MÍȘINĂ s. f. 1. (Regional) Provizie, rezervă de alimente depozitate pentru iarnă, s t r î n s u r ă; s p e c. spice de grîu, boabe, alune etc. adunate de animale, în special de șoareci, pentru iarnă; p. e x t. grămadă, mulțime de bunuri; belșug, bogăție, avere. Strînge mișină de cu vreme. PANN, P. V. III, 72/7, cf. PONTBRIANT, D. Economi cum erau, adunînd picătură cu picătură strînseseră „mișună”. CONV. LIT. XLIV, 211. Cică unii trăiesc și astăzi ascunși. . . lîngă grămăjuia de bani agonisită. . . și cînd dă cineva să puie mîna pe mișună, sperie pe orice om. PAMFILE, COM. 35, cf. GOROVEI, CR., LUNGIANU, CL. 229. Cînd îmi aveam mișina de bunătăți. . . nu mă atingeam de aceste castroane ale internatului. CIAUȘANU, R. SCUT. 47, cf. com. MARIAN, ȘEZ. V. 106. Cînd strîng șoarecii mișuni (spice de grîu pe care le fac grămezi și le învelesc cu pămînt) e semn de iarnă grea. ȘEZ. VI, 57. Pe el nu-l vait, că are mișună. RĂDULESCU-CODIN, 50. Șoarecile strînge mișină. CANDREA, Ț. O. 51. Cît vezi cu ochii, tot mișină e. L. COSTIN, GR. BĂN. 138, cf. CIAUȘANU, V. 179, NOVACOVICIU, C. B. I, 13. Toți îmi cereau, socoteau că am mișină. Com. din PIATRA-NEAMȚ. String mișîni di iarnî. ALR I 1196/590. ♦ Spor, cîștig (Baia-Fălticeni). SEZ. XX, 137. 2. (Regional) Gaură în pămînt sau mușuroi în care își depozitează unele animale (în special șoarecii) hrana pentru iarnă; p. e x t. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-un cuib, dintr-o vizuină. Un guzin . . . grăunceane culesease și cu multe nevoi și osteneale in mișina ce făcuse le strînsease. CANTEMIR, IST. 191. cf. ANON. CAR. O mișină de jigănii pocite cu fețe de om. ALECSANDRI, T. 1343. Se ținea să nu cadă peste dinșii, cum cade mița peste mișina de șoareci. ADAM, R. 211. În Bucovina, despre acești. șoareci se crede că „ei iși adună pîne pentru timpul iernii in 12 mișune”. PAMFILE, R. 142, cf. CHiRIȚESCU, GR. 252. N-am apucat să ne așezăm bine-n țîitori, și-l și zărim [pe urs] că iese de la mișună. LUNGIANU, CL. 112. Într-o toamnă, găsise la vreo doi metri sub pămînt o mișină de hírciog. GALAN, B. II, 215. Șoarecele cel de dmp zise celui de casă: ce-ai strins tu pentru iarnă, că eu am făcut nouă mișini pe cîmp. ȘEZ. VII, 27, cf. REV. CRIT. IV, 338, ALR I 1196. 3. Mulțime, droaie (de ființe). Mișină de cinovnici. ALECSANDRI, ap. SĂINEANU, D. U. Frămîntau din nou zăpezile spre casa boierească, prin mișuna de oameni, GALAN, Z. R. 224, cf. REV. CRIT. III, 161. Mișină d'e goanze, d'e peșt'i. DENSUSIANU, Ț. H. 325. ♦ (Regional) Turmă de oi (Runcu Salvei-Năsăud). Cf. CHEST. V 15/66, 67. 4. Substanță neagră care se găsește în cornetul dentar extern al calului pînă la vîrsta de 6-8 ani, (regional) m u s c ă, g r ă u n t e, p u i, n e g r e a ț ă, s t u d e n i ț ă; (regional) cavitate pe care o prezintă dinții calului pînă la vîrsta de șase ani, (regional) c u p ă, m u s c ă, n e g r e a ț ă, b u t u r ă. Cf. DDRF. De la 6-8 ani, ne orientăm în determinarea vîrstei după mișună și după forma tablei dentare. ENC. VET, 144, cf. CIAUȘANU, GL., H XI 389. ♦ E x p r. (Regional) A i se șterge (cuiva) mișina sau a da de mișină = a îmbătrîni. Cf. CIAUȘANU, GL., ZANNE, P. IX, 663. – Pl.: mișine și mișini. - Și: (regional) mișună, mișnă (ALR I 1 196/900), (4) mișimă (DR. V, 290) s. f. Cf. rus. мышина. – Pentru sensul 4, cf. m u ș i ț ă.