CERERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. Căutare, cerință; cantitate de bunuri și de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ◊ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ◊ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de curățare biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

PODUȘCĂ, poduște, s. f. (Înv.) Canal de scurgere a unei ape, folosit adesea pentru irigații. – Pod + suf. -ușcă.

SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. ♦ Groapă, adâncitură făcută de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Construcție din lemn în formă de jgheab, pe care alunecă buștenii de la locul de tăiere până la căile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din scr. skok.

OLAN¹ ~e n. 1) Material de construcție în formă de semicilindru, fabricat din argilă arsă sau din ciment și folosit, mai ales, pentru crestele acoperișurilor. 2) Fiecare dintre acești semicilindri. 3) Tub cilindric de argilă arsă, cu o mufă de îmbinare la capăt, folosit la construirea canalelor de scurgere a fluidelor. /ol + suf. ~an

SCOC ~uri n. 1) Canal din scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii; lăptoc; uluc. 2) Groapă care se face la căderea apei din acest canal. 3) Canal pentru scurgerea unui lichid. 4) Jgheab înclinat, folosit la transportul prin alunecare a unor materiale (bușteni, minereuri etc.). /<sl. skoku

CANALIZA vb. I. tr. 1. A îndrepta (o parte dintre) apele unui rîu pe o albie artificială, destinată navigației, irigării etc. 2. (Fig.) A îndrepta ceva într-un anumit sens, în vederea unui scop anumit. 3. A înzestra (un oraș, o construcție etc.) cu canale de scurgere pentru evacuarea apelor uzate. [< fr. canaliser].

jmont s.n. (reg.) mâl, nămol ce se depune pe canalul de scurgere dintr-o mină.

podușcă¹, poduști, s.f. (înv. și reg.) 1. canal de scurgere a unei ape, folosit adesea pentru irigații; șanț cu apă pentru irigații. 2. galerie subterană, tunel. 3. pod mic, podeț peste un râu.

budăi (-aie), s. n. – 1. Butoi, vas din doage. – 2. Șanț, canal de scurgere din lemn. – Var. budîi(e), budău, budîu, budae, buda(ș)că, budălău, budereu. Mag. bödöny „butoi” (Cihac, II, 485; DAR). – Der. budălău, s. n. (linguroi de lemn cu care se bate untul); budihace (var. budiheci, budihală, buduhală, buduhaie, buduhoi, etc.), s. m. (sperietoare, monstru); buduroi, s. m. (butoiaș, burduf). Rom. budalău, a ajuns în mag. (dialectal) în forma bödölö (Tamás, Magyar Nyelvör, XXIX, 182). Cea mai mare parte a acestor der. au fost considerate creații expresive (cf. Iordan, BF, VII, 277).

burlan (burlane), s. n. – 1. Tub, conductă, jgheab. – 2. (Arg.) Pantaloni. Origine obscură. Pare var. de la gîrlan, cu schimbarea inițialei ca la gîtlan-bîtlan. – Der. burloi, s. n. (canal de scurgere).

sulinar, sulinari, s.m. și sulinare, s.n. 1. (s.m.; reg.) variatate de crap de formă lunguiață; sulac. 2. (s.n.; înv. și reg.) tub de canal, pentru scurgerea apei. 3. (s.n.; înv. și reg.) copac tânăr sau trunchi de copac înalt, subțire și drept. 4. (s.n.; înv. și reg.) lemn gros, drept și rotund; carâmbul loitrei carului sau căruței. 5. (reg.) fiecare dintre cele două țepușe de pe coama caselor țărănești; bold, săgeată, suliță, țeapă. 6. (s.n.; reg.) mână curentă. 7. (s.n.; reg.) lăstar dat din tăietura trunchiul unei sălcii.

ciuciui (-uesc, -it), vb. – A șopti, a șușoti. Creație expresivă, cf. sl. čučati (Berneker 161), sp. chuchear, și șoșoi, șușui. – Der. ciuciur, s. n. (izvor, șuvoi), cf. bg. čučur „canal de scurgere, țeavă de canalizare a apei” (Scriban, Conv. lit., XLIV, 1003); ciuciurău, s. n. (corn mic).

CANALIZA vb. tr. 1. a îndrepta apele unui râu pe o albie artificială. 2. (fig.) a dirija ceva într-un anumit sens, scop. 3. a înzestra (un oraș, o construcție etc.) cu canale de scurgere. 4. a deschide un vas anatomic obstruat. (< fr. canaliser)

EVIER s. n. canal de scurgere pentru apele de bucătărie. (< fr. évier)

sterp (-earpă), adj. – Steril, neroditor. – Mr., megl. sterp. Lat. *exstirpus (Pușcariu 1644; Iordan, Dift., 48; Pascu, I, 160; Philippide, II, 641; E. Herzog, ZRPh., XXVI, 732; REW 3072; Rohlfs, Arch. Rom., IX, 159; Rosetti, II, 68), cf. alb. šterpe, slov. stirpa, it. de S stirpa, sterpa, streppa, ven. sterpa, friul. sterpe. Der. din gr. στέριφος (Weigand, Jb., XVI, 228; Drăganu, Dacor., II, 616; Diculescu, Elementele, 443; Rohlfs, EWUG, 2059; cf. Cihac, II, 702) este dificilă fonetic, cf. Tiktin. Der. din ngr. στέρφος (Scriban) ar impune o explicație pentru alterația finală. Der. sterp, s. n. (canal de scurgere la moară), numit așa pentru că este uscat pînă la funcționarea morii; sterpar, s. m. (cioban de oi sterpe); sterpătură, s. f. (femelă stearpă); sterpet, s. n. (turmă de oi sterpe); sterpos, adj. (steril); stîrpi (var. înv. sterpi, stărpi), vb. (a lăsa sterp, a steriliza; a avorta, a-și pierde sarcina; a pierde laptele, a înțărca; a se usca, a deveni arid, a se zvînta; a distruge, a elimina, a smulge din rădăcină); stîrpiciune (var. stîrpăciune, înv. sterpiciune), s. f. (sterilitate; pămînt steril); stîrpie (var. sterpie, stărpie), s. f. (înv., sterilitate); stîrpitură (var. stărpitură), s. f. (avort; avorton; femelă stearpă). – Din rom. provine săs. stirpê.

con de dejecție, (engl.= alluvial fan) formă morfologică rezultată din materialul transportat de un torent și depus la gura canalului de scurgere al acestuia când panta scade sensibil. Are forma unui sector de con și este format din material grosier cu sortare slabă.

CANALIZA, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta cursul unei ape pe un canal (1). ♦ Fig. A dirija o acțiune într-un anumit sens. 2. A prevedea o localitate sau o cale de comunicație cu canale de scurgere. – Fr. canaliser.

CERERE, cereri, s. f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. I. 1. Solicitare, dorință, rugăminte. 2. Pretenție, exigență, revendicare. 3. Căutare, cerință. ◊ Cerere și ofertă = raportul dintre necesitatea de cumpărare și cantitatea de mărfuri aduse pe piață. ◊ Loc. adv. La cerere = cînd se cere. II. (Concr.) Petiție. III. (Tehn.; în expr.) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci cînd este supusă unui proces de curățare biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat.

CLOACA MAXIMA, principal canal de scurgere în Roma antică, construit în epoca regalității și restaurat sub August. Aflat la 5-6 m sub nivelul orașului, de formă semicirculară și placat cu tuf vulcanic, există și astăzi.

*canál n., pl. urĭ și e (fr. canal, d. lat. canalis, care vine d. canna, vgr. kánna, trestie, țeavă. V. canelă). Rîŭ făcut de oamenĭ. Strîmtoare marină. Braț de rîŭ. Conduct. Med. Vas, vînă. Fig. Cale, mijloc: pin canalu științeĭ (maĭ elegant cale). Acest ziar e un canal de scurgere, publică tot felu de articule calomnioase și triviale.

*cloácă (oa 2 silabe) f., pl. e (lat. cloaca). Mare canal de scurgere a necurățeniilor. Intestinu gros la păsărĭ. Fig. Loc infect: această societate e o cloacă.

HÚNIE s. f. Organism torențial alcătuit doar din bazin de recepție și con de dejecție (îi lipsește canalul de scurgere), format pe maluri abrupte loessoide.

uluc n. 1. canal de scurgere la o casă, jghiabul de ploaie sau pentru nutrețul vitelor; 2. o parte a teascului (la culesul viilor); 3. scocul morii. [Turc. ULUK, canal, jghiab].

SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. ♦ Groapă, adâncitură făcută de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Construcție din lemn în formă de jgheab, pe care alunecă buștenii de la locul de tăiere până la căile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din sb. skok.

PODUȘCĂ, poduști, s. f. (Înv.) Canal de scurgere a unei ape, folosit adesea pentru irigații. – Pod + suf. -ușcă.

CANALIZA, canalizez, vb. I. Tranz. 1. A dirija, a îndrepta cursul unui rîu pe o albie săpată în scopul navigației, al instalării de stațiuni hidrotehnice, al irigării regiunilor secetoase, al asanării terenurilor mlăștinoase sau al prevenirii inundațiilor. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. «spre», «înspre», «către») A îndrepta, a dirija într-un anumit sens, cu un anumit scop. 2. A înzestra, a prevedea o localitate sau o cale de comunicație cu canale de scurgere pentru evacuarea diferitelor lichide, a apei întrebuințate etc. Stradă canalizată.

CANALIZARE, canalizări, s. f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei. 1. Dirijare, îndreptare a cursului unui rîu pe o albie săpată în scopul navigației, al instalării de stațiuni hidro-tehnice, al irigării regiunilor secetoase, al asanării terenurilor mlăștinoase sau al prevenirii inundațiilor. Canalizarea Dîmboviței. 2. Înzestrarea unei localități cu canale de scurgere; p. ext. totalitatea lucrărilor tehnice executate, de obicei în orașe, cu scopul de a colecta și evacua apa întrebuințată. Una dintre primele condiții ale salubrității publice este o bună canalizare.

CERERE, cereri, s. f. Acțiunea de a cere și rezultatul ei. 1. Exprimare a unei dorințe, a unei rugăminți; solicitare, rugăminte. Nu pot să-ți ascult cererea. ▭ După cererea sa, îl conduse dinaintea starețului. NEGRUZZI, S. I 219. Cerere în căsătorie = propunere de căsătorie. ◊ Expr. La cererea generală = potrivit dorinței unanime. La cererea generală spectacolul se repetă. 2. Pretenție, exigență, revendicare. Un om în adevăr nepărtinitor ar putea... să-mi facă observație că cererile... pe care le fac criticii sînt prea vaste. GHEREA, ST. CR. II 12. 3. Căutare, cerință, Cerere și ofertă = raportul dintre cantitatea de mărfuri aduse pe piață și posibilitatea și necesitatea de cumpărare. Proporția în care capitalistul își valorifică capitalul este cu atît mai mare cu cît e mai mare diferența dintre oferta sa și cererea sa, cu alte cuvinte cu cît e mai mare excedentul valorii mărfurilor pe care el le-a adus peste valoarea mărfurilor pe care el le cere. MARX, C. II 99. ◊ Loc. adv. La cerere = cînd se cere. Banii depuși la C.E.C. se restituie la cerere. II. (Concretizat) Petiție. Mi-a spus să mă duc imediat cu cererea la minister. CAMIL PETRESCU, U. N. 67. III. (Tehn., numai în expr.) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci cînd este supusă unui proces de curățire biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat (o zi, o lună etc.).

JGHEAB, jgheaburi, s. n. 1. Trunchi de copac (sau piesă de lemn, de piatră etc.) scobit la mijloc de la un capăt la altul ca un șanț și servind drept canal de scurgere pentru apă sau ca adăpătoare pentru vite. [Calul] băgă capul în jgheab și bău. PREDA, Î. 132. Vinul tău e apă goală și paharul tău e de lemn scobit ca jgheabul din care s-adapă vitele. DELAVRANCEA, O. II 259. Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe. MACEDONSKI, O. I 63. ♦ Conductă deschisă așezată la marginea acoperișului unei case, pentru scurgerea apei; uluc. 2. Șanț îngust, crestătură, adîncitură. V. șănțuleț. Trecui din stinga la dreapta tamponul, luai guma de șters din jgheabul de sticlă și o pusei pe o bucată de hîrtie, pe masă. ARGHEZI, P. T. 153. O lespede lată... brăzdată de jgheaburi netede, adîncite de mînă de om. C. PETRESCU, R. DR. 55. ◊ Fig. [Picăturile] se scurgeau tot mai grele, tot mai dese, pe jgheabul unui creț al cioarecilor. GALAN, Z. R. 208. 3. Făgaș, rîpă, dîră făcută de șuvoiul ploilor la munte; p. ext. vale. Uraganele umplură jgheaburile largi ale munților și, ca niște imense puhoaie vijelioase, se rostogoleau prăpăstios la vale. HOGAȘ, M. N. 175. Pe sus, pe pustiile jgheaburi, Prin rîpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi. COȘBUC, P. II 8. Pămîntul se lăsa la vale... pînă se cufunda în jgheaburile mult umbrite ale Rîmnicului și Rîmnicelului. ODOBESCU, S. III 195. 4. Șănțuleț săpat în pămînt care servește la udatul semănăturilor, mai ales în grădinile de zarzavat; rigolă. Jgheabul se întinde ca un vrej, ca un șarpe, făcînd înconjurul grădinii, iar pe-alocuri trece printre brazde și le udă pe toate. PAS, L. II 69. – Variantă: zgheab (TEODORESCU, P. P. 171) s. n.

OLAN, olane, s. n. 1. Bucată de argilă arsă, de formă semicilindrică, folosită ca învelitoare a (crestelor) acoperișului. Pe o parte și alta a ogrăzii se întindea cîte un șir de odăițe în paiantă, acoperite cu olane. I. BOTEZ, ȘC. 15. Pe deasupra caselor, ale căror olane înnegrite dovedeau un trecut îndepărtat, se zăreau dealurile cu vii arămii. BASSARABESCU, S. N. 23. Case înalte a căror streșini de olane se uitau în lună. EMINESCU, N. 63. 2. Tub de argilă arsă din care se fac canale de scurgere a apei, coșuri de fum etc. Răcoare ca într-o colivie; și nici o muscă; abia una mai înnegrește într-un punct olanul văruit al sobei. BASSARABESCU, S. N. 98. Un zid circular... ce se aseamănă cu un olan foarte spațios. ODOBESCU, S. I 390. Au adus două măsuri de apă pe olane de lut ars. I. IONESCU, P. 312.

CURGERE. Subst. Curgere, scursoare (rar), scurgere; curent, curs, curs de apă; torent, șiroi, șuvoi, puhoi, viitură, niagară (rar). Revărsare, revărsătură (înv.), inundare, inundație, înec, potopire (pop.), năpădire, puhoire, potop. Cascadă, cataractă, duruitoare, urlătoare, săritoare (înv.). Vărsare, vărsat, vărsătură. Fir de apă, izvor, izvoraș (dim.), șipot, șipoțel (dim.), pîrîu, pîriiaș (dim.), pîrîuț, izbuc, rîu, rîuleț (dim.), rîușor, fluviu; afluent. Canal, rigolă, jgheab, jghebuleț (dim.), țurloi (pop.), țurțur, jilip, uluc, lăptoc, țeavă, scoc, burlan, urloi (pop.), conductă, apeduct; ecluză; scursură, canal de scurgere; dren; făgaș, albie, vale, oreav (reg.), scursură, matcă, pat; șanț, zăgaș (înv.). Fîntînă arteziană, țîșnitoare (pop. și fam.), havuz. Picurare, picuriș (rar); prelingere. Infiltrare, infiltrație. Drenare, drenaj. Erupție, izbucnire, țîșnire, țîșnitură, jet. Fluiditate. Adj. Curgător; fluid; năvalnic, potopitor (pop.). Inundat, potopit (pop.), înecat, năpădit de apă; revărsat, ieșit din albie (din matcă). Vb. A curge, a se scurge; a se prelinge, a se scurge încet, a curge domol. A picura, a pica, a picui (reg.). A se vărsa, a ieși din albie, a se revărsa, a inunda, a potopi (pop.), a puhoi (rar), a șiroi, a curge șiroi, a gîlgîi. A țîșni, a izbucni, a erupe. A se infiltra. V. apă, ape curgătoare, coborîre, mișcare.

canaliza vt [At: DA / Pzi: ~zez / E: fr canaliser] 1 A îndrepta cursul unei ape pe un canal (4). 2 (Fig) A dirija cursul unei acțiuni într-un anumit sens. 3 A dota o localitate, un sistem tehnic etc. cu canale (1) de scurgere.

cerere sf [At: N. TEST. (1648), ap. DA / A: cerere / Pl: ~ri / E: cere] 1-2 (Înv) Încercare de a (întâlni sau) afla ceva Si: cerut¹ (1-2). 3-4 (Căutare sau) trecere în comerț Si: cerut¹ (3-4). 5-6 Cantitate de (bunuri și) servicii necesare pentru a se acoperi consumul. 7-8 (În economia de piață; îs) ~ solvabilă Cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. 9 (Îlav) La ~ Când se solicită. 10 (Teh; îs) ~ de oxigen Cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de purificare biologică. 11 (Teh; îs) ~ maximă de putere Valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. 12 Încercare de a face ceva cuiva Si: cerut¹ (5). 13 Încercare de a obține ceva dorit Si: cerut¹ (6). 14-15 Dorință afirmată insistent de a avea pe cineva sau ceva Si: cerut¹ (7). 16 Pretenție (în baza unui drept) Si: revendicare Si: cerut¹ (8). 17 Impunere a unei necesități Si: cerut¹ (9). 18 Exigență în îndeplinirea unei datorii Si: cerut¹ (10). 19 Trebuință stringentă Si: cerut¹ (11). 20 Exprimare a dorinței de a avea ceva Si: cerut¹ (12), implorare, rugăminte. 21 (Pex) Act adresat unei autorități de o persoană prin care se solicită ceva ce intră în atribuțiile acestei autorități Si: (înv) petiție. 22 Stăruință de a obține un lucru Si: cerut¹ (13). 23 Exprimare a dorinței ca cineva să facă ceva Si: cerut¹ (14), solicitare. 24 Rugăminte. 25 Solicitare a unei permisiuni Si: cerut¹ (16). 26 (Îs) ~ în căsătorie Pețire. 27 Cerșire.

jgheab sn [At: DOSOFTEI, V. S. 104 / S și: (înv) jghiab / V: jdeav, sghiab, șghiab^[1] / Pl: ~uri / E: slv жлѣбъ] 1 Canal pentru scurgerea apei. 2 (Înv; fig) Cataractă. 3 Albie săpată într-un trunchi de copac sau în piatră pentru scurgerea apei din fântână. 4 Adăpătoare pentru vite. 5 Conductă sau canal deschis în partea superioară, făcute în piatră, într-un trunchi de copac etc. permițând (prin înclinarea sa) scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent. 6 Trunchi de copac scobit în care se pune hrana oilor. 7 Fântână mică. 8 Scoc de lemn sau de tinichea pus de-a lungul streașinii de la casă pentru scurgerea apei de pe acoperiș Si: uluc. 9 Scoc la moară. 10 (Îf sghiab) Parte a morii în care curge făina măcinată. 11 (În industria carboniferă; îs) ~ oscilant Serie de tole de fier curbate în formă de jgheab (9) puse în funcțiune de un motor. 12 Călcător folosit la prepararea vinului. 13 Crestătură. 14 Scobitură. 15 Adâncitură. 16 Șănțuleț care servește la udatul semănăturilor (în grădinile de zarzavat) Si: rigolă. 17 Scobitură în formă de canal făcută de ploi în stânci. 18 Scobitură făcută de om în lemn sau în piatră. 19 Loc pe unde se coboară lemnele din pădurile de munte. 20-21 Făgaș sau râpă făcute la munte de șuvoiul ploilor. 22 (Pex) Vale. 23 (Înv) Albie. 24 (Înv) Scobitură în bârnele din care se construiesc pereții caselor țărănești Si: (reg) jghebături. 25 Crestătură făcută în piciorul de sus al prispei. 26 Joncțiune a bârnelor de la colțurile casei. 27 Șanț la masa dulgherului, unde se țin uneltele. 28 Loc cuprins între două masive de munte. 29 Drum îngust și adânc între două dealuri. 30 Colț de stâncă. 31 (Reg) Loc arid. 32 (Reg) Osie a vagonetului cu care se scoate piatra din mină. 33 (Trs) Plasă de pescuit Si: pleșcă. 34 (Trs) Sicriu. 35 (Reg; lpl) Gospodărie cu toate acareturile.

jirlău sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: jarnău, jâr~ / Pl: ~laie / E: ns cf șirlău] (Reg) 1 Torent. 2 Râpă foarte lungă cu malurile acoperite de iarbă. 3 Canal pentru scurgerea apei.

jmont sn [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~uri / E: ger Schmand (Schmund)] (Îrg) Nămol depus pe canalul de scurgere a apei dintr-o mină.

ladă sf [At: HALIMA (1783), 172^r/32 / V: (îvr) ~die, (rar) lea~ / Pl: lăzi, (îvr) ~de / E: ger Lade, mg láda, pn lad] 1 Cutie de diferite dimensiuni, confecționată din carton, lemn, metal etc., cu sau fără capac, folosită la ambalarea, depozitarea, transportarea unor obiecte, mărfuri etc. 2 (Îs) ~ de gunoi (sau de gunoaie) Ladă (1) în care se depozitează și se transportă gunoiul menajer. 3 (Îs) ~ frigorifică Ladă (1) cu pereți dubli, de obicei metalici, izolați termic, cu un sistem interior de răcire, folosită pentru păstrarea sau pentru transportarea alimentelor. 4 (Îs) ~ de hingheri Ladă (1) în care sunt închiși și transportați câinii prinși de hingheri. 5 (Arg; îe) A da lovitura la ~da cu maimuțe A eșua. 6 (Spc) Vas în formă de ladă (1) în care se cultivă diferite plante. 7 (Îs) ~da păpușarilor (sau ~da păpușilor) Ladă (1) folosită ca scenă, în spatele căreia păpușarul mânuiește păpușile Si: (îrg) hârzob. 8 Piesă de mobilier din lemn, lungă, cu capac, în care se păstrează haine, așternut de pat, bani, cărți etc. 9 (Reg; îe) A trăi cu (sau ca) banu-n ~ A trăi în liniște și în belșug. 10 (Pop; îe) A nu avea ~ cu cineva A nu se împăca cu cineva. 11 (Pop; îe) A prinde la ~ A prinde cu minciuna. 12 (Îs) ~ brașovenească (sau de Brașov) Ladă (8) pictată cu motive florale, confecționată în zona Brașovului. 13 (Îs) ~ de zestre sau (reg) ~da miresei, ~ de mireasă, ~ de măritiș, ~da de cununie, ~da tinerei Ladă (8) ornamentată în care se păstrează zestrea. 14 (Înv; șîs ~da adevărăturiei, ~da păcii, ~da legii) Chivotul (5) legii. 15 (Îs) ~ de bani sau ~ de fier Casă de bani Si: seif 16 (Îrg; îs) ~da bisericii (orașului, comunei etc.) Casă de bani a unei biserici, a unei primării sau altei instituții. 17 (Pex; îas) Fond bănesc de care dispune o biserică, o primărie sau o altă instituție. 18 (Udp „cu”, „de”) Conținut al unei lăzi (1). 19 (Rar; îlav) Cu ~da Într-o cantitate mare. 20 Cufăr. 21 (Îs) ~ de campanie Ladă (1) de lemn de dimensiunile unui geamantan, în care își țin militarii bagajul, în timpul exercițiilor făcute în afara garnizoanei și în timp de război. 22 (Ban; Trs; îs) ~da mesei Sertar la masă. 23 (Ban; Trs; îs) ~ de mort Sicriu. 24-25 (Pan) Părți de obiecte asemănătoare, ca formă, cu o ladă (1, 8). 26 (Pop) Postavă la moară. 27 (Ban; Mun; îs) ~da teascului Cutie fără fund și fără capac, mai largă în partea de sus, construită din șipci de lemn, în care se pun strugurii zdrobiți pentru a fi storși. 28 (Trs; Ban; îs) ~da sucalei (sau ~da de la sucală, ~da de țevi) Pat al sucalei. 29 (Reg) Covată la piuă. 30 (Buc) Parte a mașinii de treierat pe unde se scurg boabele de grâu. 31 (Reg; îs) ~da apei Canal pentru scurgerea apei Si: jgheab, (reg) scoc. 32 (Reg) Vas de lemn în care se dă mâncare porcilor. 33 (Trs; Olt) Vas în care se păstrează sarea la bucătărie Si: solniță. 34 (Trs; Mol; îs) ~da căruței Piesă de lemn care se pune peste perinocul carului, înlocuind loitrele, pentru a se transporta pietriș, nisip etc. 35 (Mun) Cutie la luntre. 36 (Pex) Cutie din spatele trăsurii în care se transportă bagajele. 37 (Ban; îf ~die) Navă fără propulsie proprie Si: șlep. 38 (Reg) Ramă în care intră fereastra. 39 (Reg; prt) Scândură de jos a ferestrei. 40 (Ban; șîs ~da fântânii) Parte a fântânii de deasupra pământului, făcută din lemn, piatră etc., de obicei acoperită Si: ghizd. 41 (Mar) Laviță. 42 (Olt; Mar) Hambar pentru păstrat grâul. 43 (Trs) Stup făcut din scânduri. 44 (Reg) Dulap cu trei sertare. 45 (Reg) Unealtă de zidărie nedefinită mai îndeaproape. 46 (Rar) Vatră a sobei. 47 (Reg; pan; îs) ~da pieptului Cavitate toracică. 48 (Reg; fig) Cochilie a melcului. 49 (Reg; fig) Carapace a broaștei țestoase. 50 (Mol) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 51 Melodie după care se execută dansul lada (50).

olan¹ sn [At: POLIZU / V: h~, ~ă sf / Pl: ~e / E: ol + -an] 1 Piesă de argilă arsă, de obicei de formă semicilindrică, folosită ca învelitoare a acoperișului, a streșinilor, (rar) a sobelor etc. Si: țiglă, (reg) oală (42). 2 Tub de argilă arsă din care se fac canale de scurgere a apei, coșuri pentru fum, stâlpi care împodobesc sobele țărănești etc.

podușcă¹ sf [At: (a. 1761) URICARIUL VII, 30 / V: ~șc sm / Pl: ~ști, (înv) ~ușci / E: pod¹ + -ușcă] 1 (Îvr) Galerie subterană Si: tunel. 2 (Îrg) Canal (de scurgere) al unei ape curgătoare folosit adesea pentru irigații. 3 (Îrg) Șanț cu apă folosit pentru irigații. 4-7 (Îrg; șhp) Podeț¹ (4-7). 8 (Reg) Podeț¹ (8).

uluc¹ sn [At: I. IONESCU, C. 230/17 / V: (reg) hu~ sm, ol~, ~ă sf, ~ug sm (Pl și: ~ugi) / Pl: ~uce, ~uci sm, (reg) ~uri / E: tc oluk] 1 Jgheab. 2 Canal (pentru scurgerea apei). 3 (Rar; îe) A face gura ~ A apropia buzele, în formă de jgheab. 4 (Reg) Mic jgheab din scânduri, prin care se toarnă vinul din pritoacă în cadă. 5 Troacă. 6 (Reg) Albie de spălat rufele. 7 (Reg) Varniță. 8 Jgheab pentru scurgerea apei de pe acoperișul casei. 9 (Reg) Olan. 10 (Reg) Prispa casei. 11 (Mol) Jgheab de scânduri pe care curge apa ce mișcă roata morii Si: lăptoc, scoc. 12 Jgheab sau țeavă prin care curge făina la moară Si: vrană, (pop) piscoaie. 13 (Mol) Jilip. 14 (Mol; Dob) Jgheab în care se calcă strugurii Si: călcător. 15 (Reg) Covată la piuă. 16 (Reg) Vas (paralelipipedic) de scândură, în care se ține brânza la saramură. 17 (Rar) Fel de atelă din sârmă, căptușită pe dinăuntru cu vată, pentru protejarea membrelor fracturate. 18 Canelură (1). 19 Scobitură de-a lungul mesei dulgherului, în care se țin sculele. 20 (Mun) Unealtă de dulgherie, probabil pentru făcut caneluri.

vad s.n. 1 Porțiune îngustă din albia unei ape curgătoare, cu malurile joase și cu apa puțin adîncă, permițînd trecerea prin apă, cu piciorul, cu căruța etc., de pe un mal pe altul. ◊ Expr. A(-și) face vad = a) a(-și) face loc de trecere; a pătrunde; b) fig. a (se) răspîndi, a (se) face cunoscut. A încerca (sau a prinde) vadul cu nebunul (sau cu nerodul) = a se încrede în omul prost sau necugetat. A nu avea vad = a nu avea scăpare. ◊ Fig. Un om care... încercase multe vaduri de amărăciune (GAL.). ♦ Porțiune dintr-o apă (curgătoare) pe unde se poate trece, dintr-o parte în alta, cu bacul, cu barca etc. ♦ Fig. Loc de scăpare, de salvare; mijloc favorabil. Eu cercam un vad Să ies la lumea largă (EMIN.). 2 Albie (minoră), matcă (a unei ape curgătoare). ♦ Canal de scurgere, jgheab. 3 Loc pe cursul unui rîu unde malul și debitul apei permit amplasarea unor agregate (moară, piuă etc.) care sînt acționate prin forța hidraulică. 4 Loc la țărmul mării favorabil acostării vaselor; mal, liman. 5 Fig. Loc situat în apropierea unei mari căi de comunicație, care asigură unui negustor o clientelă numeroasă. Hanul avea un vad bun. ♦ Ext. Sursă bună de cîștig. • pl. -uri, (înv.) -ure. /lat. vadum.

SULINAR s.n. (Mold.) Tub de canal pentru scurgerea apei. A: Săpînd, aflară fîntîna aceasta ducîndu-se apa pre sulinare în cetate. VARLAAM». // C: cf. C 1729, 69^v. Etimologie: cf-. ngr. solinarion. Cf. o a l ă (1).

ȚEAVĂ (pl. țevi, ‼ țeve), Mold. ȚEVIE sf. 1 Cilindru găunos, mai adesea de metal, care servește de canal pentru scurgerea lichidelor sau gazelor (🖼 5121): ~ de plumb; un frig de ghiață îi șerpuia prin șira spinării, împrăștiindu-se, ca prin niște țevi, în tot trupul (DLVR.) ¶ 2 🔫 ~ de pușcă, cilindrul de oțel prin care trece glonțul unei puști: colonelul Enghel îmi dărui o pușcă cu două țeve (ODOB.) ¶ 3 Bucată de trestie pe care se deapănă tortul de pus în suveică, mosor (🖼 5122) (👉 și 🖼 4684): Letcă, țevii asvîrlite, Pe sub lăiți îndosite (SEV.) [vsl. cěvǐ].

*CANALIZA (-izez) vb. tr. 1 A așeza canale de scurgere ¶ 2 A face navigabil cursul unui rîu [fr.].

*CANALIZAT adj. p. CANALIZA ¶ ¶ contr. NECANALIZAT ¶ 1 Prevăzut cu canaluri de scurgere ¶ 2 Săpat, adîncit și lărgit spre a fi navigabil (vorb. de un rîu).

vasarâș, vasarâșuri, (văsărâș), s.n. (min.) Canal de scurgere a apei de-a lungul galeriei. – De la vas (DEX).

RIGOLĂ ~e f. 1) Adâncitură îngustă de-a lungul ambelor părți ale unui drum pentru scurgerea apei; șanț. 2) Canal mic dintr-o rețea de irigație. /<fr. rigole

ȘANȚ ~uri n. 1) Săpătură lungă și îngustă făcută în pământ (și folosită la scurgerea apei). 2) înv. Canal adânc și lat (uneori plin cu apă), care încercuia un castel sau o cetate, servind ca mijloc de apărare. 3) Crestătură în formă de canal (pe scoarța arborilor, pe piei, piese de mașini etc.). 4) Construcție în formă de canal folosită pe timp de război ca adăpost sau pentru tragerea cu armele; tranșee. /<germ. Schanze, ung. sánc

cetîrnă (-ne), s. f. – Canal, țeavă de scurgere.- Var. ceatîrnă, ceternă. Mag. csatorna (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 169; REW 195), din lat. cisterna. Este dublet de la neol. cisternă, din fr. Circulă mai ales în Trans.; cf. sb. čatrnja.

oală (oale), s. f. – 1. Vas de lut. – 2. Urcior, chiup. – 3. (Înv.) Canal, țeavă de scurgere. – 4. (Mold.) Olan, țiglă. – Mr., megl. oală, istr. olę. Lat. olla (Pușcariu 1212; Candrea-Dens., 1267; REW 6059), cf. it., cat., sp. olla, prov. ola. Sunetul ll s-a păstrat, probabil sub influența pl. (Tiktin; Byck-Graur 31). – Der. ol, s. n. (Mold., Trans., oală; canal), reconstituit după pl. oale; olan, s. n. (țiglă; conductă); olar, s. m. (producător de oale), probabil din lat. *ollārius (Pușcariu 1218; Candrea-Dens., 1269; REW 6060); olărie, s. f. (atelier de oale, magazin); ulcea (var. ulcică), s. f. (oală mică, urcior), pe care Candrea îl derivă din lat. *ollicella, dar care poate fi creație dim. interioară; ulcelușe, s. f. (bardacă). Cf. ulcior. – Din rom. provine săs. oulendekel „capac de oală”, comp. cu germ. Deckel.

stalactit, (engl.= stalactite) formațiune de formă alungită, de obicei calcaroasă (alteori din sare sau gips), generată pe plafonul peșterilor prin precipitare din soluțiile saturate. De regulă, s. au formă cilindrică sau conică, cu un canal central de scurgere a apei și o structură concentrică.;

răstoacă f. locul unde se iea apa de pe o gârlă și se dă pe o alta (pentru a prinde pește), canal mic de scurs apa: peste prundul din răstoace EM. [Rus. RASTOKŬ, brațul unui râu].

RIGOLĂ, rigole, s. f. 1. Șanț mic sau amenajare specială de-a lungul străzilor, lîngă trotuar, pentru scurgerea apei. 2. Mic canal dintr-o rețea de irigație.

lacrimal, ~ă a [At: KRETZULESCU, A. 107/14 / Pl: ~i, ~e / E: fr lacrymal] 1 Care se referă la lacrimi. 2 (Îs) Glandă sau (înv) ghindură ~ă Glandă din cavitatea orbitală care produce lichidul care umezește ochiul. 3 (Îs) Sac ~ Formație anatomică sub formă de pungă, care comunică în partea inferioară cu canalul lacrimal, având rolul unui rezervor în care se scurg lacrimile. 4 (Îs) Canal ~ Canal prin care lichidul produs de glandele lacrimale se scurge din orbita ochiului în partea posterioară a cavității bucale. 5 (Fig) Care impresionează până la lacrimi.

lagum sn [At: N. COSTIN, L. 586 / V: (înv) lacium, ~găm, ~gâm, ~gom / Pl: ~uri / E: tc lâğim, lagum] (Tcî) 1 Armă explozivă Si: mină¹. 2 (Prc) Galerie săpată pentru a arunca în aer o întăritură a adversarului sau pentru a face să explodeze terenul pe care acesta urmează să-l ocupe Si: șanț, tranșee. 3 Canal subteran de scurgere Si: cloacă, (rar) lagumie. 4 (Îs) ~ de apă Apeduct.

LACRIMAL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de lacrimi; propriu lacrimilor. 2) Care secretă lacrimi. Glandă ~ă. ◊ Canal ~ canal prin care se scurg lacrimile. 3) fig. Care emoționează puternic; care trezește lacrimi. [Sil. la-cri-] /<fr. lacrymal

URETRĂ s.f. Canal prin care se scurge urina din vezica urinară în afară. // (În forma uretr-, uretro-) Element prin de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) uretră”, „uretral”. [Var. uretru s.n. / < fr. urètre, cf. gr. ourethra].

pișălău s.n. 1. (pop.) pișat, urină; urina din gunoiul vitelor, mustăreață, musteală, mustăraie. 2. canal prin care se scurge pișatul vitelor. 3. (fig.; reg.) lucru de calitate inferioară; amestec de lucruri, talmeș-balmeș. 4. (reg.) numele unei boli a vitelor.

LACRIMAL, -Ă adj. 1. Referitor la lacrimi. ◊ Glandă lacrimală = glandă care secretă lacrimile; canal lacrimal = canal prin care se scurg lacrimile în gît. 2. (Fig.) Care produce emoții puternice, zguduite pînă la lacrimi. [< fr. lacrymal, cf. lat. lacrima – lacrimă].

LACRIMAL, -Ă I. adj. 1. referitor la lacrimi. ♦ glandă ~ă = glandă care secretă lacrimile; canal ~ = canal prin care se scurg lacrimile. 2. (fig.) care zguduie până la lacrimi. II. s. n. mică piesă osoasă situată pe peretele medial al orbitei. (< fr. lacrymal)

RIGOLĂ s. f. 1. adâncitură de-a lungul marginilor unei străzi pentru scurgerea apelor până la gurile de canal. 2. șanț mic destinat scurgerii sau drenării apei. ◊ formă de eroziune în adâncime a solului, datorită acțiunii șuvoaielor de apă. (< fr. rigole, după germ. Rigole)

ȘUBER s. n. piesă mobilă în formă de placă, cu mișcare de translație ghidată, la închiderea parțială sau completă a unui orificiu ori canal prin care se scurge un fluid, un material granulat etc. (< germ. Schieber)

jghiab (-buri), s. n. – 1. Canal, conductă deschise în partea superioară, ce permit scurgerea unui lichid. – 2. Streașină. – 3. Canal de irigație. – 4. Șanț de scurgere, rigolă. – 5. Albie, copaie. – 6. Crestătură, scobitură, adîncitură. – 7. Trecătoare, chei, pas îngust între doi munți. – 8. (Trans.) Sicriu. – Var. sghiab. Sl. žlĕbŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 157; Conev 82), cf. bg., sb., cr. žleb, ceh. žlab, pol. žlob, rus. žolob. Din același cuvînt sl. provine mag. zsilip, zselép, de unde jilip, s. n. (jgheab de moară; jgheab ce folosește pentru scoaterea, prin alunecare, a buștenilor tăiați la munte), dublet al cuvîntului anterior (Cihac, II, 510; Gáldi, Dict., 140; după Miklosich, Slaw. Elem., 22, direct din sl.). Der. jghebui, vb. (a face jgheab); înjgheba, vb. (a asambla; a alcătui, a face ceva; a aranja, a repara). Aceleiași familii pare a-i aparține jilapiță, s. f. (Banat, lapoviță), cf. sb. žljebica „adîncitură a buzei de sus”.

piscoáĭe f., pl. oĭ, și piscóĭ n., pl. oaĭe (vsl. pisku, fluĭer, piskati, a cînta din fluĭer. V. pisc și piscuĭ). Fluĭer de soc. Capătu carabelor la cimpoĭ. Canalu pe care se scurge făina în postavă la moară. V. pușcocĭ și pițigoaĭe.

cloacă f. 1. canal sub pământ pentru scurgerea murdăriilor; 2. loc necurat și nesănătos.

LACRIMAL, -Ă, lacrimali, -e, adj. (Numai în expr.) Glandă lacrimală = glandă din cavitatea oculară care produce lichidul ce umezește ochiul. Canal lacrimal = canal prin care se scurge lichidul produs de glandele lacrimale din orbita ochiului în fundul gurii.

URETRU, uretre, s. n. Canal prin care se scurge urina din vezica urinară în exterior.

ZOAIE, zoi și zoaie, s. f. (La sg. cu valoare de pl. sau, mai ales, la pl.) Apă (cu săpun sau cu leșie) rămasă de la spălatul rufelor, vaselor etc. V. lături. Varsă repede zoaia din cazane. CAMILAR, N. I 396. «Spălătoria» era o sală mare, fără ferestre, cu ciment pe jos, cu un canal pe margine, pentru scurgerea zoilor. PAS, Z. IV 96. Lucrătorii, cu cizme grele pline de var și de zoaie, forfotesc ca într-un viermar. ARDELEANU, D. 10.

destupător, ~oare [At: VALIAN, V. / Pl: ~i, ~oare / E: destupa + -ător] (Înv) 1 a Care destupă (1). 2 sn Tirbușon. 3 sf (Înv) Canal prin care se scurge apa adunată într-un loc.

don² sn [At: LB / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Îrg) Canal sau jgheab de scurgere. 2 (Îrg) Apeduct. 3 (Îrg) Adăpătoare pentru vite. 4 (Reg) Scîndură groasă.

pârâu [At: CORESI, PS. 15/8 / V: ~rău^[1], (îvr) părău, pâriu, perâu, (înv) ~reu, (reg) parau, parău / Pl: ~raie, ~uri, (reg) ~rauă, ~rao, ~răie, ~reie, ~roaie / E: cf alb përrua] 1 sn Apă curgătoare mică, permanentă sau temporară, având, în general, sub 50 km lungime Si: râuleț. 2 sn (Pex) Râu. 3 sn (Reg) Albie a unei ape curgătoare. 4 sn Șiroi de apă provenind din ploi sau din topirea zăpezilor. 5 sn (Pex) Șanț săpat de ape pe pantele de scurgere. 6 sn (Pex) Urmă lăsată de un lichid care s-a prelins pe ceva Si: dâră. 7 sn (Fig; mpl; udp „de”) Cantitate mare. 8 sn (Fig; mpl) Șuvoi. 9 av (Pe lângă verbe de mișcare) În cantitate mare. 10 sn (Pan; reg) Jgheab la teascul de stors struguri. 11 sn (Pan; pop) Canal prin care se scurge murdăria de la grajd. 12 sn (Pan; Trs) Șanț săpat în piatră. 13 sn (Pan; reg) Gardină la fundul unui butoi. 14 sn (Pan; Trs; Buc; îf parău, părău) Vâlcea. 15 sn (Pan; Trs; Buc; îs) Parăul cel strâmt Strâmtoare între doi munți sau între două dealuri. 16 sn (Pan; reg) Hotar care desparte două ogoare, două proprietăți. corectat(ă)

pișălău s [At: ECONOMIA, 12/1 / Pl: ~ăi / E: pișa + -ălău] 1 (Pop) Zeamă cu urină din gunoiul vitelor Si: (pop) must, pișat¹ (4), (reg) mujdar, murdărie, mursă¹, mustalău, mustar¹, mustăraie, mustăreață, mustărie, musleală, mustoare, pișătoare (2). 2 (Pex) Canal prin care se scurge pișălăul (1). 3 (Mun; fig) Lucru de calitate inferioară. 4 (Fig) Amestec de lucruri în dezordine Si: talmeș-balmeș. 5 (Reg) Boală a vitelor nedefinită mai îndeaproape.

ULUC, uluce, s. n. 1. Jgheab făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, din care se adapă vitele sau în care li se pune nutrețul. 2. Canal de lemn sau tablă pus de-a lungul streșinii caselor, pentru a aduna și a conduce spre burlane apa de pe acoperișuri. ♦ Canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab de scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare o moară; lăptoc, scoc (1). ♦ Jgheab prin care curge (la moară) făina măcinată. 4. Scobitură, șanț făcut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea îmbina cu altă piesă. – Din tc. oluk.

COLEDOC adj. anat.: Canal ~ canal prin care fierea se scurge în duoden. /<fr. cholédoque, lat. choledochus

URETER ~e n. (la om și la mamifere) Canal membranos prin care se scurge urina din bazinetul renal în vezica urinară. /<fr. uretere

jghiab n 1. lemn gros scobit în care s’adapă vitele; 2. canal, conduct, în special de scurs apa la moară sau ploaia de pe case; 3. pl. (în stilul biblic) cataracte: jghiaburile cerului; 4. colț de stâncă, drum îngust între dealuri; 5. drob mare de sare gemă. [Slav. JLĬEBŬ, canal (cu un g intercalat ca în sglobiu)].

ULUC, uluce, s. n. 1. Jgheab făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, din care se adapă vitele sau în care li se pune nutrețul. 2. Canal de lemn sau de tablă pus de-a lungul streșinii caselor, pentru a aduna și a conduce spre burlane apa de pe acoperișuri. ♦ Canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab de scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare o moară; lăptoc, scoc (1). ♦ Jgheab prin care curge făina măcinată (la moară). 4. Scobitură, șanț făcut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea îmbina cu altă piesă. – Din tc. oluk.

ULUC, uluce, s. n. 1. Jgheab (de scînduri, de piatră sau dintr-un trunchi de copac) din care se adapă vitele sau în care se pune nutrețul pentru vite. Oile le mulgea, Uluc cu lapte umplea Și pe voinic îl băga... De rane se vindeca. ȘEZ. III 66. La fîntînă că venea, La uluce se punea Și din apă bea și bea. TEODORESCU, P. P. 689. 2. Canal de lemn sau de tablă, montat de-a lungul streșinii caselor, pentru a aduna apa de pe acoperiș și a o conduce spre burlane. ◊ (Poetic) Aste lacrimi strecurîndu-se pe lîngă zbîrciturile nasului ca pe niște uluce firești, ajungeau sub buza dedesubt. NEGRUZZI, S. I 6. ♦ Canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab făcut din scînduri prin care curge apa pentru punerea în mișcare a unei mori de apă; lăptoc, scoc. ♦ Jgheab prin care curge făina din moară. S-a coborît la covată, a înlăturat măcinișul lui Șaban și a potrivit la uluc sacul său. SADOVEANU, O. L. 190. 4. Scobitură, șanț de-a lungul unei piese de lemn, făcut astfel încît piesa să se poată îmbina cu altă piesă. – Pl. și: (m.) uluci (CAZIMIR, L. U. 37).

ierec¹ sn [At: CONTEMPORANUL, VI, 38 / Pl: ~uri / E: tc yarek] (Rar) Canal natural prin care se scurge apa din lacuri și mlaștini într-un fluviu sau râu. corectat(ă)

JGHIAB (pl. -buri) sn. 1 Trunchiu de copac scobit sau piatră mare scobită în care se adapă vitele la fîntînă; numit și „vălău” (🖼 2732): erau trei ~ri de piatră pline cu apă împrejurul fîntînii (l.-gh.) ¶ 2 Scobitură, uluc, șănțuleț, de-a lungul unui lemn, ca să se poată îmbina cu altul ¶ 3 Scobitură în stînca unui munte, formată de ape ¶ 4 Vas în care se calcă strugurii; numit și „călcător” ¶ 5 Canal, țeavă de lemn, de metal sau de piatră, pentru scurgerea apei dintr'un izvor ¶ 6 Canal semicircular de metal, de-a lungul streașinei unei case, pentru scurgerea apei de pe acoperiș (🖼 2733): din ~uri de pe streșini picură mereu (vlah.) ¶ 7 ⛪ Trans. Coșciug ¶ 8 ⛪ pl. (în stil biblic) Cataracte: și jghiaburile cerului s'au deschis (bibl.) [vsl. žlěbŭ].

CULEE ~ f. 1) Fiecare dintre cele două picioare ale unui pod situate pe malurile opuse. 2) Canal prin care metalul topit se scurge din forme. [Sil. -le-e] /<fr. culée

CULEE s.f. 1. (Constr.) Masiv de zidărie care prin masa sa rezistă la împingerea unui arc, a unei bolți sau a unei arcade. ♦ Fiecare dintre cele două picioare ale unui pod, situate pe maluri. 2. Canal prin care metalul topit se scurge din tiparul piesei. [Pron. -le-e. / < fr. culée].

RIGOLĂ s.f. Șanț mic destinat scurgerii sau drenării apei. ♦ Adîncitură de-a lungul marginilor unei străzi pentru scurgerea apelor pînă la gurile de canal. [< fr. rigole].

CULEE s. f. 1. masiv de zidărie care prin masa sa rezistă la împingerea unui arc, a unei bolți sau arcade. ◊ fiecare dintre cele două picioare ale unui pod, pe maluri. 2. canal prin care metalul topit se scurge din tiparul piesei. (< fr. culée)

cĭucĭúr n., pl. urĭ și e (bg. čučur, izvor, canelă, čučurkam, curg încet, mă scurg, čurkam, curg țîrîit, čurulikam, țîrîĭ, ciripesc; ung. csücs, cĭucĭur; toate imit., ca și rom. cĭuruĭ, țîrîĭ ș. a. Bern 1, 131). Botu unuĭ ibric, uneĭ cănĭ. Canal de lemn pin care se scurge apa curgînd pin aer. – În Olt. țuțur.

OCLÚZIE (OCLUZIÚNE) (< fr., lat.) s. f. 1. (TEHN.) Închidere sau astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. (METAL.) Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (MED.) Obstrucție (1). ◊ O. intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă sau progresivă, a tranzitului intestinal. Poate fi de natură mecanică (obstrucție sau compresie) ori de natură funcțională (spasm intestinal sau paralizia musculaturii intestinale). Sin. ileus. 4. (LINGV.) Mișcare articulatorie, constând în închiderea canalului fonator, având ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer; la consoanele oclusive, o. este urmată de o explozie. 5. (METEOR.) Ocluzia ciclonilor = proces de trecere a ciclonului mobil în stadiul final de evoluție, prin unirea frontului rece cu cel cald, lichidarea frontului cald prin umplerea întregului ciclon cu aer rece și deplasarea aerului rece cu cel cald spre păturile înalte ale atmosferei. ◊ O. orografică = fenomen de separare în două ramuri a unei mase de aer rece care întâlnește în deplasarea ei un obstacol (masiv muntos).

canal n. 1. conduct prin care se scurge apa; 2. conduct pentru trecerea lichidelor și a gazelor din corpul omului: canal respiratoriu; 3. rîu artificial; 4. locul unde marea se îngustează între două țărmuri opuse: 5. fig. intermediar, mijlocire.

CONDUCTĂ s. 1. canal, tub, (înv.) jgheab, sulinar. (~ pentru scurgerea unui fluid.) 2. (TEHN.) venă.

scoc sn [At: PO 184/7 / V: (reg) ~op / Pl: ~uri și (înv) ~urei, scoace / E: slv *скокъ cf bg скок, srb skok] 1 Canal (făcut din bârne și scânduri) prin care este condusă apa care cade pe roata morii, a joagărului etc. pentru a le pune în mișcare Si: lăptoc, uluc. 2 (Pgn) Canal prin care curge (sau se scurge) un lichid. 3 (Îrg; spc) Streașină (1). 4 (Rar) Loc unde cade apa la moară. 5 (Rar; pex) Vârtej (care se formează mai jos de o moară). 6 (Reg; fig) Loc bun. 7 (Îrg) Troacă. 8 (Reg) Pârâu care duce apa la o moară. 9 (Pop) Stavilă (la o moară de apă). 10 (Prc) Punte. 11 (Pop; îs) ~ de pescuit (sau de bolovani) Dig mic din piatră făcut de pescari pe râuri, alcătuit din două părți care pornesc de la fiecare mal spre mijlocul albiei, lăsând la locul de întâlnire o mică deschizătură, unde se strâng și sunt prinși peștii. 12 (Pan) Construcție în formă de canal (cu sau fără apă), care servește în exploatările forestiere la alunecarea buștenilor de la locul de tăiere la căile de transport Si: jilip. 13 (Reg) Loc (în pădure) de unde se împing la vale buștenii. 14 Tub metalic înclinat folosit în industria extractivă pentru transportul materialului de excavație în mină sau la suprafața solului. 15 (Reg) Groapă (7). 16 (Reg) Râpă¹ (1). 17 (Reg) Copcă² (1). 18 (Reg) Pământ frământat cu picioarele din care se construiesc pereții caselor. 19 (Reg) Scobitură în grinda casei. 20 (Reg) Olan (1). 21 (Pex) Acoperiș făcut din olane. 22 (Reg) Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

sulinar [At: MOXA, 378 / 8 / V: (îrg) sulunar, (înv) sol~, solinariu / Pl: ~re sn, ~ri sm / E: bg сулинар, ngr σωλυναρί] 1 sn (Îrg) Tub de canal, (de obicei de lemn), pentru scurgerea apei. 2 sn (Îrg) Copac tânăr sau trunchi de copac înalt, subțire și drept. 3 sn (Îrg) Lemn gros, drept și rotund. 4 sn (Îrg; pex) Carâmb (1) (de la loitra carului sau a căruței). 5 sn (Reg) Fiecare dintre cele două țepușe de pe coama caselor tărănești Si: (reg) bold (20), săgeată, suliță (11), țeapă. 6 sn (Mun; Trs) Mână curentă. Vz: mână. 7 sn Lăstar dat din tăietura trunchiului unei sălcii la o anumită distanță de colet, folosită la împădurirea anumitor terenuri, în anumite construcții sau ca lemn de foc. 8 sm (Iht; reg) Sulac (9) (Cyprinus carpio hungaricus).

CUNETĂ, cunete, s. f. Mică rigolă amenajată în interiorul unui canal cu secțiune mare, pentru a ușura scurgerea apelor cu debite mici. – Din fr. cunette.

CANAL s. 1. conductă, tub, (înv.) jgheab, sulinar. (~ pentru scurgerea unui fluid.) 2. (ANAT.) v. conduct. 3. (ANAT.) canal central v. canal ependimar; canal cohlear v. cohlee; canal ependimar = canal central; canal medular = canal rahidian; canal rahidian v. canal medular; canal urinar v. uretră.

CUNETĂ s.f. Mică rigolă amenajată în radierul unui canal cu secțiune mare pentru a ușura scurgerea apelor la debite mici. [< fr. cunette, it. cunetta].

CUNETĂ s. f. rigolă în radierul unui canal cu secțiune mare pentru a ușura scurgerea apelor cu debit mic. (< fr. cunette)

ÎMPOTMOLI, împotmolesc, vb. IV. Refl. 1. A rămîne imobilizat în nămol (în potmol, în nisip etc.), a se înnămoli, a se îngloda. Te-mpotmoleai acolo în mlaștini Pîn’ la genunchi. TOMA, C. V. 326. După un timp, tunurile se împotmolesc. CAMIL PETRESCU, U. N. 390. ◊ Fig. Ai avut curajul cel mare să pornești la defrișarea unei regiuni împotmolită în ignoranță și superstiție. C. PETRESCU, A. 401. 2. (Despre albia unei ape curgătoare, despre canale etc.) A-și micșora secțiunea de scurgere, prin depunerea materialului transportat de ape.

HIDRO-₁ „apă, lichid, fluid, ser, serozitate, apos, acvatic”. ◊ gr. hydor, hydatos „apă” > fr. hydro-, germ. id., engl. id. > rom. hidro-. □ ~arheologie (v. arheo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază felul de viață și cultura popoarelor vechi pe baza descoperirilor făcute prin săpături sub apă; ~bie (v. -bie), s. f., însușire a organismelor de a trăi și evolua într-un mediu acvatic; ~biolog (v. bio-, v. -log), s. m. și f., specialist în hidrobiologie; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază procesele biologice animale și vegetale din mediul acvatic; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme care cresc și se dezvoltă în mediu acvatic; ~blast (v. -blast), s. n., lăstar acvatic; ~carpie (v. -carpie), s. f., proces de maturizare a fructelor sub apă; ~carpotrop (v. carpo-₁, v. -trop), adj., care prezintă mișcări de curbare pentru maturizarea fructelor sub apă; sin. hidrocarpotropic; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., hidrocarpotrop*; ~caul (v. -caul), s. n., ax subțire chitinos, prezent la graptoliții axonofori, care unește rabdozomii într-o colonie complexă; ~cefal (v. -cefal), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de hidrocefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., boală manifestată printr-o acumulare excesivă de lichid cefalorahidian în membranele creierului; ~cel (v. -cel₂), s. n., acumulare seroasă în tunica vaginală a testiculului; ~cenoză (v. -cenoză₂), s. f., evacuare apoasă a fecalelor; ~centru (v. -centru), s. n., regiune geografică bogată în ape și în energie hidraulică; ~chineziterapie (hidrokineziterapie) (v. chinezi/o-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu ajutorul mișcărilor și exercițiilor în apă; ~cit (v. -cit), s. n., celulă vegetală de acumulare și de conducere a apei; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., cleistogamie datorită dezvoltării florilor în mediul subacvatic; ~clinie (v. -clinie), s. f., fenomen de curbare a tulpinii sau a frunzelor sub influența apei; ~colecist (v. cole-, v. -cist), s. n., dilatare a veziculei biliare prin acumulări de lichid seros; ~coleretic (v. col/o-₃, v. -eretic), adj., s. n., (medicament) care stimulează secreția biliară, mai ales pe seama apei; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) ale căror fructe sau semințe sînt adaptate la diseminare prin intermediul curenților de apă; ~corie (v. -corie₂), s. f., mod de răspîndire a plantelor hidrocore; ~corm (v. -corm), s. n., tulpină subacvatică sau plutitoare; ~cratic (v. -cratic), adj., relativ la mișcările suprafeței mărilor și oceanelor, provocate de schimbările volumului de apă; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu organele vegetative scufundate complet în apă; ~cultură (v. -cultură), s. f., procedeu de cultivare a plantelor în apă sau în soluții nutritive, renunțîndu-se la pămînt; ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la legile mișcării lichidelor; ~encefalocel (v. encefalo-, v. -cel₂), s. n., hidrocefalie asociată cu hipersecreție ventriculară; ~enterocel (v. entero-, v. -cel₂), s. n., enterocel complicat cu hidrocel; ~enteromfal (v. enter/o-, v. -omfal), s. n., hernie ombilicală complicată cu o aglomerare de serozități în sacul herniar; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor față de apă; ~fan (v. -fan), s. n., substanță minerală ușoară și poroasă, constituind o varietate de opal; ~filă (v. -fil₂), s. f., frunză a hidrofitelor; ~file (v. -fil₁), adj., s. f. pl., 1. adj., Care are afinități pentru apă, care se îmbibă ușor cu apă. 2. s. f. pl., Plante la care polenizarea se face prin intermediul apei; ~filie (v. -filie₁), s. f., 1. Proprietate a unei substanțe de a fi hidrofilă. 2. Capacitate a țesuturilor organice de a absorbi apa. 3. Caracteristică a plantelor hidrofile; ~fită (v. -fit), adj., s. f., (plantă) adaptată la viața acvatică; ~fitologie (v. fito-, v. -logie₁), s. f., studiul plantelor de apă; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., 1. adj., (Despre substanțe) Care nu intră niciodată în combinație cu apa. 2. adj., (Despre plante) Care nu se poate dezvolta într-un mediu cu un grad ridicat de umezeală. 3. adj., s. m. și f., (Persoană) care suferă de hidrofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., 1. Teamă patologică de apă. 2. Proprietate a unei substanțe de a fi hidrofobă; ~fon (v. -fon), s. n., aparat pentru semnalizarea sub apă cu ajutorul sunetelor, format din microfoane acționate electromagnetic; ~for (v. -for), adj., s. n., 1. adj., (Despre țesuturi) Care înmagazinează sau care conduce apa. 2. s. n., Instalație mecanică pentru împingerea apei din conducte la o anumită înălțime; ~fug (v. -fug), adj., (despre un material) care nu permite pătrunderea umidității sau a apei; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care florile se polenizează în apă sau la suprafața acesteia; ~gamie (v. -gamie), s. f., fertilizare a plantelor sub apă sau deasupra acesteia; ~gen (v. -gen₁), s. n., element chimic gazos, incolor, inodor, insipid și inflamabil, obținut prin electroliza apei; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de îmbibare cu apă a rocii-mamă; ~genoliză (v. geno-₁, v. -liză), s. f., reacție simultană de hidrogenare și de rupere a unei catene de atomi de carbon; ~geolog (v. geo-, v. -log), s. m. și f., specialist în hidrogeologie; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul distribuției și genezei apelor subterane; ~grad (v. -grad), s. n., unitate de măsură a nivelului apelor curgătoare, egală cu a zecea parte din amplitudinea maximă; ~graf (v. -graf), s. m. și n., 1. s. m., Specialist în hidrografie. 2. s. n., Grafic care indică variația nivelului sau debitului unui curs de apă,^[1] egală cu a zecea parte din amplitudinea maximă; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu studiul apelor de suprafață dintr-o regiune. 2. Știință care se ocupă cu elaborarea hărților marine; ~gramă (v. -gramă), s. f., grafic care indică variația nivelului sau debitului unui curs de apă într-o anumită unitate de timp; ~hemartroză (v. hem/o-, v. -artroză), s. f., revărsare de lichid serohematic în cavitatea articulară; ~hematoree (v. hemato-, v. -ree), s. f., pierdere seroasă sau serohematică; ~hernie (v. -hernie), s. f., infiltrare a țesutului conjunctiv cu lichide și reducere a depozitului adipos subcutanat; ~izobată (v. izo-, v. -bat₁), s. f., curbă care unește punctele de pe suprafața unui teren în dreptul cărora adîncimea nivelului hidrostatic este constantă între două adîncimi convenționale; ~izodinamă (v. izo-, v. -dinam), s. f., curbă reprezentînd grafic suprafața de depresiune creată într-un strat acvifer sub acțiunea și în timpul drenării acestuia; ~izohipsă (v. izo-, v. -hipsă), s. f., linie care unește punctele de pe un teritoriu avînd aceeași înălțime a nivelului apei freatice; ~izopieză (v. izo-, v. -pieză), s. f., linie care unește punctele cu același nivel hidrostatic la stratele acvifere cu nivel ascendent; ~izotermă (v. izo-, v. -term), s. f., linie care unește punctele cu aceeași temperatură a apei din rocile acvifere respective; ~lacolit (v. laco-, v. -lit₁), s. n., formă pozitivă de relief cu aspect circular din zonele subpolare, avînd în substrat o lentilă de gheață acoperită cu un material mineral; ~lit (v. -lit₁), s. n., hidrură de calciu; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Proces de descompunere a unor compuși prin acțiunea apei. 2. Reacție chimică între un compus organic și apă, care se produce în prezența unui catalizator; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în hidrologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice, chimice și mecanice ale apelor de la suprafața scoarței terestre; ~manie (v. -manie), s. f., tendință patologică de a se arunca în apă; ~megaterm (v. mega-, v. -term), adj., (despre plante) care reclamă multă apă și căldură; ~meningocel (v. meningo-, v. -cel₂), s. n., hernie în afara cutiei craniene a membranelor creierului, împinse de lichidul cefalorahidian; ~metalurgie (v. metal/o-, v. -urgie), s. f., disciplină care se ocupă cu extragerea metalelor din minereuri cu ajutorul soluțiilor apoase; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază circulația apei în atmosferă; ~metrie₁ (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază metodele tehnice pentru determinarea debitului unui curs de apă sau al unei conducte; ~metrie₂ (v. -metrie₂), s. f., acumulare de lichid seros în cavitatea uterină; ~metru₁ (v. -metru₁), s. n., 1. Aparat pentru măsurarea densității și a vitezei de curgere a lichidelor. 2. Manometru metalic cu care se măsoară nivelul unui curs de apă; ~metru₂ (v. -metru₂), s. n., colecție de serozități în uter; ~microencefalie (v. micro-, v. -encefalie), s. f., asociere de microcefalie cu hidrocefalie internă; ~mielie (v. -mielie), s. f., afecțiune caracterizată prin dilatarea segmentară a canalului ependimar; ~mielocel (v. mielo-, v. -cel₂), s. n., mielocistocel*; ~morf (v. -mort), adj., (despre teren) ale cărui caractere se datoresc prezenței temporare sau permanente a apei; ~morfic (v. -morfic), adj., (despre organe vegetale) adaptat la viața subacvatică; ~morfie (v. -morfie), s. f., hidromorfoză*; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., ramură a hidrologiei care studiază formele și geneza albiilor apelor curgătoare sau stătătoare; ~morfometrie (v. morfo-, v. -metrie₁), s. f., ramură a hidrografiei care se ocupă cu determinarea mărimilor care caracterizează dimensiunile și forma albiilor apelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor structurale ale organelor plantelor acvatice; sin. hidatomorfie, hidromorfie; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare de curbare, de închidere sau de deschidere a florilor, frunzelor etc., ca răspuns la variația umidității aerului sau a solului; ~pat (v. -pat), adj., care tratează bolile prin hidroterapie; ~patie (v. -patie), s. f., hidroterapie*; ~pexie (v. -pexie), s. f., 1. Fixare a apei în țesuturile organismului. 2. Însușire pe care o prezintă unele corpuri sau substanțe de a fixa apa; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f., totalitatea vegetalelor planctonice din ape; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., constituent lichid al protoplasmei; ~plast (v. -plast), s. n., formațiune în formă de vacuolă în care se produc granule de aleuronă; ~ragie (v. -ragie), s. f., trecere a apei din plasma sanguină în spațiile interstițiale ale organismului; ~rahiocenteză (v. rahio-, v. -centeză), s. f., puncție chirurgicală și eliminare a unei cantități de lichid în caz de hidropizie a canalului rahidian; ~ree₁ (v. -ree), s. f., scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată; ~sarcocel (v. sarco-, v. -cel₂), s. n., sarcocel complicat cu hidrocel vaginal; ~sferă (v. -sferă), s. f., înveliș de apă al globului terestru; ~spor (v. -spor), s. m., spor diseminat prin intermediul apei; ~static (v. -static), adj., referitor la echilibrul fluidelor; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare a plasmodiului unor mixomicete sub influența uscăciunii în direcția substratului mai umed sau invers; ~tecă (v. -tecă), s. f., fiecare dintre căsuțele chitinoase în care sînt adăpostiți polipii hidrozoarelor; ~tehnic (v. -tehnic), adj., referitor la studiul folosirii energiei hidraulice; ~terapie (v. -terapie), s. f., folosirea terapeutică a apei la diverse temperaturi, sub formă de băi, aburi, dușuri etc.; sin. hidropatie; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a apelor termale; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de realizare a fotografiilor în culori, cu ajutorul unor coloranți solubili în apă; ~tomie (v. -tomie), s. f., procedeu de disecție, constînd în injectarea arterelor cu apă sub presiune; ~trofie (v. -trofie), s. f., dezvoltare inegală a unor părți de organe vegetale datorită diferenței de umiditate; ~trop (v. -trop), adj., referitor la procedeul de fierbere a materiilor prime vegetale, în vederea obținerii de produse fibroase; ~tropic (v. -tropic), adj.^[2], despre un fenomen prin care se mărește solubilitatea în apă a combinațiilor greu solubile, organice sau anorganice; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de celenterate dulcicole și marine, coloniale sau solitare, cuprinzînd hidrele și meduzele; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., totalitate a hidrotecilor care constituie o colonie fixată de hidrozoare. corectat(ă) modificată

cunetă sf [At: DEX² / Pl: ~te / E: fr cunette] Mică rigolă amenajată în interiorul unui canal cu secțiune mare pentru a ușura scurgerea apelor cu debite mici.

FRICATIV, -Ă adj. Consoană fricativă (și s.f.) = consoană care se pronunță prin îngustarea canalului vocal, astfel încît aerul să se poată scurge în tot timpul emisiunii (b, p, t, d, c, g); constrictiv. [Cf. fr. fricatif, it. fricativo].

CONSTRICTIV, -Ă adj. Consoană constrictivă (și s.f.) = consoană care se pronunță prin îngustarea canalului vocal, astfel încît aerul să se poată scurge în tot timpul emisiunii. [< fr. constrictif].

CANAL s. 1. conductă, tub, (înv.) jgheab, sulinar. (~ pentru scurgerea unui fluid.) 2. (ANAT.) conduct, tub. (~ auditiv extern.)

ULUC ~ce n. 1) Vas făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, folosit pentru adăpatul vitelor; adăpătoare. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat sub acoperișul caselor; streașină. 3) Canal din scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata unei mori; lăptoc; scoc. 4) Jgheab prin care curge făină la moară. 5) Șanț mic făcut pe muchia unei piese de lemn pentru a se îmbina cu altă piesă. /<turc. oluk

canal de etiaj, (engl.= stream channel) porțiunea de canal din albia minoră a unui râu prin care scurgerea se face permanent; c.e. nu este delimitat lateral; Sin. talveg.

cișmea sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 16/3 / V: (reg) ceasmă, ceș~, cijm~, ciuș~ / Pl: ~ele / E: tc çeșmè] 1 Instalație (exterioară) prevăzută cu o pompă sau cu un robinet, prin care curge apa necesară gospodăriei Si: (reg) ciuciur, puț, știubei, șipot, țip. 2 (Reg) Izvor. 3 (Buc; îf ceașmă) Canal mic pe lângă casă ori la drumuri, pentru scurgerea apei. 4 (Pfm; îe) A curge ca dintr-o ~ A curge mult și continuu.

FRICATIV, -Ă, fricative, adj. n. și f.^[1] (În sintagma) Consoană fricativă (și substantivat, f.) sau sunet fricativ = consoană sau sunet la a căror pronunțare canalul fonator se strâmtează astfel încât aerul să se poată scurge tot timpul emisiunii; consoană constrictivă sau sunet constrictiv. – Din fr. fricatif. modificată

FRICATIV, -Ă, fricativi, -e, adj. (În sintagma) Consoană fricativă (și substantivat, f.) sau sunet fricativ = consoană sau sunet la a căror pronunțare canalul fonator se strâmtează astfel încât aerul să se poată scurge tot timpul emisiunii; consoană constrictivă sau sunet constrictiv. – Din fr. fricatif.

FRICATIV, -Ă, fricative, adj. f. și n. (Lingv.; în expr. Consoană fricativă (și substantivat, f.) = consoană care se pronunță prin strîmtarea canalului vocal în așa fel, încît aerul să se poată scurge în tot timpul cît durează emisiunea; constrictiv.

CONSTRICTIV, -Ă, constricției, -e, adj. (Despre consoane) Care se pronunță prin strîmtarea canalului vocal în așa fel, încît aerul să se poată scurge în tot timpul cît durează emisiunea; continuu. «F» este o consoană constrictivă.

VOCALĂ s. f. (< it. vocale, lat. vocalis, germ. Vokal): sunet care se produce prin scurgerea nestânjenită și continuă a curentului de aer sonor prin canalul vorbitor. ◊ ~ simplă: v. pronunțată și notată o singură dată, ca de exemplu a și e în parte, o și ă în zonă, u și i în puțin, î din până. ◊ ~ dublă: v. pronunțată și notată de două ori, ca de exemplu ee în alee și epopee, ii în ființă și viitor, oo în coopera și zoologie, uu în atuuri și continuu. ◊ ~ plenisonă: v. care are caracter silabic (adică poate forma singură o silabă), ca de exemplu a în ață, e în era, i în ițar, o în oră, u în ușă. ◊ ~ semisonă: v. care nu are valoare silabică, care nu poate forma singură o silabă, ca de exemplu ă în bă-iat și mi-lă, î în dâ-ră și mâ-nă. ◊ ~ în hiat: v. care se întâlnește cu o altă v. în cadrul aceluiași cuvânt sau cu o v. din alt cuvânt, ca de exemplu e și a în cuvântul crea (cre-a), iar o și o în cuvinte diferite ca o operă. ◊ ~ palatală: v. articulată în regiunea palatului gurii prin apropierea limbii de această zonă, ca de exemplu e în cuvântul estuar și i în cuvântul istm. ◊ ~ anterioară (prepalatală): v. care se articulează într-un punct situat în partea de dinainte a cavității bucale, ca de exemplu e în cuvântul era și i în cuvântul imun. ◊ ~ medială (neutrală, centrală): v. care are ca punct de articulație partea de mijloc a cavității bucale, ca de exemplu a în aur, ă în ăștia și î în înalt. ◊ ~ posterioară (postpalatală, velară): v. care se articulează în partea de dinapoi a cavității bucale, ca de exemplu o în odor și u în unic. ◊ ~ deschisă: v. care se articulează cu maxilarele mai depărtate și cu canalul dintre limbă și palatul gurii mai larg decât la o v. închisă, ca de exemplu a din baclava. ◊ ~ semideschisă (mijlocie): v. care se articulează cu maxilarele pe jumătate deschise și cu canalul dintre limbă și palatul gurii strâmtat pe jumătate, ca de exemplu ă din țări, e din fler și o din corp. ◊ ~ închisă: v. care se articulează cu maxilarele apropiate unul de celălalt și cu canalul dintre limbă și palatul gurii mult mai strâmtat decât în pronunțarea unei v. deschise, ca de exemplu i din in, î din încă și u din una. ◊ ~ labială (rotunjită): v. care se articulează cu participarea buzelor, ca de exemplu o în onoare și u în unește. ◊ ~ nelabială (nerotunjită): v. care se articulează fără participarea buzelor, ca de exemplu a în arc, ă în soră, e în era, i în inimos și î în mâine. ◊ ~ mobilă: v. din rădăcina unui cuvânt flexibil care apare numai în unele forme ale acestuia, ca de exemplu o în cuvântul rusesc son „vis” (N. sg. son – G. sg. sna). ◊ ~ mută: v. care nu se pronunță deloc sau care se pronunță foarte slab, ca de exemplu e (finală și medială) din cuvintele franțuzești femme „femeie” și petit „mic” (în primul caz nu se pronunță, iar în al doilea se pronunță foarte slab). ◊ ~ accentuată (tonică): v. care este scoasă în evidență prin accent, ca de exemplu a în tare, e în fermă, i în ține, o în voie, u în sună, ă în zările și î în săptămâni. ◊ ~ neaccentuată (atonă): v. care nu este scoasă în evidență prin accent, ca de exemplu a în canistră, e în trecător, i în direcție, o în colonel, u în bucuros, ă în ciupercă și î în câmpie. ◊ ~ protonică: v. care se află înainte de silaba accentuată, ca de exemplu a în calibru, e în ferigă, i în vioară, o în colțat, u în sulfină, ă în măsea și î în câtime. ◊ ~ posttonică: v. care se află după silaba accentuată, ca de exemplu a în vremea, e în mare, i în fabrică, o în radio, u în abur și ă în salbă. ◊ ~ iodizată: v. care primește în pronunțare un iod (v.) anterior, la început de cuvânt, ca de exemplu v. e din cuvintele el (pron. „iel”), este (pron. „ieste”) etc.

canalăș sn [At: CHEST. IV, 40/66 / Pl: ~e / E: canal + -aș] (Reg) Șanțul făcut prin holdă ca să se scurgă apa.

fricativ, ~ă sf [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr fricatif] (Fon) 1-2 sf, a (Șîs consoană ~ă sau sunet ~) (Consoană sau sunet) la a căror pronunțare canalul fonator se strâmtează astfel încât aerul să se poată scurge tot timpul emisiunii Si: constrictiv (1-2).

slai, slaiuri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cele două scânduri care leagă tălpile unei sănii; oplean. 2. fiecare dintre scândurile care formează părțile laterale ale unei ambarcații; scândura care formează marginea de sus a unei luntri; usnă. 3. poliță în perete pe care se țin lucruri de gospodărie 4. fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. 5. bancă transversală făcută dintr-o scândură lată și fixată în partea dinapoi a unei bărci. 6. fiecare dintre tăbliile sau dintre cele două scânduri care leagă tăbliile patului. 7. ghizdurile din bârne ale unei fântâni. 8. marginea de sus sau balustrada unei prispe. 9. scoc prin care se scurge vinul din vasul în care se pun strugurii pentru stors. 10. canal format din trei scânduri, care transportă apa ce cade pe roata ferăstrăului mecanic. 11. scobitură în forma unui șănțuleț prin care se îmbucă și se fixează două piese componente ale unui obiect din lemn. 12. fiecare dintre cele două șipci care se bat în stâlpii unei case, pentru a fixa capetele bârnelor. 13. bârnă de lemn.

ierúgă, ierugi, s.f. (reg.) 1. Canal, jgheab la moară. 2. Teren mlăștinos, un fel de vâlcea, fără scurgere. 3. Râpă. ■ (top.) Ierugă, fânațe în Rozavlea și Slătioara (Vișovan, 2005); top. frecvent și în satele din zona Codru. – Din sb., ucr., rus. jaruga (Scriban, MDA); din s. dial. ier „iarbă de slabă calitate” (Vișovan, 2002).

ierugă, -i, s.f. – 1. Canal, jgheab la moară (Odobescu 1973). 2. Teren mlăștinos, un fel de vâlcea, fără scurgere (D. Pop 1978). 3. Râpă. Toponim frecvent în satele din zona Codru. – Sb., ucr., rus. jaruga (DA cf. DER); Din s. dial. ier „iarbă de slabă calitate” (Vișovan 2002).

ierugă, ierugi, s.f. – (reg.) 1. Canal, jgheab la moară (Odobescu, 1973). 2. Teren mlăștinos, un fel de vâlcea, fără scurgere (D. Pop, 1978). 3. Râpă. ♦ (top.) Ierugă, fânațe în Rozavlea și Slătioara (Vișovan, 2005). Toponim frecvent și în satele din zona Codru. – Din sb., ucr., rus. jaruga (Scriban; DA, Conev, cf. DER; MDA) < vsl. jarǔ (Scriban); din s. dial. ier „iarbă de slabă calitate” (Vișovan, 2002).

slai sn [At: DAMÉ, T. 21 / V: scl~, zl~ / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Reg) Oplean. 2 (Reg) Scândură ce formează marginea superioară sau partea laterală a luntrei ori a bărcii Si: (reg) usnă. 3 (Reg) Bancă transversală făcută dintr-o scândură lată, fixată în partea dinapoi a bărcii. 4 (Reg) Poliță fixată în zidul casei sau al hornului, pentru diferite obiecte de gospodărie. 5-6 (Mun; Olt) Fiecare dintre tăbliile sau fiecare dintre cele două scânduri care leagă tăbliile unui pat. 7 (Olt) Ghizdurile din bârne ale fântânii. 8 (Reg) Fiecare dintre stâlpii care susțin podul morii. 9 (Olt; Mun) Marginea de sus a prispei. 10 (Olt; Mun) Balustrada unei prispe. 11 (Reg) Scoc prin care se scurge vinul din vasul în care se pun strugurii la stors. 12 (Mun) Canal din trei scânduri care transportă apa ce cade pe roata ferăstrăului mecanic. 13 (Mun; Olt) Scobitură ca un șănțuleț prin care se îmbucă și se fixează două piese componente ale unui obiect din lemn. 14 (Reg) Fiecare dintre cele două șipci care se bat în stâlpii casei ca să formeze un fel de scobitură în care se introduc capetele bârnelor. 15 (Olt) Bârnă de lemn.

*URETRU sbst. 🩺 Canalul prin care bășica udului comunică cu exteriorul și pe unde se scurge afară urina [fr.].

CANAL² ~e n. 1) Conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. ~ de scurgere. 2) Formație organică în formă de tub prin care circulă diferite substanțe în organismele animale sau vegetale. ~ lacrimogen. 3) Cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale. ◊ ~ de televiziune canal de radiocomunicații destinat transmiterii unui program de televiziune. 4) Cale de acces a informațiilor. ~ diplomatic. /<lat. canalis, fr. canal

OCLUZIUNE ~i f. 1) Astupare temporară a unei conducte care oprește trecerea fluidului prin aceasta. 2) lingv. Închiderea canalului fonator prin apropierea buzelor sau prin lipirea limbii de cerul gurii, întrerupând scurgerea curentului de aer. 3) med. Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin) datorită unui obstacol din interiorul organismului sau unei compresiuni din afară; obstrucție. ~ intestinală. 4) Lacună sub formă de mici bule de gaze rămase în interiorul unui obiect de metal în procesul turnării. [G.-D ocluziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. occlusion

APĂ (lat. aqua) s. f. 1. Lichid incolor, fără miros, fără gust, compus hidrogenat al oxigenului (H₂O; p. f. 100 °C; densitatea maximă egală cu 1 la + 4 °C). Formează unul dintre învelișurile Pămîntului; are un important rol în natură; cel mai răspîndit solvent. A. naturală are dizolvate în ea diferite substanțe. ♦ A. din atmosferă = a. în stare lichidă, gazoasă sau solidă care se găsește în partea inferioară a atmosferei (troposferă). A. continentală = parte a hidrosferei care, pe parcursul ciclului apei, se deplasează sau stagnează pe continente (a. stătătoare, curgătoare, de șiroire, de infiltrație, subterane). A. marină = apa oceanelor și mărilor, sărată (în medie 35 ‰) și mai densă decît cea dulce. Are un volum total de 361 mil. km³. A. meteorică v. meteoric. A. minerală = apă cu un conținut variabil de săruri, gaze, substanțe minerale, elemente radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice. A. termală v. termal. A. subterană = a. care circulă prin mediul poros-permeabil din scoarța Pămîntului, formînd strate acvifere (a. freatică). Este de origine exogenă (vadoasă și de condensare) și endogenă (juvenilă). A. de zăcămînt = a. care saturează parțial rocile din zona zăcămintelor de hidrocarburi și, total, rocile din zona acviferă a unui zăcămînt de țiței, cu care este singenetică. A. de constituție = a. care intră în molecula unor substanțe chimice. A. de cristalizare = a. pe care o rețin unele substanțe cristaline, formînd cristalohidrați. A. potabilă v. potabil. A. industrială = a. întrebuințată în procesele tehnologice ale întreprinderilor. A. dură v. dur. A. degradată = a. în care se varsă dejecții sau ape reziduale, industriale ori menajere. A. reziduală = a. cu impurități sau cu substanțe toxice evacuată din întreprinderi, ferme etc. A. epurată = a. din care au fost îndepărtate, prin procedee mecanice, chimice etc., substanțe dăunătoare antrenate în suspensie sau dizolvate. ♦ Expr. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la înmuierea în apă (1). b) fig. a ajunge într-o situație grea. A. de ploaie = (fam.) vorbe goale. A. sfințită = aghiasmă. 2. Masă de a. (1), formînd un rîu, un lac (ape dulci), o mare (ape sărate) etc. A. continentale pot fi: subterane și de suprafață. Acestea din urmă sînt curgătoare (torenți, rîuri, fluvii), stătătoare (lacuri, mări, oceane) și stagnante (bălți, mlaștini). ♦ A. moartă = apă (2) în mișcare foarte lentă sau cu întreruperi de scurgere (ex. brațe moarte, lagune etc.). 3. (Dr.) Ape interioare = rîurile, fluviile, lacurile și canalele situate pe teritoriul unui singur stat, mările interioare, apele porturilor și golfurilor interioare, care, ca atare, sînt supuse suveranității acelui stat. Ape teritoriale = porțiunea de mare sau de ocean (variind, în trecut, de la un stat la altul, de obicei între 3 și 12 mile marine; astăzi uneori extinsă la 200 mile marine), de-a lungul coastelor unui stat, supusă suveranității acestuia și formînd o parte integrantă a teritorilui său. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori (asemănător cu apa (2)) pe care îl fac în lumină unele obiecte lucioase. 5. Denumire a unor secreții apoase ale corpului (sudoare, salivă etc.). 6. (Urmat de determinări) Denumire a unor preparate, lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie sau a unor substanțe chimice. ♦ Apă de clor = soluție care conține trei volume de clor dizolvate într-un volum de apă (1), întrebuințată ca decolorant în industria textilă și a hîrtiei; atacă aurul și platina. A. de var = soluție de hidroxid de calciu preparată din var nestins și apă (1), cu proprietăți antidiareice și antiacide. A. de plumb = soluție de acetat de plumb, toxică, întrebuințată în medicină, în imprimeria textilă și la prepararea multor combinații ale plumbului. A. amoniacală = produs secundar obținut în procesul de cocsificare a cărbunilor, care conține săruri de amoniu. A. de barită = soluție de xidroxid de bariu, folosită pentru absorbția dioxidului de carbon. A. de Colonia = soluție alcoolică a unui amestec de uleiuri eterice (flori de portocal, rozmarin etc.) întrebuințată în cosmetică pentru mirosul ei plăcut. A. de Javel = soluție de hipoclorit de potasiu, întrebuințată ca decolorant. A. grea = combinație a oxigenului cu deuteriul (D₂O); a fost obținută (1933) de G.N. Lewis, H.C. Urey și McDonald. Se folosește în tehnica nucleară (moderată). A. oxigenată v. oxigenat. A. regală = amestec format din trei părți acid clorhidric și o parte acid azotic; lichid de culoare galbenă, folosit la dizolvarea unor metale (ex. aurul). (Pop.) A. tare = acid azotic.

ocluziune sf [At: PUȘCARIU, L. R. I, 61 / V: ~ie / P: ~zi-u~ / Pl: ~ni / E: fr occlusion] 1 Închidere a unui canal, a unui tub, a unei conducte etc. 2 (Med; îs) ~ intestinală Boală care constă în încetinirea sau oprirea circulației materiilor fecale în intestin. 3 (Lin) Mișcare articulatorie constând din închiderea canalului fonator prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc., având ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer.

ulúc (est) și olúc (Ban.) n., pl. e (turc. oluk, uluk, d. ngr. avláki, canal, de unde și alb. lĭuk, lĭugu, jgheab, și flĭugă, scîndură. D. turc. oluk vine reluat ngr. lúki; bg. oluk). Jgheab (troacă de adăpat vitele), canal de tinichea pus la marginea acoperișuluĭ și prelungit pe lîngă zidurĭ ca să se scurgă apa de ploaĭe, țeavă pusă ca să se scurgă mustu, făina ș. a.

*FISTULĂ (pl. -le) sf. 🩺 Canal patologic care se formează uneori într’o parte a corpului și prin care se scurge mai adesea puroiul unei răni sau produsul unei secrețiuni [fr.].

OCLUZIUNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = boală care constă în oprirea sau întreruperea circulației materiilor fecale într-un punct oarecare al intestinului; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-. – Var.: ocluzie s. f.] – Din fr. occlusion.

OCLUZIUNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, – Var.: ocluzie s. f.] – Din fr. occlusion.

DEVERSOR s.n. Instalație așezată într-un curs de apă, într-o conductă sau într-un canal, în vederea menținerii unui nivel constant. ♦ Deschizătură la partea superioară a unui baraj, prin care se scurge surplusul de apă. [< fr. déverrsoir].

DEVERSOR s. n. 1. instalație într-un curs de apă, într-o conductă sau într-un canal, în vederea menținerii unui nivel constant. 2. deschizătură la partea superioară a unui baraj prin care se scurge surplusul de apă. (< fr. déversoir)

VĂLĂU, vălaie, s. n. (Regional) 1. Jgheab din care se scurge apa dintr-o fîntînă sau din care se adapă vitele. 2. Jgheab de lemn ușor înclinat și alimentat cu apă printr-un canal de lemn, servind ca dispozitiv primitiv pentru concentrarea minereurilor aurifere, după ce acestea au fost sfărîmate în șteampuri. – Variante: hălău, valău s. n.

FISTULĂ ~e f. 1) Canal artificial, congenital sau patologic, prin care un organ comunică în mod anormal cu alt organ sau cu exteriorul și prin care se scurg secrețiile interne. 2) Ulcerație adâncă într-un țesut al organismului. /<fr. fistule, lat. fustula

burlan s.n. 1 Tub cu pereții subțiri și secțiunea cilindrică sau dreptunghiulară din fontă, tablă etc. prin care se scurge apa de la jgheaburile acoperișului la pămînt; uluc. ♦ Fig. (fam., iron.) Pantaloni. Se uita cu dispreț la burlanele de pe el. 2 Jgheab prin care se scurge apa dintr-un izvor, dintr-o cișmea etc.; uluc. 3 Tub cilindric de tinichea sau de olane, prin care trece fumul din sobă în coș; urloi. 4 Tub de beton, de fontă etc. folosit la canale, utilaje pentru exploatarea minieră etc. ◊ Burlan de aeraj = tub de tablă lung de 2-4 m și cu diametrul de peste 30 cm, care face parte din conducta de aeraj a lucrărilor miniere. • pl. -e. /cf. tc. boru, rom. burlui, gîrlan.

BURLAN, burlane, s. n. 1. Tub de tinichea prin care se scurge apa din streșini; uluc. ♦ Jgheab prin care se scurge apa dintr-un izvor, dintr-o cișmea etc. 2. Tub cilindric de tinichea sau de olane, prin care trece fumul din sobă în coș; urloi. 3. Tub de beton, de fontă etc. din care se fac canaluri, utilaje pentru exploatarea minieră etc. – Comp. tc. buru „țeavă”.

APE CURGĂTOARE. Subst. Apă curgătoare; rîu, rîuleț (dim.), rîușor; fluviu; pîrîu, pîrîiaș (dim.), pîrîuț, vîlcea, șurlău (reg.), țîrău (reg.), topliță (reg.); izvor, izvoraș (dim.), șipot, șipoțel (dim.), șiroi, vînă, torent, curent, puhoi, năboi (înv. și reg.), șirlău (reg.), val, șuvoi, viitură, niagară (rar); cascadă, cataractă, săritoare (înv.), urlătoare, duruitoare (reg.), prăval (rar). Curs, curgere; firul apei, sforul apei (apelor). Albie, matcă, curs, pat, vale. Izvor, obîrșie, sfor (reg.), sorginte (înv.), slatină; gheizer. Cumpăna apelor, cumpănă de ape. Confluență; vărsare, vărsătură (rar); deltă: gura rîului (fluviului). Vîrtej, vîrticuș, sorb, nahlap (reg.), bulboană, vîltoare, turbion, bulboacă (reg.), dornă (reg.), anafor (reg.). Gîrlă, gîrliță (dim., rar), răstoacă, prival (reg.); canal, ierugă (reg.); afluent. Braț de rîu, gîrlă, prăval (rar); braț de fluviu, zătoacă (reg.). Adj. Curgător. De rîu; de fluviu, fluvial. Vb. A izvorî, a țîșni. A curge, a-și duce apele, a se scurge; a rîura; a șiroi, a puhoi (rar). A se vărsa, a se revărsa, a năboi (înv. și reg.). A vîltori, a (se) vîrteji, a (se) învîrteji, a (se) învolbura, a se vîrtejui (rar); a se prăvăli. V. apă, ape stătătoare, curgere.

ȘANȚ, șanțuri, s. n. 1. Săpătură lungă și îngustă făcută pe ambele părți ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pământ etc. ◊ Expr. (Rar) A se duce la șanț = a se risipi, a se prăpădi. 2. Tranșee. ♦ (În evul mediu) Fortificație de forma unui canal adânc și lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestătură sau scobitură în formă de șanț (1), la diferite organe sau piese de mașini, în scoarța unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze.

ȘANȚ, șanțuri, s. n. 1. Săpătură lungă și îngustă făcută pe ambele părți ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pământ etc. ◊ Expr. (Rar) A se duce la șanț = a se risipi, a se prăpădi. 2. Tranșee. ♦ (În Evul Mediu) Fortificație de forma unui canal adânc și lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestătură sau scobitură în formă de șanț (1), la diferite organe sau piese de mașini, în scoarța unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze.

ierugă sf [At: I. IONESCU, M. 393 / V: ~rog sn, ir~ / S și: (înv) e~ / Pl: ~ugi / E: rs яруга] 1 Canal prin care se abate apa la moară. 2 Loc unde se strânge apa care cade de pe roata morii. 3 (Reg) Braț secat al unei ape. 4 (Reg) Izvor latent. 5 Pârâu mai mare. 6 (Reg; îf ~rog) Șanț făcut prin holde ca să se scurgă apa.

SIFON, sifoane, s. n. 1. Tub în formă de U răsturnat folosit pentru a face ca un lichid să treacă de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie etanșă de sticlă, de material plastic etc., cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune a apei acidulate cu bioxid de carbon; p. ext. apă gazoasă obținută prin saturarea cu bioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon.

SIFON, sifoane, s. n. 1. Tub în formă de U răsturnat folosit pentru a face ca un lichid să treacă de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie etanșă de sticlă, de material plastic etc., cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune a apei acidulate cu dioxid de carbon; p. ext. apă gazoasă obținută prin saturarea cu dioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon.

SIFON, sifoane, s. n. 1. Tub îndoit în formă de U răsturnat, cu brațe neegale, folosit pentru a face să treacă un lichid de la un nivel superior la un nivel inferior, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Piesă de fontă sau de plumb, în formă de S, de U sau de P, montată la legătura dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în încăperea în care se află obiectul. 3. Sticlă ermetic închisă, în care se introduce o băutură gazoasă sub presiune și care, la apăsarea pe un mîner de metal, lasă să curgă lichidul; băutura conținută în această sticlă. Un sifon... bîzîia pe gîtul de metal coclit. C. PETRESCU, S. 69. 4. Aparat pentru spălarea și asepsia anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție, în formă de pîlnie, la animalele cefalopode.

OTO- „ureche, auz, auditiv”. ◊ gr. ous, otos „ureche” > fr. oto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. oto-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic caracterizat prin unirea urechilor, absența maxilarului inferior și prin închiderea căii de acces a urechii; ~cel (v. -cel₂), s. n., veziculă auditivă, specifică nevertebratelor; ~cist (v. -cist), s. n., organ auditiv la nevertebrate, format dintr-o veziculă cu otolite; sin. statocist; ~conie (v. -conie), s. f., pulbere de carbonat de calciu întîlnită în labirintul membranos al urechii interne; ~fon (v. -fon), s. n., dispozitiv electroacustic care recepționează semnalele electrice, transformîndu-le în semnale acustice; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a urechii; ~lit (v. -lit₁), s. n., corpuscul calcaros din labirintul urechii animalelor nevertebrate, servind la formarea senzației de echilibru; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile aparatului auditiv; ~pioree (v. pio-, v. -ree), s. f., afecțiune purulentă a urechii; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a urechii externe; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere de sînge din ureche; ~rahie (v. -rahie), s. f., scurgere de lichid cefalorahidian, prin conductul auditiv extern; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere de puroi din ureche; ~rinolaringologie (v. rino-, v. laringo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii, nasului și laringelui; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., afecțiune a urechii, caracterizată prin acoperirea timpanului cu țesut cicatriceal; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru examinarea canalului auditiv al urechii; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a conductului auditiv al urechii cu ajutorul otoscopului; ~tomie (v. -tomie), s. f., disecție a urechii.

* direct, -ă adj. (lat. directus. V. drept). Drept, fără ocolurĭ saŭ cu puține ocolurĭ: canalu Suezuluĭ e calea cea maĭ directă din Eŭropa în extremu Orient. Imediat: raport, contact direct. Din tată în fiŭ: acest om descinde în linie directă din cutare. Gram. Complement direct, cuvînt (subst., pron. subjunctiv, infinitiv) pe care cade direct acțiunea predicatuluĭ: Traĭan ĭi învinge pe Dacĭ, apa se scurge, vreaŭ să plec, pot pleca. Propozițiune completivă directă, aceĭa care, în frază, împlinește rolu de complement direct: ceĭ vechĭ nu știaŭ că pămîntu se învîrtește (nu știaŭ învîrtirea saŭ de învîrtirea pămîntuluĭ). Modu direct, indicativu. Stil direct, așa cum vorbește omu singur, nu cum povestește altu c’a vorbit: du-te acolo față de mĭ-a spus să mă duc acolo. Contribuțiune directă, V. contribuțiune. Adv. În mod direct, de-a dreptu: trenu pleacă direct la Galațĭ.

jgheab s.n. 1 adăpătoare, troacă, uluc, teică¹, <înv. și reg.> covată, scoc, lăturar, moldă, piuă, vălău. A pus apă în jgheab pentru a bea caii. 2 (constr.) burlan, uluc, șipot, țurloi, țurțur, țuțuroi. Pe jgheab curge apa de la izvor sau de la cișmea. 3 rigolă. În grădina de zarzavat a făcut mai multe jgheaburi care să-i servească la udat. 4 (constr.) streașină, <înv. și reg.) scoc, apărătoare (v. apărător), cetârnă, plasă¹, poaltă, poiată, streșinar, țurană. La acoperișul casei are jgheaburi pentru scurgerea apei de ploaie. 5 (la moara de apă) scoc, uluc, burlan, lăptoc, șipot, hadă, padină, pod¹, slobozitoare (v. slobozitor), ton³, vălău, <înv.) hamza. Prin jgheab curge apa care pune în mișcare roata morii. 6 (vit.) călcătoare (v. călcător), lin¹, <reg.>putină. În jgheab se zdrobesc strugurii. 7 (reg.) v. Coșciug. Sarcofag. Sicriu. 8 (tehn.; înv.) v. Canal. Conductă. Tub. 9 (anat.; arg.) v. Stomac.

DREN, drenuri, s. n. 1. Conductă sau canal care colectează și evacuează apă de pe un teren apos, coboară nivelul unei pânze de apă din sol etc. ♦ Strat de piatră spartă sau de pietriș așezat în spatele unui zid de sprijin sau deasupra unei bolți de pod sau de tunel, care colectează apa de infiltrație. 2. Tub sau meșă de bumbac care înlesnește scurgerea secrețiilor dintr-o plagă. [Var.: (2) drenă s. f.] – Din fr. drain.

dren sn [At: DEX / V: (3) ~ă sf / Pl: ~uri / E: fr drain] 1 Conductă sau canal care colecteză și evacuează apa de pe un teren apos, coboară nivelul unei pânze de apă din sol etc. 2 Strat de piatră spartă sau de pietriș așezat în spatele unui zid de sprijin sau deasupra unei bolți de pod sau de tunel, care colectează apa de infiltrație. 3 (Med) Tub sau meșă de bumbac care înlesnește scurgerea secrețiilor dintr-o plagă. corectat(ă)

DREN, drenuri, s. n. 1. Conductă sau canal care colectează și evacuează apa de pe un teren apos, coboară nivelul unei pânze de apă din sol etc. ♦ Strat de piatră spartă sau de pietriș așezat în spatele unui zid de sprijin sau deasupra unei bolți de pod sau de tunel, care colectează apa de infiltrație. 2. (În forma drenă) Tub sau meșă de bumbac care înlesnește scurgerea secrețiilor dintr-o plagă. [Var.: drenă s. f.] – Din fr. drain.

COLE- „fiere, bilă, hepatic, biliar”. ◊ gr. khole „fiere” > fr. cholé-, germ. id., engl. id., it. cole- > rom. cole-. □ ~cist (v. -cist), s. n., vezică biliară; ~cistectazie (v. cist/o-, v. -ectazie), s. f., dilatație a vezicii biliare; ~cistectomie (v. cist/o-, v. -ectomie), s. f., extirpare chirurgicală a vezicii biliare; ~cistendeză (v. cist/o-, v. -endeză), s. f., incizie a vezicii biliare, pentru scoaterea calculilor biliari; ~cistocinetic (v. cisto-, v. -cinetic), adj., (despre substanțe) care favorizează excreția bilei conținute în veziculă; ~cistocoledocostomie (v. cisto-, v. coledoco-, v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de realizare a unei anastomoze între vezicula biliară și canalul coledoc; ~cistoduodenostomie (v. cisto-, v. duodeno-, v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de creare a unei anastomoze între vezicula biliară și duoden; ~cistoenterostomie (v. cisto-, v. entero-, v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de realizare a unei anastomoze între vezicula biliară și intestin; ~cistogastrostomie (v. cisto-, v. gastro-, v. -stomie), s. f., realizare operatorie a unei anastomoze între vezicula biliară și stomac; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., radiografie a vezicii biliare cu ajutorul unei substanțe de contrast; ~cistopatie (v. cisto-, v. -patie), s. f., maladie a căilor biliare; ~cistopexie (v. cisto-, v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a vezicii biliare de peretele abdomenului; ~cistorafie (v. cisto-, v. -rafie), s. f., operație medicală de suturare a pereților vezicii biliare; ~cistostomie (v. cisto-, v. -stomie), s. f., intervenție chirurgicală de deschidere și de fixare la piele a vezicii biliare; ~cistotomie (v. cisto-, v. -tomie), s. f., deschidere operatorie a vezicii biliare; ~doc (v. -doc₁), adj., s. n., (canal) prin care se varsă bila în duoden; ~lit (v. -lit₁), s. n., calcul biliar; ~litotripsie (v. lito-, v. -tripsie), s. f., operație chirurgicală de strivire a calculilor biliari, fără deschidere a vezicii biliare; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile căilor biliare; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., proces de producere a bilei; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere abundentă, parțială sau totală, a bilei către exterior; ~stază (v. -stază), s. f., stază provocată de întreruperea scurgerii bilei din căile biliare în intestin; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament al unor afecțiuni prin administrarea unor extracte de fiere de bou; ~urie (v. -urie), s. f., colurie*.

RINÍCHI (lat. reniculus) s. m. Organ principal de excreție la vertebrate. Mamiferele și omul au câte doi r., așezați în cavitatea abdominală retroperitoneal, de o parte și de alta a coloanei vertebrale, în regiunea lombară; r. drept este așezat ceva mai jos decât cel stâng. R. are forma unui bob de fasole și pe secțiunea longitudinală este alcătuit dintr-o capsulă externă fibroasă și substanța renală propriu-zisă. Aceasta, la rândul său este formată din două zone: o zonă externă sau corticală și una internă sau medulară. Zona corticală este formată în special din glomeruli, iar zona medulară din canale urinifere, care formează piramidele lui Malpighi. Principala unitate morfofuncțională a r. este nefronul, alcătuit din glomerul și canale urinifere, în care are loc filtrarea plasmei sangvine și formarea urinei. Fiecare r. conține aproximativ un milion de nefroni, din care, în condiții obișnuite, funcționează simultan doar 30%. R. se caracterizează printr-o vascularizație foarte bogată, ceea ce permite ca în decurs de 24 de ore să treacă prin el 1.500 l de sânge. Nefronii comunică cu o cavitate din interiorul r. în care se acumulează ureea, care se scurge apoi prin uretere în vezica urinară. R. îndeplinesc în organism numeroase funcțiuni, dintre care cea mai importantă este eliminarea din organism prin urină a produșilor de dezasimilație azotați, a surplusului de săruri, apă, substanțe toxice și eterogene. De asemenea r. au un rol important în menținerea echilibrului acidobazic și al homeostaziei mediului intern etc. Secretă renină și eritropoietină. ◊ R. artificial = aparat care servește la înlocuirea temporară a funcțiilor r. realizând eliminarea produșilor toxici (ex. uree) din sânge fără să modifice compoziția acestuia. Funcționarea r.a. se bazează pe principiul hemodializei (separarea sângelui prin membrana semipermeabilă a r.a.).

BURLAN (pl. -ne) sn. 1 Tub, țeavă de metal prin care se scurge, de-a lungul zidurilor, apa din streașina unei case, urloiu ¶ 2 Cilindru, tub de tinichea prin care trece fumul de la o sobă de metal în coșul casei (🖼 674): coloană cilindrică de olane la sobele de zid: crivățul urlă în ~ele sobei BR. -VN. ¶ 3 Scoc făcut dintr’un lemn găurit dealungul, prin care curge apa din izvoare sau din cișmele ¶ 4 Tub cilindric, gros, de fontă sau de beton întrebuințat la canale ¶ 5 pl. Țevile de lemn care unesc capacul cazanului de spirt cu gura țevilor de aramă ale putinei răcitoare CIAUȘ. ¶ 6 = BURLUIU ¶ 7 ⊕ Manșetă.

SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal făcut din scînduri sau din tuburi prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. Atunci cînd Călifar ridica stăvilarul și slobozea pe scoc cimpoiul apei, apa fluiera cum fluieră un șarpe încolțit de flacări. GALACTION, O. I 44. La scocul morilor, vuietul apelor n-ar năpădi mai vijelios. DELAVRANCEA, O. II 86. Vezi scocul? – Văd. Și ce-i pe scoc? – E apă. – Bun! Stă apa-n loc? – Ba vine. COȘBUC, P. I 272. Nu mai vedea nimic înaintea ochilor, îi vîjîiau urechile, ca lîngă scocul unei mori. VLAHUȚĂ, O. A. 110. ♦ Groapă, adîncitură făcută de apa care cade din scoc; vîltoare. 2. Construcție în formă de canal (uneori căptușit cu lemn) uscat sau cu apă, pe care alunecă buștenii de pe coastele munților sau dealurilor, pînă la o cale de transport; jilip. Au dat jos cu topoarele și joagărele cele dintîi șiraguri de brazi și au încheiat primele scocuri și jilipuri. SADOVEANU, O. A. II 206. Atunci au fost puse pîraiele pe scocuri, ca să săgeteze pe ele trunchiurile albe în valea cea mare a rîului. id. ib. 204. 3. Jgheab, burlan sau conductă pentru scurgerea apei sau a altor lichide. Și prin fum și prin văpaie Fierul curge, glod, în scoc. D. BOTEZ, F. S. 43. ♦ Înjghebare, construcție de scînduri în forma unui jgheab. D-l Călin ridica dar pătura, ca să-și dezvălească piciorul, care era așezat într-un fel de scoc făcut din scînduri subțiri. SLAVICI, N. I 274. ♦ (Regional) Olan. 4. Jgheab sau tub folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere, al rambleului etc.

BURLAN, burlane, s. n. 1. Tub (gros) de tinichea, prin care se scurge apa din jgheaburile streșinii; uluc. Cum se zărea de ziuă, se lipea de zid, lîngă burlan, își potrivea pălăria jos, prindea să cînte, ca mîna întinsă. CAMILAR, N. II 135. 2. Tub cilindric de tinichea (la sobele de metal) sau coloană cilindrică de olane (la sobele de teracotă sau de zid), prin care trece fumul din sobă în coș; urloi. Lemnele se stinseră, flacăra fugi afară prin burlan. CAMILAR, N. II 157. 3. Tub de beton, de fontă, de olane etc. din care se fac canaluri, utilaje pentru exploatarea minieră etc. 4. Scoc (de lemn, de tinichea etc.) prin care curge apa dintr-un izvor sau dintr-o cișmea; jgheab, uluc.

topografie (fr. topographie „descrierea locului”), figură de compoziție care constă în descrierea locului (cadrului spațial) unde are loc o scenă ori se află un templu, un palat, un peisaj etc. (P): „După ce ai ieșit de sub bolțile bazarului, ți se năzare grădina cea mai uimitoare. Peste pajiști își întind ramurile copaci puternici, ca-n epocile cele mai pline de vigoare de la începuturile lumii. Înaintezi de-a lungul strâmtelor canale, ocolești bazinele prinse în marmuri lucitoare... Pătrunzi în construcțiile de piatră roșie și de marmură, printre colonade pe care le lasă deschise către exterior lipsa unui perete, a porții. Sunt hypostile, pe zidurile cărora, pe colonade, pe micile strade de marmură, făcute numai pentru odihnă, sunt încrustate motive decorative florale, făcute din pietre colorate, aparținând varietăților prețioase. Pe peretele din furul al tronului înalt își desfac păunii cozile lor de nestemate. Pe alți pereți, în alte hale, curg râulețe răcoroase de apă, care se scurg cu murmur dulce către grădini. Parfumul, frăgezimea, splendoarea acestor locuri încântă inima, care cere clipe să întârzie puțin [aluzie].” (T. Vianu) Alte exemple de t. oferă Bălcescu (Istoria românilor supt Mihai voevod Viteazul), Calistrat Hogaș (în munții Neamțului) etc. Din literatura franceză se citează descrierea grotei lui Calypso, în Télémaque de Fénelon sau a Ierusalimului de Chateaubriand (cf. Lefranc, p. 94-95).

TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, întrebuințată de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ◊ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus.

TUB, tuburi, s. n. 1. Piesă de formă cilindrică, din metal, sticlă, cauciuc etc., goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, folosită de obicei pentru scurgeri, transporturi sau păstrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. ♦ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subțire din metal, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice și medicale. 2. Canal natural care intră în componența unor aparate sau organe animale și vegetale și prin care circulă hrană, aer etc. ◊ Tub fonator = organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. – Din fr. tube, lat. tubus.

SAINT LAWRENCE [sənt lórəns] (SFÂNTUL LAURENȚIU) 1. Fl. navigabil în E și SE Canadei, axat pe o vale glaciară, prin care se scurg apele din sistemul Marilor Lacuri în Oc. Atlantic; 1.225 km; supr. bazinului hidrografic; 1,3 mil. km². Izv. din lacul Ontario, curge pe direcție SV-NE, formează granița între Canada (prov. Ontario) și S.U.A. (statul New York) pe 195 km lungime, respectiv între orașele Kingston și Cornwall, trece prin Montréal și Quebéc și se varsă în golful omonim printr-un estuar. La ieșirea din lacul Ontario are 4 km lățime, iar la vărsare (în dreptul orașului Quebéc) are 16 km lățime. Este o importantă arteră hidroenergetică și de navigație, prin intermediul căreia se asigură legăturile între Oc. Atlantic și interiorul continentului nord-american. De-a lungul sistemului Marilor Lacuri și al fl. S.L. s-au construit progresiv de către S.U.A. și Canada, începând din 1783 numeroase canale și ecluze pentru crearea unei căi de navigație de la Lacul Superior și până la Oc. Atlantic, lungă de 3.790 km,. Între 1912 și 1932 a fost construit canalul Welland, unul dintre cele mai importante din acest sistem (23 km). În anii 1954-1959 s-a construit barajul Moses-Saunders, între orașele Cornwell (Canada) și Massena (S.U.A.), în urma căruia s-a format un lac ale cărui ape pun în mișcare turbinele unei hidrocentrale cu o putere instalată de 1.800 MW. La ieșirea din L. Ontario se află Parcul Național Insulele S.L. (400 ha), care cuprinde o porțiune din malul canadian al fluviului și 13 ins. mici, renumită arie recreațională. Fl. S.L. a fost descoperit de navigatorul francez Jacques Cartier (1534-1535). Afl. pr.: Ottawa, Saint-Maurice, Saguenay, Manicouagan, Richelieu, Yamaska, Saint-Francis, Chaudière. 2. Estuar al fl. S.L., extins pe 650 km lungime, între orașul Quebéc la SV și ins. Anticosti la NE, cu o lățime max. de 125 km și una minimă de 20 km. 3. Golf în NV Oc. Atlantic, mărginit de țărmul estic al Canadei, situat între pen. Labrador (la N și NV), ins. Newfoundland (E și NE), pen. Nova Scotia (S și SV) și pen. Gaspé (V); 155 mii km²; ad. max.: 530 m. Maree max.: 2 m. Comunică cu Oc. Atlantic prin str. Belle Isle (în N) și str. Cabot (în E). În el se varsă fl. S.L. În interiorul acestui golf se află ins. Anticosti, Prince Edward și Madeleine. Îngheață în iernile foarte friguroase. Descoperit de Jacques Cartier în cea de-a doua călătorie (1534-1535). 4. Ins. americană locuită de inuiți, în M. Bering, la 190 km V de țărmul pen. Alaska și 241 km S de str. Bering; 4,4 mii km²; 153 km lungime; 16-56 km lățime. Alt. max.: 672 m. Orașe: Savoonga, Gambell. Vegetație de tundră. Vânătoare de foci. Descoperită în 1728 de exploratorul rus Vitus Bering.

sac sm [At: PALIA (1581) / V: (reg) ~ă sf / Pl: saci sm, (rar) sace, ~uri sn / E: ml saccus] 1 Obiect, de formă alungită, închis la un capăt, confecționat din pânză, hârtie groasă, material plastic etc. în care se păstrează sau se transportă diverse materiale. 2 (Îe) (A fi) ~ fără fund (sau a fi) ~ spart) (A fi) om lacom, nesățios. 3 (Spc; îal) (A fi) om mâncăcios. 4 (Îae) (A fi) om foarte risipitor. 5 (Îae) Se spune despre un om care știe (și povestește) multe snoave, anecdote, glume etc. 6 (Îe) A-și umple ~ul A realiza un câștig mare. 7 (Rar; îae ) A mânca foarte mult. 8 (Reg; îe) A se vedea cu sacii-n car (sau în căruță) A fi ferit de primejdii, de surprize neplăcute. 9 (Îae) A se asigura (5). 10 (Reg; îe) A găsi ~ de bucate Se spune despre cei cărora le reușesc toate. 11 (Adesea udp „cu” sau „de” care arată natura) Conținutul unui sac (1). 12 (Adesea udp „cu” sau „de” care arată natura conținutului) Sacul împreună cu conținutul său (considerate adesea ca unitate de măsură). 13-14 (Îljv) Cu ~ul (Care este) în cantitate (foarte) mare, din abundență. 15 (Pfm; îe) A da de fundul ~ului A sărăci (3). 16 (Îe) A-și dezlega ~ul A începe să vorbească. 17 (Îae) A spune tot ceea ce știe Si: a se destăinui (3). 18 (Reg; îae) A făta (1). 19 (Îe) A duce (sau a căra) ~ul (sau sacii) la moară A munci din greu. 20 (Rar; îe) A-și pune sacii în car A-și rezolva treburile. 21 (Pop; spc; șîs ~ de călcat, ~ de struguri, ~ pentru călcat poama, ~ de pus poamă, ~ de vie, ~ de zdrobit struguri) Sac (1) în care se zdrobesc strugurii. 22 (Spc) Unitate populară de măsură pentru cereale, egală cu cinci boanțe. 23 (Prin exagerare sau fig, cu determinări introduse prin prep „cu” sau „de”, care arată conținutul) Cantitate (foarte) mare. 24 Pânză de fuior, de câlți sau de buci din care se fac sacii (1). 25 (Înv) Îmbrăcăminte făcută din sac (24) care se purta în semn de doliu sau de pocăință ori de către cei săraci. 26 (Reg) Suman scurt. 27 (Pan; șîs ~ de călătorie, ~ de drum, ~ de voiaj) Geantă mare de pânză, de piele etc., în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie Si: (îvr) săcușor (5) de voiaj. 28 (Pan; șîs ~ de spate, ~ de spinare) Rucsac. 29 (Pan; îs) ~ de vânat Geantă de piele sau de pânză impermeabilă, în care se pun vânatul împușcat, alimente și diverse accesorii și care este purtată de vânător la șold sau la spate, legată cu curele Vz tolbă. 30 (Rar; pan) Geantă mică pe care o poartă femeile în mână și în care își țin batista, banii etc. Si: (rar) săcușor (5). 31 (Pan; îs) ~ de lucru Pungă în care femeile își țin cele necesare pentru lucrul de mână. 32 (Pan; îs) Rochie ~ Rochie a cărei croială pornește de la umăr, fără să urmeze linia corpului. 33 (Trs; Mar; pan; îs) ~ de (sau de pe) perină Față de pernă. 34 (Reg; îs) ~ de perină Dos de pernă. 35 (Pan; Trs; îs) ~ de paie Saltea (1) de paie. 36 (Pan; șîs ~ de dormit) Așternut special în formă de sac (1) căptușit, prevăzut de obicei cu fermoar și cu glugă, folosit mai ales de excursioniști pentru dormit. 37 Blană cusută în formă de sac și folosită în timpul iernii pentru a proteja în călătorii corpul sau picioarele cuiva. 38 (Reg; șîs ~ mic) Sedilă (pentru scurs zerul). 39 (Reg) Coșul teascului. 40 (Reg) Cofă în care se pun ciorchinii de struguri. 41 (Reg) Bucată de pânză în formă de sac (1) în care se pune cenușa când se face leșie sau prin care se strecoară leșia. 42 (Trs; Mol) Traistă în care se dă cailor ovăz. 43 (Pan; șîs ~ de pește) Instrument de pescuit în formă de sac (1), confecționat dintr-o țesătură rară sau din plasă, cu gura deschisă printr-un arc de lemn. 44 (Reg; pan; îe) A da cu ~ul A pescui. 45 (Reg; pan) Matriță. 46 (Reg; pan) Jubelnic. 47 (Atm; îs) ~ aerian Prelungire extrapulmonară a bronhiilor păsărilor, care are rolul de a umple cu aer diversele organe, pielea și porii oaselor pentru a asigura respirația în timpul zborului Si: (îvr) săcușor (6) pentru aer. 48-49 (Atm; îs) ~ herniar (sau, rar, al herniei) Diverticul al peritoneului visceral (și conținutul lui). 50 (Atm; îs) ~ lacrimal sau (înv) ~ul lacrămilor Porțiune superioară, a canalului nazal și lacrimal. 51 (Atm; îs) ~ embrionar Parte constituentă a unui ovul, în care se află între șapte și câteva zeci de celule, dintre care una este oosfera. 52 (Atm; îs) ~ pericardic (sau al pericardului) Pericard. 53 (Atm; îs) ~ uterin Vezica ombilicală. 54 (Atm; îs) ~ limfatic Terminație lărgită, bulbiformă, a unui vas limfatic. 55 (Atm; îs) ~ olfactiv Fiecare dintre cavitățile olfactive, întinse de la nările embrionare până la membranele buconazale. 56-57 (Reg) Nimfă sau larvă de furnică Si: (reg) săcușor (7-8).

COLPO- „vagin; intravaginal, vaginal, brăzdat”. ◊ gr. kolpos „brazdă, adîncitură, vagin” > fr. colpo-, it. id., engl. id., germ. kolpo- > rom. colpo-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie intravaginală; ~celiocenteză (v. celio-, v. -centeză), s. f., puncție a cavității peritoneale, pe cale vaginală; ~celiotomie (v. celio-, v. -tomie), s. f., deschiderea cavității abdominale pe cale vaginală; sin. celiocolpotomie; ~cervicoscopie (v. cervico-, v. -scopie), s. f., colposcopie*; ~cistocel (v. cisto-, v. -cel₂), s. n., hernie a peretelui posterior al vezicii urinare în vagin; ~cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a peretelui vezicovaginal; ~cistostomie (v. cisto-, v. -stomie), s. f., incizie chirurgicală a colului vezicii urinare, realizată pe cale vaginală; ~cistotomie (v. cisto-, v. -tomie), s. f., incizie vezicovaginală; ~citogramă (v. cito-, v. -gramă), s. f., rezultat al studiului citologic al frotiului vaginal; sin. colpogramă; ~citologie (v. cito-, v. -logie₁), s. f., studiul celulelor epiteliale ale țesutului vaginal; ~desmorafie (v. desmo-, v. -rafie), s. f., operație chirurgicală de suturare a pereților vaginali; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., sindrom genital caracterizat prin scurgeri vaginale fetide, micțiuni dureroase și dispareunie; ~gramă (v. -gramă), s. f., colpocitogramă*; ~histerectomie (v. hister/o-₁, v. -ectomie), s. f., extirpare chirurgicală a uterului și a unei porțiuni din vagin; ~histeropexie (v. histero-₁, v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală prin suturarea vaginului și uterului; ~histerorafie (v. histero-₁, v. -rafie), s. f., refacere chirurgicală prin sutura vaginului și a uterului; ~histerostomie (v. histero-₁, v. -stomie), s. f., extragere chirurgicală a fătului din uter, constînd în incizia pereților vaginali și uterini; ~laparotomie (v. laparo-, v. -tomie), s. f., deschidere chirurgicală a cavității abdominale pe cale vaginală; ~microscopie (v. micro-, v. -scopie), s. f., microscopie aplicată colului uterin; ~patie (v. -patie), s. f., afecțiune a vaginului; ~perineoplastie (v. perineo-, v. -plastie), s. f., refacere chirurgicală a perineului și a vaginului; ~perineorafie (v. perineo-, v. -rafie), s. f., suturare chirurgicală a vaginului și a perineului; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a vaginului la țesuturile înconjurătoare; ~plastie (v. -plastie), s. f., refacere plastică pe cale chirurgicală a vaginului; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., prolaps al vaginului; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a vaginului; sin. elitrorafie; ~ragie (v. -ragie), s. f., elitroragie*; ~rectopexie (v. recto-, v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a rectului și a peretelui posterior al vaginului; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere patologică de mucus din vagin; ~rexie (v. -rexie), s. f., ruptură a peretelui vaginal; ~scop (v. -scop), s. n;, aparat pentru efectuarea colposcopiei; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare optică directă a vaginului și a colului uterin cu ajutorul colposcopului; sin. colpocervicoscopie; ~spasm (v. -spasm), s. n., contracție dureroasă a mușchilor perineali și constrictori ai vaginului; ~stat (v. -stat), s. n., instrument medical folosit pentru îndepărtarea pereților vaginului; sin. specul vaginal; ~stenotomie (v. steno-, v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unei stenoze vaginale; ~stenoză (v. -stenoză), s. f., strîmtare patologică a vaginului; ~tomie (v. -tomie), s. f., incizie a peretelui vaginal; sin. coleotomie, elitrotomie; ~ureterocistotomie (v. uretero-, v. cisto-, v. -tomie), s. f., deschidere chirurgicală, pe cale vaginală, a ureterului și a vezicii urinare; ~ureterotomie (v. uretero-, v. -tomie), s. f., deschidere chirurgicală a ureterului pe cale vaginală, cu scopul extirpării unui calcul ureteral; ~xeroză (v. -xeroză), s. f., uscare anormală a canalului vaginal și a vulvei.

ȘANȚ, șanțuri, s. f.. 1. Săpătură lungă și îngustă făcută de o parte și de alta a unui drum, pentru scurgerea apei; p. ext. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pămînt etc. Gheorghiță a pus mîna pe baltag; omul a sărit șanțul ș-a apucat pe subt o potecă și pe subt o rîpă. SADOVEANU, B. 154. Voinicul făcu precum îl învățase zîna. Săpă un șanț adînc pînă ce ajunse sub culcușul scroafei. ISPIRESCU, L. 129. A dat de niște șanțuri; buiestrașul s-a poticnit și l-a trîntit cît colo. CARAGIALE, P. 87. ◊ Expr. (Rar) A se duce la șanț = a se risipi, a se prăpădi. Rămăsese, după cum știți, singur cu fata și toată gospodăria i se ducea la șanț. PREDA, Î. 114. 2. Fortificație de apărare împotriva armelor de foc, constînd dintr-un șanț (1), cu un parapet făcut din pămîntul scos; tranșee. Noi vom restaura ceea ce alții au distrus!... Noi toți cei din șanțuri și cei din spitale. C. PETRESCU, Î. II 90. Voi, frumoase turturele, Să zburați în țara mea Să-mi cătați pe maica mea, Spuneți-i că am murit Sub un șanț acoperit. HODOȘ, P. P. 230. ♦ (În trecut, uneori determinat prin «de apărare») Fortificație în forma unui canal care împrejmuia un castel sau o cetate medievală. Se văd încă urmele șanțului de apărare, ce ocolea zidurile pe din afară. VLAHUȚĂ, O. AL. I 160. 3. Crestătură sau scobitură în formă de șanț (1) la diferite organe sau piese de mașini.

țeavă sf [At: DOSOFTEI, V. S. aprilie 92^v/20 / V: (îvp) țevie (P: ~vi-e), (reg) țeve, țeive / Pl: țevi, (îrg) țeve, (reg) ~ve / E: vsl *цева cf bg цева] 1 Piesă de metal, de material plastic, de cauciuc etc., de formă cilindrică și goală în interior, de diverse lungimi, care are numeroase întrebuințări, în special pentru transportul de fluide Si: tub. 2 (Îs) ~ de eșapament Tub prin care gazele de ardere ies din toba de eșapament a unui motor cu ardere internă. 3 (Îs) ~ de extracție Tub de oțel cu diametrul relativ mic, utilizat în sondele de extracție a petrolului în vederea formării unei conducte prin care fluidul iese la suprafață. 4 (Fam; îe) A-i trage (cuiva) o ~ de bătaie A bate foarte tare pe cineva Si: a trage (cuiva) o mamă de bătaie. 5 Tub din care se confecționează instrumente muzicale de suflat sau părți ale acestora. 6 (Îrg) Burlan prin care iese fumul din sobă. 7 (Reg) Uluc pentru scurgerea apei. 8 Tub de lemn (de soc sau de trestie) pe care se înfășoară, de obicei cu ajutorul sucalei, firele de bătătură și care se introduce în suveică. 9 Tub cilindric sau conic, având suprafața netedă sau cu rifluri, folosit în întreprinderile textile ca suport pentru înfășurarea firelor. 10 Parte a unei arme de foc, în fonnă de tub, prin care iese proiectilul aruncat de explozia pulberii. 11 Partea în formă de țeavă (1) a lulelei. 12 (Reg) Țigaret. 13 (Reg) Parte proeminentă (în formă de cioc sau de tub) a unui vas, prin care se bea sau se toarnă conținutul vasului. 14 (Îvr) Prelungire în fonnă de tub a pâlniei. 15 (Reg) Vrană (la moară). 16 (Reg) Partea tubulară a tulpinei unor plante Si: țivloaie (7). 17 (Atm; îrg) Conduct natural care se găsește în diferite țesuturi și organe, prin care circulă aer, hrană etc. Si: tub. 18 (Atm; îrg; îs) Țevia mâncării (sau, reg, ~va gâtului, țevia grumazului, țava mică) Esofag. 19 (Atm; îrg; îs) Țevia lui Eustache Trompa lui Eustache. 20 (Atm; îrg; îs) Țevia udului Uretră. 21 (Atm; îrg; îs) Țevile mitrei Trompele uterine. 22 (Atm; îrg; îs) Țevi semicirculare Canale semicirculare. 23 (Atm; reg; îs) Țevile nasului (sau ale nărilor) Nări. 24 (Atm; reg; îs) Țevile plămânilor Bronhii. 25 (Atm; Ban; șîs ~va piciorului, ~ de picior) Fluierul piciorului.

tub sn [At: AMFILOHIE, G. F. 75^r/17 / V: (reg) tup / Pl: ~uri, (înv) ~i / E: lat tubus, fr tube, it tubo, ger Tube] 1 Piesă de formă cilindrică (din metal, sticlă, cauciuc, material plastic etc.), goală în interior, cu diametre și lungimi diferite, întrebuințată de obicei pentru scurgeri, transporturi de lichide sau gaze etc. Vz țeavă. 2 (La unele instrumente muzicale) Țeavă (prevăzută la un capăt cu o ancie) care produce sunete de diferite înălțimi (în funcție de lungimea și de diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. 3 Înveliș cilindric din metal sau din carton, în care se află explozibilul și proiectilul unei arme de foc. 4 (Înv) Telescop. 5 (Reg) Sticlă de lampă. 6 Recipient subțire din metal sau din carton, în care se țin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice ori medicale. 7 Recipient pentru păstrarea gazelor comprimate. 8 Sistem tehnic având o carcasă în formă de tub (1). 9 (Spc) Corp tubular (1) izolant în care se introduc unele conducte electrice în clădiri. 10 (Îs) ~ electronic Dispozitiv constituit dintr-un recipient etanș (de sticlă sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, și echipat cu doi sau mai mulți electrozi, între care se stabilesc curenți electrici. 11 (Îs) ~ videocaptor Tub (10) electronic folosit în televiziune, care transformă imaginile luminoase în succesiuni de semnale electrice. 12 (Îs) ~ Geissler Tub (1) conținând un gaz la presiune joasă, în care se produc descărcări electrice, folosit ca sursă de lumină (pentru reclamele luminoase). 13 (Atm; Bot) Canal natural care se găsește în diferite țesuturi, aparate sau organe animale ori vegetale prin care circulă aer, hrană etc. 14 (Atm; îs) ~urile lui Malpighi Principalele organe de excreție la insecte. 15 (Atm; îs) ~ fonator Organ (în formă de canal) cu care se realizează sunetele în vorbire, mărginit în partea posterioară de laringe și în partea anterioară de buze și de nări. 16 (Bot) Partea inferioară și tubulară (3) a caliciului sau a corolei gamopetalelor. 17 (Bot; îs) ~ polinic Prelungire cilindrică formată prin germinarea polenului ajuns pe stigmat.

SOMEȘ 1. Câmpia Someșului, mare unitate de relief, parte componentă a C. de Vest, situată în extremitatea de NV a României, de o parte și de alta a cursului inferior al râului Someș, între marginea de V a m-ților Oaș și Gutâi (în NE), dealuri Crasnei și Codrului (la E și SE), valea Barcăului (la S și SV) și granițele cu Ungaria și Ucraina (la V și respectiv NV). Relieful, a cărui înălțime variază între 110 m (în V) și 180 m (în E), este reprezentat printr-o succesiune de glacisuri (în SE) care alcătuiesc partea mai înaltă a acesteia, respectiv C. Ardudului și Tășnadului, prin șesuri aluviale întinse și joase (în V), în cadrul cărora se conturează mici depresiuni mlăștinoase (apărute în zonele părăsite de râurile divagante) și câmpuri mai înalte (interfluvii), acoperite cu loess sau nisipuri fine, depuse de vânt (C. Carei) și prin lunci largi, însoțite de grinduri sau diguri. Frecvența mare a râurilor care o traversează (densitatea rețelei hidrografice este de 1,1 km/km²) determină un exces de umiditate a solului, fapt ce a impus executarea unor importante lucrări de hidroameliorații (desecări, drenări, canale, lacuri piscicole etc.). Constituie o importantă zonă de culturi agricole. C.S. se subdivide în mai multe compartimente: C. joasă a Someșului, C. Ardudului, C. Tășnadului, C. Ierului, C. Carei și C. Sălacea-Roșiori. 2. Râu în NV României, afl. stg. al Tisei pe terit. Ungariei; 435 km (din care 376 pe terit. României); supr. bazinului hidrografic: 15.015 km² (14.464 km² pe terit. României). S. se formează prin unirea, pe terit. com. Mica, jud. Cluj, la 4 km amonte vde municipiul Dej, a râului Someșu Mare cu Someșu Mic. Între municipiul Dej și com. Ileanda (jud. Sălaj) are un curs întortocheat, pe direcție NV-SE, separând dealurile Ciceului (în NE) de dealurile Dejului și Gârboului (în Sv), își îndreaptă apoi cursul către SV, strecurându-se printre culmea Prisnel (în NV) și dealurile Gârboului (în SE), fiind forțat să ocolească, pe la S, culmea Prisnel, prin îngustarea de la Jibou, făcând un cot foarte strâns, după care valea se lărgește ușor, îndreptându-se spre N, șerpuind intens printre dealurile Sălajului (la V) și culmea Prisnel (la E) drenând apoi parte de SV a depr. Baia Mare. În aval de com. Ardusat (jud. Satu Mare), S. își schimbă brusc direcția de curgere către V, printr-o vale extrem de meandrată, traversând C. Someșului și municipiul Satu Mare, după care părăsește terit. României la limita com. Dorolț și Vetiș (jud. Satu Mare). În câmpie, S. are o pantă redusă de scurgere (în medie 0,45‰), o labie majoră întinsă (5-6 km), numeroase meandre și un debit multianual de 120m³/s. Pentru prevenirea inundațiilor, S. este îndiguit în cursul inferior. În primăvara anului 1970, din cauza ploilor abundente, debitul S. a depășit 3.300 m³/s, inundând o mare parte a municipiului Satu Mare și câmpia înconjurătoare. Afl. pr.: Sălătruc, Almaș, Agrij, Sălaj, Lăpuș. În Antic. s-a numit Samus.