să le dăm și de mîncare, Doar m-a cere măcar care. HODOȘ, P. P. 198. Frunzuliță ș-o lalea! Dureri D-zeu să-i dea Casă fără macar care. BIBICESCU, P. P. 136. C-oi vini io mai pă urmă, Să nu zîcă macar sine, C-am vinit io de vro frică. ALEXICI, L. P. 4 ; b) oricare. Cf. ALR I 280/273, 576, 582 ; c) fiecare. O mîncat măcar care cît o vrut. ALR I 296/180, cf. ib. 296/249. II. Conj. (Prin nordul Transilv.) Ori, sau. Să cîntă, macar plînje. ALR I 82/273. Scîndură covînată macăr strîmbă. ib. 1851/283, cf. ib. 1504/283, 1508/283, 1604/283. – Accentuat și: (Transilv.) măcar. – Și: (învechit și regional) macár, măcáră, (învechit) macáră, (regional) măcăr adv. – Din m. gr. μακάρι „să dea Dumnezeu!, fie !” Cf. bg. макар.

MONDADORI, casă de editură italiană întemeiată de Arnoldo Mondadori (1889-1971), în 1907, inițial cu sediul la Ostiglia, apoi la Verona (1921) și, din 1923, la Milano. Publică pentru început colecții de mare audiență („La Lampada”, „La Scie”, „Omnibus”, „La Medusa”), producția editorială îmbogățindu-se, pe parcurs, cu serii de economie („BMM”, „Orar M”), de literatură polițistă și de călătorii („Gialli”, „Urania”), de antichități clasice și moderne („I Classici”, „I Meridiani”) și cu o bogată gamă de periodice („Topolino”, „Grazia”, „Epoca”, „Panorama”). În 1991, trece în proprietatea grupului Fininvest.

MĂTURĂ s. f. 1. Obiect de uz casnic, în forma unui mănunchi, făcut din tulpini de sorg sau din nuiele, spini (v. t î r n), paie, etc., cu care se mătură. Au oborît pre turci, ca cum i-ar mătura cu o mătură. NECULCE, L. 239, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 224, MAN. GÖTT. Du-te la apă, arapino, ce tot spui astfel de fleacuri, îi zise mă-sa, arătîndu-i coceanul măturei. ISPIRESCU, L. 361. Măturile și le face singur gospodarul, afară de cele făcute din hlujanul de mălai tătărăsc pe cari și le cumpără de la gospodarii cari se îndeletnicesc cu aceasta. PAMFILE, I. C. 245, cf. id. DUȘM. 230, 242, NICA, L. VAM. Ce-are, mă, cîinele ăsta al tău, Pațanghele?! întrebă Matei al Barbului, ștergîndu-și cu mătura zăpada de pe opinci. PREDA, Î. 75. Și să văd pe maică-mea, Cu mătura măturînd, Cu lacrimi din ochi stropind! JARNIK-BÎRSEANU, D. 199. Să nu steie două mături la un loc, că are să fie sfadă în casă. ȘEZ. XVIII, 50. Mătură de găteje. ALRM II/I h 407/346. Mătură de nuiele. ib. h 407/182. Mătura veche ajunge la grajd (= bătrînii sînt uneori neglijați). Cf. BARONZI, L. 61. Mătura cea nouă în cui se atîrnă (= orice lucru nou se prețuiește mai mult). Cf. ZANNE, P. III, 226. Tăfălog, tăfălog, De la ușe pîn-la foc (Mătura). ȘEZ. XIII, 25. Hîrșco, hîrșco prin cenușă, Pînă la mama Nastasia Zi-i s-o puie acia (Mătura). GOROVEI, C. 222. Și sucită, Și-nvîrtită, Și țăpoasă, Noduroasă (Mătura). PAMFILE, C. 26. ◊ L o c. v e r b. A da cu mătura = a mătura. Femeia. . . mai pune un lemn pe foc, dă cu mătura pe jos. DEMETRIUS, A. 91. ♦ F i g. (Rar, depreciativ) Barbă mare. Erau boieri cu ișlice și anterie, cu bărbi mari și cu înfățișare gravă. . . își făceau temenele, se apropiau unul de altul, își scoteau ișlicele ca să-și poată săruta unul altuia, solemn, măturile. SADOVEANU, O. XI, 223. 2. Numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete ; (popular) mei-tătăresc, mălai-tătăresc, (regional) tătarcă, bălur, flocoasă (Sorghum vulgare) ; b) (și în sintagma măture cu bobu negru, PANȚU, PL.) plantă înaltă pînă la 2 metri, cu frunze late, cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccharatum). Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adînce, dese, Păsări îmblînzite-n cuiburi, distind penele alese. EMINESCU, O. I, 43, cf. GRECESCU, FL. 601. Mâlaiul-mare, mălaiul-tătăresc, mătura, bălurul sau flocoasa, din spicul căruia se fac măturile late. PAMFILE, A. R. 196. Asemănătoare meiului sînt măturele sau meiul-tătăresc. SIMIONESCU, FL. 311. Nu i-a fost greu fugarului să se tîrîie într-un lan de mături și să vadă fața cantonului. POPA, V. 126, cf. ALR SN I h 145. ALRM SN I h 100, ALR I 935. ♦ (Cu sens colectiv) Lan de mături (2). Către seară urcase un clin pieptiș din dreapta Și se oprise să răsufle într-o margine de mătură. POPA, V. 74. 3. (Și în sintagmele mătură de grădină, mături de grădină, mături de țară. GRECESCU, FL. 498, mături de casă, MORARIU, PL. 462) Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze de un verde-deschis, cu flori verzi, abia vizibile, folosită și la măturat; măturică (Rochia scoparia). Să se împlînte nuiale de mesteacăn, de vișini de cei selbateci sau de mături de ceale albe de grădină. ECONOMIA, 220/2, cf. LB. Mătură de grădină, boz. . . precum și alte flori de cîmp. . . se fierb. . . și apoi nepoata se scaldă cu apă de aceasta. MARIAN, NA. 280, cf. BRANDZA, FL. 418. GRECESCU, FL. 498, N. LEON, MED. 50. Mătura, măturică (Kochia scoparia) crește sub formă de tufă, dintr-un hluj, crăcoasă, naltă ca de un metru. . . și cu ea se mătură casa. ȘEZ. XV, 81. Mătură de grădină (Kochia scoparia) poate fi socotită printre plantele de podoabă, nu numai folositoare. SIMIONESCU, FL. 407, cf. BUJOREAN, B. L. 384. 4. Compuse: (Bot.) mătura-maicii-Precesta sau mătură-turcească = năfurică (Artemisia annua). Cf. BULET. GRĂD. BOT. V, nr. 3-4, 54, PANȚU, PL. ; mătura-raiului = floarea-raiului (Chrysanthemum cinerariifolium). BULET. GRĂD. BOT. V, nr. 3-4, 55; (regional) mătură-albă = plantă nedefinită mai de aproape, H VII 480 ; (regional) mătură-vînătă = plantă nedefinită mai de aproape, ib. 5. (Prin Transilv.) Bidinea. Cf. ALR II/I H 291, A I 12, 23. 6. (Ban.) Unealtă cu care se mestecă în laptele pus la fiert, în laptele în care s-a pus cheagul etc. ; (regional) măturică (3), măturice (3), măturișcă (3), măturoi (2), măturată. Cf. CHEST. V 139/29, 51, 140/57, 145/26. 7. (Prin Ban. ; mai ales art.) Dans țărănesc care se joacă în perechi, unul dintre dansatori ținînd în loc de parteneră o mătură (1); cînd perechile se schimbă, cel care rămîne fără parteneră trebuie să danseze cu mătura. Cf. H XVIII 151, 228. – Pl.:mături. – Și: (regional) măture, mătără (A II 3, 12) s. f. - Etimologia necunoscută.

MÉRGE vb. III. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se mișca deplasîndu-se dintr-un loc în altul; a umbla, a se deplasa. Mărrgîndu și apropiindu-me cătră Damascu. COD. VOR. 38/25, cf. 26/9. Să le arate taina, ca să vază toți cîți mergea pre cale. CORESI, EV. 89. Mărgînd neștine pre un drum, va afla vreun dobitoc. PRAV. 5. De-l va petreace ca un priatel și mărgînd să va prileji într-acea greșală, nu să va certa. ib. 310, cf. 39, 168, 285. Și veți învăța pre iale pre feciorii voștri, să le grăiască șăzînd în casă și mergînd în cale și culcîndu-să și sculîndu-sâ. BIBLIA (1 688), 134²/15. Mărgînd doi oameni pre cale (sec. XVII). CAT. MAN. I, 383. Și așa vitejaște au mers pînă lîngă curtea împăratului. ANON. BRÎNCOV., CM II, 322. Să meargă pe drumul cel mare, de la Ocna pînă la Sculeni (a.823). URICARIUL, XIV, 289. Nu se știe cît au mers. CREANGĂ, P. 275. După ce merse cale lungă depărtată, ajunse la niște munți mari și înalți. ISPIRESCU, L. 19, cf. 34, 43. Bătrînul, slab, cu ochii plini De lacrimi și bănat – Mergea de-un gînd nebun purtat. COȘBUC, P. I, 233, cf. 317. Că-i iarba mare, d'e nu pot horind a mere. ap. VAIDA. Pe de-o lăture de sat Mere-un păun retezat, Dar nu-i păun retezat, Ci-i bădița fermecat. JARNIK-B]RSEANU, D. 11. Prin pădurea cu nuiele Merg răgute tinerele. id. ib. 309, cf. 17, 81, 253, 313, 497. Merge badea meu cu plugul Tot alăturea cu drumul. HODOȘ, P. P. 45. Alele ! mergînd pe drum Bătrînețele m-ajung. DOINE, 90, cf. 8, 15. Mergînd amândoi pe drum, iată că întîlnesc un grec. ȘEZ. IV, 6. Pe drumul care merg eu Nu e iarbă, nici dudău. ib. 218. Merse fără preget pe pustiul de zăduf. POPESCU, B. III, 111. Îmi place cum miege cálu ăsta. ALR II 969/172. Meream înăpoia cociei. ib. 3 212/53, cf. 3 212/64, 95, 157, 219, 228, 250, 272, 279, 284, 310, 316. O mărs o buca di drum. ib. 4 395/551. Pornește-a merje. A III 5. Mergăi printr-o pădurice, Găsii nouă ouă de vovice; Luai nouă, Lăsai două, Ca vovicea să mai ouă (Cartofii). GOROVEI, C. 20, cf. PASCU, C. 243. ◊ (Întărit prin repetare, arată durata prelungită a acțiunii) Și merge și merge, pînă ce înnoptează bine. CREANGĂ, P. 187. Și merg ei o zi și merg două și merg patruzeci și nouă. id. ib. 199, cf. 207, 301. Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă. ISPIRESCU, L. 5. Merseră, merseră, cale lungă depărtată. id. ib. 22, cf. 26. De urît aș mere, mere, Calea mi se face stele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 211. Mai merge ce mai merge. ȘEZ. I, 5. ◊ (Cu determinări care indică modul de deplasare) a) (Determinarea indică dacă deplasarea se face pe jos sau cu un mijloc de locomoție) De acolo vrumu se luomu Pavelu. . . și vrea însuș pedestru se mearrgă. COD. VOR. 18/8. Un om s-au rugat să-i dau un cal, să margă călare dzeace mile de pămînt. PRAV. 41. Au mărs pre picioare. . . 2 mile. DOSOFTEI, V. S. octombrie 42^r/9. Ea mergea bine pe cal. BOLINTINEANU, O. 428. Tu-i mere pe sus cîntînd, Iară eu pe jos plîngînd. JARNIK-BÎRSEANU, D. 301, CÍ. ȘEZ. I, 153. Mere călărește. ALR I 1 120/333. Mere cu bițicli [= bicicleta]. ALR II 2 575/260. b) (Determinarea indică sau sugerează ritmul de deplasare) Și, mergând tare, sosi în țara tătărască, și agiunsă la amândouă oștile tătărăști. HERODOT (1 645), 247. Gloata silită de foame Va căuta să meargă bărbătește. BUDAI-DELEANU, Ț. 106. Ei mergind ca vîntul se ceartă și se-ntreabă. EMINESCU, O. I, 447. Cătră sară pornește și el mergînd în pasul calului. CREANGĂ, P. 198. Și cînd venea ea, nene, dobora copacii: așa de iute mergea. ISPIRESCU, L. 5. Cîrdul mergea acum încet. PREDA, Î. 145, cf. V. ROM. septembrie 1 954. Și te uită după el Cum mere de cătinel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. Așa zice popa nost Cînd moare cel fără rost: Mergeți tare, Că bani n-are. id. ib. 468. Merseră ca gîndul, de întreceau vîntul. RETEGANUL, P. III, 14. c) (Determinarea indică poziția corpului în timpul deplasării) Cf. ZANNE, P. II, 101. Merge în patru picioare. ALRM I/II h 328. Merge în brînci. ib. Merge de-a bușilea. ib. Merge capră. ib. Merge de-a oaia. ib. Merge în patru mîini. ib., cf. A III 16. d) (Despre cai; determinarea indică poziția picioarelor în timpul deplasării, adesea și ritmul de deplasare) Calu a fos mergînd îm buiestru. GRAIUL, I, 34. Meri în trap. A I 23. Meri în galop. ib. Me-n paș. ib. 31. Merje calu de-a-nsăltatilea. ib. III 17. e) (Cu alte determinări modale) Gheorghiță, să mergi binișor mîne dimineață. TEODOREANU, M. II, 194, cf. ALR II 3 723/102, ZANNE, P. IV, 255. ◊ Expr. A merge pe două (sau trei, patru, șapte, nouă) cărări v. c ă r a r e. A merge în bobote v. b o b o t. A merge în dorul lelii v. d o r. (Regional) A merge de-a roata (sau de-a zbîrdigoala) = a se da peste cap, a se da tumba. Cf. ALR I 367/80, 218. F i g. Auzită fă mie demăreața meserearea ta, că în tire upăvăiiu; spune-mi, Doamne, calea într-însă se mergu. PSALT. 296, cf. 55. Înțelegu-te și deregu-te în calea ceasta ce mergi. CORESI, ap. GCR I, 13/23. Mă va păzi pre mine, în calea care mărg acum (a. 1 683). GCR I, 273/36. (T r a n z., învechit, rar) Au mers căi strîmbe. BIBLIA (1 688), 176²/20. ◊ (Prin extensiune, despre vehicule) De inima căruței atârnau păcornița cu feleștiocul și posteuca, care se izbeau una de alta, cînd mergea căruța. CREANGĂ, P. 106, cf. 40. Trenul mergea tot mai departe, se apropia tot mai mult de țelul călătoriei. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Care de munte cu coviltire merg înaintea noastră tihnit. CAMIL PETRESCU, U. N. 219. Pe drumul Orăzii Merg carăle Gheorghiții. POMPILIU, B. 27. Merg carele după vin. JARNIK-BÎRSEANU, D. 53. ◊ (Despre aștri) Nu văz stele strălucind Nici luna pe ceri mergînd. ȘEZ. II, 9, cf. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133. ◊ F i g. Îi mergeau și gîndurile prin cap. GANE, N. II, 100. ♦ (Cu determinări locale; împreună cu aceste determinări, verbul capătă diverse accepții) a) (Cu determinarea „înainte”) A preceda (în spațiu). Înrainte mearge-veri amu înraintea feațeei Domnului a găta calea lui. PSALT. 335. (Despre abstracte) Dereptatea. . . înainte mearge și pure în cale urmele sale. ib. 176. Va mearge dereptatea ta înaintea ta și slava lu Dumnezeu acoperi-te-va. CORESI, EV. 52; b) (cu determinări ca „sus”, „în sus”, „la deal” etc.) a urca, a sui. Mere la deal cu greu. ALR II 3 113/228. Ion mere cîtinel la deal. ib. 3 113/235, cf. 3 113/141. Din treapta cea mai de jos, cînd vei aluneca în jos, lesne te mai scoli de jos, iar din cea mai de sus anevoie mergi în sus. ZANNE, P. III, 412; c) (cu determinări ca „jos”, „în jos”, „la vale” etc.) a coborî. Gios mergea în mare în corabie. PSALT. 230. Nu zice că „pogorî^”, ce „mergea în jos”. CORESI, EV. 391, cf. GCR II, 359, ALR I 1 221/159; d) (maghiarism regional; cu determinarea „din drum”) a-și schimba direcția de mers, a se abate din drum. Cf. ALR II 3 421/64, 105, 250, 310, 325, 334. ♦ T r a n z. (Învechit și regional) A străbate, a parcurge. Atîta mergeam de reapede acesta drum, cît îm părea că zburăm. DOSOFTEI, V. S. septembrie 11^v/33. Și-a mers el multă lume și țară și nu și-a căpătat stăpîn. RETEGANUL, P. III, 27. ♦ A colinda din loc în loc, a trece dintr-un loc în altul. Și de-aciia ieșind și mergea pren Galileiu; și nu vrea de să-l știe cineva. CORESI, EV. 77, cf. 256. Mergînd prin țară, domnul întîlni o seamă de turci. BĂLCESCU, M. V. 242. Îi deteră voie să meargă prin toate locurile de prin prejur, pe unde va voi. ISPIRESCU, L. 8. Tot într-un pas mergeau de la o casă la alta. ȘEZ. III, 184, cf. ZANNE, P. III, 246, IV, 162, V, 106. ♦ (Cu determinări ca „la dreapta”, „la stînga”, „hăis”, „cea”) A (o) coti (spre. . .). Mărg la direapta sau la stînga. ALR II 5 637/316. Merem hois sau cea. ib. 5 637/334, cf. 5 637/349, 353, 531, 791. ♦ (Despre obiecte sau, p. e x t., despre ființe) A se deplasa prin aer; a zbura, a pluti. Și așa mearge pe deasupra pământului ca de doi coți. N. COSTIN, ap. GCR I, 201/26. ♦ (Despre nave ori despre alte obiecte plutitoare sau, p. ext., despre ființe) A se deplasa plutind pe apă; a pluti. Corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 25. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. VLAHUȚĂ, R. P. 5. Faci valuri pîn apă ca să morgă [barca]. ALR II 2 522/386. Curcubeta încă merge cît merge deasupra apei. . ., dar odată se cufundă. ZANNE, P. III, 537. ♦ (Familiar, despre mîncări sau băuturi; de obicei determinat prin „pe gît”) A putea fi înghițit ușor (și repede); a aluneca pe gît. Mă răped în cramă s-aduc și un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. Lupul nostru începe a mânca hîlpov; și gogîlț, gogîlț, gogîlț, îi mergeau sarmalele întregi. id. ib. 32. ◊ (Glumeț, printr-o lărgire a sensului) Să-mi pun pelea la pază din partea lui Chitiuță, și apoi oi vedea eu cum i-o merge îmbucătura. ȘEZ. IX, 67. 2. (Deplasarea este văzută în stadiul inițial; de obicei cu determinări locale, mai rar finale) A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre....). Deaci ieși, se mearrgă întru Machiedonia. COD. VOR. 14/17. Gotoviți doao sute de voinici, se mearrgă pănră la Chiesariia. ib. 54/11, cf. 8/7, 38/25, 52/18, 68/19. Îngerii oameniloru, a bărbaților și a muierilor, mergu la Dumnezeu să se închine (cca 1 550). GCR I, 1/9. Voinicul, cînd mearge la războiu, elu se teame și e întru grije multă. CORESI, EV. 78. Lazar, soțul nostru, au adurmit. Ce merg, să deștept el. id. ib. 95, cf. 170, 314. Eu iarăși merș la Ier[u]s[a]lim cu Varnavași luai Tit cu mine (cca 1 569-1 575). GCR I,* 15/28. Eu merși la iad, vrăjmașul cîlcaiu. COD. TOD. 208. Merș și vădzuiu acolo sadurile raiului. ib. 210, cf. 220. Te scoală de mergi întru tîmpinarea lui și-i spune lui de toate (cca 1 600-1 625). GCR I, 67/2, cf. 74/14. Iară den cîte avem aicea, toate vom să le lăsăm; și numai goli vom să meargem ca și cum ne-am născut (a. 1 642). id. ib. 97/2, cf. 115/31. Să cunoști asupra cărora oameni mergi tu cu oaste. HERODOT (1 645), 363. De va veni neștine la un priiatin, să poftească un cal, sau un bou, să margă pănă la cutare loc. PRAV. 41. Au trimis de l-au chemat, să margă să o găsească. ib. 189, cf. 309, 321. Iară cum auzi Is[us] că iaste Ioan prins, mearse în Galilea. N. TEST. (1 648), 6^r/3, cf. m o l i t v e n i c (sec. XVII), 311. Noi după cuvîntul dumitale am mers la numitul sat Trudeștii (a. 1 667). URICARIUL, XXV, 66. Lăsă Chesariia și iarăși mearsă în pustie. DOSOFTEI, V. S. octombrie 42^v/29. Meargeți în satul carele e în preajma voastra, și îndată. . . veți găsi un mînzu legat (a. 1 693). GCR I, 310/27. Vrînd să margă la biserică întru o duminică dimineața . . . au audzit un glas mare de om strigînd. NECULCE, L. 11, cf. 261. Ne-au părut râu și am mărsu de am supărat pe dumnealui giupănul Iordachi Rusăt (a. 1 710). BUL. COM. IST. IV, 194. Mergînd eu la curte marți seara și vorbind în taină cu măria sa, i-am zis cum că mă las de vlădicie de voia mea. ANTIM, P. XXIII . Obiceaiu au împărații cînd vor să meargă la un loc unde vor vrea, întîi să trimiță slugile (a. 1 747). GCR II, 39/3, cf. 64/10. Va merge starostele la casa vreunui ciubotar (a. 1 776). URICARIUL, XIV, 11. Preste puțin iară mearsem la locul acela. MINEIUL (1 776), 29^V2 /11. Fac curături pentru aratu . . . de strică pădurele numai pentru că nu vor să margă la cîmp pentru depărtarea locului (a. 1 792). URICARIUL, L, 348. Să mergem la bărbierie, Să ne rază pe datorie (sfîrșitul sec. XVIII). GCR II, 105/13, cf. 115/6. Să margă la starea locului. . . să le împartă și pădurea cu bună dreptate (a. 1803). URICARIUL, XXV, 91. Să meargă la sat la Bărgăoani și să strîngă oameni bătrîni și să le împarță moșia (a. 1 806). ib. 133. Ermina de-aci mersă nevăzută, Lăsînd pe voinic în uimire adîncă. BUDAI-DELEANU, Ț. 140. Mutîndu-și apoi lăcașul său, mearsă Din Stambul. id. T. V. 109, cf. MARCOVICI, D. 15/14. Au năimit pe un om cu îndatorire, ca. . . să meargă să vestească tatălui său. DRĂGHICI, R. 6/17, cf. 18/22. Aflînd de la vezir că îl poftește frate-său să meargă la India, îi păru cu totul bine. GORJAN, H. I, 2/29, cf. 4/16. Un loc pustiu și tainic, de curînd aflat la lume, Unde spre tămăduire pătimașii merg anume. CONACHI, P. 85. Să meargă la tabăra de la Sas-Sebeș. BĂLCESCU, M. V. 392. Merse în mijlocul bisericii și . . . se înturnă spre nord. NEGRUZZI, S. I, 149. Să mergem împreună acilea la un loc, Să-ți arăt un frumos și mare dobitoc. ALEXANDRESCU, O. I, 343. Ei, dar gătește-te, Luluță, c-o să mergem la tîrg. ALECSANDRI, T. I, 183, cf. 63, 281. Eu mă duc și te las pe tine aicea. . . , dar înainte de-a merge, voi să-ți arăt în ce consistă nebunia vieții mele. EMINESCU, G. P. 91, cf. id. N. 3. I-a zis cu ciudă să iasă din ogradă și să meargă unde știe. CREANGĂ, P. 98. Dumineca viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. id. ib. 162. D-le Nae . . . Nu mai mergem pe la o țuică? CARAGIALE, O. VI, 163. Se înduplecă de rugăciunele neguțătorului și pofti să meargă să-i vază marfa. ISPIRESCU, L. 24. Mergînd spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat. id. ib. 33, cf. id. U. 42. Văd în zori, cum merg s-adune Mură fetele: doinesc, Rîd pe drum și hohotesc. COȘBUC, P. I, 262. E, ai să mergi la război. DELAVRANCEA, O. II, 200. E timpul spre palat să mergem. DENSUSIANU, L. A. 130. Dimineața mergea la cîmp, ca de obicei. GÎRLEANU, L. 114. Todosia nici n-o zări pînă cînd merse să închidă poarta. REBREANU, I. 31. Ne urcăm mai bine în mașină și mergem la redacție. C. PETRESCU, C. V. 158, cf. id. R. DR. 16, SAHIA, N. 42, CĂLINESCU, E. 96. E neapărat nevoie să meargă o delegație la Constantinopol. CAMIL PETRESCU, O. III, 97. Mă pregătesc de plecare. . . - Ce tot băsădești? Unde vrei să meri? T. POPOVICI, S. 266, cf. id. SE. 66. Du-mă bade și pe mine Unde mergi, în țâri străine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 63. Cîndu-i mere a peți Și la mine nu-i veni, Căluți se poticnească. id. ib. 266. La moară nu te-oi mîna, De nu-i mere, nu-i mînca. id. ib. 392. Numai pe acel timp merge paserea după hrană și nu-i la cuib. SBIERA, P. 25. Să-și aleagă un cal mîndru, sireap, și apoi să meargă undeva în pețite. id. ib. 50, cf. 262, HODOȘ, P. P. 44, 47. Eu merg la lucru, unde voi căpăta ceva, tu stai în piață. RETEGANUL, P. II, 19, cf. I, 2. Merg țiganii-a colinda. DOINE, 79, cf. 82, 219, 253, 298. Eu ziceam că merg la fragi. ȘEZ. III, 156, cf. IV, 172, MAT. FOLK. 1 468. Să meargă unde îi vor duce ochii. BOTA, P. 5. Să margă s-adepe caii. ALR I 298/61, Merem cu oile să le împriorâm. ib. 619/218. Am mers la drum de cu noapte. ALR II 2 391/334. Tu nu vez că-ș ia pălăria și merge. ib. 3 037/192. Cînd ai mărs la tîrg, am zis să nu te uiț de leacuri. ib. 3 115/325. Hai să merem cală casă, că- i noapte. ib. 3 207/250. Merem la săniet. ib. 4 369/219. Mem la sapă la cucuruz cu plugul. ib. 5 132/64. Me cu boii la munți, A I 23. La culesul viei nu merge cu struguri în traistă. ZANNE, P. III, 407. La vînat cu pușca sacă să nu mergi. id. ib. IV, 680, cf. 527. Am o păserea Intr-un vîrf de nuia, Tot se caină ca vai de ea, Că nu mere nime să o ia (Aluna). GOROVEI, C. 11. ◊ (În corelație cu a s e î n t o a r c e, a v e n i) Grăiesc unuia să meargă, și mearge, și altuia să vie, și vine. CORESI, EV. 223. Din cvartirul seraschierului vin și merg curierii fără de răstimp. GT (1 839), 57²/41. Badea mere și se-ntoarce, Sînul meu durerea-l stoarce ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 143, cf. 127. Oi veni Pe la Suceavă, Că dor-oi veni mai degrabă. Pîn-a mere și-a veni, Cărările s-ar stecli. MARIAN, NU. 500. Dacă mei . . ., vin-di grabă. ALR I 340/65, cf. 340/90, 98, 308, 345. ◊ (La imperativ, ca termen – sau în formule – de urare ori de îndemn) Mergi – și fii încredințată -, nimic nu m-a turburat. HELIADE, o. i, 431, cf. 457. Mergi, dar, fără mâhnire, te du și fii voioasă. ALECSANDRI, P. I, 138. Te du cu bine în cale depărtată Și mergi drept la Moldova în mari viteji bogată. id. T. II, 92, cf. 133. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. Mergi cu bine, fătul mieu. id. ib. 185. Mergeți în pace, dragii miei. id. ib. 199, cf. 275. Nu stați, dragii mei, că nu-i de-a sta; mergeți în plata lui D-zeu sfîntul. RETEGANUL, P. V, 42, cf. ALR I 1 498/217. ◊ Expr. A merge înaintea cuiva sau a-i merge (cuiva) înainte = a se duce în întîmpinarea cuiva; a íntímpina (pe cineva). Nu se așteaptă feciorul să vie pînă la el, ce-i mearse înainte, de apucă pre el și-l sărută. CORESI, EV. 29, cf. 86. (Popular) A merge de la... = a pleca despărțindu-se de cineva. Mergînd, mîndră, de la voi, Plîngu-mi ochii amândoi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 113, cf. 108. (Popular) A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori sa etc.) = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. Cei trei camarazi se despart, să meargă fiecare la treaba lui. CARAGIALE, O. II, 66. Zicînd acestea, s-au despărțit unul de altul, și fiecarele au mers în treaba sa. SBIERA, P. 200. (Regional) Mergi-ncolo! = a) pleacă de aici! lasă-mă în pace! Cf. ALR II 3108/228; b) nu mai spune! extraordinar: de necrezut! Com. din SEBEȘ-ALBA IULIA. (Regional) Mergi în treabă-ți = pleacă de aici! lasă-mă în pace! Sîntem osteniți de drum și flămânzi, am intrat la d-ta, să cerem ceva de mâncare... – Mergeți în treabă-vă ! RETEGANUL, P. I, 56. (Regional) A merge în porneală v. p o r n e a l ă. A merge ață (sau întins, țintă, regional, oblu) v. a ț ă, î n t i n s, ț i n t ă, o b l u. A merge glonț v. g l o n ț. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult, á(-i) da satisfacție, a(-i) produce mulțumire. Cînd doinea în zori de ziuă . . . știa să scoată sunete ce în adevăr mergeau la suflet. GANE, N. I, 139. Văzu pe masa lui mîncări de-acele ce merg la inimă. id. ib. III, 26. Cuvinte pline de foc, cari să meargă drept la inimă. GHEREA, ST. CR. II, 99. Cu mândra de-acum un an Dintr-un măr mă săturam; Da cu mândra din- tr-ăst an Mînc un măr și două pere. La inimă tot nu mere. JARNIK-BÎRSEANU, D. 155. O puică ș-un cocoș. . . Le presară cu sare Și le trage-ntr-o frigare; Și le pică cu slănină, Ca să-mi meargă la inimă. id. ib. 456. Fie pita cît de bună, Dacă-s în țară străină, Nu mai mere la inimă. MÎNDRESCU, L. P, 22. Mîncă ce mîncă, dar părea că aruncă la spate, căci nu-i mergea la inimă nici o îmbucătură. FUNDESCU, L. P. 97. ◊ (Cu determinări locale de felul „înainte”, „mai înainte”, „mai departe”, care arată continuarea deplasării, de obicei a deplasării întrerupte) De ocolea de la acel conac rădicîndu-sâ mers-au și mai nainte la satul Cărstiianul (a. 1 700). GCR I, 333/29. Cine va veni pănă aice, mai înainte să nu margă. ALEXANDRIA (1 784), ap. GCR II, 133/37. După ce ranele-ș legă doftorește, Mearsă înainte pe cale apucată. BUDAI-DELEANU, T. V. 150. Părăsit dar cu totul de puteri a merge mai înainte. . . au fost silit. . . să rămîie acolo. DRĂGHICI, R. 160/31. Nemaiputînd struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat. CREANGĂ, P. 185, cf. ISPIRESCU, L. 18. ◊ F i g. (În limbajul bisericesc) Părintele nostru Martin, răbdînd multe nevoi în Hărson răpăosâ și mearsă către Dumnăzâu. DOSOFTEI, V. S. septembrie 23^r/34. Dar de vași muri cineva. . . merge cătră prea bunul Dumnezău. DRĂGHICI, R. 72/19. ◊ (Prin extensiune, despre vehicule) Domnule, mă rog, trenul acesta merge la Tîrgoviște? BASSARABESCU, V. 48. ◊ (Despre aștri) Luna după dealuri mergînd să se culce îi arată calea. BOLINTINEANU, O, 35. ◊ A se duce în vizită, a vizita; a frecventa. Nu. . . să meargem la crăcime și să ne îmbătăm. CORESI, ap. GCR I, 24/20. Sv[î]nt[u]l părintele nostru Ioan. . . mearse pre la sv[î]nt[e]le locurile. DOSOFTEI, V. S. octombrie 42^v/9. În fiecare seară merg la cinematograf. CAMIL PETRESCU, P. 296. Dintre două mândre-a mele Nu știu la care-oi mai mere. MARIAN, O. II, 357, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 33. Mersui la voi, Mi-l țipă mâ-ta dinapoi (Scaunul). GOROVEI, C. 330, cf. PASCU, C. 243. ♦ (De obicei cu determinări de felul „la școală”, „la universitate”) A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățămînt. De cuconi mearseră la școală. DOSOFTEI, V. S. septembrie 23^r/5. Dorul tău mă bagă-n boală, De nu poci merge la școală. JARNIK-BÎRSEANU, D. 31, cf. ALR II 2 987/29, 899. Care prunci mărg la școală? ib. 2 991/279, cf. 2 991/260, 310, 325, 334, 551, 762, A I 21. ♦ (Învechit și regional; despre ființe sau obiecte; cu determinări locale care indică un spațiu delimitat) A intra, a pătrunde. Pavelu luo bărrbații a doao dzi demăreața și se curâți. . . și mearrse în băsearecă. COD VOR. 32/17, cf. 70/24, 76/21. În vreamea aceaia mearse Isus în Capernaum. CORESI, EV. 54. Nu sînt destoinic, ca supt coperimîntul mieu să mergi. id. ib. 223, cf. 384. Din pămînt ești și iară în pământ veri mearge (cca 1 600-1 625). GCR I, 65/6. Dacă mearsă în besearică cu alți arhierei, îi deade patriarhul ev[an]g[he]liia. DOSOFTEI, V. S. octombrie 52^v/11. Și derease ei în cale dereaptâ, se între (întru să meargă D) în cetate. PSALT. 228. Se pleacă crengile frăgariului, se sucesc, ca să creape, cît merg în pămînt, apoi se îngroapă. ECONOMIA, 210/23. Degeaba așa nu mersesiți înlăuntru. KOTZEBUE, U. 6^v/27. Că doresc a o vede Cum doresc în rai a me. POMPILIU, B. 52. Măi bădiță Neculai, Nu gîndi că mergi la rai. ȘEZ. I, 172, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 260. În pămîntul uscat pociumpul merge greu. Com. PAȘCA. Am mărs cu tății dodată-n casă. ALR II 3 164/279, cf. 3 164/310. În cruce vine o scoabă de fier, prin scoabă mere ruda. ib. 5 647/260. Țevea care mere-n apă rece. ib. 6 356/250. I mai copt, nu me unghia în el. A I 23. ♦ (Învecbit; deplasarea este văzută în stadiul final) A ajunge, a sosi. Aceștia ainte mearrseră (s o s i r ă N. TEST. 1 648) și aștepta noi întru Troada. COD. VOR. 16/4. Răspunse lui bolnavul: Doamne, om n-am, cum, cîndu se turbură apa, să mă bage în lac; e cînd merg eu, altul mainte de mine au deștins. CORESI, EV. 143. ◊ F i g. (Sens curent; cu determinări introduse prin prep. „pînă”) Spiritul de superstiție și de misticism. . . merse pînă a crede că și schimbarea portului. . . fusese un semn rău. BĂLCESCU, M. V. 392, cf. HASDEU, I. V. 206. O prietenă a mers cu îndrăzneala pînă chiar să-mi tragă palme. CARAGIALE, O. II, 135. Turcii . . . merseră pînă a ridica de pe malul românesc șlepuri cu grîne. D. ZAMFIRESCU, R. 54. ◊ E x p r. A merge prea departe = a trece peste limitele îngăduite. Cf. COSTINESCU. ♦ (Popular, cu determinări introduse prin prep. „în” sau „la”) A se angaja, a intra (într-o slujbă). O învăță tot ce trebuia să știe un viteaz care merge la așa slujbă înaltă. ISPIRESCU, L. 13. Să merg în cănțelărie, Să mă-nvâț și eu a scrie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 26. Fata babei însă au fost șăzut pînă acuma tot pe-acasă. . .; nu voia nici să lucre, nici să meargă în slujbă. SBIERA, P. 208. ♦ (Cu determinări de felul „la armată”, „în armată”, „la oaste”) A se înrola. De va lua calul să margă la oaste, atunce nu iaste cu cale aceasta vină. PRAV. 53. Numaidecît să poruncească să meargă la oaste. IST. Ț. R. 54. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A cere sfatul, a consulta; a cere sprijinul, a apela. Stăpînul. . . să margă la giudeț și să-i facă leage, să-i dea boul. PRAV. 19, cf. 237. Pentru vrăji și pentru ceia ce mărg la vrăjitori. EUSTRATIE, ap. GCR I, 116/2. Bărbatu și nevasta „mergea pă la popi”, de cerea să-i despărțească. PITIȘ, ȘCH. 153. Numa ce s-o julit la un ghejet și gata, mere la domn părinte să-i cetească. STĂNOIU, C. I. 52. 3. (Cu determinări nume de ființă, sau cu echivalente ale acestora, introduse de obicei prin prep. „cu”) A însoți, a întovărăși, a acompania. Ceia ce merrgea cu meînre, toți cădzură spre pămîntu. COD. VOR. 76/28. Și mergea cu nusa iudeii plîngea-se. CORESI, EV. 96. Lot încă rnearse cu el. PALIA (1 581), 48/7. Să meargă toți cu dînsul, să-l petreacă pînă la groapă (cca 1 600-1 650). GCR I, 139/37. Și luă cu el și pre ceaialanți fraț și marsăm cu dînsa (a. 1692). id. ib. 307/1. L-au și întrebat de primește să meargă cu dînsul. DRĂGHICI, R. 6/2, cf. 26/9. Oriunde vei merge cu mine, nu cumva să bleștești din gură. CREANGĂ, P. 207. Așa mi-a fost sortit și n-am ce face; trebuie să merg cu Harap-Alb, și pace bună. id. ib. 274. Nu era mai nimerit să fi mers cu noi și fetele celea, decît să se ducă ele după gură-cască. . .!? SP. POPESCU, M. G. 57. Rîd suratele gătite Mînă-n mînă cu flăcăii; Și mi-e drag să merg cu dînșii, Să-i privesc și să-i ascult. IOSIF, PATR. 38. Mergi apoi cu mine, și cu restul îți aleg o cravată pă cinste. C. PETRESCU, C. V. 55, cf. 323. Nici unu dintre voi să nu margă cu mine. ALR II 3 098/551. Aș vrea să meargă cu mine. A III 3. Spune-mi cu cine mergi și-ți voi spune ce plătești. ZANNE, P. IV, 220. (În context figurat) Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi, pintre ponoară . . . Dar în zădar! că durerea merge. . . Cu mine. CONACHI, C. 103. ◊ (Cu determinarea subînțeleasă) Eu știu un vin bun, într-un loc unde sînt servit bine . . . Mergi? C. PETRESCU, C. V. 305. ◊ E x p r. A merge mînă în mînă (cu . . .) = (despre întîmplări, fenomene etc.) a se afla în strînsă legătură, a fi strîns legate între ele. Rasismul și anticomunismul merg mînă-n mînă, aspecte ale aceleiași plăgi a capitalismului. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 392. ♦ (În expr.) A merge după (cineva) = a) (Învechit) a urma (pe cineva). Cine va sluji mie, după mine să meargă ! CORESI, EV. 68. Păsați după mine și face-voiu pre voi vînâtori de oameni. Ei amu lăsară mreaja, după el mearseră. id. ib. 208. Nu iaste datoare muiaria să margă după bărbat, cînd va vrea. . . bărbatul să lăcuiască într-alt sat. PRAV. 168, cf. ANTIM, P. 3, ZANNE, P. II, 122, 608; b) (Învechit și popular, despre femei) a urma (pe cineva) în căsătorie; a se căsători (cu cineva). Femeile vaviloncițe ce-au mărs după evrei și carii n-or vrea să se desparță, să nu-i treci cu tine Iordanul. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 107^r/21. Nu poci suferi a mearge după căsătoriu mai prost decît mine. id. ib. noiembrie 161^v/24. Să nu mergi tu după tineri, macar sărac, macar avut. BIBLIA (1 688), 193²/12. A u amăgit-o un grec, de s-au măritat după dînsul. . . Și după ce-au mărsu dup-acel grec, au amăgit-o. NECULCE, L. 82. Mi te cere-un diecel: Mere-i, mîndră, după el? – După diac nu m-oi duce. JARNIK-BÎRSEANU, D. 75, cf. 181, 452. Of! draga mea! da cum de-ai putut tu merge după un măre hîd ca acesta! SBIERA, P. 20. Vin la maica de mă cere, Că io după tine-oi mere. MÎNDRESCU, L. P. 53, cf. HODOȘ, P. P. 187. Merge-aș, bade, după tine, Dar pămîntu nu mă ține, Că ți-i casa jelitoare. MARIAN, SA. 9. Tată, te-ai dus la fata împăratului, să vezi, merge după mine? ȘEZ. II 109; c) a accepta, a urma sfaturile, învățăturile cuiva. Se schimbă și în dereapta și în stîngă. . . sau i se și pare că mearge după Hristos. CORESI, EV. 71, cf. 438. Ș-au închis și pe Iordachi vornicul . . . ș-au pus câmaican în locul lui pe Ion Buhuș. . . , ca să poprească țara să nu margă după dînsu să-l pîrască. NECULCE, L. 166; d) (rar) a urmări. Iar deca merge omul după dînsul [după șarpe], și-l ajunge . . ., el își acopere capul cu tot trupul (a. 1 654). GCR I 166/39. A merge pe urma (sau urmele) cuiva v. u r m ă. (Învechit) A merge pe legea cuiva = a accepta sau a respecta o credință. Să ispitescu pre ei, de vor mearge pre leagea mea au ba. BIBLIA (1 688), 50²/34. (Regional) A merge în urma cuiva = a urmări. I-am văzut, chiar pe drumul acesta trecură. . . – Oh, zise zmeul, dar numai în zadar mai merg în urma lor ! RETEGANUL, P. I, 37. (Învechit) A merge în (sau la) sfatul cuiva = a accepta, a urma sfaturile cuiva. Ferice bărbat ce nu mearge la sfatul necuraților și pre calea păcătoșilor nu stă. PSALT. 1. Ferice de omul ce n-a miarge în sfatul celor fără de liage Și cu răii nu va sta-n cărare. DOSOFTEI, PS. 11/8. (Învechit) A merge spre nuntă sau (regional) în cununie (cu...) =a se căsători, a se cununa. El era născut den fată, nu den muiare ce mersease spre nuntă. CORESI, EV. 527. Cînd o mers în cununie, icoanile-o prins a plînge. MÎNDRESCU, L. P. 182. Ce iubesc mamii nu-i place; De-ar plăcea mamii ca mie, Mîne-aș mere-n cununie. MARIAN, NU. 82. ♦ (La unele jocuri, mai ales la jocul de cărți) A se angaja, a participa (la joc). Pune miza, zise căpitanul de intendență. – Am pu-u-u-s doi franci. . . – Dumneata mergi, domnule maior? – Da. D. ZAMFIRESCU, R. 203, cf. BUL. FIL. V, 261. II. 1. (Despre ape curgătoare) A curge. Un părâu . . . mergea cu mare cursături. DOSOFTEI, V. S. octombrie 46^r/ll. Iată că merg patru rîuri din raiu, unul Tigru, altul Efrat, altul Fison, altul Gheon. ALEXANDRIA, 106/16. Ș-așa cîntă de cu jele, De stă Oltul și nu mere, Ș-așa cîntă cu căldură, De stă Oltul și nu cură. JARNIK-BÎRSEANU, D. 106, cf. DOINE, 97. Peste noi a trece vînt, Și picăm fără de rînd. P'îngă noi, d-a mere apă, Și picăm fără de seamă. BÎRLEA, B. 10. Me apa la Criș. ALR I 422/80. Ampoiu meie lin. ALR II 2 505/102, cf. 2 505/157, 3 498/386. 2. (Popular, despre lichide sau despre secreții organice) A curge, a se scurge. Bătaia, cînd să face cu toiagul, și mai vîrtos cîndu să va svărîma lemnul, sau să facă cu acesta rane să margă sînge . . . , atunce de pururia să va certa bărbatul. PRAV. 159. Am descoperit smochinele, și. . . le mergea laptele. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 106^v/1. Să apropie de Alexandru și-și plecă capul la domnul său și-i mergea lacrămile din ochii lui izvor. ALEXANDRIA, 168/16. Bădiță . . . Tare râu sîngele părău. RETEGANUL, TR. 134. Merg balele. ALRM II/I h 55, cf. ALR II 4 211/362, 4 212/95, 362. Mier lăcrămile pe obraz. ALR II/I MN 4, 6 829/836 Întotdeauna îi merge lacrimi din ochi. ib. h 17. 3. (Popular, despre praf, fum, aburi etc.) j ieși (din. . .); a se desprinde din. . . (deplasîndu-se în spațiu). Atunci e mai bun semănați orzului, cînd după grapă mearge pulbere. ECONOMIA, 39/4. Ian caută la obiele, Cum merg fumul din ele. DOINE, 136, cf. ALRM II/I h 310. 388. Le-am frecat hanele să margă zgura din ele. ALR I 643/295. Merze aburi din gunoi. ALR II/I MN 129, 3 864/27, cf. ib. 3 864/29, 36, 76. ◊ E x p r. (În legătură cu diverse verbe, mai ales cu „a bate” sau cu echivalente ale acestuia pe lîngă care expresia capătă valoare adverbială) De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticii, peticile, untul, rar, scînteile) = zdravăn, tare, violent. Și înherbîntă o tigaie de o înfocă de-i mergea scînteaiele. DOSOFTEI, V. S septembrie 7^v/4, cf. BARONZI, L. 48. Scoteau mîțele de prin ocnițe și cotruțe, și le flocăiam și le șmotream. . . de le mergea colbul. CREANGĂ, A. 37. Acuș iau varga din coardă, și vă croiesc de vă merg petecile. id. ib. 38, cf. id. P. 24, 148 O lovi o dată cu mîțele de-i merse fulgii. ISPIRESCU ap. CADE. Bărbatul său însă. . . mi-o bătu ș de astă dată de-i merse colbul. MARIAN, O. I 347. N-am eu vreme de pierdut și mi-i capu la altele, altfel mi ți i-aș freca eu pe mîrlani să le meargă untul. C. PETRESCU, R. DR. 117. Te muștruluiește de-ți merge untul. BRĂESCU, V. A 132. Cam cu chef cum era, au început deodată să joace, și unde nu juca, și juca de-i mergea petecele. SBIERA, P. 37. S-au dat la jucat, și juca și juca de-i mergea colbul. id. ib. 39. De feli nu-i cruțau, ci-i măcilăreau de le mergeai peticele. MARIAN, T. 228. Le-a tras o bătaie de le-a mers colbul și i-a alungat departe. id. ib 267, cf. ȘEZ. III, 143. L-a bătut de i-au mers fulgii. ZANNE, P. IV, 274, cf. 162, III, 294. Te pălesc de-ți merg fulgii. ALR I 1 435/887. ♦ (Prin Transilv., despre pete, murdărie etc.) A dispărea, a se șterge (prin frecare, curățire etc.). Com. din ALBA IULIA. III. (De obicei cu determinări locale) 1. (Despre drumuri) A duce (la. . .), a o lua (spre . . .) Amîndouă drumurile acestea merg tot la Țuțora. (a. 1803). URICARIUL, XXV, 258. Drumul care mergea la capiște era presărat cu flori. BELDIMAN N. P. I, 61/13. Arată-mi drumu cum mere cătă casă. ALR II 3 459/102. Să mă-ndrepți că-ncătrău mere drumu ăsta. ib. 3 459/235, cf. 2 938/235, 250. ♦ (Despre întinderi de pămînt, drumuri linii de hotar etc.) A se întinde, a ține (pînă la. . . sau de la . . . , de la pînă la . . .), a ajunge (pînă la. . . sau de la pînă la . . .). Această moșie țearca căriea îi merge hotarul de la un loc pe valea Sulinarului. . . până în via Mecolei (a. 1 776). URICARIUL, VII, 20. Acele pămînturi din Maxinești merg pînă la hotarul Honcului și lovesc în capul iazului Bălăneștilor (a. 1 797), ib. XXV, 242. Mergea atunci podul. . . de la capul cel de lîngă orașul Giurgiului. . . pînă la poalele castelului. BĂLCESCU, M. V. 164. Atîta rămăsese din livada. . . ce mersese pînă-n ulița din dos. REBREANU, I. 47. %Cărărușa merge-n rît, Dragi am fost și ne-am urît; Cârărușa merge-n vii, Dragi am fost de mici copii. JARNIK-BÎRSEANU, 162. 2. A se extinde, a se propaga, a se generaliza. Focu într-însu înrainte mearge și arde împregiuru dracii lui. PSALT. 201. Apoi au început a slobodzi drăgănimea flintele . . . din om în om împregiur. Ca. . . fulgerul, așe merge focul împregiur. NECULCE, L. 232. Mere pîrjol pîn tătă pădurea. ALR 1 692/270. Marsă sun [= ecou] pîm pădure. ib. 1367/80. Mere răsunu. ib. 1367/295, cf. 1367/93. Căscătura așa merge din omu-n om, ca pasărea-n zbor. ALR II/I MN 10, 6 869/705, cf. ib. 6 869/886. 3. (Despre vești, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspîndi (la toți). Aceastași poroncă și domnului muntenesc lui Gligorie vodă i-au mărsu. N. COSTIN, LET. II, 3/21. N-au așteptat pănă le va merge răspunsul, ce îndată au trimis ordinanțu la toți oștenii. AXINTE URICARIUL, ib. 147/28. Mersăse cuvîntul din om în om. . . pănă . . . la urechile celor mari (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 235/32. Cărțile de poronci, ce le vor fi mers, cît au fost în treabă ispravnicii (a. 1820). URICARIUL, I, 254. Un aspru împărat, La care cum au mers asemine știință Au și găsit de cuviință. Pe om se-l de subt judecată. DONICI, F. I, 29/6. Zgomotul serenadelor și serbătorilor deșteptă atențiunea vecinilor și vestea merse pînă la postelnicul. FILIMON, O. I, 119. ◊ E x p r. Merge vorba sau vorba merge = se spune, se vorbește (peste tot). Pe timpii de atunci, mergea vorba că îndeobște călugării de la Sîntele-Locuri erau. . . învățați. ODOBESCU, S. II, 36. Vorba mergea că ar fi dat trupul la dobitoace, și că de aceea nu s-au găsit decît mantaua și iarmurca. CONTEMPORANUL, II, 221. El, după cum îl știm, nu era de cei ce poartă frică de o furnică, cum merge vorba. MARIAN, T. 323. Mai mergea vorba că e și tare învățat. CIAUȘANU, R. SCUT. 16. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că. . . , i s-a dus vestea (că. . .); este denumit, i se spune. Duduca asta se vede că are duh, de vreme ce i-a mers buhu de la Burdujani pănă la Galați. NEGRUZZI, S. III, 75. Și de-atunci i-a mers lui Ciubuc numele de omu lui vodă. CREANGĂ, A. 20. Îi mergea numele că este cea mai frumoasă făptură omenească de sub soare. ISPIRESCU, U. 10, cf. COȘBUC, P. I, 238. De vreo zece ani Vălenilor le mersese vestea departe. AGÎRBICEANU, A. 74. Îi mersese vestea că face din cînepă cea picată sub melițoi sute de coți de pînză. SBIERA, P. 220, cf. ZANNE, P. V, 510. (Cu schimbarea topicii și a accentului stilistic, peiorativ) E un tîrîie-brîu, căruia numai vorba-i merge că-i la Iași, la învățătură. MIRONESCU, S. A. 137. Meargă-i numele! = (în imprecații) să nu se mai audă despre el sau ea (decît numele)! să se facă de rîsul lumii ! Îi umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Lucsandei noră ! O, meargă-i numele! COȘBUC, B. 123. IV. 1. (Despre acțiuni, fenomene, evenimente etc.; de obicei cu determinări modale) A se desfășura, a evolua, a decurge. Va vedea cum merg vremile. AXINTE URICARIUL, LET. II, 171/8. Vâdzîndu pe Antohie Vodă că-i mărgu lucrurili cu-ntemeiere bună, începu în sfaturi cu boieri pribegi. NECULCE, L. 135. Mulți sînt care pot zice că încă lucrurile nu merg bine. HELIADE, O. II, 415. Sabia această pînă Nu mi să va da în mînă, Toate merg într-un zădar. PANN, E. II, 52/12. Să închizi ochii și să-ți cauți de treabă. . . iară trebșoarele tale o să-ți meargă de minune. FILIMON, O. I, 130, cf. BOLINTINEANU, O. 141. Toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! CREANGĂ, A. 34, cf. 4. Harap-Alb vede el bine unde merge treaba. id. P. 219, cf. 248. Terzetul final din actul întîi a mers admirabil. CARAGIALE, O. I, 3. Pînă acum m-ai ascultat la orice ți-am zis, și toate ți-au mers bine. ISPIRESCU, L. 21. Toate merg bine. ODOBESCU, S. III, 66. Îi mergeau prost afacerile, era încurcat și pe la bănci, AGÎRBICEANU,123, cf. id. P. M. 137. Era vesel parcă toate i-ar fi mers în plin. REBREANU, R. I, 231. Tare-i plăcea cum mere treaba la rumâni la botez. PRIBEAGUL, P. R. 105. Mergea treaba de-a mai mare dragul, fără sîcîieli, fără bateri pe loc. V. ROM. noiembrie 1953, 161. Să meargă treaba-n plin. teodorescu, P. P. 151, cf. RETEGANUL, P. II, 3, ZANNE, P. III, 154, 187, IV, 636. ( E x p r.) A(-i) merge strună (sau găitan, ca din apă) v. s t r u n ă, g ă i t a n, a p ă. ◊ I m p e r s. Dar cu limba merge altfel: ea nu are vreme hotărîtă că în atîtea luni sau în atîția ani. . . să se formeze. HELIADE, O. II, 129. ♦ (Cu determinarea subînțeleasă) A se desfășura (destul de) bine, normal; a da rezultate (destul de) mulțumitoare. Apoi de mărs o mărs [executarea cîntecului], frate Dincă, da nu-ș cum. . . , voi oltenii o luați mereu prea iute. CAMIL PETRESCU, B. 177. Fac cereale, domnule colonel. . . – Și merge? – Merge . . . Dar, pe lîngă cereale, m-am gîndit să fac și puțin astrahan. . . Și merge. CAMILAR, N. II, 98. ♦ (Despre aparate, mecanisme, sisteme tehnice) A fi în funcțiune sau a putea fi pus în funcțiune; a funcționa. Cf. LM. Ceasornicul nu merge. DDRF. Un cuptor electric pentru topit oțelul consumă el singur, atunci cînd merge, cea mai mare parte din miile de kilowați. BOGZA, V. J. 82. Plugu gazdii mere tăt ca ș-a meu. ALR I 242/257, cf. ALR II 6 714/172, 6 715/172. ◊ E x p r. A-i merge (cuiva) gura v. g u r ă. 2. I m p e r s. (Despre ființe, cu complementul în dativ; de obicei cu determinări modale ca „bine”, „rău” etc.) A o duce, a-i fi (într-un anumit fel). Și deodată mergea cu năroc lui Ștefan Vodă. URECHE, LET. I, 101/17. Să-ți margă tot bine și cu năroc. VARLAAM, C. 261. Petru Vodă... socotind că nu-i merge pe treaba lui. . . s-au dus în țara leșască. N. COSTIN, LET. II, 37/25. Să fii mai îngăduit, măria ta, păn' li s-ar fi vădzut. . . cum le merge. NECULCE, L. 219. Cătră seară le merse brașovenilor mai bine, căci luară de la români un tun. BĂLCESCU, M. V. 519. Las' pe mine, că te-oi iuți eu, bade Stane. . . nu ți-a merge tot așa, pe somn, pe mîncare și pe bere. ALECSANDRI, T. 611, cf. 970. Mă! că rău mi-a mai mers astăzi! CREANGĂ, P. 46, cf. 144, id. A. 52. Hotărîră ca o parte din zi să lucreze, o parte să citească . . . Așa făcură, și le mergea bine. ISPIRESCU, L. 49. Și-a fost Cuminte om; dar nu știu cum, Așa i-a mers de prost. COȘBUC, P. I, 229, cf. 260. Nici mie n-o să-mi meargă râu. Avendrea e priceput la toate. STANCU, D. 252. Nu l-am mai întrebat cum îi merge. V. ROM. mai 1955, 42. Nu-i mergea bine în nici o treabă, măcar de ar fi muncit el orișicît. SBIERA, P. 187, cf. 195. Cu popă și cu iepure cine să întîlnește la drum, bine nu-i merge. ȘEZ. I, 18, cf. 51, GOROVEI, CR. 43. La pruncii aiștea le me bine. ALR I 259/80, cf. 259/61, 63, 103, 170, 231, 308, 343, 839, ALR II 3 175/102. ◊ (În formule de urare) Să-ți meargă tot cu bine. HODOȘ, P. P. 214. ◊ (Prin extensiune, despre plante) Cu cît se seamănă mai afund și mai rar cucuruzul, cu atîta îi mearge mai bine. ECONOMIA, 41/27. Prin aceasta multe buruiene se vor stîrpi, și cartofelor le va merge atîta de bine, ca și cînd ar fi fost prășite. IONESCU, C. 81/11, cf. 182/4. ♦ (Cu determinarea subînțeleasă; adesea în construcții negative) A o duce bine, a-i fi bine, a avea succes; a-i prii. Văzînd și domnul că nu-i merge în pămîntul Moldovei, fiind învățat în Țara Românească cu venituri mai mari, au scris la Țarigrad (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 200/15. ♦ (Adesea în construcții negative) A reuși, a izbuti. Începu să povestească amănunțit cum „a pus mîna” el cîndva pe cămara lui Răghină. . . , cum „i-a mers”. V. ROM. mai 1954, 72. ♦ Cu mine nu i-a mers. 3. (De obicei cu determinări modale de felul lui „înainte”, „bine”, „încet”, „greu”) A înainta, a progresa; a se dezvolta. Carile dintr-un loc mai înainte nu mearge nici mai adaoge, acela prea pe lesne îndărăpt să dă și scade. CANTEMiR, ap. GCR I, 327/7. În acest chip lucrul merge înainte. I. IONESCU, C. 58/14. Omenirea merge într-un progres continuu. BĂLCESCU, M, V. 3. Fără să perdem un minut, am cercat să facem ceva; știți însă că la noi lucrurile merg încet. ap. SBIERA, F. S. 240. Umblam la școală, unde mergeam bine. ap. TDRG. Nu-mi merge lucrul din mână. Com. din BRAȘOV, cf. DEȘLIU, G. 15, TULBURE, V. R. 43. ◊ I m p e r s. Eu scriu mereu și merge greu. CARAGIALE, O. VII, 62. ♦ (Despre oameni; cú determinări de felul „(tot) înainte”, „mai departe”) A persevera, a continua. Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia. CREANGĂ, P. 142. 4. (În e x p r.) A merge pe . . . = (despre oameni sau în construcții impersonale; urmat de o determinare numerică) a se apropia de sau a se îndrepta spre data la care împlinește un an în plus. Asta nu se poate spune. Eu, babei mele – că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa --. . . și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. Iaca eu sînt om de merg pe șaptezeci și patru de ani. BRĂTESCU-VOINEȘTI, ap. CADE. (Cu o construcție învechită) De vreame ce cel. . . ce face greșalâ, va fi de optspredzeace ai mărgînd, atunce să-l bage în hiară. PRAV. 261. A merge spre. . . (sau către. . .) = a se apropia de un anumit stadiu de evoluție, de o anumită fază, de perioada de timp imediat următoare. [Holda] merge spre copt. ALR SN I h 43. (I m p e r s.) Mergea spre toamnă. ap. CADE. (I m p e r s.) De ce (sau, rar, pe cît) merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. Holera, de ce merge, crește în Paris. CR (1832), 87²/11, cf. DRĂGHICI, R. 9/10. De ce merge, se întinde gustul cititului. GT (1839), 27²/44. Siguritatea se întemeiază pe an ce merge. ib. 173²/16. Tîrgul-Frumos, de ce merge, se face urît. NEGRUZZI, S. I, 192. Oricum orele alerge, Ea, din ce în ce mai dragă ți-ar cădea pe zi ce merge. EMINESCU, O. I, 160. Pe zi ce merge, perfectul compus, datorită tocmai expresivității lui, tinde să ia pretutindeni locul celui simplu. IORDAN, STIL. 151. 5. (Despre ființe) A trece (dintr-o situație în alta), a ajunge (într-o anumită situație). Mearge-voru din virtute în silă. PSALT. 173. A trupului hrană sfîrșaște-se și întru putredire mearge. CORESI, EV. 233. Cu lacrămile în ochi îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la peirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Scoală, Adame, hai cu mine, Să miei de la rău la bine. BÎRLEA, B. 91. ♦ (Regional; despre obiecte) A se face, a deveni (Voivozi-Șimleul Silvaniei). ALR II 3 952/325. Tăt o mărs țîră [= s-a făcut cioburi], ib. V. 1. (Despre materiale, în special despre alimente) A fi necesar (în cantități determinate) la realizarea unui produs; a se consuma, a se întrebuința, a se cheltui. Fac nouă turtițe, le ung cu miere și le dau la cuptor; mulți însă, ca să nu meargă miere multă. . ., le ung pe deasupra. SEVASTOS, N. 78. Unde merge mia, meargă și suta (dacă s-a cheltuit atît de mult, se mai poate cheltui încă puțin; p. e x t. fie, treacă de la mine!). Cf. ZANNE, P. V. 424. ♦ (Rar; cu determinări nume de alimente introduse prin prep. „pe”) A se hrăni, a se alimenta. Din toate drumurile, acest de iarnă este acel mai greu, fiindcă vitele merg numai pe fîn și cheltuiala se rădică. I. IONESCU, C. 221/17. 2. (Învechit și popular) A se calcula, a se socoti; a se adăuga (la socoteală). Căci [peste] acele multe și mari supărări ce se făcea peste locuitori, le mai merge săracilor încă al doilea văcărit (a. 1 757). URICARIUL, IV, 9/1. Și dobînda de 50 la sută merge la. . . – La capelele întregi! DELAVRANCEA, O. II, 366. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. Patru-n opt merge de două ori. ALR II 2 353/36, cf. 2 353/47, 76, 105. Doi mere de două ori în patru. ib. 2 353/250, cf. 2 353/260, 279. VI. 1. (De obicei impers.; adesea în construcții negative) A fi posibil, acceptabil, permis sau valabil; a se putea, a se accepta, a se admite. Înțeleg să aveți respect de opinia publică;. . . dar, de respectul opiniei publice, să nesocotiți pe un confrate bătrîn – iar nu merge. CARAGIALE, O. VII, 425. Opt versuri, le-am făcut! așa cu gluma. . . O, de-aș găsi acum o rimă-n „uma”; Dar, haid! și fără rimă văd c-a mers. COȘBUC, P. II, 267. Toate merg pînă la un timp. BRĂTESCU-VOINEȘTI, ap. CADE. Ți-o spun hotărît, nu mai merge, trebuie să facem economie. BRĂTESCU, V. 5. Te înșeli amar!. . . Cu mine nu merge așa! . . . Nu scapi cu una, cu două! C. PETRESCU, A. R. 14. ◊ E x p r. (Mai ales în construcții negative) A-i merge la socoteală = a-i conveni. Cf. CADE. Treacă-meargă v. t r e c e. ♦ A se potrivi; a se armoniza, a se asorta. Albastrul merge bine cu albul. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare; a curge. Prescripțiunea începe să meargă numai din momentul punerii în întîrziere. COD. PEN. R.P.R. 599. 3. (Prin nordul Transilv.; despre vorbe, expresii etc.) A se (putea) folosi, a se (putea) întrebuința; a se spune, a se zice. Cf. ALR II/I MN 68, 2 630/284, alr i 383/278. 4. (Rar) A avea valoarea de . . .; a fi socotit, considerat ca avînd valoarea de . . .; a valora, a face. Pui patru cărți jos, dai cîte patru fiecărui, iei carte cu carte, sau cu șapte iei trei și patru de jos. . . la urmă, cărțile „merg două” (dacă ai cel puțin 37), spatiile 1. PAMFILE, J. I, 15. 5. (Despre bani, p. ext. despre documente care conferă anumite drepturi) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. Banii vechi nu mai merg. SCRIBAN, D. 6. (Despre salarii, venituri etc.) A reveni (cuiva) în continuare. Leafa îi merge pe vacanță. SCRIBAN, D. 7. (Învechit, despre bunuri materiale) A-i reveni cuiva de drept, a fi atribuit cuiva. De s-ari pedepsi cineva cu moarte, averea lui, după obiceiul țărăi aceiia, să margă la rude și la urmașii lui. N. COSTIN, L. 578. 7.(Învechit, rar, despre legi) A prevedea, a specifica, a stipula. Un plugar oarecarele de să va prileji să aibă a să pîrî cu cineva pentru vreun pămînt sâmănat și nu-ș va întreba întÎi la giudeț, să vadzâ cumu-i va miarge leagia . . . PRAV. 3. VII. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a se îmbrăca (într-un anumit fel); a purta. Își legase multă vreme capul cu o basma, apoi începu a merge vara cu capul gol. CĂLINESCU, S. 142. - Prez. ind.: merg și (prin Transilv.) meg (ALR II 4 797/130), pers. 2 (prin Transilv.) și megi (ib. 4 797/130, 172), pers. 3 (prin Transilv.) și mege, pers. 4 (popular) accentuat și mergém (BUL. FIL. II, 105, IORDAN, L. R. A. 128), (prin Transilv.) și megem (ALR II 4 797/172), pers. 6 (prin Olt.) și merge (ib. 4 797/886); perf. s.: pers. 1 mersei și (regional) mergei (ARH. FOLK. I, 168), mergâi, mersui, (învechit) merși, merșu, pers. 3 (regional) și mersu (D. POP, M. 154), pers. 4 (învechit) și mersem m. m. perf. pers. 5 (învechit, rar) și mersesiți. – Și: (regional, mai ales Transilv.) mére (prez. ind. pers. 2 meri, 3 mere, 4 merem, 5 mereți, 6 mer ZANNE, P. VI, 46, ALR SN I h 124/812) vb. III ; (regional, mai ales Maram. și nordul Transilv.) me (prez. ind. pers. 2 mei, 3 me și meie, 4 mem și meiem ALR II 4 797/102, pers. 5 meți și meiți ib. 4 797/104, 106) vb. III. – Lat. mergere „a se cufunda”.

ACOPERI (-păr,-per), I. vb. tr. 1 A pune ceva deasupra unui lucru deschis în partea de sus, spre a astupa intrarea, spre a nu lăsa să pătrundă ceva înăuntru: ~ o casă; ~ o oală cu capacul ¶ 2 A fi așternut peste ceva nelăsînd să se vază ce e dedesubt: un strat gros de zăpadă acopere pămîntul ¶ 3 Fig. A încărca: ~ de rușine; ~ de ocară; ~ de glorie ¶ 4 Fig. A înlocui o sumă, un lucru care se cheltuește, care se pierde, de care e nevoie; ~ cheltueliIe; cîte economii trebue să fac ca să-mi acoper paguba; își acoper nevoile din poame și legume (RET.) ¶ 5 Fig. A ascunde, a tăinui: mă mir de Miron cum au acoperit acest lucru de nu l-au scris (NEC.). II. vb. refl.: cîmpul se acopere de verdeață; cerul s’a acoperit de nori [lat. acc(o)operīre]

casă¹ sf [At: COD. VOR. 26/9 / Pl: ~se, (reg) ~si, căși^[1] / E: ml casa] 1 Clădire destinată pentru a servi de locuință omului. 2 (Îla) De ~ Făcut în casă¹ (1). 3 (Pex) Clădire. 4-5 (Îe) (A avea) o ~ de copii (A avea) copii mulți. 6 (Îe) A-i fi cuiva ~a și masa masă A duce o viață ordonată și liniștită. 7 (Îe) A nu avea (nici) ~ și (nici) masă A duce o viață neregulată, plină de griji și frământări. 8 (Iuz; îs) Fată în ~ Servitoare. 9 (Iuz; îs) O pereche (sau un rând) de case Clădire mare, cu multe camere. 10 (Îas) Corp de clădire. 11 (Fig) Adăpost. 12 (Îvp) Cavitate a unor organe în corpul omenesc. 13 (Îvp; îs) ~sa sufletului Capul pieptului, unde se află organele respiratorii. 14 (Reg; fig) Rai. 15 (Reg; fig) Carapace. 16 (Reg; fig) Cochilie. 17 (Pop; îs) ~sa de păianjen Pânza păianjenului. 18 (Pop; fig; îs) ~sa apei Locul ocupat de apă într-o fântână. 19 (Reg) Cameră. 20 (Reg; îs) ~sa (cea sau a) mare Camera cea mai mare a unei case¹ (1) țărănești, unde sunt primiți oaspeții. 21 (Reg; îs) ~sa (cea sau a) mică Cameră dintr-o casă¹ (1) țărănească în care locuiește, de obicei, toată familia. 22 (Ban; spc) Bucătărie. 23-24 (Îs) ~ de veci Mormânt. 25 (Prc) Sicriu. 26 (Pan) Stupină. 27 (Pan) Placentă. 28-29 (Pop; pan) Corpul căruței sau al calului destinat transportului persoanelor sau obiectelor. 30 (Îs) ~sa morii Clădirea care adăpostește instalația pentru măcinat. 31 (Îs) ~sa pietrelor de moară Colacul de lemn sau de piatră unde sunt așezate pietrele morii. 32 (Îs) ~sa ascensorului Spațiul în care se deplasează cabina unui ascensor. 33 (Îs) ~sa scării Spațiu dintr-o clădire care adăpostește o scară. 34 Mică încăpere la o instalație de apă, de energie electrică etc., în care sunt instalate elementele de distribuție (vanele de închidere a apei, tabloul de distribuție a energiei electrice etc.). 35 (Îs) ~sa suveicii Spațiu sau cavitate lângă unul din capetele spatei, în care stă suveica și de unde este aruncată (mecanic) printre ițe. 36 (Iuz) Fiecare dintre cele 64 de câmpuri de pe table de șah Si: căsuță. 37 (La jocul de table) Partea în care fiecare dintre cei doi jucători trebuie să-și aducă piesele. 38 (Tip) Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele etc. tipografice de același caracter Si: caște. 39 (Reg) Coaja (găoacea) ghindei. 40 (Ast; pop) Steaua gamma din constelația Coroana boreală Si: (pop) coliba, cociorva. 41 Totalitatea celor care locuiesc împreună (formând o familie). 42 (Îs) ~ grea Familie numeroasă (și greu de întreținut). 43 Neam. 44 Dinastie. 45 (Înv; îs) ~ mare Familie de vază. 46 (Iuz) Totalitatea persoanelor care sunt în serviciul cuiva sau depind de acesta (ca partizani, favoriți, protejați etc.). 47 (Înv) Persoane care sunt în serviciul unui domnitor sau al unui demnitar. 48 (Înv; îs) Copil (sau fecior) din (în sau de) ~ Fiu de boier care făcea serviciu de paj la curtea domnească. 49 (Iuz; îs) ~ militară Aghiotanții, ofițerii de la curtea unui principe, a unui suveran. 50 (Iuz; îs) ~ civilă (a unui domnitor) Persoanele civile din serviciul curții, alcătuind anturajul suveranului. 51 Căsnicie (1). 52 (Îe) A ține ~ cu cineva A fi căsătorit. 53 (Îe) A face (sau a duce) ~ (bună) cu cineva A trăi (în bună înțelegere). 54 (Îe) A face o ~ A se căsători. 55 (Îe) A strica ~a cuiva A strica armonia dintre soți (determinându-i să divorțeze). 56 (Îe) A duce ~ bună cu ceva A se împăca bine cu ceva. 57 (Pop; îs) ~ neprimenită Căsnicie în care partenerii nu au mai fost căsătoriți anterior. 58 Gospodărie. 59 (Îs) ~ deschisă Casă¹ (1) în care oricine este bine primit. 60 (Îe) A avea ~ și masă A fi căsătorit, având gospodărie proprie (și oarecare avere). 61 (Înv) Templu păgân. 62 (Îs) ~sa Domnului (lui Dumnezeu) Biserică. 63 (Iuz; îs) ~ obștească (sau ~sa Obștii) Eforie comunală sau a unei comunități (de proprietate) pentru administrarea unei averi în devălmășie. 64 (Înv; îs) ~ obștească, ~ de economieInstituție publică de credit care se ocupă cu strângerea disponibilităților bănești temporare ale populației, acordând, pentru acestea, mai ales dobândă. 65 (Iuz; îs) ~se de bolnavi sau de vindecare Spital. 66 (Iuz; îs) ~ de judecată Judecătorie. 67 (Iuz; îs) ~ de oaspeți sau de străini Han. 68 (Înv; îs) ~ de curvie, de curvăsărie Bordel. 69 (Îs) ~ nebunească sau de nebuni Ospiciu. 70 (Îs) ~ de ajutor reciproc Asociație benevolă a unor angajați sau pensionari, creată pentru acordarea de împrumuturi și de ajutoare membrilor ei din fondurile obținute din depunerile lor lunare. 71 (Îs) ~ de filme Instituție producătoare de filme cinematografice. 72 (Îs) ~ de cultură Instituție culturală în care au loc diverse manifestări culturale, educative, etc. 73 (Îs) ~ de nașteri Instituție medico-sanitară în care se acordă viitoarelor mame, la naștere, asistență calificată Si: maternitate. 74 (Îs) ~ de vegetație Construcție specială cu acoperișul și cu pereții de sticlă, folosită pentru experiențe de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetație. 75 (Îs) ~ de odihnă Sanatoriu. 76 (Îs) ~ de modă Atelier de croitorie de lux. 77 (Reg; îs) ~sa satului Primărie. 78 (Îs) ~ de asigurare Societate de asigurare. 79 (Îs) Casa albă Rezidența președintelui S.U.A., la Washington. 80 (Fig) Președintele S.U.A. 81 (Pex) Personalul Casei albe (79). 82 (Înv) Administrația veniturilor și a cheltuielilor unor instituții Casa milei, Casa pensiilor. 83 (Îs) Specialitatea ~sei Produs specific al unui restaurant, sau al unei întreprinderi, al unei gospodine. corectat(ă)

MULT, -Ă adj., adv. 1. Adj. Care se află în număr mare (v. numeros), în cantitate mare sau în sorturi, locuri etc. diferite (v. v a r i a t, d i v e r s); care are proporții mari, durată lungă, forță sau intensitate deosebită. Nece stealele se iviră în multe dzile. COD. VOR. 88/21. Cu multe cinsti cinstiră noi. ib. 98/25. Îmblîndu întru . . . pohtiri, întru beții. . . , întru multă beutură. ib. 158/20. Aceaste cuvinte să ții domniia ta la tine, să nu știe umin[i] mulți (a. 1521). HURMUZAKI, XI, 843. In multe părți am întrebat ș-am căutat pînă o am aflat. CORESI, EV. 5, cf. 20. Prinseră peaște mult. id. ib. 329. Nîrod multu, bărbați și muieri (cca 1580). CUV. D. BĂTR. II, 318/17. Se vărsa sînge mult. MOXA, 402/32. Iarna va fi mare și grîu multu. PARACLIS (1639), 258. Ne-au așteptat în multă vreame ca să ne pocăim. VARLAAM, C. 20. Cînd vor fi nește soții multe de vor ținea drumul de vor tălhui sau vor fura, pre toți să-i spîndzure. PRAV. 35, cf. 61,192. Să nu să cearte cu moarte, . . . [ci] cu multă. milă. ib. 219. Pre pizmași goni-i va cu fulgere multe. DOSOFTEI, PS. 51/7. Limbi. . . de multe fealuri de noroade. BIBLIA (1688), [prefață] 8/26. L-au făcut surgun la Cavăla, unde era multă ciumă. NECULCE, L. 167, cf. 99. Tăcerea acea multă a istoricilor. CANTEMIR, HR. 185, cf. id. IST. 42. Nu se îndura de craiul, căci le da mult bacșiș. AXINTE URICARIUL, LET. II, 164/20. De am viclenit pre măria-ta . . . după petrecania a mulți ani ai măriei tale, să fiu eu sub legătura cea grea a afurisaniii. ANTIM, P. XXIV. Aș pohti să stau de față cu dînșii. . . înaintea a mult norod. id. ib. XXVI. Nu trebuie sămănat curînd la loc gras orz mult (a. 1733). GCR II, 26/24. Bătîndu-l multe ceasuri. MINEIUL (1776), 186^v2/4. Turcii. . . în multe locuri dînd focul, tîrgușorul au ars. BELDIMAN, ap. GCR I, 245/35. Norodul nu va răsplăti numai multa știință. GOLESCU, Î. 66. Temerea cea cu prisos a viitorului la mulți oameni este numai un obicei rău. MARCOVICI, D. 13/4. Sîntem hotărîți. . . a lucra cu mai multă înțelepciune. id. ib. 17/19, cf. id. C. 19/17. Bine încalțe că de acești nesocotiți tineri. . . nu să află mulți în lume. DRĂGHICI, R. 6/31, cf. 156/26. Avea oaste multă. GORJAN, H. I, 1/17. Bogatul din comori multe își încheie fericire. CONACHI, P. 287. [Goții] lăsară multe urme și obiceiuri între români. BĂLCESCU, M. V. 9. Pusese. . . multă grabă spre a cîștiga această pradă. id. ib. 392, cf. 413. Acolo au odihna, locaș adînc, tăcut, Eroi ce mai nainte mult zgomot au făcut. ALEXANDRESCU, M. 9. Ca ambițios, căta să învețe carte multă. FILIMON, O. I, 123. Trecătorii. . . beau multă apă. ALECSANDRI, P. I, 20, cf. 158. Veacuri multe de durere au trecut cu vijelie. id. ib. 200. Anii trecuseră mulți, dar amicia nu se șterse din inima lui. BOLINTINEANU, O. 277. Și de cînd m-am depărtat, Multă lume am îmbiat. EMINESCU, O. I, 123. Colo-n palate de mărgean Te-oi duce veacuri multe. id. ib. 170, cf. 134, id. N. 30. Mulți crai și împărați ieșeau înaintea lui Harap Alb. CREANGĂ, P. 228, cf. 183, 192. Știu cît de mult preț punea pe plăcerile materiale ale vieții. CARAGIALE, O. III, 8. Mulți cuminți trec pe drum și, dacă nu sînt și puternici, din cîți îi cunosc, d-abia unii le scot căciula. id. ib. 9. Multe izbînzi am mai făcut noi amîndoi. ISPIRESCU, L. 15, cf. 14, 22. Acesta primi cu multă cinste pe Ileana Simziana. id. ib. 26. Cînd la adunare multă Spui ceva și nu te-ascultă, Dă-le pace tutulora. ZANNE, P. IV, 198. Mult timp în mînă l-a-nvîrtit. COȘBUC, P. I, 231. La ce amarul deznădejdei multe ? IOSIF, PATR. 81. Se aflau acolo două scrinuri conținînd multa, meticuloasa rufărie mirosind a sulfină și a levănțică. CĂLINESCU, E. 50. Va merge pe jos și mult popor. CAMIL PETRESCU, O. III, 147. Trecură nenumărate căruțe și călești, cum și multe sute de oameni pe jos. id. ib. 176. Badeo, de dușmane multe Eu nu pot ieși din curte. JARNIK-BÎRSEANU, 66, cf. 67, 93. Rînduiala ț-am lăsat, Să nu faci mult sărutat. id. ib. 378. Și erau șoareci și cloțani (șobolani) grozăvenie, mulți cîtă frunză și iarbă. RETEGANUL, P. V, 6. Muierea mea cheltuit bani mulț pentru hainele ei. ALR II 4 406/172, cf. ALR I 1 590/5. Vorbă multă e sărăcie omului. NEGRUZZI, S. I, 247. În urma războiului, mulți voinici se arată. id. ib. 250, cf. 248, 251. Mai multe zile decît cîrnați ( = nu totdeauna e belșug). ZANNE, P. III, 505, cf. 128, IV, 69. ◊ (În corelație cu „puțin”, „puținel”) Cît va fi dzeastria mult, au puțin (multă a(u) puțină MUNT.). PRAV. 204, cf. 37. Expozițiunea universală. . . în care fiece țară, fiește națiune se va înfățișa cu averea sa, mult-puțină, dată de Dumnezeu. ODOBESCU, S. II, 93. Consum am avut noi, mai mult ori mai puțin, și altădată. DAVIDOGLU, M. 18. (Substantivat) Bugare-aș D[um]n[e]dzeu și în puținelu și întru multu. COD. VOR. 81/12. Cela ce va găsi. . . pre un drum, fie ce va fi, veri mult, veri puțin. PRAV. 39. ◊ (În corelație cu „mare”) Mult și mare rău aduce păcatul. CORESI, EV. 57. Multe și mari minuni fapt-au făcătoriul. id. ib. 64. Ești vreadnic de multe și mari laude. BIBLIA (1688), [prefață] 8/37. ◊ (La f. pl.; în corelație cu „mărunt”) Dar mai dragi copilele . . . Cînd sînt multe Și mărunte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 77. (E x p r.) Multe și mărunte = a) de tot felul, felurit. Daraverile multe și mărunte ale unei asemenea călătorii. VORNIC, P. 125; b) (substantivat) fleacuri, nimicuri, mărunțișuri. Încep a se chicoti și a spune.de la nuntă multe și mărunte. CREANGĂ, P. 173. Multe și mărunte am să-ți spun, stimate d-le doctor. CARAGIALE, O. VII, 63, cf. I, 303. ◊ (În urări, determinînd de obicei pe „ani'') Cu dar și cu bucurii, Întru mulți ani să vă fie (a. 1784). GCR II, 144/9. Optîsprezece ani. . . Mulți înainte ! MIRONESCU, S. A. 89. Anu nou fericitu. ALR II/I b 198/310. ◊ (Determină un pronume nehotărît) La vînăioríe, ca și la multe altele eu mă pricep cam tot atîta pre cît se pricepea vestitul ageamiu. ODOBESCU, S. III, 9. ◊ E x p r. A nu mai avea zile multe = a fi aproape de moarte. Găinile nu mai cîntau cucoșește . . . c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. CREANGĂ, P. 294. (Popular) (A fi) de zile multe = (a fi) bătrîn. Muiarea mea-i de zile multe. N. TEST. (1648), 65^v/28. De (mai) multe (sau mai de multe) ori sau în (mai) multe rînduri = în mod repetat, (destul de) des. De multe ori muncindu ei. COD. VOR. 76/17. De multe ori izbăvi ei. PSALT. 227, cf. 118, 275. S-au și jeluit de multe ori. PRAV. 139. De multe ori să opre de lucru ca să-i privească. DRĂGHICI, R. 100/15, cf. 57/27. Scumpetea în multe rînduri. . . S-au văzut oprind pornirea fierbințelilor aprinse. CONACHI, P. 283, Zamfira în multe rînduri Videa o umbră zburînd pin nori. ALECSANDRI, P. I, 21. De multe ori zicea în sine. CREANGĂ, P. 4. Am fost de multe ori confidentul lui. CARAGIALE, O. III, 4. Ulciorul nu merge de multe ori la apă. NEGRUZZI, S. I, 251. Cine mănîncă puțin mănîncă mai de multe ori, se zice despre cel cumpătat și prevăzător. cf. ZANNE, P. III, 619.* (Substantivat) Împrotiva numelui lui Is [us]. Nazareaninul, multe într-aleanu se facu. COD. VOR, 76/10, cf. 6/23. Domnulu. . . frînge capetele pre pămîntu a mulți. PSALT. 239. Numără multul stealelor. ib. 303. Cîndu va vrea cineva ciudesă să facă, nu în mijlocul de mulți cade-i-se lui să facă. CORESI, EV. 385, cf. 79, 263. Această scîndarea mulți cetiia. id., ap. GCR I, 21/27, cf. 52/15. Curățește multul păcatelor noastre (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 216/2. Au fost mulți făcuți preuți. N. TEST. (1648), 296^r/5. Mulți giuruiesc daruri bune, Binele cine le-ar spune. DOSOFTEI, PS. 19/1, cf. 16/6. Păcătosul cu mult se făleaște. id. ib. 32/9. Te-ai arătat. . . întru multe ajutoriu. BIBLIA (1688), [prefață] 7/49, cf. 6/35. Am multe. . . carele nu sînt făr' de cale, numai le las. ANTIM, P. XXVIII. Mulți din cei ce au vrut să scrie istorii după vremi. . . și-au împodobit condeiul cu înfrumuseațate alcătuiri. VĂCĂRESCUL, IST. 245. Fieștece cuvînt al lui lega inimile a multora. MOLNAR, RET. 6/19. Avem trebuință de multe. DRĂGHICI, R. 50/8. Cereasca bunătate . . . peste cîte multe ț-au dat mila cea bogată. CONACHI, P. 264. Nu te certa cu cei ce știu mai multe decît tine. NEGRUZZI, S. I, 250. De multe ce dăduse peste dînsul, se făcuse cam ursuz. CREANGĂ, P. 111, cf. 116, 154, 240. Din multe și multe adunate, am căzut într-o stare de nervi cum rar mi s-a-ntîmplat. CARAGIALE, O. VII, 131, cf. 326, 453. [Zicea] și alte multe d-al de astea. ISPIRESCU, L. 2. Multe, Doamne, l-au bătut. COȘBUC, F. 71. E drept că văzuse multe, multe petrecuse și de multe suferise. D. ZAMFIRESCU, Î. 22. Multora le-au făcut bine, și uite răsplata ! REBREANU, R. II, 201, cf. 239, id. I. 200. Noi, Mulților ce nu ne-au înțeles, Le vom ierta. MINULESCU, V. 13. Multe văzuse, despre multe se întrebase în sine și la multe aflase răspuns. C. PETRESCU, A. 396. Constantinopolul este socotit de mulți ca cel mai frumos oraș din lume. CAMIL PETRESCU, O. III, 106. Aș avea și eu multe de spus. DEMETRIUS, C. 28. Sînt un inamic, unul din mulții pe care el îi urăște. T. POPOVICI, SE. 312. Place multora și mie. TEODORESCU, P. P. 314. Multe dau cu lemne-n mine, Multe dau și mulți mâ-nfruntă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 69, cf. 26. Pepelea n-au așteptat multe. SBIERA, P. 2, cf. T. PAPAHAGI, M. 139. (L o c. a d v.; învechit) Cu multul = în cantitate mare. Da milostenie cu multul la săraci. DOSOFTEI, V. S. februarie 51^r/34. Luă mai cu asuprâ cu multul de la-mpăratul. id. ib. decembrie 216^r/12. (E x p r.) Multe toate sau multe (și) de toate, (rar) de multe de toate, (învechit și popular) multe cele = lucruri de tot felul; probleme diverse, variate. Cf. ȘINCAI, HR. I, 147/30. Nu vreau să li m-ai port grija-n spate: ba fîn, ba ocol. . . ,ba de multe de toate. CREANGĂ, P. 40. Gîndindu-se mereu la multe de toate. id. ib. 141, cf. 38. Nebun, din ce ? Din multe toate. COȘBUC, F. 72. Nu știe multe, se spune despre cel care ia hotărîri energice, fără să șovăie, sau care trece repede la fapte, fără a cîntări urmările acțiunilor sale. (Popular) Multul cu mult, ori multul cu pămîntul sau mult cu multul = oricît de mult, foarte mult. S-aibă chiar multul cu pămîntul, tot nu i-ar fi destul. F (1886), 250. Făgădui multul cu mult voinicului. ISPIRESCU, U. 122, cf. 13. Mergi mult cu multul și dai oricît, pînă întîlnești o făptură de om. PAS, L. I, 131. Să dai mult cu multul ! CIAUȘANU, GL. (Regional) Mai mulți cu multul = cu mult mai mulți. Au și dat preste nemici; ci n-au cutezat a se bate cu ei, fiindcă era mai mulți cu multul decît ai săi. ȘINCAI, HR. I, 218/7. (Regional) A spune multe pe cineva = a mustra, a dojeni, a certa. CIAUȘANU, GL. Și mai multe (sau, rar, mult) nu = nimic altceva decît. . .; cu orice chip, în orice caz, fără discuție, neapărat. Asta o amărî pe copilă pînă-n fundul sufletului; să moară de mîhniciune și mai multe nu ! CARAGIALE, ap. CADE. Voia. . . să aibă pentru dînsul inelul lui Fât-Frumos și mai multe nu. ISPIRESCU, L. 109. Ei, cum căzui eu, neiculiță !. . . Să-mi rup nasul și mai mult nu. DELAVRANCEA, O. II, 114. ♦ (Substantivat; f. pl. art.; în credințele populare) Ielele. Cf. MARIAN, D. 336. 2. Adv. În cantitate însemnată; cu valoare mare; în mod intens; în mod deosebit; în mare măsură; stăruitor; (într-un timp) îndelungat; pe o distanță lungă; de repetate ori. Multu greșimu toți. COD. VOR.122/26. Miluiaște noi, că multu umplumu-nă de ocărire. PSALT. 271. Neguțâtoriul. . . mult se și împrumutează. CORESI, EV. 78. În zilele lui, multu se cutremură pămîntul. MOXA, 361/11. Cela ce. . . va fura, iară nu mult, ce numai cît va mînca. . ., să să iarte. PRAV. 51, cf. 48. Nu grăireți mult. N. TEST. (1648), 8^r/24. Mult s-au rugat domnului pentru frate-său. IST. Ț. R. 50. Din tinereațele meale multu mă luptară chinurile,. MOLITVENIC (sec. XVII), 302. Au șădzut mult închiși și i-au bătut. NECULCE, L. 112. Adevărul mă chinuiește mai mult decît înșălăciunea. MARCOVICI, C. 7/16, cf. id. D. 7/17. Ieri am săpat mult la flori. DRĂGHICI, R. 83/20, cf. 3/17. Fratele lui încă mai mult îl silea, jurîndu-l. . . să nu-i ascunzâ nimic. GORJAN, H. I, 6/13. Dintre toți pătimașii, cel mai mult în osândire Este omul care-ți scrie. CONACHI, P. 99, cf. 221. [Mintea] poate mult, căci cunoaște cît poate. BĂLCESCU, M. V. 5. Zbucnind apa-n nalte valuri, Mult în urmă clocoti. ALECSANDRI, P. I, 13, cf. 22, 23. Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O. I, 134. Trebuie să fi citit mult și cu folos în viața d-tale. CARAGIALE, O. IV, 179. Înșelă și înfrînă calul, și chinga o strînse mai mult decît altă dată. ISPIRESCU, L. 4, cf. 17, 41. [Formula] e impresionantă. Spune mult despre arta acestui poet. IBRĂILEANU, S. L. 21. Mult îmi place s-aud toaca și clopotele. SADOVEANU, O. IX, 50. Cînd are de lucru mult. . . Magheru doarme și el în tabără. CAMIL PETRESCU, O. III, 182. Nu-l interesau prea mult amănuntele. VORNIC, P. 188. Turcii mult nu așteptau, Ci îndată răspundeau. JARNIK-BÎRSEANU, D. 493, cf. 191. Mult mai seamănă cu tas-su. ALR II 3 154/987. Sîntem soli-mpărătești, Mul' să nu ne zăbăẑești. ALRT II 99. Mai mult ață decît față, se spune despre o îmbrăcăminte sărăcăcioasă. Cf. ZANNE, P. III, 11. Gardul cu proptele ține mai mult. id. ib. 158. ◊ (Cu topică învechită sau populară) Constantin II s-au mult înșelat de unii episcopi, carii ținea dogmele cele rele ale lui Arie. ȘINCAI, HR. I, 49/11. [Apa] în mari cercuri se-nvîrti și de trestii și de maluri mult cu vuiet se izbi. ALECSANDRI, P. I, 13. ◊ De mult = a) dintr-o vreme îndepărtată, din vechime; într-o epocă trecută, altădată; de vreme (relativ) îndelungată. V. d e m u l t. Hrănilnițele lor împlute, de multu ura într-alaltă. PSALT. 298, cf. 187. Io sînt mesererile tale de mult. CORESI, PS. 248/7. Fie-ți milă de noroade Ce de mult rabdă dosade (a. 1802). GCR II, 194/40. Gătiți-vă, fiilor, ca să facem mîni o de mult dorită călătorie. DRĂGHICI, R. 107/16. De mult ești însurat, moșule ? NEGRUZZI, S. I, 58, cf. 39. Ziua de mult trecuse; Natura obosită. . . Se odihnea. ALEXANDRESCU, M. 25. Cuibu-mi jos cade, Că de mult îl roade Un șerpe cumplit. ALECSANDRI, P. I, 197, cf. III, 151. Două strofe de o formă simplă și grațioasă, și apoi și duioasa elegie ”Amărîta turturea„ pe care poezia poporană de mult a coprins-o în întinsul său domen, destăinuiesc simțimintele de adîncă durere. ODOBESCU, S. I, 293. Și ți-aș spune-a mea iubită, Că de mult eu le-am cătat. EMINESCU, O. IV, 52. Un dușman de lup . . . de mult pîndea vreme cu prilej ca să pape iezii. CREANGĂ, P. 21. Nu te-am știut eu că-mi ești de aceștia, că de mult îți făceam feliul. id. ib. 236, cf. 144. De mult, de mult cunosc doi plopi Ce-mi stau și azi în cale. BACOVIA, O. 151. Ruxanda aducea în tinerețea și sănătatea ei o mireasmă de mult. . . acoperită cu duhoare grea. POPA, V. 50. Îl cunoști de mult ? SADOVEANU, P. M. 193; b) (regional) de timpuriu, devreme. Dimineața de mult, cînd se deschid măcelăriile, se tîra și el afară. GALACTION, O. 311. L o c. c o n j. De mult ce = din cauza cantității mari, a duratei îndelungate, a intensității vii etc. [Un limbaj] care, de mult ce se abate de la natură și de mult ce s-a uzat, devine nesuferit. BOLINTINEANU, O, 428. Moșneagul a rămas pleșuv și spetit, de mult ce-l netezise baba pe cap. CREANGĂ, P. 294. Au bătut părinții din palme de mult ce le-a plăcut cîntecul. CARAGIALE, O. II, 295. ◊ E x p r. E mult de cînd . . . (sau de-atunci) = a trecut vreme îndelungată de cînd. . . (sau de-atunci). A murit pe luncă macul, A murit și-i mult de-atunci. COȘBUC, P. II, 276, cf. I, 259. E mult de cînd nu ne-am văzut. IOSIF, PATR. 14. E foarte mult de-atunci. SADOVEANU, E. 114. (Rar, cú repetarea prep. ”de„) E de mult de cînd n-am stat. Ulmule, sub tine. COȘBUC, P. I, 260. E mult pînă să. . . (sau a . . . ) = trebuie să treacă o vreme îndelungată pînă să. . . , trebuie să depui eforturi ca să. . . Ușor e a zice: plăcinte, dar e mult pînă a se face. ZANNE, P. IV, 86. Nu mai e mult pînă departe, se spune pentru a arăta că un lucru care părea foarte îndepărtat, greu realizabil, urmează a se produce, a se realiza curînd. Nu mult după. . . = după scurt timp; curînd. Nu mult după aceasta, numai iată ce vine și moartea și vrea numaidecît să intre. CREANGĂ, P. 311. A nu mai avea mult = a fi aproape de moarte. Astă-noapte am crezut că mor. . . Știu că nu mai am mult: de-aceea te-am chemat. SADOVEANU, O. I, 83. Mai mult decît probabil sau (familiar) mai mult ca sigur, exprimă o probabilitate foarte mare, o certitudine aproape totală. Mai mult decît probabil cum că o parte ocupa înălțimea. HASDEU, I. V. 142. Cu atît (sau atîta) mai mult = într-o măsură și mai mare, mai intensă (determinată de împrejurarea respectivă). Întimpinînd altă tîmplare mai înfricoșată, cu atîta mai mult au sporit spaima lui. DRĂGHICI, R. 158/4. Mintea cu cîtu-i mai tare, cu atîta mai mult lucrează, Căci lenevindu-se moare. CONACHI, P. 278. Cît de mult = a) (cu valoare de superlativ) în foarte mare măsură; nespus. De ai ști, palide înger, Cît de mult te iubesc eu. EMINESCU, O. IV, 51; b) în oricît de mare măsură; oricît. Să vă deprindeți a vă lipsi de lucrul ce aț iubi cît de mult. DRĂGHICI, R. 157/2. (Învechit, cu intercalarea altor cuvinte) Cît amu avea de mult tînărul, atîta se mai cîștiga, că adaugerea bogăției adaugere face iubiriei de argintu. CORESI, EV. 293. Cel mult = numai, doar, abia, în cel mai bun caz. Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici. Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici. EMINESCU, O. I, 151. Atît (și) nimic mai mult = numai atît; nimic în plus. Te-ai deprins a socoti amorul o zabavă, nimic mai mult. NEGRUZZI, S. I, 45. (Familiar) Asta-i prea mult = asta întrece măsura, e peste ceea ce se poate admite, suporta. Mult și bine = (pentru) o perioadă foarte lungă sau (pentru) totdeauna. Dacă te-ai potrivi tu acestora, îi ținea mult și bine pe mâmuca afară. CREANGĂ, P. 23. Dormeai tu mult și bine, Harap Alb, de nu eram eu. id. ib. 279. Dacă în piață va fi mai. multă ofertă decît cerere. . . poate să moară de foame mult și bine. GHEREA, ST. CR. II, 308. Du-te mult și bine. PAMFILE, J. II, 155. (Rar) Din mult în mai mult = într-o măsură tot mai accentuată, mai mare, mai intensă. Defăimau din mult în mai mult petrecerile holteiei. NEGRUZZI, S. I, 75. (Învechit) Nu mai în mult să. . . = de aici înainte să nu mai. . . Nu mai în mult voroava Lupului să se trăgăneze. CANTEMIR, IST. 54. A na fi mult să... = a lipsi puțin ca să. . . , a fi pe punctul de a.. . , gata să. . . Nu era mult de răul lajilor să se prăpădească și legea. LET. III, 179/33. (Învechit) A nu-i sta cuiva în mult = a nu reprezenta nimic pentru cineva, a nu deștepta interesul cuiva. Dăruia ținuturile care el nu le putea ținea, ca cu o facere de bine ca aceea carea lui nu în mult îi sta, cu atîta mai tare să tragă inimile leșilor și a craiului spre sine. ȘINCAI, HR. II, 107/38. Mult-puțin sau mai mult sau (sau ori) mai puțin = în oarecare măsură, nu prea mult; întrucîtva, cam. Din anii în cari se începuse mai întîi în Ungaria propaganda mult-puțin violentă pentru limba maghiară, au început și croații a se interesa de cultivarea limbii lor.BARIȚIU, P. A. II, 28. Cîți au scris pînă acum mult-puțin asupra istoriei literaturii noastre. HASDEU, I. V. 255. Tot ce este frumos în natură place mai mult sau mai puțin fiecărui om. FILIMON, O. I, 114. Eram un om care,. mai mult sau mai puțin, treceam în fața publicului de autor dramatic. CARAGIALE, O. V, 282. Toate îl iubeau mai mult sau mai puțin. REBREANU, 103. Tot ce dorești dumneata se poate realiza mîine, poimîine, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. C. PETRESCU, A, 289. Două cuvinte, cu înțeles mai mult sau mai puțin asemănător. IORDAN, STIL. 205. Nici mai mult, nici mai puțin, formulă exclamativă care arată mirarea față de ceva cu totul neașteptat, nepotrivit sau de o pretenție exagerată. ◊ (În legătură cu numerale cardinale; astăzi mai ales precedat de ”cel„; exprimă o durată sau o cantitate dincolo de care nu se poate trece) Alți domni, cînd vinie un agă pre mari, di-i da un povodnic și o pungă de bani, mult doă. NECULCE, L. 324. Gîndesc să plec de aice peste patru sau mult cinci zile. ALECSANDRI, S. 167. Roșiile mai au, pînă să dea în pîrgă, mult șapte-opt zile. SADOVEANU, P. M. 283. De cîte ori mă ieu zînele acolo . . . mă țin o zi, două, mult trei zile. ȘEZ. V, 8. O capră trăiește pînă la vîrsta de 12-15 ani mult. H III 14. ♦ (La comparativ, al doilea termen al comparației fiind neexprimat) În (mai) mare măsură; în plus, în primul rînd, în special, mai ales. Ei au scris mai mult den basne. URECHE, ap. GCR I, 69/18. Nuci de cocos, cartofle și carne crudă era mîncarea lui, dar ce era să facă mai mult ? DRĂGHICI, R. 140/29. Eu o iubesc acum mai mult de milă. NEGRUZZI, S. I, 47, cf. 248. Mă rog, claca dracului era; ce să spun mai mult ? CREANGĂ, P. 158, cf. 240. Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă. . . , căci nu mai văzuse pînă atunci suflet de om pe la dînsa. ISPIRESCU, L. 7. Mai mult ghiciseră că soarele a scăpătat. CAMIL PETRESCU, O. III, 168. ♦ (La comparativ, izolat în frază) Nu numai atît, ci în plus. Leningradul și-a vindecat rănile. Mai mult: e în plină creștere, în plină înflorire. STANCU, U.R.S.S. 136. ♦ (Învechit și popular; la comparativ, al doilea termen al comparației fiind neexprimat; cu sens temporal; mai ales în construcții negative) De aici înainte, în continuare. Eu știu că mai multu nu vreți vedea fața mea. COD. VOR. 20/28. Mai mult de acmu să nu însetoșăm. CORESI, EV. 66. Neputînd mai mult răbda dorul. N. TEST. (1648), 274^v/8. Să mergem să ne batem și să-l scoatem din țara lui, că de va fi el mai mult, noi nu vom pute să mai trăim. ALEXANDRIA (1784), 2^r/12. Pre Joldea l-au însemnat la nas, ca să nu poată fi mai mult domn Moldovei. ȘINCAI, HR. II, 196/14. Pe Zeid mai mult nu plînge. HELIADE, O. I, 458. Copiii mei nu s-or juca Mai mult cu frunze-n coama ta. COȘBUC, P. I, 111. Și va fi rîsu-mprumut Și nu vi-ți iubi mai mult I JARNIK-BÎRSEANU, D. 231. i-am spus cîteva și mai mult nu mi-a călcat în casă. MAT. DIALECT, I, 285. ♦ (Învechit și popular; înaintea unui adjectiv sau adverb, formează superlativul acestora) Foarte, tare. [Domnul] multu m[i]l[o]stiv. PSALT. HUR. 122^r/11. Și multu nemîncați fumu. COD. VOR. 88/25. Oile lor multu plodite. PSALT. 299, cf. 300. Iaste alt rai, mult înflurit și cu bună mirosenie. CORESI, EV. 352, cf. 50. Berbecii trebuie se fie bine crescuți, înalți, groși. . . și cozile mult lînoase. ECONOMIA, 86/22. Vederea voastră mă-nsuflețește, Umbre mult scumpe. HELIADE, O. I, 150, cf. MARCOVICI, D. 161/8. Dealurile și toate locurile era îmbrăcate cu vii mult roditoare. DRĂGHICI, R. 28/16, cf. 47/11, 111/10. Dragă, ah ! dragă și mult iubită ! CONACHI, P. 101. Dincoace de sat se întindea o holdă. . . țărmurită printr-un pîrîu mult adînc. BĂLCESCU, M. V. 492. Cu atîta durere cel mult pătimaș cînta. PANN, E. I, 26/18. Era mult departe de cel ce noaptea cînta. id. ib.34/4. Mult bine s-au mai bătut românii. GHICA, S. 24. Tînărul meu iubea o damă. . . cu mult urît bărbat. ALECSANDRI, O. P. 75, cf. id. P. I, 119, 204. Mult bogat ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac. EMINESCU, O. I, 417, cf. 413. Dă-mi drumul, . . . că mult bine ți-oi prinde. ISPIRESCU, L. 43. Avem o dovadă cît de adînc vede uneori în inima omenească mult talentosul nostru scriitor dramatic. GHEREA, ST. CR. I, 350. S-o pus la masî. . . mult supărat. GRAIUL, I, 515, cf. 516. (Glumeț) Și a luat un ciocănaș Mult mititel, De 12 ocă de fer. POP., ap. GCR II, 334. ◊ (Rar, urmînd adjectivul) Eram ostenit mult. PANN, Ș. I, 10/11. ◊ (Popular; despărțit de determinat prin verbul ”a fi„) Mult ești frumos și mi-e milă de tine. EMINESCU, N. 15. Vorbele ei. . . mult erau cu lipici. ISPIRESCU, L. 39. Mult e nurliu și drăgălaș. id. ib. 45. Săracă străinătate, Mult ești plină de păcate. JARNIK-BÎRSENU, D. 173. Pribegia mult e rea. id. ib. 198. ◊ (Învechit și regional; legat de adverb prin prep. ”de„) Să-i vorbesc însă într-atît mult de înțelepțește, Incît să nu simță de loc dorul ce mă muncește. PANN, E. III, 3/20. Mult ne-ar sta nouă de bine ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 247. ◊ (Învechit și regional; determinat prin adverbul ”mare„ sau determinînd pe ”mare„) Tune, fulgere, trăsnească, ca potopul și pojarul ! Mult-mare mi-este mînia ! Mi-este mare-mult amarul. HASDEU, R. V. 46. Toderică, Toderel, Mare mult mi-e dor de el ! ALECSANDRI, T. I, 243. Mare mult s-a bucurat împăratul. I. CR. I, 72. ◊ (Înaintea unei construcții comparative, căreia îi intensifică sensul) Mult mai vîrtos 0crezură derept cuvîntul lui. CORESI, EV. 154. Cu mult mai puțină datorie avu. VARLAAM, C. 214. O grădină foarte frumoasă și o casă mare, o ! mult mai mare decît a noastră. DRĂGHICI, R. 8/15. Niște griji mult mai cu cale Se cuvine să cuprindă minutele vieții tale. CONACHI, P. 258. Cînticel care, fără îndoială, este . . . cu mult mai prejos de ingenioasa improvizațiune a vînătorului. ODOBESCU, S. III, 10. Toate micile mizerii. . . Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit. EMINESCU, O. I, 136, cf. 132. Bordeiul moșneagului se prefăcuse într-un palat mult mai strălucitoriu decît al împăratului. CREANGĂ, P. 85, cf. 210, 217. El este mult mai tînăr decît mine. ISPIRESCU, L. 21. Vinul pritocit, cu mult mai bun. ZANNE, P. IV, 187. ◊ (Înaintea unui adjectiv construit cu ”prea", îi intensifică sensul) Paguba. . . era mult prea însemnată spre a nu îngrija pe Poartă. BĂLCESCU, M. V. 58. Concepția sa este mult prea complexă. ALAS 27 IV, 1935, 3/1. O ramă mult prea somptuoasă. ap. IORDAN, L. R. A. 298. ◊ (Scris într-un singur cuvînt cu determinatul, formează compuse ocazionale) Multpățîtul. . . Theodor. DOSOFTEI, V. S. februarie 53^r/25, cf. 72^T/10. Se pomeni cu multpătimitorul Anichit că intră pe ușă. STĂNOIU, C. I. 188. – Pl.: mulți, -te. – Gen.-dat. art.: sg. m. (rar) multului, f. multei; pl. multor, multora și (rar) m. mulților, f. multelor. – Lat. multus, -a, -um.

gospodărie sf [At: I. IONESCU, C. III / V: (reg) ~păd~ / Pl: ~ii / E: gospodar + -ie] 1 Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobilă) a unui țăran și a familiei sale Si: casă. 2 Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele (înrudite) care o locuiesc. 3 (Prc) Persoane (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor. 4 Activitate casnică a gospodinei (1). 5 (Iuz) Unitate de producție agricolă, de prestări servicii etc. (de stat, cooperatistă sau particulară). 6 Administrare a unui bun, a unei instituții (publice) etc. 7-8 Instituție sau ansamblu de instituții care asigură gospodăria (6). 9 (Iuz) Economie. 10 (Reg) Căsnicie. corectat(ă)

RISIPI, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A arunca, a împroșca în toate părțile; a împrăștia. Și-n fuga lui turbată, risipea cu piciorul pietrele ce se rostogoleau în vale. GANE, N. I 80. Scorpia... dete cu coada și risipi focul. ISPIRESCU, L. 138. ◊ Refl. Praful se risipi pe lemnul mesuței. C. PETRESCU, C. V. 377. ♦ Refl. (Despre abstracte) A se răspîndi, a se propaga. Printre școlari se risipi iute zvonul respectuos că venise un student de la Cernăuți care citise întreaga bibliotecă gimnazială. CĂLINESCU, E. 107. ♦ A așeza ici și colo; a presăra. Cumpăr singură flori pe care le aduc și le risipesc în vasele smălțuite. CAMIL PETRESCU, P. 12. 2. Tranz. (Cu privire la avere, la bunuri materiale etc.; în opoziție cu economisi) A cheltui fără socoteală, a împrăștia fără cruțare; a irosi, a părădui. Zăbovise o viață întreagă la Paris, risipise toată averea adunată de străbunii săi din truda șerbilor. I. BOTEZ, ȘC. 41. Mare stare să ai tu, tinere, de o risipești așa. ISPIRESCU, L. 279. Îi place banul ca să-l risipească: de aceea îl adună de oriunde poate, cu orice preț. BOLINTINEANU, O. 252. (Absol.) Lucrul adună, iar lenea risipește = omul harnic e econom, iar omul leneș, cheltuitor. (Refl. pas.) Rezerva de la început se risipise, C. PETRESCU, C. V. 297. ◊ Fig. Risipit-am fără milă tinerețea, viața mea. EFTIMIU, Î. 105. Căci pentru care altă minune decît tine, Mi-aș risipi o viață de cugetări senine? EMINESCU, O. I 232. (Refl.) Mi se risipea viața în moliciune... și cărți de joc. D. ZAMFIRESCU, R. 96. ♦ A distruge, a prăpădi. (Refl.) Să nu o asculte [pe nevastă] îi era că i se risipește casa și își pierde rostul. ISPIRESCU, L. 333. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspîndi în toate părțile; a se împrăștia, a se răsfira, a se răzleți. Cele ale căror bărbați nu sosiseră nici de data asta se risipeau pe țărm, cu mîna la gură și cu ochii la orizontul plumburiu. DUMITRIU, P. F. 32. Mii întregi se risipesc, Alte mii în loc sosesc. ALECSANDRI, P. II 16. ◊ Expr. A se risipi ca potîrnichile (sau ca puii de potîrniche) v. potîrniche. ◊ Tranz. Am o cloșcă: noaptea strînge puii și ziua-i risipește (Casa). GOROVEI, C. 47. ♦ Tranz. (Cu privire la cete, armate etc.) A pune pe fugă, a respinge, a înfrînge. Mergi în Dacia, grăbește, Pe barbari de-i risipește. ALECSANDRI, P. II 12. Și tăia, nene, tăia, Pe tătari îi risipea. id. P. P. 198. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a se spulbera, a dispărea, a pieri. A venit primăvara, s-au risipit norii. STANCU, D. 108. Cum se risipește mireasma în ger, așa s-au dus toate. SADOVEANU, B. 67. Ceața se risipi și ei rămaseră teaferi. ISPIRESCU, L. 99. ◊ Fig. Clipele acelui popas se risipeau ca fulgii de păpădie în adierea vîntului. SADOVEANU, N. P. 143. Se risipesc toate dimprejuru-ți, timp și spațiu fug. EMINESCU, N. 55. 5. Tranz. A face să dispară; a îndepărta, a înlătura. O puicuță ca o floare, Ce-mi risipea grijile, Îmi gonea durerile. TEODORESCU, P. P. 283. 6. Refl. A se dărîma, a se prăbuși, a se nărui, a se surpa. Aicea n-avem grijă, afară numai dacă s-ar risipi muntele întreg. GANE, N. I 94. Numai iată ce dă de un cuptori nelipit și mai să se risipească. CREANGĂ, P. 287. ♦ Tranz. (Rar) A măcina. Muntele își risipea necontenit rîpile și costișele erau cu totul lipsite de pășune. SADOVEANU, F. J. 372. ♦ A se nimici, a se distruge; a se prăpădi. De mult s-au risipit și-acei Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut. IOSIF, PATR. 8. ◊ Fig. Mama și surorile plîng de se risipesc. SEVASTOS, N. 90.

MAC³ s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă: a) (și în sintagmele mac de grădină, MARIAN, CH. 8, GRECESCU, FL. 46, BULET. GRĂD, BOT. V, 64, VOICULESCU, L. 172, com. MARIAN. mac cultivat, PANȚU, PL., mac bun, MARIAN, CH. 8, com. MARIAN, mac învolt, BULET. GRĂD. BOT. V, 64, mac alb, COTEANU, PL., 23, VOICULESCU, L. 172, com. MARIAN, mac negru, COTEANU, PL. 23) plantă cu miros și gust neplăcut, cu flori mari solitare, de culoare albă, roșie, violetă etc.; somnișor (Papacer somniferum). Cf. COTEANU, PL. 23, BULET. GRĂD. BOT. V, 64; b) (și în sintagmele mac de cîmp, GRECESCU, FL. 45, PANȚU, PL., mac nebun, com. MARIAN, mac negru, id., mac rău, id.) plantă cu tulpina și frunzele păroase și cu florile roșii (Papaver dubium). Cf. BRANDZA, D. 4, id. FL. 116; (și în sintagmele mac roșu, COTEANU, PL. 23, BRANDZA, D. 5, id. FL. 116, GRECESCU, FL. 45, PĂCALĂ, M. R. 23, SIMIONESCU, FL. 219, com. MARIAN, mac de cîmp, GRECESCU, FL. 45, N. LEON, MED. 47, BULET. GRĂD. BOT. V, 65, SIMIONESCU, FL. 164, com. MARIAN, mac iepuresc, LB, BARCIANU, BRANDZA, FL. 116, H XVIII 303, com. MARIAN, mac sălbatic, LB, PONTBRIANT, D., PĂCALĂ, M. R. 23, com. MARIAN, mac puturos, PĂCALĂ, M. R. 23) plantă cu tulpina și cu frunzele acoperite de peri aspri perpendiculari, cu flori roșii, avînd la baza petalelor o pată neagră; măcuț, păpăruie, paparună, paparoană, somnișor (Papaver Rhoeas). Cf. BRANDZA, D. 5, id. FL. 116, DAMÉ, T. 187, GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 34, BIANU, D. S. 437; d) (în sintagmele mac galben, PANȚU, PL., mac de munte, id. ib., mac alpin, BRANDZA, FL. 116, mac pirenaic, SIMIONESCU, FL. 123) mică plantă erbacee cu frunzele păroase, cu florile galbene solitare în vîrful tulpinii; crește pe vîrfurile munților (Papaver pyrenaicum, Papaver surantiacum, Papaver alpinum); e) (în sintagma) mac roșu de grădină = plantă ornamentală cu frunzele de culoare verde-închis și cu florile mari, solitare, de culoare roșie (Papaver bracteatum). Cf. GRECESCU, FL. 46; p. r e s t r. floarea acestor plante. Ca sămînța macului dintr-una o mie vor cădea, spre a cărora alegere și la un loc culegere nici mirțele, nici jicnitele vor agiunge. CANTEMIR, IST. 153, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 233, lb. Eu, acela care am puteri de mac Ș-amețesc simțirea ca un tiriac. PANN, P. V. I, 121/9. Macul singur, roș la față, doarme dus pe ceea lume! ALECSANDRI, P. III, 57. Macul, cu lacrămi în ochi, se uită spre soare cu zîmbet. COȘBUC, P. II, 62, cf. 276. Prin holde coapte, fetele grăbite înoată pin-la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare. IOSIF, P. 32. Vrei poate macii din livezi Pe toți cu mina ta să-i scuturi? TOPÎRCEANU, P. 196. Pîlcuri de maci roșii ca sîngele. SADOVEANU, O. X, 400. Beau macii sînge pe cîmpuri. TULBURE, V. R. 34. Macii roșii aducători de somn Năpădiră grînele bălaie. BENIUC, V. 75, cf. 55. Hai Ileană la poiană, Ileanâ, Ileană! Să săpăm o buruiană, Ileana, Ileană! Buruiana macului, Ileană, Ileană! Ca s-o dăm bărbatului. ALECSANDRI, P. P. 324, cf. H II 142, XVI 9. Jur-prejurul patului, Patului bărbatului, Pune floarea macului, Ca să doarmă dracului. TEODORESCU, P. P. 273. Și cine l-a fermecat? Míndrulița lui din sat, Cu trei maci din trei grădini, Cu apă din trei fîntini. JARNIK-BÎRSEANU, D. 11. Unele mame.. . fac [copilului] scăldători și cu capete de mac. ȘEZ. II, 131. Nu sînt macii înfloriți, Ci sînt turcii înveliți. BIBICESCU, P. P. 264. ◊ (Cu sens colectiv) Cît mac e prin livezi Atîția ani la miri urez! COȘBUC, B. 25. Ogoarele erau semănate cu grîne și mac, care uneori era mare cît rodiile. N. A. BOGDAN, C. M. 54. Bate-mă, Doamne, să zac Într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap. JARNIK-BÎRSEANU, D. 382. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la culoarea roșie a florilor) Frunză roșă ca macul. DOINE, 72. ◊ (Adverbial, pe lîngă adjectivul „roșu”, dă acestuia valoare de superlativ absolut) Anica plecă ochii în pămînt, roșie mac. C. PETRESCU, Î. II, 170. E x p r. Cît un fir (sau un sîmbure, un grăunte) de mac = foarte mic. Cf. ZANNE, P. I, 207. Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMiNESCU, O. I, 84. Nici cît un fir de mac = foarte puțin. ZANNE, P. IX, 485, cf. PĂSCULESCU, p. 126. ◊ Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă, cu flori terminale solitare, roșii ca sîngele și avînd la baza petalelor o pată neagră; paparoane, paparună (Glaucium corniculatum, Glaucium phoeniceum). Cf. PANȚU, PL.; mac-spinos = gen de papaveracée care cuprinde cîteva specii de plante erbacee, cu suc caustic de culoare gălbuie, folosit în medicină. Cf. PONTBRIANT, D. 2. (Cu sens colectiv) Sămînță de mac³ (1), în special de mac³ (1a). Luo macul și începu a-l mînca. ALEXANDRIA (1784), 21 ^v/6. Până mîni dimineață să-mi alegeți macul de-o parte, fir de fir, și năsipul de altă parte. CREANGĂ, P. 262. Cu macul se presură vita care a născut. PAMFiLE, CR. 25. E curat în casă, că poți să lingi mac, se spune pentru a lăuda curățenia unei case și pe gospodină. Com. din PIATRA-NEAMȚ. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la micimea caracteristică a seminței) Mică ești, lele, ca macul. DOINE, 224. Mărunțel ca macu, Dar iute ca dracu, se spune despre un om mic de statură și foarte vioi. Cf. ZANNE, P. II, 607. 3. Compuse: mac-de-cotonogeală = ghințură. Cf. PĂCALĂ, M. R. 16; macul-cioarei = zămoșiță. Cf. COTEANU, PL. 27; mac-bătut (H II 289), mac-porcesc (ib. VII 480), mac-înalt (BARONZI, l. 137), mac-păsăresc (ECONOMIA, 47/1) = numele unor plante nedefinite mai de aproape. Pl.: (1, 3) maci și (neobișnuit, n.) macuri (POLIZU).Din sl. (bg. мак, scr. mäk etc.). Cf. magh. m á k.

vedea (-văd, văzut), vb. – 1. A percepe cu ajutorul văzului. – 2. A observa, a privi, a recunoaște. – 3. A vizita, a trata, a frecventa. – 4. A experimenta, a cerceta. – 5. A tatona, a sonda. – 6. A consulta un medic pe pacientul său. – 7. A fi judecată o cauză de către judecător. – 8. A se informa, a ancheta. – 9. A trata, a proba. – 10. A medita, a reflecta, a-și reaminti. – 11. A considera, a aprecia, a estima. – 12. A îngriji. – 13. (Cu prep. de) A se ocupa de, a nu se interesa decît de. – 14. (Arg.) A avea bani. – 15. (Refl.) A fi vizibil. – 16. (Refl.) A avea lumină, a fi ziuă. – 17. (Refl.) A se manifesta, a-și face apariția. – 18. (Refl.) A se afla, a se întîlni. – Mr. ved, vidzui, vidzută, videare; megl. ved, vizui, vizut; istr. vedu, vezut. Lat. vĭdēre (Pușcariu 1850; REW 9391), cf. vegl. vedar, it. vedere, prov. vezer, fr. voir, cat. veer, sp., port. ver. La pers. I văd, se zice și văz, prin analogie cu tu vezi, cf. crede, cădea etc. Expresia văzînd și făcînd pare traducea ngr. βλέποντας ϰαì ϰάνοντας. Der. văz, s. n. (organul vederii); vază, s. f. (vedere; considerație, reputație); văzător, adj. (care vede); atotvăzător, adj. (care vede tot, atribut al divinității); nevăzut, adj. (invizibil); vedeală s. f. (vedere; publicitate), cu suf. -eală, ca iveală < ivi, socoteală < socoti etc., poate cu influența sl. vidĕlo „lumina zilei” (Tiktin); vedera, vb. refl. (Trans., a lumina); vedere, s. f. (percepere a imaginilor cu ajutorul văzului; vizită; întrevedere; vizita unui holtei la casa fetei cu care vrea să se însoare; peisaj, panoramă; viziune, intenție, proiect; concepție, idee); vederos, adj. (arătos; considerabil, important, distins); revedea, vb. (a vedea din nou; a revizui), var. rară revedui, din fr. revoir și var. din germ. revidieren; revizui, vb. (a revedea, a cerceta din nou); revizor, s. m., din fr. réviseur; prevedea, vb. (a transpărea), probabil de la un lat. popular pervĭdēre (Drăganu, Dacor., V, 370); prevedea, vb., din fr. prévoir; prevăzător, adj. (prudent, precaut; econom); neprevăzător, adj. (imprudent); neprevăzut, adj. (imprevizibil); străvedea, vb. (a transpărea; a vedea în zare); străvăzător, adj. (transparent); întrevedea, vb. (a se zări; refl., a se întîlni, a vea o întrevedere), din fr. entrevoir.

MONDIAL, -Ă adj. Care se referă la (aproape) întreaga lume, care interesează sau antrenează (aproape) întreaga lume, care aparține (aproape) întregii lumi, care are un caracter internațional sau universal. Cf. ALEXI, W. Greve, sînge, nebunie, Foame, Plînset mondial. BACOVIA, O. 137. Sîntem angajați într-o operă mondială și trebuie să fim vrednici să luăm parte la ea. SAHIA, U.R.S.S. 166, cf. 158. Firme mari, cu renume mondial, id. N. 100. O mare cucerire istorică nu numai a popoarelor acestor țări, dar și a întregii mișcări mondiale de eliberare a popoarelor de sub jugul social și național. GHEORGHIU-DEJ, R. 6. Catedra de economie mondială. LEG. EC. PL. 265, cf. CV 1949, nr. 6, 40, V. ROM. septembrie 1954, 210. Apăruseră un nou soi de grofi, ridicați după războiul mondial, care storceau banii din exploatări de tot felul, VLASIU, D. 35. L-am cunoscut pe Emilian Popovici la Iași, după războiul întăi mondial. SADOVEANU, O. XVIII, 455. Războiul mondial a fost o crimă împotriva umanității. BOGZA, A. Î. 571. O școală. . . unde în timpul primului război mondial învățau copiii funcționarilor, ai meseriașilor și ai țăranilor bogați. beniuc, m. c. i, 69. Peste trei ani izbucnea cel de-al doilea război mondial, preda, m. 510, cf. 7. Cu mult înainte de cel dintîi război mondial, Lunca nu era decît o îngrămădire de case. T. POPOVICI, SE. 5. – Pronunțat: -di-al. – Pl.: mondiali, -e. – Din fr. mondial.

NART¹ s. n. I. 1. Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. Grigorie Ghica Vodă... au pus nartul mai gios decît Mihai Vodă, să dea cîte 6 potronici de vită. muste, let. iii, 80/34. Așișdere și cei ce au nart, cîte bucate vor trece peste nart, vor da țărănește (a. 1728). uricariul, i, 53. Dacă asemănăm nartul dărilor fixat de Ipsilanti cu acel al lui Constantin Mavrocordat..., atunci aflăm că suma dării impusă de Ipsilanti era mai grea. xenopol, i. r. ix, 172. Hotărește ca nartul dăjdiei cel obicinuit ce este asupra țăranilor să se micșoreze. id., ap. ddrf. ♦ (Regional) Cotă de produse ce se cuvine proprietarului unui număr de oi pe care le ține la o stînă străină. Va da fiecăruia doar „nartu” de 3 kg de caș pe vară. stoian, păst. 44. ◊ Expr. A da oile cu nart = a lăsa oile în grija unei stîni străine, care își oprește produsele lor, dînd proprietarului oilor o cotă fixată de mai înainte. Sî didea oili cu nart, adicî atîtea od di brînzî sî-ń dai pi oai. diaconu, p. 50, cf. chest. v/40. 2. (Învechit și regional) Tarif sau preț maximal fixat de autorități pentru vînzarea anumitor mărfuri (de primă necesitate); p. gener. preț al unei mărfi. Ciubotele lor să aibă acest nartu ce s-a arăta, copii de casă și armășei mai mult decît cinci lei și giumătate noi să nu ia ciubotele (a. 1767). ștefanelli, d. c. 94. Nartul orașului Iașii după cum s-au hotărît să se vînză (a. 1792). uricariul, iv, 131/1. Anafora pentru nartul felurimilor de băcănii și altor lucruri de post (a. 1802). cat. man. i, 127. Vodă, în urma focului, au făcut și el ajutoriu orașului cu herestea, măcar că o plătea orășenii oamenilor din țeară ce o aduceau... dar numai mai ușor, în nart. dionisie, c. 204. Nartul pîinii este hotărît mai nainte (a. 1823). doc. ec. 274, cf. 794. Vînatul și păserile nu au nart. filimon, o. i, 191. Se urca nartul griului, norocul grîna-ului; scădea nartul, norocul plugarului. chirițescu, gr. 148. Cereau suprimarea nartului. LUPTA DE CLASĂ, 1961, nr. 5, 44, cf. CHEST. v 16. ◊ (Pleonastic) Măcelarii... au îndrăznit de sine să înalțe prețul nartului (a. 1827). doc. ec. 388. ◊ Expr. A pune (sau a da, a face) nart sau a tăia nartul = a fixa un preț de vînzare, peste care nu se poate trece. Cele ce se numesc ceșniuri (adecă cercări) pîne și carne, să aibă a face nart împreună boierul vornic de obștie cu al nostru agă (a. 1803). uricariul, i, 125/26. Viind mumbașir ca să puie nard po parale opt ocaua (a. 1822). doc. ec. 247. Le-au pus narc la vîndzarea vinului, ap. șio ii, 270. Capanliii au tăiat nartul grîului la schelele Dunării, pe șese lei chila. ghica, s. 512. Ar fi mare folos pentru voi ca, înainte de a părăsi cafeneaua, să puneți nart la toate lucrurile ce veți tîrgui. filimon, o. i, 191. Mi-a dat nart la marfa asta. ciaușanu, gl. A fi cu nart = a nu lăsa din prețul unei mărfi. Ce, ești cu nart? ciaușanu, gl. 3. Normă zilnică de muncă pe care țăranii clăcași erau obligați s-o realizeze pe pămîntul boierului. v. clacă. Fără de nart... lui îi curge pagubă dispre țigani (a. 1742). iorga, s. d. vi, 265. Oamenii care n-au lucrat zilele nartului la copilul din casă (a. 1744). uricariul, xxi, 160. Aceste ponturi ce s-au hotărît cu nart, lucrîndu-le fieștecare după cum s-au arătat prin ponturi (a. 1766). ib. ii, 225. Grigorie Ghica introduce în 1760 nartul: adică o anumită cantitate de muncă pentru o zi de clacă. oțetea, t. v. 36. Puțini bani toamna; multă muncă vara, că le puneți asemenea nart, de nu se mai pot descurca. sadoveanu, n. f. 79. Trei zile după Regulament fac, după nartul boierilor, trei săptămîni de vară. camil petrescu, b. 11, cf. id. o. i, 281. Nartul unei zile de boieresc nu putea fi împlinit într-o zi. contemp. 1955, nr. 436, 3/1. ◊ loc. adv. Cu nart = cu măsură, cu socoteală; cu economie. Eu muncesc cu nart. pamfile, a. r. 252. ♦ Expr. A fi cu nart = (despre oameni) a avea obligația de a termina un lucru pînă la o anumită dată sau pînă la un anumit punct; (despre lucrări) a trebui să fie terminat la o dată fixă. cf. rădulescu-codin, î. 351. Nu ești cu nart să termini azi sau mîine. tomescu, gl. Nu-i cu nart lucrul acesta. chest. v/17 supl., cf. v/58 supl. A-i pune (cuiva) nart = a-i fixa un termen, a-i impune o obligație, a-i da un soroc. Ciobul... începu să se vaite: Hop, hop, hop! Că m-am spart. Sfînta cruce mi-a pus nart. vissarion, b. 177. Cucoana-i puse nart, că în cutare noapte să vie la ea – ea știe de ce! – că-i va da ce-o cere. muscel, 66, cf. rădulescu-codin, î. 351. A face nart (la ceva) = a face începutul; a lua inițiativa. cf. șez. iv, 113. O făcut nart la țarină, ib. A făcut anul ista cel dintîi nart cu suitul oilor la munte. chest; v/ 15 supl. II. (Regional) Momeală pentru pești (Runcu Salvei-Năsăud). chest. v/66 supl. – pl.: (II) narturi. – Și: (învechit, rar) nard, narc s. n. – Din tc. nark.

GOL², goluri, s. n. Spațiu liber; vid. Acest zid [de munți] neregulat și larg stăpînea valea Dîmboviței și de pe el privirea cădea în gol și în prăpastie. GALACTION, O. I 346. În golul înalt de sub picioarele mele, se întindea spre răsărit noianul fără hotar al munților pitici. HOGAȘ, M. N. 165. O floare dacă naște și-ndată dacă moare, Se face în grădină un gol pentru o floare? MACEDONSKI, O. I 48. ◊ Fig. Amîndoi simțeau în sufletul lor un gol chinuitor. BART, E. 182. Deodată mi se făcu gol în cap și nu mai gîndii nimic. VLAHUȚĂ, N. 169. Se-ntinde-n umbra nopții un cîmp nemărginit, Pustiu și trist ca golul ce lasă-n urma lor, În inimi iubitoare, iubiții care mor. ALECSANDRI, P. III 79. ◊ Golul ferestrei sau al ușii = spațiul liber care se lasă în perete pentru a se așeza acolo o fereastră, o ușă. Gol de aer = zonă din atmosferă unde avionul întîlnește curentul descendent. (În economia capitalistă) Gol de producție = stagnare temporară a producției datorită deficiențelor de organizare, lipsei de materii prime etc. ◊ Loc. adv. În gol = a) (pe lîngă verbele «a sări», «a se arunca», «a se prăbuși» etc.) în aer (cînd se străbate o distanță oarecare pînă la pămînt); în prăpastie. (Fig.) Eram singur, în gol, atîrnat ca și cînd îmi căzuse o scară de subt picioare. CAMIL PETRESCU, U. N. 230; b) (adesea pe lîngă verbele «a se uita», «a privi») cu privirea fixă, fără a avea un obiect precis, fără țintă. În zdruncinăturile trăsurii, în scrîșnirile arcurilor ruginite, cu ochii în gol, cu fața plină de un zîmbet de vis, se gîndea la ființele iubite rămase la casa bătrînească. SADOVEANU, O. IV 5. Bologa se pomeni singur, pironit în același loc, cu ochii în gol, uluit de vedenii. REBREANU, P. S. 79; c) fără folos, zadarnic. Pe unde se ducea, tot în gol îmbla. CREANGĂ, P. 144. ◊ Expr. A umple un gol = a completa o lipsă. (Fig.) M-am apropiat de dulapurile de cărți, căutînd ceva care să-mi umple golul acelui ceas. SADOVEANU, E. 5. A simți un gol la stomac = a simți foame. A (se) da de gol = a (se) da pe față, a (se) trăda. Se temea că mai curînd ori mai tîrziu se va da de gol și nu numai va strica toată treaba, dar își va băga totodată și capul în primejdie. SLAVICI, O. I 186. Ochii și sprincenile Fac toate pricinile... Și cu foc și cu pîrjol Pe amor îl dau de gol. ALECSANDRI, T. I 126. (În superstiții) A(-i) ieși (cuiva) cu gol(ul) = a ieși înaintea cuiva cu un vas gol, prevestind un insucces sau ghinion. ♦ Loc lipsit de vegetație, mai ales de copaci. Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară, Ca pe un gol de munte o stîncă solitară. ALECSANDRI, P. III 281.

MATAHALĂ s. f. 1. Ființă fantastică de mărime enormă și cu înfățișare îngrozitoare, (regional) budihace, năme tenie; p. ext. arătare, nălucă. V. m o n s t r u, d i h a n i e, h a l ă, m o r o i, i a z m ă. Înțelenite și paralizate in mijlocul címpului, ca niște mâtă- hale monstruoase, mașinele. . . stăteau acuma ridicate și neputincioase. ANGHEL, PR. 84. Cînd cineva povestește că i s-au arătat stăfiile sub alte înfățișări, lumea crede că acelea sint arătări. . . mătăhăli sau budihăcii, cari de cele mai multe ori sînt întrupări de-ale diavolului. PAMFILE, DUȘM. 257, cf. BARONZI, L. 113. Iacă, colo-n mijloc, o minune mîndră și mlădioasă, un chip frumos de femeie, proptit și-n dreapta și-n stîngă pe două matahale șterse și prelinse. REBREANU, NUV. 35. Mama pădurii era în vechime o mătăhală mare cît o casă și care mînca oameni. H II 171. La poartă îi aștepta o mătâhală fioroasă. Cum i-au făcut flăcăul un sămn, îndată s-au prifăcut într-un cal frumos. SBIERA, P. 313. Ie o hapchină de friptură și lichi în ochii matahalei. ȘEZ. VI, 148. Duceți-vă acasă, c-aceea nu-i matahală, îi om, măi. VASILIU, P. L. 211, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 13, ALR SN III h 687. Pe cea gură de vale, Vine-o mătâhală mare, Cu 5 capete, 4 suflete și 100 degete (Mortul dus pe năsălie de patru ciocli). ALECSANDRI, P. P. 393. Pe cea vale vălată, Trece-o matahală înaltă cu patru mîini cu patru picioare, Cu patruzeci de unghișoare (Femeia însărcinată). GOROVEI, C. 147, cf. 230. ◊ (Glumeț)Să bătu și cu racii, Care au fost mai răi decît însuș dracii. Apoi cu furnice și-alte mătăhale. BUDAI-DELEANU, T. V. 38. ◊ F i g. Din amurg începeau să se ridice, printre stele, niște matahale negre, dar nu era nici un semn de ploaie. GALACTION, O. 266. 2. Ființă sau lucru de proporții exagerate (cu contururi vagi, greu de identificat); namilă, colos. V. m o g î l d e a ț ă. Mă. îndreptai, fără a vede mai nimică dinainte-mi, spre o mătâhală neagră, ce gîndii că este trăsura noastră. DACIA LIT. 288/11, cf. POLIZU. [Ursul] era o matahală cît muntele Ceahlău. ALECSANDRI, T. II, 77, cf. id. T. 23. Tocmai mătâhală nu era Șofron; te uitai însă la el și simțeai că nici cu parul, nici cu păharul nu-l poți dobori. SLAVICI, O. I, 218. Tricâ. . . și-a înălțat mătăhala leneșă a trupului, între araci. KLOPSTOCK, F. 227. Pată de funingine și păcură, pe cer, se ridica în zare matahala de scînduri a depoului de mașini. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 14: O fi ăl care sosi cu sania, matahală cît soba. SADOVEANU, M. C. 115. Puțin mai tîrziu își fac apariția, chiar lîngă apa Oltului, două locomotive uriașe: groaznice mătăhale negre. BOGZA, C. O. 170. Băieții sînt voinici: două matahale. STANCU, D. 86. În cămașă de forță sta Herș Kakunea. . . o matahală. . . , de felul lui hamal. CAMILAR, N. II, 166. O dată mă pomenesc cu o matahală lîngă mine. – Al cui ești, mă, a vorbit măgădăul. PREDA, Î. 50. Cînd au ajuns în dreptul copaciului și au zărit mătăhala aceea aninată acolo, s-au spăriat. SBIERA, P. 265. Iat-au ieșit de pe-o vale Vro optzeci de matahale Cu puștile pe spinare. MARIAN, SA. 202. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Odinioară, cînd vînam în munte, mi-a ieșit o matahală de urs înainte. GANE, ap. TDRG. Bietul Dragoș, deși era o matahală de om mare și lâlîie, se făcuse, totuși, mic. HOGAȘ, DR. II, 97. De mult nu se văzuse așa matahală de om; înalt, zdravăn, ca un uriaș. DUNĂREANU, n. 96. O matahală de droșcâ... luase haitiș o saca, sfârîmîndu-i roțile. C. PETRESCU, A. R. 60. Mătâhală de casă. CHEST. II 53/160. ♦ Epitet depreciativ pentru un om mare la trup, prost și molîu. V. b u d u h o i. Pe tine te întreb: unt îi aista? – Cum nu, cuconiță. . . dar ce să fie? Unt proaspăt, prima! – La tine toate-s prima, mătâhală dobitoacă și proastă ce ești! CONTEMPORANUL, VI₂, 117, cf. CREANGĂ, GL. De unde-ai răsărit bă, matahală? GALAN, Z. R. 271, cf. BUGNARIU, N. 52/412, A VI 26. ♦ (Regional) Termen depreciativ pentru un cal bătrîn, slab, neputincios. V. i a z m ă. Cf. DR. V, 210. 3. Sperietoare, momîie. V. m o g î l d e a ț ă. Pînă sînt mînzii tineri. . . nu va strica a le arunca steaguri și alte mătăhăli înainte. ECONOMIA, 76/26. Se temu precum se teme un corb d-o matahală. NEGRUZZI, S. II, 254. Vedea el [lupul] că tot drumul este împresurat de mătăhăli și că pe o parte și pe alta merg gonașii. CONTEMPORANUL, III, 705. S-a stricat lumea, aiștea-s păscari? Îs buni de pus mătăhăli pe la bostănării, dar nu păscari. ib. IV, 45, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Neamțul ce să priceapă, că sta ca o matahală și tot da din cap. ANGHEL, PR. 178. În gardul de la poartă stă pusă, într-o prăjină, o cămeșă umplută cu fîn, făcută în chip de babă. În fruntea nuntașilor ies cîțiva vînători, cu arme încărcate, silindu-se cu loviturile spre a da jos acea matahală. ȘEZ. I, 33, cf. ALR SN I h 46, A II 8, III 18. ◊ (În context figurat) Conștiința! O! da, sigur! O matahală minunată de spăriet vrăbiile de pe cireși! I. NEGRUZZI, S. V, 155. 4. (Regional) Măscărici (la nuntă, la botez). Cf. ALR II/I MN 81, 2 689/235, 833. – Pl.: matahale. – Și: mătahálă, mătăhală (pl.: mătăhăli și mătăhale), (regional) mătăhoálă (CIAUȘANU, GL.) s. f. – Etimologia necunoscută.

CALIFICAT, -Ă, calificați, -te, adj. 1. Care are o calificare specială, care a dobîndit știința și experiența necesară pentru îndeplinirea cu succes a unei munci într-o specialitate. Cadrele calificate reprezintă fondul de aur al economiei noastre – un fond care trebuie gospodărit cu grijă, cu mult spirit de răspundere. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2681. ◊ Muncitor calificat = muncitor care a dobîndit o pregătire de producție (recunoscută oficial) în cadrul unei anumite specialități. Electrificarea țării va cere un mare număr de muncitori calificați, tehnicieni și ingineri. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 501. Muncă calificată = muncă pentru a cărei îndeplinire se cere o pregătire specială. Normele învechite duc la nivelarea, la ștergerea diferenței dintre munca calificată și necalificată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2598. Echipă calificată = echipă care și-a cîștigat dreptul de a lua parte la o anumită competiție sportivă. 2. (Jur., în expr.) Furt calificat = furt săvîrșit în condiții speciale, prevăzute precis de codul penal (de pildă în timpul nopții, într-o casă locuită, prin efracție etc.). Furtul calificat se pedepsește mai aspru decît furtul simplu.

bursă² s.f. (fin.) 1 Instituție specifică economiei de piață, unde se negociază în mod public, pe baza cererii și ofertei, acțiuni, hîrtii de valoare, valută (bursă de valori), unde se desfășoară tranzacții de mărfuri, valori mobiliare (bursă de mărfuri), unde se efectuează operațiuni legate de comerțul internațional etc. ◊ Expr. A juca la bursă = a cumpăra și a vinde efecte de bursă, cu scopul de a realiza un venit ca urmare a urcării sau scăderii prețului lor; a specula valori cotate la bursă. ♦ Sediul acestei instituții; locul în care au loc tranzacțiile bursiere. 2 Bursa muncii = instituție care înregistrează cererile de lucru și mijlocește angajările. Bursa neagră = comerț clandestin. • pl. -e. /<fr. bourse, germ. Börse; cf. nm. pr. Van der Burse, familie în a cărei casă se adunau negustorii venețieni la Bruges, în sec. 16.

CONSTRUCȚIE construcții, s. f. 1. Faptul de a construi; construire. Baza dezvoltării întregii economii industria grea, și îndeosebi industria construcției de mașini, creată în anii regimului de democrație populară este în continuă creștere și produce mașini și utilaj necesar dezvoltării celorlalte ramuri ale industriei și mecanizării agriculturii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2751. Peste un sfert de ceas Crîngașu telefona la județeană, arătînd că lemnul pentru construcție a fost adus. CAMILAR, TEM. 281. ◊ (Referitor la perioada de trecere de la capitalism la socialism și de la socialism la comunism) Una din principalele probleme ale construcției de partid și de stat este problema alegerii, repartizării și educării cadrelor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2686. Cauza internaționalismului proletar, cauza Uniunii Sovietice sînt strîns legate de cauza construcției socialismului în fiecare țară. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 110, 1/1. ◊ Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. Case în construcție. ♦ Alcătuire, compunere. Dar puterea adevărat uimitoare în mînuirea limbii romînești o arată Coșbuc în construcția strofei. GHEREA, ST. CR. III 378. 2. (Concretizat) Lucru construit (ca întreg sau ca parte constitutivă a unui întreg); (în special) clădire, casă, edificiu. Marile construcții au devenit adevărate școli de însușire a tehnicii celei mai noi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2676. Podul de la Drăgășani... măsoară patru sute de metri și nenumărate picioare de piatră îi susțin lunga construcție metalică. BOGZA, C. O. 331. Ajungea lîngă uriașe construcții neisprăvite, înălțînd pereți de cărămizi roșii. C. PETRESCU, Î. II 158. 3. Alăturare a unor părți de vorbire sau de propoziție în conformitate cu regulile gramaticale. La baza limbii literare artistice stă alegerea construcțiilor gramaticale, a vocabularului, a expresiilor strîns legate de intenția, de planul și scopul lucrării artistice. L. ROM. 1953, nr. 1, 96. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) construcțiune s. f.

MENAJ s. n. 1 . Conducere a treburii munca, activitatea gospodinei; gospodărie. Fieșcare poate să se îndeletnicească, după dorința sa, la lucrarea cîmpului și a grădinilor; la meșteșuguri, la științe, la menaj. . ., la educația pruncilor și la frumoasele arte. cr (1834), 31¹/26, Cf. NEGULICI, STAMATI, D., COSTINESCU. Mamele îndată ne mărită, apoi menajul, copiii. BOLINTINEANU, O. 327. Domnul acuză pe cocone că nu se ocupă destul cu menajul. CARAGIALE O. IV, 39. Dan se însărcina să se ocupe el de menaj. VLAHUȚĂ, O. A. III, 135, cf. ȘĂINEANU. Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Pe fete le trimisese la Budapesta: pe Anuța școală de menaj, iar pe Emilia într-un institut de călugărițe. T. POPOVICI, SE. 24. ♦ (Învechit, rar) Administrarea veniturilor și cheltuielilor unei instituții. Spitalul ține menajul său cu economii și slujbașii trebuitori. CUCIURAN, D. 36./2 ♦ Totalitatea obiectelor de uz care aparțin unei familii. Cf. NEGULICI. ◊ Obiect de menaj = obiect de uz casnic. Din partea industriei ușoare și industriei alimentare, a întreprinderilor producătoare de obiecte de menaj și de alte bunuri de consum, populația muncitoare așteaptă o cantitate din ce în ce de mai mare de produse. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 756. 2. Viață conjugală ; căsnicie. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. Astfel voi să fie începutul menajului nostru. BOLINTINEANU, O. 456. Au găsit pe sărmana sora mea puțin satisfăcuță în menajul său. LĂCUSTEANU, A. 28, cf. DDRF, BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U. Sînt locuințe studențeșți și menajuri boeme. CAMIL PETRESCU, P. 53. Cunoșteai menajul nostru: Ideal! C. PETRESCU, Î. II, 124. E pentru toată lumea un menaj ferici id. C. V. 236. ♦ (Rar) Familie. Cf. NEGULICI. Sînt trei sau patru menaje ce locuiesc această casă. COSTINESCU, cf. ȘĂINEANU, D. U. - Pl.: menajuri și menaje. – Și: (învechit) menágiu s. n. I. IONESCU, M. 686. – Din fr. ménage.

báieră s.f. 1 (mai ales la pl.) Curea (subțire), sfoară etc. cusută sau atașată la un obiect pentru a-l putea transporta, atîrna, strînge, închide etc. Apucă baierile sacoșei pline și porni încet spre casă. ◇ (pop.) Băierile inimii (sau baierul pieptului) = valvele inimii. ◇ Expr. A (i se) rupe (cuiva) băierile inimii = a provoca cuiva sau a simți o mare durere (fizică ori morală). = A-și dezlega băierile inimii = a se destăinui. A ofta (sau a striga, a rîde) din băierile inimii = a ofta (sau a striga, a rîde) foarte tare, din toate puterile. ◆ Fig. Adîncime, fund. Tetis chemă pe Briareu ca să iasă din băierile adînci ale pămîntului (ODOB.). 2 (la pl.) Șnur, ață etc. cu care se leagă, se strînge sau se încheie un obiect de vestimentație. Își rupse... băierile cămășii (SLAV.). ◆ Sfoară, șnur cu care se leagă gura unei pungi. În chimir se amestecau, pe lîngă băierele pungii, lanțugul briceagului (SADOV.). ◇ Expr. A lega (sau a strînge) băierile pungii (sau la pungă, de la pungă) = a face economii, a deveni econom. A avea nouă băieri la pungă = a fi (foarte) zgîrcit. A tăia (cuiva) băierile pungii = a face (pe cineva) să-ți dea bani. A deznoda băierile pungii v. deznoda. 3 (mar.; pop.) Ochi de frînghie sau de piele fixat de marginea unei bărci, prin care se trece vîsla. 4 (pop.; în credințe; în forma „baier” împletitură descîntată care se pune la gîtul copiilor bolnavi; amuletă. 5 Compus: (bot.) baiera-ungurului = plantă erbacee, cu tulpina ramificată, cu florile în mici capitule violaceu-deschis (Centaurea micranthos). • pl. -i, (pop.) băieri. și (înv., reg.) báiră s.f., báier, báir, báior s.n. /lat. baiulus, baiula.

PLAN¹, planuri și (4) plane, s. n. 1. Proiect de acțiuni viitoare. După ce mîncară și se înviorară cu cîte-o cupă de vin, își făcură planul de drum. SADOVEANU, O. VII 77. A fost o masă veselă, sfîrșită cu planuri de întoarcere la București. REBREANU, R. I 172. Vezi pe-un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac, Cînd la ziua cea de mine abia cuget-un sărac. EMINESCU, O. I 130. ♦ Program de lucru. 2. (Uneori determinat prin «de stat») Totalitatea sarcinilor și directivelor privind producția socială, stabilite pe o perioadă determinată, în cadrul economiei naționale, în care principalele mijloace de producție sînt proprietate obștească, socialistă. Prin înlăturarea anarhiei capitaliste din producție și prin conducerea întregii economii după un plan unic rațional, statul nostru democrat-popular dobîndește o forță cum n-a avut și nu putea avea țara noastră sub capitalism. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 253. 3. Distribuția metodică a diferitelor părți din care e alcătuită o lucrare științifică, o expunere literară etc. Plan de lecție. Planul unui discurs. 4. (Geom.) Suprafață conținînd toate dreptele care trec printr-un punct fix și intersectează o linie dreaptă care nu trece prin acel punct. Pînă departe, în zare, același plan orizontal își desfășoară distanțele, în prelungirea aceleiași linii drepte, pe care nimic nu vine să o turbure. BOGZA, C. O. 383. Plan de proiecție = plan pe care se proiectează punctele din spațiu ale unei figuri, a cărei imagine voim s-o reprezentăm în alt plan. (Astron.) Plan meridian = plan determinat de axa polilor și de verticala locului. ♦ (În sculptură, pictură, arhitectură etc.) Suprafață verticală în care se găsește sau pare că se găsește un obiect. Casa e de porțelan. Lingă ea pe-același plan, Pomi albaștri, zbor de graur. MACEDONSKI, O. I 204. ◊ Primul (sau întîiul) plan = partea cea mai apropiată de public a scenei; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rînd, locul de frunte (al unei serii). Pe întîiul plan se află vînătorul cu calul și cu cîinii săi. ODOBESCU, S. III 59. ◊ Loc. adv. Pe plan... = în domeniul...; în ce privește... Pe plan economic, clasa muncitoare, însuflețită de comuniști, a dobîndit mari succese în lupta pentru industrializarea socialistă a țării. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 251. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (ori în) primul plan = a avea importanță primordială; a considera ca foarte important. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi sau a considera de importanță secundară sau minimă. ♦ Suprafață plană, netedă a unui corp; corpul care realizează această suprafață. ◊ Pion înclinat = dispozitiv alcătuit dintr-un plan care face un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica greutăți cu forțe mai mici decît greutățile. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 5. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică la o anumită scară a unui teren, a unei construcții, a unei mașini, a unei instalații etc. Plan de detaliu. ▭ Ridica planuri de moșii pe un sfanț stînjenul-masă, cum se zice. GHICA, S. 334. Acel inginer Muavru, prin știință și chiteală, Poate face niscai planuri mai cu bună rinduială? CONACHI, P. 294. ♦ (Regional) Parcelă, ogor. Peste drumul care despărțea planurile, se deschidea o miriște mult mai largă decît a lor. PREDA, Î. 149.

IALOMIȚA 1. Râu, afl. stg. al Dunării, pe terit. com. Giurgeni, în zona fostului sat Piua Petrii; 417 km. Izv. din masivul Bucegi, de la 2.395 m alt., din apropierea vf. Omu. În cursul superior formează cheile Urșilor, Peșterii, Tătarului, Zănoagei și Orzei, apoi străbate zona subcarpatică (între Moroeni și Târgoviște), câmpiile Târgoviștei, Ploieștiului, Gherghiței și Bărăganul (de la V la E). Hidrocentrale (Dobrești, 16 MW, și Moroeni, 15,3 MW) în cursul superior și irigații în cel înferior. Caracteristic pentru cursul inferior este numărul mare de limanuri fluviatile ce însoțesc malul său dr. (Snagov, Căldărușani) și mai ales pe cel stg. (Fundata, Perieți, Amara, Strachina ș.a.). Afl. pr.: Cricovu Dulce, Prahova, Sărata. Denumirea antică: Naparis. Pe cursul superior al I., la 2 sept. 1442, Iancu de Hunedoara a înfrânt o puternică armată otomană condusă de beglerbegul Rumeliei, Șehabeddin. 2. Peștera Ialomiței, peșteră săpată de pârâul Horoaba (afl. al Ialomiței) în calcarele jurasice din culmea de SE a muntelui Bătrâna (masivul Bucegi), la 1.530 m alt. absolută, pe versantul dr. al Cheilor Ialomiței, la 10 km aval de obârșia văii. Lungime: 804 m; galerii fosile și active dispuse pe două etaje, cu o diferență de nivel de 60 m. Temp.: 9-12°C; umiditate 85-100%. Amenajată cu trotuare și scări de lemn; parțial electrificată. Aici au fost găsite numeroase schelete de Ursus spelaeus. Cunoscută și sub numele de Peștera Ialomicioarei. La gura peșterii a existat un schit cu biserică de lemn (sec. 16), mistuit de mai multe incendii (1819, 1940, 1961); după ultimul nu a mai fost refăcut. În apropiere se află un nou schit, numit Peștera-Cocora, cu biserica Nașterea Maicii Domnului (1901, renovată în 1961). 3. Județ în SE României, pe cursul inferior al Ialomiței și pe brațul Borcea, în partea centrală a Câmpiei Bărăganului; 4.453 km²; 304.803 loc. (1998), din care 41,7% în mediul urban; densitatea: 68,5 loc./km². Reșed.: municipiul Slobozia. Orașe: Fetești (municipiu), Țăndărei, Urziceni (municipiu). Comune: 49. Relief predominant de câmpie (Câmpia Bărăganului), cu ușoare denivelări marcate de terasele Dunării și Ialomiței și de crovurile și dunele de nisip. Climă temperat-continentală cu un pronunțat grad de continentalism, care determină contraste mari între vară și iarnă (amplitudinea medie anuală de 25,1°C); precipitații scăzute (400-500 mm/an); vânturi predominante dinspre NE (crivățul), SV (austrul) și SE (băltărețul). Rețeaua hidrografică, cu o densitate scăzută, este reprezentată prin cursul inferior al Ialomiței și brațul Borcea al Dunării. Lacuri cu ape clorurate, sulfuroase, sodice, cu nămoluri sapropelice (Amara, Strachina, Fundata, Perieți). Resurse naturale: mat. de constr. (nisipuri, pietrișuri, argile), zăcăminte de țiței și gaze naturale (Urziceni, Manasia, Gârbovi, Gheorghe Doja, Grindu, Fierbinți-Târg, Malu ș.a.). Economia jud. se caracterizează printr-o însemnată prod. agricolă-cerealieră, îmbinată cu creșterea animalelor, cultura plantelor industriale și prin dezvoltarea unei industrii legate de valorificarea produselor agricole. Cea mai importantă ramură ind. a jud. este cea alim., urmată de ind. chimică, a constr. de mașini, textilă, a mat. de constr. ș.a. În 1996, supr. agricolă a jud. era de 373.867 ha, din care 347.273 ha reveneau terenurilor arabile (92,9% din totalul terenurilor agricole), 18.996 ha pășunilor și fânețelor naturale, 6.902 ha viilor și pepinierelor viticole, 696 ha livezilor și pepinierelor pomicole. În același an, pr. culturi agricole erau: porumb (130.837 ha), grâu și secară (72.567 ha), plante oleaginoase (68.575 ha), floarea-soarelui (60.153 ha), orz și orzoaică (17.165 ha), leguminoase pentru boabe, plante pentru nutreț (24.532 ha), sfeclă de zahăr, legume etc. În 1997, sectorul zootehnic cuprindea 53.000 capete bovine, 528.000 capete porcine, 191.000 capete ovine; avicultură (1.355.000 capete); apicultură (10.000 familii de albine). C. f. (1996): 276 km (101 km electrificate); drumuri: 1.102 km (345 km modernizate). În 1996, în jud, I. își desfășurau activitatea 152 școli generale, 15 licee, zece școli profesionale, 146 grădinițe de copii, șapte case de cultură, 179 biblioteci, cu 1,5 mil. vol. În jud I. se află câteva obiective turistice (zona lacurilor Amara, Fundata, Strachina) și rezervațiile naturale Caiafele și Moroiu (mistreți, căprioare, cerbi lopătari, dropia – declarată monument al naturii – ș.a.), determinând turismul de tranzit. Indicativ auto: IL.

BISTRIȚA-NĂSĂUD, jud. în N României, în jumătatea septentrională a Transilvaniei, în bazinul superior al Someșului Mare; 5.305 km² (2,23% din supr. țării); 329.124 loc. (1991), din care 36,39% în mediul urban; densitate: 56,1 loc/km². Reșed.: municipiul Bistrița. Orașe: Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi. Comune: 53. Relief predominant muntos (M-ții Țibleș, Rodna, Bîrgău, Călimani), de dealuri și podiș (Dealurile Bistriței, Piemontul Călimanilor, partea de N a Pod. Transilvaniei și cea de NV a Pod. Someșan) în cadrul cărora se individualizează cîteva depr. de tip subcarpatic (Bistrița, Dumitra, Șieu, Budac ș.a.). Climă temperat-continentală, moderată, cu diferențieri în funcție de unitățile de relief, supusă uneori, în timpul iernii, influenței maselor de aer polar. Temp. medie anuală este de 9°C în zona deluroasă și de 0°C în reg. montane înalte. Precipitațiile atmosferice variază între 650 și 1.400 mm anual. Vînturi predominante dispre V. Rețeaua hidrografică este reprezentată de cursul superior al Someșului Mare care colectează numeroase rîuri mai mici (Anieș, Ilva, Cormaia, Sălăuța, Ilișua, Șieu, Meleș ș.a.). Resursele naturale: cărbuni (Budacu de Jos, Galații Bistriței), gaze naturale (Matei, Enciu, Stupini, Urmeniș, Monor ș.a.), min. neferoase sub formă de polimetale în care predomină plumbul, zincul și piritele cuprifere (Valea Vinului, Rodna, Parva, Valea Borcutului), grafit (Anieș, Maieru), marmură (Anieș, Cormaia, Parva, Sîngeorz-Băi), caolin (Parva, Sîngeorz-Băi), sare (Parva), roci de constr. (andezite, dacite, tufuri vulcanice, argile) la Măgura Ilvei, Sîngeorz-Băi, Anieș, Zagra ș.a., păduri (peste 1/3 din supr. jud.), izv. cu ape minerale bicarbonatate, calcice, sodice, magneziene, feruginoase, carbogazoase, clorurate (Sîngeorz-Băi, Anieș, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Sanț, Rodna, Parva, Dumitra, Josenii Bîrgăului ș.a.). Economia: în 1989, industria era reprezentată prin 34 de întrep. aparțînînd metalurgiei feroase, care produc oțel moale și laminate subțiri (Beclean, Rodna), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul căreia se realizează mașini și utilaje, motoare electrice, instalații tehnologice complexe pentru ind. metalurgică etc. (Bistrița), mat. de constr. (armături ind. din oțel, prefabricate din beton, cahle de teracotă) cu centrul la Bistrița, Beclean, Sîngeorz-Băi, Măgura Ilvei, chimică (materiale plastice la Năsăud), expl. și prelucr. lemnului (Bistrița, Rodna, Năsăud, Prundu Bîrgăului, Măgra Ilvei ș.a.), celulozei și hîrtiei (Prundu Bîrgăului), textilă (Bistrița, Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi), sticlărie pentru menaj (Bistrița) și alim. (preparate din carne și lapte, semipreparate din legume și fructe, produse zaharoase și de panificație etc.). Agricultura deține o pondere însemnată în economia jud., fiind specializată, cu precădere, în pomicultură și și creșterea animalelor. În 1989, în structura culturilor agricole predominau porumbul (35.976 ha), plantele de nutreț (19.838 ha), grîul și secara (17.955 ha), sfecla de zahăr, cartofii ș.a. Pomicultura, în cadrul căreia predomină merii, prunii și perii, are condiții optime de dezvoltare în reg. Dealurilor Bistriței, Lechinței, Năsăudului și Piemontului Călimanilor. Podgorii compacte se află în zona localit. Lechința, Dumitra, Viișoara și Teaca. Sectorul zootehnic, favorizat de întinsele pășuni naturale și de cultura plantelor furajere, cuprindea în 1990, 338 mii capete ovine, 121,3 mii capete bovine (în special rasele Pinzgau și Bălțata românească), 20,7 mii capete taurine, 199,9 mii capete porcine. Avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 365 km (88 km electrificată) dispunînd de cîteva noduri de c. f. (Năsăud, Beclean, Salva, Ilva Mică) prin care trec două magistrale feroviare importante: București-Baia Mare și Cluj-Napoca-Vatra Dornei. Lungimea căilor rutiere este de 1.304 km, din care 295 km drumuri modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un colegiu tehnic, 281 școli generale, 16 licee, 313 biblioteci, muzee, 104 cinematografe, case memoriale ș.a. Turism: Jud. dispune de un potențial turistic ridicat legat de complexitatea și varietatea peisajului natural, de monumentele istorice și de artă, de bogăția și diversitatea elementelor folclorice și etnografice, cît și de prezența stațiunilor balneoclimaterice Sîngeorz-Băi, Rodna, Ilva Mică. Zonele montane, cu numeroase trasee turistice și obiective de atracție (peisaj alpin, rîuri repezi, lacuri glaciare, defilee, pasuri pitorești, peșteri, izv. minerale etc.) reprezintă reg. turistice cu cea mai mare afluență. Vestigii istorice și de artă (stațiunile neolitice de la Bistrița, Slătinița, Năsăud ș.a., cele dacice și daco-romane de la Sînmihaiu de Cîmpie, Archiud, castrele romane de la Odorheiu Bistriței, Livezile, Ilișua, cetățile de la Rodna, Bistrița, Ciceu, Anieș, castelele feudale de la Urmeniș, Posmuș ș.a.). Vestite zone de artă populară și folclor pe văile Someșului, Bîrgăului, Șieului ș.a. Case memoriale: George Coșbuc din Hordou (azi com. George Coșbuc), Liviu Rebreanu din Tîrlișua etc. Indicativ auto: BN.

NISCAI adj. nehot. invar. (Învechit și popular; precedă substantive la plural) Care este, se află într-o cantitate nedeterminată, oarecare, într-un număr nedeterminat, oarecare; (învechit și popular) niscaiva. Cînd avăm nescari pizmitori spre noi, nu trebuiaște să ne descoperim cătr-înșii isprăvirea noastră. coresi, ev. 385. Să nu-ț paie măriei tale că sintem nescari oameni răi și grei. varlaam, c. 372. Să cunoască niscare lucrure neștiute (a. 1645). gcr i, 116/11. Omul cela, ce-i vor fura bucatele și avuțiia, poate să cearce pren toate casele, pre unde-ș va prepune, sau va cunoaște niscare seamne de furtușag. prav. 30. Nescare oameni de simențiia noastră (a. 1660). bul. com. ist. iv, 17. Au venit niscari vrăjmași asupra țăriei (cca 1660-1680). gcr i, 177/35. Nescare credincioși. dosoftei, ap. bv i, 225. Cu umilință te rugăm ca, de vei afla niscare lunecături în lucrul acesta al nostru, să nu blestemi (a. 1682). bv i, 250. Iară, de ar ieși de undeva nescare zapisă asupra aceștie văndzari a noastre, să nu să creadză (a. 1683). bul. com. ist. iv, 36. Avînd grije să nu se facă nescare amestecături pentru dînsul. n. costin, let. i a, 125/8. N-au supărat Nicolai Vodă... pre lăcuitori cu niscai dări grele. axinte uricariul, let. ii, 152/5, cf. anon. car. Cînd venea niscare soli de undeva, ei să punea în poartă de-i oprea. anon. cantac., cm i, 166. Niscare izvoade slovenești (a. 1713). bv i, 551. Să nu să facă nescai amestecături să nu poată ieși oamenii lor (a. 1720). bul. com. ist. iv, 48. Niscari izvoade grecești (a. 1746). bv ii, 92. Vor mai afla niscari zapise a locului acestuia (a. 1761). uricariul, vii, 28. Să ne întoarcă cu niscari cuvinte. mineiul (1776), 110^v2/27. De vor fi niscarii copii furi sau tălhari (a. 1777). cat. man. i, 561. Aseminea grăiri hotărîte pentru nescari întîmplări. molnar, ret. 17/7. Acolo, de putoarea niscărora cărbuni aprinși bolnăvindu-se, au răposat. șincai, hr. i, 53/25. Niscare coaste, pre care cresc tufe de brad. economia, 91/18. Niscari preposiții din linba cea latinească. maior, ist. 247/7. Faptele toate... Pre puține... Să nu fie schimosite, Sau cu nescare nebunii spoite. budai-deleanu, t. v. 107. Să cadă în nescai nevoi și necazuri grele. drăghici, r. 37/25. Se gîndi nițel, ca cum ș-ar fi pregătit nescai vorbe spre răspuns. gorjan, h. i, 6/9. Toată corabia are cîteva saloane... apoi niscare cămăruțe mici, numite cabine. codru-drăgușanu, c. 50. Niscai locuri pustii Ce sînt lăcaș la sălbatici. conachi, p. 231. Să conchieme la biserică și pe fruntașii din celelalte comune... că are să le vestească nescari ordinațiuni venite de la împăratul. barițiu, p. a. i, 660. Ca în nescari vii icoane Tot ținutul revedeam. mureșanu, p. 20/15. Nu-i venea a crede să fi făcut bărbatu-său niscai fapte minunate. ispirescu, l. 217. Părinții respectivi n-au alți copii legitimi sau niscai rude de aproape. marian, na. 61. El socotea mai degrabă că e vorba de niscai avocați ori ingineri hotarnici. c. petrescu, r. dr. 32. Dacă îi zic să-i mai dăm niscai tărîțe, ceva, sfinția sa se răstește la mine. stănoiu, c. i. 116. Cum dai murele? – Trei pitaci cofăielu... Ori nișcai vechituri să îmbrac copiii. brăescu, a. 51. Ce-i colo sus, în ceruri, în zenit?... Par niște porumbițe, niscai lebezi. arghezi, c. o. 127. Filip își plimbă privirile, cu înțeles, de la Lenuța, care rînduia niscai farfurii într-un dulap, la Olteanu. v. rom. martie 1954, 43. Doi inși pe care, după felul cum arătau, îi asemuiră cu niscai clănțăi de la prefectură. pas, l. i, 290, cf. galan, b. ii, 72. S-adună Costandin și Culai De-i lucră candriului niscai botniți de piatră. deșliu, g. 25. A luat vreo 2 400 kg de cereale..., niscai cartofi, ceapă, floarea-soarelui. barbu, z. 116. D-oi mai avea niscai zile, Ca mîine Mă-ntorc la tine. teodorescu, p. p. 614. Nimeriră pe-acolo nescai vînători. reteganul, p. i, 46. Nescari linguri de pleu, Să mănînce cu ele oleu. marian, nu. 666. Nu gîndiți că vorbim glume Ori niscai basmuri din lume. pop., ap. gcr ii, 315. D-aoleo, nene Matei, Roagă-te d-ale fomei Să jupoaie nescai tei. zanne, p. vi, 200. Să găsească nițicai gîște. Mat. folk. 99. ◊ (Precedă substantive la sg. cu sens colectiv sau nume de materie) Ei șupesc... ca niște lupi zvăpăiaț[i] și sălbatici, cînd răpesc niscare stîrv (a. 1642). gcr i, 95/16. Va aduce niscare dobitoc, de-l va băga în țarină. prav. 17. Va găsi niscare comoară pre loc domnesc. ib. 81. Va fi băut niscare băutură. ib. 128. Acolo să hie pus niscai pedestrime. m. costin, let. i, 340/1. Au trecut... vercine cu niscare vită făr’de răvașul ierbarilor (a. 1685). bul. com. ist. v, 213. Păstoritul vitelor cu o nebăgare de samă ar fi pricinuit lăcuitorilor de acolo nițcare pagubă (a. 1835). ștefanelli, d. c. 407. Să înainteze pe teritoriul străin și grosul infanteriei și niscai cavalerie. v. rom. august 1958, 47. Sus în poarta raiului, Jos poalele cerului, Este-o peatră, Nescar peatră Și-o chilie De tămîie. marian, î. 177. Să năcrește neșcai lapte. alr ii 3 494/27, cf. 6 245/27, alr sn i h 139/812. – Accentuat și: (regional) niscai. alr i 316/815, 802/940. – gen.-dat.: (învechit, rar) niscărora. – Și: (învechit și regional) nescai (accentuat și nescai, alr i 804/846, alr sn i h 139/812), nescari, (învechit) niscar (clemens), niscare, niscari, niscarii, nițcare, nescare, nescarele (lb), (regional) nișcai, nițicai, nescar, neșcai adj. nehot. invar. – lat. nescio qualis.

ARGEȘ 1. Rîu, afl. stg. al Dunării, la Oltenița; 344 km. Izv. din culmea principală a M-ților Făgăraș prin doi afl. (Buda și Capra) și trece prin Curtea de Argeș și Pitești. În cursul superior s-a construit un sistem hidroenergetic constituit din 16 hidrocentrale, cu o putere instalată totală de 467 MW; în cadrul acestui ansamblu se remarcă barajul (166,6 lățime) și lacul de acumulare Vidraru (14 km lung.). În cursul inf., în aval de Mihăilești, s-au efectuat lucrări de amenajare complexă. Afl. pr.: Vîlsan, Rîul Doamnei, Dîmbovița, Sabar (pe stg.), Neajlov (pe dr.). Denumit în antichitate Ordessos. 2. Cetate atestată documentar în 1330, situată pe rîul Argeș, pe locul actualului oraș Curtea de Argeș. 3. Jud. în partea central-sudică a României, în bazinul superior al rîului cu același nume; 6.801 km² (2,86 la sută din supr. țării); 681.735 loc. (1991), din care 43,3 la sută în mediul urban; densitate: 92,5 loc./km². Reșed.: municipiul Pitești. Orașe: Cîmpulung, Colibași, Costești, Curtea de Argeș, Topoloveni. Comune: 93. Relief variat: în N o zonă muntoasă (versantul meridional al M-ților Făgăraș, masivele Frunți, Ghițu, Iezer-Păpușa și prelungirile M-ților Leaota și Piatra Craiului), în centru o reg. deluroasă, cunoscută sub numele de Muscelele Argeșului (Subcarpații Getici) formate dintr-o serie de dealuri înalte (Mățău, Ciocanu, Chicera ș.a.) – ce alternează cu depr. subcarpatice Cîmpulung, Brădetu, Arefu ș.a. și partea de E a Pod. Getic (platformele A., Cîndești și Cotmeana cu alt. de 400-600 m), iar în S o zonă de cîmpie (Cîmpia Înaltă a Piteștiului și Cîmpia Găvanu-Burdea). Climă temperat-continentală cu temp. medii anuale ce prezintă diferențieri altitudinale (-2 °C pe crestele M-ților Făgăraș, 6 °C în zona deluroasă și de podiș și 10 °C în cîmpie). Precipitații medii anuale variabile în funcție de alt. (600 mm în cîmpie, 700-800 mm în reg. deluroasă și de podiș și peste 1.400 mm în zona montană). Vînturi dominante dinspre NV și NE. Rețeaua hidrografică este reprezentată în principal de cursul superior al A, care colectează majoritatea rîurilor de pe terit. jud. A. (Vîlsan, Rîul Doamnei, Rîncăciov, Bascov, Glimbocel ș.a.), iar pe cursul superior al Argeșului s-a amenajat un sistem de lacuri de acumulare (cel mai mare fiind Vidraru) pentru valorificarea potențialului hidroenergetic. Resurse naturale: țiței (Moșoaia, Leordeni, Vedea, Miroși, Merișani, Bogați etc.), lignit (Poienarii de Muscel, Berevoiești, Jugur, Godeni, Boteni, Schitu Goești), sare (Slătioarele), calcare ornamentale (Albeștii de Muscel), calcare pentru ciment (Mateiaș, Dragoslavele), argile (Budeasa, Cîmpulung, Leordeni), gips (Stănești, Corbșori, Oești), ape minerale clorurate, slab iodurate, sulfuroase etc. (Brădetu, Bughea de Sus ș.a.), păduri. Economia. Pr. produse ins. realizate în jud. A. sînt: energie electrică (termocentralele Pitești, Schitu Golești și salba celor 16 hidrocentrale de pe rîul Argeș; Cumpănița, Arefu-Căpățîneni, Oești, Albești, Cerbureni, Valea Iașului, Curtea de Argeș ș.a.), autoturisme de oraș – „Dacia” Colibași) și de teren – „ARO” (Cîmpulung), motoare electrice și produse petrochimice (Pitești), mat. de constr. (Pitești, Cîmpulung, Costești, Valea Mare-Pravăț), stofe și conf. (Pitești, Curtea de Argeș), încălț. (Pitești), mobilă, parchete, cherestea (Pitești, Stîlpeni, Curtea de Argeș, Cîmpulung, Rucăr), tananți (Pitești), articole de porțelan și electrotehnice (Curtea de Argeș), produse alim. diverse (Pitești, Curtea de Argeș, Băiculești, Topoloveni, Ștefănești, Costești). Agricultura are o structură variată. În 1989, în structura culturilor de cîmp predominau supr. cultivate cu porumb (54.583 ha), urmate de cele de grîu și secară (41.765 ha), plante de nutreț (35.746 ha), plante uleioase, orz și orzoaică, cartofi, legume etc. Pomicultură (predominant meri și pruni); viticultură (podgoriile Ștefănești și Leordeni sprecializate în producția de struguri pentru vinuri albe). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 348,5 mii capete ovine, 178,9 mii capete bovine, 222 mii capete porcine, 2.921 mii capete păsări; apicultură. Căi de comunicație (1990): 225 km căi ferate și 2.660 km drumuri publice, dintre care 555 km modernizate. În cadrul traficului rutier o însemnătate deosebită o au șoseaua transfăgărășană și autostrada Pitești-București. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 482 școli generale, 33 licee, un institut de învățămînt superior (Pitești), un teatru de stat (Pitești), 189 cinematografe, muzee, case memoriale (ale poetului George Topîrceanu la Nămești, compozitorului George Ștefănescu la Căpățîneni și dramaturgului Tudor Mușatescu la Cîmpulung), 823 biblioteci etc. Turism. Prin peisajul variat (vf. semețe ale M-ților Făgăraș, peștera și cheile Dîmbovicioarei, lacurile glaciare, lacul de acumulare Vidraru etc.), cu frecvente specii rare de floră și faună, declarate monumente ale naturii (floarea de colți, garofița Pietrii Craiului, capra neagră, zăganul etc.), prin vestigii istorice (cetatea Poienari) și monumentele arhitectonice (bisericile din Pitești, Cîmpulung și Curtea de Argeș, culele de la Retevoiești și Țițești, conacul din Golești, mănăstirea Negru-Vodă din Cîmpulung), prin rezervațiile paleontologice (Suslănești) și geologice (Albești), prin originalitatea și varietatea elementelor folclorice și etnografice, prin baza materială diversă (hoteluri, moteluri, cabane etc.), jud. A. se înscrie printre jud. țării cu un ridicat potențial turistic. Indicativ auto: AG.

BOTOȘANI 1. Municipiu în NE României, în C. Jijiei, reșed. jud. cu același nume; 126.739 loc. (1991). Constr. și reparații de mașini agricole, de utilaje și piese de schimb pentru ind. ușoară, de aparataj electrotehnic; articole de cauciuc; izolatori electrici; șuruburi; mat. de constr. (prefabricate din beton, cărămidă); mobilă; produse textile (filatură și țesătorie de bumbac, conf., fire de melană) și alim. (unt, brînzeturi, preparate din carne, lapte praf, uleiuri vegetale, panificație); ind. poligrafică. Teatru dramatic și de păpuși, filarmonică. Biserica Sf. Nicolae-Popăuți, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (1496), bisericile Sf. Gheorghe (1551), Uspenia (1552), ctitoriile doamnei Elena Rareș; biserică armenească (sec. 16, cu transformări în sec. 18 și 19). Veche așezare, cu o locuire neîntreruptă începînd din paleolitic; menționat documentar la 1439, dar cu o existență anterioară ca apanaj al soției domnului și sediu al unui vornic; important centru comercial; școală domnească și grecească (sec. 18). Considerat în sec. 16 „cel mai mare și mai vechi iarmaroc al Moldovei”. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în extremitatea nord-estică a României, între rîurile Siret (la V) și Prut (la E); 4.956 km²; (2,09% din supr. țării); 470.011 loc. (1991), din care 38,1% în mediul urban; densitate: 92,9 loc./km². Reșed.: municipiul Botoșani. Orașe: Darabani, Dorohoi, Săveni. Comune: 68. Relieful, cu aspect predominant deluros, cuprinde două unități distincte: Pod. Sucevei, în V și SV, reprezentat printr-o succesiune de dealuri (Bour, 339 m, Masca, 426 m, Dealul Mare-Tudora, 587 m, Holm 556 m ș.a.) despărțite de cîteva zone mai coborîte, numite șei (Șaua Dersca, 260 m, Lozna, 300 m, Bucecea, 260 m, Hrișcani, 280 m, Vorona, 260 m ș.a.) și C. Jijiei (parte componentă a C. Moldovei) la E, formată din coline joase, cu aspect de platouri, de 200-250 m alt., separate de văi largi, adîncite. Climă temperat-continentală, supusă înfluențelor maselor de aer continentale din E, care imprimă climatului un caracter continental excesiv. Temp. medie anuală variază între 8,3°C în V jud. și 9,2°C în E, cu amplitudini termice mari între vară și îarnă. Precipitațiile atmosferice însumează, în medie, 500-600 mm anual, ploile avînd caracter torențial. Vînturi predominante dinspre N și E. Rețeaua hidrografică aparține în pr. bazinelor superioare ape rîurilor Siret și Prut care colectează celelalte rîuri mai mici ce drenează terit. jud. B., printre care Molnița, Bahna, Vorona (afl. pe stg. Prutului). Datorită variațiilor mari de debit, pe majoritatea rîurilor au fost create peste 150 iazuri folosite pentru piscicultură, irigații, alimentări cu apă și regularizarea cursurilor (iazurile Dracșani, Hănești, Negreni ș.a.). Cel mai important lac de pe terit. jud. B. este lacul de acumulare Stînca-Costești de pe Prut (140 km²). Resurse naturale: nisipuri cuarțoase (Miorcani, Hudești), de o mare puritate, folosite pentru fabricarea sticlei optice și a cristalurilor, gips (Păltiniș, Crasnaleuca), gresii (Ibănești, Coșula, Tudora, Hudești), calcare (Coșula, Vorona, Ripiceni, Ștefănești, Dealul Holm), argile (Bucecea, Dorohoi, Leorda, Mihăileni), tufuri andezice (Hudești), turbă (Dersca), pietrișuri, balast. Economia. În 1989, structura producției globale industriale a jud. B. evidenția trei ramuri cu ponderi mari: ind. textilă și conf. (34,4%) cu centre la Botoșani, Dorohoi, Săveni, ind. constr. de mașini și prelucr. metalelor (24%), producătoare de mașini agricole, utilaje și piese de schimb pentru ind. ușoară, aparataj electrotehnic, mijloace de automatizare, șuruburi (Botoșani, Dorohoi) și ind. alim. (zahăr, brînzeturi, lapte praf, produse din carne etc.) la Botoșani, Dorohoi, Darabani, Săveni, Bucecea. În 1989, agricultura dispunea de 291.038 ha terenuri arabile. 87.919 ha pășuni și fînețe naturale, livezi și vii. În același an, supr. arabile erau ocupate de culturi de porumb (92.822 ha), grîu și secară (81.093 ha), plante de nutreț (29.792 ha), plante uleioase, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, leguminoase pentru boabe etc. Sectorul pomicol se remarcă prin producții mari de prune, mere, pere, cireșe, vișine, nuci (Șendriceni, Vorona, Cristești, Frumușica). Viticultura se dezvoltă în jurul localit. Trușești, Ștefănești, Todireni, Călărași. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 588,1 mii capete ovine (în special din rasele karakul și țigaie, jud. B. fiind printre primele producătoare de blănițe de astrahan), 216 mii capete bovine (predominant din rasele Simmenthal și Bălțata românească), 179,1 capete porcine, 10,7 mii capete cabaline; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 142 km, iar cea a drumurilor publice 1.824 km, din care 338 km modernizate. Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 383 școli generale, 18 licee, un teatru dramatic, unul de păpuși și o orchestră simfonică (la Botoșani), 446 biblioteci, 153 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Principalele obiective turistice: cetatea dacică de la Stîncești, schiturile Cozancea (cu biserică de piatră din 1756), Balș (1430), mănăstirile Vorona (1600), Gorovei (1742), Agafton (1740) ș.a., bisericile Sf. Nicolae-Popăuți din Botoșani (1496) și Sf. Nicolae din Dorohoi (1495) – ctitorii ale lui Ștefan cel Mare, bisericile de lemn din Văculești (1712), Brăești (1745), Cristești (1766) ș.a. Muzeul răscoalei țărănești din 1907 de la Flămînzi etc. Case memoriale: „Mihai Eminescu” (Ipotești), „George Enescu” (Liveni), „Nicolae Iorga” (Botoșani), „Ștefan Luchian” (Ștefănești), „Alexandru (Păstorel) Teodoreanu” (Dorohoi), „Octav Băncilă” (Corni), „Grigore Antipa” (Botoșani), „Dimitrie Brândză” (Bivolu) etc. Indicativ auto: BT.

MÁSĂ¹ s. f. I. 1. (Adesea urmat de determinări care indică materialul folosit sau destinația) Mobilă, de obicei de lemn, alcătuită dintr-o suprafață plană sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și avînd diverse folosiri, mai ales pe aceea de mobilă pe care se servește mîncarea. Ca o masă cînd o vezi tocmită cu bucate. CORESI EV. 50. Și văzînd Pafsanie atîtea mesă de aur și de argint și altă gâtire minunată se miră de atîta bine. HERODOT (1645), 498. Viind înaintea bucatelor domnești le tocmește pre masă. SIMION.,DASC LET. 23. Lățimea unei măsi. ECONOMIA, 219/17. 4 mese faine de tissaholz (a. 1817). IORGA, S. D. XII, 114. Pe jilțu-mi, lîngâ masă, avînd condeiu-n mînă. . . Scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor. ALECSANDRI, P. III, 4, cf. id. O. P. 101. S-a desfătat pînă la adînci bătrînețe, văzîndu-și pe fiii fiilor săi împrejurul mesei sale. CREANGĂ, P. 60. Acel vas. . . se află pe o masă. ISPIRESCU, L. 29. Într-o clipă masa e plină cu de-ale gurii. VLAHUȚĂ, O. A. I, 88. Masa cea mare care se gătește cu bucate pe la ajunuri, stă la fereastra din răsărit. PAMFILE, I. C. 408. Între cele două ferești de la stîngă, o masă de brad, alb odată, dar mohorît acum de vremuri. HOGAȘ, M. N. 137. Cind obosesc, deschid fereastra și întorc spatele mesei de lucru. C. PETRESCU, Î. II, 267. Se poate să nu pui nici un cuțit pe masă? SAHIA, N. 60. Toate mesele, în cafenea și grădină, erau ocupate. BART, E. 25, cf. BENIUC, V. 49. Frunză verde liliac, Badiu meu tînăr diac Șede la masă scriind Și din inimă oftînd. JARNIK-BÎRSEANU, 125. Pîn-eram lá maica fată Eram luger după masă, Trandafir roșu-n fereastră. id. ib. 177, cf. 197, 251, 281. Mămăliga să răstoarnă ori pe fund ori pe masă. ȘEZ. V, 5, cf. MAT. FOLK. 1426, 1464. Cam în trunchiul casîei. . . Cam în cornul mesîei. GR. S. VI, 225. A fi totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară. NEGRUZZI, S. I, 247, cf. 251. Capra sare masa și iada sare casa. CREANGĂ, P. 250. Tu îl chemi (sau îl poftești) la masă și el se bagă (sau se trage) sub masă, se spune despre cel care nu prețuiește cinstea sau binele care i se face. ZANNE, P. iii, 653. Unde-s șepte fete-n casă, Nici cîlți în casă, Nici mălai pe masă (= unde poruncesc mulți, nu iese treaba cum trebuie). Cf. ZANNE, P. II, 125. Nu-i apucă soarele sfărîmitura de pe masă, se spune despre omul zgîrcit. Cf. id. ib. III, 654. Nepoftitul n-are loc la masă. id. ib. IV, 224. Mireasa nimerește masa (= omul împins de nevoie devine îndrăzneț). Cf. id. ib. 450. ◊ Masă verde = a) masă (I 1, de obicei acoperită cu postav verde) la care se joacă jocuri de noroc; p. e x t. joc de noroc. Glume inventate anume pentru jocul de cărți, necunoscute altor oameni, au fost de astă dată cu prisosință puse în circulație la masa verde. GANE, N. III, 172. La masa verde, nedreptate și ocară îți apare agonisita vecinului, alături de dispariția ultimei dumitále lețcaie. TEODOREANU, M. U. 105. Moștenise. . . și patima mesei verzi. id. M. II, 92; b) masă (I 1) în jurul căreia se duc tratative diplomatice. Cf. DL, DM. (Bis.) Sfínta masă = pristolul. COSTINESCU, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Sală de mese = încăpere în care se servește mîncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină étc. Soldații mai stau încă în sala de mese. SAHIA, N. 116. Față de masă v. f a ț ă. ◊ (Ca termen de comparație) O zidire în patru colțuri ca masa, avîndu-și curtea la mijloc. GOLESCU, Î. 41. Un șes drept ca masa. REBREANU, I. 208. ◊ E x p r. Capul mesei sau (rar) cap de masă = (de obicei construit cu verbele „a pune în”, „a sta în”) loc de cinste la o masă (I 1), la un ospăț. Făcut-au craiul ospâți măriii sale lui Constandin. . . șezînd am[î]ndoi în capul measii (a. 1700). GCR I, 336/14. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare. EMINESCU, O. I, 85. I-au pus în capul mesei. CREANGĂ, P. 102. Cioropina sta în capul mesei pe șapte perne. ISPIRESCU, L. 203. A aduce sau a duce (ceva) la (sau pe, regional în) masă = a servi mesenilor (o mîncare sau o băutură). Medelniceriu mare. . . taie fripturile ce se aduc în masă. SIMION DASC., LET. 297. Pune-i piper, zeamă de năramză acră și cu apa lor ce-ș lasă, calde. . . du [stridiile] la masă (a. 1749). GCR II, 43/26. Li s-au adus mai la urmă în masă și niște sălăți. CREANGĂ, P. 210. Aduse [bucatele] pe masă la împăratul. ISPIRESCU, L. 23. A pune (sau a întinde) masa = a pune, a pregăti pe masă (I 1) toate cele necesare pentru servirea mîncării. DICȚ. (Cu altă construcție) .Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate. EMINESCU, O. I, 85. Stroie Orheianu intră în odaia unde era întinsă masa. SADOVEANU, O. V, 551. Muierea lui îl așteaptă acasă cu masa pusă. PREDA, D. 168. Porțile erau deschise. . . Și mesele toate-ntinse; Pe mese făclii aprinse. ȘEZ. II, 9. Pe nepusă masă sau cu nepus în masă v. n e p u s. A strînge masa = a aduna de pe masă (I 1) mîncările rămase, vasele din care s-a mîncat, tacîmurile etc. Mama Zoița strîngea masa, aruncînd fârmâturile la pui. BUJOR, S. 86. Strînge masa, nu mănînc. Pune șaua să mă duc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 506. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata. Băteau din palme, ba să vie una, ba să vie alta: pune-te, masă; scoală-te masă. TEODOREANU, M. U. 92, cf. ZANNE, P. III, 652, com. din PIATRA NEAMȚ; se spune cînd ești obligat să servești mereu de mîncare. (Rar) A pune masa cu toții = a se împrieteni cu toată lumea. ZANNE, P. III, 653. A întinde cuiva masă = a da cuiva de mîncare. Mesele fură întinse pe de rînd tuturor oamenilor. VISSARION, B. 80. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a oferi ospețe, banchete; p. e x t. a se ține de petreceri. Cum n-a mai întins masă mare, prietenii s-au făcut nevăzuț. CARAGIALE, O. II, 254. Ținînd casă deschisă, masă întinsă. D. ZAMFIRESCU, A. 23. (Eliptic) Masa întinsă Te lasă cu punga linsă. ZANNE, P. III, 647, cf. 651. A lăsa pe cineva sub masă = a nu da cuiva nici o atenție. Cf. id. ib. 653. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a fi chibzuit; a trăi tihnit, liniștit. Ele caută ca să le fie casa casă și masa masă.i IONESCU, M. 205. Dacă nu știi să vorbești, taci, ca să-ți fie casa, casă și masa, masă. ZANNE, P. II, 841. A avea casă și masă = a avea cele trebuitoare pentru existență; a duce o viață tihnită. Maico, din copiii tăi, Toți au casă, Toți au masă, Numai eu trag la pedeapsă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 180. (Eliptic, cu forma negativă a expresiei) A doua zi, nici tu masă, nici tu casă, băiatul începu iarăși să plîngă. ISPIRESCU, L. 162. A avea ce pune pe masă = a) a avea existența asigurată. Cf. ZANNE, P. III, 657; b) (În construcții negative) a fi foarte sărac. N-are casă, n-are masă, se spune despre un om fără căpătîi. Cf. ZANNE, P. III, 86. ◊ (În construcții ca „a (se) pune”, „a (se) așeza”, „a fi”, „a (se) afla”, „a sta”, „a ședea” la. . ., sau „a (se) ridica”, „a (se) scula” de la. .., cumulînd ideea de mîncare, prînz, cină) Îț voi întra-n sfînta casă, Unde ședzi doamne la masă. DOSOFTEI, PS. 21/2. Se scoală de la masă Cu inima friptă, arsă (a. 1774).GCR II, 104/38. L-au primit. . . să șadă cu dânsul la masă. DRĂGHICI, R. 12/31. Avea obicei cînd se punea la masă, să înghită mai întăi șepte, opt bolovani. NEGRUZZI, S. I, 246. Dar pe-un vîrf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mînă fruntea lui se lasă. BOLINTINEANU, O. 31, cf. 110, 272, 277. Și s-așază toți la masă. EMINESCU, O. I, 85. Împăratul se afla la masă cu toți boierii. ISPIRESCU L. 2, cf. 5, 12. La masă punîndu-te Niciodată să nu-mbuci. JARNIK-BÎRSEANU D. 263. Omul la masă cînd șade să mînînce cum să cade. ZANNE, P. III, 649. Plătește birul cu fugiții, șede la masă cu nepoftiții, se spune despre un om fără căpătîi. Cf. id. ib. V, 81. ❖ E x p r. (Regional) A Fi la masa cuiva = a se afla, ca soție ori ca rudă apropiată, în dependență materială față de capul familiei. De cîndu-s la masa ta, Bătută-s de Precista; De cîndu-s la blidul tău, Bătută-s de Dumnezeu! JARNIK-BÎRSEANU, D. 184. ◊ (Regional) A pune pe cineva la masă cu tine = a trata pe cineva ca pe un prieten apropiat. Să am eu o slugă așa de vrednică. . .aș pune-o la masă cu mine. CREANGĂ, P. 229. ◊ Umplutul meselor = datină constînd din umplerea cu alimente a diferite vase care se dau de pomană, la moși sau la rusalii. Cf. PAMFILE, S. V. 11. ◊ P. e x t. (Cu sens colectiv) Persoanele care mănîncă la aceeași masă (I 1); mesenii. Cf. CHEST. II 2/44. 2. (Abstract) Prînz; cină. Chibzuind. . . din cursul soarelui vremea mesii. DRĂGHICI, R. 150/19. Mă invita la masă. NEGRUZZI, S. I, 56, cf. 86. Voiră însă a scoate și ele din sîn ce puseseră în timpul mesei, ISPIRESCU, L. 40. Nu mîncă nimic la masă și vorbi foarte puțin. VLAHUȚĂ, O. A. I, 99. E rău, cînd anu-ntreg ți-e post, Și masa cînd ți-e-n drum. COȘBUC, P. I, 229. Rămase la masă cu cocoana și cu popa Roșea. DELAVRANCEA, O. H, 328, cf. 88. Nu rămîn la masă decît rudele. BUJOR, S. 101, cf. 60. A doua zi au venit la masă după ce toată lumea se așezase. CAMIL PETRESCU, U. N. 106, cf. 39, C. PETRESCU, C. V. 135. Din somn la masă, coconița noastră. ZANNE, P. IV, 311. ◊ (Bis.; învechit, rar) Masa cea tainică = cina cea de taină, v. cină. Pentru ceia ce vorbescu cuvinte în deșărt, în ceasul cel înfricoșat al sf[i]ntei leturghii, a measei cei tainice (a. 1691). GCR I, 293/20. Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prînzul. DICȚ. ; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prînz; după amiază, după prînz. Pe la opt ceasuri după masă. DRĂGHICI, R. 150/16. După masă, tata a trecut în dormitor. SAHIA, N. 57 ; b) în fiecare după amiază. Boierul cît de sărac, tot își odihnește bucatele după masă. ZANNE, P. IV, 279. ◊ Expr. A ședea (sau a sta) la masă sau a lua masa = a mînca (de prînz sau de cină). După ce-a șezut la masă, a zis fetei să se suie în pod. CREANGĂ, P. 289. Zise. . . într-o zi cînd ședeau la masă. ISPIRESCU, L. 14. Vrei să luăm mîine seară masa împreună? ARGHEZI, P. T. 134. Dar de badea ce mai știi? Știu bine că-i sănătos, Șede la masă voios. JARNIK-BÎRSEANU, D. 119. Poftim la masă, formulă de politețe cu care inviți pe cineva să se așeze la masă pentru a mînca. Asta-i mai rău decît poftim la masă. CREANGĂ, P. 201. Poftim la masă Dacă ți-ai adus de-acasă. ZANNE, P. III, 650, cf. v, 520, com. din PIATRA NEAMȚ. (Popular) Bună masă v. b u n. 3. Ospăț, banchet, praznic, petrecere, chef. Unde ți-s mesele cu beauturile și cu mîncările (a. 1550). CUV. D. BĂTR. II, 451/22. Toată nevoința bogatului [era] de a veșmintelor cealea scumpele și de measeși de uspeațe. CORESI, EV. 364. Nu era ei acolo grije. . . de mâncări și de mease, nice de casă sau de slujnice. VARLAAM, C. 366. Făcea masă împărătească. HERODOT (1645), 508. La mease și ospeațe să fie blând și linișor. EUSTRATIE, PRAV. 9/8. Făcînd mare masă să veseli cu dînșii. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 155^v/2. Făcea și într-alți ani slujitorilor lui masă. NECULCE, L. 231. Și în viața lui era tot cu mese mari, cu cîntări și cu feliuri de feliuri de muzici. id. ib. 318. La ospeațe și la mease punea totdeauna un frîu în mijloc. MOLNAR, RET. 127/21. Measele ceale înalte domnești (a. 1799). GCR II, 170/25. Fac mese mari, cheltuiesc. Chem oaspeți ce-i lingușesc. MUMULEANU, ap. GCR, II, 248/13. Cît a ținut masa, cu fruntea-n- seninată Măria sa pe Despot zîmbind l-a ascultat. ALECSANDRI, T. II, 99. Se puse o masă d-alea împârăteștile. ISPIRESCU, L. 39. După cîteva zile de mese mari. . . familia puse din nou pe tapet viitorul meu. BRĂESCU, A. 237, cf. H II 82. Maică, măiculeana mea, De te lasă inima, Din partea mea cea din casă Fă, maică, masă frumoasă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 198. Cu lăutari și cu masă Aduci pe dracu în casă. ZANNE, P. VI, 580. Cînd ești poftit la vro masă Pleacă sătul de-acasă. id. ib. III, 646. Veniți înțelepților să mîncați la masa nebunului, se zice despre cel care-și risipește averea în petreceri. Cf. ZANNE, P. III, 647. ◊ (Popular) Masa mare sau masa de dar, a doua masă = ospăț dat de părinții mirelui după cununie (și la care mesenii înmînează darurile pentru perechea căsătorită). La masa cea mare, cum e obiceiul, negoțitoriul, după ce a băut paharul cel dulce, a dăruit celor tineri o căruță plină de odoare scumpe. MARIAN, O. II, 321. Plocoanele aduse de la ginere le frigea și le punea la socri mari „al doilea masă”. id. NU. 187, cf. 653, DR. IV, 782, H II 32, 82, 119, X 506, XII 205. Nuntașii au stat cu toții la masa mare. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-MEDGIDIA. 4. P. e x t. Ceea ce se mănîncă (mai ales la amiază și seara); mîncarea de pe masă (I 1); mîncare, (popular) bucate. Fie masa lor înraitea lor. PSALT. HUR. 58^v/16. Cîinii încă mănîncă de fărîmele ce cad den measele domnilor lor. CORESI, EV. 322. Nici de fărîmele measeei meale nu-i da. id. ib. 367, cf. N. TEST. (1648), 20^v/11. Iar sluga-i gătiia masa de să cineaze acolea în corabie (a. 1675). GCR I, 223/2. Lua cîte doao, trii blidede bucate din masa lui și pîine și vin și le trimetea acelor oameni. NECULCE, L. 32. Masa ne așteaptă. DRĂGHICI, R. 32/8, cf. 18/29. Îl aștepta cu masa ca de obicei. REBREANU, I.392. De cele mai multe ori ni se aducea masa sus. C. PETRESCU, Î. II, 238. Un marinar se dete lîngă mine și-mi șopti că. . . îmi va servi separat, bunătăți, din masa comandantului. BRĂESCU, A. 212. Turcii mult nu așteptau, Ci îndată răspundeau: „Noi de masă-ți mulțumim, Că n-am venit să prînzim”. JARNIK-BÎRSEANU, D. 493, cf. ȘEZ. III, 211. Ia din masă! I. CR. IV, 121. (În contexte figurate) Masă de învățături sufletești. CORESI, EV. 263. Nici poate priimi sațiu de sufleteasca masă cine va să se sature. id. ib. 264. ♦ P. g e n e r. Hrană. Decît roabă Turcilor Mai bine masă Peștilor. BIBICESCU, P. P. 267. 5. (Învechit și regional) Față de masă. Masă de pînză leșească (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 160. Masă leșească cu 12 șărvete (a. 1796). IORGA, S. D. VIII, 33, cf. 68. Trei mese, însă una în 5 ițe și două în trei ițe (a. 1813). URICARIUL, XIV, 234. Masa. . . e țesută un fir, un dinte. . . și reprezintă o țesătură foarte deasă. PĂCALĂ, M. R. 523. Toată vara mi-ai lucrat La o masă de bumbac. JARNIK-BÎRSEANU, D. 452. Băbâreasa ia un taler, un cîrpător, un ciur ori o masă, pe pat întinde 41 de boabe de porumb pe ele. ȘEZ. III, 232, cf. MAT. FOLK. 818, BREBENEL, GR. P. Masă de mătasă, D-îndoită-n șasă. VICIU, COL. 116. Să nu te ștergi niciodată pe masa de pînză. GOROVEI, CR. 22, cf. GR. S. I, 137, A II 3, 12. (Prin Transilv.) Masă de gumi (sau de piele) = mușama. ALR II/I MN 147, 3925/130, cf. ib. 3925/140. ♦ (Regional) Bucată de pînză folosită ca boccea (ALR II/I MN 148, 3928/141, 157, 172, 762, 812, 848, ALR I 727/810), sau în care se stoarce cașul (CHEST. v 69/91, 82/9), se strecoară laptele (ib. v 90/95, 127/9) la stînă etc. După ce s-a adunat tot cașul la o margine, se scoate din zar băgînd pe sub el o masă, apoi se adună masa și se stoarce. CHEST. V 82/9. Masă legată-n spate. ALR II/I MN 148, 3928/141. II. P. anal. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă (I 1) ori cu o parte a ei ca formă, ca funcțiune etc. 1. (Și în sintagma masă lungă. ALR II 3650/102, 325) Tarabă, tejghea. În piața centrală a orașului s-au construit mese speciale pentru desfacerea mărfurilor de către producători. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2813, cf. ALR II 3650/29, 36, 53, 64, 95, 141, 235, 272, 316, 346, 353, 574. 2. (De obicei determinat prin „dulgherului”) Tejgheaua dulgherului; p. r e s t r. placa de sus, dreptunghiulară, a tejghelei și a scaunului de dulgherie, pe care dulgherul fasonează materialul, blană, față. Cf. DAMÉ, T. 114, PAMFILE, I. C. 122, H II 62, 195. 3. (De obicei determinat prin „olarului”) Disc de lemn prin care trece fusul roții și pe care olarul își ține bucățile de lut. Cf. DAMÉ, T. 73, PAMFILE, I. C. 388. 4. (De obicei cu determinarea „de tras doage”) Placă dreptunghiulară de lemn, sprijinită pe două picioare mai lungi și două mai scurte și în care este fixată custura sau dalta pe care se trag doagele; cîine. Cf. PAMFILE, I. C. 161. ♦ (Regional) „Fata gealăului”. ALR II 6689/682, cf. 6689/727, 762, 886. 5. (În sintagma) Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. Întins pe masa de operație, dormea acum Vlăstare îmbătat de cloroform. MIRONESCU, S. A. 34. 6. (Regional) Fund de mămăligă (ALR I 697) sau pentru tăiței (ALR II 3981/520, 537, 705, A III 2).7. (Regional, în sintagma) Masa ferestrei = pervaz la fereastră (Bărca-Băilești). CHEST. II 180/28. 9. (Regional) Perinocul de dinainte al carului (i. IONESCU, M. 710, PAMFILE, I. C. 131) ; parte componentă la dricul carului (H XVIII 142, 283); „podul osiei” (ALRM SN I h 225). Deasupra policioarei de pre osie, care se zice și masă, se pune un ferchedeu. LIUBA-IANA, M. 107. ♦ (Regional, determinat prin „de pus proțapul”) Cruce (la sanie). ALR SN II h 358. 9. (Prin Ban. și prin Mold.) Piesă a plugului cu cotigă, care servește la ridicarea grindeiului pentru a potrivi adîncimea brazdei. Între osie și masă, la dreapta, vine un lemn ce să zice cîrlig. LIUBA-IANA, M. 107, CÍ. LEXIC REG. 61. 10. (Regional) Carul joagărului. ALR II 6424/29, cf. 6424/762. 11. Placă dreptunghiulară la teasc, pe care se reazemă coșul; strat. Cf. DAMÉ, T. 82, PAMFILE, I. C. 222. 12. (În sintagmele) Masa pietrelor = parte a morii pe care stau pietrele; (regional) corună, fruntar. Cf. DAMÉ, T. 153. Masa tigăii = punte a morii de vînt; (regional) talpa tigăii, puntea prîsnelului, copăița morii. id. ib. 162, cf. H II 244, 271, ALR SN I h 171. 13. (Pescuit; în sintagmele) Masa cîrligelor = coș sau tavă specială de lemn, de marginea căreia se atîrnă cîrligele de pescuit. Cf. ANTIPA, P. 315. Masa năvodului = scîndură lungă de la fundul bărcii, pe care se așază năvodul cînd se scoate din apă. Cf. id. ib. 468. Masa carmacelor = scîndură cu marginea de tablă care se fixează în muchea de dinapoi a lotcii, cu tabla în afară, și care servește la pescuitul sturionilor. Cf. id. ib. 331. III (Învechit) Mică unitate administrativă într-o instituție. V. birou, serviciu. Despărțirea a 3-a . . . se subtîmparte în 4 ramuri sau mese care sînt acestea. CR (1829), 64²1. Să va face lege ca toate hîrtiile care ies de la divan în limba rumâneascâ să fie însemnate cu numărul, despărțirea și masa de unde să trimite, ib. 64²/21. Șefu mesii, Constandin Rîmniceanu (a. 1844). DOC. EC. 816. La anul 1842, Alexandrescu a fost numit Impiegat la postelnicie, la masa jălbilor. GHICA, S. 668. VI 1. (Geogr.; rar) Podiș. Cf. MEHEDINȚI, G. F. 2. (Prin Transilv.) „Loc șes, scufundat”. VICIU, GL. Ai grijă cînd vezi că stret ( = strechie) vacile, du-le în vreo masă la umbră! id. ib. 3. (Învechit și regional, prin Olt., mai ales în legătură cu verbul „a face”) Corp unitar format din mai multe întinderi de teren cultivabil. Cf. c o m a s a. Făcînd aceste trei trupuri masă s-au găsit de toți stînjeni 2170 (a. 1709). URICARIUL, XXIII, 271. În hrisoave nu scrie ca să să fie făcut moșia masă vreodinioară (a. 1746). IORGA, S. D. XXI, 330. Moșia să nu o facă masă, ci să o tragă și pă la mijloc și pă la căpătîie (a. 1746). id. ib. 332. Pămîntul este masă. CIAUȘANU, GL. 4. (Regional, în superstiții, în sintagma) Masa milostîncilor (sau a sfintelor, a ielelor) = loc unde joacă ielele, vîntoasele. ALRT II 4, cf. 275, 294. V. Nume dat mai multor jocuri de copii: a) (prin Ban.) joc constînd din aruncarea unor bețe astfel încît să înainteze sărind în capete spre o limită fixată. Cf. h XVIII 147; b) una dintre figurile geometrice rezultate din încrucișarea într-un anumit fel a unei sfori legate la capete și petrecute pe după degetul mare și arătătorul de la fiecare mînă. Cf. HEM 2092, PAMFILE, J. II, 77; c) (prin Transilv.) figură obținută prin îndoirea într-un anumit mod a unui pătrat de hîrtie. PĂCALĂ, M. R. 423. VI. (Bot.) Compus: (regional) masa-raiului = dragoste (Sedum carpaticum). Unii pun în grindă planta numită masa-raiului. PAMFILE, DUȘM. 72, cf. PANȚU, PL., ȘEZ. XV, 74. – Pl.: mese, (regional) măși și meși (JAHRES-BER. IV, 261). Gen.-dat. și: mesii, (regional) unei mâsi. – Lat. mensa.