MENAJÉR, -Ă subst., adj. 1. S. f. (Rar) Gospodină. Doamna Săftica se ocupă, ca o bună menagere, nu numai cu grădina din care scoate toate verdețele și legumele trebuitoare casei, dar și cu creșterea și înmulțirea paserilor. I. IONESCU, D. 327. ♦ Femeie angajată să îngrijească de gospodăria cuiva (mai ales a unui bărbat necăsătorit). V. î n g r i j i t o a r e. Cel d-al doilea este copilul. . . Păunii. . ., menajeră care trăiește cu lucrul pe la case boierești. CARAGIALE, ap. CADE. O femeie tînără, cu înfățișare de menajeră, se arătă în pragul unei uși lăturalnice. HOGAȘ, DR. II, 196. 2. S. m. și f. (Învechit, rar) Econom, intendent. Cf. COSTINESCU, ALEXI, W. 3. Adj. Privitor la gospodărie ; de uz casnic, de menaj (1). Aceste motoare au aplicații numeroase, de pildă în aparatele menajere. CIȘMAN, FIZ. II, 492. – Pl.: menajere. – Și: (învechit, 1) menagére s. f. – Din fr. ménagère.